Corneliu Vlad si Radu Golban lanseaza “Holograma Europa. Politica europeana a Germaniei”, o carte care nu se doreste a fi “anti-germana”
Cartea „Holograma Europa. Politica europeana a Germaniei” insumeaza convorbirile ziaristului Corneliu Vlad cu Radu Golban, doctor in stiinte economice. Lansarea cartii va avea loc joi, 26 aprilie, incepand cu orele 11.00, la Fundatia Europeana Titulescu (sos. Kiseleff, nr. 47), in cadrul dezbaterii “Pana unde poate merge integrarea europeana”. Cititi mai jos, in exclusivitate pentru Ziaristi Online, prefata autorilor, sub forma unei explicatii la motto.
Cartea are drept motto doua citate din titani ai literaturii germane: Goethe si Heine. In cuvantul lor introductiv, autorii cartii explica aceste citate si, prin aceasta, rezuma mesajul cartii lor.
Uscatul francezii și rușii îl au,
Britanicii – au marea, se știe,
Iar noi stăpânim un văzduh de visări
În netăgăduită domnie.
Hegemonia noastră e-aici,
Și stăm dârji, ca dintr-o bucată,
Nu ca alte popoare, ce pe searbăd pământ
Duc viața lor împiedecată…
(Heinrich Heine, “Germania. O poveste de iarnă”)
Cum te-ar jigni să afli într-o zi,
Ce alţii ştiu: mai poate cineva gândi
Vreun lucru iscusit sau vreo prostie
Pe care’naintaşi să nu le fi gândit?
…
Cuvântul meu vă lasă reci.
Vă iert, băieţi, oricum începeţi.
Gândiţi-vă că dracul e bătrân.
Îmbătrâniţi şi voi ca să-l pricepeţi.
(Johann Wolfgang von Goethe, “Faust”)
Explicaţii la Motto
Motto-ul din Heinrich Heine al acestei cărţi, găsit întâmplător în timpul elaborării ei, sintetizează poate mai exact şi mai sugestiv decât eventuale explicaţii docte mesajul pe care doresc să-l conţină aceste pagini: ce este Europa pentru Germania, ce este Germania pentru Europa. Niciuna dintre ele nu poate fi înţeleasă, în devenirea ei, fără a o cunoaşte şi pe celalaltă.
La jumătatea secolului al XIX-lea, când poetul german Heinrich Heine scria în Franţa poemul său “Germania. O poveste de iarnă” (din care au fost extrase cele două strofe ca motto), abia începea să se întrezărească şi să se prefigureze constructul al ceea ce avem astăzi ca Europa Unită. Aflată pe continent între Franţa şi Rusia, puteri care stăpâneau mari întinderi de uscat dincolo de mări sau în prelungirea propriului teritoriu (“Uscatul francezii și rușii îl au”), alături de Imperiul Britanic (“Britanicii – au marea, se știe”), Germania, care era mare putere înainte chiar de a se fi constituit stat unificat, domnea doar peste “un văzduh de visări”. Acest “văzduh de visări” este astăzi Uniunea Europeană. Pe care Germania îl stăpâneşte “în netăgăduita domnie”. Şi poetul accentuează ideea: “Hegemonia noastră e-aici”, adică în Europa. “Nu ca alte popoare, ce pe searbăd pământ/Duc viaţa lor împiedicată”. Misiunea Germaniei este aşadar una singulară, una de excepţie (“Germania este o ţară nenormală”, după cum se spune). Iar această misiune nu poate fi concepută şi asumata altfel decât în Europa, cu Europa, spre binele Europei sau dimpotrivă. Binele şi dreptatea Europei sunt menite să-l întruchipeze Uniunea Europeană.
Dar Europa şi Europa Unită evoluează în paradigme diferite. În istoria şi geografia lui, continentul european este un fapt concret, cu bunele şi relele sale. Constructul Europei Unite este proiect, un proiect la care se construieşte mereu, dar care la o evaluare ce părăseşte stereotipurile consacrate de artizanii Uniunii Europene, este mai degrabă unul vag şi cu alte finalităţi decât cele proclamate în mod obişnuit în generosul şi umanistul discurs public. Europa Unită, în fotografia sa oficială, este însă mai degrabă o hologramă. Se va vedea, din carte, cum şi de ce.
Cu Europa Unită se întâmplă cumva ca în basmul lui Andersen: toată lumea vede că împăratul e gol, dar corectă politic fiind, toată lumea susţine că el poartă de fapt veşminte somptuoase. Şi aşa se face că spaţiul dintre Insulele Britanice şi Europa de Răsărit evoluează în două planuri paralele: cel real şi cel al imaginarului numit Uniunea Europeană. Iar acest imaginar ornamentat cu sintagme pozitive, adânc ancorat într-o percepţie arhaică a dreptului natural şi într-o însuşire pronunţată a adevărului sunt de sorginte germană. Un imaginar al binelui Europei croşetat cu minuţiozitate, seriozitate, conştiinciozitate, dar şi tenacitate germană. Este “văzduhul de visări” din poemul lui Heine. Dar visări într-o viziune cât se poate de pragmatică – a Berlinului, Weimarului, Bonnului şi iar Berlinului. O viziune pusă în acţiune ca politică, uneori cu succes, alteori cu urmări catastrofale, uneori cu înţelesuri îndoielnice ale principiului dreptăţii de remarcabilă consecvenţă şi continuitate în timp. Sintagma Europa Unita este aşadar strâns legată de noţiunea dreptăţii şi echităţii, drept care ne-am propus ca în această carte să conturăm delimitările acestui spaţiu virtual între iluzie şi deziluzie. După Hans Kelsen, remarcabil reprezentant al teoriei dreptului, unic prin profunzimea observaţiilor sale, această întrebare-problemă a dreptăţii izvorăşte din eterna întrebare a lui Pilat “Ce este adevărul?”. “Nici o altă problemă (cât dreptatea) nu este dezbătută cu o asemenea pasiune, pentru nici o altă chestiune nu se varsă atât de mult sânge preţios şi nu curg atât de multe lacrimi amare, la nimic altceva nu au meditat mai stăruitor şi mai profund minţile cele mai ilustre – de la Platon la Kant. Totuşi, această întrebare a rămas şi astăzi fără răspuns. Poate pentru că este una dintre acele întrebări pentru care este valabil răspunsul înţelepciunii deziluzionate, că omul nu va găsi niciodată un răspuns definitiv, ci doar poate va formula întrebări mai bune.”
Criza mondială, care nu ocoleşte Europa, acutizează neconcordanţa funciară între Europa de totdeauna şi Europa Unită şi îndeamnă la o analiză mai puţin canonica. Este ce-şi propune această carte. Ea este concepută ca un dialog, dar nu este stenograma unui taifas prelungit al celor doi coautori ai cărţii – un universitar şi autor specializat în economie şi ştiinţa politică şi un publicist cu aproape 50 de ani de gazetărie. În formula colocvială adoptată pentru această carte, şi-au găsit locul şi idei, analize, întrebări, atitudini ale celor doi expuse deja cu felurite prilejuri: în articole, cărţi, emisiuni tv, conferinţe etc. Ar fi prea orgolioasă susţinerea că acest text e un dialog socratic, el aduce mai degrabă cu discuţiile de cafenea, din piaţa publică, cu gazeta în mână, ale burghezilor europeni din ultimele câteva secole. Căci europeistul elveţian Denis de Rougemont nu concepea o ambianţă europeană fără piaţa comunală cu primăria şi celelalte instituţii trebuincioase urbei, între care negreşit şi cafeneaua cu ziare şi consumatorii puşi pe vorbă. Ceea ce presupune discuţii pe teme publice între preopinenţi, fie ele şuete sau brainstorminguri, ori conversaţii în registrul Mitică din Momentele lui Caragiale sau în registrul Moromete din Poiana lui Iocan a lui Marin Preda..
Şi încă o remarcă, obligatorie: cartea aceasta este una de bună credinţă, nu este o carte antigermană. Îşi propune doar să aplice corective necesare unui discurs politic şi public distorsionat dar larg răspândit, pentru unii adevărată dogmă, şi astfel să contribuie la identificarea doritei formule optime de funcţionare a relaţiei atât de solicitată Germania-Europa. Dar o relaţie, din nefericire, parazitată. Pe de o parte, de un noian de mistificări, de sorginte oficială sau publică germană, menite să disimuleze intenţii şi politici de influenţă şi expansiune. Pe de altă parte, de prejudecăţi ale celorlalţi “europeni”, fie ei aliaţi, competitori, rivali sau inamici ai Germaniei de-a lungul timpului.
În roz sau în negru, relaţia Germania-Europa are parte de o imagologie copios deformată. De aceea, lectorul german al acestei cărţi s-ar putea întreba, asemenea eroului goetheean din “Faust”: “Cum te-ar jigni să afli într-o zi/Ce alţii ştiu…”, despre “lucrul iscusit” sau “prostia” care, în această carte, este politica europeană a Germaniei de aproape două secole şi remarcabila ei continuitate. “Dracul e bătrân”, glumeşte personajul lui Goethe şi ne îndeamnă: “Îmbătrâniţi şi voi ca să-l pricepeţi”.
Enciclopedistul francez Diderot spunea, şi el, că înainte de a discuta, trebuie să ne înţelegem asupra termenilor. Este ceea ce ambiţionează şi această carte.
Autorii aduc mulţumiri, cu celeritate, pentru materializarea acestui proiect, familiei de editori ideali doctor în ştiinţe politice Vasile Simileanu şi arhitect Cristina Simileanu.
Unul dintre autorii cărţii este recunoscător soţiei sale Margareta şi fiului său Andrei, pentru răbdarea cu care i-au însoţit travaliul. Corneliu Vlad cinsteşte şi memoria marilor ziarişti dascăli ai săi – George Ivaşcu, Ion Cârje, Mircea Ivănescu.
Celălalt autor al cărţii mulţumeşte soţiei Raluca pentru stăruinţa în discuţie la audierea ideilor şi fiicei sale Viviane pentru gânguritul vesel care i-a înseninat ziua şi i-a sporit inspiraţia. Pentru şcoala de gândire şi analiza ideilor economice încadrate în conexiunile socio-politice, Radu Golban îi este în mod special recunoscător conducătorului tezei sale de doctorat, domnul profesor doctor Grigore Silaşi.
Dezavuarea oricărei politici nefaste deghizată în umanism ca izvor de inspiraţie şi credo pentru o lumea mai dreaptă, sunt în spiritul criticii ideologice fondate de inegalabilul Hans Kelsen.
AUTORII
Corneliu Vlad
Radu Golban
9 comentarii:
Surse pentru noua ordine în Europa 1
16 iulie 1941
13. Martin Bormann: Fixarea obiectivelor naţionaliste în Europa de Est
În deschidere, Führerul a accentuat faptul că ar vrea mai întâi să ajungă la nişte concluzii de bază. Diverse măsuri ar fi acum necesare: aceasta ar demonstra printre altele un indiciu prezentat de un ziar neruşinat de la Vichy conform căruia războiul contra Uniunii Sovietice ar fi un război al Europei; acesta ar trebui aşadar purtat pentru întreaga Europă. În mod evident, acest ziar de la Vichy a vrut să ajungă prin aceasta la ideea că beneficiarii acestui război nu ar trebui să fie doar nemţii, ci şi toate stele europene ar trebui să tragă foloase din acesta:
Acum ar fi esenţial să nu aducem la cunoştinţa întregii lumi fixarea obiectivelor noastre; aceasta nu ar de asemenea necesar, ci lucrul principal ar fi că noi înşine ştim ce am vrea. În nici un caz drumul nostru propriu nu ar trebui îngreunat prin declaraţii superflue. Astfel de declaraţii ar fi superflue pentru că atât cât se întinde puterea noastră am putea să facem totul şi ce stă în afara puterii noastre nu putem face în nici un caz.
Motivarea măsurilor noastre în faţa lumii ar trebui să se orienteze aşadar în funcţie de punctele de vedere tactice. Ar trebui să procedăm aici exact ca în cazurile Norvegiei, Danemarcei, Olandei şi Belgiei. Nici în aceste cazuri nu ar fi trebuit să zicem nimic în privinţa intenţiilor noastre şi nu am face asta în continuare dacă am fi înţelepţi.
Vom accentua aşadar din nou faptul că am fost forţaţi să ocupăm un teritoriu, să instaurăm ordinea pe acesta şi să îl securizăm. În interesul locuitorilor a trebuit să ne îngrijim de păstrarea liniştii, alimentaţie, transport etc.; de aceea s-a instituit controlul nostru. Nu trebuie aşadar să se poată detecta faptul că prin aceasta se iniţiază o ocupaţie definitivă! Luăm totuşi şi putem lua toate măsurile necesare – împuşcări, evacuări etc.
Nu vrem, însă, să ne facem vreun duşman timpuriu şi nenecesar. Facem aşadar pur şi simplu ca şi cum am vrea să exercităm un mandat. Trebuie, însă, să ne fie clar că din aceste regiuni nu vom pleca vreodată.
În consecinţă este vorba de următoarele:
a nu se construi nimic pentru ocupaţia definitivă, ci a se pregăti aceasta în secret;
am accentuat că am fi cei ce aduc libertatea.
Mai precis:
Crimeea trebuie să fie curăţată de toţi străinii şi colonizată cu nemţi.
De asemenea vechea Galiţie austriacă devine teritoriul al Imperiului. Acum relaţia noastră cu România este bună, însă nu se ştie cum va fi relaţia noastră pe viitor în vreun moment sau altul. La aceasta trebuie să ne acomodăm şi apoi trebuie să ne stabilim graniţele. Nu trebuie să ne facem dependenţi de bunul plac al terţilor; apoi trebuie să ne ajustăm relaţia cu România.
În principiu, trebuie să se procedeze astfel pentru a se împărţi prăjitura uriaşă uşor, în aşa fel încât
mai întâi să stăpânim,
apoi să administrăm şi
în al treilea rând să putem exploata.
Din nou obţinutele regiuni estice trebuie să facem o Grădină a Raiului; acestea sunt pentru noi vitale; coloniile joacă din contră un rol pe de-a întregul mai mic.
Chiar dacă deja acum divizăm părţile individuale de regiuni, trebuie să apărem întotdeauna ca cei ce protejează legalitatea şi populaţia. În consecinţă ar trebui să se aleagă formulările necesare acum; nu vorbim despre o nouă regiune a Reich-ului, ci despre o misiune necesară datorită războiului.
După pauză, Führerul accentuează faptul că ar trebui să ne fie clar că Europa de azi ar fi doar o noţiune geografică, în realitate Asia s-ar întinde până la graniţele actuale.
14. Karl Megerle: Teze pozitive ale presei şi propagandei 27 septembrie 1941
Este necesar să înlocuim propaganda belicoasă, distrugătoare şi polemică cu o propagandă pozitivă, înainte de toate în ceea ce priveşte viitorul Europei.
Depăşirea particularismului european, sfârşitul epocii războaielor burgheze europene. Scop: o Europă federativă sub conducerea şi protecţia grupului puterilor celor mai puternice, sănătoase şi responsabile. Lupta contra Angliei este o luptă pentru unitatea Europei.
Îndepărtarea cauzelor războiului:
Europa trebuie să aibă în mod vital siguranţa alimentară, a îmbrăcămintei şi muncii. De aceea pe de o parte dezvoltarea tuturor surselor de ajutor ale Europei, înainte de toate în Sud-est şi în Est ca şi în regiunile învecinate din Asia şi Africa prin conlucrare planificată, diviziune a muncii, intensificarea şi modernizarea producţiei industriale şi agricole. Întreaga dezvoltare a economiilor rămase în urmă, creşterea nivelului de trai al maselor largi, satisfacerea cerinţelor elementare de muncă, pâine, locuinţă şi îmbrăcăminte.
Pe de altă parte, atenţie la adresa războiului economic şi a Blocadei Foametei ca mijloace de război, restabilirea libertăţii mărilor fără ca naţiune să aibă în vedere circulaţia civilă a mărfurilor în război şi pace. Cheia pentru o pace globală durabilă, garanţia contra războaielor mondiale stă în îndepărtarea dominaţiei asupra mărilor de către naţiunile individuale, politica lor de susţinere punctuală şi blocarea accesului la materii prime şi a comerţului liber. Anglia nu ar fi riscat acest nou război mondial dacă nu ar fi avut încredere în eficienţa blocadei.
Depăşirea politicii „balance of power” şi a asmuţirii unei puteri europene împotriva alteia datorită unor influenţe străine. După eliminarea Angliei, distrugerii bolşevismului şi prin conectarea benevolă a Franţei la politica solidarităţii europene, această dezvoltare este garantată. Germania şi Italia împreună cu aliaţii lor ca centru natural al continentului sunt puternice şi capabile să creeze şi să menţină un echilibru stabil nou, natural, bazat pe performanţă şi responsabilitate.
Statele mici şi de mărime medie sunt scutite astfel de obligaţia şi necesitatea de a adopta o poziţie periculoasă pentru existenţa lor în conflicte sau să aibă o existenţă nesigură între grupuri. Războiul demonstrează că nici un stat nu se poate sustrage destinului comun.
În Europa organizată benevol şi federativ, tensiunile şi pizma naţională îşi pierd sensul. Dezvoltarea politică globală se desfăşoară în mod forţat în crearea de spaţii mari politice şi economice.
Crearea unei păci durabile şi sigure. Echilibrul natural, admiterea destinului comun, siguranţa contra unei îngustări a spaţiului economic şi imixtiunii străine deschid drumul către dezvoltarea în pace pentru toţi.
Conducerea nu înseamnă dominaţie, ci protecţie faţă de exterior, responsabilitate faţă de interior. Germania şi Italia nu aşteaptă supunere, ci numai conlucrare loială. Toate popoarele şi statele întemeiate în mod istoric în Europa sunt binevenite ca membri ai noii Europe. Dezvoltarea lor naţională şi culturală în independenţă proprie, libertate este garantată. Fiecare popor trebuie să participe conform caracterului propriu la noua Europă. Exemplul Finlandei, Ungariei, Bulgariei, României, Croaţiei, Slovaciei demonstrează că nu se intenţionează nici o imixtiune în treburile lor interne. Acolo unde este necesară intervenţia în treburile interne, datorită situaţiei de război sau datorită dovezilor că nu se poate conta pe loialitate. Cerinţa individuală faţă de statele europene: să fie membre loiale, pozitive ale Europei.
Europa europenilor, egala îndreptăţire a Europei cu alte continente. Europa pierde altfel pretenţia de avans cultural. Menţinerea şi înnoirea culturii occidentale. Protecţia Europei eterne (Europa eterna) este posibilă doar în cazul particularismului european. Pretenţia americană de dominaţie mondială este legată de decăderea culturii europene şi abandonarea a 2000 de ani de cultură europeană.
Crearea unui spaţiu mare economic cu o diviziune organică a muncii pe baza unei planificări moderne tehnice şi de trafic. Pe baza muncii în locul capitalului ca etalon economic şi social o Europă a prosperităţii, libertăţii de şomaj, a pieţelor sigure, a preţurilor oneste, a unei monede stabile şi rezistenţei la criză este posibilă. Nu ar trebui să mai existe trândăvie şi produse nevandabile. Contribuţia Germaniei la aceasta, cel mai mare talent organizatoric, muncitori instruiţi, curăţenie, simţul datoriei şi simţul dreptăţii, utilizarea tuturor oamenilor şi talentelor asemănătoare ale popoarelor europene sunt binevenite şi necesare. Aceasta înseamnă pentru popoarele mai mici ale Europei şi aparţinătorii lor individuali o şansă pentru punerea în valoare a tuturor forţelor culturale, economice şi umane în spaţiul mare. Dezvoltarea tehnică, traficul modern, comerţul modern, înainte de toate învăţămintele războiului duc lucrurile în această direcţie. Divizarea Europei în economii naţionale mici şi minuscule şi linii de transport sunt depăşite. Sfârşitul obligativităţii paşaportului şi vizei. Din prosperitatea europeană generală rezultă prosperitatea şi siguranţa economică a tuturor membrilor săi.
Contribuţia Germania la nivel social stă la dispoziţie: înglobarea maselor mari în comunitatea popoarelor, grija socială şi egala îndreptăţire, recunoaşterea demnităţii muncii şi a performanţei, responsabilitatea indivizilor faţă de comunitatea poporului şi invers, satisfacerea necesităţilor, pornind de la necesităţile vitale şi mergând în sus, salarii pe măsură, solidaritate socială, refacerea familiei şi a natalităţii au fost dovedite de către poporul german în vremuri de pace şi război. Transferul acestor idei în raport cu popoarele europene garantează crearea unei dreptăţi sociale mai bune în relaţiile dintre popoare.
Cetăţeanul noii Europe înlocuieşte intelectualismul supraindividual, străin de viaţă pe de o parte, muncitorul exploatat, proletarizat pe de alta cu un tip de om vesel, aproape de viaţă, curajos şi sănătos. Armonia corpului, sufletului şi spiritului, naturaleţea, disciplina legate de respectul pentru personalitatea creativă reprezintă idealul, către care trebuie să tindă noua Europă.
Noua Europă deschide popoarelor europene, fie ele mari sau mici, posibilitatea unei performanţe tehnice, economice, de transport şi culturale depline. Toate talentele şi forţele speciale ale popoarelor europene sunt necesare la aceasta. Noul se naşte într-adevăr în durere şi sacrificiu, pretenţii şi obişnuinţe ce au devenit plăcute, îndreptăţite până acum vor trebui într-adevăr sacrificate, dar tineretul Europei are cea mai mare şansă din istorie. Va începe un timp al planificării şi construcţiei la nivel mare, a unei avalanşe generale a forţelor de muncă, a încurajării producţiei, a atitudinii pozitive şi a bucuriei vieţii pentru întreaga Europă, dacă popoarele pot să se stimuleze pentru a se folosi de momentul istoric. Inamicii Europei nu au nimic de oferit decât întoarcerea la vechile situaţii care sunt depăşite şi respinse de către dezvoltarea istorică.
Rezolvarea problemei bolşevice la nivelul întregii Europe
Negativ: fără îndepărtarea bolşevismului nu există siguranţă şi pace în Europa. Germania şi aliaţii săi duc exact aici o luptă pentru viitorul Europei. Desfăşurarea uriaşă de forţe a bolşevismului în acest război justifică modul de a proceda al Germaniei şi indică cât de incredibil de mare a fost pericolul care ameninţa Europa. Lupta contra bolşevismului sub auspicii europene trebuie să rămână în continuare una din cele mai importante teze ale propagandei.
Pozitiv: lupta înseamnă reconstruirea noţiunii de personalitate, proprietate privată şi libertatea religioasă şi îndepărtarea unui centru de radiaţie incredibil de puternic politic şi de putere al forţelor distructive, aceasta înseamnă recuperarea unor spaţii imense pentru Europa, care până acum au fost organizate de către Europa bolşevică din punct de vedere demografic, economic şi cultural în mod alienat şi în scopuri pur negative. Se pot organiza în conlucrare europeană aceste spaţii şi oamenii lor într-o manieră pozitivă pentru creşterea libertăţii alimentare şi de materii prime, pentru a recupera ordinea europeană şi de asemenea pentru a elibera acest sector al Europei din îngustarea spaţiului vital.
18. Karl Megerle „Teze pentru Europa” Toamna 1941 (probabil)
Unirea Europei, care conform legilor de aur ale istoriei s-a conturat deja ca un rezultat al dezvoltării inevitabile, a fost întărită şi accelerată de către războiul impus Germaniei şi Italiei de către Anglia, vechiul duşman al continentului.
Pe câmpurile de bătălie din Est, noua Europă a primit botezul focului, testarea a aproape toate popoarele europene a dat un impuls creării noii ordini în Europa.
Germania şi Italia, ca puteri continentale, au privit ca o sarcină nobilă apărarea celorlalte naţiuni ale Europei în viitor de orice atac perturbator din afară.
Noua ordine europeană va îndepărta pe scară mare cauzele care în trecut au dat motive pentru războaiele intereuropene. Naţiunile Europei nu vor mai fi duşmane una alteia. Epoca particularismului european va fi depăşită pentru totdeauna.
Într-o Europă structurată ca o unitate mai mare şi pacificată toate naţiunile europene vor găsi un loc îndreptăţit şi demn.
Prin conlucrarea planificată la în domeniul economic, toate sursele de ajutor ale Europei şi spaţiului ei african de completare ajung la performanţă maximă pentru a asigura Europei necesităţile sale vitale. În efort comun se dezvoltă economiile ce până acum au rămas în urmă şi astfel a fost ridicat nivelul de viaţă al maselor largi.
Noua Europă va fi tolerantă din punct de vedere religios şi la nivelul concepţiilor. Totul va fi permis tuturor.
Alienarea Europei şi aplatizarea culturii sale prin americanismul agresiv vor fi împiedicate. Europa va aparţine doar europenilor şi va fi încoronată în păstrarea şi înnoirea culturii occidentale.
Noţiunea conducerii, care devine noţiunea dominantă în viaţa nouă interstatală a Europei, înseamnă refuzul metodelor imperiale din epoca trecută, înseamnă recunoaşterea colaborării pline de încredere a mai micilor state independente în noile sarcini comunitare.
20. Ernst Freiherr von Weizsäcker: Extrase din jurnal Dec. 1939 – noiembrie 1941
Decembrie 39. ........
În ultimele şase săptămâni au apărut desigur toate elementele care stau de acum încolo între noi şi inamicii noştri şi ne împiedică comunicarea. Însă pentru prima dată cuvântul „pace”este alungat în mod definitiv de către inamici, dacă războiul real va fi început în Vest. Apoi există doar victorie sau înfrângere şi o organizare corespunzătoare a păcii. Învingătorul se va îngriji apoi ca să nu se ajungă la o confruntare aşa curând. Acesta va fi cu greu satisfăcut de speranţa unei ere de convieţuire în pace sub controlul unui areopag european. Acesta îşi va asigura mijloacele şi căile pentru a păstra în caz de necesitate prin violenţă pacea câştigată.
Ceea ce în aceste condiţii ar însemna victoria anglo-franceză nu necesită discuţie.
Cum ar transforma victoria germană Europa? Continentul ar trebui să fie împărţit între noi şi Rusia în sfere de interese, având în vedere anumite necesităţi ale italienilor, spaniolilor şi câtorva state mici. Ar trebui să avem dominaţia militară peste coasta vestică a continentului faţă de Anglia. Altfel, Franţa ar trebui în esenţă cruţată şi adusă într-o relaţie economică mai strânsă. Belgia şi Olanda cu coloniile lor ar trebui asociate cu noi mai strâns şi să ni se facă utile. Anglia ar fi atunci în constantă ameninţare din partea Germaniei dinspre mare şi din aer. Astfel şi nu altfel ar trebui să ne imaginăm pax germanica.
O pace de acest fel ar fi o stare permanentă de război fără a se trage vreun foc. Nu ar fi construită pe interese comune, pe egalitatea forţelor sau pe baze legale asumate benevol. Ar fi durabilă numai dacă statele implicate ar vedea în noul lor stăpân în acelaşi timp pe cel ce le eliberează de un jug vechi, cumva în sensul că noi am fi cei ce aduc concepţii sociale noi şi progresiste. Ar trebui să contăm pe ordinea tradiţională a libertăţii acestor state şi am putea să depăşim aceasta într-o domnie germană lungă, întinsă pe generaţii întregi. Creatorul unei asemenea ordini le-ar transmite urmaşilor o problemă deosebit de grea ce ţine de ştiinţa guvernării.
În aceste condiţii se impune ideea că nici o altă soluţie complet diferită nu ar fi de găsit, şi anume aceea a relaţiei între Germania învingătoare şi Anglia supusă în scopul împărţirii sferelor de interes…”
23.V.40…
De asemenea ar fi interesant într-adevăr să fie ţinut laolaltă continentul pangermanic ca unitate economică, dar şi politică şi morală. Care este ideea de bază a acestui nou imperiu, care trebuie să apară în locul cleştelui de fier înarmat pentru a ţine laolaltă popoarele eterogene ale Europei? Doar o „Asociaţie de consum” nu face totuşi aceasta.
Admit deschis că nu am prevăzut această evoluţie. Mie mi s-a părut întotdeauna că revoluţia spirituală trebuie să preceadă actul brut precum în timpul războaielor franceze sub Napoleon sau a războaielor ţărăneşti pentru a fi ceva de durată şi răsunătoare. Metodele mele mai evoluţioniste devin astfel pentru o vreme neutilizabile şi devine inutilizabilă şcoala de până acum a Ministerului de Externe.
26.X.40
Ceea ce întreprindem în momentul acesta din punct de vedere al politicii externe este contra-marşul Europei împotriva democraţiilor occidentale şi în special împotriva emisferei vestice. Este vorba în ambele tabere încă de un front unitar aparent ca şi un front unitar real. În Europa poate fi vorba în cel mai bun caz de o „douce violence” care ţine laolaltă întregul. În America Centrală şi de Sud oamenii sunt orice altceva, dar nu încântaţi de supremaţia SUA, se doreşte, însă, cu siguranţă înfrângerea puterilor Axei. Unitatea ideologică în Europa este limitată la Germania, Italia şi Spania; tentative de extindere ulterioară sunt în curs, dar de fapt le importăm numai ca bagaj cu partea militară. …
17.XI.40
Se spune că fără a lichida Rusia nu s-ar putea face ordine în Europa. De ce nu ar fierbe aceasta pe lângă noi în bolşevismul ei îmbâcsit…
1.V.41 (Notă a lui Hewel)
… Acum ar fi momentul să se consolideze pentru totdeauna Europa şi rasa latină, care era pe punctul să obţină o poziţie de putere ce nu îi aparţinea, să se întoarcă la locul ei cuvenit. Poate exista o singură putere europeană şi aceasta ar fi Germania.
În această situaţie ar fi şi planurile ei în privinţa oraşului Berlin. Pentru că în Europa ar putea fi doar un oraş centrul, nu Berlin şi Londra şi Paris, ci doar Berlin. De aceea Berlinul se construieşte ca cel mai glorios şi frumos oraş din lume.
În mod obligatoriu, acesta ar deveni centrul de greutate al Europei şi astfel capitala ei. Cum este Berlinul azi nu se poate încă măsura cu Viena, dar situaţia aceasta s-ar schimba. Ar exista oameni, care nu ar înţelege planurile sale măreţe, dar capitala Europei ar trebui să devină cel mai măreţ oraş ce există pe pământ, apoi ar fi şi magnetul care trebuie să fie centrala noii Europe.
Berlin, 1.V.41 Hewel
23.XI.41
Manifestările Anticomintern ce au început în dimineaţa aceasta în Berlin au mai multă însemnătatea ca propagandă decât ca şi conţinut intern. Este de notat că participanţii individuali (finlandezi, danezi) au avut reţineri să participe în ciuda participării lor la lupta contra Rusiei. Mai mult nu poate da evenimentul în momentul de faţă chestiunii. Pentru o nouă ordine în Europa cu conţinut concret condiţiile nu sunt propice. Teritoriile ocupate sunt sub o presiune prea mare.
Cine sunt autorii acestor texte?
MARTIN BORMANN 1900-1945, a fost dupa Hitler cel mai puternic om din Germania nazista. Fost sef al cancelariei
partidului nazist.
KARL MEGERLE 1894-1972, jurnalist german si demnitar nazist. Fostul cumnat a lui Göring a fost incepand cu 1939 specialist de propaganda la MAE Berlin. Sub ministrul de externe Joachim von Ribbentrop s-a ocupat in special de probleme culturale si europene. Dupa razboi a fost analist de politica externa pentru Kassler Morgenpost.
ERNST VON WEIZSÄCKER 192-1951, ofiter de marina, secretar de stat, diplomat sub Joachim von RIbbentrop si sef de brigada SS. Tatal fostului presedinte al RFG, Richard von Weizsäcker, a fost condamnat la Nürenberg pentru crime impotriva umanitatii.
Trimiteți un comentariu