Anunţ publicitar al Statului Român in ziarele mari ale lumii:

Cine a putut, ştiut şi vrut a plecat.

Avem nevoie de ajutor!
Plătim la nivelul pieţei.
Preferăm vorbitori de Româna!

______________________________


poante § intelart § cafeneaua
© 2005
cel mai vechi blog peromaneste

5.3.07

un moment de glorie al pupincurismului romanesc



Iata un document al istoriei noastre revelator al multor aspecte din politica interna din timpul ceausismului. Este vorba de discursul lui Constantin Parvulescu la Congresul XII al PCR. Blestemul lipsei de caracter a facut ca in toata sala aceea nu s-au mai gasit inca 10 sa-l sustina pe Parvulescu. De exemplu, sforarul Iliescu s-a sobolanit pana cand a fost sigur ca drumul facut de KGB la varful politicii romanesti este fara riscuri pentru el.



Iata acum si cateva note biografice ale lui Parvulescu:

Născut la 23 noiembrie 1895 la Olăneşti, judeţul Vâlcea, de profesie ajustor mecanic, Constantin Pârvulescu a activat în mişcarea socialistă încă de la sfârşitul primului război mondial .
Intră în rândurile Partidului Comunist Român chiar de la înfiinţarea acestuia, în 1921, făcând parte din ,,conducerea operativă’’, alături de Emil Bodnăraş, Iosif Rangheţ (Rangetz), Ana Pauker (Hannah Rabinsohn), Vasile Luca (Laszlo Luka), Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Teohari Georgescu . Trimis în U.R.S.S. pentru organizarea Diviziei ,,Horea, Cloşca şi Crişan’’ (noiembrie 1944 – mai 1945). Membru al C.C. al P.M.R. (21 oct. 1945 – 25 iun. 1960), a deţinut numeroase funcţii în P.C.R. .
La 4 aprilie 1944, Emil Bodnăraş a înlocuit secretarul P.C.d.R. Ştefan Foriş (pe numele adevărat Foris Loty) cu tripleta Constantin Pârvulescu, Iosif Rangheţ şi… Emil Bodnăraş.
Şcolit la universitatea comunistă din Moscova, este o vreme preşedinte al Marii Adunări Naţionale (1953), membru al C.C. al P.C.R. din 1945 şi al Biroului Politic din 1952, Pârvulescu este preşedinte al Comisiei de Control din cadrul P.C.R., până în 1961, când este acuzat de ,,deviaţionism ideologic spre dreapta’’, de complicitate cu Iosif Chişinevschi şi Miron Constantinescu, fiind înlăturat din toate funcţiile deţinute. De acum, intră într-un con de umbră, viitorul său politic fiind aşadar compromis. Prin urmare, după unele surse, încă din 1979 (după ,,incident’’, este evacuat din casă) ar fi făcut obiectul unor supravegheri ale Securităţii şi documentele din arhiva C.N.S.A.S. vor confirma sau infirma această ipoteză.
Alături de Silviu Brucan, Constantin Răceanu, Gheorghe Apostol, Alexandru Bârlădeanu, Corneliu Mănescu, Pârvulescu se va număra printre semnatarii cunoscutei ,,Scrisori a celor şase’’, adesate la 10 martie 1989 lui Nicolae Ceauşescu.


Din aceste note, din cum a reactionat Pravulescu in timpul discursului ("cu arma in mana impotriva Uniunii Sovietice") si din cum Popescu-Puturi l-a aparat pe Ceasusescu, nu putem sa nu ne intrebam in ce masura Parvulescu facea jocul KGB-ului din PCR. Desigur, raspunsurile vor ramane multa vreme speculatii. Va dainui insa imaginea de pupincurisiti de care nici in zilele astea nu ne dezbaram--doar ca directiile s-au inmultit, de la 2 pe timpul lui Ceausescu la cate vor mai fi acum.

In orice caz, decat cu Ceausescu in anii '80, mai bine cu cine ar fi avut KGB-ul pe lista.

Si pentru firile curioase, iata si momentul consacrarii lui Ceausescu, care desi era principial corect, a dus la multe nenorociri:




Urmeaza sfarsitul oficial, in care se regaseste te(a)ma independentei (desantului ceausist)


si acum the bitter end:


_____________________________________________

Era vreo legătură între Moscova şi Pârvulescu?
Autor: Cezar Stanciu, august 2012

Atunci când Constantin Pârvulescu a luat cuvântul de la tribuna Congresului al XII-lea al PCR, în 1979, criticându-l pe Nicolae Ceauşescu, mulţi au apreciat aceasta ca pe un gest de mare curaj. „Tovarăşul Ceauşescu şi-a permis să pregătească încă înainte de congres şi în tot timpul congresului şi la conferinţe ca să fie reales secretar general al partidului. Este fără precedent, tovarăşi!” – spunea cu acea ocazie Pârvulescu, iar cuvintele acestea l-au făcut celebru multor români. Aproape fără excepţie, numele său inspiră astăzi curajul unui bătrân care nu mai avea ce pierde. Dar ceea ce se spune (şi se ştie) mai puţin este că neînţelegerile sale cu Nicolae Ceauşescu erau mai vechi.

Constantin Pârvulescu era la momentul ascensiunii lui Ceauşescu la putere unul dintre cei mai vechi membrii de partid. În 1919, când în Rusia izbucnise războiul civil, el a intrat în Armata Roşie, luptând de partea bolşevicilor, şi, la întoarcerea în ţară, a fost unul dintre membrii fondatori ai Partidului Comunist din România, filială a Internaţionalei Comuniste. În perioada ilegalităţii, Pârvulescu a parcurs un traseu politic şi personal zbuciumat, ocupând diverse funcţii de conducere şi suferind şi condamnări, fugind din ţară şi revenind. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, când grupul din închisori condus de Gheorghiu-Dej a hotărât înlăturarea – şi ulterior masacrarea – secretarului PCdR Ştefan Foriş, Pârvulescu a exercitat conducerea interimară a partidului, alături de Emil Bodnăraş şi Iosif Rangheţ[1]. Sub conducerea lui Dej, Pârvulescu a continuat să ocupe funcţii înalte în partid, inclusiv membru al Biroului Politic, până în 1960, când a căzut în dizgraţie şi a fost treptat înlăturat din poziţiile de conducere.

După moartea lui Gheorghiu-Dej, Pârvulescu a fost păstrat încă în organele de conducere de către Nicolae Ceauşescu, deşi relaţiile dintre cei doi n-au fost niciodată foarte apropiate. Pârvulescu simboliza însă, într-un fel, continuitatea partidului; iar prezenţa sa în rândul organelor de conducere putea fi interpretată drept un accept al vechii gărzi pentru Ceauşescu şi pentru echipa sa; „coabitarea” aceasta a produs însă destule neplăceri de-a lungul anilor.



Polemici despre China

Un exemplu în această privinţă îl constituie schimbul de replici dintre Ceauşescu şi Pârvulescu pe tema poziţiei faţă de China, care a avut loc la Plenara Comitetului Central din 1968. La începutul anului, când atenţia Moscovei nu fusese încă atrasă de reformele lui Alexander Dubček, aflate încă la începuturi, liderul sovietic Leonid Brejnev depunea mari eforturi pentru a obţine ralierea mişcării comuniste internaţionale în jurul Uniunii Sovietice, mai ales în contextul conflictului cu China[2]. Mişcarea comunistă era profund fragmentată între lideri ca Nicolae Ceauşescu, Tito, Mao sau Enver Hoxha, care, pe tonuri diferite, contestau cu toţii rolul conducător al Moscovei şi cereau un comunism internaţional multipolar, cu modele diferite, naţionale. Pentru Uniunea Sovietică, acest lucru putea fi acceptat doar parţial, în măsura în care implica doar zone geografice din afara Europei răsăritene; coeziunea acesteia, „imperiul” său, trebuia asigurată cu orice preţ.

Pentru a arăta unitatea mişcării comuniste în jurul Moscovei, Brejnev ţinea cu tot dinadinsul să organizeze o consfătuire internaţională a partidelor comuniste, căreia Ceauşescu i se opunea cu înverşunare, tocmai din motivele arătate mai sus: ar fi consolidat influenţa şi presiunile Moscovei. Refuzul de a participa era însă un gest serios, care impunea măsuri de asigurare. În 1948, în condiţiile conflictului cu Stalin, prima măsură luată de Tito a fost să pună diferendele în dezbaterea partidului, pentru a-i sili pe ceilalţi să se ralieze la poziţia sa şi, în acest fel, să nu permită trădări din interior. Acelaşi lucru l-a făcut şi Gheorghiu-Dej după izbucnirea conflictului cu Hruşciov pe tema specializării. Toate deciziile sale fuseseră supuse aprobării în Plenarele Comitetului Central, deseori convocate special pentru aceasta. Ceauşescu învăţase această lecţie şi o aplica la rândul său cu multă scrupulozitate. Şi dacă de la consfătuire nu-şi permitea să lipsească, interesul său imediat devenea acela de a nu fi silit să adopte o poziţie anti-chineză. De aceea, în februarie 1968, a fost convocată o Plenară a Comitetului Central, care a luat în discuţie poziţia PCR asupra unităţii mişcării comuniste internaţionale şi a necondamnării Chinei, poziţie faţă de care toţi membri şi-au exprimat acordul. Desigur, cu o excepţie: Constantin Pârvulescu.

Acesta a cerut cuvântul şi a lansat unele aluzii discrete referitoare la faptul că niciun partid n-ar trebuie să pună condiţii pentru participare – cu alte cuvinte, aşa cum făcea PCR, cu necondamnarea Chinei – şi că unitatea partidelor comuniste este cea mai puternică armă împotriva imperialismului. Treptat însă, uitând de prudenţă, el a ajuns pe o traiectorie de coliziune cu însuşi Ceauşescu:



„C. Pârvulescu: Tovarăşi, China a deraiat foarte mult de la mişcarea revoluţionară, a deraiat înspre asta naţionalistă…

N. Ceauşescu: Auzi tov. Pârvulescu, eu aş propune să nu discutăm, noi n-avem materiale despre China şi cred că să nu discutăm în Plenară problema Chinei.

C. Pârvulescu: Uite, tovarăşe Ceauşescu, eu îmi permit…

N. Ceauşescu: Un moment, am propus plenarei, tovarăşe Pârvulescu.

C. Pârvulescu: Da, poftim.

N. Ceauşescu: Mă adresez plenarei. Propunem să nu discutăm problema Chinei în plenară.

Din prezidiu: Niciun partid.

N. Ceauşescu: Pentru că noi nu ne-am adunat aici să discutăm această problemă. Dacă vom ajunge la concluzia asta, va trebui să pregătim o documentare şi nu din auzite şi din zvonuri, nu aceasta este în felul partidului nostru. Aşa că rugăm pe tov. Pârvulescu să se refere la ordinea de zi.

C. Pârvulescu: Mă rog, dacă plenara îmi interzice să îmi spun părerea, eu n-am decât să nu mi-o spun. (Rumoare în sală).Tovarăşe, eu sunt un revoluţionar, eu am fost crescut în mişcarea internaţională şi niciodată n-am auzit că nu se poate vorbi despre greşelile unui partid pentru că – să nu ne amestecăm în treburile lui interne. Noi nu ne amestecăm în treburile Chinei, noi ne amestecăm acolo unde partidul sau alte partide, de unde ar fi, calcă principiile şi se pretinde că e partid comunist. Acolo trebuie să ne amestecăm că altfel noi singuri n-o să fim comunişti.

N. Ceauşescu: Noi nu suntem chemaţi să dăm calificativul care este partid comunist şi care nu e partid comunist.

C. Pârvulescu: Nu dăm niciun calificativ.

Din prezidiu: Pentru că nu acceptăm ca şi alţii să ne dea nouă.

Din sală: Să se refere la ordinea de zi.

N. Ceauşescu: Nu e la ordinea de zi”.[3]



Constantin Pârvulescu nu era nici la ordinea de zi, dar nici pe lungimea de undă a partidului. El se formase într-o perioadă în care mişcarea comunistă nu cunoştea graniţe – decât poate pentru a le traversa clandestin –, când naţionalitatea era puţin importantă şi sloganul despre unirea proletarilor din toate ţările era valabil. Cu menţiunea, desigur, că această unire se făcea pe banii Moscovei, veniţi pe filiera Cominternului. Partidul din care făcea partea avea însă o altă faţă acum. De altfel, Pârvulescu fusese dat la o parte de către Gheorghiu-Dej chiar înainte să-şi înceapă elaborarea cursului independent de politică externă. Constantin Pârvulescu era, aşadar, cu un pas în urmă faţă de evoluţia partidului, faţă de virulenţa anti-sovietică a tonului pe care îl aborda Ceauşescu, în 1968 mai mult ca oricând, după cum se va vedea în vară. Rămas cu un pas în urmă, Pârvulescu vorbea pentru urechi surde: „într-adevăr, construim socialismul, dar ce, îl construim pe baza naţionalismului? sau pe baza ideilor noastre marxist-leniniste, pe baza experienţei Uniunii Sovietice şi a întregii mişcări muncitoreşti internaţionale”[4].



Polemici despre CAER

Un an mai târziu, la o nouă sesiune a Comitetului Executiv al CAER, Brejnev a încercat să reia vechile idei ale lui Hruşciov privind integrarea economică a ţărilor socialiste, propuneri faţă de care România s-a opus din nou, la fel de hotărât ca şi în trecut. Ca întotdeauna, orice subiect care presupunea o divergenţă cât de redusă cu Moscova era supus aprobării Plenarei Comitetului Central, care – în cazul acesta – s-a întrunit în mai 1969, luând în discuţie mai multe lucruri. În condiţiile în care toţi membrii Comitetului Central se pronunţă împotriva CAER, a planurilor de integrare ce încălcau suveranitatea şi implicit împotriva Uniunii Sovietice, iese din nou în evidenţă cuvântarea lui Pârvulescu:



„C. Pârvulescu: Trebuie de avut în vedere că CAER a jucat un rol pozitiv şi pentru ţara noastră, pentru că numai mulţumită lui am putut într-adevăr să punem baza economiei noastre socialiste, pe care putem s-o dezvoltăm multilateral.

B. Zaharescu: E cam exagerat.

C. Pârvulescu: Se poate să fie cam exagerat, tovarăşe, dar părerea mea proprie este că este aşa, fără ajutorul acesta al CAER-ului nu puteam, într-adevăr, într-un timp relativ scurt, să punem baze socialiste tovarăşe, pentru că eu şi acum pot s-o spun deschis, noi nu cu ajutorul capitaliştilor construim socialismul.[5]



Ceea ce făcea Pârvulescu putea să fie cu uşurinţă interpretat drept o critică a politicii de dezvoltare a relaţiilor economice cu Occidentul, politică pe care o iniţiase Gheorghiu-Dej după debarcarea lui Pârvulescu; politică pe care noul lider, Ceauşescu, o continua cu multă convingere. La câteva luni după această Plenară, Richard Nixon urma să vină la Bucureşti. Ceauşescu l-a lăsat pe Pârvulescu să termine, fără a interveni, luând apoi cuvântul pentru a vorbi în favoarea politicii de dezvoltare a relaţiilor cu Occidentul: „Şi dacă ar fi să discutăm în afară de CAER şi aşa mai deschis, ar trebui să spunem că multe rămâneri în urmă ale Uniunii Sovietice şi ale noastre se datoresc şi faptului că o perioadă îndelungată ne-am izolat. La timpul respectiv s-a izolat Uniunea Sovietică, o perioadă a fost izolată, e adevărat, dar pe urmă s-a şi izolat, ne-am izolat şi noi, considerând că tot ceea ce facem noi este tot ceea ce este mai bun, subapreciind sau chiar dispreţuind câteodată ce se face în alte ţări şi aceasta a avut repercusiuni negative în dezvoltarea construcţiei socialiste în ţara noastră. (…) Sigur că nu poate fi nimeni de acord cu ce a spus tovarăşul Constantin Pârvulescu, pentru că el a redus problema aceasta la CAER, ori tovarăşi, cei care au lucrat în CAER ştiu bine că tocmai CAER-ul a făcut foarte puţin în această privinţă.”[6]



Ce credea Ceauşescu despre Pârvulescu: incapabil, intrigant, necorespunzător

Din nou, Pârvulescu ieşise în evidenţă ca fiind în contradicţie cu linia partidului şi a secretarului general, ceea ce era deosebit de periculos. Având experienţa stalinismului, el ştia bine că acesta era cel mai sigur drum către acuzaţia de „deviere”, care ducea, în cel mai bun caz, după gratii. Tocmai de aceea, întrebările care se ridică sunt numeroase: de ce s-a lăsat Pârvulescu antrenat în aceste polemici? De ce l-a tolerat Ceauşescu atât de mult? Era Pârvulescu un caz izolat sau existau mai multe asemenea tendinţe şi puncte de vedere în partid? Era vreo legătură între Moscova şi Pârvulescu?

Faptul că Nicolae Ceauşescu l-a acceptat în partid atâţia ani, iar în 1979, la un deceniu de la acest schimb de replici, Constantin Pârvulescu figura încă pe lista delegaţilor la Congresul partidului, ar indica faptul că liderul comunist nu l-a perceput pe Pârvulescu drept un pericol. Probabil că nu vedea în el mai mult decât ceea ce spusese de la tribuna Congresului al XII-lea: „din ’60 a fost scos din conducerea partidului, ca incapabil, ca intrigant, ca necorespunzător!”[7]. Un lucru e cert: gestul lui Pârvulescu de a-l contesta pe Ceauşescu în faţa congresului a fost unul curajos. Raţiunile intervenţiei sale ar putea fi totuşi puse sub semnul întrebării...



Note

[1]Vezi cazul pe larg: Dan Cătănuş, Ioan Chiper, Cazul Ştefan Foriş. Lupta pentru putere în PCR de la Gheorghiu-Dej la Ceauşescu. Documente 1940-1968, Editura Vremea, Bucureşti, 1999

[2]Sergey Radchenko, Two Suns in the Heavens: the Sino-Soviet struggle for supremacy, 1962-1967, Woodrow Wilson Center Press, Washington DC, 2009, p. 72

[3]Stenograma şedinţei Plenare a CC al PCR din ziua de 14 februarie 1968, în Arhivele Naţionale Istorice Centrale (în continuare ANIC), fond CC al PCR, secţia Cancelarie, dosar nr. 21/1968, f. 40-42

[4]ibidem

[5]Stenograma şedinţei Plenare a Comitetului Central al Partidului Comunist Român din 21 mai 1969, în ANIC, fond CC al PCR – secţia Cancelarie, dosar nr. 77/1969, f. 78-79

[6]ibidem, f. 115-116

[7]Historia, nr. 97/ianuarie 2010, p. 63





Da click aici ca sa vezi totul!

28.2.07

Legea III-a a dinamicii


Premize:
Presedintele Basescu, cu cateva zile in urma, il cita pe Mircea Dinescu, care a spus "ca s-o fi furat la inceput, dar acum sunt oameni respectabili". Hmm, stie el domnu' Dinescu ceva si acum ar vrea sa fie lasat in pace. Ceea ce-i face nerespectabili in opinia lui Basescu pe Patriciu, Vantu si Voiculescu ar fi infulenta pe care acestia o au pe controlul politic al tarii prin trusturile media si activitatile lor economice.

1) Fie din altruism pentru Romania, fie din interese similare cu ale lui Dinescu, niste intelectuali au semnat un apel in suportul lui Basescu.

2) Niste condeieri, in Ziua (liberalilor), s-au dat la Liiceanu si Patapievici, asezandu-i pe acestia intr-un context intelectual mai nuantat.

3) Liiceanu spune ca-l va da pe Roncea, ziaristul de la Ziua, in judecata.
4) Basescu si 'telectualii sunt cu americanii, Geoana va fi cu Democratii americani (mai ales daca dna Clinton va castiga presidentialele), iar liberalii s-au agatat european ca asa le sta bine.

va urma...

Clarificari si intrebari:

a) Am spus-o la peromaneste ca Basescu este un Putin al Romaniei care se supara pe cei care vor sa impleteasca economicul cu politica. De altfel, era Putin si nu Dinescu cel pe care trebuia sa-l citeze presedintele roman.

b) Basescu are la randul lui vulnerabilitati sistemice si tactice.

c) De ce in vizorul justitiar al presedintelui se afla numai parteneri (fosti si actuali) la actuala guvernare?

d) Dupa 17 ani in politica romaneasca, fiecare are cate ceva de spus despre celalalt.

e) In democratie nu mai e greseala capitala sa strigi "jos partidul!", ci atunci cand te atingi de "cash*cavalul" altuia.

f) Ce va face Basescu personal despre decesul procuroarei Luminita Sega?

g) Liberalii romani sunt deja o constanta a politicii noastre. In alte cuvinte, cine mizeaza pe ei castiga.






Da click aici ca sa vezi totul!

Paziti-i pe procurorii care instrumenteza dosarul VA TECH!




S-ar putea ca si procurorii care ancheteaza aceste dosare sa aiba aceiasi soarta ca Luminita Sega.

Voi cauta sa fiu scurt, prezentand cazul retehnologizarilor Portile de Fier I si II (PF I si PF II ) asa cum apar ele intr-un saptamanal.

In 1997, ministrul Industriilor de atunci, Calin Popescu Tariceanu a dat prin incredintare directa, si nu prin licitatie, lucrarile de modernizare si reparatie a PF I firmei VA TECH HYDRO.
In 2001, aceiasi firma face o oferta pentru PF II, costurile estimate fiind in jurul sumei de 97.816.962 euro.
Guvernul Adrian Nastase, la recomandarea ministrului Dan Ioan Popescu, incredinteaza lucrarile respectivei firme, evident fara licitatie ci direct.
Singurul argument in favoarea acestei firme fiind, cel lansat de DIP, ca numai firma care a lucrat la PF I poate executa si lucrarile de la PFII pentru ca altfel ar aparea incompatibilitati intre lucrari.
Minciuna sfruntata, deoarece in timp ce lucrarile la PF I, jumatatea noastra, erau executate de firma mentionata mai sus, partea sarbeasca, in acelasi timp, executa lucrari la jumatatea ei de centrala cu firma ruseasca Power Machine, cea care executase si turbinele si generatoarele electrice in anul 1972.
In contrast cu suma initiala , valoarea in contractul semnat s-a modificat esential, suma trecuta in acte fiind de 122.150.000 euro, deci cu fo 25 milioane mai mult. Plata primei rate de peste 30 milioane euro s-a facut la trei zile dupa semnarea contractului dar cu trei ani inainte ca sa se miste fie chiar si primul surubel, pentru demontarea carcasei excitatricei sa spunem.
Conform actelor Hidroelectrica, plata se esaloneaza pe durata a 12 ani dar suma rezultata ca trebuind sa fie platita atinge valoarea de 280.770.236 euro, de mai bine de doua ori mai mare decat este valoarea semnata la Guvern.
Ca sa intelegem mai bine masinatiunea, trebuie sa spunem ca PF I este de cateva ori mai mare decat PF II, iar sarbii au platit catre Power Machine pentru lucrarea de reparatii a jumatatii lor de PF I doar 100 milioane euro. Noi platim de 2,8 ori mai mult fata de valoarea initiala din contract pentru o centrala de cateva ori mai mica decat o jumatate de PF I.
Nici ministrul Codrut Seres nu s-a sesizat cu privire la anomaliile existente in aceste contracte, banii romanilor fiind in continuare pompati in buzunarele "baietilor destepti".
Cat despre calitatea lucrarilor executate, este bine de stiut ca doua dintre hidrogeneratoarele nou reparate si retehnologizate de la PF II s-au stricat si au fost oprite saptamana trecuta, unul dintre ele chiar duminica seara.

Revazand toate aceste date, sa ne reamintim si personajele implicate.
Calin Popescu Tariceanu, PL, actual prim-ministru, fost ministru la industrii pe vremea incredintarii directe la lucrarile de la PF I.
Dan Ioan Popescu, fost PSD, actualmente vice-presedinte la PC-ul lui Dan Voiculescu, fost ministru al industriilor in guvernul Nastase si artizan al incredintarii directe pentru lucrarile la PF II.
Codrut Seres, tot de la PC-ul lui Voiculescu, fost ministru al industriilor si care a continuat aceleasi legaturi cu firma sus-mentionata in ciuda deselor semnale ce i-au fost transmise pe varii canale.
Poate asa intelegem intrebarea adresata de Traian Basescu lui Calin Popescu Tariceanu daca acesta isi aminteste ceva cu privire la VA TECH (nu Vatec asa cum a aparut in grafia unor jurnalisti), precum si incrancenarea unui partidulet care se s-a vrut PUR dar acum are indicativ de tub catodic de televizor.
De aici si indemnul din titlul postarii !


autor:
alwis46


Da click aici ca sa vezi totul!

26.2.07

De ce imi place Elena?





De ce imi place Elena Udrea? Ca-i frumoasa? Asi! E vulgara! Ca-i tupeista? Ca-i buzoianca? Ca-i venita de la coada vacii? Noooo!
Imi place pentru ca tine cu Base. Pantru ca e vocea lui Base, creierul lui Base, mesagerul lui Base.
Mie-mi placea si Elena Ceausescu! Serios! Stiam sigur ca datorita ei lumea se va satura de Ceasca si asa o sa scapam de el.
Succes Elena!


Cristian Ghitescu din Bucuresti




Da click aici ca sa vezi totul!

16.2.07

Un copil cu multe moase nasit de Basescu



Am asistat cu toti la o saptamana foarte agitata in politica romaneasca. Caracterele, odata cu intrarea in UE, ar fi comice daca pasul tot pe loc n-ar fi trist. Orice sens de civilitate pare a fi disparut odata cu a) iesirea sforarului sef (zis Iliescu) de la Cotroceni si b) intrarea Romaniei in UE.

Presedintele Basescu si opozitia sa au reusit sa deturneze oficial politica romaneasca de la ceea ce ar fi de asteptat la un fel de ping-pong politic ce se ramifica pana la blocurile socialist, respectiv liberal, de la Bruxelles, de la cei care ii dau intr-una cu axa in carul cu fan la cei care vor o lume multi-polara.

Problema este ca la atenta examinare a evenimentelor din saptamana ce se incheie, se poate ajunge la concluzia, chiar daca tardiv, ca politica in Romania nu apartine noua, copiilor nostri sau urmasilor acestora, ci intereselor. O politica corelata cu interesul alegatorului ar fi ceva, dar nu de acesta este vorba.

Gandul ma duce in multe directii. Pe de-o parte, s-a tot scris la peromaneste de ofuscarea institutionala lasata de Iliescu mosternire celor dupe el. Basescu, avand un temperament total opus celui al lui Iliescu, trebuia sa munceasca de doua ori mai mult sa se descurce cu bine prin spaghetti-ul politic romanesc decat a facut-o. Fiind auto-conditionat sa demoleze, cel putin in ultimii 17 ani, este foarte greu sa formeze coalitii durabile. Liberalii, aceste doamne de consumatie din politica romaneasca de dupa Bratianu, daca nu li s-ar fi dat peste mana de la case mari (si dalbe?) ar fi fost deja de mult la guvernare cu PSD-ul. PD-ul, acest FSN reformat, odata ajuns al guvernare s-a bagat cu putine exceptii in tot felul de rahaturi, care desi nu-s pe masura tunurilor PSD-iste sau liberale, arata cat de putin poate si PD-ul pe ansamblu. PSD-ul are viitor si pe masura ce-si va construi un leadership credibil va redeveni o forta in politica romaneasca. UDMR-ul, acest PSD cu etnici maghiari ce pe vremuri dadeau cu subsemnatul si acum fac averi, vor fi pe rol atat timp cat ii pot tine in frau pe nebunatecii secesionisti din secuime, iar asta e girata si ea tot de departe. PRM-ul va avea si el un viitor asigurat in politica romaneasca cu conditia ca senatorul Tudor sa ramana in viata, dar nu de unul singur la conducere. De fapt, gandindu-ne la reactia omului obisnuit, fie ca e in Franta lui Le Pen sau Olanda lui Fortyun (desi exemplele pot continua pana la interbelicii nostri), PRM-ul va creste in preferintele electoratului odata cu politicianismul autohton.

Ce inseamna toate astea? Ca Basescu are o responsabilitate pe care n-o poate da jos de pe umerii sai cu una cu doua. El va obtine referendumul sau, iar cei care vor sa-l demita n-o vor putea face. Dar asta este mai putin decat treaba pe jumatate facuta, caci restul este cadoul ce i-l va face Parlamentul apropos de votul uninominal. De altfel, votul uninominal va ajunge in curand copilul cu mai multe moase, iar Basescu ii va fi nasul.





Da click aici ca sa vezi totul!

31.1.07

"Si noi cerem moartea lui Maniu!"
Teoctist Arapasul




Mark


"Pai ce, era rau cand, tanar (suspect de tanar) exarh al Moldovei, strigati - intru rapire de sine - in catedrala din Iasi, sa i se rapeasca viata lui Iuliu Maniu: "Si noi cerem moartea lui Maniu!". Daca nu ma credeti, la cerere, va dau trei martori inca vii, chiar daca au trecut ani si decenii prin lagarele mortii la a caror zidire ati pus umarul viguros, din plin. Unul dintre acesti trei martori era indignat foarte, nu atat pentru moartea lui Maniu, pe care ati si obtinut-o, cu generozitatea specifica sovietica (s.n.), ci pentru ca nu intelegea pluralul "noi" din crestineasca-va cerere de rastignire: in numele caror "noi"" strigati? Iar Maniu, pentru care strigati din tot sufletul calugaresc (erati deja arhimandrit!): "Ia-l, ia-l, rastigneste-l!", era unul dintre cei care, in 1918, cand implineati varsta ingereasca de trei ani, va aducea in dar o Romanie Mare si - pana in 1946 - moderna, cum nu mai era alta in Europa de Rasarit. Datorita lui si celor impreuna cu dansul - mari Barbati politici romani - ati putut sa ajungeti episcop la Arad, in curtea ungurilor, de care ei ne-au eliberat cu nespuse sacrificii. Iar anii care au urmat dupa strigarea (anti)crestineasca din Iasi (1948) au fost anii Dvs. de ascensiune fulgeratoare "pe treptele slujirii", cand - vorba psalmistului - "aveau sa cada mii de-a dreapta ta si zeci de mii de-a stanga". Si au cazut: Irineu Mihalcescu, Nicodim Munteanu, Iustin Moisescu, Nicolae si Elena ...escu, Roman Ialomiteanul, ing. Catalin Nicolae Vidu, douazeci de biserici cu nume mare in Bucuresti, o sinagoga in str. Antim si multe vise ale romanilor frumosi - toate din "incredintarea Prea Fericirii Sale, Prea Fericitul Patriarh Teoctist...".
Daca ma veti termina si pe mine, veti fi Terminator Intai. Si, dupa cuvantul poetului Ioan Alexandru, "veti ramane singur ca o cucuvea" in Dealul pustiu, ortodox national".

Rabinul Alexandru Safran a avut o atitudine infinit mai demna

"Atitudinea execrabila a Arapasului roman (actualul Patriarh Teoctist Arapasu - n.n.), in cazul marelui barbat politic Iuliu Maniu, izbeste sufletul nostru cel dosadit si intristat si mai avan atunci cand, in aceeasi situatie fiind, sef Rabinul Alexandru Safran, ajuns si el mare ierarh in cinul mozaic, aproape in acelasi timp cu specialistul nostru in vanzarea fratelui, cand se fac presiuni asupra lui, in 1947, sa semneze un document, "prin care eu, sef Rabinul, ceream pedeapsa cu moartea pentru Maniu - 'fascist si tradator'", minunatul om si preot evreu a raspuns: "Domnule maior, cum puteti crede ca as putea face un asemenea lucru? Ca sef Rabin, eu stiu bine ca, in Romania, Maniu este considerat un mare patriot si as indigna un popor intreg prin gestul meu"... Maiorul Levi a inceput atunci sa urle: "Inteleg acum de ce refuzati. Ati colaborat cu Maniu si cu toti ceilalti fascisti in timpul razboiului. Iar acum nu vreti sa faceti nimic impotriva lor!".
Intelegand ca nu va reusi sa ma clinteasca (marturiseste sef Rabinul Alexandru Safran, in memoriile sale, n.n.), maiorul a incercat o alta tactica: "Domnule sef Rabin, a spus el cu o voce indulcita, daca semnati, va promit ca veti deveni sef Rabinul tuturor evreilor din Europa Rasariteana". (Tentatia seamana leit cu oferta facuta de Securitate episcopului - pe atunci - Iuliu Hossu, de a deveni Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane, daca isi va parasi cultul Greco-Catolic, n.n.). "I-am raspuns ca ii multumesc pentru fagaduiala sa, dar ca aceasta nu ma intereseaza..."
Se stie ca Alexandru Safran va fi expulzat din Romania in 1947, punand umarul la aceasta frateasca trebusoara cel care-i pandea locul, Moses Rosen, el fiind - ca si Teoctist - pretabil la orice! Iuliu Maniu este arestat, judecat si condamnat pe viata intr-un lagar de munca. El va muri in inchisoare (Sighet, n.n.) in 1953, in acelasi an in care murea, in Portugalia, aventurierul Rege Carol II, "daramatorul de tara" (G.T. Kirileanu), pe care Iuliu Maniu il readusese pe tron in cea mai nefasta clipa a Romanilor, terminatorul frumosului Regat din sud-estul Europei, in favoarea unei metrese, pescuita din lumea interlopa a vremii. Ceea ce face diferenta abisala intre Rabin si arhimandritul Arapasu e faptul ca lui Teoctist nu-i ceruse nimeni sa-l denigreze pe Maniu; el se oferise (ca intotdeauna) voluntar! Si atunci, cum sa nu fii filosemit? Oare Hristos nu i-a iubit pe ai Sai?... Si inca "pana la capat i-a iubit".

Articol aparut online pe site-ul Romania Libera www.romanialibera.ro (Sambata 10 Septembrie 2005)





Da click aici ca sa vezi totul!

24.1.07

Basescu
om la apa?

Un cititor peromaneste ne-a trimis urmatorul articol din Newz.ro: Slabescu. Traian Slabescu!
Iata si articolul in intregime, urmat de comentariul nostru:

Pe chipul lui Traian Basescu se citeste frica. S-a jucat cum a vrut cu puterile statului timp de doi ani, a scos pe gura tot ce a avut chef, a porcait pe toata lumea, a impartit verdicte si edicte, a aruncat la cos vechile prietenii fara a-si face altele noi. Se mira, probabil, acum, de ce e bagat in corzi de toti. De unde au aparut atit de multi dusmani, parca peste noapte. Si, mai ales, incepe sa inteleaga ca suspendarea are toate sansele sa fie o chestiune de zile. Interviul sau de luni seara, la TVR, a aratat natiei un Basescu speriat, nesigur, confuz, comitind greseli grave care il vor costa si mai scump in viitorul apropiat. Singurul cistig a fost ca a plecat cu pantofii lustruiti de prea-plecatul moderator. Luni seara, romanii au vazut un Basescu defensiv, care ruga sa fie lasat in pace, sa-si termine mandatul de presedinte, care nu a mai scos din mineca niciun as contra liberalilor, ba chiar a dat de inteles ca s-a terminat cu dezvaluirile, cel putin in cazul 'biletul'. A reusit in schimb sa socheze prin citeva declaratii:
1) O prima ciudatenie e afirmatia potrivit careia l-ar fi avertizat pe fostul ministru Seres ca va ajunge la inchisoare, pentru ca stie de la SRI ca vorbeste cu mafioti la telefon. Or, asta inseamna o imixtiune incredibila in activitatea Justitiei, pentru ca, pe de-o parte, e anormal ca seful statului sa fie tinut la curent cu mersul unei anchete judiciare, iar pe de alta e la fel de aiuritor ca el sa comunice mai departe respectivele informatii, ba inca tocmai celui care e anchetat. Se pune, din nou, iata, problema, ce fel de ascultari fac serviciile secrete, cui le transmit si, mai ales, cum sint ele folosite de beneficiari. Prin spusele sale, Basescu a reusit sa plaseze si mai multe indoieli asupra legalitatii supravegherii cetatenilor romani, fie ei ministri sau altceva.
2) O a doua chestiune ciudata e atacul fara precedent la Ion Iliescu, numit 'specialist in mineriade', pe care l-a acuzat ca vrea sa dea o lovitura de stat prin suspendarea sa.
Basescu a invocat, stingaci, in apararea sa, decizia PSD de a corecta o lege strimba, cea a referendumului, care nu respecta principiul simetriei legislative, respectiv demiterea presedintelui cu acelasi numar de semnaturi cu care este instalat in functie. Atacul lui Basescu denota ca acesta e speriat in mod categoric de implicarea lui Iliescu in operatiunea suspendarea, desi fostul presedinte a fost dintotdeauna un adversar declarat al masurilor radicale. Actualul presedinte incepe sa inteleaga ca situatia e grava in ceea ce il priveste tocmai datorita pozitiei lui Iliescu. Referirea la mineriade ar putea fi, in acest caz, o tentativa disperata de a-i atrage atentia lui Iliescu asupra propriilor probleme cu Justitia, daca nu chiar un semnal catre anchetatori sa urgenteze treburile in acest dosar.
Una peste alta, situatia presedintelui se inrautateste vertiginos, avind impotriva sa, in acest moment, toate partidele parlamentare (sa nu uitam ca nici aparent neutra UDMR nu uita anchetarea lui Zsolt Nagy, pe care o considera abuziva), cu exceptia PD. Si nici la democrati nu il iubeste chiar toata lumea. Suspendarea sa la votul Parlamentului este, de acum, aproape o certitudine, cu semnaturile si voturile oficiale ale PSD, PRM si PC, plus voturile neoficiale, dar certe, ale liberalilor. Scos din Cotroceni timp de o luna, pina la referendum, Basescu va fi la fel de expus ca un melc scos din cochilia protectoare. Partidul sau, PD, va fi puternic afectat, prin ricoseu, si asta exact in ajunul alegerilor europene, unde ar putea plati scump deraierea lui Basescu. De acum, se pot intimpla spectaculos de multe lucruri in ceea ce il priveste pe presedinte. Iar fiecare zi care trece aduce noi si noi necazuri pentru el, ca om politic.


In primul rand, Basescu culege ce tot seamana de 17 ani in politica noastra. Care-i sunt sansele de supravietuire? Mari. De ce? Din aceleasi motive pentru care el n-a putut declansa anticipatele toamna trecuta. Cine i-a oprit pe romani s-o faca atunci ii vor opri acum pe cei din opozitie care de fapt nu pot decat sa-l spere ca il tempereaza pe Basescu.
Problemele lui Basescu sunt cele personale (intempestiv si candid), la care se adauga consilieri ce se poarta de parca ei ar fi castigat alegerile. La problemele astea se adauga blocul coalitiei coruptilor si cei care au un interes in a-l destabiliza pe Basescu. Aceste forte sunt pe punctul de castiga miza jocului despre care noi scriam cu mai mult de un an in urma si anume castigul politic prin manevre institutionale. Spuneam de fapt ca de partea lor, coruptii si fostii, aveau institutiile statului impanate de Iliescu si nastase cu disfunctionalitate, iar una din sarcinile lui Basescu era sa-i puna la punct pe cei corupti prin intermediul apelului la vot popular.
Pentru a-si reveni pe deplin, Basescu trebuie sa-si joace in continuare cartea la vot popular, caci altfel este doar un om la apa. Si asta nu poate sa astepte pentru ca se vor fi plictisit si romanii de comisii si galceava si or mai vrea si rezultate. Desigur, este din nou mai greu de facut decat de gandit, motivul fiind acelasi cu amanarea a alegerilor anticipate de anul trecut. Mai mult, domnia sa ar trebui in orice conditii sa trimita cativa dupa urmele Elenei Udrea caci aerul la Cotroceni nu mai este ce a fost.
In paranteza fie spus, reactia sa la Iliescu mi se pare interesanta si vine ca si cum odata cu Scrovistea s-ar fi incheiat un pact intre ei, pe care Basescu l-a incalcat cu repunerea pe rol a gafelor/crimelor lui Iliescu din 1990, iar Iliescu pare a-i raspunde cu aceeasi moneda acum.
Cititorule, daca inca nu esti sigur de viitorul lui Basescu, hai sa te intreb asa:
1) crezi ca basescu e corupt/manjit?
2) crezi ca altii cred ca Basescu e corupt/majit?
Raspunzand la cele doua de mai sus, vei obtine si raspunsul despre viitorul lui Basescu.
NotaBene: Basescu, om de paie care ia apa, nu este acelasi cu cel pe care l-au cunoscut/votat oamenii.


Da click aici ca sa vezi totul!

nu "timpul sterge tot", ci "timpul plateste tot"



Fostul ministru PSD-ist Tanasescu este inca unul din cei ce deplang situatia foreti de munca autohtone, in cazul lui fiind vorba de un editorial in Ziua. Iata ce-i raspunde un roman:



"Se vorbeste despre import de fortza de munca in Romania"

Dle Tanasescu,eu sunt unul dintre cei ce n-au mai incaput pe piatza de munca romaneasca,si care,dupa ce a dat,din coltz in coltz nu a mai gasit alta solutzie decat,sa plece.
Nu sunt mai mult decat lucrator,si nu mai sunt nici tanar.
Nu am pretentzia ca,Romania sa planga dupa mine,dar i-i reprosez ca,desi eu m-am comportat corect fatza de ea(achitandu-mi impozitele si serviciile,pe care m-i le-a pretins,nu am primit din partea ei acelasi lucru.
Daca felul in care m-a "gologonit"s-ar fi petrecut,fara ca eu sa bag de seama,s-ar fi chemat ca m-a inselat,si mi-ar fi fost rushine de mine insumi,pt ca m-am lasat prostit,dar,faptul ca m-a gologanit pe fatza,ba mai razandu-mi si in nas,poarta numele de "talharie",si-mi e rusine de mine insumi ca o Romanie ca cea pe care am trait-o,a putut sa fie tzara mea.
N-am schimbat nimic in felul meu de-a fi.Dar aici,gasesc apreciere pt ce fac,pt ce sunt,suficienta pt ca eu,sa-mi pot duce,un trai,care pt mine inseamna "decent".
Am citit,tot felul de ineptzii,debitate,despre noi cei plecatzi "afara"
Nu ma fac purtator de cuvant pt nimeni,ci vorbesc doar in numele meu:"acasa"mea nu poate sa fie decat acasa la mine,si am luptat si am sa lupt cat oi avea suflu,pt ca sa pot trai demn in casa mea.
Cel putzin 40-50 de "europeni"tot am convins prin comportamentul meu de cand sunt pe aici,ca romanii merita sa intre in Europa.
Stiu eu insa,ca "dincolo de mine",cand vor ajunge,voi avea si destule motive sa-mi roseasca fatza,pt ca prin comportamentul meu i-am facut sa creada ca totzi romanii sunt,cel putzin la fel.
Platim,insa,fiecare,pt "familia"de care apartzinem,cateodata indiferent de modul corect incare vezi si traiesti lucrurile.
Daca niciodata,cat voi trai,Romania nu v-a avea "forma"cu care sa ma gasesc compatibil,nu ma voi intoarce sa traiesc in ea nici de mi-as permite,economic.
Cand voi muri insa,vreau sa ma ingrop in pamantul caruia i-i apartzin.
Este,o solutzie importul de fortza de munca in Romania(o solutzie care pe mine personal,ma doare,si strig:de ce?)dar este o solutzie,pt ca relatzia dintre Romania si propria-i fortza de munca,este o relatzie compromisa.
Jaful enorm,spolierea pe care in principal a condus-o PSD-ul,dar nu si fara ajutorul PRM,PNTcd,PNL,prin deturnarea intentziilor PD reprezentate atunci prin vocea lui Roman de a face din cei 22 milioane de "tovarasi",22 milioane de "actzionari".
Sunt multzi cei care cred,ca faptele facute,le sterge colbul timpului,si,cine mai stie peste ani,din ce are omu' osanza.
Eu zic insa,ca se inseala amarnic cel care se ghideaza dupa formula ca "timpul sterge tot",pt ca de fapt,timpul,plateste,tot.
Acum,desi in mod "fatzis"nu se mai stiu deosebi "talharitzii",de "talhari",exista o lipsa de posibilitate ca oamenii sa se priveasca intre ei,curat,in ochi,incat solutzia este" import de fortza de munca"
Am vazut (la tv )chinezoaicele,aduse spre a fi "ghetoizate"de un "baiat destept"
Sper ca Europa sa poata supraveghea,shi sa faca in asa fel ca,totzi care muncesc in Comunitatea Europeana,indiferent daca vor fi chinezi in romania,sa fie platitzi la nivel european.
O competitzie corecta,i-i va lovi intr-un final,pe "baietzii desteptzi"

(autor: vida clara)



Da click aici ca sa vezi totul!

Ipotetica
mai ales pentru vizitatorii nostri fideli care vor peromaneste activ




Va fi cumva posibil ca ceea ce i s-a atribuit presedintelui Basescu, nu fara ironie, anume Axa tripolara, sa fie reconsiderata ca o miscare desteapta?

Hai sa ne gandim: Daca Sarkozy castiga alegerile in Franta, adaugand fitzele energetice ale Moscovei, cum ti-ar conveni: Romania aliniata la Eurusia sau la "The Licurici"?

Bine ca Romania e deja in UE, desi pana la a juca la randamentul polonez va mi trece ceva timp...


Da click aici ca sa vezi totul!

Treaba puterii




Presedintele Basescu a fost campionul Comisiei Tismaneanu in contextul in care multi dintre urmasii celor ce au instrumentat comunismul romanesc ocupasera deja locuri la masa puterii. Iar cei "vechi", cati au mai ramas, pe la Scrovistea si pe unde s-or mai afla, cu putine exceptii, nu s-au sinchisit vizibil de Comisia Tismaneanu.

Mai nou, aflam ca presedintele Basescu nu mai considera o lege a lustratiei ca fiind necesara/oportuna. In alte cuvinte, asumata apasare a constiintei celor vizati de Comisie ar trebui sa fie pe masura faptelor incriminate de presedinte in raportul sau in fata parlamentului si a Comisiei insesi. Doar daca nu cumva... dar n-as pune pariu.

Acestea fiind conditiile, sa mai luam in consideratie si usurinta cu care, mai ales in doua jumate a ultimilor 17 ani se tot secretizeaza contemporanul imediat in numele vreunui interes national sau altul. Si asta indiferent ca-i vorba de Iliescu, Nastase sau deja Basescu. Primul devine sustinator dintr-o data al ideii retrocedarilor care insa deja au devenit un circ: cu cat revendici mai mult, cu atat ti se retrocedeaza mai repede si in forma in care ti-a fost luat, pe cand restul vor fi bagati la fond. Al doilea devine asa bun prieten al politicienilor straini interesati in fauna si copiii din Romania ca intrarea in UE este mai sigura in timpul sau decat dupa, si asta, culmea, din cauza coruptiei observata aposteriori. Al treilea e numai farmec si mister. Sa pomenim numai de povestea romanilor din Iraq sau de criteriile si motivele constituirii Comisiei. Dar deh, daca stie cine trebuie, sa ne vedem linistiti de treaba ca la o treaba, cand te intreaba, esti in treaba si n-ai treaba.





Da click aici ca sa vezi totul!
Google
 

Postări populare