Anunţ publicitar al Statului Român in ziarele mari ale lumii:

Cine a putut, ştiut şi vrut a plecat.

Avem nevoie de ajutor!
Plătim la nivelul pieţei.
Preferăm vorbitori de Româna!

______________________________


poante § intelart § cafeneaua
© 2005
cel mai vechi blog peromaneste

29.10.12

Există în presa internaţională un dublu standard în ceea ce priveşteprocesele politice ale lui Nastase şi ale Iuliei Timoşenko?


Region’s Struggles Seen in a Romanian Scandal
By DAN BILEFSKY

BUCHAREST, Romania — This summer, after the police arrived at the handsome villa of Adrian Nastase, a former prime minister of Romania, to arrest him on corruption charges, he apparently pulled out a revolver and tried to kill himself. Millions of Romanians watched on television as Mr. Nastase, 62, was carried off on a stretcher, a Burberry scarf wrapped around his neck. He survived, and one week later was behind bars.

But this is Romania, where everything, it seems, is a matter of dispute.

Anticorruption advocates hailed Mr. Nastase’s downfall as a seminal moment in the evolution of a young democracy. Others have called his conviction for siphoning $2 million in state funds for his presidential campaign a show trial. Mr. Nastase’s opponents now allege that he faked a suicide attempt in an effort to avoid prison. His son, Andrei Nastase, who was at the house at the time, said the accusation was absurd.

Whatever the truth, Adrian Nastase now occupies a cell measuring 43 square feet. On his jailhouse blog, he recently recounted how prisoners ate cabbage and potatoes, braved rats and had hot water for two hours twice a week.

Today, analysts here and abroad say the Nastase case has come to reveal as much about Romania’s political polarization and dysfunction as its halting steps toward greater democracy. It comes amid heightened fears in the European Union that its newest and weakest members are not up to the task of rooting out corruption that is a legacy of decades of Communist rule and, indeed, of weak governance before that.

Across Eastern and Central Europe and the Balkans, countries are experiencing a surge of instability that, analysts say, stems almost in equal parts from endemic corruption and the sometimes ham-handed efforts to combat it in the context of bitter political rivalries.

The European Union, with 27 member nations, is so concerned about creeping lawlessness among its new members that Romania and its neighbor Bulgaria, which both entered in 2007, have not joined the bloc’s passport/visa-free travel area. On Thursday, the European Commission, the executive body of the European Union, said concerns about corruption and fraud in Romania had prompted it to block development aid, potentially worth billions of euros.

In Croatia, which is set to join the European Union next year, a former prime minister, Ivo Sanader, has been charged with embezzlement.

Romania, in particular, has struggled to overcome the aftermath of the ruthless, corrupt dictatorship of Nicolae Ceausescu. Over the past six years, 4,700 people have gone to trial on corruption charges, including 15 ministers and secretaries of state, 23 members of Parliament and more than 500 police officers.

To many, Mr. Nastase, a former member of the Communist elite who was prime minister from 2000 to 2004, is emblematic of a generation of still active politicians who assumed that power and influence could shelter them from the law. Once asked to account for his apparent wealth, he defiantly roared, “Count my eggs!” a Romanian slang word for genitals.

Monica Macovei, a former justice minister who is close to Mr. Nastase’s archrival President Traian Basescu, said that “There are too many people from the Communist era like Nastase who are still in power, and this has polluted the political class.”

Mr. Nastase’s suicide attempt, she said, was pure “theater.”

While few but Mr. Nastase’s closest allies — including the current prime minister, Victor Ponta — have sympathy for a man nicknamed “Seven-Houses Nastase” by members of the Romanian news media because of his opulent lifestyle, some have questioned the zeal of his prosecution.

Mr. Nastase’s lawyers gave a litany of judicial abuses in his case, chief among them that the prosecution called 972 witnesses — more than in the Nuremberg trials — while the defense was permitted to call only 5. They said prosecutors had brazenly charged Mr. Nastase as leader of a party rather than as a former prime minister to avoid the required parliamentary approval of the charges.

Victor Alistar, the executive director of the Romanian branch of Transparency International, an anticorruption watchdog, said the lopsided nature of the prosecution raised questions about whether Mr. Nastase had received a fair trial, regardless of his reputation.

“If you are going to catch a big fish,” Mr. Alistar said, “you need to do it properly.”

Prosecutors said so many had testified against Mr. Nastase because the corruption was so widespread. During his trial, they charged that under Mr. Nastase’s influence, companies were pressured into taking part in a 2004 construction conference whose participation fees were used to help finance his failed presidential campaign in 2004.

He also received a separate three-year suspended prison sentence for blackmail and was acquitted of corruption in a case involving a suspicious $400,000 inheritance left to his wife.

All the while, Mr. Nastase has declared his innocence, calling the charges against him a preposterous “political game.” In court this month, Mr. Nastase asked that the six days he had spent in a hospital after shooting himself be subtracted from his two-year sentence. The motion was rejected.

He declined to be interviewed. But his son, a 26-year-old businessman, said in an interview that his father had been despondent after becoming the victim of a political witch hunt by Mr. Basescu, the president.

Andrei Nastase said in the interview that the notion that his father had faked his own suicide to escape prison was both hurtful and abhorrent. In August, the general prosecutor’s office said that Mr. Nastase’s “act” had been voluntary and that police had respected legal procedures.

“I saw with my own eyes — it was not a magic trick,” the younger Mr. Nastase said, showing blood residue on the back of his father’s silver-colored watch, which he now wears. “Mr. Basescu saw my father as a threat, and these charges were created as a means to get him out of political life.”

The Romanian government recently drew European criticism for trying to influence Romania’s constitutional court after a failed effort to impeach Mr. Basescu, who himself was under fire for trying to influence prosecutors and judges.

Some analysts said Mr. Ponta, the prime minister and a former protégé of Mr. Nastase, had wanted to remove Mr. Basescu from office before he could pursue other senior officials in the Social Democratic Party.

In an interview, Mr. Ponta, who visited Mr. Nastase in hospital, said the suicide attempt had shocked him. Calling Mr. Nastase “the best prime minister Romania ever had,” he said the case showed how justice in Romania had become politicized.

Those skeptical about Mr. Nastase’s suicide attempt say he conspired with the police and doctors to fake a shot wound that might keep him from going to prison.

The anticorruption agency is now investigating whether a doctor and three police officers colluded to help Mr. Nastase evade prison. Witnesses outside the villa on the evening of the apparent suicide attempt said they had never heard a gunshot. Mr. Nastase, an experienced hunter, is right-handed, but shot himself with his left hand.

Ioan Rus, then the interior minister, told Romanian reporters that he had spoken to Mr. Nastase on the eve of his arrest because he feared he would do something drastic. When Mr. Rus offered to spirit him out of his house in a police car to avoid a public arrest, Mr. Nastase declined, he said.

“ ‘This will never happen,’ ” Mr. Rus said Mr. Nastase had told him. “ ‘I will never leave my home. I will decide by myself what’s to be done.’ ”

George Calin contributed reporting.
_____________________________________________

Domnule Bilefsky,
Am citit cu atenţie articolul scris de dvs. cu privire la cazul tatălui meu. Se regăsesc multe informaţii corecte şi comentarii echilibrate. Cu toate acestea, aş vrea să subliniez următoarele:

Ordonanţa dată de procuror în luna august a clarificat suspiciunile cu privire la tentativa de sinucidere. Concluzia a fost clară – a fost o încercare autentică, nu una falsă sau "teatru”. Ordonanţa explică şi în ce condiţii s-a împuşcat tatăl meu cu mâna stângă. Dar, ca să evit orice fel de interpretare, am decis – cu acordul tatălui meu – să fac această Ordonanţă publică în România. Mai vreau să menţionez că procurorul Şelaru a fost considerat de jurnalişti mai degrabă apropiat de Traian Băsescu.

Până în 1990, în perioada regimului Ceauşescu, tatăl meu a fost, timp de 17 ani, cercetător în cadrul Institutului de Studii Juridice al Academiei Române. Nu a deţinut niciodată vreo funcţie de conducere în Partidul Comunist. Am fost uimit de acuzaţia Monicăi Macovei, care în perioada regimului Ceauşescu a fost procuror comunist.

În legătură cu cele "patru”, "cinci”, "şapte” case ce ar fi deţinute de tatăl meu: aceasta este una dintre multele legende propagate de adversarii lui politici. Proprietăţile sale sunt menţionate în Declaraţia de avere disponibilă pe site-ul Parlamentului. Este adevărat că în zeci de ani din viaţa sa a trăit, succesiv, în diferite apartamente.

În ciuda numărului mare de martori (972) din Dosarul Afişelor electorale, nici unul nu a depus mărturie împotriva sa. De aceea, chiar în sentinţă, judecătorii recunosc că nu există probe directe care să susţină acuzaţia şi că sentinţa se bazează pe "raţionamente” politico – juridice.

În timpul mandatului de prim - ministru al tatălui meu, România a intrat în NATO, au fost finalizate negocierile pentru aderarea la UE, ritmul de creştere economică fiind de peste 8%. Din 2004, la putere în România este Traian Basescu. Cine este atunci de vină că a crescut în aceşti 8 ani nivelul corupţiei şi că sunt blocate fonduri europene de miliarde de euro pentru motive de corupţie?

Sunt peste patru luni de când tatăl meu a fost condamnat. Nici până acum nu a fost motivată sentinţa dată de instanţă. De ce oare?
Şi de ce există în presa internaţională un dublu standard în ceea ce priveşte procesele politice ale tatălui meu şi ale Iuliei Timoşenko?
Andrei Năstase
________________________________


Cotidianul New York Times comentează cazul Năstase, la patru luni de la încarcerarea acestuia
Cotidianul american New York Times scrie, la peste patru luni de la arestarea fostului premier al României Adrian Năstase, despre cazul său, notând că "în România, se pare, orice este motiv de ceartă”.

Autorul articolului, Dan Bilefsky, şi-a intitulat radiografia cazului Năstase "Blestemul corupţiei în Europa de Est”, prezentând, în detaliu, scandalul pe tema condamnării lui Adrian Năstase, dar şi tentativa sa de suicid, preluând de la bursa românească a zvonurilor teoriile conspiraţiei referitoare la aceasta.

Seara arestării
"În această vară, după ce poliţia a ajuns la frumoasa vilă a fostului prim-ministru român Adrian Năstase, pentru a-l aresta pentru fapte de corupţie, aparent, el a scos un pistol şi a încercat să se omoare”, este formularea folosită de autorul textului. El subliniază că momentul cu pricina, când "Năstase a fost cărat pe targă purtând la gât o eşarfă Burberry”, a fost urmărit la televizor de milioane de români. "Năstase a supravieţuit, şi, după o săptămână se afla după gratii. Aceasta este România unde totul este o chestiune de dispute”, scrie Dan Bilefsky.

"Susţinătorii anticorupţiei au lăudat decăderea lui Năstase drept un moment de răscruce pentru evoluţia unei tinere democraţii. Alţii au apreciat această condamnare pentru sifonarea a 2 milioane de dolari din fondurile publice în beneficiul campaniei sale electorale drept un proces de paradă. Oponenţii lui Năstase afirmă acum că acesta a simulat o tentativă de suicid pentru a evita închisoarea. Fiul său, Andrei Năstase, care era în casă în momentul respectiv, spune că acuzaţia este absurdă”, scrie jurnalistul.

În detenţie
"Oricare ar fi adevărul, Adrian Năstase ocupă acum o celulă de 4 metri pătraţi. Pe blogul personal, el povestea recent cum mănâncă deţinuţii varză şi cartofi, înfruntă şoarecii şi au apă caldă câte două ore, de două ori pe săptămână”, scrie NYT.

Potrivit autorului, "astăzi, analiştii occidentali şi români spun că situaţia lui Năstase a scos la iveală foarte multe detalii despre polarizarea politică şi disfuncţiile politicii, dar şi despre piedicile din calea democratizării. La aceasta se adaugă şi teama în cadrul Uniunii Europene că membrii cei mai noi şi mai slabi ai acesteia nu pot face faţă luptei împotriva corupţiei, rămasă ca o moştenire a deceniilor de regim comunist şi a slabei guvernări anterioare”.

Situaţia din Europa Centrală şi de Est
La nivelul Europei Centrale şi de Est, dar şi în Balcani, ţările trec printr-o perioadă de instabilitate despre care analiştii spun că prinde rădăcini din cauza corupţiei endemice, greu de combătut în contextul rivalităţilor politice. Uniunea Europeană, cu 27 de naţiuni membre, este atât de îngrijorată de fărădelegile din România şi Bulgaria (ambele au intrat în UE în 2007), încât cele două ţări nu au reuşit să adere la blocul statelor în care se poate circula liber, fără paşaport sau viză. Comisia Europeană, organul executiv al Uniunii Europene, a anunţat joi că a blocat ajutorul de dezvoltare acordat de UE, care ar putea ajunge la miliarde de dolari, ca urmare a îngrijorărilor cauzate de corupţie şi fraudă în România", se mai arată în articol.

O situaţie complicată
Potrivit autorului, deşi România nu e singura ţară din regiune care se confruntă cu problema corupţiei, fostul premier croat, Ivo Sanader, fiind acuzat de fraudă şi corupţie, cazul ei pare să fie unul dintre cele mai complicate. "România, în special s-a luptat să depăşească consecinţele domniei dictatoriale şi corupte a lui Nicolae Ceauşescu. În ultimii şase ani, 4.700 de persoane au fost trimise în judecată pentru corupţie, inclusiv 15 miniştri şi secretari de stat, 23 de membri ai Parlamentului şi peste 500 de ofiţeri de poliţie”, notează autorul.

"Pentru mulţi, Năstase, un fost membru al elitei comuniste şi fost prim-ministru în perioada 2000-2004, este emblematic pentru o generaţie de politicieni încă activă a căror putere şi influenţă i-ar putea pune la adăpost de lege”, scrie autorul, care aminteşte, în context, celebra replică a fostului premier:”Să-mi număraţi ouăle!”.

Autorul o citează pe Monica Macovei, fostul ministru al Justiţiei, care este o apropiată a rivalului lui Năstase, preşedintele Traian Băsescu, care a afirmat că "sunt prea multe persoane din perioada comunistă, precum Adrian Năstase, care sunt încă la putere, ceea ce a dus la poluarea clasei politice româneşti”. "Ea a explicat că fostul bloc comunist s-a luptat pentru a eradica corupţia, în parte fiindcă în efortul de a adera la Uniunea Europeană, noile state membre din Estul Europei au fost îndemnate să treacă printr-o serie de reforme judiciare care le-au luat ţărilor din Vest sute de ani pentru a fi puse în practică”, scrie NYT. "Pentru Monica Macovei, tentativa de suicid a lui Năstase a fost un act pur teatral”, mai scrie autorul, care reaminteşte că Năstase a fost poreclit de presa din România "Şapte case”, "din cauza stilului său de viaţă opulent”, dar şi că mulţi s-au întrebat ce anume se ascunde în spatele zelului cu care a fost condamnat.

Intră în scenă avocaţii lui Năstase
"Avocaţii lui Năstase au adus proba a nenumărate abuzuri judiciare în cazul său, printre care şi faptul că au fost chemaţi din partea acuzării 972 de martori – mai mult decât la procesele de la Nurnberg - în timp ce apărării nu i-au fost permişi decât cinci martori. Ei spun că Năstase a fost judecat mai degrabă ca lider de partid, decât ca fost premier, pentru a se evita aprobarea Parlamentului pentru punerea sa sub acuzare”, scrie autorul.

"Victor Alistar, preşedinte al Transparency International, un ONG anticorupţie, este de părere că natura condamnării lui Năstase ridică semne de întrebare în privinţa corectitudinii procesului de care a avut parte acesta, dincolo de reputaţia sa”, se arată în articol. "Dacă vrei să prinzi un peşte mare, trebuie să îl prinzi cum trebuie", a afirmat Alistar, citat de autor.

"Năstase a primit o sentinţă separată de trei ani de închisoare cu suspendare pentru şantaj şi a fost achitat în cazul de corupţie în care era vorba despre o sumă suspectă de 400.000 de dolari moştenită de soţia lui.

În tot acest timp, Năstase s-a declarat nevinovat, considerând acuzaţiile ce au fost aduse împotriva sa un 'joc politic absurd'. Luna asta, în instanţă, Năstase a cerut ca săptămâna pe care a petrecut-o în spital după tentativa de sinucidere să fie redusă din sentinţa de doi ani. Solicitarea a fost respinsă”, aminteşte autorul, care mărturiseşte că fostul premier a refuzat să îi acorde un interviu.

Ce spune fiul fostului premier
"Dar fiul său Andrei, om de afaceri în vârstă de 26 de ani, a declarat într-un interviu că tatăl său a fost dezamăgit după ce a devenit victima unei vănători de vrăjitoare politice lansate de preşedintele Băsescu. El a declarat în interviu că acuzaţia potrivit căreia tatăl său ar fi înscenat tentativa de sinucidere, pentru a scăpa de arest, este deranjantă şi respingătoare. În luna august, biroul procurorului general a afirmat că actul lui Năstase a fost unul voluntar şi că poliţia a respectat procedurile legale”, mai scrie autorul.

"Am văzut cu ochii mei, nu a fost nicio înşelătorie”, a declarat tânărul Năstase, arătând urme de sânge pe carcasa ceasului tatălui său, pe care acum îl poartă el. Băsescu l-a văzut pe tatăl meu drept o ameninţare, iar aceste acuzaţii au fost create pentru a-l scoate pe tata din viaţa politică”, îl citează NYT pe Andrei Năstase.

Guvernul României şi-a atras recent criticile din partea Europei pentru că ar fi încercat să influenţeze Curtea Constituţională, după eşuarea eforturilor de a-l destitui pe preşedintele Băsescu, care la rândul său a fost criticat pentru influenţa exercitată asupra procurorilor şi a judecătorilor, mai notează autorul. "Unii analişti au afirmat că prim-ministrul Ponta, fost protejat al lui Năstase, ar fi vrut să îl îndepărteze pe Băsescu din funcţie înainte ca preşedintele să mai vizeze alţi membri importanţi ai PSD”, adaugă acesta.

Teoria conspiraţiei
"Într-un interviu acordat de Victor Ponta, care l-a vizitat pe Năstase la spital, acesta a declarat că tentativa de suicid a acestuia l-a şocat. Numindu-l pe Năstase drept cel mai bun premier pe care l-a avut vreodată România, el a afirmat că dosarul acestuia a demonstrat cât de politizată a ajuns România. Cei care sunt sceptici în legătură cu tentativa sa de suicid afirmă că a conspirat cu poliţia şi cu doctorii pentru a imagina o rană prin împuşcare, care l-ar fi ajutat să stea departe de închisoare. Direcţia Anticorupţie investighează acum dacă un medic şi trei ofiţeri de poliţie au colaborat pentru a-l ajuta pe Năstase să evite închisoarea. Martori oculari care s-au aflat în faţa vilei fostului premier în seara tentativei de sinucidere afirmă că nu au auzit niciun zgomot de glonţ dinspre locuinţă. Năstase, un vânător experimentat, este dreptaci, dar s-a împuşcat folosind mâna sa stângă”, mai scrie Dan Bilefsky.

"Ioan Rus, pe atunci ministru de Interne, a declarat reporterilor români că a discutat cu Năstase înaintea arestării acestuia şi că a avut temeri că s-ar putea petrece ceva grav. Când Rus s-a oferit să-l scoată din casă într-o maşină a poliţiei, pentru a evita să facă din arestarea sa un eveniment public, Năstase a refuzat. 'Acest lucru nu se va întâmpla. Nu noi părăsi niciodată casa. Eu voi decide ceea ce este de făcut', i-ar fi spus fostul premier lui Ioan Rus”, reaminteşte, în încheierea articolului, autorul Dan Bilefsky.

Fiul fostului premier, Andrei Năstase, a decis, după publicarea acestui articol în presa americană, să ofere câteva lămuriri autorului articolului.

_______________________


Dan Bilefsky is a Paris-based roving correspondent for The New York Times and The International Herald Tribune. Until recently, he was a New York-based Metro reporter for The Times.[1]

[edit]Biography

Born in MontrealQuebecCanada, Bilefsky was formerly the Times' Brussels bureau chief. A graduate of Oxford University and the University of Pennsylvania, Bilefsky has also worked as a reporter for The Wall Street Journaland The Financial Times and has been a correspondent based in New York, London, Paris and Prague.
As a roving correspondent, Bilefsky has written on many subjects, from honor killings in Turkey to bullfighting in Portugal and the hunt for the Bosnian-Serb war crimes fugitive Ratko Mladic in the Balkans.[2] [3][4][5] In New York, he reported on what prosecutors called the most elaborate frame-up in recent law enforcement history: the bizarre case of a Queens man who raped his girlfriend and then framed her for a series of brazen crimes that never took place.[6] But his work also includes the more light-hearted, such as the world's most high-tech brothel, in Antwerp.
Bilefsky covered the independence of Kosovo in February 2008[7] and, six months later, the war between Russia and Georgia.[8]
In the summer of 2008, Bilefsky set out for the mountains of northern Albania to chronicle the ancient custom of "sworn virgins", women who forsake marriage, sex and children in order to become the "men of the house".[9]
He is the co-editor of Birth of the Euro: Financial Times's Guide to the Single Currency (London: Penguin Books, 1998).

[edit]References

  1. ^ "Dan Bilefsky: Telling Counterintuitive Stories From the Edge of Europe".
  2. ^ Bilefsky, Dan (2005-12-30). "Laughing schools in Germany to teach depressed Germans how to laugh"The New York Times.
  3. ^ Bilefsky, Dan (2007-02-08). "A Viagra craze in Spain"The New York Times.
  4. ^ Bilefsky, Dan (July 16, 2006). "How to Avoid Honor Killing in Turkey? Honor Suicide"The New York Times.
  5. ^ Bilefsky, Dan (August 12, 2007). "Matador Wins. Bull Dies. The End? Not in Portugal"The New York Times.
  6. ^ Bilefsky, Dan (July 25, 2011). "A Revenge Plot So Intricate, the Prosecutors Were Pawns"The New York Times.
  7. ^ Bilefsky, Dan (2008-02-17). "Kosovo declares independence"The New York Times.
  8. ^ Chivers, C.J. (September 16, 2008). "Georgia Offers Fresh Evidence on War's Start"The New York Times.
  9. ^ Bilefsky, Dan (June 25, 2008). "Albanian Custom Fades: Woman as Family Man"The New York Times.

28.10.12

Ţările mici se strecoară cu viteza şopârlelor


Thatcher and Malita, originally uploaded by UK in Romania.



Interviu cu primul român membru în Clubul de la Roma: UE, ameninţată să se rupă în bucăţi
de LAURENTIU MIHU

Diplomatul şi matematicianul Mircea Maliţa a fost primul român care a intrat în Clubul de la Roma. Episodul s-a consumat în 1972, la scurt timp după ce Clubul a dat publicităţii un raport care a zguduit la vremea respectivă lumea, cu privire la evoluţia omenirii în următoarele patru decenii. La 40 de ani distanţă, în toamna lui 2012, o nouă coincidenţă: după câteva luni de la lansarea următorului raport (cel pe 2012-2052), Adunarea Generală a Clubului de la Roma se ţine la Bucureşti.


Academicianul Mircea Maliţa s-a numărat printre vorbitorii de la evenimentul care a avut loc la începutul acestei luni, insistând, alături de Richard Ernst, laureat al Premiului Nobel, şi Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române, asupra rolului fundamental al învăţării şi educaţiei în conturarea viitorului.

Într-un interviu acordat României libere, Mircea Maliţa descifrează mesajele cuprinse în analizele futurologice ale Clubului de la Roma, prevesteşte o reabilitare în forţă a statului şi povesteşte cum a ajuns el însuşi să facă parte din acest club exclusivist, cu aproape două decenii înainte de căderea comunismului şi după ce ocupase mai multe poziţii de prim rang în acel regim.

România liberă: Cum a ajuns România să găzduiască reuniunea anuală a Clubului de la Roma?

Mircea Maliţa: Nu este un lucru simplu să ai ca invitat Clubul de la Roma pentru Adunarea Generală, care se ţine în fiecare an în altă ţară a lumii. De exemplu, după noi va urma Canada. Am fost incluşi şi graţie unei circumstanţe regionale, în condiţiile în care centrul european al Clubului de la Roma, aflat la Viena, a devenit foarte activ şi a întreţinut legături bune cu Bucureştiul. Asociaţia noastră se bucura şi de un nume bun şi avea în frunte o personalitate recunoscută pe plan internaţional, pe guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, care s-a ocupat de asociaţie şi a luptat şi pentru aducerea acestei întâlniri aici. În plus, Clubul dorea ca locul de desfăşurare a acestei reuniuni să fie în Europa, dar într-un loc în care nu a mai fost. Apoi îşi aminteau de o adunare de vârf care s-a ţinut la Bucureşti în 1999 şi de la care au rămas cu amintiri bune. Clubul de la Roma nu este amestecat cu vreo altă organizaţie internaţională. Este independent, are stilul său, programul său şi aşa a fost creat.

Cum aţi ajuns dumneavoastră în acest Club?

M.M.: În 1972 se ţine la Bucureşti o reuniune a marilor specialişti în prognoză, în prospectivă. În acest mănunchi de personalităţi care au venit, cuprinzând reprezentanţi ai şcolilor americane şi franceze, a fost şi şeful Clubului de la Roma, Aurelio Peccei, un om remarcabil. Atunci l-am cunoscut, în '72. L-a interesat foarte mult România, văzând-o capabilă de a organiza reuniuni internaţionale de prospectivă, în care Clubul de la Roma de fapt se lansa. A mai venit şi ulterior, răspunzând la invitaţia Academiei de Ştiinţe Economice, ne-am revăzut şi am terminat discuţia la un restaurant din apropiere. Atunci m-a tatonat în legătură cu interesul meu pentru activităţile grupului, ca unul care se ocupa de educaţie. Fusesem ministrul Învăţământului până în 1972. În acel an, ideile de reformă şi modernizare au tăcut, pentru că ne măturase curentul adus din Orient de către Ceauşescu, de la China şi Coreea de Nord, acela al revoluţiei culturale, repetată pe o scară mică la noi sub formă de recâştigare sau reanimare a doctrinei, a vigorii combative. Asta atinsese tot ce ţinea de cultură, educaţie, iar eu am fost scos din scenă, din jocuri pentru un anumit timp. În acest context m-a întrebat Peccei dacă eram interesat de activităţile Clubului, iar eu am răspuns afirmativ şi asta a fost tot.

Apoi, într-o zi, am aflat că sunt membru al Clubului de la Roma. Am făcut cunoştinţă prin el cu o organizaţie cum nu mai văzusem şi cum nu crezusem că ar putea exista. Era de fapt o non-organizaţie. Nu avea sediu, nu avea structuri, nu avea bani, nu se vota. Clubul era rezervat pentru aproape 100 de persoane din toată lumea. Cerinţa era aceea de a fi interesaţi de problemele globale ale omenirii şi să aibă idei cu privire la soluţii. Asta era tot, nu titluri, nu CV-uri circulate şi alte chestiuni de felul acesta. Era însă organizat în aşa fel ca toate activităţile de bază ale omului să fie reprezentate: economia, politica, diplomaţia, ştiinţele. S-a dorit să fie mai ales o platformă de contact între politicieni şi profesioniştii altor medii. Adică aici politicienii să afle părerile lumii acesteia. Lipsa de formalitate împinsă la exces m-a impresionat şi am rămas cu o simpatie care m-a făcut să-mi schimb şi propriile priorităţi: în loc de structură, drept concept de bază, am pus funcţiunea, deci în loc de structuralism, funcţionalismul. Că doar funcţia creează organul şi, deci, structurile şi instituţiile sunt inventate pentru că există anumite necesităţi. Ei (membrii Clubului de la Roma - n.r.) fugeau de structuri, de forme şi se ocupau de fond şi de acţiune.

Cum a privit regimul afilierea dumneavoastră la Clubul de la Roma?

M.M.: Acuma, eu fusesem diplomat ani de zile, stătusem în străinătate, mergeam curent la Naţiunile Unite, aveam contacte cu universităţi şi alte organisme. Era un lucru normal, care nu era rău privit pentru că se zicea că, uite, mai vorbim şi despre ţara noastră în diferite cercuri. Mai ales că multe din preocupările astea erau legate de interesele de a pune economia română în mişcare şi comerţul ei, deci aveau unele utilităţi. În concluzie, niciodată nu a apărut ca o activitate străină de funcţia mea de bază, aceea de diplomat. Nu am avut, pe această linie, nici un fel de supărare sau întrebări. Clubul de la Roma era un contact cu o lume pe care nu puteai să o neglijezi şi o şansă de a o cunoaşte şi a vedea ce se face, iar pentru mine a fost o şcoală minunată. Reuniunile se ţineau de la Kuala Lumpur până la Montevideo sau Porto Rico. Vedeam locuri cu totul şi cu totul interesante.

Sunteţi primul român care a interferat cu Clubul de la Roma, iar modul de lucru şi previziunile vă sunt suficient de familiare. Spre deosebire de precedentul raport, care viza perioada 1972-2012, concluziile documentului care se referă la următorii 40 de ani trag noi semnale de alarmă cu privire la evoluţia omenirii. Rămâne, totuşi, loc şi pentru optimism sau timpul pentru aşa ceva a expirat?

M.M.: Raportul vechi a zguduit lumea. Noul raport este unul cuminte, aşezat, plin de documentaţie utilă. Îmi place că sesizează câteva lucruri pe care le anunţă însă cu multă reţinere şi prudenţă. De exemplu, conţine două idei sau tendinţe care se regăsesc acum în toate rapoartele asupra viitorului. Una este aceea că statele trebuie să-şi recapete autoritatea şi că trebuie să iasă din zona asta de interdicţie şi degradare care le-a urmărit cam de 30 de ani încoace. Se afirma că statul e prost, că abuzează, că e birocrat, că e împotriva individului şi alte chestii de felul ăsta. Ca efect, statele au fost turtite, sărăcite, slăbite, li s-au luat atribuţii până la punctul de a nu putea aplica răspunderea lor primordială, adică promovarea interesului public.

Este criza economică un factor care influenţează începutul schimbării de paradigmă?

M.M.: Absolut. Dacă ceva a scuturat o mentalitate care se aşezase şi care prinsese coajă, începând să umble la rădăcină, aceasta a fost criza. Puneţi statul şi lăsaţi-l să-şi facă treaba! El răspunde de interesul public! Privatul e foarte important, lasă-l acolo, dar el nu construieşte şcoli, nu face grădiniţe, nu face spitale, nu rezolvă medicina şi educaţia omului, nu face şosele. Astea, toate, ţin de interesul public şi fiecare cetăţean depinde, în fond, de funcţionarea acestui stat.

Pare un reviriment al stângii?

Statul s-a compromis în mod sinistru în timpul fiecărei dictaturi, când statul nu mai e stat, ci un captiv, e furat de la populaţie şi e jucat după dorinţele şi toanele unui tiran sau ale unei clici. Ăla nu e stat veritabil, e ceva ce pare odios. Dar e odios cel care l-a furat şi care l-a degradat. Prin urmare, el (Raportul Clubului de la Roma pe 2012-2052 - n.r.) spune că statele trebuie să fie altfel, să fie mai puternice, mai active. E vorba de revenirea la autoritate. A doua idee a Raportului face referire la capitalism. Dacă critici unele lucruri din economia capitalistă ţi se zice că negi sistemul, aşa că toată lumea este atentă să nu vorbească împotriva capitalismului. Ei bine, Raportul nu vorbeşte contra capitalismului, dar imaginea pe care o prezintă este aceea a unei grădini înecate în buruieni şi care trebuie plivită pe margine. Se susţine că acolo unde se fac excese, jafuri, acolo unde se introduc principii greşite în ceea ce priveşte circuitul bănesc, acolo este nevoie de un anumit control.

Şcoala de la Chicago chiar nu mai are şanse în paradigma asta nouă.

M.M.: Şcoala de la Chicago a vrut să elimine total statul şi a evoluat concomitent cu degradarea lui. Dar dacă accepţi statul înseamnă să accepţi un stat responsabil ca lucrurile să meargă cinstit. Nu e vorba atât de distincţia privat-public, e vorba să nu fie încălcate interesele fundamentale ale oamenilor, să nu se ajungă la crize. Dar numai pentru că s-a intrat în criză şi-a dat lumea seama că, lăsată singură, piaţa face boacăne. Ideea asta e prinsă în Raport, dar cu prudenţa necesară. Eu cred că, cu vremea, aceste chestiuni vor deveni explozive şi se vor spune cu gura plină, în aşa fel încât statul să fie stat, interesul public servit, iar fanteziile şi excesele fantastice şi fraudate să fie puse la punct. Aş mai spune că Clubul de la Roma este suficient de înţelept să înţeleagă faptul că ideile astea au început să prindă şi în literatură, în cea americană de exemplu, şi să fie spuse din ce în ce mai bine şi mai clar. Noi trebuie să ne aşteptăm ca aceste idei să aibă un curs ascendent în lume.

Alegerile din SUA sunt aproape. La jumătatea mandatului lui Obama, aţi dat un interviu în care îl portretizaţi ca pe unul dintre oamenii care vor marca istoria Americii şi a lumii. Însă tot cu acea ocazie spuneaţi, textual, că „noi numai după 2012 vom şti care e tonusul vieţii internaţionale". La ce fel de „revoluţie" vă aşteptaţi într-un posibil ultim mandat al preşedintelui SUA?

M.M.: Toată omenirea aşteaptă "the big shift", marea schimbare. Asta ar fi echivalent cu renunţarea la prejudecăţi şi la abordările ficţionale, bazate pe mituri şi, deci, revenirea la realism şi raţionalitate, în acelaşi timp la modestie şi cinste. Problema are un fond etic. De când e lumea se ştie că prin lăcomie şi prin aroganţă pierzi.

Depinde, unii câştigă chiar foarte mult.

M.M.: Da, dar pentru moment. A la longue nu se poate. Lumea are nevoie de stabilitate, nu de iarmaroc. Or, pentru asta tebuie să fie cineva de veghe.

Aţi fost ambasador în Statele Unite într-o perioadă extrem de interesantă, perioada Reagan. La momentul la care vorbim mai depind de America la fel de multe, pe plan global, comparativ cu situaţia de acum trei decenii? Pe termen lung, Clubul de la Roma face trimitere la avântul câtorva state emergente şi la un anumit tip de stagnare a SUA.

M.M.: Ca indici, America este foarte afectată de criză. Din acest motiv, poziţia ei se clatină şi mereu se vorbeşte de o mutare a supremaţiei în lumea marilor puteri spre China. După câte ştiu eu - şi cunosc mentalitatea americană pentru că am stat acolo cinci ani la Naţiunile Unite şi trei ani ca ambasador - adevărata lor filosofie este pragmatismul. Ei sunt oameni practici. Când au văzut că au greşit ceva, se reorientează fără a crâcni. Am văzut cum un neoliberal, cunoscut ca autoritate a curentului, a devenit brusc apărător al ideii de stat, de control, de piaţă reglementată. El, aproape disperat, spunea că dacă nu restauraţi statul se duce naibii supremaţia americană în anumite domenii. Americanul, ca nici o altă naţie, dacă vede că a greşit, nu începe să plângă, ci înţelege şi acţionează în consecinţă. Nu ar fi de mirare ca tocmai acest lucru să se întâmple de acum încolo, dar nu cu oricine, nu cu conservatorii. De la ei nici o speranţă. Sigur că acord în continuare credit potenţialului extraordinar al acestei ţări şi oamenilor ei.

Pe lângă criza economică, diminuarea resurselor rămâne o ameninţare de prim rang la adresa securităţii mondiale. Există riscul ca statele să ajungă, pe fondul acestei tendinţe, la conflicte majore?

M.M.: Limita resurselor şi poluarea - asta este una dintre discuţiile care se poartă merituos în Clubul de la Roma. Problema securităţii a fost pusă în centrul atenţiei de foarte multă vreme, dar a fost, din păcate, militarizată. Însă problema unui război mare nu prea se pune şi pentru un motiv ridicol, că e foarte scump şi statele nu au bani ca să facă războaie. Pe urmă, dacă şi câştigi un război îţi asumi nişte sarcini de o mie de ori mai complicate decât cele cu care erai obişnuit în mod curent. Chestiunea asta cu războaiele nu mai este prea apetisantă. Se trece însă foarte mult pe latura soft. În fond, ce înseamnă a câştiga ceva pe plan internaţional decât a-ţi asigura prieteni sau aliaţi? Adică să găseşti parteneri care să facă ce spui tu. Da, dacă se poate. Păi, atunci, problema se pune să-i determin să facă asta prin diverse mijloace de convingere, de cointeresare sau de fraudă. Asta înseamnă soft. În politică au pătruns foarte mult ideile astea de manevrare, de câştigare a celor mici prin diferite căi, inclusiv ideile astea de globalizare sau integrare regională, care prin definiţie sunt antistat, căci vor să absoarbă statele respective în sânul lor. Formula integrativă este anti-stat din pornire. Trebuie privită cu suspiciunea cu care te raportezi şi la chestiunile economice. Nu-mi plac structuralismul şi formalismul, iar Europa este un monument de formalism şi de birocraţie.

Spuneţi asta într-un moment în care Uniunea Europeană accelerează procesul de integrare. Consideraţi proiectul UE unul ratat sau, cel puţin, unul cu o viaţă care nu poate fi prea lungă?

M.M.: Una este să concepi cooperarea mai strânsă între state, legăturile dintre ele, respectul reciproc sau urmărirea unui câştig mai bun prin coaliţie. Da, toate sunt bune, minus un singur lucru: există un prag, de care UE s-a lovit deja, cel cultural. Cultura nu se integrează. Are limbă, tradiţii, obiceiuri, folclor propriu. Până şi meniul este unul cu specific cultural. Oamenii mănâncă diferit, îşi concep viaţa diferit. Astea nu se integrează. Păi, dacă te apuci să integrezi ceea ce nu se poate integra devine o aventură perdantă.

Deci pronosticul dumneavoastră pentru Uniunea Europeană este...

M.M.: Nu-l fac, pentru că şi-l scrie singură în zilele noastre. Uitaţi-vă la ea, că e ameninţată de a se rupe în bucăţi. „Soluţiile", în schimb, curg una pe săptămână.

Şi atunci România cum ar trebui să-şi joace viitorul în relaţia sa cu UE?

M.M.: Dacă nu ai viitor propriu, nu ai pentru ce să lupţi.

Cum vi se pare cursul pe care se angajează România?

M.M.: Dar nu se angajează nicăieri. Este membră acolo şi aşteaptă să vadă ce se întâmplă. Şi ce se întâmplă este criza Europei. S-a terminat criza în Europa? Ce ştim despre criza din Italia şi Spania? Ori dacă Germania va trece la marcă sau dacă îşi păstrează marca sub numele de euro, împreună cu câteva ţări care vor accepta acest lucru? Sunt atâtea întrebări care cer soluţii pe care nu le facem noi, dar la care suntem spectatori. Nu putem să facem nimic, deşi consecinţele ne vor afecta.

Care este soluţia pentru o ţară mică?

M.M.: Ţările mici se strecoară cu viteza şopârlelor. Sunt capabile de o inteligenţă extraordinară tocmai pentru a se salva în situaţiile în care cei mari se lovesc cap în cap sau când vor să le înghită.

Acum aproape doi ani spuneaţi, cu referire la România, că „în chestiuni de viitor noi stăm foarte bine". În general însă, mare parte a temerilor sunt legate tocmai de faptul că România nu are o viziune închegată pe termen lung şi că dă cu piciorul la oportunităţi care ar pune-o în avantaj pe viitor.

M.M.: Dacă ai vrea să ai parte de o ţară frumoasă şi armonioasă, eu cred că altceva decât România nu ai putea să desenezi. Carpaţii sunt aici, marea e alături, Dunărea e aproape. Este o ţară, cum se zicea mai demult, binecuvântată de Dumnezeu din punct de vedere natural. Are resurse, cam din toate câte puţin. Apoi, e aşezată în locul cel mai bun. Nu se putea mai bine, pentru că este la frontiera a două continente, Asia şi Europa. O ţară care înţelege că este situată astfel, îşi construieşte o personalitate şi o politică adecvată ca să fie şi, şi. Nu mai spui sunt occidental sau oriental. Eşti la mijloc.

Şi Putin încearcă acum să reanimeze un fel de uniune euroasiatică. Să mergem spre el?

M.M.: Ruşii sunt de foarte mult timp în dilema dacă sunt asiatici sau sunt europeni, iar asta nu le-a trecut. Se întind de la un ocean la altul, dar încă nu s-au definit. Să ştiţi că nici japonezii, în continuare, nu ştiu dacă vor să fie putere regională sau putere globală. În presa din Japonia încă se balansează între cele două opţiuni. Dar să lăsăm asta. Când eşti la frontiera dintre două continente, trăieşti din faptul că drumurile trec pe aici. Între aceste două continente este obligatorie o comunicare din ce în ce mai mare. Din ce s-a născut Elveţia? Din faptul că din Europa se trecea pe la ei pentru Italia, iar ei luau vama. Au fost cei mai mari beneficiari ai faptului că Estul mergea spre Vest prin ei şi Nordul la Sud, tot prin ei. Şi la noi, locaţia este, într-un fel, analoagă. Avem şi o calitate specială, aceea că există atâta Est în noi. Din Vest ne vin limba şi civilizaţia, din Est ne vin religia, marile tradiţii politice şi culturale.

Ne-au venit şi mari probleme.

M.M.: Da, dar nici Vestul nu ne-a cruţat. O ţară care este plasată la frontiera dintre două continente, unul vest şi unul est, are din ce să trăiască, dacă vrea, dacă o duce mintea, dacă o ţin puterile, dacă oamenii cred în asta. Eu nu spun nimic de România, vorbesc de o soluţie pentru acest tip de ţări.

Prin urmare vedeţi în poziţia geografică a României o rezervă, un potenţial bun pentru viitor.

M.M.: Sare în ochi. O ştie toată lumea. Şi unui copil din Patagonia care se uită în atlasul geografic îi poate veni ideea.

Turcia îşi joacă acest tip de carte?

M.M.: E o plăcere pentru mine să văd în istoria diplomatică cât rol a avut, înainte de al doilea război mondial, marele nostru diplomat Titulescu, să-i convingă pe turci să-şi aleagă acest drum. Şi pleda cu o pasiune! Pentru că asta era reţeta pe care ar fi vrut să o vadă urmată şi de România. Ei au fost receptivi şi au aplicat-o. De aceea, când spui Titulescu în Turcia lumea se scoală în picioare. Eram la înmormântarea lui Kennedy şi stăteam mai la coadă, în faţă mergeau şefii de state. Mai în spate, venea un domn care nu putea merge repede că era mai dus de spate. Întreb şi eu pe cineva cine e personajul. Mi se răspunde: İnönü, ajutorul şi urmaşul lui Ataturk (Mustafa İsmet İnönü, al doilea preşedinte al Turciei - n.r.). M-am dus la el să-l salut şi i-am zis: "Sunt fericit că vă văd! România vă iubeşte de când v-a iubit Titulescu!". Bătrânul se opreşte şi zice atât: "Titulescu, Titulescu!". Şi mi-a zâmbit. Asta a fost întâlnirea mea cu urmaşul lui Ataturk. Nu trebuia să-i spun "România, stat prieten, bla, bla, bla". I-am spus un singur cuvânt, care l-a mişcat. Eu ştiu ce a făcut Titulescu. Tot ce n-a putut să facă pentru România, cu tot zelul a făcut pentru turci.

Alegerile pe care le face o ţară au legătură şi cu educaţia. Exemplul mult promovat de dumneavoastră este cel al reformelor lui Spiru Haret. Ce face neperformant sistemul actual?

Un sistem de învăţământ se poate prăbuşi cumplit.

În ce condiţii?

M.M.: Evident, dacă n-are stat! Care e statul care îl conduce? Cum să aibă instituţiile statului funcţiune, dacă statul e lovit în cap? Aţi văzut guvern sau ministru care să conducă învăţământul, când statul e lipsit de autoritate?

Raportul Clubului de la Roma pentru perioada 2012-2052 prognozează înflorirea unor economii emergente precum India, China, Africa de Sud şi Rusia. În cazul primelor trei, intrarea pe pantă ascendentă se produce şi pe fondul unei restructurări evidente a modelului economic. Cum credeţi că va evolua Rusia, al cărei model are în centru două elemente-cheie: exportul de armament şi exportul de petrol şi gaze. Date fiind până acum beneficiile financiare şi strategice, sunt în următoarele patru decenii şanse ca aceste două sectoare să nu mai prevaleze?

M.M.: Rusia nu a ajuns la transformările de structură necesare. A fost într-o tranziţie fără formă, fără fond şi a mers aşa, orbeşte, sărăcind până n-a mai avut o rublă. Nu există jaf de tipul celui făcut în Rusia în perioada lui Elţin, dar există bulevarde ruseşti în Londra. După aceasta a trebuit să vină o corecţie, care s-a făcut de către un personaj îndrăzneţ (Vladimir Putin - n.r.). A început să facă curăţenia, a oprit sângerarea. Nu vrea să se despartă de putere, vrea să facă ceva bun, dar nu e clar. Deocamdată îl interesează foarte mult poziţia Rusiei în lume şi e foarte sensibil la prietenie şi duşmănie.

Este fezabil, într-un orizont de o generaţie, proiectul unei Rusii cu adevărat democratice?

M.M.: Rusia e un stat totalitar, asta vreţi să spuneţi. Din punct de vedere economic, ruşii ar vrea să fie şi ei un fel de chinezi. E foarte greu să guvernezi o ţară. Atunci, când ai o masă aşa de mare, dacă nu este ţinută strâns şi unitar, ea se rupe. Fă puţină democraţie în China şi poţi avea vreo 14-15 Chine. Statele mari sunt obsedate de acest risc şi îşi ţin populaţiile strâns cu metodele lor.

Are România o relaţie corectă cu Rusia?

M.M.: Regula micii puteri bine plasate este să aibă relaţii bune şi să le întreţină ca atare cu mare grijă, cu toate marile puteri în mod egal. Asta-i regula. Cu toate.

CV Mircea Maliţa, 85 de ani

1950-1956: Director al Bibliotecii Academiei


1956-1960: Consilier la misiunea permanentă a României la ONU


1961-1962: Director în Ministerul de Externe


1962-1970: Ministru adjunct pe probleme ONU şi organisme internaţionale


1970-1972: Ministrul Învăţământului


1980-1982: Ambasador în Elveţia


1982-1984: Ambasador în SUA



Începuturile şi previziunile Clubului de la Roma

România a găzduit în premieră, între 30 septembrie şi 2 octombrie, Adunarea Generală a Clubului de la Roma, reuniune prezidată de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, şi la care a luat parte, printre alţii, inclusiv Roberto Peccei, fiul fondatorului acestei organizaţii. Reuniunea la Bucureşti a Clubului de la Roma vine la doi ani după un alt eveniment de o anvergură similară, reuniunea Comisiei Trilaterale, ţinută în toamna lui 2010 tot la Bucureşti şi tot sub patronajul lui Mugur Isărescu.

Clubul de la Roma a fost fondat în 1968 de către fostul administrator al FIAT, Aurelio Peccei, şi fostul directorul general pentru probleme ştiinţifice al OCDE, Alexander King, la un an după prima şi întâmplătoarea întâlnire dintre cei doi. Ideea o avusese Peccei, care încă din 1967 formulase o întrebare fundamentală ce trăda un orizont deloc confortabil: "Oare nu avem cu toţii nevoie de ceva foarte diferit de ceea ce ne este propus astăzi de diverse personalităţi sau instituţii, fie şi de Naţiunile Unite, în cadrul a ceea ce a devenit o partidă de şah globală?". Pornind de aici, Clubul de la Roma urma să dezvolte o întreagă filosofie cu privire la modul în care va trebui privită şi înţeleasă de restul lumii.

Alcătuirea unui proiect al noii organizaţii a fost dată în grija unui grup de cercetători de la Massachusetts Institute of Technology (MIT), toată lumea angajându-se să respecte cele patru direcţii generale: organizaia să fie redusă numeric (până în 100 de personalităţi); să nu necesite finanţări mari, pentru a rămâne independentă; să fie apolitică şi transculturală; în fine, să fie neoficială şi nesusţinută de un stat sau organism internaţional.

Rezultatul: proiectul MIT pentru Clubul de la Roma a culminat cu redactarea de către David Meadows a unui raport, "Limitele creşterii", care oferea o predicţie cu privire la evoluţia omenirii în următorii ani (1972-2012) şi care a făcut Clubul cunoscut pe plan mondial, documentul fiind tradus în 30 de limbi şi vândut în 10 milioane de exemplare. În următoarele decenii, analizele futurologice ale Clubului de la Roma nu au încetat să apară, iar în primăvara acestui an a fost lansat al doilea raport - "2052 - o profeţie globală pentru următorii 40 de ani", de Jorgen Randers.

"Mesajele Clubului de la Roma au fost, în esenţa lor, pozitive. Fără a spune NU globalizării, acţiunea era îndreptată în direcţia unei economii globale care să nu pună în pericol nici prezentul şi nici viitorul omenirii (...) Ţinta Clubului de la Roma a fost, încă de la început, suita de tare ce puteau distruge tot ceea ce însuşi capitalismul făurise: lăcomia, risipa, nesăbuinţa. Aceste ţinte erau reale. Dar nu dominau nici pe departe lumea", scrie Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, în cartea sa, "Biletul de ieşire din criză".

25.10.12

dela stanga la dreapta sau invers



Faptul că președinții statelor membre merg să primească Nobel-ul pentru pace, premiul acordat Uniunii Europene, nu este un fapt inocent; are o profundă semnificație politică. Se prefigurează o victorie a viziunii dreptei - o Europă a statelor, nu una a cetățenilor...
3Like ·  · 
  • 21 people like this.
  • Iana Matei Va place sa ne scoateti din numaratoare. Eu sunt cetatean!See Translation
  • Gabi Cretu ?! Nu e vorba de numărătoare. E vorba de două proiecte în discuție la nivel european - o federație de state și o uniune politică/federație a cetățenilor...
  • Pe Romaneste Mda, desi suntem in plan simbolic, implicatiile sunt cat se poate de reale. 

    Cei care nu-s de Dreapta (ce va mai insemna si asta) sunt datori insa cu o viziune alternativa--care lipseste deocamdata.
  • Iana Matei Fara a intra in discutii tehnice, NOI suntem statul. Noi, cetatenii. Prin definitie, rolul clasei politice este 1. sa reprezinte cetatenii si 2. sa serveasca cetatenii. Cele 2 proiecte nu se contrazic: o federatie a statelor va fi o federatie a cetatenilor.See Translation
  • Gabi Cretu !? Eu am învățat altceva la școală despre cetățeni și stat; mai ales când ni se spune că statul social (al cetățenilor) este mort. Atunci ce ... este societatea civilă într-o țară!? sau promovăm un nou totalitarism!? Să ne ferească rațiunea și experiența trecută!
  • Tudor Iliescu Întrebarea mea e: de ce Barosso şi nu eu? Amîndoi avem aceeaşi legitimitate, adică 0.See Translation
  • Pe Romaneste Tudor, asa e, numai ca intre unul ca noi si Barosso stau deja munti de obstacole. De la nivelul nostru, din pacate, deja nu mai putem sa comunicam pasnic cu cei ca Barosso...

    Intre noi si Barosso (s-)au interpus in general niste terchea-berchea--inclusiv sotii si fiice de stabi locali sau foste masini de zgomot--care fie in calitatea de parlamentari europeni, fie in aceea de comisari europeni, n-au facut mare lucru pentru noi--ma rog, cu cateva exceptii, ca aceea a tanarului eurodeputat PSD-ist in vara. 

    In rest, numai de bine, insa n-as pune mare baza in ceea ce a fost adevarat pana mai ieri caci plutocratii de azi vor sa schimbe totul in favoarea lor si detrimentul nostru. Adio stat social, adio democratie--doar daca nu cumva suntem dispusi sa pierdem mai mult pe termen scurt si sa ne aparam drepturile/adevarurile de pana mai ieri.
  • Jon Grieg E vorba de doua stangi. Oricum - prea multa politica si prea multe etichete. Oare cand o sa ne prindem ca nu politica este calea??
  • Jon Grieg Adica, concret: unde ne-a dus pana acum politica asta?
  • Iana Matei Vorbim doua limbi diferite si e normal. Tu esti politician, eu..societate civila. Dar eu, chiar lucrez de dimineata pana seara cu acei oameni uitati de o clasa politica consumata de lupta stupida a ideologiilor si a inereselor personale.See Translation
  • Jon Grieg @IM: Care ideologii, ca eu nu vad decat una: pe aceea a distrugerii. Credeam ca numai PDL-ul era pus pe distrugeri malefice. Acum, in domeniul meu: USL s-a pus cu barosul pe cultura si pe educatie - in "regim de urgenta". Sunt prea multe similaritati ca sa fie doar o coincidenta. Dar ca "viziune" n-au niciun element pozitiv in plus, dupa atatea luni. (Sorry, Gabi, sigur ca personal ai intentii bune, dar din pacate ambele tabere sunt la fel).
  • Iana Matei Asta spuneam si eu. Teoretic se bat in ideologii de dreapta si de stanga, practic insa, pentru interese personale. Rudele de dreapta au fost inlocuite de rudele de stanga...sau inversSee Translation
  • Gabi Cretu Vorbim despre două lumi diferite. Eu vorbeam de două proiecte europene; prin alte țări, încă sunt relevante diferențele stânga - dreapta. Dar, cu tristețe observ, că politica urii gratuite este mai puternică decât cea a dialogului...
  • Iana Matei Te referi desigur la ura politicienilor fata de societatea civila care indrazneste sa observe realitatea ( nu din alte tari) celor multi si ignorati. Sunt intr-adevar doua lumi diferite. Sa-ti povestesc de miile de fetele si baieti care ajung si ei in ”alte tari” in cautarea unui loc de munca mai bine platit si ajung sa fie vanduti cu suflet cu tot de acei interlopi, buni prieteni cu anumiti politicieni? Sunt sigura ca stii.. Aceasta clasa politica ar merita ura noastra, dar eu aleg sa nu-mi stric sufletul pentru ca acesti copii care sunt din ce in ce mai tineri, au nevoie de sufletul meu. Voi puteti sa ne urati in timpce va promovati ideologiile si va faceti adepti.See Translation
  • Gabi Cretu Cred ca nu sunt eu destinatarul comentariului de mai sus. Si, atât timp cât credem ca exista ceva care se cheamă clasa politica, asta vom avea... Eu nu fac parte din aceeași clasa cu Basescu, Becali, DD, etc. Lista poate fi completată cu nume din toate partidele.
  • Pe Romaneste Iana, ma intreb daca cu prieteni ca Tismaneanu si Elena Udrea n-ar trebui sa urasti mai aproape de 'casa'. Hai s-o dam pe fatza, PSD-ul inca n-a iesit din opozitie, iar ultima data cand au fost la putere (cu toate neghiobiile de rigoare) romanilor le era totusi mai bine...
  • Jon Grieg Sigur ca aici nu vorbim despre nazuintele personale ale fiecaruia. Probabil ca toti cei de pe pagina asta au intentii bune. Dar iata ce observ eu, din unghiul meu personal, pe scurt. Guvernarile PDL au distrus sute de mii de firme mici - Boc s-a si exprimat ca a facut astfel o "deratizare". In domeniul meu: mediasem o alianta intre tvr si cei de la turism, incepusera sa mearga lucrurile, pana cand a aparut Udrea si a terminat totul (desi pe la expozitii ministerul ei tot dadea in bucla un film de-al meu, pt ca dupa tot ce-au cheltuit, tot n-aveau altceva). Acum vine USL care si-a facut o prioritate din a distruge intai ICR-ul, apoi canalul Cultural, apoi televiziunea... fara sa puna NIMIC pozitiv in schimb. Probabil ca si in alte domenii e exat la fel. Nu e vorba de o ura gratuita impotriva clasei politice - ci de oameni care sunt DISTRUSI, FARA PROVOCARE, de catre clasa politica! Este ca si cand cineva m-a jefuit - normal ca-l detest! Deci indiferent de etichete, stanga/dreapta, sus/jos - realitatea este ca a tine un business si a da altora de lucru este tot mai greu, deja aproape de imposibil, din cauza legilor si obstacolelor impuse zilnic de catre politicieni in urmarirea propriilor interese. Eu am o firma care inca merge bine, dar am decis s-o inchid dupa ce termin proiectul curent, dezgustat de birocratie si de faptul ca sunt permanent furat. Probabil ca nu vorbesc doar pentru mine cand zic ca oamenii n-au nevoie nici de subventii, nici de alte "ajutoare" de la stat sau de la "fondurile europene" - ci au nevoie doar sa nu li se mai faca greutati - sa fie pur si simplu lasati in pace!
  • Pe Romaneste Jon, eu cred ca persoanele de fatza trebuie incluse, altfel ce cautam pe aici? Tocmai din acest motiv mi-am permis s-o intreb pe dna Matei despre prieteniile sale. Gabrielei Cretu ii pot spune ca nu va fi suficient sa ne spuna ca nu-i in aceeasi clasa politica cu Gigi Becali--daca USL-ul si-ar da seama cat pierde asociindu-se cu astfel de nume... De fapt, prin astfel de asocieri se intretine ideea ca toti sunt(em) o apa si un pamant, iar cei care suntem 'reprezentati' ramanem mai izolati si mai nauci ca niciodata, la un moment in care opusul ar trebui sa se intample.

    La alt nivel, imi pot doar inchipui presiunile pe oricne conduce Romania si pot spune ca sunt sanse ca primavara viitoare sa arate ca un iad pe pamant in comparatie cu ce i s-a intamplat PDL-ului cand a luat-o la vale asta iarna. Cand vad niste oameni pe listele USL-ului e ca si cum unii ar vrea sa dea timpul inapoi, e ca si cum ar vrea sa ia tzara ostatica.

    In naivitatea mea, mai sper ca oameni precum Cretu & Birchall sa constituie un pol destul de puternic, intr-un USL victorios, ce sa imprime o directie novatoare si constructiva in Romania. Altfel, ne putem astepta la ce-i mai rau.
  • Jon Grieg @Pe Romaneste: ai mare dreptate. Ar fi bine daca din noianul de discutii politice ar aparea uneori si viziuni practice, concrete, in locul batutului pe proprii umeri. Sau macar o preocupare pentru economia reala. Cer scuze pt comment, nu-i nicio legatura aparenta intre subiecte, dar sunt foarte dezamagit de ce se intampla. Eu unul o sa-mi scot catrafusele din Romania si o sa deschid business-ul in alta parte. Nici nu ma mai intereseaza ce vor face oamenii de aici, fara job-uri si fara nicio sansa de a intra in randul lumii - pentru ca in loc sa fie indrumati, li se pun numai obstacole de catre fiecare ministru sau boss schimbat de la o saptamana la alta. Nimeni nu pare sa se prinda ca, mergand pe caile batute pana acum, rezultatele vor merge spre aceeasi directie - adica din ce in ce mai rau. Candvoi vedea ceva NOU, poate reconsider.
  • Pe Romaneste Pai Boc, aceast politruc peren-bugetar, de unde sa stie despre cum se creaza valoarea in capitalism? 

    O tot dau cu DREAPTA si bazaconii de tipul 'stat minimal'... De fapt trebuie ca-i foarte talentat din moment ce o universitate americana i-a acordat si un titlu onorific de doctor. Macar daca ar fi fost doctor in deratizari, pe modelul fascistoid pe care-l emuleaza cei din gashca lui.
  • Jon Grieg @ Pe Romaneste: Exact! Iar spre deosebire de toti ceilalti, Boc mai e si profesor de drept CONSTITUTIONAL - deci pe asta "necunoasterea" legii chiar nu-l scuza. Cat despre State: si acolo sunt tot felul de oameni si universitati, chiar si coruptie mai exista, diferenta e ca acolo ne-coruptii sunt TOTUSI majoritari. E mai greu acolo sa fii, de exemplu, politist corupt - pentru ca sar pe tine colegii si-ti complica existenta. Pe cand in Ro: modelul fascistoid e peste tot, inclusiv in USL, exemplul cel mai bun este "pumnul in gura" care se pune acum la TVR si in cultura in general. Pur si simplu vor sa DEMONSTREZE ca nu le pasa de nimic si de nimeni. Vorba aia, nu-l inghiteam pe Patapievici, dar ala macar mai avea o legatura cu cultura, pe cand Marga... MARGA?!? Sau acel Saftoiu, a carui mutra e un carbon copy a lui Blejnar, iar ca filosofie se bazeaza - la fel - doar pe restrictionari, afaceri tenebroase si nimic pozitiv?!? Doar un Goebbels ne mai lipseste - sunt convins ca vine si-ala.
  • Iana Matei Eu traiesc in Australia, unde fiecare problema din comunitate o semnalezi MP-ului = senatorului din colegiul tau si el o rezolva sau nu iar tu stii daca-l votezi sau nu la urmatorul scrutin. Nu te intereseaza ca e de stanga sau de dreapta ( acestea fiind ideologii care diferentiaza partidele politice), te intereseaza implicarea lui/ei in bunul mers al comunitatii. In Romania, alegatorii sunt politicieni, se declara de stanga sau de dreapta si promoveaza politicienii respectivi acoprindu-le magariile si scotand la iveala magariile adversarilor politici. In Romania nu se voteaza omul,se voteaza o ideologie, o eticheta, o traditie, vorbe.. Valeriu Zgonea este parlamentarul care ar trebui sa se ocupe de situatia copiilor cu care lucrez. Are in portofoliu acest domeniu. De 3 ani discutam despre masuri si am avut multe promisiuni. Vorbe.. El ar trebui sa fie de stanga. Paradoxal, Elena Udrea a venit si a discutat cu acesti copii si in 6 luni m-a ajutat in mod concret sa modific 2 legi care se contraziceau. Da, sunt prietena cu ea pentru ca-i pasa. Ghinion ca e dreapta.See Translation
  • Jon Grieg Asa-i. Chiar daca eu am avut experiente mai nasoale cu Udrea, e de retinut ca faptele sunt cele care conteaza, nu vorbele. In Ro oamenii tot nu pricep ca reprezentantul propriei zone e mult mai important, ca alegere, decat un presedinte. Aici pana si Monitorul oficial este inaccesibil omului de rand - si ala e o afacere "de casa" pentru care trebuie sa platesti ca sa ai acces - deci ce sa mai vorbim de disponibilitatea unor date despre candidatii de la alegeri, cu ce-au FACUT fiecare spre bine? Toti cred ca sedintele interminabile, batutul pe umeri si limbajul institutionalizat sunt cheile eficientei, dar CONCRET romania este o cauza pierduta.
  • Pe Romaneste Pai Australia ar trebui sa rezolve problema lui Assange--pentru aia, la care MP trebuie scris? Sau de Mme Gillard, PM, o pacoste la buget care introduce taxe la greu si a distrus toate rezervele Dreptei, cu ne mai plangem? 

    Ca dna Udrea o fi ajutat punctual nu-i problema, ci ca in tandem cu sotul ei, Cocos, au manglit bani la greu (incluzand aici si fonduri europene). In afara de piscine si partii de schi in locuri aiurea unde s-au inchis scoli si dispensare medicale, sa ne gandim deocamdata doar la monopolul lui Cocos asupra reactivilor din spitale si preturile obscene care lasa copii cu cnacer nediagnosticati...

    Vedeti oameni buni dincolo de un detaliu sau doua...
  • Iana Matei Pe Romaneste, ma bucur ca australienii nu te au consilier. Cand faci comentarii despre o tara, cultura, societate pe care nu o cunosti, bazandu-te pe cateva articole de ziar, sau vorbe, si pretinzi a fi expert ( cam in toate domeniile), da-mi voie sa nu te cred. Eu iti doresc sa traiesti din plin si sa ai o viata frumoasa.See Translation
  • Pe Romaneste Iana Matei, ma bucur si eu ca ai deprins tehnica jiu-jitsu din comunicarea anglo-saxona. Nu pretind nimic, doar ca locuitorii caselor de sticla (de ex., Australia) sa nu dea cu pietre. In fond, ceea ce i se intampla lui Assange e un abuz al drepturilor sale, despre care minunata democratie australiana se face ca ploua.

    Eu spuneam ceva mai ales despre prietena-ti Udrea, asa ca mai sus numita tehnica o folosesti la aer(e).
  • Iana Matei Eu nu-mi aduc aminte sa-ti fi cerut nici o recomandare. Dar desigur..esti un expert, si nu te-ai putut abtine. Cat despre evaluarile tale asupra mea si a prietenilor mei...banuiesc ca vin la pachet.
  • Pe Romaneste Duduie, nu mai sari ca un balon de colo-colo. Lumea s-a lamurit de PDL, iar daca dumneata nu vezi legatura dintre saracirea romanilor sub PDL-isti si prostitutie e pacat de munca pe care o depui.
  • Iana Matei Pentru mine, ca psiholog, discutia pe care o avem devine chiar interesanta: nu stiu cum am ajuns la PDL ( evident ai o problema personala) dar inteleg ca acest partid a fost infiintat acum cateva mii de ani, cand a aparut si prostitutia. Daca te-ai referit la trafic de fiinte umane ( aici da-mi voie sa fiu eu expertul) afla ca a fost identificat si definit ca atare in 2001- Protocolul de la Palermo. Si daca (evident) ma cunosti atat de bine incat ai concluzionat ca-i pacat de munca mea, te rog sa o faci tu mult mai bine. Eu m-as bucura. Succes!
  • Pe Romaneste Ma intreb, Oare cand ti se da un pasaport intr-o tzara anglo-saxona, tre' sa treci un test de pilpulistica?
  • Iana Matei Intreaba-te..
  • Pe Romaneste "The root cause of children being lured by human traffickers isn’t poverty. It’s dysfunctional families living in the midst of poverty."
  • Pe Romaneste Am lasat citatul de mai sus ceva timp sa vad daca elicita vreo reactie. Deocamdata, doar pe aceea a (co-)autoarei citatului. 

    Nu vede careva din multii prieteni ai Gabrielei Cretu problema de logica si atacul impotriva realitatii din citatul de mai 
    sus? Sa fie limba in care a fost scris motivul? Cu Google Translate, obtinem urmatoarea traducere aproximativa:

    "Cauza principală a copiilor atrași de traficanții de persoane ființa nu este sărăcia. E familii disfuncționale care trăiesc în mijlocul sărăciei". 

    Curatzand traducerea automata, obtinem:

    "Cauza principală a copiilor atrași de traficanții de persoane nu este sărăcia. Sunt familiile disfuncționale care trăiesc în sărăcie".

    Recunoasteti acum ideologia Dreptei? De vina nu-i saracia, ci oamenii prin comportamentul lor. Adica oamenii astia din saracie ar trebui sa nu-si permita luxul bogatanilor de a trai in familii disfunctionale. Ce nu ni se explica, de exemplu, este de ce copiii familiilor disfunctionale bogate nu ajung prada traficantilor de persoane.

    De asemenea, autoarea nu vede nicio problema in a striga pe Dreapta si a-l tzine pe nustiuce ministru responsabil. Pai nu vruseti voi stat minimal, lupilor in haina de miei?!
  • Gabi Cretu vad eu, dar nu am, din păcate, timp să intru în dispute care nu duc nicăieri...
  • Claude Karnoouh Este noul facism, fără uniforme, fără concentrare la stil Nuremberg (avem TV)... Dar în momentul de criza tot așa feroce.
    Tuesday at 3:11am via mobile · Like · 1
  • Pe Romaneste Gabi, ca n-ai timp te cred, ca disputele astea nu duc undeva nu mai cred. Ma rog, daca-i lasam pe Dreptaci sa treaca cum vor, in afara logicii sau simplei observatii, ne mai miram ca traim intr-o natiune confuza?

    Da Claude, suprimarea statului social
     si a democratiei, in folosul plutocratilor, este ceea ce Mussolini a facut mai recent in istorie si numim fascism. Sa amintim/spunem si ca acesta era bine primit la inceput mai de toate partile, iar asta se intampla pe fondul unei insatisfactii generale cu mersul economiei si democratia...

    Ceea ce oamenii ar trebui sa fi aflat deja este ca suprimarea democratiei poate conduce intr-adevar la o crestere economica pe termen scurt, dar asta vine la un pret teribil pentru cei mai multi.


Da click aici ca sa vezi totul! VREI SA-I INTALNESTI? cin s-aseamana s-aduna la facebook peromaneste
Google
 

Postări populare