Anunţ publicitar al Statului Român in ziarele mari ale lumii:

Cine a putut, ştiut şi vrut a plecat.

Avem nevoie de ajutor!
Plătim la nivelul pieţei.
Preferăm vorbitori de Româna!

______________________________


poante § intelart § cafeneaua
© 2005
cel mai vechi blog peromaneste

30.7.11

la foto-discutii cu gabriel (dati click sa urmariti discutia la flickr)


Dropia / The Great Bustard, originally uploaded by cod_gabriel.

Dropia / The Great Bustard

Dropia, una dintre comorile moşiei lui Dinu Murguleţ din "Viaţa la Ţară" de Duiliu Zamfirescu. Un simbol al Bărăganului, cândva comună aici, "comoara" a fost vânată până a dispărut. / The great bustard, once a common animal in the Romanian Plain, has been hunted into extinction in this part of Romania.
Wikipedia in Romanian claims that it can still be found in western Romania, in the Romanian part of the Pannonian Plain.

Comments and faves


peromaneste (4 hours ago)
astora le-a cam stat ceasul

cod_gabriel (2 hours ago)
Daca te referi la muzeu, sectia de stiintele naturii e intr-adevar mica si prafuita. Cu putina pasiune, se putea mai mult chiar si fara cine stie ce cheltuieli, mai ales ca zona Brailei are o fauna bogata.
Pe de alta parte, lumea trebuie sa inteleaga ca nu poate fi totul ca la Bucuresti. Braila nu isi poate permite un muzeu Antipa sau viata cultural-stiintifica a Bucurestiului. Asta nu inseamna ca nu exista viata in afara bucurestiului, iar daca nu poti fi la nivelul institutiilor nationale, nu trebuie sa fii deloc. De exemplu, gradina zoologica din Braila nu este la fel de mare ca cea bucuresteana, ceea ce nu o impiedica sa aiba unele animale mai frumoase decat cele din Bucuresti si mai bine expuse (leii, ursii, lupii, muflonii, dihorii, vulpile, mistretii).

peromaneste (2 hours ago)
referinta era mai degraba generala
fiindca aduci vorba de muzeu, nu-i interesant cum in capitalism totul costa enorm? sau oricum, mai mult decat ne vine noua sa platim/intelegem ca face. ceea ce ma duce cu gandul la faptul ca tinuti in intuneric/izolare fiind, pe timpul lui impushcatu', nu ne dadeam seama nici de valoarea, nici de costul real al multor lucruri. ca si cu aerul, iti dai seama cat valoreaza numai cand iti lipseste...

cod_gabriel (85 minutes ago)
Da, asa este. Multe lucruri, materiale sau spirituale, le luam de bune si inca le luăm, realizandu-le valoarea de-abia dupa ce le-am pierdut. Asta ma aduce la subiectul urmator pe care vreau sa-l abordez: pretinsa uratenie a "blocurilor comuniste". Ei bine, unele erau, dar nu toate. De exemplu:

Deci, SE POATE ŞI MAI RĂU! Pare o barbarie. Dar nu este vina oamenilor, care sunt terorizaţi de facturi, de eliminarea subvenţiei la căldură, de creşterea preţului gazelor, şi încurajaţi pe de altă parte chiar de autorităţi, care nu fac altceva. În toată ţara, se acoperă frumoasele faţade decorate cu cărămidă ceramică, cu faianţă, cu calcio vecchio sau chiar cu mozaicuri. Se acoperă cu scârţâitoare.
Până cum, n-am observat niciodată că această clădire era frumoasă. Frumuseţea nu se bagă de seama. Abia când a apărut dreptunghiul de scârţâitoare (când eram copii, aşa îi spuneam, se găsea pe toate drumurile, iar pentru mine tot scârţâitoiare rămâne), a cărui urâţenie mi-a "zgâriat retina", mi-am dat seama ca faţada clădirii era de fapt frumoasă.

peromaneste (37 minutes ago)
Dupa Razboiul II, a fost un program sistematic in toata lumea pentru a pune populatia in locuinte. A fost un imperativ social, econmic si politic, ca sa nu zic si strategic.
Principiile formale existau de la sfarsit d ani '20 (Le Corbusier, Bauhaus etc.), dar nu stiu cat s-a tinut cont de ele si cat s-a actionat logic, in limitele posibilitatilor, pentru a solutiona imperativul de mai sus.
Asta a dus la inblocarea urbanului in multe locuri care n-aveau o legatura cu socialismul cat cu massificarea societatilor si o logica ce credea in progres. La noi, dat fiind ca se amestecau clasele sociale, lucrurile au mai mers cum au mers. Acolo unde clasele sociale/etnice s-au auto-segregat, mai toate bloacele au ajuns sa creeze infinit mai multe probleme decat au rezolvat.
Cat de frumoase sunt blocurile noastre? Depinde. Eu am gasit vina cu gashka arhitectilor romani ce s-au PROSTITUAT pur si simplu. Se vede asta mai mult cu cat de departezi de la marile axe ale orasului. Se mai vede asta si calatorind in alte tzari foste socialiste. La noi parca a existat un zel pervers de a ne-o trage unul altuia. Sunt dezamagit de arhitectii nostri pentru ca iata-i si acum in libertate cum inca fac nepermis de multe prostii. Sa nu mai vorbim de geniul liberal al bull-hitecturii romane, musiu Patriciu, ce nu mai pridideste sa ne convinga pe banii lui de ne-Adevar-ul.
Sunt solutii? Cu siguranta, insa ma ingrozesc atunci cand 'telectualii si oamnii asa zis ai spiritului fin practica discursul maximizarii interesului personal (citeste, egoism) pe toate canalele mass-media. Asta e gresit, teoretic si practic. Teoretic pentu ca dansii nu inteleg ca nu-s decat colportorii unor idei preluate pe jumate; practic pentru ca solutia in Romania este re-crearea COMUNITATII.


cod_gabriel (32 minutes ago)
Da, sigur.
Repet, s-or fi prostituat ei, dar există şi numeroase clădiri superbe vinovate de delictul ideologic de a fi fost contruite pe vremea regimului comunist, motiv pentru care au fost declarate urâte, în urma unor procese aranjate. După mine, blocul de mai sus, de pildă, nu era urât.

peromaneste (26 minutes ago)
N-am o problema cu blocul de sus, iar observatia ta face toti banii. Daca arhitectii sunt ca lautarii, n-au o vina asa mare pe cat le atribui eu...

Via Flickr:
Dropia, una dintre comorile moşiei lui Dinu Murguleţ din "Viaţa la Ţară" de Duiliu Zamfirescu. Un simbol al Bărăganului, cândva comună aici, "comoara" a fost vânată până a dispărut. / The great bustard, once a common animal in the Romanian Plain, has been hunted into extinction in this part of Romania.
Wikipedia in Romanian claims that it can still be found in western Romania, in the Romanian part of the Pannonian Plain.

27.7.11

Apusul dolarului?

Ţările BRICS vor o nouă ordine monetară



Membrii grupului vor ca sistemul monetar global să se bazeze tot mai puţin pe dolar
Volatilitatea excesivă a preţurilor materiilor prime prezintă noi riscuri pentru relansarea economiei mondiale
Statele BRICS au semnat un acord pentru liniile de credit în monedele lor naţionale

BRICS, grupul ţărilor cu cea mai rapidă dezvoltare a pieţelor din lume, ai cărui membri sunt Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud, susţine că economiile ţărilor emergente sunt ameninţate de afluxuri masive de capital şi se declară îngrijorate de volatilitatea cursurilor materiilor prime, conform Reuters.

Reducerea dependenţei de dolar

Liderii ţărilor membre vor ca sistemul monetar global să se bazeze tot mai puţin pe dolar, astfel că statele grupului BRICS au semnat un acord de cooperare financiară care prevede deschiderea de linii de credit acordate în monedele naţionale ale statelor membre, potrivit comunicatului lansat de banca rusească Vnesheconobank.
De asemenea, membrii grupului au solicitat o reglementare mai puternică a derivatelor pe mărfuri pentru a se reduce volatilitatea excesivă a preţurilor la alimente şi energie, ce prezintă noi riscuri pentru redresarea economiei mondiale. "O volatilitate excesivă a preţurilor materiilor prime, în special la alimente şi energie, prezintă noi riscuri pentru continuarea relansării economiei mondiale", potrivit declaraţiei comune.
Această variaţie a preţurilor materiilor prime a fost accentuată atât de războiul din Libia, cât şi de seismul şi criza nucleară din Japonia.

Economia mondială suferă schimbări profunde

La reuniunea de pe insula Hainan din sudul Chinei, liderii BRICS au spus că recenta criză financiară a ilustrat deficienţele actuale de ordine monetară. Membrii BRICS sunt, de asemenea, îngrijoraţi că schimburile comerciale mari ale Americii şi deficitele bugetare vor devaloriza dolarul.
"Economia mondială trece prin schimbări profunde şi complexe. Acest lucru cere ca ţările membre BRICS să-şi întărească dialogurile şi cooperările", a declarat preşedintele chinez Hu Jintao.
Pentru a-şi reduce dependenţa de dolar, băncile de dezvoltare ale celor 5 naţiuni BRICS au convenit să instituie linii de credit acordate în monedele lor locale şi nu în moneda SUA. Directorul Băncii China Development (CDB), Chen Yuan, a spus că era pregătit să împrumute până la 10 miliarde de yuani pentru membrii BRICS, în timp ce omologul său rus a spus că avea de gând să se împrumute în yuani echivalentul a cel puţin 500 milioane de dolari, prin intermediul CDB.

Totul până la BRICS

Dorinţa ţărilor BRICS pentru o nouă ordine monetară nu reprezintă o noutate.
Dar, venind cu câteva ore înainte de o reuniune la Washington a miniştrilor de finanţe din Grupul celor şapte naţiuni industriale, comunicatul a arătat creşterea încrederii în pieţele emergente.
Împovărate de datorii grele, Statele Unite, zona euro şi Japonia se luptă să scape de efectele persistente ale crizei financiare mondiale ce a început în 2008. Conform prognozelor Fondului Monetar Internaţional, ţările bogate vor creşte în acest an cu 2,4%, respectiv 2,6% în 2012.
Pe de altă parte, ţările emergente şi cele în curs de dezvoltare vor creşte în 2011 şi 2012 cu 6,5%.
"Calitatea şi durabilitatea procesului global de redresare economică depind în mare parte de modul în care se desfăşoară economiile BRICS", a declarat prim-ministrul indian Manmohan Singh.

Afluxurile masive de capital creează presiune inflaţionistă

"Solicităm mai multă atenţie în faţa riscurilor de afluxuri masive de capital transfrontaliere cu care se confruntă în prezent economiile emergente", potrivit declaraţiei comune redactate cu ocazia summitului liderilor Braziliei, Rusiei, Chinei şi Africii de Sud.
Randamentele plasamentelor sunt mai ridicate în economiile emergente decât în statele dezvoltate, unde ratele dobânzilor sunt foarte mici. Afluxurile masive de capital creează o presiune inflaţionistă şi o apreciere a monedei în ţările cu o rată liberă de schimb, cum este cazul Braziliei.
China s-a protejat de acest ultim fenomen urmărind atent cursul yuanului, considerat subevaluat de principalii parteneri comerciali ai Chinei, un subiect care însă nu figurează în declaraţia de la Sanya.
De asemenea, BRICS precizează că susţine reforma sistemului monetar internaţional în cadrul G20, care reuneşte principalele puteri economice ale planetei, dezvoltate sau emergente.





“Nu pot schimba directia vantului, dar pot schimba pozitia velelor astfel incat sa ajung intotdeuna la destinatie.” Jimmy Dean; “Zambeste, atunci cand doare cel mai mult.”
“Daca ne-am da seama cat de puternice sunt gandurile noastre, nu am mai avea nici un gand negativ.” Pace Pilgrim;”Un pesimist vede dificultate in orice oportunitate; un optimist vede oportunitate [...]

26.7.11

ungaria e tot inainte!

...inainte cu revolutia din 1956, inainte cu caderea comunismului, inainte cu intrarea in NATO si UE, inainte cu taiatul macaroanei celor care le vroiau a le survola spatiul aerian, inainte cu jocul la 2 capete, occident si Rusia, inainte la a le taia macaroana bancilor, inainte acum la a interzice insamantzrea de culturi modificate genetic!

Auzi bai Tabara, noi stim ca cei mai slabi mergeau in agricultura, dar tu esti de capul tau cand distrugi fondul genetic al florei romanesti? Tzaranoi scarbos si ajuns ce ne-ai dat de garla!

25.7.11

Tânăr student caut revoluționar

Via Flickr:
Zoltán Rostás

Cartea „Tânăr student caut revoluționar”, coordonată de profesorul universitar Zoltán Rostás și jurnalista Florentina Țone, conține interviuri de istorie orală realizate de studenții facultății de jurnalism de la Universitatea din București.
Intervievații sunt oameni simpli, care și-au povestit experiențele din decembrie 1989.
În primul volum, discutat ieri la librăria Cărturești de la Muzeul Țăranului Român din București, a fost publicat și un interviu realizat de mine în urmă cu aproape doi ani.



Profesorul Zoltán Rostás cu SABINA FATI

Profesorul Zoltán Rostás crede că Ţinutul Secuiesc este mai degrabă o miză politică decât un subiect care să-i monteze pe români împotriva ungurilor şi invers. Mai mult, antropologul Zoltán Rostás este de părere că autonomia nu le-ar face bine secuilor, care de multe ori în istorie au fost un fel de căpşunari, obligaţi mereu să-şi caute de lucru în alte părţi.
Locuiţi în Bucureşti de aproape 40 de ani, dar v-aţi născut în secuime şi cunoaşteţi felul în care majoritarii şi minoritarii se raportează unii la alţii. De ce credeţi că românii se tem de Ţinutul Secuiesc?

Z.R.: Ca să fiu mai „dur", ar trebui să spun că sunt din Regiunea Autonomă Maghiară, acolo am făcut şcoala generală şi liceul. Nu e adevărat că românii de acolo se tem de Ţinutul Secuiesc. Este însă un loc comun în sociologie că distanţa, deci lipsa de informaţie directă despre celălalt, sporeşte neîncrederea, sentimentul de frică. Îmi aduc aminte că în primii ani ai deceniului trecut o cercetare pe scară naţională a ilustrat că subiecţii din Moldova, care nu aveau contact direct cu maghiarii, aveau legat de aceştia prejudecăţi infinit mai mari decât cei din localităţi mixte din Transilvania.

Vreţi să spuneţi că e doar o teamă indusă de elitele politice?

Z.R.: Este rolul politicienilor să se teamă, să joace drame şi să se isterizeze. Săptămâna trecută am fost la Miercurea Ciuc, mă plimbam în parcul local, unde am văzut o mulţime de mămici şi copii foarte mici care vorbeau româneşte şi nu aveau deloc aerul că s-ar teme de ceva sau de cineva. Nu păreau să aibă nici o problemă. Dar, dincolo de impresii empirice, teama de grupul celălalt, fie etnic, fie religios sau de altă factură, are şi o condiţionare istorică, se transmite şi prin educaţie familiară. Astfel, de la autorii de manuale de istorie până la dascălul de la ţară, de la jurnalist până la autorul dramatic etc., toţi au partea lor de responsabilitate.

Isterizarea aceasta ţine mai ales de interesele electorale ale politicienilor?

Z.R.: Da, dar dincolo de interese electorale, am observat că există nevoia de a conserva, de a ţine treze probleme care au apărut la un moment dat în istorie. Bunăoară, majoritatea statelor au avut probleme cu regiunile în epoca modernă, începând chiar cu Germania şi ajungând până la ţările central- şi est-europene. După primul război mondial, când s-a făcut România Mare, guvernarea liberală a vrut să realizeze repede „unitatea sufletească a poporului român", adică să anihileze particularităţile regionale din Basarabia până în Banat, în aşa fel încât toată lumea să rezoneze la fel.

De ce n-au reuşit?

Z.R.: Fiindcă nu se poate şterge în câţiva ani sau în câteva decenii ceea ce s-a consolidat la nivel comunitar în decurs de sute de ani. Liberalii din anii '20 credeau că dacă fac multe şcoli, şi unele chiar bune, în care toţi copiii, indiferent de regiune, de limba maternă, învaţă pe de rost fragmente din Creangă şi versuri de Eminescu, vor reuşi să impună acea „unitate spirituală a naţiunii române". Liberalii interbelici au vrut să omogenizeze ţara, ceea ce aduce aminte de aceeaşi politică a lui Ceauşescu, pe care o numea realizarea „unităţii moral-politice a naţiunii socialiste". Strategia liberală nu a fost împărtăşită nici în interbelic de toată lumea. Sociologi ca Dimitrie Gusti şi politicienii ţărănişti şi-au dat seama că unitatea prin diversitate e mult mai eficientă şi realistă.

Vreţi să spuneţi că politicienii au construit imaginea maghiarilor, ca imagine a duşmanului?

Z.R.: Sigur, cu ajutorul unui fond istoric despre care am vorbit. Dar să ştiţi că în fabricarea de duşmani există o perfectă reciprocitate în Europa Centrală şi Răsăriteană. Asimetriile sunt temporale, situaţionale.

Cum s-a întâmplat acest proces de conturare a imaginii duşmanului în politica românească?

Z.R.: Dincolo de cele spuse anterior, trebuie să precizăm şi o dimensiune aproape insesizabilă. O comunitate, indiferent de compoziţia etnică sau religioasă, dacă e sat sau regiune, pentru a-şi defini identitatea are nevoie totdeauna ca „celălalt" să fie neapărat altfel, neapărat mai prost, mai violent etc., etc. Când am venit în Bucureşti, în anii '70, am observat că bucureştenii - în anumite situaţii - „nu-i înghit" pe moldoveni în general. Pe urmă am perceput înţepături între munteni şi olteni. Văzut din Bucureşti, românul ardelean e cu totul altfel decât îl ştiam eu, ardelean la rândul meu.

Cum ar arăta un inventar al acestor prejudecăţi pe regiuni istorice?

Z.R.: Nu pot da un inventar complet, dar, dinspre regăţeni, ardeleanul este mai lent, mai calculat, mai precis, mai punctual, dar nu are fantezie, nu are vervă, nu are cine ştie ce umor. Ardeleanul crede despre regăţeni că sunt neserioşi, foarte iuţi, nepunctuali. Ardelenii şi regăţenii cred despre moldoveni că sunt mai săraci, mai simpli, mai sentimentali, deşi au o bucătărie bună.

Ştiţi din experienţă proprie cum sunt văzuţi ungurii la Bucureşti şi cunoaşteţi cum se manifestă naţionalismul românilor din Ardeal. Ce diferenţă este?

Z.R.: Naţionalismele regionale sunt şi ele diferite. La o isterie artificială, precum cea de acum, bucureştenii s-au ambalat repede, dar le-a trecut la fel de repede, eu observ de ani de zile că nici un discurs politic nu poate să-i ambaleze durabil. Circul tot timpul doar cu autobuzul sau troleibuzul, la început era un fel de deformaţie profesională, aşa că am un senzaţional barometru permanent, care mă face să bag mâna în foc că bucureştenii nu se isterizează la discursurile naţionaliste.

Adică bucureştenilor nu le pasă de Ţinutul Secuiesc?

Z.R.: Nu le pasă nici de alte ţinuturi... Cine crede că poate mobiliza mase mari în jurul acestui subiect se înşală. Nici ungurilor nu le pasă prea mult de Ţinutul Secuiesc. Cei care se uită la televizor, citesc ziare şi nu umblă pe stradă, nu au contact cu oamenii ar putea crede că cine ştie ce grozăvie s-ar putea întâmpla, dar oamenii obişnuiţi au alte priorităţi.

Credeţi deci că problema maghiară nu mai poate produce efecte?

Z.R.: Imediat după 1990, oamenii se mai ambalau. Acum chestiunea este obosită; în plus, şi de o parte şi de alta există oameni informaţi, nu foarte mulţi, dar suficienţi. Dacă cineva are în vedere resursele unei regiuni istorice mai mari sau mai mici şi se gândeşte şi la utilizarea forţei de muncă, atunci îşi dă seama cât de multe regiuni supravieţuiesc sau chiar prosperă prin muncă în afara regiunii de baştină.

Este tipic pentru secuime, dar şi pentru maramureşeni. Secuii au avut un trecut interesant de grăniceri în Evul Mediu transilvan, au o particularitate în organizare politică a principatului, dar, cu toate acestea, ei tot săraci au rămas. Dacă au avut venituri de undeva, au avut din muncă în afara regiunii, numai din Bucureşti câtă sevă au luat: au venit, au lucrat şi şi-au făcut o situaţie acasă, exact ca şi căpşunarii actuali. Aşa au supravieţuit, nu din pământ sau meşteşugit local. Are dreptate antropologul care îmi spunea că cercetează secuimea nu pentru că e secuime, ci pentru că e regiune, iar oamenii au un sentiment special de apartenenţă la această regiune, la acest teritoriu.

De ce?

Z.R.: Fiindcă teritoriul, într-un ansamblu istoric, generează cultură specifică. Este o regiune ca Ţara Haţegului, ca Ţara Oaşului. Aceste „ţări" sunt locuite de populaţii care au o identitate de regiune.

S-ar simţi mai în siguranţă maghiarii din România, dacă ar exista o regiune administrativă, Ţinutul Secuiesc?

Z.R.: Să nu confundăm agenda politică a unor elite maghiare cu configuraţii de viitor... Nu toţi ungurii ar fi fericiţi cu o autonomie a Ţinutului Secuiesc. Sunt o mulţime de maghiari în alte părţi ale Transilvaniei care ar avea impresia că au drepturi mai puţine decât cei din secuime. Dacă luăm anii '50, este absolut clar că maghiarii din secuime, din Regiunea Autonomă Maghiară, aveau, faţă de alte regiuni, mai multe drepturi legate de limbă: aveau dreptul să se entuziasmeze şi să cânte despre partidul comunist în limba maghiară.

Se poate spune că maghiarii din Ţinutul Secuiesc se simţeau mai bine în perioada existenţei Regiunii Autonome Maghiare?

Z.R.: Numai în ce priveşte folosirea limbii. Încolo, lupta de clasă era la fel, cotele la fel, colectivizarea la fel...

Teama românilor de maghiari şi a maghiarilor de români a fost întreţinută prin decizii politice, dar la nivel individual nu există astfel de frici?

Z.R.: Frica e situaţională. Adică să nu credeţi că ungurul, când se scoală dimineaţa, se întreabă: oare ce-o să-mi facă românii astăzi. Şi invers. Există situaţii în care apare câte o problemă, dar oricum ungurii au infinit mai puţine motive de frică decât pe vremea lui Ceauşescu.

Maghiarii sunt atraşi spre autonomie şi din cauză că Bucureştiul îi priveşte cu superioritate?

Z.R.: Există o solidaritate, aş zice pasivă, româno-maghiară în Ardeal referitor la acest lucru. Peste tot unde o regiune este mai dezvoltată - sau crede că este - apar tendinţe de enervare, cum a fost mereu în cazul Sloveniei şi Croaţiei, care afirmau că dau mai mulţi bani către centru decât celelalte regiuni iugoslave.

Există o astfel de enervare şi în Ardeal?

Z.R.: Sigur că da, este îndeobşte cunoscut de vreo zece ani. Dar, accentuez, imaginea superio­rităţii este suficientă ca sentimentul de frustrare să apară.

Cum a devenit Bucureştiul al doilea oraş din lume ca număr de unguri?

Z.R.: În perioada interbelică, Ungaria a devenit brusc o ţară mică, dar cu capitala mare, înconjurată cu oraşe mici de provincie. Budapesta era un oraş cu adevărat mare. După război, în Bucureşti a fost un boom al construcţiilor - şi civile, şi industriale - şi mare parte din forţa de muncă din secuime a venit aici. Am avut şi eu o rudă mai îndepărtată care a fost slujnică la Bucureşti, s-a căsătorit cu un zidar secui, iar în 1940 s-au întors acasă cu destui bani ca să-şi facă o gospodărie mare. Ungurii din Bucureşti erau constructori, meseriaşi, slujnice şi foarte puţini intelectuali: trei preoţi, doi-trei învăţători, o duzină de ingineri, doi-trei medici. Într-adevăr, au fost mulţi maghiari. Călători veniţi din Ungaria povesteau că se descurcau foarte bine numai în limba maternă. Deci au fost aici mai mulţi unguri decât în cel mai mare oraş din Ungaria după Budapesta. După război, totul s-a inversat şi au fost atraşi foarte mulţi intelectuali, mai ales tehnici, apoi aparatcici unguri sau evrei-unguri, care aveau o mare calitate: nu puteau fi suspectaţi ca fascişti. Activiştii unguri erau din Transilvania de Sud, din zona românească. În anii '40-'50 comunismul a prins foarte bine la unguri. În anii '50 erau în Bucureşti foarte mulţi unguri în Securitate, în miliţie, în armată, în aparatul de partid şi de stat, iar politica faţă de intelectuali era de încurajare pentru a se stabili în capitală. Ce credeţi, cum am ajuns eu aici? Am primit repartiţie în Bucureşti. Din anul meu numai o colegă unguroaică a fost repartizată aici.

"Nu toţi ungurii ar fi fericiţi cu autonomia Ţinutului Secuiesc."

CV Zoltán Rostás

Zoltán Rostás, 65 de ani, este licenţiat in filosofie, specializarea sociologie, la Universitatea „Babes-Bolyai" din Cluj, doctor în filosofie, spe­cializarea filosofia valorilor, a culturii şi a istoriei. Redactor-şef adjunct al revistei „Echinox" din Cluj (1968-1970), redactor ştiinţific la redacţiile maghiare de televiziune şi radio din Bucureşti (1970-1977), redactor de ştiinţe sociale la revista „A Het" (1977-1991). Din 1991 este lector, apoi conferenţiar la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii Bucureşti şi şeful Catedrei de Antropologie Culturală şi Comunicare. Este cercetător la Centrul de Cercetări Regionale şi Antropologice din Miercurea-Ciuc din 1992, iar din 2001 cercetător asociat la Institutul Român de Istorie Recentă. Cărţi publicate: „Visszajatszas"/„Playback" (1984), „Ketely es kiserlet"/„Dubiu şi experiment" (1988), „Monografia ca utopie. Interviuri cu Henri H. Stahl" (2000), „O istorie orală a Şcolii Sociologice de la Bucureşti" (2001). „Chipurile oraşului. Istorii de viaţă în Bucureşti. Secolul XX" (Polirom, 2002). „Tânăr student, caut revoluţionar" (Curtea Veche, Bucureşti, 2011).

23.7.11

...l-a deflorat dolarul si acum cauta leac?


mugur-isarescu-3-col, originally uploaded by simpaticu_x.

Băncile şi moneda Chinei, yuanul, sunt binevenite în România, a declarat guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, într-un interviu acordat la Bucureşti agenţiei de presă chineze Xinhua, adăugând că se aşteaptă la intrarea instituţiilor chinezeşti pe piaţa locală în viitor, scrie Mediafax.ro.

"Am discutat de la începutul anilor '90 despre deschiderea de subsidiare în România de către băncile chineze. Mă aştept ca acest lucru să se întâmple în viitor", a spus Isărescu.

Autorităţile chineze au decis să depoziteze valută la BNR la începutul anilor '90, când în România nu exista suficientă valută, şi-a amintit Isărescu, adăugând că această politică a dovedit prietenia de durată dintre băncile naţionale ale celor două state.

"A fost un ajutor concret şi un gest prietenesc. Un prieten la nevoie se cunoaşte. Nu am uitat acest gest de prietenie", a spus el.

Agenţia chineză reaminteşte că România face eforturi să adopte euro în 2015.

Guvernatorul BNR a apreciat mesajul de încredere în euro exprimat de premierul chinez, Wen Jiabao, în timpul unui turneu de vizite în Europa, în luna iunie, fiind convins că acesta a reprezentat un sprijin pentru moneda europeană.

"China, ca putere economică şi comercială importantă la nivel global, a devenit şi o putere financiară, ca urmare a acumulării de rezerve valutare. În consecinţă, un mesaj de încredere în euro de la o putere financiară va ajuta, evident, euro", a declarat Isărescu.

Şeful BNR consideră că Uniunea Europeană va depăşi actuala criză a datoriilor.

"Poate că viitoare crize vor putea fi evitate atunci când moneda Chinei va juca un rol internaţional mai important. China este o putere economică şi comercială. Balanţa comercială a ţării înregistrează surplus. Yuanul va juca un rol mai important în sistemul monetar mondial. Atunci când yuanul va deveni o monedă pentru rezerve valutare la nivel internaţional, îl vom avea imediat în Trezoreria BNR", a adăugat el.

Isărescu susţine o cooperare financiară bilaterală mai strânsă.

"Actuala noastră colaborare se poate concentra asupra unor aspecte variate pentru rezolvarea crizei financiare internaţionale", a afirmat guvernatorul.

Totodată, Isărescu a lăudat rolul eficient şi constructiv al reprezentanţilor Chinei la Fondul Monetar Internaţional.

Bacalaureat 2011, semnal de alarma


bacalaureat_2011, originally uploaded by mariusggavril.

CA MULT ADEVAR VORBESTE! SEMENI VANT SI ADUNI FURTUNA!





56% din elevi au picat BAC-ul în acest an

- aşa sunt catalogaţi tinerii care au susţinut examenul de Bacalaureat în acest an - se revoltă împotriva stigmatizării la care sunt supuşi. O scrisoare de protest, scrisă de un tânăr care a susţinut BAC-ul în acest an, a devenit deja virală pe Facebook.

Autorul protestului îi acuză pe cei care i-au crescut şi care acum se delimitează de ei.

"Ruşine pentru că aţi ajuns să daţi vina pe o generaţie crescută de voi, arătată cu degetul acum tot de către voi! Ruşine sistemului care ne-a crescut! Ruşine modelelor care ne sunt promovate de mai bine de 20 de ani încoace! Ruşine nouă, vouă, profesorilor, elevilor, politicienilor, mass-mediei, ROMÂNIEI!", se arată în scrisoarea de protest.

Scrisoarea de protest, care face furori pe Facebook, acuză corupţia din societatea românească, personajele dubioase prezentate drept modele de succes, schimbările haotice din sistemul de învăţământ şi susţine că rezultatele examenului de Bacalaureat din acest an reprezintă o oglindă fidelă a realităţilor româneşti.

Citeşte mai jos scrisoarea de protest:

"Generaţia rataţilor! Generaţia etnobotanistilor! Generaţia idioţilor! Generaţia facebook! - aşa ne cataloghează mass media şi opinia publică din între aga ţară în zilele acestea pe toţi care am dat Bacalaureatul - eu le spun doar atât - RUSINE! Ruşine tuturor!

Ruşine pentru că aţi ajuns să daţi vina pe o generaţie crescută de voi, arătată cu degetul acum tot de către voi! Ruşine sistemului care ne-a crescut! Ruşine modelelor care ne sunt promovate de mai bine de 20 de ani încoace in toata mass-media! Ruşine nouă, vouă, profesorilor, demnitarilor, ministrilor, politicienilor, intregii mass-media, din ROMÂNIA!

Am ajuns după 20 de ani de şpagă, de modele gen Becali şi Bianca Drăguşanu, de învăţământ prost manageriat, de legi prost făcute să profite cei care detin vremelnic puterea , de facultăţi pe pile şi pe bani din care au ieşit generaţii întregi de dascăli care ne-au educat pe noi,de DOCTORI care nici nu au trecut pe la facultate, cei idioţi şi fraieri cei care ne aflam acum în aceeaşi oală, indiferent dacă ne-am luat sau nu BAC-ul, am ajuns la o limită!

Nu mai suportam! Refuzam sa credem că suntem o generaţie pierdută! Suntem de fapt prima generaţie pe care ati sacrificat -o cu folos pentru voi in speranta ca ne veti mana ca pe o turma de oi, şi asta deoarece ne-am saturat de ce se întâmplă în ţara asta! Totul trebuie să înceteze! Pentru asta vom ieşi în strada şi vom cere dreptate! Nu mai avem nimic de pierdut in afara de demnitatea noastra . Cerem ajutorul oamenilor corecţi, ajutorul moral de care avem nevoie pentru a progresa! Toată lumea este acum şocată de rezultatul Bacalaureatului şi implicit de învăţământul romanesc. Ohh, dar ce surpriză! Cât de neaşteptat! Ce şoc! INCREDIBIL! SENZAŢIONAL!

Adică din aceşti copii care din `99 până acuma li s-a schimbat programa de n`spe ori, care au intrat la liceu să dea bac din geografie şi s-au trezit în a 12-a că dau din fizica, aceşti copii care au văzut zi de zi la televizor cum este încurajată prostia şi incultura alături de băieţi cu bani făcuţi fraudulos înconjuraţi de curve semi-îmbrăcate în direct la televizor, aceşti copii bătuţi de soartă că s-au născut într-o ţară ca asta, o ţară în care e mai important ce chiloţi are Crudu decât rezultatele sportive şi intelectuale ale tarii, acesti copii care vad cum blondele fara lenjerie sau haine decente au la dispozitie 12 programe TV( precum cele 12 clase) pe care sa-si etaleze silicoanele si prostia, aceşti copii nu au devenit nişte genii eminesciene??? Serios??? Aceşti copii nu au intelect nici măcar cât Einstein??? DOAMNE! CE NERUŞINARE!! Mai nemernici etnobotanisti!!! Cum puteţi mai gunoaielor, mai loazelor să nu învăţaţi şi să intraţi fără pile şi copiat la facultăţi când aveţi atâtea modele demne de urmat??? CUM E POSIBIL O ASEMENEA DEPRAVARE? Cum este posibil sa nu inregistrati SUCCESURI ?Adică mai bine staţi pe facebook si pe messenger decât sa urmăriţi modelele oferite la TV de catre guvernantii care doresc sa prostesca noile generatii pentru a se cocota ei cat mai sus si a ne conduce cat mai jos pe noi??? Cei care doresc sa fie inmormantati cat mai repede parintii si bunicii nostri care inca mai gandesc sanatos dar nu au bani nici de medicamente ,nici de internari la spitale din tara ori in Austria unde costa numai 1000 euro pe zi, si nici de alimente sanatoase care sa-i mai tina in viata macar pentru a ne da sfaturi bune. Nu-i nimic, guvernantii nostri vor construi cu bani europeni capele sau case mortuare pt ca sunt hotarati sa ne ia si casele ca pamnturile si padurile le-au luat deja.

Acesti guvernanti care au falimentat TOT, acum se mira de falimentul invatamantului romanesc? De ce si-au trimis copii la studii in strainatate? Pentru ca isi cunosteau bine planurile. Acestia se mira de rezultatele previzionate chiar de ei?

Adevărul e că de 20 de ani ne aşteptam sa iasă nişte flori de nufăr în locuri în care nu am aruncat nici măcar seminţe de urzica! Asta e realitatea! Va uimeşte promovabilitatea de la BAC? Dar de cea de la titularizări de ce nu ziceţi nimic? Ei nu-s loaze, etnobotanisti? E posibil sa iei 1.20 la titularizare şi sa te mai consideri profesor? E posibil sa iei diploma frauduloasa la Spiru Haret si sa educi apoi generaţii întregi? Ştiaţi ca 25% din toţi profesorii actuali au studiile făcute la Spiru Haret? Sau asta nu e important pentru voi? Ştiaţi că suntem pe penultimul loc din Europa şi la egalitate cu Congo la nivelul învăţământului? Şi asta nu de acum, de un an-doi ci de aproape două decenii!!! Aşadar, de ce va miraţi? De ce sunteţi indignaţi? aaaa. aveaţi impresia ca dacă le oferiţi părinţilor şi bunicilor noştri spectacole TV ieftine şi barbare, adevărate sugative de rating pentru o minoritate inculta ori care se prostitueaza in diferite moduri , sau dacă le cumpăraţi votul şi ii minţiţi în campanii electorale infinite, noi odraslele lor o sa fim dintr-o dată altfel?

Ei bine, suntem altfel, dar nu asa cum credeţi voi! Suntem diferiţi! Suntem diferiţi prin faptul că ştim sa spunem GATA! Gata cu adevăratele gunoaie din ţara asta! Nu va mai merge! Noi avem onoare şi demnitate, nu mai suntem nişte slugi în fata voastră, iar dacă nu vom reuşi să vă schimbam, vom pleca din ţară, şi atunci sa rămâneţi voi să vă plângeţi de milă si sa va slugareasca rudele si favorizatii vostri ! Noi, generaţia etnobotanistilor cum ne spuneţi voi , o să vă arătam ca avem mai mult curaj si demnitate decât toate generaţiile voastre de comunişti la un loc! Reprezentam adevărata forţă deoarece noi suntem VIITORUL iar voi sunteţi doar nişte amărâţi care stiti foarte bine sa furati avutia materiala si spirituala a acestei tari, sa determinati oamenii destepti si competenti sa plece din tara iar nulitatile sa devina vedete TV ori europarlamentari sau romano-parlamentari, ministrii sau nu mai stiu ce demnitati ati infiintat pentru copii, amantele, ginerii, nasii, nepotii si stranepotii vostri, soacre de 80 de ani care fac averi colosale si organizeaza licitatii ori fac borduri sau sosele;cand vor muri şi vor fi uitaţi de istorie atunci vom fi si noi RAZBUNATI ! Voi aţi fost PERIOADA NEAGRĂ din istoria acestei tari şi asa veţi fi ţinuţi minte, iar noi, noi suntem PRIMII! PRIMII care se revolta împotriva voastră si care vom reusi sa NU VA VOTAM indiferent de pomana electorala si promisiunile voastre !"

22.7.11

O cooperativă agricolă din Arad şi-a păstrat şeful de dinainte de Revoluţie iar astăzi obţine producţii record


Nu sunt un nostalgic al vremurilor de dinainte de 1989, dar

desfiintarea C.A.P. - urilor si a I.A.S. - urilor, fara a pune nimic privat in schimb, a fost cea mai mare prostie, iar vinovatii tac malc. Ma refer la I. ILIESCU si, indeosebi, la "liberalul" P. ROMAN.

Nici acum n-ar fi prea tarziu, daca am avea minte sa alegem

niste oameni priceputi in fruntea tarii. Ma refer la parlamentari si guvernanti.

 

Un CAP nedesfiinţat la revoluţie acum face super-profit şi dă tractoriştilor lefuri de 2300 euro

 


 

 

CAP-ul capitalist de la Curtici are o cifră de afaceri de 10 milioane de euro pe an, plăteşte asociaţilor câte 1500 de kilograme de grâu la hectar, un record naţional, iar tractoriştii câştigă 2300 de euro pe lună. 

În 1987 inginerul agronom Dimitrie Muscă a fost numit preşedinte şi inginer şef la "CAP Lumea Nouă" din localitatea arădeană Curtici. În doar doi ani, cooperativa a trecut de la 500.000 lei pierdere la 9 milioane lei profit şi le-a făcut ţăranilor brutărie în sat. Apoi a venit Revoluţia şi marea împroprietărire postdecembristă. Într-o zi, Muscă s-a trezit în curtea CAP-ului cu majoritatea proaspeţilor proprietari de terenuri. "«Noi nu vrem să se desfiinţeze CAP-ul nostru. Cu ce o să ne alegem fiecare? Cu o cărămidă din grajd pe care s-o ducem acasă? Vrem să rămânem în continuare în asociaţie, iar tu să ne conduci pe mai departe, că ai făcut treabă bună până acum»", îşi aminteşte inginerul.

Douăzeci şi unu de ani mai târziu, Dimitrie Muscă conduce practic acelaşi CAP, convertit însă într-o întreprindere agricolă capitalistă numită Combinatul Agroindustrial Curtici (CAI Curtici). Asociaţia obţine producţii record şi desfăşoară o mulţime de afaceri colaterale care, toate la un loc, generează o cifră de afaceri anuală de aproape 10 milioane de euro. Membrii asociaţiei sunt cei 2200 de ţărani din Curtici şi din satele învecinate care au acceptat să-şi lucreze mai departe pământurile la comun: "Pământul este al oamenilor ca şi tot patrimonial de aici. În 1989, lucram o suprafaţă de  2200 de hectare de pământ şi din asociaţie au ieşit vreo 240 ha. La început, lumea a fost reticentă şi ne-a acuzat că facem CAP în democraţie. Pe ăia i-am despăgubit cu exact partea care le-a revenit în funcţie de suprafaţa de pământ şi capitalul pe care-l deţineau. Pe parcurs, mulţi dintre ţăranii din zonă şi-au dat seama de utilitatea intrării în asociaţie astfel încât, Combinatul Agroindustrial Curtici lucrează astăzi 5.850 hectare de pământ", spune Muscă care pe lângă funcţia de director general este şi  asociat cu un hectar de teren în CAI Curtici.

Ce dividende primeşte un asociat la CAI Curtici

În contextul în care în majoritatea satelor României cantitatea de grâne pe care un ţăran o primeşte când îşi arendează pământul  nu depăşeşte 600 kg/ha, ţăranii de la asociaţia din Curtici au beneficii de 2,5 ori mai mari: "Omul primeşte în medie 1500 de kilograme de cereale pe hectarul de pământ adus în societate. Cantitatea de o tonă şi jumătate la hectar nu se dă nici în ţară,  nici în Europa şi nu se dă nicăieri în lume. Cu toate că am dat atât de mult ne-a rămas şi profit substanţial în fiecare an, fiindcă  noi avem nişte performanţe deosebite şi ne-a dat mâna. Doar anul trecut am făcut sub 6 tone de grâu pentru că ne-a lovit o grindină puternică pe 1260 hectare cu grâu şi pe 860 hectare de porumb. În rest, în ultimii 10 ani, noi am făcut în medie aproximativ 7000 de kilograme de grâu la hectar, porumb boabe între 11 şi 12 tone la hectar şi floarea soarelui peste 3200 kg/ha", spune Muscă.

Forma de plată e flexibilă. Pentru fiecare hectar de teren adus în asociaţie, un membru poate opta să primească fie 750 de kilograme de porumb boabe uscat şi 750 de kilograme de grâu, fie contravaloarea în bani a grânelor la preţul pieţei. De asemenea, în locul celor 750 de kilograme de grâu poate alege să primească 300 de kilograme de pâine: "Primeşte bonuri şi vine şi îşi ia de ele în fiecare zi pâinea proaspătă de la brutăriile noastre", explică inginerul.

 În ciuda ratei de profit mari, între asociaţi şi directorul "CAP-ului" mai apar uneori divergenţe: "Au venit oameni şi mi-au spus: .Atunci m-am supărat şi am vrut să plec pentru că nu mai era o pretenţie normală. Dar au înţeles că e nevoie şi de bani pentru investiţii şi s-au potolit", mai spune Muscă.

Cum a crescut averea pusă "la comun"

Din profit, asociaţia agricolă de la Curtici investeşte anual în utilaje aproximativ un milion de euro: "În '90 am început cu 4 camioane şi un tractor. Acum numai în mecanizare avem băgate 8,5 milioane de euro. În parcul de utilaje avem numai supercombine Class, tractoare Fendt, maşini de semănat păioase şi prăşitoare marca Horsch din Germania. Toată tehnica este de calitate nemţească. Chiar acum am cumpărat şi 3 tiruri  Scania". 

 În prezent, asociaţia ţăranilor din Curtici a dezvoltat o paletă de afaceri integrate care transformă producţia agricolă primară în produse alimentare cu valoare adăugată ridicată: "Producţia vegetală e folosită ca nutreţ pentru animale şi pentru obţinerea de produse de panificaţie-patiserie. Avem o fermă cu 200 de vaci de carne şi 860 de capete de vaci Holstein cu producţii mari de lapte, astfel încât la ora actuală facem 9500-10.000 de litri de lapte producţie medie pe cap de animal. Am construit o fabrică cu 17 produse ale laptelui. Avem şi un complex ultramodern cu 25.000 de capete de porci şi am deschis o unitate de abatorizare cu ştampilă ovală, care ne permite să ne vindem marfa oriunde în  UE. Deţinem şi o reţea de 27 de magazine proprii în judeţele Arad şi Timiş în care desfacem exclusiv produsele noastre: pâine, cozonaci, produse de patiserie, lactate, carne, salam şi cârnaţi, pepeni şi legume. Încasările zilnice acum sunt în medie de 40.000 euro, bani care se adună cash şi care ne ajută să nu avem probleme de lichiditate. În plus suntem şi proprietarii unui restaurant şi ai unei mini-grădini zoologice pentru copiii din Curtici", susţine directorul CAP-ului.

Inginerul Muscă şi-a ridicat în cap satul natal

Dimitrie Muscă e de loc din comuna Olari, aflată la doar 15 kilometri de Curtici: "Mă ştiau oamenii, că între cele două localităţi e o aruncătură de băţ şi nu sunt lucruri care să nu se audă şi să se ştie ce am făcut şi că oamenii sunt foarte mulţumiţi. La sfârşit de săptămână obişnuiam să mă duc la părinţi în vizită şi am ajuns ca duminicile să nu mai puteam închide uşa, că dădeau oamenii din comună buzna peste mine în casă: «De ce tot timpul ai făcut treabă la Curtici şi nouă, pentru că eşti de aici, nu ne faci. Să ne faci şi nouă asociaţie». Aşa că acum 6 ani le-am făcut şi lor o societate tot pe principiul acesta al asocierii ţăranilor. Într-o singură duminică s-au înscris 300 de hectare de teren şi în primul an am ajuns la 1270 de hectare. Acum lucrez acolo aproape 2400 de hectare şi am 1100 de acţionari. Înainte să vin eu, în comuna mea natală se făceau 2-3 tone de grâu la hectar. La ora actuală producţiile de acolo sunt la fel ca şi cele de la Curtici, le-am creat şi consătenilor mei o bază materială cu tractoare, combine, spaţii de depozitare şi o brutărie". În prezent «CAI Olari» este al doilea combinat agroindustrial din judeţul Arad, după «CAI Curtici». La CAI Olari Dimitrie Muscă nu e doar director, ci şi asociat: "Am adus ca aport tot pământul pe care l-am cumpărat în timp, din 1990 încoace".

Salariu de tractorist: 9600 lei/lună

Dimitrie Muscă spune că la cele două asociaţii agricole lucrează în total 500 de angajaţi. "Cel mai bine sunt plătiţi tractoriştii, fiindcă în mâna lor e calitatea lucrărilor agricole. Ei conduc zi lumină tractoare care costă 200.000 euro bucata şi să ştiţi că nu e uşor să ţii de dimineaţă până seara linia dreaptă având în faţa ta acelaşi câmp care nu se mai sfârşeşte. În sezon, care durează 3 luni pe an, cel mai bun tractorist al meu ia în mână 9600 lei/lună, iar şeful tractoriştilor câştigă 15.000 lei", explică directorul.

 Pe Teodor Ţigan, şeful parcului de tractoare, l-am întrebat cum se simte la final de lună când ţine în mână o leafă de 15.000 lei. Răspunsul lui: "Nu ştiu. Cardul este la soţie". Cât despre salariul de director general al celui mai mare "CAP" care a rezistat în capitalism, Dimitrie Muscă precizează doar atât: "Salariul lui Muscă nu-l dau pe salariul lui Băsescu".

Cum se împacă şeful de CAP cu maşinile capitaliste

La 59 de ani fostul şi actualul "preşedinte" de CAP conduce succesiv două Mercedesuri de teren: unul clasa G, celălalt clasa M cu cutie automată. Agronomul are pe unul din pereţii biroului o plasmă împărţită în 16, pe care monitorizează în acelaşi timp imaginile transmise de 16 camere de supraveghere montate în fabrica de lapte, abator şi fabrica de produse de carmangerie, ca să-i depisteze pe muncitorii care fură: "Să nu vă mire: am prins femei care ascunseseră punguţe cu carne la chiloţi". Acum vreau să montez alte 16 camere video ca să supraveghez ce se petrece în câmp. În vitrina din birou, alături de o mulţime de cupe obţinute de-a lungul anilor pentru performanţa în agricultură, ardeleanul Dimitrie Muscă are şi o gravură cu chipul lui Ştefan cel Mare, domnitorul Moldovei. Poate de la Ştefan a împrumutat şi atitudinea autoritară, care fac ca  angajaţii să stea în poziţia de drepţi în faţa lui. Chiar şi poliţistul care opreşte maşini pe marginea şoselei, când îi vede Mercedesul apropiindu-se, îl salută reverenţios. Îl întreb dacă s-a gândit vreodată să candideze la primărie, având în vedere cât e de popular în zonă: "Eu? Niciodată. Primar poate ajunge şi unul cu 4 clase, pe când agricultura cere ştiinţă. Nu oricine o poate face", a venit răspunsul. Însă unul din angajaţii săi ne-a şoptit că deşi nu e activ politic, mai cochetează cu ideea: "Domnul director Muscă e cel care l-a pus pe actualul primar. Dacă nu-l susţinea el credeţi că mai ieşea?".

La Curtici şi la Olari pământul nu se vinde

Urmare a asociaţiilor ţărăneşti extrem de profitabile constituite în jurul inginerului agronom Dimitrie Muscă, pe raza localităţilor Curtici şi Olari nu se mai vând parcele de teren agricol: "De câţiva ani, deşi preţul a ajuns la 3000 euro hectarul, la noi terenurile nu se mai vând. Pământul este ultimul lucru la care trebuie să renunţe orice om în viaţa lui, că pământul e cel care îţi asigură mâncarea. Când omul renunţă la pământ, înseamnă că nu i-a  mai rămas nimic, decât un acoperiş deasupra capului".

__________________________________________________

2 milioane de lei contribuţie la bugetul local

Primarul oraşului Curtici, Nicolae Aniţei, care este la rându-i  membru al "CAP-ului" condus de Muscă , evaluează impactul acestei forme de asociere a ţăranilor, asupra comunităţii locale: "Toată lumea e acţionar în Curtici. Eu am adus în asociaţie în jur de 7 hectare. Impactul Combinatului Agroindustrial Curtici e enorm în special pe partea de terenuri pentru că toate pământurile sunt lucrate la cel mai profesionist nivel. Asociaţia ţăranilor e al treilea mare contributor la bugetul consiliului local, cu peste 2 milioane de lei anual".

__________________________________________________

Cum se înfiinţează un CAP capitalist

Legea societăţilor agricole nr. 36/1991 prevede că două sau mai multe familii se pot asocia pe bază de înţelegere verbală sau scrisă, avind ca scop exploatarea terenurilor agricole, creşterea animalelor, aprovizionarea, depozitarea, condiţionarea, prelucrarea si vânzarea produselor, prestarea unor servicii, precum şi alte activităţi.

În cazul în care asociaţii doresc, pot constitui şi societăţi comerciale in conditiile Legii nr.31/1990 privind societatile comerciale. 

__________________________________________________

3172 - numărul de CAP-uri înainte de Revoluţie

411 - numărul de IAS-uri înainte de Revoluţie

sub 20 - numărul de CAP-uri care au rezistat până în 2011 ca asociaţii ale ţăranilor


Sursa:
Gheorghe Sin, preşedintele Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice

 

 

 


11.7.11

Scrisoare deschisa C.T.Popescu catre Traian Basescu


20110529 #01, originally uploaded by AGB-GX20.

Scrisoare deschisă către preşedintele Traian Băsescu
C.T.Popescu

Domnule Băsescu, te-am privit şi voi continua să te privesc cu statornică scârbă. Însă, dincolo de scârba mea, un concurs de împrejurări care conţine prostia unora, ticăloşia altora şi indiferenţa celor mai mulţi a făcut să devii preşedinte al ţării mele. Nu m-am aşteptat nicio clipă ca, ajuns în această demnitate, să poţi deveni altceva decât eşti, dar am vrut să sper că măcar vei încerca să pari. Mă felicit că nu am investit prea mult în această speranţă. Ex nihilo nihil. Dispreţul pe care ţi-l port e lesne de argumentat: reprezinţi suma a tot ce are mai detestabil poporul român. Fără a avea măcar una din însuşirile admirabile ale acestui popor.

Vreme de şase ani am trăit o neîncetată stupoare, colorată când şi când cu indignări sterile ori revărsări gastrice provocate de conduita ta.

Vreme de şase ani, mulţi dintre noi am încetat să fim doar cetăţeni ai acestei ţări şi am devenit victime ale tulburărilor tale de personalitate, ale crizelor tale de nervi, ale sevrajelor tale, ale revărsărilor tale de ură, ale ticăloşiei tale, ale incompetenţei tale.
Nu ştiu dacă în istoria modernă există şef de stat care să fi insultat atât de mulţi dintre propriii cetăţeni, cu atâta nesimţită uşurinţă. Observi că nu folosesc pluralul politeţii. Pentru că tu însuţi, în dialogul cu ceilalţi, ai răul obicei de a nu-l folosi. Şi voi refuza să îl folosesc doar formal, demonstrativ, numai pentru a vădi că sunt mai bine crescut decât tine.

Vremea convenţiilor şi demonstraţiilor de tipul acesta a trecut. Am privit cu îngrijorare, în aceşti şase ani, obsesia ta maladivă pentru puterea absolută. Au fost concetăţeni de ai mei care au crezut că poate ţi se cuvine, că poate, atunci când o vei avea, vei face din ea instrumentul schimbării în bine al ţării.

Se înşelau. Ai folosit puterea doar pentru a revărsa urâţenia dinlăuntru-ţi asupra noastră, a tuturor. Iar ţara e astăzi mai schimonosită ca niciodată. Sărăcită, desfigurată, doar un contur înlăuntrul căruia cei mai mulţi sunt prinşi ca într-o capcană, prizonieri ai unui rău destin. Precum în cel mai întunecat fanariotism, ai folosit demnităţile publice ori resursele statului pentru a-ţi căftăni apropiaţii, pe cei care ţi se închinau cu ipocrită smerenie, într-un detestabil qui pro quo. Astfel au ajuns cele mai multe demnităţi ale statului să fie ocupate de incompetenţi, imbecili şi neamuri proaste, personaje lipsite de orice merit, dar cu prea-plin de obedienţă faţă de tine, despotul. Şi când ţara e rânduită după legea aceasta, nu e de mirare că astăzi am ajuns la această mizerie, promiscuitate şi decădere a instituţiilor.

Ţi-ai făcut din minciună un crez politic. Şi unii găsesc asta scuzabil. Peste cei care au îndrăznit să spună altfel decât crezi tu că se cuvine spus ai revărsat diluvii de ură. Ai inventat categorii generice peste care să îţi reverşi ura şi insultele primitive. 322, moguli, tonomate, reprezentau categorii încăpătoare în care mizeria ta să poată fi eficient distribuită. Toţi cei care nu acceptau fanariotul qui pro quo erau detestabili, maculabili, expulzabili. Rar mi-a fost dat să văd atât risipă de resurse (ale statului, ale instituţiilor publice ori ale unor dubioase instituţii private) menită unui singur scop: împroşcatul cu mizerie.

Au fost şase ani urâţi. Iar rezultatul lor e reaua stare de azi a ţării. Prea mult şi prea des am vorbit despre toate cele care au fost pentru a le mai repeta acum. Altul e motivul pentru care scriu astăzi.

Afirmi, domnule Băsescu, fără să roşeşti, cu o nesimţire prietenă cu iresponsabilitate, că ţara mea e o ţară de mâna a doua. Iar când îndrăzneşti să spui aşa ceva vremea pamfletelor şi a indignărilor din laringe a trecut. O ţară care cere bani cu împrumut, o ţară care nu poate plăti pensiile este o ţară de mâna a doua - spui tu cu o nesimţire care sfidează orice stupoare. Nu ţara a cerut bani cu împrumut, domnule Băsescu, ci tu. Împotriva tuturor acelor voci care se opuneau acestui demers. Nu suntem toţi amnezici şi încă ne amintim cum predicai nevoia acelui credit de la FMI, deşi nu puţini erau cei care strigau că e o cale greşită. Şi i-ai potopit cu insulte. Aşa cum ştii să faci. Ai susţinut acel credit nu pentru că ţara avea nevoie de el, ci pentru că tu, deprins cu logica licuricească, ai încercat să cumperi bunăvoinţa unor stăpâni pe care noi nu-i vedem. Şi ai fost gata să plăteşti acea bunăvoinţă cu sărăcirea, umilirea şi nenorocirea noastră a tuturor. Iar dacă ţara nu poate plăti pensiile este pentru că tu ai adus-o aici. Nu mogulii, nu tonomatele, nu noi. Noi doar trudim, îndurăm şi plătim biruri.

Nici nu ar trebui să mai spun lucrurile acestea. Sunt deja ştiute. Şi nu ar trebui să accept logica rudimentară după care funcţionezi, aceea care măsoară demnitatea, înălţimea ori măreţia după grosimea pungii. Doar judecând cu maţul poţi ajunge să spui despre ţara mea că este o ţară de mâna a doua. Iar dacă punga ţării nu e azi îndeajuns de plină pentru gustul tău, asta nu se întâmplă pentru că eu şi cei asemeni mie nu trudim îndeajuns pentru a o umple, ci pentru că tu şi cei din jurul tău sunteţi prea hămesiţi, prea nesimţiţi şi prea necinstiţi pentru a şti să o chivernisiţi.

Dar ţara asta încă are bani să îşi plătească preşedintele şi imbecilii deveniţi miniştri, are bani să îşi plătească nulităţile devenite europarlamentari, are bani să te trimită la reuniuni internaţionale unde să ne umileşti pe toţi respirând dispreţul cu care eşti tratat de ceilalţi, are bani pentru a plăti pentru capriciile neroade ale favoritei tale, are bani pentru a îngrăşa guşile lăudătorilor şi numeroşilor tăi servitori. Are încă bani din care să plătească sinecuri pentru cei care ştiu să îşi manifeste îneajuns de zgomotos şi fără ruşine obedienţa faţă de tine.Are bani să îmbogăţească afacerişti suspecţi, dar cunoscători ai conturilor de partid. Să ierţi, atunci, biata ţara dacă nu mai are îndeajuns pentru a plăti şi pensiile acelea.

În aceeaşi zi când eu scriam: Pentru că eu nu accept că România e o ţară de mâna a doua în UE. Nici că eu aş fi un cetăţean de măna a doua. Dar admit că avem politicieni de mâna a şaişpea. Mai pe seară, preşedintele României spunea că ţara mea este o ţară de mâna a doua. Iar asta nu mai poate fi îngăduit. Pentru aşa ceva nu mai este de ajuns să ne revoltăm pamfletar, să respirăm vocalele indignării la televizor ori să risipim cerneala stupefacţiei în gazete.

Atunci când mizeria ta nu mai încape în hârdăul categoriilor generice şi nu se mai revarsă doar asupra tonomatelor, parlamentarilor, mogulilor, ci asupra ţării înseşi, atunci e vremea să fii trimis definitiv acolo unde îţi e locul. Atunci când, nu are rost să ne mai ascundem după cuvinte, îţi îndemni cetăţenii să îşi părăsească ţara , tu trebuie să pleci, nu ei. E timpul!
Asta e tot ce am avut să îţi spun, domnule Băsescu. Aşa cum ţi-am promis, îţi sunt pe mai departe dator cu întreg dispreţul. Şi îţi promit că mă voi achita de această obligaţie. Dar vreau că de acum să te dispreţuiesc ca pe un ticălos oarecare şi nu ca pe preşedintele ţării mele. Du-te!

Rândurile care urmează nu îţi mai sunt adresate, deşi te privesc. Vreau să sper că prieteni şi neprieteni din blogosferă mi se vor alătura. Pentru că este o limită care nu trebuie trecută. Şi aşa, prea multă vreme, prea multe am îngăduit. Şi mai vreau să sper că, mai ales, politicieni, cu şi fără blog, vor prelua revolta mea şi îi vor da cuvenită îndreptare. Acelor politicieni le cer, neîntârziat, iniţierea procedurii de suspendare a lui Traian Băsescu. Dincolo de meschinăria calculului politic de conjunctură, dincolo de laşitatea cu care ne-au obişnuit, dincolo de indolenţa pe care le-am tolerat-o. Sau puteţi cu toţii tăcea, prudent, vascularizaţi de precauţia pe care o putem numi şi laşitate. Şi atunci am să-i cer scuze lui Traian Băsescu. Şi am să admit că trăiesc într-o ţară de mâna a doua.

9.7.11

din laboratoarele gandirii germane

Politologul german Herfried Munkler, profesor de politologie la  Universitatea Humboldt din Berlin, pledează, într-un comentariu publicat în ediţia de azi a cotidianului Der Spiegel pentru centralizarea puterii în Uniunea Europeană. "Periferia Europei trebuie deposedată de putere” se spune în explicaţia fotografiei care însoţeşte comentariul şi care îi înfăţişează pe cancelarul Germaniei, Angela Merkel şi pe preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, plimbându-se umăr la umăr pe o promenadă marină în apus de soare.


Bazându-şi argumentaţia pe exemplele negative numite România, Bulgaria şi Grecia, Munkler cere instituirea dictaturii statelor dezvoltate din Uniune (definite ca Centrul Europei). Politologul german este conşient că modificarea profundă a Tratatului de la Lisabona pentru a permite tăierea pârghiilor deciziei la nivelul Uniunii pentru statele de la periferia acesteia va fi un proces "dureros”, dar susţine că este singura cale pentru salvarea întregului şi a zonei euro.


Pledoarie pentru dictatură

"Te cuprinde tristeţea privind elitele politice ale Europei din acest moment, cu reacţiile lor contradictorii la rebeliunile din lumea arabă şi neîndemânarea cu care abordează criza euro. Fie persită în a rămâne impasibili fie sar din lac în puţ, de la o greşeală la alta, sperând într-o minune care să le redea controlul pieţelor financiare. Au tot încercat să-şi dovedească pretenţiile cum că Europa este un jucător capabil pe scena politico-economică mondială, dar nu au reuşit decât să se zbată ca peştele pe uscat. Mai mult decât atât, refuză să-şi admită erorile, persistă în ele şi îşi celebrează fiecare mutare ezitantă ca pe un mare succes întru salvarea Uniunii şi a monedei unice. Proasta imagine pe care Europa o proiectează în exterior acum este, în mare măsură, rodul impotenţei elitelor sale.

În aceste condiţii, nu miră că se aud tot mai des apeluri de democratizare a Europei. Dintr-o dată, masele cred că pot reuşi acolo unde elitele s-au împotmolit. Şi, întrucât masele deja suferă pentru rateurile elitelor, mulţi chiar au ajuns să creadă că poporul ar trebui să aibă mai multe de spus în ceea ce priveşte modul în care este controlată Europa şi de către cine.

Chiar dacă o asemenea idee pare rezonabilă, nu valorează nici cât o ceapă degerată. Şi după democratizare, elitele din Bruxelles şi Strasbourg vor continua să fie "la butoane”. Singura opţiune adevărată pe care o are poporul este să-şi aleagă alte elite. Rămâne de discutat dacă asta ar schimba ceva fundamental.

Eşecul democraţiei în Belgia

Bruxelles, care este şi capitala Belgiei, este exemplul potrivit pentru a demonstra că democraţia nu conduce automat la instalarea la putere a unor elite capabile. De la alegerile din vara precedentă, partidele din Belgia nu au fost capabile să formeze un guvern funcţional. Democraţia belgiană este grevată de tulburări interetnice şi segregare politică. De mult timp, aceste partide nu pot lua decizii elementare. Iar acum, nici măcar compromisul nu mai este fezabil.

Ar trebui ca asemenea exemple să fie semnale de alarmă: o extindere a democratizării Europei va duce la situaţii similare, pentru că Europa este de o diversitate naţională şi economică cel puţin la fel de mare ca a Belgiei. A insista în democratizarea Europei este similar cu a milita pentru dezintegrarea ei. Cei care militează pentru democratizare poate nici nu sunt conştienţi de acest risc şi doar reacţionează reflex la criză. Dar democraţia are nevoie de condiţii inexistente în Europa zilelor noastre.

Europenii nu sunt EUropeni

Europa a fost un proiect al elitelor de la bun început, care au luat în calcul opţiunea democratizării cu primul prilej. Deşi statele europene au avut momentele lor de tip "Cairo” de-a lungul istoriei UE, când democratizarea a părut oportună, niciodată opţiunea nu a fost egal favorabilă în întregul Uniunii. Şi, pentru că majoritatea largă nu este suficientă în ansamblul acestei Europe, ci majorităţi trebuie obţinute în fiecare dintre statele membre, toate oportunităţile de democratizare au fost irosite.

Elitele nu sunt în mod natural proactive şi au abordat tactica temporizării – abordare parţial impusă de cadrul instituţional în care activează. Prin urmare, deloc surprinzător, tentativele de democratizare a Europei au fost lipsite de vlagă.

Un alt impediment în calea democratizării este lipsa de încredere a electoratului în politicienii europeni şi viceversa. Numărul celor care votează la alegerile europene este tradiţional mic, iar cei care votează au tendinţa de a-i prefera pe populişti. Populaţia Europei nu a fost şi nici nu este încă EUropeană.

Avocaţii democratizării susţin că acesta este singurul proces prin care se poate crea cetăţeanul European. Deşi pare corect în principiu, faptul necesită şi existenţa unor condiţii economico-sociale şi cultural-politice de negăsit în prezent, după cum se poate lesne observa din reacţiile la criza monedei unice. Suporterii populişti ai democratizării dau acum un ghiont forţelor europene centrifuge. Şi tocmai elitele, în pofida deciziilor inepte de până acum, sunte cele care menţin Europa unită. Prin urmare, nu ar fi mai bine ca, în loc să ne pierdem timpul gândindu-ne la democratizare să întărim capabilităţile elitelor?

Europa are nevoie de un centru puternic sau va eşua

Principala problemă a Uniunii este că forţele centrifuge sunt stimulate în momentul în care prosperitatea economică îşi pierde din strălucire. Un actor politico-economic ce are nevoie de creştere dar nu îşi poate gestiona perturbările nu este potrivit pentru a supravieţui secolului 21. El devine problema şi nu soluţia.

De aceea, criza actuală ar trebui privită ca o oportunitate de a transforma Europa într-un mod care să producă elite mai competente şi investite cu mai multă capacitate de acţiune. Ar fi necesară amendarea Tratatului de la Lisabona şi restrângerea Uniunii la dimensiuni care să o facă mai eficientă decât Europa de acum, ai cărei cetăţeni o privesc cu o indiferenţă posacă, în cel mai bun caz.

O asemenea abordare a reconstruirii Europei nu doar că ar stopa forţele centrifuge şi pretenţiile de suveranitate ale unor provincii din interiorul unor state-membre, dar ar activa forţele centripete.

Cu alte cuvinte, Europa are nevoie de un centru puternic sau va eşua.

Europei i-ar fi fost mai bine cu Turcia în Uniune şi cu România, Bulgaria şi Grecia afară.



O situaţie ca cea de acum, când o ţară precum Grecia, al cărei PIB reprezintă între 2 şi 2,5% din cel european, poate pune în primejdie întreaga economie a Uniunii şi moneda euro, arată slăbiciunile profunde ale actualei constituţii politice.

Nici măcar nu putem spune că cele mai grave aspecte legate de criza elenă sunt maşinaţiunile grecilor din timpul aderării ţării la zona euro, deficienţele administrative (această ţară nu are nici măcar un birou de înregistrare cadastrală naţional) şi lipsa discliplinei şi angajamentului în anumite pături ale populaţiei Greciei. Problema reală este faptul că toate aceste aspecte sunt cunoscute de circa 10 ani şi nu au existat niciun fel de consecinţe.

Europa a fost văzută ca o poveste de succes, ce poate fi uşor administrată şi care poate uşor gestiona o situaţie mai complexă, ca cea creată de greci. În loc să se focalizeze atenţia asupra factorilor cu adevărat importanţi în analizarea oportunităţii extinderii Uniunii, dezbaterea a fost mutată spre temele de identitate religioasă şi culturală. O asemenea dezbatere a făcut posibilă aderarea Greciei, Bulgariei şi României, în timp ce Turcia a fost lăsată pe dinafară. Cel puţin din punctul de vedere al politicilor financiare şi monetare, Europei i-ar fi fost mult mai bine în prezent dacă situaţia ar fi fost inversă, cu turcii înăuntru şi grecii, românii şi bulgarii – afară. Elitele sunt caracterizate de faptul că pun întrebările corecte, dar elitele europene nu pot fi suspectate de aşa ceva.

Eşecul monedei euro, datorat lipsei unei agenţii de rating europene

Alt exemplu al eşecului elitelor europene este pretenţia că introducerea monedei unice va crea o piaţă nu doar mai mare ca cea americană, dar şi că euro are potenţialul de a deveni a doua valută forte a lumii, lângă dolar. Dar alternativa creării a cel puţin unei agenţii de rating europene, care să se poată contraopune agenţiilor de rating din SUA, a fost ignorată. Europenii au fost hotărâţi să conteste supremaţia dolarului, dimpreună cu avantajele pe care aceasta o aduce SUA şi, totuşi, au "aruncat” moneda euro într-un mediu ostil, fără măsuri de protecţie. Euro poate fi atacat oricând, pentru că agenţiile de rating americane caută punctele vulnerabile ale zonei euro şi presează acolo. Prestigiul monedei unice a fost şi rămâne foarte vulnerabil.

Dimpotrivă, un proiect precum moneda euro trebuia pregătit strategic. Doar acum se gândesc europenii, mai serios, la o agenţie proprie de rating, dar acum intenţiile lor în privinţa menirii agenţiei sunt transparente.

Probabil că singura explicaţie a acestei grave erori este aceea că elitele s-au autoevaluat ca administratori ai prosperităţii, pierzând din vedere bătălia strategică pentru putere şi influenţă. E posibil ca elitele să fi devenit victimele propriilor explicaţii servite populaţiei pentru a legitima proiectul monedei euro. S-au văzut asemenea unor giganţi blajini şi nu ca actori politici care luptă pentru interesele lor în afara graniţelor şi câştigă bătălii acasă. În politică, confuzia în privinţa legitimităţii şi strategiilor e un păcat de neiertat.

Doar elitele ratate pot corecta situaţia, schimbând radical Tratatul de la Lisabona

Cu siguranţă, sunt alte numeroase exemple ale unor serioase rateuri ale elitelor europene. Dar cheia problemei este că erorile nu pot fi corectate decât de către aceleaşi elite. O încercare de a compensa rateurile cu democratizarea forţată va conduce la dezintegrarea Europei, cu dezordinea de rigoare. În particular, instituţia plebicistului s-a dovedit o soluţie care a trădat interesele europenilor, iar şi iar. În situaţia de acum, democratizarea va întări vocile anti-europene şi va produce tot mai multe veto-uri la Bruxelles.

În Europa, este puţin probabil că elite mai capabile vor veni la putere sau că elitele existente vor face mai puţine greşeli, vor fi mai decise şi vor pune accentul pe interesele europenilor cu mai multă pricepere. Cel puţin nu atât timp cât cadrul general ce fixează comportamentul elitelor, Constituţia Europeană, ca să zic aşa, nu este modificată substanţial.

Criza curentă nu este bună pentru democratizare dar reprezintă o bună oportunitate pentru amendarea Tratatului de la Lisabona.

În trecut, se spunea că axa Paris-Bonn sau Paris-Berlin trebuie să fie intactă, pentru ca Europa să facă progrese. Astăzi, povara europeană este prea grea pentru această axă. Toată lumea se aşteaptă ca Germania să conducă, dar de îndată ce conduce, toată lumea sare în sus, crizată. În Europa, periferia are prea multă putere, iar centrul prea puţină. Cât timp asta nu se va schimba, criza europeană nu se va sfârşi. O redistribuire a puterii politice în Europa poate fi dificilă, dar asta nu schimbă faptul că este necesară.

Înainte de extinderea Uniunii către Răsăritul Europei, a avut loc o falsă dezbatere a dezvoltării sale, bazată pe alternativa "aprofundare” versus "lărgire”. Întrebarea reală ar fi trebuit să fie cât de puternic trebuie să fie centrul pentru a putea gestiona o periferie mai largă. Acum, periferia domină centrul şi dictează agenda politică şi ritmul luării deciziilor politice.

Chiar dacă Europa va reuşi să supravieţuiască prăbuşirii Greciei şi crizei euro, problemele pe care le-am subliniat nu vor dispare. Astfel de crize se pot repeta oricând. Un faliment mai mult sau mai puţin ordonat al statului elen ar fi un pas minor spre salvarea euro. Pasul deciziv ar fi reconstrucţia politică a Europei, o reconstrucţie în urma căreia democratizarea ar deveni o opţiune reală, fără a mai pune problema declinului sau dezintegrării”.


PEROMANESTE:  Sa-i mai crezi pe germani?  Curvele astea de casa mare l-au lucrat pana si pe Stalin, iar naivii ce suntem de romani ii luam ca repere morale europene de ca si cum germanii ar fi clonele lui Kant.  Profesorasul asta da vina pe Grecia, o economie ce reprezinta numai 2,5% din totalul Uniunii Europene, pentru necazurile Uniunii.  Pai daca UE nu poate sta pe picioarele ei cand numai atat de putin o debiliteaza, cred ca problema e mai mare si locuisete la alte adrese, nu in Atena sau Bucuresti!  Solutia lui/lor?  Un imperiu pan-european in care deciziile sa se ia intre Paris-Berlin. 

Pai nici o problema, fratilor imperiali, inchidem Victoria si Cotroceniul si voi sa aduceti tzara in secolul 21.  Cine crede ca se va intampla asa are dreptate numai pe jumate.  Da, imperiul pan-european poate sa fie, dar locuri ca Romania se vor aneantiza cu totul.  De ce?  Pentru ca nici macar franco-germanii nu au solutii la lumea asta ne-buna, desi un proiect de genul celui prezentat doar le-ar cumpara ceva timp imperialistilor.

Un comic american avea o vorba, Cum naiba sa ma injosesc la a adera la un club care m-ar primi ca membru?  Cred ca tocmai asta ni s-a intamplat noua, mai noilor aderenti la UE.  Si noi, ca sa nu dezamagim, ne-am transformat in cozi de topor ale altora (va aduceti aminte cand Chirac spunea ca s-a pierdut o ocazie de a pastra tacerea la un moment dat?).  Asa ca din perspectiva vesticilor, da, trage pe noii veniti!  Dar nu pot sa nu ma minunez de miopia unei astfel de vederi--poate din cauza vreunui idealism sau naivitate.   
O spun nu fara retinere, dar cred ca sansele noastre cele mari s-au dus odata cu infasurarea lui Ceausescu prin anii '70.  In timpurile recente, n-am data dovada sa avem distinctia morala, nici intelectuala, sa iesim din rahat.  Vesticii redescopera gustul coloniilor de-aproape, caci alea de departe s-au emancipat si natura razboiului s-a schimbat.

Ce ramane de facut?  La nivel individual: Introspectie, rectitudine, munca.  Si dat cu banul, chineza sau germana.  La nivel general: De construit o pozitie nationala de pe care sa negociem cu inteligenta si moralitate in folosul Romaniei...

La nivel european, vom asista probabil la o centralizare a deciziilor dupa ce la Paris revin pro-europenii.  Inca odata, chiar is in cazul in care lucrurile se intampla dupa cum spune Munkler, rezultatul ar fi doar intarzierea.  N-are cum sa fie o solutie.  Ce ramane suparator este faptul ca de fiecare data cand sunt probleme la centru, se cutremura periferia!  Prin forta imprejurarilor, lumea n-a putut ramane unipolara mai mult decat momentan, iar acum se cauta alte paradigme de stabilizare.  Sunt sigur ca aceste preocupari se reflecta si in activitatile distinselor Palate de la Bucuresti, preocupate cu cartografia gustativ-olfactiva a rahatului.  Ba'secu se ia de rusi si raptul acestora din 1939, dar nu-i include pe germani ca cealalta parte din Pactul Ribbentrop-Molotov.  Cred ca-i timpul sa li se aminteasca germanilor ca lumea nu-i chiar pristina si din cauza apucaturilor teutonice de sub-ordonare a puterii in Europa, tema la care iata ca se revine dupa 66 de ani de la repudierea ei.  Mai mult, nu-mi amintesc ca europenii sa fi fost despagubiti de catre germani, desi noi a trebuit sa-i despagubium pe sovietici...  




Democratization Can't Save Europe

The Need for a Centralization of Power

An Essay by Herfried Münkler
Despite the myriad problems currently facing the European Union, democratization is not the answer. Rather, the EU's elites need to improve -- and power has to be taken away from the periphery.


Europe's political elites are a pathetic sight at the moment, from their contradictory reactions to the rebellions in the Arab world to their timid handling of the euro crisis. Either they persist in doing nothing or they flee from one falsehood to the next, all in the expectation that this will enable them to gain control over the markets. Now that the European elites have had to produce proof of their long-held claim that Europe is a capable player on the global political and economic stage, they have done nothing but flounder. And because they refuse to believe that this is the case, they celebrate every stumbling move as the salvation of Europe and the euro. The poor image Europe is currently projecting is largely the result of the impotence of its elites.

In light of this failure of the elites, it is hardly surprising that we are hearing renewed calls for the democratization of Europe. Suddenly, the people are expected to fix what the elites have botched. Since they are already being asked to pay for the problems caused by the elites, many believe that the people should have more say in how and by whom Europe is controlled.

As reasonable as this might sound, by no means does it make as much sense as it seems at first glance. Even after the democratization of Europe, the elites in Brussels and Strasbourg will still be in charge. The only option available to the European people, to the extent that they can be referred to as such, would be to react to obvious failure by voting their leaders out of office -- and to vote an opposing elite to take their place. Whether this would fundamentally change anything is open to question.

Brussels, also the capital of Belgium, is particularly well suited to show that democracy does not automatically lead to the installation of capable elites. Since last summer's elections, Belgium's political parties have been unable to form a functioning new government. Belgium's democracy suffers from ethnic quotas and political parceling. It has long been incapable of reaching the most basic decisions. And, now, not even compromises are feasible.

Playing a Reckless Game

It is to be feared that a more extensive democratization of Europe would lead to a very similar situation because Europe is at least as diverse as Belgium on national and economic issues. Pushing for the democratization of Europe is akin to playing a reckless game that can quickly lead to European disintegration. Those who see democratization as a logical reaction to the crisis may not even be aware of this risk. They see democratization as an automatic reflex in response to the crisis. But democracy needs the kinds of conditions that do not exist in Europe today.

Europe was a project of the elites from the very beginning, but with the proviso that democratization would happen at the next available opportunity. Although Europe has had its share of Cairo moments throughout the history of the European Union -- moments when the time seemed right for more democratization -- the opportunity was never equally favorable throughout the entire union. And because an overall majority is not sufficient in this Europe, and convincing majorities would have been necessary in all member states, these opportunities were wasted. But the elites are not particularly proactive by nature, and they hesitated and took a wait-and-see approach -- an approach that was and still is partly a result of the institutional framework within which they operate. Not surprisingly, the few attempts to bring more democracy to Europe were half-hearted at best.

Another contributing factor was the relative lack of confidence among voters. And elections to the European Parliament, which has been chosen directly by the European population since the late 1970s, have done little to assuage this skepticism: Voter turnout is notoriously low and those who do vote tend to favor populists in disproportionately high numbers. The European population has never been and still is not a European people.

Elites Are Keeping Europe Together

Those in favor of democratization respond that such a process is the only way to create a European people. This may be correct in principle, but it also requires the existence of both socioeconomic and political-cultural conditions that are certainly not in place at the moment, as is all too evident in the growing mistrust among Europeans during the euro crisis. Those who support democratization now are strengthening the centrifugal forces in Europe. Despite all mistakes and ineptitudes, it is the elites who are keeping Europe together. Rather than thinking about democratization, then, should we not be looking at ways to improve the capabilities of the elites instead?

The main problem of a constituted Europe is that power triggers centrifugal forces the minute the glow of economic prosperity begins to fade. A political and economic player that requires growth and cannot handle disturbances is not fit to survive in the 21st century. Such an actor is a problem and not the solution. Thus, the current crisis must be viewed as an appeal to transform Europe in such a way that it will produce better elites and give these elites more latitude to take action. This amounts to an amendment of the Lisbon Treaty, and it encompasses the painful thought that a smaller but more effective Europe is better than a larger Europe whose citizens view it with sullen indifference at best.

Hence, the central theme for the rebuilding of Europe is that the centrifugal forces arising from the ongoing sovereignty claims of the member states and the socioeconomic and cultural differences among the individual regions will not only be curbed, but will also be transformed into centripetal forces. In other words, Europe needs a strong and powerful center -- or it will fail.

A situation in which a country like Greece, whose economic output comprises between 2 percent and 2.5 percent of that of the entire euro zone, can imperil the European economy and drag the European common currency to the brink of failure reveals serious design flaws in the political constitution. Complaints about the fraudulent machinations of the Greeks during their accession to the euro zone, Greece's administrative deficiencies (the country doesn't even have a nationwide land registry office) and the lack of discipline and commitment within portions of the Greek population are a sideshow at best. The real problem is that all these problems were known about 10 years ago -- and that no consequences were drawn from this knowledge.

Time for the Center to Take Over from the Periphery
Europe was seen as a success in need of little maintenance -- one that could handle the Greeks. Instead of paying attention to the truly relevant factors, a religious and cultural identity debate was pursued -- a debate that made it possible to keep out the Turks while allowing the Greeks, Bulgarians and Romanians to join the EU. From the standpoint of financial and monetary policy, at least, Europe would be better off today if the opposite had been the case. Elites are characterized by the fact that they ask the right questions. The European elites did not live up to this requirement.

Another example of the failure of the European elites was their claim that the introduction of the euro on the Continent would not only create a market bigger than the US market, but also that the euro also would have what it takes to become the global economy's second reserve currency, next to the dollar. But the parallel to this idea -- the need for at least one European rating agency that could hold its own against the American rating agencies -- was ignored. The Europeans were determined to challenge the dominance of the dollar, together with all of the advantages it created for the United States, and yet they positioned the euro in an unprotected environment. It could be attacked at any time because the US rating agencies could seek out the weakest links in the euro group and apply pressure there. The prestige of the euro was and remains highly vulnerable. Instead, a project like the euro should have been prepared in a way that established strategic safeguards.

Only now are Europeans giving serious thought to such a rating agency, but now their intentions and the agency's function are all too transparent. Perhaps the only explanation for the strategic error is that the elites began to see themselves as administrators of prosperity and lost sight of the strategic struggle for power and influence. It's possible that the European elites became victims of the explanations they gave to their own population to legitimize the project. They saw themselves as something of a gentle giant and not as political players who fight for their interests abroad and prevail at home. In politics, confusing legitimization and strategy is an unforgivable sin.

Decline and Disintegration

There are undoubtedly numerous examples of serious failures of the elites at the European level. But the key issue is that these failures can only be corrected by the elites themselves, and that the attempt to compensate for the failures with forced democratization would lead to the disorderly disintegration of Europe. The instrument of the plebiscite, in particular, has proven to be a treacherous spanner that political players have thrown into the European works time and again. In the current situation, democratization would strengthen the capacity of anti-European players and significantly increase the number of those wielding vetoes in Brussels.

In Europe, it is unlikely that more capable elites will come into power or that the existing elites will make fewer mistakes, be more decisive and bring European interests more skillfully into play as long as the general framework of elite behavior -- the European constitution, so to speak -- is not substantially restructured. The current crisis may not be a good condition for democratization, but it is certainly an opportunity to amend the Lisbon Treaty. In the past, it was said that the Paris-Bonn or Paris-Berlin axis had to be intact for Europe to make progress. Today, the burden resting on this axis has become too heavy. The Germans are expected to provide more leadership, but as soon as they show only a small amount of leadership, it is rejected if not actively fought. In Europe, the periphery has too much power and the center too little. As long as this does not change, the EU and the euro will not emerge from the crisis. A redistribution of the political weight in Europe may be difficult, but this doesn't change the fact that it's necessary.

Prior to the EU's expansion into Eastern Europe, a debate was held over the EU's future development, but it was based on the false alternative of "deepening or expansion." The real question should have been how strong the center must be to handle a larger periphery. Now the periphery dominates the center and dictates both its political agenda and the rhythm of its decision-making processes. Even if Europe manages to muddle its way through the euro crisis and the Greek collapse, this underlying problem isn't going to go away. In fact, such crises can repeat themselves at any time. A more or less orderly national bankruptcy for Greece would be merely a tiny step toward saving the euro. The key step is a political reconstitution of Europe, a reconstitution in which democratization would be a real option and would not pose the threat of decline and disintegration.

Translated from the German by Christopher Sultan






Da click aici ca sa vezi totul! VREI SA-I INTALNESTI? cin s-aseamana s-aduna pe lista de discutii peromaneste
Google
 

Postări populare