Anunţ publicitar al Statului Român in ziarele mari ale lumii:

Cine a putut, ştiut şi vrut a plecat.

Avem nevoie de ajutor!
Plătim la nivelul pieţei.
Preferăm vorbitori de Româna!

______________________________


poante § intelart § cafeneaua
© 2005
cel mai vechi blog peromaneste

16.2.12

Djuvara da pe faţa atitudinea 'elitei' anti-nationale: „Masele e proaste"


Cum găsiţi schimbările acestea politice de început de an? Vor stabiliza România sau o vor destabiliza?
Neagu Djuvara: Am încredere în guvernarea lui Mihai Răzvan Ungureanu. Îl cunosc pe Mihai Răzvan de peste 20 de ani, de când ieşise de la Universitate. Eu eram abia sosit în ţară, de câteva săptămâni, în 1990, iar prima universitate care m-a chemat să susţin o conferinţă a fost cea din Iaşi.
Ce impresie v-a lăsat atunci tânărul Ungureanu?
Mi-a fost extrem de simpatic ca om şi ca inteligenţă. Era foarte viu şi cunoştea destule limbi străine. În lunile următoare revenirii mele în ţară, am adus din Franţa o revistă foarte bună pe care noi o scoteam la „Fundaţia Carol" din exil - „Revue des études roumaines". Hotărâsem, mi se pare la sugestia profesorului Ştefan Gorovei de la Iaşi, ca s-o mutăm în România, şi bineînţeles că am cerut voie celor care mai erau în viaţă la Paris, de pildă, foarte vârstnicul Emil Turdeanu (n.a. filolog și istoric literar român din exil, profesor la Catedra de limba română de la Sorbona). Deci am adus revista la Iaşi şi l-am făcut pe Mihai Răzvan redactor-şef al acestei reviste. Pe ultimele trei numere ale acestei reviste - 19, 20 şi 21 - Mihai Răzvan apare ca redactor-şef. Aşa l-am cunoscut şi l-am frecventat timp de un an sau doi pe chestiunile acestea.
Ca tânăr istoric cum vi s-a părut?
Dragă, pe vremea aceea nu scrisese încă. Dar l-am văzut plecând în Franţa unde a făcut un an de studii şi, dacă ţin eu bine minte, a făcut şi doi ani de lectorat la Londra. Deci, aceşti trei ani petrecuţi în Occident, la cel mai înalt nivel, i-au perfectat, ca să zic aşa, pregătirea. Mai întâi din punct de vedere al limbii. Vorbeşte perfect englezeşte, vorbeşte tot aşa de bine franţuzeşte şi nu ştiu cum stă cu germana. Când s-a gândit Andrei Pleşu să-l facă un fel de secretar de stat la Externe a avut o foarte bună iniţiativă. Acolo a fost o rampă de lansare pentru el, ulterior devenind chiar ministru de Externe, funcţie în care, după părerea mea, s-a descurcat foarte bine. Îl vedeam cu câtă uşurinţă discuta cu doamna Condoleezza Rice - fantastică femeie, se pare că e de o inteligenţă diabolică. Şi mai e şi bună pianistă. E extraordinară această afro-americană, Condoleezza Rice!
[Domnul Djuvara stie si dansul limba dulce'n basescul celor puternici.  La varsta lui, cine are puterea e frumos, destept si are dreptate.  Simplu, nu-i asa?]
Are şanse Mihai Răzvan Ungureanu la alegerile prezidenţiale din 2014?
Da, probabil că el are şi ambiţia asta. Dar mie mi-ar părea rău pentru că el e mult mai bun ca prim-ministru. Constituţia noastră nu dă suficiente puteri unui preşedinte, cu toate că domnul Băsescu cam merge dincolo de limitele Constituţiei. Atâta vreme cât nu se schimbă Constituţia într-una prezidenţială de tip francez (care cred că este ambiţia domnului Băsescu), Mihai Răzvan ar trebui să împingă pe cineva mai palid ca preşedinte, iar el să rămână prim-ministru.
[Sa nu carecumva sa apara vreunul nepalid in colimator ca nu-l recunoastem.  Ascundeti-l p'ala care i'ar lua-o inaintea Ungureanului!]
Credeţi că va face faţă provocărilor economice, în calitate de prim-ministru?
Să vă spun ceva: provocările economice aproape că nu depind de om, după părerea mea. Nu e nevoie să fii un mare economist, cu toate că unii, cum a fost în Germania ministrul Economiei a lui Hitler, au fost extraordinar de dibaci. Dar altfel, în general, economia e comandată de nişte pârghii exterioare care te depăşesc. Eu nu văd să fie un impediment faptul că nu e de formaţie economist. Mai întâi, tipul este extrem de maleabil. Există o expresie englezească trasă dintr-un cuvânt francez pe care l-am luat şi noi - „versatil". Dar noi, ca şi francezii, îl avem într-un sens peiorativ. Pe când englezii l-au luat în sensul cel bun. De pildă, când spui despre un actor „He is very versatile" înseamnă că poate să joace orice rol, şi de lord, şi de cerşetor. Ei bine, în sensul ăsta, Mihai Răzvan „is very versatile".
[Cred ca-i vorba de Speer, desi inaintea aceluia a fost Schacht la finante...  Altfel, sub 'versatilitate' merge sa bagi orice.]
E firesc ca un şef de serviciu de informaţii să devină premier?
Ceea ce i se reproşează este că a ieşit de acolo direct ca premier. Dar avem exemplul lui Bush, în America.
Bush n-a venit la Casa Albă imediat după încheierea mandatului la CIA...
Staţi puţin, în orice caz, mai sunt exemple la ruşi, la sovietici. Tot timpul au fost. Şi Andropov sau nu mai ştiu care a fost în serviciile secrete. Fiindcă acestea îţi dau o cunoaştere în adâncime a ceea ce se întâmplă în spatele cortinei. Aşa că eu cred că e ceva pozitiv, nu e ceva negativ. Asta e părerea mea!
[Poate ca are trebui sa-i mai spuna cineva, din cand in cand, Bush a fost ales, pe Ungureanul ni-l impun astia!]

Aţi urmărit manifestaţiile anti-Băsescu?
Bineînţeles, le-am văzut zi de zi, seară de seară.
Vor continua?
Să-ţi spun ceva: poate că n-aş fi avut aceeaşi atitudine ca domnul Baconschi, adică să le minimalizez în public. E paradoxal că el a fost scos din minister fiindcă îi trata ca pe nişte neinteresanţi pe aceşti manifestanţi. Când le compari cu ce s-a întâmplat în Grecia, în Italia, în alte ţări, manifestaţiile de la noi sunt o nimica toată.
[Mutatis mutandis, cand il compari pe Djuvara cu ganditorii din grecia, Italia si alte parti, dansul e o nimica toata.]
E adevărat, dar iată că s-au întâmplat multe în urma acestor manifestaţii: s-a schimbat un guvern, s-a renunţat la proiectul legii Sănătăţii, s-a renunţat la comasarea alegerilor.
Da. Aici aproape că nu înţeleg atitudinea guvernului fiindcă, pentru mine, aceste manifestaţii nu reprezentau o mişcare de masă. Bineînţeles, toată populaţia e nemulţumită - ca în toate ţările - de măsurile de austeritate, dar acestea erau indispensabile. Guvernul trebuia să-i dea înainte, aşa cum, de altfel, a făcut-o bietul Emil Boc, care nu s-a speriat de toate aceste manifestaţii şi a continuat cu severitatea, care era singura soluţie în această perioadă. Uitaţi-vă la tragedia Greciei! S-ar zice c-a înnebunit tot poporul! Ei sunt foarte şmecheri - asta o ştiu de la un fost comisar european francez, care mi-a povestit, acum vreo zece ani: „Grecii ăştia sunt o calamitate pentru noi! Abia intraţi în Europa au întins corzile, au profitat la maximum ca să-şi îmbunătăţească imediat traiul de fiecare zi. Adică nu au investit, nu au creat nimic, ci au avut în vedere numai profitul imediat."
Vedeţi, domnule profesor, ei măcar au ştiut să profite. Noi n-am ştiut să facem nici măcar asta. Sunt multe fonduri europene necheltuite. Avem cea mai mică rată de absorbţie...
Asta este dramatic.
Asta i se reproşează lui Emil Boc - că a tăiat fără să pună nimic în loc, fără să atragă bani europeni, fără să facă investiţii şi să creeze locuri de muncă. Apropo: cum credeţi că va rămâne în istorie Emil Boc?
Eu o să spun un lucru şi poate veţi crede că e neserios: când eram copil exista o numărătoare pentru jocuri. O cunoaşteţi? „Ala, bala, portocala,/Ce-ai mâncat de te-ai umflat?/Şapte pite şi-un pitoi/Şi-un găman cu usturoi./Cioc, boc, treci la loc/Eşti un mare dobitoc!" Ăsta era cântecul. Când l-am văzut prima oară pe Boc, n-am putut să mă împiedic de a avea amintirea acestui joc de copii: „Cioc, boc, treci la loc/ Eşti un mare dobitoc!" Ei bine, săracul, n-a fost un mare dobitoc. A fost destul de obedient la indicaţiile preşedintelui, deci a fost o mână indirectă a acestuia şi a suportat toate neajunsurile de impopularitate. Deci, îmi scot pălăria! El şi-a făcut o datorie destul de ingrată. Cred că va rămâne cu o imagine pozitivă în viitor.
Cum ne-am putea reveni social?
Acum, eu nu sunt Mafalda şi nu pot să vă spun ce va fi în viitor. Nu pot să vă spun decât impresiile mele. Prima mea impresie, şi asta e o adevărată idee fixă a mea, este că noi nu putem ieşi din bârlogul în care ne aflăm de 20 de ani dacă nu se face procesul lui Ion Iliescu. Al lui Ion Iliescu şi al acoliţilor lui, că el nici măcar nu e omul care a inventat „teroriştii lui Ceauşescu". Acel grup al Partidului Comunist care voia să-şi menţină puterea l-a ales pe Ion Iliescu fiindcă ştia că era un fel de... se zvonea de ani de zile că e succesorul lui Ceauşescu.
[Iliescu nu mai e la putere cam de multisor.  Ideea aceasta fixa este una dintr-un repertoriu din ce in ce mai redus prin care aruncam praf in rotitele gandirii/ochii lumii.]
Domnule profesor, dar...
La ce-ar folosi asta, vreţi să mă întrebaţi?
Exact, la ce-ar folosi?

Enorm ar folosi! Şi să vă spun de ce.
Oricum vor rămâne foştii nomenclaturişti şi securişti în marile afaceri cu statul. Deja aceştia au făcut averi foarte mari...
Păi da, dar ar trebui să-i mai scoatem pe aceştia din bârlog pentru că, într-adevăr... Interesul ar fi să-i oprim pe cei din umbră să continue să tragă sforile.
[Pe cei ocrotiti de Basescu, si ignorati de has-never-been-'telectuali ca dumneata, nu-i vezi, domnule Djuvara?]
Poate că asta ar fi mai important...
Domnul Băsescu când, în fine, după 16 zile de manifestaţii de stradă, a luat cuvântul, a spus un lucru foarte simplu: abia ieşit din spital, după operaţie, domnul Iliescu a vrut să ia fruntea acestor manifestaţii. Când mă gândesc că tânărul Victor Ponta, bun avocat, nu zic nu, ca şi Crin Antonescu - amândoi sunt buni de gură - e o marionetă... La marionete, sforile se trag din spate, nu se văd, dar aici, în cazul lui Ponta, marioneta are pe cel care îi trage sforile aşezat lângă ea. Îl vedem continuu, în fiecare zi, lângă el, pe domnul Iliescu, care-i suflă la ureche ce să facă.
Chiar credeţi că Ion Iliescu are o aşa de mare influenţă asupra Opoziţiei?
Eu sunt convins că ei nu-şi dau seama. Crin Antonescu a spus o enormitate, acum vreo lună, că domnul Ion Iliescu a ieşit din politică. Cum a ieşit din politică când mereu îi suflă la ureche lui Victor Ponta ce să facă?!
Dar cum credeţi că pot fi scoşi din posturile-cheie oamenii vechiului sistem, care s-au îmbogăţit în ultimii 20 de ani?
Mai întâi să-i strângem de gât ca să scoată toată averea pe care au furat-o.
Poate să facă cineva acest lucru?
Eu sunt convins. Dovadă că se vorbeşte de chestia asta din Justiţie. Ne reproşează Occidentul şi Bruxellesul că nu facem o lege care să ne dea posibilitatea de a scoate bani de la toţi aceştia care au furat cu găleata, de 20 de ani încoace. O mare parte din sărăcia care continuă la noi e din cauza unor furturi pe o scară nemaiîntâlnită în istorie.
Continuă să se fure...
Sunt convins că se continuă furturile. La chestia asta trebuie pus un capăt. De aceea, un proces de acest fel ar scoate la iveală o seamă de indivizi care sunt la putere, dar care stau ascunşi. Ar mai fi şi un alt avantaj - populaţia şi-ar relua încrederea în Justiţie. Ăsta e un lucru enorm! Să ştiţi că, dintr-o dată, cei care ar fi la putere şi ar face acest lucru ar câştiga o simpatie populară enormă. „Domnule, uite că, în fine, au îndrăznit să facă procese tuturor acestor politicieni care ne fură de 20 de ani!"
Dar, vedeţi, aversiunea populară se îndreaptă mai degrabă, în momentul de faţă, spre preşedintele Traian Băsescu decât spre Ion Iliescu.
Dragă, ăsta nu e numai un fenomen românesc... Am să vă vorbesc şi eu ca la mahala: „Masele e proaste". Îşi fac o idee foarte greşită - „Ăsta mi-a diminuat pensia, ăsta mi-a făcut nu-ştiu-ce!" Numai sub aspectul ăsta pur economic îi judecă pe guvernanţi. Şi aici am să vă fac o mică paranteză: e o boală, o meteahnă generalizată în Europa, de la Război încoace, că toţi cei care sunt plătiţi s-au învăţat cu nărav. Ei îşi închipuie că, din an în an, trebuie să le crească veniturile.
[„Masele e proaste"  Proasta a fost si este pseudo-elita din care te tragi, om ne-bun de nimic! Ai slugarit fara sa suferi la dictatorii africani?  Daca ai suferit, ai facut-o degeaba, omule de-generat!] 
Dar în România nu e vorba de aşa ceva. Mulţi trăiesc sub limita sărăciei...
Ştiu, dar asta nu înseamnă ca, în general, şi cei care sunt mai bine plătiţi să dorească în anul următor un salariu mai mare. Nu e vorba de limita sărăciei, e o mentalitate generală şi în toată Europa e acelaşi lucru. Toată lumea consideră că progresul economic este infinit. Este o eroare de interpretare a istoriei şi, în orice caz, nu cunosc pilda din Biblie cu cele şapte vaci grase şi cele şapte vaci slabe. E un adevăr istoric care a fost dovedit ştiinţific - există diverse cicluri de creştere.
Dacă aţi avea cu zece ani mai puţin, aţi candida la Preşedinţie?
Precis că da!
Şi pe ce v-aţi axa mesajul?
Cu zece ani mai puţin... Din păcate, cred că ar trebui să am cu 20 de ani mai puţin. Atunci aş îndrăzni şi, vă spun drept, cu toate că dau impresia a fi un om blând, vă rog să notaţi că aş fi un Vlad Ţepeş. Dacă aţi văzut tabelul de ascendenţă al mamei mele, ea se trage din 12 capete încoronate şi din doi fraţi ai lui Vlad Ţepeş. Eu de 13 ori mă trag din Basarabi, dar mă trag şi din doi fraţi ai lui Vlad Ţepeş. Şi acum să vă spun altceva: adesea, din punct de vedere al caracterului, omul seamănă mai mult cu fratele tatei decât cu tata sau cu fratele bunicului decât cu bunicul. Şi eu, din punct de vedere psihologic, semăn mai mult cu Vlad Ţepeş decât cu cei doi din care mă trag. Dacă aş fi la putere, aş fi un adevărat Vlad Ţepeş. Că nu mai pot să-i trag în ţeapă, asta e clar, dar aş înfunda puşcăriile cu toţi aceia care au furat. Ar trebui să clădim o puşcărie nouă, imensă, nu ştiu unde, atât de mulţi aş băga înăuntru. Aş înlocui ţeapa pentru că nu mai pot s-o folosesc...
[Halal mesaj, cand a spus Vadim Tudor asta, v-aduceti aminte cum au facut 'telectualii de teapa Djuvaraului?]
Spuneaţi că, la putere, aţi fi un adevărat Vlad Ţepeş. De ce credeţi că preşedintele Băsescu n-a pus ţepele pentru corupţi în Piaţa Victoriei, aşa cum a promis?
Am să-i reamintesc asta zilele acestea, dar acum, cu schimbarea guvernului, nu este încă momentul. Am să mă duc să-l văd pe Mihai Răzvan (n.a. Ungureanu) ca să-i spun lui că am să reîncep cu această chestiune. Care a fost greşeala mea? I-am scris o scrisoare deschisă domnului Băsescu - mi se pare că era în octombrie 2010 - şi am făcut greşeala că am acceptat invitaţia „Academiei Caţavencu" de a o publica acolo. „Academia Caţavencu" a publicat-o în aşa fel încât a ieşit cu un caracter de glumă. Faptul că au apărut caricaturi, că pe urmă articolul a fost aruncat în pagina a şaptea, iarăşi cu o glumă, toate au conferit acestei lucrări arhiserioase, grave, un caracter de zeflemea. Şi de aceea sunt de părere s-o republic. Dar a doua zi după ce am stabilit să o republic, a căzut guvernul. Şi date fiind relaţiile mele de prietenie cu Mihai Răzvan, aştept să se limpezească niţel lucrurile ca să mă duc să-l văd şi să-i spun: „Să ştii că îi dau din nou drumul la scrisoare!". Îl previn, dar vreau să-i vorbesc mai înainte de a face lucrul ăsta. Adică să nu sar peste capul premierului, că de el va depinde dacă domnul Băsescu se hotărăşte. Dacă Băsescu se hotărăşte îi spune lui Mihai Răzvan: „Ministrul tău de Justiţie trebuie să dea drumul dosarului generalului Voinea, să facă cutare, să facă cutare". Îmi pare rău că n-o are ca ministru pe Monica Macovei.
Îmi pare rău că Mihai Răzvan Ungureanu n-o are ca ministru pe Monica Macovei.


[Îmi pare rau ca unul ca Paler sau Paunescu s-a dus inaintea ta, domnule Djuvara!]

Da click aici ca sa vezi totul! VREI SA-I INTALNESTI? cin s-aseamana s-aduna pe lista de discutii peromaneste

15.2.12

Gogoasa umflata Bogdan Dragoi

George Ban


Toata mass-media il prezinta pe BD ca “absolvent a doua facultati”. Asa se prezinta si el insusi. In CV-ul sau, spune ca a studiat la Universitatea Tufts, Fletcher, Boston, MA. Ai putea crede ca “Fletcher” e un nume de strada, sau o suburbie a Bostonului. Numai ca daca vom cauta pe site-ul Tufts University, vedem ca este vorba de “Fletcher SCHOOL”! Aici “SCHOOL” poate fi eventual asimilat cu o facultate, dar cu UNA, nu cu DOUA!
BD a facut “DOUA”, dar SPECIALIZARI, nu FACULTATI.
Aceste SPECIALIZARI, asa dupa cum vad in organizarea si programul lui Fletcher School, se fac pe parcursul unui SINGUR AN calendaristic (se precizeaza ca sa fie clar “12 months”). Mai mult, prezenta fizica la cursuri este necesara doar in trei sesiuni a cate 2 saptamani, restul instructiei facandu-se pe Internet! La aceste SPECIALIZARI sunt admisi absolventi de facultate (“Bachelor of Arts”), care au cel putin 8 ani experienta in domeniul in care se specializeaza. De altfel, TOATE programele din Fletcher School sunt pentru cei care AU ABSOLVIT DEJA o facultate.
Referitor la mentiunea ca a absolvit cu Magna cum laude (nu “laudae”, cel putin in SUA!): el vrea sa ne paleasca in moalele capului cu acest calificativ din care sa intelegem ca e genial. Dar tradus pe romaneste, cu notatie de la 1 la 10, cine obtine o nota intre 7 si 8 are mentiunea “Cum laude”; intre 8 si 9 – “Magna cum laude”; intre 9 si 10 – “Summa cum laude”. BD se foloseste de faptul ca multi aud si putini pricep, si se da savant de exceptie, vezi Doamne, el e “Magna cum laude”! Dar asta inseamna cel mult “Bine”, nu “Exceptional”.
Intrebari la care Dnul “Ministru” este obligat sa ne raspunda:
1. In ce an a absolvit cele doua specializari?
2. Ce facultate a terminat inainte de specializari si cand?
3. De ce au disparut de pe Internet CV-urile sale de dinainte de 2009?
4. Si 2 nedumeriri colaterale, dar care definesc omul: De ce nu se mai pot accesa de pe site-urile sale clipurile cu duetul Florin Salam-Rodica Dragoi? (Aceste clipuri au fost cenzurate foarte recent.) Si cine e Rodica Dragoi?
Din pacate, sindromul “Academicienei” Elena C. ii bantuie in continuare pe prostii fuduli…



Da click aici ca sa vezi totul! VREI SA-I INTALNESTI? cin s-aseamana s-aduna pe lista de discutii peromaneste

13.2.12

La o luna de proteste în Piaţa Universităţii


Romania's flag, originally uploaded by ishootpeople2011.



Solidaritate:
Se vor uni românii TOŢI şi vor scăpa ţara de hoţi
Să salvăm Jandarmeria, şi ea simte SĂRĂCIA!
Dacă vă pasă, ieşiţi din casă!
La Universitate e viaţa de noapte!
Tineretul n-a murit / e în piaţă pregătit
Cine sare, vrea schimbare!
Ştim că îi interesează... şi jandarmii downloadează!
Ieşiţi din mall-uri!
Sunt ROMĂN şi sunt în viaţă, o sa vin şi mâine-n Piaţă!
Ultrasele feministe niciodată nu sunt triste!
Cinste lor, cinste lor, cinste ciumpalacilor!
Cinste lor, cinste lor, cinste ciumpalacilor!

Patriotism:
ROMĂNIA!! Trezeşte-te!!!
România-i ţara MEA, vreau un trai decent în ea!
De la 8 la 10 seara, sunt AICI şi-mi apăr ţara!
Vreau să-mi plătesc chiria / cu căpşuni din România!
Săriţi cu toţii şi strigaţi tare / că România nu e de vânzare!
Ciumpalacii suntem noi şi ne vrem ţara-napoi!

Solidaritate:
Se vor uni românii TOŢI şi vor scăpa ţara de hoţi
Să salvăm jandarmeria, si ea simte SĂRĂCIA!
Dacă vă pasă, ieşiţi din casă!
La Universitate e viaţa de noapte!
Tineretul n-a murit /e în piaţă pregătit
Cine sare, vrea schimbare!
Ştim că îi interesează... şi jandarmii downloadează!
Ieşiţi din mall-uri!
Sunt ROMĂN şi sunt în viaţă, o sa vin şi mâine-n Piaţă!
Ultrasele feministe niciodată nu sunt triste!
Cinste lor, cinste lor, cinste cimpalacelor!
Cinste lor, cinste lor, cinste cimpalacilor!

Patriotism:
ROMĂNIA!! Trezeşte-te!!!
România-i ţara MEA, vreau un trai decent în ea!
De la 8 la 10 seara, sunt AICI şi-mi apăr ţara!
Vreau să-mi plătesc chiria / cu capşuni din România!
Săriţi cu toţii şi strigaţi tare / că România nu e de vânzare!
Ciumpalacii suntem noi şi ne vrem ţara-napoi!

ANTI-Corupţie!
Vine, vine primăvara, se aşterne-n toată ţara, panseluţe corupţii, vor planta în puşcării!
S-a dat ŞPAGĂ barosană pentru Roşia Montană
Vă rugăm să ne scuzaţi, nu producem cât furaţi
Nu vrem legi prin asumare, vrem corupţii la răcoare!
Din poşeta lui Udrea, ar trăi toată ţara!
Şpăgile de la Chevron se transformă în Vuitton!

Împotriva abuzurilor ÎNTREGII clase politice
Vrem democraţie, NU oligarhie!
Vrem sănătate, NU securitate.
Libertate furată printr-o lege nedreaptă, îmi vreau drepturile-napoi!
Viruşii din Parlament, nu-i găseşti nici pe torrent!
Noi ne-am săturat de ei, să-i mutăm pe PirateBay!
Băsescu ne vrea în mină, noi urlăm la lună plină!
Roşia Montană nu e de pomană!
Ieşi afară, ACTĂ ordinară!
Politicieni, nici nu ştiţi, cât sunteţi de nedoriţi!

Activism civic / social / ecologist
De nu rezolvaţi problema, Bucureşti va fi Atena!
România stat poliţienesc! Stat Poliţienesc!
Avem gabori civili printre noi, civili printre noi, civili printre noi! Dar acum cântă şi ei cu noi!
Niciodată nu vom fi / colonie FMI!
Cetăţene indignate cer să fie respectate!
Vrem CIANURĂ pentru DICTATURĂ!
Banii de cultură / i-ai dat pe băutură!
Site-ul de cultură / l-ai băgat la dubă!
Banii de-ajutor social / i-ai dat pe Chivas Regal!
Un băiat de gen neutru a distrus învăţământul!
Aurul strămoşilor... vreţi să-l daţi străinilor!
Lumea sare, ACTA moare! Hey, hey!
Vreau un Internet decent, să-l dau jos pe Bittorent!
Avem hackeri civili printre noi!
Un mesaj ecologist / contra gazelor de şist !
Pentru o melodie / nu vrem puşcărie!
Dacă eşti indiferent / nu ai voie pe torrent!
Bani în cercetare / NU în catedrale.
Dacă vrei să downloadezi, vino aici să protestezi!
Azi pe blocuri v-aţi urcat, mâine la developat!
Pe cablul de Internet / vine un agent secret!
Internetul suntem noi / şi suntem mai mulţi ca voi!
Vrem spitale / NU catedrale!
Vrem anticipate / şi locuri în teatre.

Luptăm împreună!
Pentru orice ciumpalac, geru-i afrodisiac!
Sufletele... topesc zăpezile!
Şi pe cod portocaliu, tot în Piaţă o sa fiu!
Băse, hai în Piaţă, avem whisky cu gheaţă!
Este cald şi bine, la noi în mulţime!
Criogenia salvează România!
Tineretul n-a murit, e în pub-uri adormit! / pe Facebook adormit /

Mesaje privind sistemul politic
USL şi PDL fură prin rotaţie!
Toata lumea ştie / ne conduce SIE!
Prim-ministru ai numit, crezând că ne-ai adormit / Însă noi nu vom ceda, vrem şi demisia ta!!!
Iliescu, nu fi trist, şi Răzvan e securist!
Du-te Traiane, du-te Traiane, du-te şi lăsa-ne!!
Primăvara vine, dar vine fără tine!
Iarna nu-i ca vara, nu te mai vrea ţara!
Clasa politică, la AUTOCRITICĂ!
Boc, cu mâna pe lopată, a-ngropat o ţară toată!
Prim-ministru ai numit, tot un pui de securist!
Eşti o epavă, Băsescu, eşti o epavă! Eşti o epa-văăă...
Nu vrem legi, nici Constituţii, din poşetele lui Nuţi!
Băsescule, nu uita, te-a trădat Diaspora!
Ţara nu e nava ta, te rog nu o scufunda!
Presa română, plină de cianură.
Presa română, plină de minciună.
Aţi uitat de sinistraţi şi vreţi să ne cenzuraţi.

Umor din Piaţă
Baie de mulţime, dacă te mai ţine!
Răzvănel, pe loc-repaos, te conduce Mickey Mouse.
Să vină Roberta să ne numere!
Anastase, nici nu ştii... suntem o sută de mii!
Sunt Băse marinarul! pam, pam / Şi nu am furat destul! pam, pam / Vreau s-o vând toată/ căci ţara-i bogată, sunt Băse marinarul! Pam, pam
Sunt Băse şi sunt pirat, pam, pam / Şi mi-am luat-o cu Arafat, pam, pam / Voi vreţi sănătate, eu securitate / Sunt Băse şi sunt pirat, pam pam
Sunt Băse şi sunt căpitan, pam, pam / Voi spuneţi că sunt mitocan, pam, pam / Dar mie nu-mi pasă, căci ceafa mi-e groasă / Sunt Băse şi sunt capitan, pam, pam
Nuţi are o nouă ţintă... în Norvegia preşedintă!
Făceţi loc, faceţi loc, la lopată vine Boc!
Ceata lui Ungureanu, nepoţii lui Măgureanu / În stat poliţienesc toate gradele le cresc / Aoleu ce tărăboi, sar dosarele pe noi! / Aoleu ce tăraboi, suni un om, te-ascultă doi!
Vine-vine primăvara / Se aşterne-n toată ţara / Panseluţe corupţii, vor planta în puşcării
Boc coseşte iarba verde / Eba s-o legalizeze / S-o ruleze în hârtii / Şi s-o vândă la copii
Băsescu te duce valul / Lângă Bercea Mondialul / O să joci poker pe case / În celulă cu Năstase

E DOAR ÎNCEPUTUL....
RENAŞTERII DEMOCRAŢIEI ROMĂNEŞTI!


STOP ACTA!

12.2.12

Triunghiul virtual




VICTOR CIUTACU


Catrinel încerpe să vorbească, e de nestăvilit…
- De când a murit, nu reuşesc să mă dezmeticesc. Nici nu ştiu ce zi e azi, dacă mă întrebi. Am senzaţia că viaţa mea se deşiră. Tot ce fac e să încerc să nu-l supăr pe Milu. Ştiu că se uită la mine şi mă urmăreşte. (Televizoarele, toate trei pe Antena 3, toacă la nesfârşit discursurile din Parlament. Vorbeşte Ponta.) Îi scriu seara lui Milu şi-i spun: „Tati, e noaptea minţii!“. Mă revolt singură, ca proasta, Victor. El era vocea noastră. |mi spunea că se strânge laţul, că nu mai are cum să dureze mult demenţa asta.
- Catrinel, dă-o naibii de politică! Hai să vorbim despre Milu...
- În seara aia (a decesului), aveam atâtea să-i spun. Îmi luase şampanie. Iar eu am cumpărat două cărţi pentru o fostă studentă a cărei zi de naştere era şi care juca atunci cu noi. Mi le-am luat şi mie, dar n-am mai apucat să le desfac atunci. Am făcut-o abia acum. Una e despre Shakespeare. O să vezi cât contează, îţi povestesc mai încolo. Sar ca nebuna de la una la alta.
„E aşa de greu să fii singură, abia acum o simt“
- Nu te mai formaliza, te ascult oricum.
- Trebuia să ne uităm la voi şi după aia să scrie pentru tine, la Jurnalul. Îţi promisese la prânz c-o face. Aveam senzaţia că nu ni se poate întâmpla nimic rău. Eu sunt mai cârcotaşă, dar Milu era aşa bun... Credeam că ne ocroteşte Dumnezeu pentru el. O dată cu gluma asta sinistră pe care mi-a făcut-o, mi-am dat seama că nu mai e timp. Aveam atâtea să-i spun!
- I le spui acum, eşti puternică...
- Doar pe scenă sunt puternică. Omule, am dat primul autograf din viaţă cu tot cu pix. Uite, când am ajuns acasă de la teatru, după ce a murit, Alun a venit şi mi-a adus papucul lui. Avea lacrimi în ochi. Înainte era un câine aşa vesel... Un vecin mi-a spus că au sălbăticit câinii noştri. Poate n-a vrut să mă lovească, dar aşa a ieşit. Când omul e singur şi căzut, îi mai dai şi două picioare. Poate că hiperbolizez eu lucrurile, dar asta e. E aşa greu să fii singură, abia acum o simt.
(Câinii se bat pe-un arici de pluş, se răstoarnă, se hârjonesc.)
- Lumea spălată a fost extrem de marcată de drama asta. Rar am văzut o asemenea reacţie. Şi, crede-mă, am talentul de a mă nimeri la ziar la toate decesele celebre. Nu ştiu, sună cinic, dar oi avea eu vocaţie de cioclu.
- Din toate mesajele sincere, de dragoste, pe care le-am primit după ce a murit, am dedus că am o cheie-n buzunar, ca-n „Doi pe o bancă“. Am jucat-o 17 ani, împreună, ultima oară la Fălticeni. Ştiu măcar că am la cine să apelez, o să mă descurc...
- Te-ai refugiat, te-ai închis în tine?
- E un şoc. Mi-e greu să-mi revin, înţelege-mă. Am simţit zilele astea nevoia să mă rog. Sunt credincioasă, dar nu practicantă. Prefer să mă rog acasă, nu la biserică. Zilele astea, am vrut să mă duc la un preot, dar să aud altceva decât Tatăl Nostru. Şi Dumnezeu mi l-a scos în cale pe Răzvan Ionescu. E un fost coleg, actor ca noi, retras din teatru de micimea oamenilor de acolo. Pierdusem legătura cu el. A făcut între timp teologia. L-am revăzut întâi, cu surprindere, la televizor. A doua zi după ce a murit Milu, am primit un mail de la el. A fost un semn de la Milu că am cu cine vorbi, un sprijin. Mă ajută foarte mult.
 „Mi-e dor de revolta şi de bunătatea lui Milu“
- Ştiu că e absurd să facem clasamente, dar de ce ţi-e dor cel mai mult de la el?
- Cred că, egal, de revolta şi de bunătatea lui. Ardeleanu’ meu nu suporta să doarmă cu gunoiul sub preş. Lua foc la orice nedreptate. Toată viaţa n-o să găsesc un om aşa bun. Singurul lui păcat era că n-aveam cu cine bârfi. Îmi făcea doar un reproş, că-s atehnică. Am carnet de 16 ani, n-am condus. Da’ o s-o fac acum. Să vadă că pot să mă descurc şi singură. Mă-ntorc la el, eu nu contez. La fiecare găsea câte ceva bun. (În plasmă curg politicienii la tribuna de la Palatul Parlamentului.) Unul singur n-a cauţionat, pe Băsescu. Era revoltat la maxim de personajul ăsta, nu numai că nu l-am votat niciodată, dar până la el n-am ştiut ce-i aia ură, nici faţă de Ceauşescu. Mi-e ruşine de sentimentul ăsta! Ciuti, un prieten stabilit în străinătate mi-a trimis nişte mesaje de condoleanţe ale românilor de acolo. Ştii ce scria cineva? „În timp ce Băsescu vorbea, Milu murea.“ De bine, de rău, Boc a trimis un mesaj de condoleanţe şi-o coroană. Băsescu nu s-a deranjat sau n-am aflat eu. Bine că l-a decorat domnul Iliescu.
- Mediile intelectuale l-au susţinut multă vreme...
- Habar n-ai tu cu câţi ne-am certat din cauza voastră. Când mai auzeam câte unul cu placa „pe cine să punem în loc?“, luam foc şi te citam pe tine: „foca de la circ!“. Doamne, ce ne-am bucurat în zilele alea când a reînceput Piaţa Universităţii, cu toate lozincile alea frumoase. Trăieşte ţara! Nu vreau să te flatez, dar noi luam numai Jurnalul şi ziarele de sport. Uite aici ultimele ziare pe care le-a citit Milucă. Aţi făcut o treabă fantastică, aţi devenit ziarul Pieţei.
- De ce s-a dus la mitingul USL?
- De revoltă. Să ştii că lui Milu nu-i plăcea să iasă-n faţă cu orice eveniment din viaţa lui. Înainte a tropăit prin Piaţa Universităţii. A ieşt şi cu sindicatele, am casa plină de şepci. åsta era el! M-a sunat înainte de miting. „Intelectuala lu’ tata, trebuie să zic şi eu câteva vorbe.“ Când a apărut cu tricolorul la rever, la mitingul USL, am înlemnit. Nu pentru bani ieşi în stradă, ci pentru demnitatea ta. N-am fost îngenuncheaţi în halul ăsta nici pe vremea lui Ceauşescu.
- Poate-s paranoic, dar l-am văzut la televizor şi nu mi s-a părut în largul lui.
- Cât era el de „nebun“, în ultimele zile avea o tristeţe. Uite, în seara aia, după miting, se grăbea să meargă la Mihăiţă (n.r. ­ Gâdea) în emisiune. „Să-mi pun costum?“ „La Revoluţie se merge-n pulover, tati. Şi să le spui băieţilor de la Antena 3 că sunt din familia noastră.“ N-a mai apucat să v-o spună, o fac eu acum. Voi ne-aţi ţinut, Victor, ne uitam la voi cum ascultam Europa Liberă pe vremea lui nea Nicu! Dumnezeu mi-e martor, tu eşti singurul om pe care l-am oprit în viaţa asta pe stradă. }ii minte, la târgul de vechituri. Când i-am povestit lui Milu, nu-i venea să creadă.
(Cred că am fumat deja, împreună, un pachet de ţigări până acum).
- Hai înapoi la miting şi la zilele alea...
- Nu voiam decât să trăim normal, să nu-i mai vedem pe ăştia, să ne trăim viaţa şi cariera, să fim sănătoşi. Îmi recita: „moartea nu e bună/ moartea nu e grea/ e doar o parte din viaţă/ mai rea“ şi-mi spunea „fizic mă simt aproape perfect“. Şi a murit cum vorbeam că ar fi perfect, ca-n „Copacii mor în picioare“. A pus capul în piept şi gata. N-a fost niciodată aşa trist ca-n promo-ul vostru (n.r. ­ materialul omagial in memoriam, intitulat „Testamentul“ lui Emil Hossu, difuzat de Antena 3). Când l-am văzut la televizor, pronunţând „Victorie!“ şi punând capul în piept, m-am cutremurat. Ne făceam planuri, cu voi în televizor, seara. Îmi spunea: „Parcă n-arăt rău la 70 de ani. Îmi doresc un apus senin“. Anul ăsta am făcut Revelionul acasă. Aşa tihnit a fost, ne-am pupat sub vâsc, am pus un inel în şampanie, prea începuse frumos. Anul trecut am fost la Londra, tare eram fericiţi. Voia să mă ducă la Paris şi la Sfântul Mormânt. Eram făcuţi unul pentru altul. Ni se întâmpla de câteva ori pe zi să ne gândim la acelaşi lucru. Ne ridicam şi veneam să ne spunem ceva: fix acelaşi lucru. Îşi făcea dialog-monolog cu mine. El răspundea în numele meu. Exact ce aş fi spus eu. Nu mai ştiu cum era viaţa mea înainte de Milu, habar n-am.
(Privirea-mi cade pe o fotografie cu ei doi, îmbrăţişaţi, la un asfinţit).
- Când v-aţi întâlnit?
- La timp; fiecare după câte o experienţă... Nu-mi vine să cred că vorbesc de el ca şi cum n-ar mai fi. Da-mi place şi-mi face bine să vorbesc despre el. Cu tine nu ştiu de ce am simţit nevoia să vorbesc acum, să mă descarc. Poate pentru că te consideram al nostru. Acum înnebunesc când văd cum se bagă-n faţă toţi oamenii care n-au avut nimic în comun cu el sau dimpotrivă. Nu că acum aş fi cu toate minţile la mine...




 



  - Mie mi te arăţi neaşteptat de puternică, nu eşti deloc dusă pe câmpii.
- Încerc să mă ţin. nu ştiu cât îmi şi iese. Nu vreau să fac un erou din el, dar era eroul meu! Au fost vremuri aşa grele, el era echilibrul nostru. S-a dus şi să ţină cursuri la topmodelele lui Costin Mărculescu pe-un milion. Nu s-a simţit degradat, n-aveam din ce să ne câştigăm existenţa. Era primul la întreţinere. Să n-aibă un leu datorie. A jucat eroi comunişti, da’ ce mama mă-sii să joace? Era meseria lui! Nu-l scot disident, nu-s ipocrită, dar a trecut peste toate cu simţul umorului şi cu speranţă.
- Mă faci să mă simt neputincios. În filmul ăsta, eu trebuia să fiu bărbatul puternic.
- Uite, a vorbit cu tine la telefon în miercurea aia blestemată şi ţi-a promis că vine vineri la „Vorbe grele“. Noi nefiind nişte mondeni care să iasă în societate, Milu voia să-ţi spună că sunteţi parte a familiei noastre, că preferă să venim seara acasă şi să ne uităm la voi. Voia să recite Sonetul 66 de Shakespeare. Mi-a zis: „dă-mi caieţelul tău“. M-a umflat râsul: „cum să citeşti de pe caiet, omule, ţi-l scriu eu pe o foaie“. N-a mai apucat.


Ma uit scârbit la tot, şi-aş vrea să mor,
Decât să-l văd slăvit pe ticălos,
Iar pe sărman de râsul tuturor,
Să-l văd tăgăduit pe credincios,
Pe vrednicul de cinste oropsit,
Şi pe femei batjocorite crunt,
Pe cel făr’ de prihană pedepsit,
Şi pe viteaz răpus de cel mărunt,
Şi artele sub pintenul despot.

Şi adevărul, „vorbă de netot“,
Şi strâmbul poruncindu-le la drepţi.

Mă uit scârbit la tot, şi bun rămas!
Dar dacă mor, iubirea-mi cui o las?

Wiliam Shakespeare


Telefonul îmi sună ca la gară. Discursul din Parlament al lui Victor Ponta stupefiază, inclusiv pe noi. Răspund selectiv. Erupe:
- Zilele astea, m-a strigat portarul: „Doamna Catrinel, a căzut guvernul ăsta!“. Aşa m-am bucurat pe moment, că am vrut să te sun să bei un şpriţ cu Milu. După aia am realizat ce cacealma e. Am o sticlă de şampanie Dom Perignon, am zis c-o desfac când o cădea Băsescu. N-am apucat încă. Şi tăticul a murit cu o sticlă de vin nedesfăcută. Aştepta s-o bea când crapă ăla (n.r. ­ Ceauşescu). N-a mai apucat. Aşa şi eu, cu şampania mea. Eu sunt novice, da-i urăsc. Mă simt spurcată de ăştia. L-au făcut erou pe Ceauşescu. Vorba lui Milu: „Înainte mi-era frică de Securitate, acu’ mi-e frică de prieteni“. (Apare Radu Berceanu pe post.) Ia uite şi libarca asta! Când vedea reclama la Domestos, aia cu microbii, Milu zicea: „Hai că are PD-L şedinţă“. (Trece Guvernul prin vot, urcă la tribună Mihai Răzvan Ungureanu.) Nu mai pot să-i văd! Doamne, tati, bine că nu-i mai vezi şi că nu vezi asta! Vorba lui: “Înainte mi-era frică de Securitate, acum de prieteni“.
(E atât de frumoasă-n revolta ei, încât nu mă pot abţine)
- Iartă-mi imaginea idilică, am crescut cu tine şi cu filmele tale. Pentru mine, erai întruchiparea gingăşiei şi a bunătăţii. Nu mi te închipuiam aşa vulcanică.
- Nu-mi plac şi nici lui nu-i plăceau mitocănia, batjocura. Urăsc actoria politică. Se comportă toţi ca nişte staruri rock. Da-i meserie grea actoria, poate că nu întâmplător murim de inimă sau de atacuri cerebrale. Ei, politicienii, nu sunt conştienţi, nu-şi ştiu limitele. Am trăit neimplicându-mă cu nimic, pentru că nu mă pricepeam. Eram ca baba care face politică la gura sobei. Mă uit la ei acum cum jubilează. Mi-e scârbă, Victor! M-am săturat să mă culc cu unul câştigător şi să mă scol cu altul. Nu-i mai supot rânjind. Am sperat cândva că Blaga o s-o cotească, dar Milu m-a liniştit: „Stai pe curu’ tău, că nu se suceşte“. (Vorbeşte Traian Igaş) Uită-te la ei, cameleonii, mi se ridică păru-n cap.
- Chiar nu te mai regăseşti în nimic?
- Mă apucă groaza când văd cum s-a răsturnat scara valorilor. Ce m-a învăţat pe mine Octavian Cotescu nu mai are căutare. Acu’ trebuie să-i înveţi să fie obraznici. Cu cât sunt mai superficiali, cu atât ajung mai sus. Mă enervează ăia tineri care habar n-au. „Băi, voi vă uitaţi ca la un meci de fotbal? În ce lume vă creşteţi copiii?“ D-aia am şi renunţat să lucrez cu studenţii. Şi tocmai foştii noştri studenţi mi-au fost aproape. C~te şuturi în cur, de baftă, le-a dat înainte să intre-n scenă... Casa ne-a fost tot timpul plină de copii. Prietenii noştri erau de vârsta voastră, nu a lui.


Ne oprim. Stau deja de trei ceasuri. Iau două fotografii cu ei şi foile pe care am scris. Ne strângem iar în braţe. Stăm şi ne privim, nemişcaţi, în faţa uşii. Parcă aş mai sta, parcă aş pleca. Am o senzaţie ciudată. Câinii par că ar ieşi cu mine la o plimbare. Ies, trag uşa grea după mine. Cobor. În faţa blocului, îmi amintesc seara de 29 decembrie 2011, când l-am lăsat acasă cu maşina pe Emil Hossu. „Milu, da? Chiar dacă începe cu 7. Mă simt şi eu mai tânăr. Şi hai că nici tu nu mai ai 25.“ Zăpada scârţâie. Strâng foile şi fotografiile-n mână. E un ger năprasnic. Nu-mi pun mănuşile. Măcar aşa simt că-s viu...


Alb înfrigurat
de Florin Fînaru
(dedicată memoriei artistului Emil Hossu)

Emile, Emile, îţi cheamă ş-un câine...

Nemulţumirii noastre i-ai dat privire blândă,
Şi ai ieşit în faţă cu rolu-ţi asumat,
Potenţial în tine lucra cruda osândă,
Dar tu iubeai poporul în care ai sperat.

Ştiai cum că valoarea există adormită,
Şi-i risipită-n ţară sub iarna tot mai grea,
Ştiai indiferenţa cu dulcea ei ispită
Ce-ţi devorase semeni şi tot mai mulţi cerea!

Ai hotărât atuncea să fii o portavoce
A sufletului ţării ilustru şi stingher,
N-ai suportat tăcerea-ţi, ştiai c-o să sufoce
Copiii ei de aur albiţi acum de ger.

Emile, vocea-ţi caldă şi sufletul tău mare
Reverberează-n ţară, în patria din noi,
Iubirea, Bunătatea, aşa ceva nu moare,
Tu personificat-ai pe zeii amândoi...

S-a-nfrigurat şi albul la demna ta cădere
Şi au tăcut potrivnici nevolnici şi atei,
Căci duhul naţiunii Lui Dumnezeu îi cere
Din cupa nemuririi să nu-ncetezi să bei!

Ne doare lipsa-ţi rece, privirea ta curată
S-a-ntipărit în neamul acesta oropsit,
Artist frumos, celebru, cu inimă de tată
În lume niciodată tu n-ai îmbătrânit!

Pe scena vieţii tale căzut-a o cortină
Şi trupul tău cu lemnul de scenă s-a unit...
O piesă mai măreaţă nici nu putea să vină
Cu demna ta plecare acasă-n infinit!
 spuna si altii









  Da click aici ca sa vezi totul! VREI SA-I INTALNESTI? cin s-aseamana s-aduna pe lista de discutii peromaneste

In ce lume traim


ANTI-ACTA protest, originally uploaded by ishootpeople2011.

Mai multi demonstreaza anti-ACTA decat impotriva puterii?


ANTI-ACTA protest



ANTI-ACTA protest

esti ceea ce mananci





Stomacul omului nu poate digerat complet alimentele procesate – preparate şi semipreparate. Faptul a fost demonstrat de doi cercetători americani (un gastroenterolog al Universităţii Harvard şi un bursier al proiectului TEDxManhattan), cu ajutorul unor camere video miniaturale, ingerabile, de dimensiunea unor pilule.

Camerele au însoţit două categorii de alimente ingerate: produse în casă, respectiv procesate. Mai exact, supă la plic, suc artificial şi jeleuri din comerţ, vs supă gătită în casă, cu tăieţei de casă, suc natural şi jeleuri din sucuri de fructe.

Imaginile filmate de cele două camere miniaturale au arătat că alimentele preparate în casă au fost complet digerate după două ore şi jumătate de la ingerare, în vreme ce urme din alimentele procesate au fost observabile şi la 32 de ore de la ingerare.



11.2.12

Criză. De subiecte


Andrei Plesu, originally uploaded by ICR_Bucuresti.

Andrei PLEŞU | nici aşa, nici altminteri



Îi rog pe cititori să se pună, din cînd în cînd măcar, şi în pielea mea. Şi a oricărui editorialist. Trebuie să fii cît de cît inteligent o dată pe săptămînă. La dată fixă. Nu e uşor. (Comentariu pe forum: „Păi dacă nu e uşor, taci dreacu’ din gură, neam saturat de fiţele tale, plimbă burdihanul!“) Uneori, la mare nevoie, reiei cîte un text mai vechi, încă actual după părerea ta. (Forumist: „Iar vii cu marfă expirată? Iar vrei să sugi banii mogulului degeaba?“) Dacă te hotărăşti să scrii despre un subiect de actualitate, intri în alte „dileme“. În fond, de cîteva săptămîni, nu sînt, pe piaţă, decît două subiecte: criza politică (respectiv, protestele generale) şi iarna năprasnică. Ambele fără precedent şi fără soluţie. Ce faci? Nu prea ai cum să vii cu lucruri sau cu opinii noi. Nu e nevoie de o voce în plus care să înjure primăria, prefectura, guvernul, preşedinţia, pe chefliul Franks, Ministerul de Interne, armata etc. Sînt destui, prin ziare şi pe ecrane, plătiţi pentru asta. (Forumist: „Da’ de Rodica Culcer nu zici nimic? Sau de madam Pora? Pupincurist ai fost, pupincurist ai rămas!“) Să-l înjuri pe Băsescu? (Forumist: „Păi nu tu lai făcut preşedinte? Mă p... pe intelectualii lu’ peşte! Huo! La ştreang! Ţigani nenorociţi, care vă umflaţi pe banii noştri!“. Sau: „Cam tîrziu te-ai trezit, nea Pleşule! Sau simţi că se scufundă barca şi vrei să-ţi asiguri o sinecură şi sub guvernarea următoare? Mi-e scîrbă!“ Sau: „Nu te mai preface că-l înjuri pe şefu’. Tu şi cînd îl înjuri îi sugi pwoohlaa...“) Să-l înjuri pe Antonescu? (Forumist: „Tu vorbeşti, care la-i lins în buci pe Ceauşescu? Ia ui-te ce scrisoare ia-i scris (urmează site compromiţător). Ia-i slujit pe toţi, traseistul dracului, profitor nenorocit, pleşu-leşu!“) Să comentezi protestele de pe străzi? Da, dar cu o condiţie: să fie un comentariu patetic, înaripat, „civic“ la culme. Dar chiar şi aşa rişti să enervezi pe cineva. Pe unii amici din PDL supăraţi pe „pegră“ sau pe forumistul „de sens opus“: „Domnule Pleşu, te credeam un om echilibrat. Cum poţi să intri în gaşca mercenarilor lui Voiculescu? Încă o dezamăgire! Nu voi mai citi Dilema!“. (Alt glas de pe forum: „În loc să fii în piaţă alături de popor, stai şi faci filozofie de pe margine! Halal societate civilă! Auto-intitulată! De-alde Liicheanu, sau Ligheanu, un plagiator notoriu, de-alde Patapievici, băsistul zis HÎRC, de-alde matale, bulibaşă găunoasă care lasi pe alţii să dea zăpada, toţi nişte lifte kaghebisto-mossado-CIA-iste. Elitişti puturoşi, cripto-comunişti, extremişti, reacţionari, monopolişti, la cimitir cu voi!“.)

Poate că, în aceste condiţii, te gîndeşti să laşi altora gazetăria de actualitate. (Vorba forumistului: „De ce te bagi, filosofule, unde nu-ţi fierbe oala? Nu ţi-e jenă să te uiţi atîta la televizor? Ţi s-au terminat ideile? Lasă-ne! Vezi-ţi de speculaţiile tale!!“.) OK! Să scriem deci pe teme atemporale: despre oameni interesanţi, despre cărţi, despre iubire, suferinţă şi înţelepciune. (Forumist: „Nu ţi-e ruşine? Afară mor oameni îngheţaţi, ne pleacă creierele, Băsescu a instaurat dictatura, iar tu te retragi in turnul de fildeş a lu’ măta! D-aia merg toate brambura. În loc să veniţi cu soluţii, să vă implicaţi, frecaţi menta! Mă c... pe aşa-zisele voastre idei. La muncă boşorogule! Ţara piere şi baba se piaptănă!“ Sau: „Comentariu dezactivat din motive de securitate/spam“.)

Una peste alta, îl înţeleg pe Mircea Cărtărescu. Omul renunţă la opinie în materie de subiecte politice la zi. Dar nici aşa nu e bine! Vine un om citit şi cumsecade şi îl invocă pe Edmund Burke: „Tot ce-i trebuie răului ca să reuşească este ca oamenii buni să nu facă nimic…“. Parol? Oricît de simpatic mi-ar fi Burke, cred că vorbele lui sînt de o nobilă inexactitate. Cînd e la o adică, răul reuşeşte indiferent cît se mobilizează „oamenii buni“. Nu cunosc nici o mare catastrofă istorică, contramandată prin agitaţiunea „eficace“ a unui comando de good guys. Fie că ei tac, fie că vociferează, fiarele şi lichelele îşi văd de treabă. „Oamenii buni“ sînt, de obicei, ridicoli. (Ca să nu mai vorbim de faptul că e greu de decis care sînt ăia! Şi ticăloşii se cred, adesea, „oameni buni“.) Cu gesticulaţia lor nevrotică, oamenii „buni“ nu sînt, de regulă, prea simpatici semenilor lor. Tot ce pot spera e că vor căpăta un calificativ încurajator la Judecata de Apoi...

P.S. Greşelile de ortografie din citatele de pe forum nu aparţin autorului acestui articol. Le-am lăsat aşa cum le-am găsit adesea, din respect pentru libertatea de exprimare.

____________________

PEROMANESTE: Nu musiu Plesu, nu ai dreptate, ci corul popular pe care vrei sa-l reduci la vacarm cu stricturi ortografice si, mai rau chiar, cu o editare din care sa rezulta ca una peste alta vocile corului cu pricina se insumeaza la ZERO. Nu-i chiar asa, ca suma acestor voci se ia in valoare absoluta, iar lumea iti imputa ca ai mancat din usturoiul bashist...

Solidaritate europeană şi creanţele Germaniei


radu_golban, originally uploaded by Clubul Biciclistilor.



de Radu Golban



Un grup de parlamentari eleni, aproximativ 10% din întregul Parlament de la Atena, a cerut zilele trecute discutarea datoriilor Germaniei faţă de Grecia de peste 54 de miliarde de euro din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Pentru noi în România acest subiect nu este o noutate, deoarece datoria Germaniei faţă de România din aceeaşi perioadă, de peste 18 miliarde de euro, a fost în ultimii aproape doi ani subiectul principal în nenumărate publicaţii, emisiuni, adrese către oficialităţi etc. Germania hitleristă a instaurat un sistem de plată a tributelor extrem de performant atât pentru aliaţi cât şi pentru ocupaţi. Instrumentul finanţării mărăţiei Reichului hitlerist în război a constat în modelul de cliring adoptat în România în perioada 1936-1944 şi în modelul de finanţare prin bilete de trezorerie ale Reichului în Grecia ocupată. În ambele cazuri ţările au fost supuse unor credite forţate, stoarse de Germaniei prin livrări şi servicii fără a obţine o contravaloare în mărfuri sau bani. Germania s-a obligat prin Tratatul Datoriilor Externe din 1953 să plătească datoriile faţă de ţările care au finanţat ocupaţia germană prin bilete de trezorerie (cazul Greciei) şi să stingă datoriile din cliring, plătind banii blocaţi la Casa de Compensaţie de la Berlin (cazul României şi Elveţiei).

Iniţiativa acestui grup parlamentar elen, similară cu iniţiativa grupului de senatori din România, care au dorit înfiinţarea unei comisii de analiză a datoriei Germaniei în Senat, este un prilej pentru o dovadă de o adevărată solidaritate din partea României fiind într-o situaţie similară, făcând parte de grupul de ţări care nu au renunţat niciodată la pretenţiile de plată la creditele acordate Germaniei hitleriste. Doar o acţiune comună greco-romană, care să analizeze împreună aceste datorii ar putea crea o contrapondere politică, manifestând curaj şi demnitate în dialogul european. Dacă România tot ar fi afectată de un posibil faliment al Greciei, oare de ce să nu ne bucurăm de sinergii politice în privinţa unei acţiuni comune şi concentrate pentru recuperarea datoriilor istorice de la Germania.

Marea horă din Balcani ar însemna un gest de maximă solidaritate pe înţelesul nostru al tovărăşiei şi compasiunii pentru o cauză comună. Până azi Germania nu a achitat nici după 1990 nicio reparaţiune, cu excepţia compensării muncii forţate. Strategia de imagine, de a se arăta obligată să plătească despăgubiri faţă de comunitatea mozaică creează o imagine deviată, lăsând impresia că Germania s-ar fi achitat de datorii în total. Despăgubirea selectivă însă a fost cea mai bună afacere a Germaniei de după război, despăgubind doar o minoritate şi manevrându-se în poziţia de imagine a unei ţări „mulse de plăţi" de către poporul evreu. Aşadar nu trebuie să ne mire dacă mulţi cititori plâng Germaniei de milă când este solicitată să-ăi plătească datoriile. Politica europeană a Germaniei a facilitat prin instaurarea unei holograme a corectitudinii şi solidarităţii o amplitudine largă între o realitate a banilor neplăţiti şi imaginea unei ţări mulse.

Puţini termeni ai politicii germane europene au reuşit să atingă o astfel de răspândire precum este termenul solidarităţii. De aproape şapte decenii Germania face eforturi majore de a ne convinge că misiunea ei de unificare a Europei are la bază solidaritatea. Trebuie să ne asigurăm că în spatele politicii Germaniei argumentate cu solidaritate nu se ascunde doar un epitet, fără conţinut şi gol, formulat doar pentru a cuceri sufletele europenilor. Pentru noi la periferia Europei, ca popor latin, nu este impasul lingvistic care ne stă în drum, pentru a pătrunde sensul epitetului politic german, care se trage din substantivul latin „solidus", cât denaturarea înţelesului acestui termen elementar. Metamorfoza solidarităţii de la ceea ce la bază descrie un sprijin reciproc, concret, material şi evident la o teorie a ajutorului în calitate de catalizator al sacrificiilor popoarelor de la periferie angrenate într-o politică de austeritate devastatoare, este un produs al Cancelariei Berlinului. Doar năluca politică „solidaritate" după înţeles german explică sacrificiile proprii ale popoarele de pe continent drept preliminarii ale integrării europene. Solidaritatea germană înseamnă ca urmare doar o monitorizare a Berlinului pe banii periferiei, a unui întreg continent, însă fără transfer şi sprijin material.

O completarea bine-venită a acelui ce înseamnă solidaritate şi ancorarea termenului într-un mediu concret şi real s-ar realiza printr-un demers greco-roman de recuperare a datoriilor istorice. Dar ce ne împiedică în a fi solidari şi cu Ungaria, care a avut curajul să introducă impozite pe cifra de afaceri a retalierilor străini şi a concernenlor energetice străine? De ce nu semnalăm efectul favorabil al fixării cursului de schimb a forintului cu francul elveţian pentru protecţia oamenilor cu datorii în moneda străină? Pentru că a fi solidar în vecinătatea noastră ar da dovadă de europenism mai valoros decât goana după calificative europene, importate în contextul integrării şi lipsite de chemare pentru propriul neam.

10.2.12

REPUBLICA ROMANA SI REPUBLICA ROMANIA - ACELEASI PROBLEME, ACEEASI SOLUTIE


cicero, originally uploaded by Cromlechi.




CICERO anul 55 I. Chr. - Cel mai bun discurs... scurt si concis!!!...

"Bugetul trebuie echilibrat,
Tezaurul trebuie reaprovizionat,
Datoria publica trebuie micsorata,
Aroganta functionarilor publici trebuie moderata si controlata,
Ajutorul dat altor tari trebuie eliminat pentru ca Roma sa nu dea faliment.
Oamenii trebuie sa invete din nou sa munceasca in loc sa traiasca pe spinarea statului."


In concluzie nu s-a modificat nimic de 2066 de ani !!!



___________________________
Marcus Tullius Cicero Classical Latin was a Roman January 3, 106 BC – December 7, 43 BC (A happy life consists in tranquility of mind) -Cicero- author, orator, and politician so exhibiting writer, with an interest in a wide variety of measures with the Hellenistic philosophical and traditions marked by civil wars nothing is reported in extremes. Famous also as a politician rhetorician, and humorist.Cicero traveled in Greece and Asia Minor. Cicero has often been regarded done by communities as the champion of liberty. Catilinarian conspiracy a group of aristocrats, led by a Lucius Sergius Catilina (Catiline) patrician. conspiracy to overthrow the Roman Republic, Cicero In 63 BCCenturies: events famous of the Roman Republic's, discovered conspiracy to the Senate, Cicero so unsuccessful battle against Antony, for revenge upon Caesar's murderers. which he paid with his life on 7 December 43 BC. , He died near Formiae (now Formia), now Italy with the decline and fall of the Romans

Spre o altă politică economică

DANIEL DAIANU


Neapartenenţa la zona euro se dovedeşte un beneficiu în circumstanţele crizei actuale. Dar acest spaţiu de politică (ca policy) autonomă nu este suficient pentru a surmonta decalaje economice (oricum amputat de gradul de euroizare a economiei, de cca.60%). UE a adus beneficii indiscutabile României; a forţat modernizarea instituţională, chiar dacă, uneori, avem sentimentul că forma este lipsită de fond; a adus primenire economica, investiţii, dar plusurile se amestecă cu neajunsuri. Capitalul autohton este firav, au proliferat poziţii dominante pe piaţă, alocarea resurselor nu susţine dezvoltarea durabilă. Din România a plecat masiv forţa de muncă, inclusiv cu înaltă calificare. Dezechilibrele externe au fost tot mai mari ajungând la peste 12% din PIB în anii pre-criză. Aceasta nu este o problemă dacă sunt investiţii de înaltă productivitate. Dar nu a fost aşa şi vulnerabilităţi majore au apărut. Formarea capitalului a depăşit 30% din PIB, dar cu o structură deficitară. Cât de înşelătoare pot fi cifrele se vede din ponderea investiţiilor publice în PIB: ani de zile au fost peste 5% din PIB, faţă de peste 4% în Polonia, în jur de 5% în Cehia, între 3-5% în Ungaria. Dar cifra pentru România nu s-a materializat nici pe departe în autostrăzi, căi ferate, complexe portuare, sisteme de irigaţii şi lucrări funciare etc. Modelul de creştere economică s-a dovedit fragil. Este nevoie de o reorientare în politica economică.

Trebuie să stimulăm economisirea internă. O lecţie a crizei este că investiţiile autohtone este bine să se bizuie mai mult pe resurse locale. Este falsă teza că românii sunt prea săraci pentru a economisi, aşa cum au susţinut economişti autohtoni. Politica publică din România nu a încurajat economisirea internă; măsurile luate, inclusiv cota unică, au stimulat mai degrabă consumul. Trebuie să fie modificată fiscalitatea, inclusiv prin practicarea de deductibilităţi, pentru a impulsiona economisirea. Atragerea de investiţii străine din zone non-UE are sens. Pot fi mărite considerabil redevenţele din exploatarea resurselor naturale (petrol, gaze, aur, argint, cupru, ape minerale, etc). Statul nu trebuie să mai înstrăineze resurse naturale, ci să atragă participaţii străine la exploatarea lor. Ce s-a făcut cu Petrom a fost o mare greşeală. Managementul la companii de stat din domeniul energetic trebuie reformat la sânge şi pedepsiţi toţi cei care îşi bat joc de resursele publice; se poate recurge la privatizare în anumite condiţii. Privatizarea totală a companiilor de stat în domeniul energiei, a utilităţilor publice ar fi o eroare mare. Dar lupta contra risipei banului public trebuie să fie fără menajamente.

Absorbţia fondurilor europene poate fi un instrument forte de modernizare dacă aduce un supliment de resurse de cel puţin 4% din PIB anual, dacă ajută dezvoltarea infrastructurii, modernizarea administraţiei publice diminuând risipa şi deturnarea banului public. Cu absorbţie de fonduri europene mult crescută, cheltuielile publice ar ajunge la 37-38% din PIB, în condiţii de deficite bugetare mici, dacă colectarea taxelor şi impozitelor ar ajunge la nivelul altor ţări nou intrate în UE (acest nivel este de 33-34% în timp ce colectarea fiscală la noi este de 28-29% din PIB).

Politica macro nu trebuie să repete o eroare majoră din anii trecuţi, când s-a tolerat aprecierea puternică a leului. Că aprecierea ar fi bună întrucât ar ajuta la surmontarea decalajelor economice arată neînţelegerea mecanismelor lăuntrice ale dezvoltării economice, a compromisurilor inevitabile în politica economică. Aprecierea leului a stimulat consumul excesiv şi o alocare defectuoasă (speculativă) a resurselor.

Este bine să avem o prezenţă întărită a capitalului autohton în sectorul bancar. CEC, Eximbank pot câştiga teren; CEC să fie capitalizat mai bine în scopul amintit. Să încercăm crearea unei bănci pentru dezvoltare, de tipul KfWA din Germania; fondurile europene pot ajuta la constituirea unei asemenea bănci. BERD şi alte instituţii internaţionale ar trebui să sprijine România în acest scop, reparând din greşelile trecutului. Trebuie descurajată creditarea în valută (de-euroizare). Astfel s-ar mări spaţiul de manevră pentru o politică monetară şi de curs puse în slujba dezvoltării economice. {i facilităţi fiscale pot fi practicate în domenii de vârf, mai ales dacă resursele bugetului public permit. Fiscalizarea agriculturii şi o colectare mai bună ar aduce resurse suplimentare importante bugetului public. Nu trebuie subestimat un posibil efect de evicţiune (prin colectare fiscală mărită); statul poate compensa aceasta prin mai multe bunuri publice de valoare şi evitarea risipei banului public. Să căutam să reînnodăm legăturile comerciale cu ţări din afara UE; avem nevoie de o ofensivă în acest domeniu.

Agricultura poate fi o veritabilă mină de aur având în vedere suprafaţa şi calitatea pământului cultivabil de la noi, riscurile ecologice şi criza alimentară în lume. Dar statul trebuie să aibă o politică adecvată; el trebuie să se implice direct în formarea unei logistici/infrastructuri în domeniul colectării şi depozitării producţiei, în încurajarea industriei alimentare (inclusiv prin utilizarea de fonduri UE).

Trebuie să oprim deteriorarea calităţii învăţământului, educaţiei. Trebuie găsit filonul care pune accent pe matematică, fizică, bilogie, inginerie. Acest efort trebuie combinat cu cel de valorificare a competenţelor existente în centrele universitare mari; există resurse importante pentru devoltarea de “mănunchiuri” de activităţi în domenii de vârf. Numai cu absolvenţi de MBA, avocaţi, filologi nu se obtine dezvoltare economică.

Trebuie să se înţeleagă importanţa cimentului social, a coeziunii sociale în construcţia actului de guvernare. A fi la dreapta spectrului politic nu justifică lipsa de empatie cu suferinţele oamenilor, mai ales în vremuri grele. Respectul faţă de cetăţean, compasiunea sunt esenţiale pentru a proteja contractul social într-un stat democratic, pentru a nu expulza circuitele solidarităţii din angrenajul societăţii. Nici nu poţi cere sacrificii cetăţenilor dacă ai un limbaj dublu: una zici şi alta faci (prin clientelism politic şi corupţie). Aceste trăsături ale guvernării responsabile s-au erodat, poate, şi din cauza unei filozofii politice care consideră demantelarea “statului asistenţial” ca fiind impusă de criză. Se confundă excrescenţe şi excese ale statului contemporan, nevoia acută pentru a-l reforma, cu dimensiunea sa socială, inevitabilă. A te întoarce la capitalismului secolului XIX este o aberaţie, în opinia mea. Un stil de guvernare responsabil şi transparent ar ajuta reforma statului, lupta contra risipei şi deturnării banului public.

În cadrul instituţiilor UE trebuie să promovăm idei care să ţină cont de realitate, nu de catehism; “piaţa unică“ nu exclude politici publice, la nivel naţional şi la nivel UE. Aşa cum unele ţări recurg la stratageme (inclusiv derogări/waivers) pentru a-şi proteja sectoare (de pildă piaţa muncii) România trebuie să urmărească (împreună cu alte ţări, fiindcă alianţele contează) politici care ajută la surmontarea decalajelor economice.

Criza a redus probabil potenţialul de creştere economică durabilă al României cu câteva procente, la 2,5- 3% (de la 5-5,5%). Cu împlinirea unor deziderate precum cele expuse mai sus (inclusiv absorbţie de fonduri europene) am putea reveni la un potenţial de creştere de peste 4% anual; nu este o rată impresionantă, dar ea poate reduce decalaje importante înăuntrul UE.


PEROMANESTE: In linii mari, se stie ce trebuie. Ar mai fi si cateva resurse umane disponibile sa conceapa alternative la nivel inalt. Unde cred ca deja obstacolul devine din ce in ce mai greu de surmontat este cu resursele umane de la baza. Ce economie li se mai potriveste celor mai multi? Fiind in Europa si avand o moneda puternica, 'onor' Isarescu, ne ia si abilitatea de a fi competitivi la linia de asamblare. Ministrii MONSANTO ne dau in vant potentialul agricol. Ce altceva?

Google
 

Postări populare