Cum a fost aruncat la gunoi Tratatul de la Roma

60 de ani de Comunitate Economică Europeană

Aniversările creării a ceea ce este astăzi Uniunea Europeană par să nu cadă în cele mai potrivite momente. Jubileul UE din 2007, sărbătorit la Berlin, a fost marcat de gustul amar lăsat de respingerea proiectului Constituției Europene la referendumurile din Franța și Olanda. Acum, după criza financiară, criza datoriilor din zona euro și cea a refugiaţilor, ne putem întreba dacă liderii europeni au ce sărbători la Roma, pe 25 martie, scrie cotidianul elvețian Le Temps, într-o revistă a presei europene dedicată aniversării a 60 de ani de la apariția Comunității Economice Europene.

Tratatul CE, semnat de doi viitori secretari generali NATO

Pe 25 martie, 1957 se semna la Roma Tratatul instituind Comunitatea Economică Europeană și Tratatul instituind Comunitatea Europeană a Energiei Atomice. Statele fondatoare: Franța, Germania, Italia, Olanda, Belgia, Luxemburg. Au semnat din partea Franței ministrul de Externe, Christian Pineau, și Maurice Faure, secretar de stat în cadrul aceluiași minister, viitor ministru al Instituțiilor Europene, viitor ministru de Interne, ministru al Justiției. Din partea Germaniei: cancelarul Konrad Adenauer și secretarul de stat Walter Hallstein, care urma să fie primul președinte al Comisiei Europene (în 1958). Din partea Italiei: premierul Antonio Segni și ministrul de Externe, Gaetano Martino. Din partea Olandei: secretarul de stat Johannes Linthorst Homan și ministrul de Externe, Joseph Luns (1952-1971 – cel mai lung mandat în fruntea diplomației olandeze), care avea să devină secretar general NATO pentru un mandat la fel de lung (1971-1984). Din partea Belgiei: Paul-Henri Spaak, la acea dată fost premier, fost președinte al Adunării Generale ONU, fost președinte al Adunării Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului și viitor secretar general NATO (1957-1961). El a fost cel care a condus comisia care a negociat Tratatul de la Roma (Comisia Spaak). La redactarea tratatului a contribuit din partea echipei belgiene baronul David Rothschild, șeful de cabinet al lui Spaak în timpul mandatului la Ministerul de Externe. Din partea Belgiei a mai participat și Jean-Charles Snoy et d’Oppuers (licențiat la Harvard), secretar general în Ministerul Economiei și viitor ministru de Finanţe. Din partea Luxemburgului: premierul Joseph Bech și diplomatul Lambert Schaus, fost ministru al Apărării, cel care urma să fie primul comisar European pentru Transport.

Un tratat plin de file albe

În Belgia, publicația Le Vif își propune să marcheze summitul aniversar de la Roma publicând povestea jurnalistului britanic David Willey, care în 1957 a fost trimis de BBC la Roma, pentru a relata despre semnarea tratatului ce dădea naștere Comunității Economice Europene. BBC a acordat o atenție extrem de mare evenimentului, câtă vreme The Times nu a alocat decât o treime de coloană apariției CE.

Jurnalistul britanic este și acum amuzat de faptul că Tratatul de la Roma ”era de fapt plin de foi goale, pentru că totul a fost pregătit în mare grabă și pentru că organizarea italienilor a lăsat de dorit, fiind obligați să umple acele pagini abia după semnarea lor”. Anecdota aceasta este confirmată de surse oficiale europene. Mai rău, scrie Le Vif, Elveția, care nu a făcut și nu face parte din acest proiect european, ”și-a adus contribuția blocând trenul care trebuia să aducă la Roma documentele pregătite la Bruxelles”.

Albert Breuer, unul dintre responsabilii cu partea logistică a evenimentului din 1957, spune: “Cu câteva zile înainte de 25 martie a plecat un vagon de la Bruxelles, cu oprire la Luxemburg, cu destinația Roma. În el se aflau toate cele necesare pentru traducere, pentru reproducere. Am însoțit acest transport. La Basel, elvețienii au decis să blocheze vagonul. Au urmat telefoane, nervi, dar nu s-a putut face nimic. Mi-am continuat drumul către Milano, unde ar fi trebuit să recuperez materialele. Însă vagonul a dispărut, cu tot ce era în el. După multe căutări, vagonul a fost gasit pe o linie moartă, la zeci de kilometri. Imediat ce am ajuns la Roma, am început să dactilografiem tratatul. Însă ce am adus la Roma era doar o ciornă, care trebuia lucrată și apoi tipărită la o tipografie din Roma”. “Pe jos era plin de hârtii și matrițe. Seara, când au venit și au descoperit hârtiile acestea pe jos, femeile de serviciu au aruncat totul la gunoi. Nu am mai putut recupera nimic, totul a fost dus la groapa de gunoi”. În disperare de cauză, “am mai luat o echipă de dactilografe”.

Europa are de ales între unitate şi reîntoarcerea la ”mama” Asia

„Ce rămâne din această epopee acum, în 2017?”, se întreaba Le Temps. UE trebuie să facă front comun pentru a negocia despărțirea de Marea Britanie, și ea tot mai divizată de ascensiunea partidelor xenofobe, care speră să înregistreze progrese și la alegerile din Franța și Germania. Șomajul e ridicat, creșterea economică este timidă, crizele datoriilor publice în țările din sudul UE au venit una după alta, iar Bruxelles-ul a răspuns impunând cure nepopulare de austeritate. În acest context dificil, negocierile pentru Brexit ce vor începe în luna mai pot da impresia că UE se mai ține într-un singur fir.

Mai optimist, Courrier International scrie că UE ar trebui să se uite la modelul Spaniei și Portugaliei, țările care au “reînvățat alfabetul european”. Iar contextul ar putea fi favorabil, pentru că amenințarea Trump și Brexitul le vor aminti europenilor de costul politic și financiar al modelului “fiecare pentru el”. “Fie construim unitatea europeană și încetăm să considerăm această unitate drept o utopie, un miraj îndepărtat sau un capriciu și ne convingem de necesitatea ei absolută; fie Europa, acest copil al Asiei, care a produs atât de mult tumult în lume, se va reîntoarce cu înțelepciune în brațele mamei sale”, scria Heinrich Mann în 1923.

Care este pericolul astăzi? Corriere della Sera scrie: “Londra care va rămâne fidelă stilului său de negociere și va revendica accederea la piața unică și protejarea activităților sale financiare, fără însă a se angaja să respecte regulile UE. Strategia constă în divizarea Uniunii, profitând de divergențele dintre statele membre (o strategie britanică clasică). Riscul este ca Brexitul să declanșeze un proces de dezintegrare în întreaga UE”.

Există și publicații mai pesimiste. “Dilemele care separă azi Europa sunt foarte greu de rezolvat în mod pașnic. Statele Unite nu au putut evita un război civil, în 1861-1865. Istoria ne învață că, până azi, nu a existat niciodată posibilitatea creării și menţinerii unei organizații supranaționale prin mijloace pașnice”, scrie cotidianul Magyar Nemzet.