Moshe & Mordechai blog: Calul, măgarul şi şenghenarul - Studiu despreefectul parizerului asupra gravitaţiei

Diretamente do lixão, LIXÔMEM!!!, originally uploaded by Paulo Bassique.

Printre multele damblale, Traian Băsescu are hachiţa de a se da mare specialist în chestii despre care nu pricepe o iotă. Dacă a citit ( cu trudă mare, năduşeală şi degetul ostenind la fiecare literă) eticheta de la Piramidon, fix în secunda următoare începe să se dea specialist în farmacie. Dacă la cârciumă a auzit, de la masa vecină, un banc cu cosmonauţi, când pleaca pe şapte cărări din bodegă e cel mai meseriaş dintre astronomi. Pe lângă beteşugul ăsta -iar la Sandokan astea sunt ca părul de pe omidă- îi place să treacă drept un mare iniţiat, deţinător de taine, maestru în caramboluri oculte şi mare mag care reuşeşte să prefacă roşiile în tomate şi tomatele în bulion. Dacă nu-l iei în serios şi nu te arăţi dispus să aplauzi năroziile pe care le scoate pe orificiul prin care îndeobşte toarnă grade din lichide, atunci se bosumflă şi face urât.

Acum nu e Sandokan singurul proprietar de stoluri, că avem cu toţii câte una, două, hai trei păsărici, dar la omu’ în cuşcă e ditamai Avicola în perioada ei de glorie şi multe comenzi la export. După ce s-a pizduit creştineşte cu Ponta pe tema reprezentării României la şedinţele de cenaclu de la Bruxelles ( sărăcan de noi! vai de cururili noastre stafidite! adică opţiunile de reprezentare erau Ponta sau Băsescu?), marele maestru cu patru dani în artele frapiere s-a dus să negocieze şi el ceva, măcar o tură. Şi a negociat, vai de ciucuraşul nostru! Iar acum vine să-şi exerseze damblaua despre care povesteam, făcând pe savantul şi explicându-ne ce mare rahat a făcut el pe nemâncate.

Ca să înţelegem exact despre ce vorbim, pentru perioada 2014-2020, România a obţinut 39 de miliarde şi ceva mărunţiş – graţie dibacei negocieri a născătorului de ebe. Propunerea iniţială, la care nu se băgase meseriaşul în negociere, a Comisiei Europene a fost de 48 de miliarde. Pentru bugetul total, propus iniţial de Comisie, s-a operat o reducere de 32 de miliarde. Din totalul ăsta, 9 miliarde, adică mai bine de un sfert, s-a făcut pe cârca României. Pe scurt, am primit mai puţin decât era prevăzut cu peste 20%, ceea ce reprezintă peste 25 % din totalul reducerilor operate. Clar? N-a negociat bine dobitocul? A, da. Măgarul ţine să se laude că suma totală e mai mare cu 7 miliarde decât cea din exerciţiul anterior. Ce nu spune e că suma aia fusese stabilită pe când încă nu eram membri UE, n-aveam comisar român cu cetăţenie franceză la agricultură, nu dădeam niciun sfanţ la bugetul comun şi reprezenta un exerciţiu început anterior intrării României în UE.

Nu e aşa că e un mare, foarte mare negociator? Păi, ce? Dacă a “negociat” aşa o să aibă Eba consumaţie mai mică la bambu-uri? O să scadă vânzările anterioare la ailaltă? O să bea el fără gheaţă? Nu. O să fie afectaţi bulangiii ăstia care oricum au votat împotriva lui. Ia mai dă-i în pizda vacii!

De fapt, la acest moment, capacitatea de negociere, în relaţiile cu UE, a turbulentului e fix zero. După ce mai bine de şapte milioane i-au dat un şpiţ în cur, după ce majoritatea covârşitoare a societăţii româneşti l-a poftit, pe el şi panarama lui de partid, la revizitarea campusului matern, după ce s-a milogit şi şi-a înjurat oponenţii pe la toate uşile Europei, miorlăind ca mâţa sub cotoi, cerşind ajutorul ălora, e cam greu să meargă acum, cu canci legitimitate, la ăia cărora le pupă mâna şi curul şi să facă pe zmeul. Nici dacă mergea Ponta nu cred că aveam mai puţin rahat pe izmene. Din cam aceleaşi pricini. După toată gălăgia cu referendumul, panarama cu bileţelele de la baros, fugăreala cu doctoratele şi alte alea, Ponta nu stă nici el picior peste picior când intră şmecherii ăia europeni în incintă. Practic, la acest moment, pe discuţiile cu europeni, capacitatea de negociere a României e făcută muci, după scandalul referendumului, atât la nivel de preşedinte, cât şi la nivel de premier. Aşa că la negocieri putem să-l trimitem foarte bine pe Fuego, poate îi face pe ăia să plângă de mila lui.

***

O ştire a străbătut ieri conştientul colectiv românesc ( hai că avem terminologie de caterincă!): aia cu carnea de cal. Dă-i cu ştirea în tv, dă-i cu comentariile pe net, bag-o pe aia a lu’ Vintilă cu “vreau un cal, vreau un cal de rasă”. În buna tradiţie naţională, ne-am repezit să facem driblinguri, ca Dobrin după trei coniace, fără să prea ştim despre ce mama dracului vorbim. Ştirea era aşa: nişte englezoi nu s-au cufurit după ce au mâncat foarte sănătos lasagna congelate făcut de nişte francezi, care lasagna aveau carne de nihoho în loc de cărniţă de muuu. Carnea de nihoho provenea din România. Mai departe habar nu avem, încă, dacă francezul era tâmpit, englezoii gherţoi sau românii escroci. Pentru că nu e clar dacă românaşii au exportat carnea de cal drept carne de cal şi franţuzoii au vrut sa facă o şmenozeală sau românii l-au prezentat pe El Zorab drept văcuţa mov de la Milka şi i-au tras pe maţ pe franţuzoi, care la rândul lor au băgat armăsar în sensibilul intestin englezesc.

Oricum, carnea de cal nu e nici toxică, nici naşpa. Aşa că, exceptând situaţia în care lasagna alea conţineau şi căruţa şi căruţaşul ţigan, nu avem o problemă de sănătate publică, ci doar una de şmen comunitar. Cam aşa cum a fost escrochereala aia de acum vreun an, când nişte nemţi, franţuzoi şi italieni foloseau brânza expirată şi împuţită negastronomic pentru a miştocări consumatorii că ar consuma gorgonzola din lapte de şosetă. Pe atunci românii nu erau impicaţi.

***

Mai avem povestea cu şenghenu’. În care nu prea e clar cine ce vrea. Băsescu nu vrea să semneze o scrisoare, că n-a terminat-o de citit şi la el durează. Ba mai mult, el nu vrea şenghen fără un praf de MCV, că îi schimba gustul. Ăia din Europa, cu care noi suntem parteneri la mişto, ne-ar băga în şenghenu’ mamilor noastre uite acu’.

Oricum, o ipotetică aderare la spaţiul Schengen, ar viza, la acest moment doar frontiera aeriană şi navală. Adică de ea ar beneficia doar ciumeţii care au bani de zburat cu avionul sau care pleaca tiutiu-papa în croazieră cu vaporaşul. În rest, microbuzarii, autocariştii şi celelate specii de căpşunari, cu sau fără înmatriculare în Bulgaria, să mai aştepte. Că toţi cetăţenii sunt egali, dacă îşi pot permite biletul.

Cinstit să fiu, nu mă doar în cur de şenghen. Mi se fâlfâie de intrarea acolo. Beneficiile reale sunt vax, iar costurile prea mari. Aşa că n-au decât să îşi vâre şenghenul în cur şi de acolo să-l bea cu paiul. Dar cred că trebuie, mai devreme, preferabil, decât mai târziu, să lămurim povestea combinaţiei noastre cu UE. Uneori cu motiv, de cele mai multe ori fără, ăia s-au obişnuit să ne trateze ca pe mătreaţa de pe rever şi mi s-a acrit de asta. Şi acest tratament e posibil pentru că autorităţile române sunt de rahat, reprezentanţii noştri sunt nişte pişăcioşi cu mentalitate de slugi şi os de meduză în coloana vertebrală. În afară de umblat brambura prin Europa, făra viză, beneficiile reale ale aderării pot fi transcrise pe un vârf de floc, cu litere foarte mari. La bani europeni suntem ţepuiţi, apropos şi de discuţia de mai sus. Şi oricum suntem şi tembeli, nu reuşim să prizăm nici praful de pe tobă pe care ni-l dau ăia. Uneori nu e doar tembelism, e şi rea-credinţă şi un pui de trădare a interesului naţional. Românii continuă să aibă restricţie pe piaţa muncii. Piaţa românească e deschisă pentru toate rahaturile din UE, venind de la producători care beneficiază de sprijinul masiv al statelor de origine, baipasând subtil vrăjeala de normă legată de ajutorul de stat. Resursele naţionale sunt făcut cadou “partenerilor” din UE. Pe scurt, şi bătuţi, şi futuţi şi cu banii luaţi. Dar cu steag albastru cu steluţe galbene la primăria din Ghiorţăneşti.

Hai, că ajunge pentru azi.

http://moshemordechai.ro/calul-magarul-si-senghenarul-studiu-despre-efectul-parizerului-asupra-gravitatiei/