Anunţ publicitar al Statului Român in ziarele mari ale lumii:

Cine a putut, ştiut şi vrut a plecat.

Avem nevoie de ajutor!
Plătim la nivelul pieţei.
Preferăm vorbitori de Româna!

______________________________


poante § intelart § cafeneaua
© 2005
cel mai vechi blog peromaneste

14.9.11

Octavian Paler, cel care con-duce

 

In 2006, in ziua in care implinea 80 de ani, Octavian Paler a acordat un interviu, raspunzind, fara sa se supere, intrebarilor neconventional formulate de Eugen Istodor. De altfel, dupa ce interviul a aparut, scriitorul a telefonat la redactie Cotidianul-ui. A multumit, rizind, si pentru text, si pentru punerea in pagina si mai ales pentru ca nu a descoperit nici o greseala de litera, desi, ca ziarist cu experienta, admitea ca greselile de litera, pe care le ura, mai pot aparea.

Locuiti in apropierea unui McDonald's. Paler a mincat vreodata un hamburger?

Nu am mincat niciodata un hamburger.

Dar poate hamburgerul este fericirea.

Pentru mine, nu.

Fara sa fiu un antiamerican, nu sint dintre cei care cred ca orice vine din America e bun, imi vine in minte mcdonaldizarea.

Dar cit de frumos este ambalajul american!

E adevarat! Ma rog, eu imi dau seama ca la virsta mea, dubla decit a dumneavoastra, nu pot gindi precum tinerii. E natural conflictul dintre generatii. Dar acum e ceva mult mai grav. Tinerii de azi ii urasc pe cei batrini. Un tinar nu are voie sa fie modest. In mod logic, el trebuie sa creada ca va face gaura in Univers. Azi, in Romania, sentimentul meu este ca batrinii sint uriti.

E, pe Paler, pe Liiceanu, pe Plesu nu-i uraste nimeni.

Ura, ura, ura. Nu e vorba de mine.

Ce-mi pasa mie de restul batrinilor!

Da, e normal sa spuneti asa: "Ce-mi pasa!". Dar, decent ar fi ca acest conflict sa fie pastrat la proportii autentice. In felul acesta nu mai exista o lupta reala intre generatii, lupta care este la baza progresului. Mai decent este obiceiul batrinilor din Insulele Fiji, care se duc sa moara in padure. E mai placut sa mori departe de societate. Eu am sentimentul clar ca traiesc intr-o lume pe care pe jumatate nu o mai inteleg si pe jumatate n-o aprob.

Sinteti din Lisa. Cine v-a adus in Bucuresti?

O intimplare. Exista in Bucuresti cel mai simandicos liceu din tara. La "Spiru Haret" invatat multi: Moisil, Noica, Plesu, Eliade. Parintii bogati ai elevilor dadeau bani pentru a institui cinci burse. Eu am venit sa dau examen pentru una dintre cele cinci burse.

Pur si simplu. In opinci, cioc! cioc!

Nu, nu eram in opinci. Eu pazeam vacile la poalele muntilor si am stat numai in opinci, dar, cind am venit aici, parintii mei mi-au cumparat primii bocanci... rigizi, greoi, negri, dar bocanci. Sigur, aveam bocanci, dar eram imbracat ca-n satele din Fagaras. O camasa din bumbac, fara guler, o vesta, laibar numita, si pantaloni strinsi pe picior. Aratam ca o salbaticiune folclorica.

Mindru de dumneavoastra?

Nu, foarte speriat!

De trecut sau de viitor?

Eu, inainte de a veni in Bucuresti, nu vazusem nici macar un alt sat... Nu ca nu vazusem un alt oras. Stiam o treime din vocabularul limbii romane. Va dati seama, nu stiam ca pe lume exista electricitate, telefon, ziar, tren, radio, ascensor, sosete, portari, agenti de circulatie, masini. Nu auzisem niciodata de astfel de notiuni. Ma rog, cunosteam universul vacilor, al plantelor, eram specialist in meteorologie, stiam precis unde sa stau cind veneau trasnetele, ca trasnea ca pe front.

Pantofii. Speriat la marginea istoriei.

Comunismul a adus egalitatea. V-a bucurat?

Nu, nu, nu, nu, nu. Eu nu am prea trait istoria. Fiind inhibat in mine insumi, am parcurs anii razboiului, spun asta ca o vinovatie, fara sa

traiesc adevarul ca tara mea era in razboi. Am trecut prin perioade de delir al lecturii si razboiul peloponesiac a fost mai important decit al Doilea Razboi Mondial. Neavind prieteni, un radio, un ziar, eram strain complet de evenimente.

Nici o bomba nu v-a trezit?

Nu, nici una. Am plecat din Bucuresti inainte cu o zi ca americanii sa bombardeze. In Lisa am trait razboiul superficial. Vedeam zilnic cum treceau avioanele americane, dar nu aveam constiinta istorica sa percep aceasta realitate. Mai mult, era o brigada de tunari in sat pentru a opri avioanele. Niciodata nu a fost lovit vreun avion, iar tunarii faceau ceaiuri in sat, se pretau la mondenitati. 23 august nu a fost marcat nicicum in Lisa. Nu traiam istoria. Primul moment al istoriei a fost cel al intrarii rusilor in sat. Atunci, tot satul s-a speriat.

Rusii violau si se imbatau.

Exact. In mod comic, taranii s-au gindit sa sape niste transee si sa-si apere satul. Cind au intrat rusii, nu era tipenie pe ulita. Lumea se ascunsese. Eu stateam dupa o perdea si rusii au trecut vreo ora. Rusii treceau, probabil cu ordine precise, fara sa clinteasca nimic din sat. Asta a fost prima imagine a istoriei.

Trei facultati ati facut. Unde locuiati?

In mahalaua mahalalei, dincolo de bariera lui Bachus, departe in Ferentari, pe strada Tufelor. Locul se transforma intr-o mare baltoaca murdara si trebuia sa te descalti ca sa ajungi acasa.

Tot bocancii ii descaltati?

Nu, aveam pantofi! Cred ca aveam chiar doua perechi. Eram chirias, alaturi de un cintaret de biserica si de un functionar. Camera de chirpici, fara soba, fara podea, fara apa, fara curent. Ieseam pe geam, ma spalam pe strada. Era ca-n Lisa. Retroactiv, am aflat ca in Universitate aveau loc intimplari istorice. M-am ferit de ele. Eu eram absorbit de scrierea unei carti: "Reabilitarea Evului Mediu". Lucram la carte, si noaptea caram lazi de fructe, ca sa am bani. Eram in criza financiara perpetua. Cu tramvaiul veneam numai cind era plin, ca mergeam pe blat. Altfel, faceam mars fortat din Ferentariul meu. Istoria mea era istoria zonei, unde aveam noaptea tirziu "garderoba obligatorie", adica hotii, interlopii te dezbracau, iti luau tot ce aveai. Preocuparile mele astea erau, plus cautarea unui loc de munca.

Cum ati ajuns sef la televiziune?

Pina in 1949 nu prea stiam mare lucru despre istorie. Bine, stiam ca sintem sub ocupatie, dar nu eram preocupat de detalii... Intr-un ianuarie pregatisem un seminar despre Simbolism la Litere si nu prea aveam vreo placere sa ma duc sa-mi prezint lucrarea. Am prezentat-o, desi venisem cu greu la facultate, si profesorul de la seminar

mi-a propus o slujba la radio. Nu stiam ca el este si sef la radio. Am cerut un timp de gindire... nu stiu de ce aveam eu nevoie de timp de gindire, ca nu am gindit nimic in timpul acela. Am acceptat.

Ce v-ati cumparat din primul salariu?

Am actionat in stilul meu! M-am dus la Capsa cu taxiul!

Deci: opinci-bocanci pantofi-taxi!

Da! Am pus taxiul sa ma astepte! Am comandat o masa numai pentru mine. Am mincat prima oara in viata mea intr-un restaurant, servit de un chelner. Dupa, am intrat in taxi si am comandat: "In Ferentari, in strada Tufelor!".

Reprosul legat de viata dumneavoastra priveste sefia de la televiziune. Erati in istorie sau nu?

Sigur. In 1964 a aparut declaratia de independenta a PCR fata de rusi. Acel moment a fost foarte important. Toata lumea spera sa scapam de rusi. In zilele acelea, eu am fost trimis corespondent la Roma pentru Agerpres. Eu ma opusesem pina atunci oricarei ascensiuni. Voiam sa fiu liber. Am spus da, desi nu stiam italiana. Am plecat sa ma descurc si decis sa fac jurnalism adevarat. Am invatat repede italiana, atit de repede, incit imi pun probleme... eu nu cred in reincarnari, dar mergind in Toscana am simtit ca am mai fost pe acolo. Am invatat in doua luni italiana. La vreo doua luni de corespondenta, a aparut un interviu al sefului Partidului Comunist din Italia, care anunta detasarea partidului de rusi. L-am trimis in Bucuresti. Credeam sincer ca era nevoie sa se stie ca exista si altii care se detaseaza de rusi. Asa a si fost. In Biroul Executiv al Partidului Muncitoresc, interviul a explodat ca o bomba. Dej ar fi spus: "Daca e asa bun, sa-l punem director la televiziune!". Propunerea am refuzat-o, pina cind am spus "da" cu greu. Eu doua tari am indragit, una in care am fost, si una in care nu voi mai ajunge niciodata. Italia si Spania.

Pai, cum? Nu ati fost in Spania?

Nu. Si nici nu ma voi duce, fiindca as pierde Spania mea. Desertaciunea. Vehiculul spre trecut.

Ati tot fost in afara istoriei. Acum, istoria s-a jucat cu dumneavoastra!

Stiu exact, azi, la 80 de ani, ce valoare au toate vanitatile. Totul e desertaciune. Eu nu mai am azi nici o certitudine. Certitudinile mele de azi sint ca hainele ciuruite de molii. Nu mai cred in aproape nimic, afara de valorile care stau la temelia fiintei mele. Din nefericire, nu cred nici in viata de apoi.

Dumnezeu e falimentul ratiunii mele. Eu nu ma tem de Dumnezeu, ci ma tem de absenta lui. Din clipa in care-mi pun problema, nu mai sint in stare sa inteleg nimic din ordinea sau dezordinea vietii actuale.

Asta va goleste si moartea, si viata.

Asa e. Singura mea jumatate de sansa este ca iubesc viata. Nevoia mea de a trai nu s-a eclipsat. Sint mizantrop, din ce in ce.

Faptul ca ati organizat Festivalul Cintarea Romaniei pentru ecran, ca ati fi inventat expresia "Epoca de aur", ca ati fost membru important comunist?

Prostie, minciuna. Eu nu mai polemizez cu minciunile care s-au debitat despre mine. Am fost si tigan, si evreu. Mi s-a scris numele cu doi "l".

Sfirsitul dumneavoastra cum va fi?

La fel, in dezolare.

Unul brusc?

Profesorul Constantiniu spunea ca natiunea romana nu mai poate face istorie.

Atunci ce faceti pina la sfirsit?

Ca tot romanul. Daca nu pot sa fac istoria, o indur.

  • Disidenta

Gabriel Dimisianu, director-adjunct al revistei "Romania literara": "Atitudinea critica a lui Octavian Paler de dupa caderea comunismului isi are radacini inca dinainte de Revolutia din decembrie. Cind Mircea Dinescu a fost dat afara de la "Romania literara" si cind si-a inceput disidenta, Octavian Paler a mobilizat lumea literara si, impreuna cu Geo Bogza, Stefan Augustin Doinas si Andrei Plesu, daca imi aduc bine aminte, a compus o scrisoare de sustinere a lui Mircea Dinescu. Acea scrisoare a dat nastere unei fierberi deosebite atit in lumea culturala, cit si in cea politica. La urma urmelor, este si aceasta o forma de disidenta: sa fii alaturi de un disident."  (G.L.)

  • Viata

* 2 iulie 1926 se naste in satul Lisa, judetul Fagaras

* 1937-1944 urmeaza cursurile Colegiului "Sfintul Sava" din Bucuresti

* 1945 sustine bacalaureatul la Sibiu

* 1945-1949 Facultatea de Litere si Filosofie paralel cu Facultatea de Drept

* 1950-1964 angajat la Radiodifuziunea Romana, mai intii corespondent si apoi redactor-sef adjunct la redactia culturala

* 1958 debut publicistic in "Luceafarul"

* 1964 corespondent Agerpres la Roma

* 1965-1968 director general al Televiziunii Romane

* 1968-1970 director general adjunct la Radio

* 1972 a obtinut Premiul Uniunii Scriitorilor

* 1978 Premiul Academiei

* 1970-1983 redactor-sef al ziarului "Romania libera"

* 1974-1979 membru supleant al CC al PCR

* 1976 presedinte al Consiliului Ziaristilor

* 1980 a obtinut Premiul Uniunii Scriitorilor

* 1980-1985 deputat de Vaslui in Marea Adunare Nationala

* 1989 devine director onorific la "Romania Libera"

* 1990 membru in conducerea revistei "Romania literara"

* 1990-2007 editorialist la cotidienele "Romania libera", "Ziua" si "Cotidianul"

  • Opera

* Umbra cuvintelor, 1970,

Ed. Eminescu, volumul de debut, poezii

* Drumuri prin memorie I (Egipt, Grecia), 1972, Ed. Albatros, insemnari de calatorie

* Drumuri prin memorie II (Italia), 1974, Ed. Albatros, insemnari de calatorie

* Mitologii subiective, 1975, Ed. Eminescu. Eseuri

* Apararea lui Galilei 1978, Ed. Cartea Romaneasca, eseu romanesc

* Scrisori imaginare, 1979 , Ed. Eminescu; 1998, Ed. Albatros; 1992, Prietenii Cartii , eseuri

* Caminante, 1980, Ed. Eminescu; 2003 , Ed. Albatros. Jurnal din Mexic

* Viata pe un peron, 1981, Ed. Albatros; 2005, Ed. Corint-Albatros, Viata pe un peron este un roman al angajarii si dezbaterii morale, cu intrebari fundamentale splendid formulate si raspunsuri, din toata gama, prin care individul se defineste

* Polemici cordiale, 1983, Ed. Cartea Romaneasca, eseu

* Un om norocos, 1984, Ed. Cartea Romaneasca, roman

* Un muzeu in labirint. Istorie subiectiva a autoportretului, 1986, Ed. Cartea Romaneasca, eseuri.

* Viata ca o corida, 1987, Ed. Cartea Romaneasca, roman autobiografic

* Don Quijote in est, 1993, Ed. Albatros

* Rugati-va sa nu va creasca aripi, 1995, Ed. Albatros, eseu confesiv

* Vremea intrebarilor, cronica morala a unui timp plictisit de morala, 1995, Ed. Albatros - Universal Dalsi, eseu

* Aventuri solitare, 1996, Ed. Albatros, jurnal

* Desertul pentru totdeauna, 2001, Ed. Albatros

* Autoportret intr-o oglinda sparta, 2004, Ed. Albatros

* Eul detestabil, 2005, Ed. Albatros.

Cartile lui Paler sint suprapuneri dintre mai multe genuri si nu se preteaza la o incadrare stricta.

Ultimul editorial si ultimele telefoane

Colegul nostru Cristian Patrasconiu a fost, se pare, unul dintre ultimii care au discutat cu Octavian Paler: "Luni am vorbit de 6 sau de 7 ori la telefon cu Domnul Paler. Lunea era ziua obisnuita in care isi trimitea textul pe care il asteptau, fara exceptie, citeva mii bune de cititori, martea, pe tarabe sau, mai nou, in fata computerului. Lunea, mai mult decit in alte zile, urmam (si eu, si colegii care aveau de-a face, intr-un fel sau altul, cu pagina de comentatori unde apareau editorialele Domnului Paler) un ritual discret. Domnul Paler nu scria la computer; ne trimitea textul prin fax, colegii mei il culegeau - neaparat cu "i" din "a" si cu "sunt", nu cu "sint". Apoi, dupa paginare, faceam un xerox, il trimiteam Domnului Paler si, dupa o runda sau doua sau trei de noi corecturi, taieturi si adaugiri cu pixul, primeam BT-ul. Dupa ce pagina nu mai putea fi intoarsa din drumul sau catre tipografie, vorbeam, de regula, din nou la telefon cu Domnul Paler; imi spunea ca nu vrea sa ne suparam pe el pentru pedanteria la care nu poate sa renunte, pentru ca e mai lent, pentru ca e atehnic, pentru ca e "de moda veche" si, desigur, pentru ca vrea sa isi vada de mai multe ori toate semnele de punctuatie si cuvintele tiparite si sa se asigure ca sint la locul lor. Luni am vorbit mai mult decit de obicei. Cu vocea sa inconfundabila, luni, Domnul Paler ne-a rugat inca o data sa nu ne suparam pentru ca e asa de atent cu virgulele si cuvintele sale. Inca nu imi vine sa cred ca a fost pentru ultima data".

"Nici un cuvint de lauda despre Ceausescu"

Petre Mihai Bacanu isi aminteste ca Octavian Paler, in calitate de redactor-sef al "Romaniei libere" pre-decembriste, nu era deloc in termeni buni cu sperietoarea presei de pe atunci, "sectia de presa a CC al PCR": "Romania libera era atent monitorizata, iar eu calcam des pe bec. Paler a avut insa intotdeauna un mod subtil de a ma apara.

Le spunea celor de la partid ca m-a pedepsit, ca a luat masuri, ca nu mai semnez in ziar, iar eu imi vedeam linistit de treaba in continuare. Au fost la un moment dat doua valuri de epurari in presa pe baza de dosar, primul ii viza pe cei care avusesera rude in rindul miscarii legionare si cel de-al doilea ii viza pe cei cu rude in strainatate. Era hotarire de partid si nu se discuta acest ordin. Asa ca Paler nu a avut ce face si au fost dati afara doi colegi care erau fii de legionari, dar la faza cu cei cu rude in strainatate a facut o sedinta cu toata redactia. Seful de cadre a venit sa prezinte dosarele incriminate.

Spre surprinderea noastra, pe lista neagra figura si un fotoreporter, un om simplu, nea Nicu Vasile. "Bine, domnule, dar ce rude are nea Nicu in strainatate?" l-a intrebat Paler. "Are, cum sa nu? Are rude la Chisinau." Rezultatul a fost ca cel dat afara a fost chiar seful de cadre. Citesc azi in presa ca a fost activist de partid. Sa stiti ca nu e adevarat. A fost pus pe o lista pentru a deveni deputat de Vaslui sau membru supleant al CC al PCR, dar el nu a fost un activist. Indeplinea ordinele, dar avea un stil de a nu o face pina la capat.

Daca venea o directiva ca despre o plenara sau un congres al partidului sa se scrie sapte coloane de text, la noi in ziar apareau intr-adevar sapte coloane, dar nu pina jos, ci o zecime de coloana, iar in josul paginii era altceva, pe cind la "Scinteia" erau sapte coloane pina jos. Cit despre el, numai el stie cum a reusit sa se fofileze, dar nu a scris nici macar un singur cuvint de lauda la adresa lui Ceausescu. Sigur ca, dupa Revolutie, a devenit un personaj incomod, dar sint convins ca pina si dusmanii l-au respectat intotdeauna."  (G.L.)

13.9.11

(OBAMA) / (BASESCU) = ?


OBAMA/, originally uploaded by BUSI2010.

Rosia Montana

Neo-colonialismul face ravagii, din Libia pana la Rosia Montana si mai departe. Basescu e o zdreantza penala. Ca si cei din Guvernul Boc. Romanii se agita cum n-au facut-o decat recent cu privire la regionalizarea Romaniei. Cu romanii tacand, Basescu n-are ce sa negocieze, chiar daca ar vrea. Nu cred ca vrea, altfel ar fi facut-o deja si nu ar fi anuntat ca spitalele trebuie transformate in SRL-uri.

Fatza de conducatorii de acum, Gheorghiu Dej si Ceausescu erau patrioti. Fata de socialismul romanesc de la inceput de ani '70, rahatul reincalzit ca economie de piatza acum este genocid. Nu pot compara ce se intampla acum decat cu ultimul deceniu de sub Ceausescu. Da, nu se moare de foame, nu se sta pe intuneric, inca, dar mass-media e deja la fel de nociva ca cele 2 ore in care impushcatul era slavit: acum se slavesc lighioanele si capitalismul.

Lumea 'buna' se prabuseste, iar tzarile ca Romania trebuie sa cada pe sabie inaintea celor dintai--in felul asta poate se toceste taisul sabiei. Toti si-au dat arama pe fatza, americani, francezi, suedezi, olandezi... vezi pe toti cei din Libia!


_________________

Istoria proiectului Roşia Montană şi a altor proiecte din Apuseni
Acasă » Actualitate


Istoria proiectului Roşia Montană şi a altor proiecte din Apuseni

Aurul este exploatat la Roşia Montană de peste 2000 de ani, continuu. Până în 1970, exploatarea s-a facut în subteran, prin galerii, în masivele Cetate, Cârnic, Orlea etc.

Începând cu anul 1970, s-a trecut la exploatarea la suprafaţă, în carieră deschisă (mină) în masivul Cetate, distrugându-se mai multe urme importante ale exploatării vechi, romane; înălţimea masivului Cetate a scăzut în timp cu 120 metri. Exploatarea din cariera Cetate era de maximum 400.000 tone minereu pe an, cu o concentraţie medie de 1,57 grame/tonă. Minereul era transportat la un concasor din interiorul carierei Cetate, trecea printr-un puţ către un transportor subteran pe bandă rulantă şi apoi într-un al doilea puţ. De aici, minereul era transportat 6,5 km de-a lungul unei căi ferate cu ecartament îngust către un concasor secundar, situat lângă uzina de preparare Gura Roşiei. Minereul concasat era transportat pe bandă peste drumul naţional DN 74A către uzina de preparare, unde se obţinea concentratul, prin flotaţie convenţională. Sterilele erau depozitate într-un mic iaz de decantare de lângă Gura Roşiei.Concentratul era apoi transportat la Baia de Arieş, pentru obţinerea aurului prin cianurare. Deci, nu s-a folosit cianura la Roşia Montană. Mina veche a Statului de la Cetate, care oferea circa 800 locuri de muncă, a fost închisă în 2006, ca nerentabilă, şi dezafectată !, pentru a face loc proiectului RMGC.

Proiectul propus de RMGC (de fapt de Gabriel şi acceptat de Stat) la Roşia Montană a fost definitivat în forma cunoscută astăzi în anul 2001 ! El este gigantic, prevede exploatarea a 13 milioane tone minereu anual (deci de 32 de ori mai mare decât exploatarea statului în mina veche) , timp de 16 ani, în 4 cariere deschise (mine) în masivele Cetate, Cârnic, Orlea şi Jig situate în jurul centrului istoric al comunei Roşia Montană. Centrul istoric este monument istoric, şi are 43 de case monument istoric (localitatea a înflorit când aurul aparţinea proprietarilor de teren, nu statului !). Proiectul prevede folosirea a 1.581.760 tone de subtanţe periculoase (din care 192.000 tone de cianură de sodiu), sterilele fiind depozitate într-un iaz de decantare de 300 ha, cu un baraj înalt de 180 m, situat peste satul Corna din comuna Rosia Montană, la 2 km de Abrud. Proiectul va oferi în medie 217 locuri de munca (conform studiului comandat de Gabriel lui Independent Mining Consultants Inc. în 2003 , care se afla pe site-ul lui Gabriel, dar a fost retras !). Sumele vehiculate de RMGC ca beneficiu pentru România sunt total exagerate şi cresc an de an, ca să impresioneze şi să convingă să fie acceptat proiectul. Analizat din toate punctele de vedere, proiectul RMGC nu este însă de interes naţional, după cum Grupul nostru a demonstrat, cu argumente, din 2002 încoace!

Este uimitor (?) cum o afacere începută oficial la 4 septeptembrie 1995 printr-un contract de cooperare semnat între actuala Minvest şi o companie a lui Frank Timiş, probabil (căci Gabriel Resources Ltd., Gabriel pe scurt, companie canadiană, cotată la bursa din Toronto) şi filiala sa Gabriel Resources Limited (Gabriel Jersey pe scurt, companie englezească) au fost înregistrate în registrul companiilor abia la 28.05.1996), afacere care avea în vedere aurul din iazul de decantare de lângă Gura Roşiei, să devina prin "rostogolire" proiectul minier gigantic promovat agresiv în media până în ziua de astăzi.

Amintim istoria lui (şi adiacent a altor proiecte), pe scurt:

- La data de 4 septembrie 1995 a fost semnat deci un contract de cooperare între Regia Autonomă a Cuprului Deva (actuala Companie Naţională a Cuprului, Aurului şi Fierului „Minvest" – S.A. , Minvest in continuare) şi actuala Gabriel (?) - pentru explorări în iazul de decantare de lângă Gura Roşiei (lângă Roşia Montană).

- Pe 28 mai 1996, compania Starx Resources Ltd., reactivată, încorporează compania Gabriel Resources Limited („Gabriel Jersey") ; compania părinte, Starx Resources Ltd., a fost rebotezată „Gabriel Resources Ltd." („Gabriel") şi cotată imediat la bursă - simbol GBU pe bursa din Vancouver, iniţial; preşedinte al Gabriel este Vasile Frank Timiş. Data de 28 mai 1996 figurează în documente ca data înregistrării companiilor „Gabriel" (Canada) şi „Gabriel Jersey" (Marea Britanie).
Gold Exploitation
Pe 17 dec. 1996, Gabriel intră într-o înţelegere cu Gabriel Jersey. La adunarea generală extraordinară din 27 martie 1997, Gabriel a obţinut acordul acţionarilor pentru achiziţionarea tuturor acţiunilor lui Gabriel Jersey. Pe 11 aprilie 1997, Gabriel a scos 15.000.000 acţiuni pentru achiziţionarea tuturor acţiunilor lui Gabriel Jersey. Ca rezultat, acţionarii lui Gabriel Jersey care şi-au vândut acţiunile au devenit acţionarii majoritari ai lui Gabriel. Aceasta tranzacţie, prin care controlul companiei părinte (Gabriel) trece la acţionarii subsidiarei (Gabriel Jersey) este contabilizată ca o preluare inversă (reverse takeover).

- Pe 7 iunie 1997, s-a format Euro Gold: Gabriel a intrat, prin subsidiara Gabriel Jersey, într-un Contract de încorporare şi Articol de Asociere cu Regia Autonomă a Cuprului Deva („Regia Deva"): şi trei acţionari minoritari: CARTEL BAU - S.A., FORICON - S.A., COMAT TRADING - S.A., care au dus la formarea companiei mixte Euro Gold Resources S.A. („Euro Gold") (actuala Rosia Montana Gold Corporation - RMGC) (Gabriel Jersey 65%, Regia Deva 33,8% şi cei trei acţionari câte 0,4%); proprietăţile incluse în înţelegerea „Romanian Properties" sunt Roşia Montană şi Bucium. Gabriel a contribuit cu 357.000 USD pentru capitalizarea initială a lui Euro Gold. În ACTUL ADITIONAL Nr. 3/1998 al Euro Gold , se scrie: „ Regia se obligă, conform Legii Minelor, să obţină licenţele de explorare şi exploatare pentru perimetrele care fac obiectul acestei societăţi. Regia se obligă să transfere societăţii aceste licenţe de explorare, dezvoltare şi exploatare în termen de 7 zile lucrătoare de la obţinerea lor" (Mon. Of. Partea a IV-a, Nr. 3290/1998).
Rosia Poieni
- Pe 26 iulie 1997, s-a format Deva Gold S.A., printr-un Contract de Încorporare şi Articol de Asociere între Castle Europa Ltd. (acţionar principal Vasile Frank Timiş) (60%), Regia Deva (38,5%) şi aceleaşi trei companii miniere CARTEL BAU - S.A., FORICON - S.A., COMAT TRADING - S.A. (1,5%) (proprietăţile incluse în înţelegere sunt Certej-Săcărâmb şi Zlatna-Hanes - n.a.). "Regia este de acord ca, în conformitate cu prevederile Legii minelor (care nu apăruse încă la data aceea -n.a.), să transfere societăţii licenţele de explorare (exploatare) pentru perimetre pe care societatea le consideră necesare pentru dezvoltarea proiectului, perimetre arătate în preambulul contractului, cât mai repede cu putinţă, în termenul prevăzut de lege." (Mon. Of. Partea a IV-a, Nr. 3339/1998).

- Pe 8 dec. 1997, Gabriel a făcut o înţelegere cu acţionarii lui Castle Europa Ltd. (the „Castle Europa Agreement") să achiziţioneze tot capitalul lui Castle Europa pentru 5 milioane acţiuni şi o plată totală de 425.000 USD. Castle Europa este o companie privată cu 3 acţionari. Tranzacţia este de tipul „related party transaction", deoarece Preşedintele lui Gabriel (Frank Timiş n.a.) este acţionar principal al Castle Europa. Conform cu „Castle Europa Agreement", Gabriel va împrumuta Castle Europa Ltd. cu 355.000 USD, pentru ca aceasta să-şi plătească contribuţia sa de capital pentru cei 60% în Deva Gold.

- Pe 16 martie 1998 este publicată Legea Minelor nr. 61, care spune printre altele:

„Resursele minerale ... fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice şi aparţin statului român" (Art. 1), „Explorarea se realizează pe baza unei licenţe exclusive..."(Art. 9(1), „Licenţa de explorare se acordă pentru o durată de maximum 5 ani, cu drept de prelungire pentru cel mult 3 ani..." (Art. 9 (3)), „Exploatarea minieră se realizează pe baza unei licenţe exclusive ..." (Art. 10 (1)), „Licenţa de exploatare se acordă pentru maximum 20 ani, cu drept de prelungire pe perioade succesive de câte 5 ani." (Art. 10 (4)), „Prevederile licenţei ramân valabile pe toată durata acesteia" (Art. 11 (2)), „ În limitele unui perimetru de exploatare autoritatea competentă poate acorda, în condiţiile legii, unor persoane juridice, altele decât titularul licenţei, dreptul de explorare şi/sau exploatare pentru unele resurse minerale, cu acordul titularului."(Art. 15).

- În 26 martie 1998, Gabriel a achiziţionat Castle Europa S.A., adăugând astfel alte două proprietăţi în România. Gabriel are deci 4 proiecte în România, toate în patrulaterul de aur: Roşia Montană, Bucium, Certej-Săcărâmb, Zlatna-Hanes. Activităţile lui Gabriel au loc în două companii mixte cu Regia Deva: Euro Gold Resources S.A. şi Deva Gold S.A. Prin subsidiara sa Gabriel Jersey, Gabriel deţine 65% din Euro Gold, care a fost stabilit cu focus pe Roşia Montană şi Bucium, iar prin subsidiara sa Castle Europa Ltd., Gabriel deţine 60% din Deva Gold, care a fost stabilit cu focus pe Certej-Săcărâmb şi Zlatna-Hanes.

- Prin H.G. nr. 808 /13.11.1998 s-a înfiinţat Compania Naţională a Cuprului, Aurului şi Fierului „Minvest" - S.A., cu sediul în Deva, din Regia Autonomă a Cuprului Deva.

- În 1999, printr-o majorare de capital, Gabriel şi-a mărit participarea la Euro Gold în proiectele sale la Roşia Montană şi Bucium de la 65 % la 80%, ca rezultat al terminării studiului de fezabilitate; Regia Deva a coborât participarea sa la 19,31%. Gabriel a „fost capabil" să extindă mărimea (perimetrul n.a.) celor 4 licenţe minerale existente pentru a acoperi arii cunoscute de mineralizare, adiţionale". În 1999, Gabriel a achiziţional 2 proiecte noi, Bolcana şi Băiţa-Crăciuneşti, având acum 6 proiecte în Patrulaterul de Aur al României.

- În 1999, au fost emise de guvern Licenţe de exploatare lui Minvest ca titular (ca să exploateze) şi lui RMGC ca şi companie afiliată (ca să exploreze !) – pentru mina veche a Statului (400.000 tone minereu anual, din cariera deschisă în masivul Cetate) - şi lui Deva Gold ca şi companie afiliată – pentru minele vechi ale Statului de la Certej, Zlatna şi Bolcana. Licenţa de exploatare pentru Roşia Montana are numărul 47/1999 şi este deci o licenţă mixtă, de exploatare şi explorare, contrar legii. Peste tot se afirmă că Licenţa 47 este pentru proiectul Roşia Montană, ceea ce este fals, deoarece proiectul nu era definitivat încă la acea dată !!! La fel se întâmplă cu celelalte licenţe. Contractele de licenţă de exploatare prevăd că Minvest va transfera titlul „pentru proiectul Roşia Montană" lui RMGC şi titlul „pentru proiectele Certej, Zlatna şi Bolcana" lui Deva Gold, respectiv, în momentul în care compania predă un studiu de fezabilitate pozitiv (cine l-a verificat ?- n.a.) , un plan de dezvoltare, un studiu de impact asupra mediului şi un plan de închidere lui Minvest; Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM pe scurt) va trebui să consimtă la transferul contractelor de licenţă de exploatare.

- În 1999, au fost emise Licenţe de explorare lui Minvest ca titular „pentru proiectul Bucium" şi „pentru proiectul Băiţa-Crăciuneşti".

- În 2000 , se modifică denumirea societăţii din EURO GOLD RESOURCES – S.A. în ROSIA MONTANA GOLD CORPORATION – S.A. (RMGC în continuare) (www.rosiamontanagoldcorp.com )

- În decursul anilor 1999-2001, cele 6 licenţe (4 de exploatare (Roşia Montană, Certej, Zlatna, Bolcana şi 2 de explorare) au fost transferate de la Minvest către RMGC sau Deva Gold respectiv (ca să exploreze pentru proiectele lor noi), Minvest rămânând companie afiliată în cazul licenţelor de exploatare (ca să exploateze minele vechi) (un fel de „preluare inversă"). Să observăm că prin aceste transferuri, aprobate de ANRM, participarea Statului (prin Minvest) a scăzut de la 100% la nici 20% (în RMGC) !

- În 15 februarie 2000, Gabriel a anunţat o restructurare a corporaţiei, care va avea ca rezultat divizarea potofoliului existent de proiecte de resurse minerale în două companii publice separate, Gabriel şi European Goldfields. În 13 iunie 2000 s-a terminat reorganizarea lui Gabriel, în sensul că a fost creată noua companie European Goldfields Ltd. (www.egoldfields.com ); Gabriel a transferat lui European Goldfields proiectele sale de la Certej, Zlatna, Bolcana şi Băiţa-Crăciuneşti.

- În octombrie 2002, pe baza licenţei de exploatare 47/1999 pentru mina veche, RMGC a depus (ilegal, credem) documentaţia necesară declanşării procedurii de obţinere a acordului de mediu pentru proiectul său, cu 4 mine, neaprobat încă (pentru care nu există licenţă de exploatare pentru el !!). Documentaţia a inclus şi documentul numit „Proiectul Roşia Montană. Descrierea Proiectului" [DP], de 54 pagini, care prevedea în graficul general depunerea în ianuarie 2003 a "Raportului asupra studiului de impact social şi asupra mediului (EIA)"; în urma acestui Raport, după informări şi consultări publice, Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor ar fi trebuit să decidă dacă să emită sau nu acordul de mediu. Dar RMGC nu a depus la termenul stabilit EIA; mai mult, în urma opoziţiei la proiect a asociaţiei Alburnus Maior a proprietarilor din Roşia Montană şi Bucium (www.rosiamontana.org), a Bisericii catolice şi a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe din România, a rapoartelor negative complexe ale Academiei Române din martie şi mai 2003 (www.acad.ro) şi ale Grupului pentru salvarea Roşiei Montane al Academiei de Studii Economice din august 2002 şi mai 2003, în urma protestelor ICOMOS şi a peste 1000 istorici şi arheologi din întreaga lume, în urma protestelor organizaţiilor ecologiste şi a ONG-urilor, RMGC şi-a retras pe ascuns în iunie 2003 documentaţia depusă în octombrie 2002.

- Pe 27 martie 2003, este publicată noua Lege a Minelor nr. 85, care în mare măsură păstrează prevederile din Legea 61, dar aduce în plus unele precizări importante; de exemplu, Art. 25 modifică Art. 15 din Legea 61 astfel: „În limitele unui perimetru de explorare/exploatare, autoritatea competentă poate acorda, în condiţiile legii, unor persoane juridice, altele decât titularul licenţei, dreptul de explorare şi/sau exploatare pentru alte resurse minerale, cu acordul titularului." Să observăm că licenţa mixtă (de exploatare şi explorare a aceluiaşi minereu) pentru Roşia Montană nu ar mai fi posibilă prin Legea minelor 85, datorită Art. 25, dar şi Art. 11 !

- În dec. 2004, RMGC a depus din nou documentaţia pentru obţinerea acordului de mediu, tot pe baza licenţei de exploatare 47 !, când a prezentat public noul document Memoriu de prezentare a proiectului [MPP], de 204 pagini. Gabriel a promis să prezinte "Raportul asupra studiului de impact social şi asupra mediului ", ca ultimă fază a procedurii de obţinere a acordului de mediu, în martie 2006. Se observă că se doreşte obţinerea acordului de mediu înaintea eliberării noii licenţe de exploatare, pentru proiect.
Rosia Poieni mining exploitation
- În 2006, toate minele statului au fost închise, ca nerentabile, dar licenţele de exploatare pentru Roşia Montană (nr. 47) şi pentru Certej au rămas încă active, în folosul comercial al lui RMGC şi Deva Gold (adică Gabriel şi European Goldfields), până la obţinerea licenţelor noi! Se menţine voit, credem, de către ANRM, RMGC şi Deva Gold, confuzia că licenţele de exploatare vechi sunt pentru proiectele noi !

- Prin majorările de capital ale RMGC din 2004 şi 2009, când Minvest a fost împrumutată de Gabriel ca să-şi poată plăti participarea sa la majorare, Minvest mai deţine practic doar 0,02% în RMGC, după calculele noastre!

- Din 2009, redevenţa este de 4%, în loc de 2% (în bani, nu în natură (aur, argint etc.) !).

- Din 2009, Gabriel deţine, prin subsidiara ROM AUR S.R.L., şi o licenţă de explorare la Băişoara.

- Din iulie 2011, RMGC mai are doar 2 acţionari: Gabriel Jersey 80,69% şi Minvest 19,31% (practic 0,02%) !!!

- Din 1996 până astăzi, RMGC (Gabriel) tot explorează la Roşia Montană – o zonă cunoscută geologilor de multă vreme. Şi are tot interesul să continue să exploreze, pentru că din emisia de acţiuni pe bursa din Toronto, pe seama aurului din România, ies bani şi pentru explorare şi pentru un trai foarte bun pentru unii, după cum se vede din analiza recentă pe care a făcut-o Grupul nostru („Calul troian la Roşia Montană", aprilie 2011).
14860
Trebuie să lămurim un lucru, pentru a înţelege de ce credem că sunt nereguli cu proiectele RMGC şi Deva Gold: Conform Legii Minelor 61/1998 şi Legii Minelor 85/2003, un proiect minier se dezvoltă (pregăteşte) pe baza unei licenţe de explorare (obţinută prin concurs public de oferte !), exclusivă, valabilă 5 – maximum 8 – ani, când titularul face explorări pe perimetrul atribuit prin licenţa de explorare. Dacă titularul proiectului consideră ca merită să treacă la exploatarea zăcământului explorat pe perimetrul respectiv, atunci titularul cere şi va primi (în anumite condiţii) o licenţă de exploatare, exclusivă, valabilă minimum 20 de ani, pe baza căreia poate să treacă la exploatarea, pe un perimetru de exploatare fixat, a zăcamântului explorat. Perimetrul unei licenţe de exploatare nu poate fi modificat, cel al unei licenţe de explorare poate fi micşorat. Acordul de mediu este cerut de lege pentru a trece la execuţia lucrărilor prevăzute în licenţa de exploatare.

Ori, Gabriel, o companie junior, care are doar explorare nu şi exploatare în obiectul său de activitate !, nu a participat la nici-un concurs public de ofertă; a fost „aleasă" de Stat pe nu ştim ce criterii şi a fost sprijinită constant. Sub licenţa de exploatare nr. 47/1999 (emisă de ANRM în 1998 pentru Minvest - şi pentru care Hotărârea de guvern este dată în 1999 - şi transferată lui RMGC în 2000) s-a făcut atât exploatare de către Minvest la mina veche, din masivul Cetate, cât şi (ilegal credem noi) explorare de către RMGC, pe acelaşi perimetru, perimetru care a fost modificat în timp (mărit de două ori şi micşorat o dată) în interesul RMGC, pentru explorare. Pentru moment, RMGC nu are deci licenţa de exploatare pentru proiect, dar a cerut (şi i s-a permis) acord de mediu pe baza licenţei vechi nr. 47/1999, obţinută de Minvest pentru mina veche, de mici dimensiuni (400.000 tone minereu anual), închisă în 2006. Proiectul RMGC este deci dezvoltat (ilegal credem noi) pe baza licenţei de exploatare nr. 47/1999.

La fel de ilegale sunt - credem noi - şi celelalte trei proiecte bazate pe licenţe de exploatare la Certej, Zlatna şi Bolcana - mai nou, a rămas doar Certej - deţinute de Deva Gold. Proiectele bazate pe licenţe de explorare, Bucium şi Băiţa-Crăciuneşti, credem ca sunt ilegale datorită modificării prin mărire a perimetrelor.

Trebuie să mai lămurim un lucru: licenţa 47 (conţinutul ei) şi actele ei adiţionale sunt secrete (ca şi celelalte licenţe). ANRM şi Ministerul Industriilor (actualul Minister al Economiei şi Comerţului) au contat desigur pe acest lucru: societatea civilă nu va putea afla nimic. Din fericire, conform uzanţelor internaţionale (care nu se aplică la noi), Gabriel a pus pe site-ul său www.gabrielresources.com , în Rapoartele Anuale şi în Comunicate, multe informaţii pentru acţionarii săi; punând cap la cap aceste informaţii - ca într-un puzzle – am putut deduce conţinutul licenţei 47, am aflat de modificările perimetrului său, etc. Am avut la dispoziţie şi cele două documente [DP] şi [MPP] emise de RMGC şi unele documente publicate în Monitorul Oficial partea a IV-a.

În încheiere:

1). Toate minele de aur ale statului au fost închise în 2006 şi dezafectate, în aşteptarea „marilor investitori", dar licenţele de exploatare pentru Roşia Montană (RMGC) şi Certej (Deva Gold) mai figurează la ANRM ca licenţe de exploatare active, în favoarea RMGC şi Deva Gold., deşi ele nu sunt licenţe de exploatare pentru proiectele RMGC şi Deva Gold respectiv (au fost pentru minele vechi ale statului, închise acum).

2). Licenţa de explorare pentru Bucium a RMGC stă în aşteptare din 2007, când a expirat, ca să fie transformată în licenţă de exploatare, ceea ce se va întâmpla, conform înţelegerii, dacă proiectul Roşia Montană este acceptat (planul este că la Bucium deşeurile s-ar deversa tot în iazul de decantare din valea Cornei, prevăzut în proiectul Roşia Montană).

3). Dacă este aprobat proiectul Roşia Montană (RMGC), vor fi aprobate deci tacit şi proiectele Bucium (a RMGC) şi Băişoara (aparţinând lui Rom Aur S.R.L, subsidiară tot a lui Gabriel, ca şi RMGC) dar şi Certej (Certejul de sus, cum îi spun acum) (a lui Deva Gold) şi Băiţa (acum, a lui Mineral Mining) – toate în Munţii Apuseni.

4). Se impune desecretizarea acestor licenţe şi a anexelor lor, pentru a vedea amploarea premeditării afacerii.

5). În consecinţă, proiectul Roşia Montană trebuie oprit, cu orice preţ !

26 august 2011

Grupul pentru Salvarea Roşiei Montane din Academia de Studii Economice

prof.univ.dr. Marin Andreica

prof.univ.dr. Afrodita Iorgulescu

ec. ing. Gheorghe Manea

10.9.11

Rosia Montana


RMGC, originally uploaded by George Secareanu.

6.9.11

ei au cuvantul, sau unul in numele lor


«Generaţia rataţilor» - aşa sunt catalogaţi tinerii care au susţinut examenul de Bacalaureat în acest an - se revoltă împotriva stigmatizării la care sunt supuşi. O scrisoare de protest, scrisă de un tânăr care a susţinut BAC-ul în acest an, a devenit deja virală pe Facebook.



Autorul protestului îi acuză pe cei care i-au crescut şi care acum se delimitează de ei.

"Ruşine pentru că aţi ajuns să daţi vina pe o generaţie crescută de voi, arătată cu degetul acum tot de către voi! Ruşine sistemului care ne-a crescut! Ruşine modelelor care ne sunt promovate de mai bine de 20 de ani încoace! Ruşine nouă, vouă, profesorilor, elevilor, politicienilor, mass-mediei, ROMÂNIEI!", se arată în scrisoarea de protest.

Scrisoarea de protest, care face furori pe Facebook, acuză corupţia din
societatea românească, personajele dubioase prezentate drept modele de succes, schimbările haotice din sistemul de învăţământ şi susţine că rezultatele examenului de Bacalaureat din acest an reprezintă o oglindă fidelă a realităţilor româneşti.

Citeşte mai jos scrisoarea de protest:

"Generaţia rataţilor! Generaţia etnobotanistilor! Generaţia idioţilor! Generaţia facebook! - aşa ne cataloghează mass media şi opinia publică din întreaga ţară în zilele acestea pe toţi care am dat Bacalaureatul - eu le spun doar atât - RUSINE! Ruşine tuturor!

Ruşine pentru că aţi ajuns să daţi vina pe o generaţie crescută de voi, arătată cu degetul acum tot de către voi! Ruşine sistemului care ne-a crescut! Ruşine modelelor care ne
sunt promovate de mai bine de 20 de ani încoace! Ruşine nouă, vouă, profesorilor, elevilor, politicienilor, mass-mediei, ROMÂNIEI!

Am ajuns după 20 de ani de şpagă, de modele gen Becali şi Bianca Drăguşanu, de învăţământ prost manageriat, de legi prost făcute să profite cei puternici, de facultăţi pe pile şi pe bani din care au ieşit generaţii întregi de dascăli care ne-au educat pe noi, cei idioţi şi fraieri cei care ne aflam acum în aceeaşi oală, indiferent dacă ne-am luat sau nu BAC-ul, am ajuns la o limită!

Nu mai suportam! Refuzam sa credem că suntem o generaţie pierdută! Suntem defapt prima generaţie care va fi sacrificat cu folos, şi asta deoarece ne-am saturat de ce se întâmplă în ţara asta! Totul trebuie să înceteze! Pentru asta vom ieşi în strada şi vom cere dreptate! Cerem ajutorul oamenilor corecţi, ajutorul moral de care avem nevoie pentru a progresa!
Toată lumea este acum şocată de rezultatul Bacalaureatului şi implicit de învăţământul romanesc. Ohh, dar ce surpriză! Cât de neaşteptat! Ce şoc! INCREDIBIL! SENZAŢIONAL!

Adică din aceşti copii care din `99 până acuma li s-a schimbat programa de n`spe ori, care au intrat la liceu să dea bac din geografie şi s-au trezit în a 12-a că dau din fizica, aceşti copii care au văzut zi de zi la televizor cum este încurajată prostia şi incultura alături de băieţi cu bani făcuţi fraudulos înconjuraţi de curve semi-îmbrăcate în direct la televizor, aceşti copii bătuţi de soartă că s-au născut într-o ţară ca asta, o ţară în care e mai important ce chiloţi are Crudu decât rezultatele sportive şi intelectuale ale tarii, aceşti copii nu au devenit nişte genii eminesciene??? Serios??? Aceşti copii nu au intelect nici măcar cât Einstein??? DOAMNE! CE NERUŞINARE!! Mai nemernici etnobotanisti!!! Cum
puteţi mai gunoaielor, mai loazelor să nu învăţaţi şi să intraţi fără pile şi copiat la facultăţi când aveţi atâtea modele demne de urmat??? CUM E POSIBIL O ASEMENEA DEPRAVARE? Adică mai bine staţi pe facebook si pe messenger decât sa urmăriţi modelele oferite la tv???

Adevărul e că de 20 de ani ne aşteptam sa iasă nişte flori de nufăr în locuri în care nu am aruncat nici măcar seminţe de urzica! Asta e realitatea! Va uimeşte promovabilitatea de la BAC? Dar de cea de la titularizări de ce nu ziceţi nimic? Ei nu-s loaze, etnobotanisti? E posibil sa iei 1.20 la titularizare şi sa te mai consideri profesor? E posibil sa iei diploma frauduloasa la Spiru Haret si sa educi apoi generaţii întregi? Ştiaţi ca 25% din toţi profesorii actuali au studiile făcute la Spiru Haret? Sau asta nu e important pentru voi? Ştiaţi că suntem pe penultimul loc din Europa şi la
egalitate cu Congo la nivelul învăţământului? Şi asta nu de acuma, de un an-doi ci de aproape două decenii!!! Aşadar, de ce va miraţi? De ce sunteţi indignaţi? aaaa… aveaţi impresia ca dacă le oferiţi părinţilor şi bunicilor noştrii spectacole tv ieftine şi barbare, adevărate sugative de rating, sau dacă le cumpăraţi votul şi ii minţiţi în campanii electorale infinite, noi odraslele lor o sa fim dintr-o dată altfel?

Ei bine, suntem altfel, dar nu asa cum credeţi voi! Suntem diferiţi! Suntem diferiţi prin faptul că ştim sa spunem GATA!Gata cu adevăratele gunoaie din ţara asta! Nu va mai merge! Noi avem onoare şi demnitate, nu mai suntem nişte slugi în fata voastră, iar dacă nu vom reuşi să vă schimbam, vom pleca din ţară , şi atunci sa rămâneţi voi să vă plângeţi de milă! Noi, generaţia etnobotanistilor cum ne spuneţi voi o să vă arătam ca
avem mai mult curaj decât toate generaţiile voastre de comunişti la un loc! Reprezentam adevărata forţă deoarece noi suntem VIITORUL iar voi sunteţi doar nişte amărâţi care vor muri şi vor fi uitaţi de istorie! Voi aţi fost PERIOADA NEAGRĂ din istoria acestei tari şi asa veţi fi ţinuţi minte, iar noi, noi suntem PRIMII! PRIMII care se revolta împotriva voastră!"






Da click aici ca sa vezi totul! VREI SA-I INTALNESTI? cin s-aseamana s-aduna pe lista de discutii peromaneste

28.8.11

Basescu la TVR

Presedintele Basescu este razbunarea smecherilor si/sau prostilor, citeste a democratiei,  pe lucrul bine facut si aducatorii lui pe lume.  Ca lumea-i aproape in clocot s-a auzit si la Mizil sau Caracal -- nu mai e asta un secret.  Au aflat-o si hopamitica de la Bucuresti.  In ceasuri ca cel de acum, elitele politice, intelectuale si economice ale Romaniei s-au re-unit pentru a vedea ce si cum e mai bine pentru tzara.  Da data asta, in jurul lui Basescu este vidul creat de neincredere, santaj, incompetenta, neputina/rea-vointa.  Ce face Basescu?  Discutie de cenaclu provincial sau carciuma cu mush(c)ate'n geamlac.   De fapt, nu discutie, ci monolog.  Hai sa-l receptam impreuna pe bezmeticul asta ce s-ar ridica el daca l-ar mai tzine...    


# "Statele Unite ale Europei nu sunt o soluţie nouă. A mai fost discutată, dezbătută. Churchill este unul dintre ultimii proeminenţi care au propus-o. Este un moment de criză şi cu riscul de a se reveni în recesiune. În situaţii de criză trebuiesc măsuri îndrăzneţe. În 2, 3 ani trebuie create Statele Unite ale Europei. Procesul de globalizare ne arată cât de mici suntem în confruntarea cu piaţa. Guvernele au dovedit că pot fi înfrânte de piaţă, de voinţa investitorilor. Sistemul global va înlătura tot ceea ce e lipsit de forţă. Efectele globalizării în partea lor negativă trebuie înfrânte. Statele trebuie să aibă posibilitatea de a da confort celor care deţin banii, capitalul, că le poate da şi banii înapoi. Ne confruntăm cu o criză de încredere a deţinătorilor de capital în guverne."

Da, am spus-o peromaneste.  La asta trebuia sa gandeasca dictachiorul cand a suflat in ciorba iraqiana la contre cu Chirac-Schroeder.  Prea tarziu si neconvingator, dom' Ba'secu!

# În legăură cu cedarea de suveranitate: "Trebuie să ne obişnuim cu realităţile. Toate statele europene au făcut acest lucru când s-a înfiinţat serviciul extern al UE. Prin Pactul de stabilitate ne obligăm la anumite repere în bugetele naţionale. Vine şi o comisie care sancţionează neîndeplinirea ţintelor. Se pune problema creşterii fondului european de stabilitate financiară. Acum e în provizorat - Grecia tras deja de 2 ori din acest fond, Irlanda şi Portugalia au beneficiat de asemenea. Accesarea banilor se face în condiţii stricte: reducerea deficitului, reducerea coeficientului de îndatorare, reforme. Deja nu mai faci ce vrei dacă vrei să accesezi bani din acest fond."

Pai ce treaba are Romania cu aia, mon cher?  Romaniei i s-au bagat alte fonduri pe gat, in pofida oricarei suveranitati/interes national.  Mai mult, Greciei si Irlandei li s-au bagat tot pe gat, desi cetatenii de acolo s-au opus.  Adica omologii lui Ba'secu, alesi tot democratic, si-au sfidat alegatorii cei multi de acasa pentru a-i satisface pe cei putini si aiurea... 


#" Prin EUROPACT suntem obligaţi să ne aşezăm cheltuielile până în 2020 pe nişte fire pe care trebuie să le urmăm. Altfel, ţara este penalizată."

Si ce obtine Romania in schimb?  Dumneata Ba'secule te ajungi din zeciuala, dar tzara?

# "Guvernul Zonei euro este clar că un asemenea organism va avea ca obiectiv în primul rând politicile monetare ce vor fi gestionate de BCE, dar si politicile fiscale ale fiecarui stat. Aici era un element total de suveranitate până acum. Avem o contradicţie majoră: o politică monetară unită şi o politică fiscală naţională. Realităţile economice au intrat în coliziune aici. Trebuie o politică fiscală ce acompaniază o politică monetară unică. Vor fi mulţi care vor sări în sus. Eu însumi nu ştiu dacă e soluţia pe care clasa politică românească şi poporul o vor adopta. Că o consider soluţia pentru o Europă competitivă este una, dar dacă o vor vrea românii e alta. "


S-a prins ticalosul, ca prost nu-i!  Oricum, nu-i de ce adopta poporul, ci de clasa politica -- daca astia din urma sunt satisfacuti, trece si asta.

# "Obligaţia politicienilor e să garanteze şanse de viitor pentru popoarele pe care pretind că le servesc. Am convingerea că şi Germania, şi Franţa, şi Spania, Italia, Polonia au viziunea Statelor Unite ale Europei. Marea problemă: avem liderii politici care să convingă popoarele că asta e soluţia? Răspunsul meu e îndoielnic. Nu am convingerea că oamenii politici de azi au forţă să-şi convingă popoarele că realizarea Statelor Unite nu le afectează cultura, tradiţiile, personalitatea fiecărui popor, a fiecărei naţiuni. Nu cred că această generaţie de oameni politici poate să convingă popoarele."

Aha, deci in laboratoarele Cotroceniului nu se joaca doar tabinet, se mai deschid si geamurile!  Truisme, nea Ba'secule, truisme!  Va fi necesara o catastrofa pentru a trece la acel nivel pe care-l pomenesti.  Necesara ca apa'n bocanci pe o zi de iarna...

# "Sună rău că TVA-ul nu mai e stabilit de guvernul României, ci la Bruxelles, că va fi o cotă unică de 20%, nu de 16%. Sună extrem de rău acum pentru orice om din România. Şi totuşi, va trebui să înghiţim această pastilă dacă vrem ca Europa să fie viabilă în faţa procesului de globalizare. "

Aici mujicul suprem vorbeste prostii.  TVA-ul mic s-a facut tot la cerere, ca altfel cum ar mai fi duduit masina de export germana?  E asa o aglomeratie de idei neterminate ca te doare si capul.  Pe scurt, Ba'secu e la pascut.

#" Poate opinia mea e greşită, poate e prea mult şi prea devreme lansată, dar am obligaţia să spun concluziile la care Preşedinţia a ajuns. Ce se va întâmpla mai departe nu depinde de România. Noi putem fi parte din decizie, în niciun caz nu putem, influenţa decisiv o astfel de decizie - este responsabilitatea Franţei şi Germaniei în primul rând. "

Traiasca si infloreasca republica... federala germana!  Cu secretar generalul huliganilor politici romani, Ba'secu azi, maine al dumneavoastra!

# " Sunt un atlantist, dar în faţa realităţii nu pot să spun că vreau un parteneriat cu SUA ca şi cum nu am trăi în Europa. Europa are o mare problemă acum. "

Nu te teme, Marinare, te va incape si pe tine Atlanticul!

# "Niciodată n-o să ne spună cineva Renunţaţi la relaţia cu SUA."

Ce-i prost?  Parca ati spus vreunul sa renuntam la URSS...

# "Acum susţin proiectul Roşia Montana mai mult ca oricând, nu din motive sentimentale, ci din motive pragmatice. Vedeţi ce se întâmplă cu toate monedele - au probleme de stabilitate şi probleme de depreciere."

Hopamitica Ba'secu:  Shpaga mare, la $1800/100g, aurul e totul...  Artimetica, dom'le, artimetica!

# "Eu vreau să văd începută exploatarea."

Astuia nu i-a spus nimeni ca Maica-sa nu mai e printre noi?  Numai aceleia ii putea face asa cereri--daca asa l-o fi crescut.

# Despre consilierii şi alţi apropiaţi de-ai săi care se opun proiectului Roşia Montană: "Sunt oameni cu puncte de vedere diferite - unii de dragul ecologiei, alţii se gândesc că vom pune banii la bugetul de stat să acoperim deficitele de pensii, şomaj ş.a. avem nevoie de acest aur pentru rezerva Băncii Naţionale. România are acum 103 tone de aur în rezervă şi cred că din exploatare în teritoriul naţional ar trebui să ne ridicăm rezerva la cel puţin 200 de tone în următorii ani. Vedeţi ce volatile şi nesigure sunt monedele. Ca şef de stat parcă aş vrea să îmi pun ţara în siguranţă. De aceea exploatarea trebuie să înceapă. Cred că România trebuie să mărească rezerva de aur pentru viitor."

# "Am discutat cu ministrul Mediului. Angajamentul companiei mixte: Cupru Deva are 20% din acţiuni şi Gabriel Resources 80%."

Adica praful de pe toba!  Din alea 80% de procente ale canadienilor, cat iti revine musiu?

# "Statul român are o redevenţă de 4%. 20 de tone trebuie să ajungă gratis în rezerve, 20% vin de la Cupru Deva şi prin negociere am putea ajunge la ceva mai mult."

# "Nimic nu-i mai important decât să se creeze locuri de muncă. Trebuie să ieşim din iluzia că vor veni investitori să creeze locuri de muncă."

Pai nu cu ideea asta s-au facut toate privatizarile?  Hopa, s-au demascat:  am dat totul pe nimic si tot nu s-a rezolvat -- probabil ca trebuia sa le platim sa ia toate alea ale Romaniei.

#" România va mai deschide două exploatări de aur, cu regii româneşti. Avem un zăcământ cu 50 de tone şi în altă parte un zăcământ de 54 de tone. "

Mai e unul la Caracal aici de 47.3 tone si aud de la nefasta din Mizil cum ca si acolo s-a pus de vreo 121.9 tone.  Ce-or mai veni si din ajutoare cand sarbatorim 100 de ani de la Ceausescu...

# Să mergem puţin în istoria declaraţiilor legat de Roşia Montană. Am spus-o şi pe când eram în opoziţie. Acum îl susţin mai mult ca oricând. Şi nu din motive sentimentale. Dacă vă uitaţi ce s-a întâmplat în ultimii cinci ani, preţul a crescut de la 620 de dolari uncia, iar azi este 1890 de dolari uncia. Am văzut după ce am dat acest răspuns la Sulina, pe forumuri a fost o controversă puternică, unii pe abordarea ecologistă nu. Sunt oameni cu puncte de vedere diferită legată de acest proiect. Unii de dragul ecologiei, alţii că vom pune banii la buget pentru şomaj. Noi avem nevoie de acest aur pentru a-l duce în rezerva BNR. Incertitudinea viitorului obligă orice stat să-şi conserve. Avem 103 tone. Din exploatare ar trebui să ne ridicăm rezerva la cel puţin 200 de tone în următorii ani. Cred că exploatarea de la Roşia Montană trebuie să înceapă. În cât timp e o chestiune tehnică, cum să fie renegociat contractul, nu mă pricep. Acolo sunt circa 300 de tone de aur şi 1200 de tone de argint. Trebuie să ieşim din demagogie. Statul român are o redevenţă de 4%. 20% ni se cuvin prin prezenţa regiei Cupru Deva, iar prin renegociere am mai creşte. Creem locuri de muncă. Trebuie să le creem şi noi. România va mai deschide 2 exploatări de aur. Undeva e un zăcământ de 50 de tone de aur şi un altul de circa 54 de tone de aur."

Unde tine Isarescu aurul?  Nominal o fi al Romaniei, insa cu ce-i ajuta?  Deseara la cina, sa aveti... aur!

# Despre acuzele preşedintelui PSD, Victor Ponta, potrivit căruia campania electorală a lui Băsescu ar fi fost susţinută şi de Roşia Montană: "Omul acesta este atât de imatur că mi-e şi jenă să mai răspund. O să mai întreb cine e Ponta ăsta? E un om imatur care până să ajungă la maturitatea necesară unui lider de partid îşi va împinge partidul la 20 de ani de opoziţie. Eu vă pot garanta că nu am avut nicio finanţare de la Gabriel Resources. Dar vă pot întreba dacă el nu ştie ceva, în calitate de fost de şef de campanie, nu ştie dacă nu cumva Gabriel Resources a finanţat pe cineva. A fost şef de campanie al lui Mircea Geoană. Mă gândesc că ştie sigur că Gabriel Resources a finanţat pe cineva. Nu pe mine. Şi am fost doar doi candidaţi."

Asta are toata justitia in mana si tot el umbla cu acuze.  Cacanar nu marinar!

# "Cred că Cseke Attila a făcut bine că a plecat şi prin poziţiile lui a făcut ca Ministerul Sănătăţii a cheltuit extraordinar de mulţi bani. Este problema premierului. Eu mă uit unde se duc banii. Dacă la CNAS s-a stabilit un echilibru, la bugetul ministru s-au cheltuit mulţi bani. Eu am avut o discuţie cu noul ministru, înainte de depunerea jurământului. Există o discuţie legată de angajamentele cu FMI. I-am spus că nu îi primesc jurământul dacă nu le acceptă. Mi-a promis că le rezolvă. Aştept până la finele lunii august."

S-a dat in vileag idiotul ca Romania nu mai e suverana!  De ce l-au omorat pe Ceausescu?

# "Casa trebuie să rămână persoană juridică, autonomă, aşa trebuie să rămână. Vedem apoi ce mai facem. Recentralizarea la minister mi se pare un uriaş pas înapoi. Trebuie debugetarizate spitalele, trebuie să devină societăţi comerciale sau fundaţii. Şi la CNAS trebuie văzute abordările clientelare şi fraudele. Dar asta nu înseamnă că trebuie să facem un pas înapoi."

Scheme de scelerat.  Las' ca Atlanticu'i mare!

# " Luaţi slugoii ăştia de pe la televiziuni care sunt obişnuiţi să ia bani de la el şi i-a pus să lanseze zvonul ăsta (că ar putea să-l desemneze pe Dinu Patriciu premier, n.red.). M-am săturat de flaşnetele lui Patriciu, Voiculescu, Ghiţă. Cum vă imaginaţi aşa ceva. Eu nu am avut niciodată nimic cu Dinu Patriciu. "

Daca n-ar fi slugoii, mon cher, s-ar dumiri lumea ca-i mai nasol decat in Iepoca de aur...

# " Nu-mi plac spectacolele de la DNA. Una e ancheta, altul e show-ul. Spectacolele de la DNA nu-mi plac. Atunci să facem din toate parchetele instituţii de spectacol. Am avut o discuţie cu şeful DNA. Eu doar i-am spus punctul meu de vedere. Nu voi interveni niciodată pentru un dosar, dar trebuie să încetăm spectacolul ca martori, ca ne-martori."

Ei nu!

# " Gaddafi nu mai are nicio legitimitate ca şef al statului după ce au murit atâţia oameni. Dacă Gaddafi pleacă, e un sfârşit rezonabil. Dacă va fi un război civil pentru încă un an, nu-i bine. "

Oops, sa-i arate cineva repede oglinda!

Da click aici ca sa vezi totul! VREI SA-I INTALNESTI? cin s-aseamana s-aduna pe lista de discutii peromaneste

30.7.11

la foto-discutii cu gabriel (dati click sa urmariti discutia la flickr)


Dropia / The Great Bustard, originally uploaded by cod_gabriel.

Dropia / The Great Bustard

Dropia, una dintre comorile moşiei lui Dinu Murguleţ din "Viaţa la Ţară" de Duiliu Zamfirescu. Un simbol al Bărăganului, cândva comună aici, "comoara" a fost vânată până a dispărut. / The great bustard, once a common animal in the Romanian Plain, has been hunted into extinction in this part of Romania.
Wikipedia in Romanian claims that it can still be found in western Romania, in the Romanian part of the Pannonian Plain.

Comments and faves


peromaneste (4 hours ago)
astora le-a cam stat ceasul

cod_gabriel (2 hours ago)
Daca te referi la muzeu, sectia de stiintele naturii e intr-adevar mica si prafuita. Cu putina pasiune, se putea mai mult chiar si fara cine stie ce cheltuieli, mai ales ca zona Brailei are o fauna bogata.
Pe de alta parte, lumea trebuie sa inteleaga ca nu poate fi totul ca la Bucuresti. Braila nu isi poate permite un muzeu Antipa sau viata cultural-stiintifica a Bucurestiului. Asta nu inseamna ca nu exista viata in afara bucurestiului, iar daca nu poti fi la nivelul institutiilor nationale, nu trebuie sa fii deloc. De exemplu, gradina zoologica din Braila nu este la fel de mare ca cea bucuresteana, ceea ce nu o impiedica sa aiba unele animale mai frumoase decat cele din Bucuresti si mai bine expuse (leii, ursii, lupii, muflonii, dihorii, vulpile, mistretii).

peromaneste (2 hours ago)
referinta era mai degraba generala
fiindca aduci vorba de muzeu, nu-i interesant cum in capitalism totul costa enorm? sau oricum, mai mult decat ne vine noua sa platim/intelegem ca face. ceea ce ma duce cu gandul la faptul ca tinuti in intuneric/izolare fiind, pe timpul lui impushcatu', nu ne dadeam seama nici de valoarea, nici de costul real al multor lucruri. ca si cu aerul, iti dai seama cat valoreaza numai cand iti lipseste...

cod_gabriel (85 minutes ago)
Da, asa este. Multe lucruri, materiale sau spirituale, le luam de bune si inca le luăm, realizandu-le valoarea de-abia dupa ce le-am pierdut. Asta ma aduce la subiectul urmator pe care vreau sa-l abordez: pretinsa uratenie a "blocurilor comuniste". Ei bine, unele erau, dar nu toate. De exemplu:

Deci, SE POATE ŞI MAI RĂU! Pare o barbarie. Dar nu este vina oamenilor, care sunt terorizaţi de facturi, de eliminarea subvenţiei la căldură, de creşterea preţului gazelor, şi încurajaţi pe de altă parte chiar de autorităţi, care nu fac altceva. În toată ţara, se acoperă frumoasele faţade decorate cu cărămidă ceramică, cu faianţă, cu calcio vecchio sau chiar cu mozaicuri. Se acoperă cu scârţâitoare.
Până cum, n-am observat niciodată că această clădire era frumoasă. Frumuseţea nu se bagă de seama. Abia când a apărut dreptunghiul de scârţâitoare (când eram copii, aşa îi spuneam, se găsea pe toate drumurile, iar pentru mine tot scârţâitoiare rămâne), a cărui urâţenie mi-a "zgâriat retina", mi-am dat seama ca faţada clădirii era de fapt frumoasă.

peromaneste (37 minutes ago)
Dupa Razboiul II, a fost un program sistematic in toata lumea pentru a pune populatia in locuinte. A fost un imperativ social, econmic si politic, ca sa nu zic si strategic.
Principiile formale existau de la sfarsit d ani '20 (Le Corbusier, Bauhaus etc.), dar nu stiu cat s-a tinut cont de ele si cat s-a actionat logic, in limitele posibilitatilor, pentru a solutiona imperativul de mai sus.
Asta a dus la inblocarea urbanului in multe locuri care n-aveau o legatura cu socialismul cat cu massificarea societatilor si o logica ce credea in progres. La noi, dat fiind ca se amestecau clasele sociale, lucrurile au mai mers cum au mers. Acolo unde clasele sociale/etnice s-au auto-segregat, mai toate bloacele au ajuns sa creeze infinit mai multe probleme decat au rezolvat.
Cat de frumoase sunt blocurile noastre? Depinde. Eu am gasit vina cu gashka arhitectilor romani ce s-au PROSTITUAT pur si simplu. Se vede asta mai mult cu cat de departezi de la marile axe ale orasului. Se mai vede asta si calatorind in alte tzari foste socialiste. La noi parca a existat un zel pervers de a ne-o trage unul altuia. Sunt dezamagit de arhitectii nostri pentru ca iata-i si acum in libertate cum inca fac nepermis de multe prostii. Sa nu mai vorbim de geniul liberal al bull-hitecturii romane, musiu Patriciu, ce nu mai pridideste sa ne convinga pe banii lui de ne-Adevar-ul.
Sunt solutii? Cu siguranta, insa ma ingrozesc atunci cand 'telectualii si oamnii asa zis ai spiritului fin practica discursul maximizarii interesului personal (citeste, egoism) pe toate canalele mass-media. Asta e gresit, teoretic si practic. Teoretic pentu ca dansii nu inteleg ca nu-s decat colportorii unor idei preluate pe jumate; practic pentru ca solutia in Romania este re-crearea COMUNITATII.


cod_gabriel (32 minutes ago)
Da, sigur.
Repet, s-or fi prostituat ei, dar există şi numeroase clădiri superbe vinovate de delictul ideologic de a fi fost contruite pe vremea regimului comunist, motiv pentru care au fost declarate urâte, în urma unor procese aranjate. După mine, blocul de mai sus, de pildă, nu era urât.

peromaneste (26 minutes ago)
N-am o problema cu blocul de sus, iar observatia ta face toti banii. Daca arhitectii sunt ca lautarii, n-au o vina asa mare pe cat le atribui eu...

Via Flickr:
Dropia, una dintre comorile moşiei lui Dinu Murguleţ din "Viaţa la Ţară" de Duiliu Zamfirescu. Un simbol al Bărăganului, cândva comună aici, "comoara" a fost vânată până a dispărut. / The great bustard, once a common animal in the Romanian Plain, has been hunted into extinction in this part of Romania.
Wikipedia in Romanian claims that it can still be found in western Romania, in the Romanian part of the Pannonian Plain.

27.7.11

Apusul dolarului?

Ţările BRICS vor o nouă ordine monetară



Membrii grupului vor ca sistemul monetar global să se bazeze tot mai puţin pe dolar
Volatilitatea excesivă a preţurilor materiilor prime prezintă noi riscuri pentru relansarea economiei mondiale
Statele BRICS au semnat un acord pentru liniile de credit în monedele lor naţionale

BRICS, grupul ţărilor cu cea mai rapidă dezvoltare a pieţelor din lume, ai cărui membri sunt Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud, susţine că economiile ţărilor emergente sunt ameninţate de afluxuri masive de capital şi se declară îngrijorate de volatilitatea cursurilor materiilor prime, conform Reuters.

Reducerea dependenţei de dolar

Liderii ţărilor membre vor ca sistemul monetar global să se bazeze tot mai puţin pe dolar, astfel că statele grupului BRICS au semnat un acord de cooperare financiară care prevede deschiderea de linii de credit acordate în monedele naţionale ale statelor membre, potrivit comunicatului lansat de banca rusească Vnesheconobank.
De asemenea, membrii grupului au solicitat o reglementare mai puternică a derivatelor pe mărfuri pentru a se reduce volatilitatea excesivă a preţurilor la alimente şi energie, ce prezintă noi riscuri pentru redresarea economiei mondiale. "O volatilitate excesivă a preţurilor materiilor prime, în special la alimente şi energie, prezintă noi riscuri pentru continuarea relansării economiei mondiale", potrivit declaraţiei comune.
Această variaţie a preţurilor materiilor prime a fost accentuată atât de războiul din Libia, cât şi de seismul şi criza nucleară din Japonia.

Economia mondială suferă schimbări profunde

La reuniunea de pe insula Hainan din sudul Chinei, liderii BRICS au spus că recenta criză financiară a ilustrat deficienţele actuale de ordine monetară. Membrii BRICS sunt, de asemenea, îngrijoraţi că schimburile comerciale mari ale Americii şi deficitele bugetare vor devaloriza dolarul.
"Economia mondială trece prin schimbări profunde şi complexe. Acest lucru cere ca ţările membre BRICS să-şi întărească dialogurile şi cooperările", a declarat preşedintele chinez Hu Jintao.
Pentru a-şi reduce dependenţa de dolar, băncile de dezvoltare ale celor 5 naţiuni BRICS au convenit să instituie linii de credit acordate în monedele lor locale şi nu în moneda SUA. Directorul Băncii China Development (CDB), Chen Yuan, a spus că era pregătit să împrumute până la 10 miliarde de yuani pentru membrii BRICS, în timp ce omologul său rus a spus că avea de gând să se împrumute în yuani echivalentul a cel puţin 500 milioane de dolari, prin intermediul CDB.

Totul până la BRICS

Dorinţa ţărilor BRICS pentru o nouă ordine monetară nu reprezintă o noutate.
Dar, venind cu câteva ore înainte de o reuniune la Washington a miniştrilor de finanţe din Grupul celor şapte naţiuni industriale, comunicatul a arătat creşterea încrederii în pieţele emergente.
Împovărate de datorii grele, Statele Unite, zona euro şi Japonia se luptă să scape de efectele persistente ale crizei financiare mondiale ce a început în 2008. Conform prognozelor Fondului Monetar Internaţional, ţările bogate vor creşte în acest an cu 2,4%, respectiv 2,6% în 2012.
Pe de altă parte, ţările emergente şi cele în curs de dezvoltare vor creşte în 2011 şi 2012 cu 6,5%.
"Calitatea şi durabilitatea procesului global de redresare economică depind în mare parte de modul în care se desfăşoară economiile BRICS", a declarat prim-ministrul indian Manmohan Singh.

Afluxurile masive de capital creează presiune inflaţionistă

"Solicităm mai multă atenţie în faţa riscurilor de afluxuri masive de capital transfrontaliere cu care se confruntă în prezent economiile emergente", potrivit declaraţiei comune redactate cu ocazia summitului liderilor Braziliei, Rusiei, Chinei şi Africii de Sud.
Randamentele plasamentelor sunt mai ridicate în economiile emergente decât în statele dezvoltate, unde ratele dobânzilor sunt foarte mici. Afluxurile masive de capital creează o presiune inflaţionistă şi o apreciere a monedei în ţările cu o rată liberă de schimb, cum este cazul Braziliei.
China s-a protejat de acest ultim fenomen urmărind atent cursul yuanului, considerat subevaluat de principalii parteneri comerciali ai Chinei, un subiect care însă nu figurează în declaraţia de la Sanya.
De asemenea, BRICS precizează că susţine reforma sistemului monetar internaţional în cadrul G20, care reuneşte principalele puteri economice ale planetei, dezvoltate sau emergente.





“Nu pot schimba directia vantului, dar pot schimba pozitia velelor astfel incat sa ajung intotdeuna la destinatie.” Jimmy Dean; “Zambeste, atunci cand doare cel mai mult.”
“Daca ne-am da seama cat de puternice sunt gandurile noastre, nu am mai avea nici un gand negativ.” Pace Pilgrim;”Un pesimist vede dificultate in orice oportunitate; un optimist vede oportunitate [...]

26.7.11

ungaria e tot inainte!

...inainte cu revolutia din 1956, inainte cu caderea comunismului, inainte cu intrarea in NATO si UE, inainte cu taiatul macaroanei celor care le vroiau a le survola spatiul aerian, inainte cu jocul la 2 capete, occident si Rusia, inainte la a le taia macaroana bancilor, inainte acum la a interzice insamantzrea de culturi modificate genetic!

Auzi bai Tabara, noi stim ca cei mai slabi mergeau in agricultura, dar tu esti de capul tau cand distrugi fondul genetic al florei romanesti? Tzaranoi scarbos si ajuns ce ne-ai dat de garla!

25.7.11

Tânăr student caut revoluționar

Via Flickr:
Zoltán Rostás

Cartea „Tânăr student caut revoluționar”, coordonată de profesorul universitar Zoltán Rostás și jurnalista Florentina Țone, conține interviuri de istorie orală realizate de studenții facultății de jurnalism de la Universitatea din București.
Intervievații sunt oameni simpli, care și-au povestit experiențele din decembrie 1989.
În primul volum, discutat ieri la librăria Cărturești de la Muzeul Țăranului Român din București, a fost publicat și un interviu realizat de mine în urmă cu aproape doi ani.



Profesorul Zoltán Rostás cu SABINA FATI

Profesorul Zoltán Rostás crede că Ţinutul Secuiesc este mai degrabă o miză politică decât un subiect care să-i monteze pe români împotriva ungurilor şi invers. Mai mult, antropologul Zoltán Rostás este de părere că autonomia nu le-ar face bine secuilor, care de multe ori în istorie au fost un fel de căpşunari, obligaţi mereu să-şi caute de lucru în alte părţi.
Locuiţi în Bucureşti de aproape 40 de ani, dar v-aţi născut în secuime şi cunoaşteţi felul în care majoritarii şi minoritarii se raportează unii la alţii. De ce credeţi că românii se tem de Ţinutul Secuiesc?

Z.R.: Ca să fiu mai „dur", ar trebui să spun că sunt din Regiunea Autonomă Maghiară, acolo am făcut şcoala generală şi liceul. Nu e adevărat că românii de acolo se tem de Ţinutul Secuiesc. Este însă un loc comun în sociologie că distanţa, deci lipsa de informaţie directă despre celălalt, sporeşte neîncrederea, sentimentul de frică. Îmi aduc aminte că în primii ani ai deceniului trecut o cercetare pe scară naţională a ilustrat că subiecţii din Moldova, care nu aveau contact direct cu maghiarii, aveau legat de aceştia prejudecăţi infinit mai mari decât cei din localităţi mixte din Transilvania.

Vreţi să spuneţi că e doar o teamă indusă de elitele politice?

Z.R.: Este rolul politicienilor să se teamă, să joace drame şi să se isterizeze. Săptămâna trecută am fost la Miercurea Ciuc, mă plimbam în parcul local, unde am văzut o mulţime de mămici şi copii foarte mici care vorbeau româneşte şi nu aveau deloc aerul că s-ar teme de ceva sau de cineva. Nu păreau să aibă nici o problemă. Dar, dincolo de impresii empirice, teama de grupul celălalt, fie etnic, fie religios sau de altă factură, are şi o condiţionare istorică, se transmite şi prin educaţie familiară. Astfel, de la autorii de manuale de istorie până la dascălul de la ţară, de la jurnalist până la autorul dramatic etc., toţi au partea lor de responsabilitate.

Isterizarea aceasta ţine mai ales de interesele electorale ale politicienilor?

Z.R.: Da, dar dincolo de interese electorale, am observat că există nevoia de a conserva, de a ţine treze probleme care au apărut la un moment dat în istorie. Bunăoară, majoritatea statelor au avut probleme cu regiunile în epoca modernă, începând chiar cu Germania şi ajungând până la ţările central- şi est-europene. După primul război mondial, când s-a făcut România Mare, guvernarea liberală a vrut să realizeze repede „unitatea sufletească a poporului român", adică să anihileze particularităţile regionale din Basarabia până în Banat, în aşa fel încât toată lumea să rezoneze la fel.

De ce n-au reuşit?

Z.R.: Fiindcă nu se poate şterge în câţiva ani sau în câteva decenii ceea ce s-a consolidat la nivel comunitar în decurs de sute de ani. Liberalii din anii '20 credeau că dacă fac multe şcoli, şi unele chiar bune, în care toţi copiii, indiferent de regiune, de limba maternă, învaţă pe de rost fragmente din Creangă şi versuri de Eminescu, vor reuşi să impună acea „unitate spirituală a naţiunii române". Liberalii interbelici au vrut să omogenizeze ţara, ceea ce aduce aminte de aceeaşi politică a lui Ceauşescu, pe care o numea realizarea „unităţii moral-politice a naţiunii socialiste". Strategia liberală nu a fost împărtăşită nici în interbelic de toată lumea. Sociologi ca Dimitrie Gusti şi politicienii ţărănişti şi-au dat seama că unitatea prin diversitate e mult mai eficientă şi realistă.

Vreţi să spuneţi că politicienii au construit imaginea maghiarilor, ca imagine a duşmanului?

Z.R.: Sigur, cu ajutorul unui fond istoric despre care am vorbit. Dar să ştiţi că în fabricarea de duşmani există o perfectă reciprocitate în Europa Centrală şi Răsăriteană. Asimetriile sunt temporale, situaţionale.

Cum s-a întâmplat acest proces de conturare a imaginii duşmanului în politica românească?

Z.R.: Dincolo de cele spuse anterior, trebuie să precizăm şi o dimensiune aproape insesizabilă. O comunitate, indiferent de compoziţia etnică sau religioasă, dacă e sat sau regiune, pentru a-şi defini identitatea are nevoie totdeauna ca „celălalt" să fie neapărat altfel, neapărat mai prost, mai violent etc., etc. Când am venit în Bucureşti, în anii '70, am observat că bucureştenii - în anumite situaţii - „nu-i înghit" pe moldoveni în general. Pe urmă am perceput înţepături între munteni şi olteni. Văzut din Bucureşti, românul ardelean e cu totul altfel decât îl ştiam eu, ardelean la rândul meu.

Cum ar arăta un inventar al acestor prejudecăţi pe regiuni istorice?

Z.R.: Nu pot da un inventar complet, dar, dinspre regăţeni, ardeleanul este mai lent, mai calculat, mai precis, mai punctual, dar nu are fantezie, nu are vervă, nu are cine ştie ce umor. Ardeleanul crede despre regăţeni că sunt neserioşi, foarte iuţi, nepunctuali. Ardelenii şi regăţenii cred despre moldoveni că sunt mai săraci, mai simpli, mai sentimentali, deşi au o bucătărie bună.

Ştiţi din experienţă proprie cum sunt văzuţi ungurii la Bucureşti şi cunoaşteţi cum se manifestă naţionalismul românilor din Ardeal. Ce diferenţă este?

Z.R.: Naţionalismele regionale sunt şi ele diferite. La o isterie artificială, precum cea de acum, bucureştenii s-au ambalat repede, dar le-a trecut la fel de repede, eu observ de ani de zile că nici un discurs politic nu poate să-i ambaleze durabil. Circul tot timpul doar cu autobuzul sau troleibuzul, la început era un fel de deformaţie profesională, aşa că am un senzaţional barometru permanent, care mă face să bag mâna în foc că bucureştenii nu se isterizează la discursurile naţionaliste.

Adică bucureştenilor nu le pasă de Ţinutul Secuiesc?

Z.R.: Nu le pasă nici de alte ţinuturi... Cine crede că poate mobiliza mase mari în jurul acestui subiect se înşală. Nici ungurilor nu le pasă prea mult de Ţinutul Secuiesc. Cei care se uită la televizor, citesc ziare şi nu umblă pe stradă, nu au contact cu oamenii ar putea crede că cine ştie ce grozăvie s-ar putea întâmpla, dar oamenii obişnuiţi au alte priorităţi.

Credeţi deci că problema maghiară nu mai poate produce efecte?

Z.R.: Imediat după 1990, oamenii se mai ambalau. Acum chestiunea este obosită; în plus, şi de o parte şi de alta există oameni informaţi, nu foarte mulţi, dar suficienţi. Dacă cineva are în vedere resursele unei regiuni istorice mai mari sau mai mici şi se gândeşte şi la utilizarea forţei de muncă, atunci îşi dă seama cât de multe regiuni supravieţuiesc sau chiar prosperă prin muncă în afara regiunii de baştină.

Este tipic pentru secuime, dar şi pentru maramureşeni. Secuii au avut un trecut interesant de grăniceri în Evul Mediu transilvan, au o particularitate în organizare politică a principatului, dar, cu toate acestea, ei tot săraci au rămas. Dacă au avut venituri de undeva, au avut din muncă în afara regiunii, numai din Bucureşti câtă sevă au luat: au venit, au lucrat şi şi-au făcut o situaţie acasă, exact ca şi căpşunarii actuali. Aşa au supravieţuit, nu din pământ sau meşteşugit local. Are dreptate antropologul care îmi spunea că cercetează secuimea nu pentru că e secuime, ci pentru că e regiune, iar oamenii au un sentiment special de apartenenţă la această regiune, la acest teritoriu.

De ce?

Z.R.: Fiindcă teritoriul, într-un ansamblu istoric, generează cultură specifică. Este o regiune ca Ţara Haţegului, ca Ţara Oaşului. Aceste „ţări" sunt locuite de populaţii care au o identitate de regiune.

S-ar simţi mai în siguranţă maghiarii din România, dacă ar exista o regiune administrativă, Ţinutul Secuiesc?

Z.R.: Să nu confundăm agenda politică a unor elite maghiare cu configuraţii de viitor... Nu toţi ungurii ar fi fericiţi cu o autonomie a Ţinutului Secuiesc. Sunt o mulţime de maghiari în alte părţi ale Transilvaniei care ar avea impresia că au drepturi mai puţine decât cei din secuime. Dacă luăm anii '50, este absolut clar că maghiarii din secuime, din Regiunea Autonomă Maghiară, aveau, faţă de alte regiuni, mai multe drepturi legate de limbă: aveau dreptul să se entuziasmeze şi să cânte despre partidul comunist în limba maghiară.

Se poate spune că maghiarii din Ţinutul Secuiesc se simţeau mai bine în perioada existenţei Regiunii Autonome Maghiare?

Z.R.: Numai în ce priveşte folosirea limbii. Încolo, lupta de clasă era la fel, cotele la fel, colectivizarea la fel...

Teama românilor de maghiari şi a maghiarilor de români a fost întreţinută prin decizii politice, dar la nivel individual nu există astfel de frici?

Z.R.: Frica e situaţională. Adică să nu credeţi că ungurul, când se scoală dimineaţa, se întreabă: oare ce-o să-mi facă românii astăzi. Şi invers. Există situaţii în care apare câte o problemă, dar oricum ungurii au infinit mai puţine motive de frică decât pe vremea lui Ceauşescu.

Maghiarii sunt atraşi spre autonomie şi din cauză că Bucureştiul îi priveşte cu superioritate?

Z.R.: Există o solidaritate, aş zice pasivă, româno-maghiară în Ardeal referitor la acest lucru. Peste tot unde o regiune este mai dezvoltată - sau crede că este - apar tendinţe de enervare, cum a fost mereu în cazul Sloveniei şi Croaţiei, care afirmau că dau mai mulţi bani către centru decât celelalte regiuni iugoslave.

Există o astfel de enervare şi în Ardeal?

Z.R.: Sigur că da, este îndeobşte cunoscut de vreo zece ani. Dar, accentuez, imaginea superio­rităţii este suficientă ca sentimentul de frustrare să apară.

Cum a devenit Bucureştiul al doilea oraş din lume ca număr de unguri?

Z.R.: În perioada interbelică, Ungaria a devenit brusc o ţară mică, dar cu capitala mare, înconjurată cu oraşe mici de provincie. Budapesta era un oraş cu adevărat mare. După război, în Bucureşti a fost un boom al construcţiilor - şi civile, şi industriale - şi mare parte din forţa de muncă din secuime a venit aici. Am avut şi eu o rudă mai îndepărtată care a fost slujnică la Bucureşti, s-a căsătorit cu un zidar secui, iar în 1940 s-au întors acasă cu destui bani ca să-şi facă o gospodărie mare. Ungurii din Bucureşti erau constructori, meseriaşi, slujnice şi foarte puţini intelectuali: trei preoţi, doi-trei învăţători, o duzină de ingineri, doi-trei medici. Într-adevăr, au fost mulţi maghiari. Călători veniţi din Ungaria povesteau că se descurcau foarte bine numai în limba maternă. Deci au fost aici mai mulţi unguri decât în cel mai mare oraş din Ungaria după Budapesta. După război, totul s-a inversat şi au fost atraşi foarte mulţi intelectuali, mai ales tehnici, apoi aparatcici unguri sau evrei-unguri, care aveau o mare calitate: nu puteau fi suspectaţi ca fascişti. Activiştii unguri erau din Transilvania de Sud, din zona românească. În anii '40-'50 comunismul a prins foarte bine la unguri. În anii '50 erau în Bucureşti foarte mulţi unguri în Securitate, în miliţie, în armată, în aparatul de partid şi de stat, iar politica faţă de intelectuali era de încurajare pentru a se stabili în capitală. Ce credeţi, cum am ajuns eu aici? Am primit repartiţie în Bucureşti. Din anul meu numai o colegă unguroaică a fost repartizată aici.

"Nu toţi ungurii ar fi fericiţi cu autonomia Ţinutului Secuiesc."

CV Zoltán Rostás

Zoltán Rostás, 65 de ani, este licenţiat in filosofie, specializarea sociologie, la Universitatea „Babes-Bolyai" din Cluj, doctor în filosofie, spe­cializarea filosofia valorilor, a culturii şi a istoriei. Redactor-şef adjunct al revistei „Echinox" din Cluj (1968-1970), redactor ştiinţific la redacţiile maghiare de televiziune şi radio din Bucureşti (1970-1977), redactor de ştiinţe sociale la revista „A Het" (1977-1991). Din 1991 este lector, apoi conferenţiar la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii Bucureşti şi şeful Catedrei de Antropologie Culturală şi Comunicare. Este cercetător la Centrul de Cercetări Regionale şi Antropologice din Miercurea-Ciuc din 1992, iar din 2001 cercetător asociat la Institutul Român de Istorie Recentă. Cărţi publicate: „Visszajatszas"/„Playback" (1984), „Ketely es kiserlet"/„Dubiu şi experiment" (1988), „Monografia ca utopie. Interviuri cu Henri H. Stahl" (2000), „O istorie orală a Şcolii Sociologice de la Bucureşti" (2001). „Chipurile oraşului. Istorii de viaţă în Bucureşti. Secolul XX" (Polirom, 2002). „Tânăr student, caut revoluţionar" (Curtea Veche, Bucureşti, 2011).

Google
 

Postări populare