Anunţ publicitar al Statului Român in ziarele mari ale lumii:

Cine a putut, ştiut şi vrut a plecat.

Avem nevoie de ajutor!
Plătim la nivelul pieţei.
Preferăm vorbitori de Româna!

______________________________


poante § intelart § cafeneaua
© 2005
cel mai vechi blog peromaneste

14.6.05

Dansul Calusarilor sau Calusul si Purtata fetelor de la Capalna

Victor a avut amabilitatea de a ne trimite spre publicare urmatorul text:


Ani de zile m-am tot întrebat care este în folclorul nostru locul a două dansuri minunate, unul devenit cu timpul blazon al românilor, Dansul Căluşarilor sau Căluşul şi celălalt Purtata fetelor de la Căpâlna. Este atât de evident caracterul lor magic, încât afirmând aceasta nu fac decât să repet lucruri comune. Originea şi rostul lor sunt necunoscutele tot mai greu de pătruns pentru omul de acum.

Despre Căluş s-a afirmat că ar fi un dans adus de coloniştii romani, poate pentru a-i justifica singularitatea, că ar fi de origine tracică - un dans de iniţiere al tinerilor viitori luptători sau unul de invocare a ploii, în ritualurile fertilităţii, ş.a. Accesul la o importantă arhivă, cel mai mare depozit de fapte de veritabilă cultură din ultimii cincizeci de ani îmi consolideaza convingerea că misterul trebuie căutat în altă parte: Căluşul ar putea fi dovada stră-străvechimii şi continuităţii noastre în acest areal, venind de dincolo de timp. Discuţia se face nu pe varianta actuală, alterata prin stilizare din raţiuni ce ţin de spectacol, ci pe varianta care a circulat până în vremea tinereţii bunicilor noştri, anii 1930, cu puţine diferenţieri regionale.

Să ne reamintim:
Dansul era interpretat de un grup de treisprezece flăcăi "juraţi", adică legaţi între ei printr-un legământ făcut într-un loc tainic, înainte de răsăritul soarelui.
Grupul se compunea dintr-un conducător - vătaful purtător al steagului cetei, unsprezece dansatori de rând şi un personaj cu rol deosebit - mutul sau mascatul.
Membrii Cetei Căluşarilor, cu excepţia mutului, sunt îmbrăcaţi în costume împodobite cu panglici în toate culorile, cu fluturaşi strălucitori şi cu mici clopoţei al căror zornăit însoţeşte orice mişcare a purtătorului. În timpul dansului, flăcăii se folosesc de câte o bâtă, de fapt un baston drept, nu prea gros, dar rezistent şi frumos lucrat. Mutul se deosebeşte de ceilalţi prin costumaţia sobră, fără podoabe, doar cu o blană pe umeri, prin masca în spatele căreia e de nerecunoscut şi prin faptul că el poartă, cel mai adesea, un paloş de lemn cu care îi "taie" pe dansatorii mai leneşi sau pe nepricepuţi. In varianta actuala, de spectacol, Mutul nu mai apare. O redare veridica a “Calusarilor” este accesibila in filmul lui Stere Gulea, “Morometii”.

Dansul începe prin aducerea steagului - o prăjină înaltă de două staturi de om, cu vârful împodobit cu ramuri şi panglici lungi, în aceleaşi culori ca cele purtate de dansatori - care este înfipt în centrul cercului de dansatori. Lângă el va evolua tot timpul vătaful cu rol de păzitor al steagului. După un număr de figuri de dans executate în cerc de toţi într-un ritm foarte viu pe muzică însoţită de strigături şi îndemnuri specifice, fiecare dansator, cu exceptia mutului, vine în mijlocul cercului unde îşi face numărul propriu dimpreună cu vătaful. Două momente sunt de reţinut: evoluţia "fraţilor înlănţuiţi" şi "udatul". Primul este execuţia unei figuri de mare virtuozitate, uneori un zbor în cerc cu sprijin pe o singură bâtă executat de vătaf împreună cu unul din cei mai buni dansatori, alteori o legare de salturi rostogolite pe sol, unul pe deasupra celuilalt, cu schimbarea de locuri. Celălalt moment îl are ca executant pe mut : cu un pilug de forma unui falus, acesta prepară într-un căuş din ouă sparte, din usturoi şi din apă un amestec pe care îl împrăştie apoi asupra asistenţei, mai ales feminine, marcând cu aceasta sfârşitul dansului. Ceata se sparge după apusul soarelui, în acelaşi loc tainic unde s-a constituit, după jurământul de a păstra taina jocului.

În liniştea arhivei, cu ochii pe filmul dansului, reproiectat iar şi iar, a venit clipa străfulgerării... Emoţia în faţa posibilului sens al mesajului de dincolo de istorie, dar şi implicaţiile acestuia au avut efectului unui berbece asupra mea, raţionalul educat în concepţia că noi, contemporanii suntem tot ce putea fi mai bun până acum, la capătul unei deveniri continuu ascendente. Ideea siguranţei creşterii noastre, ocrotite mereu de buna mamă Gaia primea o lovitură pe care nici optimismul din finalul dansului – ploaia-samânţă a cerului Uranos fecundând iarasi ţărâna Gaiei - n-a reuşit să o atenueze. Poate de aceea străvechii autori ai mesajului, cel puţin la fel de buni cunoscători ai naturii umane ca şi noi, cei de acum, i-au dat forma unui dans magic. Avertismentul în cuvinte, transmis din generaţie în generaţie, a eşuat probabil de mult în mit, pe când cel în haina unui dans ritual, făcut să vibreze coarde neştiute ale sufletului, a putut străbate hăurile timpului neschimbat.

Primul pas al revelaţiei l-am făcut când, observând cum fiecare din dansatori coboară pe rînd din cerc în faţa vătafului să-şi execute figurile, gândul a prins glas:
“…ca o cometă spre soare ...”
Roiul de întrebări şi răspunsuri, născîndu-se unele după altele mi-au atenuat frisonul iniţial. O oarecare rutină din timpul a peste douăzecişicinci de ani de cercetare tehnică mi-a condus următorii paşi - confruntat cu ceva necunoscut, devenit însă palpabil, am început să-l demontez în “bucăţi”, desfăcîndu-i rând pe rând “şuruburile”, pînă la ultimul. Ceea ce am găsit nu m-a făcut deloc fericit. E doar confirmrea vulnerabilitătii noastre, a oamenilor, specie încă prizonieră pe globul de humă numit Terra, care nici măcar ea nu ne poate oferi deplina securitate pînă la momentul cînd vom putea să ne purtăm singuri de grijă. Consolarea că avem puterea ierbii de a renaşte după fiecare pîrjol e umbrită nu numai de ecourile dezastrelor prin care am trecut, înregistrate de memoria comună în diferite moduri, dar şi de teama pentru cele posibil să ne mai aştepte în continuare. Dar nu despre vreun pîrjol vorbeste Căluşul, ci despre evenimentul la scară cosmică resimţit pe Pămîntul oamenilor şi rămas în memoria lor ca Marele Potop Biblic.

Urmărind desfăsurarea dansului moment cu moment, reciteşti evenimentele pe care mii de ani mai tîrziu le vor înfăţişa din alt unghi de vedere cărţile sfinte ale Vechiului Testament.
Din bezna începuturilor se întrupează Soarele cu alaiul său de planete - grupul căluşarilor care se adună înainte de ivirea luminii pentru legămînt. Sistemul solar evoluează într-un adevărat balet cosmic, cu evenimente care se repetă aidoma de milioane de ani - ritmul şi măsura dansului constante pe tot timpul dansului. Drumul planetelor, al perechii Pămînt-Lună, legătura fiecărei planete cu astrul central, chiar şi mersul aştrilor vagabonzi - cometele, sunt înfăţişate surprinzător de clar prin figurile dansului - evoluţia armonioasă a întregului grup, a “fraţilor înlănţuiţi”, a fiecărui dansator din cerc dimpreună cu vătaful, purtătorul steagului care prin forma sa evocă aşa de clar soarele. Cel care nu-şi respectă rolul sau greşeşte paşii este pedepsit de “mutul mascat” cu lovituri reale ori cu scoaterea din joc - întruparea metaforică a acţiunii echilibrului natural ori mai mult chiar, a principiului care menţine lumea în marele joc - atracţia universală. Dezlănţuirea frenetică din finalul dansului, cînd mişcările spasmodice transformă sclipirile fluturaşilor lucitori de pe costume în adevărate fulgerări de lumină, asociate cu zornăitului clopoţeilor este o evidentă figurare a reechilibrării întregului sistemului planetar şi a efectelor ei resimţite pe Terra, mişcări seismice cu roiuri de meteoriţi-stele căzătoare şi diluvii prelungite.

În sprijinul ideii de mai sus vine şi numărul dansatorilor care încep dansul, doisprezece, excluzînd mascatul, evident cu alt rol decît al celorlalţi. Asociind fiecăruia cîte o planetă a sistemului solar şi vătafului steaua centrală, rămîn liberi doi dansatori de rînd. Primul se leagă de bănuita planetă a zecea, a cărei prezenţă devine tot mai certă pe filmele observatoarelor astrale. Ce palmă în orgoliul lui Sapiens, obligat să redescopere ceea ce cunoşteau stră-stră-strămoşii lui şi el a uitat… Al doilea nu poate fi decît corespondentul pierdutei planete a cincea, legendara Phaeton, regăsită în centura de asteroizi dintre orbitele lui Marte şi Jupiter şi totodată argumentul forte pentru vechimea greu de cuprins cu mintea noastră trufaşă de oameni ai secolului XXI a mesajului transmis de Dansul Căluşarilor. Întîmplător oare în anticul mit al lui Phaeton, nesăbuitul personaj care a dorit să conducă pentru o zi carul Soarelui, totul se termină tragic din cauza neputinţei lui de a mai stăpînii caii cereşti ? Poate că da, poate că nu, grecii sunt recunoscuţi doar ca cei mai mari colportori ai antichităţii…

Despre acestea ne povesteşte Căluşul într-un limbaj de nerecunoscut acum pentru că l-am uitat noi, ori pentru că s-au stins de mult toţi cei care, la anume prilejuri, aveau datoria de a ne reaminti înţelesul său. Faptul că eu, oarecare trăitor pe meleagurile celor mai bătrîni zei ai Europei, am întrezărit o faţă a acestui mister poate fi o întimplare sau poate doar o amăgire. Dar dacă nu e ?!…

Pentru Purtata fetelor de la Căpîlna admiraţia mea se împleteşte cu evlavia în faţa perfecţiunii simplităţii. Un şir de femei înveşmîntate în alb şi negru păşesc agale, una după alta în cadenţa bătăii de inimă, cu neaşteptate opriri şi retrageri pe pas şi cîntă într-un glas o melopee ale cărei cuvinte, de o candoare infinită, poartă însă în ele căldura care de mii de ani a înmuiat ca ceara sufletul celui mai aprig bărbat.

“Eu’s în deal şi badea-n şesu’
Şi mi-l cunosc di pe mersu’.

Şi-are mersul legănatu’
Cu dragoste amestecatu’.

Cînd mere gîndeşti că scrie
Ca ţăruza pe hîrtie.

Badeo, spicule de grîu,
Mult aş da să nu te ştiu…”

Care bărbat ar rămîne de piatră în faţă acestei curate destăinuri de supunere din dragoste?
Împins de curiozitate, am marcat pe ecran urmele paşilor purtătoarelor.
… cercuri, spirale, sinusoide line şi în final acel “opt culcat” prin care matematicienii lumii simbolizează infinitul, acestea sînt semnele scrise “ca ţăruza pe hîrtie” de paşii femeilor care aduc din timpuri fără de vîrstă Purtata.

OLDHASHU alias Victor Argesanu
IUNIE 2005







Da click aici ca sa vezi totul!

3 comentarii:

peromaneste spunea...

In caz ca ai ceva de publicat la peromaneste, poti trimite pe email la: peromaneste@gmail.com Specifica sub ce nume ai vrea sa apara. De asemenea, daca te intereseaza sa devi membru al listei de discutii/newsgroup-ului peromaneste, viziteaza http://groups.yahoo.com/group/peromaneste pentru detalii!

Doctoru spunea...

Foarte interesant articolul. Intr-o alta varianta, sensul dansului calusarului este urmatorul. Ceremonia rememoreaza ingroparea comorii dacilor ("a lui Decebal") inainte de caderea Sarmisegetusei. Dupa cum stim, legenda spune ca dacii ar fi ingropat comoara in albia unui riu si ca cei care au efectual operatiunea au fost sacrificati pentru a fi pastrat secretul; un tradator insa ar fi dezvalui romanilor locul respectiv. dansul calusarului ar fi modalitatea prin acre aceasta legenda a fost pastrata. Dansatorii sunt dacii care au ingropat comoara. Au fost executati prin metoda traditionala, aruncatul de pe o stanca intr-o sulita pentru ca sa ajunga la Zalmoxis (vezi filmul Dacii). Mutul e singurul care a supravietuit, din cine stie ce motive pierdute in negura veacurilor.

peromaneste spunea...

Doctore, multam de vizita si comentariu. Desi asta este una din intrarile mai des vizitate comentariile nu s-au inghesuit.

Ma intreb, a fost scrisa asa de bine sau... ?

Google
 

Postări populare