Dan Ungureanu – Boierii din România. Cazul Djuvara: nostalgia ca hagiografie

Moartea lui Neagu Djuvara (de origine, din Macedonia) boier, centenar, a readus în iarna lui 2018 o scurtă modă boierească în România.

Au apărut mai multe cărți despre familiile boierești: despre familia Noica, despre familia Bălăceanu, despre familia Grădișteanu, din care Djuvara se trăgea pe partea maternă.

Aceste cărți, scrise de membri ai familiilor, sunt documentate, dar sunt pledoarii pro domo. Sunt scrise hagiografic, secretele nedorite sunt omise cu grijă. Prima de pe listă e Familiile boerești române de Octav-George Lecca, din 1899. E scrisă aseptic, liofilizată. Cuprinde mai ales familii boierești din Muntenia, cele mai multe stinse.

Grecii nu sunt iubiți de cronicari: Neculce scrie în capitolul X, în Letopiseț: Dumitrașco-vodă era un om bătrân, grec țărigrădean de neamul lui, de Cantacozonești. Și mai nainte vreme fusesă visternic mare și-n Țara Muntenească, la Gligori-vodă. Și era om nestătător la voroavă, tălpiz, amăgitor, geambaș de cei de la Fener din Țarigrad. /../  Focul îl stângi, apa o iezăști și o abaţi pe altă parte, vântul când bate, te dai în laturi, într-un adăpost și te odihnești, soarele intră în nuor, noaptea cu întunerecul trece și să face iar lumină, iar la grec milă, sau omenie, sau dreptate, sau nevicleșug, nici unele de aceste nu sunt, sau frica lui Dumnedzău.

După istorici, domnia fanarioților a durat un secol, între 1711 – 1821, când otomanii își pierd încrederea în fanarioți din cauza răscoalei lui Ipsilanti. E inexact: ultimul fanariot este caimacamul Nicolae Vogoride, născut în Constantinopol, caimacam al Moldovei până în 1858. E fiul unui bulgar, Stoico Bogoridi, traducător al flotei otomane. Bulgara seamănă mult limbii ruse, la începutul sec. XIX bulgarii sunt foarte utili în relațiile tot mai intense și mai tensionate ale otomanilor cu Imperiul Țarist.  Mihail Eminescu scrie Scrisoarea a III-a în 1881. Vogoride, anti-unionistul Vogoride murise abia de douăzeci de ani. În 1881, „se adun să se admire / bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subțire” avea un sens foarte concret și dureros pentru contemporanii săi.  Alexandru Plaghino, Constantin Pherekyde, Tzigara-Samurcaș, șefi ai Parlamentului, sunt greci. Apostol Arsachi, grec din Albania, ministru de externe al lui Barbu Catargiu, donează 600 000 de galbeni pentru crearea unei școli de fete la Atena. E prim-ministru interimar în 1862. Arsachi e ultimul fanariot din România. Cuza secularizează averile mănăstirești (și implicit alungă și călugării greci care le adunau veniturile și le trimiteau la Athos, la patriarhie sau la Ierusalim).

Arhondologia Moldovei de Constantin Sion

Constantin Sion termină Arhondologia în 1856 și moare în 1862. În 1856 avea deja 60 de ani, era bătrân, nu îi mai păsa foarte mult de părerea contemporanilor.  Așa că poate să scrie o carte vindicativă și insultătoare despre propriii săi contemporani. Lucrase o vreme bună la agie, poliția vremii, și cunoștea de aproape nelegiuirile vremii.

Cartea e un breviar de insulte:

Boierii moldoveni sunt: „năpăști țărei, veniți și oploșiți”, „maica lor, măritată al doilea cu un bețiv care era jitar” „năpaste grecească bietei Moldove” „păcat grecesc pripășit” „moldoveni, și-au luat nume grecesc” „pocituri grecești, pentru păcatele și osânda noastră ” bulgari, bacali” „putoare grecească” „bulgar corcit” „moldovan rusnăcit” „bulgar bogasier” „șalgăi ai ocnei” (tăietori de sare) „țeran” „pocitură grecească” „scîrba aceasta franțuzească ce să rudea cu țiitoarea domnului” „năpaste grecească” „spurcăciune grecească” „belea grecească” „corcitură grecească” „grec de la Corfu” „grec corcit” „păcat și putoare grecească, belea și năpaste Moldovei”: „grec de la Zagura, pripășit” „grec halvagiu” „grec plăcintar pripășit” „moldoveni poreclindu-se cu nume rusăsc” „sîrb casap” „moldoveni rădicați din țarani” „nepoți tîlharilor Căntești” „corcitură bulgărească” „napaste grecească” ”grec venit povară țărei” ”grec pripășit în țară” ”grec plăcintar pripășit aici, văzînd că nobleța și rangurile la noi se vînd pe bani și eftine” …. ”grec, osânda țărei” ”putoare grecească, năpaste țărei” ”belea grecească”, ”răutăți grecești” ”grec căzut năpaste țărei” ”nouă rădicătură din gunoaele țărei” ”deși toți erau nătărăi, dar au făcut din ei și vornici” ”napaste grecească… pripășit… osândă și batjocură a țărei”. ”văzând că boieriile la noi să vând ca la ei măslinele…”. ”Păcatul de grec, năpaste și trântor țărei… scârba acea grecească” (toate despre același personaj).  ”Plăcintarii și bragagiii grecești, grădinarii bulgărești și porcarii sârbești”. ”Fanarioți din cei mai spurcați și fără caracter… puturoasă scârnăvie grecească”.

Insultele nu sunt gratuite. Nu trebuie să le eliminăm ca pe niște simple umori. Caimacamul Vogoride, greco-bulgar, se opusese intens Unirii dintre Muntenia și Moldova. Arsachi, prim-ministru în România, s-a considerat toată viața ca grec. Biografiile justifică sarcasmul. În ce privește fanarioții, în sec. XIX patriotismul și xenofobia sunt imposibil de distins. Efortul de a le distinge e specios.

Mecanismele înnobilării

Din cărțile de istorie, care cuprind istorioare șocante cu nobili purtându-se abuziv și brutal cu plebeii, ne închipuim că între cele două categorii era o graniță clară și definitivă. În realitate, clasa boierească era extrem de poroasă. Dacă în Europa occidentală înnobilările aproape încetează în sec. XIX, în Rusia și Țările Române procesul se intensifică.

Dar sunt, fundamental, diferite. Una e o înnobilare făcută de regii Europei de apus, care înnobilau pentru ca urmașii lor regali să aibă vasali de încredere, peste generații; și alta sunt înnobilările pripite, pe bani, ale fanarioților, făcute în domnii scurte.

 

Știința de carte

De un secol, Biserica era condusă de episcopi greci fanarioți, care foloseau veniturile mănăstirilor din Moldova. Nu aveau nici un fel de preocupare pentru educație. Populația era în ansamblul său analfabetă, iar știința de carte nu depășea, probabil, 2 %.

Știința de carte e o poartă spre înnobilare. Un Grigoraș este ”scriitor”, ajunge sameș, apoi scrib la Vistierie, apoi este boierit. Vasile Drăghici, slugă unui boier, e pus să învețe carte, învață, apoi devine ”scriitor” scrib la un vătaf de curte. Fiind nevoie de scribi la vistierie, ajunge scrib acolo și e boierit. Niște bulgari, Dobrovici, își obțin prin rușfet (șpagă) un post în cancelarie, după promulgarea Regulamentului Organic, apoi sunt înnobilați datorită funcției. Enache Dănulețu ”scriitor la stărostia Putnei” vinde o casă, iar cu banii devine director de judecătorie, apoi serdar. Draghinici, ”moldovan rusnăcit” ”au fost profesor și l-au făcut stolnic”. Uneori vedem înnobilarea în timp real: ”Din toți târgoveții ce am văzut am ales mai cu chip și cu știință de puțină carte pe Constantin Drosu (negustor bogasier falit, n.a.)  și i-am rânduit ispravnici”. Fiul său, Neculai Drosu, își cumpără moșia Ițăștii cu 22 000 galbeni (77 kg aur, 2 600 000 euro) E mult, e echivalentul unui venit de 130 000 euro pe an.

Diaconovici, doctor în Folticeni, ”și domnul Mihai Sturza văzând țara săracă de boieri, l-au făcut boeriu”. Evstatiadi, venit în Moldova ca dascăl, tocmit dascăl de postelnicul Grigore Codreanu, ajunge stolnic. Zaharopulo, ”putoare grecească, venit ca doctor” e și el înnobilat de același Mihai Sturza, ca și altul Zisu, tot doctor, ”belea grecească”. Ilașcicu, moldovan, doctor din Bucovina. Ioan Ionescu, profesor de agronomie la Țarigrad.

Nepoții unui bulgar, Cornea, ”învățând carte au intrat la visterie scriitor”. Cuciureanu, ducându-se ”în staturile Europei la învățături și învățând medicina” e și el boierit. Gheorghe Calapod, ”scriitor la isprăvnicie”. Petru Câmpanu ”doctor de filosofie și de alte înalte științe” profesor la Academia Mihăileană și inspector, primește rangul de comis. Un grec negustor, Chedrino, are un fiu, Vasile, care ”știind a scrie” ajunge grefier la divanul de apel. Marcu, bulgar din Focșani ”intrând în miliție, pentru că știa puțină carte, l-au făcut unter-ofițeriu”. Meghistan, ”dascăl de limba grecească”. Braun ”neamț inginer”.

 

Funcțiile de stat

Funcțiile la stat, pentru care era necesară știința de carte, sunt tot o treaptă spre boierie. Zagură, doi frați, ”înrolați între amploianți, unul șef de secție în divanul țării de jos și altul director la judecătoria Iașilor”. Zaharie ”venit din Basarabia, au fost prin cancelariile instanțelor judecătorești”. Un Cozmiță are doi fii, pe care ”au mijlocit de i-au dat la cancelaria isprăvniciei”.

 

Banii

Foarte mulți dintre înnobilații disprețuiți de Sion sunt ”bacali”, proprietari de băcănii. Ei își cumpără direct titlul nobiliar, din considerente pur practice: boierii nu plătesc impozite. Ei își pot continua comerțul fără a mai plăti impozite.

Mulți se îmbogățesc devenind arendași de moșii. Un Englezi, grec din Corfu, rădicat la boierie de Mihai Sturza doar ”pentru că au dat bani”.Eraclide, dascăl, se îmbogățește din arenda moșiilor și își cumpără boieria. Un Crina, grec bragagiu, se înnobilează, ”ca nu cumva, făcând bragă rea, să îl bată polițmaistrul” și ca să i se zică arhondas megas kaminaris.  Condrea ”bulgar bacal, ca să scape de darea patentei și-a cumpărat un decret de sărdărie”. Chirilovici ”văzând că darea patentei pe fiecare șfert să încarcă, pentru că mulți dintre patentari pe toată ziua se boierea, a hotărât să peardă din capital una sută cinzeci de galbini, și așa cu aceia și-a cumpărat un decret de sărdărie”. ”Leah de Podolia, vindea mere cu căruța”. ”S-a făcut postelnicel, ca să-și scutească viile de vădrărit”.

 

Slugi boierești

O altă poartă spre înnobilare este (ca în Ciocoii vechi și noi, care e publicat în 1862, și redă situații reale recente) a fi slugă. Vasile Drăghici intră ca slugă la un boier, învață carte, apoi e boierit. Dumitru Drăghici e slugă la un căpitan, după moartea căpitanului ”se urcă în patul lui” și cu timpul e boierit. Manolache David ”l-a slujit pe Ioan Sturza” care îl boierește.

Dodan, doi frați, slugi în casă la postelnicul Ioan Jora, sunt și ei boieriți prin intermediul protectorului lor. Dobraniș, vătav al vornicului Alecu Calimah, e făcut medelnicer de Ioan Sturza. Jorăscu ”vatav la moșia Caraclău a vornicului Sandu Crupenschi”. Ivan, slugă la episcopul de roman, Veniamin Roset.  Comisul Costache Codrescu ”știu eu că era slugă în casă la căminarul Gheorghiță Stoinescul, și mă-sa baba Maria era femeie în casă la vornicul Ioan Greceanu.” Doi frați Panait și Petrachi Cazimir” de copii, i-au dat părinții lor slugi la visternicul Iordachi Balș”. Malcoci, slugă la logofătul Constantin Balș.

 

Filiera bisericii

Doi Drăghici sunt ”fiii unui dascăl de biserică”. Un Mihalache Bandaburu, slugă la mitropolitul Iacob, se călugărește, devine episcop de Huși, de Roman, apoi mitropolit, și din această poziție își boierește încet frații. Dimcea, adus din Muntenia de către mitropolit ca psalt la Mitropolie, e făcut și el clucer.

Arhimandriții greci trimiși să exploateze moșiile închinate și să le trimită veniturile la Athos sau aiurea aduc și ei familii. ”Ecsarhu, veniți cu un moș al lor arhimandrit, le-a dat în posesie (= arendă) câteva moșii fără bani” Au făcut mare stare, s-a făcut spătar, a cumpărat moșia Schinenii, și Călienii, cu ”21 000 galbeni”. Iancu Corjescu fecior de preot, ”scriitor la stărostia Putnei”.  Un Vasile Codrinescu ”slugă la un egumen grec de la mănăstirea Ocnei, care ”învățase pe băet meseria călugărilor greci, adică de-al avea în loc de femeie” va fi și el boierit mai apoi. Mardare ”având episcopul rudenii sărace, l-au însurat cu o fată cam nepoată a vlădicăi”. Unul Băidacu ”cumnat cu un Chiril călugăr grec” care îi dă moșii în arendă.

Filiera feminină

Dumitru Drăghici ”după moartea stăpână-su, s-au suit în patul stăpână-sa Fersaiia”. Un grec, Derescu, ”fiind frate cu femeea lui aga Stoianovici l-au făcut serdar”. Doden, ”nebunul domn Grigore Ghica au adus scârba aceasta franțuzească ce să rudea cu țiitoarea lui”. Un cojocar, luat scutelnic de boierul Robescu, fuge cu o nepoată a Robescului, fată fără părinți luată în casă de unchi ca să o mărite. Paharnicul Robescu moare, iar văduva lui îi acceptă înapoi (happy end).

Unul Ștefanachi Dăscălescu ”se îngurluiește” cu un turc, beșleagă (șef peste curierii domnești) la Buzău, îl urmează la Silistra, unde ”ține loc de femeie turcului” Un capichehaie interimar la Silistra îi prezintă pe cei doi frați Dăscălescu pașei, ca să obțină postul permanent. Pașa ”găsește mai de plăcere pe cel mai mare, că cel mai mic era mai hrentuit, că suferise mai multă clacă turcească” – și a fost făcut vtori-vistiernic de primul Vogoride. Mama unui grec, Idierul, face cosmeticale surorilor doamnei; el e primit scriitor în visterie, apoi înnobilat.  Despre Ivan, slugă și vătaf al lui Veniamin Roset, egumen la mănăstirea Doljești, aflăm că egumenul ”îi netezea fimeia”. Mihai vodă ”îi netezise femeea” lui Ilie Kogălniceanu.  Răducanu Copce ia de soție fata unui căpitan Mihălucă, iar socrul îl face paharnic, ”ca zăstre fetei”.

Un anume Casu, care locuiește lângă curtea domnească, face ”pezevenglîc” adică proxenetism, aduce femei în casa proprie unde domnitorul vine să le întâlnească.  Postelnicul Dumitrachi Iamandi are o soră, fată slută și bătrână, pe care trebuie s-o mărite, și i-o dă unuia Dumitrachi Cocri, pe care îl face spătar. Egumenul de la mănăstirea Golia vede că soția portarului e frumoasă ”în părințești sfătuiri dohovnicești au deprins-o la grăunțe” iar fiului ei îi dă mai târziu în arendă o moșie.

 

Veniți cu domnii

Nici un istoric nu observă că domnitorii fanarioți NU sunt nobili. Sunt bogați, sunt din familii vechi din Fener, cei mai mulți, dragomani (= interpreți) ai sultanilor, dar nu sunt nobili. Ei sunt, în expresiile Evului Mediu, patricieni.

Domnii vin la domnie cu alaiuri mari, de sute de persoane, creditori (domniile costă foarte scump, viitorii domni se îndatorează ca să plătească domniile. O parte din restituiri se fac în bani; pe alții însă îi restituie dând funcții  – Moruzi îl face agă pe un anume Derecliu. De prisos să spunem că o funcție obținută pentru bani dați în avans e practic un permis de corupție.  Un Dimitriadi vine cu Mihai Sturza. Un Anghel Emanoil vine cu Mihai Sturza, iar domnul îi dă monopol pe pâinea din Iași, ”ce niciodată nu s-a mai văzut așa proastă.”  ”Cu domnul Călimah au fost venit un spatariu Neculai Cotcu /…/ și nu s-au mai dus la plăcintăria din Țarigrad, ci încă Mihai vodă neavând de lucru, l-au și boierit”.  Contovici ”grec, venit cu domnul Alexandru Moruz”.

Cînd Mihai Sturza ia tronul erau 853 de familii boierești, cînd a terminat (1834-1848, 12 ani) erau spre 3.750 de boieri.  Practic, el împătrește numărul boierilor.  La 150 de galbeni pitacul, (e suma cea mai mică atestată, poate de la alții a luat mai mult, mulți au fost înaintați, plătind și înaintarea – șătrar, sluger, medelnicer, spătar, agă, postelnic) plătind mai mult – a făcut  între 400 -1000 000 de galbeni numai din înnobilări.  Într-o domnie de 12 ani, a făcut 233  de boieriri (noi) pe an. Dacă scădem concediile, duminicile și sărbătorile religioase, a făcut o boierire pe zi.

A făcut vreo 2800 de boieriri, în 12 ani, 233 de boieri pe an (fără avansări);  dacă scădem duminicile, sărbătorile legale și două luni de concediu, a făcut un boier în fiecare zi lucrătoare.

Ascunderea originii joase  

Nici Moldova, nici Muntenia, nu au registre de stare civilă de nici un fel. Oamenii își schimbă numele cum doresc. La boierie, mulți moldoveni își iau nume grecești, iar începând cu ocupația rusească, nume rusificate. Dimitriu ”tăgăduindu-și adevăratele moldovenești porecle de sine, s-au poreclit pe numele părinților, ca să nu li se poată afla obârșia”. Donos, ”moldovan de la ținutul Ieșii, bravo lui că nu și-au grecit nici nu și-au rusit numele său, și nu și-au zis nici Donisache, nici Donosiu, nici Donosievici, ori Donosov”. Ioan ”fiind ridicați la boerie din proști, ș-au părăsit poreclele părințești, ca niște oameni de nimică”. Ivan ”Moldoveni, poreclindu-se cu nume rusăsc”. Iozăfescu ”moldovan, fii a oarecare Iosep, rușinându-se de porecla tătâni-său, s-au poreclit de pe numele său”.  ”Și-au lepădat porecla părințască și s-au poreclit Cristescu, de pe moșie, ca să nu se prepue că-i rudă cu ciocoii, și nici să-l cunoască că-i bulgar”. Sion e obsedat de nume exacte: Costache, moldoveni, și cei mai din vechi boieri, ”însă dreapta lor poreclă este Boldur”. Chirilovici ”și-a rusnicit porecla, ca să nu i să poată nimeri obârșia neamului”. Chirnischi  își schimbă ”părinteasca poreclă în leșască, ca să nu i se poată nimeri obârșia neamului” Costinov ”ca să nu să nimerească trunchiul de la care căsăpie au eșit, și s-au înălțat la boierie, numele tătâni-său și l-au format în poreclă rusească, ca să creadă proștii că-i rus”. ”Și-au format poreclă sârbească”. ”Ioan Nacu, de sine poreclit așa”.

Epitaf

Desigur, o parte din boieri erau boieri vechi și patrioți adevărați – familia Rosetti, familia Golescu. La eliberarea robilor țigani, aproape jumătate din boierii moldoveni refuză despăgubirea oferită de stat, ca să dea eliberării un înțeles de generozitate.

Dar ideea de democrație e inseparabilă de ideea de meritocrație. Există societăți de tip achievement, unde individul e remarcat, admirat și promovat pentru meritele sale proprii, și societăți de tip ascription, în care individul e remarcat pentru meritele înaintașilor.  Societatea românească e amfibie: nu a părăsit complet sistemul ascription, balcanic, în virtutea căruia o păpușă gonflabilă, fiica președintelui Băsescu, e ipso facto bună de deputat european, o Barbie de plastic, Corina Bogaciu, fiica unui primar, e și ea bună de deputat. Societatea românească nu a intrat încă în sistemul achievement, meritocrația prin școli, franceză, sau meritocrația prin afaceri, americană.

Când Toader Paleologu, proaspăt dat afară din Partidul Liberal, declară cu ciudă că ”strămoșii mei au făcut partidul liberal, nu nou veniții ăștia !” el are dreptate într-o logică ascription, în care partidul și funcția de deputat sunt moșii transmisibile din tată-n fiu. Ca în Grecia balcanică, bântuită de un secol de două familii politice, Papandreu și Karamanlis, oir India, unde toți deputații sunt fii de deputați. Și Pakistanul, unde fiul lui Benazir Bhutto e politician de a cincea generație.

Structurile de tip ascription nu sunt mai bune sau mai rele, mai eficiente sau nu, decât structurile de tip achievement. În societăți cu instituții slabe, în care statul e incapabil să aplice legile și să impună respectarea contractelor, e preferabil să tratezi cu interlocutori pe care-i știi de o generație, două, și care te știu tot de atunci. Cei care se cunosc de mult nu au tendința să se înșele.

Dar avantajele sistemului se opresc aici. Ele sunt evidente doar în societăți cu instituții minimal funcționale. Răscoala din 1907 e recentă. Toate societățile din Occident s-au dezbărat de sistemul aristocratic. Balul debutantelor mai ocupă, anual, două pagini în Paris Match, dar asta e tot.

Neagu Djuvara a scris o carte groasă despre Grădișteni, familie boierească veche, din care se trăgea după mamă. Despre neamul Djuvara n-a scris. Djuvara vine din macedoneanul чувар, čuvar, paznic sau cioban, scris grecește, Τζουβάρα, Tsouvara. Grecia e plină de Τζουβάρα și Τζουβάρας.

Sion scrie despre ei:  ”Juvara: bulgari, veniți la 1829 deodată, aceștia fiind trei frați, s-au pripășit în Focșani, ș-au început a căuta de vite, apoi au luat moșie în posesie ( = arendă). ”

”Paleologu – grec, neguțitor din Galați, un Temoleon pe la 1847 ș-au cumpărat decret de megas arhon comis. ” – descendenții cumpără moșii, iar apoi un Paleologu ațipește ca senator în Parlamentul interbelic.

Presa e plină de articole nostalgice despre aristocrații moldo-valahi și distincția lor rafinată. Realitatea e cu totul alta: acești esteți epicurieni sofisticați erau fii de haidăi, parlagii, bragagii, geambași, sfârnari și arendași îmbogățiți recent. Ne displac baronii locali de azi, cu două cefe și două guși, mârlani îmbogățiți prin corupție. Fiii lor nu vor avea vreo legitimitate morală mai mare. De ce am linguși cabotin urmașii parlagiilor de ieri ?

Și piatra, și bronzul prind o patină venerabilă a vechimii. Corupția, șmecheria și samsarlâcul n-ar trebui să capete nici o patină. Și n-ar trebui să iște nici reverență, nici adulație după două sau trei generații.