Anunţ publicitar al Statului Român in ziarele mari ale lumii:

Cine a putut, ştiut şi vrut a plecat.

Avem nevoie de ajutor!
Plătim la nivelul pieţei.
Preferăm vorbitori de Româna!

______________________________


poante § intelart § cafeneaua
© 2005
cel mai vechi blog peromaneste

20.2.13

dialog intre bloggeri invitati


Florea Dumitrescu
februarie 18, 2013 la 10:25 pm
FONDURILE EUROPENE NERAMBURSABILE
ŞI IRESPONSABILUL BĂSESCU

1. Cadrul financiar multianual 2014-2020 reprezintă un interes fundamental pentru toate ţările membre ale UE, pentru ieşirea din criză şi pentru relansarea economică europeană.
2. Invitaţia noastră, ca economişti, este la o analiză şi la o dezbatere echilibrată.
S-a ajuns la un compromis, care lasă în urmă nemulţumiri şi nemulţumiţi, dar şi unele puteri europene satisfăcute. Este totuşi un compromis care se înscrie în practica şi istoria Proiectului European din 1958 încoace.
3. Prin voinţa câtorva mari puteri europene, concepţia de „Mai multă Europă” a fost golită de conţinut prin SCĂDEREA fondurilor destinate politicilor europene, politicilor comune, politicilor de convergenţă şi politicilor de solidaritate.
4. Analiza şi dezbaterea în Parlamentul European vor trebui să definitiveze consensul. Nu ştim dacă se vor mai aduce corecţii semnificative.
În cele din urmă, va trebui să se ajungă la un consens pentru a se merge înainte.
Reprezentanţii noştri în Parlamentul European, euro-parlamentari români, indiferent de culoarea lor politică, vor trebui să exprime interesele României printr-un punct de vedere unitar.
5. Liderii grupurilor politice din Parlamentul European au dat un Comunicat Comun, în care afirmă că „Parlamentul European nu poate accepta în forma actuală acordul convenit la 7-8 februarie în Consiliul European” – sub următoarele semnături: Joseph Daul (PPE, populari), Hannes Swoboda (social democraţi) Guy Verhofstadt (liberali), R. Harms şi Daniel Cohn-Bendit (grupul verzilor).

6. DEZAMĂGIREA. Îi vom explica domnului Băsescu că nu există un „dezamăgit naţional”, ci o dezamăgire a milioanelor de cetăţeni români în raport cu marile aşteptări întemeiate pe principiile solidarităţii, cooperării şi ale convergenţei.
7. DONATORII. Îi vom explica domnului Băsescu că termenul de „donatori” este născocit de domnia sa. Vom evoca avantajele şi inconvenientele în lumina principiilor de bază ale construcţiei Uniunii Europene. Îi vom arăta inconsistenţa pledoariei sale, chiar dacă a fost bătut pe umăr de doamna Angela Merkel.
8. CIFRE ŞI COMPARATII. Îi vom explica domnului Băsescu cu cifre şi comparaţii că nu trebuia să se declare nici „mulţumit” şi nici că „i-a făcut plăcere”, ca un „strălucit negociator fără egal în România.” Este evident că „mulţumirea” domnului Băsescu este în contradicţie cu aprecierea şi dezacordul exprimat în Comunicatul Comun al grupurilor politice europene din Parlamentul European – menţionat mai sus.
Va trebui să clarificăm cum „un strălucit negociator” ca domnul Băsescu nu a aflat de cifra de 48 de miliarde de euro propusă în noiembrie pentru România de Comisia Europeană şi, să stabilim „cine minte”, domnia sa sau altcineva.
Premierul Poloniei s-a declarat satisfăcut. A obţinut 105,8 miliarde de euro. Să exprimăm respect şi să studiem cu atenţie experienţa poloneză (inclusiv pentru perioada 2007-2013 în ce priveşte absorbţia). Să ne întrebăm: cu ce am greşit în acţiunile noastre şi nu ne-am putut situa nici la jumătate faţă de fondurile alocate Poloniei (adică la 50 miliarde de euro).
Va trebui să recunoaştem, în mod autocritic, că nu am reuşit să fundamentăm, să convingem, să ne susţinem interesele în faţa decidenţilor de la Consiliul European.
9. NEABSORBTIA A 20 MILIARDE DE EURO FONDURI EUROPENE(din care: neabsorbţia de circa 14 miliarde de euro la fondurile de coeziune şi structurale şi neabsorbţia de circa 6 miliarde de euro la fondurile pentru agricultură şi dezvoltare rurală) în cei 6 ani trecuţi din cei 7 programaţi (2007-2013). Domnul Băsescu şi miniştrii portocalii trebuie să-şi asume vinovăţia şi răspunderile pentru pierderea acestor fonduri uriaşe europene gratuite – prin neutilizare şi neabsorbţie, conform programului iniţial. Să nu arunce răspunderea pe noul guvern.
Este acesta CADOUL de 20 de miliarde de euro pe care domnul Băsescu şi regimul său l-au făcut contributoriilor din UE, care au avut toată satisfacţia să-l aplaude pentru această imensă restituire de fonduri neabsorbite.
Dar acesta este şi CONŢINUTUL ACTUL DE ACUZARE POLITICĂ pe care societatea civilă îl întocmeşte pentru NEGLIJENTA ÎN SERVICIU a domnului Băsescu şi miniştrilor portocalii – Emil Boc, Adriean Videanu, Elena Udrea, Vasile Blaga, Radu Berceanu, Anca Boagiu, Theodor Stolojan şi mulţi alţii. Noi, cei din societatea civilă, cerem ca politicienii portocalii de mai sus să fie aduşi ÎN FATA JUSTITIEI pentru uriaşa pierdere de fonduri europene gratuite.
Acesta va fi un avertisment şi pentru noii guvernanţi – să nu se ajungă la o situaţie similară în perioada 2014-2020.
10. DEFĂIMAREA TĂRII ŞI CONSECINTELE EI. Îl vom întreba pe negociatorul Băsescu, dacă tratamentul aplicat României – ar putea fi şi o consecinţă a turnătoriilor făcute la Comisia Europeană şi la cancelariile occidentale de domnul Băsescu şi politicienii portocalii despre „lovitura de stat” şi toate celelalte minciuni, falsuri, denaturări şi intoxicări care s-au reflectat în raportul MCV. A fost un cost pe care trebuia să-l plătim? Noi facem această legătură între „defăimare” şi fondurile europene alocate pe 2014-2020.
Este oare o exagerare? Noi îl atenţionăm din nou pe domnul Băsescu asupra articolului 30, alineatul 7 din Constituţie, care „interzice defăimarea ţării şi a naţiunii”.
11. ADERAREA LA SISTEMUL SCHENGEN. Îi vom explica domnului Băsescu şi miniştrilor portocalii că eşecul neaderării la SCHENGEN – le aparţine în întregime.
Noi am publicat un studiu intitulat „Ghilotina externă” la data de 2 februarie 2011, în care am tratat pe larg această problemă şi răspunderea care revine domnului Băsescu şi miniştrilor portocalii pentru eşecul înregistrat.
O NOUĂ ABERATIE BĂSISTĂ. Acum, domnul Băsescu, în mod aberant leagă neaderarea la Shengen – de raportul MCV şi cere ca Guvernul şi Parlamentul să facă o scrisoare cu aşa-zise angajamente pe temele din MCV. Din partea domnului Băsescu este şi inconsecvenţă şi rea credinţă, deoarece şi domnia sa a susţinut în trecut ca decizia în ce priveşte aderarea la SCHENGEN să se ia pe raportul privind angajamentele tehnice şi nu pe alte criterii politice.
12. BĂSESCU ŞI AFIRMATIILE NECONTROLATE
Este total inadmisibil ca în dezbaterea unei probleme atât de serioase şi grave – cum este problema fondurilor europene gratuite de zeci de miliarde de euro să se dea replici necontrolate, ca în conferinţa de presă din 10 februarie 2013.
CONCLUZIA. Referitor la problemele esenţiale de mai sus vom publica mai multe studii şi analize în perioada următoare.

*

* *

13. PROGRAMUL PENTRU SUSPENDAREA PREŞEDINTELUI:
La violările de Constituţie din campania electorală pe care le-am semnalat în analizele noastre, se adaugă noi violări ale Constituţiei în ultimele luni.
Societatea civilă nu poate rămâne pasivă la aceste noi violări care dăunează ţării. Sunt fapte grave care cad sub incidenţa articolului 95 din Constituţie.
Cu regret constatăm că nu există un climat pentru coabitare. Din nou are loc un amestec al preşedintelui ţării în problemele executivului şi ale parlamentului, noi încălcări ale principiului separaţiei puterilor statului cu efecte nocive pentru ţară, noi atacuri împotriva guvernului rezultat din alegerile din decembrie 2012.
Noi, cei din societatea civilă, considerăm necesar să se elaboreze şi să se anunţe programul pentru suspendarea preşedintelui în 5 puncte, anume: dacă preşedintele nu-şi prezintă demisia în termen de 30 de zile, se vor parcurge următoarele etape:
(1.) strângerea de semnături în toate judeţele, oraşele şi comunele pentru suspendarea preşedintelui;
(2.) informarea de către societatea civilă a Comisiei Europene şi a cancelariilor occidentale despre această iniţiativă;
(3.) dezbaterea în Parlament şi luarea deciziei pentru suspendarea preşedintelui conform art. 95 din Constituţie;
(4.) organizarea referendumului naţional, cel târziu în luna mai pentru aprobarea demiterii preşedintelui;
(5.) stabilirea datei şi organizarea alegerii unui nou preşedinte.

(VA URMA)

18 februarie 2013

Grupul de iniţiativă „Reînnoirea”

Florea Dumitrescu
Gheorghe Stroe
Cristian Apostol



ZeV

In principiu, o piaţă extinsă pe toată întinderea geografică a Europei unite, pare benefică pentru o Românie competitivă.
De fapt, chiar se exportă din România, o sumedenie de produse. Problema este că exportă, în principal, multinaţionalele insertate în economia românească, evident, atâta timp cât nu vor ajunge la concluzia, precum Nokia, că mâna de lucru din România nu mai este suficient de ieftină.
Da, s-a creat acest imens turn Babel, dar nu în interesul naţiunilor (cu excepţia Germaniei, în care, spiritul revanşard nu va muri niciodată) , nu în interesul cetăţeanului simplu, sau micului întreprinzător al iluzoriei clasă de mijloc.
Proiectul european este destinat, încă din faza de concepţie, să albească banii falşi tipăriţi în avans de Federal Rezerve şi introduşi în circulaţie după celebra schemă Ponzi care stă la baza sistemului bancar. Chiar dacă, ulterior, circulaţia monetară a fost legată mai strâns de activitatea productivă şi comercială, dar, ATENŢIE, DE ACTIVITATEA REFLECTATĂ ELECTRONIC ÎN COTAŢIA BURSIERĂ. Asta înseamnă că factorul subiectiv-manipulator-speculativ poate suplini, aşa cum se observă în istoria capitalismului, realitatea palpabilă şi valoarea intrinsecă.
Revin la idee: piaţa europeană este destinată liberei mişcări a capitalului şi este reglementată de la centrul numit Bruxelles, având în spate alte centre pe care nu le observăm cu uşurinţă. Ne iluzionăm că suntem liberi, în realitate, fie, la nivel macro, ni se rezervă un anumit statul ierarhic în suprastructură şi o anume structură economică destinată stimulării consumului cu orice preţ, fie, ni se inoculează, la nivel de individ, că ne putem controla destinul prin vot, sau stabilitatea economică prin muncă asiduă.
În realitate, ne transformăm, cu încetul, într-o imensă fermă orwelliană, compusă din sclavi ai creditului şi deţinerii de mici acţiuni, sau ai consumului de dragul consumului, pe fondul relativizării tuturor reperelor tradiţionale, începând cu principiul fundamental al suveranităţii naţionale, dizolvarea culturii în kitsch şi reclame cu efect subliminal, tabloidizarea informaţiei, etc.
Desigur că iluziile se spulberă , periodic, atunci când ne lovim de limitele economiei de piaţă….totul creşte arbitrar şi economic, după care, BOOM ! se sparge găluşca. În atare situaţiune, să nu ne mirăm că un american prosper care credea că american dream îi permite să agaţe până şi luna de pe cer, ajunge să doarmă în cort , sau în rulotă.
Ştiţi ce mi se pare interesant ? Niciodată, dar niciodată, eminenţele cenuşii care au amorsat ,,bulgărele” imediat după al doilea război mondial, nu suferă. Ei sunt în afara timpului şi spaţiului…ceea ce îmi aminteşte de o celebră povestire a distinsului Arthur Clarke (îmi scapă numele scrierii), în care, o elită situată în afara timpului, capabilă să evolueze atât în viitor cât şi în trecut, veghea la evoluţia omenirii intervenind asupra unor detalii din trecut, pentru a obţine un anume rezultat în viitor, la un moment de timp predictibil, efectând un număr imens de calcule cu ajutorul aşanumitului computaplex.
De fapt, prin asemenea intervenţii, s-a barat accesul umanităţii la tehnologia stelară şi la saltul către civilizaţia galactică, omul fiind condamnat…la exticţie, prin imposibilitatea evoluţiei.
Tulburător, dar dacă este adevărat ?

Take Your Parachute And Jump...

Marian Nicolae
Imobilizaţi în subdezvoltare:

In 20 de ani gradul de urbanizare al României a avansat cu doar 0,6%.
Ridicarea noilor cartiere nu compensează dezastrul din industrie

Autor: Iulian Anghel

http://www.zf.ro/analiza/imobilizati-in-subdezvoltare-in-20-de-ani-gradul-de-urbanizare-al-romaniei-a-avansat-cu-doar-0-6-ridicarea-noilor-cartiere-nu-compenseaza-dezastrul-din-industrie-10569813

Urbanizarea A INCETAT dupa 1990……..

Din 1990 şi până în 2011 gradul de urbanizare al României a crescut cu doar 0,6% – de la 54,3% la 1 iulie 1990 la 54,9% la 1 iulie 2011. Datele furnizate de Institutul Naţional de Statistică (INS) sunt, prin neutralitatea lor, nemiloase. Nu am progresat cu nimic în ultimii 20 de ani? Sociologii şi economiştii au explicaţii dintre cele mai diverse pentru ceea ce reflectă Statistica. Dar cu toţii dau credit unei observaţii de mult făcute: gradul de urbanizare este în directă legătură cu gradul de bunăstare al oamenilor. Dacă “industrializarea forţată” din urmă cu câteva decenii, asociată cu urbanizarea (care creştea cu zece procente la un deceniu), este istorie, revenirea la normalitate trebuie să însemne stagnare?

Nici 1% creştere a urbanizării, în 20 de ani, într-o ţară în care, într-o proporţie covârşitoare, “ru­ralul” are ca atribut sărăcia. “Nu asta este marea problemă (a locui într-o zonă rurală – n.n.). Problema este că locuitorii din ruralul românesc stau extrem de prost la alimentarea cu apă curentă, nu au încălzire centrală, nu au toalete. Totul se reflectă în nivelul de trai, în nivelul de sănătate”, spune profesorul Marian Preda, decanul Facultăţii de Sociologie a Universităţii Bucureşti.




Marian Nicolae

@ ZeV

Dumneavoastra spuneti:

“Ştiţi ce mi se pare interesant ? Niciodată, dar niciodată, eminenţele cenuşii care au amorsat ,,bulgărele” imediat după al doilea război mondial, nu suferă. Ei sunt în afara timpului şi spaţiului…ceea ce îmi aminteşte de o celebră povestire a distinsului Arthur Clarke (îmi scapă numele scrierii), în care, o elită situată în afara timpului, capabilă să evolueze atât în viitor cât şi în trecut, veghea la evoluţia omenirii intervenind asupra unor detalii din trecut, pentru a obţine un anume rezultat în viitor, la un moment de timp predictibil, efectând un număr imens de calcule cu ajutorul aşanumitului computaplex.
De fapt, prin asemenea intervenţii, s-a barat accesul umanităţii la tehnologia stelară şi la saltul către civilizaţia galactică, omul fiind condamnat…la exticţie, prin imposibilitatea evoluţiei.
Tulburător, dar dacă este adevărat ?”
————————
nota Roninjaune:

Iar eu daca va raspund ca exista intr-adevar ceva sau cineva care actioneaza in afara timpului si spatiului, dumneavoastra ce raspundeti???

Repet, exista o alta perceptie a realitatii, o perceptie care ne permite sa vedem viitorul si ca atare ne putem schimba deciziile de acum, pentru a tinti un anumit rezultat in viitor……

Sincer nu stiu cum sa va spun sa accesati aceasta “utilitate” care exista in creierul nostru….poate sa renuntati la pasta de dinti cu fluor si sa studiati mai multe despre glanda pineala….

Meditati, practicati arte martiale, renuntati la fluor si poate vom discuta mai multe intr-un alt plan al existentei…..spre exemplu despre posibilitatea de a fi in mai mute locuri deodata…….in acelasi timp…..

Lucrurile nu sunt ceea ce par a fi…..


Banuiesc ca despre aceasta carte vorbiti:

The End of Eternity (1955) by Isaac Asimov

http://spanishdilettante.wordpress.com/category/reviews/page/8/

The Eternity in the title doesn’t refer to time directly, but rather an organization that acts as the Platonic overseers of the course of human existence.

This Eternity exists outside of the timestream and is a stratified, bureaucratic organization. At the top are “Computers,” the deciders as Bush would say. They use the other kind of computer (called a “Computaplex”) to plan changes in human existence (“Reality Changes”), and those changes are executed by Technicians, the bastardized workforce of Eternity.

These changes are often slight–a jammed clutch here, a stolen notepad there. Ideally, Eternity uses the M.N.C. (“minimum necessary change”) that will cause the M.D.R. (“maximum desired response”) to human history. The end goal is a society without war, without crime, and without space travel.
—————————
nota Roninjaune:

Fara calatorii spatiale, deoarece inca nu suntem atat de evoluati pentru asa ceva……….mai trebuie sa mai crestem cativa cm3 la…cutia craniana…


ZeV

@Marian Nicolae
1. Ce limbă folosesc locuitorii din ,,alt plan al existenţei”, ca să încercăm a o învăţa şi noi ?
Probabil, va trebui să accesăm secretul scrierii în universul de tip 4D
Cineva, care poate fi, simultan, în mai multe locuri, chiar există, chiar dacă celebrul savant Werner Heisenberg ne spune că doar o particulă elementară are această capabilitate….acel cineva se numeşte Emil Boc.
Dar, deoarece , ni se demonstrează că nimic nu poate fi asociat cu o ,,particulă punctiformă clasică”, ci, mai degrabă cu dualitatea undă-corpuscul, rezultă şi cealaltă concluzie, recte, că nici o entitate nu poate fi localizată în timp şi spaţiu, decât cu o coeficient variabil de probabilitate.
2. Nu cred că o naţiune are de câştigat în urma unei urbanizări haotice, ÎN SINE ŞI PENTRU SINE, ca alternativă la sărăcia din afară, pentru că, modelul de dezvoltare de tip Bombay sau Calcutta duce, inexorabil, la sărăcie, promiscuitate, mizerie, boli, sufocare, etc, iar standardul de civilizaţie mediu poate chiar să devină inferior celui din lumea satului. Aceia, cel puţin, încă mai cred în ceva.
Cum aţi scris în preambul, n-avem industrie, prin urmare, ce să facă oamenii la oraş ?
Le rămâne doar meditaţia, cu condiţia să nu dispună de o conexiune la Internet şi de facebook.
Oricum, timpul biologic al unei vieţi pentru a descoperi ,,piatra filosofală” prin intermediul meditaţiei este insuficient, dar, ne rămâne o eternitate pentru asta, atunci când vom face saltul pe următorul palier spiritual, complet independent de materie, energie, informaţie, timp şi spaţiu.
PS
La ţară, nu este nevoie, pentru început, de apă-canal, ci de stimulare a activităţii agricole, pentru ca oamenii, să-şi poate permite să achite facturile de utilităţi. Sau, poate vă gândiţi că totul e pe gratis ?
Cât despre încălzire centrală, deoarece lucrez în acest domeniu, vă asigur că, tot mai multe locuinţe rurale dispun de aceste sisteme de încălzire. Desigur, cu lemne şi/sau gazeificare, pe care, mi le doresc şi eu, la oraş, pentru a scăpa de gazul natural tot mai costisitor.
Mă mulţumesc şi cu peleţii prefabricaţi.
Personal , îmi doresc oraşe aerisite şi comunităţi rurale prospere, ÎNTR-UN ECHILIBRU ARMONIOS, aşa cum există prin alte părţi. N-am văzut prin oraşele Germaniei, sau Elveţiei, dezvoltare de tip brambura, inestetică, nefuncţională şi în antiteză cu mediul ambiant, pline ochi cu cerşetori dezrădăcinaţi de prin satele patriei, sau locuitori de canale. Dimpotrivă…chiar dacă în Bucureşti a devenit o normalitate.




Da click aici ca sa vezi totul! VREI SA-I INTALNESTI? cin s-aseamana s-aduna la facebook peromaneste

Niciun comentariu:

Google
 

Postări populare