Iata si replica Doamnei Zoe Petre:
„Moştenirea“ geto-dacă a devenit pentru mulţi egală cu mândria de a fi român. Exagerările voite din perioada Epocii de Aur şi nu numai nu doar că au prins rădăcini adânci în mentalul colectiv, dar au făcut ca în concepţia comună naţionalismul românesc să fie strâns legat de o populaţie a cărei moştenire o „păstrăm“, semnificativ diluat, în ADN-ul nostru. E foarte greu azi să vorbeşti destins despre daco-geţi. Toate frustrările şi neîmplinirile timpului prezent şi-au găsit în istoria dacilor o periculoasă alinare. Istoricii şi antropologii descriu acest fenomen ca nostalgia paradisului pierdut sau mitul Vârstei de aur (un spaţiu geografic şi temporar plasat la începuturi, în care totul a fost exact cum nu mai este astăzi). Realităţile istorice sunt ignorate şi adesea nu vrem să cunoaştem răspunsul la întrebări fireşti, precum „ce ştim despre daci sau ce legătură au ei cu România de azi“... Iată o întrebare la care încearcă să răspundă profesorul şi istoricul Zoe Petre
Putem să îi socotim pe daci strămoşii noştri?
Desigur, cu condiţia să acceptăm un sens mai degrabă simbolic al noţiunii de strămoş. Vreau să spun că niciunul dintre compatrioţii noştri de azi nu are un stră-străbunic dac de care familia lui să-şi amintească, cum nu are de altfel niciun străbunic roman cunoscut de bunicii lui; în schimb, oricare dintre noi poate avea un străbunic pe care familia l-a ţinut minte, şi care să fi fost grec, ungur sau armean: eu am avut o străbunică grecoaică de la Tulcea şi o bunică austriacă. Cu toate astea, eu sunt româncă, iar dacii şi romanii sunt strămoşii istorici ai poporului român. Comunitatea vorbitorilor de limbă română din aria Dunării de Jos şi a Munţilor Carpaţi îşi are originea într-o relaţie interculturală ai cărei principali factori în Antichitate au fost pe de-o parte o ramură a tracilor de la nord de Balcani, şi pe de alta – latinofonii stabiliţi aici după cucerirea Daciei de către Traian. Dacii sunt strămoşii noştri tot aşa cum sunt celţii de pe teritoriul actual al Franţei şi sudului Belgiei, împreună cu vorbitorii de limbă latină instalaţi acolo după cucerirea Galliei de către Caesar.
Ca şi în cazul gallilor asimilaţi în masă de vorbitorii de limbă latină, şi în aria cândva locuită de daci şi de geţi, limba latină s-a impus foarte repede, astfel că azi, şi noi, ca şi francezii, vorbim o limbă romanică – adică o limbă descinzând din limba latină vorbită de locuitorii Imperiului roman.
„Nu ştiu dacă v-aţi gândit vreodată că noi scriem latineşte, dar citim în slavonă”
Această limbă a evoluat în timp, atât în funcţie de propriile caracteristici, cât şi asimilând influenţe venite de la alte neamuri care s-au instalat în arealul lingvistic la care ne referim: în cazul Dunării de Jos[1], influenţele cele mai consistente sunt cele slave, din perioada de migraţie a slavilor către Peninsula Balcanică, dar mai ales din secolele îndelungate în care limba slavonă a fost limba de cult şi limba cancelariilor voievodale şi la nord de Dunăre, lăsând urme vizibile atât în fonetism, cât şi în vocabular. Acestor influenţe li se adaugă şi altele, minore, provenind de la migratori türcici sau germanici, ori de la neamurile vecine.
Este totuşi de semnalat faptul că toate aceste influenţe post-romane rămân la suprafaţă, iar limba română are constant o structură gramaticală în întregime latină. Ar fi de amintit multe amănunte interesante în această privinţă. Mă limitez la unul singur, care mi se pare dintre cele mai elocvente pentru natura şi particularităţile influenţelor slave în limba română: nu ştiu dacă v-aţi gândit vreodată că noi scriem latineşte – de la scribo-scribere, verbul latin care desenează actul de a nota în scris – dar citim în slavonă – de la verbul читать. Asta înseamnă înainte de toate că scrisul a continuat să fie practicat de daco-romani, dar şi că influenţa slavonă s-a exercitat mai ales prin intermediul liturghiei, care e prin excelenţă citită în veacul de mijloc.
Din idiomul daco-moesic, limba română a moştenit probabil unele fonetisme şi un număr foarte mic de cuvinte, mai puţin de 200. Dar, dintre acestea, trebuie să le remarcăm pe cele care se referă nu numai la nume de locuri şi mari ape curgătoare – Olt, Mureş – ci şi pe cele care desemnează instituţii fundamentale ale înrudirii, proprietăţii rurale libere şi transmiterii ereditare a acesteia – vatră, moş, moşie, moştenire, copil – dovedind astfel că războaiele dacice se încheiaseră cu decapitarea, nu cu exterminarea comunităţilor locale de daci şi geţi. Seria derivatelor de la moş – moşie, moştenire, moşnean – ori un cuvânt ca vatră, indisolubil legat de sacralitatea spaţiului domestic, atestă dăinuirea unor comunităţi rurale structurate, a proprietăţii funciare private şi a regulilor de transmitere a acesteia, chiar şi după ocuparea teritoriului şi probabila decimare a aristocraţiei sacerdotale şi războinice din noua provincie.
Înainte de a merge mai departe, trebuie să fac o observaţie: actualul teritoriu al României, precum şi ariile învecinate de la vest, est şi sud, au fost populate înainte de cucerirea romană nu doar de daci, ci şi de geţi. Încă de la Tocilescu şi Pârvanxe "Pârvan" \i, s-a considerat, explicit sau implicit, că afirmaţia lui Pliniu cel Bătrâxe "Plinius cel Bătrîn" \in, după care Dacixe "Daci"ar fi numele latin al neamului pe care grecii îl numeau Getaixe "Getai"este adevărata, dacă nu cumva chiar unica explicaţie a dublului nume purtat de autohtonii din ţinuturile carpato-dunărene, drept care aceştia au fost numiţi, în toate limbile moderne, „geto-daci”. Paradigmatic, opera fundamentală a lui Pârvan poartă titlul Getica şi subtitlul O proto-istorie a Daciei.
Retorica naţional-comunistă a extras din această terminologie tema unităţii de nezdruncinat, pe care a declinat-o în cele mai diverse variante de spaţiu şi timp, conferind sistematic surselor arheologice o determinare etno-istorică subsumată acestei obsesive unităţi geto-dace şi interzicând brutal orice discuţie în jurul celor două nume antice.
Geţii, în ţinutul dinspre gurile Dunării, dacii, în regiunile dinspre Pannonia
Mircea Eliadexe "Eliade" \ieste unul dintre foarte puţinii savanţi care nu doar că acceptă să opereze cu două entităţi etnice distincte, ci construieşte, pe temeiul acesteia, o nouă lectură a istoriei lor, presupunând că daciixe "dacii"reprezentau la origine o confrerie iniţiatică de războinici. Numele pe care îl purtau, Dacixe "Daci", Daoi, poate şi Daha, s-ar explica etimologic pentru Eliade în relaţie cu i-e *dhau - a sugruma, a sufoca, de unde ar proveni şi numele illir al lupului, dhaunos, ca şi cel frigian, citat de Hesychios, daos. Dacii ar fi, aşadar la origine, nu un etnonim, ci numele unei confreriixe "confrerii"iniţiatice de oameni-lupi, o minoritate specializată în furor bellicusxe "furor bellicus"care îşi impune superioritatea şi, în timp, chiar numele, asupra masei de geţi[2].
Nu existenţa unor confreriixe "confrerii"de războinici – a căror tradiţie este prezentă în întreaga arie indo-europeană – este de contestat, şi nici măcar ipoteza că unele dintre aceste confrerii şi-ar fi luat numele de Daoi, Daha sau Dacixe "Daci"în sens de „lupi”. Dar textul lui Strabon xe "Strabon" \ieste cât se poate de clar. Strabon atribuie romanilor distincţia corelată dintre cele două nume latine ale Dunării, Istros şi Danubiusxe "Danubius", şi între cele două grupuri înrudite şi vorbind aceeaşi limbă – geţii în ţinutul dinspre gurile Dunării („pe care romanii îl numesc Istros”), iar dacii – în regiunile dinspre Pannoniaxe "Pannonia", unde tot ei, romaniixe "romanii", numesc acelaşi fluviu Danubius. Probabil pe urmele lui Poseidonios, Strabon scrie explicit că deosebirea dintre geţi şi daci „dăinuie din vechime”, ek palaiou, şi că „geţii sunt cei care sălăşluiesc înspre Pont şi spre răsărit, iar daciixe "dacii"sunt cei din partea opusă”, tanantia, „spre Germania şi spre izvoarele Istrului”[3].Strabon respectă această distincţie şi când vorbeşte despre Burebista, aner Getesxe "aner Getes", şi cu privire la deportarea din iniţiativa lui Aelius Catusxe "Aelius Catus", generalul roman din vremea lui Augustusxe "Augustus", a celor 50.000 de somata dincolo de Dunărxe "Dunăre"e.
Autorii de expresie latină, de la Ciceroxe "Cicero"la Ovidiuxe "Ovidiu" \i, utilizează în genere şi ei numele de geţi, Getae, în unele cazuri probabil fiindcă acesta era, încă de la Herodotxe "Herodot" \i, etnonimul pe care erudiţii lor predecesori îl puseseră în circulaţie, sau, în cazul lui Ovidiu – care, silit de împrejurări, dobândeşte o cunoaştere directă a populaţiilor de la Dunărxe "Dunăre"exe "Dunărea" \t "See Istrul" \ia de Jos – fiindcă aşa îşi spuneau tracii pe care poetul i-a întâlnit în exilul lui tomitan. Etnonimul locuitorilor ţinutului ponticxe "pontic"în opera din exil a Sulmonianului este invariabil unul singur, Getae[4]. În generaţia următoare, Lucanus deosebeşte mereu pe geţi de daci, chiar dacă îi aminteşte laolaltă ca pe o dublă primejdie simultană: „hinc Dacusxe "Dacus"premat, inde Getes” („aici ne împinge dacul, dincolo, geţii”)[5].
Abia Pliniu cel Bătrâxe "Plinius cel Bătrîn" \in, simplificând în excesxe "exces", avea să scrie „Getae, Dacixe "Daci"Romanis dicti” („Geţii, pe care romaniixe "romanii"îi numesc daci”), dar până şi el, în imediata continuare a frazei abia citate, continuă prin a preciza că, „în părţile mai de sus, între Dunărxe "Dunăre"e şi Pădurea Hercinică, până la lagărele de iarnă de la Carnuntum, în Pannoniaxe "Pannonia", şi la hotarul cu germanii, câmpiile şi şesurile sunt ale sarmaţilor iazygi, dar munţii şi pădurile sunt ale dacilor”[6].
Utilizarea numelui de Daci – precumpănitor de către autorii latini – provine probabil din variante mai mult sau mai puţin oficiale ale unor rapoarte militare – Comentariile lui Caesarxe "Caesar", Res Gestaexe "Res Gestae"Diui Augusti– sau din texte literare care se referă la evenimente strict contemporane. Etnonimul Getae continuă însă să fie utilizat distinct, mai ales cu referire la locuitorii ţinuturilor de la sud de Dunărxe "Dunăre"e, sau atunci când e evocată tradiţia erudită despre aceste teritorii de la sud de Carpaţi.
În mod aparent paradoxal, tocmai războaiele lui Domitianxe "Domitian"şi Traianxe "Traian"duc până la capăt echivalenţa între geţi şi daci, astfel încât evenimentele oficial numite „războaie dacice” vor fi evocate de Critonxe "Criton"într-o operă scrisă în greceşte cu titlul Getika. Datorită acestei opere, şi mai ales datorită Geticelor lui Dionxe "Dion" \idin Prusa, numele Getaixe "Getai"/Getaeajunge să denote nu o realitate etnică distinctă, ci ipostaza arhaică a poporului dac supus de Traian: abia acum, în pragul prefacerii lor decisive în daco-romani, putem vorbi în mod legitim de geto-dacixe "Dacia".
Ba modele de pietate şi asceză, ba exemple de desfrâu şi exces
Care sunt sursele care vorbesc despre daci?
Am consacrat un întreg volum înregistrării şi comentării acestor izvoare[7]. Sursele referitoare la geţi sunt destul de numeroase, dar derivă, aproape toate, chiar şi cele de la autorii creştini din sec. III-IV p.Chr., de la Herodot, care, în trei paragrafe ale cărţii a IV-a a Istoriilor sale, aminteşte despre geţii athanatizontes, „cei care practică rituri de nemurire”, şi care au încercat fără succes să i se opună lui Dareios[8]. În sec. II p.Chr., geţilor /dacilor li se consacră câteva scrieri a căror pierdere e cu atât mai gravă, cu cât au toate şansele să derive măcar în parte din observarea directă a populaţiei transdanubiene: Commentarii de bello Dacico ale lui Traian însuşi, Getika lui Criton, medicul de campanie al lui Traian, care l-a însoţit pe împărat în războaiele cu dacii şi şi-a publicat apoi însemnările; e posibil ca şi opera omonimă Getika – datorată marelui orator Dion din Prusa, contemporan şi el cu Traian şi cu războaiele acestuia – să conţină nu doar tradiţii preluate de la alţi autori, ci şi unele observaţii directe.
Cum sunt văzuţi dacii în istoria antică universală?
Depinde cine scrie aceste istorii. În Antichitate, geţii – uneori chiar şi dacii, dar în mult mai mică măsură – reprezentau pentru autorii care îi aminteau mai ales o paradigmă etică. În mod aparent paradoxal, ei treceau când drept modele de pietate şi asceză, când, dimpotrivă, ca exemple de desfrâu şi exces. Acest paradox derivă în ultimă instanţă din viziunea anticilor despre ţinuturile de la marginea lumii, considerate locul predilect al exceselor, fie în rău, fie în bine. În perioada post-antică, geţii, confundaţi cu goţii, erau prezentaţi ca strămoşi, rând pe rând, ai neamurilor germanice, dar şi ai vizigoţilor din Spania, apoi ai suedezilor sau ai saşilor din Transilvania.
Târziu, în secolul al XIX-lea, ei încep în fine să fie revendicaţi de naţiunile moderne formate în vechile vetre ale tracilor – românii şi bulgarii. Tratatele şi manualele elaborate de şcolile de cercetare aparţinând acestui spaţiu acordă şi azi o importanţă destul de mare antichităţilor getice şi dacice; arheologii din Europa mai cu seamă nu au încetat să studieze vestigiile civilizaţiilor tracice. În Occident însă, publicul larg, şi chiar o parte importantă a celui savant, nu acordă niciun fel de atenţie acestor probleme.
În 1924 încep primele cercetări arheologice sistematice
Cum şi când s-au efectuat în ţară principalele săpături legate de daci? Se mai sapă şi astăzi?
Respectând distincţia pe care am enunţat-o mai sus, voi spune că, după descoperirile din secolul al XIX-lea, din vremea lui Bolliac şi Odobescu, primele cercetări sistematice ale antichităţilor getice i se datorează lui Vasile Pârvan, care a condus şantiere mai ales pe linia Dunării şi în Dobrogea, multe continuate apoi de Ion Andrieşescu. Cercetările sistematice consacrate monumentelor dacice din sudul Transilvaniei au fost şi ele iniţiate la îndemnul şi cu sprijinul lui Vasile Pârvan, de către secţiunea arheologică a Institutului de Antichităţi Clasice a Universităţii din Cluj şi secţia pentru Transilvania a Comisiunii Monumentelor Istorice (înfiinţată în martie 1921, ca urmare a Legii pentru conservarea şi restaurarea monumentelor istorice din 28 iulie 1919).
În 1924, D.M. Teodorescu începe primele cercetări arheologice sistematice; organizează prima campanie de cercetări topografice arheologice în zona munţilor Orăştie. Obiectivul acesteia era „...cercetarea amănunţită în vederea unor viitoare explorări arheologice intensive, a importantelor şi până la un punct enigmaticelor ruine de aşezări şi întărituri antice de pe culmile munţilor din partea de sud a judeţului Hunedoara...”.În 1928 – tot sub auspiciile Comisiunii Monumentelor Istorice – sunt iniţiate primele cercetări sistematice în cetatea dacică de la Căpâlna, din colectivul de cercetare făcând parte C. Daicoviciu, Al. Ferenczi, M. Macrea şi I. Berciu, iar între 1942 şi 1947, Universitatea din Cluj organizează o serie de cercetări la Costeşti şi Grădiştea Muncelului, sub conducerea lui Constantin Daicoviciu.[9]
După Al Doilea Război Mondial, Institutele de Arheologie ale Academiei Române de la Bucureşti, Cluj şi Iaşi, universităţile din aceste mari centre, precum şi numeroasele muzee naţionale ori judeţene au continuat an de an cercetările pre- şi proto-istorice pe o scară mult mai largă. În Munţii Orăştiei, unde arheologii de la Cluj au obţinut rezultate excepţional de interesante, s-au amplificat mult cercetările, ducând la descoperiri de o valoare deosebită; de exemplu, doar în 1954, s-au cercetat cetăţile de la Blidaru, Costeşti şi Grădişte/Sarmizegetusa Regia, precum şi zona din împrejurimile acestora. Dintre principalele descoperiri ale campaniei ar fi de amintit: dezvelirea aşa-numitei „terase cu oale pictate”, unde au apărut numeroase fragmente de ceramică dacică de lux pictată, vase de sticlă şi unelte de fier, dar şi celebrele fragmente din vasul cu inscripţia DECEBALVS PER SCORILO, precum şi opt cuptoare pentru redus şi topit minereu. Cercetările – conduse multă vreme de Constantin Daicoviciu, urmat de Hadrian Daicoviciu şi apoi de Ioan Glodariu – au continuat cu mare intensitate până spre 1975, devenind apoi victime ale subfinanţării care continuă – dacă nu cumva chiar se agravează – până în zilele noastre.
„Regimul nu avea nevoie de ştiinţă, ci doar de propagandă”
Când şi unde au fost alocate cele mai importante fonduri pentru diferitele şantiere dacice? Care au fost principalele descoperiri exploatate în discursul comunist?
Anii de după război, din 1948 până către 1975, au fost cei mai „bogaţi” ani pentru cercetările de teren. Autorităţile politice aveau obiectivul de a rescrie istoria naţională în termenii materialismului istoric, şi pentru asta aveau nevoie să dovedească superioritatea culturii materiale, create de oamenii simpli, asupra culturii spirituale pe care o promovau mai cu seamă elitele; tot aşa, primatul istoriei economice şi sociale asupra celei politice era consonant cu descoperirile materiale oferite de arheologie. În fine, dar nu în ultimul rând, arheologia dacică sublinia importanţa populaţiei cucerite în vremea lui Traian de către „cotropitorii” romani. Anii ’70 sunt tot mai invadaţi de versiunea ceauşistă a acestei teze, de reînvierea curentului de exaltare a tradiţiilor traco-dacice, moştenit de naţional-comunişti de la legionari. Dar – alt aparent paradox – cercetarea ştiinţifică a vestigiilor dacice este tot mai puţin finanţată, ajungându-se ca, spre 1989, cercetările de pe toate marile şantiere arheologice să fie practic sistate din lipsă de fonduri. Regimul nu avea de fapt nevoie de ştiinţă, ci doar de propagandă.
Cum a apărut mitul dacilor?
Miturile referitoare la excelenţa moral-religioasă a geţilor, şi, prin extensie, a dacilor, sunt schiţate încă din a doua jumătate a secolului XIX – cu brio, de pildă, în câteva poeme postume ale lui Eminescu[10], dar se cristalizează mai ales în generaţia auditorilor lui Pârvan, şi anume nu atât la istoricii şi arheologii formaţi de acesta, cât printre tinerii filosofi, teologi sau literaţi influenţaţi de Pârvan. Extrema dreaptă intelectuală ajunge repede să afirme că elementul esenţial în etnogeneza românilor nu ar fi cel latin, ci doar cel traco-dacic, care ar fi fost vorbitor de latină înaintea romanilor înşişi[11]. În ciuda faptului că această teză s-a dovedit imposibil de demonstrat cu argumente ştiinţifice, ea continuă să fie vehiculată de tracomani de toate nuanţele, de la Iosif Constantin Drăgan la dr. Napoleon Săvescu.
Şi direct, dar şi prin intermediul „naşului” său în PCR, Ion Popescu Puţuri, Nicolae Ceauşescu este cu atât mai influenţat de tezele tracomane, cu cât ele răspundeau trufiei sale primare şi unui naţionalism elementar care îl anima sincer. La Institutul de Istoria PCR s-a aglutinat un nucleu agresiv filo-dacic şi mai ales anti-roman, ale cărui opinii pot fi regăsite în paginile publicaţiei oficiale a institutului, care, prin anii ’70, îşi extinde subit aria de interes, de la istoria contemporană la pseudo-preistorie şi pseudo-lingvistică traco-getică. În fapt, aşa cum sugerează şi Katherine Verdery[12], era vorba de o luptă pentru putere, în care Institutul de Istoria PCR voia să-şi subordoneze întreaga cercetare istorică din România.
„Epoca ceauşistă se distinge prin exaltarea regilor «geto-daci»”
Cum au fost exploataţi dacii în timpul lui Dej? Dar în timpul lui Ceauşescu? Şi cum au fost integraţi Burebista şi Decebal în discursul regimului, cu ce diferenţe?
Între 1948 şi 1958, o epocă pe care aş numi-o stalinistă acută, teoria prescria teza primatului maselor faţă de personalităţi, aşa că se putea vorbi doar de daci în timpul lui Decebal sau de geţi în epoca lui Burebista. La asta se adaugă şi un aspect mai rar invocat de istorici, anume tensiunile dintre şcoala arheologică şi istorică de la Cluj, dominată de personalitatea lui Const. Daicoviciu, şi restul arheologilor, mai ales cei bucureşteni. Daicoviciu susţinea că, încă din vremea lui Burebista, geţii devin o componentă secundară şi în ultimă instanţă asimilată de daci, al căror centru este încă de la începutul sec. I a.Chr. ansamblul din Munţii Orăştiei. Acest punct de vedere e contestat de Radu Vulpe, care localizează la Popeşti, în Muntenia, capitala tatălui lui Burebista, Argedava, menţionată într-o inscripţie greacă de la Dionysopolis; un deceniu mai târziu, Dumitru Berciu revendică aceeaşi dignitate pentru citadela de la Ocniţa, în Oltenia. Situaţia se va complica în anii ’80, când apare o inscripţie conţinând toponimul Argedava în Dobrogea, lângă Histria.
Epoca ceauşistă se distinge prin exaltarea regilor „geto-daci” şi a unităţii de limbă şi civilizaţie a acestora pe întreg teritoriul actual al României – şi, mai în şoaptă, mult dincolo de hotarele actuale ale statului român, până la Balcani, la Olbia (Odessa de azi) şi la Dunărea de mijloc. De aici şi ideea de a celebra cei 2050 de ani de la „întemeierea statului dac centralizat” cu prilejul Congresului Mondial de Istorie organizat la Bucureşti în vara anului 1980. Nu mai aduc în discuţie nici calcului extrem de şubred al anilor, nici lipsa de legitimitate a ambelor calificative ale acestui stat, care nu era nici centralizat, nici dacic. Festivităţile urmăreau nu cunoaşterea adevărului istoric – deloc lipsit de interes – ci un statut superior al României ceauşiste în ochii lumii savante.
Decebal nu a fost uitat nici el, dar figura lui era tragică, nu biruitoare. Ambii regi au avut parte de filme istorice datorate eternului Sergiu Nicolaescu, cu false reconstituiri care pot provoca ilaritatea, dacă nu chiar disperarea unui istoric. Ambii regi fac şi azi obiectul unor evocări fanatice în diferite medii, de la emisiuni TV la publicaţii diverse şi zeci de pagini de internet. Am trăit mult prea mulţi ani sub apăsarea ucazurilor istoriei oficiale ca să-mi doresc ca asemenea manifestări, chiar dacă nu au nicio bază ştiinţifică, să fie cenzurate. Îmi doresc însă ca, împreună, istorici profesionişti, scriitori, ziarişti şi istorici amatori, să convenim asupra unor reguli de bază ale argumentării care să nu lase atâta spaţiu pe mâna semidocţilor.
--------------------------------------------------------------------------------
[1]V.I. Fischer, Latina dunăreană. Introducere în istoria limbii române, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1985.
[2]Mircea Eliadexe "Eliade" \i, Dacii şi lupiixe "lupii"(1959), De Zalmoxis a Gingis Khanxe "Zalmoxis", pp. 11-29.
[3]Strab. 7.3. 12.
[4]Ouid. Trist. 1.5.62; 1.10.14; 1.2.191; 3.3.6; 3.9.4; 3.10.5; 3.13.14; 16; 3.14.42; 48; 4.1.67; 4.6.47; 4.8.26; 4. 10.110; 5.1.1; 46; 5.2.68; 5.3.8; 11; 5.5.28; 5.7.11; 13; 5.7.52; 5.10.38; 5.12.10; 5.13.1-2; 5.3. 22; 5.7.17; Ex Pont.1.1.2; 1.2.77; 108; 1.5.12; 62; 66; 74; 1.7.2; 1.8.6; 15; 1.9.45; 1.10.32; 2.1.9: 2.2.67; 2.7.1; 31; 2.10.30; 50; 3.2.37; 3.4.91-92; 3.2.40; 46; 103; 3.5.6; 28; 45; 3.7.19; 3.9.132; 4.2.2; 21-22; 4.3.51-52; 4.4.7-8; 20; 48; 4.8.84; 4.9.78; 4.10.2; 70; 4.13.18; 19; 4.14.14; 4.15.40; v. şi Ronald Symexe "Syme", Problems about Janus, 1979 = Roman Papers III, Oxford 1984, p. 1188; id. History in Ovid, Oxford 1979; Alexander Podossinov, Ovid’s Dichtung als Quelle für die Geschichte des Schwarzmeergebiets, (Xenia, Heft 19), Konstanz 1987.
[5]Lucan. Phars. 2.54, cf. 2.296.
[6]Plin. NH 4.12.(25) 80.
[7]Zoe Petre, Practica nemuririi. O lectură critică a izvoarelor greceşti referitoare la geţi, Polirom, Iaşi, 2004.
[8]Zoe Petre, op. cit.; Dan Dana, Zalmoxis de la Herodot la Mircea Eliade. Istorii despre un zeu al pretextului, Polirom, Iaşi, 2008.
[9]http://www.cimec.ro/Arheologie/Cetatile-Dacice-Muntii-Orastiei/intro.htm; H. Daicoviciu, Şt. Ferenczi, I. Glodariu, Cetăţi şi aşezări dacice în sud-vestul Transilvaniei, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989, p. 159 - 164.
[10]Zoe Petre, Le mythe de Zalmoxis, « AUB-ist. », 43, 1994, 23-35.
[11]V. cu detalii şi bibliografie Dan Dana, op. cit., pp. 293- 417.
[12]K. Verdery, National Ideology Under Socialism: Identity and Cultural Politics in Ceausescu's Romania, Berkeley and Los Angeles: University of California Press 1991; ead. Compromis şi rezistenţă, Humanitas, Bucureşti 1994.
Da click aici ca sa vezi totul!VREI SA-I INTALNESTI? cin s-aseamana s-aduna la facebook peromaneste
19 comentarii:
indoieli
Va referiti mereu la surse scrise pe care apoi le contestati, la dictatura lui Ceausescu care a falsificat istoria punand-o in slujba propagandei comuniste (apropo,nu el a scris cartile de istorie,erau tot niste istorici ca si azi,doar stapanul era altul!) si la nevoia noastra ca popor de a avea o apartenenta,o identitate,deci ne agatam de ce gasim,de daci...
Insa de cercetat nu cercetati nimic ba chiar se ascunde si ce ar fi evident!
Cati istorici lucreaza in santierele arheologice din muntii Orastiei? va raspund tot eu,NU EXISTA ASA CEVA!
Cetatile dacice sunt la discretia oricui vrea sa distruga si sa jefuiasca,totul e lasat intentionat prada distrugerii si uitarii....Accept ca filmele despre daci au fost destul de tendentioase,ca toate filmle istorice din ''epoca de aur''dar voi istoricii nu faceti nimic sa schimbati asta,nu puneti nimic in loc,nu veniti cu argumente corecte,lasati totul ingropat bine in pamant,poate uitam cine suntem si vin altii si ne spuna...daca nu se intampla deja asa!
-am zis că toate sînt
N-am zis că toate sînt daco-tracice, doar am subliniat ideea că nimic nu-i atît de simplu pe cît pare. Tîrg e un cuvînt misterios, prezent în limba vechilor iliri și veneți. Orașul Trieste se numea în antichitate Tergeste, adică compus din ilirul „terg”- tîrg și „est”- loc. Caută istoricul etimologic complet al cuvîntului că-i interesant.
Numeralul „sută” e considerat în unele cercuri dacic și e mult mai inteligent argument de către Sorin Paliga în cărțile sale.Omul e lingvist de profesie, specializat în slavism, deci cine poate judeca mai bine?
Numeralul „patru” e consemnat în antroponimia tracică astfel: Ketriporis(Duridanov,tracolog). Albanezii au katër, letonii četri, lit. keturi iar latina quattuor. Unde crezi că ar fi fost numeralul nostru dacă nu trecea prin transformările clasice: ct>pt, c>p?
Am pus un semn de întrebare în dreptul „iezerului” deoarece face notă distinctă în studiul toponimic al ilirilor dalmați.A stîrnit cîteva dezbateri asupra caracterului satem sau centum al unei părți din iliri, deoarece toponimul în cauză(ce conținea particula „ezero”) prezintă clar forma satem comună cu slava.
Hai să zicem că Bătrîn vine din veteranus,dar de ce nu a păstrat sensul militar? Albanezii au moștenit trei cuvinte din aceeași rădăcină IE(„wet”) ca și latina: i vjetër - bătrîn de ani, vjet= an și încă un coradical cu românescul „vătui”. De ce mă rog nu putem accepta că și traco-dacii aveau acest cuvînt?
Dioscuride menționează mai multe numiri de plante dacice, printre care și acest bodhala- limba boului. Mai e și kineboila- mărul cîinelui. Atunci de ce nu putem accepta paternitatea acestor două numiri(cîne/cîine și bou) la moștenirea traco-dacică?
Numeralul „trei”/ „tri” e printre cele mai stabile forme în mai toate limbile IE; e prezent în toponimia traco-dacică: Triphulom, tribales.
Caută situl lui Pokorny în care sînt analizate mii de cuvinte IE; acoperă o gamă largă de corespondențe lexicale: de la toharienii Asiei centrale pînă la ultimii vorbitori de gaeltach din Irlanda, de la vikingi și baltici la avestani și sanscriți.După aceea ia la puricat cărțile lui Russu legate de traci,Duridanov dacă găsești,Vinereanu sau S.Olteanu și tot ce găsești despre tracologie.
Un exemplu: verbul a ridica(var: a rădica, a ardica) e scos dintr-un cuv.lat. eradicare(a dezrădăcina),dar nu spun nimic de celticul ardh= înalt sau lat. arduus-abrupt, ridicat, înalt, laborios.
Doar pentru că sensurile noastre nu se mulează perfect pe calapodul latin sînt în stare să inventeze orice.
Duridanov găsește că tracii aveau verbul „a ține” la fel ca italicii, adjectivul griv sau „ang” la fel la lat.angulum.
PS: nu am proprietate intelectuală asupra cuvîntului „sfertodoct”.
Cuvintele din substrat sînt mult mai multe decît ce s-a subliniat pînă acum și doar necunoașterea directă a graiului dacic și reaua voință a unor latiniști le menține la subsolul cercetării. Multe cuvinte uzuale au dublă etimologie, chiar triplă uneori: bou e inclus în numele unei plante dacice(„bodhala/budhala-limba vacii/boului), chiar forma bour(rotacizată) e prezentă la cîteva popoare înrudite cu dacii.
Unele numerale cum ar fi doi,trei, patru(chetri), o sută, verbul a ridica(arhaic la timoceni „a ardica”,lat.arduus,celt.ardh-înălțime,pădure..de aici ung.erde-pădure și romîn rediu,deci intermediar IE ,nu finougric.Ardeal e numire locală probabil), a deretica(timocenii și moroșenii din nordul Tisei „a dereca),mic-mare,măhălos-matahală,tărg/tîrg(vine din vb.a tîrgui/negocia,coradicale baltice din vb.a vorbi/parlamenta..căutați un dicționar baltic),bumbi(nasturi, din IE bamb-round object, ind.bimba-sferă, sl.boba), baci/bade/bătrîn(), mîrțînă(ie mark'-cal,iapă..sau mai probabil murg), moacă(ie smekru-bărbie,alb.mjekër ,lit.smekru)și probabil mutră(graiurile noastre schimbă c cu t uneori), mușcoi(catîr, ie musk-măgar, coradicale în dicț.lui Hesychius), sculă(organ genital, coradical proto-alb.skuja, azi transf.în hu/hî-stake,pole,penis,picket și la noi, scai scăios,sculă/unealtă),perlă(cenușă, alb.prush)buș,bușeală,a zbiera/barangă/balangă(ie bhel-a țipa)bivol(var.bihal/bihar dacic *bifal)a dubăi/dubeală/dubălar(lit.dobti-a bate și nu slav dabu-stejar//ie dab- a lovi,răni,a trage,a scoate),beldie, bălărie,băliu,boală/bală(cuv.sanscritbala-boală,forță),brudină (bac)și derivatele sale sînt recunoscute în tracologie drept autohtone, boandră/îmbondori(ie bhend-to tie)jilț(rîu, ie ghew-a curge a devenit dacic gel/gelt/get, tracic gelupara-fortăreața pe rîu, arm.get-rîu) băcie(stînă,tîrlă, ie woikos-așezare, lat.vicus,gr.oikos), baștină,a băciui,zbughi(forma traco-slavă a lat.a fugi), gușă,gușter,caraban,carîmb(ie karak- jăcaș,a jecmăni/a jefui(lit.zeklis),bălan/bîl/baloșă,chielm/pielm, chiceră,prichici, a dripăli,sufixul -andru,a văndrăli/hăndrăli(prezent în vechea prusacă ie wedo-a umbla lat.vado),nepot(prusaca avea nepots cu ac.sens și direct din IE,nu din latină)Gogă(conducătorul ceremonialului de ghicirii ursitului),popină,pupăză,hăbădic/hăbuci/prohab, bură,boscoană,basm, melc,melciu,sălătruc(lit.sulenktas-bent,crooked),cosițe(Cosînzeana,nume trace Cosingas,Koson,lat.Caesarius)cîrd/cireadăterpi/terpenie,stredie(fagure,ie (s)trud-a se umfla,abunda)strudiniță, caier,încăierare,vorbă/vorbi(ie wer- a vorbi și nu sl.dvora-curte)tărăbig(ie ter- tînăr),tărăboi/taragot/tărăși/tărtaș/turui/tare(ie tor/toro -loud,distinct,audible),culbec,zadră/zeadă(),zleamăn/zgleamăn(piatră funerară,movilă funerară, ie skal- rock,stone plate),lespede, tîrban(burdihan,stomac..direct din IE),tarbuș(caltaboș),muhai(căciulă prea mare), jilă(venă de cal,ie gwheia-venă,tendon),budală/budihace(ie bed-to swell),moș(ie an-relative,ancestor;lat.anos),iezer,strei(rasă de porci utohtonă,neagră),struj/sturz(IE trozdos),pădure(ie pet/peta- to strech out, lat.pando/passus),cherestea/ciritei(lit.giria-pădure,trac GIRI),tare/strașnic(ie stere/stre-strong,steady),cătur(aceeași etim.IE ca lat.cățel),cătun(pădurice,direct din IE koet-pădure,coradicale celtice și ossetine).
Sînt relativ sute de paralele și apropieri care se pot face.Putem pune un semn de întrebare în dreptul la o mulțime de cuvinte și fără să deranjăm mediul academic latinizant.Dacă dacii erau satem ca și slavii, și i-am avut vecini peste o mie de ani, e logic că avem un lexic comun venit pe filieră IE sau comune celor două graiuri.Nu-i nevoie să tragem spuza doar deasupra slavilor.Sînt multe cuvinte care n-au nicio logică în slavă dar se potrivesc cu balticii,altele sînt doar marginale prin bulgară sau sîrbă,dar e musai să fie slave.Lexicul comun albanezei și românei nu e studiat în amănunt și nu se ține seama că albaneza s-a modificat remarcabil în ultimii 1500 de ani.Diferența între rădăcinile lor proto-alb.reconstruite și ce au azi e imensă.Româna a păstrat mai bine substratul și fonologia.
Mai e și procesul metatezei de luat în seamă.Pentru cei care au studiat vocabularul nostru și cunosc limbile clasice,latina,greaca,au în română un caz excepțional de limbă foarte conservatoare.Uitați cît de frumos s-a păstrat lat.toxicus în toapsec sau lat.fraxinus în frapsăn.
Limba dacilor a fost capitală în dezvoltarea și ancorarea noastră pe acest teritoriu,Nu trebuie considerat doar substratul ăsta de 200 cuvinte sau numai regulile clasice de transformare spre străromână(rotacizarea,eliminarea lui b intervocal,c=p,ct=pt sau b=g:nebula=negura,rubus=rug etc.) deoarece dacii au fost integrați chiar și la o dată mult mai tîrzie ca sec V,VI ori chiar sec.VII odată cu lexicul lor probabil neafectat de regulile normale ale românei sau într-o mai mică măsură.
Genitivul în „i” („e”) e iar dacic conform studiului toponimiei și antroponimiei trace.Subiectul e mult mai complex și ar fi păcat să nu fie cunoscut de toți românii.
PS:cine naiba își poate rememora direct strămoșii de acum 2000 de ani în mod direct.Ce întrebare idioată!În mod sigur dacii au rol primordial,asta e clar și fără sfertodocții mediului academic sau de pripas.
Mereu ne vorbiti de surse scrise pe cre apoi le contestati (si atunci functiona propaganda ca si azi),de dictatura lui Ceausescu care a modificat istoria asa cum cerea acceeasi propaganda,(apropos, nu el a scris cartile de istorie ci tot niste istorici doar ca aveau alt stapan ca cei de azi...) si de nevoia noastra ca popor de a avea o apartenenta,o identitate si de a ne agata de ce putem,de daci.
Dar ce puneti voi in loc,cu ce veniti voi in plus,ce lucruri descoperiti?Va intreb cati istorici lucreaza pe santierele arheologice in muntii Orastiei? va raspund tot eu: NU EXISTA ASA CEVA! si in toata tara e la fel,sunt lucruri prea evidente care zac in pamant,aproape ca se vad cu ochiul liber,de ce nu va intereseaza sa aflati ?
Iar acele vestigii raman la discretia oricui vrea sa distruga sau sa jefuiasca,totul este abandonat,clasat, lasat prada uitarii,poate uitam cine suntem si vin altii straini sa ne spuna...daca nu se si intampla deja!
Accept ca filmele cu daci au foarte tendentioase,ca toate filmele istorice din ''epoca de aur''dar cred ca astfel de filme se fac in toate tarilrile,raman niste filme de fictiune,oamenii asteapta inca sa citeasca adevarurile istorice in carti,si daca se poate cat mai devreme,in scoli ... numai ca astfel de carti nu se scriu...DE CE?
In schimb avem parte de o gramada de articole care ne spun ca suntem o populatie,un mozaic de prea multe populatii sa mai avem ceva de la stramosii nostrii,si de altfel nici nu ne putem numi popor!....asa o fi daca putem inghiti asa ceva!
istorici!?
si ce e rau in faptul ca unui popor i s-a bagat in cap ca stramosii sai sunt dacii?
azi tinerele generatii nu mai au nici un reper, motiv pentru care sunt total dezorientati.chestia cu globalizarea e clar ca reprezinta un joc de interese care nu serveste nici unei natii.atunci,oare cui serveste?
problema e ca istorici care au mincat o piine buna pe vremea lui Ceausescuazi au dat-o la intors.nu sunteti cam curve,mai istoricii lu peste?
Autorul... cine e autorul articolului?aaa... da... distinsa doamna Zoe Petre.
Poate ne explica de ce apar Dacii in analele France anii 700 - 800 dupa Christos?
"Existau două regimente româneşti de infanterie numite grănicereşti în armata habsburgică, unul la Făgăraş şi celălalt la Năsăud. Batalioanele celor două regimente erau denumite falange, „phalanx valahica prima, secunda, tertia” această denumire găsindu-se în mai toate ordinele de zi ale armatei austriece între 1796 şi 1866."
Nu stiu daca a intrebat vre-odata acesta dinstinsa doamna un taran de pe la munte : de unde esti bade?
Raspunsul in 99% din cauzuri e invariabil : D'aci!
Noroc ca avem stramosi mai noi, chipurile... unguri, slavi, greci...
Iorga despre istorici
"[...]N. Iorga spunea: cu această direcţie s-au format profesori secundari de istorie de o mediocritate convenabilă; cu durere, însă, e silit cineva să constate că numărul lucrătorilor ştiinţifici ieşiţi din universităţile noastre e cu totul fără însemnătate. Dacă nu pe toate terenurile, în istorie, desigur, regresul faţă de ce se producea altădată e incontestabil. Autodidacţii entuziaşti de odinioară, ducându-se, nu lasă decât locuri goale (14, p. 74)."
http://www.gandirea.ro/getica-studiu-introductiv-de-gabriel-gheorghe/
Toate neamurile au o perioadă istorică care le atrage mai mult decît altele: ungurii visează la Ștefan (Waik) al lor și perioada dualistă, grecii la clasicismul lor antic, italienii la Roma, capitala universului lor, noi mizăm pe daci, puternici și războinici, pe marea unire, un episod remarcabil, și cîteva personalități care au clădit ceva.
Ce-i rău să admiri un popor atît de măreț, care reduceau minereuri de fier în cantități impresionante, aveau bogății în aur care trezeau pasiuni nebune romanilor,stăpînii Europei „civilizate”? Ca fapt divers, s-au dezgropat scoabe și cuie care aveau puritate peste 98%.
Aveau un calendar extrem de precis,semn că aveau o tradiție îndelungată în ale astronomiei.Medicii daci erau extrem de căutați chiar și în legiunile Romei; făceau trepanații cu succes, vă dați seama? Aveau instrumente chirurgicale și cunoșteau destule plante de leac încît se inspirau și grecii.
Fierăria lor conținea același instrumentar care se folosea și-n sec.XVIII.
Au distrus militar și politic pe celții care au cucerit Roma la un moment dat, au supus orașele pontice și aveau un sistem religios original.
Aveau preoți și mercenari care străbăteau lumea pînă în Egipt înainte de cucerirea romană.Au primit creștinismul în mod natural, fără tumultul violent al instituțiilor romane și grecești (păgîne) de mai tîrziu.Au fost episcopi traci și preoți, sfinți traci, au tradus parte din Biblie în tracică la un moment dat.
Și azi se cîntă în biserică cu tonalități de sorginte frigiană/tracică.Te deum e compus de un străromân din zona Timocului de azi. Tot un străromân, Cassian, a întemeiat monahismul european în Apus și Dionisie Exigul a stabilit numărarea anilor pornind de la Hristos, pe care îl are o planetă întreagă.
Traco-dacii ăștia își merită cu vîrf și îndesat atenția pe care o primesc azi.Din păcat, voi istoricii, ați devenit o gașcă de cîrcotași care nu-și cunosc meseria sau, mai rău, menirea.
În loc să înălțați sufletește pasionații de istorie, tinerii care încă-și mai iubesc rădăcinile lor istorice de neam și pământ, vă prefaceți în simpli pamfletari de ocazie.
Vedeți bine ca istoric cum se destructurează toate valorile sănătoase peste tot în țările așa zis capitaliste, moderne și civilizate.Voi în schimb ce faceți ca să îndreptați situația? Cum vă respectați voi ca profesioniști, ca oameni educați? Ce dați generației ăsteia debusolate?
Apropo de capital genetic diluat, ca să știți măcar: testele genetice făcute de americani în ultimul deceniu stipulează că mare parte din populația antică,chiar neolitică, prezintă mari asemănări cu populația de azi a României.Bineînțeles că nu se vorbește în termeni de puritate sau alte drăcii naziste,dar, de bine de rău, majoritatea românilor au rădăcini clar autohtone.Așa că, orice ați spune, nu sîntem aduși aici de-a valma, dar nu sîntem nici vița cea mai pură a umanității.Nici nu-i de dorit asta, consagvinitatea e un pericol grav pe care și anticii știau să-l evite.Mă uit la clanurile albaneze medievale cît de atent își selecționau partenerii în funcție de istoricul pe șase generații în urmă,cel puțin.
PS: scrieți ceva înălțător despre poporul ăsta sau despre moșii noștri sau nu mai publicați nimic.Dacă n-aveți nimic folositor sau pozitiv de comunicat, mai bine păstrați liniștea.
Stimata Doamna
Cozi de topor-este o exprimare precomunista cu efecte peste timp.A facut cineva o analiza a genelor ca sa infirme sau sa afirme ipoteza continuitatii daco-romane pe teritoriul dintre Cimpia Panonica Spatiul Intercarpatic si tarimurile de la nord de Dunare?Cel putin in Ungaria(imi cer scuze pentru comparatie conationalilor mei de origine maghiara nu vreau sa arat disrespect) o organizatie guvernamentala a initiat un studiu el genelor populatiei maghiare cu respect la aparteneta genelor umane ale populatiei ungro-finice.Rezultatul- doar 5% din gene reprezinta aprtenenta la ungro-finici!Nu pot sa nu fiu de acord cu politizare comunista a istorie insa cu respect pentru inaintasii nostrii trebuie sa ne gindim de doua ori la ceea spunem.Probabil ca n-ati invata la scoala despre Acuzativ,Genitiv Vocativ si lipsa latinului ABLATIV.dasi este o corelatie intre gramaticile celor doua limbi.Nu stiu cine plateste pentru scrierea unor asemenea articole insa pentru mine nu sinteti de cit o coada de topor in mina tuturor care urasc Romania si pe romani!
Saptamana aceasta, savantii francezi ( rude bune cu savantii sovietici ) au descopeit arborele genealogic al presedintelui francez Nicholas Szarkorzi , potrivit acestora stramosul presedintelui frantei este micul gigant , GALUL , ASTERIX. Iar Jacques Chirac este urmasul lui OBELIX . Ar trebui sa ne intrebam de ce sunt atat de putine scrieri din epoca dacica, oare nu ar putea avea dreptate dl. Dan Oltean in lucrarea domniei sale ( Religia Geto-Dacilor ) cand afirma ca religia ,le interzicea dacilor sa isi pastreze cunostintele in scris( acestea fiind transmise prin viu grai ) , obicei nu foarte laudabil , dar pastrat in toata istoria lor de catre romani, care nu au excelat in a scrie, nici macar propria lor istorie, lasandui pe alti sa o scrie ,ca si azi de fapt . In rest cercetarea arheologica a descoperit ca daci lasau in morminte , alimente ,vin, obiecte ale defunctului , alaturi de urna cu cenusa acestuia,iar intr-un vas se gasea , grau fiert indulcit cu miere ( o simpla coliva ) aceasta traditie fiind de fapt o pomana ,adica o simpla coincidenta care nu are nimic comun cu crestinismul venit din iudeia si care nu pomeneste nimic de astfel de obiceiuri . Concluzia este simpla , nu prea ne cunoastem bine stamosii , dar le pastram obiceiurile . P.S. de ,, furor dacorum,, nu avem ce vorbi, ca de sarja de la Robanesti , asaltul de la Moara Rosie , intrarea rosiorilor in Budapesta in 1919 , de Oarba de Mures , sau de Paulis nu trebuie sa vorbim,acestea fiind alaturi de , Posada , Rovine , Atacul de noapte,Vaslui, Codri Cosminului,Baia, Calugareni , asaltul Grivitei si luarea Plevnei si alte batali regizate de ,, anonimul,, Sergiu Nicolaescu. In rest , Adrian transmite cititorului...sanatate.
Tracii traiesc si astazi in tot spatiul Balcano-Carpatic :
http://www.eupedia.com/europe/origins_haplogroups_europe.shtml .De acolo puteti naviga in alte site-uri legate de genetica populatiilor europene .
Se vadeste faptul ca romanizarea a fost un fapt cultural , nu biologic, ca sintem traci romanizati.
La fel ca majoritatea ungurilor din Ardeal : romani maghiarizati .
"La venirea ungurilor şi, mai ales, după zdrobirea lor la 955 la Lechfeld de către Otto cel Mare, când s-au întors în Panonia numai puţine resturi de războinici (cei care au scăpat cu fuga), Panoniile erau locuite de Daci. Prin maghiarizarea acestei populaţii de-a lungul timpului au intrat în limba maghiară cele 2.300 cuvinte româneşti pe care le găseşte F. Bakos, dar şi numeroase altele. Că Dacii erau locuitorii Panoniilor nu poate exista nici cel mai neînsemnat dubiu.
Pe pietrele comemorative pe care a ordonat să fie instalate în diverse locuri din Imperiul Roman, împăratul Octavian Augustus a scris:
Pannoniorum gentes, quaăsaînte me pricipem populi Romani exercitus nun quam adit, devictas per Ti. ăNeîronem, qui tum erat privignus et legatus meus, imperio populi Romani săubieîci protulique fines Illyrici ad răipîam fluminis Danăuîi. Citrăaî quod ăDîaăcorîuăm trîanăsîgressus exercitus meis aăuîspăicis victîus profliga tusque ăesît, et posătea tranîs Danăuîvium ductus exăercitus meîuăsî Dacorum gentes imăperiîa păopuliî Răomani per ferre coegitî, Res Gestes Divi Augusti. V. 30, 44-49
(Neamurile panonilor, pe care niciodată înainte de domnia mea nu le înfruntase vreo oştire romană – fiind definitiv învinse de Tiberiu Nero, care pe atunci îmi era fiu adoptiv şi locţiitor – le-am supus stăpânirii poporului roman şi am împins hotarele Iliricului pînă la malul fluviului Dunărea. Oştirea dacilor, care trecuse dincoace de acest (fluviu) a fost învinsă şi alungată, sub comanda mea supremă, iar apoi armata mea a trecut dincolo de Dunăre şi a silit neamurile dacilor să suporte stăpânirea poporului roman)." (Gabriel Gheorghe, INFLUENŢA LIMBII ROMÂNE ASUPRA GRAIURILOR MAGHIARE, VĂZUTĂ DE LA BUDAPESTA)
http://www.gandirea.ro/influenta-limbii-romane-asupra-graiurilor-maghiare-vazuta-de-la-budapesta/
Strămoşii maghiarilor nu s-ar fi putut stabili în Panonia dacă aceasta nu ar fi fost locuită de o populaţie sedentară numeroasă care avea asigurat aportul continuu de sare din Cetatea Carpatică, dacă, deci, nu ar fi găsit aici o viaţă organizată care le-a asigurat cele necesare traiului pentru ei şi pentru animalele lor. Este un argument peremtoriu confirmat de nume roase dovezi formale, administrative.
In afara cronicii lui Nestor, a celei a lui Anonymus, dezavuat de ai săi, care au fost mereu invocate, vom aduce alte argumente:
a. “vlachis qui ipsorum coloni existere ac pastores rémanentes sponte in Pannonia” (69, cap. VI, Fugat nationes) (Vlahii care erau colonii şi păstorii lor rămaseră de bună voie în Panonia; ).
Acest rémanentes, pronunţat referitor la sec. V, dovedeşte existenţa populaţiei vlahe în Câmpia Panonică din vremuri nedeterminate. Dacă au rămas, este limpede că existau deja în acest loc.
b. “sed cum Vlachis in montibus confinii sortem habuerunt. Unde Vlachis commixti litteris ipsorum uti perhibentur” (69, cap. X, Atyla rex uxoratur) (ci au avut aceeaşi soartă cu Valahii, vecinii lor din munţi. De aceea, amestecaji cu valahii se spune că s-au folosit de alfabetul acestora.).
c. Realitatea de mai sus este con firmată şi de un portret pirogravat al lui Atila în care acesta se intitulează “Athila rex Hunnorum, Medorum, DACORUM” (subl.ns.). Or, o astfel de titulatură referitoare la Daci nu se putea adopta dacă Dacii nu ar fi fost prezenţi în Câmpia Panoniei.
d. Un alt argument în acelaşi sens, dintr-o altă direcţie, este adus de excelenta epopee germană Cântecul Nibelungilor, epopee formată de-a lungul secolelor şi definitivată în sec. XII în care se scrie (74, p. 199):
“Toate drumurile păreau că fumegă, atât erau de numeroşi cavalerii care ridicau praful; toţi veneau să prezinte omagiul frumoasei Crimhilda. Baronii regelui Etzel, Ruşi, Greci, Polonezi, VALAHI (subl. ns.), creştinii şi păgânii…”
http://www.gandirea.ro/lingvistica-istoria-defilee-de-erori/
interesant articol
Ca orice stiinta, istoria evolueaza pe baza de fapte, isi schimba teoriile in functie de date noi. Nu sunt istoric, insa am un doctorat in Geografie, tot stiinta 'umanista'. Nu pot sa remarc decit ca autoarea nu are decit o abordare partinitoare asupra subiectului, deloc deschisa noilor date aduse drept paradigme de catre grupul de 'semidocti', istorici sau nu.Mi se pare hilar ca autoarea incepe forte cu argumentul ca 'e greu sa vorbim' destins de daco-geti. daca sunt istorici, oameni de stiinta, trebuie sa vorbim foarte destins, cu probele care le avem. Apoi ca istoricii si antropologii ' descriu acest fenomen ca nostalgia paradisului pierdut', si ca dovezile istoricilor vremii sunt insuficiente si plasate la nivel simbolic- getii ba erau modele de pietate, ba de desfriu. Iar romanii ii vedeau distorsionat pe geti ca fiind daci, avind ca descriere numai rapoarte militare. In plus, si mai hilar vine cu argumentul ca trebuie sa privim simbolic, deoarece nimeni nu are strabunici daci, ca si cum istoria s-ar opri dupa 3-4 generatii. Apoi vine cu argumentatia ca limba noastra, ca si cea a francezilor e una eminamente romana, uitind de fapt ca limba este doar un element, important desigur, al etnogenezei. In fine, ca exista o mare diferenta intre daci si geti si ca unitatea ditre cele doua este apanajul scolii comuniste. Am expus esenta comunicarii doamnei profesor. Ca om de stiinta, nu pot decit sa remarc o inhibitie de a oferi date din diverse surse ale doamnei profesor. Am vazut si documentarul de la care s-a pornit dezbaterea. Doamna profesor nu ataca decit lateral unele aspecte prezentate in film si prezinta dovezi ambigui in favoarea ideilor sale. Poate ca spatiul de publicare nu a fost suficient pentru a acoperi complexitatea etnogenezei noastre, insa nu pot sa remarc faptul ca dovezile prezentate de dumneai sunt periferice, contradictorii, si incomplecte. Argumentul forte al limbii citite vs vorbite este iarasi nepotrivit pus in context deoarece limba citita si scrisa era praticata numai in mediile laice, si doar cea vorbita era fundamente romanica. Autoarea incearca sa arunce in derizoriu termenul de dac din mai multe perspective- ca n-avem stramosi directi de 3-4 generatii de dagi ori geti, ca si cum istoria s-ar opri dincolo de stra-strabunici; apoi ca dacii locuiau spre izvoarele istrului- 'spre germania'- spune Strabo??? si ca getii ba ar fi fost la sud de Istru, ba si la nord. Eu cred ca istoriografia romana, preroamana si antropogeneza merita un efort mai amplu decit doar citeva citate care nu spun nimic concret. Ca e o lupta intre scoli, asta e bine. Cred ca studiile istorice si antropologice trebuie sa inglobeze noile paradigme si vreau sa cred ca nuantele de rautate din articol vor fi trecute cu vedera de istoricii implicati. Va multumesc
Coana Zoe ne serveste aceiasi placa, o stim. Ar fi interesant sa comenteze la subiect. Daca este adevarat ca Sarmisegetuza era o vasta metropola, care sta ingropata de 2000 de ani, de ce nu vor acesti istorici atat de siguri de teoriile lor sa o scoata la lumina macar partial? Ar fi cel mai simplu. Se fac sapaturi se cerceteaza si apoi se discuta pe baza dovezilor. Daca teoria ca triburile tacice s-au raspandit prin Europa dand nastere popoarelor si natiunilor de sorginte latina este falsa de ce se refuza cu obstinenta sapaturile arheologice? Exista la oara actuala o multime de comunitati pastorale risipite in ntreaga europa care au un fond de cuvinte comun cu limba romana (tara basca, Elvetia, Croatia, Italia, Franta etc.) cum se explica aceasta situatie?
Doamna prof. Zoe Petre serveste interesele occidentului! Ca fost consilier in guvernarea de trista amintire a facut acelasi lucru. Adica in rivna de servitute fata de apus, il poate contesta pe Herodot care zicea ca neamul tracilor este cel mai numeros din lume, dupa cel al inzilor, iar despre daci ca sint cei mai viteji dintre traci!
Cine o reinviaza pe politruca de trista amintire din anii 1997-2000 , mama lui " Danut " , consilier prezidential care se casatorea sub blitz-uri cu " printesa Caragea " ? Zoe Petre este activata de finantatorii campaniei anti-nationale care publica manualul " de istorie alternativa " a lui Mitu din 2000 ( " cum isi imagineaza romanii trecutul lor " etc ) . Aceeasi rasa ca Boia , Liiceanu , Patapievici , grupul 22 .
astept sa vad tot filmul
Trimiteți un comentariu