Falimentul regimului euro-atlantic în România Prof. univ. dr. Corvin Lupu

   

 

Este axiomatic faptul că a conduce o țară este o îndeletnicire dificilă. Dificultatea este în parte dată și de lipsa definirii și urmăririi coerente a interesului național profund, cel de termen lung, ceea ce face ca interesele de termen scurt să ajungă adeseori să fie tratate prioritar, iar costurile cu care se obțin anumite interese de termen scurt să nu poată fi evaluate corect.

Cu această situație s-a confruntat și România în primul deceniu post-comunist. Rămasă fără umbrelă militară externă protectoare, a încercat zadarnic să-și asigure securitatea alături de Rusia, iar apoi s-a reorientat către Occident, fără convingere și cu un entuziasm simulat. Reorientându-se către Occident, conducătorii României au întors complet spatele Rusiei, ceea ce a condus la vulnerabilități de securitate care se rostogolesc în continuare, generează riscuri și produc îngrijorări.

Oligarhia fesenisto-securistă care a preluat țara în decembrie 1989 din mâinile generalilor Iulian Vlad și Victor Athanasie Stănculescu nu a oferit României o aderare corectă la structurile euro-atlantice. Având în vârful ei exclusiv minoritari etnici, oligarhia a fost mult mai preocupată de propria înavuțire decât de a conduce în interes național o țară cu nivel ridicat de suveranitate în cadrul N.A.T.O. și al Uniunii Europene, așa cum au procedat alte state din centrul și estul Europei care au făcut și ele parte din zona de influență a fostei Uniuni Sovietice. Dintre acestea, exemplele cele mai sugestive au fost și au rămas Polonia și Ungaria, iar în ultimii ani s-au adăugat Grecia, Cehia, Slovacia și Bulgaria.

Oligarhia fesenisto-securistă care a condus negocierile de aderare la N.A.T.O. și la U.E. nu a calculat prețul aderării. După 1992, la cererea N.A.T.O. conducerea României și a serviciilor secrete a predat toate rețelele de agenți și toate secretele țării, ceea ce o țară suverană nu trebuie să facă și, de regulă, nu face niciodată. Apoi, după anul 2003, tot la cererea N.A.T.O., ne-am desființat armata, reducând-o la câteva unități antrenate să lupte în războaiele din Orientul Mijlociu pentru interesele S.U.A., în Afganistan și pentru a distruge Irakul, inamic istoric al Israel-ului.

Aderarea la U.E. s-a făcut prin acceptarea altor cedări inacceptabile. Profesorul economist Ilie Șerbănescu a rezumat negocierea României pentru aderarea la U.E. prin reducere la formula acceptării condiției: „Vreți aderarea? Ne dați economia!" Eu adaug și afirm că s-a dat economia cu resursele naturale cu tot. Cu ocazia negocierii aderării, conducerea de origine țigănească a României (președintele Iliescu și prim-ministrul Năstase) nu au luat nici un fel de măsuri de protecție a României în fața invaziei lăcustelor occidentale, care au jefuit România „cap-coadă", până astăzi.

Ca urmare, liderii acceptați de structurile euro-atlantice să conducă România, singurii care au avut acces la putere, au primit de la străini sprijin personal și s-au îmbogățit în voie. Serviciile secrete și magistrații au fost aliniați activității în slujba noilor stăpâni ai României și puși sub directa lor conducere.

În anul 2015, într-un raport al C.I.A. privitor la România s-a arătat că în perioada 1990-2015, din această țară au plecat spre bănci străine din offshore-uri suma de 350 de miliarde de dolari. Suma nu reprezintă totalul fraudelor, distrugerilor economice, pierderilor de resurse naturale, banilor negri etc., ci doar sumele care s-au depus în diverse conturi din offshore-uri, sume care nu au fost fiscalizate și care provin din activități economico-financiare ilicite.

Promovarea politicii de aderare la structurile euro-atlantice, concesiile făcute companiilor occidentale, susținute de statele occidentale, a condus la distrugerea aproape totală a economiei românești și la înlocuirea ei cu o economie străină, beneficiară a resurselor naturale și umane ale României și la o politică economică a guvernelor de la București care protejează activitățile și interesele acestei economii străine, inclusiv fraudele fiscale, încălcarea legilor în domeniul economico-financiar și imixtiunea în politicile publice ale statului și ale organelor administrative locale.

Este evident că regimul politic din România este într-o situație care, imaginat pe o axă, glisează între limitele de la „mare suferință", până în apropiere de „faliment". Situația bună a companiilor producătoare străine din România, situația bună a marilor complexe comerciale străine, situația bună a companiilor străine care exploatează și vând resursele naturale ale României (apă minerală, apă potabilă și pentru consum casnic, petrol, gaze, curent electric, aur, metale rare, lemn, materiile prime pentru industria materialelor de construcții, pământul agricol etc.), situația bună a companiilor străine de transport, situația bună a societăților străine de asigurări, situația bună a băncilor străine etc., nu este echivalentă cu o situație bună a României. Multă lume face confuzie între binele străinilor care dețin economia din România și binele românilor. Economia străină din România nu este a noastră, chiar dacă sunt mulți români care muncesc și-și câștigă o pâine mai neagră, sau mai albă, de la acești străini.

Acapararea activităților economico-financiare din România de către străini a fost favorizată de lupta continuă a grupărilor românești de interese între ele. Grupate în jurul partidelor politice, aceste grupuri de interese se sfâșie între ele și, în schimbul ajutorului primit de la străini pentru a-și putea duce lupta politică, cedează, bucată cu bucată, părți din economia și resursele românești. Lupta între partidele politice este dublată de conflictele dintre președinții României și prim-miniștrii, conflicte care se datorează prevederilor constituționale care conferă atribuții executive președintelui și prim-ministrului care se suprapun.

Situația aceasta de conflicte cvazi-permanente s-a agravat datorită racordării serviciilor secrete ale României la Comunitatea Informativă a N.A.T.O. În cadrul acestei comunități (structură militară ierarhică), serviciile secrete au ajuns sub influență străină și au trecut la protejarea intereselor străine în România. Această situație a fost acceptată de conducerea politică a României începând cu anul 2003 și s-a accentuat în timpul mandatelor președinților Băsescu și Iohannis.

Cu toate că serviciile secrete, cu deosebire S.R.I., au controlat parchetele, numeroase instanțe, poliția și organele de control financiare, fiind principalii furnizori de informații/dosare ale acestora și au fost structurile care au catalizat sau au stopat promovarea unor dosare de infracțiuni economico-financiare. Economia străină din România a fost ferită de controale și de presiunea obligațiilor care decurg din aplicarea legislației în vigoare. Companiile multinaționale străine nu au fost oprite să jefuiască resursele României, în timp ce controalele s-au prăvălit asupra firmelor românilor, cu brutalitate, fără nici un fel de activitate preventivă. Serviciile secrete din România nu se pot deroba de răspunderea care le revine, alături de factorul politic, pentru situația dezastruoasă în care a ajuns capitalul românesc în raport cu capitalul străin din România, nu se pot deroba de răspunderea pentru fraudarea generală a țării de către străini și nici pentru vulnerabilitățile mari de securitate națională în care se găsește țara. De asemenea, serviciile de informații și ultimii doi președinți ai României sunt responsabili pentru încălcarea drepturilor și libertăților cetățenești și pentru abuzurile care s-au practicat în societatea românească, cu deosebire de către magistrați și de către A.N.A.F., uneori, în aceste abuzuri fiind târâte și structuri ale Ministerului de Interne.

O cauză agravantă a acestei situații este acțiunea consilierilor străini de la servicii, din Justiție și din alte instituții ale statului. Prin intermediul serviciilor secrete, acești consilieri străini conduc justiția, parchetele, A.N.A.F.-ul, Anti-frauda, Poliția, Jandarmeria, Armata, A.N.I. și alte organe de control. Dar imixtiunile străine care au aservit total România s-au făcut cu contribuția decisivă a conducătorilor politici ai României. Argumentez această afirmație  amintind doar telegrama din 2006, publicată de Organizația WikiLeaks, privitoare la întâlnirea de la București a președintelui României cu directorul F.B.I., Robert Müller, când  Traian Băsescu a spus că și-ar dori să vadă o prezență F.B.I. în România la fel de robustă ca cea a C.I.A. Aceste atitudini, determinate uneori din interese de obținere a protecției personale din partea serviciilor secrete străine, alteori din simplă slugărnicie, au subjugat România, din aproape în aproape.

În cei 25 de ani ai regimului ceaușist, Securitatea a băgat frica în români și s-a oprit la acest nivel de acțiune în majoritatea zdrobitoare a cazurilor în care s-a implicat. Spre deosebire de fosta Securitate, actuala poliție politică represivă nu se joacă! Ea distruge oamenii incomozi și se prăvălește și asupra familiilor lor!

Aceste fenomene negative s-au accentuat în ultimii ani, ceea ce a condus la agravarea crizei social-politice din România și la conflicte între Parlament și Guvern, pe de o parte și S.R.I.+Președinție+D.N.A., pe de altă parte. Cea de a doua grupare este și gruparea care sprijină cu multă determinare interesele străine din România, reprimă spiritul național românesc și promovarea unor politici asemănătoare cu cele promovate în S.U.A. de către noul regim național-protecționist al administrației președintelui Donald Trump. Ca urmare, cu toate că România are un parteneriat strategic cu S.U.A., singura țară pe care se bazează în mod real pentru apărarea securității naționale, președintele Iohannis, care este conducătorul politicii externe a țării, menține linia politică a vechiului regim politic iudeo-globalist de la Washington. Întâmplător sau nu, conducătorii celor trei instituții din această a doua grupare de forțe opuse din România sunt toți trei minoritari etnici…

După 1990, efectivele serviciilor secrete ale României au crescut exponențial, depășind de câteva ori efectivele fostei Securități a regimului socialist de stat. De asemenea, au fost mult întărite Jandarmeria și Poliția de Frontieră. În paralel, cum am arătat, armata a fost redusă până la aproape de desființare, totalul efectivelor ei, cu angajați civili cu tot, nereușind să umple un stadion de fotbal. În România se vorbește de „democrație", dar un stat în care forțele de represiune sunt mult mai numeroase decât armata, nu poate fi un stat democratic.

Democrația, în înțelesul dat termenului de regimul bazat pe existența mai multor partide, regim în cadrul căruia partidele își dispută conducerea societății prin alegeri aparent libere, nu este un model de regim politic care să fi avut performanțe în istoria României. Această afirmație este, probabil, de-a dreptul șocantă, pentru o parte a opiniei publice, dar este reală. România este o țară majoritar ortodoxă care păstrează în mentalitatea poporului numeroase acumulări provenite din cultura și civilizația orientală. Din această cauză nu toate modelele de tip occidental se potrivesc poporului român. Introducerea forțată a unor modele occidentale nu a făcut bine românilor, ci i-a bulversat, situație de care au profitat străinii și minoritățile naționale, ai căror reprezentanți au condus țara în cea mai mare parte după decembrie 1989. Este suficient să rostim doar câteva nume pentru a argumenta afirmația de mai sus: Iliescu (bunicul: Ivanovici), Roman (Neulander), Militaru (Lepădat), Măgureanu (Asztalos), Brucan (Brukner), Bârlădeanu (Goldenberg), Năstase, Constantinescu (Kazbich), Ungureanu, Ponta (Naumovici) ș.a. Toți cei numiți mai sus, ca și numeroși alții, poartă nume românești dar nici unul nu este român, nici de sânge și, după cum au dovedit prin faptele lor, nici de simțire. Măcar astăzi deținătorii minoritari etnici ai puterii reale din România nu sunt deghizați în români, ci poartă numele reale: Iohannis, Hellvig… Kövesi este numele de căsătorie al „șefei cătușelor", pe care l-a preferat celui de familie, respectiv Lascu, care trădează originea etnică reală…

Erodarea energiilor naționale românești în lupta dintre partidele politice, instituțiile represive, interesele străine din țară etc., este un fenomen care are vechi rădăcini istorice și este o vulnerabilitate foarte mare a României. Pentru eliminarea acestei vulnerabilități, clasa politică românească a încercat diverse soluții, începând din secolul al XIX-lea. S-a început cu aducerea prințului străin, cu rotativa guvernamentală și cu alte inițiative, dar de fiecare dată s-a ajuns la soluția care pare singura: regimul bazat pe o legislație autoritară, condus cu fermitate. În istoria României nu au fost înregistrate progrese și nu au fost promovate interesele naționale decât în timpul unor regimuri autoritare. Până în prezent, nu există excepții. Începând cu epoca modernă, după unirea Principatelor Române, regimuri autoritare au promovat A.I. Cuza, I.I.C. Brătianu, Carol al II-lea, Antonescu și cei doi lideri comuniști, Gheorghiu-Dej și Ceaușescu. Toți au contribuit la înălțarea României, unii mai mult, alții mai puțin.

Astăzi, regimul euro-atlantic din România a dat faliment. Recunoașterea acestui faliment este doar o chestiune de timp, de înfrângere a unor emoții, de înțelegere a situației, de împăcare/de punere în acord a mentalului opiniei publice cu realitatea.

Partenerul strategic al României, S.U.A. a transmis un mesaj foarte coerent tuturor statelor europene, prin care a afirmat că susține o „Europă a națiunilor" și că este „împotriva globalizării", pe care președintele Donald Trump a numit-o „gogorița băgată forțat pe gâtul popoarelor". Mai mult decât atât, președintele Donald Trump a transmis și avertismentul amenințător că „statele care nu ne vor urma pe această linie politică, vor avea mari probleme!" Nu cred că este necesar un discurs mai coerent pentru ca europenii cărora le pasă de relația cu S.U.A. și sunt dependenți de ea să înțeleagă ce au de făcut.

Președintele României, Klaus Werner Iohannis, aservit regimurilor politice masono-globaliste, în frunte cu cele ale Germaniei și ale U.E., nu a reacționat în nici un fel și nu a dat nici cel mai mic semnal de încercare de punere în acord a politicii României cu politica partenerului strategic de la Washington. Discursul politic prezidențial din acest an, 2017, se referă exclusiv la interesele U.E., la românii din afara granițelor care-i slujesc pe occidentali, la nevoia de a respecta dispozițiile de la Bruxelles, la necesitatea de a sluji flancul N.A.T.O. din Balcani, la primirea de emigranți de pe alte continente etc. Președintele României face totală abstracție de faptul că U.E. scârțâie din toate încheieturile și satisface doar interese oligarhice occidentale, care nu ajută cu nimic România și, de asemenea, ignoră faptul că numeroși analiști și politicieni din întreaga lume întrevăd destrămarea Uniunii Europene. Președinția României nu a dat nici un semnal privitor la nevoia unor proiecte politice alternative, strict necesare situației în care Uniunea Europeană s-ar destrăma, sau dacă interesele supraputerilor Lumii ar decide reconfigurări ale sferelor de influență. Totul este posibil, nimic nu trebuie exclus din analiză și România ar trebui să fie pregătită pentru orice alternativă.

Până în prezent, interesele naționale românești profunde nu se regăsesc în proiectele prezidențiale, iar când acestea sunt promovate de la nivel de guvern și de parlament, sunt boicotate, atât pe față, cât și cu mijloace ascunse, de trinomul amintit mai sus, Președinție+S.R.I.+D.N.A.

Tentativa ministrului român de Externe, Teodor Meleșcanu, făcută prin intermediul secretarului de stat al S.U.A., Rex Tillerson, de a-i favoriza președintelui Iohannis o întâlnire cu președintele Donald Trump a eșuat.

În aceste condiții, reformarea societății românești apare multor gânditori ca o necesitate stringentă. Ea nu va avea efect decât dacă este concepută și pusă în aplicare pe baza intereselor naționale românești, de către români care să nu fie aserviți intereselor străine, primul pas obligatoriu fiind ridicarea substanțială a nivelului suveranității naționale.

Prin unele din scrierile mele, am încercat să aprind lumina pentru a arăta adevărul. Desigur că pentru orbi sau pentru cei care vor cu tot dinadinsul să-și țină ochii închiși, cu pleoapele strânse, nu am putut face nimic. 

 

 

 

Analizând regimul politic din România euro-atlantică aducem adeseori în centrul atenției serviciile secrete ale țării. Argumentul este unul la îndemâna opiniei publice. Serviciile secrete sunt implicate în toate inițiativele politice și social-economice importante din societate. Când aceste inițiative, devenite evenimente, sau măsuri legislative, cooperări internaționale etc. se derulează pe linia agreată de marii planificatori externi și de locotenenții lor din România, acțiunile serviciilor secrete se limitează la monitorizare. Când însă derularea inițiativelor se abate de la liniile impuse de planificatori, atunci serviciile sunt cele care intervin pentru redresarea situației. Istoria scrisă fără cercetarea activității serviciilor secrete este o istorie șchioapă și, în cel mai bun caz, o istorie parțială, incompletă, care nu permite concluzii pertinente. În societate sunt mai multe adevăruri care nu se văd, decât cele care se văd. Din punctul de vedere al științelor sociale, menirea cercetătorilor, investigatorilor, a analiștilor, este aceea de a aduce în atenție cât mai multe din aceste adevăruri ascunse. Societatea are nevoie de adevăr pentru a putea determina înțelegerea corectă a evenimentelor, care să permită luarea celor mai bune decizii în conducerea societății.

Dacă în timpul directorului Radu Timofte, fosta Securitate și-a desăvârșit controlul asupra S.R.I., în perioada următoare, cea a directorilor George Maior și Florian Coldea, serviciul a intrat sub dominația consilierilor din S.U.A. și a trecut la o implicare mai adâncă „în tot și în toate", dobândind o influență la care, pe vremea fostei Securități, comandanții nici nu sperau măcar. În paralel cu creșterea puterii în societate, a crescut și puterea economică a societăților economice controlate de servicii și a societăților care aparțin, direct sau prin interpuși, cadrelor din servicii. Această putere economică a crescut mereu prin loviturile aplicate concurenței acestor firme de către instituțiile de forță și de control care sunt, la rândul lor, controlate de servicii. Pe măsură ce puterea economică a serviciilor a crescut, conflictele între servicii și clasa politico-economică civilă s-au acutizat și ele.

Această situație ar putea să ne apară ca fiind inofensivă, chiar pozitivă, dar nu este așa. Prin sistemul de avizare a tuturor persoanelor avute în vedere pentru a ocupa demnități în stat, la nivel central și local, S.R.I. a filtrat de așa natură încât au avut acces la funcții doar susținătorii „sistemului ticăloșit", multe persoane și personalități valoroase, din toate domeniile de activitate, rămânând constant în afara selecției. Urmarea a fost aceea că nivelul de pregătire al clasei politice și din administrația țării a scăzut permanent.

Primăvara anului 2014 a fost un moment de cotitură în istoria relațiilor dintre statele europene și S.U.A. În acel moment, administrația de la Casa Albă a anunțat schimbarea orientării politice prioritare a S.U.A. și mutarea centrului de greutate al intereselor americane din zona euro-atlantică în zona Asia-Pacific. În acel moment, influența Germaniei în România a crescut, iar unii dintre șefii din servicii, atât de la S.R.I., cât și de la S.I.E., împreună cu șeful B.N.D. de atunci, la origine sas din Transilvania, care a făcut repetate vizite în România, au creat candidatul Iohannis la președinția României, soluția alternativă la candidatul Ponta. Acesta din urmă devenise indezirabil pentru mai marii de la Bruxelles, fiind omul care a proiectat mari investiții ale Chinei în România și care s-a deplasat fără aprobarea șefilor U.E. la Olimpiada de la Soci, unde a fost fotografiat de filajul serviciilor în timp de dădea mâna cu președintele Putin… și altele. Este ușor de intrat în dizgrație, iar de la triumf la prăbușire nu este decât un pas. Pasul următor a fost proiectul „Revoluției Facebook", operațiune a serviciilor secrete, care l-a înscăunat pe Iohannis la Cotroceni, înscăunare care a reprezentat garanția continuării stăpânirii coloniale a României de către U.E. și companiile multinaționale. Scăderea interesului S.U.A. în Europa a crescut influența serviciilor secrete românești, care au dobândit o mai mare libertate de acțiune.

„Revoluția Facebook" s-a efectuat pe baza răspândirii prin intermediul a sute de mii de conturi false de Facebook a nemulțumirilor față de candidatul Ponta și de P.S.D., generând climatul necesar unui masiv vot negativ. În statele europene cu mulți români, Franța, Italia, Spania, angajații ambasadelor și consulatelor României, ofițeri S.I.E., au acționat deliberat, la ordin, pentru îngreunarea procesului electoral și la crearea de mari cozi și dezordini la intrările în reprezentanțele României. S-au creat în acest fel mari nemulțumiri. Concomitent, serviciile germane au cooperat cu organele de poliție ale statelor în care se produceau aceste dezordini, cu scopul ca poliția să intervină și să escaladeze nemulțumirile românilor. La Paris, poliția a aruncat cu grenade lacrimogene în mulțimea de români aflată în fața ambasadei și pe străzile din împrejurimi, la Torino, carabinierii i-au lovit cu brutalitate pe românii aflați în coadă, pe stradă, sub pretextul nevoii de a degaja circulația rutieră. Totul a fost filmat și postat pe Facebook. Ofițerii noștri au fost primii care au filmat și au postat astfel de scene. Ei i-au îndemnat pe români să-și contacteze familiile din țară și să le ceară să voteze cu Iohannis, toate neplăcerile și împiedicarea lor de a vota fiind puse pe seama lui Ponta. Importante nu au fost cele 400.000 de voturi din străinătate, ci voturile celor 400.000 de familii din țară ale românilor plecați la muncă. Ofițerii I.T. ai serviciilor secrete românești au accelerat traficul și au menținut internetul în funcțiune, operațiunea încheindu-se cu succes, astfel că handicapul de un milion de voturi pe care Iohannis l-a avut după primul tur de scrutin, s-a transformat într-un plus de două milioane de voturi la sfârșitul celui de al doilea tur de scrutin.

Același procedeu al controlului mișcării de stradă prin Facebook s-a folosit și cu ocazia marilor mișcări de stradă din iarna anului 2017, când s-a încercat răsturnarea guvernului P.S.D.+A.L.D.E., în scopul evitării riscurilor de promovare a unei legislații care să stopeze abuzurile și posibilitățile trinomului de forță din România de a stăpâni țara în folosul forțelor străine diriguitoare. Acțiunea a eșuat ca urmare a intervenției unui delegat al noii administrații de la Washington, care l-a avertizat pe președintele Iohannis că o demitere a guvernului Grindeanu ar conduce la afectarea gravă, pe termen lung, a relațiilor dintre S.U.A. și România. Din datele pe care le dețin, un singur om de presă a făcut publică această importantă informație. Presa din România este în majoritate controlată de străini și aliniată politicii fostei puteri de la Washington și actualei conduceri globaliste a U.E., cenzura fiind efectuată în această direcție.

În anul 2014, Codruța Lascu (fosta soție a domnului Edi Kövesi) a făcut o afirmație care trăda intențiile sistemului. Legat de arestarea unor politicieni, dumneaei a făcut afirmația că politicienii sunt corupți și clasa politică trebuie schimbată!? Timp îndelungat, S.R.I. a monitorizat clasa politică, a consemnat informațiile despre faptele de corupție și i-a lăsat pe corupți, inclusiv pe bogătașii din fosta Securitate, să fure în voie, ca apoi să înceapă să-i distrugă, pe rând, pentru fapte petrecute cu un deceniu sau mai mult în urmă. Deci, schimbăm clasa politico-administrativă creată în perioada post-decembristă, cu largul concurs al serviciilor de informații, cele care au avizat majoritatea promovărilor, uneori catalizându-le. Ne punem fireasca întrebare: cu cine să-i înlocuim pe politicieni? Răspunsul ar putea fi: cu ofițeri acoperiți sau cu agenți ai serviciilor de informații. Astăzi, când S.R.I., serviciul cu cele mai multe cadre la mia de locuitori din U.E., a declanșat o nouă campanie largă de selecții în vederea angajării, ne putem gândi și mai mult la această alternativă.

Poate că afirmațiile de mai sus, privitoare la lupta dintre servicii și politicieni, pot să li se pară unora fanteziste, dar ele nu sunt deloc fanteziste. Ele sunt reale. În cartea Trădarea Securității în decembrie 1989, București, Editura Elion, 2015, distribuită prin lanțul național de librării „Diverta", am detaliat lupta de două decenii dintre Securitate și Ceaușescu. Istoria ne oferă și alte exemple de acest fel de lupte între politicieni și serviciile secrete. Eu voi mai reaminti unul singur, petrecut într-o țară cu mentalități asemănătoare României, tot ortodoxă și tot cu regimuri „democratice" falimentare: Rusia. În această țară, lupta între politicienii comuniști și N.K.V.D./K.G.B./F.S.B. a fost una care a durat peste șase decenii. În perioada interbelică, pentru a-și consolida puterea, Stalin a asasinat/condamnat la moarte mai mulți șefi ai N.K.V.D. și foarte mulți înalți ofițeri de securitate. În cele din urmă, cel mai „de încredere" dintre șefii N.K.V.D., și el tot gruzin, Lavrenti Beria, l-a asasinat pe Stalin. Lupta nu s-a încheiat și, după câteva luni, politicienii bolșevici, în frunte cu Malenkov și Hrușciov, l-au asasinat pe Beria și politicienii bolșevici au luat din nou puterea. Au mai urmat asemenea episoade. După moartea lui Brejnev, fostul președinte al K.G.B., Iuri Andropov, a preluat puterea.  Lupta pentru putere dintre servicii și politicieni a continuat până în 1999, când Complexul Militar-Industrial, controlat de serviciile secrete, l-a înlăturat pe președintele Boris Elțân și l-a ridicat la conducere pe președintele Vladimir Putin. Din acel moment, Rusia s-a dezvoltat continuu, până astăzi, pentru că energiile națiunii nu s-au mai irosit în conflictele neterminate dintre politicieni și securiști. Există o opoziție în Rusia, fragilă și penetrată informativ, care, în acest moment istoric, nu reprezintă o forță care să împiedice conducerea Rusiei să-și promoveze proiectele majore de dezvoltare internă și internațională. Această actuală conducere a Federației Ruse este una formată din tehnocrați reali, aparținători unui circuit închis controlat de F.S.B. și G.R.U.

Să fie asta soluția și pentru România? Pentru a da un răspuns pertinent, este nevoie de o analiză mult mai profundă, pe care nu o vom face în rândurile de față. Dar ca soluție de luat în analiză, este o soluție.

Politicienii din România dezavuează modelul din Federația Rusă, pe care nu îl consideră democratic. Ei uită însă cum, alături sau separat de serviciile secrete, au falsificat alegerile prezidențiale, parlamentare și, uneori, locale, uită cum au furat țara, uită cum au închinat țara străinilor etc. etc. Nu prea au temeiuri să se considere mai buni decât cei pe care îi cataloghează ca fiind nedemocratici.

Desigur, majoritatea opiniei publice, fără să-i putem cuantifica procentul, în lipsa unei cercetări sociologice, doresc un control civil asupra societății, doresc instituții democratice, în cadrul cărora ofițerii acoperiți să fie eliminați, iar serviciile de informații să nu fie nimic altceva decât culegători de informații pentru beneficiarii îndrituiți prin lege. În mod nedeclarat, societatea românească este divizată în două părți. Una, probabil mai mare, care susține regimul euro-atlantic în forma sa numită „democratică", reprezentat de Parlament și Guvern și o parte care susține trinomul S.R.I.+ președinte +D.N.A. Cei din urmă, care susțin trinomul (numit eronat „binom"), nu-și dau seama decât în parte că susțin S.R.I. Ei strigau în piețe „D.N.A. să vină să vă ia", neștiind că D.N.A. „ia" numai la comanda S.R.I. și pe baza dosarelor acestuia. Crezând că acționează în folosul democrației, acești piețari din ultimii ani susțineau de fapt înclinarea balanței puterii în favoarea unor instituții ale statului conduse de persoane numite din străinătate și de către președinte, în dauna persoanelor alese de popor în procesul electoral.

Pentru a-și consolida puterea, serviciile secrete, îndeosebi S.R.I., de conivență cu politicieni aparținători serviciului, sau șantajabili de către serviciu, au creat o legislație paralelă cu cea constituțională, care să le permită să acționeze neconstituțional, pentru a-și ușura promovarea intereselor personale de putere și economice, sau de punere în executare a misiunilor trasate de structurile euro-atlantice și de președinte. Această legislație paralelă constă în protocoale secrete pe care S.R.I. le-a încheiat cu instituții de forță: parchete, A.N.A.F., instanțe, Curtea de Conturi ș.a. Prin intermediul D.N.A., parchet poreclit „diviziunea de cercetări penale a S.R.I.", sau „fosta Direcție a VI-a a Securității", serviciul a penetrat și influențat sentințele și deciziile unor instanțe. A fost uimitoare declarația fostului președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Livia Doina Stanciu, care a vorbit despre parteneriatul instituțional pe care îl avea cu D.N.A., fapt care este neconstituțional, inacceptabil într-un regim al separației puterilor în stat, care se dorește a fi democratic.

Pe parcursul ultimului deceniu, aceste derapaje de la democrație, patronate de președinții Băsescu și Iohannis, de consilierii străini, de comandanți din servicii de informații și de magistrați, au creat tensiuni social-politice tot mai mari, care au condus la deconspirări ale unor operațiuni ilegale, ale unor fapte imorale, ilegale sau de corupție în sânul serviciilor. Tensiunile s-au acutizat după alegerile parlamentare din decembrie 2016 și au condus la demisia șefului Direcției Operații, prim-adjunct al directorului S.R.I., gl. Florian Coldea, care ajunsese să fie considerat capul răutăților din România.

Ca urmare a unei presiuni mediatice nefavorabilă activității serviciului, S.R.I. a făcut pași de redresare. Eu nu i-aș numi „pași înapoi", chiar dacă sunt percepuți în acest fel de unii angajați ai serviciului. Au existat și cadre ale S.R.I., foste sau actuale, la vedere sau ofițeri acoperiți, care au criticat uneori aspru abuzurile „binomului". Generalul S.R.I. profesor universitar Cristian Troncotă a vorbit în mod repetat, la diverse posturi de televiziune, despre poliția politică represivă practicată în România de către „binom". Dezvăluirile făcute cu logică și bazate pe cunoaștere profundă a S.R.I. de către furnizorul de softuri al serviciului, Sebastian Ghiță, au cutremurat instituția și pe unii dintre șefii ei, atât prin afirmațiile făcute, cât, mai ales, prin ceea ce știu comandanții serviciului că știe Ghiță și ar putea spune. Desigur, că primii curioși să știe tot ce știe Ghiță sunt șefii unității de protecție a S.R.I., primii interesați ca Ghiță să fie la adăpost și să le spună cât mai multe, dacă se poate, totul. Dezvăluiri credibile, dovedite ca fiind certe, s-au făcut și din interiorul serviciului. Generalul Dumbravă, fost șef al Direcției Juridice din S.R.I. a arătat că Justiția este „câmp tactic" al serviciului, iar fostul director George Maior a dezvăluit președintelui Băsescu că de procesul de incompatibilitate al candidatului la președinție Iohannis se ocupa gl. Coldea, fiind vorba, desigur, de împingerea termenelor de judecată până după „câștigarea" alegerilor și obținerea imunității de către numitul candidat. Reamintim că serviciile aveau oameni infiltrați în Parlament la toate grupurile, dar și un partid în ansamblul său, respectiv U.N.P.R. O operațiune „model" de schimbare a guvernului de către servicii a avut loc în primăvara anului 2012, când guvernul Ungureanu a fost schimbat cu guvernul Ponta.

La bilanțul activității S.R.I. din martie 2017, directorul politic al serviciului, Eduard Hellvig, a făcut o serie de afirmații care ar putea fi foarte importante, dacă ar exista certitudinea dorinței reale a diriguitorilor serviciului ca acesta să fie așezat pe o linie de integrare într-un cadru democratic, ceea ce nu a fost cazul anterior. Astfel, referindu-se la activitatea S.R.I., Eduard Hellvig a afirmat că: „Am intrat într-o nouă etapă." Imediat după această propoziție foarte interesantă a spus că: „Mi-am propus ca în mandatul meu să optimizăm resursele acestui Serviciu, să le gestionăm eficient și responsabil, iar acest proces odată început, vă garantez că este ireversibil.", ceea ce nu poate fi „o etapă", ci o formă de bună gospodărire. De aceea, garantându-ne că procesul este ireversibil, putem să interpretăm optimist propoziția „Am intrat într-o nouă etapă" și să credem că este vorba despre faptul că s-ar fi încheiat o etapă, odată cu plecarea gl. Coldea și va începe o altă etapă, fără abuzuri. În continuare, Eduard Hellvig a spus că: „Dorința noastră este ca în 2017, și pe mai departe, S.R.I. să își regăsească locul firesc într-o societate democratică, acela de furnizor de informații pentru decidenții statului, de avertizor timpuriu asupra riscurilor, de promotor al intereselor naționale de securitate. Susțin democrația pentru că România nu poate progresa decât prin aceste valori. Este important pentru întreaga societate ca toate activitățile SRI să se încadreze strict în limitele Constituției și legilor care stabilesc clar granițele în interiorul cărora instituția noastră este chemată să opereze".

În același raport, directorul Eduard Hellvig a mai spus: „Este nevoie de alinierea permanentă a rolului și misiunilor S.R.I. la regulile jocului democratic. Primii pași au fost deja făcuți, lucrurile vor continua…". Apoi, ceva mai jos, Eduard Hellvig pune degetul pe rană și afirmă cel mai important aspect din tot raportul: „Noi suntem un serviciu de informații și nimic altceva!" Deci, primii pași pe linia alinierii S.R.I. la regulile jocului democratic s-au făcut în acest an. Prin aceasta, directorul S.R.I. a recunoscut implicit, indirect, că acuzațiile aduse în trecut serviciului pentru încălcarea normelor democratice sunt întemeiate.

Recunoscând că primii pași pe linia unui S.R.I. democratic s-au făcut doar foarte recent, raportul reprezintă realmente un moment istoric pe care nu pot decât să-l salut și să recunosc că eu, ca cercetător al istoriei serviciilor secrete și autor al unor lucrări pe această temă, nu mă așteptam. O scriu cu sinceritate. Poate că nu  mă așteptam pentru că în ultimii ani nu s-a întâmplat nici un fapt pozitiv de asemenea dimensiuni. De altfel, văzând reacția societății românești după acest bilanț intern al activității S.R.I., am constatat că mass-media nu a reacționat la aceste nuanțe pe care eu le consider foarte importante, în cazul în care raportul nu a fost o sumă de fumigene de adormit vigilența criticilor activităților abuzive din trecut ale serviciului.

În frazele menționate de noi mai sus, directorul Hellvig a spus ceea ce susținătorii regimului democratic doresc să audă că există în România: un S.R.I. care nu face abuzuri, nu face poliție politică represivă împotriva românilor, nu conduce Justiția, nu conduce Poliția, nu conduce procurorii, nu conduce partidele politice și nu desfășoară activități economice, ci face unicul lucru care i-l cere poporul: să culeagă informații corecte pentru beneficiarii legali și NIMIC MAI MULT.

 

 „În România, niște infractori arestează alți infractori." (Darren Terrell White, fost șef al stației regionale a Secret Service din București)

 

După aderarea la structurile euro-atlantice și punerea serviciilor secrete sub comanda consilierilor străini și a președinților României, care slujesc și ei interesele străine din România, a fost implementată „filozofia" de la F.B.I., așa cum acționa serviciul în perioada regimului politic iudeo-liberalo-globalist dinaintea președintelui Donald Trump. Această „filozofie" pornea de la premisa „Nimeni nu este curat!", premisă care determina consemnarea în dosarele informative ale tuturor celor care prezentau interes a unor fapte de corupție, de poziții ideologice contrare sistemului politic euro-atlantic, de poziții antisemite, pro-fasciste, pro-comuniste, pro-legionare, presupus antidemocratice, naționaliste, pro-ruse, pro-chineze, anti-occidentale, împotriva străinilor din țară etc. Poliție politică în toată regula! După manual.

Doctrina pe care o exprimă expresia „Nimeni nu este curat!" determină ofițerul de informații de obiectiv să aibă în orice moment fapte „murdare" despre toate persoanele din arealul pe care îl are în supraveghere. Lipsa informațiilor cu caracter negativ, la adresa persoanelor supravegheate, îl aducea în dificultate pe ofițer. Dacă nimeni nu este curat și ofițerul nu are nici o probă de murdărie la adresa persoanei în discuție, logic, rezultă că ofițerul nu și-a făcut treaba cu profesionalism. Deci, trebuie găsit ceva! Neapărat! S-a dovedit, inclusiv prin sentințe definitive ale unor instanțe, că în unele dosare ale unor persoane despre care nu au existat informații cu caracter negativ, privitor la cauză, s-au inserat probe false și s-au făcut acuzații pentru fapte care nu au existat. Pentru ca această realitate să nu iasă la lumină, s-a adoptat metoda ca probele oferite de S.R.I. la dosar să nu fie accesibile părților, ci să fie văzute doar de procuror și de instanță. În acest fel, s-a încălcat grav legislația, iar încălcarea ei s-a ținut secret de stat. Au fost dosare de luare de mită în care procurorii și instanțele nu au dovedit și precizat cuantumul mitei, când s-a primit mita și în ce a constat mita. În alte sentințe definitive, judecătorii au recunoscut că nu au existat probe! Poliția politică a coborât până la nivelul de bază al serviciilor de informații.

Cazuri ca cele de mai sus, ca și multe alte situații, nu sunt singulare.

Asta să fie democrația euro-atlantică? Pentru această democrație s-a lichidat economia românească și baza materială acumulată în jumătate de secol? Pentru această democrație s-a închinat România la străini, cu toate resursele ei materiale și umane?

Acest tip de activitate de poliție politică a fost la îndemâna ofițerilor de informații, ușor de efectuat, cu atât mai mult cu cât ea era foarte bine cunoscută de mentorii din teorie și din practică ai ofițerilor postcomuniști de informații, respectiv foștii securiști, care au fost recuperați în toate serviciile noi de informații. Asta au fost învățați securiștii să facă și asta au făcut până în prezent și asta au lăsat moștenire noilor servicii de informații.

La ultimul bilanț, așa cum am arătat în articolul trecut, directorul S.R.I. a promis opiniei publice că serviciul va fi pus în viitor în slujba cetățenilor, pe coordonate exclusiv democratice și etapa trecută, cea a abuzurilor – spunem noi –, s-a încheiat. Frumos și promițător. Așteptând concretizarea vorbelor directorului Eduard Hellvig, nu putem însă să scriem un articol cu acest titlu fără să menționăm umbrele serviciilor de informații, cele care au un rol atât de mare, în tot ceea ce s-a întâmplat și se întâmplă, în societatea de ieri și de astăzi, după cum am arătat pe parcursul multor articole.

Dar nu mă refer doar la S.R.I. Aceeași supraveghere/poliție politică o exercită D.G.I.A. asupra Armatei, D.G.I.P.I. asupra cadrelor Ministerului de Interne, S.P.P. asupra Administrației Prezidențiale, fosta S.I.P.A./actualmente integrată în S.R.I. asupra Justiției și asupra personalului penitenciarelor, S.T.S. asupra sistemului de comunicații. Apoi, S.I.E., supraveghează și culege informații nu numai prin activitățile Ministerului de Externe și prin unitățile conspirate de profil, dar are și rezidenți în toate instituțiile importante din interiorul României. Nu poți obține informații externe, dacă nu stăpânești informativ țara. În mod fals, s-a acreditat ideea că S.I.E. nu are nici un amestec în supravegherea informativă internă a României.

Din cele afirmate, nu trebuie să se înțeleagă că asimilăm culegerea de informații cu poliția politică. Scriind despre aceasta din urmă ne referim la modul în care au fost reprimați cei care au fost identificați, în mod fals, sau real, a fi adversari ai liniei politice promovată de regim. Cei vizați au fost înconjurați complet într-un „cerc de foc", împreună cu toată familia, marginalizați și, în funcție de „pericolul" pe care îl reprezentau în ochii serviciului, li s-au înscenat dosare informative care au fost transformate în dosare judiciare, care au dus la compromiterea lor, iar, uneori, la arestări și condamnări abuzive. Faptul că, după spusele șefei D.N.A., „doar" 10% din dosarele trimise în instanță s-au soldat cu achitări, datorate faptului că probele au fost contrafăcute, sau nu au existat respectivele probe, sau dosarele s-au bazat pe mărturii mincinoase, fără probe complementare, nu reprezintă argumente care să salveze măcar aparențele de regim democratic pentru România de astăzi și aparențele de instituții respectabile pentru componentele binomului/trinomului.

Procentajul de 10% achitări a fost obținut prin calcule uneori denaturate. Dau un exemplu. Într-un dosar al D.N.A., instanța de judecată a condamnat definitiv doi inculpați și a achitat 23, pentru lipsă de probe. Acest dosar a fost calculat în procentul de 90% dosare „reușite", nu la achitări. Autoevaluările s-au făcut mereu propagandistic, cu obiectivul de a promova o imagine favorabilă instituției, atât în fața opiniei publice, cât și, mai ales, în fața clasei politice.

Mai doresc să fac o mențiune privitoare la  dosarele de la D.N.A. Încălcând legea, instituția s-a implicat în „soluționarea" unor dosare care nu se referă la fapte de corupție, ci la presupuse alte infracțiuni, cum ar fi infracțiuni săvârșite în procesul electoral, presupuse mărturii mincinoase ș.a. Acestea sunt TOATE dosare politice. Ele ar fi trebuit să fie instrumentate de alte structuri de parchet.

Pe de altă parte, există infracțiuni, inclusiv de corupție, sesizate pe bază de probe solide de către instituții ale statului, care s-au mușamalizat, prin implicarea „sistemului ticăloșit". În aceste cazuri poliția politică a protejat infractorii. Am vorbit adeseori despre protecția de care s-au bucurat companiile străine din România, dar au fost și făptuitori români protejați de „sistemul ticăloșit". La Sibiu, auditul Ministerului Educației, Poliția Județului Sibiu și unii decani de facultăți au sesizat atât D.N.A., cât și parchetele de pe lângă judecătorie și tribunal despre infracțiuni săvârșite de fostul rector al Universității „Lucian Blaga", Constantin Oprean și de complici ai săi, fapte care au produs prejudicii materiale grave. Cu toate acestea, dosarele s-au mușamalizat. Fostul rector, ieșit „curat" de la „Nufărul", a devenit „om politic", fiind astăzi consilier județean P.S.D. Asemenea exemple au existat în toată țara. Referindu-mă tot la învățământul superior, amintesc faptul că, în anii 2005-2006, ministrul Mircea Miclea a adus la Ministerul Educației un șef de audit, prin detașare de la Ministerul de Finanțe, Gabriel Ștefănescu, care și-a luat munca în serios și a descoperit infracțiuni la Politehnica București, la Iași, la Sibiu și în alte centre universitare. „Sistemul ticăloșit" s-a pus în mișcare și l-a determinat pe ministrul Mircea Miclea să-și dea demisia și l-a eliminat din sistem pe Gabriel Ștefănescu, astfel că mafia națională din învățământul superior a rămas pe poziții, neclintită. Am dat aceste exemple ca să subliniez că activitatea de poliție politică este cu „dus și întors", implicând și protecția celor agreați de sistem.

În ciuda supărărilor pe care eu le-am produs prin scris, articolele mele sunt o picătură într-un lac. Eu nu spun noutăți, ci privesc unele lucruri cunoscute și din alte unghiuri de vedere, decât cele proiectate opiniei publice.

După ce și-a încheiat misiunea la postul din București, fostul șef al stației Secret Service, Darren Terrell White, a dat interviuri în care a declarat că: „În România, niște infractori arestează alți infractori." Tot el a afirmat că are „îndoieli serioase cu privire la abilitatea" șefei D.N.A., Laura Codruța Kövesi, „de a fi neutră corectă și obiectivă", iar D.N.A. își alege țintele pe criterii politice. Or, este cunoscut că D.N.A. s-a bazat în cea mai mare măsură pe valorificarea datelor primite de la S.R.I. și alte servicii de informații, în cadrul acestei cooperări, S.R.I. având rolul de decident, iar D.N.A. rolul de executant. Ca urmare, aprecierile făcute de înaltul reprezentant al serviciilor secrete ale S.U.A. vizează ambele instituții, nu numai pe procurori. Despre această situație, nici bilanțurile S.R.I. și D.N.A. și nici președintele României, marele protector al „sistemului ticăloșit" nu au făcut mențiuni, nici măcar ca să infirme ceva din cele afirmate. La fel de mizerabil a ajuns să lucreze, în ultimul deceniu, Agenția Națională de Administrare Fiscală. Nu putem decât să salutăm decizia directorului politic al S.R.I., Eduard Hellvig, de a anula protocoalele S.R.I. cu A.N.A.F. și cu D.N.A. și de a retrage ofițerii S.R.I. din A.N.A.F. Din datele pe care le dețin eu, au fost retrași ofițerii S.R.I. cunoscuți ca aparținând instituției, dar ofițerii acoperiți nu au fost (încă?) retrași.

În rândurile articolelor mele, trecute și în cel prezent, am făcut referire la bilanțuri ale binomului/trinomului, respectiv S.R.I. și D.N.A., pentru că Președinția nu a făcut bilanțuri oficiale. În cel mai bun caz, aceste bilanțuri sunt autoevaluări, ori autoevaluările sunt lovite de subiectivism și interese explicite de ascundere a eșecurilor instituționale, a unor abuzuri, a ilegalităților săvârșite de personalul de decizie sau de execuție.

În cazul S.R.I. și al celorlalte servicii de informații, un bilanț obiectiv al activității ar putea fi făcut doar către de o structură de oameni nesubordonați serviciilor a căror muncă o evaluează, de exemplu de către comisii de specialiști constituite de Parlament, sau de C.S.A.T., care să evalueze utilitatea activității serviciilor pentru toți beneficiarii de informații.

După cum se vede, aceste „bilanțuri" au fost niște fumigene, laude aruncate pentru derutarea societății pe care „binomul" a controlat-o/o controlează (?). Continuând această importantă discuție, afirm cu tărie că în sistemul actual al legislației privitoare la serviciile de informații, controlul asupra lor nu este posibil, nici din punct de vedere al operațiilor, nici din punct de vedere financiar. În aceste condiții, dacă nu poate asigura un control al serviciilor secrete, singurul lucru pe care legislația l-ar putea impune, ar fi un bilanț corect. Pentru aceasta, beneficiarii legali de informații ar trebui să fie împuterniciți să păstreze în birouri specializate de documente secrete toate informările primite de la servicii și, periodic, să verifice câte dintre informații au fost corecte, au fost complete, au fost importante, au fost date la timp și au fost de utilitate pentru beneficiar. De asemenea, beneficiarul ar trebui să evalueze în ce situații ar fi avut nevoie de informații și nu le-a avut, câte dintre informații nu au fost corecte, nu au fost complete, nu au fost relevante etc. În acest mod, serviciul de informații ar fi evaluat de către toți beneficiarii de informații, iar totalitatea evaluărilor ar conduce la un bilanț corect. Societatea nu este interesată de părerea emitentului de informări asupra propriei activități, ci societatea este interesată de părerea beneficiarilor asupra informărilor pe care le primește. Nu ar fi nici greu și nici costisitor.

În sistemul actual de informări și avizări de promovare în funcție se mai întâlnește o anomalie. Persoane despre care nu s-a făcut niciodată vreo informare nefavorabilă, sau despre care au existat referiri favorabile, la un anumit moment dat, nu primesc aviz pentru a ocupa anumite funcții, invocându-se fapte săvârșite de preopinent cu ani în urmă, sau invocându-se caracterizări acre care nu sunt bazate pe argumente. În condițiile rolului mare pe care îl joacă serviciile de informații în ocuparea principalelor funcții din societate, eu consider că ar fi necesar ca acestea să ofere la timp semnalările despre diverse persoane, iar avizul final să fie desființat, numirea în diverse funcții trebuind să fie 100% o problemă a celor îndreptățiți prin lege să o facă. Afirm acest lucru pentru că introducerea, cu ani în urmă, a sistemului de avizare a celor care ocupă funcții de conducere de către serviciile de informații nu a condus la o creștere a valorii „nomenclaturii", ci, din contră, pe măsură ce anii au trecut, raportul valorilor în societate este tot mai răsturnat.

Deci, doctrina „Nimeni nu este curat!" a declanșat o adevărată nebunie informativă, folosită de servicii pentru a-și crește necontenit puterea, spre mulțumirea stăpânilor externi ai României, care, prin intermediul serviciilor secrete, dețin pârghiile necesare menținerii țării în statutul ei colonial actual. Românii sunt prizonierii sistemului și, în condițiile de până acum, nu s-au putut scutura de jugul euro-atlantic. Nu mă refer neapărat la posibilitatea ieșirii țării, în anii viitori, din U.E. și din N.A.T.O. Înainte de această posibilitate, care există și pare a se apropia, este posibilitatea promovării liniilor politice ale statelor central și est-europene din Grupul de la Vișegrad, linii politice pe care le întâlnim și în Grecia, Bulgaria, Serbia. Aceste state și-au reamintit că au aderat, ca și România, la euro-atlantism ca state suverane și independente, așa cum scrie în constituțiile statelor, inclusiv în cea a României. În ultimul deceniu, Comisia Europeană cere statelor să-și abandoneze suveranitatea și independența națională și să adopte deciziile care se iau la Bruxelles, chiar dacă ele afectează interesele naționale ale unora dintre statele U.E. În România, atitudinea conducătorilor țării, în primul rând a președinților Băsescu și Iohannis, dar și a guvernelor acestor mandate, nu a fost decât ocazional în concordanță cu prevederile constituționale privitoare la suveranitate și la independență.

Pentru menținerea „sistemului ticăloșit" în România, regimul euro-atlantic a promovat și escaladat principiul discriminării pozitive a minorităților de toate felurile, cu deosebire pe cele etnice și religioase. Sub masca democrației sunt promovate prioritar drepturile sociale, culturale și economice ale minorităților, de cele mai multe ori în dauna majorității românești.

Finanțarea în domeniile sociale și culturale a minorităților naționale depășește cu mult procentul populației respective. Cărțile care se publică în limba maghiară cu finanțare publică este aproximativ egal cu cel al publicațiilor în limba română. Retrocedările care se fac minorităților naționale, inclusiv prin încălcarea legilor, nesancționată până în prezent, se desfășoară într-un ritm alert. În Transilvania, unde situația este foarte gravă, retrocedările vizează practic toate imobilele și terenurile deținute de minoritățile naționale în Evul Mediu și în epoca modernă, când, timp de sute de ani, românii au fost lipsiți de drepturi naționale și politice, tolerați în propria lor țară, de către veneticii aduși de regii Ungariei și de împărații de la Viena. În 2011, prefectul județului Mureș îmi spunea că peste jumătate din suprafața județului Mureș era deja proprietate ungurească, achiziționată cu finanțare de la Budapesta. Între timp, situația s-a agravat. Prin abuzuri de dimensiuni istorice s-au restituit și continuă să se restituie proprietățile ungurilor pe care statul român i-a despăgubit integral după Marea Unire din 1918.

Sașii și șvabii au dorit să emigreze în perioada socialismului de stat și după decembrie 1989 și li s-a dat voie, în baza unor înțelegeri politice încheiate între România și Germania. Cu acest prilej, statul german s-a angajat să preia el obligația despăgubirii celor care emigrau, ca mulțumire pentru acordul României și pentru că Germania câștiga o populație educată, școlită și specializată, foarte utilă vieții social-economice din Germania și pentru că statul român încasa doar o parte din cheltuielile de îngrijirea sănătății, școlarizare și profesionalizare a sașilor și șvabilor și, pe deasupra, pierdea această forță de muncă foarte utilă. De aceeași situație s-au bucurat și evreii. Aceeași situație s-a perfectat și între România și Israel. Ca răspuns la șansa pe care au avut-o în timpul regimului socialist de stat, șansă care nu a surâs și românilor, în ultimul deceniu s-au înmulțit acuzațiile la adresa României, conform cărora sașii, șvabii și evreii au fost „vânduți la bucată".

Astăzi, când evreii, sașii și șvabii care au rămas în România sunt în număr foarte mic, practic ne mai reprezentând decât indivizi urmași ai unor foste comunități importante, ei continuă să revendice proprietăți deținute în Evul Mediu și în Epoca Modernă.

Ceasul istoriei se dă continuu înapoi în dauna românilor… Până când?

   (Va urma)