Anunţ publicitar al Statului Român in ziarele mari ale lumii:

Cine a putut, ştiut şi vrut a plecat.

Avem nevoie de ajutor!
Plătim la nivelul pieţei.
Preferăm vorbitori de Româna!

______________________________


poante § intelart § cafeneaua
© 2005
cel mai vechi blog peromaneste

30.7.18

despre masonerie

Una din lucrările anti-iluministe apărute în Moldova acum două secole
„Din cea dintâiu // începere a învățăturii lor [a înțelepților Evropei], care iaste grammatica, până la cel de pre urmă sfârșit al filosofiei, gândire și cugetare de Dumnezeu, sau cuvânt, nicăiri nu să face, nici să aude. Altă nu văd, alt nu aud, și alt nu iaste în mintea lor, fără numai număr de socoteală, linii, shimi, coni, chilindri, piramide, ochianuri, planete, trupuri, părți, materie, fire, iară Cuvânt al lui Dumnezeu, sau gândire nicăiri. Apoi ce urmează? De-abia schimbă vârsta, și încep pre cea tinerească, și îndată întră în școala puturoasei Afroditei, adecă a curvăsăriei.”
Sursa: Apologhia, Măn. Neamţ, 1816 (pe www.digibuc.ro)

Image may contain: text


Comments
Dacul Liber
Dacul Liber Numa chilindrii și curvăsării de la Evropa asta 😂😂😂😂
Manage

Dan Ungureanu
Dan Ungureanu Geometria duce la curvie. Astronomia, la onanie. Chimia, la swing clubs.nage

Corneliu Ilea
Corneliu Ilea Fără chimie nu merge niciuna din cele enumerate . Poate onania.
Manage

Andrei Gaghi
Andrei Gaghi Amuzanți călugării. Se distra și Negruzzi cu scleroza lor fudulă.
Manage

Dragoş Popescu
Dragoş Popescu Autorul este cumva Athanasios din Paros?
Manage

Liviu Grămătic
Liviu Grămătic Verific când revine digibuc (iar e suspendat site-ul).

Bogdan Constantinescu
Bogdan Constantinescu Este reactia Bisericii Ortodoxe la aparitia masoneriei pe meleagurile noastre - carvunarii, - adusi de vantura-lume ioropeni pripasiti pe la curtile fanariote de aici.
Manage

Liviu Grămătic
Liviu Grămătic Masonii au apărut în Moldova prin anii 1770 - e vorba de unii ofițeri ruşi, care urmau să ne scape de păgâni.
Manage

Bogdan Constantinescu
Bogdan Constantinescu Liviu Grămătic Si rusii fusesera "masonizati" de occidentali - cred ca Radiscev e unul din ei. Dar masoni au fost si unii straini - de ex francezi - din slujba domnilor fanarioti. Carvunarii, conspiratia Darmanescului, nu se mai baga nimeni sa le studieze caci e incorect politic.
Manage

Liviu Grămătic
Liviu Grămătic Totuşi, unor masoni le putem mulțumi pentru Unirea de la 1859. Şorțul lui Kogălniceanu poate fi văzut la casa memorială din Iaşi, în sala cu hologramă.
Manage

Octavian Racu
Octavian Racu De fapt, unii autori masoni afirmă că primul lor frate ar fi fost domnitorul Constantin Mavrocordat
Manage

Bogdan Constantinescu
Bogdan Constantinescu Cantemir a fost rozacrucian.
Manage

Bogdan Constantinescu
Bogdan Constantinescu Liviu Grămătic Corect, dar doar pentru ca urmareau planul lor de distrugere a imperiilor asa cum azi urmaresc distrugerea statelor nationale pentru a-si realiza visul globalist. Batranul Bratianu le-a priceput jocul dupa 1878 (Cremieux, Bleicherode) si le-a cerut baietilor sai sa jure ca nu se vor face avocati si ca nu vor intra in masonerie. De acea Ionel l-a rugat pe Vaida Voievod sa se faca el mason la 1919 ca sa negocieze cu marii masoni Clemenceau, Lloyd George, Wilson et co tratatul de la Versailles.
Manage

Liviu Grămătic
Liviu Grămătic Masonii au avut un rol important cu un secol-două în urmă, dar nu sunt convins de teoriile conspiraționiste din prezent (nici nu le încurajez pe pagina mea).
Manage

Octavian Racu
Octavian Racu Fondatorul masoneriei în Moldova se consideră italianul Anton Maria del Chiaro (numele adevărat David Thalia), care a venit în Moldova în 1733. În 1734-1735 el a creat la Galaţi (Loggia di Galazzi) şi Iaşi primele loje masonice din istoria Moldovei. Prima menţiune despre conducătorul lojei masonice din Moldova datează din anul 1735, când domnitorul de atunci, Constantin Mavrocordat, a fost numit Maestru Venerabil al unei din loji ieşene. Pe parcursul domniilor sale (1733-1735, 1741-1743, 1748-1749, 1769) acest domnitor a efectuat o serie de reforme în domeniul justiţiei, armate şi a introdus salariul pentru funcţionarii de stat. În ziarul Mercure de France (iulie 1742) reformele lui sunt numite Constituţia lui Mavrocordat). Pentru perfecţionarea sistemului de conducere a statului şi centralizarea acestuia el a reorganizat sfera învăţământului şi a contribuit la dezvoltarea activităţii tipografice. În documentele anului 1740 în calitate de conducători ai lojei ieşene sunt numiţi capitanul Vasile Balş, urmaşii căruia au devenit marele vornic Iordache Dulgheru (1741), caimacami (domnitori temporari) Iordache Cantacuzino (1742) şi Sandu Sturdza (1743). Totodată trebuie de recunoscut, că denumirile acestor loje şi momentul creării lor au rămas necunoscute până astăzi. Prima lojă, despre care s-au păstrat în arhive informaţii detaliate, a fost Augustina, fondată în 1742 la Iaşi. În 1750 francezul Louis Lavin a creat, sub oblăduirea Marelui Orient al Franţei la Iaşi şi Bucureşti, încă 2 loje. Printre masonii cunoscuţi ai acestei perioade putem menţiona: Scarlat Ghica (domnitor al Moldovei în 1757-1758), care a fost şi Maestru Venerabil al Lojei Loggia di Galazzi; Lascarache Ghemet, care a devenit în 1756 Maestru Venerabil, iar mai târziu – Marele Închizitor al unei loje ieşene; Leinţa, marele sulger al Principatului (în rândurile masonilor este menţionat în 1757), marele vistiernic Stavarache (menţionat în documentele a.1760) ş.a.

http://mlm.md/istoricul.htm
Manage
Google
 

Postări populare