Ovidiu Nahoi: Domnule ministru, Turcia se află în plin proces de negociere a aderării la Uniunea Europeană, dar, în acelaşi timp, discuţiile despre vocaţia europeană a Turciei se poartă, în Europa, pe diferite tonuri. Dumneavoastră cum receptaţi această situaţie?
Egemen Bagiş: Dar noi suntem parte a familiei europene! Suntem parte a tuturor organizaţiilor europene: de la Consiliul Europei la UEFA, de la Banca Europeană de Investiţii la Eurovision şi aşa mai departe. Cu o excepţie: Uniunea Europeană. Suntem participanţi la toate iniţiativele europene şi vom fi şi membri ai Uniunii Europene. Problema nu este dacă. Problema este când.
Ion M. Ioniţă: Totuşi, nimeni nu ştie când se vor termina negocierile şi când veţi adera. Dumneavoastră ce plan aveţi în această direcţie?
Planul principal este de a încheia toate schimbările legislative interne, astfel încât Turcia să fie gata pentru aderare la 31 decembrie 2013. După această dată, decizia va fi în terenul Uniunii Europene. Noi ştim că Uniunea este o instituţie politică. Şi că deciziile se iau din raţiuni politice. Aşa cum 18 milioane de cetăţeni germani au devenit cetăţeni ai Uniunii Europene peste noapte, fără niciun fel de pregătire şi de negociere, şi asta din raţiuni politice, ştim că va veni o zi când ţările europene vor înţelege că a ţine Turcia afară este cu mult mai costisitor decât de a o admite. Acum există temeri, există suspiciuni.
O.N.: Ce le alimentează?
În primul rând faptul că potenţialul Turciei nu este bine cunoscut. Puţini europeni ştiu, de exemplu, că atunci când deschid dimineaţa aragazul ca să îşi pregătească cafeaua, gazul provine, în cea mai mare parte, de pe rutele ce trec prin Turcia. Puţini europeni ştiu că Turcia este o naţiune tânără. Media de vârstă a Europei este de 42 de ani, în timp ce a Turciei este de 28 de ani. Circa 66 la sută din turci sunt tineri sub 33 de ani. Europa trece prin dificultăţi economice, dar anul acesta noi avem o creştere de şase procente.
Conform raportărilor OECD în perspectiva anului 2017, noi ne vom continua procesul de dezvoltare şi vom avea al treilea ritm de creştere după India şi China. În Europa este o criză energetică. Ei bine, 70 la sută din resursele energetice, care provin din Sud şi Est, trec prin Turcia. Nu există altă cale pentru transportul acestora! Şi aici, Turcia împreună cu România pot fi extrem de importante. Nu numai pentru colaborarea în cadrul proiectului Nabucco, dar în orice alt proiect energetic.
I.M.I.: Care este principalul obstacol în drumul Turciei spre Europa, din punctul dumneavoastră de vedere?
Principalul obstacol îl reprezintă prejudecăţile. Dar, de fapt, la mijloc este o mare neînţelegere. Turcia e considerată prea mare şi mulţi lideri se tem că Turcia, fiind prea mare, va deveni o voce prea puternică în instituţiile europene, că va influenţa prea mult luarea deciziilor.
O.N.: Mulţi se tem şi de un val de imigranţi proveniţi din Turcia.
Asta e o falsă problemă! Înainte de aderarea României, ei se temeau că întreaga Românie va migra în Vest. Dar nu a fost aşa. Acum, numărul turcilor care trăiesc în ţările europene este de 5,5 milioane. Este mai mare decât al unor întregi state membre ale Uniunii Europene. Ei sunt deja integraţi în statele unde trăiesc. Proiectul Uniunii Europene este unul al păcii. Şi nu poate fi complet fără Turcia.
Iar Europa va decide: este ea un club creştin sau este o comuniune de valori? Sunt 1,5 miliarde de musulmani în întreaga lume. Dar nu numai despre asta e vorba. Dacă Turcia va fi respinsă din cauza identităţii sale culturale, oamenii din India, din China, din Africa, ei se vor simţi izolaţi şi respinşi de către Occident.
I.M.I.: De ce mai aveţi nevoie de încă trei ani pentru a vă pune la punct cu legislaţia?
Avem un program naţional, cu priorităţi. Dar Parlamentul nu e o maşină, are nevoie de timp. Viteza e, desigur, importantă, dar poate fi şi periculoasă.
O.N.: Aşa stau lucrurile şi în cazul noului proiect de Constituţie?
Noua Constituţie va apropia foarte mult Turcia de standardele europene, în multe privinţe, de la colectarea taxelor şi a impozitelor la justiţie, drepturile angajaţilor sau drepturile copiilor şi până la rolul militarilor în societate.
Egemen Bagiş: „Uniunea Europeană are nevoie de Turcia“
Schimbare la faţă
În ţara mea, acum 50 de ani, după lovitura de stat militară, un premier a fost executat (Adnan Menderes, n.r.). Au fost arse în public cărţile lui Dostoievski şi Kafka, sub acuzaţia că ar fi promovat comunismul. Acum zece ani, primarul Istanbulului a fost arestat doar pentru că a recitat o poezie. Acum, acel primar este prim-ministru, iar Istanbul este capitală culturală europeană. Uniunea Europeană a inspirat toate aceste schimbări.
Din 1923, de la fondarea Republicii, şi până în 2002, guvernul a construit 6.100 de kilometri de şosele şi autostrăzi. Din 2002 a construit 12.500 de kilometri. Un sfert dintre spitalele care funcţionează azi în Turcia au fost construite în ultimii opt ani.
„Acesta este visul lui Atatürk!"
I.M.I.: Noua Constituţie va reduce rolul politic al Armatei, considerată, tradiţional, garantul laicităţii statului. Nu există pericolul unei reveniri a mişcărilor musulmane?
Nu. Voi fi foarte sincer. Părinţii fondatori ai Turciei moderne erau militari şi musulmani în acelaşi timp. Ei au avut un vis pentru noua republică: să fie aliniată valorilor occidentale. Astăzi, aceste standarde sunt reprezentate de Uniunea Europeană. Când Turcia se îndreaptă către aceste standarde, militarii, care se consideră gardienii principiilor părinţilor fondatori, ştiu că aceasta este calea către îndeplinirea visului lui Atatürk. Este aceeaşi linie pe care prim-ministrul Turciei o urmează şi pe care o urmează toate partidele parlamentare.
Toate sunt în favoarea accederii în Uniunea Europeană. Este un obiectiv pe care turcii îl împărtăşesc. Desigur, fiecare segment al societăţii turce are propriile opinii, temeri, suspiciuni. Unii se tem că religia va deveni mai vizibilă în societate. După cum alţii se tem că militarii vor deveni şi mai puternici. Unii oameni se tem că ţara va deveni prea liberală, alţii se tem că va deveni prea conservatoare. Ei bine, Uniunea Europeană reprezintă calea de mijloc pentru toate acestea.
O.N.: Vreţi să spuneţi că nimeni nu va câştiga în detrimentul altcuiva?
Imediat după ce am preluat această funcţie am moderat un mare forum al organizaţiilor neguvernamentale din Turcia. Am discutat o întreagă zi subiectul Uniunea Europeană, cu presă şi camere de televiziune. Avem tot felul de organizaţii, de la cele conservatoare religioase la asociaţii ale homosexualilor sau lesbienelor, avem organizaţii ale kurzilor, ale femeilor, ale pescarilor.
Ei bine, atunci când subiectul a fost Uniunea Europeană, cu toţii s-au respectat şi s-au ascultat între ei. Fiecare dintre aceştia avea, desigur, aşteptări diferite de la Uniunea Europeană, dar cu toţii doreau să trăiască într-o societate mai democratică şi mai prosperă. Noi privim Uniunea Europeană ca pe un medic care ne furnizează dieta corectă. Asta este ceea ce facem acum în Turcia.
Islamul în Europa
„O bună parte din populaţia musulmană din Europa este expusă unor idei rele. Tinerii musulmani din Europa se simt discriminaţi. Puştii care au incendiat maşini şi au atacat magazine în suburbiile Parisului nu veneau din Maroc sau din Algeria. Ei erau născuţi în Franţa. Teroriştii care au atacat Londra nu veneau din Pakistan. Erau născuţi şi educaţi în Anglia. Teroriştii care au atacat la 11 septembrie 2001 nu veneau direct din Arabia Saudită. Ei locuiseră mult timp în Germania, unde primiseră educaţie înaltă. Şi totuşi, au ales să devină terorişti. De ce? Pentru că au fost expuşi acestor idei bolnave ale lui Bin Laden. De aceea Turcia joacă un rol foarte important.
Noi am adoptat calea sufi de înţelegere a islamului, bazată pe principiul „iubeşte-ţi aproapele, vecinul, indiferent de religie". Islamul şi democraţia coabitează în Turcia. Pe străzile din Istanbul poţi vedea moschei, biserici şi sinagogi, unele lângă altele, de 800 de ani. Şi nu este singurul loc de acest fel din Turcia. Noi avem experienţa acestei coexistenţe a culturilor, a religiilor. Şi România are această experienţă. Islamul este o realitate europeană. Sunt 30 de milioane de europeni legaţi cumva de această credinţă. Toate religiile spun să fii bun, să întorci şi celălalt obraz. Dar sunt indivizi care exploatează religia în scopuri legate de putere".
„Turcia a avut criza ei, în 2001"
I.M.I.: Cum aţi reuşit creşterea din ultimul an?
Ne-am concentrat pe producţia industrială. Suntem între primele cinci ţări ale lumii la creşterea producţiei industriale. În domeniile textilelor şi sticlăriei suntem de asemenea între primii cinci. Suntem singura ţară europeană care fabrică laptopuri. Suntem o naţiune tânără, avem nevoie de locuri de muncă. Investim mult în noile tehnologii şi alocăm 1% din PIB pentru cercetare-dezvoltare, iar în anii viitori vom aloca 2%.
Când am venit la putere, în 2002, cele mai importante alocaţii bugetare reveneau, prin tradiţie, Apărării. Acum au ajuns pe locul patru, iar cele mai importante alocaţii merg către educaţie. O treime dintre şcolile care funcţionează în Turcia au fost construite începând cu 2002. În ultimii opt ani, venitul mediu pe cap de locuitor a crescut de la 3.000 de dolari la 11.000 de dolari. Investiţiile străine erau, în medie, de un miliard de dolari pe an. Media din ultimii opt ani este de 20 de miliarde pe an.
O.N.: Cum de aţi avut asemenea rezultate? Criza e globală.
Turcia a avut criza ei, în 2001. Într-o zi, preşedintele şi prim-ministrul au avut o dispută şi au aruncat cu Constituţia unul într-altul. Atunci, au ieşit fiecare în conferinţe de presă şi au spus poporului propriile variante. Ei bine, rata dobânzii a ajuns la 8.000 la sută! Datoria publică s-a dublat şi valoarea activelor s-a înjumătăţit într-o singură noapte. Atunci au fost luate în Turcia măsuri pe care majoritatea guvernelor le iau astăzi. Au fost reduse cheltuielile publice, au fost puse sub control băncile şi întregul sistem financiar.
Pe atunci, marile corporaţii din Turcia aveau fiecare propriile bănci. Acestea îşi finanţau propriile companii şi, cum băncile se aflau sub garanţia statului, era puţin important dacă mai dădeau sau nu banii înapoi. Şi, până la urmă, oamenii simpli de pe stradă ajungeau să plătească. Nu eram noi în guvern în 2001, dar am susţinut aceste măsuri. În 2002, când partidul meu a venit la putere, le-a continuat. Da, a fost greu pentru politicieni să le impună oamenilor costuri suplimentare. Dar am făcut-o pentru sănătatea ţării.
Testul Adevărului: Turcia, ca Norvegia?
1 Partener special?
O insultă. A oferi Turciei statutul de partener special al UE este o insultă. Acest statut nu există. Există ţări candidate, ţări care negociază, ţări membre. UE se bazează pe consens. Dacă este consens, pot fi rezolvate cele mai dificile chestiuni. Dacă nu, dimensiunea castraveciorilor sau a roşiilor poate deveni un obstacol în calea aderării. Aşa că noi aşteptăm să se ivească acest consens.
2 Modelul Norvegiei.
Mesajul meu pentru colegii europeni este că Turcia va deveni un pilon al Europei. Europa are mai multă nevoie de Turcia decât Turcia de Europa. Dar, atenţie! Cu fiecare zi care trece, nevoia Europei pentru Turcia creşte, iar a Turciei pentru Europa descreşte. Dacă avem un o alternativă? Da, modelul Norvegiei. Putem adopta legislaţia comunitară, dar să nu fim membri.
3 Dorinţă - da, încredere - nu prea.
Acum, 60% din populaţia Turciei susţine integrarea. Dar dacă întrebi în ce măsură sunt convinşi se va realiza, doar 40% vor spune că sunt convinşi. Deci, o treime dintre turcii care vor intrarea în UE nu cred că Turcia va fi primită. Cauza? Declaraţiile unor politicieni europeni care folosesc chestiunea Turciei în scopuri politice interne.
4 Ce facem e bun pentru noi.
Dacă pui întrebarea: credeţi că aderarea la UE va îmbunătăţi standardele democratice şi drepturile omului în Turcia, atunci 72% vor spune „da". Asta înseamnă că aproape trei sferturi din populaţie înţelege că ceea ce facem este bun pentru noi şi pentru copiii noştri. Procesul este foarte important. Va ajuta UE să obţină un partener mai stabil în această parte a lumii, critică din punct de vedere geopolitic. Iar Turcia va deveni o democraţie mai bună.
5 Globalizare şi localizare.
UE este cel mai grandios proiect de pace din istorie. Nimic nu poate fi mai rău decât ca el să nu continue. Dar nu poate continua cu luarea deciziilor prin unanimitate. Văd un viitor în care deciziile de la Bruxelles nu vor mai fi diseminate în capitalele statelor membre, ci direct în regiunile Europei, la autorităţile locale. Localizarea e tot mai importantă în lumea globală.
Da click aici ca sa vezi totul! VREI SA-I INTALNESTI? cin s-aseamana s-aduna pe lista de discutii peromaneste
Egemen Bagiş: Dar noi suntem parte a familiei europene! Suntem parte a tuturor organizaţiilor europene: de la Consiliul Europei la UEFA, de la Banca Europeană de Investiţii la Eurovision şi aşa mai departe. Cu o excepţie: Uniunea Europeană. Suntem participanţi la toate iniţiativele europene şi vom fi şi membri ai Uniunii Europene. Problema nu este dacă. Problema este când.
Ion M. Ioniţă: Totuşi, nimeni nu ştie când se vor termina negocierile şi când veţi adera. Dumneavoastră ce plan aveţi în această direcţie?
Planul principal este de a încheia toate schimbările legislative interne, astfel încât Turcia să fie gata pentru aderare la 31 decembrie 2013. După această dată, decizia va fi în terenul Uniunii Europene. Noi ştim că Uniunea este o instituţie politică. Şi că deciziile se iau din raţiuni politice. Aşa cum 18 milioane de cetăţeni germani au devenit cetăţeni ai Uniunii Europene peste noapte, fără niciun fel de pregătire şi de negociere, şi asta din raţiuni politice, ştim că va veni o zi când ţările europene vor înţelege că a ţine Turcia afară este cu mult mai costisitor decât de a o admite. Acum există temeri, există suspiciuni.
O.N.: Ce le alimentează?
În primul rând faptul că potenţialul Turciei nu este bine cunoscut. Puţini europeni ştiu, de exemplu, că atunci când deschid dimineaţa aragazul ca să îşi pregătească cafeaua, gazul provine, în cea mai mare parte, de pe rutele ce trec prin Turcia. Puţini europeni ştiu că Turcia este o naţiune tânără. Media de vârstă a Europei este de 42 de ani, în timp ce a Turciei este de 28 de ani. Circa 66 la sută din turci sunt tineri sub 33 de ani. Europa trece prin dificultăţi economice, dar anul acesta noi avem o creştere de şase procente.
Conform raportărilor OECD în perspectiva anului 2017, noi ne vom continua procesul de dezvoltare şi vom avea al treilea ritm de creştere după India şi China. În Europa este o criză energetică. Ei bine, 70 la sută din resursele energetice, care provin din Sud şi Est, trec prin Turcia. Nu există altă cale pentru transportul acestora! Şi aici, Turcia împreună cu România pot fi extrem de importante. Nu numai pentru colaborarea în cadrul proiectului Nabucco, dar în orice alt proiect energetic.
I.M.I.: Care este principalul obstacol în drumul Turciei spre Europa, din punctul dumneavoastră de vedere?
Principalul obstacol îl reprezintă prejudecăţile. Dar, de fapt, la mijloc este o mare neînţelegere. Turcia e considerată prea mare şi mulţi lideri se tem că Turcia, fiind prea mare, va deveni o voce prea puternică în instituţiile europene, că va influenţa prea mult luarea deciziilor.
O.N.: Mulţi se tem şi de un val de imigranţi proveniţi din Turcia.
Asta e o falsă problemă! Înainte de aderarea României, ei se temeau că întreaga Românie va migra în Vest. Dar nu a fost aşa. Acum, numărul turcilor care trăiesc în ţările europene este de 5,5 milioane. Este mai mare decât al unor întregi state membre ale Uniunii Europene. Ei sunt deja integraţi în statele unde trăiesc. Proiectul Uniunii Europene este unul al păcii. Şi nu poate fi complet fără Turcia.
Iar Europa va decide: este ea un club creştin sau este o comuniune de valori? Sunt 1,5 miliarde de musulmani în întreaga lume. Dar nu numai despre asta e vorba. Dacă Turcia va fi respinsă din cauza identităţii sale culturale, oamenii din India, din China, din Africa, ei se vor simţi izolaţi şi respinşi de către Occident.
I.M.I.: De ce mai aveţi nevoie de încă trei ani pentru a vă pune la punct cu legislaţia?
Avem un program naţional, cu priorităţi. Dar Parlamentul nu e o maşină, are nevoie de timp. Viteza e, desigur, importantă, dar poate fi şi periculoasă.
O.N.: Aşa stau lucrurile şi în cazul noului proiect de Constituţie?
Noua Constituţie va apropia foarte mult Turcia de standardele europene, în multe privinţe, de la colectarea taxelor şi a impozitelor la justiţie, drepturile angajaţilor sau drepturile copiilor şi până la rolul militarilor în societate.
Egemen Bagiş: „Uniunea Europeană are nevoie de Turcia“
Schimbare la faţă
În ţara mea, acum 50 de ani, după lovitura de stat militară, un premier a fost executat (Adnan Menderes, n.r.). Au fost arse în public cărţile lui Dostoievski şi Kafka, sub acuzaţia că ar fi promovat comunismul. Acum zece ani, primarul Istanbulului a fost arestat doar pentru că a recitat o poezie. Acum, acel primar este prim-ministru, iar Istanbul este capitală culturală europeană. Uniunea Europeană a inspirat toate aceste schimbări.
Din 1923, de la fondarea Republicii, şi până în 2002, guvernul a construit 6.100 de kilometri de şosele şi autostrăzi. Din 2002 a construit 12.500 de kilometri. Un sfert dintre spitalele care funcţionează azi în Turcia au fost construite în ultimii opt ani.
„Acesta este visul lui Atatürk!"
I.M.I.: Noua Constituţie va reduce rolul politic al Armatei, considerată, tradiţional, garantul laicităţii statului. Nu există pericolul unei reveniri a mişcărilor musulmane?
Nu. Voi fi foarte sincer. Părinţii fondatori ai Turciei moderne erau militari şi musulmani în acelaşi timp. Ei au avut un vis pentru noua republică: să fie aliniată valorilor occidentale. Astăzi, aceste standarde sunt reprezentate de Uniunea Europeană. Când Turcia se îndreaptă către aceste standarde, militarii, care se consideră gardienii principiilor părinţilor fondatori, ştiu că aceasta este calea către îndeplinirea visului lui Atatürk. Este aceeaşi linie pe care prim-ministrul Turciei o urmează şi pe care o urmează toate partidele parlamentare.
Toate sunt în favoarea accederii în Uniunea Europeană. Este un obiectiv pe care turcii îl împărtăşesc. Desigur, fiecare segment al societăţii turce are propriile opinii, temeri, suspiciuni. Unii se tem că religia va deveni mai vizibilă în societate. După cum alţii se tem că militarii vor deveni şi mai puternici. Unii oameni se tem că ţara va deveni prea liberală, alţii se tem că va deveni prea conservatoare. Ei bine, Uniunea Europeană reprezintă calea de mijloc pentru toate acestea.
O.N.: Vreţi să spuneţi că nimeni nu va câştiga în detrimentul altcuiva?
Imediat după ce am preluat această funcţie am moderat un mare forum al organizaţiilor neguvernamentale din Turcia. Am discutat o întreagă zi subiectul Uniunea Europeană, cu presă şi camere de televiziune. Avem tot felul de organizaţii, de la cele conservatoare religioase la asociaţii ale homosexualilor sau lesbienelor, avem organizaţii ale kurzilor, ale femeilor, ale pescarilor.
Ei bine, atunci când subiectul a fost Uniunea Europeană, cu toţii s-au respectat şi s-au ascultat între ei. Fiecare dintre aceştia avea, desigur, aşteptări diferite de la Uniunea Europeană, dar cu toţii doreau să trăiască într-o societate mai democratică şi mai prosperă. Noi privim Uniunea Europeană ca pe un medic care ne furnizează dieta corectă. Asta este ceea ce facem acum în Turcia.
Islamul în Europa
„O bună parte din populaţia musulmană din Europa este expusă unor idei rele. Tinerii musulmani din Europa se simt discriminaţi. Puştii care au incendiat maşini şi au atacat magazine în suburbiile Parisului nu veneau din Maroc sau din Algeria. Ei erau născuţi în Franţa. Teroriştii care au atacat Londra nu veneau din Pakistan. Erau născuţi şi educaţi în Anglia. Teroriştii care au atacat la 11 septembrie 2001 nu veneau direct din Arabia Saudită. Ei locuiseră mult timp în Germania, unde primiseră educaţie înaltă. Şi totuşi, au ales să devină terorişti. De ce? Pentru că au fost expuşi acestor idei bolnave ale lui Bin Laden. De aceea Turcia joacă un rol foarte important.
Noi am adoptat calea sufi de înţelegere a islamului, bazată pe principiul „iubeşte-ţi aproapele, vecinul, indiferent de religie". Islamul şi democraţia coabitează în Turcia. Pe străzile din Istanbul poţi vedea moschei, biserici şi sinagogi, unele lângă altele, de 800 de ani. Şi nu este singurul loc de acest fel din Turcia. Noi avem experienţa acestei coexistenţe a culturilor, a religiilor. Şi România are această experienţă. Islamul este o realitate europeană. Sunt 30 de milioane de europeni legaţi cumva de această credinţă. Toate religiile spun să fii bun, să întorci şi celălalt obraz. Dar sunt indivizi care exploatează religia în scopuri legate de putere".
„Turcia a avut criza ei, în 2001"
I.M.I.: Cum aţi reuşit creşterea din ultimul an?
Ne-am concentrat pe producţia industrială. Suntem între primele cinci ţări ale lumii la creşterea producţiei industriale. În domeniile textilelor şi sticlăriei suntem de asemenea între primii cinci. Suntem singura ţară europeană care fabrică laptopuri. Suntem o naţiune tânără, avem nevoie de locuri de muncă. Investim mult în noile tehnologii şi alocăm 1% din PIB pentru cercetare-dezvoltare, iar în anii viitori vom aloca 2%.
Când am venit la putere, în 2002, cele mai importante alocaţii bugetare reveneau, prin tradiţie, Apărării. Acum au ajuns pe locul patru, iar cele mai importante alocaţii merg către educaţie. O treime dintre şcolile care funcţionează în Turcia au fost construite începând cu 2002. În ultimii opt ani, venitul mediu pe cap de locuitor a crescut de la 3.000 de dolari la 11.000 de dolari. Investiţiile străine erau, în medie, de un miliard de dolari pe an. Media din ultimii opt ani este de 20 de miliarde pe an.
O.N.: Cum de aţi avut asemenea rezultate? Criza e globală.
Turcia a avut criza ei, în 2001. Într-o zi, preşedintele şi prim-ministrul au avut o dispută şi au aruncat cu Constituţia unul într-altul. Atunci, au ieşit fiecare în conferinţe de presă şi au spus poporului propriile variante. Ei bine, rata dobânzii a ajuns la 8.000 la sută! Datoria publică s-a dublat şi valoarea activelor s-a înjumătăţit într-o singură noapte. Atunci au fost luate în Turcia măsuri pe care majoritatea guvernelor le iau astăzi. Au fost reduse cheltuielile publice, au fost puse sub control băncile şi întregul sistem financiar.
Pe atunci, marile corporaţii din Turcia aveau fiecare propriile bănci. Acestea îşi finanţau propriile companii şi, cum băncile se aflau sub garanţia statului, era puţin important dacă mai dădeau sau nu banii înapoi. Şi, până la urmă, oamenii simpli de pe stradă ajungeau să plătească. Nu eram noi în guvern în 2001, dar am susţinut aceste măsuri. În 2002, când partidul meu a venit la putere, le-a continuat. Da, a fost greu pentru politicieni să le impună oamenilor costuri suplimentare. Dar am făcut-o pentru sănătatea ţării.
Testul Adevărului: Turcia, ca Norvegia?
1 Partener special?
O insultă. A oferi Turciei statutul de partener special al UE este o insultă. Acest statut nu există. Există ţări candidate, ţări care negociază, ţări membre. UE se bazează pe consens. Dacă este consens, pot fi rezolvate cele mai dificile chestiuni. Dacă nu, dimensiunea castraveciorilor sau a roşiilor poate deveni un obstacol în calea aderării. Aşa că noi aşteptăm să se ivească acest consens.
2 Modelul Norvegiei.
Mesajul meu pentru colegii europeni este că Turcia va deveni un pilon al Europei. Europa are mai multă nevoie de Turcia decât Turcia de Europa. Dar, atenţie! Cu fiecare zi care trece, nevoia Europei pentru Turcia creşte, iar a Turciei pentru Europa descreşte. Dacă avem un o alternativă? Da, modelul Norvegiei. Putem adopta legislaţia comunitară, dar să nu fim membri.
3 Dorinţă - da, încredere - nu prea.
Acum, 60% din populaţia Turciei susţine integrarea. Dar dacă întrebi în ce măsură sunt convinşi se va realiza, doar 40% vor spune că sunt convinşi. Deci, o treime dintre turcii care vor intrarea în UE nu cred că Turcia va fi primită. Cauza? Declaraţiile unor politicieni europeni care folosesc chestiunea Turciei în scopuri politice interne.
4 Ce facem e bun pentru noi.
Dacă pui întrebarea: credeţi că aderarea la UE va îmbunătăţi standardele democratice şi drepturile omului în Turcia, atunci 72% vor spune „da". Asta înseamnă că aproape trei sferturi din populaţie înţelege că ceea ce facem este bun pentru noi şi pentru copiii noştri. Procesul este foarte important. Va ajuta UE să obţină un partener mai stabil în această parte a lumii, critică din punct de vedere geopolitic. Iar Turcia va deveni o democraţie mai bună.
5 Globalizare şi localizare.
UE este cel mai grandios proiect de pace din istorie. Nimic nu poate fi mai rău decât ca el să nu continue. Dar nu poate continua cu luarea deciziilor prin unanimitate. Văd un viitor în care deciziile de la Bruxelles nu vor mai fi diseminate în capitalele statelor membre, ci direct în regiunile Europei, la autorităţile locale. Localizarea e tot mai importantă în lumea globală.
Da click aici ca sa vezi totul! VREI SA-I INTALNESTI? cin s-aseamana s-aduna pe lista de discutii peromaneste
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu