blogideologic: Efectul multiplicator-accelerator în economie si alte alea

Efectul multiplicator-accelerator în economia lui Ceauşescu

Continuăm efortul nostru de a diseca doctrina economică “pusă în operă” de Nicolae Ceauşescu. Fără îndoială că domnia sa, fie iertat!, a uzat masiv de efectul multiplicator-accelerator în dezvoltarea economică a României. La urma urmelor, poate că n-ar trebui să ne mire prea mult faptul că Nicolae Ceauşescu a folosit efectul de “multiplicator Keynesian”, aşa cum se cheamă acum conceptul acesta vechi, născut de fapt în Epoca Luminilor. Sorin Matei are dreptate să-i numească “boierii minţii” pe junimiştii noştri din secolul XIX. Ei făceau uz în modul cel mai explicit de teoria economică fiziocrată. Adaptarea ei la condiţiile României fusese întreprinsă de conservatorul Apostol Arsache, probabil cel mai mare economist al nostru din secolul XIX. A fost foarte plăcut pentru mine să îl găsesc citat pe fostul prim-ministru Apostol Arsache la categoria “cei mai mari economişti ai lumii”, într-o enciclopedie pentru hispanofoni. Însă deja enciclopedistul Quesnay, medicul doamnei de Pompadour şi fondatorul doctrinei fiziocrate, folosea conceptul de multiplicator în Tabloul său economic explicativ pentru creşterea într-o economie. Multiplicatorul din Tabloul fiziocrat al lui Quesnay este precursorul “multiplicatorului Keynesian”. De fapt speranţele puse de politica economică a conservatorilor/junimiştilor în “multiplicatorul fiziocrat” au condus România la dezastruosul an 1907. Tot la fel cum efectul multiplicator-accelerator implementat de Nicolae Ceauşescu a condus România la dezastrul din decembrie 1989. Paralela între “răscoala de la 1907” şi “revoluţia din decembrie 1989” este perfectă. (Cine doreşte, poate aprofunda tema.) În fine, cum interpretăm efectul de accelerator în economia lui Ceauşescu ? Efectul de accelerator este provocat de o anticipare a cererii, a cererii agregate. Ce reprezintă în fond cererea agregată ? Este cererea de PIB, adică de Produs Intern Brut. O anticipare a cererii agregate poate fi obţinută prin extrapolarea PIB-ului de anul trecut ca să ne formăm o vagă idee despre PIB-ul de anul viitor. Oricum, evităm martingala caracatiţei Paul. Aşa a procedat Nicolae Ceauşescu până în penultimul an al puterii sale. Dar în 1989, economia mondială a intrat în zona de turbulenţă şi instabilitate intense. De ce a fost aşa de sângeroasă “revoluţia din decembrie 1989” ? Din motive strict predatoriale. Ale predatorului extern. România trebuia sfâşiată economic şi devorată fără vreo şansă de recuperare. Este regretabil că în conivenţă cu predatorul extern au fost şi reprezentanţii partidelor istorice. Vorbesc despre seniorii Corneliu Coposu şi Radu Câmpeanu.

Alte alea

Orice revoluţie autentică trebuie să ducă la ameliorarea statului social pentru majoritatea populaţiei. Or, aşa ceva nu s-a întâmplat după decembrie 1989 în România, dimpotrivă, mulţi români, buni profesionişti, au devenit „căpşunari” prin închiderea fabricilor. Dar ce a fost atunci, dacă nu revoluţie autentică ? Legătura poetesei proletcultiste Ana Blandiana cu PCR dezvăluie suficient de mult despre natura evenimentelor din decembrie 1989. Atât Ana Blandiana, cât şi Mircea Dinescu, au fost extrem de favorizaţi de liderul comunist Gogu Rădulescu, omul real care a manevrat din umbră România, pentru că Gheorghe Gheorghiu Dej şi Nicolae Ceauşescu au fost doar marionetele sale. Gogu Rădulescu era un fost ţărănist trădător, domnul Şerban Rădulescu Zoner ne dezvăluie că a trădat sovieticilor planurile de atac ale Armatei Române în 1941, ruşii au organizat o ambuscadă dincolo de Prut pe direcţia principală de atac şi floarea tinerimii române a murit atunci. În decembrie 1989 s-a mers pur şi simplu pe o continuitate mai veche în trădarea intereselor României. Dar continuitatea meniului de icre negre pentru Ana Blandiana şi Mircea Dinescu, meniu preferat înainte de 1989, nu s-a schimbat nici după 1989. Sigur, tema preferinţei lor ideologice PCR-iste nu este reductibilă la o preferinţă gastronomică. “Once a jacobin, always a jacobin” era fraza recurentă într-un eseu al romanticului englez Coleridge. Regula aceasta de încredere ar trebui aplicată şi comuniştilor Ana Blandiana şi Mircea Dinescu. Să refuzi carnetul roşu era atunci act de demnitate. Ana Blandiana n-a avut această demnitate. Problema este abandonarea ideologiei naţionalismului românesc atunci când spui despre români că sunt un “popor vegetal” http://www.romanialibera.ro/opinii/interviuri/exclusiv-ana-blandiana-despre-lovitura-de-stat-din-1989-si-misterul-basculantei-cu-copii-210408.html . Dizidenţa ei era falsă, la fel ca „lupta” sa actuală. Nici „dizidenţa” nici „lupta” n-au legătură cu ideologia naţionalismului românesc în care au crezut toţi marii poeţi români.