Bucurestiul, acest loc pe care multi il numim acasa, vazut din zeppelin. La o privire mai atenta aproape ca simtim pe pielea noastra blestemul betonului arid. Oamenii vor trebui sa inteleaga ca civilizatia e direct proportionala si cu spatiul verde. Bucurestiul are nevoie de un implant de plamani!
Un comentariu:
Omul de marmura
Mircea Cartarescu, 05 Aprilie 2005
Probabil ca la ora la care cititi acest articol (eu scriu duminica dimineata) aveti - avem - un nou primar al Capitalei in persoana lui Adriean Videanu. Cine e acest om? Habar n-am, cum n-am stiut niciodata cine au fost Crin Halaicu sau Viorel Lis.
O comunitate adevarata isi cunoaste oamenii, ii poate distinge pe cei capabili de cei bicisnici, stie care sunt gospodarii care-i pot face bine. Primarii marilor orase europene sunt cetateni de frunte, ale caror merite si capacitati sunt binecunoscute. Ceea ce azvarle politicianismul dambovitean in arena se aseamana insa cu ce azvarle Dambovita la mal: deseuri dubioase, urate si anonime ca insusi acest oras impresurat de betoane. La asa oras, asa primari, am putea zice cu amaraciune.
Galeria celor saptesprezece candidati de anul acesta e desprinsa ca din benzile desenate. Rareori o asemenea adunatura de nulitati s-a putut vedea vreodata candidand fie si pentru un post de portar de bloc. Din doua milioane si jumatate de bucuresteni n-am fost capabili sa scoatem trei candidati la primarie care sa fie oameni intregi. Imi vine sa cred, privind cele ce se-ntampla, ca nu miile de blocuri de beton stramb si mancat de intemperii, nu miile de strazi cu asfaltul ruinat si pline de gropi, nu praful si mizeria din Baraganul in bataia tuturor vanturilor fac din Bucuresti un oras nelocuibil, ci lipsa oricarei notiuni de comunitate, spirit civic si responsabilitate a bucuresteanului mediu. Cum e posibil sa propui asemenea candidati?
De departe cea mai cinica, dar, poate, si cea mai reprezentativa candidatura a fost a arhitectei Anca Petrescu, autoarea faraonicei Case a Poporului, simbol al distrugerii unui oras pe care epoca interbelica ni-l lasase pitoresc, dar si modern, demn de Europa civilizata. Nimeni nu pare sa fi remarcat ca aceasta colaboratoare apropiata a lui Ceausescu, cea care a adus in fiinta fantasmele bolnave ale mintii lui, a avut indrazneala sa se propuna (din partea Romaniei Mari, fireste) ca potential pustiitor si pe mai departe al urbei noastre. Ce-ar fi facut dac-ar fi fost aleasa? Ar fi dat jos biserici, cum a facut patronul ei? Ar fi ras mai departe, urmandu-i exemplul, cartierele vechi, cate-au mai ramas? Singurul proiect demn de ea pe care mi-l pot imagina este Catedrala Mantuirii Neamului, care, daca tot se face in curtea Casei Poporului, ar putea fi construita, pentru coerenta edilitara, de aceeasi mana maiastra.
Un alt simbol al lipsei noastre de demnitate civica e Marian Vanghelie. Cand Ilie Nastase a candidat contra lui Ciorbea, oamenii il poreclisera "Nastase patru clase" si-l priveau cu dispret pentru incultura sa, desi fusese atat de iubit ca mare sportiv. Azi el pare un erudit pe langa Vanghelie. Rusinea de a propune un semi-analfabet pentru primaria unei capitale europene nu ne-o va spala toata apa Dambovitei vreodata. E chiar prea de tot. Bucurestiul are vreo doua milioane de oameni mai educati si mai inteligenti decat "Mariean". As spune, desi ma veti contrazice, ca pana si-n PSD, formatiunea care-a gasit cu cale sa ni-l propuna, coeficientul de inteligenta e ceva mai ridicat. Cum, prin ce masochism ne-am batut joc de noi acceptand inscrierea lui pe lista? Si ce e-n capul celor vreo 25 la suta din bucuresteni care, conform sondajelor, il vor vota?
Trec peste Piedone si ceilalti sapte pitici, niste neica-nimeni, si ajung la, probabil, primarul actual. Cine este deci Adriean Videanu? Prin ce merita sa ne fie primar? Tot ce stiu despre el e ca face afaceri cu marmura. De unde trag concluzia ca, probabil, cei care l-au propus au avut in vedere exemplul imparatului roman (care? intrebati-l pe Vanghelie) ce "a gasit Roma de caramida si a lasat-o de marmura". Sa ne asteptam, prin urmare, ca in patru ani blocurile din Rahova sa fie placate cu dulcea piatra stravezie din care e daltuit trupul lui David si al lui Laokoon? Ca Piata Matache sa imprumute frizele templului din Pergam? Ca duhnitoarele eco-toalete din Cismigiu sa fie inlocuite de vespasiene cu frontoane in stil corintic? Indoi-m-as si n-am cui. De cincisprezece ani nimeni n-a dat o vopsea peste centrul istoric al Bucurestiului, care arata ca un sir de masele stricate. Nimeni n-a renovat sutele de cladiri nobile din centru, case frumoase si solide cum nu se mai fac azi, lasate sa se manance criminal si sa misune de locuitori clandestini. Nimeni n-a reconstruit vreo cladire dintre cele care faceau gloria Bucurestilor altadata. Varsovia distrusa de bombardamente a fost reconstruita zid cu zid si fereastra cu fereastra. Noi n-am fost in stare sa ridicam din nou nici macar Teatrul National. Si asta pentru ca la primarie, in scaunul lui Delavrancea si al lui Pache Protopopescu, am adus, de atatea decenii incoace, numai insi "care este". Si, ma tem, "care va fi", cat va mai curge apa pe Dambovita.
Trimiteți un comentariu