Scrisoare adresată unui prieten francez care iubește România

O altă perspectivă asupra demonstrațiilor din Piața Victoriei

Dragă Jean-François,

Îţi mulţumesc pentru grija cu care ai decupat, din ziarul pe care-l citeşti cu încredere, îmi spui, articolul despre mişcările de stradă de la Bucureşti. Dar nu-ţi împărtăşesc bucuria. Altminteri decât crezi, ele nu mi se par o dovadă de democraţie, nici o pornire sănătoasă împotriva corupţiei. Dimpotrivă: corupţia e de partea celor care manifestă. Inocenţi în sine, precum rotiţele unui ceas care-şi fac cinstit meseria, fără să ştie că au fost integrate în mecanismul de declanşare a unei bombe, aceşti manifestanţi, care se cred, poate, curaţi, sunt elementele constitutive ale unui jaf atât de uriaş, încât puţini mai văd pădurea, cei de bună-credinţă plimbându-şi pancartele de copii naivi în hăţişurile care-i împiedică să-şi dea seama unde se află.

Dar pentru că, din prietenie, îmi ceri părerea, ţi-o voi da, deşi, în ceea ce mă priveşte, sunt azi în afara acestor lupte. Socotesc că mi-am făcut datoria riscându-mi viaţa când a spune lucrurilor pe nume era mai primejdios decât azi şi că e cazul să-mi văd de literatură, lăsând celor mai tineri misiunea de a păstra ceea ce generaţia mea le-a dat.

Acestea fiind spuse, nu mă pot împiedica să nu bag de seamă unanimitatea de păreri a celor citaţi – fapt neliniştitor din punctul de vedere al obiectivităţii. E totuşi curios că într-un peisaj politic unde partidul de guvernământ a câştigat atât de larg foarte recentele alegeri, reporterul nu găseşte pe nimeni care să aibă o privire diferită asupra evenimentelor. Fireşte, cuvântul meu n-are autoritatea personalităţilor ilustre care se exprimă în articolul citat. Am însă asupra lor un avantaj indiscutabil. Dat afară din Universitate, interzis ca scriitor şi regizor şi alungat din ţară, în momentul în care Nicolae Ceauşescu încerca să mă omoare la Paris pentru articolele împotriva lui publicate aici (luna aceasta, canalul de televiziune franco-german Arte a difuzat un nou documentar privind această tentativă de asasinat în cadrul unei serii intitulate „Les oubliés de l’Histoire“), distinştii intelectuali din „reportajul“ menţionat (care nu mai sunt în prima lor tinereţe) se bucurau fără mustrări de conştiinţă de avantajele sistemului totalitar. Li se părea firesc să li se ofere ceea ce era refuzat omului de rând şi aduceau, la nevoie, elogii şefului statului în termeni înduioşători (a se vedea, în acest sens, scrisoarea din 25 mai 1982 a Dlui Pleşu adresată Dlui Ceauşescu; într-o ţară în care a avea un paşaport era un miracol, Dl Liiceanu studia la Heidelberg; iar Dna Cârneci, care avea un post de cercetător într-o disciplină cu implicaţii ideologice, primea în 1986 un premiu de poezie care nu mi se pare că recompensa o disidenţă afişată etc.) Departe de mine, care ştiu cât e de greu (şi poate inutil) să stai drept în furtună, de a le face cel mai mic reproş. Dar de aici până la a conchide că o măruntă aristocraţie intelectuală consideră firesc să trăiască, sub toate domniile şi orânduirile, la nivel „occidental“ (european, dacă preferi), în timp ce gloata poate muri de foame, nu e decât un pas.

Pe care nu eu trebuie să-l fac.

„Orice putere colonială răsplăteşte cozile de topor“

Cum am renunţat de mult la jurnalismul de investigaţie (pe care l-am practicat mai demult luând câteva riscuri: eram la Santiago de Chile în timpul lui Pinochet şi la Bucureşti pe 25 decembrie 1989, de exemplu) şi neavând ambiţii politice (politica nu e treaba scriitorului – după cum explica atât de bine Kundera), îmi îngădui doar, în calitate de observator obiectiv, să-ţi sugerez câteva direcţii de reflecţie.

Decalajul dintre nivelul de viaţă al celor ce votează şi cel al pretinselor elite urbane (tineretul voios) care manifestă este flagrant. Ceea ce explică de ce votul majorităţii (45,47%), cu douăzeci de procente mai mult decât următoarea formaţie politică, dă în mod constant puterea celor care, mărind salariile şi pensiile, bursele studenţeşti, exonerând de la impozit veniturile mici etc., repară politica de „austeritate“ a guvernelor de dreapta. E astăzi o evidenţă că politica de rigoare a Comunităţii Europene sărăceşte deliberat popoarele, îmbogăţind până la (o) asfixie (proximă) o mână de capitalişti internaţionali.

Îţi semnalez în treacăt că această politică crâncenă, contestată vehement de o sumă de intelectuali de vază (de la Jacques Sapir, economist, la Emmanuel Todd, istoric, şi de la Michel Onfray, filozof, la Michel Houellebecq, scriitor) care prevăd explozii sociale nimicitoare, a făcut ca opinia publică din mai multe ţări – Anglia, Franţa (numai 38% de opinii favorabile Europei), Olanda, Italia, Grecia – să fie azi ostilă structurilor europene din care vor să se desprindă, în pofida clasei politice, ale cărei avertismente prăpăstioase sunt dezminţite flagrant de cum merg lucrurile în Marea Britanie. E ceea ce nu pot accepta cu niciun preţ cei care, în marile oraşe ale României, sunt plătiţi de firmele străine, beneficiază de binefacerile cu care orice putere colonială răsplăteşte cozile de topor şi profită de înlesnirile de înavuţire oferite de un sistem care privilegiază capitalul în detrimentul muncii (alt subiect de dezbatere şi de nelinişte în Occident). Aceştia se consideră o elită pentru că ţopăie pe Internet şi gângăvesc în limbajul informatic al mondializării – „mondializare“ despre care trebuie amintit că sporeşte rentabilitatea capitalului din ţările „dezvoltate“, făcând să muncească pe mai nimic în întreprinderile „delocalizate“ (şi în România deocamdată) o armată de nefericiţi şi, uneori, în Asia îndeosebi, copii exploataţi fără milă, ceea ce nu stârneşte proteste pe bulevardele bucureştene. Dar asta este de acum o altă chestiune, rezumată cinic de miliardarul american Warren Buffett, care striga cât îl ţinea gura în New York Times din 14 august 2011: „Lupta de clasă există şi noi, bogaţii, am câştigat-o“.

„Hoţi de boi umblă să prindă hoţii de ouă“

Ei bine, poate că nu.

Şi e cel puţin abuziv să califici dorinţa mulţimii de a trăi cât de cât omeneşte ca „populism“, cuvânt folosit cam des de elitele de la Bruxelles şi care sună cam puturos în gura celor care conduc Europa fără a fi aleşi. Nu e firesc oare ca într-o ţară în care PIB-ul cunoaşte o creştere importantă, în timp ce o mare parte a populaţiei trăieşte de azi pe mâine, venitul social să fie mai echitabil împărţit? E ceea ce contestă manifestanţii de la Bucureşti care apără interesele firmelor multinaţionale cărora li s-au vândut, fără să-şi dea seama (din cauza copacilor, presupun), că participă la o exploatare colonială, cea mai drastică formă de corupţie, şi că, dintr-o perspectivă mai largă, ei sunt cei care, hoţi de boi, umblă să prindă hoţii de ouă.

În ceea ce priveşte felul în care este prădată (şi deznaţionalizată) o ţară (menită să dispară, dizolvată în supa europeană), mă surprinde faptul că autorul reportajului pe care mi-l trimiţi, şi de a cărui bună-credinţă nu mă îndoiesc, nu face nicio referire la anumite pasaje ale scrisorii semnate pe 8 februarie de 84 de membri ai Academiei Române, deşi aceasta se află nu departe, la numai câteva sute de metri de piaţa unde vociferează „forţele vii ale României“!

"În democraţie, nu strada guvernează"

„(...) să ceri prin manifestări de stradă demisia guvernului legitim abia ales?!“

Nu m-aş opri la atât.

Îmi îngădui să-ţi sugerez câteva întrebări cărora mă feresc să le dau un răspuns, ca să nu fiu învinuit de parţialitate.

E oare o dovadă de democraţie să ceri prin manifestări de stradă demisia guvernului legitim abia ales şi care dispune de o majoritate zdrobitoare? E oare o dovadă de democraţie faptul că cel care ar trebui să fie preşedintele TUTUROR românilor coboară în stradă ca să încurajeze o fracţiune minoritară a electoratului? E democraţie ca acelaşi preşedinte să refuze funcţia de prim-ministru cuiva care nu e mai condamnat decât Dl Alain Juppé (candidat de dreapta la învestitura pentru alegerile prezidenţiale franceze) şi care nu e, până la o eventuală nouă condamnare, mai puţin presupus nevinovat decât actualul candidat al dreptei la preşedinţia Franţei, Dl François Fillon, anchetat pentru a fi plătit soţiei sale cam 800.000 de euro din banii statului (şi sume mai neînsemnate copiilor săi)? Şi atunci cum să nu se nască în electorat (care, în cazul unor alegeri anticipate, riscă să dea o şi mai largă majoritate partidului de guvernământ) suspiciunea că e la mijloc o manipulare?!

A cui?

Am toată încrederea în jurnaliştii ziarului pe care mi-l trimiţi, ca să facă lumină în această privinţă.

„Aş fi făcut o anchetă să mă asigur că lupta împotriva corupţiei nu a devenit o armă politică“

Cât priveşte corupţia şi decretul atât de controversat al Guvernului, mă mir că nu găsesc în „reportajul“ atât de documentat de la Bucureşti nicio referinţă la suprapopularea penitenciarelor, reproşată de mai mulţi ani autorităţilor din România. Nici la limita de 44.000 de euro, cred, dincolo de care amnistia nu se aplică (a se compara cu cei 800.000 de euro evocaţi mai sus). Nu e vorba nici de zecile de excepţii (dare şi luare de mită, trafic de influenţă etc.) ale proiectului de amnistie, care, la o primă vedere, pare mai puţin lax decât lasă să se creadă revolta celor care preferă lozincile strigate pe trotuar argumentelor (pe care poate, mai ştii!, nu le au – şi e păcat că toţi intelectualii de seamă care se exprimă în articolul citat preferă sentimentele grandioase faptelor precise şi ideilor cu bătaie mai lungă decât lărgimea unei străzi).

Pe de altă parte, dacă aş fi ziarist şi dacă aş pleca urechea la ce se spune în vastul spaţiu naţional care împrejmuiește piaţa unde au loc manifestaţiile, aş fi făcut o anchetă (jurnalistică), ca să mă asigur că lupta împotriva corupţiei nu a devenit o armă politică. N-ar fi prima dată şi s-a văzut şi la case mai mari. Cum n-am făcut propriile mele investigații, nu mă încumet să fac aluzie la zvonurile care circulă. Mă miră numai, ştiind cât de împărţite sunt lucrurile pe lumea aceasta, că o dată mai mult toată corupţia se-adună într-o parte şi toată frumuseţea sufletească de cealaltă, ca-n poveştile cu zâne şi cu scriitori/cineaşti/filozofi care par nişte Feţi-Frumoşi. Regret că un jurnalist care-şi cunoaşte atât de bine meseria, cum sunt toţi cei ai ziarului despre care este vorba, nu s-a grăbit să risipească cu argumente imbatabile suspiciunile care ar putea lăsa să se creadă că lupta (necesară şi binevenită) împotriva corupţiei e o manevră partizană.

Cunoscând obiectivitatea ziarului în care, din câte spui, ai atâta încredere, nu mă îndoiesc, dragă prietene, că redacţia va face totul pentru a-şi adânci analizele, ca să nu se pună iarăşi în situaţia penibilă din decembrie 1989, când anunţa mii de morţi la Timişoara, unde nu erau decât câtva zeci. Ar fi la fel de neplăcut că redacţia să ia drept luptători pentru democraţie pe cei care nu acceptă regula jocului decât dacă sunt lăsaţi să câştige – apropo de democraţie, tot din prietenie, îngăduie-mi să-ţi amintesc ce spunea de curând recentul nostru fost prim-ministru, Dl Manuel Valls, confruntat cu milioanele de manifestanţi (printre care şi tu) împotriva legii El Khomri, pe care a impus-o fără a o trece prin parlament: „În democraţie, nu strada guvernează“. Decât dacă, Doamne fereşte, Franţa nu mai e o democraţie? Sau România? Sau Europa? Nu mai ştiu. Dar nu mă îndoiesc că ziarul tău de căpătâi va da un răspuns satisfăcător acestei întrebări care azi ne chinuie pe toţi.

Cu aceeaşi veche şi trainică prietenie (care ne-a unit
încă de pe vremea când tu erai socialist şi eu nu prea),
V.T., Paris, februarie 2017

Virgil Tănase (n. 16 iulie 1945, Galați)

Este un scriitor și regizor de teatru franco-român. A studiat filologia la Universitatea din București (1963-1968) și regia de teatru la Institutul de Teatru „I.L. Caragiale“ (1970-1974). După ce fusese exmatriculat de la Facultatea de Litere pentru faptul că îl menționase pe Emil Cioran la o conferință a tinerilor scriitori și după ce a lucrat ca betonist la Combinatul Siderurgic din Galați, i s-a impus, pentru a fi reprimit la facultate, să ia parte la „supravegherea informativă a legionarului grațiat Petrișor Marcel“. Dintr-un document din arhiva CNAS reiese că, după ce a acceptat această condiție, Virgil Tănase nu a respectat angajamentul luat și, la numai câteva luni după reprimirea lui în facultate, a fost „exclus din sistemul informativ“. Continuându-și activitatea de disident, Virgil Tănase a publicat în 1977, în Franța, un roman interzis în România și a dat, de la București, interviuri în presa străină, criticând aspru regimul politic românesc. Ca urmare, i s-a dat un pașaport pe care nu-l ceruse și i s-a impus să plece cu familia în străinătate. La începutul anului 1978, Virgil Tănase s-a stabilit în Franța, unde nu a cerut azil politic, rămânând cetățean român și după ce a obținut naționalitatea franceză.

La Paris, Virgil Tănase a obținut un doctorat în sociologia și semiologia artei (1979), sub conducerea lui Roland Barthes, și a desfășurat o amplă activitate de scriitor, de jurnalist și de regizor de teatru. Din 1999, el predă Istoria civilizațiilor la Institutul Internațional de Imagine și Sunet de la Paris.

A fost, lângă Paul Goma, obiectul unei încercări de asasinare, pusă la cale de către Securitate, care l-a însărcinat pe Matei Pavel Haiducu să o execute.

Între 1993-1997 și 2001-2005 a fost directorul Centrului Cultural Român din Paris, Franța.

Premii și distincții

• Premiul de dramaturgie al Academiei Române (1997)
• Premiul de literatură al Uniunii Latine (2004)
• Doctor Honoris Causa al Universității „Dunărea de Jos“ Galați
• Premiul „Șerban Cioculescu“ al Muzeului Literaturii Române pentru memorialistică (2012)
• Premiul Salonului de Biografie de la Hossegor (2013)
• Ordinul Artelor și Literelor din Franța (1987)
• Cavaler al Ordinului „Serviciu credincios” (2002)

Virgil Tănase

Lord
+45
Excelent articol.In timpul cand Plesu si Liiceanu se chinuiau la Romania literara sa mimeze o opozitie de catifea fata de regimul ceausist Virgil Tanase la Paris a fost tinta serviciilor secrete romanesti pentru opiniile si criticile sale vehemente la adresa sistemului care ii platea bine pe cei doi corifei oportunisti. Acum acesti doi privilegiati de serviciu dau lectii de civism si libertate.Sunt sigur ca daca ei ar fi trait in anii 30 miscarea legionara ar fi fost optiunea lor de suflet.



Iancu De La Hunedoara
+37
Va corectez dle, V Tanase! Diferenta dintre partidul castigator si urmatorul in alegerile din decembrie 2016, este de peste 25%! Dar nu asta mai are importanta! Argumentele dvs logice si pline de bunsimt, sunt categorice! Dar ce sa ceri unor ziaristi straini, veniti la Bucuresti, precum in 1989, sa "transmita' informatii calde de la o "noua revolutie" a romanilor! Ma uitam la un slabanog de la BBC, cum, intr-o zloata cumplita, l-a gasit tocmai pe organizatorul pe internat al manifestatiei, unul Badita, prezentat doar ca tanar participant! Nu mai este nici BBC ce-a fost! In rest, puteti sa-i mai scrieti prietenului dvs si despre cele 3 decizii ale CCR pe tema protestelor, neluate in seama nici de presedinte, nici de procurorii sefi DNA si PG, dar mai ales de tefelei si sustinatorii lor! Demonstratiile continua!


EXEMPLU?
+30
MARE BRITANIE, OLANDA, SPANIA, POTUGALIA, ITALIA, GERMANIA, AUSTRO-UNGARIA, STATELE UNITE, AU FOST SI VOR RAMANE NATIUNI OPRIMATOARE CE AU FURAT SI VOR SA FURE RESURSELE MINERALE ALTOR STATE. DACA ROMANIA NU SE RIDICA IMPOTRIVA SMECHERILOR ROMANI IMPORTATORI SI CHIAR TAXAND AGRESIV TOATE MULTINATIONALELE EXISTENTE IN PIATA SUNTEM O NATIE MENITA DISPARITIEI. TREBUIE REINSTAURATA LEGEA TRADARII DE TARA IN CARE MULTI PDL-ISTI TREBUIESC SA PLATEASCA CU PEDEAPSA CAPITALA ACTUALA IN EUROPA: PEDEPSA CU INCHISOARE PE VIATA FARA POSIBILITATE DE ELIBERARE CU POSIBILITATE DE ELIBERARE DUPA 15 ANI DE MUNCA SILNICA LA MARI PROIECTE DE TARA: CONSTRUIRE SI INGRIJIRE DE CAI FERATE(MINIMUM 6.5 ORE PE ZI), AUTOSTRAZI, TERMINAREA CANALULUI DUNARE-BUCURESTI, CURATIREA SISTEMULUI APE DE SUB DAMBOVITA, RECONSTRUIREA SISTEMULUI NATIONAL DE IRIGARE, RECONSTRUIREA SI VEGHEREA(PAZA) IMPOTRIVA FURTULUI BUNULUI DE STAT(BARIERE IMPOTRIVA VISCOLULUI). TREBUIE SA EXISTE SI O "BURSA MINIMA" PTR. MUNCA PRESTATA. T.BASESCU SI FAMILIA, UDREA, M.TOADER, STANCIU, BOAGIU, VIDEANU, BERCEANU, BODEA, VASS, I.OLTEAN, L.STANCU, IALOMITIANU, PODGEA, ETC. AR FACE LANT UMAN CU LANTURI LA ACESTE OBIECTIVE IMPORTANTE. DACA NU LUAM PARTE POLONIEI NU VOM FACE NIMIC!

Ooo, @ EXEMPLU?
+6
sfanta naivitate... Nu ai inteles incotro merg vremurile? Daca nu le putem schimba, macar sa intelegem incotro suntem manati. Ca la noi e mai rau decat la altii, asta e o caracteristica a noastra, care, vorba lui Vadim, am compromis toate sistemele sociale si politice prin neseriozitate si spirit gregar.

Ghita Bizonu'
+58
Michteaux! "hoţi de boi, umblă să prindă hoţii de ouă"!!Plastic, sintetic si la obiect!



Serban
-48
Cele 2 mandate pe care le-ati avut ca director al Centrului Cultural Roman din Paris au coincis cu guvernul Nicolae Vacaroiu - primul mandat - si guvernul Adrian Nastase - al doilea. Asta asa, pentru obiectivitate. In ce priveste textul scrisorii, faceti afirmatii transante, lozinci in oglinda cu cele din Piata Victoriei (cu diferenta ca in piata publica nu se pot spune decat lozinci, cata vreme atunci cand scrii un text de cateva pagini e nevoie de argumente) De pilda, cum "politica de rigoare a Comunităţii Europene sărăceşte deliberat popoarele, îmbogăţind până la (o) asfixie (proximă) o mână de capitalişti internaţionali."? Directiva Europeana ce obliga multinationalele sa plateasca impozit in tara in care au facut profitul intra la saracirea deliberata a popoarelor? Sau mai degraba faptul ca parlamentul si guvernul actual nu sa grabesc sa transpuna in legislatia nationala aceasta directiva...



Radu Dan Mihailescu
+13
Am inteles mesajul distinsului intelectual Virgil Tanase, dansul fiind o persoana de stanga de factura occidentala, nu bolsevica. A fost anti-ceausist nu anti-comunist . L-a criticat pe N.Ceausescu, care a intinat nobilele idealuri ale comunismului , nu a demascat sistemul comunist din Romania si din alte tari ca fiind unul criminal. Oricum in Franta multi intelectuali sunt de stanga , deci a gasit un bun mediu de comunicare



Gheorghe Gospodaru
+43
Tot respectul pentru vehementa si modul de analiza.Ma bucur sa constat inca odata ca bunul simt ii diferentiaza pe oameni.Poti fi mai putin c dar avand bun simt poti incepe sa te cunosti pe tine insuti.Cunoscandu-ti defectele poti evalua calitatile altora.Atunci vezi mai usor diferenta dintre valoare si butaforie.In Piata Victoriei s-a revarsat dispretul celor care simt ca Johanis:Iohanis nu se simte vinovat moral pentru faptul ca a furat o casa desi Justitia i-a demonstrat ca e un hot in straie de Presedinte.Acest domn parvenit nu este sensibil nici la observatiile facute de Uniunea Judecatorilor.Grija lui este sa nu cumva sa o scape pe despletita DNA din brate.Piata nu vrea sa auda de acest adevar.Nu vrea sa stie ca despletita DNA a tinut dosare ascunse.Vrea un alt adevar. De ce a ales presedintele acest drum impotriva adevarului?Isi inchipuie ca zgomotul uralelor va schimba parerea romanilor care nu au banii celor din piata?Cum vrei sa coduci un stat negandu-i institutiile?La un loc cu cateva taraturi culte care au crescut in comunism , iubindu-l ,si au imbatranit in democratie ,scuipandu-l,ofensiva dispretului fata de ratiune a ajuns acolo incat licheua este ridicata la rang de erou national iar taratura este agent cultural.



Valahu
+46
Multumim Virgil Tanase ! Din pacate "tinerii voiosi" sunt atat de snobi si egoisti incat nu accepta argumente logice iar "cozile de topor" sunt pur si simplu mercenari asa ca dl. Iohanis.



JE SUIS RARINCA
+63
Ma inclin in fata dumneavoastra stimate domn Virgil Tanase.!! Emotionanta scrisoarea dvs. catre acel prieten.!!In a apara acest popor nauc si ametit in fata cotropitorilor. Jos palaria. Cuvintele dvs. sunt de prisos. Admirabil.!!Dumnezeu sa va bine cuvanteze.! Stelu


Cib
+61
Comentariu excelent. Chiar as fi curios sa aflu si parerea unui alt mare dizident real, pe numele sau Paul Goma despre grozaviile care se intampla in Romania. Nu cred (poate ma insel) ca a avut cineva intentia de a-l asculta pe Goma. Discretia acestor oameni, care chiar ar avea ceva de spus se pare ca este acoperita de zgomotul de fond al intelectualilor de carton iuti de mana si limba la dregatorii si dosurile puternicilor zilei. Din pacate, soarta Romaniei se pare ca e pecetluita sa fie mereu la cheremul oamenilor marunti, fara anvergura si fara coloana vertebrala.

Maleficent @ Cib
+15
Goma a identificat in guvernul Csallas 5 ofiteri SIE.

Cata
+57
Lupta impotriva coruptiei este un MIJLOC si nicidecum un scop in sine. Iar acest mijloc este folosit in functie de interese obscure si nicidecum in spiritul adevarului si al starii de dreptate si legalitate. Imoralitatea care bintuie Ministerul Public este vizibila si transpira prin fiecare vorba a celor numiti in functiile de conducere si ma refer in special la procurorul general si procurorul sef al DNA! Un subiect pe marginea caruia se dezbate mult prea mult insa nu se intreprinde nimic pentru ca presiunile internationale ale mafiei sint la fel de evidente ca si depravarea morala a acestor institutii! Sefii institutiilor mentionate sint scule perfecte si ascultatoare. Eu, ca simplu cetatean, nu vad DNA si nici Ministerul Public aparind nici legalitatea si nici interesele mele care se refera in principal la necesitatea de a avea un mediu social normal, in deplina legalitate, in care egalitatea de sanse sa fie aceiasi pentru toata lumea. Atit ministerul public cit si DNA, prin actiunile lor, nu rapsund intereselor soceitatii ci intereselor unui grup restrins de indivizi renuntind astfel la rolul determinant pe care trebuie sa-l joace societate. Calitatea vietii si a mediului social depinde in mare masura de Ministerul Public care trebuie sa apere statul si legalitatea. Noi sintem STATUL! Lipseste protectia de aceea se impune demiterea conducatorilor din acest domeniu vital si restructurarea intregului sistem pentru a-i taia dependenta de MAFIE!



Deus
+73
Recunosc, nu auzisem de Virgil Tanase pana acum. Poate pt ca nu a fost si nu este un intelectual de carton si nici elogii in versuri sau proza lacrimogena nu a adus vreodata puternicilor zilei. Citind printre randurile confesiunii sale de credinta, remarc cu amaraciune un lucru: ne gasim in aceeasi situatie ca acum 70 de ani, in zorii prigoanei staliniste. Si acum, ca si atunci, adevaratele valori, adevaratii vectori ai spiritualitatii si intelectualitatii romanesti au devenit tinte predilecte ale sistemului opresiv, prin vocea sparta a semidoctilor, promovati artificial "la rangul" de formatori de opinie. Si atunci, ca si acum, cenzura loveste aprig, fara mila, in libertatea sanatoasa de gandire, prin vocea stridenta a slugoilor de serviciu. Acestia sunt urmati indeaproape de uneltele "penale" ale politiei politice, gata sa se autosesizeze, pt a inchide gurile opozantilor. Ce ne mai ramane noua, celor care nu vom fi niciodata pe placul Sistemului?