„De vină e numai Petre Roman, care, când era prim-ministru, a spus că industria românească e un morman de fiare vechi"???

În timpul documentării serialului „Prin cenuşa industriei", dedicat distrugerii unor fabrici de renume ale României comuniste, am auzit adesea oameni importanţi sau simpli cetăţeni exclamând: „De vină e numai Petre Roman, care, când era prim-ministru, a spus că industria românească e un morman de fiare vechi".Oamenii au rămas cu impresia că tot ce s-a ales, după Revoluţie, de întreprinderile româneşti a fost opera unor indivizi sus-puşi, care au căutat să distrugă sistematic unităţile care produceau ceva în ţara asta. Iar tonul a fost dat de Petre Roman cu această remarcă.

Ce are de spus primul premier al României postdecembriste despre „fiarele vechi" cu care a rămas în memoria românilor, dar şi despre startul economiei româneşti imediat după Revoluţie, într-un interviu neconvenţional. Am adunat întrebări de la şomerii rămaşi pe drumuri după închiderea fabricilor şi i le-am pus în faţă lui Petre Roman.

„Weekend Adevărul": Lumea spune: „Petre Roman, în 1990, a zis că industria românească e un morman de fiare vechi. De la el a plecat tot dezastrul..."
Petre Roman: E o poveste sinistră. A fost o lucrătură securistică foarte bine făcută. Aparţine departamentului de dezinformare al SRI. Această vorbă nu am spus-o niciodată. Chiar „Adevărul", pe vremea lui Dumitru Tinu, a vehiculat chestia asta. Eu am spus, de fapt, că Ceauşescu ne-a lăsat unele industrii noi care n-au funcţionat niciodată. Erau fiare noi, cu calitate de fiare vechi. Exemplu: centrala pe şisturi bituminoase de la Anina, care a costat 400 de milioane de dolari şi n-a funcţionat niciodată. În 2003 chiar a fost vândută ca fier vechi. Ceauşescu a făcut două camioane de câte 100 de tone fiecare, care au costat în total 80 de milioane de lei, din care unul a funcţionat o oră, unul nu a pornit deloc. Cum să te apuci să faci aşa ceva fără niciun fel de experienţă? Era nebunia lui: să producem noi totul.

Ce aţi făcut pentru a pune pe picioare sistemul ăsta de fabrici cu calitatea de fiare vechi?
În februarie 1990, fiind conştient de starea precară a industriei, am lansat programul naţional de retehnologizare. Productivitatea muncii în România era, în 1989, de nouă ori mai mică decât în RFG. Asta era realitatea industriei. Aveam o industrie cu un handicap tehnologic enorm.

Nu există şi o parte bună în moştenirea lăsată de Ceauşescu? Oamenii plâng şi se întreabă „chiar aşa proastă era industria noastră? Că am plătit cu ea datoria externă..."
S-a plătit datoria, dar lucrând în pierdere. Iar când am intrat în circuitul normal al pieţei, majoritatea produselor industriale erau în pierdere. Costul de producţie era mai mare decât valoarea de piaţă. Asta, însă, nu înseamnă că oamenii nu-şi pun o întrebare corectă. Iar întrebarea este: „era necesar să pierdem atâtea locuri de muncă?". Pe ei asta îi interesează. S-au pierdut locuri de muncă, dar era firesc. În vechiul sistem, fie că lucrai, fie că nu lucrai, primeai un salariu. În realitate, personalul necesar era mult mai mic. Pe atunci aveam redistribuţie a sărăciei. Dar, în tranziţie s-au pierdut mult mai multe locuri de muncă decât calculasem noi. Strategia noastră, din mai 1990, prevedea o tranziţie de şapte ani în care s-ar pierde două milioane de locuri de muncă. Dar s-au pierdut patru milioane.

Ce urma să faceţi cu cele două milioane de şomeri? Aveaţi soluţii?
Să creăm şanse pentru investiţii care să aducă locuri de muncă. Nu pentru toţi muncitorii. Aşa e când vin investitori străini. La Galaţi, când a preluat Mittal, erau 20.000 de muncitori. Acum sunt 9.000.

Am tot scris pe parcursul acestui serial despre implicarea foştilor agenţi din comerţul exterior în privatizările din tranziţie. După Revoluţie, aceşti oameni şi-au deschis firme prin care au căpuşat întreprinderile şi apoi au fost artizanii privatizărilor.
E o imagine care planează şi chiar şi eu, sincer, am tendinţa, logic, să cred că e adevărat. Exemple concrete s-ar găsi. Dar să ştiţi că ei deţineau un „know-how", un sistem de relaţii. Ei erau deţinătorii relaţiilor comerciale, care de multe ori sunt mai importante decât produsul. După '90, era normal să ceară comisioane pentru a asigura piaţa. Problema este dacă legăturile pe care le făceau ei erau reale sau false.

Păi, s-a dovedit că oamenii ăştia au adus în ţară investitori care nu aveau puterea de a pune pe picioare uzinele. Nici nu puteau şi nici nu voiau...
Anumite întreprinderi au dispărut tocmai pentru că au fost sabotate de cei care aveau în cap să pună mâna pe ele, să preia activele şi mai ales terenul. Iată: uzina de camioane şi uzina de tractoare, ambele de la Braşov. În 1991, am avut şansa să vorbesc cu domnul Werner Niefer, director general la Mercedes. Mi l-a adus Ion Ţiriac, care-l cunoştea. Niefer avea un sentiment bun faţă de România. I-am prezentat programul de reformă şi mi-a spus că vrea să investească în uzina de camioane de la Braşov şi în uzina de autobuze de la Bucureşti. Să facă autobuze şi camioane Mercedes. Dar cei de la faţa locului, cei din conducerea întreprinderilor şi, cred, şi cei din Securitate, au zis: „Dom'ne, dacă vine Mercedes, s-a terminat. Nici nu mai apucăm posturi, nici nu mai putem să mai furăm. Nu ne mai alegem cu nimic". Pentru tractoare am avut oferte de la Fiat. Nu s-a realizat nimic, iar locurile alea au devenit spaţii de speculaţii imobiliare. Deci au fost interese de sabotare, ne-am sabotat singuri.

Cum se făcea sabotarea?
Arătau ostilitate, se asociau cu sindicatele şi într-un mediu ostil nu vine niciun investitor. Unul dintre sloganurile secţiei de dezinformare a SRI era acesta: „Nu ne vindem ţara". Avea ecou politic, dar în fond spunea: „De ce să ia străinii activele? Lasă că le luăm noi". Nu conta că ei nu aveau niciun fel de capacitate de a relansa o asemenea investiţie. Nici nu voiau să o relanseze. Voiau doar să o prăduiască.

FSN a folosit acest slogan cu „Nu ne vindem ţara", Securitatea lucra pentru FSN, din care aţi făcut şi dumneavoastră parte după Revoluţie.
Domnule, eu am combătut acest slogan. Eu eram îngrozit de chestia cu „Nu ne vindem ţara".

Se mai vorbeşte, tot aşa, în popor, că FMI-ul a stabilit cu dumneavoastră, în 1991, ce avem voie să facem şi ce ramuri din industrie trebuie să dispară. 
Nu e adevărat. În ‘91, am făcut scrisoarea de intenţie. Noi ne-am adresat Fondului Monetar Internaţional, pentru că nu mai aveam acces la niciun fel de capital. Din cauza lui Ceauşescu eram complet rupţi în fund. Eram deconectaţi de la circuitul financiar. Aveam nevoie de finanţare şi dacă Fondul ne accepta, atunci şi investitorii căpătau încredere.

Dar Fondul poate impune nişte clauze care se pot dovedi un dezastru pentru ţară?
De principiu, ei nu îţi pot impune. Cu excepţia cazului în care vii rupt în fund la ei. Noi eram într-o situaţie foarte dificilă. Normele pe care ni le-au impus erau mai puţin stricte. Era vorba despre nivelul cheltuielilor publice în raport cu posibilităţile. Asta era un lucru foarte bun. Nu mai puteam cheltui ceea ce nu aveam.

Şi acum, întrebarea de final: cine e de vină?
Vina pleacă de la incoerenţa politicii. N-am avut niciodată o reformă care să continue de la un guvern la altul, şi nici măcar în cadrul aceluiaşi guvern. Am pornit cu o reformă în '91. A fost ştearsă şi patru ani s-a mers în sens opus. Am revenit cu alta, iar a fost răsturnată. Păi în felul ăsta nu mai creezi teren favorabil pentru investiţii. Dacă aş fi continuat mandatul făceam toate! Făceam privatizările cu Mercedes, puneam în aplicare proiectul celor 4.000 de kilometri de autostradă. Costa şapte miliarde de dolari şi am fi avut autostrăzi acum.

"Aro producea, în 1990, maşini complet depăşite. Aro putea continua să existe dacă era preluat de Land Rover, să zicem, şi să producă maşini de teren... militare, pentru care există o anumită piaţă. Cum este maşina Defender, astăzi. Păi acolo erau utilaje de nivelul anilor 1930. Mercedesul nu a fost interesat de Aro, au spus că e mult prea depăşit"

"Dacă am fi profitat de piaţa rusească nu am fi avut niciodată probleme cu industria de mobilă, de încălţăminte şi cu industria textilă.
Ni-cio-da-tă. Ne aşteptau ruşii. Când pierzi tot felul de astfel de oportunităţi, e crimă!"

Când s-a întâmplat mineriada din 1991, a fost un şoc pentru toată lumea occidentală. Helmut Kohl a şi spus: «Ne vom gândi foarte serios de acum înainte dacă mai putem colabora economic cu România». Nu există nici economie, nici investiţii dacă nu există încredere. Încrederea e baza.


Final de incursiune prin „epoca fierului vechi"
Serialul „Prin cenuşa industriei" se încheie astăzi după cinci episoade în care v-am prezentat istoria a patru fabrici dispărute în negura tranziţiei şi explicaţiile primului premier al României postdecembriste. Aţi putut citi despre fabrica de covoare „Covtex" Cisnădie, fabrica de încălţăminte „Partizanul" Bacău, uzinele „Aro" Câmpulung Muscel şi fabrica de ţigarete Sfântu Gheorghe. Sunt patru cazuri relevante pentru ceea ce s-a întâmplat cu o mare parte din economia României după Revoluţia din 1989. Răscolind prin cenuşa industriei am găsit o mulţime de cauze şi de explicaţii şi, datorită lor, putem trage câteva concluzii importante.

Înainte de 1989, România făcea producţie în aproape toate domeniile, iar cea mai mare parte se îndrepta către export. Toate relaţiile comerciale ale statului român cu partenerii externi se derulau prin întreprinderile de comerţ exterior controlate de Securitate. După Revoluţie, întreprinderile de comerţ exterior s-au desfiinţat şi toţi cei care lucrau în ele şi-au înfiinţat firme şi au devenit oameni de afaceri. Ei aveau relaţiile, aşa că au continuat să intermedieze contracte între fabrici şi clienţii de peste hotare solicitând comisioane grase, care intrau acum în conturile lor. Apoi s-au implicat şi în privatizările fabricilor, provocând, de cele mai multe ori, falimentul.

Oamenii din umbră

În trei din cele patru cazuri pe care le-am prezentat, dispariţia unor întreprinderi cu sute şi mii de angajaţi se leagă de numele unor astfel de indivizi. La Cisnădie l-am găsit pe Petre Boldişor, fost agent de comerţ exterior în industria textilă. Prin intermediul său, firma americană Feizy a cumpărat fabrica de covoare şi după câţiva ani a închis-o. Acum caută să vândă ce a mai rămas, adică terenul şi clădirile.

La Aro vorbim despre implicarea „baronului de Argeş" Constantin Nicolescu, fost agent de comerţ exterior în industria auto. El şi colegii de partid din Guvernul Năstase l-au ajutat pe americanul John Perez, un dealer auto pe care îl cunoştea încă din vremea comunismului, să cumpere uzina în urma privatizării din 2003 pentru ridicola suma de 153.000 de dolari. Trei ani mai târziu, uzina era închisă şi utilajele vândute la fier vechi. De remarcat că în ambele cazuri fabricile româneşti n-au ajuns pe mâna unor firme care făceau producţie în domeniu. Cei din comerţ exterior aveau relaţii cu intermediari şi pe ei i-au adus la privatizări: Feizy făcea distribuţie de covoare, Perez era dealer auto.

La închiderea fabricii de ţigarete Sfântu Gheorghe a contribuit Ioan Niculae, declarat recent cel mai bogat român. Fost ofiţer de Securitate, trecut în rezervă la 24 de ani şi implicat mai apoi în comerţul exterior, Niculae a cumpărat, în urma unei privatizări controversate, Societatea Naţională Tutunul Românesc. Acum, din şase fabrici de ţigări nu mai avem niciuna.

Fabrica de la Bacău a ajuns pe mâna lui Ovidiu Budeanu, fost marinar îmbogăţit din bişniţă şi jocuri piramidale, activităţi pe care le-au practicat, de regulă, tot nişte apropiaţi ai Securităţii.

Vinovaţii o duc bine

Au existat, trebuie să o spunem, şi cauze obiective. La uzinele Aro, tehnologia nu mai fusese modernizată de câteva decenii şi maşinile erau tot mai puţin performante. Fabrica de la Cisnădie a fost afectată de intrarea pe piaţă a covoarelor produse în Asia, cu mână de lucru ieftină.

Fabrica de încălţăminte de la Bacău a avut de înfruntat avalanşa „chinezăriilor", iar industria de ţigarete a primit o grea lovitură odată cu venirea în România a marilor companii străine. Dar toate acestea n-ar fi condus la dispariţia definitivă dacă statul ar fi încercat cu adevărat să le ţină în viaţă. În loc de asta, s-au încurajat politici publice prin care s-a grăbit falimentul. Vorbim, de exemplu, de mărirea accizelor la ţigările ieftine, care a afectat puternic fabricile româneşti în favoarea celor trei multinaţionale venite de peste hotare.

După falimentarea fabricilor au rămas în urmă oraşe cu mii de şomeri în care nu se mai produce aproape nimic, o piaţă de consum numai bună pentru mărfurile aduse din import. În acest context, în locul fabricilor dărâmate au apărut mall-uri, cum s-a întâmplat în cazul „Partizanul" Bacău.
Poate cea mai dureroasă concluzie a acestui serial este că deşi în multe cazuri vinovaţii se ştiu, nu li s-a întâmplat nimic. Ba din contră, le merge foarte bine. Sunt în topuri, îşi continuă afacerile, ne zâmbesc relaxaţi şi pozează în victime. Vor trăi şi vor fi liberi!

25.000 de oameni au rămas fără loc de muncă după închiderea celor patru fabrici.

CITIŢI ŞI 

1. „Prin cenuşa industriei“ (episodul 1): Cum s-a destrămat covorul de Cisnădie
2. "Prin cenuşa industriei" (episodul 2): După 130 de ani, fabrica "Partizanul Bacău" a fost dărâmată şi transformată în mall
3. "Prin cenuşa industriei" (episodul 3): Aro, maşina condusă către faliment. Cum a ajuns o firmă de apartament să cumpere un colos al industriei româneşti 
4. "Prin cenuşa industriei" (episodul 4): Cum s-a lăsat economia românească de ţigări. Moartea unui brand: Carpaţiul de Sfântu Gheorghe

marian
Lasati tovarashe Roman. Ca in '91 ministrul Transporturilor Traian BAsescu exclama"Nu avem nevoie de autostrazi" si a dovedit-o schimband-va din functia de la PD. Bashca ati facut trampa cu magazinul COCOR din Piata Unirii, afacere de familie, ati cumparat avioanele cu comisioane de speriat.... Lupul isi schimba parul dar naravul ba. Cand topaiati la Alba Iulia pe scena si dupa aceea negati la Tv ca nu ati sarit in sus .... Lumea nu mai uita chiar asa usor... Poate chiar ne spuneti ceva despre "Revolutia" din '89 al carei actor principal ati fost alaturi de alte nume de care nu se prea mai aude prin politica romaneasca. Asta daca vreti recredibilizarea. Nu e obligatoriu...:):):)


ION GATEJ
Domnului Roman sa- stea deoparte ca este principalul vinovat in darimarea industriei si normal a economiei romanesti.Nu el tot afirma ca fabricele sint o gramada de fer vechi? Ipocrizia e la ea acasa. Nu aproape toate au fost date.. la fer vechi, in loc sa fie retehnologizate ??????


TUDOR POPESCU
Sunt fostul director al termocentralei ANINA tocmai data ca exemplu de Petre in justificarea lamentabila de mai sus. Putem analiza cand doriti subiectul ANINA care nu a avut evolutia descrisa mai sus. Constat insa o scapare a autorilor serialului : COMPANIA ROMANA DE PESCUIT OCEANIC . - firma cre lucra in marile si oceanele internationale FARA SPRIJIN DIN ROMANIA. Pescuia , conserva pestele , il prelucra conserve , le eticheta in franciza si le vindea pe terte piete . Din banii realizati se autosutiea economic si mai si varsa beneficii la buget . Isi procura din fondurim proprii pescadorele etc etc NU AVEA CU NIMC DE A FACE CU FORMA POLITICA DE ADMINISTRARE A ROMANIEI. Aici chiar numai o mana PUTERNIC ASASINA a putut distruge

Da click mai jos sa cauti pe Google:

"petre roman" industria romaneasca 

Da click aici ca sa vezi totul! VREI SA-I INTALNESTI? cin s-aseamana s-aduna la facebook peromaneste