Operațiunea ”Perdeaua de fum”: Cum l-au transformat pe Coldea in Ceausescu

Nu ne referim, cum ar fi unii înclinați să creadă, la metamorfoza unui ofițer cam mediocru – după unele surse – de informații la statutul de dictator al serviciului, al justiției ori chiar al întregii țări. Ci la o foarte interesantă paralelă între ce i s-a întîmplat lui Ceaușescu post-mortem, deloc întîmplător, și ce i se întîmplă azi lui Coldea, cînd a devenit clar că e scos din schemă. O comparație care ne va ajuta să înțelegem și la ce să ne așteptăm în viitor, de pe urma acestui scandal. Adică la nimic bun.

Cei mai copți își amintesc și azi un fenomen petrecut imediat după fuga dictatorului, în 22 decembrie 1989. În întreaga presă nou apărută ori transformată peste noapte, s-a născut un anti-cult al dictatorului și al soției sale, căruia li se puneau în cîrcă toate relele regimului. Ei și numai ei, plus rubedeniile cocoțate în funcții, plus odraslele lor, făcuseră tot. În casa din Primăverii, modestă în raport cu palatele baronilor de azi, operatorii TVR-L(iberă) erau instruiți să filmeze robinetele din baia dictatorilor la lumina lămpilor cu sodiu, pentru a putea fi prezentate ca fiind din aur curat. Nu erau. Ceaușescu, dictatorul dement și criminal nu era, totuși, un împătimit al luxului personal. Mîncarea preferată era roșii cu brînză și circula cu Dacia 2000, deși avea un Rolls Royce primit cadou în garaj.

Se aruncau pe piață inclusiv informații aiuritoare, potrivit cărora dictatorul își făcea transfuzii regulat cu sînge de bebeluși și altele asemenea.
Și oamenii credeau, din două motive.
Primul, pentru că crezi ceea ce vrei să crezi.
Al doilea, că nu ar fi văzut motivul pentru care noua presă liberă să mintă ori să exagereze.
Gata, cenzura și controlul dispăruseră.

Din păcate, a existat un motiv foarte puternic pentru care s-a derulat campania deșănțată anti-Ceaușescu în primul an de după revoluție.

Unul extrem de pragmatic.
Noua democrație pornea la drum cu instituții noi, Parlament democratic ales în primul rînd, servicii secrete reînființate, partide politice noi.

Toate acestea reclamau legi noi.
Iar legile trebuiau atent elaborate, pentru ca foștii securiști și comuniști să nu aibă de suferit în noile cariere. Unele, de mare succes.

Punînd totul în cîrca familiei Ceaușescu, la vremea respectivă s-a abătut atenția opiniei publice de la necesitatea unor legi ferme și adecvate momentului.
Ceaușeștii nu erau nici pe departe singurii vinovați de tragedia României comuniste. În realitate, existase un mecanism odios, masiv și bine pus la punct. Locul unui dictator era luat imediat de altul, grație sistemului.

Ori, tot acest sistem, oamenii săi, ar fi fost puși în pericol de impunerea, în 1990, spre exemplu, a unei legi a lustrației, care să-i scoată definitiv sau temporar din cărți.
Perdeaua de fum anti-ceaușistă a avut un rol crucial în ”fentarea” unei asemenea legislații. Drept urmare. Sistemul a mers bine mersi înainte, cu altă față, mai umană, dar tot putred și corupt pe interior.

Nu altfel se întîmplă azi, în cazul scandalului din servicii și justiție amorsat de atacurile la adresa lui Florian Coldea ori Laura Kovesi.

Dezvăluirile vin tăvălug peste generalul cîndva cîntat de barzii regimului.
După ce am aflat ce șmenuri de vîrf făcuse în politica și justiția ultimului deceniu, acum aflăm că are pantaloni maro de țăran, BMW de cocalar, penthouse de lux, face excursii scumpe la Disnelyland ori în Seychelles și urmează să aflăm curînd că mîncarea preferată era caviar persan și trufe franțuzești amestecate cu mămăligă.
Și asta, de dimineață pînă seara, pe toate canalele media. Inclusiv cele care susțineau binomul din toți rărunchii, pînă mai ieri.

Poate că toate cele de mai sus sunt reale, deși avem oarece dubii, pe ici, pe colo.
Incontestabil, Florian Coldea a avut un rol tenebros în România ultimilor ani, a contribuit decisiv la transformarea justiției în teren de răfuieli politico-afaceristice, a pus umărul la dubioasa alegere a lui Iohannis ca președinte, i-a ținut spatele Laurei Kovesi, altă mediocritate cocoțată pe culmi în numele unor interese ale lui Traian Băsescu.

De aici pînă la încercarea de a i se pune toate tarele sistemului lui Coldea în cîrcă e distanță mare.

Generalul, curînd fost, e folosit, ca și Ceaușescu în 1990, drept paravan sau dacă vreți, drept țintă menită să abată atenția de la ceea ce trebuia să fie cu adevărat principala temă de după alegeri.
Și anume repunerea urgentă pe tapet a legilor siguranței naționale, care zac de ani de zile prin sertarele parlamentului și care fac ca SRI să funcționeze cu o lege veche de aproape trei decenii, din vremea cînd nu eram nici în NATO, nici în UE și cînd, oricum, toți noii agenți erau, de fapt, foștii securiști în bloc.

E lesne de observat că o droaie de politicieni sunt în acest moment foarte vocali în privința abuzurilor lui Coldea și a sistemului.
Dar niciunul nu suflă un cuvînt despre legile care ar putea, cu adevărat, să aducă o reformă autentică în servicii.

“Activitatea Serviciilor riscă să devină câmpul de bătaie al actorilor politici. Ne afectează în mod clar că Serviciile funcționează după legi din 1990. Viitoarele partide care vor intra în Parlament trebuie să vină cu un nou proiect legislativ în domeniul siguranței naționale”, spunea, în octombrie anul trecut, actualul ministru al Justiției, Florin Iordache.
După care a amuțit.

Un scurt remember, desprins dintr-un articol mai vechi al subsemnatului, privind soarta legilor siguranței, în ultimul deceniu, care vă va ajuta să înțelegeți mai bine situația:

”Să ne amintim; intrarea în NATO și perspectiva integrării în UE ridică, după 2004, probleme serioase legate de legislația, să-i spunem, de securitate. România are lipsuri majore la acest capitol, plus legi datînd de prin 1990-91, la SRI ori SIE, cînd altfel stăteau lucrurile la nivel internațional.

În consecință, presați și dinspre exterior, politicienii fac ce fac și ne fericesc nu cu unul, ci cu trei pachete distincte de legi în domeniu. Unul al PSD, pritocit de George Maior și Gabriel Oprea, asupra căruia nu vom insista, pentru că, partidul fiind mult timp în opoziție, nu a avut nicio șansă.

Un altul făcut, cum era și firesc, de guvernul Tăriceanu, cu sprijinul civililor Marius Oprea și Stejărel Olaru și cu George Scutaru portavoce.
În fine, un al treilea apare, în mod ciudat, pe filiera Cotroceni-CSAT, deși președinția nu are atribuții de legiuitor, dar motivul invocat oficial e pasivitatea Parlamentului și a Guvernului pe această temă. În realitate, pachetul cotrocenist, coordonat de eminentul specialist Claudiu Săftoiu (las ghilimelele pe seama cititorilor), e livrat direct de băieții din servicii, care au tot interesul să își aranjeze ploile după bunul plac.

Apare un conflict major, deci, între premier plus partea liberală a guvernării, de-o parte, și Cotroceni-servicii de cealaltă. Ca să fie bîlciul complet, președinția expediază pachetul de legi către parlament, spre analiză, dar numai după ce secretizează respectivele documente, ca să nu ajungă la urechile marelui public. Pachetul includea Legea privind activitatea de informații, Statutul ofițerilor de informații, Legea SRI, Legea SIE, Legea privind apărarea națională și Legea privind sistemul național de management al crizelor.

De cealaltă parte, liberalii clamează, prin Scutaru, nevoia unor legi amplu dezbătute de societatea civilă, în deplină transparență. ”Noi, liberalii, considerăm că este nevoie de o dezbatere amplă la nivelul societăţii civile şi a clasei politice în privinţa principiilor care să stea la fundamentul noilor legi în domeniul securităţii şi a modului în care activitatea serviciilor ar putea fi îmbunătăţită. Guvernul şi Parlamentul trebuie să organizeze cadrul necesar acestor dezbateri, care să marcheze debutul procesului de consultări cu opinia publică, atît de necesar pentru elaborarea unor legi democratice în domeniu” spune el într-o declarație, în mai 2006.

Disputele sunt firești: propunerile venite de la Cotroceni sunt scandaloase, în opinia multor specialiști: dreptul ofițerilor de informații de a instrumenta dosare penale, dreptul acelorași de a asista procurorii și polițiștii în anumite anchete, dreptul serviciilor de a avea societăți comerciale acoperite, plus extinderea activităților comerciale la vedere, și altele asemenea.

O prevedere mult comentată, însă, a fost cea din proiectul strategiei naționale de securitate, unde președinția introdusese conceptul de ”guvernare ineficientă” pe lista amenințărilor la siguranța națională. (Astăzi, am fi constatat, probabil, că mai tot guvernul Boc ar fi putut fi asimilat teroriștilor, grație unei asemenea prevederi.)
Premierul Tăriceanu a contestat vehement ideea, susținînd că e o interpretare mult prea subiectivă, care ar deschide drum unor abuzuri incalificabile.

În replică, în versiunea liberalilor, serviciile pierdeau dreptul de a avea ofițeri acoperiți în anumite domenii sensibile, precum presa ori justiția, pierdeau complet dreptul de a derula afaceri, dreptul de a se ocupa de marea corupție, care trecea în parohia ministerului Justiției, dreptul de a face interceptări, în favoarea unui organism autonom, dreptul de a se ocupa de criminalitatea transfrontalieră, care trecea la MAI, odată cu brigada antitero, STS ar fi trecut la ministerul Comunicațiilor, SPP la MAI etc. Directorii serviciilor nu ar mai fi avut voie să intre în politică un număr de ani după încheierea mandatului.

“Apreciem că evitarea unor suprapuneri în activitatea serviciilor de informaţii, care înseamnă un dublaj de resurse umane şi materiale pentru misiuni similare, întărirea mecanismelor controlului civil, stabilirea unui cadru legal lipsit de echivoc în materie de interceptări, sînt cîteva dintre problemele asupra cărora societatea civilă şi clasa politică trebuie să-şi îndrepte atenţia. în plus, ar trebui să discutăm şi despre eventuala eliminare a abilitării serviciilor de a desfăşura activităţi comerciale proprii, fapt care credem că ar asigura un mai bun control asupra fondurilor şi ar întări credibilitatea acestor instituţii în faţa opiniei publice” declara public același Scutaru.

Într-o altă declarație, în februarie 2006, Scutaru avertizase că pretextul lui Băsescu, potrivit căruia CSAT se implicase în elaborarea de legi ale securității doar pentru că parlamentul și guvernul nu o făcuseră e o minciună, pentru simplu motiv că președinția nu elaborase încă Strategia națională de securitate.
”Parlamentarii nu s-ar fi putut angrena într-un demers serios în absenţa Strategiei naţionale de apărare a ţării, pe care Preşedintele trebuia să o prezinte Parlamentului în termen de 6 luni de zile de la depunerea jurămîntului, conform prevederilor Constituţiei şi ale Legii nr. 473/2004 privind planificarea apărării (…) și care constituie fundamentul necesar oricărei viitoare construcţii legislative în domeniu ” explica liberalul, din poziția de vicepreședinte al Comisiei de apărare a Camerei.

Pachetul de legi al liberalilor nu era, însă, deloc pe gustul serviciilor secrete autohtone și nici al lui Traian Băsescu.
După ce ele fuseseră votate în guvern, Băsescu a desemnat un specialist din CSAT să facă praf și pulbere legile PNL, iar acesta s-a executat prompt. Legile, trimise CSAT spre analiză, au fost retrimise de acesta liberalilor însoțite de sute de adnotări punctuale reprezentînd tot atîtea critici.

Bătălia în jurul legilor serviciilor a devenit atît de cumplită încît urmarea a fost dramatică: nu doar că niciuna dintre părți nu a putut să-și impună pachetul propriu de legi, dar nici măcar strategia de securitate nu a putut fi adoptată decît în 2008. La puțină vreme, obținerea de către Băsescu a celui de al doilea mandat o făcea, oricum, inutilă, pentru că legea îl obliga, în următoarele șase luni, să elaboreze altă strategie. Care, pe fondul unor scandaluri de același calibru – plus includerea presei pe lista amenințărilor la siguranța națională – a rămas nevotată pînă la finalul mandatului prezidențial.

După alegerea lui Iohannis, el trebuie să vină pînă în iunie cu propriul proiect de strategie de securitate, care ar stabili, în mod obligatoriu, cadrul pentru elaborarea noilor legi ale SRI, SIE, statutul ofițerilor de informații, apărarea națională etc.

Coordonatorul noii strategii a fost desemnat, la jumătatea lunii februarie, George Scutaru.
O poziție din care suntem obligați să credem – ținînd cont de trecutul său în domeniu și de partidul din care provine – că a făcut tot posibilul ca în document să se regăsească principiile pentru care liberalii s-au luptat ani de zile cu Băsescu”.

În aprilie 2015, știm astăzi, Scutaru a fost executat de DNA, iar stenogramele din dosarul Black Cube ne-au relevat că scandalul în cazul său a fost unul fabricat 100%.

Opinam, în articolul sus citat, că Scutaru a fost eliminat tocmai pentru ca serviciile să aibă garanția că nu se li se schimbă atît de comoda legislație, poarta către inimaginabile abuzuri.

Culmea e alta.

În februarie 2015, un alt politician greu, însuși premierul Victor Ponta, clama necesitatea adoptării legilor siguranței: “Am discutat despre faptul că în acest context politic este important şi ne dorim o relansare a discuţiei care s-a blocat de foarte mult timp privind legile siguranţei naţionale. Este un context în care forţele politice, societatea civilă, standardele europene pe care trebuie să le îndeplinim, ne permit să discutăm din nou şi să luăm o decizie în cursul anului 2015 privind modernizarea legilor siguranţei naţionale”.

Cîteva luni mai tîrziu, Ponta era forțat să plece din fruntea PSD, iar după alte cîteva, din fruntea guvernului.

De atunci, niciun politician, cu excepția lui Băsescu și Tăriceanu nu a mai vorbit public despre legile respective.

Clasa politică înțelesese ”mesajul”.

Iar el pare valabil și azi.

Se vorbește de legea amnistiei, de cea a răspunderii magistraților, de completări la Codurile penale.
Dar nimeni, politicieni, societate civilă, presă, cancelarii străine șamd nu suflă despre necesitatea imperioasă a adoptării legilor siguranței, care să clarifice odată pentru totdeauna situația serviciilor autohtone și să le stăvilească abuzurile.

Florian Coldea, Laura Kovesi vor pleca.
Sistemul, însă, trebuie să rămînă.
La fel de liber în mișcări, la fel de triumfător.

În 1990, opinia publică avea o scuză pentru incapacitatea de a întrezări adevărul dincolo de perdeaua de fum ”Ceaușescu”: abia scăpase din chingile gîndirii impuse de comunism.
27 de ani mai tîrziu, în fața perdelei de fum ”Coldea”, e mai greu să invoce o scuză. (Bogdan Tiberiu Iacob)