memo pentru actorul ne(re)cunoscut

La 14 ani dupa destramarea imperiului rosu, castigarea 'razboiului rece' continua sa reverbereze in fel si chip--in discursurile politicienilor, ca justificare pentru anumite (in-)actiuni, ca 'ce destepti suntem noi', ca ce generos a fost Planului Marshall etc. Din toate aceste ecouri si mai ales din discursurile academico-istorice lipseste din pacate un actor la fel de important ca toate diviziile, Europele Libere si cate or mai fi fost: popoarele tarilor ce traiau sub/in comunism. Victoria impotriva comunismului de stat a fost posibila fara o confruntare directa (si) pentu ca popoarele central si est europene au refuzat sa mai sustina regimurile comuniste. Acest refuz a fost mai intens si de importanta mai mare chiar decat toate actiunile publice ale dizidentilor din tarile respective.

Geneza si evolutia refuzului este foarte interesanta. Dupa ce comunistii nou ajunsi la putere au eliminat (fizic) aproape toate elementele de continuitate din societate, au mizat pe entuziasmul ideologic si naivitatea primilor convertiti. Elita intelectuala a primei generatii de dupa convertiti (si chiar si parte din primii convertiti) a inceput sa-si dea seama si sa fie sceptica. Scepticismului elitelor i-a urmat scepticismul oamenilor de caracter. Dupa care a urmat frenezia farsei generalizate--mai tot poporul, cu mic cu mare, dela oras sau dela tara, a sabotat prin fapte si nefapte mersul lucrurilor.

Pentru cititorul roman cu un cadru de referinta adecvat, nu e greu de (re-)amintit cum in ultimele decenii de comunism romanesc nimeni nu mai lua statul si institutiile lui in seama, totul devenise o farsa la nivel national, ceea ce pana la urma a slabit fundamental sistemul.

Sovieticilor/rusilor, care aveau cateva decenii de socialism la activ inainte tarilor satelit, starea de scepticism, respectiv starea de farsa ce a urmat, a aparut cu ceva timp inaintea tarilor mai mici.

La unguri si cehi, scepticismul a aparut in anii de dupa revolutiile lor si asta s-a vazut.

Iugoslaviei, tara care nu s-a luat prea tare in serios mai ales dupa moartea lui Tito, i-a trebuit tot deceniul anilor '90 sa ajunga la o concluzie cu comunismul.

Albania si Corea de Nord, tari izolate in comunism, se straduie si azi sa inteleaga cum sa iasa din comunism. Populatiile acestor tari nu s-au opus nici macar pasiv si asta se vede.

Pana la urma, diferenta dintre rezultatele comunismului in diferite tari a fost datorata si leadership-ului--care, dupa unii ar fi tot o reflexie a natiunii. La noi, Ceausescu, impreuna cu multi dintre noi, ignorand mesajele scepticilor, a plonjat tara direct in farsa. Nu acelasi lucru se poate spune despre leadershipul catorva dintre vecinii nostri. Poate ca momentele '56, '68 si '81 au fost atat de puternice si generalizate la populatiile tarilor respective incat scepticismul a atins pe mai multi si cam la acelasi timp. E posibil ca aceasta sincronizare sa fi condus intradevar la inchiderea buclei de reactie la nivel de leadership. Se poate observa ca a inceput sa fie mai bine acolo unde, si cand, scepticismul a cuprins si leadership-ul.

In orice caz, fara ca noi din interior sa fi facut totul pentru victoria impotriva comunismului, astazi lumea ar fi fost cel mai probabil inca impartita in doua blocuri.