|
10.4.11
Unde este FLOTA Romaniei?
Eugenia ca Voda prin loboda
Doamna Voda, pe care altfel o pretuiesc, e prin lobada in interviul acesta. Sunt atatea insinuari neonorante ca ti se face rau. Il intreaba pe Iosif Constantin Dragan de ce a facut si nu a facut despre Ceausescu, nespunandu-ne ce a facut si n-a facut dansa, ca om de televiune, in acelasi timp al lui Ceausescu.
La timpul acestui interviu, Dragan era deja un om intelept si impacat cu pozitia sa in viatza si lume pentru a-i riposta precupetzei de idei de-a gata. Eugenia Voda credea ca demonstreaza cumva ineptitudinea cum ca Dragan era un proto-legionar ce-si vanduse sufletul, pentru a doua oara in viatza, ceasusismului. N-a parut sa foloseasca la ceva faptul ca Dragan a spus ca i-a sugerat lui Ceausescu ca in Romania sa fie mai multe partide, iar Ceausescu i-ar fi replicat ca se va gandi cand va fi momentul. Dragan spune ca Ceausescu era interesat mai degraba in a afla solutii la probleme economice; ne dam seama ca astia doi se intalneau cu ideea de a face economic mai bine pentru Romania. Cine se indoieste, sa gandeasca si la detaliul spus de Dragan: el n-a facut niciodata afaceri cu Romania. Deci nu era vreun fripturist. Remarcati de asemenea si reactia lui Dragan la privatizarea monopolului de stat al petrolului din Romania post-ceausista sau tragedia emigratiei romanilor!
Sigur, daca-l faci pe unul legionar sau ceausist, asta previne orice conversatie sau analiza--Doamne fereste, sa nu cumva sa se destepte rumanul! Las' ca mai bine-l speriem cu bau-bau legio-secu-ceausist, il raspandim prin lume sau il bagam in ma-sa pe ghiatza creditului, toate astea in timp ce-i luam resursele si distrugem capacitatea de creatie.
3.4.11
Musei Vaticani- Galleria Chiaramonti
Privind la aceste chipuri de daci, cu care romanii impodobeau locurile publice din Roma antica a lui Traian, si gandind la multele motive pentru care nu s-a vrut explorarea stiintifica a radacinilor dacice ale poporului roman, sa ne mai miram ca ratacim ca popor? Daca ne este clar ca astia ne erau stramasii acum 2000 de ani, poate scuturam complexele de orice fel si incepem a fiintza exact asa cum o arata expresia acestor statui, demni, intelepti, puternici, rabdatori cu micile si temporarele sicane ale geografiei si istoriei, dar si hotarati a nu ne incovoia dupa cum bate vantul.
Fratilor ardeleni mai bine le-ar intra in cap ca Brancusi, Enescu si Eminescu, Pallade si Titeica, Stoilov si Dumitriu, Hasdeu, Bratianu, Stanescu si multi altii au fost, ca si cei buni dintre ei, urmasi si ai dacilor! In felul asta, poate ca inceteaza a mai umbla cu traista mintii la cersit...
Urmas al dacilor, oriunde te-ai afla, intreaba-te cati sau care dintre inaintasii celor din locul in care te afli aratau ca stramosii nostri acum 2000 de ani?
P.S. Intelectualilor nocivi din Romania, cei care printre altele resping ideea radacinii dacice a poporului nostru pe motiv ca ajunsese 'favorita' regimului ceausist, ar trebui sa li se raspunda cu indiferenta suprema--adica, dacica! In fond, ei continua dezradacinarea noastra, inceputa demult, reconceputa de fiecare data ca noua.
Cu Leonard Velcescu , in cautarea originilor
Recent apãrutã la Editura francezã Les Presses Littéraires, cartea domnului Leonard Velcescu, „Dacii în sculptura romanã. Studiu de iconografie anticã“, are pentru noi, românii, nu numai o exceptionalã importantã istoricã, ci si una sentimentalã. Pentru cã, în aceastã lucrare, autorul analizeazã si catalogheazã peste o sutã de sculpturi romane care-i înfãtiseazã pe strãmosii nostri. Încununarea celor 15 ani de cercetãri intense în muzeele lumii si în siturile conservând relicve ale Antichitãtii o constituie identificarea unor reprezentãri necunoscute pânã acum ale regelui dac Decebal.
Leonard Velcescu s-a nãscut în anul 1961, la Pitesti. Dupã absolvirea Liceului de Artã din localitate, a emigrat în Franta împreunã cu mama sa, Cornelia Velcescu, sculptoritã si pictoritã apreciatã. Si-a continuat studiile la Universitatea Paris IV, iar în anul 2000 a obtinut titlul de doctor în Istoria Artei. Mãrturie a iubirii pentru pãmântul natal, cartea de fatã este o extensie a tezei de doctorat sustinutã la Sorbona si École Pratique des Hautes Études.
Prin descoperirile fãcute si prin profunzimea interpretãrilor, doctorul Leonard Velcescu ridicã încã unul din vãlurile care ascund civilizatia plinã de taine a celor pe care Herodot îi numea „cei mai viteji si mai drepti dintre traci“.
– Domnule Leonard Velcescu, pentru început v-as ruga sã ne spuneti câteva cuvinte despre studiul dvs. Ce îl singularizeazã fatã de celelalte lucrãri din domeniu?
– În aceastã carte am încercat, mai întâi, sã dau o viziune de ansamblu asupra reprezentãrilor iconografice ale dacilor în Antichitate. Dupã descrierea contextului istoric în care a apãrut conceptul de „barbar“ în lumea romanã, am definit – pe baza descrierilor literare si artistice antice existente – tipul de „barbar“, în general, si cel de „barbar dac“, în particular. Cu alte cuvinte, pornind de la basoreliefurile Columnei lui Traian si ale monumentului de la Adamclisi, am conturat „portretul-robot“ al dacului, pe baza cãruia pot fi identificate alte reprezentãri iconografice ale acestui popor. Am întocmit, apoi, inventarul sculpturilor de daci cunoscute sau descoperite de mine – inventar însotit de un aparat ilustrativ complet – si am descris si comparat piesele cele mai semnificative. Dintre operele cercetate, un loc foarte important îl ocupã cele care îl înfãtiseazã pe Decebal. În trecut, studiul comparativ al busturilor regelui dac a fost abordat de mai multi autori, dar în lucrarea mea aceastã metodã este aplicatã, pentru prima datã, la sculptura statuarã. În sfârsit, am abordat problematica restaurãrii sculpturilor antice reprezentând daci si am analizat tipurile de roci folosite, cu scopul de a facilita identificarea ariei geografice de provenientã si alegerea materialelor necesare refacerii operelor deteriorate. Dar, mai presus de toate, în studiul meu am încercat sã rãspund unor întrebãri legate de civilizatia dacilor si de relatiile lor cu Roma.
– Când a apãrut ideea acestui proiect inedit si în ce a constat munca de catalogare si identificare a sculpturilor antice înfatisând daci?
– Ideea de a studia din punct de vedere iconografic reprezentãrile de daci din arta sculpturalã a Antichitãtii a început sã se contureze în timpul primilor ani de studentie la Sorbona. Am considerat cã este un subiect interesant si care iesea, ca sã spun asa, din cadrul obisnuit, traditional al tezelor de doctorat. Am început cãutarea acestor sculpturi cu aproape douã decenii în urmã. De existenta unora în anumite locatii – muzee, colectii particulare, situri arheologice – aflasem din literatura de specialitate. Multe le-am identificat însã cutreierând sãlile muzeelor si, mai ales, scotocind prin depozitele acestor institutii. Muzeele marilor orase – Paris, Madrid, Berlin, Oxford, Toulouse, Bruxelles, New York, Atena, Sankt Petersburg, Praga… – sunt pline de sculpturi reprezentând daci, dar cea mai mare parte se aflã, evident, în Italia. Cercetãrile întreprinse în muzeele de acolo si în rezervele acestora mi-au oferit minunate surprize. Astfel, în Muzeul Forului lui Traian, am descoperit, în 1998, numeroase fragmente de statui si basoreliefuri necunoscute, iar în Muzeul dell’Opera di Santa Maria del Fiore, din Florenta, am identificat un cap antic de dac atasat la un corp de statuie din perioada medievalã.
Cercetãrile mele au inclus, deci, nu numai statui sau busturi pãstrate într-o stare mai mult sau mai putin bunã, dar si fragmente – capete, torsuri, mâini, picioare... Identificarea am fãcut-o în urma analizãrii aprofundate a detaliilor si pe baza studiului comparativ. Un astfel de detaliu este încãltãmintea, asemãnãtoare opincilor care se poartã si astãzi pe la noi, de exemplu, în satul Izverna, din zona Mehedinti. În afara sculpturilor înfãtisând personaje mature, în Forul lui Traian, dar si în alte muzee, am gãsit si reprezentãri de copii de „barbari“, care, dupã fizionomie si îmbrãcãminte, se înscriu în iconografia dacicã de pe Columnã.
– De unde provin aceste sculpturi de daci?
– Cele mai multe au fost gãsite în Forul lui Traian si sunt opera unor artisti de „curte“. Dupã cum se stie, în timpul împãratului Traian (98-117 d.Hr.), arta romanã se afla la apogeul ei. În consecintã, calitatea sculpturilor este remarcabilã, atât sub aspectul fizic al personajelor, cât si sub cel psihic. Trebuie sã subliniez cã aceste opere sunt adevãrate lectii de sculpturã si de reprezentare realistã. Pentru a-i înfãtisa pe daci, artistii romani nu au folosit o imagine stereotipã, asa cum se obisnuia, de pildã, pentru divinitãti, ci au apelat la modele reale, si anume la prizonierii daci, adusi în numãr foarte mare la Roma. Stilul este realist, caracteristic pentru aceastã perioadã, detaliile sunt minutios realizate. Conform reconstituirilor Forului lui Traian fãcute de italieni si, mai recent, de americani, la origine au fost în jur de o sutã de statui de daci. Realizate din marmurã, ele erau asezate deasupra porticelor (galeriilor) care înconjurau piata principalã a forului, în dreptul fiecãrei coloane care sustinea porticul. La aceste statui trebuie sã le adãugãm pe cele care au fãcut parte din faimosul portic din porfir rosu al forului. Desi este mentionat în mai multe scrieri ale Antichitãtii, arheologii n-au reusit sã gãseascã nici o urmã a acestui ansamblu si, deci, n-au putut sã-l localizeze. Dar faptul cã a existat în realitate este dovedit de cele cinci statui de daci din porfir rosu-visiniu – din care douã sunt la Luvru, iar trei la Florenta –, ca si de fragmentele de sculpturi aflate în depozitele Forului lui Traian...
Existã si statui de daci fãcute într-o perioadã posterioarã lui Traian (de exemplu, în timpul lui Hadrian), dar acestea au altã origine si altã istorie. Am în studiu o serie de imagini de „barbari” (daci) încã neincluse în catalogul cãrtii: unele sunt antice, altele au fost fãcute într-o perioadã mai recentã, într-un stil amatoristic, provincial, rustic.
– De ce credeti cã nu s-a mai gãsit nici o urmã a porticului din porfir rosu ?
– Pentru cã toate complexele monumentale din Roma si, cu predilectie, forurile imperiale, garnisite cu marmuri colorate în diferite nuante, au fost jefuite în timpul Renasterii si Barocului, materialele luate fiind reutilizate la noile constructii.
– Cum apar dacii în aceste reprezentãri sculpturale ?
– Au o atitudine demnã, linistitã, naturalã, si nu una de umilintã sau de furie, mai potrivitã conditiei lor de învinsi si prizonieri. Un alt aspect interesant al acestor sculpturi de daci este pozitia mâinilor: împreunate în fatã. O atitudine similarã adoptau tãranii de la noi atunci când voiam sã-i fotografiez: mã rugau sã astept putin, îsi aranjau hainele, le scuturau si apoi îsi împreunau mâinile în fatã, la nivelul pântecului. De ce sunt reprezentati dacii astfel, când se stie cã romanii obisnuiau sã îsi înlãntuiascã prinsii „barbari“ cu mâinile la spate, rãmâne, deocamdatã, un mister.
– Un comentator al studiului dvs. observa cã nici un alt popor subjugat de Roma nu s-a bucurat de o onoare atât de mare.
– Faptul cã împãratul a decis sã-si decoreze forul cu statui de daci, popor considerat „barbar“ de cãtre romani, când mult mai logic ar fi fost sã punã reprezentãri ale personalitãtilor autohtone, constituie un mare mister. Astfel, acest monument conceput sã-l slãveascã pe Traian îi glorificã, în aceeasi mãsurã, si pe daci. Este un fapt total iesit din comun: în cel mai de pret loc al lor, romanii au implantat, de bunã voie, imaginea dacilor, un popor învins, imaginea lumii „barbare“. Numãrul impresionant de statui de daci realizate pentru Forul lui Traian constituie un adevãrat omagiu adus de Roma celui mai redutabil adversar al ei, o dovadã de respect si admiratie fatã de învinsi.
– Un mister rãmâne si faptul cã, dupã douã secole, un alt împãrat roman, Constantin, si-a decorat Arcul de triumf cu opt statui de daci provenind din Forul lui Traian. Cercetând sculpturile de daci ati identificat câteva care îl înfãtiseazã pe Decebal.
– Trei dintre sculpturile analizate de mine prezintã mari similitudini. Bustul aflat în Muzeul Vaticanului (sala Braccio Nuovo, nr. 127, inv. 2 214) – pentru prima datã atribuit lui Decebal de Emil Panaitescu – a fost descoperit în Forul lui Traian cu prilejul unor sãpãturi fãcute în anul 1822. Înainte de a fi expus, bustul a fost restaurat. Expresia chipului este naturalã, realistã, privirea pãtrunzãtoare si agerã, conferind personajului o mare hotãrâre de sine. Toate caracteristicile vorbesc despre un om inteligent si cult. Capul este acoperit cu binecunoscuta cãciulã dacicã – pileus. La Florenta, în Giardino di Boboli, din Palatul Pitti, se aflã douã statui de daci. Una dintre ele reprezintã un nobil (tarabostes) de o staturã si o noblete impresionante. Capul si partea inferioarã a bratelor sunt fãcute din marmurã albã, iar restul – din porfir rosu-visiniu. Personajul poartã cãciula dacicã si este învesmântat cu o mantie lungã ce trece de genunchi, prinsã pe umãrul drept cu o fibulã în formã de disc. Pantalonii – largi – sunt legati în jurul gleznelor cu ajutorul sireturilor de la „opinci“. Statuia este mentionatã pentru prima datã pe la începutul secolului al XVI-lea, la Roma, dar nu existã nici o însemnare privind locul si timpul când a fost descoperitã. Analiza stilisticã, analogiile si unele informatii istorice relevã cã a fost realizatã între anii 107 si 115 d.Hr. Si aceastã sculpturã a suferit, în decursul timpului, mai multe restaurãri. Comparând capul statuii cu cel al bustului din Muzeul Vaticanului, am observat cu mare uimire cã trãsãturile si felul cum este asezatã cãciula sunt foarte asemãnãtoare. Concluzia este cã cele douã sculpturi înfãtiseazã una si aceeasi persoanã. În sfârsit, tot la Florenta, în Muzeul Bisericii Santa Maria del Fiore, existã încã o reprezentare a unui nobil dac. Nici locul unde a fost descoperitã aceastã sculpturã nu este cunoscut. Desi chipul personajului este destul de deteriorat, din cauzã cã piesa a fost expusã timp îndelungat în exterior, asemãnarea cu celelalte douã chipuri este flagrantã. În fata acestei situatii, mi-am pus întrebarea: de ce si-au dat ostenealã romanii sã reprezinte acelasi nobil dac de mai multe ori? Iar rãspunsul a venit firesc: pentru cã era vorba de o personalitate importantã a acestui popor, poate chiar regele lor, Decebal. Ipoteza capãtã o sustinere solidã când se constatã asemãnãrile foarte mari între aceste imagini si cele de pe Columnã care îl înfatiseazã cu certitudine pe Decebal, cum ar fi, de exemplu, cea din scena luptei de la Tapae (XXIV).
La Ermitaj existã încã un cap de dac similar cu celelalte trei. Dar ce m-a intrigat putin – si din aceastã cauzã am ezitat sã-l tratez laolaltã cu celelalte – este faptul cã personajul pare sã fie mai în vârsta. Probabil este un membru al familiei lui Decebal. Textele antice pomenesc chiar de un frate al regelui dac, pe nume Diegis.
Mentionez cã ne aflãm în domeniul supozitiilor si ipotezelor plauzibile, si nu în domeniul adevãrului absolut si al „dogmelor“. În lucrarea mea nu am cãutat sã tratez problemele în mod definitiv, ci sã las loc pentru ca cercetarea sã poatã fi continuatã.
– În încheierea discutiei noastre, vã rog sã-mi spuneti câteva cuvinte despre proiectele dvs?
– Pentru mine, studiul iconografiei antice a dacilor nu este un capitol încheiat: în prezent, pregãtesc un „Corpus” cu toate toate reprezentãrile de daci cunoscute, basoreliefuri, busturi sau statui, piese pãstrate integral sau fragmente. Trebuie sã subliniez cã existã sculpturi înfatisând daci încã neidentificate. De exemplu, în literatura germanã sunt mentionate asemenea lucrãri, despre care nu se mai stie absolut nimic. Încerc sã le localizez si sã le identific. Scopul cercetãrilor mele este acela de a releva importanta deosebitã a acestor sculpturi antice – care pentru noi, românii, constituie adevãrate documente de identitate – si de a le repune la adevãrata lor valoare.
(Dr. Leonard Velcescu poate fi contactat la adresa e-mail: velcescu66 @ yahoo. fr)
Fratilor ardeleni mai bine le-ar intra in cap ca Brancusi, Enescu si Eminescu, Pallade si Titeica, Stoilov si Dumitriu, Hasdeu, Bratianu, Stanescu si multi altii au fost, ca si cei buni dintre ei, urmasi si ai dacilor! In felul asta, poate ca inceteaza a mai umbla cu traista mintii la cersit...
Urmas al dacilor, oriunde te-ai afla, intreaba-te cati sau care dintre inaintasii celor din locul in care te afli aratau ca stramosii nostri acum 2000 de ani?
P.S. Intelectualilor nocivi din Romania, cei care printre altele resping ideea radacinii dacice a poporului nostru pe motiv ca ajunsese 'favorita' regimului ceausist, ar trebui sa li se raspunda cu indiferenta suprema--adica, dacica! In fond, ei continua dezradacinarea noastra, inceputa demult, reconceputa de fiecare data ca noua.
Musei Vaticani- Galleria Chiaramonti, originally uploaded by M.Pardy.
Cu Leonard Velcescu , in cautarea originilor
Recent apãrutã la Editura francezã Les Presses Littéraires, cartea domnului Leonard Velcescu, „Dacii în sculptura romanã. Studiu de iconografie anticã“, are pentru noi, românii, nu numai o exceptionalã importantã istoricã, ci si una sentimentalã. Pentru cã, în aceastã lucrare, autorul analizeazã si catalogheazã peste o sutã de sculpturi romane care-i înfãtiseazã pe strãmosii nostri. Încununarea celor 15 ani de cercetãri intense în muzeele lumii si în siturile conservând relicve ale Antichitãtii o constituie identificarea unor reprezentãri necunoscute pânã acum ale regelui dac Decebal.
Leonard Velcescu s-a nãscut în anul 1961, la Pitesti. Dupã absolvirea Liceului de Artã din localitate, a emigrat în Franta împreunã cu mama sa, Cornelia Velcescu, sculptoritã si pictoritã apreciatã. Si-a continuat studiile la Universitatea Paris IV, iar în anul 2000 a obtinut titlul de doctor în Istoria Artei. Mãrturie a iubirii pentru pãmântul natal, cartea de fatã este o extensie a tezei de doctorat sustinutã la Sorbona si École Pratique des Hautes Études.
Prin descoperirile fãcute si prin profunzimea interpretãrilor, doctorul Leonard Velcescu ridicã încã unul din vãlurile care ascund civilizatia plinã de taine a celor pe care Herodot îi numea „cei mai viteji si mai drepti dintre traci“.
– Domnule Leonard Velcescu, pentru început v-as ruga sã ne spuneti câteva cuvinte despre studiul dvs. Ce îl singularizeazã fatã de celelalte lucrãri din domeniu?
– În aceastã carte am încercat, mai întâi, sã dau o viziune de ansamblu asupra reprezentãrilor iconografice ale dacilor în Antichitate. Dupã descrierea contextului istoric în care a apãrut conceptul de „barbar“ în lumea romanã, am definit – pe baza descrierilor literare si artistice antice existente – tipul de „barbar“, în general, si cel de „barbar dac“, în particular. Cu alte cuvinte, pornind de la basoreliefurile Columnei lui Traian si ale monumentului de la Adamclisi, am conturat „portretul-robot“ al dacului, pe baza cãruia pot fi identificate alte reprezentãri iconografice ale acestui popor. Am întocmit, apoi, inventarul sculpturilor de daci cunoscute sau descoperite de mine – inventar însotit de un aparat ilustrativ complet – si am descris si comparat piesele cele mai semnificative. Dintre operele cercetate, un loc foarte important îl ocupã cele care îl înfãtiseazã pe Decebal. În trecut, studiul comparativ al busturilor regelui dac a fost abordat de mai multi autori, dar în lucrarea mea aceastã metodã este aplicatã, pentru prima datã, la sculptura statuarã. În sfârsit, am abordat problematica restaurãrii sculpturilor antice reprezentând daci si am analizat tipurile de roci folosite, cu scopul de a facilita identificarea ariei geografice de provenientã si alegerea materialelor necesare refacerii operelor deteriorate. Dar, mai presus de toate, în studiul meu am încercat sã rãspund unor întrebãri legate de civilizatia dacilor si de relatiile lor cu Roma.
– Ideea de a studia din punct de vedere iconografic reprezentãrile de daci din arta sculpturalã a Antichitãtii a început sã se contureze în timpul primilor ani de studentie la Sorbona. Am considerat cã este un subiect interesant si care iesea, ca sã spun asa, din cadrul obisnuit, traditional al tezelor de doctorat. Am început cãutarea acestor sculpturi cu aproape douã decenii în urmã. De existenta unora în anumite locatii – muzee, colectii particulare, situri arheologice – aflasem din literatura de specialitate. Multe le-am identificat însã cutreierând sãlile muzeelor si, mai ales, scotocind prin depozitele acestor institutii. Muzeele marilor orase – Paris, Madrid, Berlin, Oxford, Toulouse, Bruxelles, New York, Atena, Sankt Petersburg, Praga… – sunt pline de sculpturi reprezentând daci, dar cea mai mare parte se aflã, evident, în Italia. Cercetãrile întreprinse în muzeele de acolo si în rezervele acestora mi-au oferit minunate surprize. Astfel, în Muzeul Forului lui Traian, am descoperit, în 1998, numeroase fragmente de statui si basoreliefuri necunoscute, iar în Muzeul dell’Opera di Santa Maria del Fiore, din Florenta, am identificat un cap antic de dac atasat la un corp de statuie din perioada medievalã.
Cercetãrile mele au inclus, deci, nu numai statui sau busturi pãstrate într-o stare mai mult sau mai putin bunã, dar si fragmente – capete, torsuri, mâini, picioare... Identificarea am fãcut-o în urma analizãrii aprofundate a detaliilor si pe baza studiului comparativ. Un astfel de detaliu este încãltãmintea, asemãnãtoare opincilor care se poartã si astãzi pe la noi, de exemplu, în satul Izverna, din zona Mehedinti. În afara sculpturilor înfãtisând personaje mature, în Forul lui Traian, dar si în alte muzee, am gãsit si reprezentãri de copii de „barbari“, care, dupã fizionomie si îmbrãcãminte, se înscriu în iconografia dacicã de pe Columnã.
– De unde provin aceste sculpturi de daci?
– Cele mai multe au fost gãsite în Forul lui Traian si sunt opera unor artisti de „curte“. Dupã cum se stie, în timpul împãratului Traian (98-117 d.Hr.), arta romanã se afla la apogeul ei. În consecintã, calitatea sculpturilor este remarcabilã, atât sub aspectul fizic al personajelor, cât si sub cel psihic. Trebuie sã subliniez cã aceste opere sunt adevãrate lectii de sculpturã si de reprezentare realistã. Pentru a-i înfãtisa pe daci, artistii romani nu au folosit o imagine stereotipã, asa cum se obisnuia, de pildã, pentru divinitãti, ci au apelat la modele reale, si anume la prizonierii daci, adusi în numãr foarte mare la Roma. Stilul este realist, caracteristic pentru aceastã perioadã, detaliile sunt minutios realizate. Conform reconstituirilor Forului lui Traian fãcute de italieni si, mai recent, de americani, la origine au fost în jur de o sutã de statui de daci. Realizate din marmurã, ele erau asezate deasupra porticelor (galeriilor) care înconjurau piata principalã a forului, în dreptul fiecãrei coloane care sustinea porticul. La aceste statui trebuie sã le adãugãm pe cele care au fãcut parte din faimosul portic din porfir rosu al forului. Desi este mentionat în mai multe scrieri ale Antichitãtii, arheologii n-au reusit sã gãseascã nici o urmã a acestui ansamblu si, deci, n-au putut sã-l localizeze. Dar faptul cã a existat în realitate este dovedit de cele cinci statui de daci din porfir rosu-visiniu – din care douã sunt la Luvru, iar trei la Florenta –, ca si de fragmentele de sculpturi aflate în depozitele Forului lui Traian...
Existã si statui de daci fãcute într-o perioadã posterioarã lui Traian (de exemplu, în timpul lui Hadrian), dar acestea au altã origine si altã istorie. Am în studiu o serie de imagini de „barbari” (daci) încã neincluse în catalogul cãrtii: unele sunt antice, altele au fost fãcute într-o perioadã mai recentã, într-un stil amatoristic, provincial, rustic.
– De ce credeti cã nu s-a mai gãsit nici o urmã a porticului din porfir rosu ?
– Pentru cã toate complexele monumentale din Roma si, cu predilectie, forurile imperiale, garnisite cu marmuri colorate în diferite nuante, au fost jefuite în timpul Renasterii si Barocului, materialele luate fiind reutilizate la noile constructii.
– Cum apar dacii în aceste reprezentãri sculpturale ?
– Au o atitudine demnã, linistitã, naturalã, si nu una de umilintã sau de furie, mai potrivitã conditiei lor de învinsi si prizonieri. Un alt aspect interesant al acestor sculpturi de daci este pozitia mâinilor: împreunate în fatã. O atitudine similarã adoptau tãranii de la noi atunci când voiam sã-i fotografiez: mã rugau sã astept putin, îsi aranjau hainele, le scuturau si apoi îsi împreunau mâinile în fatã, la nivelul pântecului. De ce sunt reprezentati dacii astfel, când se stie cã romanii obisnuiau sã îsi înlãntuiascã prinsii „barbari“ cu mâinile la spate, rãmâne, deocamdatã, un mister.
– Un comentator al studiului dvs. observa cã nici un alt popor subjugat de Roma nu s-a bucurat de o onoare atât de mare.
– Faptul cã împãratul a decis sã-si decoreze forul cu statui de daci, popor considerat „barbar“ de cãtre romani, când mult mai logic ar fi fost sã punã reprezentãri ale personalitãtilor autohtone, constituie un mare mister. Astfel, acest monument conceput sã-l slãveascã pe Traian îi glorificã, în aceeasi mãsurã, si pe daci. Este un fapt total iesit din comun: în cel mai de pret loc al lor, romanii au implantat, de bunã voie, imaginea dacilor, un popor învins, imaginea lumii „barbare“. Numãrul impresionant de statui de daci realizate pentru Forul lui Traian constituie un adevãrat omagiu adus de Roma celui mai redutabil adversar al ei, o dovadã de respect si admiratie fatã de învinsi.
– Un mister rãmâne si faptul cã, dupã douã secole, un alt împãrat roman, Constantin, si-a decorat Arcul de triumf cu opt statui de daci provenind din Forul lui Traian. Cercetând sculpturile de daci ati identificat câteva care îl înfãtiseazã pe Decebal.
– Trei dintre sculpturile analizate de mine prezintã mari similitudini. Bustul aflat în Muzeul Vaticanului (sala Braccio Nuovo, nr. 127, inv. 2 214) – pentru prima datã atribuit lui Decebal de Emil Panaitescu – a fost descoperit în Forul lui Traian cu prilejul unor sãpãturi fãcute în anul 1822. Înainte de a fi expus, bustul a fost restaurat. Expresia chipului este naturalã, realistã, privirea pãtrunzãtoare si agerã, conferind personajului o mare hotãrâre de sine. Toate caracteristicile vorbesc despre un om inteligent si cult. Capul este acoperit cu binecunoscuta cãciulã dacicã – pileus. La Florenta, în Giardino di Boboli, din Palatul Pitti, se aflã douã statui de daci. Una dintre ele reprezintã un nobil (tarabostes) de o staturã si o noblete impresionante. Capul si partea inferioarã a bratelor sunt fãcute din marmurã albã, iar restul – din porfir rosu-visiniu. Personajul poartã cãciula dacicã si este învesmântat cu o mantie lungã ce trece de genunchi, prinsã pe umãrul drept cu o fibulã în formã de disc. Pantalonii – largi – sunt legati în jurul gleznelor cu ajutorul sireturilor de la „opinci“. Statuia este mentionatã pentru prima datã pe la începutul secolului al XVI-lea, la Roma, dar nu existã nici o însemnare privind locul si timpul când a fost descoperitã. Analiza stilisticã, analogiile si unele informatii istorice relevã cã a fost realizatã între anii 107 si 115 d.Hr. Si aceastã sculpturã a suferit, în decursul timpului, mai multe restaurãri. Comparând capul statuii cu cel al bustului din Muzeul Vaticanului, am observat cu mare uimire cã trãsãturile si felul cum este asezatã cãciula sunt foarte asemãnãtoare. Concluzia este cã cele douã sculpturi înfãtiseazã una si aceeasi persoanã. În sfârsit, tot la Florenta, în Muzeul Bisericii Santa Maria del Fiore, existã încã o reprezentare a unui nobil dac. Nici locul unde a fost descoperitã aceastã sculpturã nu este cunoscut. Desi chipul personajului este destul de deteriorat, din cauzã cã piesa a fost expusã timp îndelungat în exterior, asemãnarea cu celelalte douã chipuri este flagrantã. În fata acestei situatii, mi-am pus întrebarea: de ce si-au dat ostenealã romanii sã reprezinte acelasi nobil dac de mai multe ori? Iar rãspunsul a venit firesc: pentru cã era vorba de o personalitate importantã a acestui popor, poate chiar regele lor, Decebal. Ipoteza capãtã o sustinere solidã când se constatã asemãnãrile foarte mari între aceste imagini si cele de pe Columnã care îl înfatiseazã cu certitudine pe Decebal, cum ar fi, de exemplu, cea din scena luptei de la Tapae (XXIV).
La Ermitaj existã încã un cap de dac similar cu celelalte trei. Dar ce m-a intrigat putin – si din aceastã cauzã am ezitat sã-l tratez laolaltã cu celelalte – este faptul cã personajul pare sã fie mai în vârsta. Probabil este un membru al familiei lui Decebal. Textele antice pomenesc chiar de un frate al regelui dac, pe nume Diegis.
Mentionez cã ne aflãm în domeniul supozitiilor si ipotezelor plauzibile, si nu în domeniul adevãrului absolut si al „dogmelor“. În lucrarea mea nu am cãutat sã tratez problemele în mod definitiv, ci sã las loc pentru ca cercetarea sã poatã fi continuatã.
The Phrygian cap can also be seen on the Trajan's Column carvings, worn by the Dacians, and on the Arch of Septimius Severus worn by the Parthians.
In Antiquity, the Phrygian cap had two connotations: for the Greeks as showing a distinctive Eastern influence of the non-Greek other, "barbarism" (in the classical sense) and among the Romans as a badge of liberty.
– În încheierea discutiei noastre, vã rog sã-mi spuneti câteva cuvinte despre proiectele dvs?
– Pentru mine, studiul iconografiei antice a dacilor nu este un capitol încheiat: în prezent, pregãtesc un „Corpus” cu toate toate reprezentãrile de daci cunoscute, basoreliefuri, busturi sau statui, piese pãstrate integral sau fragmente. Trebuie sã subliniez cã existã sculpturi înfatisând daci încã neidentificate. De exemplu, în literatura germanã sunt mentionate asemenea lucrãri, despre care nu se mai stie absolut nimic. Încerc sã le localizez si sã le identific. Scopul cercetãrilor mele este acela de a releva importanta deosebitã a acestor sculpturi antice – care pentru noi, românii, constituie adevãrate documente de identitate – si de a le repune la adevãrata lor valoare.
(Dr. Leonard Velcescu poate fi contactat la adresa e-mail: velcescu66 @ yahoo. fr)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări populare
-
Republican presidential front-runner Donald Trump visited the editorial board of The Washington Post on Mar. 21. Here is audio of the ful...
-
Autor: D.I.A.. Toti oamenii de casa ai lui Adrian Nastase s-au adunat sa sarbatoreasca botezul fiicei multimiliardarului Adrian Petrache Pen...
-
La batranete neimplinita pe masura aspiratiilor incercam cumva sa recuperam timpul nefructificat? Punem pe piata ideilor teorii foarte specu...
-
Zbor deasupra unui cuib de cuci”. Atentate, vizite şi simboluri criptice de Ion Maldarescu Inceput de an împroşcat cu sânge. ...
-
În timpul documentării serialului „Prin cenuşa industriei", dedicat distrugerii unor fabrici de renume ale României comuniste, am au...
-
Victor a avut amabilitatea de a ne trimite spre publicare urmatorul text: Ani de zile m-am tot întrebat care este în folclorul nostru locul ...
-
Dmitry Orlov este un rus care traieste de cateva zeci de ani in SUA. Mai nou, el scrie despre experienta sa americana, mai ales din perspec...
-
Stereotipurile negative despre romani nu au aparut o data cu mass-media de sfarsit de secol XX. Sunt mult mai vechi. Un prim caz este cel al...
-
Data fiind istoria plina de "semnalizez la stanga si o iau la dreapta" a romanilor de la formarea statului te poti intreba care va... -
Penitenciarul din Aiud. O sală mai degrabă austeră. O masă lungă, cîteva scaune şi fotolii. Este introdus Nicu Ceauşescu. Pare nesigur. I s-...
