Comisia "corporatistă" Europeană - ciudata elită care conduce Europa
“Lovitură de stat”, corupţi, neocomunişti – cam acestea erau aprecierile presei internaţionale şi ale Comisiei Europene la adresa României în urmă cu trei ani. Un întreg aparat de propagandă a fost pus la treabă în momentul în care s-a încercat înlăturarea prin mijloace perfect democratice a preşedintelui Traian Băsescu.
Premierul Ponta a fost chemat la ordine la Bruxelles unde preşedintele Comisiei Europene i-a înmânat un “decalog” despre cum trebuie condusă România. Tot la Bruxelles comisarul pentru Justiţie Viviane Reding cânta în struna Monicăi Macovei şi făcea cu ou şi oţet noul guvern, ba mai avea şi dorinţa de a se implica direct în numirea magistraţilor în Romania. Şi să nu o uităm pe secretara generală a Comisiei Barroso, Catherine Day, cea care avea un cuvant greu în privinţa rapoartelor MCV pentru România şi care “scurgea” către o anumită parte a presei din România informatii despre ce i se va pregăti Bucureştiului dacă nu execută ce spune Bruxelles-ul... Ei bine, Catherine Day este acum în echipa de “consilieri speciali” ai lui Jean-Claude Juncker şi aproape cu siguranţă are o influenţă mai mare asupra preşedintelui decat Dacian Cioloş, şi el tot “consilier special”.
Ce mai face Philip Gordon, asistentul secretarului de Stat al SUA pentru afaceri europene şi eurasiatice, cel care a făcut o vizită în România în acelaşi an 2012 pentru ca la câteva ore Curtea Constituţională să descopere „măreţia dreptului” şi să tranşeze în disputa suspendării preşedintelui într-o clipa ceea ce nu reuşise în săptămâni întregi? Dr. Philip Gordon, succedat la Depatrtamentul de Stat de Victoria Nuland, este acum „senior fellow” la Council on Foreign Relations, acolo unde se „focuseaza” pe mai toate problemele lumii – Orientul Mijlociu, Palestina, Europa şi UE, Rusia, armele nucleare, terorism şi economie.
Ce mai fac Barroso, Reding & co.? Organizaţia Corporate Europe a publicat un raport care arată că membrii Comisiei Barroso sunt bine, foarte bine. O treime dintre ei fac lobby pentru mari corporaţii şi câştigă bani frumoşi. Luaţi împreună, comisarii lui Barroso au acceptat până acum nu mai puţăin de 115 contracte.
Conduce detaşat fostul lor sef. Portughezul Barroso a început să organizeze conferinţe, să vorbească la Washington, prin marile capitale europene şi să facă lobby. A avut până acum 22 de asemenea acţiuni. Ce face Viviane Reding? A acceptat o poziţie în conducerea companiei Agfa-Gevaert, în domeniul tehnologiei informaţiilor. Reding a fost comisar european timp de trei mandate – o dată pe Justiţie, o dată pe Educatie şi o data pe Informaţie şi media, adica exact domeniul în care acum activează de partea unei mari companii. Comisia actuala a acceptat noua poziţie a lui Reding, cu condiţia ca aceasta să nu intervină în interiorul Comisiei în favoarea companiei care o plăteşte acum.
Ce face Karel de Gucht, comisarul belgian pentru Comerţ, unul dintre arhitecţii celui mai secret acord de liber schimb din istoria Europei – Parteneriatul Tranatlantic pentru Comerţ şi Investiţii? De Gught a fost numit în consiliul director al companiei belgiene Belgacom (Proximus) şi mai lucrează şi la fondul de investiţii CVC Capital Partners. Fostul comisar estonian pentru Transport Siim Kallas este consilier la compania de software Nortal, dar a păstrat legături strânse cu Comisia Europeană. Olandeza Neelie Kroes, fost comisar pentru Agenda Digitală este consilier special la Bank of America Merrill Lynch.
Codul de Etică al Comisiei Europene a fost amendat în 2011 astfel încât să nu apară conflicte majore de interese între fosta funcţie de comisar, cu acces la informaţii confindenţiale, şi noile poziţii. Rămân însă foarte multe portiţe pentru eludarea acestui cod de etică. O serie de activişti spun că acceptarea de către foştii comisari a unor positii în lumea lobby-ului corporatist este lipsită de etică. Noua Comisie condusă de Jean-Claude Juncker a fost cea care a aprobat acţiunile ale foştilor comisari – insa a trecut prin comisia de etică doar 36 dintre 96 de numiri. Doar în trei situaţii foştilor comisari li s-a interzis să accepte noi pozitii.
“Comisia are o problemă cu fenomenul uşii rotative. Fie ca e vorba de comisari sau alţi oficiali, prea mulţi dintre ei trec în sectorul privat, crescând riscul conflictelor de interese şi al intrării Comisiei sub influenţa corporaţiilor”, spune un personaj implicat în lumea lobby-ului, citat de Corporate Europe.
Să mai mire faptul că la Bruxelles activeaza 30.000 de lobby-işti care îi asaltează pe comisari, pe membrii staff-ului lor, pe europarlamentari şi alţi birocraţi. Nici nu le este greu – raportul este de un lobby-ist la un funcţionar european. Comisia are circa 31.000 de angajaţi. The Guardian scria în acest an că 75% din legislaţia europeana este influenţată de lumea lobby-ului. Să nu uităm că această legislaţie este opera Comisiei nealese şi a Consiliului European, nu a Parlamentului European – singura instituţie democratică. Când parlamentul este consultat, de regulă lobby-ştii uşureaza munca eurodeputaţilor şi le furnizează poziţii argumentate, care nu de puţine ori trec de PE fără nicio amendare.
Şi astfel se ajunge ca munca celor care conduc peste 500 de milioane de europeni să fie influenţată şi chiar dominată de interese ale marilor companii energetice (cele care au făcut lobby intens în favoarea gazelor de şist care să înlocuiască gazele din Rusia, aceste companii văzând în răyboiul din Ucraina nu o criza, ci o oportunitate de piaţă), aşa s-a ajuns la scandaluri mari în Comisia Barroso legate de industria tutunului şi de directivele europene în acest sector (totul s-a soldat cu demisia unui comisar), astfel marile companii americane din domeniul internetului au investit milioane de dolari pentru a-i convinge pe eurodeputaţi să le mai permită “optimizarea fiscală” în Europa, mai mult sau mai puţin o formă de evaziune. Lobby-iştii, la rândul lor, sunt foşti politicieni cu state vechi prin partidele mari din Europa, fosti deputaţi, miniştri şi înalţi funcţionari.
Comisarii europeni şi înalţii funcţionari de la Bruxelles nu au făcut publică niciodată declaraţia lor de avere, pentru că nu sunt obligati de nicio directivă. Dacă în România pare, de vreme bună, un lucru absolut normal, declaraţia publică de avere a fost şi este încă văzută ca un afront şi un atentat la adresa vieţii private în majoritatea societăţilor occidentale.
“Vechiul regim” al Europei era dominat de o clasă nobiliară transnaţională. După un secol, elitele ce conduc astăzi Uniunea Europeană par să se identifice tot mai mult cu acest regim. Par să aibă afinităţi mult mai mari cu tot soiul de birocraţi şi lobby-işti “post-naţionali” decât cu propriul popor, cu cei cărora până mai ieri le cereau voturile. Elita ciudată care conduce Europa a ajuns să recreeze acest vechi regim.
“În mod normal te gândești că opțiunea cea mai bună a premierului unei țări este de a face lucrurile care să-i asigure realegerea. Aceasta este strategia dominantă, indiferent cât de sumbre sunt perspectivele. Dar în epoca globalizării și a UE-ficării, cred că liderii țărilor mici se află, de fapt, într-o situație diferită. Dacă îți închei mandatul fiind apreciat de grupul de la Davos, atunci poți fi eligibil pentru o mulțime de contracte la Comisia Europeană, FMI sau alte fleacuri, chiar dacă ești cu totul disprețuit de conaționalii tăi. Mai mult, într-un fel este un plus să fii disprețuit de ei. Argumentul suprem al solidarității cu ”comunitatea internațională” este să faci ceea ce comunitatea internațională vrea, chiar dacă întâmpini o rezistență masivă din partea poporului tău”, scria Matthew Yglesias la inceputul acestui an.
“Lovitură de stat”, corupţi, neocomunişti – cam acestea erau aprecierile presei internaţionale şi ale Comisiei Europene la adresa României în urmă cu trei ani. Un întreg aparat de propagandă a fost pus la treabă în momentul în care s-a încercat înlăturarea prin mijloace perfect democratice a preşedintelui Traian Băsescu.
Premierul Ponta a fost chemat la ordine la Bruxelles unde preşedintele Comisiei Europene i-a înmânat un “decalog” despre cum trebuie condusă România. Tot la Bruxelles comisarul pentru Justiţie Viviane Reding cânta în struna Monicăi Macovei şi făcea cu ou şi oţet noul guvern, ba mai avea şi dorinţa de a se implica direct în numirea magistraţilor în Romania. Şi să nu o uităm pe secretara generală a Comisiei Barroso, Catherine Day, cea care avea un cuvant greu în privinţa rapoartelor MCV pentru România şi care “scurgea” către o anumită parte a presei din România informatii despre ce i se va pregăti Bucureştiului dacă nu execută ce spune Bruxelles-ul... Ei bine, Catherine Day este acum în echipa de “consilieri speciali” ai lui Jean-Claude Juncker şi aproape cu siguranţă are o influenţă mai mare asupra preşedintelui decat Dacian Cioloş, şi el tot “consilier special”.
Ce mai face Philip Gordon, asistentul secretarului de Stat al SUA pentru afaceri europene şi eurasiatice, cel care a făcut o vizită în România în acelaşi an 2012 pentru ca la câteva ore Curtea Constituţională să descopere „măreţia dreptului” şi să tranşeze în disputa suspendării preşedintelui într-o clipa ceea ce nu reuşise în săptămâni întregi? Dr. Philip Gordon, succedat la Depatrtamentul de Stat de Victoria Nuland, este acum „senior fellow” la Council on Foreign Relations, acolo unde se „focuseaza” pe mai toate problemele lumii – Orientul Mijlociu, Palestina, Europa şi UE, Rusia, armele nucleare, terorism şi economie.
Ce mai fac Barroso, Reding & co.? Organizaţia Corporate Europe a publicat un raport care arată că membrii Comisiei Barroso sunt bine, foarte bine. O treime dintre ei fac lobby pentru mari corporaţii şi câştigă bani frumoşi. Luaţi împreună, comisarii lui Barroso au acceptat până acum nu mai puţăin de 115 contracte.
Conduce detaşat fostul lor sef. Portughezul Barroso a început să organizeze conferinţe, să vorbească la Washington, prin marile capitale europene şi să facă lobby. A avut până acum 22 de asemenea acţiuni. Ce face Viviane Reding? A acceptat o poziţie în conducerea companiei Agfa-Gevaert, în domeniul tehnologiei informaţiilor. Reding a fost comisar european timp de trei mandate – o dată pe Justiţie, o dată pe Educatie şi o data pe Informaţie şi media, adica exact domeniul în care acum activează de partea unei mari companii. Comisia actuala a acceptat noua poziţie a lui Reding, cu condiţia ca aceasta să nu intervină în interiorul Comisiei în favoarea companiei care o plăteşte acum.
Ce face Karel de Gucht, comisarul belgian pentru Comerţ, unul dintre arhitecţii celui mai secret acord de liber schimb din istoria Europei – Parteneriatul Tranatlantic pentru Comerţ şi Investiţii? De Gught a fost numit în consiliul director al companiei belgiene Belgacom (Proximus) şi mai lucrează şi la fondul de investiţii CVC Capital Partners. Fostul comisar estonian pentru Transport Siim Kallas este consilier la compania de software Nortal, dar a păstrat legături strânse cu Comisia Europeană. Olandeza Neelie Kroes, fost comisar pentru Agenda Digitală este consilier special la Bank of America Merrill Lynch.
Codul de Etică al Comisiei Europene a fost amendat în 2011 astfel încât să nu apară conflicte majore de interese între fosta funcţie de comisar, cu acces la informaţii confindenţiale, şi noile poziţii. Rămân însă foarte multe portiţe pentru eludarea acestui cod de etică. O serie de activişti spun că acceptarea de către foştii comisari a unor positii în lumea lobby-ului corporatist este lipsită de etică. Noua Comisie condusă de Jean-Claude Juncker a fost cea care a aprobat acţiunile ale foştilor comisari – insa a trecut prin comisia de etică doar 36 dintre 96 de numiri. Doar în trei situaţii foştilor comisari li s-a interzis să accepte noi pozitii.
“Comisia are o problemă cu fenomenul uşii rotative. Fie ca e vorba de comisari sau alţi oficiali, prea mulţi dintre ei trec în sectorul privat, crescând riscul conflictelor de interese şi al intrării Comisiei sub influenţa corporaţiilor”, spune un personaj implicat în lumea lobby-ului, citat de Corporate Europe.
Să mai mire faptul că la Bruxelles activeaza 30.000 de lobby-işti care îi asaltează pe comisari, pe membrii staff-ului lor, pe europarlamentari şi alţi birocraţi. Nici nu le este greu – raportul este de un lobby-ist la un funcţionar european. Comisia are circa 31.000 de angajaţi. The Guardian scria în acest an că 75% din legislaţia europeana este influenţată de lumea lobby-ului. Să nu uităm că această legislaţie este opera Comisiei nealese şi a Consiliului European, nu a Parlamentului European – singura instituţie democratică. Când parlamentul este consultat, de regulă lobby-ştii uşureaza munca eurodeputaţilor şi le furnizează poziţii argumentate, care nu de puţine ori trec de PE fără nicio amendare.
Şi astfel se ajunge ca munca celor care conduc peste 500 de milioane de europeni să fie influenţată şi chiar dominată de interese ale marilor companii energetice (cele care au făcut lobby intens în favoarea gazelor de şist care să înlocuiască gazele din Rusia, aceste companii văzând în răyboiul din Ucraina nu o criza, ci o oportunitate de piaţă), aşa s-a ajuns la scandaluri mari în Comisia Barroso legate de industria tutunului şi de directivele europene în acest sector (totul s-a soldat cu demisia unui comisar), astfel marile companii americane din domeniul internetului au investit milioane de dolari pentru a-i convinge pe eurodeputaţi să le mai permită “optimizarea fiscală” în Europa, mai mult sau mai puţin o formă de evaziune. Lobby-iştii, la rândul lor, sunt foşti politicieni cu state vechi prin partidele mari din Europa, fosti deputaţi, miniştri şi înalţi funcţionari.
Comisarii europeni şi înalţii funcţionari de la Bruxelles nu au făcut publică niciodată declaraţia lor de avere, pentru că nu sunt obligati de nicio directivă. Dacă în România pare, de vreme bună, un lucru absolut normal, declaraţia publică de avere a fost şi este încă văzută ca un afront şi un atentat la adresa vieţii private în majoritatea societăţilor occidentale.
“Vechiul regim” al Europei era dominat de o clasă nobiliară transnaţională. După un secol, elitele ce conduc astăzi Uniunea Europeană par să se identifice tot mai mult cu acest regim. Par să aibă afinităţi mult mai mari cu tot soiul de birocraţi şi lobby-işti “post-naţionali” decât cu propriul popor, cu cei cărora până mai ieri le cereau voturile. Elita ciudată care conduce Europa a ajuns să recreeze acest vechi regim.
“În mod normal te gândești că opțiunea cea mai bună a premierului unei țări este de a face lucrurile care să-i asigure realegerea. Aceasta este strategia dominantă, indiferent cât de sumbre sunt perspectivele. Dar în epoca globalizării și a UE-ficării, cred că liderii țărilor mici se află, de fapt, într-o situație diferită. Dacă îți închei mandatul fiind apreciat de grupul de la Davos, atunci poți fi eligibil pentru o mulțime de contracte la Comisia Europeană, FMI sau alte fleacuri, chiar dacă ești cu totul disprețuit de conaționalii tăi. Mai mult, într-un fel este un plus să fii disprețuit de ei. Argumentul suprem al solidarității cu ”comunitatea internațională” este să faci ceea ce comunitatea internațională vrea, chiar dacă întâmpini o rezistență masivă din partea poporului tău”, scria Matthew Yglesias la inceputul acestui an.
C. Marchievici
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu