Ceea ce publica pe blogul sau este un serviciu public

<!--[if gte mso 9]> a Normal a 1 2 2012-11-28T01:53:00Z 2012-11-28T01:55:00Z 6 2706 15429 128 36 18099 14.00 <![endif]

Adrian Năstase, Opere Alese de Cornel Nistorescu Încurajat probabil de mareea de suspine şi de susţinerile patetice ale prietenilor şi adepţilor, toate reunite într-un soi de cor pro-Năstase, fostul premier al României a schimbat macazul. Nu mai este omul copleşit de o condamnare, nu mai joacă rolul tragic al politicianului care refuză să înfrunte umilinţa detenţiei. Adrian Năstase nu mai găseşte nici un subiect de meditaţie în toate cele care s-au petrecut în timpul guvernării sale, nu pare nici ciupit de remuşcări şi nici nu se simte împovărat de vreo legătură cu corupţia ce domină România de astăzi. Încurajat, cum spuneam, de un anume val de simpatie, e drept, prim-planul acelor zile a fost ocupat de familie şi susţinători, Adrian Năstase a schimbat macazul. Demersul său pare departe de incidentul care putea să-i fie fatal. Textele sale din ultima vreme ne atrag atenţia asupra unei schimbări majore de atitudine. Cel care părea să fie unul dintre politicienii de anvergură ai României şi mai apoi simbolul corupţiei din anii tranziţiei acum pare animat de cu totul altceva decât de rememorări. Ba dacă ne-am îngădui să citim printre rânduri, mai ales după spectacolul de solidaritate din acele zile, Adrian Năstase pare un om deja eliberat de povara greşelilor şi hotărât să se întoarcă pe scena politică în postura de prim solist. Mă bucură redobândirea unui anume moral şi mă stinghereşte în acelaşi timp dezinvoltura noului său demers critic. N-am scris nimic despre momentele sale dramatice din zilele arestării. Judecata a fost extrem de simplă. Nu poţi să critici un om plimbat cu salvarea între spital şi penitenciar. Este dovada unui maxim cinism. Dar acum şi noi, şi el suntem într-o cu totul altă etapă. Compasiunea şi revolta nu ne mai pot împăienjeni judecata. În penitenciarul în care se află, fostul premier al României a devenit un soi de analist politic, de moralist al perioadei şi chiar de acuzator al regimului Băsescu. Ieri nefericit până la întâlnirea cu neantul, azi acuzator necruţător! Măi să fie! Mai să nu credem ochilor! E drept că înfrângerea din 2004 l-a transformat pe Năstase într-un duşman de moarte al lui Traian Băsescu. În plus, toate cele petrecute după 2004 în România îndreptăţesc pe oricine să purceadă la o critică severă a regimului zănatic al actualului preşedinte. Dar delirul politic al lui Băsescu este una, iar noua partitură critică şi cu iz politic a lui Adrian Năstase, cu totul altceva. Articolele sale de politician aflat în detenţie nu ţin cont de nimic din ce s-a întâmplat din 2000 până în 2004. Noua faţă a lui Adrian Năstase este una de revoltat, de nedreptăţit profund, de opozant şi de moralist, de critic al puterii, din care, cândva, a şi făcut parte. Ce-i reproşam cu toţii lui Adrian Năstase întoarce el cu seninătate şi dezinvoltură la adresa lui Traian Băsescu. Culmea, are dreptate în tot ce spune. Atâta doar că uită de ce a fost acuzat, uită disputele guvernării sale şi se poartă de parcă ar fi floarea din glastra Palatului Victoria. De când a depăşit starea de convalescenţă, Adrian Năstase a schimbat tonul şi ”opera” sa cunoaşte o nouă dimensiune. Nu mai este nici culegere de documente (uneori mult prea multe în ”cărămizile” tipărite cu generozitate şi pe ale căror coperţi erau înşiruite titlurile sale didactice şi toate universităţile la care era profesor şi pe la care nu prea ajungea), nu mai sunt nici discursurile din epoca de vârf a guvernării sale în care trebuie să descoperim mai degrabă lipsa de talent a speechwriter-ilor. Acum ne aflăm în faţa articolelor scrise în detenţie şi a unei cărţi editate probabil în libertate şi completate cu câteva pagini din noul loc de meditaţie. Noua postură a lui Adrian Năstase a potenţat efectele scrisului său. Circulă cu mult mai mare viteză decât înainte. Scrierile sale sunt citite de bloggeri, reluate şi citate de ziare şi televiziuni, comentate în dezbateri. Ba mai nou, Adrian Năstase polemizează cu Elena Udrea. Superior, ironic, condescendent. Şi-a şi găsit cu cine! Un om care a recurs la gestul ultim scrie o postare intitulată ”Cât de disperată este Elena Udrea”. Sună nepotrivit, dacă nu comic! Adrian Năstase când a recurs la gestul disperat cum era? Râde ciob de oală spartă! Sigur, Adrian Năstase este de alt calibru intelectual, cultural şi politic faţă de Elena Udrea. Dar cam de aceeaşi factură. Nu prea văd de ce s-ar socoti superior acestei Coane Joiţica în materie de limbaj. Că madam nu este chiar aşa de îngrijită stilistic şi gramatical, se poate. Dar ca legătură cu lucrurile îndoielnice, chiar nu văd nici o diferenţă. Ba cel puţin pentru o vreme, Elena Udrea se poate lăuda că ea nu are nici atâtea procese şi nici o condamnare definitivă. Başca, Cucoana se poate îmbăţoşa cu mâna în şold, reproşându-i fostului premier că ea nu are pistol şi nici nu ştie să tragă cu el. Aş vrea să adaug câteva precizări. Madam este expresia cea mai vulgară a politicii româneşti, tupeul maxim de mahalagioaică pornită împotriva evidenţei şi logicii. Am convingerea că ea reprezintă inconştienţa omului nepriceput intrat în politică din ambiţie, avariţie şi fudulie. Prestaţia ei a generat pagube uriaşe pentru toată lumea (minus bugetul familiei şi Traian Băsescu). Cu toate acestea, polemica dusă de Adrian Năstase de după gratii nu-l ridică deasupra caraghiosului personaj. Este chiar viceversa. Ea se umflă în pene pentru că se bălăcăreşte cu Adrian Năstase. L-a făcut şi l-a pictat iar el îi răspunde. Asta ne şi obligă să ne întrebăm, care este diferenţa între vânzarea ALRO şi afacerea ALRO (cu energie)? Între sălile de sport ale lui Adrian Năstase şi pârtiile şi bazinele cucoanei paraşutate la Dezvoltare şi Turism? Doar parcurile din câmp arată ca o prostie în plus la gleznele căţărate pe tocurile de 12 centimetri ale Cucoanei! Adrian Năstase are dreptate când scrie că Elena Udrea n-a fost decât o personalitate de periferie. Dar descinsul din Tărtăşeşti, ajuns la Jilava sau la Rahova, se poate iţi fără să se întrebe care sunt ascendenţele sale? Fostul premier Adrian Năstase acuză în textul mai sus amintit limbajul folosit de biata ministresă. Mai precis, "lipsa de eleganţă" în utilizarea formulei "puşcăriaşul Adrian Năstase". În finalul mesajului, Adrian Năstase afirmă "pe mine şi pe cei din familia mea sau pe prietenii mei, această formulă nu ne afectează – pentru că ştim adevărul despre această condamnare". Sigur, în ţara noastră, unde oricine poate zice orice, merge. Dar de la Rahova, care se află oricum dincolo de periferie, nu ştiu zău dacă se face! Scrie Năstase că Udrea a fugit din Bucureşti! Corect! Dar este reproşul unui om care a renunţat la toate şi a încercat să scape de o pedeapsă definitivă. Din acest punct de vedere, fuga Elenei Udrea, aşa ruşinoasă cum este, poate fi socotită ceva mai sănătoasă decât o tentativă de suicid. Părerea mea este că semnele de simpatie şi solidaritate din zilele internării în Spitalul de Urgenţă Floreasca l-au făcut pe Adrian Năstase să se creadă un erou care poate porni recucerirea României chiar şi din Penitenciarul Rahova. Nici nu exclud în întregime o asemenea probabilitate, mai ales că românii au o memorie destul de scurtă. Dar deocamdată este devreme. Asta chiar dacă nu s-a găsit cineva care să i-o spună pe şleau!

Motivarea sentinţei – Câteva adevăruri simple şi câteva întrebări naive de Adrian Nastase Sentinţa ca iluminare Sentinţa în dosarul afişelor electorale a fost dată la 20 iunie, după numai 5 săptămâni de la începerea recursului. Ţinând seama de faptul că, în motivare, se precizează că instanţa nu putea consulta dosarul decât sâmbătă şi duminică, consideraţi că era posibil ca fiecare judecătoare să fi citit cele 33.000 de pagini (peste 100 de volume) ale dosarului în cele 4-5 week-enduri? Sau s-a dat mai întâi minuta de condamnare? Sentinţă în devălmăşie În general un proces trece pe la trei instanţe diferite – tribunal, curte de apel, Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie – judecătorii de la cele trei instanţe fiind complet separaţi, judecând în clădiri separate. În cazul meu, după ce ministrul Predoiu şi prietenii săi au realizat „mica reformă în justiţie” (în principal pentru mine), judecătorii de la fond şi din recurs suntcolegi de birou în aceeaşi secţie (secţia penală a ICCJ) sau chiar în relaţii naş-fin. Înainte de „mica reformă”, judecătorii recursului (9 nu doar 5) proveneau de la toate secţiile ICCJ. Era mai rău? Sentinţă cu pasaje „plagiate”? Actuala motivare pare, mai curând, o motivare a motivării sentinţei date de 2 colegi judecători de la fond (Ionuţ Matei şi Ioana Bogdan). Aşa se explică şi faptul că, în noua motivare, sunt preluate pasaje întregi cu aprecieri subiective ale judecătorilor fondului, fără să se menţioneze acest lucru. Cum se numeşte acest procedeu în viaţa civilă? Influenţă şi autoritate de preşedinte de partid asupra unor ne-membri de partid? Întrebarea pare stupidă, nu naivă. Totuşi, ideea de bază a rechizitoriului şi a motivării sentinţei este aceea că mi-am exercitat „influenţa şi autoritatea de preşedinte al PSD” asupra celorlalţi inculpaţi, în condiţiile în care niciunul din cei 5 nu este şi nu a fost membru al PSD. A fost eludat avizul Parlamentului Inspectoratul de Stat pentru Calitate în Construcţii – instituţie de stat (nu departid) joacă un rol important în construcţia rechizitoriului DNA şi al motivării sentinţei. Dacă era vorba, să spunem, de influenţat ISC, cine putea să „influenţeze” ISC şi pe conducătorii săi, preşedintele PSD sau primul ministru? Veţi răspunde, în mod inteligent, că premierul, desigur. Da, dar atunci ar fi fost nevoie de avizul Parlamentului. Judecătorii nu au observat acest lucru. Obiectivul era important. Trebuia dat, rapid, un exemplu… „Trofeul Calităţii” chiar a avut loc Din motivare ar reieşi că diverşi cetăţeni au dat bani la Eurografica pentru a se realiza afişe, pixuri pentru mine. În realitate, ei au plătit o taxă pentru a participa la o serie de evenimente – „Trofeul Calităţii” – unde şi-au prezentat lucrările, au luat premii, au primit produse de promovare, au participat la mese colegiale şi la spectacole festive. Ce a rămas din taxe a fost profitul organizatorilor. De ce nu a fost bună expertiza independentă comandată de instanţa de fond? Expertiza independentă comandată de judecători, stabilea prejudiciu zeropentru ISC, contrazicând raportul de constatare fabricat de DNA. De aceea, expertiza a fost înlăturată! Chiar dacă fapta incriminată era considerată o faptă de pericol, ar fi fost jenant să se accepte că ISC nu a avut prejudiciu. De aici şi circul DNA cu Grăjdan, care, încă din 2009, afirmase că ISC a avut doar beneficiile rezultând din organizarea evenimentului şi că nu a suferit niciun prejudiciu. La recurs, toate probele solicitate au fost respinse Între altele, am cerut audierea unui număr de martori. S-a considerat că cei 5 martori acceptaţi pentru mine şi câte o jumătate de martor pentru ceilalţi inculpaţi erau de ajuns şi că, în felul ăsta se asigură un raport echitabil cu cei 972 de martori ai acuzării! Principiul „egalităţii armelor” Instanţa de recurs a explicat în motivare că principiul egalităţii armelor nu are menirea de a garanta o egalitate matematică între părţi, în sensul că pentru fiecare martor propus de procuror şi admis de către instanţă să se admită şi unul în apărare. Corect, raportul de 1:1, în toate cazurile, ar fi, probabil, greu de asigurat. Dar 200:1 (972 de martori ai DNA faţă de 5 ai mei) nu vi se pare uşor exagerat? Procurorii şi judecătorii sunt interşanjabili Ştiţi deja că doamna Ioana Bogdan – care a făcut parte din completul de la fond – nu are un decret prezidenţial de numire ca judecător. În esenţă, judecătorii recursului au considerat că nu are importanţă, deoarece „stabilitatea” procurorilor este echivalentă cu „inamovibilitatea” judecătorilor. Dincolo de implicaţiile pentru acest proces, mie, ca jurist, mi-e greu să accept o astfel de teză. Nu ştiu ce părere au ceilalţi judecători. Pentru regimul Băsescu, faptele mele sunt, oricum, imprescriptibile În motivare se dezvoltă o teorie care este corectă în cazul răzbunărilor politice – faptele adversarilor politici nu se prescriu. Sunt invocate tot felul de construcţii juridice pentru a se demonstra că aşa zisele fapte, de acum 8 ani, nu intră sub imperiul prescripţiei speciale. Era de aşteptat. Am fost candidatul DNA la prezidenţiale Am aflat din rechizitoriu şi din motivări (fond şi recurs) că eram candidatul de facto al PSD la prezidenţiale, încă din ianuarie-februarie 2004. Nu ştiam. Eu credeam că în acea perioadă (ianuarie-februarie) ne ocupam, la partid, de alegerile locale (s-a văzut că rezultatul lor nu a fost spectaculor, s-au schimbat apoi structurile de conducere ale partidului, au avut loc tensiuni etc.). Prima dată când am anunţat intenţa de a candida a fost la Washington, în iulie 2004 în Biroul Oval, la un briefing cu presa, în urma întâlnirii cu preşedintele Bush. Hotărârea venea după o serie de sondaje de opinie de după alegerile locale. În aceste condiţii, puteam oare, în ianuarie-februarie 2004, (de fapt, primele discuţii despre eveniment, la nivelul ISC, au avut loc în toamna lui 2003) „să pregătesc” evenimentul Trofeul Calităţii pentru alegerile prezidenţiale dinnoiembrie 2004, nefiind candidat? Vasile Blaga – viitorul candidat la prezidenţiale din partea PDL Judecătorii de la fond şi de recurs au descoperit o nouă legitate politică: preşedinţii partidelor sunt candidaţii partidelor lor la prezidenţiale. Am încercat să explic faptul că nu există o astfel de regulă – este suficient să analizăm istoria partidelor de la noi şi din străinătate. A fost inutil. „Prezumţia” asta a fost preluată şî în motivarea de la recurs. În 2004 nu au fost decât alegeri prezidenţiale. Nu ştiaţi? După 2004, hărţuirea politică din partea lui Traian Băsescu m-a vizat, în principal pe mine. Nu PSD-ul – care era important ca eventual, viitor „tovarăş de drum” (s-a întâmplat în 2009) sau pentru a masca, la unele instituţii – cu unii membri ai PSD – un simulacru de „coabitare”. De aceea, deşi alegerile prezidenţiale au avut loc în acelaşi timp cu alegerile parlamentare (nu ca în 2008-2009, când s-au desfăşurat separat) pixurile, afişele, şepcuţele, brichetele invocate au fost permanent prezentate în legătură exclusivă cu alegerile prezidenţiale, deşi, se ştie, în 2004, campaniapentru prezidenţiale şi parlamentare s-a realizat de o echipă comună a PSD (şi PUR), iar materialul de campanie a fost conceput, realizat şi distribuit în devălmăşie şi pentru prezidenţiale şi pentru parlamentare. Şi Băsescu şi-a făcut afişe la Eurografica Eurografica era, se pare, tipografia cea mai mare unde partidele îşi comandau afişele electorale. Nu era o „firmă de casă” a PSD. De exemplu, şi Traian Băsescu şi-a făcut afişe acolo în 2004. S-a spus lucrul ăsta, inclusiv la recurs. Nu am găsit nicio menţiune în textul motivării. De ce oare? Momentul în care mi-am folosit influenţa „La momentul la care inculpatul şi-a folosit influenţa sau autoritatea (ianuarie-februarie)…” Nu există nici un fel de probe pentru a stabili, în perioada celor două luni, întâlniri, comunicări, dialoguri între mine şi ceilalţi inculpaţi. Nici o probă în acest sens. Pare cumva că am acţionat ezoteric asupra lor, orbindu-i cu autoritatea mea. Să fim serioşi… Teoria „sferelor de influenţă” Aţi aflat deja, ceilalţi 5 inculpaţi, deşi nu erau membri de partid, erau în „sfera de influenţă” a preşedintelui PSD. Teoria asta este susţinută prin diverse omisiuni. Spre exemplu Irina Jianu  – se spune în motivare – „a fost numită ca inspector general de stat adjunct în cadrul ISC, instituţie aflată în subordinea ministerului lucrărilor publice din guvernul condus de inculpatul Năstase, în calitate de prim ministru” (nu de preşedinte de partid!). Desigur, se omite să se spună că numirea ei a fost făcută de Miron Mitrea, pentru că cel propus, iniţial, de el, se îmbătase cu o seară înainte – aspecte clarificate în proces. Şi multe altele. Nu există probe directe dar există probe indirecte, examinate în vrac Pentru că nu există probe de vinovăţie (şi) instanţa de recurs a considerat că anumite evenimente (organizarea „Trofeului Calităţii”) dar şi anumite prezumţii, coincidenţe, pot tine loc de probe. Intenţie directă sau indirectă? „Deşi aparent, pentru existenţa infracţiunii la nivel subiectv, ar fi necesară doar o intenţie directă calificată (înfracţiunea fiind exclusiv comisivă n.b.) …o asemenea faptă, din punctul de vedere al ICCJ – completul de 5 judecători – poate fi comisă, însă, şi cu intenţie indirectă”. Cazul meu fiind unul special, era nevoie deci şi de schimbarea doctrinei în materie. Pedeapsa – ca exemplu Pare ciudat, dar pedeapsa nu a fost stabilită pentru nişte fapte probate, ci pentru a se da un exemplu. Din câte ştiu, aceasta era şi filozofia în timpul inchiziţiei sau al justiţiei staliniste. De ce doi ani de închisoare cu executare? Simplu. Dacă pedeapsa cu închisoarea era la minim – un an – nu se mai putea da pedeapsa complementară de doi ani. Şi atunci, pentru că am peste 60 de ani – după 4 luni, de la sfârşitul lui octombrie, puteam să particip la campania electorală şi să candidez în continuare. De ce pedeapsa de doi ani închisoare cu executare şi nu cu suspendare? Simplu, dacă pedeapsa era cu suspendare nu se putea da o pedeapsă complementară şi, din nou, puteam candida. E destul de clar, nu? Exemplu pentru alţii? Nu, categoric, o operaţiune politică. Şi o concluzie tristă. Nu ştiu cât se amestecă politica în justiţie dar nu îmi este clar că nu există situaţii în care justiţia se amestecă în politică. „Paradigma Năstase”. Lecţia de educaţie civică pentru DNA La finalul motivării, puteţi citi o lecţie de educaţie civică pe tema individualizării pedepselor, adresată procurorilor DNA, în legătură cu recursul lor. Este, mai curând, o justificare. Merită să o citiţi. Spre CEDO Să nu vă aşteptaţi să scriu 469 de pagini (cât are motivarea). Dar să fiţi siguri că voi prezenta mai multe lucruri la CEDO.

peromaneste:  Nistorescu scrie de parca ar face-o in absolut, asa cum le sta bine ardelenilor.  Ca Nastase era nesuferit e una, ca a fost tele-condamnat e alta.  Ori aici e hiba, gaseste-i domnule vina, arat-o intr-un mod fara echivoc, si abia dupa aia baga-l la zdup cu suspendarea a nu stiu ce drepturi civile.  Daca-l bagi fara sa dovedesti ceva, dupa cum am scris aici, nu faci nici un bine justitiei, luptei anti-coruptie sau cine stie ce alt obiectiv social.  Fara dovada, Nastase e un detinut politic;  Ceea ce publica pe blogul sau este un serviciu public!

Aha, ca Nastase acum are (ne-)sansa sa ajunga un simbol in jurul caruia se poate aduna lumea si riposta celor de la telecomanda e mai mult decat firesc.  Numai ca cei de la butoane, orbiti fiind de puterea lor si lipsa noastra de semnificatie, par a fi ignorat acest aspect.  Nistorescu scrie ca si cum ar vrea sa ne fereasca de posibilitatea unui astfel de pol al nemultumirii populare in intruchiparea lui Nastase.  O fi bine, o fi rau?

Dupa cum am scris aici candva in vara, politica nu se face in vid, nici macar in Romania, doar au trecut 22 de ani de cand s-a repornit masinaria.  Asa ca gasesc un pic nerealist, daca nu cumva perfid, gestul de a-i face pe toti s-o astepte pe Alba ca Zapada ca sa indrepte lucrurile.

Nastase, la randul lui, o avea si el vina lui faţă de popor, insa nu pentru vreo asemenea vină a fost condamnat.  Si hai s-o mai spunem odata foarte clar:  La nivel romanesc, condamnarea sa nu foloseste decat in a-i speria pei cei care chiar ar vrea schimbarea!




Da click aici ca sa vezi totul! VREI SA-I INTALNESTI? cin s-aseamana s-aduna la facebook peromaneste