Aspecte privind coabitarea Securității cu grupul pro-sovietic de putere de la București

Motto:

„Să se prăbușească cerul,

dar să se spună adevărul!” – Dicton roman

După trecerea Securității în subordinea Armatei, în după-amiaza de 22 decembrie[1], după declanșarea campaniei mediatice împotriva ei și după arestarea unora dintre principalii ei șefi, Securitatea nu mai putea controla singură societatea românească. Practic, o perioadă, ofițerii de securitate veneau la serviciu sau stăteau acasă, încasau salariile, dar nu li se cerea nimic. Importante structuri ale Securității au fost paralizate. În închisori, sub presiune, dar și ocrotiți de furia publică, unii ofițeri de securitate au fost abordați și li s-a propus revenirea în activitate și chiar în funcții de conducere. Deși ofițerii de securitate trimiși din centrala D.S.S. la Timișoara, în perioada declanșării revoltei populare, au fost acuzați de complicitate la genocid, omor deosebit de grav etc., ei au fost abordați în vederea cooperării cu noua putere, încă din perioada anchetelor. În februarie 1990, lui Filip Teodorescu, fost adjunct al șefului Direcției a III-a de Contraspionaj, i s-a propus colaborarea în schimbul numirii sale ca viitor adjunct al viitorului director al principalului serviciu de informații al țării.[2] Domnia sa avea să rămână în închisoare încă un an de zile. De acolo, din închisoare, a semnat acte, inclusiv avansarea în grad sau numirea în funcții a unor ofițeri. Lt. col. Gabriel Anastasiu, fost adjunct al Direcției I-a a D.S.S., deci direcția în principal răspunzătoare de poliția politică, deși a acționat la Timișoara, în timpul evenimentelor și era acuzat de complicitate la genocid în „Lotul Timișoara”, în timpul cât era întemnițat în penitenciarul din orașul de pe Bega, a fost avansat la gradul de colonel, de noua putere. Doar două puteau fi motivele acestei avansări: serviciile informative aduse din timpul detenției, din informații culese de la foarte importanții deținuți politici din penitenciar și păstrarea omertei privitoare la evenimentele de la Timișoara. Exemple asemănătoare se mai pot da. La începutul anului 1990, înainte de redenumirea serviciului național de informații cu numele de Serviciul Român de Informații (martie 1990), Gelu Voican-Voiculescu, cu binecuvântarea lui Ion Iliescu și a lui Petre Roman, a înființat în cadrul M.I., un nou serviciu de informații, U.M. 0215, format exclusiv din ofițeri de securitate și ofițeri de miliție, foști ofițeri de securitate acoperiți în Miliție, ori milițieni care au fost de încredere pe linie informativă, cu pricepere în domeniul informativ, ca și milițieni care au slujit noua putere în zilele lui decembrie 1989, când Miliția era divizată, de la vârf înspre bază, unii fiind loiali generalului Nuță Constantin și lui Nicolae Ceaușescu, alții generalului Romeo Câmpeanu și puciștilor din jurul acestuia.

Un caz interesant a fost acela al col. Gheorghe Atudoroaie, fost adjunct la comanda Securității Județului Timiș, care a fost arestat în 22 decembrie 1989 și scos din penitenciar în 23 decembrie 1989, folosit în misiuni până în data de 17 ianuarie 1990, după care a fost readus în penitenciar. Colaborarea fostei Securități cu noua putere s-a materializat în primul rând prin omerta promovată în legătură cu implicarea străinilor în evenimente, cu ordinele primite de la puciști, cu sabotarea represiunii și, în general, cu lovitura de stat. Cei care au supraviețuit în închisori, au acceptat să coopereze cu noile autorități. În acest timp, în paralel, foștii securiști erau, pe de o parte, repoziționați în noul sistem de putere, pe de altă parte, huliți și supuși unor procese în care erau acuzați de genocid, complicitate la genocid, omor deosebit de grav etc. În timp ce cadrelor Securității li se propunea și li se ofereau noi poziții în viitoare structuri informative românești, poporului i se promitea o societate fără Securitate. Promisiunea dispariției fostei Securități a fost „un prapur” sub care au defilat cei care, în cunoscut obicei istoric, au uzurpat conducerea României în decembrie ’89. Noua putere, formată din foști spioni și trădători care au dus, timp de zeci de ani, o viață duplicitară, construia un regim politic după chipul și asemănarea sa: duplicitar. Securiștilor din închisori li se cerea răbdare. În iunie 1991, mr. Radu Tinu, adjunct al șefului Securității Județului Timiș, nota în penitenciar că procurorul general adjunct al României, gl. Gheorghe Diaconescu le-a șoptit unor ofițeri M.I. aflați în penitenciar: „mai așteptați puțin, aveți răbdare, veți fi în curând liberi”. Tot răbdare le cerea ofițerilor de securitate și magistratul militar Cornel Bădoiu, președintele completului de judecată în procesul Timișoara. Răbdarea era necesară noilor guvernanți pentru manipularea poporului și pentru consolidarea puterii.[3] În același timp, alți ofițeri de securitate erau sprijiniți, în schimbul susținerii noii puteri și păstrării omertei, să își construiască imperii economice și financiare, pe care opinia publică, preocupată aproape exclusiv să descifreze rebusul intitulat „cine a tras în noi?”, le va descoperi târziu.

După cum am arătat, există indicii temeinice și informaţii, a căror documentare încă mai întârzie, potrivit cărora unii ofiţeri de securitate întemniţaţi au fost înţeleşi cu noua putere, că li s-au promis funcţii, unele înalte, cu condiția cooperării în ascunderea adevărului despre evenimente, în mascarea loviturii de stat, în ascunderea implicării străine, în ștergerea urmelor lăsate de evenimente, neconvenabile noii puteri, în mascarea sprijinirii de către Securitate a lui Ion Iliescu și a „emanaților” și că acești ofițeri au fost folosiți informativ, în legătură cu tot ceea ce știau ei din munca operativă anterioară și din baza de date a Securității, care a fost parțial distrusă, la ordin, sau care a fost parțial sustrasă, fără ordin. Există indicii că unii ofițeri au fost folosiți și în închisori, fiind mutați dintr-o celulă în alta, în unele cazuri și dintr-un penitenciar în altul, pentru a intra în contact cu înalții demnitari politici și militari întemnițați, cu persoane care avuseseră responsabilități, în scopul obținerii de informații prețioase pentru noua putere. După încheierea misiunii lor în penitenciare, ei au fost ajutați să-și deschidă afaceri de succes și să ocupe pozițiile dorite. Faptul că și astăzi, în ciuda unor evidențe probate de investigatori și de cercetători, de mărturii străine de o mare credibilitate, de documente care au ajuns pe mâna unor persoane neinteresate în susținerea omertei, împotriva cursului evenimentelor, deja clar conturat, se fac afirmații inacceptabile precum că: „La Timișoara nu au acționat străini”, „Teroriștii au aparținut exclusiv Armatei”, „Morții sunt doar în sarcina Armatei”, „Cadavrele incinerate aparțin doar unor revoluționari timișoreni”, „Securitatea nu a depistat străini”, „Nu avem date că Ion Iliescu a fost agent sovietic” etc. etc.[4] Minciuni repetate. Unele aparțin unor foști ofițeri de securitate, dar, după cum am arătat deja, și unor participanți la manifestațiile din cadrul revoltei populare, care au fost șocați când au aflat că ei nu erau decât niște „pioni” în cadrul partidei de șah din decembrie 1989, în care ei se credeau, majoritatea, „regine” și „turnuri”. Faptul că au fost supuși unei mari manipulări este greu de acceptat și după un sfert de veac, pentru mulți dintre participanții la demonstrațiile, care, la nivelul întregii țări, au cuprins maximum 2-2,5 milioane de oameni, deci, aproximativ 8-10% din populația țării. Desigur, majoritatea acestor manifestanți au ieșit în stradă după ce s-a anunțat cu mare entuziasm „fuga dictatorului”. În 21 decembrie, la București, cea mai mare parte a oamenilor din stradă erau curioși care stăteau deoparte și îi priveau pe agitatori. Abia după „fuga” lui Ceaușescu, când situația era tranșată, aceștia s-au manifestat plenar și au început să-și descarce adrenalina, trecând și la îmbrățișări și săruturi între persoane care nu se cunoșteau între ei.

Ieșirea la lumină a adevărului despre evenimentele de la Timișoara a fost încetinită și de participanții la revolta populară, care au susținut tezele „emanaților” și, în loc de aflarea adevărului, erau preocupați să obțină drepturi de revoluționari, respectiv, spații comerciale, terenuri, locuri de veci, indemnizații, scutiri de impozite pe activități economice etc. A fost o goană acerbă pentru drepturi de „revoluționari”, iar acordarea acestor titluri cu sutele de mii a fost o operațiune de fidelizare electorală de către noua putere fesenistă a unui grup masiv și gălăgios de profitori și, în același timp, un mijloc de a oferi propagandei feseniste argumente din stradă ale existenței „revoluției autentice”. Acești „revoluționari autentici” erau primii care îi contrau pe cei care atrăgeau atenția asupra existenței unei conspirații și a unei agresiuni externe acoperite împotriva României. După cum se știe, ulterior, la nivel de țară, s-a dovedit că zeci de mii dintre aceste persoane au fost impostori.

După evenimente, au existat și alte acuzații de colaborări neregulamentare între capi ai Securității și servicii străine. Un exemplu ar fi faptul că, în timpul audierilor Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989”, gl. Victor Niculicioiu, comandantul U.M. 0110, l-a învinuit pe col. Gheorghe Rațiu, șeful Direcției a I-a a D.S.S., de colaborare neregulamentară cu serviciile secrete germane, susținând că aceasta a fost cauza pentru care Gheorghe Rațiu nu a fost nici arestat și nici târât prin tribunale. Col. Rațiu a devenit directorul uneia dintre primele firme vest-germane instalate în România, după lovitura de stat. Gl. Niculicioiu a prezentat comisiei și întâlnirea conspirativă, realizată foarte profesional, dintre gl. Nicolae Doicaru, fost șef al D.G.I.E., în timpul regimului ceaușist și consilier guvernamental pentru serviciile de informații, după decembrie 1989 și contra-amiralul sovietic Mihailov, care a avut loc în august 1989, în Parcul Herăstrău. Ciudată a fost și bursa oferită din S.U.A. fiului gl. Aristotel Stamatoiu, șeful spionajului românesc, în timp ce tatăl său era întemnițat. Cu această ocazie, Stamatoiu jr. a emigrat în S.U.A.[5]

Prof. univ. dr. Corvin Lupu

“Trădarea Securității în decembrie 1989. Secrete ale intervenţiei străine împotriva României”, (Editura Elion, 2015)

Sursa: Ziaristi Online

Note:

[1] În declarații publice, în presă și în unele lucrări, data punerii Securității sub comanda Armatei a fost intenționat menționată în mod greșit, uneori 23 decembrie, sau 24 decembrie, sau chiar 26 decembrie, pentru a se putea trece în seama acestei instituții și doar a ei, răspunderea pentru provocarea acțiunilor terorist-diversioniste, organizate de noua putere, în colaborare cu sovieticii, începând din 22 decembrie orele 17.30, acțiuni în urma cărora au murit aprox. 1.000 de oameni. Dacă s-ar fi recunoscut trecerea Securității sub comanda Armatei, din după-amiaza de 22 decembrie, cum s-a întâmplat în realitate, nu s-ar fi mai putut învinui Securitatea de fenomenul terorist-diversionist. Răspunderea pentru acest fenomen aparține în întregime noilor conducători ai României, ministrului Apărării, gl. Nicolae Militaru și forțelor acoperite sovietice.

[2] Securitatea acționa cu toate structurile ei, dar, la ora când i s-a făcut lui Filip Teodorescu propunerea de a reveni în conducerea Securității, Serviciul Român de Informații încă nu se înființase oficial. Acest lucru se va petrece o lună mai târziu. Filip Teodorescu a fost numit de Ion Iliescu și de Virgil Măgureanu în funcția de adjunct al directorului S.R.I. Într-una dintre declarații, Filip Teodorescu menționează luna mai 1990 ca dată a reintrării domniei sale în activitate. În alte declarații, neoficial, dl. Filip Teodorescu a declarat luna februarie ca moment în care a fost abordat să colaboreze cu noua putere filo-sovietică.

[3] Vezi Radu Tinu, op. cit., pp. 218, 244 și 248.

[4] Un exemplu tipic a fost conspiratorul diversionist Virgil Măgureanu, care afirma: „Teroriști externi n-au putut fi probați și există suficiente amănunte pentru a demonstra imposibilitatea existenței unor asemenea teroriști”. Sau: „Nu există nici o persoană din România care să facă parte din vreo înţelegere cu cineva din afară. O spun cu toată certitudinea.” Ulterior, el a recunoscut implicarea străinilor în evenimente, declarând chiar că singura contribuție românească la „revoluție” ar fi fost acțiunea de la baricada de la Hotel „Intercontinental”-Sala „Ion Dales”, din 21 decembrie 1989. Despre revolta populară, Virgil Măgureanu recunoaște că „a fost provocată”. Virgil Măgureanu, Alex Mihai Stoenescu, De la regimul comunist la regimul Iliescu, Editura RAO International Publishing Company, București, 2008, pp. 29, 53, 58 și altele.

[5] Alex Mihai Stoenescu, Istoria loviturilor de stat…, pp. 270-271 și 127-129. Autorul arată că învinuirile gl. Niculicioiu nu s-au putut verifica, iar faptul că Gheorghe Rațiu nu a compărut în fața Justiției s-ar fi putut datora și rudeniei sale cu primul procuror general al României de după decembrie 1989, Gheorghe Robu.



____________________________

Reactia generalului (r) Aurel Rogojan:

Corvin Lupu şi câteva falsuri despre evenimentele din decembrie 1989

Am fost alertat, în ultimele săptămâni, în legătură cu apariţia unei cărţi semnate de Corvin Lupu şi intitulate „Trădarea Securităţii în decembrie 1989” , oferită cititorilor de Editura Elion, Bucureşti, 2015.

Cunoscând tangenţial o parte a scrierilor semnate de Corvin Lupu şi cunoscând mult mai bine editorul (dacă este adevărat ce se spune, că, în realitate nu ar fi Giulia Perez, menţionată în caseta tehnică, ci Cristian Troncotă, fostul meu asistent la Catedra de Teorie Generală a Activităţii Secrete de Informaţii, în perioada de constituire a Institutului Superior de Informaţii, actualmente Academia Naţională de Informaţii), nu am fost tentat să dau curs semnalelor primite şi nici nu m-am grăbit să cumpăr cartea.

În cele din urmă, am primit un telefon de la profesorul Viorel Roman, consilier academic al Universităţii din Bremen, cu care am o corespondenţă sporadică. Domnia Sa a ţinut să mă felicite„pentru numărul mare de citări consistente în cartea lui Corvin Lupu, care pe Aurel Rogojan îl prezintă ca «important memorialist», în timp ce generalul Iulian Vlad, conducerea Departamentului Securităţii Statului, generali şi înalţi ofiţeri, iar după titlul cărţii şi Securitatea, în ansamblul ei, sunt trecuţi la infamul index al puciştilor şi trădătorilor”.

„Măi, să fie?!”, mi-am zis. Dacă supervizorul meu, „neamţul din Lovrin”, de sub generoasa pălărie a„Bundes Nachrichten Dienst”, mă face atent că sunt luat în seamă, şi încă pozitiv, acolo unde generalul Iulian Vlad este pus la indexul trădătorilor de ţară, musai că trebuie să văd „minunea”. Asta, mai cu seamă că la Berlin se ţine o socoteală şi din urmă a eroismelor noastre, care în traducere germană sunt trădări. De altfel, Viorel Roman este şi primul publicist care a formulat întrebarea „Generalul Iulian Vlad, erou sau trădător?” (Ziarul „Mioriţa”, SUA, 17 decembrie 2011), pe care am preluat-o ca titlu al notelor de lectură.

Pe Corvin Lupu l-am cunoscut personal în prezenţa domnului general Iulian Vlad, în urmă cu exact doi ani, când Domnia Sa l-a invitat la o lansare de carte a subsemnatului, la Râmnicu Vâlcea.

Domnul general Vlad mi-a spus, ulterior, că l-a cunoscut foarte bine şi-i poartă un deosebit respect tatălui lui Corvin Lupu, profesorul Nicolae Lupu, istoric, arheolog şi un veritabil om de cultură, cu realizări notabile în conservarea patrimoniului Muzelui Naţional Brukenthal din Sibiu, al cărui director a fost un număr de ani. Cartea de vizită a unui părinte onorabil este şi un bun paşaport pentru fiu, mi-am zis.

Editorul cărţii este relevant, în cazul dat, din mai multe considerente. Cartea ar fi fost refuzată de alte edituri. Editorul Cristian Troncotă a avut (mai are?!) o normă didactică la catedra profesorului Corvin Lupu de la Departamentul de Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Studii de Securitate al Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, iar, compensatoriu, Corvin Lupu a avut, până la recenta excludere, un loc în Consiliul Ştiinţific al Revistei „Vitralii” a Asociaţiei Veteranilor din Serviciile de Informaţii ale României. Un „corvino-troncotism” de conjunctură, un alt fel de cumetrie pe un domeniu, de alminteri periculos, în care şcoala rolleriană ne-a dat o istorie plină de falsificări şi îmbibată de spiritul antinaţional?!

Dar cea mai mare relevanţă a editorului o pot constata doar cititorii avizaţi, care cunosc intim frazarea lui Cristian Troncotă, maniera sa originală de descifrare a informaţiei istorice din faptele materiale şi capacitatea, tot specifică, de înţelegere a contextului evenimentelor. Despre valoarea şi limitele informaţiei secrete în cercetarea istorică, în pofida listei de lucrări publicate, nu ne-a adus, încă, dovada că s-ar fi edificat la cele mai bune şcoli. Este adevărat, porţile acestor şcoli nu se deschid oricui şi nici uşor.

Am trecut în revistă cartea semnată de Corvin Lupu şi editată de Cristian Troncotă şi, după o lectură preliminară, mă voi rezuma la a observa doar câteva dintre situaţiile de flagrant delict deontologic în materie de documentare şi cercetare.

Ceea ce reţine strident atenţia şi ar putea fi miza unui facil succes comercial al cărţii este obstinaţia cu care autorul îl acuză de trădare pe generalul Iulian N. Vlad ,cel care în decembrie 1989 îndeplinea funcţia de ministru secretar de stat la Ministerul de Interne şi şef al Departamentului Securităţii Statului.

Această obstinaţie îl plasează pe Corvin Lupu în antiteză cu realitatea cunoscută de cei pentru care generalul Vlad reprezintă sinteza valorilor opuse trădării. Dar, cum în istorie, eroismul şi trădarea sunt faţetele uneia şi aceleiaşi realităţi, diferenţa o face doar partea din care este privită realitatea.

Aşadar, dacă generalul Iulian Vlad este acum declarat de cineva ca trădător, asta se întâmplă, în mod negreşit, pentru că sunt tot mai mulţi şi mai bine auziţi cei care nu ezită să se situeze în antiteză.

Prima calificare în acest ultim sens, ce ne este cunoscută, a faptelor generalului Iulian Vlad, în contextul evenimentelor din decembrie 1989, aparţine unei mari personalităţi politice creştin-democrate din Italia, Francesco Maurizzio Cossiga (1928 - 2010), preşedintele Republicii Italia (3 iulie 1985 - 28 aprilie 1992).

La începutul lunii ianuarie 1990, preşedintele Italiei l-ar fi întrebat pe ambasadorul României, Constantin Grigorie, la Roma:

„Ce şi cum s-au întâmplat la Dumneavoastră în ţară evenimentele care au condus la înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu?”.

Ambasadorul: „Populaţia nemulţumită s-a revoltat, ceea ce a facilitat schimbarea şi în România”.

Preşedintele Francesco Cossiga: „Bine, bine, dar forţele de ordine ce au făcut?”.

Ambasadorul: „Nu au intervenit împotriva populaţiei, ale cărei nemulţumiri erau cunoscute ca fiind generalizate, deci justificate”.

Preşedintele Cossiga: “Dar cine a dat forţelor de securitate un astfel de ordin?!”.

Ambasadorul: „Chiar şeful Departamentului Securităţii Statului, ministrul secretar de stat, generalul Iulian Vlad”.

Preşedintele Cossiga: „Să-i ridicaţi o statuie!”.

În antiteză cu fostul preşedinte al Italiei, autorul „Trădării Securităţii (...)” spune: „Cei care au trădat şi nu au respectat legislaţia în vigoare, nereprimând revolta populară, au şi ei scuzele lor. Cu câţiva ani în urmă, dl. Gl. Iulian Vlad îmi spunea: «Ce era să fac?...să trag în popor?». Eu cred că, în acest caz, cei care se află foarte aproape de vârful puterii, au sensibilităţi (...) din orice motive, au datoria să se retragă, să lase pe alţii”. (Corvin Lupu, op.cit. pagina 33)

Filologul istoric Corvin Lupu afirmă în paginile cărţii pe care şi-o asumă că „generalul Iulian Vlad a trădat”, că a fost „pucist”, ori că a cunoscut şi ascuns activitatea aşa-zişilorcomplotişti, vina capitală a generalului fiind aceea de a nu fi reprimat revolta populară şi a-l menţine pe Ceauşescu la putere.

După Corvin Lupu, generalii Milea, Nuţă şi Mihalea i-au fost devotaţi lui Nicolae Ceauşescu şi i-au executat ordinele, au acţionat conform legilor şi regulamentelor militare, iar represiunea sângeroasă ar fi fost necesară pentru restabilirea ordinii.

În schimb, generalul Iulian Vlad, prin ordinul dat Securităţii, de a nu se împotrivi revoltei populare, a săvârşit, în opinia lui Corvin Lupu, un act de trădare a României, fiindcă Ceauşescu simboliza România. Până la moment, afirmaţia cu privire la valoarea de simbol nu poate fi contrazisă.

Istoria ne spune, însă, şi altceva. Un conducător care nu mai este acceptat de popor nu-l mai reprezintă. Iar conducătorul care dă ordine criminale împotriva poporului a devenit tiran.

Şeful Securităţii era în măsură să ştie cel mai bine care mai era valoarea de simbol naţional a lui Nicolae Ceuşescu. Un general, şef al Securităţii Statului, cu răspunderi de membru al guvernului nu a fost promovat la acest nivel, pentru a fi un executant orb şi lipsit de raţiune.

Apărarea tiranilor împotriva popoarelor nu este sinonimă trădării popoarelor? Ne învaţă istoria contrariul?

Nivelul de informare asupra realităţilor politice internaţionale ale anilor 1985-1989, gradul de cultură politică şi viziunea democratică ale acuzatorului generalului Iulian Vlad nu sunt, cumva, incompatibile cu travaliul de cercetător ştiinţific pe care Corvin Lupu pretinde că şi-a fundamentat lucrarea?!

În 1989, până la evenimentele din România, au căzut, precum popicele, toate regimurile politice conduse de dinozaurii pseudo-marxişti din Polonia, Ungaria, R.D. Germană, Cehoslovacia şi Bulgaria. A urmat şi cazul special a României, pentru care se rezervaseră dezmembrarea teritorială şi adjudecarea de către vecini. Era marea lovitură finală, corolarul victorios al strategiei anticomuniste globale, pe care SUA şi-au asumat-o transparent, dar pentru a cărei realizare au recurs şi la un registru nelimitat de tactici clandestine, făra economie de resurse.

Staff-urile din spatele marilor autori ai loviturii finale au mizat tocmai pe faptul că „(...) fanatica Securitate, condusă de generalul Iulian Vlad, a cărui ascensiune meteorică nu poate fi în afara unei necondiţionate loialităţi politice, va reprima sângeros revoltele planificate, România va deveni teatrul unui război civil, iar imperativul protecţiei populaţiei va legitima intervenţia forţelor armate (...)”.

După cum crede şi chiar şi scrie Corvin Lupu, generalul Iulian Vlad este vinovat de perspicacitatea caracteristică contraspionului de elită, care a putut dezamorsa un război civil, preveni ocuparea şi dezmembrarea ţării sale, fără să-şi scoata revolverul din toc, dacă din întâmplare l-ar fi avut asupra sa.

Deosebirea fundamentală dintre generalul Vasile Milea, ministrul forţei armate, şi generalul Iulian Vlad, ministrul forţei inteligente, a fost evidenţiată atât de misiunile ce le-au revenit, cât şi de maniera în care le-au îndeplinit.

Cercetare ştiinţifică sau colportaj de „radio-şanţ”?!

”În ultimul deceniu însă, Ceauşescu, neavând încredere în Securitate, nu mai transmitea la Securitate informaţii importante pe care le afla de la şefi de state şi/sau guverne cu care se întâlnea, adeseori fără translatori români” (Trădarea Securităţii în decembrie 1989, Editura Elion, Bucureşti, 2015 pag. 6-7)

O astfel de abordare exclude posibilitatea ca autorul, dar şi editorul să poată fi consideraţi informaţi, serioşi, competenţi, credibili şi de bună credinţă.

Şefii de stat nu schimbă între ei informaţii de securitate, în cadrul întâlnirilor prilejuite de vizitele de stat, care au loc la intervale de timp mari şi cu o agendă riguroasă, din timp negociată.

De asemenea, nicăieri în lume nu-i statornicită vreo practică a informării inverse, de la şeful de stat către serviciile speciale din subordine.

Nicolae Ceauşescu, în 24 de ani, nu a transmis vreo informaţie Securităţii. Securitatea putea primi, eventual, hotărâri ale Comitetului Politic Executiv al CC al PCR de aprobare a a înţelegerilor convenite în urma vizitelor şi sarcinile ce-i reveneau, dacă s-au stabilit măsuri de cooperare şi în domeniul serviciilor de securitate. Cel mai adesea, pe linia pregătirii personalului şi a dotării cu mijloace tehnice speciale.

În altă ordine de idei, Ceauşescu, ca şi oricare alt şef de stat, în trecut, ca şi în prezent, nu avea întâlniri cu omologii fără steno-translator personal. Afirmaţia lui Corvin Lupu este completamente nu numai falsă, dar şi ignorantă, până şi în regulile elementare ale protocolului de stat.

Să mai cităm din Corvin Lupu cu a sa lucrare (sau lucrătură) „Trădarea Securităţii în decembrie 1989”de la paginile 21-22:

„(...) Armata şi Ministerul de Interne aveau cunoştinţă de mobilizarea la frontierele României a unor importante efective militare şi, după 9 decembrie 1989, aveau cunoştinţă de prezenţa în ţară a câtorva zeci de mii de agenţi şi luptători sovietici, unguri,iugoslavi şi alţii. La o zi după pătrunderea masivă de agenţi sovietici, în ţară au apărut primele manifeste care incitau la nesupunere civică. Toate acestea, îndreptăţeau Armata, Securitatea şi Miliţia să acţioneze pentru apărarea ţării”.

Direcţia de Informaţii a Armatei nu a semnalat vreo mobilizare a armatelor statelor vecine la frontiere, ci iminenţa unor acţiuni destabilizatoare, în care sens elemente provocatoare, pregătie în exterior, ar urma să acţioneze în Transilvania. Era subînţeles că pentru crearea condiţiilor ca şi în România să poată fi impuse schimbările convenite prin înţelegerile sovieto-americane, la care s-au asociat Marea Britanie, Franţa, Germania şi Vaticanul. Informaţii de această natură au fost raportate de ataşaţi militari.

Nu s-au identificat zeci de mii de agenţi şi luptători sovietici, ci s-a constatat prezenţa sau tranzitul a peste 70.000 de turişti sovietici, un număr dublu faţă de cel constatat în aceeaşi lună a anului anterior. Era un număr suficient, însă, pentru a se putea acoperi 2-3 divizii de cercetare-diversiune. O simplă supoziţie, până la proba contrară. Proba contrară nu este niciodată „ante”, ci „postfactum”.

Concluziile definitive în legătură cu prezenţa şi acţiunile forţelor speciale sovietice au fost formulate mult mai târziu, din reconstituirea şi analiza retrospectivă a evenimentelor. Cel puţin, reconstituirea şi analiza evenimentelor de la Sibiu, respectiv raportul înaintat de şeful Secţiei SRI, colonelul Ioan Rusan, au provocat o reacţie alergică, de categorică respingere din partea consilierului prezidenţial, generalul Vasile Ionel, care a rezoluţionat că „nu trebuie dată crezare dezinformărilor ofiţerilor de securitate”.

Foştii ofiţeri de Securitate au contribuiut, din plin, la reconstituirea evenimentelor. Toate informaţiile şi evaluările au fost centralizate într-un raport oficial al Serviciului Român de Informaţii, care a fost pus atât la dispoziţia comisiilor parlamentare de cercetare, cât şi a Parchetului. Măsura în care adevărul a fost dorit s-a înţeles din maniera în care au fost organizate şi conduse investigaţiile.

Dacă, totuşi, prin absurd, dl. Corvin Lupu era ministrul Apărării, sau al Internelor, ori al Securităţii, ce ar fi făcut cu cei peste cei 70.000 de turişti dispersaţi în masa populaţiei autohtone, într-un continuu du-te-vino al intrărilor şi ieşirilor, care aparent nu desfăşurau vreo activitate ilegală şi aveau grijă să nu iasă în evidenţă?!

Pentru un singur individ supravegheat continuu prin filaj erau necesare cel puţin două autoturisme cu 6-8 filori. Unitatea Specială de Filaj a DSS avea un efectiv de 712 cadre militare şi 65 salariaţi civili. Un număr de cca. 200 se aflau în posturi de pază a misiunilor diplomatice. Ceea ce însemna că puteau fi cel mult vreo 400 de operatori de filaj în teren, care, repartizaţi pe ture de serviciu, pentru a nu pierde obiectivul 24 din 24 de ore, puteau să se ţină după cel mult 30-40 de suspecţi. Admiţând o suprasolicitare a efectivelor şi un filaj la vedere, de placare „om la om”, ceea ce atrăgea deconspirarea şi alte riscuri asupra filorilor, tot nu se puteau controla mai mult 100 de suspecţi. Dar, în situaţia operativă dată, efectivele de filaj aveau deja maximum de încărcare cu legăturile autohtone ale serviciilor străine.

Este bine de ştiut că în perioada 1980-1988, care au fost şi anii de maxim efort al filajului, numărul acţiunilor de filaj (persoane obiectiv) a fost, potrivit cercetărilor Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, de 123.

Deci, în cee ce priveşte capacităţile fizice ale controlului şi apărării, Securitatea era dimensionată doar pentru câteva cazuri sau situaţii concomitente mai deosebite, în afara misiunilor permanente de protecţie antiteroristă, care nu puteau fi suspendate şi care, la rândul lor, solicitau filajul.

Numărul turiştilor care puteau fi bănuiţi a fi în misiune îl depăşea cu de cca. 15 ori pe cel al ofiţerilor operativi ai structurilor centrale şi teritoriale.

Cei peste 70.000 de suspecţi nu au intrat în locuri şi nu au frecventat medii controlate cu surse umane sau tehnice ale Securităţii.

Formal, Ministerul de Interne, prin Direcţia Paşapoarte, Controlul Trecerii Frontierei şi Evidenţa Străinilor, avea doar o reprezentare statistică, fără a exercita funcţiile unei poliţii a străinilor. Iar, în ceea ce priveşte cetăţenii statelor socialiste, se renunţase la evidenţa nominală, cu excepţia persoanelor date în urmărire.

Formaţiunile de ordine publică ale Miliţiei s-au sesizat de o aglomeraţie suspectă de turişti sovietici prin locuri lipsite de interes turistic şi, probabil, că au raportat pe cale ierarhică. Asta ar fi însemnat ca la nivelul Inspectoratului General al Miliţiei să existe o evaluare statistică a aproximativei răspândiri teritoriale. Generalul Constantin Nuţă, şeful IGP, era adjunctul ministrului de interne, Tudor Postelnicu, care avea în coordonare atât Trupele de Grăniceri, cât şi Direcţia Paşapoarte, Controlul Trecerii Frontierei şi Evidenţa Străinilor, ceea ce presupune integrarea datelor şi informaţiilor despre străini la aceste niveluri.

Poate părea nefiresc, dar realitatea este că nici ministrul de interne, Tudor Postelnicu, nici şeful IGP, generalul Constantin Nuţă, nici şeful Direcţiei Paşapoarte, Controlul Trecerii Frontierei şi Evidenţa Străinilor, generalul Aron Bordea, nu au considerat necesar ca Departamentul Securităţii Statului să fie informat cu situaţia zilnică a intrărilor, prezenţei şi ieşirii străinilor din ţară. În definitiv, în viziune îngust departamentală privind chestiunea, era, şi potrivit legii, o problemă de competenţa lor.

În planul informaţiilor, Departamentul Securităţii Statului s-a sesizat de afluenţa sporită a turiştilor sovietici. Generalul Bucurescu, adjunct al ministrului pentru securitatea interioară, a primit ordin de la şeful DSS să preia, prin posibilităţile specifice, statistica prezenţei străinilor.

Prioritatea Securităţii era, în condiţiile date, controlul „cozilor de topor”, pentru a fi scurtate mâinile ce voiau să le apuce. Aşa s-a procedat la Iaşi şi la Cluj, centre prevăzute în planurile „A” şi „B” ale conspiraţiei internaţionale. În ambele situaţii, Securitatea a dejucat comploturile cu maximă discreţie, folosind informaţiile pentru ghidarea scutului ordinii constituţionale.

Dacă despre dejucarea conspiraţiei de la Iaşi, unde regizorul din umbră al demantelării a fost, nu întâmplător, generalul Victor Neculicioiu, şeful UM 0110, sunt cunoscute unele aspecte, mai mult sau mai puţin conforme realităţii, despre conspiraţia pregătită, dar eşuată în faşă, de la Cluj nu s-a aflat, încă, în spaţiul public. Dacă nu au aflat nici investigatorii CNSAS, înseamnă că cel puţin o parte a actorilor sunt, încă, pe roluri active. Unii la indexul cazurilor de securitate naţională, alţii în linia întâi a vieţii politice, iar cei mai câştigaţi în topul miliardarilor. Nu dau o sentinţă, dar intuiţia în această materie nu mi-a jucat încă feste.

Corvin Lupu, pe baza faptelor aparente, reţine meritul de excepţie şi unic al Miliţei în demantelarea conspiraţiei de la Iaşi. Este şi firesc, s-a văzut cumva altfel?! Dar, oare, întotdeauna este adevărat numai ceea ce se vede?!

Calomniile lui Corvin Lupu

„O dovadă a faptului că s-a constatat invazia străină este şi ordinul dat de comandantul suprem de activare a reţelelor „R” a M.Ap.N şi „S” a Securităţii (...) Reţeaua „R” s-a activat (...).

Reţeaua „S” , aflată în coordonarea gl. Vlad, nu a rewspectat ordinul comandantului suprem şi nu s-a activat. Luptătorii Reţelei „S” erau selecţionaţi din rândul celor care au făcut armata la Trupele de Securitate, dar şi din alte persoane de încredere, activişti de partid, procurori, judecători, oameni de încredere ai regimului de atunci” (pag.199-200)

Adevărul

Într-una din nopţile de foc ale lunii decembrie 1989, generalul Iulian Iulian Vlad, aflat în sediul CC al PCR, a fost interpelat de Dumitru Mazilu în legătură cu existenţa unor planuri speciale şi reţele de acţiune clandestină, „ZZ” sau „S”, cerându-i-se imperativ să le revoce.

Cum şeful DSS nu avea cunoştinţă de documenetele respective, a telefonat la cabinetul său şi a solicitat să i se facă imediat legătura cu şeful Cancelariei DSS, oriunde s-ar afla acesta. Şeful cancelariei i-a infirmat existenţa planurilor respective în evidenţa fondului de reglementări ale DSS, dar dată fiind natura lor a cerut permisiunea să verifice la structura de organizare–mobilizare a departamentului şi, respectiv, la Direcţia Organizare-Mobilizare a Ministerului de Interne. Trei surse autorizate, colonelul Fundulea, şef compartiment organizare-mobilizare a DSS, generalul Luigi Martiş, şeful Direcţiei Organizare –Mobilizare a Ministerului de Interne, şi colonelul Ciobanu, şef serviciu în direcţia menţionată, au infirmat.

Ce mai susţine Corvin Lupu?

„Conducerea DSS, gl. Iulian Vlad, personal, nu au pus în executare legislaţia privitoare la arhiva Securităţii şi ordinul comandantului suprem de distrugere a acestei arhive (...)” (pag. 273)

Ce zice legea?

Corvin Lupu se află (a câta oară?!) într-o impardonabilă eroare şi continuă să persevereze în minciună şi proferare de acuzaţii calomnioase.

Legislaţia în vigoare, aplicabilă la momentul dat şi în a cărei aplicare generalul Iulian Vlad a emis ordinul S 184 din 30 decembrie 1989, era art. 242 Cod penal, care prevedea că distrugerea de înscrisuri se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.

O altă legislaţie cu trimitere specială la arhiva Securităţii nu exista. După cum nici comandantul suprem nu a dat vreun ordin în sensul afirmaţiei false a lui Corvin Lupu.

Corvin Lupu este ori naiv, ori intoxicat de releele de manipulare ale unor servicii care i-au plantat surse de dezinformare, pentru a-i orienta cercetarea şi a-l compromite.

Dar chiar şi aşa fiind, este greu de înţeles abandonul deontologiei elementare a cercetătorului, care-l obliga să identifice elementele de verificabilitate ale aserţiunilor cărora le atribuie valoare de adevăr ştiinţific. Dacă tot nu i-a tremurat mâna să scrie că „generalul Vlad a încălcat legislaţia privitoare la arhiva Securităţii”, nu putea să deschidă şi un repertoriu legislativ şi să caute legea respectivă, indicându-i articolul şi, eventual, paragraful, precum şi pedeapsa ce i se cuvenea generalului?!

Nu, fiindcă ordinul de “cercetare ştiinţifică” pe care l-a executat, cu mult zel, nu prevedea să facă parte dreaptă şi adevărului.

Este adevărat că în circumstanţele acelor evenimente s-a procedat la distrugeri de documente. Dar nu din fondurile de arhivă şi nici din categoria informaţiilor cu valoare operativă. S-au distrus documentele privind reţeaua informativă, ori care puteau permite identificarea surselor umane, aflate în fişetele ofiţerilor. Acestor documente nu li se atribuiau numere de înregistrare din registrul unic de evidenţă, care intra sub incidenţa art. 242 Cod penal.

“Informaţii inedite” care trimit în derizoriu opera lui Corvin Lupu, editată de Cristian Troncotă

Despre Ana Blandiana, cercetarea efectuată de Corvin Lupu relevă că este „ soţia colonelului de securitate Romulus Rusan” (pag. 214 nota 327).

Evident şi umoristic, subliniem noi, un „colonel de securitate” sub multiple acoperiri şi infiltări ca scriitor, fondator al organizaţiei neguvernamentale Alianţa Civică, director în cadrul Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, conducător al Centrului Internaţional Pentru Studiul Comunismului.

O altă informaţie inedită, rezultată din “documentarea ştiinţifică a “istoricului” Corvin Lupu, este aceea că Gheorghe Atudoroaie, fost locţiitor al şefului Securităţii judeţului Timiş, este ginerele răposatului general Nicolae Pleşiţă (pag. 300). Problema este, însă, că generalul Nicolae Pleşiţă nu a avut vreo fiică, iar doamna Emilia Atudoroaie, unica soţie a presupusului ginere, este fiica unei onorabile familii din judeţul Botoşani.

Schimbarea identităţii unor personaje cu rol important în evenimente

Colonelul Gheorghe Răbăcel, şeful Statului Major al Şcolii Militare de Ofiţeri Activi a Ministerului de Interne, salvatorul de la măcel a efectivelor şcolii, este menţionat sub numele de “Dumitru Răbăgel”(pag. 241), iar şeful Statului Major al Gărzilor Patriotice de pe lângă Comitetul Central al Partidului Comunist Român, colonelul Corneliu Pârcălăbescu, este substituit cu “Gheorghe Pârcălăbescu”.

Abandonul deontologiei cercetării ştiinţifice

Abundenţa preluărilor necritice, unele din surse premeditat preconstituite pentru alterarea şi escamotarea adevărului, falsificarea şi manipularea citărilor, contrafacerea argumentelor, lipsa respectului faţă de adevăr, raţionamente cinico-criminale, inexactităţi de nume, date, locuri şi fapte, contradicţii analitice de logică elementară, precaritatea documentării şi lipsa elementelor de verificabilitate a afirmaţiilor şi concluziilor, melanjul jumătăţilor de adevăr cu minciuna sfruntată şi cu fabulaţii patologice sunt primele impresii, la o preliminară privire, asupra a ceea ce ar putea fi contribuţia originală din cele 302 pagini ale recentei scrieri semnate de Corvin Lupu.

În cele mai multe cazuri de recurs la citate, autorul omite delimitarea prin ghilimele, astfel încât cititorul să nu realizeze cât anume este preluat, de unde încep şi unde se încheie consideraţiile sale personale. Cu alte cuvinte, Corvin Lupu instrumentalizează sursele bibliografice, folosindu-le tendenţios, atunci când nu le schimbă complet sensul.

Autorul „Trădării Securităţii în decembrie 1989”, profesorul Corvin Lupu, porneşte în demersul său de la o serie de confuzii şi premise false, cauzate, între altele, de absenţa demersului ştiinţific elementar al verificării competenţelor şi atribuţiilor Securităţii în lumina legislaţiei în vigoare la momentul analizei faptelor pe care le califică, în pură manieră personală, cu invocarea greşită a textelor de lege, ca acte de trădare.

Filologul istoric citează Constituţia, Codul penal şi regulamentele militare, fără să realizeze că România era prinsă în iureşul mişcării forţate a roţii istoriei, care venea ca un tăvălug nimicitor peste tot ce ar fi însemnat chiar şi schiţarea cea mai anemică a vreunei împotriviri.

Anticii părinţi fondatori ai democraţiei ateniene au legitimat ceea ce, ulterior, a rezumat maxima latină „Salus populi (Reipublicae suprema lex esto” (Salvarea poporului (a republicii) să fie legea supremă”. Acest principiu fundamental de drept public roman a constituit argumentul juridic al înlăturării tiranilor, dictaturilor sau regimurilor politice nepopulare.

Corvin Lupu se lansează în consideraţii despre trădare şi „trădarea pozitivă” în istorie, pe care o consideră un sacrilegiu. Prima statuie şi primul timbru din istoria activităţilor secrete de informaţii şi contrainformaţii au fost dedicate memoriei ofiţerului Nathaniel Halle, un agent secret al generalului George Washington în armata colonială britanică. Britanicii l-au spânzurat pentru trădare, dar pentru Statele Unite ale Americii, Nathaniel Halle este un erou al Războiului de Independenţă.

Istoria este plină de exemplele trădărilor din necesitate istorică, arătându-ne, fără putinţă de tăgadă, că eroii unora sunt trădătorii altora. Aşadar, depinde de care parte a graniţei, fragilă şi uneori greu perceptibilă, dintre eroism şi trădare, s-a situat Corvin Lupu când a judecat faptele şi, în primul rând, în ce grilă axiologică le-a interpretat.

Cum am devenit un instrument al diversiunii în „cercetarea istorică” a profesorului Corvin Lupu

Personal, sunt printre cei mai citaţi autori şi din ale cărui scrieri sunt cele mai multe preluări de pagini (153-155; 163-165; 174-176). Onoare ce-mi revine, probabil, ar fi firesc, după Alex Mihai Stoenescu.

Cu vădită rea credinţă, Corvin Lupu transformă, în manieră proprie de studiu, cercetare şi concluzionare, o serie de fapte şi date factuale prezentate de noi (în „1989 Dintr-o iarnă în alta... România în resorturile secrete ale istoriei”, ediţia a II-a, Ed. Proema, Baia Mare, 2009; „Fereastra serviciilor secrete România în locul strategiilor globale”, Ed. Compania, Bucureşti, 2011, precum şi alte scrieri), în contraargumente la ceea ce, pe bună dreptate, a fost calificat ca decizii istorice şi acte de eroism, din partea generalului Iulian Vlad.

Astfel, din 11 citări identificate, în mai multe cazuri Corvin Lupu recurge la procedee tactice de dezinformare „de manual”, după cum urmează:

1. Corvin Lupu, op.cit., pagina 75:

„(...) Aurel Rogojan , (sic!) afirmă că dizidenţii erau nişte oportunişti. Ei nu s-au ridicat public împotriva regimului ceauşist, ci unelteau din umbră pentru a prelua puterea”. („1989 Dintr-o iarnă în alta... România în resorturile secrete ale istoriei”, ediţia a II-a, Ed. Proema, Baia Mare, 2009, pagina 23). Virgula dintre subiect şi predicat aparţine filologului cu doctorat în istorie Corvin Lupu.

Corvin Lupu nu citează corect, ci recurge la o interpeetare proprie instrumentalizată, pentru a-i servi scopului urmărit, pe care ne abţinem a-l califica. Iată ce spune autorul citat:

„Nu toate persoanele despre care s-a acreditat ideea că au fost disidenţi întruneau condiţia esenţială necesară pentru acest statut. În sensul că nu au exprimat o altă direcţie în interiorul ideologiei Partidului Comunist, aşa cum au făcut-o Troţki, Buharin, Zinoviev şi toţi cei care au avut o voce distinctă de cea a lui Lenin sau a lui Stalin. Nu s-au ridicat nici la nivelul temerităţii lui Milovan Djilas împotriva lui Tito (în Iugoslavia), a lui Otakar Sik împotriva lui Novotny, înaintea lui Dubcek(la Praga) şi alţii asemenea, care au creat şi au întemeiat curente de gândire nuanţate faţă de ideologia marxist-leninistă dominantă. Filosofia politică şi acţiunea de opoziţie cu logo-ul “Ridică-te tu, să mă aşez eu” nu generează disidenţi, ci oportunişti.”

Este oricui evident, mai puţin autorului „Trădării Securităţii (…)”, că reducţionismul vulgar al concluziei personale este străin de metodele cercetării ştiinţifice. Corvin Lupu ori nu a înţeles, ori nu a vrut să înţeleagă cele afirmate, în mai bună cunoştinţă de cauză, de generalul Aurel I. Rogojan.

Dar nu acesta este cel mai flagrant exemplu de manipulare la care s-a pretat filologul doctor în istorie. Ordinea în care abordăm diversiunile lui Corvin Lupu este cea din cartea sa, al cărei titlu mai potrivit ar fi „Trădarea adevărului despre evenimentele din decembrie 1989”.

Exemplul următor este unul de falsificare grosolană a adevărului şi de o impertinenţă periculoasă:

2. Corvin Lupu, op.cit., pagina 80:

„Aurel Rogojan, 1989 Dintr-o iarnă în alta..., p 21. Autorul afirmă că manifestanţii încolonaţi erau însoţiţi de persoane îmbrăcate în uniforme de miliţie. Cei care însoţeau coloanele puteau fi cadre de miliţie care au primit ordin de la pucişti, posibil de la gl. Romeo Câmpeanu, sau cadre de la Securitatea Municipiului Bucureşti, îmbrăcate în uniforme de miliţie. Oricum, prezenţa unor miliţieni care însoţeau coloanele de manifestanţi e-a dat acetora încredere mare şi le-a alungat frica”.

Nu rezultă cât anume din paragraful servit de Corvin Lupu ca argument ar fi citat din sursa indicată. Dar dacă vom compara cu ceea ce afirmă sursa, vom avea dovada irefutabilă a lipsei de probitate ştiinţifică a autorului „Trădării (...)”, fiindcă nouă ne sunt atribuite, în manieră de tratat al diversiunii, afirmaţii pe care le-am făcut. La pagina citată, afirmăm:

„În dimineaţa zilei de 22 decembrie, i-am raportat generalului Vlad punerea în mişcare a coloanelor muncitorilor de pe marile platforme industriale ale Capitalei, precum şi faptul că Miliţia municipiului Bucureşti asigura traseele de deplasare şi măsurile de ordine. La un moment dat, în reţeaua radiotelefonică a miliţiei s-a auzit: “Se trage!“ Generalul Vlad a intervenit în reţea: “Cine trage? Unde se întâmplă asta, raportaţi!” “Armata!” a fost răspunsul. “Sper că nu se trage în oameni”, a continuat generalul Vlad, fără a mai primi răspuns.”

Cele mai sus afirmate se întemeiază, în primul rând, pe audierea în timp real a comunicaţiilor radio dintre şeful Miliţiei Municipiului Bucureşti, colonelul Marin Bărbulescu, şi ofiţerii subordonaţi care conduceau dispozitivele de ordine implicate de punerea în mişcare a zecilor de mii de oameni pe fiecare direcţie de afluire dinspre marile platforme industriale. În al doilea rând, transcriptul comunicaţiilor menţionate a fost publicat, în serial, în cotidianul „Libertatea”, în anul 1990. Colonelul Marin Bărbulescu se adresa în clar, pe nume, ofiţerilor şefi de dispozitive, iar aceştia se prezentau de fiecare dată când aveau ceva de raportat. Convorbirile respective au putut fi ascultate de toţi cei conectaţi la reţeaua de comunicaţii radio a Ministerului de Interne, care aveau staţiile deschise pe frecvenţa atribuită Militiei. Şi cum evenimentele din stradă suscitau în acel moment interes, staţiile radio de la cabinetele comandanţilor ori de la ofiţerii de serviciu pe unităţi erau pe frecvenţa respectivă.

Ce am afirmat este cât se poate de clar şi anume că „Miliţia municipiului Bucureşti asigura traseele de deplasare şi măsurile de ordine”.

Dar imaginaţia slobodă faţă de respectul pentru adevăr a lui Corvin Lupu i-a indus acestuia percepţia„(...) că manifestanţii încolonaţi erau însoţiţi de persoane îmbrăcate în uniforme de miliţie(s.n). Cei care însoţeau coloanele puteau fi cadre de miliţie care au primit ordin de la pucişti, posibil de la gl. Romeo Câmpeanu, sau cadre de la Securitatea Municipiului Bucureşti, îmbrăcate în uniforme de miliţie. (...)”.

De ce ar fi trebuit ca „puciştii să dea ordin”, când în lumea întreagă ieşirea masivă a populaţiei în stradă pentru a manifesta şi protesta atrage de la sine prezenţa forţelor de ordine?!

De ce a simţit nevoia, ce impulsuri lăuntrice ori exterioare l-a determinat pe Corvin Lupu să prolifereze scorneli personale (?!) împotriva realităţilor ce nu servesc mesajului ce se doreşte a fi transmis prin„Trădarea Securităţii în decembrie 1989”?

Dacă o asemenea manieră de interpretare a realităţii este, în opinia lui Corvin Lupu, metodă de cercetare ştiinţifică, atunci este grabnic necesar a se cerceta, de către forurile academice competente, traseul deontologic al obţinerii titlurilor ştiinţifice şi gradelor sale didactice.

3. Corvin Lupu, op.cit., pagina 155:

„În data de 18 decembrie, când avea loc acţiunea puternică a Armatei şi Miliţiei împotriva unor provocatori străini şi a unor complici români ai lor, gl. Iulian Vlad a discutat telefonic cu col. Filip Teodorescu, aflat la Timişoara, despre provocările agenţilor sovietici şi a ordonat „Nu mai ieşiţi din sediu, ca să nu se pună pe seama voastră provocările lor (ale străinilor n.a.). . . Şi să nu-l pună păcatul pe careva, dacă trebuie neapărat să iasă, să aibă arma asupra sa. Asta v-am spus-o de la început”.

Din aceasta mărturie a gl.-ului Aurel Rogojan, reiese că gl Vlad avea cunoştinţă de provocările străinilor de la Timişoara, a căror neutralizare era de competenţa D.S.S. Era un atentat la securitatea naţională, iar gl. Vlad a ordonat neimplicarea instituţiei.”

Spre deosebire de filologul istoric Corvin Lupu, nu am făcut relatări în afara contextului şi fără a cărui prezentare nu poate fi descifrată semnificaţia faptelor cu valoare de informaţie. Din ce context a extras Corvin Lupu cele trei propoziţii ale generalului Vlad şi de ce în „cercetarea ştiinţifică”, pe care pretinde că a realizat-o, a omis raportarea faptelor la context? Nu este această coroborare un pas obligatoriu, înaintea interpretării faptelor şi a desprinderii concluziilor?!

Dacă privim contextul, aşa cum l-am prezentat, concluziile vor fi altele. Iată ce contexul descris în„1989 Dintr-o iarnă în alta... România în resorturile secrete ale istoriei”, ediţia a II-a , Ed. Proema, Baia Mare, 2009, pag. 66-68:

„Intensificarea fluxului turistic înspre România a fost sesizată ceva mai devreme de unităţile teritoriale ale DSS din judeţele Botoşani şi Suceava. Controlul străi­nilor era, însă, în gestiunea structurilor specializate ale Ministerului de Interne, aflate în subordinea lui Tudor Postelnicu(s.n.).

Statistic, rezulta un "du-te/vino" permanent pe teritoriul României a unui minim de 30.000 şi a unui maxim de 67.530 de persoane (în luna decembrie 1989 şi numai din URSS). În decembrie 1988, intraseră în România 30.879 de persoane (din URSS). A avut loc o stranie intensificare a tu­rismului fără... obiective turistice! Uni­tă­ţile teritoriale ale DSS din judeţele: Arad, Brăila, Braşov, Caraş-Severin, Co­vasna, Cluj, Timiş s.a. au raportat aflu­xuri masive şi suspecte de "coloane tu­ristice auto", preponderent cu persoane din URSS, Ungaria şi Iu­gos­lavia.

La jumătatea lunii decembrie, "tu­riş­tii sovietici" afluiau masiv în Ro­mâ­nia din toate celelalte ţări limitrofe. Nota comună şi, în acelaşi timp, ostentativă a coloanelor de turişti era că toţi se de­plasau cu autoturisme "Lada" nou-nouţe, parcă atunci scoase din fabrică pentru rodaj...

Serviciul de contraspionaj de la Timişoara a sesizat că, în zilele premergătoare datei de 16 decembrie 1989, dinspre Iugoslavia au intrat numeroase coloane de câte 20-30 de autoturisme... cu ruşi şi unguri, ajungându-se la cifre de ordinul sutelor, apoi al miilor. Cei în cauză nu au solicitat cazare hotelieră, preferând să se răspândească în oraşe şi să stea în maşini.

Aceşti numeroşi "turişti speciali" reali­zau un fel de "ocupaţie" pe trasee şi în oraşe dintre cele amintite anterior. Şi unde s-au constatat provocări diversioniste. Practic, nu se mai putea face nimic. În aceste împrejurări, ori se închideau graniţele, ori erau reţinuţi şi se isca un conflict politico–statal. O asemenea situaţie impunea o hotărâre ce trebuia luată la cel mai înalt nivel al conducerii statului (s.n.).”

Notă: Nicolae Ceauşescu a luat o decizie, în acest sens, doar în seara zilei de 20 decembrie 1989, dar ministrul de interne, Tudor Postelnicu, a dispus, în dimineţa zilei următoare, ridicare interdicţiei în ceea ce priveşte Uniunea Sovietică.

„Cu vreo 70.000 de slujnice şi guvernante - amante, viticultori, gră­di­nari, morari şi comercianţi - ocupase şi Stieber, spionul Kaiserului, Franţa, până la ocupaţia militară efectivă in 1871.

În noaptea de 16-17 decembrie, o asemenea coloană s-a deplasat cu sco­pul de a intra în Timişoara. A fost interceptată şi determinată să ocolească oraşul, dar o parte din maşini a scăpat, reuşind să intre...

Colonelul Filip Teodorescu a avut în ordinul său de misiune la Timişoara şi să se asigure că forţele de ordine vor închide accesul în oraş al autoturismelor cu aşa-zişii turişti sovietici. Generalul Vlad l-a întrebat, în dimineaţa zilei de 18 decembrie, cum a fost a executat ordinul. Colonelul Teodorescu a raportat că nu au existat forţele necesare pentru închiderea accesului prin Calea Buziaşului, deoarece generalul Nuţă a intervenit în repartizarea miliţienilor şi a rămas descoperită direcţia respectivă de acces în Timişoara. Generalul Vlad l-a atenţionat şi l-a întrebat: “Şi au intrat?” “Au intrat cam trei-patru autoturisme, cu 2-3 ocupanţi fiecare.” “Şi ce au făcut?” “Nu ştim” “Îţi spun eu. Şi-au făcut treaba şi au trecut dincolo”. “Nu mai ieşiţi din sediu, ca să nu se pună pe seama voastră provocările lor. Şi să nu-l pună păcatul pe careva, dacă trebuie neapărat să iasă, să aibă arma asupra sa. Asta v-am spus-o de la început”.

Acest ordin al şefului Departamentului Securităţii Statului, afirmă cel ce semnează Corvin Lupu, „(…) a fost un act de trădare făţişă în favoarea inamicului care ne-a călcat ţara şi care acţiona pentru răsturnarea conducerii statului”.

Nimic mai fals şi mai tendenţios!

În situaţia creată, dacă Securitatea ar fi fost identificată în stradă, se găsea imediat cine să aprindă fitilul şi să detoneze bomba amorsată a tulburărilor care să justifice intervenţia militară străină, în format, de această dată, convenţional. De altfel, ofertele externe, în acest sens, au venit imediat ce s-a lansat diversiunea că Securitatea îl apără pe Ceauşescu, în timp ce Armata este cu poporul şi, chipurile, ar fi depăşită de situaţie.

Intuiţia profesioniştilor lumii informaţiilor secrete se bazează pe experienţe solide, verificate de istorie. Generalul Iulian Vlad, spre deosebire de cercetătorii închipuiţi ai istoriei, chiar a studiat temeinic tacticile de acţiune subversivă ale serviciilor speciale ale statelor membre ale Tratatului de la Varşovia în evenimentele din Ungaria (1956), Cehoslovacia (1968), era cu informaţiile la zi, uneori chiar în avans, în legătura cu evoluţiile din Polonia (1979-1989) şi, nu în ultimul rând ca importanţă, ştia şi ce relaţionare există între evenimentele din decembrie 1989 din România şi invazia americană în Panama, din 20 decembrie 1989.

Secretele serviciilor străine pe care chipurile, după Corvin Lupu citire, le-ar ascunde ofiţerii fostei Securităţi sunt „loc comun”. Nu există nici un adevăr care să poată fi ascuns. Există doar izvoare necercetate, ori nedecriptate. După cum există limite de bun-simţ şi îndatoriri de respect faţă de opinia publică.

Ofiţerii fostei Securităţi sunt, într-o măsură mai mare sau mai mică, deţinători de date şi/sau informaţii secrete. Particularitatea informaţiei secrete este aceea că, dacă nu este întărită de un suport material cu forţă juridică probantă, nu poate fi lansată în spaţiul comunicării publice, decât dacă premeditat se voieşte practicarea răzoiului informaţional, ori compromiterea secretului înainte de a putea deveni o dovadă.

Nu ne propunem să polemizăm cu autorul „Trădării Securităţii (...)”, căci minciuna absolută nu trebuie dezminţită, decât dacă ţii cu tot dinadinsul să o legitimezi ca adevăr. Opusul este regula de aur a dezinformarii, temeinic însuşită de cei care o folosesc.

4. Corvin Lupu, op.cit., paginile 163 - 164:

„Gl.bg. S.R.I. (r) Aurel Rogojan afirmă că serviciile speciale străine care au evaluat contextul european din 1989, au concluzionat în mod eronat că Securitatea şi forţele de ordine publică ale Ministerului de Interne din România nu vor permite înlăturarea dictaturii de tip sultanic a lui Nicolae Ceaşescu. El aprecia acest fapt ca pe o eroare descalificantă pentru aceste servicii . Gl. Rogojan sugerează, chiar susţine, că, în conformitate cu aceste evaluări eronate, serviciile străine au conceput „planuri grave şi extrem de periculoase, care puteau împinge România într-un război civil distrugător al statalităţii naţionale şi integrităţii sale teritoriale... .

Astfel, gl. Rogojan ne sugerează că generalii loiali lui Nicolae Ceauşescu s-au poziţionat de natură să catalizeze acele forţe „distrugătoare” pentru România. În acest fel, foarte subtil, pentru cei avizaţi, gl. Rogojan scuză trădarea şi acuză pe cei care nu au trădat, sugerându-ne că ar fi fost pericole mai mari pentru ţară, dacă Ceauşescu nu ar fi fost trădat şi înlăturat. Nu-l contrazicem pe Aurel Rogojan, pentru că ne aflăm pe terenul istoriei contrafactuale, unde orice supoziţii sunt posibile. Insă, pentru o analiză completă, noi spunem că trebuie reflectat şi asupra modului în care se văd lucrurile în sensul invers. Ne referim la faptul că , atât pe plan intern, cât şi pe plan internaţional, Ceauşescu era identificat la acea oră cu România, ceea ce poate conduce la interpretarea că, trădându-l pe Ceauşescu, Securitatea a trădat România, cu atât mai mult cu cât în evenimente, Securitatea a acţionat în aceiaşi direcţie cu forţele străine care au agresat asimetric România. Securitatea nu avea nici o îndreptăţire să ia o decizie cu asemenea urmări istorice ca aceea de a trăda conducerea statului şi de a coopera cu forţe străine şi româneşti (sic!) pentru a răsturna conducerea statului.”

Este în afara oricărui dubiu că atunci când autorul afirmă „gl. Rogojan ne sugerează...”, nu face altceva decât să substituie adevărul cu o supoziţie falsă şi tendenţioasă.

Ce altceva am mai făcut, în opinia autorului „Trădării Securităţii (...)”?! „(...) foarte subtil, pentru cei avizaţi, gl. Rogojan scuză trădarea şi acuză pe cei care nu au trădat, sugerându-ne că ar fi fost pericole mai mari pentru ţară, dacă Ceauşescu nu ar fi fost trădat şi înlăturat”.

Suntem, din nou, pe terenul aserţiunilor fals-tendenţioase, ori al incapacităţii de a se citi şi înţelege corect un text cât se poate de clar. Când ne referim la pericole, avem ca premisă avertismente externe explicite cu privire la montarea unei confruntări violente între Armată şi Securitate, care ar fi putut amorsa un război civil şi determina ocupaţia militară din partea vecinilor revizionişti şi dezmembrarea teritorială a României.

Nu putem lăsa neobservat faptul ca însuşi autorul „Trădării (...)”, la paginile 20-21 ale operei sale, menţionează aşteptările Ungariei şi ale Iugoslaviei de pe urma dezmembrării României, după ce în paginile anterioare se referă la precedentele celor trei rapturi terioriale din anul 1940!

5. Corvin Lupu, op.cit. pagina 165:

„Gl. Rogojan prezintă o serie de rapoarte adresate sefului statului prin care se justifică faptul că Nicolae Ceauşescu ar fi ştiut că i se apropie sfârşitul (s.n.).Personal cred că gl. Rogojan supralicitează nişte realităţi, cărora noi le contestăm, eventual dimensiunea.(...) Eu cred că şefu Securităţii, împreună cu trădătorii din Armată, au influenţat decisiv evenimentele, configurând, în mare măsură. Desigur, împreună cu serviciile secrete străine implicate, forma lor finală”.

Filologul improvizat în istorie se referă la Capitolul V - Departamentul Securităţii Statului i-a furnizat lui Nicolae Ceauşescu toate informaţiile necesare înţelegerii cursului implacabil al evenimentelor din volumul „1989 Dintr-o iarnă în alta... România în resorturile secrete ale istoriei”, ediţia a II-a, Ed. Proema, Baia Mare, 2009, pag. 45-49, despre care este de menţionat că nu justificăm ceva anume şi nici nu „supralicităm nişte realităţi”, ci doar enumerăm un număr de 11 informări din intervalul 7 noiembrie-12 decembrie 1989, după cum urmează:

1. DSS nr. 00275/07.11.1989 privind întâlnirea de la Malta: "Cele două părţi vor aborda cu prioritate probleme privind redefinirea sfe­relor de influenţă (...) problema exercitării de noi presiuni coordonate asupra acelor ţări socialiste care nu au trecut la aplicarea de reforme reale... Statele vest-eu­ropene să aibă un rol sporit în influenţarea situaţiei din Europa de Est (...) În ceea ce priveşte România, va fi foarte greu, date fiind par­ti­cu­larităţile proprii (...) care exclud posibilitatea producerii unei re­voluţii de catifea (...)".

2. DSS nr. 00252/793/07.11.1989 privind întâlnirea Kohl - Mitterrand: "S-a stabilit sprijinirea unui front comun al forţelor de opoziţie din ţările socialiste (...)".

3. MApN - Direcţia Informaţii a Armatei - Telegrama 015771/09.11.1989: "Ungaria acţionează în scopul destabilizării situaţiei politice interne din România, cu prioritate în Transilvania... Simultan cu provocarea unor demonstraţii, (...) Ungaria are intenţia să provoace incidente la graniţă... care să degenereze într-un conflict militar... Acest scenariu se va realiza cu ştirea URSS şi cu sprijinul Austriei...".

4. DSS nr. 00286/11.11.1989 - "După reuniunea la nivel înalt a NATO, care a avut loc la Bruxelles, Guvernul Olandei are în vedere ca, în relaţiile cu România, să promoveze toate formele active de stimulare a propagandei negative şi de susţinere a acţiunilor protestare (...)".

5. DSS nr. 00444/814/14.11.1989 - "«Trust Organization», recent înfiinţată de CIA, are între obiective: încurajarea şi sprijinirea mişcărilor disidente din ţările socialiste; măsuri active de organizare şi dirijare a acţiunilor emigraţiei; organizarea de ac­ţiuni de opoziţie făţişe şi folosirea ca ofiţeri de legătură şi instructori a foştilor membri ai serviciilor de informaţii care au trădat (...). «Trust Organization» îşi va concentra activitatea cu preponderenţă în direcţiile României şi Cehoslovaciei...".

6. DSS nr. 00260/16.11.1989 - Iniţiativa preşedintelui Franţei de a convoca reuniunea de urgenţă la Paris a şefilor de stat şi de guvern ai ţărilor membre ale Pieţei Comune, cu scopul "sporirii rolului aces­tora în destabilizarea şi schimbarea re­gimurilor politice din ţările socialiste, încurajării directe a constituirii nemul­ţu­miţilor şi protestatarilor în mase de ma­nevră (...)".

7. DSS nr. 00262/22.11.1989 - Reuniunea de la Paris convocată din iniţiativa preşedintelui Franţei: "În contextul poziţiilor comune şi a acţiunilor concertate ale SUA şi URSS, cu privire la România se preconizează (...) crearea unei tensiuni interne destabilizatoare prin folosirea unei stări de nemulţumire şi incitări în mediul minorităţii maghiare (...)". (n.a. - Era oare scenariul care l-a avut ca protagonist pe preotul reformat László Tőkés?! Anterior - deşi au fost dovedite acţiunile ilegale împotriva securităţii statului săvârşite de László Tőkés, atestate şi de interceptarea, la controlul trecerii frontierei, a unei chitanţe olografe pentru primirea sumei de 20.000 lei, ascunsă în plafoniera autotu­rismului cu care călătoreau legăturile sale din Ungaria, Nicolae Ceauşescu nu a aprobat sesizarea instanţei de judecată).

8. DSS nr. 0086/27.11.1989 - Declaraţia consilierului prezidenţial sovietic Oleg Bomogolov privind "caracterul ireversibil şi de generalitate al procesului care se desfăşoară în unele ţări est-europene şi optimismul cu care este privită evoluţia viitoare a României".

9. DSS nr. 00277/02.12.1989 - Declaraţie a preşedintelui George H. Bush: "Aş dori să văd unele acţiuni şi în această ţară. (...) Am trimis în România un nou ambasador... L-am trimis în România tocmai pentru că este un om ferm şi intransigent...".

10. DSS nr. 00288/12.12.1989 - Declaraţia preşedintelui Franţei la încheierea reuniunii la nivel înalt de la Strasbourg: "Pro­blema unor provincii... nu trebuie să se omită existenţa divergenţelor între Un­garia şi România în chestiunea Transilvaniei... sau problema Basarabiei... Franţa şi URSS trebuie să-şi reia rolul de a asigura echilibrul în Europa...".

11. DSS nr. 0610/12.12.1989 - În mediile emigraţiei maghiare din Occident, dar şi în cercurile guverna­mentale de la Budapesta se vehiculează ideea reanalizării în forurile internaţionale a statutului actual al Transilvaniei, după ce etnicii unguri din Ro­mâ­nia vor acţiona pentru autonomie şi întemeierea unui nou stat independent, suve­ran şi neutru - Ardealul - sau pentru înglobarea Transilvaniei într-o federaţie...".

Nimic în plus şi nici nu era vorba despre apropierea sfârşitului lui Nicolae Ceauşescu, ci a sistemului global socialist. Atunci de unde şi până unde simte Corvin Lupu să fie de altă părere, să provoace o polemică, din moment ce noi nu am adăugat consideraţii personale, ci doar am prezentat faptele aşa cum le relevă informaţiile?! Autorul „Trădării Securităţii (...) comite o nouă recidivă în materie de deontologie a cercetării istorice, consecvent regulii de aur „Repetă minciuna până când şi tu începi să crezi că este adevăr”.

Nu puţini m-au întrebat unde este „racordat” Corvin Lupu pentru a fi determinat la un astfel de demers? Răspunsul este simplu de rostit, dar, spune maxima „Veritas odium parit!”. Şi cum nu dorim să se nască încă o ură, am preferat să nu răspund.

6. Corvin Lupu, op.cit. pagina 23:

„(...) privitor la ceea ce scriem despre trădarea comandanţilor Securităţii, cea mai mare parte din argumentaţie este însoţită şi susţinută de declaraţiile unor cadre e securitate, toţi fiind ofiţeri superiori şi generali, inclusiv declaraţii ale unor şefi ai structurilor naţionale ale Securităţii, inclusiv ale gl.-ului Iulian Vlad, care a recunoscut că a trădat.”

Oricine va căuta în cele 302 pagini ale cărţii asemenea declaraţii şi susţineri ale (...)„unor cadre e securitate, toţi fiind ofiţeri superiori şi generali, inclusiv declaraţii ale unor şefi ai structurilor naţionale ale Securităţii (...) nu le va găsi.

Nu citează pe nimeni, nu indică vreun nume. Este adevărat, însă, că autorul a avut o oarecare abilitate de a anticipa absenţa dovezilor unei astfel de grave afirmaţii: „(...) nu am adus toate argumentele în sprijinul celor afirmate, pentru că nu am dorit să îngrop esenţialul în prea multă factologie (...)”.

7. Corvin Lupu, op.cit., pagina 2 ş.a.

Autorul, în repetate rânduri, face menţiunea că agresiunea străină din decembrie 1989 a fost una asimetrică.

Aceasta înseamnă un inamic fără uniformă sau legitimaţie de agent al unui serviciu străin, fără loc de staţie, putând fi oriunde şi oricând, cu acoperiri legale, ce le puteau justifica prezenţa şi preocupările, iar numeric - dacă avem în vedere statisticile „post factum” - putea reprezenta 2-3 divizii.

Acestea fiind parte dintre caracteristicile agresiunii asimetrice, atunci în ce logică mai susţine autorul (op. cit., pag. 34) că dacă „primii 10-50-60 de provocatori de la casa parohială a lui Laszlo Tokes (...) ar fi (...) pur şi simplu luaţi pe sus (...) totul era terminat” şi că era acesta „un scenariu pentru situaţia în care conducrea Securităţii nu ar fi trădat (...)?!

Şirul exemplelor de acest fel ar putea continua. Dar considerăm că ar fi mult mai folositor ca dezbaterile în acest caz flagrant de abandon al deontologiei cercetării istorice, dar şi în multe altele, să fie comutate în zonele din competenţa autorităţilor publice îndrituite a veghea şi stopa infiltrarea imposturii în cluburile academice.



AUREL I. ROGOJAN

____________

Cititorii:

Fubar 6
0
Articol si carte interesante, e greu sa comentezi in putine cuvinte. Doua observatii marginale: 1. Notele securitatii arata ca acolo lucrau oameni preparati, care cel putin stiau sa scrie in limba romana - in orice caz mult mai bine decat majoritatea ziaristilor de azi. 2. Nu inteleg sensul afirmatiei potrivit careia Ceausescu nu ar fi trimis nicio informatie securitatii. Ei si? Serviciile secrete trebuie sa transmita informatii sefului statului, nu invers!
Publicat acum 46 minute+Răspunde
Lunetistu
+2
O intrebare nevinovata pentru Lupu junior : Daca Iulian Vlad a fost tradator , pacepa ce a fost , erou national ! Cind a scris cartea , s-a consultat cu djuvara si boia , sau chiar cu soros !?
Publicat acum o oră şi 45 minute+Răspunde
Crocodilul
0
Securitatea a manipulat si furat innainte de 89. Securitatea a facut aceleasi lucruri si dupa 89. Nu stiu pentru cine lucreaza securitatea dar cu siguranta nu lucreaza pentru romani. Saracie e si in zilele noastre, copii mor in spitale si in zilele noastre, mincare exista (de proasta calitate) dar nu ai cu ce sa o cumperi. Avem o mafie rosie care plinge pe umarul saracilor si cam atit.
Publicat acum 2 ore şi 35 minute+Răspunde
Mihai Ispas
0
O completare Ca un disciplinat ofiter de rezerva ce sunt (am facut armata in cadrul facultatii) pentru mine lucrurile sunt clare : Presedintele Romaniei a propus iar Parlamentul tarii a aprobat incadrarea comunismului din Romania in randul regimurilor ilegitime iar Securitatea in randul organizatiilor criminale. Daca Securitatea este considerata o organizatie criminala atunci securistii ce sunt ?
Publicat acum 2 ore şi 36 minute+Răspunde
Nicu Cohen @ Mihai Ispas
+2
Culmea parodiei ! Fostii comunisti sau lepadaturile lor , care sint la putere au propus criminalizarea comunismului dar tot ei sa ramina la putere si sa se cheme democrati dar sa practice tot un fel comunism tot prin teroare dar sa-l numeasca corporatism ..he ,he ,he ! Adica la comunisti stapini erau ei si te platea putin ,acum stapin esti tu dar ei iti iau tot prin teroare si extortiune cistigul muncii .Frumos sistem !
Publicat acum 2 ore şi 14 minute+Răspunde
Cata
+6
ce ar mai fi de adaugat? citez: Un „corvino-troncotism” de conjunctură, un alt fel de cumetrie pe un domeniu, de alminteri periculos, în care şcoala rolleriană ne-a dat o istorie plină de falsificări şi îmbibată de spiritul antinaţional?!... ... ramine uimirea ca unu care era in dispeceratul granitei nu stia in care minister este si un altul care nu stie ca granita a mai fost la interne... o fi acelasi care-si centreaza singur? intrebarea e: de ce discutam aceste detalii nesemnificative fata de textul articolului? unde e durerea? jignirea adusa armatei de parca cedasera trupele de granita ungurilor sau rusilor... intre a dezmembra Romania, asa cum era planul, si a-l sacrifica pe Ceausescu ce ar fi fost de ales??? bineinteles ca nu se stie daca a fost tradat. care natiune stie asta? indiscutabil ca cel care a luat caimacul a fost kgb-ul! acum, cum am putea evalua cit a durat sau mai dureaza inca influneta kgb-fsb? pentru ca peste asta foarte active sint mossad si avo maghiar, acesta din urma facindu-l pe tariceanu sa le manince din palma... pentru ca evident ca mossad are niste interese uriase iar sentimentul meu de acum vreo douazaci si ceva de ani ca israeulul isi cauta portite este inca puternic si chiar se justifica. depopularea Romaniei este evidenta cu consecinte inimaginabile intr-o persepctiva de 30-50 de ani daca nu mai dam un decret! Iar vinzarea pamintului pune capac! Eu am alta intrebare: in situatia data se putea face mai mult pentru Romania? si ma refer aici chair la lichidarea lui iliescu, brucan , roman, milea, vasile etc... In situatia data parca nu as fi acceptat jumatari de masura indiferent de consecinte... Asa cum Trsoca, Cotuna si ceilalti au fost macelariti la comanda si astia putea cadea intr-o ambuscada bine pusa la punct. Si se putea face! De ce i-ati lasat in viata??? De exemplu cind Voican Voiculescu a dormit la USLA il puteau evapora foarte usor... Vreo 8-10 bucati si capul hidrei era retezat! Aici ati gresit din puntul meu de vedere!
Publicat acum 4 ore şi 57 minute+Răspunde
Cata @ Cata
+2
imi cer scuze, nu Milea ci militaru!
Publicat acum 4 ore şi 38 minute+Răspunde
Mihai Ispas
-8
Ca si in alte manipulari se incearca sa se amplifice aportul extern si al serviciilor secrete in rasturanrea comunismului si a lui Ceausescu. Se minimalizeaza pana la zero cauzele interne si starea mizerie si nevoi a populatiei , discrepanta dintre un cetatean obisnuit si un securist , lipsa de drepturi si libertati a populatiei. Mureau copii in maternitati de frig si bolnavii din spitale din lipsa de medicamente si lumea nu avea ce manca. Pentru vizionarea unui meci de fotbal trebuia sa aprobe transmisia Ceausescu. Este un articol care se doreste de a glorifica aportul serviciilor secrete intr-o societate si se uita ca socetatea este cea care ii intretine si nu viceversa.
Publicat acum 5 ore şi 19 minute+Răspunde
Comunismul @ Mihai Ispas
+9
a picat in toate tarile din Est, chiar daca nu stateau in frig, nu faceau foamea si nu era exacerbat "cultul persoanelor" (nu "cultul personalitatii", Ceauseasca nu era o personalitate), cum era in RSR. Doar ca noi am fost fraieri, ne-am platit datoriile pana la ultimul cent si am schimbat si sistemul. Ungurii si polonezii au fost mai isteti, si-au negociat schimbarea sistemului prin injumatatirea datoriilor. Totusi, de ce nu s-a ridicat poporul in noiembrie 1987, dupa revolta muncitorilor brasoveni ? Era mai fireasca solidaritatea muncitorimii "umilite si obidite" decat solidaritatea cu mutarea unui popa la Oradea, de care n-auzise nimeni si, sa fim sinceri, ne durea in cot, ca doar nu-l duceau la taiat stuf in delta. Daca isi puneau mintea fortele armate de la vremea respectiva cu rebelii, iesea o balta de sange, ca doar o interventie de trupe straine mai putea opri nebunia ceausista. Asa incat Armata, Militia si Securitatea au fost pana la urma cu poporul, nu cu dictatorul, care-si traise traiul si-si mancase malaiul.
Publicat acum 4 ore şi 51 minute+Răspunde
Malaxa
+14
Hai....putina seriozitate si bun simt. Bineinteles ca Ceausescu a fost tradat ! O natiune intreaga stie asta ! Intrebarea este : a fost "de bine" sau "de rau" pentru natiunea romana !? Intrebarea persista....nu are inca un raspuns !
Publicat acum 5 ore şi 49 minute+Răspunde
Cate Putin Din ...
+6
... fiecare!
Publicat acum 5 ore şi 53 minute+Răspunde
Apolitic
+16
Granicerii nu mai erau la MApN , vorbiti fara sa aveti habar. Cizmarul dupa fuga Nadiei Comaneci a facut o criza de nervi si sfatuit de "bine" de securisti a trecut pt prima oara in istoria armatei romane, granicerii la MI! Iar jignirea asta adusa armatei, la costat scump, in decembrie militarii l-au lasat in izmene la Targoviste.
Publicat acum 6 ore şi 45 minute+Răspunde
RATIUNE Si ADEVAR @ Apolitic
+4
Istetimea voastra,intra pe istoria politiei de frontira si vei vedea ca din 1960 pana in 1992 graniceri au fost la MApN.Si au mai fost de-a lungul istoriei la interne.Granicerule.
Publicat acum 3 ore şi 4 minute+Răspunde
RATIUNE Si ADEVAR
-4
Sant o groaza de minciuni.Cand a avut in subordine Gral. Nuta pasapoartele si graniceri-graniceri erau la MApN.Cet. straini erau transmisi-socialisti numeric,ceilalti nominal la CID care era in subordinea DSS,adica a lui Vlad Iulian.O alta minciuna cu nr. rusilor,nu au existat asemenea cifre,le trimiteam zilnic la cabinetele lui Vlad si Postelnicu.Am lucrat la Dispeceratul ce coordona punctele de frontiera,stiu bine ce a fost atunci in frontiera.


-----------------------------------------------------------------------------

Da, domnule general Aurel Rogojan, conducerea Securității a trădat legislația statului român și ordinele primite, contribuind decisiv la lovitura de stat din decembrie 1989

- Scrisoare deschisă adresată domnului gl. bg. (r) Aurel Rogojan -

Publicarea cărții mele Trădarea Securității în decembrie 1989, București, Editura Elion, 2015, a declanșat nu numai reflecții și dialoguri academice, dar și furia nestăpânită a unor actori ai tragicelor evenimente din decembrie 1989. Unii vorbesc, alții scriu. În rândurile de față doresc să vă mulțumesc, d-le gl. bg. (r) Aurel Rogojan pentru articolul/recenzie Generalul Iulian Vlad erou sau trădător? – Note de lectură, în care combateți cartea amintită, pe autorul ei și pe editor, dl. prof. univ. dr. gl. bg. S.R.I. (r) Cristian Troncotă. Am citit cu nerăbdare textul, întrucât dumneavoastră ați fost director adjunct al Serviciului Secretariat și Juridic al D.S.S., transferat în poziția de șef de cabinet al gl. Iulian Vlad, poziție pe care ați deținut-o timp de 12 ani, fiind astfel unul dintre puținii oameni de la vârful Securității care cunoștea ansamblul problematicii de securitate și unele dintre secretele din jurul lor. Tot ce intra și tot ce ieșea, cu puține excepții, trecea pe la dumneavoastră. Majoritatea ofițerilor operativi nu aveau acces la ansamblul problemelor și nu puteau emite judecăți de valoare analitice și sintetice. Astfel, pe dumneavoastră vă consider o persoană care ar fi putut să aibă, dacă ar fi existat, vreo „armă secretă” cu care să contrazică punctual ideile fundamentale ale cărții mele. Nu a fost așa. În articolul publicat v-ați referit doar la detalii ale cărții, iar privitor la fondul trădării Securității, n-ați avut argumente credibile, ceea ce mă bucură, în sensul că dacă nici dumneavoastră nu aveți argumente solide, de fond, înseamnă că, într-adevăr, ca autor, pot să fiu mulțumit. Asta nu înseamnă că, în calitate de cercetător, nu accept alte puncte de vedere, nu aștept lucrări în care, pe baza altor probatorii, anumite componente ale cărții mele să fie nuanțate, precizate mai corect decât am făcut-o eu, astfel ca adevărul, ascuns cu atâta grijă, determinare și îndârjire de conspiratorii și puciștii/trădătorii din decembrie 1989 să fie mereu mai limpede, mai clar și să poată să se constituie și în capitole elocvente de istoria României, cât și în lecții foarte utile, atât pentru viitorii ofițeri ai României, de toate armele, cât și pentru opinia publică.

Observațiile pe care le faceți, chiar de ordin secundar fiind, vor sta în atenția mea pentru ediția a II-a a cărții, când voi încerca să fac și mai clare și mai argumentate pasajele pe care le învederează domnia voastră. Încă o dată mulțumiri, pentru acest sprijin. Dar cititorii nu vor înțelege mai nimic din disputa noastră. Pentru a judeca, trebuie citită cartea.

Pe de altă parte, textul dumneavoastră este plin de invective și jigniri, atât la adresa mea, cât și a editorului cărții, dl. prof. univ. dr. gl. bg. S.R.I. (r) Cristian Troncotă. L-ați împroșcat și pe editor, ca să nu mai îndrăznească cineva să scrie ceva care să deranjeze aripa trădătoare din fosta Securitate. Subsemnatul am fost declarat mincinos, lipsit de „cultură politică” și de „viziune democratică”, neinformat, neserios, incompetent, necredibil, lipsit de bună-credinţă, ignorant, aflat în impardonabilă eroare, perseverând în minciună, proferând acuzaţii calomnioase, făcând afirmații false, abandonînd deontologia elementară a cercetătorului, executant cu mult zel al unor „ordine de cercetare”(?), în cadrul cărora nu figura și promovarea adevărului, manipulator al citărilor, contrafăcător al argumentelor, lipsit de respect față de adevăr, emițător de raționamente cinico-criminale, promovator al inexactității de nume, date, locuri și fapte, promovator de contradicții analitice de logică elementară, precar documentat, promovator al jumătăților de adevăr combinate cu minciuna sfruntată și cu fabulații patologice, promovator tendențios al folosirii surselor bibliografice, promovator de confuzii și premise false, deținător al unei imaginații slobode, proliferator de scorneli personale, promovator al minciunii absolute, promovator de aserțiuni fals-tendențioase, incapabil de a citi și înțelege corect un text cât se poate de clar, filolog improvizat în istoric și, în final, abandonator al deontologiei cercetării istorice. În mod peiorativ și repetat m-ați numit „filologul-istoric”, sau „filologul improvizat în istoric”. Stop! Opriți-vă, d-le Rogojan! M-ați „binecuvântat” cu 32 (treizecișidouă) de expresii denigratoare, peiorative, insulte grave. Nu am să vă răspund la ele, de data aceasta, ci vă spun doar că ați intrat în casa foarte onorabilă a publicației „Cotidianul”, cu bocancii murdari de noroiul din acea parte a ogradei fostei Securități unde au sălășuit trădătorii.

Părerile pe care le emanați, nu au nimic în comun cu legislația timpului, iar dumneavoastră sunteți jurist și le ignorați voit, afirmând acest lucru explicit și prezentându-l ca pe ceva pozitiv! Ați fixat în articol doar unele detalii dintr-un ansamblu, a cărei coloană vertebrală este neatinsă de vreun argument solid. Neavând argumente istorice, juridice și militare, apelați la arsenalul propagandei politice (voința poporului care nu l-a mai vrut pe dictator, nelegitimitatea dictatorului pe considerente subiective, democrație, bla, bla). Asta-i știința dumneavoastră, domnule general, transformat în cadru didactic de conjunctură (fără doctorat și concursuri profesionale de substanță) în ultima parte a carierei? Faceți doar contraziceri, însoțite de invective. Lipsa de contra-argumente de fond, încercați să o compensați prin bădărăniile repetate cu care asaltați autorul și pe editor. Dintre numeroasele probleme de fond pe care le ridică această carte, dumneavoastră vă opriți la una singură, restul fiind, cum am mai spus, detalii și două erori de nume, ca și o virgulă greșită, căreia îi dați o foarte mare importanță, uitând că această editură are și corectori, care pot și ei greși, ca și autorul, ca și oricare om care scrie exclusiv la laptop și mai scapă litere sau semne de punctuație în text. În schimb, textul dumneavoastră conține mai multe greșeli gramaticale, de scris și de punctuație.

La un moment dat afirmați: „Filologul istoric citează Constituția, Codul penal și regulamentele militare, fără să realizeze că România era prinsă în iureșul mișcării forțate a roții istoriei, care venea ca un tăvălug nimicitor peste tot ce ar fi însemnat chiar și schițarea cea mai anemică a vreunei împotriviri… Istoria este plină de exemplele trădărilor din necesitate istorică, arătându-ne, fără putință de tăgadă, că eroii unora sunt trădătorii altora. Așadar, depinde de care parte a graniței, fragile și uneori greu perceptibile, dintre eroism și trădare, s-a situat Corvin Lupu când a judecat faptele și, în primul rând, în ce grilă axiologică le-a interpretat…”

Reproducând cuvintele d-lui gl. Iulian Vlad, arătați: „Nu mai ieşiţi din sediu, ca să nu se pună pe seama voastră provocările lor. Şi să nu-l pună păcatul pe careva, dacă trebuie neapărat să iasă, să aibă arma asupra sa. Asta v-am spus-o de la început”.

Tot dumneavoastră afirmați: „În situația creată, dacă Securitatea ar fi fost identificată în stradă, se găsea imediat cine să aprindă fitilul și să detoneze bomba amorsată a tulburărilor care să justifice intervenția militară străină, în format, de această dată, convențional”.

Din acest grup de pasaje, care sunt colosale, de-a dreptul monstruoase în adâncul înțelesului lor, dumneavoastră confirmați în totalitate trădarea capilor Securității, în special a d-lui gl. Vlad. Deci recunoașteți că s-a trădat, doar că s-a trădat din necesitate istorică! Este un mare pas înainte! Este meritul cărții mele că v-a determinat să faceți acest prim (pentru dumneavoastră și cei pe care-i reprezentați) pas spre adevăr. Ați făcut ceea ce este mai greu: ați spart gheața. Pe de altă parte, conceptul de „trădare din necesitate istorică”, pe care îl introduceți, este o prostie colosală. Cred că nici nu vă dați seama ce ați debitat. Dumneavoastră, cel care, în finalul textului mizerabil pe care l-ați emanat, puneți la îndoială meritele mele academice… Domnule general, dumneavoastră sunteți produsul puterii care emana din biroul de lângă cel al dumneavoastră și atât! Și nimic mai mult. N-am să vă spun că ați ajuns profesor la apelul de seară, ci că eu vă recunosc merite profesionale și valoarea unor analize pe care le-am citit în lucrări ale dumneavoastră. Unele chiar mi-au plăcut și, cunoscându-l foarte bine pe dl. gl. Vlad, știu că nu vă ținea lângă domnia sa 12 ani, dacă nu erați bun. Dar să nu vă credeți acum și istoric capabil să dea lecții. Eventual, continuați să dați lecții de bădărănie. Dar, cu recenzia aceasta, scrisă sub imboldul fostului dumneavoastră șef și mentor, orbit de furia ieșirii la lumină a adevărurilor pe care unii șefi ai Securității le-au crezut îngropate definitiv, ați emanat un text cu care vă compromiteți. Dar, oricum, pentru dl. gl. Vlad dumneavoastră vă puteți și compromite. În spatele dânsului ați avut România la picioare, ați devenit foarte cunoscut în toată țara, ați ajuns general în S.R.I. și, în final, ați ajuns și cadru didactic la A.N.I., recomandat tot de dl. gl. Vlad. Revenind la „trădarea din necesitate istorică”, afirm cu tărie că trădarea este una singură, este cel mai infect act pe care îl poate comite un militar și nu are circumstanțe naționale, sociale, militare, informative, sau de altă natură. Toți trădătorii caută argumente în afara legilor și în afara științei istorice, pentru a-și justifica actele reprobabile. Oare, domnule Rogojan, în viziunea dumneavoastră tulburată și descongestionată de ură, „trădarea din necesitate istorică” include și „crimele din necesitate istorică”? Unde vreți să ajungeți pe acest drum, al manipulării ordinare a opiniei publice neavizate și transformând trădările (care au fost însoțite de crime) în „necesități istorice”? Asta i-ați învățat și pe viitorii ofițeri de informații la A.N.I.? Sunt curios ce părere au ofițerii de protecție ai instituției și comandantul (rectorul). Vă scriu toate acestea, nu pentru că vreau să vă dau niște lecții pe care dumneavoastră cred că le cunoașteți, dar pentru că dumneavoastră aveți în spate toată echipa de trădători și ați fost ales ca cel mai bun om al lor care mă poate combate pe mine și cartea mea. Am cunoștință despre unele dintre lungile discuții pe marginea combaterii și blocării cărții mele. Fiecare cuvânt, chiar și invectivele dumneavoastră neacademice, care vă pun la îndoială poziția academică, putând fi atribuite unui profesor cu bocanci murdari, cum am mai spus, sunt utile, pentru că în viitor tot mai mulți cercetători vor coborî în adâncurile evenimentelor și fenomenelor politico-militaro-informative din decembrie 1989. Va veni timpul când frica, îngrozitoarea frică, cea care a blocat ieșirea la lumină a adevărurilor crude din decembrie 1989, va fi înfrântă și atunci rândurile dumneavoastră și ale mele vor putea să inspire și alți cercetători. Oricum, înaintea mea cu cercetările istoriei Securității se găsește dl. prof. univ. dr. gl. bg. S.R.I. Cristian Troncotă, cel pe care dumneavoastră îl batjocoriți la modul ordinar în textul-recenzie despre care scriu eu acum. Indiferent ce spuneți dumneavoastră, supărat că a publicat cărțile „Torționarii”, „Duplicitarii” și a editat cartea mea „Trădarea Securității…”, domnia sa rămâne acel pater familias al cercetătorilor istoriei serviciilor secrete din România.

Deci, domnule Rogojan, la greu, Securitatea nu trebuia să facă nimic, pentru ca să nu se „amorseze vreo bombă”?! Este teribil ce debitați. Mai departe, reproduceți cuvintele gl. Iulian Vlad prin care le atrage atenția subordonaților să nu cumva să acționeze!!! Păi de aceea ați fost plătiți și răsplătiți, domnule general? Pentru această atitudine ați avut 45 de ani toate privilegiile în societate? Ca să nu faceți nimic, de frică, în cele mai grele momente pentru țară?! Ce Securitate ați fost? Acea Securitate care a ales ca, în unele din cele mai grele situații pentru țară, din întreaga ei istorie, să nu-și facă datoria conform legilor, regulamentelor și ordinelor, este bine că a fost desființată. Din acest punct de vedere, nici nu mai merita să existe în acea formă în care domina predispoziția totală de abandonare/trădare a obligațiilor legale și militare. Este foarte păcat de miile, de zecile de mii de ofițeri de securitate din întreaga țară care, timp de aproape jumătate de secol au luptat să apere țara și valorile ei, au contribuit la regimul dictaturii economice de dezvoltare, au blocat jefuitorii de țară și au apărat climatul necesar dezvoltării în toate domeniile de activitate, au adus în țară informații prețioase, au adus tehnologie etc. Aceștia au fost și ei trădați și umiliți de atitudinea comandanților Securității. Tangențial, am scris și despre aceste lucruri, în altă carte. De altfel, dl. gl. Vlad își aduce aminte când a participat la Băneasa la o întâlnire de mulți ani de la absolvirea unei promoții, din perioada în care dânsul comanda Școala de Ofițeri a M.I. În timpul întâlnirii, un ofițer de securitate i-a strigat: „Trădătorule!” Dl. general a plecat…

Susțineți că eroii unora sunt trădătorii altora, ceea ce am afirmat și eu în această carte. În acest sens, îl citați pe președintele Italiei, Francesco Cossiga, care aflând că forțele de ordine au fost oprite de gl. Iulian Vlad să aplice legea și să restabilească ordinea publică, a spus că trebuie să-i fie ridicată o statuie generalului Iulian Vlad. Este corect, domnule Rogojan, dl. gl. Vlad este eroul străinătății, la a cărei acțiune împotriva României ceaușiste s-a racordat, străinătate care a putut, în urma loviturii de stat, să acapareze România, să o transforme (în două decenii) într-o colonie și să o jefuiască sistematic, ceea ce s-a întâmplat deja și mai este încă în curs. Este evident că statelor străine care ne-au agresat, în decembrie 1989 și ne-au învins, cu ajutorul trădătorilor din Armată, din Securitate și din Partidul Comunist, nu le-a convenit perioada anterioară loviturii de stat. Deci, da, dl. gl. Vlad este eroul lui Cossiga și a multor altor șefi de state străine. Era de preferat o Românie atacată și cucerită cu tancurile sovietice, ca Cehoslovacia în 1968, decât cucerită prin tădarea militarilor români. Atunci poporul român ar fi înțeles că miza celor care spuneau că ne ajută să promovăm democrația, libertățile, umanismul, Europa unită etc., este acapararea României. Poate, atunci, poporul român nu ar fi fost atât de neatent și nici nu s-ar fi mai lăsat manipulat atât de ușor, așa cum face și grupul de foști comandanți ai fostei Securități pe care îl reprezentați. Unul din exemplele de manipulare este și negarea cu vehemență, chiar violent, a unor adevăruri coagulate și deja probate.

La un moment dat, în text, afirmați: „Corvin Lupu este, ori naiv, ori intoxicat de releele de manipulare a (sic!) unor servicii care i-au plantat surse de dezinformare, pentru a-i orienta cercetarea şi a-l compromite.” Deci, eu sunt ținta compromiterii de către serviciile secrete, nu conducerea Securității și gl. Iulian Vlad! Ulterior, scrieți că nu doriți să spuneți ce serviciu de informații (aripă de serviciu?) mă manipulează pe mine. Poate că mă și plătește. Poate că sunt ofițer (acoperit?) și nu știți dumneavoastră și eu nu am voie să spun. Poate că am fost în trecut și acum sunt doar un pensionar, ca dumneavoastră. Poate că sunt doar turnător și nimic altceva… Ca să evitați asemenea nedumeriri ale cititorilor, ar fi fost deontologic să spuneți de ce structură aparțin, cine mă manipulează și cine mi-a comandat să scriu această carte. S.R.I.-ul? S.I.E.? D.G.I.A.? U.M. 0215? U.M. 0865? Cine? Sau poate vreun serviciu străin. Văd că pe dl. prof. univ. dr. Viorel Roman de la Universitatea din Bremen, pe care îl cunosc personal de mulți ani, am fost cu dânsul și la Buenos Aires, l-ați deconspirat ca aparținând de B.N.D., ceea ce nu este deontologic. Apropos de lipsa deontologiei pe care mi-o reproșați mie, iar dumneavoastră, ofițer de informații, deconspirați agenții unor servicii în fața opiniei publice! De ce nu le spuneți cititorilor, cărui serviciu aparțin, ca să scape de suspense? Nu, domnule general, nu este decât o intoxicare „securistică” a dumneavoastră! Nu mai ține cu asemenea manevre! Încercați să vă remodelați, chiar și la această vârstă. Lăsați denigrarea celor care scriu ceea ce nu vă convine și scrieți dumneavoastră în continuare, chiar dacă nu sunteți istoric, ceea ce eu sunt, în primul rând (filolog sunt în al doilea rând), astfel ca istoriografia să poată să ia de la fiecare ceea ce este bun, să confrunte toate variantele și argumentele și să consolideze numitorul comun al cercetărilor, adică ceea ce merită cu adevărat reținut. Nu mai încercați să impuneți teze false prin forță și agresând verbal pe cei care scriu ceea ce nu vă convine, dumneavoastră sau fostului dumneavoastră șef!

Privitor la neactivarea de către dl. gl. Iulian Vlad a rețelei „S”, despre care am scris în carte, atâta cât am putut scrie acuma, ați prezentat un film ireal, bun „pentru adormit sugarii”. Imaginea falsă pe care o creați, prezentându-l pe dl. gl. Vlad interesându-se la dumneavoastră și la alți subordonați despre atribuțiile speciale care erau în directa domniei sale competențe este nedigerabilă. Să afirmați că gl. Vlad nu știa de Rețeaua „S” și vă întreba pe dumneavoastră dacă există așa ceva, este o jignire pe care ne-o aduceți tuturor celor care cunoaștem o parte din istoria Securității, un atentat la minima noastră inteligență și o dovadă că dumneavoastră sunteți mincinosul. Nu-i mințiți chiar pe toți. Dacă nu puteți fără minciună, mințiți-i doar pe cei care nu au habar. Ceilalți nu vă vor crede și vă vor judeca, inclusiv după ce veți trece dincolo de viață. Ceea ce scrieți, rămâne. Nu vă gândiți? Dacă am făcut și eu parte din Rețeaua „S” și cunosc problematica din interior? Nu le știați nici dumneavoastră pe toate. Îi puteați știi doar pe șefii de rețea, dacă v-ați fi băgat năsucul în hârtiile d-lui gl. Vlad, inclusiv unde nu vă „fierbea oala”, dar pe ceilalți nouă din rețea, nu îi știați. Da, domnule Rogojan, gl. Milea a activat Rețeaua „R”, conform regulamentului, iar dl. gl. Vlad nu a activat Rețeaua „S”, pentru că a încălcat regulamentul rețelei. Dumneavoastră infirmați și mințiți în continuare, dar nu mai puteți ascunde pe fond adevărul despre trădarea șefilor Securității.

Și încă ceva. Șefii de state, în întâlniri directe sau prin mesageri își oferă adeseori informații unii altora. Gheorghiu-Dej i-a spus adeseori lui Drăghici ceea ce a aflat de la alți șefi de stat. Ceaușescu nu spunea dintr-un motiv cert: nu avea încredere în Securitate, care acționa în direcția înlăturării lui de la putere. Acest adevăr nu mai poate fi negat decât cu rea-credință. Faptul că șefii Securității acționau duplicitar și mimau devotament, nu schimbă fondul problemei.

Textul pe care l-ați publicat are și menirea de a descuraja eventuale demersuri viitoare de același fel ale mele, sau ale altor cercetători, inclusiv ale domnului profesor Troncotă. Are menirea și de a descuraja editurile să mai publice lucrări care nu convin șefilor fostei Securități? Cine are curajul să se pună cu ei? Dar, pe de altă parte, este o iluzie să credem că adevărul istoric va fi și în continuare împiedicat să iasă la lumină, de către acești cerberi ai omertei, între care și dumneavoastră, domnule Rogojan. Știind multe și citind cartea mea, printre rânduri, v-ați dat seama că dacă știu unele dintre lucrurile pe care le-am scris în carte, știu și altele. Așa cum în precedenta carte, România în decembrie 1989. De la revolta populară la lovitura de stat, Sibiu, Editura Techno Media, 2010, nu am scris unele lucruri pe care le-am publicat doar acuma, tot așa mai sunt altele, care ar putea fi publicate într-o viitoare carte.

Cât despre „cumetriile” dintre mine și dl. general Troncotă, la care faceți referire, nu au existat și nu există. D-lui Troncotă nu i-am făcut nici un favor, ci i-am recunoscut, ca fost șef al unor structuri academice, niște merite, de aceea l-am angajat ca asociat la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, unde este actualmente titular. Dacă o colaborare corectă, până în prezent, înseamnă „cumetrii”, atunci, da, avem „cumetrii”. Prezența mea în Consiliul Științific al publicației „Vitralii-lumini și umbre”- Revista veteranilor din serviciile române de informații, nu se datorează d-lui prof. Troncotă, ci propunerii d-lui general Iulian Vlad, acceptată de dl. director Filip Teodorescu și, desigur, de finanțator, respectiv de S.R.I. Deci, din nou, nu sunteți foarte informat. În ultima vreme nu am mai publicat, pentru că mi s-a cerut să-mi modific textele și să ascund anumite umbre din istoria Securității, ceea ce nu am acceptat și prefer să fiu scos, decât să semnez lucruri neadevărate. Eu nu am cerut o poziție de onoare la „Vitralii” și nu mi-am oferit serviciile, ci am fost rugat.

Fiindcă și eu mă pricep la informații, nu numai la istorie, știu de ce îl ponegriți în halul acesta pe dl. prof. Troncotă. Știu și de ce l-ați reclamat fără temei la unul dintre foștii directori ai S.R.I. Faptul că nu ați avut temei a fost stabilit de o comisie numeroasă de anchetă, numită prin ordin al directorului, care a constatat că reclamația dumneavoastră a fost calomnioasă.

Din alt punct de vedere, este frumos, domnule gl. Rogojan, că îi luați apărarea d-lui general Vlad. Și eu l-am menajat ani de zile, mai ales după ce s-a îmbolnăvit d-na Ana Vlad, Dumnezeu s-o odihnească. Dar, alegând să cercetez istoria contemporană și recentă și fiind o persoană care, prin natura poziției în societate, am cunoscut mulți oameni importanți, sunt în această situație de a considera că profesia este pe primul loc, iar ocolind zonele dureroase ale istoriei, și menajând cunoscuții/amicii/prietenii, nu pot să fac nimic.

Adevărul supărării dumneavoastră, domnule Rogojan, ca și al altor persoane implicate în marea trădare din decembrie 1989, este că, scriind această carte, am ridicat o lespede sub care fuseseră ascunse fapte mizerabile și unii dintre vinovații de trădare, pe care dumneavoastră îi apărați acum, inclusiv prin vechea metodă securistă de împroșcare cu noroi a celor care spun ceea ce nu vă convine și prin alte măsuri specifice. Ați scris că unele edituri au refuzat publicarea cărții mele. Da, de frica dumneavoastră! Ați băgat frica în români atât de tare încât le este frică de securiști și după un sfert de secol. Acesta este adevărul. Ei nu știu că, acuma, sunteți inofensivi ca niște gâze.

Toți cei care sunt cercetători autentici, ca și cei din interiorul sistemului informativ, știu că eu am dreptate și am scris adevărul în cărțile mele, iar contrazicerile dumneavoastră sunt „fumigene” pentru opinia publică. Opriți-vă, pentru că românii au fost bulversați 25 de ani de aceste manipulări!

Este cert că adevărul supără, nu minciunile. Ați citit cartea mea scrâșnind din dinți, ca și alte cadre de comandă din fosta Securitate care se simt afectate și ați scris recenzia mea tulburat și cu toate angoasele nemulțumirilor dumneavoastră post-decembriste, reactivate. Dacă scriam minciuni, nu se supăra nimeni pe mine. Cei care spun adevărul au puțini prieteni și mulți dușmani…

Cititorii nu vor înțelege mai nimic din disputa noastră. Pentru a judeca, trebuie citită cartea.

Prof. Univ. Dr. Corvin Lupu

P.S.

1) Nu toate informațiile dumneavoastră despre mine și familia mea sunt corecte. Aveți scuza că pe vremea Ceaușeștilor, când dumneavoastră erați foarte aproape de vârf, eu eram doar un om de rând, cu dosar de cadre foarte prost. Dl. gl. Vlad nu l-a cunoscut niciodată personal pe tatăl meu, pentru că nu le-am făcut cunoștință. Dl. Vlad a vorbit doar telefonic, de mai multe ori, cu mama mea. Când ne-am cunoscut, dl. g-ral Vlad m-a căutat pe mine, nu eu pe domnia sa.

2) Dacă dumneavoastră ați scris acele mizerii despre mine, doresc să vă spun că șeful dumneavoastră are o părere foarte bună despre profesionalismul meu. Cu ocazia unei întâlniri a absolvenților unei clase de ofițeri de miliție, din vremea când dl. gl. Vlad era comandant, un colonel de miliție de la Sibiu, Remus Comănici, fost adjunct al șefului Poliției, l-a întrebat pe dl. general ce părere are despre istoricul Corvin Lupu. Dl. Iulian Vlad a răspuns : „Este un mare istoric !” Eu nu mă cred un mare istoric, dar știu un lucru: am scris cartea cu bună-credință față de cititori și față de profesiunea mea.

______________

Sinarhistul
+2
Saint-Yves d’Alveydre a dezvoltat noţiunea de Sinarhie la începutul anilor 1870, într-o perioadă de maximă înflorire a unor noi idei politice. Ca mulţi alţi contemporani de-ai săi cu vederi conservatoare, Saint-Yves era alarmat de răpândirea rapidă a Anarhiei, aşa că a pus bazele Sinarhiei în mod special pentru a contracara această tendinţă. În timp ce Anarhia considera că statul nu trebuie să aibă nici o autoritate asupra vieţii şi comportamentului individului, Sinarhia avea păreri diametral opuse. Cu alte cuvinte, cu cât statul are un mai mare control asupra individului, cu atât e mai bine. Este lesne de înţeles că acest gen de idei erau atractive pentru mulţi oameni ai acelor timpuri. Practic, Sinarhia pledează pentru o guvernare exercitată de societăţile secrete, sau, după propriile ei cuvinte, de o elită de iniţiaţi iluminaţi care conduc din culise. Prin urmare, nu contează ce partid politic deţine puterea într-o anumită ţară, şi nici măcar ce sistem politic are acel stat, pentru că Sinarhiştii acaparează şi preiau controlul instituţiilor cheie. Saint-Yves a identificat trei piloni principali ai societăţii care, odată intraţi sub controlul elitei, îi permite acesteia să conducă fără ca populaţia să aibă habar de existenţa sa. Aceştia sunt instituţiile social-politice, instituţiile economice şi instituţiile religioase.
Publicat acum 2 ore şi 39 minute+Răspunde
Crocodilul
+2
Nu a tradat pe nimeni decit poporul roman. Dupa 1989 a adus Hotia si Coruptia la nivel de secret de stat.
Publicat acum 2 ore şi 39 minute+Răspunde
Un Amic
+3
Ca sibian il cunosc pe dom.profesor Corvin,chiar personal,ca un om inteligent si de gasca.Din curiozitate i-am citit cartea,insa sincer sa fiu am mai multe nedumeriri.In primul rand nu inteleg cu claritate,daca acuzand securitatea incearca cumva sa=l scuze pe dictator de relele petrecte in societate,sau faptul ca aceasta,nefacandu=si datoria,a tradat sau nu interesele poporului ? Am retinut mai mult rolul ei diversionist de dezinformare a dictatorului,cu privire la starea de spirit si mai ales,in ultima perioada a sa de declin a avut un rol determinant in falsificarea datelor economice si mai grav ca o consecinta sporirea gradului de infometare a populatiei,in scopul inlaturarii sale de la putere,care daca s-ar proba ar fi foarte grav,tocmai datorita sacrificarii celor multi.Una peste alta,un lucru este cert:serviciile secrete sunt prea prezente in spatiul politic,chiar si in ziua de azi si continua sa decida din umbra mersul societatii,tendinte si configuratii politice in loc sa se rezume la atributiunile ce le confera legea.
Publicat acum 3 ore şi 2 minute+Răspunde
Chat Noir
+21
Sunt nascuta in 1990. Din ceea ce am citit si din ce mi se spune de parinti si bunici, pot afirma ca da, Romania a fost tradata si jefuita, jaf care va continua. Nu Ceausescu a fost tradat ci Romania si cetatenii ei. Mai are Romania ceva ce-i apartine? Mai beneficiaza romanii de profiturile ce se obtin astazi din resursele naturale sau din activitati ale industriei sau agriculturii? Ce datorii are Romania si cine le-a facut, unde s-au dus acesti bani? Ceausescu s-a imprumutat de bani si i-a investit in tara iar in mormant a plecat impreuna cu toata familia fara un ban si fara sa aiba macar un apartament. Cine sunt jefuitorii si tradatorii romanilor ii stim si daca-i privim astazi stim si de ce au tradat. Romania a devenit un taram de jaf si nu o putem denumi nici macar colonie. Tradatorii inca sunt la putere si adevarul este ascuns.
Publicat acum 4 ore şi 48 minute+Răspunde
Securitatea Sibiu
+11
Fiindca d-l Corvin Lupu este un istoric din Sibiu, si-l preocupa istoria Securitatii, as vrea sa-l intreb daca stie ceva despre programul Securitatii derulat intre 1971 - 1985, prin care tiganii au fost colonizati in locul sasilor. Totodata, d-l Corvin Lupu, ca istoric al Securitatii, trebuie sa stie ca generalul sef al Securitatii judetului Sibiu era un tigan, Gherghely Francisc, originar din Homorod, langa Rupea. Totodata, d-l Corvin Lupu, ca istoric al Securitatii, trebuie sa stie ca sociologul Nicolae Gheorghe, proaspat absolvent al facultatii de Sociologie a Universitatii Bucuresti in 1971, a fost "repartizat in campul muncii", ca lucrator al Ministerului de Interne, in functia de "secretar personal" al regelui tiganilor, Cioaba. Ca istoric al Securitatii l-as ruga pe d-l Corvin Lupu sa dezlege itele in spatele ascensiunii tiganilor de dupa 1989, mai ales sprijinul acordat lor "tovarasului" Iliescu, ce a ajuns "domn", cand populatia a inceput sa-l huduie in noaptea lui 22 decembrie 1989 in timp ce acesta s-a adresat multimii cu "dragi tovarasi". Totodata, il rog pe d-l Corvin Lupu sa ne explice cum sociologul Nicolae Gheorghe va ajunge membru GDS, membru al redactiei Revista 22, si totodata infiintator de catedre tiganesti la universitatile de stat din Romania. Multumesc cu anticipatie.
Publicat acum 5 ore şi 3 minute+Răspunde
Nicu Cohen @ Securitatea Sibiu
+2
Gherghely Francisc..cum poti sa crezi dumneata ca un rom ajungea seful securitatii din Sibiu ? Nu toti care sint negriciosi , schwartz , sint romi , sigur a fost gherman . Briut !
Publicat acum 3 ore şi 29 minute+Răspunde
Cititor
+14
Se pare ca incepe epoca dezvaluirilor incrucisate. Da, Doamne, caci era vremea.