Anunţ publicitar al Statului Român in ziarele mari ale lumii:

Cine a putut, ştiut şi vrut a plecat.

Avem nevoie de ajutor!
Plătim la nivelul pieţei.
Preferăm vorbitori de Româna!

______________________________


poante § intelart § cafeneaua
© 2005
cel mai vechi blog peromaneste

25.9.15

...că doar şi ruşii e oameni!


Preocupaţi de problemele aproape insurmontabile create de exodul imigranţilor şi prea puţin, sau deloc, de cauzele care l-au generat, neglijăm celelalte probleme mari ale lumii, cum ar fi consolidarea spectaculoasă a axei Moscova-Beijing ori bilanţul anului de bombardamente aeriene ale coaliţiei internaţionale asupra Statului Islamic, ce poate fi sintetizat în vorbele „mult zgomot pentru nimic!”. Totuşi, în ce mă priveşte, voi zăbovi aici asupra unor fapte de istorie recentă, pe care le cred demne de a fi cunoscute şi comentate de cititori, dar fără ură şi părtinire.

Le-am desprins din volumul „Diplomat la Moscova - mărurisiri incomode”, semnat de Savian Bulacu - Lăpuşata, apărut la Editura Universitară. Motivul acestei opţiuni se va vedea mai departe, până atunci vreau să reamintesc că, tot aici, sub titlul „Stalin şi Transilvania”, am prezentat afirmaţiile tranşante în cazul acestei provincii româneşti pe care, încă din toamna lui 1944, fostul lider bolşevic de la Kremlin le-a rostit în faţa conducătorilor comuniştilor din Ungaria, în frunte cu Matyas Rakosi, ce veneau în cascadă la Moscova, spre a face lobby pentru ca Ardealul să fie atribuit ţării lor. „Dej, eu (i se adresa Stalin liderului comunist venit din Bucureşti - n.n.) nu pretind că stăpânesc istoria României şi mai ales a Transilvaniei mai bine decât tine. Am înţeles ce doriţi. Cunoaşteţi că, nu de mult, a fost la mine Rakozi (Rakosi), susţinând că nu numai Ardealul de Nord, ci şi întreaga Transilvanie se cuvine de drept să fie redată Ungariei. I-am răspuns că dacă mai insistă asupra acestei chestiuni, îl voi alunga fără menajamente (...). DEJ, TRANSILVANIA VA FI PE VECI A ROMÂNIEI (subl. ns.)”, declara atunci Stalin, potrivit martorului ocular Gh. Apostol, care avea să fie unul dintre liderii comunişti din ţara noastră. De notat că, aşa cum rezultă din stenogramele întâlnirilor lui Stalin cu delegaţii româneşti de cel mai înalt nivel, publicate în volumul „Gheorghiu-Dej la Stalin.1944-1952”, îngrijit de eminentul sovietolog Vasile Buga, el a mai reluat chestiunea şi tot cu acelaşi ton categoric.

Să revin însă la volumul lui Savian Bulacu-Lăpuşata, fost diplomat la Ambasada României la Moscova între 1990 şi 1993, calitate în care, în vara lui 1990, l-a însoţit pe Silviu Brucan în timpul vizitei acestuia în capitala rusă. Pe atunci, Tache Brucan era pe cai mari, deşi nu deţinea nicio funcţie oficială în noile structuri politice de la Bucureşti se ocupa de presă, el numise şefi la Radio şi TVR; apoi, ştiu din surse sigure că, în primele zile după 22 decembrie 1989, ziariştii de la „Scânteia” devenită „Adevărul” l-au trimis la el pe R.C., cu care se cunoştea bine, să-l întrebe pe cine să pună redactor şef la acest cotidian. „Pe Dan Deşliu”, a răspuns fără ezitare Brucan, nominalizând un poet proletcultist, netalentat, devenit dizident întrucât fusese trecut pe linie moartă pe plan politic. În faţa ezitării evidente a redactorilor, Brucan i-a ameninţat direct: „Treaba voastră. În condiţiile astea, eu îmi iau mâinile de pe voi!”. Tot el controla politica externă şi diverse numiri de noi ambasadori. De asemenea, seara convoca adesea conferinţe de presă la hotelul Intercontinental, în care vorbea pe post de premier, ministru de Externe sau mai ştiu eu ce demnitar. Pretindea să i se zică „domn profesor”, deşi nu absolvise nicio facultate!

Acum, în vara lui 1990, venise la Moscova „cu caracter privat”, fusese salutat la aeroport de ambasadorul Vasile Şandru, locuia la Ambasadă în dormitorul prezidenţial, în care, până la el, mai dormise doar Ceauşescu, iar diplomatul Bulacu-Lăpuşata îl însoţea la toate întâlnirile şi convorbirile, dar fără a-i asigura traducerea şi fără a interveni în discuţii. Ciudat ori nu, pe măsură ce treceau zilele, Brucan nu a mai fost primit de personalităţi sovietice de prim rang, motivul fiind, evident, ambiţia lui de a da lecţii gazdelor despre mersul lumii sau situaţia internă din URSS, ceea ce, evident, nu le convenea acestora, care-i cunoşteau bine ascensiunea din perioada stalinistă!

Pe acest fundal a ajuns la întâlnirea cu redactorul şef de la ziarul „Izvestia”, doctor în ştiinţe politice şi relaţii internaţionale, iar acolo aceste titluri nu se luau pe vodcă ori icre negre. Cu acordul părţilor, discuţia celor doi a fost imprimată de diplomatul român, care o redă integral în premieră, în carte. După ce vorbeşte despre situaţia din România de după 1989, Brucan începe să critice evoluţiile din URSS, încheind că România şi românii au pătimit mult datorită „dictatorului gruzin” Stalin. Gazdei atât i-a trebuit, parcă aştepta această afirmaţie.„Mai spuneţi (...) că noi, ruşii, am avut, uneori, atitudini ostile faţă de români şi că am luat din pământul ţării (România-n.n.), ceea ce turcii nu au făcut. Ca istoric (sic!- n.n. D.C.) ar trebui să ştiţi că, după Al Doilea Război Mondial, creionul pentru trasarea noilor graniţe a fost mai roşu al anglo-americanilor decât al nostru. Ei le-au trasat şi noi le-am aprobat cu anumite ajustări, fiindcă ne erau avantajoase.Vă spun şi o noutate: englezii şi americanii, pe care îi proslăviţi, au propus la Yalta ca graniţa de Vest a URSS să fie Carpaţii Răsăriteni, adică întreaga Moldovă a României să fie inclusă în URSS. În fapt, englezii se dădeau bine pe lângă noi ca să aibă mână liberă în Grecia. Şi ştiţi, domnule profesor, cine a spus un „NIET” hotărât propunerii engleze? Stalin, domnule profesor, pe care îl numiţi dictatorul gruzin. Există documente, nu vă spun poveşti.
Un alt subiect sensibil abordat de gazdă a fost statutul regelui Mihai, care, spunea el, „la 23 August 1944 asăvârşit un act de importanţă colosală pentru Armata Roşie”. „Noi, ruşii, am conferit regelui Mihai cea mai înaltă distincţie sovietică pentru actul istoric săvârşit. Dacă nu eram noi, voi eraţi în stare să-l împuşcaţi, aşa cum am făcut şi noi cu ţarul Rusiei, care a fost dat pe mâna unor revoluţionari exaltaţi. Acum deplângem acest act odios, dar răul istoric l-am săvârşit. De aceea nu v-am permis să procedaţi tot aşa cu regele vostru. Şi, fiindcă suntem fraţi de credinţă în Biserica Ortodoxă, trebuie să vă spun că ce nu aţi făcut regelui Mihai, aţi săvârşit cu Nicolae Ceauşescu. Nu numai că l-aţi împuşcat de Sfântul Crăciun, dar aţi atentat la instituţia prezidenţială, nu mai vorbesc de procesul declanşat, care a fost un adevărat... A fost ceva urât...” Brucan a bâiguit câteva vorbe. Ce putea spune el, care îl ura visceral pe rege şi avea aceleaşi sentimente faţă de Ceauşescu, întrucât nu-l mai băgase în seamă? Cât priveşte Crăciunul, el, un ateu feroce, ce să aibă în comun cu această mare sărbătoare a creştinilor?


În final, interlocutorul îl previne că va aborda un subiect foarte sensibil, care o să-l „supere şi mai tare, dar care merită”, după părerea lui. „Sunteţi nestatornici, domnule profesor. Din câte cunosc, de-a lungul istoriei, în marile conflagraţii europene şi mondiale, conducătorii români nu au fost loiali până la capăt cu cei ce s-au aliat. Au trădat uşor şi tot atât de uşor şi-au părăsit aliatul, trecând cu bagaje cu tot în tabăra adversă. Subliniez, este vorba de conducătorii români, nu de poporul român, pe care îl respect (...). Oscilaţia dumneavoastră în relaţiile cu aliaţii şi cu vecinii ne-a determinat să fim „prudenţi” cu politicienii români. Şi nu numai noi”. A fos un duş arctic, la care Brucan nu se aştepta şi care trebuie citit sine ira et studio. La urma urmei, el se erijase nu doar într-un conducător al României postdecembriste, ci şi într-un politolog de talie mondială, uitând că gazdele îl ştiau bine şi îl fişaseră încă de pe vremea când îl glorifica deşănţat în paginile „Scânteii” - şi nu doar acolo - pe „generalissimul Stalin, genialul conducător al popoarelor”, pentru ca acum să-l denunţe pe „dictatorul gruzin”. Firesc, şi gazda se întreba dacă a fost - şi când a fost - sincer, fără să uite că, în Istorie, ca şi în viaţa cotidiană, sinceritatea nu este mereu un atu.

DUMITRU CONSTANTIN

3 comentarii:

Anonim spunea...

IQ100
singura chesti 100% reala...finalul dureros...cum ne privesc strainii...tradatori si inconstanti (da, prin conducatorii nostri)...se pare ca e adevarat....cel putin de la Ctin Brancoveanu incoace ( si cu turcii si cu Austriecii) , daca nu de la Stefan cel Mare, care a fost ba independent, ba cu Mathias , ba cu Polacii, ba cu turcaletii...dar , dupa cum a fost pasati de la unii la altii, eu gasesc scuzabila 'supravietuire"...uneori ne-a iesit, alteori, mai des, NU....mai e o nasoala...Quod licet Iovi, non licet bovi...Marile Puteri pot fi inconstante...noi, astia micii, nu...


Marian
Stimate domnule Constatin, oribila intoxicare! Pai Stalin a ucis peste 20 de milioane de rusi! A fost unul dintre cei mai mari criminali din istorie. Dincolo de povestea cu propunerea englezilor la care s-a opus Stalin(nesustinuta de niciun document istoric) exista alte marturii istorice, dovedite, care incrimineaza atat Rusia cat si pe dictatorul dement Stalin. In primul rand modificarea granitelor republicii Moldova prin cedarea catre Ucraina a Bucovinei de Nord si Basarabiei de sud(Buceagul). Asta a fost facuta cu pixul de Stalin(de fapt un creion rosu) impotriva tratatelor de pace de dupa al doilea razboi mondial. Rezultatul? Nici astazi nu ne putem uni cu Basarabia din cauza ca lipseste jumatate din litoralul nostru si o parte importanta din Delta Dunarii trecute in mod ilegal la Ucraina. Apoi exterminarea intelectualilor, politicienilor, taranilor liberi, preotimii etc din Romania si Moldova de catre rusi(la ordinul direct al lui Stalin imediat dupa ocupatia din 1940 si reluata in 1944) direct prin NKVD(si urmasul lui KGB) si prin interpusii din Romania veniti calare pe tancurile Moscovei. Printre ei si Brucan, un evreu rus pe numele lui adevarat Saul(sau Samuil) Bruckner. Nu stiu ce incercati sa dovediti, dar partea de 'istorie' prezentata serpeste nu disculpa vreodata actiunile Moscovei si ale conducatorilor rusi de exterminare a elitei romanesti si de distrugere a provinciei istorice Basarabia. Pana una alta si Brucan a fost tot un rus venit calare pe tancurile Moscovei, asa ca mai las-o de intoxicare.


Rxctps @ Marian
Amice,englejii atât de lăudați au predat sovieticilor absolut toți cazacii din Divizia Vlasov,cu familii cu tot deși le promiseseră internarea în lagăre de prizonieri ceea ce de fapt și erau,prizonieri de război.Cum cred că este la mintea cocoșului care au fost urmările cam atât cu !

Anonim spunea...

Anonim
Distinsul istoric rus s-ar putea sa aiba dreptate in privinta frontierei Romaniei caci lipsa de scrupule a Occidentului a fost evidenta dupa fatidicul 1989. Povestea cu impuscarea regelui este insa o pura speculatie deoarece domnia sa nu arata cum s-ar fi ajuns la acest deznodamint. Alegatia istoricului rus despre 'tradarile' Romaniei este un cliseu cultivat asiduu de detractorii Romaniei, nu putini, in rindul carora Rusia este foarte vocala. Domnia sa ar fi trebuit sa-si vada birna din ochi intii. Astfel, la finele razboiului din 1877-1878, cind trufasa Rusie a fost salvata de la infringere de interventia Romaniei, fapt pe care istoriografia rusa il ignora, Rusia a refuzat sa evacueze teritoriul Romaniei, ba mai mult i-a ocupat sudul Basarabiei obtinut de Romania dupa razboiul Crimeiei. Este asta altceva decit tradare? In primulr razboi mondial, Rusia, in urma revolutiei bolsevice, a semnat o pace separata cu Germania. A fost astfel Rusia loiala pina la capat aliatilor sai? Care sint insa tradarile Romaniei de care istoricul rus vorbeste? Tratatul cu Puterile Centrale era unul defensiv. Or, nu Serbia atacase Austro-Ungaria ci invers, deci Romania NU era obligata sa se alature aventurei austroungare. Acelasi lucru l-a facut si Italia, fara insa a suporta blamul, rezervat exclusiv Romaniei. In al doilea razboi mondial, Romania s-a alaturat Axei doar datorita amenintarii combinate a Rusiei si Germaniei. Pentru ce deci Romania trebuia sa lupte pina la capat alaturi de Germania cind Romania nu a beneficiat de nici o favoare din partea Germaniei? De asemenea, istoricul rus ignora faptul ca Germania a fost abandonata inaintea iesirii Romaniei din Axa chiar de tarile care au beneficiat masiv de suportul Germaniei, in ordine cronologica: Spania franchista, Italia si Ungaria lui Horthy, autointitulat primul fascist al Europei. Iata deci ca personajul nu face decit sa-si verse resentimentele velicoruse, e drept intr-o maniera mai putin grobiana dar oricum neconvingatoare.

Mai Inainte @ Anonim
de 23 august, pe nemti i-au tradat finlandezii (inteligent, fara varsare de sange) si hungurii, astia dand tonul mereu la ideea cu tradarile romanilor, ei, slugile perfecte ale tuturor. (In 1919, se milogeau pe langa Bratianu sa-i incorporeze in statul roman, ei neavand experienta statala (deh, tot mereu slugi...), dar au fost refuzati.) In al doilea razboi, Romania a atacat URSS ca urmare a raptului Basarabiri si apoi i-a abandonat pe nemti, ca urmare a tradarii lor anterioare prin diktatul de la Viena. Practic, nici o tradare! Tradare neghioaba ar fi daca s-ar contesta meritul lui Stalin in intregirea Transilvaniei, lucru ce ii deranjeaza si azi pe occidentali.

Anonim spunea...

IQ100
cam amestecate adevaruri cunoscute cu ajustari la zi : " Vă spun şi o noutate: englezii şi americanii, pe care îi proslăviţi, au propus la Yalta ca graniţa de Vest a URSS să fie Carpaţii Răsăriteni, adică întreaga Moldovă a României să fie inclusă în URSS."dap, ce ne mira, asta a fost de cand s-a 'nasit" Romania, sa nu fie nici mare nici mica , nici constanta (stabila) geografic; iar nasirea si conducerea de facto a Ro a fost facuta de "englezi si (ulterior) americani" si "francezzi", de fapt de catre rudelelui " Tache " Brucan din "externele " tarilor respective///////" Regele Mihai...Dacă nu eram noi, voi eraţi în stare să-l împuşcaţi, aşa cum am făcut şi noi cu ţarul Rusiei, care a fost dat pe mâna unor revoluţionari exaltaţi. Acum deplângem acest act odios, dar răul istoric l-am săvârşit. De aceea nu v-am permis să procedaţi tot aşa cu regele vostru"...vrajeala MAXIMA...n NU rusii l-au impuscat pe tar...se poate verifica oricand listya "revolutionarilor"...nu rusii l-au salvat pe Mihai...ci "comunistii" din conducerea URSS si "democratii" din "lumea libera" "aliata"....in urma unor negocieri in "familie'...inclusiv cu "casa regala Albionica", toate aceste structuri la varf fiind doar brate de caracatita a Ocultei ce conduce partea de Lume in care suntem si noi sclavi

Carol
Ca întotdeauna, istoria scrisă de Dumitru Constantin e plină de omisiuni... Bunăoară, iată, manifestarea luminoasă a lui Stalin vis-a-vis de Romania... N-ar fi fost mult mai complet să ne amintiți cum a fost cu Bela Kun și care a fost poziția lui Stalin? Nu a lui Lenin, ci a lui Stalin... Că am înțelege mult mai multe lucruri din comportamentul lui ulterior... Hmm!... Silviu Brucan. E trist că invocați un asemenea personaj, ca să induceți o idee ruptă de realitățile istorice externe...


IQ100 @ Carol
de acord cu tine , aici...textul , icepand de la titlul demn de un tabloid, pare mai degraba ceva ajustat la comanda...departe de obiectivitatea , independenta si densitatea in informatie reala de pe cand scria la "Lumea"...mai mult influentare si comentarii multe la citate putine si unilaterale, alese sa serveasca idei preconcepute. In loc de aproximarea subiectiva oficiala nord atlantica, ni se o fera o alta aproximare, altfel subiectiva, a informatului domn ce, practic, nu doreste sa ne informeze. Doar sa mai bage o perdea de fum, colorata altfel. Confuzia masei de romani sa continue, in niste vremuri confuze pt noi, dar clare pt Marii Jmekeri de azi, urmasii celor de ieri. Vad aici o altfel de cenzura , prin multa informatie secundara , subiectiva, partiala.

Google
 

Postări populare