Dan Culcer Jurnalul unui vulcanolog: Alain Soral, în trecere de la stânga spre dreapta. Comentarii eretice

Dan Culcer Jurnalul unui vulcanolog: Alain Soral, în trecere de la stânga spre dreapta. Comentarii eretice

Da click aici ca sa vezi totul!VREI SA-I INTALNESTI? cin s-aseamana s-aduna la facebook peromaneste

Inca un eveniment public cu patriotul americano-roman, Larry Watts

Da click aici ca sa vezi totul! VREI SA-I INTALNESTI? cin s-aseamana s-aduna la facebook peromaneste

Laţimea Canalului Mânecii, variabilă

WW1 Joffre-French 'ONE NAME-ONE AIM' patriotic medal (1914), originally uploaded by RETRO STU.

Preşedintele ales al Franţei, socialistul Francois Hollande, a lansat un atac la adresa premierului conservator britanic, David Cameron, afirmând că Marea Britanie tratează Europa ca un "restaurant cu autoservire".

Întrebat de cum intenţionează să trateze cu Cameron, având în vedere că premierul britanic l-a umilit în timpul unei vizite la Londra anul acesta, Hollande a declarat că se va întâlni cu el "rapid".

Dar noul lider francez, care se descrie ca un "inamic al finanţelor", a precizat că îşi va exprima clar antipatia faţă de cartierul financiar City din Londra. Hollande a criticat "obsesia" Marii Britanii de a proteja City de legislaţia Bruxelles-ului.


IMr Hollande made clear he resents Britain remaining outside the single currency because the Bank of England – unlike the European Central Bank – has been able to print money to keep the economy afloat.
He said: ‘In addition to relative indifference to the fate of the euro area, Britain is more protected because of speculation the central bank may intervene directly to finance the debt.’
‘Europe is not a cash box, let alone a cashpoint.’ Mr Hollande then went further by making clear that he would fight Britain over new EU taxes.
‘The British have been particularly shy about the issues of financial regulation, and attentive only to the interests of the City – hence their reluctance to see the introduction of a tax on financial transactions and tax harmonisation in Europe.’

The French president also made clear he is at odds with Mr Cameron over austerity. While the PM will insist in a speech later today that the UK sticks to the same economic course, Mr Hollande is demanding more borrowing to stimulate the economy.
‘Everyone admits that austerity alone cannot return balance to the public accounts,’ he said.
Mr Hollande offered just one olive branch, saying he would meet Mr Cameron for talks on defence and industrial co-operation.
‘I will meet David Cameron soon to discuss the benefits of further co-operation between our two countries on the industrial plan. We are committed to continued defence rapprochement.’

Vive la différence!

Desi singura declaratie oficiala a lui Traian Basescu despre ce va face dupa ce nu va mai fi presedintele Romaniei s-a referit la intentia de infiintare a unei scoli politice pentru tineri, planurile sale sunt cu totul altele.


Traian Basescu si-a asigurat linistea lui si a familiei sale dupa terminarea mandatului
“National” a aflat ca, zilele trecute, seful statutului si-a linistit membrii familiei, ca si pe cei mai apropiati colaboratori, informandu-i despre faptul ca nu va putea fi atins de nicio razbunare din partea rivalilor politici sau de vreo eventuala ancheta penala.

Lumea politica a ramas bulversata de faptul ca Traian Basescu nu s-a mai dovedit “Gica Contra”, ca de obicei, ci calcandu-si pe orgoliu, a acceptat neasteptat de usor numirea lui Victor Ponta drept premier. Sursele noastre sustin ca intorsatura se datoreaza in mare masura incheierii negocierilor la sange pe care seful statutului le-a purtat in ultimele trei luni pentru asigurarea imunitatii sale si a celor apropiati. Sprijinit de americani, in schimbul promisiunii ca se va retrage incet dar sigur de pe scena politica, presedintele Romaniei a primit asigurari de la partenerii externi ca va beneficia de o imunitate totala, timp de 12 ani. La randul lor, si liderii contestatarilor lui Basescu au fost instiintati de hotararea marilor cancelarii ale lumii si, mai de voie, mai de nevoie, au acceptat, tacit, un pact de neagresiune cu adversarul de la Cotroceni.

Din informatiile intrate in posesia noastra reiese ca Traian Basescu va primi o misiune oficiala internationala ca raportor NATO, functie care ii va asigura imunitatea pe care si-o doreste. Ceea ce inseamna ca va sta mai mult plecat din tara. Iar pana atunci, probabil ca vom avea un presedinte mult mai diplomat ca pana acum, care va astepta cuminte, la Cotroceni, terminarea mandatului…

Desi premierul Ponta il considera pe fostul presedinte Sarkozy un Basescu al francezilor, se pare ca francezii n-au jena in a-si mentine diferentele.

The outgoing French President, Nicolas Sarkozy, could face questioning in a raft of party financing and corruption cases when he leaves the Elysee Palace and loses his presidential immunity.

The right-winger, who lost his re-election bid to the Socialist Francois Hollande on Sunday, held his last cabinet meeting on Wednesday - said to be an ''emotional'' affair in which he told colleagues not to be ''sad or bitter''.

Telling aides he intends to retire from frontline politics, Mr Sarkozy let them know he was preparing to return to his former life as a lawyer at the Paris firm he still partly owns, after taking a break with his wife, Carla Bruni-Sarkozy, and their baby daughter.
Advertisement: Story continues below

But Mr Sarkozy could soon be called for questioning - either as a witness or potentially as a suspect - in several corruption cases.

Judges are likely to want to summon him over an investigation into who ordered French intelligence to unlawfully seek to uncover the source of journalists working for Le Monde. France's intelligence chief is under investigation over the affair in which Le Monde exposed links between Mr Sarkozy's government and Liliane Bettencourt, the L'Oreal billionaire caught up in an inquiry related to tax evasion and illegal party financing.

Mr Sarkozy is suspected of benefiting from brown envelopes of cash to help fund his 2007 campaign from Mrs Bettencourt and her late husband Andre, whose former bookkeeper has told the judges she withdrew €150,000 set aside for Mr Sarkozy's then campaign treasurer.

He also faces allegations that he accepted cash from the Bettencourts before his 2007 election. Mr Sarkozy denies wrongdoing on all accounts.

Mr Sarkozy's name has cropped up in the ''Karachi affair'', an investigation into alleged kickbacks on arms contracts. The judges are looking into irregularities in the financing of the former prime minister Edouard Balladur's 1995 presidential campaign. Mr Sarkozy was Mr Balladur's campaign spokesman and budget minister. The Balladur camp is suspected of receiving illicit ''retro-commissions'' from the sale of French submarines to Pakistan. Mr Sarkozy's best man and former cabinet chief are both under investigation.

A separate inquiry is under way into allegations 11 French engineers died in a Karachi bombing carried out by Pakistani agents, angry after bribes from the sale were cut off.

The most recent corruption allegation is that he received €50 million of illegal campaign contributions from the late Libyan leader Muammar Gaddafi. Mr Sarkozy has dismissed the document produced as evidence as a forgery.

Inflaţia şi dublul-şurub al BNR

Help! Eggs! But No Bacon!, originally uploaded by Brent Betz.

La cea de-a patra ediţie a semifinalei emisiunii "Românii au talent” din 27 aprilie a urcat pe scena televiziunii contorsionistul Florin Cârpaci în vârstă de 82 de ani, care a impresionat telespectatorii cu elasticitatea şi mobilitatea sa. Declaraţia recentă a guvernatorului BNR, domnul prof. dr. univ. academician Mugur Isărescu, cu referire la rata inflaţiei pentru anul 2012, pe care o redăm cititorilor în întregime, s-ar fi calificat fără îndoială pentru această emisiune, făcându-i prin cârpăcie domnului Cârpaci concurenţă la disciplina contorsionism: „Anul agricol 2012 va fi bun, nu va bate grindina, nu vor fi tornade la Brăila, chiar şi găinile îşi vor reveni şi vor face ouă, aşa că vom avea ieftiniri în această vară. Dar şi cu aceste ieftiniri rata anuală a inflaţiei va creşte, pentru că o să avem un efect statistic de bază, adică ieftinirile de acum vor fi mai mici decât anul trecut. Îi rog pe analişti şi pe jurnalişti să se uite la rata lunară, care va merge în jos, nu la cea anuală, care va urca". Pe înţelesul tuturor: Domnia Sa încearcă să ne spună că anul acesta în toiul verii preţurile la alimente vor fi mai mici decât în toiul iernii, însă totuşi mai mari decât în vara anului trecut. Jurnaliştii şi analiştii consumatori de legume ar face bine să ţină cont de preţurile sezoniere, şi nu de scumpirea în ansamblu în perioada 2011-2012. Marea ştiinţă constă în conexiunea dintre producţia de ouă a găinilor şi inflaţie; având la bază deducţionismul logic al aviculturii anilor şaizeci al şcolilor de partid din mediul rural, această definiţie, fiind una mai degrabă individuală cu inflexiuni ceapiste, conturează caricatura bizară a contorsionismului în domeniul ştiinţei. Domnia Sa nu a precizat dacă aceste exemplare de Gallus gallus domesticus sunt o riglă de calcul al BNR de uz intern din laboratoare avicole din sediul de pe Lipscani sau dacă sunt un proiect interdisciplinar împreună cu Secţia de Ştiinţe Agricole şi Silvice a Academiei Române. Nu aflăm însă mai exact de la ce să-şi revină găinile României şi ce le-a afectat în mod concret sau cum a întocmit prognoza meteo. Un număr excepţional de contorsionism ştiinţific al Domniei Sale l-am urmărit cu prilejul dezbaterii de la Bruxelles a Tratatului Fiscal de anul acesta. În sprijinul politicii Bucureştiului de a adopta necondiţionat acest tratat controversat de mulţi membri ai UE care va avea efecte grave pentru România, guvernatorul BNR face un dublu-şurub fără întoarcere la sens, că „se pot face autostrăzi mai multe în condiţiile unui deficit structural de 0,5%”. Nici complexitatea ezotericii francmasone din templul înţelepciunii nu poate întrece complexitatea şi dialectica acestei afirmaţii. Ţinând cont de faptul că reducerea deficitului structural în România va viza, ca urmare a problemei demografice a ţării, în primul rând prin reforme dure, pensionarii şi bolnavi, am putea identifica o legătură între Kant şi oul de bibilică doar în economisirea de costuri prin reducerea pe cale naturală a pensionarilor şi redirecţionarea mijloacelor în infrastructură.



În linie cu contorsionismul acrobatico-politic a trei generaţii stau şi afirmaţiile domnului Adrian Vasilescu, cu şase ani mai tânăr decât Florin Cârpaci. Consilierul guvernatorului BNR consideră că revenirea salariilor la nivelul din 2010 în sectorul public nu va avea efect asupra inflaţiei. A nega efectele inflaţioniste pe urma creşterii salariilor cu 25% la aproximativ o treime din populaţie este o răsucire a ştiinţei pe urma unei contracţii a muşchiului politic demnă de a fi premiată. Pe lângă nenumăratele tumbe la sol, această contorsiune uimitoare ar merita un premiu „Nadia Comăneci" pentru cele mai elastice vertebre în ştiinţa economiei. Contorsionismul politico-economic al acestor afirmaţii bizare este, spre deosebire de disciplina econometriei (combinaţie între economie, matematică şi statistică), continuitatea dialecticii socialismului ştiinţific şi mai puţin un schimb de paradigmă de la socialismul Casei Scânteii la o scânteie a inteligenţei.

Spre deosebire de Nadia Comăneci, în spatele căreia a fluturat drapelul României la diferitele competiţii de acrobaţie, piruetele BNR explică faptul că buzunarele românilor sunt pline chiar dacă ele flutură în vânt.

Radu Golban

Dinu C. Giurescu - De la supermarket către ţară!

Dinu C. Giurescu - Portrait, originally uploaded by Foto Ciumpy 1923.

De la prezentarea propunerilor pentru noul executiv de către dl. Victor Ponta şi până la validarea de către camerele reunite şi depunerea jurământului la Cotroceni (1-6 mai 2012), s-au spus multe. Fie îngăduit a reaminti unele din ele.

1. Duminică 6 mai, preşedintele statului, Traian Băsescu a folosit din nou un hipermarket ca tribună de comunicare cu mass-media şi poporul. Surprinzător, a spus că guvernul propus va fi confirmat de Parlament şi că nici n-ar vrea să gândească altminteri. Va fi fost o recunoaştere că Domnia Sa nu are altă soluţie?

2. Foştii prim-miniştri, domnii Boc şi Ungureanu, ne-au tot transmis că domniile lor au făcut totul pentru revenirea salariilor la valoarea nominală din iunie 2010. Domnul Preşedinte ne asigurase de altfel că ar exista vreo 5 miliarde euro ca rezevă, cu cât să faci faţă la toate nevoile!?!

S-a adeverit însă că banii aceştia, dacă există, sunt pentru altceva şi nu pot fi de fel folosiţi nici pentru salarii, nici pentru pensii.

3. Şi atunci?

Suntem cu spatele la zid, prinşi ca într-un cleşte între:

– o imensă datorie a statului, nu ştim de ce s-a constituit şi unde s-au dus banii pe care îi vom plăti noi toţi;

– o situaţie economică internă precară, datorată politicilor „înţelepte“ ale guvernelor Boc şi Ungureanu;

– nici vorbă de o relansare.

Suntem faţă-n faţă: – cu o Europă confruntată de propriile ei probleme;

– cu o Europă care a constatat incapacitatea guvernelor pedeliste de a accesa fondurile europene disponibile.

*

4. Guvernele PDL ne-au tot bombardat cu ideea investiţiilor care creează locuri de muncă.

Sunt investiţii stranii, ca să nu spunem trăsnite: panseluţe, borduri, metri de autostradă, telegondole care duc niciunde, terenuri de sport în pantă, parcuri în păduri, şosele în rezervaţii naturale, locuri de joacă în sate cu bătrâni…

În plus, locuri noi de muncă nu se văd, iar şomajul real cine poate să-l ştie?

Jurnalul Naţional din 8 mai a publicat o listă cu 10 (zece) companii private din România care au încheiat contracte publice cu statul român, în anii 2009-2010, în valoare totală de 2 miliarde şi 354 milioane euro. La care se adaugă achiziţiile publice prin e-licitaţie.ro – 10 miliarde euro anual!

Să ne mai mirăm unde sunt banii noştri şi cum sunt folosiţi?

Auditul pe ministere, anunţat de guvernul Victor Ponta, se impune cu maximă urgenţă.

5. La depunerea jurământului de către noul executiv (7 mai), domnul preşedinte Traian Băsescu a reamintit temele preferate ale Dsale, cu o perseverenţă diabolică.

Ele sunt:

– legea educaţiei; aplicarea ei cu toate inechităţile şi discriminările, controlul politic şi anularea de facto a autonomiei universitare cât şi teribila dezorganizare din învăţământul preşcolar, primar, gimnazial şi liceal;

– legea sănătăţii, care ar îngădui unor parteneri dinafară să pătrundă şi să folosească sistemul şi bugetul asigurărilor sociale de stat constituite din contribuţiile a milioane de cetăţeni români;

– reforma instituţională a statului, unde preşedintele Băsescu s-a pronunţat, de repetate ori, pentru desfiinţarea judeţelor şi constituirea unor regiuni de dezvoltare, altele decât cele existente în prezent. În felul acesta, Dsa este alături de toţi cei care pledează pentru înlocuirea statului naţional, socotit perimat, cu regiunile. România ar înceta să mai fie, „stat naţional, suveran, independent, unitar şi indivizibil“ (articolul 1 din Constituţie).

De reamintit că măsurile luate în ultimii 3-4 ani de guvernele pedeliste, sub bagheta prezidenţială, au angajat deja statul român în direcţia dezmembrării sale economice, teritoriale şi culturale.

*

6. Ce se poate face, dincolo de cele anunţate prin programul noului guvern USL-Victor Ponta?

a) Cetăţenii au dreptul să cunoască, fără ocolişuri, adevărata situaţie a României, aflată în grea cumpănă, cât şi cine a adus-o în acest prag.

b) Dată fiind cămaşa de forţă în care se află România pe plan financiar, negocierile cu instituţiile internaţionale creditoare să fie continuate cu perseverenţă şi demnitate, iar nu în genunchi aşa cum s-au purtat sub guvernele pedeliste începând din 2010.

c) Să ne întoarcem spre noi înşine, spre forţele noastre, pentru a începe relansarea economiei. O putem face, totul este să pornim cu încrederea în capacităţile naţiunii noastre şi cu un plan bine chibzuit.

d) Să chemăm toţi cetăţenii la vot. Iar când votează, la alegerile locale şi la cele generale, cetăţenii să-şi reamintească toate îngrădirile, asupririle şi dispreţul la care au fost supuşi în ultimii ani. Să nu se mai lase amăgiţi de false promisiuni şi daruri.

e) Depolitizarea instituţiilor statului care au fost în mod deşănţat împănate cu tot felul de politruci mediocri şi veroşi.

f) Şi peste toate, să dăm locuitorilor acestei ţări un dram de speranţă. Prin ceea ce spunem şi facem să le arătăm că noi toţi împreună, guvern USL şi cetăţenii ţării, putem să readucem România şi traiul nostru pe calea normalităţii.

Petre Roman – „Orice ar fi. Cuvintele împotriva Puterii“Da-i Roman-ului mintea de pe urma!

Urmărindu-vă de-a lungul vremii, mi-am dorit să vă întreb de ce n-aţi fost un Adam Michnik al românilor în anii '80?

Petre Roman: Eu am devenit un critic al regimului, sigur, după ce mi-am făcut studiile de doctorat în Franţa. Eram stăpânit de foamea şi de sentimentul libertăţii. Tata, Valter Roman, îmi spunea: „Eşti un rebel. Tu vrei libertate, libertate... Dar nu-i aşa viaţa".

Respingerea faţă de ruşi

Aţi crescut într-o casă de oameni politici cu trecut asemănător părinţilor disidentului polonez. Am admirat reflecţiile lui Michnik despre tradiţia politică a familiei sale, făcute într-o conferinţă publică în urmă cu vreo zece ani, la Arad. Nu a fost aşa de rău la închisoare, spunea el. Aveam statut de deţinut politic şi am scris. Dacă nu eram închis, probabil că nu scriam. Şi-apoi, mi s-a părut foarte firesc, dacă tatăl meu a făcut închisoare pentru idealurile comuniste în care-a crezut, eu, fiul său, să fac închisoare pentru că a ieşit ce-a ieşit... Dvs. aveaţi, ca să zic aşa, date de familie, de dotare intelectuală şi fizică cel puţin pe măsura lui Michnik...

Am devenit critic mai ales după moartea tatei, de care Ceauşescu este vinovat. Printr-o scrisoare la Ceauşescu am protestat că nu i s-au dat îngrijirile necesare. L-au dus la abator, ca să zic aşa. Mai ales după rezoluţia lui pusă pe scrisoarea mea. Scria Ceauşescu: „Să i se răspundă. Să nu se facă nimic". Adică să nu se ia niciun fel de măsură. Mai ales din momentul acela, am devenit destul de rău.

Într-o frondă deschisă, ca în Polonia sau Cehoslovacia, cert este că nu aţi fi beneficiat de statutul de deţinut politic. Categoria fusese desfiinţată în 1964.

În explicaţiile acestea, mie mi se pare că e de plecat de la o trăsătură greu de explicat, dar e o trăsătură colectivă a poporului român. Şi anume, un sentiment de respingere faţă de ruşi. Ceauşescu a jucat această carte genial, magistral! A jucat-o foarte abil. Pentru că toată economia României s-ar fi prăbuşit dacă nu aveam materiile prime ieftine din Rusia. Petrol, fier, cocs, gaze naturale, la preţuri sub cele ale pieţei. Iar economia României era foarte slabă din punctul de vedere al productivităţii muncii. În 1988, care e an de referinţă, productivitatea muncii la noi era de nouă ori mai mică decât în RDG.

Dar oare erau reale datele acelea?

Sigur că erau reale. E vorba de dotări tehnice. Se lucra cu tehnologii şi cu dotări tehnice mai avansate decât la noi. Ceauşescu nu avea în cap decât volume fizice. A jucat magistral. El nu încălca preceptele bolşevice. Dimpotrivă. Lui Leonid Brejnev i-a dat de mai multe ori asigurări că sistemul socialist din Româniua respectă principiile leniniste.

I le-a dat Ceauşescu şi lui Mihail Gorbaciov.

Da, dar Gorbaciov nu voia să audă.

Este adevărat că dvs. v-aţi fi oferit să-i fiţi translator lui Gorbaciov în vizita pe care acesta a făcut-o la Politehnica din Bucureşti în 1987?

Nu, nici vorbă. Eu în '87 nu eram un om agreat de putere. Deşi eram şeful catedrei de hidraulică şi maşini hidraulice. Într-o ultimă formă, Ceauşescu a lansat legea secretului de stat care a fost prelucrată în toate unităţile şi instituţiile de stat. La noi, la Politehnică, a venit un colonel de la Securitate. A început cu prelucrarea în Senatul Politehnicii, apoi în facultăţi. Era penibil, genul bătut în cap. Care a început şi pe măsură ce vorbea, se ambala. Legea era un act de intimidare care spunea că oricine putea fi condamnat pe acea lege, dar nu şi ce e acela secret de stat. Până-a terminat el, fierbea sângele în mine. Şi rectorul nostru, Tache Voicu, un om cumsecade, întreabă dacă doreşte cineva să ia cuvântul. Eu ridic mâna. Zic: „Dragi colegi, stimate tovarăşe rector... eu cred că nu putem accepta ce-a spus aici tovarăşul colonel. Şi aceasta în primul rând pentru că noi avem conştiinţa noastră de intelectuali, de profesionişti şi nu e cazul ca să vină cineva care nu ştie ce e profesiunea noastră să ne spună nouă... Iar acest tip de prelucrare, eu credeam că a fost înmormântat odată cu condamnarea stalinismului..."

Adică „i-aţi pus problema" de maniera intelectualului...

„...Şi să nu uităm că s-a făcut şi în România condamnarea stalinismului şi chiar de către tovarăşul Nicolae Ceauşescu."

Ca să dea şi mai bine...

S-a lăsat o linişte mormântală. Ăla s-a speriat. Şi zice rectorul: „Tovarăşi, eu vă propun să încheiem şi să ne consultăm". Partea mai dureroasă s-a întâmplat după asta. Pentru că eu am ieşit de acolo şi ceilalţi au venit la mine. Toţi marii academicieni: „Ne-aţi salvat onoarea academismului românesc! Mult curaj ai, domle!" Dar ei n-au spus nimic acolo.

Până la urmă aţi încălcat sfatul tatălui şi aţi intrat în politică...

Am intrat fortuit. O pură întâmplare. Dar să ştiţi că nici după ce-am ajuns prim-ministru nu eram deloc convins că fac politică. Ştiţi cine m-a plesnit, pot să zic la propriu, în legătură cu politica? Mitterrand. Ţineţi minte că după Revoluţie, nu era persoană mai iubită în Franţa decât Petre Roman. Erau la picioarele mele, ca să zic aşa, şi nu mint. Pe 18 februarie 1990 a fost la Paris o reuniune patronată de Willy Brandt - „Ou va l'Europe?" („Unde merge Europa"). Mitterrand m-a simpatizat din prima clipă foarte tare. Până-ntra-acolo încât a spus: „Petre Roman e băiatul pe care mi l-aş fi dorit". Seara am avut o masă privată cu el, cu ministrul de Externe Roland Dumas şi cu avocatul lui. Şi la dineul acela, m-a întrebat ce am de gând să fac. „Sunteţi eroul Revoluţiei!", zicea el. Nu prea sunt eu hotărât... Dar Mitterrand, cu o figură impozantă: „Cred că nu sunteţi conştient de încrederea pe care poporul român şi-o pune în dumneavoastră. Treziţi-vă! Treziţi-vă!"

Păcatele post-comunismului

Şi v-aţi „trezit"! Presupunând că ajungeţi la ceea s-ar numi o judecată de apoi, să-i zicem, a istoriei... pe talgerul cu păcatele de după „trezire" ce-aţi pune?

Dacă-i o balanţă pentru ce s-a întâmplat în România e una, dar dacă balanţa e pentru ce-am făcut eu, ar fi altceva.

Să-i spunem balanţa celor 22 de ani de după Ceauşescu.

Nostalgia aceasta după Ceauşescu nu înseamnă că oamenii o duc bine. Şi nu poţi să le spui că o duc. Ce n-a funcţionat? În primul rând, în Româniua nu a funcţionat proiectul reformei. Cu fiecare guvernare, s-a luat pe alt drum. Am făcut un lucru, m-a răsturnat SRI-ul, a venit Văcăroiu şi cu ai lui, s-a-ntors înapoi la economia administrată şi la cumpărarea de materii prime pe care le-a oferit ca împrumut întreprinderilor economice care lucrau în pierdere. A venit altă echipă, obligată să plece la altă reformă. În ansamblu, sunt două toteme: imediatomania şi evazionismul. Prima - hai să rezolvăm ceva acum. A doua - să fugim de lucrurile mari.

Mai ales de responsabilitate!

Aţi pus degetul pe rană. Eu am pornit copleşit de răspundere. Firul reformei la noi n-a existat. S-a rupt şi s-a înnodat din altă parte, nici măcar nu s-a înnodat din capetele lui. Apoi s-a greşit cu restitutio in integrum. Care a fost o acţiune de jaf sub o mască ideologică. Masca ideologică şi-au asumat-o ţărăniştii ca nişte păcăliţi ce-au fost. Căci în spatele lor au fost interesele unei categorii, în special de avocaţi şi de misiţi care ştiau că asta va fi o şansă extraordinară pentru îmbogăţiri colosale fără just temei. Cele mai mari averi în România s-au făcut fără just temei. Asta e o bubă pe care o purtăm acum şi poate pentru încă 10-20 de ani. Ceea ce s-a făcut a fost privatizare prin jaf. S-a folosit şi un termen - privatizare prin lichidare - care e un nonsens. Aşa ceva n-a fost decât în România.

Răul cel mare - lichefierea învăţământului

Decolectivizarea vă place cum a ieşit?

Sigur, nu. CAP-urile n-ar fi trebuit desfiinţate dintr-un motiv foarte simplu - pământul nu fusese confiscat ţăranilor de stat. Dacă n-ar fi fost formidabilele strigăte ale opoziţiei - PNŢCD şi PNL, dar şi interese cu adevărat politice mizerabile...! Nu a fost desfiinţare, nu există act legal, ci a fost o destrămare de facto.

Au fost nişte agitatori prin sate care îndemnau la vandalizarea sistemelor de irigaţii, tăierea şeptelului de animale, distrugerea clădirilor care aparţineau, de jure, comunităţii...

Trebuia să procedăm pe viziunea şi pe documentul meu strategic. Să le dăm titlurile de proprietate, dar să rămână şi să lucreze împreună. Pentru că CAP-urile şi sub Ceauşescu nu erau cu pământuri confiscate.

Sunteţi profesor la Politehnică. Unul mulţumit?

Slăbirea învăţământului este cel mai grav lucru. N-a fost nimic bun în învăţământ. Din momentul în care învăţământul a devenit o activitate de profit economic, toată ţesătura care a existat s-a destrămat. Polul atracţiei banilor a devenit mult mai puternic. Aş da un exemplu. Până în '89 eu am fost profesor la Politehnică. Am fost profesor şi în Franţa. Ei, bine, Politehnica, Arhitectura, Construcţiile, Medicina - ca să vă dau aceste exemple pe care le cunosc - produceau elite la nivelul Occidentului. Nu mai jos. Eu sunt un exemplu. Am fost şef de promoţie. Dar am fost produsul Politehnicii din Bucureşti. Nu am fost un geniu, ci un om bine pregătit. Noi produceam elite la nivel occidental, dacă nu şi mai bine. Unde suntem acum? Această lichefiere, topire a învăţământului superior românesc de a produce elite, este poate cel mai rău lucru care ni s-a putut întâmpla în ultimii 22 de ani.

În pulover roşu şi cu o atitudine jovială, Petre Roman a fost preferatul televiziunilor occidentale în decembrie 1989

„O carte cu un mesaj politic, dar şi ziaristic"

Ca om politic şi ca autor, Petre Roman e mult prea popular ca să aibă nevoie de prezentări. A publicat înainte de căderea regimului comunist patru cărţi în specialitatea mecanica fluidelor.

Ultima dintre ele, în chiar anul de graţie 1989, la Editura Tehnică condusă atunci de Ion Iliescu, viitorul coechipier în de-comunizarea României.

Volumul recent, editat şi pus în vânzare la chioşcurile de ziare şi librăriile Adevărul, este cea de-a şasea scriere politică a lui Petre Roman. „Este o carte cu un mesaj politic, dar şi ziaristic", o prezintă autorul.

„Mesajul e chiar titlul ei: orice ar fi, cuvintele vor conta în faţa puterii. Cuvintele vor spune ceva împotriva puterii. Care putere? Puterea abuzivă, puterea iresponsabilă, puterea arbitrariului, puterea voluntarismului, puterea nepăsării, puterea cinismului. Acesta-i mesajul cărţii mele."

De ce însă un politician atât de popular ca Petre Roman ţine rubrici în ziare şi scrie cărţi când cei mai mulţi confraţi se limitează la apariţiile „pe sticlă"? „Am scris această serie de reflecţii, în primul rând, din dorinţa foarte puternică de a mă descărca de sentimentul răspunderii politice", declară Petre Roman.

„Şi din mare, mare dragoste pentru limba română. Aici este şi fructul miilor de lecturi. Aproape că nu există pagină care să nu cuprindă citări. Toate sunt din lecturile mele. Din lecturile la zi." Iar dedicaţia către cititori este simplă şi generoasă: pentru cei care sunt români şi îşi iubesc limba.

Un fiu model despre modelul tatălui

Am început conversaţia cu Petre Roman evocând amintirile unui coleg de generaţie - fiul lui Petre Lupu, adjunctul lui Ceauşescu la secţia organizatorică şi fost ambasador.

Andrei Lupu, inginer constructor de foarte bună reputaţie în trecutul regim, iar acum, antreprenor de succes în Israel, îmi povestise cum a crescut „terorizat" de propriul tată cu „exemplul luminos" al lui Petre Roman.

„Uite ce băiat bun e Petrică, uite cum învaţă, uite cum se poartă... de-ai fi şi tu aşa!", îl lăudau, odraslelor, părinţii din Primăverii pe viitorul premier postcomunist.

„Nu stăteam în Primăverii, dar învăţam la Liceul «Dr. Petru Groza», unde erau mulţi copii din familiile de ştabi, a răspuns interlocutorul amintitei evocări. Taică-meu, bănuiesc că ştiţi, intrase în vizorul campaniei lui Stalin împotriva luptătorilor în Spania. Şi aici, Gheorghiu-Dej, inspirându-se din comportamentul lui Iosip Broz Tito în disidenţa lui faţă de Stalin, a făcut tot ce-a putut să-i protejeze. Şi nu au fost omorâţi cum s-a-ntâmplat cu alţii în ţări vecine. Taică-meu a fost o vreme bibliotecar. Mama a fost şi ea om politic, militantă în războiul civil din Spania. Ea a fost din grupul acelor persoane care au însoţit «copiii războiului» duşi cu vaporul în Uniunea Sovietică. În România a lucrat redactor-şef al emisiunilor radio pentru străinătate. A format acolo mulţi ziarişti buni. De-abia când a murit mi-am dat seama cât de mult sunt ea. A fost o mare personalitate, dar, în mod voluntar, a stat în spatele tatei, deşi între ei a fost o dragoste care depăşeşte puterea de imaginaţie. Şi tata, şi mama vorbeau foarte multă politică cu mine. Dar o făceau ca eu să înţeleg lumea în care trăiesc. Şi mai ales crezul tatei de-o viaţă. El a plecat din generaţia aşa numită a «comuniştilor generoşi», generaţia antifascistă. Până la urmă am ajuns şi la o frondă. Acum îmi pare rău. Eu nu înţelegeam că el nu poate să abandoneze crezul lui de-o viaţă. Îi ceream prea mult. Dar a murit cu credinţa că regimul comunist nu şi-a îndeplinit rolul în ţările socialiste. Regimul comunist trebuia să îmbunătăţească relaţiile dintre oameni, dar exact în punctul acesta suntem mai rău decât capitalismul, zicea el."

Părinţii care-au făcut politică nu şi-au dorit ca fiul să-i urmeze. „Taică-meu, de foarte mic, din momentul în care a început să se ocupe de mine, mi-a inoculat ideea că trebuie să mă ţin departe de politică", mărturiseşte Petre Roman.

„Pentru că politica e însoţită de momente în care trebuie să-ţi cedezi demnitatea, să faci concesii, să lingi în stânga şi-n dreapta. E ceva nesigur - azi eşti, mâine nu eşti... Acesta e momentul-cheie al relaţiei cu tatăl meu: când nimic nu mai ai, ai demnitatea."

Scrisoare deschisă tuturor celor care gândesc şi simt româneşte!

Sunt col (r). prof.univ.dr.ing. Marian RIZEA. Cei mai mulţi dintre destinatarii acestui mesaj mă cunoaşteţi, cu bunele şi mai puţin bunele lucruri pe care le-am făcut în cei 25 de ani ca ofiţer de informaţii şi contrainformaţii economice.

Sunt inginer petrolist şi mi-am dat doctoratul în 2001, după mai bine de 5 ani de cercetări în care, sub coordonarea distinsului prof.univ.dr.ing. George IORDACHE de la UPG Ploieşti, am studiat în schelele Tg. Ocna, Ocnele Mari, Ocna Mureş etc. "exploatarea zăcămintelor de sare, prin dizolvare cu ajutorul sondelor", cu o teză în premieră naţională. Respectabilii membri ai comisiei de doctorat, dar şi cei care au fost în sală la susţinerea publică, îşi amintesc poate cât de mult am insistat în încheierea expunerii ţinute în amfiteatrul Ap10 al UPG Ploieşti să se sesizeze în mod oficial atât reprezentanţii SALROM Bucureşti (prezenţi în sală), cât şi ai celorlalte instituţii abilitate, despre pericolul iminent al producerii de catastrofe tehnico-ecologice, prin prăbuşirea plafoanelor unor câmpuri de exploatare a sării, în schelele mai sus menţionate, dar şi în alte zone. Mă ofeream atunci, împreună cu conducătorul meu de doctorat, să efectuăm gratis o lucrare de consolidare subterană a unor burdufuri subterane de saramură, după o reţetă şi tehnologie proprie, cu sprijin financiar şi tehnic din partea Ministerului Industriei. Semnalul meu public era un strigăt de disperare şi mare îngrijorare, rezultat al cercetărilor efectuate, un punct de vedere ştiinţific pe care doar câteva persoane iniţiate l-au putut înţelege în profunzime.

La aproape o lună de la afirmaţiile mele publice au avut loc acele accidente tehnice la Exploatarea Ocnele Mari, judeţul Vâlcea, mult mediatizate, cu pierderi materiale mari şi consecinţe sociale negative, pe măsură.

Guvernul luase hotărârea alocării câtorva zeci de miliarde de lei pentru reabilitarea zonei. Am obţinut acceptul şefilor ierarhici (aşa cerea regulamentul militar-eram ofiţer în activitate) şi am prezentat soluţia tehnică pe care o stabilisem cu distinsul conducător de doctorat, la doi politicieni prahoveni, foarte cunoscuţi, pe care i-am vizitat la biroul teritorial, arătându-le documentaţia tehnică, care au apreciat iniţiativa şi au promis că vor face demersurile necesare, la guvern. Unul, care a trecut în lumea celor drepţi, l-a rugat pe celălalt, un traseist politic, astăzi încă în Parlamentul României, să intervină direct la premierul Adrian Năstase. La câteva zile am primit un telefon de la o tipă care susţinea că sună în numele unei persoane guvernamentale importante şi m-a rugat să fiu pregătit să mă prezint la Guvern. Nici până azi nu m-a mai chemat nimeni la Guvern, însă, între timp, au mai fost câteva prăbuşiri de câmpuri de exploatare, cel mai recent în 26 decembrie 2010 la Ocna Mureş. Am aflat că politicianul în funcţie (nu-i dau numele pentru a nu-i face o şi mai mare publicitate, fiind implicat într-un dosar penal mediatizat) ar fi sprijinit un SRL de apartament, desprins din Institutul de Cercetare a Sării Cluj, să obţină un contract de consolidare a exploatărilor de saramură de la Ocnele Mari, în valoare de câteva miliarde de lei. Patronul acelui SRL a decedat la puţin timp, lucrările au rămas nefinalizate, iar banii…

Multe dintre situaţiile critice similare, pe care le-am identificat pe teritoriul naţional în ultimii 15 ani, le-am inserat în cartea "Asigurarea Securităţii Ecologice–Evaluarea riscului", Editura Academiei Naţionale de Informaţii, Bucureşti, ISBN 973-8297-68-0, pg. 211, 2005, pentru care, am primit o scrisoare de felicitare şi apreciere de la Directorul de atunci al SRI, domnul gl.mr. (r) conf.univ.dr. Alexandru-Radu TIMOFTE. Printre problemele subliniate în carte se află cele referitoare la Roşia Montană, haldele de steril radioactiv aflate în apropierea unor aşezări urbane, închiderile necorespunzătoare de mine de cărbuni, neecologizarea a mii de sonde PETROM (un subiect aflat pe ţeavă la) etc., etc.

Poate că nu aş fi scris aceste rânduri dacă nu aş fi primit (probabil şi mulţi dintre Dvs.) astăzi e-mailul de mai jos:

“Băsescu a făcut presiuni asupra SRI pentru ca acesta “să lase in pace” afacerea gazelor de șist

Sursele confirma implicarea lui Traian Băsescu in "Afacerea Chevron" si interesul sau direct, exprimat in mod clar si nemijlocit:

La bilantul SRI de acum doua saptamani, adica cu o saptamana inainte ca MRU sa semneze cele 3 HG-uri secretizate prin care Chevron a primit in exploatare terenurile de la Marea Neagra, Traian Basescu a avut in discursul sau tinut in fata ofiterilor SRI, in absenta presei, o interventie cel putin ciudata.

“Exploatarea gazelor de sist este foarte importanta si binevenita si cine spune altceva atenteaza la siguranta energetica nationala”, a spus Basescu, fara nicio legatura cu restul temelor din discursul sau. SRI-istii din sala au prins insa rapid mesajul, adica lasati-i in pace pe aia de la Chevron, nu va puneti de-a curmezisul, si au primit cu hohote de ris avertismentul Presedintelui. “Hahaha, sa mori tu!”, s-a auzit din sala in care se asternuse o liniste mormantala la finalul interventiei basesciene, cind spionii lui Maior au refuzat sa aplaude discursul prezidential.

Basescu s-a facut stacojiu la fata si n-a mai deschis gura.”

NU comentez textul! Nu am făcut şi nu fac politică. Ştiu doar că „nu iese fum fără foc”.

Dar, pentru că de mai bine de două luni tot scriu (la Monitorul de Petrol şi Gaze Bucureşti, Pulsul-geostrategic Braşov, sesiuni de comunicări ştiinţifice, diverse ziare etc.) despre posibile efecte negative în plan ecologic prin utilizarea tehnologiei de fracturare hidraulică (fisurare hidraulică) în exploatarea gazului de şist, iar bâlbele de la nivelul decizional cel mai înalt au produs îngrijorare şi nelinişte în rândul cetăţenilor României, solicit public, în baza dreptului de cetăţean al acestei ţări şi a Legii nr. 544 din 2001 (privind accesul la informaţiile de interes public), ca reprezentanţii legali ai statului să facă publice următoarele:

- Studiul de impact privind mediul înconjurător al lucrărilor de foraj pentru cercetare, efectuate de firma CHEVRON în perimetrul Nepun din platoul continental al Mării Negre.

- Ce garanţii legale dă statului român firma respectivă sau firma care va trece la exploatarea gazelor de şist din zona litoralului românesc, în cazul unor accidente tehnice cu consecinţe ecologice în proximitatea perimetrului Neptun? Dar a celorlalte potenţiale exploatări din România?

- Ce tehnologii de intervenţie vor fi utilizate dacă se va produce infestarea accidentală a pânzei freatice din zonele de lucru?

Ar mai fi multe întrebări de pus, inclusiv despre modul în care s-au încheiat aceste contracte, cât câştigă sau ce pierde statul român, dacă au fost respectate prevederile legale, dar acestea ar trebui să fie puse de către organele abilitate, în timp util.

Ceea ce mă îngrijorează pe mine este conţinutul unui e-mail pe care l-am primit în martie 2010 de la nişte specialişti petrolişti şi geologi. Atunci nu i-am acordat prea mare atenţie. Nu ştiu unde a apărut articolul de mai jos, dar fiind public, rog pe cei care care cunosc şi înteleg pericolul ce ne paşte odată cu producerea de mici cutremure prin utilizarea tehnologiei de fisurare hidraulică şi asocierea acestora cu acela al reactivării faliei seismice pe direcţia Vidraru-Snagov- Shabla (Bulgaria), să tragă un semnal de alarmă, înainte de a fi prea târziu.

Las pe fiecare dintre dumnevoastră să citească acest e-mail (pe care îl păstrez şi-l pot retransmite celor interesaţi) şi să trageţi concluziile necesare.

Cred că nu trebuie să fii mare specialist în geologie ca să realizezi că producerea de mici cutremure prin fisurarea hidraulică în perimetrul Neptun din Marea Neagră, poate activa ireversibil falia mai sus-menţionată şi poate aduce mai aproape în timp un cutremur devastator.

S-a reactivat falia seismică Vidraru-Snagov-Shabla, mai periculoasă decât cea din Vrancea

Pentru România sunt două veşti în ceea ce priveşte seismicitatea: una proastă, cealaltă foarte proastă. Profesorul universitar Vasile Mocanu spune că ne putem aştepta oricând la un cutremur în zona Vrancea, care ar putea avea 7,6 grade Richter, adică mai mult decât cel din 1977. În plus, s-a reactivat falia tectonică Vidraru - Snagov-Shabla (Bulgaria), care poate produce seisme cu efecte mult mai grave decât cel din Vrancea.

Vrancea nu este singurul focar seismic din România. Dacă aici cutremurele se produc la adâncimi mari, de peste 100 de kilometri, există o mulţime de alte focare de suprafaţă, dispuse pe aproape tot cuprinsul ţării, din Banat până în Dobrogea şi din Satu Mare până la Giurgiu. În cazul acestora, seismele izbucnesc doar la 5 până la 70 de kilometri adâncime şi au efecte zonale devastatoare. Conform datelor seismologilor români, aceste zone seismice de suprafaţă se activează o dată la 50 sau la 100 de ani.



Harta seismicităţii din România pune în evidenţă 22 de focare seismice (marcate cu linii roşii subţiri), altele decât cel din Vrancea. Acestea se activează periodic, o dată la 50 sau 100 de ani. Falia Vidraru - Snagov - Shabla (Bulgaria) - linie roşie groasă - s-a reactivat. În acest moment, avem practic încă două focare seismice pe lângă cel din Vrancea

“România este o ţară activă din punct de vedere seismic şi ne putem aştepta oricând la cutremure de adâncime de 7,6 grade Richter în zona Vrancea. Din păcate, în acest moment se poate spune că s-a reactivat şi falia Vidraru- Snagov-Shabla (nord-estul Bulgariei-n.r.), care se prelun-geşte sub Marea Neagră, falie care produce cutremure de suprafaţă foarte periculoase”, ne-a spus Victor Mocanu, profesor universitar la Facultatea de Geologie şi Geofizică din cadrul Universităţii Bucureşti. Diferenţa dintre cutremurele de suprafaţă şi cele de adâncime este că primele se resimt pe o arie redusă, dar lasă în urmă distrugeri uriaşe, aşa cum s-a întâmplat în Haiti, de pildă. Cele de adâncime se resimt pe o arie mai mare, dar nu produc victime şi pagube atât de mari, cum a fost cazul recent din Chile.

“Trebuie să ne obişnuim cu ideea că suntem într-o zonă seismică. În Chile, de pildă, a fost cutremur de peste 8 grade, urmat de replici puternice, dar nu au fost aşa multe victime şi pagube materiale. Asta pentru că ei îşi contruiesc locuinţele pe structuri de şină de cale ferată. Adică ştiu că stau într-o zonă activă seismic şi sunt pregătiţi”, a adăugat profesorul Victor Mocanu.

Dacă priviţi cu atenţie direcţia faliei, veţi vedea că aceasta este tangentă perimetrului NEPTUN din Marea Neagră unde urmează să se aplice o tehnologie de extragere a gazelor de şist, interzisă în mai multe ţări europene şi celui de securitate seismică al centralei nuclearo-electrice de la Cernavodă. Oricând putem avea o Fukushima pe teritoriul naţional! Este cazul ca toţi specialiştii români din ţară şi străinătate,(cercetători, profesori universitari, ingineri geofizicieni, geologi, petrolişti şi gazişti) care au cunoştinţă despre riscurile şi ameninţările de acest gen, inclusiv Academia Română să-şi spună punctul de vedere pentru a se lua o decizie corectă, în privinţa oportunităţii trecerii la exploatarea gazului de şist din perimetrele concesionate.

Doamne, ocroteşte ROMÂNIA!

Da click aici ca sa vezi totul! VREI SA-I INTALNESTI? cin s-aseamana s-aduna la facebook peromaneste

Victoria lui Putin strânge rândurile şi la Bucureşti

Thierry de Montbrial, membru de peste 30 de ani în comitetul director al Grupului Bilderberg

Fiul fostului inspector general al Băncii Franţei, Thierry de Montbrial (69 de ani) a absolvit Şcoala Politehnică şi are un doctorat în economie de la Universitatea Berkeley. Profesor la mai multe facultăţi, este director-fondator al Institutului Francez de Relaţii Internaţionale şi a condus Centrul de Analiză din Ministerul de Externe al Franţei. Membru în comitetul director al Grupului Bilderberg, el face parte şi din alte organizaţii influente, precum Conferinţa Atlanticului sau Comisia Trilaterală, şi din boardul unor publicaţii precum „Foreign Policy". De asemenea, Thierry de Montbrial este membru în mai multe academii, iar în prezent este favorit pentru ocuparea funcţiei de cancelar (preşedinte) al celebrului Institute de France.


Academicianul Thierry de Montbrial, directorul Institutului Francez de Relaţii Internaţionale, se află, începând de astăzi, în România, pentru a-şi lansa cartea „Jurnal românesc", o culegere de însemnări din timpul numeroaselor vizite în ţara noastră, începute încă din 1990.

Reporter: Una dintre calităţile menţionate în CV-ul dvs. este aceea de membru în comitetul director al Grupului Bilderberg, organizaţie despre care adepţii teoriilor conspiraţioniste susţin că ar conduce lumea. Cum comentaţi ipoteza că aţi fi fost desemnat să gestionaţi, din partea acestui for, spaţiul românesc?

Thierry de Montbrial: Clubul Bilderberg este un club de personalităţi „trans­atlantice", care se întruneşte anual pentru a discuta, într-o atmosferă de încredere, problemele internaţionale majore. Acest club nu distribuie niciun rol pentru membrii săi, care se exprimă în mod individual, independent. Cu riscul de a vă dezamăgi, din păcate, în experienţa mea de peste 35 de ani, nu-mi amintesc să fi fost abordat subiectul României.

În volumul pe care îl lansaţi amintiţi că preşedintele Ion Iliescu nu a întrunit, de-a lungul mandatelor sale, sprijinul politicienilor francezi, fiind considerat mai degrabă „un comunist". În schimb, dvs. l-aţi văzut ca pe „omul situaţiei", un fel de Mitterrand român. Putem considera că, într-o anumită măsură, Iliescu a fost sprijinit de Grupul Bilderberg sau a fost doar o opţiune personală?

Aşa cum vă spuneam, România nu a fost niciodată subiect de discuţie la Bilderberg, şi nici Ion Iliescu. În ceea ce priveşte Franţa, situaţia din România a fost şi rămâne prost înţeleasă, atât de clasa politică, dar şi de opinia publică. La începutul anilor '90, Ion Iliescu nu era cunoscut în Franţa altfel decât prin trecutul său de tânără „stea" în anii '70. Eu, personal, cred că el a jucat un rol fundamental şi pozitiv în tranziţia de la dictatură la democraţie. Şi am admirat totdeauna abilitatea sa într-o situaţie extrem de dificilă. Acesta este motivul pentru care am făcut comparaţia cu François Mitterrand.

Totuşi, în acelaşi timp cu dvs. s-au aflat în România Richard Haass, preşedintele influentului Consiliu pentru Relaţii Internaţionale din SUA, şi Étienne Davignon, fostul vicepreşedinte al Comisiei Europene şi coleg în Grupul Bilderberg. Pe de altă parte, trei români sunt membri în Comisia Trilaterală, iar în ţara noastră şi-au făcut apariţia cluburi discrete de dezbateri pe acest model. Am intrat şi noi în zona rarefiată a puterii discrete?

Eu însumi am fost membru al Comisiei Trilaterale timp de peste 20 de ani şi mă bucur că România este reprezentată acum în acest for. Vorbiţi despre „puterea discretă". Nu cred că această expresie este convenabilă. Dreptul de asociere este o libertate democratică fundamentală, iar cluburile despre care vorbim nu au ca scop luarea unor decizii, ci de a face schimb de idei. Deoarece România este membru în Uniunea Europeană şi în NATO, este firesc să fie tot mai prezentă în astfel de cluburi.

I-aţi cunoscut pe toţi preşedinţii României, dar şi pe unii dintre candidaţii la funcţia supremă. Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, v-a lăsat una dintre cele mai bune impresii. Aţi apreciat „apariţia sa de bancher rasat, cu o solidă pregătire profesională". În 2000, românii nu l-au ales însă ca preşedinte. În 2014, vor vota din nou. După aproape 14 ani, consideraţi că, acest model ar putea avea succes ? Alegătorii s-ar putea regăsi de această dată în persoana unui preşedinte mai degrabă elitist decât popular?

Îmi este foarte dificil să fac previziuni cu privire la alegerile în propria mea ţară, aşa încât nu aş putea pretinde că pot să vorbesc în numele românilor. Însă, Mugur Isărescu are o mare experienţă, el este bine-cunoscut şi apreciat de comunitatea internaţională. Dar, în calitate de observator şi analist, eu ştiu că în ţările democratice alegătorii sunt, în general, indiferenţi faţă de profilul internaţional al candidaţilor la alegeri. Fie că este vorba de Europa de Vest sau de Statele Unite ale Americii, puţini sunt şefii de stat sau de guvern care au ajuns la putere bazându-se pe aceste criterii. Însă este posibil că alegătorii români vor dori pentru succesiunea preşedintelui Băsescu o personalitate cu un profil distinct, diferit. Aceste „mişcări de balanţă" sunt comune în politică.

Aţi mai afirmat că unii dintre cei mai valoroşi interlocutori pe care i-aţi descoperit în România sunt Adrian Năstase şi Mircea Geoană. Ambii se află într-o perioadă mai puţin fastă a carierei lor politice, în ciuda imaginii bune pe care şi-au construit-o în faţa partenerilor externi. Ce şanse de revenire le acordaţi?

Ambii au participat la evenimente în cadrul Institutului Francez de Relaţii Internaţionale. Ambii au o dimensiune internaţională recunoscută. Politica de multe ori trece prin suişuri şi coborâşuri. Amintiţi-vă, de exemplu, că în SUA la începutul anilor '60 Richard Nixon era considerat un om al zilei de ieri. Şi apoi a devenit preşedinte, cu urmările şi sfârşitul pe care le cunoaştem.

Apreciaţi despre Petre Roman că este un tip „prea intelectual pentru a reuşi pe termen lung în politică". Aprecierea aţi făcut-o chiar în 1990 şi s-a confirmat. Alt intelectual, Andrei Pleşu, a avut, de asemenea, o carieră politică scurtă. Sunt multe alte exemple. De ce nu reuşeşte intelectualul român în politică?

Nu este ceva propriu doar României. Experienţa îndelungată îmi permite să afirm că sunt foarte rare cazurile când adevăraţii intelectuali, profesori sau oameni de ştiinţă, au avut o viaţă lungă în politică. Contraexemplele, cum ar fi Vaclav Havel, sunt figuri simbolice care apar doar în situaţii excepţionale, cum a fost cazul în Cehoslovacia în 1989.

Notaţi în „Jurnal românesc" că „sunt mulţi oameni care nu-i iubesc pe români, acuzându-i de toate şireteniile, de toate compromisurile, de toate ambiguităţile, de intrigi şi trădări". Credeţi că în ultimii ani s-au mai diminuat aceste percepţii?

Nu am niciun instrument de măsurare. Stereotipurile mor greu! Îmi petrec viaţa auzind repetând aceleaşi clişee despre francezi sau despre belgieni! Ceea ce îmi pare important este că relaţiile umane între Franţa şi România, de exemplu, se dezvoltă. Eu însumi am încercat să contribui la acest lucru, cu multă plăcere, începând cu 1990.

Unde vedeţi România, într-o proiecţie pe zece ani, pe scena relaţiilor internaţionale?

Ca noi toţi, România trebuie să depăşească dificultăţi interne, sociale, economice sau politice. Personal, având în vedere tragediile din istoria ţării dvs. în secolul al XX-lea, admir progresele înregistrate după 1990. Dar drumul este încă lung, mai ales că, în acest timp, partenerii dumneavoastră din cadrul UE şi din afară s-au angajat într-o cursă frenetică pentru modernizare, lumea în ansamblul ei este tot mai competitivă. Mărturisesc că sunt deosebit de preocupat de fenomenul exodului de creiere, care ar putea goli România de esenţa sa cea mai de bază, şi anume capitalul uman.

Prezenţa dvs. în România vine într-un context de schimbări profunde, atât aici, cât şi în Franţa. Întrebarea are două părţi. Prima: au vreo legătură aceste evenimente cu vizita dvs.? A doua: ce consecinţe pot avea aceste schimbări asupra relaţiilor româno-franceze?

Surâd, supraestimaţi puterea şi influenţa mea! Cu toate acestea, dificultăţile actuale în relaţiile dintre ţările noastre nu par legate de natura guvernelor existente. Dar sper că soluţii reciproc satisfăcătoare vor fi găsite prin intermediul clasic al canalelor diplomatice. De asemenea, sper că, în timp, vor avea loc mai multe întâlniri politice la nivel înalt între Franţa şi România.

Thierry de Montbrial a confirmat faptul că, anul viitor, intenţionează să organizeze un forum mondial la Bucureşti, din seria World Policy Conference, la care participă importanţi lideri ai lumii. „Iniţial, îmi propun să prezint prietenilor mei români obiectivele acestei conferinţe, dedicată în întregime diferitelor aspecte ale guvernanţei globale", a explicat academicianul francez.


El a ţinut să precizeze însă că această iniţiativă nu are legătură cu Grupul Bilderberg din care face parte. „Atrag atenţia asupra faptului că, spre deosebire de cluburile despre care am discutat, World Policy Conference este în întregime publică. Oricine poate intra pe site-ul www.worldpolicyconference.com, pentru a face cunoştinţă cu lucrările conferinţei, începând cu anul de lansare, adică 2008", a mai spus Thierry de Montbrial.

Articole de sau despre Thierry Montbrial in Foreign Affairs/CFR:

1985

The European Dimension

Thierry de Montbrial

From one year to the next, it is difficult to find original words to describe the state of transatlantic relations. Indeed, they are bound to continue to constitute a "troubled partnership," and 1985 was no exception. To a large extent, it was the year of the Strategic Defense Initiative (SDI). On the surface, even though most European strategists are more than skeptical about the concept, SDI has not created major tensions among the Western allies. The British and the German governments supported President Reagan's initiative. Italy showed some interest; France, Norway, Greece and Denmark rejected any governmental role, but avoided any confrontation. Overall, Washington may be pleased.

From one year to the next, it is difficult to find original words to describe the state of transatlantic relations. Indeed, they are bound to continue to constitute a "troubled partnership," and 1985 was no exception.

To a large extent, it was the year of the Strategic Defense Initiative (SDI). On the surface, even though most European strategists are more than skeptical about the concept, SDI has not created major tensions among the Western allies. The British and the German governments supported President Reagan’s initiative. Italy showed some interest; France, Norway, Greece and Denmark rejected any governmental role, but avoided any confrontation. Overall, Washington may be pleased.

The year brought further displays of the American mood of unilateralism. This is true, for example, in Soviet-American relations, culminating in the November summit meeting in Geneva; the initiatives in this evolving relationship are not primarily the consequence of West European persuasion. Similarly with economic issues. Washington’s change of attitude through this year on exchange rates and the value of the dollar has been quite remarkable. As a result, the meeting in New York of the five biggest Organization for Economic Cooperation and Development (OECD) countries on September 22 could produce a joint approach on how to drive the dollar value down. The American position on indebted Third World countries has also evolved.

Altogether, American and European positions on world macroeconomic management have come closer together—although the Europeans still consider that American authorities have not yet taken the relevant measures to significantly reduce the U.S. budget deficit, which they continue to regard as a major source of global imbalance. The point here is that the change of attitudes vis-à-vis economic problems, just like East-West relations, have only modestly been influenced by the Europeans. It was rather the product of an internal American debate...

CAPSULE REVIEW

FALL

1985

La Revanche de l'Histoire

Fritz Stern

CAPSULE REVIEW

SUMMER

1981

Western Security: What Has Changed? What Should Be Done

Andrew J. Pierre

ESSAY

OCT

1975

For a New World Economic Order

Thierry de Montbrial

The world economic order born after World War II, to a large extent fashioned by the United States, was based on two fundamental principles-in monetary terms, the principle of fixed parities and the dollar standard (although the dollar was convertible into gold at the request of the central banks); in commercial terms, the principle of non-discrimination and free trade. Practically speaking, the United States was assuming the role played by Britain during its period of greatness. This lasted until August 15, 1971, when President Nixon suspended the convertibility of the dollar. Over the years, we witnessed the fantastic growth and development of the defeated nations, Germany and Japan, and the emergence of the European Community-developments encouraged by the United States. The stupendous economic expansion of the capitalist West is, without a doubt, the most remarkable feature of this postwar period. The even greater expansion of trade (particularly intra-European) appears in this respect to be both a cause and an effect.

The world economic order born after World War II, to a large extent fashioned by the United States, was based on two fundamental principles-in monetary terms, the principle of fixed parities and the dollar standard (although the dollar was convertible into gold at the request of the central banks); in commercial terms, the principle of non-discrimination and free trade. Practically speaking, the United States was assuming the role played by Britain during its period of greatness. This lasted until August 15, 1971, when President Nixon suspended the convertibility of the dollar. Over the years, we witnessed the fantastic growth and development of the defeated nations, Germany and Japan, and the emergence of the European Community-developments encouraged by the United States. The stupendous economic expansion of the capitalist West is, without a doubt, the most remarkable feature of this postwar period. The even greater expansion of trade (particularly intra-European) appears in this respect to be both a cause and an effect.

Several discordant notes nevertheless were struck. As Europe gained momentum, the United States took offense (e.g., the dispute over the common agricultural policy, attacks against the policy of association with third countries). Meanwhile, some European nations began denouncing the manifestations of American hegemony (the enormous expansion of U.S. investments abroad, growing balance-of-payments deficits) and voices were raised accusing the United States of disregarding the rules of free trade when these did not serve its best interests (e.g., the insistence on the "American selling price" exception in the Kennedy Round)...

Thierry de Montbrial, author, "Russia Journal... by tvnportal

Putin may not finish his mandate

Published: 02 May 2012

Vladimir Putin's first decade in power was a positive one, but the series of mistakes he made recently augur for a difficult mandate, said Thierry de Montbrial, founder and Director General of the French Institute for International relations IFRI, in an exclusive interview with EurActiv. Putin will be inaugurated as President on 7 May.

Thierry de Montbrial has a long experience of Russia and has had several meetings with Vladimir Putin. He recently published his book "Journal de Russie 1977-2011". He will present his book in Brussels on 2 May at Librairie Filigranes, Av. Des Arts 39-40
He was speaking to EurActiv Senior Editor Georgi Gotev.
Your book "Journal de Russie 1977-2011" is both a diary of your experience with Russia and an analysis about where is Russia going. But maybe you would like to explain yourself…  
In English the title of this book would be "Russian Diaries". My very first visit to the Soviet Union was in 1977, it was my first physical and human discovery of Russia. And the last one which is taken into account in the book was in September 2011. I am not myself an ideologue. I wanted to perceive the Soviet Union first and then Russia with my own eyes, my own feelings, with being too ‘invaded’ so to speak by ideology…
And stereotypes about Russia…
And stereotypes, absolutely correct. I have always been personally attracted to that part of the world as by the way many French persons are. Indeed it has to do with history, with also certain books which influenced me when I read them when I was very young at school.
I’m attracted to Russian culture and people. Very early I developed positive feelings vis-à-vis this country which go far beyond politics. For me politics is one thing but the reality of the country is much more important than politics.
Over the years I had many trips, and many encounters. Because as you can see I have met many people, some of them very well-known, such as the big leaders Gorbachev, Putin and many others. But many of my interlocutors were also much more common people, sometimes very young people with whom I had a lot of discussions, which I try to report in these diaries.
I have also made a number of friends. So it’s a very personal account of a French observer and analyst trying to understand Russia better.
I don’t know if it was calculated or not, but your book appears just before the inauguration of Vladimir Putin for another presidential mandate, on 7 May. What is your perception of Putin?
The date of publishing was the choice of the publisher who thought that there would be more attention and that is why we rushed to have the book published I think the first two or three weeks after the [4 March] elections.
As for my perception of Vladimir Putin, well, first, I think that it was very clear to me and it’s very clear in reading the book, that the nineties were horrible years for the Russian citizens.
I was very much struck during those years. At the time people, including very educated and also some experts, started to believe that the Russian Federation itself could fall apart and that this disintegration process could go as far as going back to the Grand Duchy of Moscow.
These things were seriously discussed in the nineties. It was very clear to me in those years that the Russians were looking for a strongman. I referred specifically to General Lebed [General Alexander Lebed was a charismatic politician who was placed third in the 1996 presidential election. He died in 2002 in a helicopter crash] who has been guest here at IFRI, who took himself for [a Russian-style] De Gaulle.
There was clearly a strong demand in Russia for a strongman succeeding Yeltsin [Boris Yeltsin served as President from 1991 to 1999]. That strongman happened to be Vladimir Putin. Of course nobody knew Putin, even when he started his top career as a prime minister, it was taken by most observers as a joke - they thought that he would survive as prime minister for three or four months…
My first point about Putin is that his fate was to be ‘the' strongman that the Russians were waiting for. Also, he was very much helped by events in the sense that the price of oil increased over time and helped him of course to re-establish order and to put the economic development in the right direction.
But on the whole I think that the Putin Decade was quite a positive one. That’s point number one.
Point number two, I met him personally several times. The first time was in the year 2000, just after his first election as president. I hosted a dinner-debate for him in Paris and on this very first occasion I found him extremely intelligent and sharp-minded. I think in French terms he could be certainly considered to be as ‘the best technocrat in France’.
His mind works extremely well. He knows problems and issues in detail. He is certainly a very hard worker. Later on as one of the first participants to the so-called ‘Valdai Club’ to which I participated regularly for a number of years, I saw him in action on the occasion of these meetings, sometimes you know discussions with him in a small group for three or four hours, and I was very much impressed by his performance.
On the whole I am convinced that history will judge more positively than negatively this first decade.
Knowing Russia a little bit myself, it is relatively easy to agree with what you said but the big question is about the future. Is Putin the right person to lead?
You said that it is very easy to agree with what I say, but it is certainly not the dominant view in France for instance.
For the future, my vision is relatively simple. I think Putin himself did not expect the kind of social consequences of his own success. All the demonstrations which took place at the end of last year were by people who during his own years reached a certain social status and certain economic level.
These people now want to have freedom and live in a more democratic way, in the Western sense. And I think this is something that he certainly had not anticipated.
Very clearly looking at the way he reacted to those events and weeks, he did not understand them fully. He was a bit shocked I think.
One of his merits he did not even try, probably he thought about doing it, to crush those forces. But the fact is that paradoxically thanks to his own successes over the last decade, he has released social forces that now are here to stay.
He suddenly made a big mistake. The big mistake was his deal with Medvedev, to say “OK now we switch.” I think this in fact discredited him and Medvedev, who is in fact probably much more discredited than he is.
To go to the conclusion, first I think that when he decided to modify the constitution, to have a six-year term renewable once, he probably had in mind to be president for the next years up to 2024.
My first conclusion is that it is extremely unlikely that he will do a second term and it might even be quite difficult for him to end the first term. Because the next six years will I think see a continuation of huge social changes in Russia. Especially if Russia is developing well economically.
That will be continuation of the same paradox. In other words, my perception is that the great paradoxical consequence of the successes achieved in the previous decade is that Russia is now entering a new phase which is totally unprecedented in Russian history.
That is a gradual move towards more democracy in the Western sense. That would be gradual of course. I think from a historical viewpoint it would be recognised that to a large extent it is thanks to Putin.
But paradoxically again the consequence will be that Putin will certainly not stay as president for twelve years. Maybe six, maybe less.
Europe is in crisis, and geopolitically it is ‘downgraded’ compared to other players. Should Europe seek to become closer to Russia precisely to regain its geopolitical status? Or do you think that this is impossible for the decades to come?
Well I think there are two different issues here. One is that, when you say Europe of course you mean the European Union, we still have a lot of work to do to put our house in order. There is absolute necessity to restore financial equilibria, fiscal consolidation, all these things, which have nothing to do with the relationship with Russia.
That is a first point and of course with the likely election of François Hollande in France in a few days now, there will be a new test. But I’m absolutely convinced that the future of the European Union depends first and finally on the capacity to put its house in order economically and financially. That’s point number one.
Second, I fully agree that in broad geopolitical terms it’s absolutely essential to build up a more consistent and more coherent relationship between the European Union and Russia.
Of course we can continue to have bilateral political relations because the European Union is not going to be a unified political unit soon. So we will continue to have various foreign policies and bilateral links.
But I think it is absolutely essential to have a more coherent, structured, well-framed policy between the EU and Russia. And this of course is directed against nobody. The common geopolitical and economic interests are absolutely obvious not only in the field of energy, say, it’s a geopolitical reality.
And these developments can be accelerated if Russia continues to develop gradually in its own way in a democratic direction.

Da click aici ca sa vezi totul! VREI SA-I INTALNESTI? cin s-aseamana s-aduna la facebook peromaneste

Andrei Marga, Declaraţie în faţa Comisiilor de politică externăreunite, din Parlamentul României, 7 mai 2012

Mulţi oameni de stat au spus că cea mai buna politică externă este o politică internă înteleaptă şi eficace. Trebuie observat că şi reversul este adevărat: o politică externă inovativă poate servi mai bine politica internă a modernizării şi democratizării, de care, precum de orice altă ţară, România are nevoie. La o astfel de politică externă, care ia în seamă schimbările din lumea de astăzi şi serveşte continuu interesele profunde ale ţării, mă angajez.

Fiecare cetăţean interesat îşi poate da seama, din programele şi acordurile adoptate în cursul anilor de Parlament, care sunt obiectivele politicii externe româneşti şi mijloacele gândite pentru atingerea acestora. Se ştie că activitatea Ministerului Afacerilor Externe are la bază acte normative (ca Legea 544/2001, Legea 52/2003, Hotărârea de Guvern 1040/2011 şi altele, la care se adaugâ convenţiile internaţionale în materie diplomatică şi consulară, precum cele semnate în cursul anilor la Viena) şi este susţinută de aproximativ 750 de posturi în centrală şi de peste 1340 de posturi în reprezentanţele din afară ale ţării, cu un buget de 150 de milioane de euro (în 1912).

Fiindcă politica externă a oricărei ţări este de calitate dacă are o anumită continuitate şi consecvenţă, afirm asumarea în întregime a funcţiilor Ministerului Afacerilor Externe (elaborarea de strategii, reglementare, reprezentare, autoritate de stat, administrare) şi a priorităţilor acestui moment din istoria României, aşa cum sunt acestea deja enunţate: consolidarea profilului european al României; punerea în valoare a parteneriatelor; consolidarea rezultatelor diplomaţiei economice; securitate globală şi multilateralism; sprijin pentru românii din străinătate, promovarea imaginii României.

Partidele care constituie Uniunea Social-Liberală – PSD, PNL, PC – propun ţării o nouă politică generală, noi politici publice, şi un nou fel de a face politică. Opţiunile Programului de guvernare – respectarea legilor, repararea inechităţilor sociale, implementarea unei viziuni economice de lungă durată, depolitizarea administraţiei publice, toleranţă zero faţa de corupţie şi clientelism – sunt orientări majore ale perioadei ce urmează, până la alegerile parlamentare, cu efecte inclusiv în conceperea, aprobarea şi punerea în aplicare a politicii externe.

Ce înseamnă noua politică şi noul fel de a face politică în domeniul pe care îl discutăm aici, cel al politicii externe? Daţi-mi voie să răspund la întrebare în cât mai puţine cuvinte, în funcţie de spaţiul pe care-l am la dispoziţie şi lăsând loc, fireşte, întrebărilor.

Şi în activitatea Ministerului Afacerilor Externe, ca parte a guvernului, responsabilă cu politica externă a ţării, trebuie să se plece de la evaluarea lucidă şi onestă a situaţiei de astăzi. România este ţară membră a Uniunii Europene şi membră a NATO şi se bucură, de ani buni, de cea mai largă libertate de decizie, de cel mai amplu sprijin şi de securitatea cea mai bine consolidată. Pe acest fond, însă, nu tot ceea ce s-a petrecut este liniştitor. Bunăoară, chiar autoritatea cea mai înaltă a statului declara, nu cu mult timp în urmă, că România nu se mai poate aştepta la intrări semnificative de capital pentru investiţii, încât trebuie să-şi găsească înăuntrul ei resursele. Situaţia este preocupantă, dar se ridică întrebarea: nu cumva atragerea de investiţii depinde, până la urmă, şi de activitatea şi de politica administraţiei ţării şi a actorilor ei? Sau, un alt aspect: un ziarist, mai curând favorabil puterii actuale din România, spunea, acum două luni, că ţara noastră mai are un singur prieten – Marea Neagră. Nu ar trebui să ne întrebăm dacă nu cumva s-au erodat, cu costuri prea mari – prin acţiuni, inacţiuni sau declaraţii – unele prietenii? Se mai pune întrebarea: nu cumva prea puţini lideri sau reprezentanţi ai ţărilor vin la Bucureşti ? În sfârşit, ca un al treilea exemplu: în pofida disponibilităţii oficiale şi populare a unor ţări, liderii lor nu s-au mai oprit în capitala ţării noastre în vizitele lor europene.

Văd şase probleme în starea de acum a politicii externe a ţării noastre:

a) insuficienta fructificare a cadrului de cooperare stabilit cu SUA, cu ţările din Uniunea Europeană;

b) relativa stagnare a relaţiilor cu China, Rusia, Turcia şi alte ţări;

c) efecte economice prea mici ale acţiunii externe;

d) absenţa unei viziuni pe termen lung, ca urmare a absenţei unui proiect al României pentru deceniile ce vin;

e) prestigiu diminuat în ultimii ani;

f) personalul prea redus din reprezentanţele diplomatice ale României şi ocuparea aproape exclusiv prin numire a posturilor, chiar şi a acelora în care alte ţări practică, de multă vreme, concursul;

Îmi asum acum aceste probleme şi voi căuta să le dau o rezolvare în mandatul meu la Ministerul Afacerilor Externe. A venit timpul, în orice caz, ca şi în politica externă să intervină un fel nou de a face politică.

Aş prezenta sintetic politica externă pe care mă angajez să o promovez în câteva sintagme. Aşadar, am în vedere:

o politică externă de exprimare consecventă a interesului naţional;o politică externă în orizontul drepturilor omului, democraţiei, cooperării dintre state şi al apartenenţei României la lumea valorilor occidentale;o politică externă nu numai cu efecte politico-militare, ci şi cu rezultate economice şi socio-umane;o politică externă orientată spre multilateralism şi realism;o politică externă bazată pe consensul forţelor politice şi, în fapt, pe consens naţional;o politică externă de refacere şi consolidare a prestigiului ţării;o politică externă ce cuprinde din nou în arcul ei politica, economia, cultura, ştiinţa şi tehnologia, valorile;o politica externă caracterizată de corectitudine, stabilitate, consecvenţă;

Politica externă a Romaniei implică mai mulţi actori instituţionali. În conformitate cu Constituţia ţării, „preşedintele reprezintă statul român” (art.80). Guvernul, potrivit Programului său de guvernare, acceptat prin votul de investitură al Parlamentului – „asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice (art. 120). Este evident, chiar şi numai din aceste articole constituţionale, că Guvernul lucrează pe baza Programului acceptat de Parlament, că Parlamentul este cel care aprobă acordurile între state şi că presedintele reprezintă statul român. Este evident, cu alte cuvinte, că, în conformitate cu prevederile Constituţiei, Guvernul, preşedintele şi Parlamentul trebuie să conlucreze, respectându-şi reciproc competenţele, la realizarea politicii externe. Trebuie să ieşim, şi în Româmia, din politica externă uninominală şi să trecem în politica externă bazată pe consens cât mai larg, public şi parlamentar. Trebuie să facem din „gândirea în condiţii de pluralism” un instrument eficace.

Politica externă a Romaniei are astăzi ca reper fundamental folosirea în interesul României şi al cetăţenilor ei a apartenenţei ţării la UE şi NATO. Programul de guvernare prezentat de Victor Ponta exprimă această opţiune fundamentală şi caracteristică. În acelaşi timp, vom lua în considerare, prin analize noi şi aprofundate, schimbarea lumii ce se petrece chiar sub privirile noastre. Am în vedere faptul ca UE se află în faţa unei decizii majore între alternativele de evoluţie ce-i stau în faţă – piaţa comună, alianţa de state sau organizarea integrativă suprastatală. Am în vedere faptul că NATO înregistrează noi evoluţii spre consolidarea „apărării colective”, a „politicii uşilor deschise”, a „descurajării” eventualelor atacuri, spre un „nou aranjament în domeniul armelor convenţionale” şi spre asigurarea „securităţii energetice”. Am în vedere emergenţa Chinei ca supraputere economică şi politică, cu implicaţiile de rigoare. Am în vedere întărirea centralităţii Germaniei în Europa, revenirea Rusiei, emergenţa Turciei ca putere, emergenţa unor noi puteri pe diferite continente. Am în vedere faptul că lumea nu rămâne fără urme ale crizei financiare începute în 2008: modelul de dezvoltare va trebui revizuit, rolul statului se impune reevaluat, resursele financiare se investesc mai precaut, distribuţia puterilor economice şi politice se modifică, rolul naţiunilor se dovedeşte durabil, democraţiile deschid problema legitimării, multilateralismul este sub presiune. Am în vedere multe alte fapte, care atestă, fără echivoc, schimbarea lumii.

Este nevoie să reluăm tradiţia de reflecţie sistematică şi informată indigenă asupra politicii externe şi să dăm analize noi într-o situaţie schimbată. Mă angajez, împreună cu echipa din jurul meu, la acest efort.

Putem configura de pe acum concluzii analitice şi acţiuni pe care le întreprindem. Nu mă refer acum la ele. Vreau să abordez însă câteva chestiuni punctuale stringente, de mare importanţă pentru România, indicând rezolvarile pe care le am în vedere: dezvoltările din UE şi NATO; diplomaţia economică; problema Schengen; accesul lucrătorilor români pe piaţa europeană; vizele în Statele Unite; fructificarea parteneriatelor strategice; extinderea cooperării cu vecinii; sprijinirea parcursului european al Republicii Moldova; diaspora românească; imaginea României în lume. Sunt gata, fireşte, să răspund întrebărilor.