Stathis Kouvelakis arunca o piatra

"In our view, the fact that it was reactionary forces who pushed through Brexit can only mean one thing: that the counterweight, the political and social Left, did not do its job. In other words, the Left did not explain that the EU is a structurally neoliberal, anti-democratic and imperialist body. It did not explain that the EU is coordinating the application of austerity policies, at the same time as having spent decades methodically building up a ‘fortress Europe’, closing its borders to migrants and refugees and transforming the Mediterranean into a watery grave for tens of thousands of people.

...

Brexit adds a new dimension to the process that has been underway since the first phase of the 2008 capitalist crisis. Opposition to the EU very clearly establishes the strategic question of the struggle for political and ideological hegemony in Europe today. To put that another way, the choice today is not between a ‘good’ and a ‘bad’ EU, between one or another version of the Eurozone – as the bankrupt European ideology continues to claim – but between a Left or Right-wing fight against the EU. We can say without any exaggeration that our country [Greece] has acquired the most advanced experience of this question, and indeed paid a costly price for that. In Greece the EU unambiguously showed its true face, casting aside its trappings – mere rags – of democracy and its so-called ‘European values’. This means that for activist-Left and anti-memorandum forces – particularly in the post-Brexit period – our objective can be nothing less than Grexit, leaving the EU by referendum.

Our objective has to be a dissolution of the EU, in such a way that a new project emerges on this monster’s ruins – a project of cooperation and convergence of the European peoples on the path to social progress and socialism.

 ...

Mélenchon’s other reference point explaining the development of his position is Greece. The lesson he drew from Tsipras and his government’s capitulation is that any confrontation with the EU has no prospect of success unless it has a ‘Plan B’ including the option of leaving the Eurozone and EU. Upon his and Oskar Lafontaine’s initiative two meetings in Paris and Madrid launched this debate, with the participation of personalities and forces mostly coming from the European revolutionary Left.

The crisis strikes Europe at its centre

Thus the second and last conclusion is that the epicentre of the crisis has now been displaced from the countries of the periphery – the ‘weak links’ in recent years – toward the countries at the centre of Europe. The accentuation of the tensions between social classes, the blows to the construction of European unity and the crisis in the legitimacy of the European ruling classes’ strategic plan are opening up new possibilities for rising intervention. In Britain this phenomenon took on the trappings of a revolt at the ballot box, in favour of Brexit. In France – fittingly, given its revolutionary tradition – it has taken the form of an uprising by workers and youth; the first wide-scale social conflict that any major European country has experienced since the start of the decade.

This double breach also defines the challenge that the Left – and more particularly the forces waging the anti-memorandum struggle in our own country [Greece] – has to face. The developments at the very heart of Europe are strengthening and preparing the terrain for the counter-offensive, after the disaster the Greek people was led into through the infamous legacy of Tsipras and Syriza. That is the double message sent by the British ballot boxes and the town squares of France: that the time for mourning and tears is reaching its end, and a new cycle is beginning.

In honour of Brexit I will end with the lines everyone knows by Percy Bysshe Shelley, the English poet and revolutionary, Hellenophile and close friend of Lord Byron. These were the last lines of a poem he composed the day after the 1819 Peterloo massacre, when the forces of order massacred the workers who had rallied to demand the right to vote: ‘We are many – they are few’."

sursa:  http://www.versobooks.com/blogs/...

 

 

 

Costi Rogozanu

Da, ca stangist din est, nu prea vad treburile asa de simplu. Mai ales ca niciodata in materiale de genul asta nu se continua cu scenariul autohton, de parca dupa ce iesi totul se aranjeaza de la sine.

Stathis Kouvelakis: Brexit, Europe and Greece

Three weeks after the UK voted to leave the European Union, Stathis Kouvelakis addressed a Paris meeting of Greek radical Left party Popular Unity. Translated by David Broder The tectonic plates are moving again in Europe, rapidly changing the…

VERSOBOOKS.COM

Comments

Cirlova Cristian "recovery of national sovereignty"?!?!? asta a trait in GRECIA?!?!."We can say without any exaggeration that our country [Greece] has acquired the most advanced experience of this question, and indeed paid a costly price for that."-sa analizam:fara exagerare-nu au expresie pentru asa ceva.Au platit?...poate platesc,dar nu pentru asa ceva ci pentru ca niste politicieni au inselat poporul care a acceptat sa se "ridice" la nivelul unor lepre care au interese la nivel regional si........EU cred ca vina este pe ambele parti dar nu este prost cine cere ci acel care da......este valabil pe ambele muchii.........as dori sa stiu ce si cine reprezinta INIMA Europei si ce este Europa in conditiile in care un "sistem" este functional natural si deci nu cu parti atasate artificial.

Cornel Ban Delir total: "Our objective has to be a dissolution of the EU, in such a way that a new project emerges on this monster’s ruins – a project of cooperation and convergence of the European peoples on the path to social progress and socialism." Va fi solidaritate cu de toate.

Claude Karnoouh De ce delir total.

Bogdan Giuşcă Cornel Ban: dar UE este un proiect eminamente neoliberal și este gândit în așa fel încât reforma să fie imposibilă.

Stânga, în mod tradițional, avea ca scop dărâmarea instituțiilor pe care le considera nocive. Acum, stângii mainstream îi e frică să facă asta, apărând status-quo-ul: "trăim în cea mai bună lume posibilă". Cu asemenea atitudine, stânga nu are cum să câștige inimile oamenilor nemulțumiți.

Cornel Ban O sa elaborez intr-un text.

Veronica Lazar disoluție a UE cu mai multe viteze

Veronica Lazar văd că-mi iau like-uri nemeritate pentru că mă exprim prea laconic: dacă UE e un proiect neoliberal care are oricum mai multe viteze și mai multe nivele de privilegiu, și ieșirea din UE, în condițiile astea, ar putea fi un pic cam la fel. Iar pentru țările dependente și fără capital și fără producție, cum e România, situația nu va fi neapărat roz. Pentru Germania în schimb ar putea fi mai roz și ieșirea :) (pentru capitalul german, vreau să zic, evident)

Veronica Lazar asta nu cred că face reforma UE mai posibilă, ci numai situația mai fără ieșire deocamdată

Bogdan Giuşcă Oricum, nu am auzit vreodată de la stânga ideea ca disoluția UE să fie fără un înlocuitor (cum cere dreapta naționalistă), ci să fie înlocuit cu ceva radical diferit, ceva mai democratic și în care nu capitalul să ia deciziile importante.

Veronica Lazar Bogdan Giuşcă faptul că UE e neoliberală nu aduce cu sine și soluția practică imediată. Nu cred că e vorba de o apologie a stării de fapt, de defetism, fatalism, conformism, ci de o căutare a unor soluții practice în condițiile date. Și dacă mă gîndesc la condițiile date din România - presupunînd că se întîmplă treaba asta cu ieșirea sau cu disoluția - , nu văd cine în momentul de față ar putea gestiona o asemenea chestie și cu ce fel de resurse economice locale. Personal nu am găsit nici măcar pe cine să pun ștampila la vot.

Cosmin Cercel nu stiu cat de neoliberala e ue ca structura institutionala. ca proiect economic a devenit asa, asta e indiscutabil. dar cred ca mai toate nenorocirile vin din hegemonia ppe in parlament suprapusa cu miscarea spre dreapta a tarilor membre. apoi, cand ai consiliu care continua sa aiba painea si cutitul si o majoritate in parlament, lucrurile se duc cat se poate de aiurea. durerea e ca pana acum nu vad nici macar o incercare de articulare serioasa a unei stangi transnationale. intoarcerea la statul natiune e tot un viraj la dreapta - nu vad revolutia socialista asteptand dupa colt pe nicaieri. asa ca e nasol.

Cosmin Cercel Alexandru ma gandesc la neoliberalism ca ideologie ce tine de aplicarea modelului pietei in toate domeniile. asta s-a insinuat in politicile europene de prin anii 90 abia si a devenit pregnant doar in ultimii 15-20 de ani. structura in sine, mi se pare ca poate sa tina in spate si politici mai la stanga. dar da, protectionismul e o constanta cam cu tot restul lumii - e doar mai gretos cand vine vorba de fostele colonii. cu statul natiune - evident ca a supravietuit (dovada ca brexit-ul se intampla). numai ca libera circulatie a persoanelora facut o bresa in modul in care capitalul local functiona in raport cu statul - cu consecinte nu neaparat pozitive (pentru multi din est a fost o forma de a beneficia de resturile statului social pe care nu il aveau acasa, dar multi au legat de asta efectele politicilor neoliberale ale propriilor guverne), dar deschisese niste posibilitati. prin intoarcere la statul natiune cam asta inteleg - fiecare la postul de lucru cu capitalul local in spate. ceea ce s-ar putea sa fie interesant, mai ales cand vom fi cu vreo doua milioane mai mult :P. ce vreau sa zic e ca nu are rost sa ne iluzionam ca totul va fi mai bine in afara ue. relatia cu sudul nu vad sa se schimbe in termen mediu si am mari rezerve fata de cum ruperea va ajuta in partea asta, mai ales cu vanturile fasciste care bat cam peste tot. ar fi frumos cu cetatenia europeana pentru toti locuitorii planetei, sau macar pentru cei persecutati (cum o cerea oricum dreptul international). dar eu cred ca modelul luptei de acum va fi mai degraba cel al fronturilor populare. si suntem pe cale sa o pierdem daca nu ne dezmeticim. toata agitatia asta pro-suveranista nu face decat sa taie proverbiala creanga.

Claude Karnoouh Cercel 
Cum l-a bine arătat Sapir, pentru astăzi a reconstrui o altă UE trebuie să aibă o suveranitate fața patronilor reale, SUA (care sunt inițiatorii). Or în condițiile istorice ale Europei numai suveranitatea Statului națiune există ca potențial real. UE nu e prin popoarele european o cultură politică comuna. Deci reconstruirea nu pot fi negociată altfel.

Tudor Ionut ”It was the obstinacy of François Hollande and [prime minister Manuel] Valls’s government in passing the labour reform law – which is nothing but a transfer of a large part of the ‘acquis mémorandaire’ [pun on ‘acquis communautaire’, the built-up body of EU law] into the French context – that unleashed the crisis.”- o afirmatie totalmente falsa.

Vladimir Bortun Delir total e să crezi (ca Varoufakis) că UE poate fi democratizată din interior și reformată într-o direcție progresistă - o idee la fel de veche ca eurocomunismul și care are azi mai puțină bază în realitatea economică și instituțională a UE ca niciodată. 
Adevărul e că vechea întrebare despre reformă sau revoluție se aplică și în cazul UE (un proiect capitalist de la A la Z). Căci singura cale de ieșire ar fi tocmai prin adoptarea unui program socialist, cum zice și Kouvelakis aici. Că programul ăsta nu e încă elaborat cum trebuie, că legăturile transnaționale ale stângii nu sunt atât de puternice pe cât ar trebui și putea să fie, așa e, e mult de muncă. Dar asta nu înseamnă că trebuie să rămânem în UE. Sclavul care vrea să evadeze ar trebui să rămână pe plantație doar pentru că nu știe exact unde o să se ducă?

Veronica Lazar Vladimir, comparația cu sclavul e o metaforă frumoasă și însuflețitoare, dar fără prea mare acoperire, cred. Un stat e structurat după anumiți parametri politici, forțe interne și raporturi externe, și în cazul unui stat ca România nu văd ce suveranitate și autonomie și reorientare socialistă ar urma. Dacă ar exista forțele astea pe plan intern în state s-ar vedea altfel insclusiv UE - dar majoritatea sînt oricum de dreapta, dreapta e ai puternică și pe plan intern, iar stînga socialistă e de cele mai multe ori cam aceeași mîncare de pește sau mai rău. Asta nu s-ar schimba presupunînd că diverse țări ar ieși din UE sau că UE s-ar sparge. Dar, ce-i drept, asta face UE și mai puțin reformabilă la ora actuală. Pe de altă parte, hai să nu luăm toate statele la grămadă și să vorbim așa abstract și în principiu, Circumstanțele fiecăruia sînt diferite. Și poate o ieșire a Greciei acum doi ani ar fi fost mai benefică pentru ea decît rămînerea.

Vladimir Bortun De acord că stânga nu-i acum în cea mai bună poziție, dar asta e, în mare măsură, tocmai din cauză că nu vine cu o alternativă curajoasă și clară la UE, ci se ascunde după planuri vagi și perfect iluzorii de reformă. Forțele socialiste s-ar întări tocmai oferind alternativa pe care oamenii o așteaptă. Altminteri, o să fie dreapta populist-naționalistă care o să continue să culeagă roadele nemulțumirii populare. 

De acord și că alternativa e vagă, că mobilizarea populară în sprijinul ei trebuie construită etc. - clar, nu poți ieși de pe azi pe mâine. Dar nu are nici un sens să rămâi într-un proiect hegemonic care nici nu te lasă să introduci niște minime măsuri progresiste și pe care nici nu-l poți reforma. Singura opțiune reală pe care stânga o are în fața sa acum, pentru a-și ține promisiunile față de oameni, e să se elibereze de cămașa de forță pusă statelor de UE (în special de Maastricht și tot ce-a decurs de-acolo).

Chiar și în cazul României, hai să punem invers întrebarea: la ce bun să rămânem în UE? La ce bun să rămânem colonie? (De unde și metafora cu sclavul.) Hai să nu ne eliberăm pentru că nu știm ce ne vom face? Da, stânga e ca și inexistentă, dar degeaba construiești o stângă dacă apoi nu poți face nimic din cauza arhitecturii instituționale a UE.