Din 2008 incoace, in SUA, din ce in ce mai multe voci cheama pentru reducerea marimii bancilor si a aportului sectorului financiar la GDP. Astfel de apeluri au existat dintotdeauna de la ne-americani, cu exceptia britanicilor.
Argumentul este de genul, "A fost nevoie de 15 mii de miliarde de dolari numai in SUA sa salvam bancile care erau prea mari pentru a le lasa sa se supuna legilor pietei (adica, falimentului). Bancile sunt instabile prin definitia lor, (adica dau imprumuturi necugetate), iar logica lor este aceea de roller-coaster, te duce incet-incet catre cer, dupa care-ti da drumul acelerat in jos. Asa ca ar trebui date legi ce sa limiteze marimea bancilor pentru a nu fi expusi la urmatoarea criza ce va fi si mai violenta." Pentru a va familiariza cu linia argumentului si principalii sustinatori, cautati pe google oricare dintre cuvintele, TBTF, too big to fail, Krugman, Johnson, Stiglitz, Taleb si vedeti ca exista si o traducere automata in romana!
Numai ca Geithner, ministrul de finante al lui Obama, declara recent ca astfel de apeluri sunt o prostie, deoarece tzarile mediu dezvoltate au nevoie de capitalizare, iar bancile americane trebuie sa fie pregatite sa intervina. Cum intervin bancile americane? Vezi Enron, Parmlait sau Grecia!
Ce inseamna asta, mai ales in conditiile listarii pe piatza de capital a Fondului Proprietatea si caderii in valoare a actiunilor acestuia? Ramane sa va ganditi.
Intre timp, urmarind ceea ce se intampla in Magreb, revad scenele de acum 21 de ani la noi si ma intreb, cine ii va ajuta mai intai, bancile sau FMI-ul?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu