Anunţ publicitar al Statului Român in ziarele mari ale lumii:

Cine a putut, ştiut şi vrut a plecat.

Avem nevoie de ajutor!
Plătim la nivelul pieţei.
Preferăm vorbitori de Româna!

______________________________


poante § intelart § cafeneaua
© 2005
cel mai vechi blog peromaneste

28.1.14

incetul cu incetul, mi-am data seama ca, pe o tema sau alta, cineva a gandit cu mult inaintea mea, ca nu as fi ajuns niciodata atat de departe de unul singur

La Zurich, fostul magnat Mihail Hodorkovski a acordat reporterilor de la Moskovski Komsomolet primul intreviu de dupa conferinta de presa organizata imedit dupa eliberarea sa din inchisoare, pe 20 decembrie 2013, dupa zece ani si trei luni de detentie. Le Monde a preluat ample fragmente din aceasta marturie.

Lumea credea ca nu veti mai iesi niciodata...

Asa gandeam si eu! Cand ti se promite ceva bun e mai bine sa nu acorzi atentie, sa nu te bucuri. Pentru ca daca te bucuri in van, apoi e foarte greu. Fiecare reactioneaza psihologic in felul sau. Modul meu este de a trai dupa principiul ”nu crede, nu te teme, nu cere nimic”. E motivul pentru care, daca mi-ar fi cerut sa-mi scriu cererea de gratiere, nu as fi facut-o.

Cine v-a propus-o?

Hans Dietrich Genscher (fost vicecancelar german, ministru de Externe - in perioada reunificarii Germaniei -, membru al Partidului Libertal Democrat). Nu personal, desigur. Prin intermediul unui avocat. Dar stiam ca Putin e in spatele propunerii.

Cum ati stiut?

Il stiam. L-am simtit. L-am citit. Detaliile conteaza mai putin aici.

Si de ce a decis Putin sa va elibereze?

Am pus intrebarea asta tuturor. Am propria versiune, care tine putin de teoria conspiratiei, este adevarat. Cred ca anturajul lui Putin, sau cel putin o parte a anturajului lui, a devenit prea increzator in influenta pe care o poate avea. A fost un mod de a demonstra anumitor indivizi ca nu pot influenta mereu deciziile presedintelui. Mi s-a spus ca unii dintre ei au aflat despre eliberarea mea din presa. El ia singur deciziile. Nustiu daca este un principiu bun pentru a conduce o tara. Dar din moment ce ai construit o struictura de putere pe verticala, asta este consecinta.

Ati fost arestat acum mai bine de zece ani. Erati atunci in avionul personal, in drum spre Siberia...

Da, faceam o escala la Novosibirsk, pentru a alimenta. Am asteptat, am asteptat si apoi avionul s-a deplasat intr-o zona in care am fost incercuiti de oameni inarmati. I-am vazut prin hublou, abia se insera. Erau la 50-100 de metri.

A fost o surpriza?

O surpriza la care ma puteam astepta. Am primit o citatie de la procuror pentru a depune marturie. Sincer, ma candeam ca vor astepta intoarcerea mea la Moscova. Data citatiei era depasita deja, dar le-am spus ca ma voi duce dupa calatoria de afaceri. Eram in drum spre Irkutk, in Arctica. Mi-am spus: la intoarcere ma voi prezenta. Dar au preferat sa actioneze altfel. Nu a fost o arestare, notati bine. Era o citație! Se pare ca asa citeaza martorii unitatile de elita ale FSB.

Ce ati simtit cand avionul a fost luat cu asalt?

Nu a fost luat cu asalt. S-au suit in liniste la bord. Nimeni nu s-a precipitat, nimeni nu a tipat.

Niciun ”toata lumea la pamant !?"

Povesti! Acesti oameni nu erau oarecine. Au trimis oameni pe care ii cunosteam, pentru a evita un conflict. Nu spun ca-mi erau amici, dar ii cunosteam. Si am inteles ca daca trimit dupa bine o unitate de elita a FSB, asta nu este intamplator. Desigur, se mai puteau schimba lucrurile la Moscova, dar speranta asta a mea era mica si v-am spus ca nu-mi place sa ma hranesc cu sperante. De aceea m-am gandit la ce ar trebui sa spun, sa fac. De exemplu, i-amn dat avocatului meu mobilul si laptopul. Nu mi-au confiscat nimic. Si pana la Moscova, in patru ore de zbor, am avut timp sa ma gandesc la ce atitudine sa adopt, la administrarea companiei in lipsa mea. M-am concetrat pe lucruri foarte practice.

Un respiro pretios pentru dumneavoastra...

Da, mi-au oferit o ocazie pretioasa. Dar, vedeti, nimeni nu m-a interogat cu adevarat. Nu au perchezitionat niciodata locuinta mea. Si la a doua ancheta impotriva mea am cerut un interogatoriu. ”De ce ar trebui sa stim mai multe?”, a fost raspunsul.

Cum a fost sosirea in lagarul penitenciar?

Prima ”zona” in care am ajuns era o zona neagra...

Zona neagra? Adica?

Sunt trei feluri de zone in universul penitenciar. Trei categorii de reguli interioare, daca vreti. Zona neagra, zona rosie si zona de regim. Zona normala este zona de regim. Aici regulamentele se aplica de la A la Z. In zona neagra la comanda sunt detinutii de drept comun.

Faimosii ”vorî v zakone”?

In zilele noastre nu mai sunt acesti ”regi” ai lumii criminale. Sa zicem ca sunt ”autoritati” care executa ce le spune administratia penutenciarului, care este mereu retrasa, ascunsa in spatele lor. Aici nu se aplica regulamentele de ordine interna. In zona rosie in schimb, administratia foloseste detinuti (zek) pentru a-i controla pe ceilalti detinuti. Nu exista refguli decat cele ale detinutilor: batele si toate celelalte. In zona rosie nu exista reguli, este zona arbitarului total, un bordel.
In zona neagra insa totuol este pozibil. De exemplu, detinutuil poate iesi din baraca sa pentru a se plimba, desi nu pana foarte departe. Aceasta este imposibil in zona de regim. In zona neagra, bucatarul poate pune de o parte ceva alimente si le poate pregati pentru admninistratia inchisorii. In zona de regim este exclus, totul este diferit.

Si unde e mai bine sa fii?

Pentru un detinut obisnuit, adica 90% dintre detinuti, ordinea din zona de regim este cea mai buna. Pentru cei 10% care au ceva resurse sau o autoritate mai mare, zona neagra este de preferat. Daca au telefon, mancare, votca, droguri, aici au voie cu ele. Cat pentru mine, mi-era egal...

Cine v-a explicat acest mod de functionare in zona?

Rusii au o idee clara despre ce este o inchisoare. L-am citit pe Soljenițîn și pe Șalamov. Si inainte sa ajung in penitenciar am ptetrecut doi ani in arest preventiv. Mai concret, cand ajungi in penitenciar, ti se spune ca esti un ”negru”, de exemplu. Adaptarea se face treptat, o perioada stai in ”carantina”, intr-o baraca in care un detinut experimentat, un ”mujic” mi-a explicat totul in detaliu. Este o intructie, in sensul literal al termenului.

Asadar ati intrat repede in matrice...

Nu am fost surprins, cu o exceptie. La sosire am fost dus in fata unei comisii care decidea ce va face detinutul in penitenciar. Si seful m-a intrebat: ”Care e rangul tau la bulau”

Adica?

Da, deci insusi comandantul m-a intrebat. L-a privit cu stupoare. Daca nu ar fi fost comandantul inchisorii poate ca as fi inteles. Dar aceasta intrebare, acest vocabular intr-un birou oficial...Nu ma asteptam sa vorbeasca si el in argoul penitenciar. Era un fel de disonanta cognitiva.

In cei peste zece ani de inchisoare ati cunoscut sute de detinuti. Cati dintre ei sunt nevinovati?

Total nevinovati? As spune 10%. Situatia difera de la un lagar la altul. In al doilea lagar unde am fost detinut, in Carelia, erau multi muncitori imigranti, circa 70%. Si multi dintre ei erau condamnati pentru delicte pe care nu le-au comis. Erau cei care ”aranjau” statisticile.

Am vazut la ce conduce votca si drogurile. Oribil! Oribil! Am vorbit cu unii ”observatori” pe care i-am intalnit. Ei insisi interziceu introduverea alcoolului in zona. Doar un mic cerc de privilegiati avea acces la alcool. ”In caz contrar, nu mai putem controla zona”, spuneau ei.Toti oamenii normali, politicosi pot sa paraseasca brusc lumea reala dupa doar un pahar. Am facut cunostinta cu un om deosebit cand era treaz. Doua crime, de fiecare data la betie. Mi-a spus: ”Mi-e frica de mine insumi. O sa ies, o sa beau din nou si a treia oara nu mai scap. Deci, voi pleca pentru totdeauna.”

In timpul detentiei ati publicat mai multe articole in presa rusa si internationala si se vede ca v-ati schimbat perceptia asupra lumii. Ce s-a intamplat?

Pentru a nu pierde firul vietii in acesti ani lungi de inchisoare, mi-am propus sa profit de tot ce au creat oamenii, am citit reviste serioase, lucrari filozofice; as minti sa spun ca mi-a placut, dar mi-am impus sa fac asta. Si, incetul cu incetul, mi-am data seama ca, pe o tema sau alta, cineva a gandit cu mult inaintea mea, ca nu as fi ajuns niciodata atat de departe de unul singur. E o impresie ciudata sa poti sa citesti despre lucruri care ti se pareau de neinteles. M-am cufundat in literatura, niciodata nu am mai citit atat de mult. Nu stiam mai nimic despre istoria Rusiei, de exemplu. Am citit ca scopurile nu pot fi, deseori, atinse si ca ce conteaza sunt mijloacele. Daca ele sunt morale, scopul este moral, daca ele sunt imorale, scopul este imoral.

V-ati gandit la judecatorul care v-a condamnat la 14 ani de inchisoare. La ce va gandeati cand erati in cusca de sticla la tribunalul Hamovniceski?

La inceput m-am intrebat daca intelegea ce se intampla. Dupa sase luni era evident ca intelege foarte bine. De atunci, am fost cuprins de greata de fiecare data cand il priveam. M-am pus in locul lui si m-am intrebat: ai putea spune ceea ce spune el?

E mila...

Foarte pe scurt, pot spune ca da.



J'ai retrouvé Mikhail Khodorkovski à Zurich, dans un restaurant. Il a accepté de me donner sa première interview depuis la conférence de presse à Berlin. Au menu, peu de politique : l'homme libre qu'il est depuis le 20 décembre 2013 ne veut ni se répéter, ni en dire davantage à ce sujet. La discussion porte sur un thème autrement plus grandiose. C'est un thème russe. La prison, l'univers du camp, la « zone » comme disent ses habitants. Cet homme de 50 ans au sourireencore timide fut jadis le plus riche de Russie. Puis, pendant dix ans et trois mois, il fut le « zek » Khodorkovski, un prisonnier très particulier.
Le monde croyait que vous n'en sortiriez jamais…
… C'est aussi ce que je pensais ! Quand on vous promet quelque chose de positif, il vaut mieux ne pas y prêter attention, ne pas se réjouir. Parce que si l'on se réjouit en vain, c'est dur ensuite. Chacun a sa manière de réagirpsychologiquement. La mienne est de vivre en suivant le principe « ne crois pas, ne crains rien, ne demande rien ». C'est la raison pour laquelle, s'ils ne m'avaient pas demandé de rédiger ma demande en grâce, je ne l'aurais pas fait.
Qui vous l'a proposé ?

Hans Dietrich Genscher [ancien ministre allemand, membre du Parti libéral démocrate]. Pas personnellement, bien sûr. Par l'entremise d'un avocat. Mais je savais que Poutine était derrière.

Et comment le saviez-vous ?
Je le savais. Je l'ai entendu. Je l'ai lu. Les détails importent peu ici.
Et pourquoi Poutine a-t-il donc décidé de vous libérer ?
Je pose la même question à tout le monde. J'ai ma propre version des choses, qui tient un peu de la théorie de la conspiration, c'est vrai. Je pense que l'entourage de Poutine, en tout cas une part de son entourage, a pris un peu trop ses aises au gré du président. C'était une façon de démontrer à des gens très précis qu'ils ne peuvent pas toujours influencer les décisions du président. On m'a rapporté que certains d'entre eux ont même appris la nouvelle par les médias. Il prend seul ses décisions. Je ne suis pas certain que ce soit un bon principe pour diriger le pays. Mais dès l'instant où vous avez construit une structure de pouvoir verticale, les choses se passent en conséquence. (La serveuse du restaurant lui sert une soupe de poisson fumante. Il sourit)
Et là-bas au camp, la nourriture était chaude ou froide ?
Dans la « zone » ? Là bas, les repas sont chauds. Tout ce qui tient à la nourriture, chaude, froide, bien préparée ou non, tout cela dépend des prisonniers. Ce sont eux qui sont à la cuisine. Par conséquent, s'ils servent les repas froids ou s'ils cuisinent très mal, les conflits sont immédiats. Pour la nourriture, c'est assez correct. Bien sûr, le choix des aliments à disposition n'est déjà plus du ressort du cuisinier.
Vous avez été arrêté il y a plus de dix ans. Vous étiez alors dans votre jet privé, en voyage en Sibérie...
Oui, nous faisions escale à Novosibirsk pour remplir les réservoirs. Nous avons attendu, attendu, puis notre avion a été déplacé sur un emplacement éloigné et nous avons remarqué que nous étions encerclés par des hommes armés. On pouvait les voir par les hublots, c'était en début de soirée. Ils étaient à 50-100 mètres.
C'était une surprise ?
Une surprise à laquelle je pouvais m'attendre. J'avais reçu une convocation du procureur à titre de témoin. Sincèrement, je pensais alors qu'ils attendraient mon retour à Moscou le dimanche suivant. La date de convocation était passée, mais je leur avais indiqué que je m'y rendrais dès mon retour de voyage d'affaires. J'étais en route pour Irkoutsk et l'Arctique. Je me suis dit : dès mon retour, je me présenterai. Mais ils ont préféré agir de cette façon. Ce n'était pas une arrestation, remarquez. C'était une convocation de témoin ! C'est ainsi que les unités d'élite du FSB convoquent les témoins. (Il sourit)
Mais lorsque vous avez vu qu'ils encerclaient votre avion, à quoi avez-vous songé ?
En revenant de mon dernier voyage professionnel à l'étranger, je m'étais bien rendu compte que le risque était devenu important. Et en partant pour ce voyage en province, je savais que mon sort était sans doute réglé. Mais rien n'était complètement sûr, je comptais encore sur un 20 à 30 % de probabilité d'yéchapper. La suite a montré qu'il en irait autrement.
Qu'avez-vous ressenti lorsqu'ils ont pris l'avion d'assaut ?
Il n'y a pas eu d'assaut. Ils sont montés tranquillement à bord. Personne ne s'est précipité, personne n'a crié.
Pas de « tout le monde à terre, couchez-vous ! » ?
Légendes ! Ces hommes n'étaient pas des inconnus. Ils avaient envoyé des gens que je connaissais, pour éviter tout conflit. Je ne dirais pas que c'étaient des amis, mais je les connaissais. Et j'ai compris que s'ils m'envoyaient une unité spéciale du FSB, ce n'était pas par hasard. Bien sûr, quelque chose pouvait encorechanger à Moscou, mais cet espoir était maigre et je vous ai dit que je n'aime pas me bercer d'espoirs. C'est pourquoi je me suis aussitôt mis à réfléchir à ce que je devais dire, aux choses que je devais remettre. Par exemple, j'ai confié mon alliance, mon mobile et mon ordinateur à mon avocat. Ils ne m'ont rien saisi. Et jusqu'à Moscou, durant ces quatre heures de vol, j'ai eu le temps de réfléchir à l'attitude que je devais adopter, à la gestion de mon entreprise durant mon absence. Je me suis concentré sur des questions terriblement pratiques.
Un moment précieux pour vous…
Oui, ils m'ont offert une occasion précieuse. Mais vous savez, personne ne m'a jamais sérieusement interrogé. Ils n'ont jamais fouillé ma maison. Et lors de la deuxième enquête ouverte contre moi, j'ai demandé pour rire un interrogatoire complémentaire. Ils l'ont refusé : « Pourquoi devrions-nous en savoir trop ? », ont-ils dit.
Comment se passe votre arrivée au camp ?
La première « zone » dans laquelle je me suis retrouvé était une zone noire….
Une zone noire ? C'est-à-dire ?
Il y a trois types de zones dans l'univers des camps. Trois catégories de règles internes, si vous voulez. La zone noire, la zone rouge et la zone de régime. La zone normale, c'est la zone de régime. Les règlements et les lois s'y appliquent de A à Z. Dans la zone noire, ce sont des détenus de droit commun qui commandent.
Les fameux « vory v zakone » ?
De nos jours, il n'y a plus tant de « vory v zakone » que ça. Disons qu'il s'agit plutôt de figures du crime, des « autorités » qui exécutent ce que l'administration du camp leur dit de faire. Mais l'administration pénitentiaire est toujours en retrait, cachée derrière leur dos. Et dans les zones noires, ce ne sont pas les règlements officiels d'ordre interne [ROI] qui s'appliquent, mais la « Notion ». Dans la zone rouge, en revanche, l'administration utilise des zeks, des prisonniers, pour gérerles autres détenus. Il n'y a pas de loi, ou plutôt c'est celle des détenus eux-mêmes : bastonnade et ainsi de suite. Dans la zone rouge, pas de « Notion », c'est ce qu'on appelle le bordel, l'arbitraire complet. Les règles sont complexes et connues. Ainsi, dans la zone noire, on ne parle pas le « mat ». Dans la zone noire, tout ou presque est possible. A certaines conditions, dans un camp noir, le détenu peut sortir de sa baraque et aller se promener. Pas trop loin quand même. Ce qui est impossible en zone de régime. Dans le camp noir, le cuisinier peut mettre de côté quelques aliments qui lui conviennent, les apprêter pour l'administration du camp et ne pas s'oublier au passage. Dans une zone de régime, c'est exclu, tout y est absolument différent.
Et où vaut-il mieux se retrouver ?
Pour un détenu habituel, soit 90 % des prisonniers, l'ordre qui règne dans le camp de régime est préférable. Pour les 10 % qui disposent de quelques ressources ou d'une autorité particulière dans la pègre, la zone noire vaut bien mieux. Ils y disposent du téléphone, d'aliments, de vodka, de drogue. Quant à moi, c'était égal…
Et qui vous a expliqué tous ces usages, le mode d'emploi de la zone ?
Les Russes ont une idée assez claire de ce qu'est la prison. J'ai lu Soljenitsyne et Chalamov. Et avant de me trouver dans la zone, j'ai passé deux ans en préventive. Plus concrètement, quand vous arrivez dans la zone, on vous dit tout de suite que vous êtes dans une « noire », par exemple. L'adaptation se fait progressivement. D'abord, on se retrouve en « quarantaine », dans un baraquement à l'écart, où un détenu local expérimenté, un « moujik » m'a tout expliqué en détails à mon arrivée. C'est une instruction au sens littéral du terme. Auparavant, le système était différent : le prisonnier passait par la baraque d'adaptation où, séparément, l'administration pénitentiaire et celui que l'on appelle « l'Observateur » évaluaient le comportement de l'arrivant. Il s'agissait de comprendre à qui on avait affaire afin de déterminer ensuite la place du nouveau-venu dans la hiérarchie du camp.
Vous êtes donc rapidement entré dans le moule…
Je n'ai pas été surpris. A une exception. En arrivant au camp, j'ai été convoqué devant une commission d'attribution, où l'on décide de ce que l'on va faire du prisonnier dans la vie du camp. Et là, le chef me demande : « Vous êtes qui dans la taule ? »
C'est-à-dire ?
Oui, le commandant lui-même me demande : « Vous êtes qui dans la taule ? »[Autrement dit : quel est votre rang dans le monde de la pègre]. Je l'ai contemplé, muet de stupeur. Si ce n'avait pas été le commandant de l'établissement, j'aurais peut-être compris. Mais cette question, ce vocabulaire, dans ce bureau officiel… Je ne m'attendais pas à ce qu'il parle en argot des camps. Il y a eu comme une dissonance cognitive. (Il sourit)
Et qu'auriez dû vous répondre ?
Il ne manque pas de réponses possibles. Chaque catégorie de prisonniers est baptisée par une « couleur » [comme aux cartes]. La couleur la plus basse se résume à toutes sortes de sobriquets insultants, les « déchus », par exemple. Ensuite, il y a les « laquais », les « moujiks », et ainsi de suite.
Et vous-même, qu'étiez-vous ?
Quand on a abordé le sujet, je leur ai dit : « Les gars, il va vous falloir corrigervotre système, parce qu'une nouvelle “couleur” est apparue dans les prisonsrusses : les prisonniers politiques. » Et la différence est capitale. D'un côté, contrairement au détenu réglementaire, je n'ai pas de difficulté à contacterl'administration pénitentiaire. Je peux tranquillement l'apostropheradresser une plainte au procureur ou au tribunal, ce qu'un détenu habituel ne peut pas faire. Mais de l'autre côté, je ne suis pas non plus de la catégorie de ceux qui travaillent pour l'administration, ceux que l'on appelle… je préfère taire leur nom…
… les « putes » ?
Oui, oui, oui. En ce sens, je n'ai pas de contact privilégié avec l'administration, ai-je précisé. Et il n'y a rien dans mes relations avec l'administration dont je devraisavoir honte. Mes compagnons ont compris. Ce sont des gens sensés. Ils ont simplement décidé que j'étais un extraterrestre. La vie du camp est ainsi faite : toutes sortes de gens y vivent et parmi eux un extraterrestre. Et on peut faire avec. On lui pardonne aussi beaucoup.
C'est-à-dire ?
L'administration pénitentiaire avait par exemple la hantise que l'on me photographie dans le camp. J'étais en zone noire. Des détenus avaient des téléphones et donc de quoi me photographier. Un jour, un type me dit : « Je peux te prendre en photo ? » Je réponds : « Vous savez que vous n'échapperez pas aux problèmes ensuite ? » « C'est mon affaire, je m'en occupe », ajoute-t-il.« Très bien, lui ai-je dit. Mais je ne te regarderai pas, je ne t'ai pas vu me prendreen photo. » Je suis un homme prévoyant. Je n'avais pas envie du tout que l'on m'assaille des habituelles séries de questions stupides. Il a pris la photo, elle est parue dans un magazine et il en a tiré 300 dollars, pas si mal pour un détenu. Mais dans le camp, ce fut aussitôt le branle-bas de combat. Et pas des moindres. On me convoque à l'administration du camp : « Qui vous a photographié ? » « Qu'est-ce que j'en sais ? » fut ma réponse. Après quelques menaces, je m'en suis tiré. Mais écoutez la suite : quelques temps plus tard, je suis à nouveau convoqué. Mais cette fois au « Kremlin ». Dans chaque zone, il y a un « Kremlin », c'est la baraque où loge « l'Observateur », le caïd du camp.
Et vous pouvez ainsi vous rendre d'une baraque à l'autre ?
Non, justement, c'est formellement interdit. « L'administration a donné son feu vert », m'a-t-il dit. Je me rends donc au « Kremlin », où m'attend Pacha le Mongol, notre « Observateur ». Un garçon tout ce qu'il y a de plus normal, 26 ans, et donc probablement un casier déjà chargé. Et le voilà qu'il se met à m'interroger comme les gardiens du camp auparavant : qui a pris la photo, comment ? etc... « Pacha,lui ai-je dit, pourquoi pensez-vous – j'ai toujours pris garde à vouvoyer les gens – donc que je devrais vous répondre. » Mais au camp, chacun sait ce qu'il en coûte de ne pas répondre à ce personnage-là. Et pourtant. Nous sommes restés debout à nous regarder fixement. Puis il m'a dit : « Bon, venez donc visiter ma baraque. »Et nous voilà partis. Voilà comment, dans la zone, les rôles se répartissent.
Vous êtes-vous parfois senti menacé par les autres détenus ? Ou par l'administration ?
Non. Je ne me suis pas fait de bile, et surtout pas à ce propos. A quoi bon ? Qu'est-ce que j'aurais pu faire pour me protéger ?
Pourquoi ne vous a-t-on pas tué ? En utilisant un détenu par exemple ?
La réponse est simple : Poutine l'avait interdit.
Vous en êtes sûr ?
Disons que c'est une supposition fondée de ma part.
Vous pensez que l'administration du camp savait qu'il fallait prendre garde à vous, vous porter une grande attention ?
Oui. Je ne m'en suis pas rendu compte tout de suite. Mais après six mois j'ai compris qu'il y avait une stricte interdiction de me toucher.
Dans la zone noire, vous avez pu parfois téléphoner ?
On me l'a proposé, évidemment. J'ai toujours refusé. Je savais que c'étaient autant de provocations.
Et si vous l'aviez fait ?
La cellule d'isolement m'attendait. Je m'y suis tout de même retrouvé, cinq, six ou sept fois, je ne m'en souviens plus. Une petite pièce, une couchette attachée au mur, une borne où s'asseoir. Rien de très agréable. Un endroit où il faut fairepreuve de self-control.
En plus de dix ans, vous avez fréquenté des centaines de détenus. Selon vous, combien parmi eux sont innocents ?
Tout à fait innocents ? Je dirais 10 %. D'un camp à l'autre, la situation peut êtretrès différente. Dans le deuxième camp où j'ai été détenu, en Carélie, il y avait beaucoup de travailleurs immigrés, peut-être 70 % de l'effectif des prisonniers. Et parmi eux, beaucoup de gens « chargés » de délits qu'ils n'ont pas commis. Ce sont autant de coches pour la statistique criminelle. Et de préférence, on s'en prend à ceux qui ont déjà séjourné en prison ou dans la zone.
Et après toutes ces années derrière les barbelés, en quoi votre regard a-t-il changé ?
J'ai vu à quoi menaient la vodka et les drogues (il est soudain ému). L'horreur ! L'horreur ! J'en ai parlé avec certains « Observateurs » que j'ai rencontrés. Eux-mêmes interdisent que l'alcool soit distribué dans la zone, cela doit rester réservé à un petit cercle de privilégiés. « Sinon, m'ont-ils expliqué, nous ne pouvons pluscontrôler la zone. » Et tous ces gars gentils, polis, respectueux en temps normal lorsqu'ils sont sobres, peuvent soudain quitter le monde réel après avoir bu un verre. Là-bas, j'ai fait la connaissance d'un type magnifique lorsqu'il était sobre. Deux meurtres. Les deux fois lors d'une cuite. Il me disait : « Je me fais peur à moi-même. Je vais sortir, je vais boire et je n'échapperai pas à la troisième fois. Alors, je partirai pour toujours. »
Durant votre détention, vous avez publié bon nombre d'articles dans la presse russe et internationale. On vous y sent changer peu à peu de perception du monde. Vous parlez de vos nombreuses lectures, de vos découvertes intellectuelles. Que s'est-il réellement passé en vous ?
Pour ne pas déjanter, ni perdre le fil de la vie durant ces longues années de prison, je me suis donné pour but de saisir ce qui peut arriver à l'homme, je me suis contraint à lire des revues sérieuses, des ouvrages de philosophie ; je mentirais en disant que cela me plaisait, je me suis forcé. Et peu à peu, j'ai constaté que sur un thème ou un autre, quelqu'un avait réfléchi bien plus avant que moi, que seul, je ne serais jamais parvenu à me porter aussi loin. C'est une curieuse impression que de pouvoir lire sur ce qui vous paraissait inatteignable. J'ai plongé dans la littérature, je n'avais jamais lu autant auparavant. Je ne savais presque rien de l'histoire de Russie, par exemple. J'ai découvert un auteur français, une femme, et sa théorie sur « l'inaccessibilité du but ». Remarquable. Elle arrive à la conclusion que le but est souvent inatteignable et que ce qui importe, ce sont les moyens de s'en approcher. Le chemin. Il faut parler des moyens. Des moyens moraux rendent le but moral. Et des moyens immoraux rendent le but immoral, indépendamment de ce qu'il semblait être initialement.
Pensez-vous parfois au juge Danilkine, qui vous a condamné à quatorze ans de prison ? Que pensiez-vous de lui lorsque vous l'observiez depuis votre cage de verre au tribunal Khamovnitcheski ?
Au début, je me suis demandé s'il comprenait ce qui se passait. Après six mois, il est devenu évident qu'il comprenait parfaitement. Depuis lors, j'ai été pris de malaise, d'inconfort même en le regardant. Je me suis mis à sa place, j'ai pensé : pourrais-tu dire ce qu'il dit ?
C'est de la pitié ?
Très sommairement, on peut le dire ainsi.

GLOSSAIRE : les Mots de la « Zone »
Autorité : chef ou responsable des structures du Crime, disposant d'un groupe à ses ordres, au sein du pénitencier, du camp ou à l'extérieur.
Couleur : catégorie à laquelle appartient un détenu. Elle est déterminée en fonction du curriculum vitae criminel, de l'attitude du détenu dans la zone, de ses mœurs et de décisions prises par les « autorités » en place parmi les détenus. A chaque couleur correspond un code non-écrit des usages, des droits et des devoirs parmi les prisonniers.
Fiéin : langage spécifique aux camps et à l'univers carcéral.
Kremlin : baraque ou loge de l'Observateur. Dispose en général de nombreux avantages et privilèges.
Laquais : une des couleurs du bas de l'échelle hiérarchique.
Mat : argot formé sur quelques vocables à connotation sexuelle, dont l'usage est considéré comme dégradant dans la vie quotidienne de la société russe, mais peut être employé de manière courante et sous forme de langage dans la pègre ou par simples expressions à caractère vulgaire.
Moujik : en argot des camps, personnage important dans la hiérarchie des détenus. Responsable.
Notion : règle coutumière codifiant les comportements et leurs conséquences dans la zone. Les moujiks, et surtout l'Observateur, veillent à la faire respecter.
Obchtchak : caisse commune appartenant à un groupe criminel ou à une zone. Sert à financer les fournitures de nourriture, narcotiques ou autres jusque dans le camp, à assurer une aide aux familles de détenus, à assurer la défense de certains membres, etc.
Observateur : autorité informelle suprême de la Zone parmi les détenus. Dispose de pouvoirs étendus sur ses co-détenus grâce à ses hommes de main. Assure le respect de la Notion, et gère l'Obchtchak s'il existe. A ses relais dans le camp, dans les autres camps, dans la pègre à l'extérieur, dont il reçoit et à qui il transmet les informations nécessaires.
Putes : les « balances » du camp. Catégorie de détenus au service de l'administration pénitentiaire.
Vory v Zakone (littéralement « voleurs dans la loi ») : Rois de la pègre, selon la tradition russe et soviétique. Elite de grands criminels cooptés par leurs pairs, à l'autorité incontestée, dans la zone comme dans le monde extérieur, refusant habituellement de coopérer de quelque façon avec l'autorité et l'Etat.
Zek : (diminutif de zakliuchionny) prisonnier.
Zone : univers carcéral, ou une de ses composantes (camp à régime général, sévère, spécial, etc.).
Da click aici ca sa vezi totul!

27.1.14

Ucraina ?! Urmeaza oare .. partajul ?! Si noi?

Gita Bizonu'

De ceva timp in Ucraina este mare scandal pe Maidanu National … 
Demonstratii, bataie morti, molotoave. Zavera se intinde in Ucraina .. cf hartilor  

Roșu: orașe in care au fost ocupate clădirile guvernamentale. Verde: orașe în care au avut loc doar proteste. Sursa: rt.com


roşu - regiunile unde manifestanţii au ocupat sedii ale instituţiilor guvernamentale, cu roz, provinciile unde protestele sunt încă la început FOTO: LIGA.NET 
Acu ca zavera a ajuns si la Cernauti.. unde cica se striga ''UE, România, ajută-ne!''
Situaţia tot mai fragilă din Ucraina îngrijorează Moscova. Ieri dimineaţă, preşedintele Vladimir Putin a condus o şedinţă operativă a Consiliului de Securitate al Rusiei, dedicată violenţelor din Ucraina. Tot ieri, liderul comisiei de politică externă din camera superioară a parlamentului rus, Mihail Marghelov, a denunţat "o tentativă de lovitură de stat" la Kiev. 
În urmă cu doar câteva zile, anticipând o extindere a protestelor pro-europene spre vest, ultranaţionalistul rus Vladimir Jirinovski a declarat că doar divizarea Ucrainei între vestul catolic şi estul ortodox mai poate pune capăt violenţelor. Ucraina, la un pas de sciziune 
Internaţional > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/1078727.html#ixzz2rRqKfW1j 
Ma rog Rusia nu se agita.. (inca) insa nebunu de servicu a fost “valoros” de aceasta data.
Si acu sa recapitlez nitelus : 

Ucraina : suprafata 603.628 kmp,  populatie 44.854.065 (2013) locuitori cu puternice capacitati siderugice si agricole. Adica very nashpa dpv al UE care are deja prea multe!! Plus ca are capacitai industriale importante.
Insa are o mare slabicune – este extrem de dependenta de gazele rusesti pe care le cumpara la pret preferential. Cred ca la fel sta si cu petrolul .. Si ce este grav nu este dependenta ci de dependenta de preturi preferentiale – adica mici ca intre “fratii de aceasi mama”. Preturile preferentiale au menmtinut Ucarina in orbita ruseasca . Ca sa o mentina in orbita sa Moscova a accepta si unele “purtari necorespunzatoare” –adica pe sleau ciordelile ucraineine din gazele rusesti. 
Findca Ucraina este de o exceptionala importanta ptr Rusia. Rusia singura este doar o tara foarte mare , cea mai intinsa de pe glob. Impreuna cu Ucraina (suprafata, populatie, resurse) Rusia este un IMPERIU. Sa nu mai zic ca poziita geografica a Ucarinei permite exercitarea de presiuni asupra Slovaciei, Romaniei si Ungariei.  Si o zona mai larga de “acces” la Polonia.. Si mai rau Ucraina asigura “acesul” catre Stramtori – visul milenar al rhusilor .. Fara Ucraina .. politica Rusie ar trebui sa sufere multe “revizuiri” ..Si de aici dansul nuptial al Rusiei in jurul Ucrainei .. 

Insa mai este o mica problema aici : in est sunt f multi rusi.. Ucraina a fost "rotunjita" cu Novo Rusia (Noua Rusie, zone cucerite sau recucerite de la tatari, colonizate cu rusi) miluita cu Bucovina , cu Buceagu .. si cu Crimeia (asta primita pomana de la ucraineanul Hrusciov) .

Ucrainieni – aia “adevarati” (sau “malorusi” cf unei mai vechi terminologii) se afla mai la vest (ma rog sunt si la Moscova .. dar “baza”, vatra lor e mai la vest). In Occident se face mare garagata ca acestia ar fi mai “prooccidentali” si pe faptul ca aici a existat o biserica unita cu Roma destul de infloritoare  INSA dupa cate stiu Bogdan Hmelnițki era ortodox si mi se pare ca si diferndle religioas eua avut un oaresce rol in declansarea rebeliunii cazacilor..

INSA important este sa intelegeti ca de vreo 20 de ani presa “serioasa” din Occident a tot batut pe aceasta moneda a difernetierii religioase. Cand Jirinovski vorbeste despre  divizarea Ucrainei între vestul catolic şi estul ortodox .. ei bine el zice ceva ce occidentalii au tot citit in prea lor de ani de zile!!! Este un “motiv rational” pe care Occidentul “laic” si “secularizat” il adminte ca normal si firesc preferand sa uite in gnl ca acelasi vest presupus filoapusean si catolic  este de fapt nationalist ucrainean si destesta pe “muscali”.  De fapt desi slavi, desi ortodocsi, desi la "baza" rusi si Kievul este tatal tuturor Rusiilor ucrainienii (zisi si “malorusi” adica rusi-mici) si rusii (zisi velico adica mari rusi) se "iubesc" mult unii pe altii cam ca cainele cu pisica!! Au o istorie destul de incarcata in acest sens …

Ar mai fi cazul sa intelegeti ca Ucraina este o problema "lasata in suspensie" din anii 90.. Cand miticul (de la mit ) Apus s-a purtat cam miticeste ( de la Mitica in acceptiunea lu Sabin Gherman) findca ii era frica de Rusia (nu atat  militar cica o sa ii taie gazele si accesu la resursele siberiene) si de marimea Ucrainei. 


Insa .. cum s-a ajuns la actuala “distractie”? UE sau mai precis Federalnaya Respublika Gazpromaya a cerut ca conditie sine qua non eliberarea frumoasei Iulicica (pe cat de frumoasa pe atat de corupta) cestie mai greu de inghitit. La care Rusia a contracarat cu vreo 13 miliarde de euroi si gaze la pret preferential . Eu as zice ca Gazpromaya (fosta Germania) a pus special o conditie imposibila. 
Apoi au  inceput manifestatiile .. bataile, asaltul asupra caldirilor oficiale si se ajunge deja pe muche de cutit 


„În conformitate cu articolele 2, 3, 4, 21 din Legea Ucrainei „cu privire la autonomia locală”, Consiliul Regional a decis interzicerea activității Partidului Regiunilor și Partidului Comunist în regiunea Ivano-Frankovsk și folosirea simbolurilor acestor partide, ca fiind contrare intereselor naționale și care încălcă drepturile și libertățile cetățenilor ucraineni,” se spune în decizie.
De asemenea, Consiliul Regional a recunoscut Rada Populară din Ucraina și a format Comitetul Executiv care a inițiat organizarea detașamentelor populare de auto-apărare.”
http://unimedia.info/stiri/video-partidul-comunist-si-partidul-regiunilor-interzise-in-doua-regiuni-ale-ucrainei-71294.html
Partidul Regiunilor este partidul de guvernant in Ucraina … 
Deci deja avem un pas “inainte” facut  de opozitie – si poate in legatura si cu unele vizite ale lu’ Vicvky Nuland (opozitia din Ucraina este fosta putoare oranjata .. din 2004 care cam “emanatie” Soros era. Iar O’Laba este si el cam stampilat Gicu Soros). 

Care va fi urmatoare mutare ruseasca (mulscaleaca) ?!

Ar fi un interes rusesc sa rupa Nova Rossia de Ucraina .... la o adica sa "negocieze" Odesa (adica sa "cedeze" Odesa ucrainienilor .. ) punand mana si pe Crimeea (adica porturile militare!!)  INSA   azi momentul nu mi se pare prea prielnic.
“Mult mai bine” pentru Moscova ar fi fost in 2004 cand partea de vest (nationalist ardent) a “proclamat” ca presedinte pe Iuscencko  sa ii puna pe rusofoni sa isi “proclame” presedintele lor Ianukovici si totu’ ar fi decurs “natural” ca “ce sa ceri de la ucrainieni? E mai rau ca balcanicii!! Tatari crestini!!!” (eventual sa pui si niste tatari sa se declare indignati ca sunt amestecati cu asa niste salbateci ramasi in sec XIV!!)
Ce ar  avea de castigat Rusia (Rusland Russland uber alles!!!) ? “Recuperarea” Novo Rusiei , a Donbasului si mai ales a Crimeii si a porturilor sale militare …Daca s-ar ajunge la asa ceva 

Foto: springtimeofnations.blogspot.com

Ucraina (a adevarata plus ceva pomeni staliniste facute pe seama altora)  ar fi taiata de la iesirea la o mare – in sec XVIII si XIX ba si prin 1930 motiv de Ucraina (a adevarata plus ceva pomeni staliniste facute pe seama altora)  rezbel. Asta fiindca fara Odessa , Ucraina ar fi pur si simplu sufocata… economic.

In acesta varianta Romania ar fi din nou supusa direct imensei presiuni rusesti. Rusia ar “recupera”  Transnistria si ar declansa “recuperarea” Republicii Moldova.  Insa ar pune-o in ciocnire directa cu NATO (care ar trebui sa se simtza – mai ales Biroul Oval si 

Polonia PUNE LA ÎNDOIALĂ INTEGRITATEA Ucrainei
Prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk, consideră că acțiunile președintelui Ucrainei, Viktor Ianukovici, pun în pericol unitatea Ucrainei.
“Nu avem nici o îndoială că administrația președintelui Ianukovici și comportamentul său au dus la acest moment critic, în care unitatea statului ucrainean este sub semnul întrebării”, a declarat Tusk pentru “Radio Polonia”.
Potrivit premierului Tusk, Polonia va continua să sprijine alegerea europeană a Ucrainei, dar pe ucraineni îi așteaptă un “marș lung”. 
http://deschide.md/polonia-pune-la-indoiala-integritatea-ucrainei/#ixzz2rWdFXmD7
sa “bage” "ajutoare" in Romania. Nu cateva rable portugheze cumparate cu bani grei ci pe d’a moaca zeci de avioane noi samd).
Asa ca presupun ca Rusia va “negocia”  Odessa si Buceagul (eventual ar manevra ca Buceagul sa revina Moldovei) ca sa dea satiscafuctie Occidenetului (care acceptand restu’ va declara victorie in aplauzele idiotilor care il populeaza inclusiv diversi Pacepa si Tismaneni care nu e idioti ci doar agenti rusi)

Ptr ucrainieni (partea bestika) ar fi very naschpa rau sa se ajunga la partaj .. (ca ar fi intar5cati de la ajutoru rusesc su gaze la pret prefeferentila) si asta este un cosmar ptr Angelika markiza Austeritazii  .. fiindca ar trebui sa sprijine Ucraina euroepeana cu multe melarde de euroi … si sa le dea drumu sa lucreze in sfantul pamant Doicesc (verboten ptr romani si vulgari)

Si de aici se mai pune o intrebare- cat de dispusa este UE sa sustina economic Ucraina?! Fiindca in fara de marimea facturii (gaze samd) Ucraina mai ridica niste probleme : capacitati siderrugice prea mari (UE are supracapacitate!) capacitati agricole (un sol exceptional se zice) mult prea mari si numa de concurenta nu are nevoie UE !!! 
Sunt tare curios care ar mai fi sentimentele ucrainiene dupa o iarna in care ar ingheta in casa si cu somaj ridicat din cauza excluderii de pe piata rusa ..

Insa, intr-un mod  pervers,  eventulitatea partajului ar fi preludiul unei preluari partiale de catre UE. O bucata “scapata” Ucraina scapata de baza siderugica, industriala si cea mai mare parte a capacitatii agricole ar fi “digerabila” ca anexa externa.
Fiindca mai am impresia ca ce doreste “apusul” sunt fostele parti austriece cel mult  completate cu unele zone foste poloneze pana in 1650. Insa Kievul ar fi extrem de greu de inghitit … sau mai precis ar refuza el sa fie inghitit!! Diferntele culturale intre Ucraina si “vest” sunt mai mari decat intre “vest” si Oltenia!!!
Oricum situatia depanda si de disponibiliatea Angelikai von Austeritaten de a plati pretul korekt. 

Ma rog mai ramane cu ce crede ca vrea Biroul Oval .. da aici e confuzie mintala totala (sa ajungi sa fii aliat de facto cu aia care 9/11… )

Dar per total zic ca nu .. desi daca eu as fi in locu lu’ Vladimir as fi tentat sa rup pisica! Adica Ucraina. Insa spar putea sa ma insel si ca deja Vladimir cel Uscat Cae nu Iubeste Votca sa se fi decis :

Securitatea rusă de la Tiraspol a dat un ultimatum Republicii Moldova: în termen de o lună aceasta să îşi retragă trupele de la Tighina, oraş românesc aflat la Vest de Nistru dar sub ocupaţia parţială a trupelor ruseşti.

Doar la Tighina Republica Moldova mai deţine poliţişti care să reprezinte administraţia de la Chişinău şi care au misiunea de a asigura un echilibru pentru apărarea populaţiei româneşti din regiune. Securitatea rusă de la Tiraspol a cerut imperativ ca statul Republica Moldova să îi retragă din regiune în termen de o lună.
Citeste mai mult: adev.ro/n0048m

Si se prea poa sa se largeasca hora. Sau poate doar pretinde mai mult .. ca sa poata deveni “moderat” si “rational”  (nu prea si de unde stii.. Rusii sunt amatori de sah si calculeaza la rece nspe variante ins apot alege sa o porneasca tatareste manati de dracii proprii)



Da click aici ca sa vezi totul!

20.1.14

Tribute to Claudio Abbado, 1933-2014

S-a schimbat ceva?

Ce i-a spus Merkel lui Ponta

Timpul le va spune pe toate.  Celor (ce vor fi) de faţă...

Sunt doua posibilitati.  Este asa si n-avem ce-i face.  Sau e intoxicare pro-Ponta.  Afganistanul e plin de minerale, mult mai la suprafata, fara bataie de cap (vezi aici, vezi aici...)

De ce s-a dus Ponta la Berlin? Ce a avut să-i comunice Angela Merkel politicianului român? Surse din zona serviciilor secrete ne sugerează lucruri care ne fac pielea de găină. E foarte adevărat că majoritatea premierilor români din ultimii ani au fost chema
​​
ţi la Berlin, însă atunci pentru diverse afaceri "mărunte". Atât Boc, cât şi Tăriceanu de două ori, au fost chemaţi de c
​​
ătre Merkel pentru a primi diverse instrucţiuni.
De astă dată, Ponta a stat la o întâlnire formală, în biroul cancelarului German în spatele uşilor închise doar 7 minute. 7 minute în care i s-a comunicat ceva. Conform relatărilor oficiale, discuţia lui Ponta cu Merkel a durat doar 4 minute, însă martorii oculari spun că 7 minute. Mai trebuie amintit că Ponta a fost primit neobişnuit de protocolar, cu gardă de onoare şi tot dichisul specific vizitelor la nivel înalt.
După întâlnirea formală, a urmat un dineu oferit de Angela Merkel în contextul vizitei premierului român. Dineul a început aşa cum era programat la orele 19:30, urmând ca acesta să dureze până la 20:45, însă s-a prelungit cu aproape o oră. Premierul român şi cel german au discutat tête-à-tête pe terasă, între 4 ochi aproximativ 30 min. Apoi, cei doi s-au întors în sala dineului şi au luat loc alături de consilieri.
Mai trebuie spus că dineul a fost de fapt un work diner, întrucât la el au participat şi consilierii ambelor părţi, iar în urma discuţiei de pe terasă, s-au semnat anumite acte.
"După discuţia de pe terasă (la care nu a avut nimeni acces), Ponta a fost terminat", spun martorii oculari. Din ceea ce a răzbătut din sala dineului, se pare că pe terasă Merkel ar fi spus ceva despre Roşia Montană. Discuţia pe această temă a continuat şi înăuntru, însă foarte voalat, cu referiri dese la Transilvania. De asemenea s-au făcut dese referi la autonomie.
Acum începe partea extrem de interesantă a poveştii. Şi îi spun poveste pe bună dreptate. Dacă până acum m-am menţinut în a relata fapte care pot fi verificate, de aici intrăm pe un teren pur speculativ, în care se încurcă informaţii contradictorii.
Vă rog aşadar - ca îndemn general - să nu credeţi nimic din ceea ce auziţi şi doar jumătate din ceea ce vedeţi cu proprii ochi.
Sursele noastre pretind că adevărata miză a întâlnirii din iunie de la Berlin ar fi Roşia Montană, cu implicaţii geopolitice ameţitoare.
Pe scurt, Merkel l-a anunţat pe tânărul politician român că personaje supra-statale şi supra-politice sunt interesate de resursele de la Roşia Montană şi că ele vor fi luate oricum. Dacă devine necesar - deşi cancelarul ar fi specificat că momentan nu se pune problema - Transilvania capătă în întregime calitatea de stat suveran, cu un guvern propriu instalat la Cluj. O altă variantă doar de pedepsire, ar fi declararea unei Regiuni Autonome Maghiare (RAM) cu un guvern propriu la Tg. Mureş, recunoscut rapid de ţările NATO şi în special de Statele Unite, dacă oficialii României nu găsesc căile potrivite pentru exploatarea zăcămintelor.
Partea bună e că nu interesează pe nimeni cine anume operează acele resurse, important e ca ele să ajungă acolo unde trebuie indiferent de costuri. Astfel s-a dat undă      verde României să opereze zăcământul aurifer, dar mai ales pe cel de metale rare, inclusiv wolfram.
Ponta şi-ar fi exprimat îngrijorarea pentru cariera sa politică, dat fiind faptul că în rândul cetăţenilor români, Roşia Montană a devenit un subiect extrem de delicat. Fără menajamente i s-a spus că dacă nu face ceea ce trebuie, chiar pe timpul mandatului său, România se va destrăma, iar cei interesaţi vor discuta problema direct cu noile oficialităţi ale Transilvaniei.
De asemenea s-a discutat problema politică a împingerii graniţei NATO (UE) pe Nistru, iar Ponta a primit asigurări că acest lucru e aprobat deja de către Kremlin. În mod firesc există o opoziţie puternică din partea Ucrainei, însă această opoziţie e neglijabilă din punctul de vedere al Berlinului şi Washingtonului.
S-a abordat în acest context şi noul proiect Nabuco - Nabuco West. Acesta ar urma să fie semnificativ mai mic şi să traverseze doar Bulgaria, România şi Ungaria, ajungând în Austria, Turcia şi Georgia fiind lăsate pe dinafară. În acest context Turcia s-a îndreptat spre alt proiect - TANAP (Conducta Trans Anatoliană), care în viziunea Turciei ar putea fuziona mai târziu cu Nabuco Vest.
Germania are astfel un interes absolut pentru Nabuco, în orice context, astfel că l-a îndemnat pe premierul român să facă lobby pentru trecerea la realizarea proiectului.
Mai multe detalii despre acest proiect aici
În acest context Ponta a luat act de realităţile politice la nivel înalt şi de lupta fără scrupule pentru resurse. A promis că va susţine toate proiectele Germaniei în regiune şi a lăsat să se înţeleagă că Merkel poate transmite superiorilor domniei sale acordul său pentru ORICE PROIECT ÎN ORICE FORMULĂ, câtă vreme România e lăsată în graniţele sale.
Drept recompensă Merkel l-a mângâiat uşor pe cap cu posibilitatea ca Dimler Benz să construiască o fabrică în România, unde să se producă cutii de viteze pentru Mercedes. Deja constructorul german are o filială la Cugir, unde a promis să investească 300 mil. euro. Ponta a discutat şi cu Deutsche Bank care doreşte să deschidă un serviciu financiar la Bucureşti, oferind astfel 700 de locuri de muncă.
Întrebat fiind la întoarcere, unde a afişat o mină macabră dacă o poate considera prietenă pe Angela Merkel, Ponta a spus "Sunt premieri în Europa pe care nu m-aş feri deloc să-i numesc prieteni: e prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk, cancelarul Austriei sau premierul Slovaciei, a răspuns Ponta. Nu pot să spun acelaşi lucru despre Angela Merkel, însă ea este un om foarte pragmatic şi foarte raţional în ceea ce face şi nu ştiu dacă are prieteni sau neprieteni în România, dar în mod sigur vede relaţiile româno-germane într-un mod extrem de raţional. Faptul că am discutat în viitor, care va fi poziţia României sau care e poziţia Germaniei, înseamnă că m-a considerat un partener de discuţie" – sursa .
Rezumat: Ponta a fost anunţat că harta Europei de Est se poate modifica în orice moment dacă România nu face ceea ce trebuie. Alipirea Moldovei la România, dar şi pierderea Transilvaniei întregi sau crearea unei enclave maghiare în interiorul Statului Român sunt raţiuni care depăşesc o Românie în metastază. O Românie fără armată, fără economie în general, fără agricultură sau elite intelectuale.
Se pare că din raţiuni care nu au nici o legătură cu România sau Moldova, această unire formală se va face, întrucât UE şi SUA sunt interesate de împingerea spre Est a graniţei NATO. Ceea ce l-a "terminat" însă pe premier a fost exact posibilitatea ca odată cu unirea Moldovei cu România, să aibă loc desprinderea Transilvaniei.
În contextul în care cererile UE pentru crearea unui stat ţigănesc în Sudul României devin tot mai vocale, misiunea lui Ponta e extrem de complicată. El are de ţinut în frâu o Românie gata să se destrame prin ea însăşi.
Indiferenţa poporului român la valorile reale ale vieţii şi îmbuibarea sa cu cârnaţi timp de peste două decenii ne-au adus aici. Ca România să nu mai însemne absolut nimic în relaţiile internaţionale. Ea poate face acum doar politică şi răspunde cu "Da, să trăiţi, aşa vom face" celor interesaţi de resursele sale excepţionale.



-- 

                  




Google
 

Postări populare