Între naţionalism gregar şi rafinat
de TOM GALLAGHER
Chiar şi în scurtul răstimp în care a interpretat rolul premierului în aşteptare eminamente serios şi ponderat, Victor Ponta nu s-a putut abţine de la oarece demagogie naţionalistă. Drept care a anunţat cu surle şi trâmbiţe depunerea unei moţiuni de cenzură a USL atât în chestiunea înfiinţării facultăţii cu programe în limbile maghiară şi engleză la UMF Târgu Mures, cât şi a „cedării" actualului guvern „în faţa intereselor străine de a vinde ce a mai rămas din resurse". Cu toate eforturile dramatice ale Antenelor lui Felix, această retorică sterilă mai prinde însă doar la un număr redus de cetăţeni. Românii s-au dumirit de mult că ungurii o duc la fel de bine sau de prost ca ei şi că UDMR se comportă, în special în fiefurile sale transilvănene, aidoma oricărui alt partid năşit şi crescut pe malurile Dâmboviţei.
Retorica naţionalistă pare să facă parte din strategia pe termen mediu şi lung a celor doi lideri USL, Ponta şi Antonescu conchizând, probabil, că odată ajunşi la putere şi satisfăcute cererile vastei clientele a nu mai puţin de trei partide, vistieria ţării va fi prea goală pentru a mai putea ameliora situaţia electoratului în vreun fel. Drept care s-a adoptat vechea tehnică iliesciană de canalizare a frustrărilor populaţiei împotriva unei minorităţi etnice - tehnică extrem de operativă, din moment ce presupune doar verbiaje.
Comparativ cu Ponta, Adrian Năstase pare un veritabil vârf de lance al modernismului PSD. Pe durata guvernării sale a fost vândut grosul sectoarelor strategice ale economiei ţării - începând cu industria şi terminând cu serviciile. Investitorii au fost, de regulă, străini, Bucureştiul dorind să semnaleze astfel că economia ţării s-a înscris ireversibil pe coordonatele economiei de piaţă. În acele vremuri s-a dus pe apa Sâmbetei şi imaginea PSD de portavoce a directorilor şi directoraşilor de fabrici, uzine şi tot felul de instituţii, socialiştii români devenind peste noapte prietenii cei mai de nădejde ai capitaliştilor de pretutindeni. Rocada economică a lui Năstase nu a dus la apariţia unui număr impresionant de locuri de muncă, rata şomajului din România anilor 2003-2004 fiind ridicată pentru vremuri antecriză. Ca atare, ţara a pierdut cam o zecime a forţei sale de muncă, oamenii preferând să-şi încerce norocul peste hotare.
Iată însă că tocmai Adrian Năstase se simte acum autorizat să vorbească despre „patriotism economic". La recentul congres al USL, domnia sa explicat că România nu trebuie să se comporte ca o economie „de lumea a treia" care supravieţuieşte „din redevenţele pentru materii prime exportate". În viziunea PSD, resursele minerifere şi energetice ale ţării ar trebui să rămână acolo unde sunt, în adâncuri, până când ţara va dispune de banii şi tehnologiile necesare exploatării lor. În fariseismul lor, Năstase, Ponta & Co. s-au ferit, fireşte, să puncteze exemple demne de urmat. Mi-ar fi plăcut să-i aud numind o singură ţară cu PIB-ul României care şi-a permis să le arate uşa marilor concerne energetice internaţionale pentru a demara pe cont propriu operaţiuni de prospectare şi exploatare - ambele nu doar laborioase, ci şi extrem de costisitoare. Din partea lui Năstase, românii aşteaptă, de-acum, cu interes nedisimulat explicaţii suplimentare privind patriotismul său economic redescoperit, dat fiind că tocmai domnia sa a semnat, în 2004, HG prin care se acorda companiei Regal Petroleum concesiunea pentru explorarea şi exploatarea gazelor de şist - licenţă preluată ulterior de Chevron. Orice apreciere la adresa consecvenţei lui Năstase în materie de strategii economice devine, desigur, redundantă - ori pozează în rege neîncoronat al marii privatizări, ori se doreşte un Hagi Tudose al resurselor ţării. Cert este că în baza unor asemenea politici, forţa de muncă industrială a României va rămâne aşa cum este - la pământ.
Totuşi, Năstase poate fi considerat oarecum modern, dat fiind că este în ton cu naţionalismul, uneori extrem de gregar, care s-a abătut deasupra Europei de ceva vreme. În toiul întregii tevaturi despre pactul şi uniunea fiscale, a devenit cât se poate de limpede că Germania bunăoară se aşteaptă ca marile ţări creditoare asemenea ei să dicteze şi pe viitor regulile noului joc. Ca să nu mai vorbim de Olanda: Sub premierul Mark Rutte, la Haga sentimentele imperialiste par să înflorească mai ceva ca lalelele. În toamna trecută, Rutte fusese cel care a cerut crearea unei autorităţi transnaţionale pentru statele din zona euro, noul comisar european pentru disciplină bugetară urmând să decidă, după vrerea premierului olandez, până şi excluderea unei ţări din această zonă - vizată fiind, desigur, Grecia. SUA nu au avut avut nicicând o asemenea conduită faţă de sateliţii lor din America Latină şi totuşi la Amsterdam se protesta, cu ceva ani în urmă, vehement împotriva „imperialismului dolarului".
Având în vedere mercantilismul agresiv al Olandei, veto-ul cabinetului Rutte faţă de aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen nu miră pe nimeni. Haga se plânge de corupţia din cele două ţări, deşi cel puţin România a făcut paşi decisivi în vederea combaterii ei tocmai în domeniul crucial al justiţiei. Aceeaşi Olandă atât de preocupată de corupţie s-a ferit însă să arate vreodată cu degetul spre instituţiile europene sau să solicite transparentizarea lor, inclusiv a CE. Colosala birocraţie a Comisiei este şi în prezent nemonitorizată şi necontrolată, drept care Curtea de Conturi a UE respinge aproape invariabil toate bilanţurile financiare ale executivului european.
Traian Băsescu nu s-a lăsat impresionat de dublul standard al olandezilor. România nu mai are ambasador la Haga de aproape un an, iar noul ambasador al Olandei la Bucureşti nu este, deocamdată, binevenit la Cotroceni. Dintre cele două forme de naţionalism manifest, cel al lui Băsescu pare, totuşi, mai responsabil. Dacă elitele româneşti puneau ceva mai des piciorul în prag statelor-cheie ale UE atunci când se impunea, în loc să-şi vadă doar de propria rapacitate, România ar avea astăzi indubitabil parte de o mai mare independenţă economică.
peromaneste
Pai daca A. Nastase a platit un pret pentru integrari in forma privatizarilor, acum nu mai poate scoate un cuvant ca trebuie sa platim un pret pe prostie proprie si ticalosia comuna noua si a handler-ilor din Vest?! Ce vorbesti domnule Galagaragiu?
Mai mult, daca Germania si Olanda sunt, dupa cum admiti, imperiale, de ce nu putem vorbi despre efectele imperialismului vestic in Romania? Ca se intelege si imperialismul britanic...
17.4.12
Logica (britanico-imperiala) de Galagaragiu
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Destinatii
Postări populare
-
Republican presidential front-runner Donald Trump visited the editorial board of The Washington Post on Mar. 21. Here is audio of the ful...
-
Autor: D.I.A.. Toti oamenii de casa ai lui Adrian Nastase s-au adunat sa sarbatoreasca botezul fiicei multimiliardarului Adrian Petrache Pen...
-
La batranete neimplinita pe masura aspiratiilor incercam cumva sa recuperam timpul nefructificat? Punem pe piata ideilor teorii foarte specu...
-
Zbor deasupra unui cuib de cuci”. Atentate, vizite şi simboluri criptice de Ion Maldarescu Inceput de an împroşcat cu sânge. ...
-
În timpul documentării serialului „Prin cenuşa industriei", dedicat distrugerii unor fabrici de renume ale României comuniste, am au...
-
Victor a avut amabilitatea de a ne trimite spre publicare urmatorul text: Ani de zile m-am tot întrebat care este în folclorul nostru locul ...
-
Dmitry Orlov este un rus care traieste de cateva zeci de ani in SUA. Mai nou, el scrie despre experienta sa americana, mai ales din perspec...
-
Stereotipurile negative despre romani nu au aparut o data cu mass-media de sfarsit de secol XX. Sunt mult mai vechi. Un prim caz este cel al...
-
Data fiind istoria plina de "semnalizez la stanga si o iau la dreapta" a romanilor de la formarea statului te poti intreba care va...
-
Penitenciarul din Aiud. O sală mai degrabă austeră. O masă lungă, cîteva scaune şi fotolii. Este introdus Nicu Ceauşescu. Pare nesigur. I s-...
7 comentarii:
Diversiune gallagarista! Indepartarea si directivarea actiunii catre Nastase care este (a fost) doar un executant
silitor care si-a platit datoriile catre cei care l-au pus prim ministru, cei din grupul de interese din care face parte gallagaristul la comanda.
Macar de si-ar schimba numele cind scrie despre romania si Romania:galagaragiu
”Rețeta Ungureanu”. Ideologia trădării naționale
Așa-zisa ”intelighenție de dreapta” nu contenește să ne uimească prin ideile aberante pe care reprezentanții acestei ”pături elitiste” le susțin, iar o parte dintre concetățenii noștri nu contenește să ne uimească prin faptul că tratează aceste aberații lansate de niște pigmei intelectuali cu o reverență absolut nemeritată. În mod normal, unicul tratament pe care îl merită acești troglodiți ai spiritului este ignorarea totală, dar în cazul recentului interviu al lui Traian Ungureanu (alias TRU) merită să fie făcută o excepție. Destinsul ”intelectual” a atins câteva subiecte destul de sensibile și a reușit să formuleze un excelent exemplu de gândire specifică celor care timp de două decenii au clocit apologii intelectuale pentru procesul de autodistrugere națională.
Cel mai interesant fragment din interviu (textul integral: http://www.hotnews.ro/stiri-politic-11990121-spune-tru-despre-sansele-lui-mru-raspuns-intrebrea-vota-2012.htm ) este următorul:
”Iluzia după care România e o țară bogată. După care nemăsuratele bogății ale României sunt mereu pândite de vrăjmași din afară. În primul rând, România nu-i o țară chiar bogată, n-aș spune nici că-i săracă. În al doilea rând, bogăția nu înseamnă astăzi, în lumea în care trăim, ce spun prietenii noștri de la USL. Bogăția nu mai înseamnă ca pe vremuri, în clasa a șaptea, în fața manualului de geografie, bogățiile solului și ale subsolului. Priviti țările care fac performanță, care dau un standard de viață înalt cetățenilor lor. Sunt, din punctul ăsta de vedere, din punct de vedere fizic, sărace. Olanda, Austria, Elveția,…Priviți, în schimb, țările care în mod incontestabil sunt insuportabil de bogate din punct de vedere al resurselor. Țările arabe, Rusia, mare parte a Asiei Centrale. În toate aceste cazuri, fără excepție, bogăția atestată a solului și subsolului corespunde matematic unui grad de subdezvoltare absolut terifiant printre cetățeni. ”
Din punctul nostru de vedere, acest fragment trebuie invocat de fiecare dată când vreun ”intelectual” băsist are pretenția de a fi o persoană a cărei opinie este relevantă pentru decizii ce afectează economia națională. Construcția cognitivă prezentată de ”intelectualul” Traian Ungureanu merită analizată și demontată punctual:
Bogățiile României sunt măsurabile prin metode unanim acceptate în sfera practicienilor din sfera economiei aplicate sau a contabilității. Vorbind concret despre cazul Cupru Min, avem un zăcământ de cupru ce valorează peste 15 miliarde de euro. Aceasta nu este o speculație sau o opinie subiectivă, ci o constatare de fapt. Dacă TRU nu este de acord, atunci trebuie să demonstreze fie că evaluarea geologică a zăcământului de Roșia Poieni este incorectă (mult succes!), fie că gradul de recuperabilitate a cuprului din halta da la Roșia Poieni este altul decât cel menționat de către președintele Băsescu, fie că prețul cuprului este altul decât cel pe care îl putem găsi în raportul oficial al London Metal Exchange. Ar fi extrem de util, dacă în discuția publică referitoare la modul optim de gestionare a resurselor țării, ”intelectualii de dreapta” ar începe să utilizeze faptele reale și nu aberațiile confortabile din punct de vedere ideologic. Faptele sunt următoarele: premierul Mihai Răzvan Ungureanu, beneficiind de complicitatea expresă a președintelui Băsescu, încearcă să înstrăineze pentru 200 de milioane de euro un activ al statului român ce valorează peste 14 miliarde de euro. Din aceste fapte, se poate deduce că premierul Ungureanu și președintele Băsescu acționează contrar intereselor naționale. Discuția despre ideologie nu-și are rostul în acest caz, deoarece toate aprecierile pot fi făcute în baza logicii elementare. Cupru Min nu este un caz singular, ci un singur episod dintr-un lung șir de trădări ale intereselor naționale, trădări materializate prin înstrăinări la prețuri vădit subevaluate ale resurselor minerale și ale altor active ce aparțineau statului. Din punctul nostru de vedere, în asemenea situații ”intelectualii” ar trebui să tacă, iar vorbitorii trebuie să fie experții-contabili și procurorii de caz.
Destinsul ”intelectual” susține că ”bogăția nu mai înseamnă ca pe vremuri, în clasa a șaptea, în fața manualului de geografie, bogățiile solului și ale subsolului.”, demonstrând astfel o totală lipsă de pricepere economică. Desigur, bogăția unei țări înseamnă și altceva decât resursele solului și ale subsolului, însă existența unor altor clase de active ce ar putea fi considerate componente ale ”bogăției naționale” nu devalorizează cu nimic activele și resursele tangibile menționate în manualele de geografie. Opiniile exprimate în fragmentul analizat provoacă numeroase întrebări despre lumea imaginară în care trăiește Traian Ungureanu. În lumea reală, petrolul este cauza unor războaie monstruoase, gazoductele devin arme în lupta geopolitică, fluctuațiile prețului grâului pe piața internațională provoacă panică, iar fondurile de investiții cumpără ”la foc continuu” terenuri agricole în toate colțurile planetei. Înainte să se apuce de invocarea teoriilor economice post-moderniste, ”intelectualul” TRU ar trebui să citească cu luare aminte lucrarea clasică a lui Adam Smith despre bogăția națiunilor și atunci, poate, va fi capabil să discute despre economie măcar în termenii acceptabili pentru un intelectual din secolul XVIII. Cât despre adaptarea cunoștințelor ”intelectualului” Ungureanu la rigorile secolului XXI, credem că așa ceva este imposibil.
Traian Ungureanu invocă o listă de țări ce sunt ”din punct de vedere fizic, sărace”, dar ”dau un standard de viață înalt cetățenilor lor”. Pentru un economist, lista este extraordinar de interesantă și confirmă fără echivoc teoria conform căreia cunoștințele economice ale acestui ”intelectual” sunt nule. Lista este formată din trei țări: Olanda, Austria, Elveția. În limbajul economic specializat există un termen aparte pentru descrierea situației în care abundența de resurse naturale distorsionează economia unei țări. Acest termen este ”boala olandeză” (Dutch diseasse, http://en.wikipedia.org/wiki/Dutch_disease ). La originea termenului stau problemele cu care s-a confruntat Olanda după descoperirea imenselor resurse de gaze naturale din Marea Nordului. Olanda a rezolvat problema ”bolii olandeze” nu prin ”rețeta Ungureanu” care constă în transferarea tuturor resurselor minerale în proprietatea unor obscure companii ”canadiene”, ci prin direcționarea banilor obținuți din exploatarea resurselor de către companiile olandeze în investiții productive care să stimuleze dezvoltarea unor alte sectoare ale economiei naționale. Se poate spune că Olanda este contraexemplul perfect pentru demontarea aberațiilor economice enunțate de Traian Ungureanu.
Cazul Austriei este, la fel, destul de util pentru continuarea demontării. Austria nu este o țară bogată din perspectiva resurselor naturale, dar datorită trădătorilor ce au vândut austriecilor petrolul României nici nu are nevoie să fie. Statul austriac, prin compania de stat OMV, și-a utilizat resursele financiare și politice pentru a cumpăra Petrom, obținând astfel dreptul de proprietate asupra unor însemnate rezerve de hidrocarburi din România și din alte țări unde Petrom avea licențe de exploatare. Raportat la prețul petrolului din 2004, Petrom a fost vândut pentru echivalentul a doar 7% din valoarea totală a rezervelor de petrol pe care le deținea la acel moment și asta fără a lua în calcul o rată pozitivă de reînnoire a rezervelor. Raportat la prețul de astăzi, Petrom a fost vândut la un preț echivalent cu 1,61% din valoarea resurselor de petrol ale companiei. Se pare că ”intelectualul” Ungureanu nu și-a pus niciodată problema referitoare la proveniența banilor din care statul austriac își poate permite să ”ofere cetățenilor un standard de viață înalt”. Prin acest exemplu îi aducem la cunoștință că una dintre aceste surse este petrolul care a aparținut românilor și această situație nu este un caz singular, ci expresia unei strategii multidimensionale practicate de toate guvernele de la Viena, începând din timpuri imemoriale.
Invocarea exemplului elvețian provoacă zâmbet. Elveția și-a construit grandiosul sistem financiar pe baza facilitării evaziunii fiscale, elvețienii fiind cei care au transformat evaziunea fiscală din sport național în industrie națională. Elveția este destinația numărul unu pentru banii oligarhilor și demnitarilor din diverse colonii economice (de genul României) care și-au construit averi din corupție și vânzarea en gross a bogățiilor naționale. Dintr-o anume perspectivă se poate spune că și România contribuie la bunăstarea cetățenilor elvețieni, deoarece renumitele companii ale ”băieților deștepți”, adică Energy Holding, EHOL Distribution, Alpiq și altele sunt ”domiciliate” în Elveția. Din nou, nu este vorba despre cazuri singulare, ci despre o strategie de dezvoltare națională a Elveției.
”Intelectualul” Ungureanu nu se limitează la demonstrarea incompetenței în privința modului real în care anumite țări vestice își asigură bunăstarea economică. El își continuă pledoaria în favoarea înstrăinării resurselor statului prin invocarea unei liste de țări care, în opinia sa, demonstrează faptul că bogăția minerală este cvasi-incompatibilă cu un standard ridicat de viață al cetățenilor. Exemplele invocate sunt absolut halucinante: ”Țările arabe, Rusia, mare parte a Asiei Centrale”. Ideologul portocaliu susține cu nonșalanță că ”… fără excepție, bogăția atestată a solului și subsolului corespunde matematic unui grad de subdezvoltare absolut terifiant printre cetățeni.”, însă aserțiunea este făcută fără a menționa vreun calcul, vreo cifră sau vreo formulă. Este ușor să întocmim o listă de contraexemple. Ne referim la: Norvegia, Canada, Australia. Aceste țări au un nivel ridicat de viață, asigurat inclusiv prin valorificarea judicioasă a resurselor naturale de care dispun. ”Corespondența matematică” invocată de ”intelectualul” portocaliu nu are nicio legătură cu matematica sau realitatea economică, nefiind altceva decât o expresie a unei minți bolnave de băsism în formă avansată.
Faptul că Traian Ungureanu invocă Rusia în calitate de exemplu al unei țări ”insuportabil de bogate” din perspectiva resurselor naturale, dar care nu oferă cetățenilor săi un ”înalt standard de viață” merită să fie analizat aparte. Termenul ”standard de viață” denotă o noțiune foarte abstractă și lipsită de specificitate. Noi, spre deosebire de ”intelectualul” Ungureanu, preferăm să operăm cu noțiuni concrete și ale căror obiecte sunt cuantificabile. Din aceste considerente, vom analiza un fenomen cuantificabil, adică salariul mediu pe economie. Conform statisticilor referitoare la anul 2011, salariul mediu în România a fost de aproximativ 1424 de lei, adică aproximativ 325 de euro. În Rusia, salariul mediu pe economie a fost de 21 069 de ruble, adică aproximativ 544 de euro. Din punct de vedere matematic, este evident că un salariu mediu de 544 de euro este mai mare decât un salariu mediu de 325 de euro și veridicitatea acestei afirmații intră în contradicție flagrantă cu iluziile ”intelectualilor” portocalii. Pentru a înțelege dimensiunea reală a diferenței între ”standardele de viață”, trebuie luat în calcul faptul că nivelul prețurilor din Rusia (cu excepția Moscovei și municipiului Sankt-Petersburg) este mai redus decât cel din România. Un aspect semnificativ pentru evaluarea perspectivelor civilizaționale ale Rusiei constă în faptul că salariul mediu al unui cadru didactic angajat în învățământul gimnazial și liceal este de aproximativ 516 euro. Înainte de a critica Rusia pentru lipsa unor ”standarde ridicate”, ar fi bine ca președintele și premierul pe care îi sprijină ”intelectualul” Ungureanu să asigure un nivel comparabil de salarizare în economia românească și, mai ales, să asigure un salariu decent pentru cei care educă și instruiesc copiii noștri.
În perioada Elțîn, bugetarii ruși trăiau cu un salariu incert și plătit intermitent din cauza problemelor economice ale statului care utiliza ”rețeta Ungureanu”, cedând străinilor drepturile de exploatare a resurselor minerale. Salariul mediu pe economie se situa la nivelul de 80 de dolari. Vladimir Putin a declanșat și a finalizat cu succes procesul de renaționalizare explicită sau implicită a resurselor minerale și a transformat sectorul extractiv în motorul dezvoltării economiei naționale, inclusiv a ramurilor industriale și celor care operează cu tehnologii de ultimă generație (detalii: http://cronicaromana.com/?p=179659 ). Popularitatea de care se bucură președintele-ales al Rusiei se datorează într-o mare măsură acestei creșteri colosale a bunăstării individuale a fiecărui salariat din Rusia. Știm că ”intelighenția” băsistă caută cu disperare o nouă ”soluție” pentru ca gașca portocalie să câștige alegerile viitoare. Le sugerăm să aplice ”rețeta Putin” și să direcționeze către populație măcar o parte dintre beneficiile de pe urma exploatării resurselor minerale și energetice ale țării. Din păcate, suntem absolut siguri că această sugestie este absolut incompatibilă cu modul de gândire a liderilor portocalii și a ”intelighenției” portocalii.
România are nevoie de o schimbare radicală în cadrul căreia țara noastră va scăpa pentru totdeauna de ideologia glorificării trădării naționale și de gașca de securiști-intelectuali care strangulează orice tentativă de apărare a intereselor naționale. Făuritorii ideologiei trădării și autorii rețetelor de înstrăinare a bogățiilor naționale trebuie să plece de pe scena istoriei naționale.
TRU, ca si Galagaragiu sau MRU, sunt vectori britanici. Niciun mister.
Trimiteți un comentariu