C.V. Tudor nu mai e

Fostul președinte Ion Iliescu apreciază că fondatorul Partidului România Mare, Corneliu Vadim Tudor, decedat luni, și-a găsit locul istoria postdecembristă a României prin tot ce a făcut, transmite AGERPRES.

"Am aflat cu surprindere și cu tristețe vestea încetării premature din viață a celui care a fost poetul și omul de cultură Corneliu Vadim Tudor, președintele Partidului România Mare. A fost una dintre personalitățile publice care au marcat ultimii 25 de ani, cu bune și cu mai puțin bune. Și-a urmărit consecvent proiectul lui politic, chiar și atunci când, din dorința de a se face înțeles, mesajul lui naționalist era exagerat. Și-a iubit cu ardoare țara, cum puțini pot s-o facă", a scris Ion Iliescu pe blog.

Potrivit acestuia, Vadim Tudor a sprijinit consensul național atunci când au fost puse în discuție subiecte esențiale, precum integrarea în Uniunea Europeană și aderarea la NATO.

"Corneliu Vadim Tudor și Partidul Romania Mare au făcut parte, la începutul anilor '90, din coaliția guvernamentală alături de FDSN. În anul 2000, precum se știe, ne-am aflat în competiție directă în timpul alegerilor pentru funcția de președinte al României, intrând împreună în faza finală. Un om complex, care nu poate fi judecat superficial. Prin tot ceea ce a făcut, și-a găsit locul în istoria României postdecembriste. Transmit sincerele mele condoleanțe familiei îndoliate, prietenilor și colaboratorilor săi politici. Dumnezeu să-l odihnească în pace!", a mai scris fostul șef al statului.

Eugen Simion şi-a amintit despre Corneliu Vadim Tudor şi impactul pe care acesta l-a avut, dar şi despre moştenirea lăsată, scrie REALITATEA.NET.

"Dumnezeu să îl odihnească. N-am vorbit cu el, poate o singură dată am primit un telefon de la el, acum câteva zile, vroia să dea o carte Bibliotecii Academiei, o carte cu dedicaţii ale poeţilor, se despărţea cu greu de carte şi vroia să găsească bani pentru revista....n-am reuşit însă să îl ajut.

Făcea parte din grupul Săptămâna, eu nu eram prieten cu ei, ci cu Preda şi eram mai degrabă o victimă a revistei respective. Dar asta s-a întâmplat demult.

Mai avea o calitate: era un bun orator. El şi Păunescu erau poate cei mai buni oratori din parlamentul românesc, Vadim avea o corerenţă şi o forţă a discursului care se impunea, chiar dacă erai sau nu de acord cu el.

El se confrunta cu discursul antiromânesc, împotriva valorilor şi identităţii noastre şi atât timp cât există personaje ca Laszlo Tokes, care spune lucruri abominabile despre poporul român....surprinzător de la un creştin, de la un om al Bisericii, trebuie să existe şi în partea cealaltă un discurs la fel de vehement. Discursul lui Vadim Tudor va fi continuat în politică, poate modernizat....un tip de extremism naşte un răspuns la fel de extremist.

Nu îl puteai ignora şi uneori spunea lucruri corecte, pe faţă, directe...unele dintre temele sale nu erau false din punct de vedere politic", a povestit Eugen Simion la Realitatea TV.

______________________

Vadim Tudor, aşa cum a fost

Ovidiu ŞIMONCA 

Se spune: despre morţi numai de bine. Numai că biografia unui om care se pretinde şi scriitor trebuie cunoscută, aşa cum a fost. N-a murit o mare conştiinţă. N-a murit un erou al vremurilor noastre. N-a murit un patriot. N-a murit un luptător antisistem. A murit un om care a făcut un mare rău literaturii române. În anii ’80 ai secolului trecut, apărea o revistă, Săptămîna se numea, condusă de Eugen Barbu, secondat de Corneliu Vadim Tudor. În acea revistă, postmodernismul românesc era desfiinţat, iar reprezentaţii lui erau acuzaţi că nu scriu literatură. De fapt, oricine se străduia să scrie o altfel de literatură (mai puţin încorsetată ideologic şi mai apropiată de terna realitate) era blamat. Un sumar al scriitorilor atacaţi de Săptămîna ne-ar arăta că, în acei ani, erau făcuţi pulbere şi scrum cei care nu lăudau partidul şi pe Nicolae Ceauşescu. Mecanismul era simplu: dacă Europa Liberă sau România literară apreciau un scriitor român, se pornea o ofensivă în Săptămîna: nu e talentat, nu ştie să scrie, e pornograf, e vulgar, nu scrie despre „tînărul cu aspiraţii înalte“ şi „crez revoluţionar“.   

Nu trebuie uitat că deşi PCR, aparent, se străduia să ţină în frîu pornirile antisemite, acestea au fost prezente în paginile revistei Săptămîna.  Vadim Tudor va scrie în Săptămîna, în 1980,  editorialul Idealuri: excluderea evreilor din cultura română era clar afirmată, vorbindu-se  despre „dascălii de tarantelă democratică, înveşmîntaţi în tartanul lor rău mirositor, irozii străini intereselor acestei naţii, cei care zornăie din pintenii trufiei şi-i ameţesc pe unii cu patriotismul lor gheşeftar. Noi n-avem nevoie de leneviţi profeţi, de iude care nu au dimensiunea jertfei româneşti în sîngele lor uşor de cumpărat“.  Nu trebuie uitat că Vadim Tudor a recidivat, avînd – cîteva luni, în 1983 – interdicţie de semnătură pentru că produsese un înjositor atac la adresa rabinului Moses Rosen în volumul de versuri Saturnalii. De fapt, comunismul românesc a îmbracat şi o haină antisemită. Antisemitimul din anii ’80 n-a fost o simplă exaltare extremistă a revistei Săptămîna; sancţiunea pe care a primit-o Vadim Tudor era urmarea presiunilor externe, nu o emanaţie a „lucidităţii“ partidului.  

Antisemitismul rămîne, aşa cum remarca scriitorul Norman Manea, „o provocare jalnică. Venită, s-ar zice, dinspre periferia existenţei. O emisie tulbure, persistentă, schimonosind chipul unui semen care ne urîţeşte şi abrutizează pe toţi, într-o oglindă planetară a comuniunii răului“ (Norman Manea, Sertarele exilului. Dialog cu Leon Volovici, Editura Polirom, 2008). În acest context, nu trebuie uitat că şi scriitorul Norman Manea a fost atacat în paginile revistei Săptămîna, iar volumul săuOctombrie, ora opt – care conţine pagini de mărturie despre deportarea în Transnistria – a fost „ras“ în Săptămîna. Peste ani, volumul, tradus deja în engleză, franceză, germană şi italiană, se va bucura de elogioase aprecieri internaţionale. După 1984, nu trebuie uitat că Vadim Tudor a susţinut politica de distrugere a Bucureştiului şi de demolare a bisericilor, de „sistematizare“ a satelor. Nu trebuie uitat că Vadim Tudor aplauda în paginile revistei Săptămîna măreaţa idee de a se construi Casa Poporului, indiferent cîte victime ar fi produs, cîte cartiere ar fi dispărut. Un Bucureşti crepuscular era văzut ca Bucureştiul „timpurilor noi“. Ce decidea Partidul şi Cîrmaciul era drept, frumos, înălţător, iar Vadim Tudor le era oştean de nădejde, nu mai conta dacă erau distruse cu buldozerul cartiere fermecătoare.  Eugen Barbu avea chiar o vorbă: se construişte un „nou“ Bucureşti, pentru că vechiul Bucureşti duhnea „pestilenţial“.

După 1990, în condiţii de libertate, Corneliu Vadim Tudor a făcut „liste ale ruşinii“, a înjurat şi a ponegrit în drepta şi-n stînga. Antisemitismul său a fost şi mai virulent,  a reprezentat o formă constantă de manifestare publică şi jurnalistică.  O enigmă persistă: cum a ajuns Vadim Tudor în turul al II-lea al alegerilor prezidenţiale din anul 2000? În primul rînd, cu patru luni înainte de alegeri, Emil Constantinescu a anunţat că nu mai candidează, ceea ce a fost o bulversare a alegătorilor şi a partidelor – în special Convenţia Democrată – care se vedeau descoperite. Pe urmă, a fost o „inflaţie“ de candidaţi la dreapta – unii deloc dornici să fie candidaţi (cazul lui Mugur Isărescu). Nu trebuie uitat că PSD şi-a dorit o fragmentare a spectrului politic. Orice alt candidat îl putea înfrînge pe Ion Iliescu, deci nu trebuia să ajungă în turul al II-lea. S-a lucrat în acest scop: ca Ion Iliescu să se înfrunte doar cu Vadim Tudor, în aşa fel încît liderul PSD să pară varianta rezonabilă şi „democratică“ a alegerilor.  Între turul I şi turul al II-lea s-au facut mitinguri de susţinere pentru Ion Iliescu (poate că-şi mai aminteşte şi Alina Mungiu-Pippidi).  Vadim Tudor n-a cîştigat alegerile, dar PSD a devenit un partid-stat – cu PRM, partid de mucava, deşi avea 20% pondere în Parlament  –, direcţionînd fonduri, încurajînd cupidităţi ale clientelei de partid.

A murit Corneliu Vadim Tudor. Cine vrea să-l plîngă e liber s-o facă, cine vrea să-l laude – deschisă-i gura –, dar un strop de luciditate nu strică. Eroii trebuie căutaţi în altă parte.

Si totusi..
lucid -
...trebuie spus ca atacul la Moses Rosen (oare de ce nu i se publica dosarul secu?) l-a facut dupa ce sef-rabinul ceruse si obtinuse de la ceausescu interzicerea volumului de publicistica a lui Eminescu.

pentru lucid: volumul "Opere X" de Eminescu
Ovidiu Simonca
Nu Moses Rosen a interzis volumul "Opere X" de Mihai Eminescu.
Aparuse deja, in 1980, "Opere IX", care deschidea cele cinci volume de publicistica ale lui Eminescu. În "Opere IX" existau deja texte antisemite, publicate de Eminescu in "Curierul de Iasi". Moses Rosen a fost nemultumit inca de la aparitia acestui volum "Opere IX". A existat un antisemitism la Eminescu, mai ales, economic - el fiind de parere ca prezenta evreilor afecteaza realitatatea taraneasca. Marta Petreu, in volumul "De la Junimea la Noica", scrie: "antiiudaismul lui Eminescu, nascut din panica şi din compasiune fata de populatia romaneasca surclasata economic, iar nu din ura, se dovedeste maleabil si, cum scria Ibraileanu, "civilizat" ". Pina la urma, dupa 1879, Eminescu n-a mai avut, in "Timpul", accente antisemite, fiind de parere ca solutia acordarii cetateniei pentru evrei – aminata atita vreme, Cuza o dorea, dar a fost inlaturat, iar Articolul 7 din Constitutia de la 1866 interzicea acordarea cetateniei celor care nu sint crestini – este normala, daca se face gradual si daca acestia invata limba romana si se "integreaza unei activitati economice productive (pentru Eminescu, comertul nu este o asemenea activitate" (citat tot din Marta Petreu).

Dar volumul "Opere X" a fost interzis pentru ca includea un serial publicat de Eminescu in "Timpul" despre Basarabia. Serialul aducea argumente despre cum rusii au furat Basarabia, despre cum rusii negau ca Basarabia ar fi facut parte vreodata din statul moldovean medieval.

Textele lui Eminescu veneau dupa Razboiul de Independenta din 1877 si dupa Conferinta de la Berlin din 1878, cind Rusia si-a facut mendrele. A luat din nou judetele din sudul Basarabiei, Cahul, Bolgrad si Ismail – gurile Dunarii –, si a mimat naivitatea - dar n-ati primit Dobrogea?! - care, oricum, era a noastra.
Cele trei judete revenisera Romaniei (de fapt, Moldovei) in 1856, dupa Razboiul Crimeii si faceau parte din Romania unita sub Al. I. Cuza.

Or, Eminescu scria cu argumente istorice despre Basarabia legata de statul romanesc si despre cum au disparut, un rapt teritorial, cele trei judete - transferate in Imperiul Tarist.

Aceste articole eminesciene nu puteau sa apara in 1981. Pentru PCR si Nicolae Ceausescu chestiunea Basarabiei era inchisa. Traia inca Brejnev, situatia politica nu permitea vreo aluzie la Basarabia.

Dar volumul "Opere X" a aparut totusi in vremea comunismului, in primavara anului 1989, cind se implineau 100 de ani de la moartea lui Eminescu. Se schimbasera conditiile istorice, era Gorbaciov la Kremlin, adversar al lui Ceausescu, iar acum un sentiment antirusesc si antisovietic era permis in istoriografia romaneasca.

Or, in 1989, Eminescu slujea unei cauze nationale in Moldova de peste Prut - volume din "Opere X" au ajuns la Chisinau si s-au republicat textele despre Basarabia in presa moldoveana, dar slujea si lui Ceausescu, care se distanta de Gorbaciov si prin reamintirea istoriei tragice a Basarabiei, ocupata de Imperiul Tarist si mai apoi de Stalin, care i-a modificat frontierele, a dislocat populatia romaneasca de acolo si a creat, artificial, un teritoriu, in 1924, RSS Moldoveneasca, intre Nistru si Bug.

Ovidiu Simonca
lucid
Ar fi fost culmea sa interzica volumul sef-rabinul. Nu, volumul a fost interzis de ceausescu, dupa ce fusese permisa aparitia lui tot de dictator in cadrul politicii pe sarma pe care o ducea in acei ani. ceausescu l-a interzis, dupa ce, repet, tot el ii aprobase aparitia, la cererea lui Rosen pentru ca sef-rabinul - suspectat de multi ca era cel putin colonel de securitate - era mesagerul sau in USA - mai ales in Congres - pentru mentinerea clauzei natiunii celei mai favorizate. Evident rasplata era permiterea continuarii aliya-ei din Romania. Nu e vorba de Eminescu aici ci de politica pe sarma pe care o practicau ambii, si ceausescu si sef-rabinul. Iar atacul lui Vadim a fost comandat tot de ceausescu care a vrut sa-i plateasca in felul acesta cedarea la cererea partenerului sau mai bine de 25 de ani in relatiile cu USA si nu numai.
In alta ordine de idei, remarc tonul civilizat al articolului in contrast evident cu laturile care i se returneaza decedatului in atatea alte articole. E o vorba batraneasca: lasa-l macar sa se raceasca si apoi n-ai decat sa-l injuri, ori Vadim nu e inca in groapa la Ghencea. Inca o dovada - alaturi de isteria urii fatza de straini din ultimele zile - a adevaratei ne-omenoase (ca de crestina nici nu se poate discuta) fetze a populatiei de azi a rrrrominichii, indiferent pe ce meleaguri s-a aciuiat.

un articol foarte bun
mariuta, mulgatoare de vaci
Un articol clar, care desparte apele. Vadim nu lasa nimic in lumea lui, nici macar bani familiei, din cate am inteles. Nu va trece un an si va fi uitat.

As avea trei obiectii/completari.

Prima, articolul nu se ocupa de persistenta politica a lui Vadim dupa 1990. Parerea mea este ca aceasta se explica prin nevoia de reactia la extremismul maghiar reprezentat de pastorul Tokes.

Noi uitam deseori doua lucruri, ca politica este razboiul dus cu alte mijloace si ca statele folosesc politica in competitia dintre ele.

Din perspectiva statala, Romania a fost in dificultate imediat dupa 1990. Cand aceste *dificultati statale* au fost depasite (UE, Nato), pozitia lui Vadim s-a clatinat si omul politic a devenit irelevant, vezi *contributia* (zero!) sa in PE!

A doua tine de existenta irationalului la nivelul constiintei publice. Un personaj politic precum Vadim da glas acestui irational. Cozile la catafalcul sau sunt explicate prin multitudinea de nemultumiri nascute in aceste vremuri si in pozitia sa de *haiduc* ( ce masina avea *haiducul* nu conta!) se exprima acest afectiv nemultumit de conditia sa sociala.

A treia: in 2000 oricine ar fi candidat dinspre dreapta ar fi pierdut. Guvernarea 1996-2000 s-a erodat social ( public) in special prin deciziile economice. A trebuit sa platesca un pret. Nu sunt in masura sa apreciez punctual acea guvernare, dar dupa parerea mea, ea va favoriza cresterea produsa din cadrul guvernarii Nastase. Si cred ca nici nu avea ce sa propuna pentru a castiga puterea. Locuri de munca? Dezvoltarea capitalului romanesc? Moralitate? Fenomenul de acumulare primitiva a capitalului nu se incheiase, mai erau numeroase proprietati ale statului socialist ce trebuiau impartite. Or asta, istoria economica o arata prin exemplele la casele mari, nu se face fara furt si coruptie, mai ales in conditiile statului roman care este simultan si jucator si judecator.

pentru Mariuta: doar citeva completari
Ovidiu Simonca
1. Extremismul n-a fost niciodata o solutie, indiferent daca s-a manifestat la Bucuresti sau la Budapesta, in Romania sau in Ungaria.
Or, Vadim Tudor a fost un extremist, care i-a atacat pe unguri, indiferent cum s-au numit. Vadim Tudor n-a facut nimic pentru imbunatatirea relatiilor romano-maghiare.
Tocmai de aceea, apreciez in acel mai inalt grad oameni din Romania si Ungaria, traducatori minunati, care au contribuit ca literaturile noastre sa fie traduse, ca literatura maghiara sa existe in limba romana (o amintesc, din nou, pe regretata Anamaria Pop, care a tradus in romaneste mari scriitori maghiari contemporani: Nadas, Esterhazy, Sandor Marai etc), asa cum in limba maghiara au fost tradusi scriitori romani. Practic, literatura romana (cu cel putin 20 de scriitori) exista in limba maghiara. Acesti traducatori si editurile care au publicat cartile merita respectul nostru, nu Vadim Tudor.
Am cunoscut-o la Sighisoara, la "Turnirul scriitorilor", pe Gabriella Koszta, care numai asta face: traduce scriitori din literatura romana (Norman Manea, Gabriela Adamesteanu, Mircea Cartarescu, Florina Ilis, Mariana Gorczyca, Cristian Teordorescu, Ioana Parvulescu) in Ungaria.

2. Da, cred ca irationalul poate avea un rol in politica. E si rolul nostru - ca jurnalisti - sa-l mai temperam sau, cel putin, sa oferim date, informatii, fapte despre activitatea unui om care nu s-a nascut ieri.

3. Foarte buna observatie: realitatea economica a anului 2000 impunea "platirea unui pret". Si mai era si contextul international: sprijinirea NATO contra Serbiei. Desi a fost o decizie care ne-a facut credibili si ne-a oferit sansa intrarii in al doilea val de extindere (2002-2003), in 2000, atirna greu, populatia a reactionat negativ la poltica antisirbeasca (de fapt, antiMilosevici) a lui Emil Constatinescu. Pina la urma, Milosevici au fost judecat pentru crime de razboi si crime impotriva umanitatii, pentru masacrarea albanezilor din Kosovo.

domnului Ovidiu Simonca,
mariuta, pe veci mulgatoare de vaci
imi permit sa va atrag atentia de la inaltimea scaunelului meu din grajd unde mulg vaca ca sunteti in oarece confuzie...

epistemologic, apartine lui Kant, prin identificarea momentului explicativ cu cel al implicarii, normalizarii..etc

eu explic locul pe care CVTudor l-a avut in contextul anilor 90, in relatiile dintre majoritari si minoritari si a unui stat pus la zis ( suntem in explicatie!), iar dumneavoastra ma bagati in implementare, ca si cum eu explicand, l-am justificat in modul in care a actionat!

daca vrem sa facem istoria dupa cum ar trebui sa se comporte oamenii in situatii, atunci nu am mai avea istorie..avem drept...

oamenii au propriilor lor ratiuni, propriile interese, acestea se contureaza in conditii specifice, practice...ei actioneaza dupa cum le dicteaza interesele si ratiunea, adica reprezentarea lor, iar noi, daca ne apucam sa explicam de aici plecam, nu de la distanta dintre real si ceea ar fi fost normal...

exista un alt model explicativ, cel al tipului-ideal weberian, care ar putea fi folosit..dar nu e cazul sa dezvolt aici..

despre irational, ( actiunile rationale orientate spre valori pot fi uneori irationale), actiunile afective, unele ritualuri, rituri, obiceiuri...ehee..ce usor ar fi daca ele s-ar putea controla prin informatii si informare..

daca afli ca nevasta te inseala, treci mai usor peste moment?

Numai atat d-le OS ?
van kiparos
" N-a murit o mare conştiinţă. N-a murit un erou al vremurilor noastre. N-a murit un patriot. N-a murit un luptător antisistem.".
Ce conditii ar trebui sa indeplineasca un mort pentru a nu fi "imbalsamat" cu "balsamurile" Dvs ? E mort ! Si gata!Ca nu a imbunatatit relatiile romanilor cu maghiarii din HarCov (si de aiurea)?Nu pretindeti prea mult?Poate o faceti Dvs si d-na Marta Petreu , plus dl.Verestoy Attila sub ochiul vigilent al d-lui N.Manea (ca prea citati la orice pas numele MP si NM).Dupa Raportul comisiei Manzatu s-a pus batista pe tambal fata de realitatile din HarCov . CVT a fost o voce care a aratat ce este acolo si care se degradeaza continuu. Credeti ca pe Mihaila Cofariu il intereseaza traducerile de literaura din maghiara in romana sau invers?Nu ar fi mai bine sa-l lasam pe mort in pace?


\'nebun\' vs. \'fariseu\'
unu'\
Contextul ma indeamna, din pacate, la a face unele consideratzii plecand de la aceste doua, neelegante, adjective.

Nebunul: Acesta are oarece avantaje, de unde shi vorba 'a face pe nebunul'. El poate fi compatimit, nu neaparat shi vindecat. Nebunia poate fi tragica sau comica (sau ambele). In politica, nebunul are un avantaj (vizibil!): el poate vorbi despre tot ceea ce ceilaltzi politicieni ('normali') nu pot. El nu are subiecte 'delicate', 'tabu`' sau 'inoportune'. Asta ii permite sa spuna, de multe ori, lucruri adevarate (mai ales despre ceilaltzi politicieni); tot asta explica ... succesul de care, uneori, se bucura. Pe scurt, ishi permite sa fie 'politically incorrect'*.

Fariseul: Personaj mult mai comun (a fortiori in politica) decat nebunul. Avantajul sau este acela ca adjectivul care il caracterizeaza este mai greu detectabil decat celalalt. E drept insa ca, atunci cand este demascat, nu prea mai e loc de compasiune... De pilda am putut vedea scene care, in mod normal (adica intr-o lume/tzara normale), ar fi trebuit sa puna capat, imediat, oricaror aspiratzii electorale: chipul de diavol cu care un om ishi face, teatral, semnul crucii.

Modul in care o fizionomie diabolica il invoca pe Christos, in vazul natziunii. Sau, pentru cei fara sensibilitatzi in zona evlaviei, modul in care e infierata Maf`ia, cu ceasul de mii de euro pus la bataie 'la pariu'.

Sau cucernicia fatza de 'Sfanta Biserica Natzionala', dupa ce l-ai aplaudat pe tovarasu' sa-i darame locashurile traditzionale...

O circumstantza agravanta, daca cele doua atribute in discutzie convietzuiesc in acelashi personaj (asta explica de ce el poate fi extrem de util, unora): Atunci cand 'nebunul' vorbeshte de lucruri serioase, fiind shi 'fariseu profesionist', el reusheshte, magistral, sa
compromita subiectul**. Ceea ce poate conveni de minune. Ce bine-i, pentru unii, sa potzi sa faci ca 'natzionalist' sa devina un peiorativ!

Vestea proasta cu adevarat e ca asemenea oameni tragici provoaca shi evenimente tragice. Ambele caracteristici au drept consecintza un mare grad de 'activism', deci macar de 'vizibilitate' (cand nu e chiar 'popularitate').

Citez cateva dintre momentele profund penibile (pentru mine), pe care nu le pot uita in context:
1. Celebra confruntare (amintita bine shi in articol) din turul al doilea al alegerilor din 2000.
'Mitingurile shi indemnurile' (vai, nu PDSR-iste, ci initziate shi sustzinute de 'ceilaltzi', intelectuali/dizidentzi/oameni de bine), cu... 'Votatzi-l pe domnul Iliescu, sa nu...'. Exact ca imaginea de mai sus, a diavolului care-shi face cruce.
2. Au curs rauri de cerneala despre nevrednica reprezentare a 'tzarishoarei noastre' in Parlamentul European. In care 'monstrul' era o fatuca zevzeca, despre al carei tata se dorea a scrie. Cat despre reprezentarea noastra, in forumul 'ce l-am pohtit', de catre CVT &igi B, nici un cuvintzel. Ashtia erau fix ce ne trebuia.
3. Celebra imagine televizata de 'evacuare a sediului' in care, pentru a cata oara, s-a vazut cate parale face autoritatea statului roman...

In incheiere, un mic raspuns unei fraze aiurea dintr-un comentariu de mai sus; Daca natzionalismul maghiar il are ca reprezentant pe Pastorul Laszlo Tokes, iar cel romanesc pe raposatul, atunci am pierdut, inca o data...


* vezi conceptul clasic, 'nebunul regelui'.
** vorba Topirceanului: Lauda-te-ar Bogdan-Duica...


Un Rastignac românesc
InimaRea -
Trimiterea la personajul balzacian are rostul de stabilire a unui tipar comportamental - dorința de parvenire coute que coute. Ceea ce limitează drastic aria manifestării - doar politică, nici vorbă c-ar fi putut fi culturală.
Dl Simonca s-a achitat cam fără chef de obligația redacției de a scrie ceva la moartea lui CVT. Dar cititorii Obs cult știu mai mult decît ai altor publicații, despre ce-nsemna ”atmosfera culturală” a anilor 71-89 (de la Tezele de la Mangalia, adică). Iar asta trebuie spus: la cheremul politrucimii de atunci, ”atmosfera culturală” era un circ de gladiatori. Figurile centrale ale circului - printre care CVT nu figura - erau de anvergura lui Eugen Barbu, Adrian Punescu, dușmani ireconcliabili. Antisemitismul - cît era - al ”Conului Jenică” era. El afirmase, în lumea literară, ”necesitatea” eliberării culturii de hegemonia evreiască.
Rolul lui CVT în această farsă culturală era de combatant în tabăra lui Eugen Barbu. Să nu creadă cineva că n-ar fi putut combate și-n cealaltă tabără dar așa s-a-ntîmplat (karma, neh?) Iar asta spune esențialul despre ”convingerile” lui CVT.
Ca apărător al lui Eminescu, CVT a dat măsura întinsei sale culturi: l-a insultat public pe eminescologul Gh Bulgăr, pornind de la afirmația aceluia că ”patrie” (cu familia sa de cuvinte) e neologism. E de căutat și de citit acest delir cu pretenții și patriotice, și culturale, unde CVT susținea că ”patrie” n-avea cum fi neologism fiindcă apărea la Eminescu.
Aura eroică a lui CVT nu există în episodul ”interzicerii semnăturii”. Pentru alții - da, era moarte culturală și chiar prin înfometare (ca-n cazul lui Adrian Dohotaru) dar pentru ciracii Săptămînii culturale era titlu de glorie. Evident, CVT scria și publica în continuare, cu pesudonim. Mai ales, funcționa tot la Săptămîna - nu fusese dat afară de la o grasă sinecură de partid și de stat, pentru a legumi bietele parale ale unei foi ”a vitelor de pripas” (Gazeta cooperației, bunăoară - unde i s-a găsit, ”totuși”, un loc de supraviețuire aceluiași Dohotaru).
Rastignacul nostru avea tăria răzbătătoare a iederii (culturale, patriotice, cum ați fi voind). După decăderea fizică a lui Eugen Barbu, CVT s-a-ncolăcit pe trunchiul viguros al lui Ilici, pe care ”l-a servit exemplar”.
În anii 90, lumea noastră era derutată - programatic căci propagandistic - de ”pericole”: unguresc, rusesc, occidental. CVT propaga frica asta paroxistic, astfel că biata noastră lume se-alinia-n spatele singurului adevărat apărător al României și românilor - Ion Iliescu. De-aceea zice, azi, Ilici că CVT ”a slujit interesul național”.
Din frica asta - îndelung exersată-n comunism - venea și admirația populară pentru ”slobodul la gură”: Ăsta n-are mamă, n-are tată, îi înjură pe toți - de la fașă la barbă albă.
Și erau mulți din ăștia: Cristoiu, Tucă, CT Popescu, George Pruteanu - toți luciferic-încruntați, demonic dezlănțuiți, fie-ntr-o direcție, fie-n cealaltă. De unde, ”audiența” - fie-n tiraje, fie-n rating tv. Nu doar revoluția anticomunistă s-a făcut la televizor - în presă, generic - ci și ”tranziția”. Se-nfruntau două gigantice pericole - al criptocomunismului și-al cotropirii țărișoarei de către occidentali. Bașca spectrul divizării țării, al pierderii Ardealului - mai ales. Nu e de-nchipuit altfel că un personaj penibil - ca Gh Funar - a putut avea o atît de-ndelungată și de succes carieră politică. E de amintit că acest Ghiță i-a devenit cirac lui CVT, pînă la a-l cainiza.
Despre erudiția lui CVT, doar atît: Se trage din mantaua Caietelor Princepelui (adevărat monument de impostură intelectuală - au depus mărturie, pentru asta, Fănuș Neagu și Nicolae Manolescu).
Dar infamia de neînțeles și de neiertat - după mine - este față de poezia românească, unde CVT ar figura ca poet, pasămite. Las'că a fost înverșunat demolator și delator al optezicștilor - doar fiindcă erau tutelați de N Manolescu (dușman neîmpăcat al lui Eugen Barbu) dar el însuși - CVT - a fost doar un biet epigon al lui Adrian Păunescu - modelul său de succes literar-cultural. Cine nu crede, n-are decît să-i (re)citească ultima producție - ars poetica intitulată Cafeaua (sau cam așa ceva).



paradox moldo-valah?
lucid
A fost cvt plin de bube dar realitatea este ca a murit plin de datorii, relativ sarac. Asta inseamna CA NU A FURAT - nu exista nici o acuzatie de acest fel. Nici ghitza funar nu a fost acuzat de ceva in cei - cred - 12 ani de primarie la Cluj. Astazi, din haita politica intreaga, doar Emil Boc si Monica Macovei nu au fost acuzati sau dovediti de vreo borfashareala. Incolo imensa majoritate a politicienilpr sunt clienti viitori si actuali ai puscariilor. De la "mediatoarea" dubioasa gorghiu la nutzi cocos-udrea, de la blaga la iohannis enshpe case si chirii dubioase, de la bijboaca la dragnea a lu' bombonica - totzi o haita de borfashi care difera doar prin gradul de hotzie. De famiglia ponta mi-e sila sa mai vorbesc. Iliescu a acoperit toate hotziile pedeseriste si s-a ales cu o vila splendida. Milica - invinsul securitatii - si-a procopsit fiul cu adaceri dubioase. Basescu are fratele si ginerele puscariabili. Evident totzi borfashii astia se dau drept democrati aparatori ai valorilor europene, dar asta pana intra la "beciul domnesc". Potzi alege intre cvt si cei pomeniti mai sus? Nu cumva totzi sunt la fel de daunatori Romaniei? Tragic e ca si extremistii si borfashii sunt alesii actualei populatii cu care impartasesc aceleasi valori - de la hotzie si smecherie la ura fatza de straini (vezi islamofobia viscerala de azi, replica perfecta a antisemitismului bunicilor si strabunicilor).
Amarata tzara....