Fragmentarium Politic
Din motive care probabil tin de respingerea coabitarii si tentatia puterii totale, in Romania s-a ajuns ca ciclurile guvernamentale sa nu mai fie complete. Dupa ce parcurge cam peste jumatate din drum, guvernul ales este dat jos de catre opozitie sau de catre semiopozitie, cand puterea executiva este impartita. Desigur, cuvantul semiopozitie iese din conventiile politice, dar la noi la asa ceva s-a ajuns, la o semiblocare institutionala, in conditii de coabitare, cand partidul presedintelui face opozitie guvernului si partidul guvernului face opozitie presedintelui, a se vedea speta nominalizarii candidatului pentru sefia SIE, cu alte cuvinte, se impart si puterea si opozitia, dar cineva tot este nemultumit. Motivele pentru care se intampla fenomenul de scurtare a ciclului guvernamental au ajuns sa nu prea mai conteze, oricare din cele contrare, reaua sau buna guvernare, putand juca acelasi rol.
Stangii PSD i se sapa de catre dreapta Iohannis-PNL o criza atipica, impotriva celui mai mare partid al Romaniei, cu cel mai mare scor electoral din ultimele doua decenii, cel anti-Basescu-PDL, din 2012, si cu o guvernare care inregistreaza cea mai buna crestere economica din Europa. Cum o astfel de stare economica-sociala a tarii nu poate fi folosita in acapararea totala a puterii, s-a vazut si din tema anemica a motiunii de cenzura, si de fapt cred ca nici nu-i intereseaza bunul mers al economiei si vietii populatiei, agentii rasturnarilor de guverne au cautat alte cai de a o face, extra-economice si extra-sociale. Evenimente in derulare confirma ca au gasit-o, calea judiciara, prin folosirea DNA, o investitie occidentala. De ultima ora a venit si o coroborare care o stimuleaza, cu facaturi de blocare si de imagine, cum sunt respingerea codului fiscal, de catre Comisia Europeana si zugravirea excesiv de subiectiva a democratiei din Romania, in Raportul Departamentului de Stat american pe anul 2014.
De ce aceasta graba si lipsa de scrupule democratice pentru daramarea unui guvern, statistic cel mai bun pentru economie si populatie, dupa 1989, cand pana la alegerile urmatoare, din 2016, mai sunt un an si jumatate? Nu discut acuzatia preventiva de coruptie, care ramane de dovedit, nici in ce masura de corelatie se poate afla o buna guvernare cu coruptia, comparativ cu o rea guvernare, un istoric al acestora ne-ar putea lamuri mai bine. Aduc insa in atentie o explicatie, greu sau imposibil de respins de catre cei ale caror puncte forte nu sunt recunoasterea evidentei, adevarului si realitatii, ci mesterirea de aparente, de falsuri si de speculatii. Foarte probabil si logic, sustinatorii externi ai alegerilor prezidentiale, din noiembrie, castigate de o maniera extrem de surprinzatoare si de controversata, isi vor serviciul returnat in acest an, nevoile sau oportunitatile lor de afaceri nu mai pot sa astepte, probabil si din perspectiva unor volatilitati economice si financiare internationale crescande, anuntate.
Numai ca specificul democratiei romanesti, care imparte puterea executiva intre presedinte si guvern si caracteristicile de esichier si electorale, care lasa libere balansul stanga-dreapta si alternanta la putere incurca automatismul serviciu-contraserviciu sau de genul primul sosit-primul servit. Orice s-ar spune, este prea mult ca sa astepti patru ani, de unde si scurtarea ciclului guvernamental, o gaselnita care, daca de jure nu se poate, de facto poate face ca un sistem politic sa fie de dreapta, prin interzicerea sau evacuarea stangii de la putere, prin varii metode, dintre care cele mai comune sunt acuzatiile pe teme de coruptie si drepturile omului, cum se contureaza si in cazul partidului si guvernului stangii PSD. Bineinteles, este vorba de o mare manipulare si de o mare nedreptate, ceea ce m-a facut sa exclam, la un moment dat, intr-un articol, ca nu exista o contradictie mai dramatica decat cea dintre o tara cu un popor de stanga, si cifrele despre angajatii cu salariul minim din raportul american mentionat confirma acest statut, si un sistem sau un regim politic de dreapta.
Victor Ponta a incercat, prin strategia alunecarii PSD spre dreapta, sa intre in gratiile de dreapta vest-europene si americane, a reusit pana la un punct cu coabitarea, dar Vestul nu a fost multumit cu pretul primit. Numai o dreapta totalitara, sub aspectul detinerii puterii si la Cotroceni si la Victoria, ii va putea satisface Occidentului pretentiile cvasicoloniale, pentru ca nu se incurca cu reticente de taieri de salarii si de pensii sau cu alte masuri excesive, asa cum s-a intamplat in regimul Basescu-PDL, asa cum, acum, creditorii occidentali cer Greciei de stanga, dar nu se intampla. Situatia actuala privind partidul si guvernul social-democrat este cat se poate de proasta, cu potential de evolutie dintre cele mai nefavorabile, dupa interimarea functiilor de sef de partid si de guvern, ca urmare a operarii si recuperarii lui Victor Ponta in Turcia. Absenta din tara a lui Ponta este extrem de agresiv speculata, in stransa si chiar abuziva legatura cu dosarul sau la DNA, de catre Iohannis si PNL, dar are si efecte de dezorganizare in PSD si centrifuge in coalitia de guvernare.
Ce ar trebui facut? Indiferent de rezultatul dosarului de urmarire penala al lui Victor Ponta, parerea mea este ca obiectivul strategic principal al celor in mainile carora sta destinul PSD ar trebui sa fie protejarea brandului partidului, de cea mai reprezentativa si mai eficienta forta politica a Romaniei. Lucrurile nu sunt chiar atat de simple, cu cat este vorba de doua fronturi, cu stari si evolutii divergente, cel politic si cel economico-social, pe de o parte, dar si ca o cedare la santajul dreptei ar fi speculata ca o infrangere catastrofala, care ar urmari PSD in alegerile de anul viitor. Iesirea de la guvernare, o decuplare de leadership sau revenirea din alunecarea spre dreapta ar fi niste solutii, dar cu costuri mari, poate chiar incalculabile, risc care nu ar trebui provocat. Intoarcerea premierului in termenul legal in tara va fi speculata, fara indoiala, ca se va da „prins” DNA-ului, dar va fi un prim pas inevitabil, cu costuri mai mici, care il va pregati pe al doilea, contraatacul, cu toate argumentele faptice si legale, doar este procuror, tintind dubla masura folosita de catre justitie, una pentru presedinte, prin eludarea si apoi desfiintarea incompatibilitatii, alta pentru premier, coruptia din PNL si politicianista vointa de putere totala a dreptei, intr-un moment de crestere, care va fi fatala pentru stabilitatea economica.
Linia generala de conduita optima ar fi ca PSD sa fie deschis catre orice optiune, dar nu unilaterala, ci numai prin consens cu Iohannis si PNL si cu masuri simetrice in contrapartida. Separarea celor doua planuri antagoniste si artificialitatea acestui antagonism, dintre cel economico-social si cel politic, cu continuarea neabatuta a consolidarii primului, va trebui sa fie un obiectiv de constientizare publica, mai cu seama ca euroatlanticii recidiveaza in infrangerea democratiei, prin respingerea hotararii referendumului din 2012 si a codului fiscal legiferat de parlament, in 2015, si prin sindromul pactizarii cu dreapta si cu vointa acesteia de putere totala. Pericolul ca in criza care se sapa sa cada chiar Romania este real si sub nicio forma de acceptat. Daca Romania poate fi oricand blocata pentru decizii democratice majore, privind economia, populatia sau alte domenii, se deschide o problema de dezbatere politica si publica, daca suntem in locul potrivit sau pe calea potrivita. Aceasta va fi de fapt cea mai importanta tema de reflectie strategica pentru Romania, o problema a problemelor, pe termen scurt, mediu si lung.
Din motive care probabil tin de respingerea coabitarii si tentatia puterii totale, in Romania s-a ajuns ca ciclurile guvernamentale sa nu mai fie complete. Dupa ce parcurge cam peste jumatate din drum, guvernul ales este dat jos de catre opozitie sau de catre semiopozitie, cand puterea executiva este impartita. Desigur, cuvantul semiopozitie iese din conventiile politice, dar la noi la asa ceva s-a ajuns, la o semiblocare institutionala, in conditii de coabitare, cand partidul presedintelui face opozitie guvernului si partidul guvernului face opozitie presedintelui, a se vedea speta nominalizarii candidatului pentru sefia SIE, cu alte cuvinte, se impart si puterea si opozitia, dar cineva tot este nemultumit. Motivele pentru care se intampla fenomenul de scurtare a ciclului guvernamental au ajuns sa nu prea mai conteze, oricare din cele contrare, reaua sau buna guvernare, putand juca acelasi rol.
Stangii PSD i se sapa de catre dreapta Iohannis-PNL o criza atipica, impotriva celui mai mare partid al Romaniei, cu cel mai mare scor electoral din ultimele doua decenii, cel anti-Basescu-PDL, din 2012, si cu o guvernare care inregistreaza cea mai buna crestere economica din Europa. Cum o astfel de stare economica-sociala a tarii nu poate fi folosita in acapararea totala a puterii, s-a vazut si din tema anemica a motiunii de cenzura, si de fapt cred ca nici nu-i intereseaza bunul mers al economiei si vietii populatiei, agentii rasturnarilor de guverne au cautat alte cai de a o face, extra-economice si extra-sociale. Evenimente in derulare confirma ca au gasit-o, calea judiciara, prin folosirea DNA, o investitie occidentala. De ultima ora a venit si o coroborare care o stimuleaza, cu facaturi de blocare si de imagine, cum sunt respingerea codului fiscal, de catre Comisia Europeana si zugravirea excesiv de subiectiva a democratiei din Romania, in Raportul Departamentului de Stat american pe anul 2014.
De ce aceasta graba si lipsa de scrupule democratice pentru daramarea unui guvern, statistic cel mai bun pentru economie si populatie, dupa 1989, cand pana la alegerile urmatoare, din 2016, mai sunt un an si jumatate? Nu discut acuzatia preventiva de coruptie, care ramane de dovedit, nici in ce masura de corelatie se poate afla o buna guvernare cu coruptia, comparativ cu o rea guvernare, un istoric al acestora ne-ar putea lamuri mai bine. Aduc insa in atentie o explicatie, greu sau imposibil de respins de catre cei ale caror puncte forte nu sunt recunoasterea evidentei, adevarului si realitatii, ci mesterirea de aparente, de falsuri si de speculatii. Foarte probabil si logic, sustinatorii externi ai alegerilor prezidentiale, din noiembrie, castigate de o maniera extrem de surprinzatoare si de controversata, isi vor serviciul returnat in acest an, nevoile sau oportunitatile lor de afaceri nu mai pot sa astepte, probabil si din perspectiva unor volatilitati economice si financiare internationale crescande, anuntate.
Numai ca specificul democratiei romanesti, care imparte puterea executiva intre presedinte si guvern si caracteristicile de esichier si electorale, care lasa libere balansul stanga-dreapta si alternanta la putere incurca automatismul serviciu-contraserviciu sau de genul primul sosit-primul servit. Orice s-ar spune, este prea mult ca sa astepti patru ani, de unde si scurtarea ciclului guvernamental, o gaselnita care, daca de jure nu se poate, de facto poate face ca un sistem politic sa fie de dreapta, prin interzicerea sau evacuarea stangii de la putere, prin varii metode, dintre care cele mai comune sunt acuzatiile pe teme de coruptie si drepturile omului, cum se contureaza si in cazul partidului si guvernului stangii PSD. Bineinteles, este vorba de o mare manipulare si de o mare nedreptate, ceea ce m-a facut sa exclam, la un moment dat, intr-un articol, ca nu exista o contradictie mai dramatica decat cea dintre o tara cu un popor de stanga, si cifrele despre angajatii cu salariul minim din raportul american mentionat confirma acest statut, si un sistem sau un regim politic de dreapta.
Victor Ponta a incercat, prin strategia alunecarii PSD spre dreapta, sa intre in gratiile de dreapta vest-europene si americane, a reusit pana la un punct cu coabitarea, dar Vestul nu a fost multumit cu pretul primit. Numai o dreapta totalitara, sub aspectul detinerii puterii si la Cotroceni si la Victoria, ii va putea satisface Occidentului pretentiile cvasicoloniale, pentru ca nu se incurca cu reticente de taieri de salarii si de pensii sau cu alte masuri excesive, asa cum s-a intamplat in regimul Basescu-PDL, asa cum, acum, creditorii occidentali cer Greciei de stanga, dar nu se intampla. Situatia actuala privind partidul si guvernul social-democrat este cat se poate de proasta, cu potential de evolutie dintre cele mai nefavorabile, dupa interimarea functiilor de sef de partid si de guvern, ca urmare a operarii si recuperarii lui Victor Ponta in Turcia. Absenta din tara a lui Ponta este extrem de agresiv speculata, in stransa si chiar abuziva legatura cu dosarul sau la DNA, de catre Iohannis si PNL, dar are si efecte de dezorganizare in PSD si centrifuge in coalitia de guvernare.
Ce ar trebui facut? Indiferent de rezultatul dosarului de urmarire penala al lui Victor Ponta, parerea mea este ca obiectivul strategic principal al celor in mainile carora sta destinul PSD ar trebui sa fie protejarea brandului partidului, de cea mai reprezentativa si mai eficienta forta politica a Romaniei. Lucrurile nu sunt chiar atat de simple, cu cat este vorba de doua fronturi, cu stari si evolutii divergente, cel politic si cel economico-social, pe de o parte, dar si ca o cedare la santajul dreptei ar fi speculata ca o infrangere catastrofala, care ar urmari PSD in alegerile de anul viitor. Iesirea de la guvernare, o decuplare de leadership sau revenirea din alunecarea spre dreapta ar fi niste solutii, dar cu costuri mari, poate chiar incalculabile, risc care nu ar trebui provocat. Intoarcerea premierului in termenul legal in tara va fi speculata, fara indoiala, ca se va da „prins” DNA-ului, dar va fi un prim pas inevitabil, cu costuri mai mici, care il va pregati pe al doilea, contraatacul, cu toate argumentele faptice si legale, doar este procuror, tintind dubla masura folosita de catre justitie, una pentru presedinte, prin eludarea si apoi desfiintarea incompatibilitatii, alta pentru premier, coruptia din PNL si politicianista vointa de putere totala a dreptei, intr-un moment de crestere, care va fi fatala pentru stabilitatea economica.
Linia generala de conduita optima ar fi ca PSD sa fie deschis catre orice optiune, dar nu unilaterala, ci numai prin consens cu Iohannis si PNL si cu masuri simetrice in contrapartida. Separarea celor doua planuri antagoniste si artificialitatea acestui antagonism, dintre cel economico-social si cel politic, cu continuarea neabatuta a consolidarii primului, va trebui sa fie un obiectiv de constientizare publica, mai cu seama ca euroatlanticii recidiveaza in infrangerea democratiei, prin respingerea hotararii referendumului din 2012 si a codului fiscal legiferat de parlament, in 2015, si prin sindromul pactizarii cu dreapta si cu vointa acesteia de putere totala. Pericolul ca in criza care se sapa sa cada chiar Romania este real si sub nicio forma de acceptat. Daca Romania poate fi oricand blocata pentru decizii democratice majore, privind economia, populatia sau alte domenii, se deschide o problema de dezbatere politica si publica, daca suntem in locul potrivit sau pe calea potrivita. Aceasta va fi de fapt cea mai importanta tema de reflectie strategica pentru Romania, o problema a problemelor, pe termen scurt, mediu si lung.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu