Anunţ publicitar al Statului Român in ziarele mari ale lumii:

Cine a putut, ştiut şi vrut a plecat.

Avem nevoie de ajutor!
Plătim la nivelul pieţei.
Preferăm vorbitori de Româna!

______________________________


poante § intelart § cafeneaua
© 2005
cel mai vechi blog peromaneste

14.10.13

Scrisoare deschisă către CNA: De ce e "bun pentru România" un LacOtrăvit, mai mare decît Monaco?






Am citit că pe marginea subiectului Rosia Montană s-au strîns la CNA, în ultimele luni, în jur de 2000 (două mii!) de „sesizări, plîngeri, reclamaţii”. Şi totuşi, incredibil, acest subiect major, de interes naţional, nu a încăput pînă acum pe ordinea de zi a nici unei şedinţe a dumneavoastră.

Prin prezenta scrisoare deschisă – pe care o puteţi înregistra şi ca pe o „plîngere deschisă” - solicit membrilor CNA stoparea imediată şi totală a reclamelor legate de Roşia Montană, care au invadat audiovizualul românesc.

Aceste reclame contravin dispoziţiilor legale privind informarea corectă a publicului. Pînă şi la reclamele unor medicamente care se eliberează fără reţetă, privitorul e avertizat obligatoriu: „Citiţi cu atenţie prospectul”. Pe cînd la reclamele aşa-zisului „minerit modern”, nu! El e „BUN PENTRU ROMÂNIA”, se repetă în diverse feluri, pe mai toate canalele, în neştire, însoţit de somaţia „Spune Da mineritului!”, ca într-un fel de referendum privat, al unui stat în stat! Iar pe internet, de mii de ori, pe orice ai da click, orice ai căuta - un film, un autor, un bilet de avion, o reţetă de bucătărie, orice -, ţi se înfige în ochi, zbang!, „Spune Da mineritului!”... Într-un fel, e de înţeles: pe seceta asta, nici banii RMGC nu au miros. Şi totuşi, cînd e vorba de un subiect care a răvăşit România, şi care e încă în dezbatere naţională, nu credeţi că aţi putea găsi modalitatea legală de a stopa tot acest veritabil dezmăţ publicitar, generator de confuzie? Am văzut, în arhiva CNA-ului, că în 2009, după multiple tergiversări, a fost interzisă o campanie publicitară RMGC, pe aceeaşi temă, pentru că vehicula sume inexacte (cu care ni se povestea, în reclame, cîte şi mai cîte am fi putut noi face!). Vi se pare că enunţul „bun pentru România” e mai puţin inexact decît o simplă cifră? Vi se pare că, de la acea campanie care – o spunea atunci o voce a CNA-ului - „dezinformează şi manipulează, spune mari neadevăruri”, s-a schimbat ceva? Aceste noi reclame contravin Codului de practică în publicitate ( art 1.3, potrivit căruia „comunicarea trebuie să evite orice afirmaţie sau reprezentare care ar putea înşela consumatorii, inclusiv prin omisiune, sugerare, ambiguitate ori exagerare”; sau art. 5.1, potrivit căruia „anunţatorul trebuie să fie în măsură să probeze veridicitatea datelor, descrierilor, afirmaţiilor folosite în comunicare”). Toată această campanie încalcă şi art.114 din Decizia nr 187 privind Codul de reglemetare a conţinutului audiovizual (nu mai invoc şi alte articole, pentru că, desigur, CNA-ul ar putea găsi rapid argumentaţia juridică pentru o hotărîre dreaptă, cu condiţia să vrea!). Şi, pentru credibilitatea instituţiei dumneavoastră în ochii opiniei publice, ar fi bine să vrea! Cred că CNA-ul ar trebui să merite să fie perceput nu ca o sumă de funcţionari care distribuie licenţe şi sancţiuni, mereu atenţi la recomandările celor care i-au recomandat acolo, şi cu atît mai puţin ca un spaţiu al unor sinecuri, ci ca un for intelectual, al unor conştiinţe independente, arse de dorul sănătăţii audiovizualului românesc...

Se ştie, un bun mercenar al publicităţii poate face credibil absolut orice mesaj; el poate să ne convingă şi de raportul dintre fericire şi soda caustică, şi de efectul razelor de lună asupra galoşilor de gumă; nu degeaba a avut atîta succes titlul: „Nu-i spuneţi mamei mele că lucrez în publicitate, ea crede că sunt pianist într-un bordel!”... „Bun pentru România”? De ce am crede nişte oameni de pe stradă, culeşi din toată ţara, cu oraşul scris pe ecran, care ne spun, implicit şi explicit, că proiectul „e bun”, şi nu am crede, în schimb, PROFESIONIŞTII acestei ţări (geologi, chimişti, economişti, arhitecţi) care ne spun - e drept că mult mai rar, şi nu în spaţiile publicitare - că NU e deloc bun?! Printre altele, toată această lungă poveste, „Roşia Montană”, e un exemplu de umilire publică a profesioniştilor, care nu au un cuvînt hotărîtor şi limede de spus, acoperiţi fiind de hărmălaia politicienilor şi de tradiţionalele cozi de topor.

În economie, ca şi în medicină, primul principiu care ar trebui să funcţioneze ar fi: în primul rînd să nu faci rău. Dacă românul neinformat ar citi „prospectul” s-ar îngrozi: cine ar mai lua un medicament dacă ar afla că, la capătul unui tratament paliativ, s-ar trezi, în proporţie de 100%, cu o uriaşă tumoră malignă pe faţă? Şi ce altceva decît o tumoră pe faţa României ar fi acel lac otrăvit uriaş, mai mare decît Monaco, rămas în Apuseni în urma exploatării? Cu siguranţă că nu poţi fi decît solidar cu minerii din Roşia Montană şi cu problema de fond: ei au dreptul la muncă şi dreptul la demnitate, la fel cum au – sau ar trebui să aibă - şi oamenii din Delta Dunării, şi din Bucovina, şi de oriunde din România. Dar aceşti „roşieni”, aflaţi în epicentrul unei situaţii conflictuale, sunt azi în situaţia de a nu mai vedea pădurea din cauza copacilor. Dacă ar citi cu atenţie „prospectul”, şi dacă l-ar înţelege la dimensiunile lui de perspectivă, aceşti oameni ar respinge, ei înşişi, mutilarea ţării lor. „Ţara moţilor”, aşa se chema impresionantul documentar despre Apuseni, al lui Paul Călinescu, premiat, în 1939, la Veneţia... Dacă vrei să salvezi ce e frumos în ţara ta, nu înseamnă că eşti păşunist, nu înseamnă că eşti eco-anarhist, nu înseamnă că vrei să vezi Apusenii plini de „Fefelegi” şi de ciobani Ghiţă care caută o reţea de socializare în pustie, nu înseamnă nici că vrei să reduci România la o „grădină botanică” (deşi, la rigoare, e de preferat să fii sărac într-o grădină botanică, decît sărac într-un mediu toxic)! Nu înseamnă că nu ţi-ai dori o ţară civilizată, cu industrii puternice, nu înseamnă că nu întorci capul de cîte ori treci, de pildă, prin Drumul Taberei, pe lîngă un maidan de pe care tot nişte „investitori” au ras Tricodava, cîndva o fabrică faimoasă, sau că nu ţi se strînge inima cînd vezi, la televizor, dinamitarea unui furnal de uzină părăsită... Pentru că toate au însemnat oameni, ani, viaţă, sacrificii, pe altarul unei false industrializări; toate sunt ca un spectru al Eşecului, care nu ne dă pace...

Să compari Roşia Montană, acest proiect industrial faraonic, care riscă să ne urîţească şi să ne îmbolnăvească Transilvania, cu succesul autohton al unei celebre uzine de automobile, e aberant! Să spui că un refuz al acestei investiţii e un semnal negativ pentru investitori, e la fel de aberant. Investitorii nu sunt nişte sperioase domnişoare de pension; Dumnezeul lor e unul singur: Profitul. Faptul că România refuză să-şi desfigureze o zonă istorică, cu cea mai veche atestare documentară, faptul că refuză să înlocuiască un paradis natural cu acea baltă cianurată mai mare decît Monaco, nu ar pune pe nimeni pe fugă, dimpotrivă! Ceea ce contează mai mult, pentru investitori, e să fim o ţară corectă, fără şpagă, fără loc fruntaş în topul comisioanelor ilicite, şi cu o legislaţie coerentă. Iar uneori, pentru „imaginea României”, e mult mai important un rest de demnitate, decît gramele de aur pe cap de locuitor!

Am auzit şi văzut, la televizor, reprezentanţi RMGC, ca nişte mutanţi ai patriotismului, cu figuri inocente şi cu un discurs obsesiv, gen „bun pentru România”; dar cînd vine vorba de slalomul printre ilegalităţi, cu care a început ceea ce s-ar putea chema „lungul drum al Roşiei către moarte”, „şeful” îl ia în braţe pe „eu sunt mic nu ştiu nimic”, eu sunt „nou”, eu sunt venit „după”!

Un impact economic minor şi tranzitoriu nu justifică, în nici un fel, desfigurarea feţei României, cu grave consecinţe asupra „subconştientului nostru colectiv”. Pentru că una e să ştii că ai o ţară cu frumoşii Apuseni care ascund o comoară, la care poate vei ajunge o dată (va veni şi timpul să o accesăm, dar nu aşa şi nu acum, ci mai inteligent, mai sofisticat, mai puţin invaziv şi mai profitabil pentru economia naţională), şi alta e să ştii că avem acolo, vorba lui Daneliuc, într-un interviu, O BALTĂ! Doar că, spre deosebire de Daneliuc, şi în ciuda tuturor aparenţelor, eu nu cred că „preocuparea principală a românului e grătarul cu mici”! Şi cred că toţi aceşti politicieni, parcă ieşiţi din mantaua unui Ed Wood al marilor dezastre, se joacă, de fapt, cu focul; din inconştienţă sau respectînd savante strategii de manipulare a mulţimii, ei subestimează ceea ce se cheamă iubirea pentru Transilvania!

Pentru că una e să desfăşori un asemenea şantier în deşertul australian, sau lîngă Polul Nord, sau în fundul Africii, şi cu totul altceva e să-l trînteşti în inima istorică a unei ţări, cu consecinţe dezastruoase pentru întreaga zonă. Am făcut ocolul lumii, dar nicăieri n-am văzut să se laude cineva cu vreun lac cianurat, nici cu gropi de gunoi performante! (pentru asta ar fi trebuit să fac excursia organizată pentru anumiţi ziarişti, de RMGC, în Noua Zeelandă!). Oricît de modernă sau de cochetă ar fi o exploatare industrială, rezultatul e unul singur: urît! Îşi poate imagina, cineva, un asemenea proiect industrial devastator, pe valea Loirei, sau în Toscana? „Apusenii sunt mai frumoşi decît Toscana”, am citit într-un articol al unui turist britanic, şocat că o exploatare industrială vrea să-i distrugă (dacă n-o fi fost un agent sorosian, plătit gras ca să ne împedice să prosperăm)! Am văzut şi că există avocaţi ai diavolului, care se dau de ceasul morţii, cum o să plătim noi sume uriaşe RMGC-ului! Nici o instanţă de pe glob nu ar putea acuza o ţară pentru că îşi apără identitatea şi avuţia naţională. Dimpotrivă, populaţia României ar putea cere daune morale, pentru că a fost dezinformată şi tocată publicitar agresiv, în tot acest timp! Posibilelor „presiuni politice transoceanice”, în favoarea acestui proiect economic de proporţii monstruoase, dar deosebit de interesant pentru conturile unora, li s-ar putea răspunde, „Vade retro!”, în afaceri se mai şi pierde! Ar putea fi invocat şi scandalul recent, pornit de la Washington, dar cu ecouri în întreaga Americă, percutat şi la Casa Albă, legat de o serie de morminte de eroi, găsite în neregulă, în Cimitirul Arlington! Or, proiectul RMGC ne dărîmă biserici şi ne distruge cimitire, lăsînd în urmă un Lac Mort mai mare şi decît Central Park! (Vorba unui umorist, ne-eco-anarhist, „Munţii noştri aur poartă, să nu-i facem Mare Moartă!”)... Apropo, Central Park e vizitat, anual, de 25 de milioane de turişti. Cîţi turişti ar mai fi amatori să viziteze Apusenii, cu o zonă toxică, secătuită, şi cu un Lac Mort băltind ameninţător, apărat, ni se spune, de „cel mai sigur baraj din lume”, care „zice mamă, zice tată, zice ţară adorată”? Am mai auzit şi varianta vitează că, în cazul exploatării, statul nostru va controla atent tot ce se va găsi acolo... In orice afacere, patronul, cel care dă banii, e cel care deţine controlul, restul e pură fantezie; e greu de imaginat cum un stat care n-a reuşit să controleze nici măcar legalitatea unor contracte, va reuşi să controleze compoziţia fină a unor minereuri. Am mai auzit şi varianta că „aurul va rămîne acasă”: deci le asigurăm investitorilor şi vînzarea mărfii, iar noi ne cumpărăm propriul aur - asta da afacere! Am mai auzit şi asigurări politicianiste că proiectul actual e unul nou, care nu seamănă cu cel vechi, şi am auzit mai ales că „vom renegocia”! Domnilor şi doamnelor, nu mai negociaţi şi renegociaţi degeaba! Inima României nu e negociabilă!

Intr-adevăr, trebuie să ai o inimă de plumb, şi un nume predestinat, PLUMB, ca să poţi vorbi, şi încă în calitate de „ministru al mediului”, e drept, cu o limbă de lemn, despre „maximizarea beneficiilor de mediu aduse de proiectul RMGC”!!! Principalul beneficiu fiind, desigur, acel imens iaz (nu iad?) de decantare, „reecologizat”, care va aduna tot gunoiul (gestiunea reziduurilor miniere, dacă preferaţi). Tot prin absurd: dacă acel gunoi nu e toxic, aşa cum ni se spune, atunci el ar putea fi deversat în Marea Neagră? Sau, tot prin absurd, dacă ar fi încărcat în sute de mii de containere, ar exista un loc de pe lumea asta care ar primi acel gunoi prietenos? Şi dacă da, cît ar costa ca să-l primească? Nu cumva ar fi mult mai mult decît firfiricii-mizilic cîştigaţi din toată afacerea?

Am dat clik pe „Auri sacra fames” (e de prisos să mai spun că şi aici a apărut, zbang!, „Spune DA mineritului”!), „blestemata foame de aur, la cîte ticăloşii nu i-ai împins tu pe oameni”, de la Vergiliu încoace... Stupefiant e că, de azi-mîine două decenii, această „corporaţie”, investind masiv în publicitate şi în teatrul de amatori local, miluind în dreapta şi-n stînga, avansează ca un tanc pus pe pilot automat, implacabil, centimetru cu centimetru, în ciuda întregii agitaţii şi a tuturor „plîngerilor” din jur! Cred că aşa au venit multe catastrofe în istorie. O temă care s-ar putea discuta ar fi adaptarea la actualitate a conceptului de „crimă împotriva umanităţii”... Natura înseamnă Viaţă, natura nu are glas ca să se apere singură, natura are, şi în secolul nostru, misterul şi imprevizibilul ei. Există situaţii în care natura a fost distrusă, dar în beneficiul oamenilor, pentru mii de ani. În cazul Rosia Montană e vorba de o agresiune violentă şi masivă, pe termen scurt, şi care ne lasă, pentru mii de ani, cu un lac cianurat, stresant pentru o întreagă populaţie civilă din zonă, care e pusă în pericol, în urma unor acte fie iniţiate, fie încurajate, fie doar tolerate de autorităţi...

Un mare scriitor, Camus, spunea: „Singura solidaritate umană indiscutabilă e solidaritatea în faţa morţii”. Ca o solidaritate în faţa morţii se explică faptul că protestele împotriva distrugerii Apusenilor au reunit români şi unguri, tineri şi bătrîni, hipsteri şi preoţi, de toate confesiunile, fotbalişti şi academicieni... Toţi nu pot decît să spere că votul din Parlament va fi unul deschis, la vedere, nominal; corect ar fi ca fiecare votant să-şi asume, în faţa naţiunii şi a istoriei, responsabilitatea opţiunii sale, ca să nu existe sentimentul difuz şi apăsător că „toată lumea e de vină”. Am auzit şi varianta că „dacă votul e politic, proiectul nu va trece”. Cred că e exact invers.

Oricum, în momentul votului, fiecare parlamentar să-şi imagineze cum s-ar simţi dacă, în viitor, ar fi obligat de viaţă (sau pe viaţă) să-şi ducă zilele în localitatea numită Piatra Albă (creaţie RMGC), pe malul Lacului-Mort-mai-mare-decît Monaco, şi să respire praful ridicat de vînt de pe întinderile de piatră golaşă... Şi totul, străjuit de o pancartă, pe care să fie scris, negru pe alb, sau gri pe gri: „AICI A FOST AURUL DUMNEAVOASTRĂ! NOROC BUN!”

...Iată de ce, aşadar, solicit CNA-ului să stopeze orice publicitate comercială pe marginea acestui subiect dureros. Sau să impună mesajul corect, cum ar fi: Spune Da locurilor de muncă la Roşia Montană, dar spune NU unui lac otrăvit mai mare decît Monaco! Spune Da mineritului modern în Apuseni, dar spune NU unui proiect industrial de suprafaţă, cu efect distrugător!...

Cu tristeţe şi cu speranţă,

Eugenia Vodă


107/365 Silence

13 comentarii:

Anonim spunea...

Consiliul constituțional francez a validat vineri legea prin care se interzice fracturarea hidraulică, tehnica folosită pentru exploatarea gazelor și petrolului de șist, conform Amosnews.

Dispozițiile legii adoptate la data de 13 iulie 2011, prin care era interzisă studierea și exploatarea hidrocarburilor prin exploatarea hidraulică și erau abrogate permisele de cercetare pentru care ar fi fost necesară folosirea acestei tehnici, "sunt constituționale", a stabilit vineri Consiliul constituțional, care fusese sesizat de compania texană Schuepbach, care contesta abrogarea a două permise de exploatare în sudul Franței.

"Sunt mulțumit, desigur. Consiliul Constituțional a aprobat o lege echilibrată.", a spus Christian Jacob, președintele Grupului UMP în Adunarea Națională care a coordonatși inițiativa adoptării Legii din 13 iulie 2011 privind interzicerea fracturării hidraulice în Franța, conform ziarului Le Monde.

În opinia lui Jacob,guvernul de Jean-Marc Ayrault nu a dat dovadă de transparenţă în această chestiune." În luna iulie 2011, domnul Ayrault, apoi președinte al grupului PS din Adunarea Națională a refuzat să voteze legea, deoarece, în opinia sa, nu ar merge suficient de departe în interzicerea gazelor șisturi.", a mai spus el.

Decizia Consiliului Constituţional al Republicii Franceze:

Articolul 1 - . Secţiunile 1 şi 3 din Legea nr 2011-835 din 13 iulie 2011 de interzicere a explorării şi exploatării de petrol şi de gaze naturale de mină prin fracturării hidraulice şi de anulare a licenţelor exclusive inclusiv a proiectlor folosind această tehnică sunt în concordanţă cu Constituţia .

Articolul 2 - . Prezenta decizie se publică în Jurnalul Oficial al Republicii Franceze şi e notificată în conformitate cu articolul 23-11 din Ordonanţa din 07 noiembrie 1958.

Deliberat de Consiliul Constituţional în cadrul reuniunii sale din 10 octombrie 2013 la care au participat : Jean-Louis DEBRÉ, preşedinte, Jacques BARROT, Claire BAZY MALAURIE, Nicole BELLOUBET, Guy CANIVET, Michel CHARASSE, Renaud DENOIX de SAINT MARC, Hubert HAENEL şi Nicole MAESTRACCI.

Și în parlamentul României a existat o astfel de inițiativă legislativă, dar actuala majoritate parlamentară a votat respingerea acesteia, în 2012, în ciuda consecințelor negative pe care s-a dovedit că le are acest procedeu, unul dintre acestea fiind producerea de puternice seisme.

Metoda controversată de fracturare hidraulică pentru extragerea gazelor de şist este discutată în multe ţări iar în unele state a fost chiar interzisă. În ianuarie 2012, Parlamentul de la Sofia a decis să interzică fracturarea hidraulică, Bulgaria devenind astfel al doilea stat din UE, după Franţa, care impune restricţii explorării gazelor de şist.

De asemenea, Guvernul bulgar a retras aprobarea dată companiei Chevron pentru explorare în nord-estul ţării argumentând că nu există suficiente dovezi care să ateste protejarea mediului prin metoda fracturării hidraulice. În Europa de Est, companii multinaţionale conduse de Chevron pot explora gazele de şist din Polonia, Ucraina şi Lituania.

În România, compania americană Cheron va folosi procedura de fracturare hidraulică încă din perioada de explorare a resurselor de gaze de şist. Informaţia este făcută publică de către Chevron în pliantelele sale de informare.

slate.fr spunea...

Zilele trecute, pe site-ul slate.fr a apărut un documentat articol despre cazul Roşia Montană şi despre proiectul exploatării gazelor de şist din România de către firma americană Chevron. Acest site realizează frecvent analize, comentarii, sinteze şi documentare despre evenimente internaţionale recente, care sunt semnate de nume de rezonanţă din presa franceză sau cea nord-americană. În cele ce urmează redăm foarte interesantul articol consacrat problemelor complexe privind Roşia Montană şi exploatarea gazelor de şist din zona Bârladului.

Contrar unor idei preconcepute, România nu este lipsită de bogăţii. Dar nu este ea cea care profită cel mai mult de ele. La Vest este aurul dorit de canadieni. La Est, gazele de şist promise americanilor. Iar la mijloc, manifestaţiile românilor. Autorizând companiile străine să exploateze subsolul său în speranţa că va obţine beneficii, Guvernul nu a făcut decât să provoace explozia mâniei concetăţenilor. Azi, el trebuie să facă paşi înapoi. Să luăm ca exemplu locuitorii din Roşia Montană, care, dacă ar săpa sub casele lor, ar fi cei mai bogaţi din România. Sub acest sat din Transilvania se află cel mai mare zăcământ de aur (300 de tone) şi de argint (1.600 tone) din Europa. Pe ele încearcă să le exploateze din 1995 o societate canadiană, Gabriel Resources. Proiectul prevede o exploatare intensivă sub cerul liber timp de 16 ani prin recurgerea la mari cantităţi de cianură. Este o metodă controversată, interzisă în unele ţări din Europa. De-a lungul anilor, dosarul a cunoscut puţine progrese concrete. Solicitat, în 2011, să dea avizul, Ministerul român al Mediului n-a dat încă răspuns, în timp ce mobilizarea împotriva proiectului se manifesta la nivel local.

slate.fr spunea...

Cine va profita?

Dar, iată, Bucureştiul are nevoie de fonduri pentru a-şi umple casele de bani golite de criză. Aceasta întrucât România trăieşte de trei ani sub perfuzia FMI. Efectele economice aşteptate pentru această ţară l-au determinat pe premierul Victor Ponta - care, acum câteva luni, era împotriva proiectului - să pună acest dosar pe primul plan. Guvernul a făcut un proiect de lege ce declara mina „de utilitate publică şi de interes excepţional”. Acest statut ar autoriza compania minieră ca, în numele statului român, să exproprieze localnicii care refuză să părăsească situl. Măsuri excepţionale la înălţimea mizei? Valoarea Roşiei Montane a crescut în acelaşi ritm ca şi cursul aurului: 10.000 euro kilogramul în 2005, peste 31.000 de euro, azi. La ora actuală, zăcământul este estimat la 10 miliarde de euro. „Ce ţară care ar dispune de o asemenea bogăţie nu ar căuta soluţii pentru a profita?”, s-a întrebat preşedintele român Traian Băsescu în 2011, atunci când aurul a atins un vârf istoric. Victor Ponta, devenit prim-ministru, ţine aproape acelaşi discurs. „În calitate de deputat, nu pot fi decât contra (proiectului-n.n.), dar ca premier nu pot fi decât pentru, căci trebuie să atrag noi investiţii în România”. S-a ivit o problemă - statul român este minoritar în Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), compania desemnată să exploateze filonul. Profiturile vor merge îndeosebi la societatea canadiană Gabriel Resources, acţionară cu 75%. Site-ul român de investigaţii Rise Project a publicat, la 31 august, contractul ce leagă statul român de RMGC. El rămăsese secret toţi aceşti ani, în pofida promisiunilor repetate ale premierului de a-l publica. Potrivit acestui document, RMGC, care posedă drepturile de exploatare, achita o redevenţă de 6% din producţie statului român. Pentru manifestanţi, Guvernul a vândut pur şi simplu ţara. În satul Roşia Montană reacţiile sunt împărţite. Sunt cei care rezistă încă, precum Ani şi Andrei, tânăr cuplu care refuză să-şi vândă locuinţa canadienilor. Sunt apoi cei ce s-au resemnat: cu 75% şomaj în regiune, „toate persoanele sănătoase la cap sunt pentru mină”, mărturiseşte Cătălin. Trebuie spus că lobbyul făcut de RMGC nu le lasă altă opţiune. În cantina oraşului finanţată de RMGC, purtătorul de cuvânt al canadienilor, Cătălin Hosu, promite că „mina va crea 3.600 de posturi directe şi indirecte în timpul celor 16 ani de exploatare”. Compania foloseşte deja 500 de locuitori, din care 22 s-au închis într-o galerie minieră la anunţul stopării proiectului. În decembrie, populaţia locală a aprobat prin referendum deschiderea minei, cu 78%. Consultarea, boicotată de opozanţi, a fost anulată din cauza participării insuficiente la vot. De-a lungul anilor, majoritatea celor 2.000 de locuitori şi-au vândut casele şi au plecat.

slate.fr spunea...

12.000 tone de cianură pe an

„Preţul ce trebuie plătit pentru a crea câteva locuri de muncă este prea ridicat”, apreciază Sorin Juca, unul dintre cei mai îndârjiţi opozanţi. Salariat la o mină de stat până la închiderea acesteia, în 2006, el a creat fundaţia culturală Roşia Montană pentru a apăra patrimoniul ameninţat. „Preţul de plătit” sunt cele 900 de familii expropriate, 4 munţi decapitaţi, 7 biserici distruse, 7 cimitire mutate, galerii romane clasate în patrimoniul naţional - avariate şi mai ales 250 de milioane de tone de deşeuri de cianuri stocate într-un bazin apărat de un baraj, în amonte de Roşia Montană. Acest pericol este cel care a provocat mobilizarea la Bucureşti. „Noi nu vrem cianură, noi nu vrem dictatură!”, au scandat zilnic, în primele zece zile din septembrie, manifestanţii la Bucureşti şi în marile oraşe ale ţării, dar şi la Paris, Londra şi Bruxelles. Cei ce sunt împotrivă nu sunt neliniştiţi fără motiv: în anul 2000, la Baia Mare (nord-vestul României), avarierea unui baraj similar a dus la deversarea a 100.000 de tone de cianură în Dunăre, provocând moartea a 100 de tone de peşte şi otrăvirea apei a 2,5 milioane de unguri. Ulterior, Uniunea Europeană a înăsprit legislaţia sa în cazul cianurii. Circa 1.000 de tone de cianură sunt utilizate în fiecare an în minele de aur ale Europei, îndeosebi în Suedia. În România, Gold Corporation vrea să folosească de 12 ori mai mult. În faţa presiunii populare, premierul a făcut pasul înapoi la jumătatea lunii septembrie, retrăgând susţinerea proiectului său şi dând asigurări că va fi respins de Parlament. Deşi proiectul nu va fi abandonat definitiv, este o victorie pentru opozanţi. Şi un dublu insucces pentru Victor Ponta, care, forţat să-şi schimbe opinia, şi-a pierdut încrederea populaţiei şi credibilitatea sa pe lângă Gabriel Resources. Investitorul canadian ameninţă cu urmărirea statului român „pentru violarea multiplelor tratate internaţionale de investiţii” dacă proiectul este definitiv abandonat. Presa vorbeşte despre 4 miliarde dolari (3 miliarde de euro) de daune şi interese. În seara de 9 septembrie, ziua reculului Guvernului român, o acţiune de la Gabriel Resources a pierdut jumătate din valoarea sa la Bursa din Toronto. O depreciere care nu a fost pe gustul acţionarilor săi, printre care cei ai fondurilor speculative, precum cel al lui John Paulson, care s-a îmbogăţit speculând asupra falimentului Greciei. Opozanţii proiectului au primit favorabil pasul înapoi al Guvernului român, dar intenţionează să-şi continue mobilizarea până la respingerea proiectului de lege de către Parlament şi promit să revină în fiecare zi până când cianura va fi interzisă în industria minieră în România, iar site-ul Roşia Montană clasat patrimoniu al UNESCO. Manifestanţii împotriva minei de aur fac astfel legătura cu cei împotriva gazelor de şist. La Bârlad, în nord-estul ţării, protestele s-au înmulţit după ce premierul a autorizat în vară campania americană Chevron să exploreze gazele de şist din regiune. Potrivit Agenţiei Americane pentru Energie (EIA), subsolul românesc ar avea circa 1.444 miliarde de metri cubi de gaz de şist, al treilea zăcământ european după cel din Polonia şi Franţa. Dacă prognoza privind zăcământul se confirmă, Chevron prevede extragerea lui prin fracţiune hidraulică din 2017. Este o tehnică controversată, plasată de Franţa sub moratoriu, dat fiind că ea ar polua pânzele freatice, ar fragiliza solul, adică ar favoriza cutremurele de pământ. Dar, în contrapartidă pentru fracturarea solului său, regiunea Bârlad s-a văzut cu promisiunea a milioane de dolari de investiţii în infrastructuri locale, cât şi în dezvoltarea zonei.

slate.fr spunea...

Roşia Montană, Bârlad: aceeaşi luptă

În timpul campaniei sale electorale, premierul spunea mereu că refuză ca o întreprindere străină să exploreze gazul de şist românesc. Asta se petrecea înainte de a fi numit premier şi de a-şi schimba poziţia, deschizâd porţile investiţiilor străine în aceşti termeni: „Vreau ca noi să fim o ţară ce înţelege care-i sunt interesele”. Ca şi în cazul Roşia Montană, profitul pe care l-ar putea avea locuitorii din Bârlad, un oraş dezindustrializat şi sărăcit, de 60.000 de locuitori, rămâne necunoscut, căci contractul dintre stat şi Chevron este secret. Şi tot ca la Roşia Montană, nemulţumirea depăşeşte mult cercurile ecologiste. Românii se îndreaptă astfel împotriva manierei de guvernare, corupţiei şi a reversurilor democraţiei. Ei vor să apere mediul înconjurător, dar, de asemenea, să împiedice faptul ca ţara lor să vândă la solduri subsolul său. Este o renaştere democratică inedită în România de după 1989.

Despre autoarea acestui text, Marianne Rigaux, slate.fr precizează că este o „jurnalistă românofonă”, care, între altele, a realizat un web documentar asupra stigmatizării românilor în Franţa. Ea semnează frecvent în slate.fr.

Aurel I. Rogojan spunea...

Speculația bursieră Roșia Montană Gold Corporation s-a construit prin mită, înaltă corupție politică și trădare de țară



Speculația bursieră Roșia Montană Gold Corporation s-a construit prin mită, înaltă corupție politică și trădare de țarăFebra aurului din Romania l-a lovit, mai intai, pe Virgil Magureanu
Faptul că numita “Comisie specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru avizarea Proiectului de Lege privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană şi stimularea şi facilitarea dezvoltării activităţilor miniere în România” se străduie să lase impresia că lucrează de zor nu este, nici pe departe, un fapt de natură să lămurească fondul chestiunii. Dimpotrivă…
Proiectul de lege pentru avizarea căruia s-a recurs la calea extraordinară de creare a unei comisii speciale, prin strâmbă derogare de la regulile consacrate ale procesului de legiferare, stipulate de legea în materia tehnicii legislative şi de Regulamentele Camerelor, nu este decât o tentativă a guvernului de induce în eroare Parlamentul şi a-l face responsabil pentru legitimarea unui lung şir de fraude, mari acte de corupţie şi trădare, pe care se bazează speculaţia bursieră “Roşia Montană Gold Corporation”.
Febra aurului din România l-a lovit, mai întâi, pe Virgil Măgureanu. El şi unii dintre cei care-l secundau la conducerea SRI l-au adus în România pe australianul Jimmy Taylor, care s-a implicat în proiectul “Aurul S.A. Baia Mare”, un joint-venture al companiei australiene Esmeralda Exploration şi al guvernului român.
Compania a susţinut că are capacitatea necesară pentru a curăța un reziduu toxic minier cianurotic numit tailing, care, sub formă de praf, începuse să fie împrăştiat de vânt. Promiţând că va curăța aceste reziduuri şi că va continua exploatarea aurului cu ajutorul cianurilor, compania a ales să-şi depoziteze noile reziduuri într-un lac de baraj în apropiere de Bozanta Mare.
În noaptea de 30 ianuarie 2000, barajul a cedat deversând 100.000 de metri cubi de ape contaminate cu cianuri (aproximativ 100 de tone de cianuri), care s-au împrăştiat peste câmpuri şi în sistemul hidrografic local. Cianura deversată a afectat râurile Sasar, Lăpuş, Someş, Tisa şi Dunăre, înainte de a ajunge la Marea Neagră. Apele poluate, în special Tisa şi Dunărea, au provocat moartea unei mari cantităţi de peste în Ungaria şi în Iugoslavia. Accidentul a fost unul dintre marile dezastre ecologice din Europa. Oficial, Esmeralda Exploration a dat vina exclusiv pe căderile importante de zăpadă din zonă. În particular, Jimmy Taylor a acuzat un sabotaj din partea unui potenţial concurent, interesat şi el de afacere.
În locul lui Jimmy Taylor a apărut Frank (Vasile) Timiş, un australian de origine română şi fără legătură cu mineritul, dar cunoscut cu legături în reţelele internaţionale ale traficanţilor de droguri.

Aurel I. Rogojan spunea...

Frank Timiş nu a apărut din senin. Şi el a fost „adus de mână”. De Gâf Deac, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Australia şi Noua Zeelandă. Sub garanţiile de bonitate ale lui Cătălin Harnagea sau ale lui Costin Georgescu& Comp.?!
Ca şi predecesorul său, Timiş va solicita şi obţine concesiunea exploatării haldelor de steril... Şi, în timp ce sterilul era exportat, specialişti în prospecţiuni geologice, anume agreaţi, au prelevat din exteriorul perimetrului iniţial al minei de la Roşia Montană, cca. 80 tone de eşantioane de minerale, care au fost trimise pentru expertizare de către unul dintre cele mai prestigioase laboratoare de determinare a conţinutului de metale rare şi preţioase. Rezultatele au fost peste aşteptări.
Imediat, proiectul de contract cu statul român a fost legalizat în copie, la un notar din Alba Iulia, fiind radiat din titlu menţiunea „proiect”.
Cu documentul fals, prezentat drept contract de asociere parafat şi cu buletinele de analiză a concentraţiei de minerale preţioase şi rare s-a constituit dosarul de listare la bursa din Toronto a unei societăţi proprietate exclusivă a statului român şi subvenţionată de către acesta! Din acel moment, banii au început să curgă. Dar, până a ajunge aici, Frank Timiş a miruit, pe îndestulate, de la dreapta la stânga eşichierului politic.
Serviciul Român de Informaţii a sesizat Parchetul pentru fapte de trădare prin transmitere de secrete şi alte infracţiuni (http://www.cotidianul.ro/există-un-dosar-roşia-montană-el-trebuie-redeschis-de-dna-223595/).
Dosarul penal a fost abandonat din așa-zise raţiuni politice, rezumate procurorului general Joiţa Tănase de către premierul Adrian Năstase.
Supunem atenţiei comisiei parlamentare necesitatea cercetării complete a antecedentelor afacerii “Roşia Montană Gold Corporation”, fiindcă în acest caz nu este vorba de “locuri de muncă” şi de “investiţii-dezvoltare”, ci de trădare, subminare economică şi devalizare a unor resurse strategice a căror mare valoare, încă neestimată complet şi corect, a aruncat în luptă rechinii speculaţiilor bursiere. Mai exact spus, asasinii economici.



Aurel I. Rogojan spunea...

Faţă de cele, doar sumar şi succint, expuse, în numele interesului public general, dorim să ştim dacă onor “Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru avizarea Proiectului de Lege privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană şi stimularea şi facilitarea dezvoltării activităţilor miniere în România ”va avea în atenţie:


1. Lămurirea gravelor aspecte de fraudă bursieră şi înalta corupţie scoase în evidenţă în dosarul penal al afacerii “Roşia Montană”, instrumentat la sfârşitul anilor '90 şi abandonat urmare a “deciziei politice” a premierului Adrian Năstase?
2. Audierea de către comisie a foştilor premieri Victor Ciorbea, Mugur Isărescu, Adrian Năstase, Călin Popescu Tăriceanu, Emil Boc, Mihai Răzvan Ungureanu şi miniştrii din guvernele acestora care au luat decizii/emis hotărâri de guvern şi alte acte juridice/privind concesionarea, explorarea şi exploatarea zăcămintelor minerale de la Roșia Montană, Roşia Poieni şi celelalte perimetre metalifere din MuntiiApuseni?
3. Clarificarea, inclusiv prin audierea foştilor şi actualilor directori ai serviciilor de informaţii, împrejurările în care fondul informaţiilor/documentelor secrete referitoare la rezultatele cercetărilor şi prospecţiunilor geologice au intrat în posesia lui Frank [Vasile] Timiş?
4. Cine şi cum l-a introdus pe Frank [Vasile] Timiş în afacerea “Roşia Montană”, respectiv interesele căror politicieni autohtoni le-a reprezentat, atât în faza iniţială, cât şi în evoluţiile şi transformările ulterioare ale societăţii comerciale create pentru valorificarea deşeurilor, explorare şi exploatare de resurse metalifere în România?
5. Ce alte decizii politice, în perioada 1997-2000, au impus abandonarea şi a altor cazuri de spionaj-trădare, care au privit interese externe de acaparare frauduloasă a resurselor minerale de importantă strategică?
6. Expertizarea falsurilor intelectuale şi materiale din actele/documentele RMGC şi din cele încheiate cu statul român?
7. Modul în care perimetrul iniţial al minei Roşia Montană de cca. 12 kmp a fost extins la peste 40 kmp., în timp ce aceasta era proprietatea statului român?
8. Stabilirea modului în care cele 80 de tone de mostre geologice au fost trimise la expertizare în Australia înainte de parafarea şi intrarea în vigoare a contractului?
9. Elucidarea aspectelor de fraudă bursieră, un delict federal în SUA şi Canada, pe care s-a întemeiat listarea la bursă din Toronto a unei societăţi a statului român şi subvenţionată de acesta?
10. Audierea preşedinţilor Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu, precum şi a consilierilor acestora pentru securitate naţională?
11. Ce companii miniere consacrate au mai lăsat oferte şi nu au fost luate în considerare? Cât a fost dispus să plătească Ovidiu Tender lui Stephen Roman pentru retragerea din afacere a firmei canadiene “Roman Copper Corp”?
12. Evaluarea prejudiciilor economice rezultate din subevaluarea resurselor şi a preţului de concesionare (cca. 250.000 Euro!)?
Nu ar fi lipsit de interes dacă şi autorităţile competenţe şi diriguitoare ale domeniului securităţii naţionale şi fiscalităţii publice ar reconsidera antecedentele acestui scandalos caz de înaltă corupţie politică transpartinică şi internaţională, iar din identificarea, blocarea şi confiscarea penală extinsă a depozitelor bancare, precum şi averilor fraudulos dobândite de marii corupţi să se trateze unele dintre suferinţele cronice ale bugetului sănătăţii şi educaţiei.

Ştefan Marincea, directorul Institutului Geologic al României spunea...



Există toate premisele producerii unui dezastru la Roşia Montană!
Cam de multişor, decidentul nu mai ţine cont de părerea specialistului şi am ajuns unde am ajuns...

Eu am spus... Încă de la înfiinţarea Institutului prin Decretul Regal din 19 iulie 1907, Institutul Geologic al României a fost desemnat drept, citez: “Primul sfătuitor al guvernului în privinţa problemelor legate de sol şi subsol”. Am rămas cu această concepţie, dar există şi libertatea guvernului de a-şi alege alţi sfătuitori. Noi ne facem datoria, dacă suntem chemaţi ne spunem punctul de vedere...

Şi-acum să intrăm în miezul problemei... Roşia Montană, un nume care doare. Dumneavoastră v-aţi păstrat verticalitatea şi le-aţi spus celor din comisia parlamentară adevărul. Cum sună acest adevăr?

În anul 2010 am fost consultaţi prima oară. Am fost incluşi în comisia de avizare pe partea de mediu şi am studiat cele 33 de volume ale proiectului. Pe zona noastră de competenţă ne-am exprimat punctul de vedere după ce am găsit mai multe slăbiciuni ale acestui proiect, pe care, de bună credinţă, institutul a încercat să le corecteze prin sugestii trimise companiei şi guvernului. Cele trei slăbiciuni principale ale proiectului erau...

Erau sau sunt?

Sunt! Au rămas, pentru că proiectul nu s-a modificat în mod substanţial. Prima slăbiciune era procedeul tehnologic ales, care exclude recuperarea altor elemente în afară de aur şi argint, pentru că se propune cianurarea globală a unei mase miniere de 262 de milioane de tone de minereu...

E ceea ce propuneau iniţial, pentru că perimetrul s-a extins!

Sigur că da. În general, în cursul avansării unui proiect minier se trece la exploatare de detaliu şi se pot descoperi rezerve suplimentare, şi-atunci cantitatea de minereu se măreşte. Se obţin un şlam (n.r. - praf fin de minereu trecut în soluţie) suplimentar şi un profit suplimentar. Remarca noastră a fost că se contrazice principiul european al valorificării complexe. În condiţiile în care se obţineau doar aur şi argint se pierdeau nişte „critice” care sunt probabil foarte importante. Avem de-a face cu un zăcământ care conţine telururi de aur şi argint, o sulfosare de germaniu, sulfuri de staniu... Deci aş fi vrut, ca expert şi susţinător al intereselor statului, să văd conţinutul în aceste elemente, aşa cum se face în orice exploatare, conform unei hărţi a distribuţiei tuturor elementelor ce compun acel zăcământ. Ar fi trebuit s-o vedem pentru a identifica tehnologii alternative de preparare, astfel încât statul român să beneficieze de redevenţe mult mai variate, la feldspatul potasic - foarte important economic pentru Uniunea Europeană - care se poate recupera la 130 de milioane de tone, la germaniu, la telur, la stibiu, şi-aşa mai departe... Se risipesc resurse importante!

A doua slăbiciune o reprezintă faptul că procedeul ales, dintr-o serie de procedee alternative, are un procentaj de recuperare atât la aur, cât şi la argint inferior altor procedee testate de companie. A fost ales pentru că investiţia iniţială este minimă. Procedeul prin care s-ar fi recuperat şi alte elemente era cel de oxidare de sulfuri şi telururi. Testându-l, au dovedit că ştiu perfect faptul că au în compoziţie şi sulfuri, şi telururi. Acest procedeu pe care l-au exclus avea avantajul că apăreau două noi uzine, în afară de concasare şi cianurare – cianurare care se reducea substanţial –, se foloseau materiale biodegradabile în şase luni, putând fi reprocest rapid şlamul, nu după 120 de ani. Acest procedeu este utilizat în Finlanda, iar renunţarea la cianurarea brutală ar fi dus la un cost post-mining foarte redus. Aveam atunci şi un accept european. Pe de altă parte, în locul unui bazin de cianurare de 363 de hectare, am fi avut doar unul de cel mult 30, care putea fi uşor de gestionat.

Ştefan Marincea, directorul Institutului Geologic al României spunea... spunea...

Deci, din punctul de vedere al posibilului amplasament al bazinului de decantare, nu există altă soluţie decât bazinul Văii Corna, dar, conform Directivei europene a apelor –Valea Corna fiind o vale activă –, nu am voie să amplasez deşeuri şi cu atât mai puţin deşeuri periculoase. Ce se întâmplă? La un moment dat, doamna ministru al Mediului a spus că după ultimele negocieri s-a stabilit că vor abate valea. O aberaţie, pentru că fiind în zona de izvoare nu se poate abate. Deci cum poţi? Tehnologic poţi să îngheţi izvoarele, dar vorbeşti apoi singur pentru că te costă mai mult decât aurul pe care-l extragi. Deci, tehnologic nu se poate! Valea aceea va rămâne şi va curge şi, de altfel, se vede şi în proiect, întrucât, citez din proiect, ”din cele 363 de hectare ale bazinului de decantare a şlamului cianurat, 45 de hectare vor fi sub apă”. Deci valea va alimenta apa din cele 45 de hectare şi-mi creează o altă problemă potenţială de mediu pe care-am adus-o la cunoştinţa comisiei de mediu; dacă nu oxidează minereul refractar, sulfurile şi sulfosările prezente în acel minereu vor crea acele aşa-zise sulfocianuri. Aceste sulfocianuri se descompun hazardat. Ele nu se descompun precum cianurile sub influenţa ultravioletelor... trebuie întâi să se oxideze...

Da, efectul razelor gamma asupra anemonelor...

Mai rău, pentru că oxidarea se produce spre exemplu într-un an secetos în care cele 45 de hectare de apă au o scădere de doi metri. Toate sulfocianurile aflate în cei doi metri se oxidează brutal, pentru că au trecut de la potenţialul reducător de la apă la potenţialul oxidant de deasupra apei şi atunci contrazicem declaraţia unui fan al proiectului că „n-o să cadă pasărea-n zbor!”. Ba da, cade! Dacă are atunci ghinionul să treacă pe-acolo, cade! Am spus-o la mediu, pentru că, vorba ’ceea, am mai făcut şi „preparare”. Am spus-o şi-n comisie, pot să le scriu reacţia pe tablă.

Al treilea element legat de bazinul de decantare este lipsa unui studiu privind bazinul de decantare. E necesară o hartă de risc la scara 1:1000, 1:5000, pe cele 363 de hectare şi o etanşare corespunzătoare care este extrem de greu de realizat, deşi s-a încercat trucarea hărții 1:50.000 folosită ca bază. Harta s-a trucat. S-a trucat! Ne-au scos faliile! ...he! he! ...dar nu ne-au cerut voie! Atenţie, asta-i o mare problemă! Au dispărut nişte falii.

Nu este cumva o faptă penală?

Credeţi că vom avea bani vreodată să ne judecăm cu un asemenea monstru?

Am înţeles că mai au doar vreo 63 de milioane în cont...

Banii ăia sunt doar la vedere. Aţi văzut care este acţionariatul lor? Au acum nişte probleme, dar banii nu stau la vedere. Mai citesc şi eu presa şi am aflat de percheziţia de la Geneva. Trecând peste asta, vreau să vă spun că am prezentat comisiei trei hărţi în care într-una sunt mai multe falii, în alta mai puţine...

Ştefan Marincea, directorul Institutului Geologic al României spunea... spunea...

Dovedirea unui aspect penal nu poate duce la ridicarea licenţei acestei societăţi?

S-au semnalat mai multe aspecte penale, însă eu mă limitez la ceea ce ne afectează în mod direct. Legislaţia românească este mult prea permisivă, ANRM este stat în stat, iar din punctul meu de vedere, trebuie schimbată legea minelor şi creat Serviciul Geologic Naţional ca entitate care face strategii şi poate analiza rapid un astfel de proiect. La această oră este creat un conflict de interese. ANRM este interesat să dea licenţa cu orice preţ, pentru că este de fapt un birou de concesiuni miniere şi petroliere. Şi-atunci, pentru ei orice proiect este bun pentru că aduce bani la buget.

Îşi iau şi salariile şi mai rămâne şi de-o şpăguţă...

He! he! ... asta o spuneţi dumneavoastră, dar cred totuşi că aveţi dreptate, vă confirm... S-a ajuns la o aberaţie în care, de exemplu, se neagă prezenţa unor elemente. Domnul preşedinte ANRM - inginer mecanic! - spunea recent că la Moldova Nouă nu există molibden, în contextul în care în toate cărţile noastre e full de indicii privind cantitatea mare de molibden din zăcământul de cupru. Îmi vine să râd, totul este foarte simplu, comisia poate merge până la Muzeul Aurului de la Brad, să vadă nişte planşe acolo cu ce cuprind zăcămintele din România, inclusiv Roşia Montană.

De ce trebuie să „ascundem” toate aceste elemente, mai scumpe practic decât aurul?

Pentru că recuperarea lor presupune flotarea şi bineînţeles o investiţie suplimentară, o diluare a profitului per an. Nu mai poţi să procesezi printr-un procedeu barbar şi simplu o masă mare de minereu - căci trebuie să o flotezi şi s-o oxidezi - şi-atunci profitul speculativ rapid nu mai există.

Una peste alta, am putea găsi o definiţie a acestui „mare proiect”?

Da, este un proiect pur speculativ, cu o marjă mare de profit anual, cu uriaşe costuri post-exploatare – rămâi cu întreţinerea pentru 120 de ani a unui imens lac cu cianuri – şi cu mari probleme de mediu, pentru că bazinul de decantare nu va putea fi protejat. Există falsurile despre care vă vorbeam, există fisuri în versantul drept, unde avem gresii poroase şi friabile ce vor suporta presiunea unei coloane uriaşe de şlam cianurat din spatele unui baraj cianurat de 185 de metri. Există toate premisele producerii unui dezastru la Roşia Montană. Chiar dacă fac şapte baraje de retenţie, tot voi avea infiltrare în pânza freatică, pentru că am izvoare, alunecări de teren am - vai de capul meu! -, ca să etanşez 363 de hectare îţi trebuie o sumă uriaşă. Nu este acoperită de profit. Deci, ce pot să spun? Un zăcământ de aur şi care, odată şi-odată, va trebui pus în valoare cu respectarea legislaţiei europene şi cu alte metode de exploatare.

Anonim spunea...

În şedinţa de marţi, CNA a decis să suspende clipurile publicitare difuzate pe televiziuni de către Roşia Montană Gold Corporation. Clipurile sunt considerate ca încălcând prevederile legale din domeniul publicităţii.

CNA a decis în şedinţa de marţi să suspende clipurile publicitare ale Roşia Montană Gold Corporation pe care televiziunile le transmit în prezent. Suspendarea va opera până ce „se va intra în legalitate”, a menţionat preşedinta CNA, Laura Georgescu. Conform şefei CNA, clipurile RMGC au încălcat în primul rând art. 29 din Legea audiovizualului, articol care are următorul conţinut:

1) Comunicările comerciale audiovizuale difuzate de furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele condiţii:

a) să poată fi uşor identificate ca atare, comunicările audiovizuale cu conţinut comercial mascat fiind interzise;

b) să nu facă uz de tehnici subliminale;

c) să nu prejudicieze demnitatea umană;

f) să nu stimuleze comportamente dăunătoare sănătăţii sau siguranţei populaţiei;

g) să nu stimuleze comportamente dăunătoare mediului;

(2)

(3) Comunicările comerciale audiovizuale cu conţinut comercial mascat sunt interzise.

De asemenea, CNA consideră că s-au încălcat art. 94 şi 104 din Codul audiovizual.

Anonim spunea...

Luări de poziţie din şedinţa CNA

Lorand Turoş – „Care este scopul acestei campanii. Că este o publicitate interesantă. Eu nu am mai întâlnit aşa ceva. Nu se vinde un produs sau un serviciu. Această companie dă bani la grămadă pentru a promova ce?”

Reprezentant RMGC: Nu pot să vă dau un răspuns.

Lorand Turoş – E vorba de o problemă care stă acum pe masa parlamentului. E o problemă politică deja. Necesită o decizie politică. Părerea mea e că această companie are interesul bine stabilit de a obţine un vot pozitiv la parlament. şi ca atare promovează un interes politic. Locurile de muncă pentru Roşia Montană sunt bune pentru România, în percepţia mea este un mesaj politic. Iar mesajele politice, sau promovarea mesajelor politice prin spoturi publicitare este interzisă în afara campaniei electorale.

Roxana Niculescu, reprezentant România TV – Un mesaj politic trebuie să fie al unui partid politic. Nu văd aici niciun part politic. Aici este vorba despre un proiect minier.

Adrian Păpureanu, reprezentant Pro TV – Publicitatea nu trebuie să fie doar la un produs, poate fi şi de imagine pentru o companie. Un testimonial nu trebuie judecat ca având valoare de informaţie pură. Nu am niciun fel de instrument să contest informaţia pe care o aduce un spot. Pot să folosesc doar instrumentele pe care le aduce codul.

Christian Mititelu, membru CNA – În primul rând nu e o campanie comercială, poate e o campanie politică, cum a spus domnul Turoş, sau o campanie comercială. Ni se vorbeşte de crearea de locuri de muncă, dar nu ni se spune cum vor fi create acele locuri de muncă. Cred că aici e vorba de publicitate înşelătoare. (…) Acum suntem în sit în care unele posturi de televiziune practic trăiesc din promovarea acestui proiect.

Lorand Turoş, membru CNA – Cred că o problemă este conţinutul acestor spoturi. Mie îmi pare rău că nu avem cu cine să lămurim. Ar fi fost ideal să avem compania aici.

Laura Georgescu, preşedintele CNA: Propun o decizie de intrare în legalitate şi oprirea, până atunci, a campaniei.

(sursa: paginademedia.ro)

Ştirea lipseşte de pe site-urile televiziunilor

Informaţia privind suspendarea clipurilor „Roşia Montana” nu a fost mediatizată pe site-urile posturile de ştiri, cel puţin până la ora 17.30. Doar pe Realitatea.Net s-a publicat (cu oarecare întârziere) o ştire amplă privind decizia CNA. În rest, nimic pe site-urile Antena 3, România TV şi B1TV. Surprinzător, nici pe site-urile TVR nu apare această ştire, postul public de televiziune fiind unul care a transmis multe clipuri publicitare în ultimul timp.

Câte clipuri pro „Roşia Montană” au dat televiziunile până la 1 septembrie

Conform Paginademedia.ro, de la începutul anului şi până la 1 septembrie, top 10 al difuzărilor clipurilor „Roşia Montană” este următorul:

România TV – 1.382 difuzări
B1 TV – 1.174
Giga TV – 191
Realitatea TV – 149
Antena 3 – 70
TVR 1 – 68
Kanal D – 42
Pro TV – 31
Antena 1 – 31
Prima TV – 28
De menţionat că s-a dat publicitate - contrar oricăror politici de marketing - şi postului Giga TV, un post invizil pe piaţa media, dar un post arondat PDL.

Update: Membrii CNA pro Băsescu şi pro PDL nu au votat suspendarea

Trei dintre membrii CNA, Narcisa Iorga, Valentin Jucan şi Florin Gabrea, nu au votat suspendarea clipurilor publicitare. Cei trei au decis să părăsească sala pe timpul dezbaterii subiectului Roşia Montană. Pretextul, unul destul de străveziu, şi anume, prezenţa la dezbateri a lui Christian Mititelu. Florin Gabrea i-a cerut lui Mititelu să se recuze de la discutarea acestui subiect întrucât acesta a ocupat funcţia de vicepreşedinte al Alianţei Civice, un ONG care s-a pronunţat împotriva proiectului de la Roşia Montană. Mititelu a replicat că nu se recuză deoarece la CNA nu este discutat proiectul minier, ci modul în care este reflectat subiectul de către televiziuni. Mai trebuie precizat că, în ziua de astăzi, Alianţa Civică nu mai reprezintă mare lucru pe eşichierul organizaţiilor nonguvernamentale, fiind mai mult un nume cu rezonanţă privind acţiunile din deceniul 9 al secolului trecut.

Google
 

Postări populare