Anunţ publicitar al Statului Român in ziarele mari ale lumii:

Cine a putut, ştiut şi vrut a plecat.

Avem nevoie de ajutor!
Plătim la nivelul pieţei.
Preferăm vorbitori de Româna!

______________________________


poante § intelart § cafeneaua
© 2005
cel mai vechi blog peromaneste

30.12.21

Stalingrad: Busola noastră este profitul, idolul nostru este supremația financiară

(continuarea profilului creat de HD Hartmann si centrat pe Putin)

Ieși odată din avionul ală sau ți-l fac țăndări, cu tine înăuntru, țipase colonelul la telefon. La capătul celălalt al firului o vocea calmă, arogant de înceată, dar fermă, îl refuză direct. Trebuie să mă scoți cu forța. Comandoul format din ofițeri ai unei unități de elită a ministerului de interne luă cu asalt avionul.

 În trei minute Mikhail Khodorkovsky, cel mai bogat oligarh al erei de tranziție de la comunismul sovietic la capitalismul corupt impus de Boris Elțîn și prietenii săi occidentali, era smuls efectiv din scaunul său de piele de căprioară, înconjurat de către 20 de bărbați mascați, transferat într-o mașină celular și arestat în mod oficial. După o carieră de aproape 20 de ani și o poveste de succes pe care nici un miliardar occidental din secolul exploatării americane nu a reușit-o, chiar și în condițiile corupției generalizate și banditismului care stăpîneau SUA în secolul XIX, Mikhail Khodorkovsky devenea prizonierul de lux al Rusiei, copilul nevinovat al răzbunării lui Putin, erou al tuturor organizațiilor de impunere cu forța a democrației în lume, minciuna perfecta și argumentul fondator al atacurilor moderne îndreptate împotriva Rusiei post sovietice.

Orice neisprăvit din Occident, atunci când dorea să își construiască o carieră de democrat revoluționar, îmbrățișa cauza Khodorkovsky. Orice student repetent din America devenea stea atunci când își salva diploma de absolvire cu susținerea cazului celebrului oligarch. Despre statul rus furat la sânge, despre milioanele de ruși prădați la propriu de acest individ prin banca sa, despre minciunile, trădările, mafia și corupția pe care acest miliardar le-a organizat la o scară ne întâlnită în epoca modernă, nici unul dintre activiștii de caviar din SUA sau Europa occidentală nu vor vorbi.

Povestea de succes a capitalismului primitiv, gregar și fără legi, impus ca urmare a destrămării URSS era reprezentată doar de oligarhi de tipul lui Mikhail Khodorkovsky. Corupția, furtul național și transferul averii unei națiuni întregi în buzunarele personale ale unui număr infim de oameni, se chemau în limbajul democrației occidentale: reforme economice, privatizare, vânzare de active neperformante, rentabilizare, recapitalizare.  Aceste cuvinte au ascuns, de fapt, jaful avuției naționale accumulate de către URSS, jaf organizat și executat de doar cateva zeci de persoane. Deceniul jafului și al acaparării unui stat întreg, de mărimea Rusiei, a coincis cu deceniul politic Elțîn. 

De șapte ori oligarhul fusese convocat de către procuratura generală pentru a da explicații cu privire la afacerile imperiului petrolier Yukos. Tot de atâtea ori își bătuse joc de procurorii republicii. Mai mult, de câteva ori fugise efectiv cu suita sa, formată din minimum 4 mașini de securitate înconjurând rollsul său blindat, chiar cu minute înainte ca citațiile să îi fie prezentate. Flota sa de avioane de pe pe tarmacul a trei aeroporturi rusești diferite, era pregătită să decoleze imediat ce patronul ar fi cerut-o.

Acuzele cele mai rocambolești și virulente adresate noului președinte Vladimir Putin, erau transmise prin televiziunea sa privată și posturile de radio cumpărate de către compania Yukos. Un conglomerat petrolier care fusese construit prin furt și crimă. Prin înșelarea pe față a statului rus, acest individ, fost activist superior din cadrul organizației comuniste Komsomol, devenise nu numai cel mai bogat dintre noi bogați ai Rusiei, dar prin conexiunile pe care și le cumpărase în Occident, se transformase într-un instrument de presiune exogenă periculoasă la adresa puterii centrale de la Kremlin.

În doar 10 de la dispariția URSS, Kremlinul trebuie să facă unei forțe economice uriașe, reprezentate de un grup minuscul de oligarhi, întrepătrunse cu o permanentă presiune a diversele grupuri de rechini economici din occident, care urmăreau dislocarea, dezmembrarea și delocalizarea puterii centrale a Moscovei. Cu cât mai difuză era puterea rusă, cu atât mai mari erau profiturile acestor grupări. Yukos era vîrful de lance al acestei politici globale de distrugere sistematică, sistemică și perfect organizată a oricărei forme de putere și autoritate a Kremlinului. Dacă sub conducerea unui Elțîn alcoholic și corupt, acest sistem oligarchic cu relații subterane tot mai puternice cu oligarhia economică americană și europeană, reușise parțial impunerea obiectivelor sale, sub Putin, personaj impus și el de aceeași cabală a oligarhilor ruși, se spera definitivarea obiectivelor restante.

Obiectivul cel mai important, cel care ar fi aservit Rusia euroasiatică, pentru un secol înainte, intereselor transnaționale și antistatale susținute de oligarhia rusă împletită cu cea străină, era constituirea unui monopol absolut, împreună corporații mondiale de tip Exxon Mobil sau Chevron, asupra quasi totalității resurselor petroliere, prelucrării și rafinării acestuia, tranzitului și tehnologiei de stocare gazieră, dezvoltate sub URSS pe vastul teritoriu rus și în spațiile adiacente, europene sau asiatice.

Putin, care descoperă  acest proiect (întâmplător și fiind într-o vizită oficială în Germania), de care statul și guvernul său nu aveau nici cea mai mică informație, va realiza că Rusia este efectiv pierdută ca putere națională unitară euroasiatică dacă acesta se realizează. Între tânărul și ne-experimentatul țar de la Kremlin și Khodorkovsky, aflat la doar luni diferență să devină  regele de necontestat al economiei rusești post sovietice, se declanșează o luptă fără milă și fără menajamente.

Rusia de astăzi este rezultatul acestei lupte între titani. Europa de astăzi este produsul colateral fundamental al acelui război din zorii mileniului trei. SUA sunt obligate să rescrie întreaga lor politică energetică mondială ca urmare a victoriile sau înfrângerilor de etapă ale fiecăruia dintre cei doi actori implicați în acest conflict fondator de putere absolută dorită de fiecare dintre ei.

Lumea euroasiatică a devenit, pentru prima data de la Genghis Han, terenul unui conflict care se va dovedi decisiv pentru evoluția civilizației americane, europene și chineze. Doi oameni se vor lupta pentru conducerea unui singur imperiu aflat pe două continente. Cel care va învinge va impune dorințele sale ocupantului de la Casa Albă, va alege cancelaria germană, va ține în mână orice guvern al Europei și va influența decisiv crearea noii burghezii de la Beijing, cu noii săi împărați din orașul interzis. Adică va fi semizeu. Doi oameni, un singur tron, o economie mondială! Nici Napoleon nu visase așa ceva. Poate Alexandru cel Mare să fi tentat destinul umanității, până când și zeii au devenit geloși.

Un turn Babel nu face o națiune sau un stat. Pe când o sinuoasă și aproape imperceptibilă țeavă de gaz poate uni imperii cum nici un rege, religie sau armată nu o pot face. Cine deține nectarul care curge prin acea țeavă are istoria în mâna sa. Doi oameni se vor lupta pentru exact această putere. Iar zeii se vor uita din Olimp uluiți de ambiția colosală și de resursele imense puse la dispoziția celor doi. Arestarea din Siberia, în acea seară de iarnă, din acel avion, deși neobservată de sateliții care înconjoară pământul, va declanșa cea mai complexă luptă pentru două continente. Efectele acelui eveniment minor în aparență se vor face cunoscute zeci de ani după aceea.

Moscova nu crede în lacrimi

Khodorkovsky nu a avut o tinerețe deosebită. Născut în 1963, a crescut într-un apartament comun din Moscova. Nu va cunoaște evenimente fondatoare în adolescență, avand o viață confortabilă și egală prin linearitatea ei fără surprize. Este un elev comun, fără calități excepționale cunoscute. Este însă recunoscut pentru că era foarte leneș. Nu îi place îmbulzeala, mulțimea, mirosul greu de bucătărie la comun. Nu mănâncă la cantina școlii, bunica lui îi va aduce mâncarea tot timpul proaspăt gătită. Este mofturos, este plângăcios, când crește mai mare devine și arogant. Devine un student mediocru. A studiat la Institutul de Chimie și Tehnologie Mendeleev, unde, ca aproape toți ceilalți, s-a alăturat Komsomolului, Liga Tineretului Comunist din URSS. Mulți dintre colegii săi care se declară mari apărători ai democrației de astăzi, susțin falsul istoric că au fost obligați să tolereze prezența Komsomolului în viața lor de studenți. Nimic mai fals, căci dosarul de candidatură în aceasta organizație, adevărată punte de lansare pentru toți oligarhii tranziției post comuniste din fostul lagăr sovietic din Europa, era construit cu grijă și susținut cu vigoare de candidați. Orice tânăr comunist avea asigurată măcar plaja minimă de relații care să îl ajute în viață. Putem fi siguri că Khodorovsky exact acest lucru îl va urmări.

Mikhail Khodorkovsky a văzut intrarea în Komsomol ca pe o oportunitate de carieră, luptând să devină secretar economic al organizației din institutul unde studia. Oportunist din fire, acesta exploateză orice moment pentru a avansa politic. Profesional nu este un geniu, dar are simțul afacerilor de scurtă durată. Iar în acele timpuri caracterizate de penuria generalizată de bunuri de larg consum, Khodorkovsky va învăța cum să manipuleze totul în favoarea sa. O caracteristică psihologică emblematică pentru întreaga sa carieră și pentru tot parcursul său în viață.

În „Închisoare și libertate", o carte scrisă de oligarch, semi biografică și publicată atunci când era în condamnat în pușcărie, va și spune că nu a văzut vreo problemă (și încă nu o vede) în a se folosi de comunism pentru binele său propriu și personal. Am crezut în partid fără a-mi aglomera creierul cu „ideologie"", spune el. El compară ideologia politică cu sistemul de operare al unui computer — care este diferența, de fapt? — și spune că în tinerețe „nu știa despre dizidenți". De fapt el spune că problemele care frământau societatea sovietică la nivel general și care deveniseră practic publice îi erau indiferente. Va dovedi aceeași indiferență totală pentru Rusia sau națiunea rusă atunci când va spulbera economiile a milioane de concetățeni ai săi sau va organiza privatizări frauduloase, preluând prin corupție, furt și uneori crimă, zeci de fabrici și uzine fost sovietice pe care apoi le va vinde în profit personal, lăsând sute de mii de angajați fără locuri de muncă.

Dar pentru moment, intrând în Komsomol, Khodorkovsky avea un singur plan, acela să devină "director roșu", adică directorul unei mari fabrici sovietice. Tatăl său, datorită ascendenței sale iudaice, îi spune că în sistemul sovietic cu grave accente anti semite nu va avea nici o șansă. Așa că Khodorkovsky descoperă cum să exploateze o lacună în modul în care s-a finanțat economia centralizată din Uniunea Sovietică.

Această lacună legislativă îi va permite oligarhului să devină milionar încă din timpul URSS. Deși acțiunile sale au fost total ilegale pe timpul URSS și sunt astăzi considerate crime economice grave de către orice legislație capitalistă (pentru exact ceea ce a făcut individul, oamenii de afaceri din occident sunt urmăriți penal și condamnați fără milă, oricând sunt descoperiți că folosesc această suveică financiară), apărătorii occidental ai oligarhului vor refuza sistematic să se refere la episodul deturnării de resurse financiare statale în scopuri personale. Pentru promotorii capitalismului occidental, a fi corupt în URSS merită o diplomă de onoare.

Schema oneroasă folosită de către Hodorkovski pentru a se îmbogăți personal, pe spatele statului sovietic, a fost descrisă de David Hoffman, pe atunci șeful biroului din Moscova al Washington Post, în cartea sa „Oligarhii". În 1987, la un an după absolvirea institutului de chimie, Khodorkovsky și-a folosit conexiunile din Komsomol pentru a obține capital de început și a deschide o mică afacere.

Era perioada marilor reforme ale lui Gorbaciov, perestroika și glasnosti. Cele două reforme se refereau prima la ideologie și responsabilizarea autorităților comuniste în fața cetățenilor, cea de-a doua se referea la o deschidere economică mult mai amplă față de forme de producție individuale. Pentru că economia centralizată sovietică folosea atât moneda numerar (în special pentru plata salariilor, concediilor și asigurării pensiilor) căt și cunoscutele credite virtuale, Hodorkovsi își va finanța prima afacere prin obținerea de credite virtuale, care să îi permită plata bunurilor cumpărate din occident pe care apoi le va vinde la preț de speculă.

A fost nevoie de creditele virtuale sovietice ca oligarhul cel bun să descopere specula. În mare parte inutile, planificatorii centrali le acordau fabricilor sovietice și pe care acestea, le converteau, la nevoie, în valută forte. Mai ales dacă aveau nevoie de importuri de materii prime sau tehnologie occidentală. Prin 1988, când salariul mediu în Uniunea Sovietică era în jur de o sută de ruble pe lună, firma lui Hodorkovsky înregistra deja câștiguri de milioane. Căderea URSS și sistemului economic sovietic a dus automat la neplata acestor credite virtuale. Practic, cu banii reali în bancă și fiind finanțat cu credite virtuale pe care Hodorkovski a "uitat" să le returneze băncii comerciale de stat, după dizolvarea URSS, imperiul primului oligarch al Rusiei începe să prindă contur.

Oligarhul devine puternic. Din furtul sovietic se naște imperiul noului capitalism rusesc. Cu două milioane și jumătate de ruble oficial spălați în băncile de stat sovietice (o sumă absolut cosmică pentru acei ani), oligarhul face primul mare pas capitalist si fondează Menatep Bank. Instituția financiară care va finanța întregul său sistem economic, care, conform deja precedentului stabilit cu creditele virtuale sovietice, va da faliment la momentul în care trebuiau rambursate datoriile cash, mai ales atunci când guvernul lui Putin îi cere să își plătească taxele restante. Ca să realizăm valoarea acestora, doar in anul 2007, atunci când Yukos, coroana imperiului său economic este dizolvată, taxele restante erau de 5 miliarde USD. (Ați citit bine cuvântul: miliarde!)

În 1989, tânărul comunist Khodorkovsky deschide un cont bancar offshore în Elveția, unul dintre primii oligarhi ruși care au făcut acest lucru. Khodorkovsky neagă acest lucru, spunând că nu și-a deschis primul cont personal în Occident până în 1997, deși documentele publicate de presa vremii dovedesc exact contrariul. Este la mintea oricărui student în istoria sovietelor că a îți deschide un cont bancar personal în străinătate pe timpul imperiului sovietic era nu numai interzis dar se făceau ani grei de închisoare dacă erai prins. Pentru Mikhail Khodorkovsky acest lucru a fost posibil, desigur doar cu aprobarea KGB și a protectorilor săi din interiorul conducerii sovietice.

Încă din primii ani, începînd cu 1989, prin banca Menatep, Khodorkovsky și partenerii săi de afaceri, fac practic doar bișniță și specula. Nimic despre afaceri serioase de tip bancar. Spre exemplu, ei cumpăra computere în străinătate și le revând în URSS, cu mult peste valoarea lor originală. De asemenea, finanțează importuri de alte bunuri considerate de lux — coniac Napoleon fals, blugi spălați cu piatră, săpunuri colorate, pictate cu acuarelă. Folosind creditele virtuale sovietice pentru a finanța aceasta bișniță, la capătul celălalt al afacerii afacerea el adună numerar. Căci cumpărătorii sunt obligați să cumpere produsele creditate de bugetul sovietic doar cu numerar. Practic și prin coruperea sistemului, el exploata însuși sistemul pe care îl servea ca tânăr comunist al Komsomolului.

În 1992, imediat după căderea Uniunii Sovietice, Hodorkovski și partenerii săi au publicat un manifest care anunță intențiile sale. Intitulat „Omul cu rublă", declarația fondatoare este: „Busola noastră este profitul. Idolul nostru este supremația financiară, puterea capitală." Într-un interviu pentru Miami Herald, dat în acei ani, noul convertit la capitalismul pe credite sovietice declara că, deși a fost cândva un credincios fervent al comunismului, a suferit o regândire totală. Dacă bătrânul Mikhail din mine l-ar fi întâlnit Mikhail cel nou, l-ar fi împușcat.

Guvernul post-sovietic al lui Boris Elțin a implementat reforme radicale ale pieței financiare, dar nu a instituit aproape nicio structură juridică care să le controleze. Ca atare, minisculul grup de îmbogățiți din timpul anilor Gorbaciov, avînd resursele financiare și logistica relaționară au reușit un inimaginabil transfer de active sovietice în propriile lor portofolii.

Atunci când democratia triumfalistă ocupa ideologic și mental populația Rusiei postsovietice, atunci când practic legile marilor privatizări erau dictate de grupuri de interese economice occidentale care aveau doar cu numele un om de afaceri rus ca reprezentant al lor, atunci când procurorii erau uciși pe stradă iar orașele fost comuniste erau jefuite de bande de hoți cu mitraliere cumpărate de la soldații Armatei Roșii, neplătiți cu lunile, exact în acea perioadă un grup de oligarhi vor organiza o înțelegere nescrisă pentru împărțirea imensei averi sovietice aflate în proprietatea statului rus.

Ca atare Khodorkovsky a fost poziționat perfect pentru a profita. Menatep a devenit o bancă oficială pentru Ministerul de Finanțe al Rusiei, majoritatea conturilor de transfer valutar bancar intern pe teritoriul Rusiei fiind preluate de către aceasta. Și cu ocazia aceasta, Hodorkovski a furat tot ceea ce a găsit.

Unul dintre locotenenții săi de la Menatep s-a lăudat cu planul lui, aceluiași ziarist american Hoffman. Ministerul de Finanțe depune, să zicem, șase sute de milioane de dolari la Menatep Bank, pentru a fi plătite salariile funcționarilor din regiuni. Menatep amâna aceste plăți și canaliza cele șase sute de milioane în investiții internaționale cu randament ridicat timp de trei săptămâni. În acea perioadă, salariile din regiuni vor rămâne neplătite, dar Menatep va câștiga milioane din investițiile pe termen redus, finanțând operațiuni bancare internaționale care nu aveau nici un fel de legătură cu scopul transferului originar sau cu Rusia în general. Milioanele de dolari cîștigate astfel nu vor fi impozitate, mai ales că ani de zile, datorită lipsei de control financiar nimeni nu a știut de existența unor asemenea afaceri. Mai mult, atunci când statul rus a căutat totuși să impună condiții stricte cu privire la aceste operațiuni ilicite, a fost acuzat imediat de presa occidentală bine plătită de oligarhi ca Khodorkovsky, că Rusia se întoarce la comunism și represiune sovietică. Un mecanism mafiot, exemplu de dicționar pentru orice procuror student în anul unu la științe juridice, se transformase în perioada marelui jaf capitalist din decada Elțîn într-o politică sofisticată de subordonare a resurselor financiare ale statului rus în favoarea oligarhilor care îl sprijineau. Iar presa occidentală aplauda masiv succesul noilor capitaliști de la Moscova.

În complicitate directă cu marile grupuri economice occidentale, orice tentativă (fie ea și firavă) a statului rus de a opri hemoragia de resurse financiare era catalogată ca revenire la comunism si sovietism. Occidentalii, care își vedeau periclitate sursele ieftine de finanțare (cu banii poporului rus) a propriilor afaceri vor sprijinii, împotriva oricărei evidențe, oligarhi ca Guzinsky, Berezovsky sau Mikhail Khodorkovsky.

Trebuie doar să ne imaginăm câți dintre milionarii din occident, care astăzi dau lecții de capitalism și morală democratică, și-au construit averile, în acei ani, practic cu banii de salarii ai cetățenilor ruși. Conform tacticii bine cunoscute, Khodorkovsky va nega tot timpul orice fel de act ilegal, spunând că trei săptămâni era o perioadă normală de timp pentru un transfer în acea perioadă. A uitat însă să specifice ce s-a întâmplat cu banii ilegal câștigați din deturnarea, în timpul acelor trei săptămâni, a sumelor primite de la Ministerul Finanțelor, o instituție publică a statului rus, nici decum una privată.




Copilul minune al capitalismului sau cum se fura o țară

Hodorkovski a început să adune cea mai mare parte a averii sale în 1995, când oligarhii au conceput o schemă prin care băncile lor împrumutau bani administrației Elțîn, disperate de lipsa resurselor financiare care să alimenteze bugetul. Ca urmare a eșecului privatizării organizate și susținute de occident, sub bagheta unuia dintre miniștrii ultraliberali impuși de FMI, Anatoly Chubais, în Rusia se instalează haosul total. Zeci de milioane de ruși vor fi expuși celei mai crunte sărăcii, zone întregi ale țării intrînd în mâna mafiilor locale care guvernau prin furt și violență. Cecenia, cu bani americani și saudieni, declanșează începutul dezmembrării teritoriale a Rusiei post sovietice prin instalarea primului emirat islamist din epoca modern. Obiectivul principal al acestui emirat era islamizarea totală a Rusiei și alungarea (uciderea) necredincioșilor, adică a rușilor.  

Dacă a existat un furt la scara istorică nemaintâlnit prin agresivitatea și minciuna cu care a fost acoperit, acesta s-a întâmplat în Rusia. Se datorează lui Anatoly Chubais, care va imagina și pune în practică o schemă de transfer a proprietatii de stat ruse în mâna a doar 7 oameni, proces denumit reformă economică și pe care administrația americană Clinton, FMI și toate puterile occidentale europene au sprijinit-o conștient, încălcând orice principiu moral promovat de democrațiile pe care le reprezentau.

Prin aceasta schemă, în schimbul împrumutului oferit statului rus pentru a își plăti obligațiile curente, băncile private puteau deține drept garanție acțiuni ale întreprinderilor strategice de stat. Bineînțeles că garanțiile erau alese special de către oligarhi. Statul rus nu avea nici o autoritate asupra procesului de selecție.

Dacă guvernul nu ar fi plătit la timp împrumuturile, așa cum știm cu toții regulile capitalismul, băncilor creditoare li s-ar fi permis să vândă garanțiile pentru a-și recupera banii. Hodorkovski, care a pus ochii pe întreprinderile petroliere rusești, (acum unificate de către administrația Elțîn sub numele de Yukos), a împrumutat guvernului cu 159 de milioane de dolari în schimbul a patruzeci și cinci la sută din actiunile acestui colos.

Anatoly Chubais, alături de mai mulți miniștrii subordonați oligarhilor administratiei Elțin, a făcut absolut totul ca statul rus să intre în capacitate de plată, obligând astfel Rusia să vândă la prețuri de nimic peste 40 % din averea națională. Ca urmare, milionarii născuți din corupția sovietică și a primilor ani de după căderea URSS au devenit peste noapte miliardari. Nici sub imensa corupție a țarilor sau sub furtul absolut al comuniștilor sovietici din anii revoluției, asemenea jaf nu avusese loc. Anatoly Chubais poate fi considerat, alături de cei 7 oligarhi ai epocii Elțin principalul vinovat pentru furtul unei națiuni și delapidarea a unui întreg stat.

Când guvernul rus a intrat în incapacitate de plată, banca Menatep a lui Khodorkovski a organizat o licitație pentru a vinde garanția Yukos. Utilizând metode ilegale și demne de mafia italiană, Hodorkovski a reușit să excludă investitorii străini interesați să cumpere garanția bancară. Îi va elimina prin amenințări sau simplă hoție (cumpărase directorii oficiilor poștale unde se distribuia corespondența internațională și care aveau ordin să distrugă plicurile cu propuneri occidentale pentru licitațiile la care el avea interes) pe toți investitorii occidentali de la licitația inițială, ca apoi, să descalifice, mituind un judecător comercial local, o troică de participanți autohtoni. Când licitația s-a încheiat, un investitor necunoscut, afiliat băncii sale Menatep, a devenit proprietarul pachetului de control Yukos.

 Jaful executat magistral în cazul Yukos va fi multiplicat de grupul de oligarhi ai administratiei Elțîn în diverse puncte strategice ale economiei de stat din Rusia. Se va produce un transfer colosal de resurse naționale și statale spre un grup de oameni care nu aveau nici un fel de program economic pentru a întări statul și națiunea rusă, eviscerate de capitalismul de jaf pe care tot ei îl promovaseră, negând astfel șansa Rusiei și națiunii sale de a se dezvolta economic și democratic, negând viitorul istoric în fapt al Rusiei.

În cazul Yukos, transferul celei mai importante resurse energetice a statului rus se va face în mâna unui singur om, un incapabil activist comunist, arogant, trădător și bipolar sever, dar devenit sub impulsul occidental un oligarch iubit de către Washington și elita economică americană pentru că putea oricând, prin șantajul exercitat la ordin internațional, să condiționeze puterea statală rusă. Cu acest pericol în minte, Vladimir Putin va veni la Kremlin ca președinte pentru a încerca, la început prietenește, apoi cu forță brută, să echilibreze influeța coruptă a oligarhilor cu decăderea puterii statului rus.

Doi ani mai tarziu, achiziția oneroasă Yukos, cu doar cateva zeci de milioane de dolari va fi evaluată oficial la nouă miliarde de dolari. Hodorkovski avea treizeci și patru de ani și devenise cel mai bogat rus din lume. Metodele sale criminale nu s-au oprit la furtul petrolului și gazului rusesc, el va crea un partid politic, iar informațiile pe care le regăsim în rapoartele diplomatice ale diverselor ambasade de la Moscova, dovedesc că Yukos, la momentul său de glorie în 1999, cumpărase 35% din Duma (parlamentul Rusiei), având capacitatea de a promova sau bloca orice măsură pe care guvernul legal al Rusiei dorea să o ia. Vor fi celebre cazurile de blocare a diverselor reforme judiciaire care ar fi dus la anchetarea furtului național organizat de Chubais și oligarhii lui Elțîn, sau distrugerea efectivă a șantierelor navale care producea nave de transport petrolier, deoarece Khodorkovski avea ordine de la aliații săi armatori americani să anuleze competiția rusă existentă prin acele șantiere.

În decembrie 1999, momentul demisiei lui Elțin și aducerea lui Putin la Kremlin, putem spune că lovitura de gangster, regizată de Chubais, în colaborare cu SUA și Occidentul european, fals prezentată ca reformă economică, reușise magistral. Rusia, prin cei 7 magnifici corupți, era la secunde de a fi descentralizată economic, pulverizată național, ruptă în bucăti și măcelărită religios, în numele marilor interese comerciale internaționaliste.

Până în 2002, Putin a alungat din țară doi oligarhi puternici – Boris Berezovski și Vladimir Gusinski – și le-a confiscat bunurile. Hodorkovski, pentru că avea suportul Chevron și al Exxon Mobil, s-a făcut că nu înțelege semnalele pe care Kremlinul le trimitea: arătați fidelitate statului rus sau plecați din țară.

Pe 20 februarie 2003, la o masă rotundă cu Putin, Hodorkovski a atacat o înțelegere îndoielnică care i-a atras atenția. Ca patron al Yukos el urmărea să puna mâna pe majoritatea depozitelor de petrol dși de gaz ale Rusiei. Un director de la Gazprom, Igor Sechin, un vechi prieten al lui Putin, care era și în K.G.B., i-a luat-o inainte marelui capitalist pro american și a blocat achiziționarea unui câmp petrolifer de către Yukos. Enervat, Khodorkovski îi reproșează lui Putin acest eveniment, denumindu-l corupție. Cel mai corupt om de afaceri al Rusiei vorbea de corupția altora! Când Hodorkovski i-a cerut lui Putin să analizeze, Putin a răspuns brusc: „Iukos are rezerve în exces, cum le-a obținut?" Mesajul a fost clar: ți-ai primit partea ta din jaful național organizat de către tine și ai tăi, acum stai deoparte.

Nu numai că mesajul cade pe un teren gol, dar Khodorkovski, arogant cum îl știe toată lumea, va dori să dea un semnal definitiv. Ori eu ori Rusia. Va ignora orice semnal, va apăsa pedala subordonării totale a statului rus până la fund. Doar americanii mai cereau câteva luni până la semnarea marelui contract prin care puneau mâna la pret de bicicletă a imperiului Yukos. Pentru Putin acest lucru nu se putea întâmpla.

În lunile care au urmat celebrei întîlniri, birourile lui Yukos au fost percheziționate de biroul procurorului general. În acea vară, la scurt timp după ce Hodorkovsky împlinise 40 de ani, locotenentul său cel mai fidel, creierul mafiei Yukos și a corupției pe care o reprezenta imperiul privat al lui Khodorkovski a fost arestat. Angajații occidentali ai Yukos au fugit din țară ca iepurii, căci știau că vor înfunda pușcăriile ruse dacă erau arestați. Dovezile furtului organizat prin Finalnda, Ucraina și statele baltice, cu transporturi zilnice, ilegale de petrol și țevi secrete de gaz construite de compania Yukos erau prea mari și greu de distrus pentru ca vre-un guvern occidental să poată să îi salveze de iernile lungi siberiene. Nu mai vorbim de hărțile strategice cu resurse, furate și ele pentru a fi predate americanilor, în special cele care arătau zăcămintele asiatice rusești, necunoscute la Washington. CIA avea un comandou integral de agenți în interiorul  companiei care monitorizau orice mișcare a autorităților ruse împotriva acesteia. Avocații lui Hodorkovski l-au sfătuit să fugă și el. Agenți secreți britanici erau gata de acțiune, pentru a ușura fuga magnatului preferat al occidentului. El a refuzat. Doar negocia cu succes preluarea celor mai mari interese energetice ale Rusiei de către Exxon Mobil. Cum era să plece cînd jaful aproape că se incheia, iar el era gata de a fi întronat țarul economiei Rusiei?

Când comandourile de poliție au luat cu asalt avionul său privat la cinci dimineata, eroul zilei, marele capitalist, care vorbea de democrație și reforme într-o Rusie pe care el o vindea la bucată celui mai bun cumpărător occidental, suna de zor la prietenii săi atlantici. Chiar și Casa Albă a vorbit cu el. Toți au răspuns, dar nici unul nu a mișcat un deget. După arestare, administrația americană a redus la minim relațiile cu Moscova, deși Putin dorea continuarea dialogului. Reacțiile vituperante ale politicienilor occidental, americani și europeni, aflați în solda marilor coporații americane de petrol au produs un șoc în Rusia. Aceasta era democratia mult trâmbițată de către Occident? Pentru că americanii nu mai pot cumpăra la preț de dumping resursele energetice ale Rusiei prin compania Yukos, Rusia dintr-odată nu mai este reformatoare și civilizată?

Rusia a înțeles, abia atunci, magnitudinea strategiei de distrugere statală pe care Chubais o începuse și pe care Khodorkovski dorea să finalizeze în interes pur personal și pur comercial. Iluziile democratice se disipaseră. Putin, deși un om extrem de realist ca om politic, cunoscând marile minciuni occidentale, a realizat numai în acel moment căt de mare fusese glontele care trecuse pe lângă urechea lui și a națiunii sale.

Mii și mii de păduri au fost tăiate pentru a fi transformate în hărtia pe care s-a scris propaganda favorabilă lui Khodorkovski, în mai toate limbile pământului. Cel mai mare corupt om de afaceri al Rusiei devenise eroul democrației și statului de drept occidental. Propaganda falsă, mincinoasă și demonizarea administratiei Putin continua și astăzi.

Cu asemenea exemplu de democrație impusă nu a fost de mirare că Rusia nu numai că nu a mai acceptat așa zisele reforme vestice în materie de de justiție și economie, dar a naționalizat orice și oricum, încălcând uneori și propriile ei legi. Atunci când aperi un oligarch care a devalizat un stat de mărimea Rusiei, nu poți să pretinzi să impui democratia capitalistă a bogătașilor în fața unei națiuni sărăcite de tocmai eroul povestirii.

La câțiva ani după arestarea lui Khodorkovski, Kremlinul a demontat Yukos și l-a predat Gazprom, devenită prima companie de petrol și gaze din Rusiei.

O lecție pe care foarte mulți par a o uita sau simplu a o nega este aceea că nici unul dintre oligarhii ruși care au pus la punct cel mai mare transfer ilegal de proprietate din istoria lumii nu a fost interesat de puterea statului pe care îl jefuiseră, de viitorul civilizației pe care o distrugeau cu fiecare furt reușit. Pentru ei Rusia nu exista. Mai mult vor face absolut totul, inclusiv astăzi când aceste rînduri sunt scrise, pentru ca Rusia și puterea ei economică, politică, culturală, militară, socială, civilizațională să dispară, să fie distrusă complet. Khodorkovski, ieșit din pușcărie prin grațierea semnată de către Putin, este astăzi un călător fără identitate. El ține conferințe la Washington și în capitalele democrațiilor occidentale, cerând ca statele NATO să invadeze Rusia, să fie impuse sancțiuni de tipul celor impuse Iranului, să distrugă puterea centrală de la Moscova pentru că este coruptă. Cel mai mare corupt al anilor Elțîn, criminalul cu sânge rece, căruia i se aduce cadou, pentru una din zilele sale de naștere,  asasinarea unui primar de oraș care i se opunea, cere astăzi, fără rușine și nici o remușcare, ștergerea efectivă de pe harta lumii a țării sale Rusia, pe motiv de corupție. Iată fața adevărată  a eroilor capitalismului de jaf orchestrat cu sprijinul occidental în Rusia anilor 90.


Astăzi Moscova vorbește!

Vladimir Putin se ridicase de la biroul său din Kremlin. Aterizase de dimineață venind de la Sochi, unde președinția rusă avea un domeniu. Aparținând, în vechiul regim țarist, Marii Ducese Maria Feodorovna, mama ultimului țar al tuturor Rusiilor, clădirea și parcul sunt de o rară frumusețe. Reședința fusese construită tocmai pentru a asigura intimitatea absolută acelei prințese venită din Danemarca, în secolul XIX, pentru a se mărita cu viitorul țar, un barbat efectiv de două ori mai înalt ca ea și de trei ori mai greu.

Sochi a fost prima escală  în fuga ei din calea revoluționarilor bolșevici, de unde va pleca în Kiev. De acolo a fost alungată de răsculați și va ajunge la palatul de vară imperial din Crimeea. Acolo va auzi pentru prima dată vestea asasinării fiului său țarul Nicolae, alături de întreaga sa familie. După șase luni va fi preluată de o navă de război britanică și salvată in extremis de la o moarte sigură.

În Crimeea, Dagmar de Danemarca, cunoscută ca împărăteasa mamă Maria Feodorovna va face o greșeală fatală pentru familia imperială Romanov. Sub conducerea nepotului său, prințul Yusupov (cel care l-a ucis pe Rasputin), o delegație completă, reprezentând aristocrația și noua burghezie din Rusia, va încerca să refacă momentul istoric al alegerii primului Romanov în tronul moscovit. În 1613, Mihail I Romanov, de numai 17 ani, la celebra mânăstire Ipatiev, acceptă să poarte coroana dispărutei linii dinastice Rurik. Acest eveniment pune capăt "vremurilor de necaz" (smutnoye vremya) pe care Rusia le traversa de peste 25 de ani de la ultimul Rurik. Statul rus este salvat de la extinția politică pregătită de către Polonia și Suedia, pe atunci puterile militare regionale cele mai expansioniste. La numai un secol și jumatate de la momentul Ipatiev, prin eforturile celor doi Mari, Petru și Ekaterina, imperiul rus devine putere europeană consacrată. Polonia și Suedia devin umbre ale imperialismul lor de odinioară. Pentru Romanovi acel secol a fost evenimentul fondator al imperiului distrus de către bolșevici.

Ca atare, împărătesei mamă Maria Feodorvna i se va propune alegerea ei "locum tenens" ca țar de drept al rușilor. Spunând că nimeni nu a văzut execuția fiului său Nicolae și a familiei lui, Maria Feodorovna refuză net. Refuzul a dus la lipsa unei linii de succesiune clară în interiorul familiei imperiale, dând oxigen nesperat puterii comuniste revoluționare în formare la Moscova. Cu fiul său mort, toți moștenitorii săi direcți executați pe rând, istoria decisese să mai ofere o șansă Romanovilor. Maria Fedorovna nu va trece însă Rubiconul. Ekaterina cea Mare o va face spre fala națiunii ruse, atunci când își va executa soțul legitim și va domni peste făurirea unui imperiu cu dublu cap de vultur, european și asiatic. La secole diferență Dagmar din Danemarca va rata același moment.

Războiul american din Afganistan îi descoperise lui Putin o altă fațetă, absolut necunoscută lui, a statalității americane. După căderea celor două turnuri de la World Trade Center din New York, Putin descoperise uluit că atunci când mașina economică americană se unește cu complexul militar și pactizează cu elita științifică, imperiul american devine un tanc imposibil de oprit.  Iar Rusia, după dispariția URSS, nu mai avea o astfel de capacitate de a crea un complex militar și economic care să o apere împotriva oricărui dușman, fie el occidental sau oriental.  Va fi obligat să îl reconstruiască dacă dorea ca Rusia să supraviețuiască propriei sale istorii distrugătoare.

Cu aceste gânduri și din vila acelei țarine, care va fi îngropat definitiv destinul imperial al Rusiei, a aterizat un Vladimir Putin care în acea zi trebuia să decidă destinul lui de șef al statului. Alege planul Kasyanov (primul său ministru vorbitor fin de limbă engleză și franceză, pianist fermecător, demn urmaș al virilității ruse) și aprobă vânzarea finală a concernului Gazprom sau decide asupra planului economic al lui German Gref, germano-rusul vorbitor de rusa lui Pușkin (așa cum și astăzi se laudă cu orice ocazie), legătura sintetică și ADN-ică a Rusiei putiniene cu lumea exterioară post URSS. German Gref dorea menținerea Gazprom, ca cea mai puternică companie de stat, practic banca privată a statului rus. Kasyanov dorea privatizarea totală si dezmembrarea mamutului.

Furată de oligarhii corupției lui Elțîn, imensă și imposibil de reformat, compania Gazprom era/este cel mai mare producător de gaz din lume și cel mai mare proprietar de infrastructură gazieră, care traversa/traversează 17 țări europene și asiatice. Cu investiții în zeci de țări ale lumii, cu o putere financiară egală doar cu a marilor corporații multinaționale globaliste, proprietarul celor mai multe brevete de exploatare de gaz din lume, membru de drept al clubului celor 7 familii gaziere de pe planetă, fondator de drept al primului plan de electrificare al lui Lenin, bijuteria expansiunii asiatice a coroanei imperiale țariste, păstrătorul cheilor puterii oricărui conducător din Kremlin, vechea instituție astăzi denumită Gazprom a avut, în peste un secol de existență oficială doar 8 directori.

Singura companie privată din era Elțîn provenită efectiv dintr-un minister faraonic creat de către comuniști în 1919, ascunde, în imensul complex palațial din Moscova de astăzi, între pepitele de aur sau diamantele cât pumnul, găsite de specialiștii aflați în căutarea de gaz și petrol, documentele originale ale marilor prospectări geologice ordonate de către un kneaz numit Cantemir, fost voievod moldav. 

Împletind mit și realitate, simbolizând complexul statal euroasiatic al Rusiei, de multe ori folosind cruzime sau doar simplă corupție pentru a aduce sub autoritatea neînfrântă a Kremlinului țări și popoare, Gazprom devenise cheia luptei de putere care se va da între un democrat de tip parlamentarian numit Mikhail Kasyanov și un libertarian troțkist numit German Gref. Nici unul însă nu gândea Rusia în termeni imperiali. Putin va fi înțeles acest lucru și va acționa ca atare.

Era lupta pentru sufletul imperial al poporului rus. Nu era lupta pentru miliardele furate și dosite în palatele amantelor de la Londra sau Monaco, nu era vorba de rachetele nucleare care rugineau sub cerul liber, nici măcar nu se referea la șocul pierderii teritoriului imperiului sovietic. Era vorba numai despre Rusia ca putere euroasiatică. Alegerea pe care o va face Vladimir Vladimirovici Putin, în acea dimineață fatidică, va trasa viitorul națiunii sale.

Nimeni nu va putea să știe, dacă Putin a realizat lanțul patristic pe care l-a creat atunci când a luat decizia cu privire la Gazprom. Așa cum Gorbaciov a înțeles tîrziu, că iertându-l peElțîn, a pierdut sovietele, a distrus URSS și a cedat puterea absolută pe care istoria i-o încredințase, așa probabil că, peste decenii, și Putin (dacă va supraviețui fizic acestei decizii), va realiza însemnătatea secundei în care s-a ridicat de la biroul din Kremlin și a ordonat telefonic ca premierul rus Kasyanov să fie scos din ședința de guvern pe care tocmai o conducea.

Pe ordinea de zi a acelei ședințe se afla un singur plan, format din trei puncte: 1. desfințarea monopolului absolut deținut de Gazprom asupra proprietății resurselor de gaze pe teritoriul Rusiei prin privatizarea Institului de cercetări și vânzarea hărților de resurse strategice ale companiei; 2. privatizarea sistemului de transport prin acceptarea unei investiții ruso-americane sindicalizată sub numele de Yukos; 3. retehnologizarea procesului de extracție și rafinare, cu ajutorul exclusiv al companiei americane Chevron.

Răspunzând imediat apelului președintelui Putin, premierul Kasyanov va primii un ordin scurt. Scoate de pe ordinea de zi planul pregătit pentru Gazprom. Dar domnule președinte, planul a fost aprobat de toate forurile, urmează să îl trimitem în Dumă spre legiferare. Vocea metalică răspunse: nu vei face nimic din așa ceva. Gazprom nu pleacă nicăieri. Decizia mea este finală. Gazprom rămâne a Rusiei.

Era pentru prima dată când Moscova, după căderea URSS la care Putin asistase ca ofițer KGB, răspundea la telefon. Că a fost bine sau rău, Europa, SUA și China vor avea decenii să înțeleagă care este răspunsul corect. Pentru moment însă Gazprom devenise piesa principală a planului Putin de redresare absolută a complexului economic și militar al Rusiei. Kremlinul redevenise palat imperial, cu un vultur scrutând Europa și cu un altul zburând deasupra Asiei.

După doar săptămâni, Kasyanov va pleca din funcția de prim ministru, iar German Gref va deveni ambasadorul intinerant al lui Putin pentru proiectele speciale ale acestuia. Gazprom va redeveni motorul expansiunii statalității Rusiei post sovietice. La 20 de ani de la istorica decizie a lui Putin, un imperiu se transformă. Singura condiție cerută de istorie este ca de la palatul cezarului cineva să răspundă la telefon.

Astăzi, situația dezastruoasă a statului ucrainean este produsul absolut, direct și organic al acelei decizii. Dacă va fi război, dacă va fi pace, dacă România va suferi și va fi prinsă în turbionul distructiv al noii expansiuni ruse, dacă statalitatea românească va mai exista după ce efectele acelei hotărâri putiniene se vor fi așezat pe harta lumii, acest lucru nu îl mai știm.

Dar un singur lucru este adevărat: nici un șef de națiune nu greșește atunci cînd apără puterea statului pe care îl conduce. Mic sau mare, un oraș doar sau așezat pe două continente, statul reprezintă, în actuala formă de dezvoltare a umanității, unica soluție pentru prezervarea unei civilizații. Miliardarii trăiesc gloria secundei în șampanii aurite cu amantele de braț, apoi secerați fiind de furia națiunilor sărăcite, oligarhii se pierd în istorie, hoții se duc la pușcărie iar moștenitorii plătesc păcatele fondatorilor marilor averi.

Modele filosofice internaționaliste, activismul gregar de orice tip, minciunile inundând provizoriu marile bulevarde ale minții umane, toate vin și pleacă.  Singura opțiune pentru prezervarea puterii unei civilizații este statul și puterea sa centralizatoare. Cu toate păcatele lui Vladimir Putin, cu toate marile pericole (reale și imediate doresc să subliniez) pe care politica sa expansionistă le produce la adresa României și poporului român, din punct de vedere istoric, acest conducător nu greșește atunci când își apăra statul și națiunea. Atunci când Churchill a vîndut estul Europei lui Stalin, toți istoricii au declarat că nu a greșit, pentru că, prin acea decizie el a crezut sincer că își apăra imperiul britanic de la disoluția legică și logică care se va întâmpla după a doua conflagrație mondială.

Cei care au falsificat conștient și direct noțiunile de democrație și capitalism, declamând mincinos că reformele capitaliste din Rusia anilor 90, respectiv din tot lagărul comunist european, reprezentau tocmai esența onestă, simbolul muncii cinstite și moralitatea civilizației occidentale, trebuie să răspundă direct pentru riscurile de securitate de astăzi pe care noi, victime ale unor similare procese de furt și de spoliere națională, trebuie sa le facem față. Nu ne-au ajuns deceniile post comuniste de destatalizare, de desindustrializare, de deznaționalizare, acum trebuie să ne pregătim să facem față întoarcerii pendulului istoriei și unui pericol real de a fi vânduți din nou la o nouă Yalta.

Iată de ce am scris acest profil în mai multe episoade, iată de ce am explicat pe larg procesele istorice care ne-au adus, în decembrie 2021 la punctul de plecare din Decembrie 1991, momentul dispariției URSS.

Astăzi România este mai săracă, mai slăbită, mai analfabetă și mai dependentă de umorile unor conducători internaționaliști amorali, corupți și asociali, decât era acum 30 de ani. Pericolul la adresa statului român  este de sute de ori mai mare.

Eșecul democratizării în tot acest spațiu, în esență la scara a două continente, ne-a adus acum să ne uităm la orașe întregi conduse de neavenții istoriei, fără apă caldă, fără căldură, fără școli, fără drumuri. Programul PNRR negociat de un ministru care acum va fi cel care va suge bani serioși prin monitorizare privatizată a respectivului program european s-a întâmplat efectiv cu aprobarea cinstitei și virginei Uniuni Europene. O mai mare corupție și un act mai vizibil de trădare națională, exportate și aprobate de Europa în România, nici măcar execuția mișelească și la ordin occidental, a lui Nicolae Ceaușescu nu o poate întrece. Iată rezultatul real al fasului istoric denumit reformă democratică.

Milioane de români muncesc ca sclavii la boierii occidentali, plătiți cu sticle colorate și tratați ca nimicuri umane fără nici un fel de respect. Milioane de români au plecat din România tocmai datorită eșecului democrației și capitalismului vândut în anii 90 ca panaceu universal și soluție miracol pentru păstrarea demnității naționale și de ce nu, a celei umane. Nu a fost așa iar realitatea după 30 de ani vine și mușcă adânc din iluziile propagandei multicolore de atunci. Rezultatul minciunii numite reformă economică este vizibil și dureros. Dacă adăugăm dezastrul politic și de securitate de pe plan internațional, pe care deceniile de propagandă l-au lăsat în urmă, vom fi zguduiți de un adevăr simplu. Mitul civilizației capitaliste, principiale și de succes a fost o mare înșelătorie. Ne aflăm efectiv la finalul unei epoci de 30 de ani în care a dominat falsul propagandistic, pregătind intrarea în secolul post adevăr.

Un stat este foarte greu de construit, procesul statalizării unui popor și a unei națiuni durează secole. Dar trebuie doar o secundă să distrugi un stat, o națiune, o civilizație. Istoria este plină de cadavrele statelor învinse pentru că au crezut că iarba vecinului este mai verde și mai gustoasă. În realitatea era otravă.

29.12.21

​Manifestul jurnalistei Adriana Vitan Balint


"1. Unde trebuie să îngenunchem ca să ne cerem scuze că am dat străinilor, de sute de ani, de la sare, apă, grâne, petrol, păduri, până la propriii copii? 
2. Unde trebuie să îngenunchem să cerem iertare străinilor pentru că dăm petrolul austriecilor, in pământul cărora nu se găsește nici gram de petrol, dar care au, culmea tupeului, chiar la intrarea în Viena, ditamai rafinăria, poate cea mai mare din Europa, în timp ce ale noastre au fost toate închise? 
3. Unde trebuie să îngenunchem pentru că plătim miliarde de dolari americanilor pe niște rachete care nu au ajuns în România nici până în ziua de azi, deși noi le-am plătit de vreo 6 ani? 
4. Unde trebuie să îngenunchem pentru că am plătit americanilor o autostradă pe care nu au construit-o niciodată și pentru care, culmea, am plătit și despăgubiri că ne-au luat banii și nu au făcut nimic? 
5. Unde trebuie să îngenunchem pentru că atunci când deschidem aragazul sau dăm drumul la căldură în casă, francezii încasează toți banii, deși nu au construit nimic și au preluat toată infrastructura făcută de Ceaușescu pe banii noștri, foamea noastră, frigul și lipsurile din perioada comunistă? 
6. Unde trebuie să îngenunchem pentru că atunci când deschid robinetul de apă, pornește contorul pentru francezi, deși e apa României, pe țevile făcute de Ceaușescu, pe banii și lipsurile noastre? 
7. Unde trebuie să îngenunchem pentru că sate întregi sunt înghițite de ape sau de surpări de teren pentru că austriecii ne taie pădurile, cu sutele de ha lunar? 
8. Unde trebuie să îngenunchem pentru că ne dispar copiii din țară, în drum către ei, că poliția ne ia la mișto dacă anunțăm răpirea vreunei fete la 112, că prin fața poliției de frontieră trec, zilnic, zeci persoane răpite, tiruri cu marfa de contrabandă către aceiași străini care se fac că nu văd nimic, deși șeful Parchetului european anticorupție e o româncă, una care știe exact ce se întâmplă în România și tace?



28.12.21

PENTRU CINE SE VA MAI „NAȘTE” HRISTOS ÎNTR-O LUME RESETATĂ? – Pastorala de Crăciun a PS Sebastian

 

† S E B A S T I A N,

Episcopul Slatinei și Romanaților,

clerului și credincioșilor din ținuturile Oltului și Romanaților

SCRISOARE PASTORALĂ LA NAȘTEREA DOMNULUI

– 2021 –

PENTRU CINE SE VA MAI „NAȘTE" HRISTOS

ÎNTR-O LUME RESETATĂ?

Preacuvioși și preacucernici părinți,

Preacuvioase maici și iubiți credincioși,

În fiecare decembrie, Nașterea Domnului pe pământ reînnoiește și revigorează lumea, dându-i speranțe noi de viață. „Întruparea Fiului lui Dumnezeu este singurul lucru nou sub soare", spune Sfântul Ioan Damaschin. Este noutatea care a împărțit istoria în două – înainte și după Hristos –, iar această veșnică noutate privește nu numai Persoana Mântuitorului, ci și Lucrarea Sa, precum și trupul Său teandric, Biserica. Astfel, omul unit cu Biserica este nou – o creație continuu nouă, în toate experiențele lui pe calea mântuirii, sfințirii, asemănării cu Dumnezeu.

În ultima vreme însă, auzim vorbindu-se tot mai mult de un curent ce merită atenția noastră, pentru că se prefigurează a fi unul deosebit de periculos pentru om. Se numește MAREA RESETARE. Ce înseamnă aceasta? Marea Resetare vizează schimbarea structurală a lumii, adică o deconstruire a acesteia sub toate aspectele ei, astfel încât nimic să nu mai fie la fel – nimic din ordinea creată de Dumnezeu. Ea speculează faptul că mai ales copiii și tinerii sunt avizi de noutate și, profitând de acest imbold firesc, promovează schimbări nefirești sau chiar sfidătoare la adresa firescului și a normalității unanim acceptate până nu demult. Urmărește renașterea omului – dar nu „din apă și din Duh" (In 3, 5) –, ci exclusiv „din materie și ideologie". Dorește, cu alte cuvinte, distrugerea omului „setat" să creadă în Dumnezeu, în valori și principii religioase, dar și obișnuit cu respect din partea autorităților, bunăstare și democrație, și crearea OMULUI NOU, bazat pe alte principii și valori. Pe scurt, o NOUĂ ORDINE MONDIALĂ.

Astfel, întâlnim în societatea de azi, tot mai des:

– Oameni autonomi, autosuficienți, care se declară liberi de Dumnezeu, pentru că se consideră ei înșiși dumnezei.

– Conducători cu pretenții de Superman, care, deși tot mai puțin legitimați de votul popular, odată cocoțați în vârful puterii, pretind celorlalți încredere oarbă și supunere de necontestat.

– Bărbați care se pretind femei și femei care se pretind bărbați ori altceva din gama LGBTIQ [1]Acestora, autoritățile publice au ajuns să le promoveze și să le protejeze drepturile cu prețul încălcării drepturilor noastre, ale celorlalți – persecutarea majorității pentru hatârul minorităților.

– Persoane care contestă evidența datului biologic, susținând că nu se primește nimic la naștere, nu există un dat natural, ci totul este pentru că ni s-a indus și așa am fost educați. Astfel, se confundă voit sexul cu genul, care – ce să vezi? – poate fi de peste 100 de feluri [2]. Pe cale de consecință, unii își înscriu copiii, la naștere, cu X sex, urmând să-și aleagă singuri când, cum și dacă vor mai dori unul (sau mai multe).

– Copii smulși cu forța din sânul familiei de către instituții așa-zise de protecție, de tip Barnevernet [3], sub pretextul că părinții lor sunt prea religioși sau prea tradiționalist-conservatori.

– Copii educați în școli să își reclame părinții la poliție pentru cele mai banale motive, pe principiul „Să scăpăm pe copii de părinții lor. Aceasta trebuie să facă școala".[4]

– Tendințe de globalizare excesivă și chiar de dictatură mondială, ca: abolirea proprietății private, dizolvarea suveranității naționale, sacrificarea intimității, sub pretextul întăririi securității persoanei, desființarea sistemului salarial, de dragul unor indemnizații „binevoitoare" din partea statului, și alte năzuiri de felul acesta – toate în numele așa-zisului BINE COMUN [5]. Orice asemănare a acestor aspirații cu principiile marxiste și comuniste nu este deloc întâmplătoare.

Odată implementate cele de mai sus,

– Omul Nou ar urma să nu mai creadă în Dumnezeu, ci în cei care l-au făcut „nou" – în păpușarii lumii și în guvernanții-marionete impuși de aceștia vremelnic în fruntea statelor.

– Legat până acum în mod natural de familie, Biserică și patrie, omul nou ar urma să abandoneze aceste instituții considerate învechite și să accepte, în schimb, concepte de viață noi, care frizează ridicolul, gen corectitudinea politică și hiperobsesia discriminării [6].

– Familia, unanim recunoscută până mai ieri ca „celula de bază a societății", ar urma să devină – și deja a devenit pe alocuri – o simplă alăturare a două persoane, indiferent de sex, care, în lipsă de copii naturali, îi vor „vâna" pe cei din familiile nealiniate Sistemului.

– Bisericile, în care oamenii credincioși și-au aflat alinare sufletească veacuri de-a rândul, ar urma să devină spații sociale, săli de spectacole (în Occident, deja se întâmplă acest lucru) sau simple muzee ale unui trecut considerat prea retrograd.

– Patria, pentru care și-au jertfit viața înaintașii noștri, ar urma să fie considerată un moft naționalist și o simplă provincie într-o uniune statală fără istorie și, ca atare, și fără identitate.

– Democrația, care a ridicat state ca cele ale Americii pe culmile cele mai înalte ale civilizației și prosperității, ar putea deveni un concept desuet, pentru că – nu-i așa? – popoarele nu mai sunt în stare să-și decidă singure soarta.

– Drepturile omului, atât de prețuite de toate instituțiile universale și consfințite în legi fundamentale aflate la mare cinste până acum, ar urma să mai poată fi revendicate, în ERA VACCINĂRII OBLIGATORII, doar cu masca pe figură și numai de la ferestrele caselor, pentru că afară va fi tot pandemie și lockdown.

– Libertatea, de care nici Dumnezeu „n-a îndrăznit" să Se atingă, ar urma să ne fie îngrădită grosolan, pentru că noii stăpâni ai lumii nu vor avea nici îngăduința, nici răbdarea și nici iubirea Lui.

Frații mei,

Vă întrebați, probabil, de ce ar vrea cineva să mutileze lumea în halul ăsta; de ce ar vrea să o deconstruiască astfel. De ce altceva, dacă nu pentru a-I șterge urmele lui Dumnezeu din creația Sa? Pentru a-L scoate din ADN-ul uman cu orice preț și, astfel, artizanii Marii Resetări să poată spune că, de vreme ce ei au „creat" această LUME NOUĂ, sunt și stăpânii ei de drept.

Cine sunt acești „iluminați arhitecți" ai Noii Ordini Mondiale? Ați auzit, cu siguranță, vehiculându-se tot mai mult termenul de ELITĂ. Așa le place să-și spună. De fapt, sunt adevărații păpușari ai lumii, prea puțin cunoscuți publicului, dar care se arată tot mai deranjați de creșterea populației la nivel global și, mai ales, de prea puțina ei docilitate. Aceștia sunt cei care și-au propus construirea unei LUMI ALTFEL. Istoria omenirii, însă, e plină de exemple ale unor mari civilizații care s-au prăbușit, pentru că s-au lăsat devorate de cultul idolatriei de sine și al libertinismului moral. Oare lumea aceasta NOUĂ, care se arată tot mai gata să renunțe și la Dumnezeu, și la principiile morale recomandate de El, dar și la instituțiile ei sociale și culturale de bază, va reuși să aibă o soartă mai bună decât civilizațiile din vechime?

Oare, într-o astfel de lume, Se va mai „naște" Hristos? Și dacă da, pentru cine, de vreme ce Omul Nou dă tot mai multe semne că nu mai are nevoie de El, iar noile lui principii nu mai au nimic comun cu preceptele evanghelice? Aceasta este întrebarea care ne stăruie în minte acum, când vedem cum se năruie sub ochii noștri lumea lui Dumnezeu, sub „secera și ciocanul" așa-zisului progresism; când stăpânitorii acestei lumi, urcându-se pe valul unor crize special create – criză sanitară, crize politice, crize economice, criză socială –, se arată gata să „dea foc" creației lui Dumnezeu, ca oarecând împăratul Nero, care, sub pretext că vrea să reconstruiască Roma, a incendiat-o, cu tot cu locuitorii ei.

Dragii mei,

Știu că, la o sărbătoare ca aceasta, v-ați fi așteptat mai degrabă la cuvinte de îmbărbătare și de speranță, decât la aceste temeri, oricât de îndreptățite ar fi ele. Știu că v-ați fi dorit mai mult optimism în ceea ce privește lumea aceasta, pământească, dar misiunea noastră, a oamenilor Bisericii, este să cultivăm, cu prioritate, încrederea în Lumea de Dincolo, cerească, mai cu seamă atunci când lumea de aici este supusă unui proces continuu de pervertire. Nu ne atrage atenția Apostolul Pavel că „nu avem aici cetate stătătoare, ci pe aceea care va să vie o căutăm" (Evr. 13, 14)? Că, adică, deși locuim pe pământ, suntem, totuși, cetățeni ai Cerului? De aceea, se cuvine să ne bucurăm de viața aceasta doar în perspectiva celeilalte!

Și încă ceva: să nu lăsăm frica de virusul acesta, care ne terorizează în prezent viața, să ne afecteze credința! Aduceți-vă aminte de cuvântul care zice: "dacă trăim, pentru Domnul trăim, și dacă murim, pentru Domnul murim. Deci și dacă trăim, și dacă murim, ai Domnului suntem" (Rom. 14, 8). Nu uitați nici îndemnul Domnului, Care ne spune: "nu vă temeți de cei ce ucid trupul, dar sufletul nu pot să-l ucidă; temeți-vă mai degrabă de acela care poate și sufletul și trupul să le piardă în gheenă" (Mt. 10, 28)! Protejați-vă de boală, dar nu vă lăsați obsedați de ea! Sunt persoane care, de frica virusului, au rupt legătura și cu Dumnezeu, și cu Biserica, ori au căzut în depresie. Nu s-au îmbolnăvit de Covid, dar s-au îmbolnăvit de frica lui. Nu! Nu așa trebuie privită boala, ci cu încredere deplină că „niciun fir din părul nostru nu va pieri" (Lc. 21, 18) fără voia Domnului. Păi, uităm că El este nu doar Domnul vieții, ci și Stăpân al morții, de vreme ce a biruit moartea – „cu moartea pe moarte călcând"?

Vă întrebați, probabil: de ce a îngăduit Dumnezeu această cumplită încercare care s-a abătut asupra omenirii, indiferent de cine și de ce anume a plănuit-o? Răspunsul nu poate fi decât unul: PENTRU PĂCATELE NOASTRE. Prea ne îndepărtaserăm, mulți dintre noi, de El. Prea începuserăm să ne credem, unii, dumnezei. Sau, cred că mai există și un al doilea răspuns: CA SĂ NE ARATE DEȘERTĂCIUNEA VIEȚII ACESTEIA, ÎN COMPARAȚIE CU CEALALTĂ (Eccles. 1, 2). Prea ne lipiserăm cu toții inima de cele pământești, uitând cu totul de cele cerești. Or, Dumnezeu nu ne-a creat pentru lumea aceasta, ci pentru cealaltă. Aduceți-vă aminte că omul a ajuns pe pământ din greșeală! Da, din greșeala strămoșilor Adam și Eva, după care am fost trimiși cu toții aici ca să ne pregătim mai temeinic pentru paradisul de care ne-am arătat nevrednici. Iar acum, văzând Dumnezeu că, în loc să ne luăm în serios pregătirea pentru Împărăția Cerurilor, noi nici nu prea mai vrem să auzim de ea, cum altfel să ne atragă atenția asupra nimicniciei vieții acesteia, dacă nu arătându-ne, din când în când, cât de muritori suntem?

De aceea, de nimic să nu ne întristăm peste măsură sau să ne pierdem nădejdea! Nici pentru deturnarea și confiscarea lumii noastre de către cei ce se vor noii ei stăpâni, nici din cauza bolii și nici chiar din cauza morții. „Tot răul, spre bine", zice românul. Răul trebuie să ne facă mai buni, pentru că Dumnezeu îl îngăduie ca să ne apropiem mai mult de El, ca să ne putem desprinde mai ușor de viața aceasta și să ne-o dorim mai mult pe cealaltă.

Așa stând lucrurile, nu credeți că a sosit momentul să conștientizăm și mai mult cuvintele pe care le cântăm la fiecare liturghie: „Fericiți veți fi când vă vor ocărî și vă vor prigoni pe voi și mințind vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră. Bucurați-vă și vă veseliți, că plata voastră multă este în ceruri" (Mt. 5, 11-12)? Să ne bucurăm, așadar, nu să ne întristăm! Să ne bucurăm de ceea ce a mai rămas din Dumnezeu în lumea Lui! De ceea ce, încă, ne mai identifică și ne mai leagă de El, de faptul că Îi mai putem sluji, că încă ne mai putem ruga în biserici, că încă mai putem scrie aceste rânduri în libertate, că încă Se mai „naște" pe pământ în fiecare decembrie. Iar când toate acestea se vor sfârși, să ne bucurăm că „numele noastre sunt scrise în ceruri" (Lc. 10, 20)! Acolo este adevărata noastră PATRIE, pentru aceea merită să luptăm din răsputeri, pe aceea trebuie să ne silim a nu o pierde, ci să o dobândim cu toții pentru veșnicie! Amin.

† S E B A S T I A N

Episcopul Slatinei și Romanaților


Note:

[1] Lesbian, Gay, Bisexual, Transgender, Intersex, Questioning.

[2] Teoria genului a luat amploare mai ales în urma Convenției de la Istanbul (2011), unde a fost definită noțiunea de gen fluid și liber asumat.

[3]  În Norvegia, o serie de familii au trecut prin drame îngrozitoare din cauza acestei instituții.

[4] Vezi http://basilica.ro/vasile-banescu-reactioneaza-la-derapajul-sa-i-scapam-pe-copii-de-parintii-lor/

[5] Între altele, aceste teme au constituit agenda Forumului Economic Mondial de la Davos (Elveția), anul acesta.

[6] În special, reactivarea politică a rasismului, mișcare cunoscută sub numele de Black Lives Matter, care a umplut de ridicol America anul trecut.

11.12.21

Profilul lui Putin facut de H. D. Hartmann


Leningrad – căderea în infern

Putin, te prezenți imediat la tovarășul director! Ordinul sec al elevului de serviciu fusese șuierat cu un zâmbet sardonic. Volodia era cu două capete mai înalt ca Vladimir Vladimirovici, de conformație atletică, blond cu ochii verzi. Era cunoscut ca avand o iubită, fapt pentru care avea intotdeauna o cămașă curată sub haina sa ponosită de elev. În liceul din Leningrad, unde elevul Putin își urma cursurile, după război, a avea o iubită în public era ceva nou și plin de curaj. Băieții toți se jurau că i-au văzut pe cei doi îndrăgostiți în parcurile orașului, inventînd gesturi din ce în ce mai îndrăznețe pentru lipsa lor de adevăr. Fără vre-o dovadă, ochii băieților confirmau sclipind a dorință și imaginație, siguranța intimității dintre cei doi eroi ai școlii. Și pentru acest lucru, Volodia se bucura de loialitatea oarbă a adolescenților din liceu. Fetele sfioase nu îndrăzneau să ridice ochii când treceau pe lângă el, iar iubita lui Volodia era regină neîncoronată. Putin detesta aceasta poveste, mai ales că el știa adevărul. Iubita lui Volodia era vecină cu el în clădirea decrepită unde tatăl său, veteran de război, primise un apartament la subsol. Și da, îi văzuse cu ochii lui oprindu-se în colțuri întunecoase, observase atent, cu o curiozitate de tânăr animal, gesturile de bărbat și răspunsurile de femeie dintre cei doi. Ura acel sentiment de atracție perpetuă pe care cuplul îl emana. De fiecare data, la auzul poveștilor care deveneau mai fantaste cu trecerea timpului, îi venea să urle că el singur este posesorul adevărului. Ce rost avea însă? Adevărul lui trebuie ascuns tot timpul, căci puterea pe care o simțea venind din cunoașterea lui îi compensa lipsa de egalitate cu Volodia.

Fără a îi da timp de replică, Volodia îi indică culoarul utilizat numai de profesori pe care Vladimir Putin îl cunoștea așa de bine. Cu șapca în mână, mic, pipernicit, înfometat și cu ochii plini de furia datorită atitudinii arogante a lui Volodia, elevul se îndreptă spre biroul directorial. Nu se temea. În mintea lui, deja scenele de enervare ale directorului se desfășurau cu repetiția actorului îmbătrânit în replici. La ieșire, întotdeauna Putin trântea ușa biroului, înjurând printre dinți. Ca urmare pedeapsa deja primită se dubla, iar curățatul toaletelor de băieți devenise o rutină pentru el. El însă asta aștepta. Căci culoarul sumbru, lumina puțină și perimetrul perfect al subsolului clădirii oferea locul unde descoperea multe secrete. Iar elevul mic, obosit, furios și tot timpul flămând, Vladimir Putin, cunoștea fiecare figură care se prelingea în tăcerea mirosurile grele. Fumatul, gestul autoerotic, mica contrabandă, chemarea hormonală, toate gesturile celorlalți îi erau cunoscute. Fiecare secret avea un nume, o figură, o adresă.

Nu se temea de secrete, nu visa la ele, nu le refuza. Le ținea în el bine închise. Căci prin acele secrete se simțea înalt. Nu mai simțea foamea. Se știa mai puternic decât Volodia, decât directorul sau decat tatăl său. El era stăpânul secretelor mici sau mari. Și așa va fi toata viața sa. Pentru a își ascunde propriul secret, propria sa chemare infernală, pentru a îngropa definitiv în cimentul murdar al acelui subsol orice urmă de sensibilitate, Vladimir Vladimirovici Putin va urca treptele puterii fără ca vre-o data să își permită să guste din celebritatea celor ca Volodia. Nu de ea avea nevoie, ci de secretele vieții lor. Numai așa putea fi deasupra celor din jurul său. Foamea lui era puterea lui. Sărăcia lui era arma lui. Adolescentul din el va afla acolo, spălând mizeria celorlalti, că puterea nu o dă marimea sau înălțimea. Puterea de a avea totul ți-o dă doar stăpânirea la perfecție a secretul.

Vladimir se așezase obosit în scaunul prezidențial din avionul care avea să îl ducă înnapoi la Moscova. Urâtă țară mai este și Elveția asta. Gândurile sale erau însă departe. Unul dintre șefii din spionajul militar îi prezentase un raport despre un ciudat institut de studii al comportamentelor umane din interiorul unui SAP (Special Access Project – Proiecte cu acces special) al marinei militare americane. Parcă ală era muzeu, replicase el generalului. Nu gospodin prezident spusese ușor spionul. Echipa din New York a primit misiunea să lucreze intens la profilul dumneavoastră comportamental. Fondurile sunt necunoscute, iar echipa este atât de secretă încât doar biroul secretarului de stat al marinei cunoaște cu exactitate numărul și numele membrilor acesteia. Fondatorul acelui laborator, în anii 30 ai secolului trecut, îl recrutase pe Carl Jung, celebrul analist german. Împreună, la solicitarea lui Roosevelt, pregătiseră profilul comportamental al lui Hitler. Singurul profil occidental despre Fuhrer care nu a fost greșit a fost cel al lui Jung. După înfrângerea Germaniei naziste, profilorul ceh care a coordonat ani de zile culegerea fiecărui element biografic ale dictatorului nazist, va fi ridicat la rang de general si transferat peste noapte din Europa în SUA. Rusia Sovietică va fi incercat ani de zile să îl descopere, arestându-i până și verii îndepărtați din Moravia, tocmai pentru a pune presiune pe el. Cehul devenit american va forma o echipă redutabilă care timp de decenii va creiona, cu eforturi imense și cheltuind resurse colosale, cele mai complete profile de comportment ale leaderilor politici din timpul războiului rece. Prin acel laborator, SUA aveau una dintre cele mai puternice intrumente politice de înțelegere a psihologiei atât a aliaților cât și a dușmanilor.

Putin devenise dintr-o dată atent. Simțea furia în el cum crește. Deci mă consideră un fel de Hitler, se gândii rusul. Furia, blestemata aceea de furie neagră părea să pună stăpânire pe el. Spionul întrezărise sclipirile  din ochii șefului său. Un profil făcut de cel mai puternic laborator de studii comportamentale din lume însemna război nedeclarat pentru Kremlin. Putin o știa, spionul o știa, lumea o va afla în curând.

Trump plecase înfrânt de la Geneva. Replica statului birocratic american nu se va lăsa așteptată. Pregătind profilul psiho-comportamental al șefului de la Kremlin, America profundă anunța nu numai decizia pensionării anticipate a lui Trump din funcția de președinte dar și individualizarea dușmanului absolut al prezentului. Vladimir Putin înțelesese pe loc că el este dușmanul. El și Rusia lui. Și ceea ce el deja știa era că Ucraina și secretele ei reprezintă călcâiul lui Ahile. De acolo va veni lovitura mortală.  Cine cîștigă Ucraina, căstigă Rusia. Cine pierde Kievul, pierde Kremlinul.

Furia neagră dispăruse. Cu un semn ceru să rămână singur. O umbră, nevăzută de nimeni, necunoscută de cineva din anturajul său se strecură în birou. În cei peste 30 de ani de carieră în Kremlin, doar trei agenți de informații străini reușiseră să se apropie atât căt sa confirme existența acelei umbre, iar pentru îndrăzneala de a încerca să îi afle identitatea, muriseră în accidente diferite. Ochii rusului se inchiseră așteptând atingerea umbrei. Era secretul lui, total și absolut. Avionul zbura deja la 30 de mii metrii altitudine cand becul de chemare a valetului se aprinse. Intrând, în semiobscuritate, tânărului din garda prezidențială i se păru zărind o umbră plecând spre culoarul de siguranță al aeronavei. Vocea lui Putin sună autoritar: schimbă-mi te rog costumul și cămașa. Moscova își aștepta stăpânul.

Leningrad – copil al nimănui

La 11 ani, Vladimir Putin descoperă unul dintre secretele care ii vor marca pentru totdeauna istoria personală. Familia lui se mută din apartamentul de la subsolul unei foste case boierești, devenită între timp o ruină, într-unul din cartierele muncitorești, nou construite de către puterea sovietică. Descoperă uluit că are nevoie de perdele groase la geamuri, pentru că la etajul trei soarele de dimineață pătrunde fără milă. Descoperă o nouă comunitate, lipsită de mirosul de gunoi permanent de la subsolul unde locuise până atunci. Descoperă că putea închide ușa la camera lui, adevărat cea mai mică. Dar pentru copilul costeliv, asemenea descoperiri îi deschid o lume nouă. Are timp de singuratate. Are un loc unde să fie singur, cu gândurile sale, fără să mai fie obligat să participe permanent la acțiunile celorlalți. Nu va trebui să se prefacă că doarme atunci când alcoolul tatălui său forțează intimitatea mamei sale. Nu mai este obligat să cunoască zgomotele ciudate ale bunicului său, mai ales nu mai are nevoie să doarmă când ceilalți abia începeau noaptea. În mica lui cameră va intra și un alt secret. Deși doar de 11 ani, el este biologic diferit. Are păr deja pe piept, merge ciudat și vocea este în schimbare. Visează ochii unui coleg de clasă, migdalați. Se râdea permanent de el iar misterul diferențelor dintre el și colegii săi de clasă părea că îl afectează profund. Până când, bunicul, provocat la o beție de către nepotul său, îi va arunca întreaga sa lume în aer. Tu nu ești un Putin, sora mamei tale te-a făcut. Tu de fapt ai 13 ani, dar ca să acoperim rușinea, te-am ascuns la cineva într-un sat georgian. Tu nu ai 11 ani ci 13. Esti băiat mare de acum.

Vladimir Putin primește nu numai secretul lumii sale, dar și cheia prin care în doar câțiva ani va prelua autoritar întregul destin al familiei sale și va elimina fără milă rolul tatălui său. Prin bunicul său va obține natural și confirmarea a ceea ce el simțea, dar nu putea spune. Că este mai mare, mai puternic și total diferit de ceilalți de 11 ani. Destinul său îi este dovada. A supraviețuit unei minciuni, a fost ales să îndeplinească un drum. Sentimentul alesului natural (fără a fi ales divin căci nu se cunosc elemente de viață religioasă în anii formării sale), în paralel cu secretul bine ascuns al schimbărilor fizice, vor avea efect covârșitor asupra întregului mecanism de relaționare pe care și-l construise cu cei din jurul lui. Astfel, printr-o decizie personală, se înscrie la doar 11 ani la clubul de judo al cartierului, ținut de un fost veteran de război. Mic de statură, dar prin disciplina de fier a sportului ales, devenind egal cu adolescenți mult mai mari ca el, Valdimir arde etapele maturizării. Deși oficial are 11 ani, poate relaționa cu băieții de 13, 14, 15 ani. Efectul este fundamental. Nu mai are întrebări despre fenomenele hormonale care au loc. Nu se mai teme de goliciunea celorlalți. Nu mai are frică de a se uita în ochii profesorilor, căci regula  de aur la judo este să te uiți direct, intens în câmpul adversarului.

La 11 ani pe hîrtie, 13 ani biologici, redevine orfanul ascuns, dar pentru el însuși și pentru interesele sale personale. Descoperă apropierea fizică a băieților extrovertiți, povestirile primelor îndrăzneli sexuale ale colegilor de judo, mai mult, adoptă imaginea masculină, atât de improprie unui copil de 11 ani. Dar atît de completă a unui adolescent sovietic de 13 ani. În clasa și anul școlar din care face parte el devine violent. Pentru cei mai mari ca el, devine surpriza totală. Este colegul lor de judo, își câștigă gradele în lumea semi liberă a cluburilor de judo din Rusia Sovietică. Este o lume tranzitorie, imorală, fluidă ideologic, liberală din punct de vedere sexual și anti socială din punct de vedere al rebeliunii, atașată naționalismului de tip imperial al orașului Leningrad (fostul  St Petersburg). Acest univers îi conferă identitatea de care are nevoie pentru a putea exploata excepționalul destin pe care el crede a îl fi primit odată cu supraviețuirea sa într-o familie de țărani din Georgia.

Această lume care i se deschide cunoaște un singur liant fundamental care o face opacă, secretoasă și sângeroasă. Este vorba despre o fraternitate aproape homoerotică, aflată între grup infracțional de stradă (celebrele bande de golani de pe strazile orașelor sovietice vor fi universul său timp de aproape 10 ani, element comun cu un alt leader mult mai tânăr, președintele Zelensky al Ucrainei, și el la anii adolescenței, făcînd parte dintre golanii de stradă din Kiev) și culoar de recrutare pentru diverselor organe de represiune sovietică.

Vladimir Putin parcurge cu viteză etapele, urcă rapid în sfera respectabilă a acelei lumi. Iar secretul lui, ținut ascuns cu atâta atenție se maturizează. Deși prima femeie din viața lui va fi cadou primit ca urmare a căștigării unei lupte de stradă, adevărata forță care echilibrează totul în viața sa, sunt celebrele campanii de pedepsire a celor care sunt diferiți. Ca el, dar niciodată el însuși. Campaniile sunt organizate aproape săptămânal de către membrii clubului său de judo împotriva băieților de la operă, a balerinilor, a dansatorilor de la liceele de artă, a muzicienilor, a studenților de artă dramatică. Efeminați, fără caracter sovietic, nu știu să se bată. Prima victimă din noua sa viață este bătută și violată. Sinuciderea victimei va fi acoperită de protectorii din umbră ai clubului de judo unde este membru. A fi fost și doar martor tăcut, dacă nu participant, la acest model de putere primitivă și animalică devine element de bărbăție fraternă asumată. În acea fraternitate închisă a viitorilor apărători urbani ai URSS, ai supremației sovietice, ai ideologiei sociale dictatoriale el aparține deja viitorului prin relațiile sale cu noii săi camarazi. În acest model de construcție mentală secretul său poate fi cel mai bine păstrat. Ochii migdalați visați în singurătatea camerei sale pot fi astfel dominați în supunere și tăcere absolută.

Ca atare, niciodată, nici cel mai atent profiler din lume nu va reuși să descopere numele primei lui victime. Dacă nu cumva, din șoaptele spuse decenii mai tărziu, din scăpările inerente ale  istoriei, copilul de 11 ani birocratici, Vladimir Putin să fi fost primul cadavru al adolescentului de 13 ani biologici Vladimir Vladimirovici Putin. Să fi fost el însuși prima sa victimă, se vor fi întrebat specialiștii, decenii după aceea, atunci când vor scrie primul profil ale leaderului rus? Cert este că la 11/13 ani va cunoaște prima sa victimă. Vor urma multe altele, un șir lung de execuții mai mult sau mai puțin teatrale, care vor silona etapele devenirii sale ca bărbat, ca ofițer de informații, ca sot și tată, ca amant și iubit, culminând cu ocuparea tronului țarilor întregii Rusii.

La 11/13 ani Vladimir Vladimirovici Putin, va ieși pentru ultima dată înjurând din  cabinetul directorului școlii. Va părăsi, la cerere, școala si pe Volodia al ei. Va intra într-una nouă din cartierul unde se afla echipa sa de judo. Va fi temut, respectat, va fi soldat și sergent, va fi camarad și frate, va fi condus, pedepsit sau premiat, dar niciodată nu va mai fi umilit.

La 15 ani, în anul în care recompunerea autobiografiei sale este definitivă, îi este refuzată candidatura pentru organizația de pionieri, adică nu poate deveni elevul model pe care mama sa și-l dorea. Din acel moment devine supraviețuitor al propriului său destin. Dintr-un sat din Georgia, prin voința vieții a fost ales să ajungă la Leningrad, orașul mândrie al Rusiei Sovietice.  Putin părăsește definitiv lumea copilăriei de pionier ratat pentru a intra în lumea de război și pace pe care viața sa o va cunoaște fără întrerupere.

La vârsta senectuții, într-o zi de iarnă geroasă, aproape 10 ani de la alegerea ca președinte, profesoarea de limbă rusă a lui Putin, Vera Gurevich, vizitează Kremlinul. Dintr-o eroare a televiziunii ruse, întâlnirea dintre ea și fostul său elev va fi filmată și publicată. O singură întrebare îi pune femeia: te mai comporți urît cu ceilalți? Secunda decisivă are loc acolo, în marea sală a tronului din Kremlin. Pentru o singură rază de lumină traversînd deceniile ascunse ale vietii sale, Putin redevine elevul ei, imediat replicând: numai dacă sunt răi cu mine. Profesoara va ridica ușor mâna spre cer, parcă spunând, nu te-ai schimbat de loc. Ochii de fier ai lui Putin o transformă deja în fantoma trecutului. Căci martor tăcut al copilăriei lui, Vera Gurevich, într-unul dintre infimile răspunsuri pe care cineva a putut să le extragă despre fostul ei elev, va spune: "se bătea tot timpul și din orice. Nu îi păsa niciodată dacă invinge. El trebuia sa nimicească. Era iritabil, era violent, dar era tăcut. Pentru el tăcerea era cea mai importantă. Nu suporta niciodată să audă strigătele de durere ale celor bătuți de el. Cu cât țipau mai tare cu atât bătea mai rău."

Ca președinte, prim ministru, director al FSB sau consilier de primar Putin va excela exact în astfel de politică. Primul său război, cel din Cecenia va fi nimicitor si sangeros. Cu cît erau mai vocale protestele internaționale sau naționale, cu atât Putin ordona mai multe atacuri, mai multe execuții. Atunci când tăcerea s-a așternut peste mica republică caucaziană, abia atunci și Putin a încetat să mai atace. Tăcerea, liniștea, chemarea secretului, vor fi elementele fundamentale caracteriale care îi vor domina deciziile. Disciplina sportului judo, amplitudinea decizivă a gesturilor și brutalitatea carnasieră a animalului de pradă pe care victima nu o aude atacând, nu au făcut decît să îi confirme adevărurile aflate de către el în singuratatea copilăriei din Leningrad. Sau a celei din Georgia. O dualitate de loc, de timp, de spațiu, de identitate publică și secretă. O dualitate care va devenii marca Putin.


Ultimul comunist – țarul fără de coroană

Mihail Sergheevici Gorbachiov, al optulea si ultimul conducător al Uniunii Sovietice, asculta atent, cu ochii pe jumătate închiși emisiunea de la radio. Se prefăcea că nu îl interesează echipa de ziariști veniți la el acasă. La aproape 90 de ani, fostul conducător al celui mai mare imperiu comunist din lume, abia se mișcă și are nevoie de ajutor permanent. În ziua aceea brațele lui erau pline de vânătăi. Externat din același spital unde soția sa Raisa murise, cu decenii în urmă, ca urmare a unei leucemii, semnele injecțiilor și perfuziilor îi amintiseră că timpul lui biologic se scurge inexorabil. Poate doar Caesar, Ekaterina cea Mare, Napoleon să mai fi fost prezenți alături de el pe micul podium al oamenilor care prin acțiunile lor schimbaseră istoria umanității. Gorbachiov o știa bine, i se comunicase de la ministerul de externe rus că ziariștii veniseră cu întrebările pregătite de laboratorul de analize comportamentale din SUA. Decisese că limitele răspunsurilor sale erau cerul.

Întrebi de ce PCUS, partidul familiei mele și al meu, nu m-a apărat la căderea URSS? Eu pierdusem partidul cu câțiva ani înainte, atunci când l-am iertat pe golanul acela de Elțîn. Cum știi l-am dat afară din PolitBureau și i-am luat funcția de primsecretar al partidului în Moscova. În acea seara, la masă, Raisa m-a interogat despre ce se va întâmpla cu familia lui Elțîn. Fetele lui erau colege cu fiicele noastre, alte vîrste însă, la liceul Gorki. I-am spus că nu voi fi Stalin. M-a privit ciudat, cu ochii răi. Să nu faci vre-o greșeală de mic burghez, mi-a spus atunci. Știi, Raisa putea să aibă ochi răi când devenea apăratoarea mea și a fetelor, altfel era o femeie de toată isprava. Nu am lovit-o niciodată, sublinie dintr-o dată Gorbachiov.

La câteva zile după ce Elțîn fusese demis din toate funcțiile sale comuniste, la ordinul personal al lui Gorbachiov, acesta fusese transferat într-o  casă a KGB, fiind în arest la domiciliu, asteptându-și condamnarea. Pierduse lupta și știa că doar mila conducătorului suprem sovietic îi mai putea salva familia de la dispariție. Cunoștea, (aplicase el însuși acele reguli cu alții), tradiția sovietică și era convins că el personal nu mai are scăpare. Toată lumea aștepta procesul și condamnarea celui căzut in dizgrație. În aceeași săptămână șeful KGB cerea, de urgență, o audiență la Gorbachiov. Intrând în biroul secretarului general al PCUS, șeful KGB dorea să îi explice un element important, vital și critic pentru cel care conducea URSS. Dacă Elțîn nu este condamnat la moarte, sau măcar trimis în exil pe viață în Siberia, Gorbachiov pierde complet legătura cu PCUS, deci pierdea puterea supremă sovietică. Elțîn, conform informațiilor obținute de către KGB, vorbise, în secret, cu ambasadorul Germaniei Occidentale la Moscova, cerând exfiltrarea familiei sale din URSS la schimb cu oferirea unei hărți secrete a adăposturilor nucleare din jurul capitalei Moscova. Mihail Sergheevici, dacă nu îl condamni pe trădător, devii țar. Numai țarii au privilegiul de a ierta. Lenin așa a scăpat. A fost salvat de un țar care, la numai 10 ani după aceea, va fi executat tocmai de cel de care a avut milă. Copii aceia nu au avut nici o vină, dar revoluția, sovietele cereau sângele lor.  Dacă țarul ar fi fost revoluționar, nu l-ar fi iertat pe Lenin. Astăzi de aceea suntem sovietici. Tu nu ești țar ci comunist, ești primul sovietic dintre sovietici, conduci URSS, nu ai privilegiul de a ierta. Dacă îl ierți nu mai ești conducătorul nostru, nu mai ești sovietic. Și ai să pierzi totul.

În vila aceea de lângă Moscova, la ceasul serii, ultimul conducător sovietic povestea pentru prima dată lumii, momentul în care a pierdut totul. Saloanele aurite, parchetul din lemn rar, Kremlinul la dispoziția mea, toată puterea lumii într-un buton, m-au transformat din revoluționar al unei cauze pentru care muriseră cei din familia mea într-o rege mediocru al unei națiuni oarecare de pe pământ. Iar URSS nu era o națiune oarecare. Noi sovieticii eram excepția față cu mediocritatea istoriei celorlalți. Lângă noi doar piramidele, revoluția franceză sau aterizarea pe lună stăteau egale ca măreție. Am devenit atunci doar rus, căzând din Olimpul sovietic. L-am iertat pe golanul ăla neisprăvit și am plătit cu existența URSS-ului. A fost cea mai mare greșeală a vieții mele.

În noaptea târzie de iarnă, interviul aflat în două casete identice, va lua drumul spre Berlin, purtate de doi turiști diferiți, ca apoi, în cel mai sigur mod cu putință, să ajungă la New York. Profilorul american, aflat pe pista aeroportului militar, născut si el în estul european, știa că acolo se afla sfârșitul poveștii gorbacioviene. La ce nu se aștepta este ca acel interviu să fie, în fapt, confensiunea unui zeu înfrânt.  Atunci când s-a încheiat interviul, minutul de final al înregistrării, vocea ultimul stăpîn absolut al URSS șoptește tainic ultima sa dorință: unii spun că dincolo așteaptă cei pe care i-ai iubit sau pe care i-ai iertat. Eu vreau ca numai Raisa să mă aștepte. Nu doresc să mă aștepte nimeni dintre cei pe care i-am iertat. Datorită lor am pierdut totul.

Interviul dovedise fără tăgadă că știa la perfecție dicționarul de cuvinte al zeilor. Avea perspectiva istoriei și locul său îi fusese explicat de timpuriu în viață. Precum toți marii conducători, pricepuse devreme că destinul său este total diferit și absolut unic. De aceea nu îl critica niciodată pe Vladimir Putin. Recunoștea în urmașul lui, revoluționarul, intransigentul, asumatul total. Exact ceea ce el a eșuat să fie până la final. Va recunoaște imediat în Vladimir pe bărbatul gata de a bate la porțile istoriei pe care el le-a ratat, pentru a devenii el însuși spermatic urmaș și slujitor al unicii femei pe care cei doi au adorat-o, venerând aerul respirat de aceasta. Este ea, Rusia, pământ și aer, ocean și fluviu, cosmos și univers, rugăciune și Ierusalim, nouă Romă sau doar Olimp înghețat. Secret, închis în cel mai întunecat ungher al sufletului lui, alături de icoana Raisei care trebuie să îl aștepte dincolo, se află această speranță, atât de necesară bătrânului izgonit din templu. Acest Vladimir Putin trebuie să reușească unde el a eșuat. Altfel Rusia lui, a lor va dispărea înghițită de neantul celorlalte popoare.

Gorbachiov a fost și este, pentru totdeauna slujitorul unei singure idei, unui singur proiect, unui singur concept: Rusia ca imperiu euroasiatic. Din stepa calmâcă până în valsul Dunării vieneze, doar Moscova poate fi euroasiatică. De aceea nici unul dintre ocupanții de la Kremlin eșuând, nu poate fi iertat, căci misiunea istoriei este necruțătoare. Iubirea aceasta, ADN-eic încrustată în bipolaritatea absolută a oricări conducător din Kremlin, de european prin sânge și de asiatic prin sabia cucaziană ce o poartă de la naștere, nu poate ierta greșiților ei. Gorbachiov, încovoiat de acest adevăr subliminat la finalul vieții sale, știe că doar un mormânt modest îl va mai primii. Realizase de mult timp că pentru el, Olimpul a pregătit doar eternitatea uitării în cel mai bun caz, dacă nu cumva permanența condamnării. De aceea dorește ca doar Raisa să îl aștepte. Ea măcar îl iubea.

Dresda – acasă nu răspunde nimeni

Tânărul locotent-colonel Vladimir Vladimirovici Putin privește atent curtea interioară a casei unde se află. În mâna dreaptă are un pistol de marcă sovietică. Degetele sale strâng cu fermitate patul armei, încâlzind fierul. Tocmai pentru a nu avea surpiza ca, datorită frigului de afară, percutorul să se blocheze când îl va folosii. Are mintea golită de gânduri.

Ce ciudat își spuse, ceilalți povestesc că îți trec imaginile familiei prin fața ochilor, că auzi tăcerea, că inima îți bate nebunește. Era imobil în unghiul mort al luminii date de reflectoarele clădirii. Vladimir privea atent umbrele care se adunau în fața porții principale. Nu era speriat. Soția si fetele lui fuseseră deja transferate din apartamentul lor din Dresda, Germania de Est, spre o unitate militară sovietică, deci erau în siguranță. El putea să rămână defintiv în pământ străin. Nu credea că are șanse multe de supraviețuire. Dar are instinctul puternic dezvoltat de către anii de judo și de luptele de stradă din Leningrad. Are încredere că va lua cu el pe câțiva din atacatori.

Pentru el era simplu. Eșuase să devină un Sorge al spionajului sovietic. Mic birocrat al temutei poliții politice sovietice, ajunge să primească un post în Germania de Est. Și acest lucru era o realizare. Față de nimicul existențial care l-ar fi așteptat în URSS, Putin considera o victorie numai și faptul de a fi fost acceptat în KGB. Cu atât mai mult să primească o misiune în străinătate, chiar dacă era în interiroul lagărului socialist european.

Umbrele deveneau mai numeroase și mai gălăgioase. Momentul deciziei se apropia. Aștepta încă sosirea soldatului retras din gheretă și trimis la centrala telefonică să vină cu un răspuns. Oare de ce nu mai vine se întrebă iritat ofițerul?

Este 5 decembrie 1989, spre orele serii. Suntem la câteva săptămâni după căderea Zidului Berlinului. Comunismul est-german moare brusc, fiind trădat de celebrul sărut al lui Gorbachiov de la chiar aniversarea creării lui. Erik Honecker nu recunoaște mirosul de cadavru adus de la Moscova de către aliatul său sovietic. Exact în aceeași săptămână, aflat în subsolul blindat al unei bănci elvețiene, șeful directoratului Europa din cadrul KGB numără tonele de aur pe care Berlinul le trimisese pentru finanțarea transferului pașnic al Armatei Roșii prezentă în Germania de Est, după ce Moscova va anunța acceptul său față de reunificarea celor doua Germanii. Din tonele originar primite, o mică parte din ele ajung la Moscova. Prea puține și prea târziu pentru ca Gorbachiov să își mai dea seama de trădarea din jur.

Propagandistic puterea oamenilor eliberați de dictatura sovietică părea irezistibilă. Mulțimile de est germani năvălesc în sediul poliției secrete comuniste Stasi. Agenții Stasi, parcă la un ordin nevăzut, nu numai că dispar de la posturile lor, dar lasă la vedere kilometrii de dosare pentru a fi preluate de un public naiv care, în acele zile, încă mai crede că democrația se naște natural și spontan, precum iarba pe câmp.

„Paznicul de la poartă s-a repezit imediat înapoi în casă", lasând ghereta liberă, își amintește unul dintre membrii din grupul adunat în fața porții, Siegfried Dannath. La scurt timp a ieșit un ofițer – destul de mic de înălțime. Vorbea o germană foarte bună. Noi acum aveam curaj, eram pregătiți să îl îndepărtăm din fața porții. Doream să intrăm peste sovietici, să îi speriem. Era puțin agitat, ochii lui ne scrutau permanent. Se uita la noi toți, de parcă ne vedea pe toți deodată. Ne-a spus scurt, inainte de a reintra în curte și de a închide poarta: nu încercați să forțați intrarea în această proprietate. Colegii mei toți sunt înarmați și sunt autorizați să-și folosească armele în caz de urgență. După 10 ani l-am reunoscut la televizor, era el Putin, ăsta de acum de la Kremlin. Am rămas uimit în fața televizorului. În 1989 era să fiu împușcat de unul care numai după 10 ani devenea presedintele Rusiei.

Ochii de oțel ai rusului au convins grupul să se retragă. Dar ofițerul KGB știa cât de periculoasă rămâne situația. La numai câteva minute de la discuția cu grupul organizat de revoluționari, soldatul trimis să dea telefoane a raportat ceva straniu. Deși a sunat la sediul unei unități de tancuri a Armatei Roșii staționate lângă oraș pentru a cere protecție, nimeni nu i-a promis nimic.  Luând el însuși telefonul în mână, Vladimir Putin a apelat din nou la comandantul unității de tancuri. Răspunsul pe care l-a primit a fost un șoc devastator, care i-a schimbat viața. Nu putem face nimic fără ordine de la Moscova, a răspuns vocea de la celălalt capăt. „iar Moscova tace".

Vladimir Putin cunoaște perfect mecanismul genocidului provocat de revoluția din 1917 și a marilor crime staliniene. Cunoaște în detaliu mizeria absolută în care crescuse, deasupra familiei plutind tot timpul umbra fratelui mai mare mort de foame în timpul invaziei naziste. Parinții lui supraviețuiseră miraculos asediului de la Leningrad, unde armata germană regulară, alături de hoardele de tineri SS sau milițiile antisemite și rusofobe formate din ucrainieni liberati de teroarea stalinistă, dăduse măsura totală a crimei de masă. Atunci când Leningradul a fost salvat de Armata Roșie, până și cei mai brutali ofțieri KGB veniți să reinstaureze teroarea stalinistă  au rămas uluiți de lipsa de logică a genocidului executat de către armata germană. Muzeele Leningradului sunt pline și astăzi de dovezile brutalității excesive, dincolo de orice motivație, a soldatului german, dezlănțuit ca o fiară nebună la adresa societății sovietice.

Putin va înțelege încă din copilărie că marile crime germane din Leningrad și de pe tot cuprinsul URSS au fost făcute nu de zeii wagnerieni, coborâți din cerurile walhalice, ci de țăranii germani care se duceau la biserica în fiecare duminică, de micii meșteșugari din tîrgurile bucolice ale Bavariei sau de muncitorii marilor orașe industrializate ale republicii de la Weimar. Ei formau armata germană care, în numele unei propagande criminale perfect puse la punct, în baza analfabetismului funciar în care crescuseră și al credinței că rasa germanică este cea mai civilizată din lume, vor asuma ca misiune istorică distrugerea totală și absolută a rasei slavice, reprezentată în imaginarul lor bolnav de către ruși și comunism.

Pentru Vladimir Putin, concluzia firească la care a ajuns a fost aceea că trădarea din interiorul puterii centrale a URSS, provoca tăcerea Moscovei în 1989. Atunci și acolo, în Dresda, Vladimir Putin înțelege că în istoria unui stat, atunci când elita trădează, națiunea dispare ucisă de hoarde de analfabeți care confundă democrația cu ura la adresa vechii civilizații, înlocuind revoluția benefică și eliberatoare cu eșafoadelor genocidare. Acea frază, „Moscova tace" l-a bântuit de atunci pe acest om. Sfidător, dar neputincios, pe măsură ce evenimentele din 1989 si succesiv din anii următori au surpat toate planurile sale, el a înțeles ca acasă are loc o schimbare de magnitudinea egală doar cu cea pe care o învățase din cărțile de istorie, de tipul revoluției franceze sau celei bolsevice din 1917.

Devenit de peste 20 de ani președintele Rusiei, Vladimir Putin are și astăzi în minte senzația pistolului din acea noapte.  Acesta nu va accepta niciodată justificările date de cei care au tăcut atunci. Îi va elimina unul câte unul pe comuniștii supraviețuitori lui Gorbachiov și ai epocii corupte a alcoolicului Elțîn. Dintre acei supraviețuitori ai lumii anilor 90, alături de cei pe care îi execută fără nici o remușcare, alături de cei care fug ei înșiși în Occidentul care le cumpărase trădarea, îi va exila fizic în posturi minore și cât mai departe de Moscova pe cei mai lași dintre ei. Va umple Siberia cu securiști sovietici de rang trei sau mai jos, cerându-le doar sa nu trădeze Rusia în favoarea Chinei. Altfel îi asteaptă glonțul.

Putin va avea un dispreț profund și distinct enunțat public la adresa noilor intelectuali care începuseră eforturile de democratizare ale unei Rusii șocate de dispariția URSS, furate zilnic, piratate de către toți șmecherii capitalismului victorios în 1989, insultată în valorile sale cele mai profunde de tot felul de activiști străini produși de o democrație lipsită de educație și respect.

Un exemplu celebru rămâne  Michael McFaul, ambasadorul lui Obama la Moscova. McFaul a fost greșeala strategică a administrației Obama care a permis completa redesenare a puterii interne putiniene. Pe lângă țigările cu marijuana fumate în public și în batjocură la recepțiile oferite activiștilor anti ortodocși din Moscova, acest individ, din naștere certat cu bunul simț și respectul față de civilizațiile non americane, încuraja public prin Tweeter insultele la adresa instituțiilor Rusiei. Sunt celebre chemările sale la demonstrații pe străzile Moscovei sau ale altor orașe, cu participarea unor activști gay aduși din barurile lumpen proletariatului din Berlin sau pline de americani rătăciți prin Moscova. Scriitor de cărți despre tranziția de la comunism spre capitalism, Mcfaul nu a produs niciodată nimic intelectual serios sau de durată. Toate produsele sale editoriale au fost invalidate de către analiștii serioși, iar astazi rămâne un profesor de pe centura sulfuroasă, neo marxistă și progresistă, finanțată ocult de către clanul Clinton.

Mai mult, atunci când rușii au aflat, prin experta scurgere de informații organizată de către Kremlin, că personajul pitoresc, care se îmbăta cu nu mai puțin celebrul opozant Navalnîi prin saloanele ambasadei, fusese student în orice și nimic, timp de șapte ani la facultățile din Moscova, fără ca nimeni din instituțiile statului să îl întrebe de adevăratele sale misiuni (dacă acelea existau), rușii au fost convinși că SUA și Obama își bat joc de ei. McFaul va fi obligat la numai doi ani de la sosirea lui ca ambasador să plece cu coada între picioare, provocând cea mai gravă deteriorare a imaginii diplomației americane cunoscută după cel de-al doilea război mondial. Această imagine nu a fost recuperată nici acum, când sunt scrise aceste rânduri.

Vladimir Putin va exploata acest imens eșec diplomatic american pentru a crea un nou set de reguli în care toată opoziția internă la politica lui, organizată sau nu, să fie ruptă de ambasadele occidentale. Va introduce o lege prin care se impune publicarea oricărei finanțări externe mai mare de 500 de dolari (cu plata taxelor bancare aferente) și va legifera că ONG-urile rusești finanțate de către diverse entități occidentale sunt obligate (sub amenințarea cu dizolvarea dacă nu o fac) să se înscrie ca agenți oficiali ai intereselor unor puteri străine pe teritoriul federației. O astfel de formulă, copiată direct din legile americane în vigoare, va produce oroare rusului de rînd, care va confunda până și pe medicii de la Medecines Sans Frontiers, veniți să opereze gratuit, ca fiind agenți de spionaj. Putin reușește să dizolve influența americană agresiv promovată la prețuri de dumping prin ONG-uri care nu făceau altceva decăt să organizeze manifestații zilnice, provocând neliniște socială și instabilitate politică (procedeu identic peste tot întâlnit în țările aflate sub influența agresivă a intereselor SUA).

Lipsa respectului occidental față de Rusia și poporul rus, provocările primitive ale diverșilor neaveniți din ambasadele acreditate în Moscova la adresa valorilor istorice, culturale, religioase și morale ale rușilor au provocat furia lui Vladimir Putin. Că se va folosi de aceste inepte personaje (unele produse ale unor adevărate manii extremist-rusofobe) pentru a regla conturi cu diverse state adversare intereselor sale, nimeni nu contrazice acest adevăr. Că va individualiza sinistre caricaturi ale democrației de import pentru a exulta personalități și valori ale vechiului URSS este fără doar și poate. Că a încercat să minoreze marile crime ale sovietelor sau eșecul economiei centralizate comuniste, punând în oglindă lipsa totală de onestitate, educație, respect și sinceritate economică a unor  investitori occidentali pripășiți în Rusia pentru a face afaceri cat se poate de oneroase, furând efectiv pe ce puneau mâna, nimeni nu poate nega.

Dar că aroganța de intelectual messianic aflat superior la vîrful liniei trofice a puterii mondiale și ale cărui sentințe sunt de sorginte divină pentru muritorii de rând, proiectată de către Barak Obama în lume, a suscitat adevărate fluvii de revoltă în interiorul Rusiei, acest fapt nu mai este vina Kremlinului și nici a lui Vladimir Putin.

În paralel cu dezintegrarea URSS, un fenomen extrem de nociv a avut loc în fostele republici sovietice.  Întreaga minciună ideologică pe care puterile occidentale o vor arunca asupra Rusiei la finalul lui 1991 a fost nimic față de jaful sistemic la care populațiile rusofone au fost supuse prin spolierea permanentă a resurselor de care se bucurau atunci când se aflau în interiorul URSS. Acestea au reprezentat șocuri succesive atât pentru Putin cât și pentru Rusia în general.  Lăsate singure în fața dictaturile lingvistice și etnice din țări precum Balticele, Ukraina, Polonia sau Georgia, minoritățile ruse au fost umilite prin nerespectarea drepturilor lor, în numele democrației. Occidentul a acceptat mult prea ușor și cinic vasalizarea rapidă, deseori violentă a minorităților ruse de către majorități deseori aflate cultural, ideologic sau politic la granița cu fascismul și xenofobia militantă. Manipularea democrației de către aceste mini dictaturi lingvistice, încurajarea percepută de Moscova ca venind din partea capitalelor occidentale, au provocat în Vladimir Putin un impuls sovietic major.

Un dezastru umanitar, economic, militar, teritorial, religios, cultural și moral pe care Rusia nu îl mai cunoscuse de secole, de la celebra perioadă a "marilor tulburări" încheiată cu alegerea primului Romanov ca țar, va impune lui Putin refacerea accelerată a sistemului imperial rusesc și reconstrucția unui narativ sovietic care, ambele, vor intra în conflict natural cu democrația occidentală de tip expnsionist, așa cum rușii au perceput-o și o percep astăzi ca fiind cauza tuturor relelor.

Putem aserta fără a greși că în contradicție cu mentalul intelectual mic burghez în care s-a format Mihail Gorbaciov, Vladimir Putin va condamna a priori, fără milă sau iertare, lumea care i-a distrus visele sovietice. Nu va ierta trădarea din 1989, ignorându-l complet si definitiv pe fostul leader sovietic Gorbachiov. Pentru Putin dezmembrarea URSS a fost și rămâne o trădare făcută de către elita intelectuală sovietică.  De aceea, alături de "tăcerea Moscovei" din 1989, dispariția URSS va fi motivația seminală a violenței cu care va pedepsi orice trădare sau act perceput ca trădare la adresa Federației Ruse. Dacă trădarea din timpul reformelor lui Gorbachiov a dus la destrămarea URSS, atunci orice act de trădare de pe timpul Federației Ruse poate duce la destrămarea Rusiei. În cazul trădării dovedite Putin nu va avea nici cea mai mică ezitare de a folosi imensele resurse de teroare existente istoric și tradițional în Rusia. Când va fi nevoie, le va exporta fără nici o rușine sau frică. Va internaliza trădarea la adresa Rusiei ca fiind păcat capital individual și nu instituțional (își va loializa astfel instituțiile statale incapabile să descopere actele de trădare, o reală despărțire de practicile sovietice) și care are loc numai la instigarea occidentalilor, care vor sa distrugă puterea Rusiei.

Unul după celălalt, ofițerii trădători din GRU, FSB sau din alte structuri de securitate rusești, vor fi executați în mod public, folosindu-se cele mai exotice metode. Toate aceste execuții vor fi ordonate tocmai pentru ca mesajul rusesc să ajungă la guvernele străine care au cumpărat trădarea. De la celebrul agent dublu Litvinienko, care îl va acuza pe Putin de homosexualite represată cu tendințe pedofilice (a fost falsul cu care și-a cumpărat azilul politic într-un mizerabil cartier muncitoresc britanic, alături de o și mai mizeră pensie în lire sterline), pâna la Skripkal, alcoolicul dependent de droguri, care a predat unui agent american (inflitrat în chiar celebra Lomonosov) numele și adresele laboratoarelor secrete militare din Urali, toți trădătorii Rusiei lui Putin vor fi eliminați fără milă, cu zgomot și în plină zi.

După întâlnirea de la Geneva cu președintele SUA Joe Biden, Vladimir Vladimirovici Putin știe exact strategia care o va urma. Convingerea este, că pentru următorii 5 ani, Vladimir Putin nu va fi primul care va provoca războiul direct cu lumea occidentală. Va face tot posibilul însă ca toate celălalte conflicte asimetrice să fie inevitabile. Aceste conflicte vor fi localizate și perfect controlate teritorial. Regula fundamentală a acestor conflicte inevitabile va fi aceea că vor avea loc pe/sau lângă teritoriul fostei URSS din cele două continente: Europa și Asia. Extragerea de concesii economice și politice din ce în ce mai substanțiale din partea puterilor occidentale este obiectivul principal al acestei strategii.
Google
 

Postări populare