Ambasadorul Gâf Deac l-a adus pe Frank Timiş
Roşia Montană, afacere de aventurier, nu proiect
Un ofiţer MAPN a cartografiat zăcămintele, a vândut şi a ajuns director la RMGC
Vânzarea aurului a început cu Protocolul de colaborare pentru exploatarea haldelor de steril
C.P. Tăriceanu şi R. Berceanu au avizat proiectul de societate mixtă cu Gabriel Resources
Au plecat 80 de tone de minereu pentru expertiză
Aurul de la Roşia Montană a fost dat cu 250.000 de dolari
Au mărit perimetrul minei de câteva ori
Suspiciune de fraudă bursieră
Afacerea Roşia Montană şi intrarea în NATO
Experţii în situri istorice au tras doar un chiolhan la Câmpeni
La Curtea de Arbitraj de la Viena recâştigăm totul
Cum a reuşit Timiş prin Tender să deschidă toate uşile instituţiilor statului?
„Asasinii economici” ai Roşiei Montane
Bănuiesc că atunci când vă uitaţi la televizor vă apucă râsul văzându-i dezlănţuiţi pe „specialiştii” în problema Roşia Montană...
Şi râsul şi revolta în acelaşi timp... Dar este opinia oamenilor, ei îşi spun părerea având informaţii la un anumit nivel, de o anumită natură. Oamenii sunt dezinformaţi de multe ori, înţelegeţi? E firesc ca ei să-şi spună punctul de vedere atât timp cât nimeni, dar nimeni (!?) competent din societate, nu vine să spună: ”Uite, lucrurile stau aşa”. În primul rând mi se pare o aberaţie această comisie parlamentară. Este o translatare a răspunderii, când e clar că Roşia Montană este o afacere, nu proiect - mulţi spun că e proiect, de unde? -, este o afacere veroasă! E construită pe laşitatea noastră a românilor, pe un „pumn de arginţi” dat unor persoane din vremea aceea care, din punctul meu de vedere, vindeau tot. Ar fi vândut şi bulevardele şi trotuarele. Dezinteres total cuplat pe nesiguranţa zilei de mâine şi căutau să adune şi ei ceva... Şi vindeau tot! Vindeau având credinţa că ceea ce vând nu le aparţine, domnule. Fals!
Eu, ca procuror militar în secţia parchetelor militare, în anul 2002 în toamnă, am fost sesizat de Serviciul Român de Informaţii cu privire la săvârşirea unor fapte penale care vizau siguranţa naţională. În vizorul SRI era un maior din Direcţia Topografică a MApN care în perioada ’95-’96 - sau mai târziu, nu mai reţin chiar exact perioada exactă -, desemnat să desfăşoare misiuni topografice, făcuse în zona Roşia Montană o mulţime de cercetări de specialitate, în ideea că în acea zonă ereu amplasate şi nişte unităţi militare. Din elicopter, sau de la sol, s-au făcut fotograme, măsurători de tot felul în materia amplasării şi structurii întregii zone, chestiuni care au fost înregistrate pe nişte dischete, după care acest ofiţer îşi dă demisia din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi devine unul dintre directorii Gabriel Resources. Sesizarea a venit la mine împreună cu alte documente care indicau faptul că acest ofiţer a săvârşit nişte fapte penale. Fireşte că am început cercetările în acea cauză şi nu m-am limitat doar la transmiterea de date secrete cu caracter militar către persoane neautorizate ce aducea atingere siguranţei naţionale. Am pătruns mai în profunzimea acestei afaceri care se numeşte astăzi Roşia Montană. Ce am constatat, domnule? Că prin 1996, când la ambasada României din Sydney a fost numit ambasador un anume domn Gâf Deac, care anterior îndeplinise funcţia de ministru secretar de stat la Ministerul Industriilor şi avea în responsabilitate activitatea minieră. Acest domn ambasador a intrat în legătură cu un cetăţean australian de origine română, un anume Frank Timiş (n.r. - fost Vasile Timiş), care, deşi nu avea nicio specializare în domeniul minier, şi-a arătat - vai de mine - aplecarea pentru a investi în mineritul din România. Acest Frank Timiş, după datele existente la dosar la acea vreme, era suspectat de tot felul de infracţiuni legate de traficul de droguri. Fireşte că a atras atenţia autorităţilor noastre la vremea aceea, după ce şi-a început activitatea în România, dar, vedeţi dumneavoastră, instituţiile se pare că nu erau încă aşezate, în serviciile secrete se schimbau generaţii, au fost aduşi tineri care poate aveau veleităţi, dar nu aveau experienţa şi organizarea care presupuneau o activitate foarte serioasă.
Cert este că Frank Timiş vine în România, i se deschid toate uşile la Ministerul Industriilor, la Regia Cuprului şi Aurului Deva, la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi implicit la mina Roşia Montană. Prin ’97, după aceste tatonări, se realizează, domnule, un protocol de cooperare. Chiar aşa se şi numea, Protocol de Cooperare între firma Gabriel Resources, patronată de acest Frank Timiş - un off-shore care-şi avea sediul în Insula Jersey din Channel Islands -, şi Regia Cuprului şi Aurului Deva. La momentul acela, activitatea minieră la Roşia Montană trecea prin mari dificultăţi. Toată activitatea era subvenţionată de stat. Tot aici îl cunoaşte pe Ovidiu Tender (n.a. – se spune că Tender şi Timiş sunt de fapt rude prin alianţă). Tender preluase în 1995 Institutul de Cercetări Mineralogice, institut care - vă daţi seama -, după atâţia ani de activitate, deţinea extraordinar de multe date privind mineritul din România; analize, prospecţiuni, cercetări... Cert este că, după ce se realizează acest protocol, se observă, foarte interesant, că găsim funcţionari ai statului, foşti sau chiar activi, din Regia Cuprului şi Aurului Deva sau ANRM, în consiliile de administraţie ale Gabriel Resources şi Tender Group S.A. Foarte ciudat. Ori aşa, ori aşa!
Conflict de interese clar.
Nu era doar conflict de interese, era şi o remunerare pentru datele pe care le-au pus la dispoziţie. Pe listele Gabriel Resources apare şi acest director, maiorul din MApN care-şi dăduse demisia şi transmisese, conform serviciilor, date secrete ce afectau siguranţa statului.
Cum apar în poveste Berceanu şi Tăriceanu?
Aflându-se de interesul privind activitatea minieră de la Roşia Montană, au mai existat şi alte firme care au făcut oferte de cooperare-colaborare cu autorităţile statului român. Cel puţin două dintre ele au făcut memorii şi ulterior plângeri la Ministerul Industriilor pentru că efectiv nu au fost luate în seamă, ceea ce trezeşte suspiciuni majore. Când vrei să faci un lucru corect - într-adevăr treci prin dificultăţi economice tu ca ţară, nu poţi să-ţi permiţi investiţii majore -, le acorzi şi ălora o şansă... Mi-aduc aminte că în dosar se vorbea foarte clar de plângeri făcute de reprezentanţii unor firme serioase din Europa. Toate au fost tratate cu dispreţ total, în mod ciudat şi suspect. Domnule, la un moment dat prin 1997 - c-aici este problema extraordinară - se redactează un Proiect de Contract de asociere între Gabriel Resources şi Regia Cuprului şi Aurului Deva (ulterior Minvest) vizând asocierea în vederea realizării unui obiectiv - şi atenţie la o chestiune care este esenţială! -, propunerea partenerului străin, a lui Gabriel Resources, avea ca element de esenţă
reexploatarea haldelor de steril, domnule!
Deci aceasta era chestiunea în discuţie; reexploatarea sterilului, nicidecum exploatarea perimetrului virgin, neexploatat... prin tehnologie avansată... Potrivit protocolului iniţial şi a prevederilor contractuale, conivenţa a fost ca partea română să deţină din acţiunile noii societăţi ce urma, atenţie (!), ce urma a fi înfiinţată, 40%, dar nu mai puţin de 20%, iar partea străină, 80%, dar nu mai puţin de 60%. Acest aşa-zis contract - ţin minte că avea scris sus, în stânga, pe prima pagină, titulatura „Proiect” - a fost semnat de 6-7 persoane cu responsabilităţi majore din cadrul Întreprinderii Roşia Montană, Regiei Deva, ANRM... Mai mult, la dosar se află două adrese semnate de doi miniştri în funcţie în acea perioadă, Călin Popescu Tăriceanu şi Radu Berceanu, care deşi văd că e vorba de o firmă fără experienţă în domeniul minier, cu sediul într-un paradis fiscal, fără să obiecteze în vreun fel, îşi dau acordul pentru constituirea acestei societăţi mixte. La momentul respectiv, prin protocolul de colaborare şi ulterior prin proiectul de contract, societatea ce urma a fi nou înfiinţată dobândeşte
dreptul de explorare, deşi - mare, mare atenţie acum la o chestiune foarte subtilă! - iniţial se stipula reexploatarea haldelor de steril. Dom'le, punct!
Pentru ca mai apoi să treacă pe şest şi la exploatare...
Asta-i cu totul altceva. Ei au previzionat de la început că vor primi şi dreptul de exploatare. Dar să revenim, acest proiect de contract este foarte important. El are forma juridică a unui contract de asociere, doar că el are o precizare sus în stânga – „Proiect de contract”. Orice litigiu, scrie în contract - nu poveşti cu New York sau Londra -, se soluţionează de către Curtea de Arbitraj de la Viena. Punct!
Mai mult, odată cu dreptul de explorare, această companie care nu era încă înfiinţată face nişte sondaje, mai exact recoltează opt containere de minereu, circa 80 de tone, care sunt expediate în Australia. Minereul în discuţie devine obiect de cercetare a uneia dintre cele mai prestigioase firme din lume, specializată în determinarea conţinutului de metale preţioase dintr-un minereu prezentat spre analiză. Mi-aduc foarte bine aminte că în perioada aceea am solicitat directorului adjunct al SRI ca, prin mijloacele specifice pe care dumnealor le au la dispoziţie, să-mi identifice locaţiile din zona Roşia Montană de unde s-au prelevat acele 80 de tone de minereu puse în containere. Sunt documente vamale care atestă acest transport. Şi vin doi ofiţeri SRI la mine şi le spun că există suspiciuni, că era clar pentru mine ca anchetator că, atâta timp cât ei preconizaseră reexploatarea haldelor de steril, n-aveau ce să trimită sterilul în Australia să constate nu-ştiu-ce conţinut care deja era ştiut. Le spun de asemenea să verifice de unde s-au prelevat cele 80 de tone de minereu. După vreo 8-10 zile au revenit cei doi ofiţeri şi mi-au spus: ”Domnu’ procuror, domnu’colonel, nu am reuşit să identificăm locaţiile şi de unde au fost expediate cele 80 de tone către Australia!”, ceea ce mi s-a părut extraordinar de suspect. Deja, din acel moment am intrat în nişte îndoieli majore vizând obiectivitatea cercetărilor şi a datelor care în ultima vreme nici nu mai veneau. Mai mult, pe parcursul acestor cercetări prealabile, mi-apare la dosar un document din partea MApN care, vezi tu Doamne, stabilea că datele care făceau obiectul infracţiunii pentru care era cercetat maiorul au fost desecretizate, deci nu mai sunt secrete de stat. Un alt aspect deosebit de ciudat.
Aurul de la Roşia, dat pe preţul unei case!
Şi-acum ţineţi-vă bine! E un lucru despre care nu vorbeşte nimeni. În acel proiect de contract este trecut preţul plătit de Gabriel Resourcespentru cele 80% din acţiunile minei Roşia Montană. Şi mi-aduc aminte că este vorba de suma de un miliard şi vreo două sute şi ceva de milioane de lei vechi, sumă echivalentă la acea vreme cu circa 250.000 de dolari.
O vilă mai răsărită pe vremea aceea...
Cam aşa ceva... Unul dintre directorii din 2003 de la Agenţia Naţională de Resurse Minerale îmi spunea: “Păi, domnule procuror, cu aceşti bani nu s-au plătit nici eprubetele din laboratoarele minelor “. Deci asta reprezenta preţul minei, 80% din asociere, două sute şi ceva de mii de dolari.
80% dintr-un activ subevaluat. Care ar fi realitatea în privinţa zăcămintelor din subsolul Roşiei?
80% din mina Roşia Montană, din Întreprinderea Minieră Roşia Montană, ăsta este obiectul contractului. În felul acesta revenim la o chestiune foarte interesantă, la care iar nu răspunde nimeni: de pe vremea împărătesei Maria Tereza şi până la acest moment, mina Roşia Montană a avut un perimetru strict determinat de 12 km². O să vedeţi că, până la finalizarea contractului, perimetrul acestei mine s-a extins în 2-3 rânduri. Şi o să vă explic cum s-a procedat. Mai întâi, de la 12 km² se face extinderea la 24 km², urmând ca apoi suprafaţa să crească la 42,3 km². Păi atunci ne întoarcem la ce am spus prin Protocolul de Colaborare, şi anume „reexploatarea haldelor de steril”. Păi vorbim de reexploatare sau de minerit la propriu, pe filon, prin extinderea perimetrului minei? Ce mai vorbim de tehnologii ultraperformante şi de nu ştiu ce? Este aberant! Spuneţi-mi şi mie, dacă sunteţi de bună-credinţă, domnilor investitori americano-canadieni - că de fapt ăştia sunt jucătorii la bursă -, sau facem minerit clasic cu cianurare? Şi de asemenea, dacă sunteţi de bună-credinţă, de unde s-au recoltat probele de minereu încărcat în cele opt containere care-au plecat în Australia şi cu ce drept? Partea română a examinat această operaţiune? Contractul nu era în vigoare.
Deci de unde s-au recoltat cele 80 de tone de minereu? Clar, s-au făcut foraje extra-perimetru. În ce temei se extinde perimetrul? Aceşti oameni de afaceri, Tender, ceilalţi care se asociaseră mai mult sau mai puţin cu acest Frank Timiş, au ştiut foarte bine ce fac. Au pornit de la reexploatarea haldelor de steril, vizualizând clar că se vor exploata zone virgine. De ce vă spun treaba asta?
Pentru a forma dosarul de listare a societăţii Roşia Montană la bursa de metale preţioase la Vancouver au avut nevoie de rezultatele analizei firmei australiene care a făcut examinarea probelor de minereu şi care - vă spun sigur -
au generat un conţinut aurifer şi argintifer surprinzător de mare, ceea ce atestă clar că probele au fost recoltate din perimetru virgin, nicidecum din haldele de steril sau din mina în mare parte exploatată. La momentul acela se achiziţionau terenuri, case, şcoli în acel perimetru. Se cumpărau când noi nu aveam bătut în cuie contractul de asociere.
Frauda bursieră - delict federal
Deci ei au listat la bursă o fantomă...
Dosarul de listare al societăţii la bursă trebuia să cuprindă: contractul de asociere între Gabriel Resources şi autorităţile statului român, analizele din Australia, datele topometrice, topografice de la ofiţerul nostru cercetat, datele de cercetări, prospecţiuni anterior geologic dobândite de la Insitutul de Cercetări Mineralogice şi Geologice a lui Tender şi alte ceva documente. Eu vă spun un lucru: certitudinea mea este vis-a-vis de modul în care eu am intuit că s-au produs lucrurile, şi vă mai dau un argument esenţial: în 2002, Întreprinderea Minieră Roşia Montană era subvenţionată de stat. Păi atunci cum vorbim noi de contract ferm de asociere în fapt şi-n drept? Putem noi vorbi că o societate mixtă este subvenţionată de stat? Acestea sunt lucruri care pot fi verificate. Se alocau sume de la bugetul Ministerului Industriilor care subvenţionau activitatea. Vi se pare esenţial sau nu? Păi lăsând la o parte modul de achiziţionare a celor 80% de acţiuni, care nu se puteau face nici la acea vreme prin încredinţare directă, vine unu’ „ia, bă, 1 miliard 200 şi ceva de milioane de lei vechi, cumpără 80% din acţiunile minei”. Vi se pare logic? Stai, domne, am şi oferte de la firme europene, am memorii, am plângeri, care sunt în minister acolo. Nu se poate. De ce îi dai numai ăluia domne, şi nouă nu ne dai? Bagă-ne şi pe noi în competiţie.
Certitudinea mea, pe datele efectuate în acel dosar, este următoarea: Frank Timiş, prin Gabriel Resources, a săvârşit o infracţiune de fraudă bursieră, care este o infracţiune foarte gravă, infracţiune federală în spaţiul nord-american. Ce-a făcut el, din punctul meu de vedere? Atâta timp cât proiectul de contract a fost prezentat unui cabinet notarial din Alba Iulia, nu ştiu care anume - nu am reuşit să ajung la acel stadiu al cercetărilor, urma să fac aceste cercetări -, a fost tradus fără precizarea „proiect ” şi legalizat, şi alături de celelalte documente despre care am vorbit, a fost întocmit un dosar pentru listarea acţiunilor societăţii şi au început să curgă banii. În perioada aceea, din ce îmi aduc aminte, în România, în conturile acestui Gabriel Resources,intraseră vreo 75 de milioane de dolari. Acestea erau datele din dosar.
La bursa de la Vancouver, ne aflam în prezenţa unei societăţi Roşia MontanăGold Corporation, cu un dosar de listare în bună regulă, acţiuni care creşteau exorbitant vis-a-vis de datele respective, ce trădau un conţinut uriaş de aur şi argint în mina Roşia Montană. A ascuns toată lumea de unde s-au recoltat probele. Ei vehiculau ideea reexploatării haldelor de steril prin metode tehnologice ultramoderne.
Şi cum se verifică toate aceste lucruri?
Numai printr-o comisie rogatorie, printr-o sesizare şi printr-o cooperare cu autorităţile nord-americane putem afla exact care este rezultatul, văzând dosarul de listare la bursă. Însă comisiile rogatorii au şanse mici de reuşită pentru că autorităţile americane îşi vor proteja investitorii. Sunt două planuri foarte inteligent făcute de Timiş, Tender şi compania..
Păi Timiş parcă era un pion...
Domnu’, lăsaţi pionul cu două miliarde de euro şi cu avere. Staţi cuminte că nu-i chiar pion. La rândul lui a fost folosit şi apoi a „miruit” pe toată lumea, dom’le. Au venit o groază de bani de la investitorii americano-canadieni.
Deci în timp ce contractul era bine mersi în vigoare, la bursă, în România contractul era în stadiu de proiect. De ce? Avem argumente esenţiale: mina Roşia Montană este în continuare subvenţionată de stat. Contractul era încheiat şi bătut în cuie în 2001 iar în 2002 mina era subvenţionată în continuare. De ce? Deoarece contractul nu era contract în România, era proiect.
Doi. Cum se putea face extinderea perimetrului? Doar dacă mina aparţinea statului. Păi ce fac, îţi dau ţie societate mixtă în care tu, străin, ai 80%, extraperimetru pe teritoriul virgin al minei, când tu spui că reexploatezi haldele de steril? Daţi-mi o explicaţie, să răspundă cineva la aceste întrebări. În timpul anchetei m-am dus la Agenţia Naţională a Resurselor Minerale şi am discutat cu doamna preşedintă Maria Stratulat şi erau şi directorii ei în cabinet. Mi-a prezentat harta minei Roşia Montana. Îi zic: ”Doamnă, daţi-mi vă rog o explicaţie, de ce această mină care până la momentul aşa-zisului proiect de contract de cooperare avea 12 kilometri pătraţi perimetru de explorare-exploatare a ajuns la 42,3?”. Toată lumea a dat din colţ în colţ şi n-a putut da nimeni vreun răspuns. Cum se putea face treaba asta? Prin hotărâre de guvern în condiţiile în care mina aparţinea statului. Şi-aia doar prin nişte elemente extraordinare pentru că presupunea exproprieri de terenuri, case, şcoli...
Ce s-a întâmplat cu ăştia de la Gabriel Resources, care chipurile erau în curs de asociere, că ne aflam încă în proiect, da? Ei cumpărau case, domnule! Începuseră să vină banii de la bursă şi cumpărau case şi terenuri. Dacă cineva face o analiză de genul acesta, profundă, vede că există diferenţe între dosarul aflat în funcţiune în România - operabil în România că era în stadiul de proiect - şi dosarul aflat la Bursa din Vancouver, care era dosar bătut în cuie. Una era la Vancouver, alta la Bucureşti. Păi nu puteam să extind, domnule, perimetrul! Nu puteam să subvenţionez activitatea minei dacă eram în asociere. Eu, stat, îi fac cadouri ăluia? Las la o parte faptul că i-am permis să cumpere 80% din acţiuni pe două sute şi ceva de mii de dolari, gonindu-i pe ceilalţi care veniseră să solicite asocierea.
Văzând lucrurile acestea, fireşte că am încercat să desfăşor în continuare acte de cercetare, uitând de episodul cu ofiţerii SRI...
Nu dai aurul, nu intri în NATO
Era evident faptul că se încearcă muşamalizarea...
Găsisem o fraudă uriaşă. Apăruseră însă Legea 78 privind actele de corupţie, Ordonanţa 43/2002 privind înfiinţarea PNA (actualul DNA). Având date şi indicii privind acte de corupţie, de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, fals şi înşelăciune, dosarul trebuia declinat la organismul competent. M-am dus la Joiţa Tănase, procurorul general din acea perioadă, şi spun cum stau lucrurile, că trebuie să predau dosarul în urma desecretizării actelor în cazul ofiţerului de la Topografie, iar pentru restul aspectelor să se continue cercetarea penală. Domnul Joiţa Tănase îmi spune: ”Domnule colonel, faceţi-mi o notă să-l informez pe primul ministru pentru că mi se par foarte delicate problemele pe care le-aţi identificat dumneavoastră”. Zic: ”Domnule procuror general, vă fac o notă şi vă predau dosarul”. „Nu, nu, fă-mi o notă şi ţine dosarul până când îţi spun eu”, mi-a replicat domnul Tănase. Am redactat o notă de 4-5 pagini şi i-am remis-o.
N-am mai ştiut nimic despre problemă vreo lună-două, cert este că mă duc într-o zi la ANRM să discut tot ceva legat de dosar cu doamna preşedintă Stratulat, prilej cu care mi-am dat seama că hârtia mea ajunsese pe biroul domnului prim-ministru. Doamna preşedintă îmi spune următorul lucru... Vă reproduc textual, am încă memorie bună: „Domnule procuror, am primit de la domnul prim-ministru o notă vis-a-vis de modul de iniţiere şi derulare a cotractului cu Gabriel Resources, care prim-ministru (n.r. - Adrian Năstase) printr-o rezoluţie pe nota respectivă spune că oprirea contractului cu Gabriel Resources va constitui un impediment major pentru intrarea României în NATO”. Mi-a mai spus că s-a întâlnit la Londra cu prim-ministrul canadian Chretien, care i-ar fi spus acest lucru domnului Adrian Năstase. Când am auzit aşa ceva am rămas perplex!
Domnule, eu înţeleg că nu se mai foloseşte termenul de colonie pentru ţările lumii a treia. Se folosesc alţi termeni; aliat, partener, dar tot colonie suntem. Aşa se pun problemele. Pentru a intra în Uniunea Europeană trebuie să facem asocieri cu petrolul, cu gazele, cu autostrăzile şi-aşa mai departe. Să vedem acuma la Schengen ce mai trebuie să dăm. Problema pe care mi-o pun eu ca şi cetăţean care am o situaţie decentă - am o pensie rezonabilă şi o casă în care nu mi-e frig - este că am în jurul meu bieţi oameni care n-au un loc de muncă, oameni care mor de foame. Îmi pasă şi de oamenii de-aici de la blocuri pe care-i văd cum trăiesc şi nu-mi prieşte. Degeaba am o bucată de pâine în plus dacă-l văd pe cel de lângă mine lipsit de orice perspectivă. Am ajuns să-mi întreţin rudele, să le dau bani pentru medic, să-i ajut, că nu mai fac faţă cu copiii pe care-i trimit la şcoală. Păi înseamnă că şi eu şi alţii, într-un an-doi, dacă merge tot aşa, nu ne mai primim naibii pensiile. Şi-atunci hai să ne dăm tot din casă, să ne vindem pe nimic!
Dar să revin... Prin octombrie 2003 s-a schimbat din funcţie procurorul general. A doua zi, vă rog să mă credeţi, am făcut o adresă de declinare către PNA a dosarului existând probe pentru fapte grave de corupţie. S-a aşezat praful de trei degete pe el. Nu se bagă nimeni!
Aveţi câteva concluzii? Cum se „închide” acest caz?
Concluzia mea este următoarea: atât timp cât în această afacere sunt implicaţi jucători la bursă americani şi canadieni, şi soluţionarea clară a acestei cauze presupune date concrete ale dosarului de listare a societăţii Roşia Montană Gold Corporation la Bursa din Vancouver, fapt care va pune în pericol interesele acestor jucători, nu se va ajunge niciodată la clarificarea lucrurilor. Singura soluţionare a cauzei presupune o cooperare între autorităţile române, canadiene, dar şi americane, pentru că, atunci când s-au obţinut primele date despre mină, Frank Timiş a obţinut şi nişte credite, 3 milioane de dolari de la o sucursală a Băncii Rothschild. Aşa rezultă din dosarul de la secţia parchetelor militare care în parte, a fost declinat în favoarea PNA. Are proiectul de contract, are preţul, are tot ce vreţi şi indiciile pentru a se face o cercetare generală. Dar, repet, sunt puse în pericol interesele investitorilor.
Conform spuselor dumneavoastră, se vede tot mai clar „tunul” de pe bursă, o fraudă la care investitorii participă involuntar şi Comoara Europei, aurul în sine, la o cantitate şi o concentraţie mult mai mari decât cele servite opiniei publice...
Închiderea acestei afaceri pe fraudă nu se poate face fără cooperarea autorităţilor federale nord-americane, dar pe ei nu-i interesează Frank Timiş, îi interesează banii lor. A doua variantă ar fi ca autorităţile noastre să identifice modul concret prin care s-a achiziţionat 80% din patrimoniul societăţii RMGC, cum s-a făcut evaluarea, cum şi de unde s-au scos eşantioanele, cum s-a extins perimetrul, cum s-a subvenţionat de către stat activitatea din Roşia Montană.
Cacealmaua lor şi potul nostru?
„Acoperire” la nivel înalt...
Prin atitudinea celor de la ANRM şi a ofiţerilor de la SRI care n-au dat date despre locul din care s-au recoltat probele de minereu, se constată că s-a făcut o presiune deosebită. S-a urmărit nesoluţionarea dosarului. Or fi dat cei de la PNA neînceperea urmăririi penale, dar sunt curios cum au motivat acest lucru. Cum eludează faptul că perimetrul s-a extins, într-un moment în care societatea era a statului român. Şi vă mai spun un lucru: domnule, dacă din 1997, de când au început să bage bani, ar fi avut un contract ferm, de-atâţia ani - că doar suntem în 2013 -, ei, RMGC, s-ar fi dus frumos să dea statul român în judecată la Curtea de Arbitraj de la Viena, câştigau, având argumente... Nu că n-ai autorizaţie de mediu, ba mai stai că sunt situri istorice... Păi când ai făcut contractul n-aveai prevederi în contract?
Şi vă mai spun ceva. În 2003, Academia Română a desemnat un colectiv de specialişti pentru a se deplasa în perimetrul Roşia Montană şi a întocmi un raport vizând efectul acestei activităţi faţă de siturile istorice. Mi-au spus cei de la SRI că echipa s-a oprit la un han de la Câmpeni, au tras un chiolhan pe cinste şi n-au mai ajuns la mină. E trist!
Şi revenind, până acum de zece ani, din 2003, de ce societatea n-a făcut acţiune în justiţie împotriva statului român, să ceară despăgubiri, beneficii nerealizate... Îmi iau bănetul şi plec! De ce? Resursele de-acolo sunt formidabile!
Şi-apoi e vorba de demantelarea fraudei. Dacă ajungem la Curtea de Arbitraj de la Viena, eu mă duc şi susţin interesele statului român. Să-mi răspundă la întrebări.
Aşadar, în cazul unui proces, câştigăm...
Păi cum să nu, domnule? Eu dovedesc frauda.
Dar cei care vorbesc de penalităţi de miliarde?
Nu cunosc aceste lucruri, sau dacă le cunosc, blufează. Este o ameninţare. Da’ de ce nu te-ai dus până acum să iei miliardele? Oricine renunţa la orice şi mergea să-şi ia muntele de bani şi să plece. De ce oare nu au plecat cu banii? Or fi cu mult mai mulţi bani în acel perimetru? Mai vin şi ai noştri şi vorbesc aiurea despre licenţe. Licenţele sunt acte administrative acordate de către o autoritate a administraţiei de stat. Atâta timp cât se dovedeşte că aceste acte au fost obţinute prin fraudă, ele sunt nule de drept!
Pe de altă parte, România poate cere prin comisie rogatorie să se constate frauda bursieră, se demarează o anchetă, se ajunge la dosarul care a stat la baza listării acţiunilor societăţii, se scoate contractul, se verifică data certă şi se vede dacă el corespunde cu contractul din România. Şi se va vedea că el a fost tradus în engleză, legalizat, fără titulatura ”Proiect” ca şi când era un contract autentic. Şi-o să vedeţi că data contractului la dosarul de listare a acţiunilor la bursă nu corespunde cu data contractului din România. Când acolo au trimis falsul, aici, dosarul era tot la stadiul de proiect. În felul acesta se explică subvenţionarea, extinderea perimetrului şi multe altele.
În acest caz, conform spuselor dumneavoastră, putem vorbi lejer de înaltă trădare, subminarea economiei naţionale, dacă mai avem economie... Iar comisia parlamentară pentru Roşia Montană trebuie să se dizolve de urgenţă, parlamentul să respingă proiectul de lege ce i-a fost înaintat şi să înceapă „curăţenia de toamnă” prin mai toate instituţiile...
Să se dizolve această comisie şi să sesizeze parchetul! Să se redeschidă dosarul şi să clarifice multele întrebări din acest interviu. Şi să se afle cum a reuşit Timiş prin Tender să deschidă toate uşile instituţiilor statului şi să primească aproape gratis aurul Apusenilor în detrimentul unor firme cu experienţă în domeniul mineritului. Am urmărit din 2003 încoace şi opinia ambasadorilor americani în legătură cu Roşia Montană: „proiect benefic care trebuie demarat”. Şi-atunci vor coopera oare autorităţile americane cu o colonie... pardon!, o ţară din lumea a treia, „aliatul” şi „partenerul” lor?
Suntem în război, domnule colonel?
În primul rând vreau să vă spun un lucru. Problematica Roşia Montană este extrem de complexă şi vizează un lucru esenţial; interese străine de România. Dacă nu se-nţelege acest lucru, înseamnă că nu s-a’nţeles nimic. România, din punctul meu de vedere - şi în atâţia ani de profesie în care am soluţionat multe cauze economice mi-am dat seama -, este, de douăzeci de ani, într-un război economic în care pierde bătălie după bătălie, iar Roşia Montană nu face excepţie de la această regulă.
În 30 de ani de activitate, procurorul militar Gheorghe Oancea nu şi-a trecut în „palmares” vreo achitare. Profesionist pur-sânge, discret, ferit de ochii presei, a instrumentat dosare grele ale României postdecembriste. A ales să iasă, dezamăgit de evoluţia lucrurilor, din magistratură, însă, aşa cum spune el, „când am dorit, pe uşa din faţă, pe unde am şi intrat”. A instrumentat şi dosarul Roşia Montană (da, există acest dosar, care ar putea lămuri rapid multe lucruri pe scena bătăliei pentru aurul românesc, dar şi pe scena politică şi a serviciilor) şi, bărbat de onoare, nu se fereşte să vorbească despre el.
