Anunţ publicitar al Statului Român in ziarele mari ale lumii:

Cine a putut, ştiut şi vrut a plecat.

Avem nevoie de ajutor!
Plătim la nivelul pieţei.
Preferăm vorbitori de Româna!

______________________________


poante § intelart § cafeneaua
© 2005
cel mai vechi blog peromaneste

12.5.05

Uniunea celor multi care au vrut sa fie, dar putini ajunsi, scriitori din Romania

Doina Cornea revine in actualitate cu scrisoarea deschisa adresata presedintelui Uniunii Scriitorilor, Eugen Uricaru. In acesta scrisoare, d-na Cornea il identifica pe actualul presedinte ca fiind nimeni altul decat personajul "Udrea" din dosarul dansei de la Securitate. Nicolae Prelipceanu a trimis si el o scrisoare deschisa Comitetului Director al Uniunii in care spune:



Stimati colegi,

Va scriu deoarece nu pot sa fiu prezent la aceasta sedinta - maine as fi fost aici. Va scriu ca sa va anunt ca nu mai putem continua - noi sau altii care vor fi alesi - sa conducem Uniunea Scriitorilor in stilul de pana acum:

- in totala netransparenta (ati vazut si semnat vreun proces verbal al "dezbaterilor " noastre?);

- cramponandu-ne de un unic pai, patrimoniul, si ignorand complet, cu incapatanare, formele moderne de supravietuire a unei asociatii (proiecte, aplicatii);

- cu o computerizare putin peste zero (asi mai aminteste cineva de "marea computerizare" din 1998, sustinuta din afara? unde e reteaua despre care se vorbea atunci si unde sunt calculatoarele?); cu o pagina web care straluceste, vorba ceea, prin absenta;

- cu lenea autosuficienta a contabilitatii cu abacul;

- cu presedinte, vicepresedinte, secretari absenteisti;

- cu un presedinte asupra caruia planeaza cea mai grava acuzatie.

Paradoxal, Uniunea Scriitorilor, care s-a opus candva, si in sedintele de Consiliu, politicii lui Ceausescu, are azi cel mai "bland" Consiliu si nici cu Comitetul Director nu mi-e rusine. Daca nu vom accepta ca exista si moduri de tratare a lucrurilor si problemelor pe care temporar nu le intelegem si ca ele ar putea - eventual - salva Uniunea, atunci aceasta e pierduta. Sigur, pentru cativa nu mai conteaza: ei s-au salvat, s-au imbogatit, duca-se!

Intrebari:

- Ce se intampla cu hotelul de pe Str. Bastiliei? Cine sunt, de fapt, proprietarii lui? Dar cu casa de la Constanta, despre care gurile bune spun ca ar avea o valoare mult mai mare decat aceea pe care presedintele si directorul economic ne-au declarat-o? Cu cat se va vinde pe hartie si cu cat in realitate?

- Cate proiecte/aplicatii a prezentat USR undeva, la vreun "Fond pentru cultura", in cei patru ani de la conferinta trecuta?

- Care sunt fisele posturilor celor trei (acum, din nefericire, doi) secretari? Dar fisele de post ale celorlalti angajati ai USR cine le-a vazut/vizat?

- Cat credeti ca o sa ne mai putem tara astfel, de la o "indemnizatie" la alta?

Va propun sa privim lucrurile in fata: va mai trebui sa modificam - si fundamental - statutul USR. De fapt, Nicolae Manolescu prezentase o asemenea idee, dar ea a fost respinsa cu manie, ca si candidatura sa la presedintie; daca ar fi fost invers, am fi fost scutiti de acest marasm, in care ne zbatem astazi.

Va trebui sa recunoastem autonomia filialelor si sa devenim o federatie de asociatii. E drept, asta nu va mai asigura avantaje nici unui "print al Uniunii", dar ar putea, in schimb, oferi o posibilitate moderna de supravietuire unei asociatii altfel fara suplete si transparenta.

Ar fi trebuit sa facem toate acestea mai demult. Culmea este ca indrazneata de altadata Uniune a Scriitorilor din RSR a ramas una dintre cele mai putin re-formate institutii din Romania. Ne-am lasat manipulati de explicatiile-intoxicari despre comploturi externe. Nu, comploturile nu sunt externe. Ele sunt din interior, chiar daca apar imbracate in foita aurita a declaratiilor mincinoase de grija fata de scriitori, in fond doar fata de sine, a celui care le face.

Sa nu ne amagim cu marele festival international de la mare. Acesta a fost o afacere stricta ca de la presedinte (al USR) la presedinte si eventual prim-ministru (ai tarii). Cu bani primiti si dati in schimbul unui inalt patronaj poate oricine face asa ceva. Si, pe deasupra, se mai obtin si niste sinecuri pentru cel care vinde egida Uniunii.

Am enumerat doar cateva dintre relele tratamente aplicate membrilor USR de catre o conducere abila in manipulare. Ele sunt mult mai multe si intr-o zi tot vor iesi la iveala, asa cum a iesit si Udrea de sub costumul lui Uricaru. Apropo, la aceasta problema care ne poate prabusi mai rau decat pierderea patrimoniului v-ati gandit, ati "dezbatut"?

Nicolae PRELIPCEANU (sursa: Ziua, 12 mai 2005, http://www.ziua.net/search.php?year=2005&id=11973)

Uniunea Scriitorilor a fost o institutie prin care sistemul comunist reciproca grija sciitorilor fata de regim si avea grija ca scriitorii si 'scriitorasi' ca sa nu calce in strachini ideologice. Cum facea sistemul asta? Daca erai membru activ al Uniunii, avea pasaport, spatiu locativ in buricul Bucurestiului, case de creatie peste tot in tara si mancare. Daca ai fi calcat in strachini ca scriitor ai fi pierdut toate aceste privilegii si nu mult te-ar mai fi deosebit de cititorul tau. Deci targul pseudo-mefistofelic era cam asa: sistmul dadea membrilor Uniunii o gramada de privilegii materiale, ii impana cu informatori si delatori si, ajutat de masa de zapaciti adulatori care le eram noi cititorii, ii ridica pe un pedestal foarte controlat.

Rolul pe care cititorii, constient sau nu, il dadeau Uniunii pana in 1990 era acela de a oferi o alternativa la scara de valori impusa de sistem. Scriitorul avea panas 'autentic', indiferent de aportul sau la mai binele societatii, tot ce le ceream noi cititorii era sa nu scrie ode vreunui ceausesc. Deci panasul scriitoricesc, credeam noi, ar fi fost obtinut in pofida a nu scrie ode si omagii.

Dupa 1990, Dinescu vine si face harcea-parcea din cele cateva sute de milioane de lei din patrimoniu. Unii zic ca nu fara interes si nu fara nepricepere--dar trebuie ca a fost si multa nepricepere, ca deh, pe langa Sandra Brown mai era si inflatia bat-o vina care sa lucreze la de-pedstalizarea scriitoricimii romanesti.

Asa ca cel care-i azi in fruntea institutiei nu face decat sa ne arate decat de la cat de jos s-a putut pleca si cat de departe s-a putut ajunge.

Oameni buni, povestea este ca Uniunea Scriitorilor nu poate avea viata eterna. In fapt, i-a cam trecut termenul de multisor...

12 comentarii:

Anonim spunea...

flachi v-am citit comentriul pe forumul zilei si nu post sa ma intreb cat de josnic e uricariu asta. tot din ziua de azi un interviu cu el


DIALOGURI_ESENTIALE - Joi, 12 mai 2005

Ma retrag, nu mai candidez!

Eugen Uricaru in dialog cu Brindusa Armanca

In plina fierbere a Uniunii Scriitorilor aflata inainte de alegeri, Eugen Uricaru, prozator de forta cu zeci de carti publicate, dintre care "Asteptandu-i pe invingatori", "Vladia", "Complotul", "Stapanirea de sine", "Memoria", "Vreme in schimbare" l-au consacrat, se afla intr-o situatie delicata: o scrisoare a Doinei Cornea i-a intors viata pe dos. Disidenta sustine, pe baza unei adrese oficiale de la CNSAS, ca Uricaru este informatorul ascuns sub numele de cod "Udrea". Pana la clarificarea contestatiei depuse, presedintelui U.S. nu-i ramane decat sa cugete, in penumbra melancolicei Case Monteoru, la amaraciunile gloriei. Titlu, de altfel, al unui volum al sau.

De cand am stat pe indelete de vorba, s-au mai schimbat lucrurile. Ce raspundeti la semnalul pe care l-a transmis public Doina Cornea, ca ati fi "Udrea", unul dintre informatorii din dosarul ei de urmarire? Informatia venea dintr-o adresa nr. 3458/01/28.03.2005 venita oficial de la CNSAS.

Astept pana primesc la randul meu raspunsul oficial al CNSAS la contestatia pe care am depus-o. Am cerut reverificarea pe baza legii a celor spuse de doamna Cornea. Am lucrat in Ministerul Afacerilor Externe, am fost verificat, nu sunt eu acel "Udrea". De fapt, este un nume de cod uzitat, pe care l-am mai intalnit: de pilda "Babu" Ursu avea acest cod, ca urmarit.

De ce n-ati raspuns scrisorii confidentiale pe care doamna Cornea v-a trimis-o in 7 aprilie 2005?

Nici o clipa n-am crezut ca ea este semnatara scrisorii, am crezut ca e o farsa. N-am cunoscut-o personal, desi spune ca am stat in acelasi prezidiu la Institutul Francez in 1997. Nu eram eu, ma confunda cu Laurentiu Ulici care era pe atunci presedintele Uniunii Scriitorilor. Nu aveam cum sa fiu eu, care nici n-am fost la Institutul Francez. O situatie ciudata: nu aveam de gand sa mai candidez, reflectasem mai de mult ca in aceasta functie nu esti un om liber, iti ia mult timp si esti mereu in defensiva. Am facut imprudenta sa vorbesc despre "literatura triviala" si am fost atacat din toate partile. Totusi, m-a intrigat ca in scrisoare aparea acel targ, ca daca nu candidez, semnatarul pastreaza confidentialitatea si nu-l da in vileag pe "Udrea". Asta nu mult inainte de 16 mai, ziua in care incep sa se depuna candidaturile pentru presedintia Uniunii Scriitorilor.

Ziceti ca n-ati crezut ca era Doina Cornea cea care va trimitea scrisoarea. Acum stiti ca era. Credeti ca ar fi vrut cineva s-o influenteze trimitandu-i informatia acum?

Nu stiu, nu comentez. Fiecare gandeste si face ce crede. Doamna Cornea a facut ce a crezut de cuviinta. Nu mai doresc sa discut despre acest caz, pana nu vor fi lamurite toate aspectele.

Ce veti face in continuare?

Ma retrag, nu voi mai candida la presedintia Uniunii Scriitorilor. Sunt intr-o situatie neplacuta. Am ajuns la o limita, intr-un climat insuportabil. Nu poti conduce o organizatie fracturata unde o parte, care te-a ales, te sustine, iar restul te scuipa. Prea multe pasiuni si prea mare "expresivitatea" acestei pasiuni. M-am straduit sa fac sa functioneze Uniunea ca un intreg, sa serveasca tuturor membrilor ei si literaturii romane.

Vedeti nociva existenta mai multor grupuri in Uniune?

Ideea grupurilor mi se pare naturala intr-o organizatie atat de mare, care acopera intreg teritoriul national, plus cele din afara Romaniei. Este firesc sa existe curente de opinie diferite. Problema apare atunci cand nu accepta toti jocul democratic, sa respecte toti regulile stabilite de majoritate. A fost nevoie de unele precizari in privinta Statutului, tocmai pentru a nu permite interpretari, confuzii. Daca precizam regulile si le respectam toti, atunci nu-i nici o problema...

Am incercat sa regasesc Uniunea Scriitorilor din Romania pe Internet. N-am gasit-o...

N-ati gasit-o fiindca se lucreaza la un site complex. Am avut o problema organizatorica in privinta Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti, cea mai mare din tara. S-a lucrat la acest site care contine jumatate din informatia viitorului site al U.S.R. Ceea ce voiam sa facem, era un site complex, o oglinda fidela a literaturii romane contemporane, in care sa se regaseasca fiecare autor. Alex Stefanescu are materialul, un dictionar de scriitori cu datele esentiale ale acestora, un adevarat ghid.

Va fi accesibil si pentru strainii care s-ar interesa de literatura romana si de scriitorii ei?

Sigur, unele chestiuni de interes vor fi traduse in engleza. Obligatoriu informatii privind opera, bibliografia de baza, datele de contact ale scriitorilor, membri ai Uniunii. Ne gandiseram si la istoricul manifestarilor, agenda actiunilor, inclusiv catalogul celor 18 reviste pe care le editeaza, intr-un fel sau altul, U.S.R.

Asadar, jumatate din scriitorii Romaniei se gasesc in Bucuresti. Grozava centralizare pana si in literatura romana! S-au terminat inspiratia si talentul in Provincie?

Asta e o chestiune care vine din istorie. Intr-un regim totalitar totul era centralizat, pentru un mai bun control. Cele mai importante reviste literare erau in Bucuresti, editurile erau concentrate in capitala, asa ca era o atractie pentru cei care voiau sa-si mareasca sansa de a se exprima. Eu cred ca acum asistam la fenomenul invers, de descentralizare, e un fenomen in realizare, nu rapid dar serios. In ce ma priveste, am incurajat ca presedinte al Uniunii descentralizarea, prin stimularea filialelor.

In ce sens?

Mai intai prin indemnul de a-si schimba mentalitatea, de a inceta sa astepte totul de la Bucuresti, sa incerce sa-si realizeze chiar surse de venituri locale pentru ca fiecare zona are o identitate, fara sa intre in conflict cu identitatea nationala, si cred ca exista interes pentru sustinerea culturii si pe plan local. Ca sistem, ne-am gandit ca e bine ca reperzentantii locali ai Uniunii Scriitorilor sa fie sprijiniti de conducerea de la centru.

Nu apar frustrari in teritoriu din cauza acestui tip de "descentralizare" care, dupa ce U.S.R. a cumulat zeci de ani autoritatea si resursele la "centru", acum spune "descurcati-va!"?

Nu cred, fiindca noi am pregatit aceasta chestiune timp de patru ani. Am fost in centrele unde U.S.R. are filiale si, chiar daca nu peste tot la fel, lucrurile incep sa se miste. De exemplu la Iasi trei sferturi dintre programele culturale se fac cu ajutorul resurselor locale. cei de la Iasi au reusit sa deschida o librarie importanta a Uniunii, o frumoasa casa cu etaj, avem un complex in care functioneaza filiala noastra, revista "Convorbiri literare", mai sunt si alte publicatii acolo, asadar prin folosirea disponibilitatilor locale exista fonduri folosite de scriitorii oeseni. Asta nu inseamna ca Uniunea Scriitorilor nu finanteaza in continuare de exemplu festivalul anual al "Convorbirilor ..."sau programe culturale pentru care se cere ajutor si le consideram importante. Programele sociale le rezolvam la Bucuresti, fiindca exista la Iasi, la Timisoara, la Cluj, la Bacau scriitori care trebuie ajutati. Unii primesc masa in sistemul organizat de serviciile sociale ale autoritatile locale, dar platim noi, ceea ce e vital pentru acesti oameni.

Cum ajung scriitorii contemporani muritori de foame? Si-au pierdut ei importanta in societate?

Scriitorii sunt importanti in masura in care mediul lor isi asuma identitatea si responsabilitatea in fata istoriei. Daca mediul nostru social nu este atent la cultura proprie si in special la literatura care este vectorul principal in operatia de conservare a identitatii culturale, suntem intr-o situatie de risc: intram in Europa, am intrat in NATO, dar nimeni nu sta la masa cu barbarii. Credibilitatea, autoritatea ne-o castigam prin cultura, fiindca banii sunt aceiasi in Europa unita, armata are o singura comanda, afacerile sunt tot mai globalizate, insa ceea ce ne diferentiaza este cultura. Trebuie sa ne facem cunoscuti prin cultura, trebuie sa ne convingem partenerii ca, daca vorbesc cu scriitorii romani, se imbogatesc cu ceva, castiga ceva.

Nu-i cam ambitios intr-o lume in care cititul e in declin, in care generatia tanara nu citeste?

Eu nu sunt atat de sigur ca nu citeste, mai degraba e manipulata sa nu citeasca ...

Ei, nu! De cine e manipulata?

Intram in niste dedesubturi ale politicii mondiale, exista un proces de globalizare si in domeniul culturii, ceea ce reprezinta unul din marile pericole. Globalizarea paote avea loc in relatiile economice, in relatiile financiare, dar nu in cultura. Fiindca asta ar insemna saracire, inseamna transformarea identitatii multiple a umanitatii intr-o identitate monocolora si monocorda. Acesta este procesul care ar duce la un fenomen de manipulare generala. E mult mai usor sa manipulezi mase de someri, mase uniforme...

Si cine este "Big Brother" in acest proces?

Big Brother poate nici nu exista ca entitate, dar exista grupuri cu un puternic instinct al puterii si care stiu ca stergerea identitatii inseamna control mai simplu si mai usor. Exista o presa care spune: avem calculator, avem Internet, ce ne mai trebuie carti, istorie, literatura, gasim totul pe loc. Am vazut afise: "Nu-ti pierde timpul la biblioteca, uita-te la TV K lumea!". Ne uitam la aceleasi seriale, in Spania, in Japonia, in Romania, in Ucraina, iar aceasta isterie a sub-produsului cultural care circula cu o viteza si cu o eficenta uluitoare este pe cale sa ne coste pe toti. Ajungem sa ne temem sa spunem ca ii citim cu placere pe Sadoveanu sau pe Rebreanu, ca sa nu fim taxati ca demodati, literatura romana incepe, dupa unii, de prin 1995 sau chiar 2000. Toate acestea sunt ecouri tarzii ale tentativelor de "revolutie culturala", totdeauna o dictatura incepe cu o "revolutie culturala". Nu spun ca ar exista in Romania o dictatura in sens clasic, dar se poate pregati o dictatura a banului, unde relatiile interumane sunt degradate iar valorile culturale nu stau pe locul meritat. Trebuie sa fim atenti la consecintele acestor ideologii.

Primejdiile care ziceti ca il ameninta pe scriitor nu sunt percepute, fiindca scriitorii nu prea apar la televizor ...

Vedeti, nici nu cred ca scriitoriivor avea vreodata sanse sa apara la posturile comerciale, decat daca este vreun scandal. E o problema sensibila, daca statul este administratorul societatii, tot el trebuie sa se ingrijeasca de cultura, unde nu se pot aplica legile societatii de consum. Scoala, care este in grija statului, educatia, politica de editare a cartilor, pentru ca azi cartile au preturi prohibitive, bibliotecile publice trebuie avute in atentie. Cred in posibilitatea unui parteneriat publi-privat pentru a se pune bazele unui sistem puternic de difuzare a cartii pe intreg teritoriul tarii, ceea ce va duce la scaderea pretului cartilor, la rezolvarea problemelor economice ale scriitorului si la reglarea reala a pietii. Azi suntem in situatia ca vindem o carte in 2 000 de exemplare, cam cat poate cumpara un cartier, iar o carte aparuta la Cluj nu are sanse sa fie gasita la Bacau, la Sibiu, Brasov sau la Timisoara. Accesul la cultura, la literatura este astfel limitat. Se intampla asta si pentru ca in 1990 s-a desfiintat sistemul de difuzare a cartii intemeiat in 1926, se chema atunci "Cartea Romaneasca", care a functionat, cu unele transformari, pana in 1990. Acum sistemul s-a privatizat, s-a rupt, se incearca vanzarea in supermarket. Sunt de acord ca editurile sa fie private, dar nu si sistemul de difuzare de carte care ar trebui sa fie vegheat de stat, asa incat cartea sa circule, sa ajunga la cititori, si de aici sa creasca si tirajele etc. Am avut o tentativa esuata de reinfiintare a sistemului de distributie carte, dar a esuat fiindca negustorii de carti nu au interes sa fie carte ieftina, din care ei retin un procent si spun: "nu castig, nu ma intereseaza..."

Au aparut, in schimb, cititorii de librarie ...

Vreau sa adaug ca a aparut un fenomen interesant, a crescut de zece ori frecventa la biblioteci, mai ales in orasele mici. Asta ma bucura, cum ma bucur si de "cititorii de librarie", chiar daca e un simptom de saracie, fiindca oamenii nu isi permit sa cumpere cartile. Cititul este un act de igiena mentala, atunci cand citesti iti dezvolti propria gandire, textul e stimulator, prin el poti sa traiesti o experienta sau, daca ai avut o viata interesanta, poti sa o retraiesti citind textul. Avem Internet, dar cititul nu poate fi substitui total de acesta ... Nu literatura e vinovata, ci mai curand cei care nu stiu sa mijloceasca dragostea pentru carte, fiindca cititul la scoala incepe.

Uniunea Scriitorilor ce poate face in acest proces?

Singura nu poate sa rezolve problema, este poate organul cel mai sensibil al institutiilor din Romania, care resimte toate rivalitatile lumii artistice, simte primul esecurile din viata economica, ca si confruntarile din viata politica. Lumea scriitoriceasca presimte ce se intampla, are senzorii ei.

Sunt si tot felul de amestecuri, scriitorii au fost obisnuiti sa gandeasca in alb si negru si adesea e greu sa intelegem ca a fost un razboi intre bunul simt si dictatura, intre normal si anormal, iar intr-un razboi se folosesc toate mijloacele, de la agenti provocatori la subminarea autoritatii. Multe s-au mostenit, iar dorinta de a simplifica, de a imparti lumea in buni si rai, e usor perdanta. Daca vom scotoci, vom gasi printre "buni"oameni care n-au avut de-a face cu sistemul, dar n-au avut de-a face cu nimic pe lume, fiindca nu i-a interesat decat propria lor persoana....

Nu inteleg, cantaretii regimului dictatorial au fost, de fapt, niste soldati?

Nu stiu, se poate ca acesti "cantareti" sa fi facut si lucruri bune, sa fi venit la calitatea lor de artisti. Unii s-au vandut cu totul, si-au vandut sufletul. Dar trebuie totul analizat cu atentie, sa discernem, fiindca altfel ajungem sa nu fim mai buni decat cei care hotarau destinul nostru inainte de 1989.

Simt scriitorii romani limitari ale libertatii lor acum, in democratie?

Fiindca jurnalistii romani au simtit aceste limitari drastice ale libertatii de exprimare, mai ales in ultimii doi ani.

Eu am fost unul dintre cei acuzati intr-un ziar, in "Gardianul", ca intr-o sedinta a Comitetului Director am spus, foarte clar, ca revistele finantate de Uniunea Scriitorilor sa se abtina a aduce prejudicii imaginii Uniunii.

Dar ce inseamna "imaginea" Uniunii Scriitorilor din Romania?

Va dau un exemplu: spui, intr-o revista a U.S.R. ca premiile sau juriile U.S.R. sunt niste smecherii, ca totul e o gluma. Daca o spui intr-o publicatie care nu primeste bani de la Uniune, inteleg, mi se pare logic, dar asa...

Daca e o critica argumentata, mi se pare legitim sa apara oriunde...

Eu gandesc in felul urmator: atata vreme cat un juriu este considerat exceptional cand esti candidat si primesti premiu, iar cand nu primesti, juriul devine o nenorocire, o catastrofa, cred ca trebuie sa intervina regula si toti sa se abtina de la astfel de considerente. A fost vesnic scandal cu juriile, ele sunt facute din oameni, premiile le primesc scriitorii care sunt tot oameni. Dar cum vehementa e convingatoare si e producatoare de imagine, e mai bine sa ne abtinem, ca altfel lumea din afara va spune despre membrii Uniunii Scriitorilor ca sunt niste snapani, niste escroci, ceea ce nu doar ca ar aduce prejudicii de imagine organizatiei, dar este si profund nedrept.

peromaneste spunea...

"Ma retrag, nu mai candidez!" devine cumva replica sablon a celui cu ceva carte care se impiedica pe vreun culoar al puterii post-decembriste. Plesu, Constantinescu si acum Uricaru (care poate fi, impreuna cu d-na Cornea, o victima a dosariadei) par a avea aceeasi reactie atunci cand dau de greu: sa dea bir cu fugitul/refuzul.

Probabil ca se va intelege ca a mishuna pe culoarele oricarei puteri la vedere iti trebuie un anume sens care nu pare a fi prezent la oamenii de genul celor in discutie mai sus.

Anonim spunea...

eu l-as scoate pe plesu din enumeratie... si stim de ce

peromaneste spunea...

Anonimule, daca ne-ai da si argumentele la sugestia dumneata, am amenda ipoteza noastra mintenash! Asa ca abia asteptam sa vedem un argument. Altfel, multumim de poposire si atentie!

peromaneste spunea...

Despre scriitori si eroarea cititorului roman de a crede in scriitor dincolo de opera scriitoriceasca a acestuia...

Sa fie Paul Goma un scriitor pe masura ecourilor din jurul numelui sau in literatura romana? Raspunsul e mai degraba personal.

Sa fie Paul Goma constiinta pe care cei mai multi romani nu numai ca n-au avut-o dar au hulit-o? La timpul lui, cu siguranta.

Care sa mai fie relevanta d-lui Paul Goma in zilele noastre? Greu de spus, din moment ce istoria nu precizeaza. Sa fie vorba de talent scriitoricesc, istoric, constiinta publica sau ce? E un timp tare afurisit din moment ce trebuie sa amestecam toate aceste categorii si tot sa nu stim mai exact unde e raspunsul in ceea ce-l priveste pe Paul Goma. Pe de-o parte, el populeaza vidul last de asa numitii specialisti (cand e vorba de istorie), iar pe de alta, continua sa-si exprime puncte de vedere (cu valoare strict personala) in spatiul constiintelor publice.

Haideti sa luam ceea ce scrie Paul Goma cu valoare de inventar si sa mai lasam sa treaca ceva timp...

Anonim spunea...

ce o dati de colea colea cu nevinovatia lu uricaru? cand am citit in observator cultural asta nu am mai avut dubii.

Arta de a fi fost securist si de a nu fi deconspirat

Mirela CORLATAN


Pervertire absoluta a bunului simt si sedimentarea unui nou sistem axiologic, in care reperele sint lasitatea si complicitatea. Astfel ar putea fi exprimate sintetic consecintele nefaste ale colaborationismlui cu fosta Securitate in mediul cultural din Romania. La 15 ani dupa ce Securitatea si-a incetat oficial (si doar oficial) activitatea, ramasitele sale prezinta astazi manifestari din cele mai perverse. Victimele refuza in marea lor majoritate si chiar cu obstinatie denuntul.


Atunci cind una dintre victime are curajul de a arata cu degetul, cum a facut recent Doina Cornea deconspirindu-l pe turnatorul „Udrea“ din dosarul sau ca fiind Eugen Uricaru, printr-un gest reflex de autoaparare, se fabrica teoria conspiratiei. Putin mai conteaza daca informatia in sine este adevarata, important devine cine si de ce o spune. Dincolo de faptul ca dezvaluirea Doinei Cornea a venit cu putin inaintea alegerilor pentru sefia Uniunii Scriitorilor (si tocmai de aceea, dupa cum chiar ea a afirmat-o transant), cazul „Uricaru vs. Udrea“ este emblematic pentru lumea culturala romaneasca si duplicitatile care-o macina inca.

Artistii, fie ca e vorba de scriitori sau de plasticieni, sint reprezentati de niste eterni privilegiati. Atit in vechiul regim, semnind pactul cu diavolul intrupat de ofiterii Securitatii sau infatisindu-i angelic in tablouri pe fostii conducatori (asa cum a facut presedintele UAP, Zamfir Dumitrescu), cit si acum, cocotati in functii de demnitari, secretari de stat sau parlamentari. Si, dupa cum se contureaza deja, privilegiati vor ramine si de acum inainte. Extrem de putini dintre cei pe care ii reprezinta, respectiv membrii acestor uniuni de creatie, considera necesara o schimbare de directie. Iar pentru a justifica mentinerea acestui status quo, le cauta cu sirguinta scuze sau merite. In contrapondere, vinovatiile acestora sint uitate insa cu usurinta, in principal datorita fricii de a pierde privilegiile. Chiar daca ele constau doar intr-un loc de veci gratuit sau intr-un bilet de odihna si tratament cu pret redus.

- Vizita cu „prelucrare contrainformativa“
Daca acum onoarea unui artist a ajuns la cote ridicole pe piata, cu totul altfel au stat lucrurile in trecut. Poate cea mai importanta recunoastere a valorii „profesionale“ in rindul informatorilor o reprezenta obtinerea „biletului de voie“ pentru calatorii in strainatate. Sursa „Udrea“, folosita intens de Securitatea din Cluj in anii ’80 pentru a afla pulsul din redactiile revistelor de cultura („Echinox“, „Steaua“, „Tribuna“) si de la Uniunea Scriitorilor, a fost recompensat cu o excursie de o aproape o luna in Germania, in anul 1986. In Berlinul de Est, „Udrea“ a fost cu ochii-n patru, observind si poate notindu-si chiar toate amanuntele intilnirilor si discutiilor sale.

„Imaginea despre Romania este destul de intunecata, in special datorita situatiei economice“, aprecia „Udrea“, care, dorind sa arate ca si-a facut cu prisosinta datoria, precizeaza ulterior: „Am explicat ca lucrurile nu sint chiar atit de negre [...] Am inteles ca situatia de la noi este folosita propagandistic pe canale indirecte de conducerea RDG pentru a sublinia reusita actualei echipe de la Berlin“. Constatarile lui „Udrea“ sint facute dupa ce, asa cum arata o nota a ofiterului care a preluat nota – Eugen Velea –, inaintea plecarii, sursa a fost „prelucrata contrainformativ“. Intilnirile lui „Udrea“ cu redactorii editurilor Volkund Welt si Verlag der Nation sint si ele descrise in amanunt. Si, daca Eugen Uricaru neaga ca ar fi fost colaboratorul fostei Securitati, nu a putut nega si strania coincidenta de a fi fost in Germania atunci cind a fost „Udrea“, amintindu-si de vizita in RDG impreuna cu familia. In plus, cele doua edituri nominalizate de „Udrea“ sint cele care i-au publicat traducerile in germana a doua carti semnate de Uricaru, aparute in 1984, respectiv 1985.

„Udrea“ nu a iertat pe nimeni. De la oameni apropiati, prieteni sau colegi de redactie la revista „Steaua“, la oameni pe care nu-i cunostea decit vag, a turnat pe toti cei care aveau ghinionul de a se afla in raza privirii sale, ajungind chiar, asa cum arata un document din 10.03.1986, sa figureze pe lista „surselor cu posibilitati si in alte judete“. La rubrica „pe linga cine are posibilitati“, in dreptul lui Udrea sint mentionate Uniunea Scriitorilor si orasele Iasi, Timisoara, Brasov, Craiova. Fireste, primii vizati de el erau scriitorii din Cluj. „Sursa «Udrea» ne-a informat la 8.10.1983 ca in rindul personalului muncitor de la redactia revistei «Steaua» exista o stare de spirit necorespunzatoare, o atmosfera de ingrijorare in legatura cu masura de a introduce acordul global si la publicatiile literare.

Zilele trecute Augustin Buzura a venit la sursa cu un tabel prin care se cere convocarea sedintei de consiliu ce va avea loc in curind si despre lucrarile careia sursa ne va informa in timp util“, consemna acelasi lt. col. Eugen Velea dupa o intilnire cu „Udrea“. Mircea Zaciu, alaturi de toti scriitorii mai tineri al caror mentor era, apar constant in notele informative date de „Udrea“. Dorinta regretatului profesor de a protesta impotriva deciziei Consiliului Culturii si Educatiei Socialiste de la Bucuresti de a nu publica „Dictionarul scriitorilor romani“, la care lucrase zece ani, a fost urmarita riguros de „Udrea“. „I s-a indicat sa faca tot posibilul sa cunoasca continutul memoriului ce vor sa-l intocmeasca si chiar sa procure un exemplar. Pentru aceasta, Udrea isi va relua contactele cu Marian Papahagi, Jan Pop, Ion Vartic si Mircea Zaciu pentru a clarifica ce-i framinta [...]“, se spune intr-o nota de pe 12.06.1986.

- Marea gaselnita: „Udrea“ despre Uricaru
Aceasta este una dintre notele esentiale care au determinat, probabil, Departamentul de Investigatii al CNSAS sa-l identifice pe „Udrea“ cu Uricaru. Caci in aceeasi nota, putin mai sus, din neatentia autorului, se spune ca Eugen Uricaru (si nu Udrea) „in ultima perioada s-a eschivat, nevoind sa aiba neplaceri“, de la intilnirile tinerilor scriitori cu Mircea Zaciu, in al carui cerc de apropiati era inclus si el. Banuiala ca „Udrea“ este Uricaru a aparut probabil si din imaginea de ansamblu asupra notelor date de aceasta sursa. Actualul presedinte al Uniunii Scriitorilor este singurul personaj din notele lui Udrea care apare constant zugravit in culori pozitive. La toate reuniunile Uniunii Scriitorilor, precum si la alte manifestari literare la care participa Uricaru, acesta avea doar luari de pozitie „corespunzatoare“, notele lui „Udrea“ gidilindu-i astfel orgoliul ofiterului cu care se intilnea frecvent, de citeva ori pe luna, in casa conspirativa „Varna“. „Sursa «Udrea» ne-a informat ca recent a discutat cu scriitorul Eugen Uricaru din Cluj care a participat la sedinta de Consiliu a Uniunii Scriitorilor din RSR, ce a avut loc la Bucuresti in 20.05.1985“. Aceasta este una din notele ce dovedesc, in opinia lui Uricaru, ca era imposibil ca „Udrea“ sa fie chiar el.

Cum ar fi putut „Udrea“ sa-l „toarne“ pe Uricaru? Potrivit CNSAS, conspirarea surselor era insa o practica frecventa a ofiterilor, intrucit unele din notele informative, in functie de institutiile vizate, erau citite nu doar de securisti. O persoana din exterior care ar fi stiut cine se ascunde in spatele unui nume conspirativ prezenta riscul de a distruge o intreaga retea informativa. Celalalt argument adus de Uricaru, ca „Udrea“ ar fi fost numele sau conspirativ din dosarul de urmarire informativa, este si acesta demontat de CNSAS. Pentru a nu se incurca in coduri, un nume conspirativ, in acest caz Udrea, nu avea cum sa fie folosit pentru doua persoane diferite, una urmarita (Uricaru) si o alta cu calitate de informator, sustin expertii CNSAS. „Dovada“ necolaborarii cu Securitatea, pe care Uricaru spune ca o are de la CNSAS, este, de asemenea, fara valoare, bazindu-se doar pe un raspuns dat de SRI dupa o asa-zisa verificare in arhive.

- Singurul demascat din Dosarul „Diana“
Dezvaluirea facuta de Doina Cornea, dupa ce aceasta i-a cerut anterior lui Uricaru, printr-o scrisoare confidentiala, sa demisioneze din functia de presedinte al USR, a venit intr-un moment extrem de delicat. „Santaj“, a acuzat Uricaru. „Inscenare“, au sarit in ajutorul sau mai multi scriitori, exploatind faptul ca Doina Cornea face declaratia chiar inainte de alegerile la Uniune, insinuindu-se astfel ca face jocurile adversarilor lui Uricaru. A trecut neobservat insa faptul ca ea a facut cererea de deconspirare a aproximativ 25 de nume din dosarul sau de urmarire „Diana“ (nume cuprinse in doar patru din cele 32 de volume care o privesc) cu aproape trei ani in urma.

Primul si singurul nume de cod cu privire la care CNSAS s-a putut exprima transant a fost „Udrea“ si asta abia in urma cu doua luni. Intimplator, in apropierea alegerilor la USR. Si, tocmai de aceea, dupa cum spune, Doina Cornea a considerat necesar sa faca publica informatia, dupa ce i-a dat „sansa de a-si proteja demnitatea“ cerindu-i demisia. „Nu am cunoscut-o pe Doina Cornea, deci este absurda ideea ca as fi putut sa dau note despre ea“, spune Eugen Uricaru, sustinind ca, similar, in dosarul sau de urmarire a gasit descrierea unei intilniri pe care ar fi avut-o cu Steinhardt, dar pe care nu l-a cunoscut. Nici Doina Cornea nu sustine insa altceva. „Fireste ca multi dintre informatori nu ma cunosteau, ca nu veneau buluc la mine in casa sa ma traga de limba“, spune aceasta.

- Buzura, victima toleranta
Daca pe Cornea n-o cunostea, turnatoriile despre scriitorii Augustin Buzura si Grigore Zanc au fost facute de „Udrea“ din pozitia de prieten. Despre acesta din urma, fost prefect de Cluj si senator, actual membru CNA, spunea ca-l poate influenta negativ pe Buzura, ca este „afemeiat, fara principii, fiind capabil de a trece peste orice“. Despre sotia lui Buzura, Maria, fost redactor la Editura Dacia, „Udrea“ sustinea ca „stie pulsul aranjamentelor si viata luxoasa a altor scriitori“, reprosindu-i consoartei lipsurile materiale. Daca Zanc considera aceasta o „turnatorie jegoasa, de tata“, izvorita probabil din „complexele, inclusiv literare, ale lui Uricaru“, Buzura pare patruns de duhul blindetii.

„Mi se pare stupid sa ne intoarcem din nou la dosare“, acuza acesta, neavind nimic sa le reproseze celor 56 de turnatori din dosarul propriu (a caror deconspirare o asteapta). „Dumnezeu cu mila“, spune acesta, gasindu-i virtuti presedintelui Uricaru, care „a facut un hotel pentru Uniune“. Buzura l-a „pretuit“ pe Uricaru, dupa propria expresie, si de aceea se „incapatineaza sa creada ca e vorba de o eroare“. Asa probabil cred si altii din generatia lui, cu atit mai mult daca nu stiu ca au fost turnati de acesta. Tocmai de aceea, singura sansa pentru asanarea morala a USR (si a celorlalte uniuni de creatie) ramine in tineri. Precum Cartarescu, care ii „denunta“ deunazi pe „vierii mintii“, Ionut Chiva, care a catalogat USR ca pe un „organism retardat“ sau Florin Lazarescu, care aprecia ca „USR ar trebui darimata din temelie“.

Anonim spunea...

Initial am vrut sa va zic una de nu putea s-o suporte ecranul pana cand am citit in Jurnalul National de azi opinia lui Cartarescu (un scriitor pe care si cei de sub pseudonimul generic flachi cred ca il apreciaza). Dupa ce i-am citit editorialul, mi-am adus aminte de voi, bravo!


Uniunea scriitorilor, la rascruce
Sa ma ierte distinsii cititori daca revin, dupa numai doua editoriale, la o problematica pentru dumnealor, poate, anodina, pentru mine insa interesanta, pentru ca priveste propria mea "meserie".

E vorba de destinul si situatia prezenta a Uniunii Scriitorilor din Romania. Inca mai fac parte din aceasta organizatie, desi de zeci de ori am vrut sa-mi dau demisia in ultimii ani. Daca nu mi-am dat-o pana acum, a fost din sila de a o depune in mainile presedintelui Eugen Uricaru (in fine, celebru azi sub numele de Udrea). Azi, dilema mea in privinta demisiei pare a se rezolva de la sine: Uniunea Scriitorilor, in forma ei actuala, isi traieste ultimele zile.

Cu un presedinte banuit a fi fost turnator al Securitatii, cu una dintre principalele cladiri din patrimoniu - casa Monteoru - revendicata de fostii proprietari, cu o afacere extrem de incurcata ca mijloc de trai - cazinoul de la Casa Vernescu –, cu o vila de la Neptun in curs de vanzare, cu o situatie financiara de o dezordine incredibila, cu un hotel pe jumatate ridicat fara o situatie clara a apartenentei lui, cu datoriile din trecut ale scriitorilor (milioane de euro in bani actuali) necontabilizate, Uniunea Scriitorilor traieste azi scadenta tuturor datoriilor neplatite la timp. Datorii morale, organizatorice, financiare. E de necrezut ca o institutie a intelectualitatii noastre, a unora dintre cei mai civilizati membri ai societatii romanesti a refuzat, tip de cincisprezece ani, orice autoevaluare critica si orice incercare de reforma. Au fost oare scriitorii atat de obisnuiti cu statutul lor in comunism, incat nu au mai observat, nici cei mai critici dintre ei, ca trec intr-o lume noua cu o institutie flagrant invechita? S-au agatat atat de tare de privilegiile lor de altadata, incat sa nu mai observe ca, vorba ardeleanului, "asa ceva nu poate sa existe"? Repet in pustiu, de cincisprezece ani incoace: Uniunea Scriitorilor e o institutie de la inceput si fudamental nedemocratica. Gandita in trecut ca instrument politic, dupa model sovietic, o astfel de uniune reunea toti scriitorii dintr-o tara "socialista", pentru a putea fi controlati de partidul unic. Numai apartenenta la ea ii valida pe scriitori ca scriitori. Caracterul monolit si exhaustiv al unui astfel de "sindicat" corporatist este cat se poate de tipic pentru o institutie a unui stat totalitar. Dupa Revolutie, noile statute au confirmat, in loc sa reformeze, situatia, care acum, din monstruoasa, devenea grotesca: nu te poti numi scriitor daca nu esti membru al Uniunii. Nu poti lua un premiu al Uniunii daca nu esti membru al ei. Nu poti face parte si din alte organizatii asemanatoare. Pe de alta parte, nimeni nu a fost scos din randurile Uniunii pentru colaborare cu vechiul regim sau pentru nulitate profesionala. Aceste vicii esentiale, definitorii ale acestei organizatii anacronice au generat, cum era de asteptat, coruptie, arivism, lichelism la toate nivelurile ei. Dupa chipul si asemanarea presedintelui recent demisionat, mai toti liderii locali s-au transformat in baroni atotputernici, taind si spanzurand in filiale.

Oare de ce ne aminteste acest sistem clientelar, endemic in Uniunea Scriitorilor? Oare e intamplator faptul ca ultimul festival de literatura de la Neptun s-a petrecut "sub inaltul patronaj al primului-ministru Adrian Nastase"? Oare nu cumva acelasi prim-ministru pe atunci la putere a dat (din buzunarul propriu?) acum un an un miliard de lei pentru scriitori, dezgustatoare – si reusita s incercare de a le cumpara constiintele? si nu cumva, in toate imprejurarile, Eugen Uricaru s-a comportat ca un servil om al fostei puteri, care l-a recompensat cu inalte si banoase posturi in Ministerul de Externe, la radio, in toate fiefurile PSD? Caci pana la urma firele duc tot aici, ca toate firele coruptiei romanesti din ultimul deceniu.

Poate ca la conducerea Uniunii vor veni acum, in urma alegerilor, oameni noi, dornici de schimbare. Ii avertizez ca nu vor putea face nimic pana cand nu vor asana complet putreziciunea financiara a acestei organizatii si pana nu vor gasi vinovatii derutei morale a scriitorimii noastre. Pana nu vor intelege ca a fi scriitor inseamna a scrie literatura de calitate, atestata de experti si de public, si nu a avea doua sau trei carti publicate. Pana nu vor accepta sa fie doar o asociatie profesionala, in concurenta libera cu altele de acelasi fel. Pana nu vor intelege ca finantarea nu ti-o dau "patrimoniul" sau mitele politice, ci concursurile de proiecte. Pana nu vor invata sa gandeasca modern, european, si nu bizantin, ca pana azi.

In ceea ce ma priveste, nici macar o Uniune reformata nu m-ar atrage. Am visat intotdeauna un club literar restrans, in care douazeci sau treizeci de scriitori sa convietuiasca in respect reciproc, sa-si citeasca textele la care lucreaza, sa se ajute in cautarea traducatorilor, editorilor, agentilor literari. Fara statute, fara patrimoniu, fara presedinti si vicepresedinti. Numai intr-un astfel de grup informal m-as simti bine printre colegi.

Anonim spunea...

Dincolo de „cazul Uricaru“
Octavian Paler

Felul in care gazetele noastre l-au pus la stalpul infamiei pe Eugen Uricaru, fostul presedinte al Uniunii Scriitorilor, mi-a intarit o impresie mai veche.

Intr-o lume ca a noastra, in care tot ce mai lipseste e sa auzim pe cineva banuind-o pe Fecioara Maria de adulter, trebuie sa-ti iei mereu precautii. De aceea tin sa fac o precizare. Daca as crede ca e posibil sa fii perfect „obiectiv“, as putea pretinde ca indeplinesc conditiile necesare pentru a ma pronunta fara nici un „parti pris“ in ceea ce a devenit, deja, „cazul Uricaru“. Caci nu sunt in relatii amicale cu presedintele demisionar al Uniunii Scriitorilor, aflat de ceva vreme in ciclonul unui scandal, generat de suspiciunea ca ar fi fost informator al Securitatii. Nici in relatii proaste. Ne-am salutat colegial, cand ne-am intalnit, si cam atat.

Nu ma grabesc, totusi, sa am un raspuns in legatura cu intrebarea: Este Eugen Uricaru aceeasi persoana cu „Udrea“ (cel care m-a turnat, aflu, si pe mine)? Si n-o fac dintr-un motiv foarte simplu. Nu sunt convins ca intrebarea e, deocamdata, mai mult decat o intrebare. In schimb, as avea unele lucruri de spus pe marginea acestui „caz“.

Felul in care gazetele noastre l-au pus la stalpul infamiei pe d-l Uricaru, in absenta unor probe indubitabile, mi-a intarit o impresie mai veche. La noi, culpele nu sunt „dezvaluite“. Sunt „demascate“ triumfator, pe un ton euforic. Cu o bucurie rea, care l-ar putea duce pe un psihanalist onest la concluzii deloc placute despre unele caracteristici ale psihologiei noastre. Nu e prima oara, acum, ca ma incearca un sentiment penibil; si anume ca traiesc intr-o societate (daca se poate vorbi pe malurile Dambovitei de „o societate“) pe care doar linsajele o excita, o scot din plictiseala si din lehamite. Dar faptul ca nu ma mai mira nimic nu face mai suportabil acest sentiment. Ma conving tot mai des, din nefericire, ca ne folosim libertatea intr-un mod care o poate urati iremediabil, obligandu-te s-o compari cu teroarea si sa te intrebi: asta am vrut, oare? libertatea de a ne uri unii pe altii in public? libertatea de a lua noi locul Securitatii? libertatea de a lovi, de a compromite, de a dezonora? Nu cunosc o interpretare a libertatii mai stupida, mai primejdioasa si, la urma urmei, mai primitiva decat sloganul scris, in mai ’68, pe zidurile Parisului: „Este interzis de a interzice“. Cum sa fie interzis de a interzice? Cum ar arata o lume fara legi, fara judecatori, fara puscarii, in care oricine ar putea nimici pe oricine fara sa pateasca nimic? Cum ar arata o sosea pe care soferii n-ar trebui sa respecte nici o regula? Ceea ce ne lipseste azi in Romania, pentru a simti gustul libertatii, este un sistem civilizat si acceptat de toti de interdictii. Pentru ca „orice e permis“ e la fel de odios ca „nimic nu e permis“.

Macar ceva era limpede in „cazul Uricaru“, dupa parerea mea. Ca bunul-simt impunea o retinere. O indoiala. Cel putin pana la rezolvarea contestatiei depuse la CNSAS prin care ex-presedintele atat de hulitei Uniuni a Scriitorilor neaga orice legatura dintre el si conspirativul „Udrea“. Unii vorbesc despre o posibila confuzie. Sau chiar de o cabala (fiindca de ticalosii nu ducem lipsa azi). Dar asasinatele „se vand“ bine. Inclusiv cele morale. In consecinta, gazetele nu si-au pierdut timpul cu dubii. Unele au titrat cu litere grase, pe prima pagina, ca intr-un comunicat catre tara, ca „seful scriitorilor e un turnator“. Ma intreb de aceea, si sper ca nu exagerez. Daca Eugen Uricaru nu minte, si o va putea dovedi, ce vor face aceleasi gazete? Ii vor cere scuze intr-un colt discret de pagina? Dar, oare, pot repara scuzele o onoare terfelita?

Inclin sa cred ca abia acum Securitatea a reusit sa castige lupta cu sufletele noastre. Cata vreme ea exista, ca institutie, infricosa, vara groaza in oameni, dar nu era atotputernica. Inlauntrul fricii ramanea, macar, ceva neatins: ideea ca eram niste victime. Si, implicit, dispretul pentru managerii fricii. Acum, sub forma de strigoi, care iese din cand in cand la lumina, Securitatea a reusit performanta maxima. Nu ea e dispretuita azi. Sunt dispretuite victimele ei! Asta s-a urmarit oare? Daca da, obiectivul a fost atins.

Si as mai risca o constatare. E un secret al lui Polichinelle ca prin parlamentul Romaniei misuna nu putini fosti securisti. De asemenea, pe la alte institutii ale „democratiei“ noastre. Nu mai vorbesc de serviciile secrete, de partide sau de afaceristii care au pus mana pe economia Romaniei. Dar ce stim, dupa cincisprezece ani, despre politia care a facut din frica baza politica a regimului comunist? si despre modul in care s-a „convertit“ ea la capitalism, la democratie? Fleacuri. In schimb, e azvarlit oprobriului public, din cand in cand, cate un turnator.

Bineinteles, turnatorii nu au nici o scuza. Dar nu ei au organizat teroarea care a existat in Romania. Si, in definitiv, eu ma indoiesc ca d-l Basescu sau d-l Nastase au avut mai putine relatii cu Securitatea decat informatorul Udrea, cine va fi fost el.


Mai este unii(sic!) care nu cred in vinovatia presedintelui demisionar al USR.

Anonim spunea...

NU a fost prezentata nici o proba scrisa, nici cel mai mic colt de hartie scris de Uricaru. Ba mai mult, o anumita duduie de la CNSAS a facut afirmatia ca vor cauta si vor gasi ei un asemenea document, nu conteza cum.
Dinescu care a fost unu din cei care a distrus USR si cel care a bagat Uniunea in datoriile notate mai sus este unul din cei care participa la judecare lui Uricaru.
Sa nu va mirati daca Cartarescu va fi urmatorul presedinte, cu mari sanse sa fie impins de gasca lui Dinescu.

peromaneste spunea...

Anonimule, Maestre, daca poti spune mai multe si mai bine, fa-o pe prima pagina!

Chstia este ca d-l Cartarescu nu pare a fi interesat in presidentia in discutie/USR. Orice scriitor care se va baga acolo, o va face-o pentru avantajele materiale directe pentru el si prietenii lui (power base). USR nu poate functiona in felul asta.

Ce se poate face, daca mai sunt bani si obligatii, este sa se transfere toata povestea unor manageri profesionali--cu contabilitate si principii de management si nu cu versie si nevoi de familie...

Anonim spunea...

Nu cred ca trebuie sa umplem prima pagina pana CNSAS nu se pronunta.
Dar hai sa facem un pariu, daca Cartarescu candideaza da-i o sticla de whisky ?
Uricaru nu are gasca, de aia a ajuns unde este ...

peromaneste spunea...

Cromozomule,

poate ca se va merita o sticla de scotch (de pana in $35) daca pana la urma Cartarescu va candida. Cu ce te prinzi in joc daca n-o face insa?

Google
 

Postări populare