Si tu Victor?!

Cotidianul ne spune: "Dorinţa premierului de a-i păstra în Executivpe Leonard Orban (Afaceri Europene) şi pe Cătălin Predoiu (Justiţie)a fost primită cu rezerve de liderul liberal Crin Antonescu".

Considerand 'marile' realizari de la Justitie si Afaceri Europene, ma intreb daca recenta victorie in parlament a USL-ului n-a trebuit sa fie aprobata de catre... destinatarii ungureanului. In care caz, fratiile de cruce/stea trebuiau respectate.

Iata ca ciorba politica romaneasca are 2 alte ingrediente perene, pe langa maestrul de ceremonii funebre ale Leu/RON-ului, Mugurel Isarescu.



Nu stiu cum o fi la dumneavoastra, dar la noi s-a mai stirbit din sansa reformei.

Da click aici ca sa vezi totul! VREI SA-I INTALNESTI? cin s-aseamana s-aduna pe lista de discutii peromaneste

la 1 Decembrie 1918, n-am auzit să fie vreo manifestaţie împotriva Unirii

Card Christmas 2010 Magyar, originally uploaded by Rimager.

Cine eşti tu Istvan, era să zic, "fiu de dac"?

Sunt un om simplu, nu sunt născut din spuma mării şi nici nu sunt vreun fiu de grof. Sunt de loc din Deva, da’ o trebuit să mă "mărit" în Bucureşti. Am stat înainte în Austria, apoi în Spania, am cunoscut-o pe nevastă-mea pe internet, m-am mutat în Bucureşti şi de şapte ani aici îmi duc viaţa.

Din ce te întreţii?

Am o firmă de turism, aduc străinii şi îmi laud ţara, dar prea mult nu am de lăudat căci ei văd singuri ce se întâmplă, vin iniţial cu idei preconcepute şi apoi rămân cu o impresie extraordinară.

Şi unde-i duci?

Conform programelor pe care şi le aleg. Cele mai frecventate destinaţii sunt Castelul Bran, Castelul Peleş, Braşovul, Delta, Bucovina, Clujul şi Sighişoara. Am un "magazin" pe internet, care din cauza politicilor lui Boc, cu impozitul ăsta forfetar, era gata să dea faliment. Acum merge cam prost, dar merge. Eu merg cu turiştii, le arăt, le explic, îi cazez, îi fac să se simtă bine.

Înseamnă că trebuie să ai solide cunoştinţe de istorie şi geografie…

Nu-i chiar atât de simplu, trebuie să ai ceva la bază şi să ştii cum să te comporţi cu oamenii, altfel n-ai făcut nimic! Trebuie să te pui în locul celui care-i în faţa ta, să ştii ce aşteptări ar avea de la tine şi dacă acţionezi în consecinţă, totul este extraordinar.

Cu ce-ar trebui să te ajute statul român?

Chiar cu nimic, numai să nu mai inventeze impozite imposibile, să mă lase-n pace!

Nu se uită ciudat oamenii la tine când aud că te cheamă Janos sau Istvan?

În Bucureşti, multă lume nu ştie că sunt ungur. Ei cred că sunt ba finlandez, ba olandez, ba "ciuciurez", sunt contrariaţi cât de bine vorbesc româneşte. Şi eu le spun: "Stai că sunt român că sunt născut aici…" şi apoi urmează "Aha, eşti ungur, ahaaa…". Nu pot să spun că am avut probleme e acest gen.

Păi nu sunt ungurii răi şi românii buni şi viceversa?

Asta-i o problemă de istorie recentă. De exemplu, la 1 Decembrie 1918, n-am auzit să fie vreo manifestaţie împotriva Unirii, dimpotrivă, maghiarii şi saşii din Transilvania au vrut neapărat să se unească cu Ţara că le-a mers mult mai bine decât sub jugul habsburgic. Ceea ce s-a întâmplat ulterior a ţinut de un context, cel al nazismului, şi important este să nu se mai repete istoria. Problema e că nu se cunoaşte prea bine istoria adevărată, cu intrarea hortyştilor şi cu evreii şi cu multe altele.

E normal să mai existe prin lume partide pe criterii etnice, şi mă refer aici, după cum probabil intuieşti, la UDMR?

Nu e normal, nici măcar nu este partid, este o uniune creată să apere interesele cetăţenilor maghiari din România. Dar în afara faptului că au pus câteva plăci în secuime la intrarea în localităţi, faţă de perioada ceauşistă nu s-a schimbat nimic. Dar întotdeauna, înainte de alegeri, ei se trezesc să spună că suntem în pericol să ni se ia drepturile, la educaţie, la cultură, la identitate. Eu am făcut pe vremea lui Ceauşescu şcoala în limba maghiară - primele patru clase - şi ca să nu păţesc cum a păţit soră-mea de-a făcut opt clase în maghiară, iar la liceu, din premiantă era să rămână corigentă, am hotărât să continui şcoala în română - deşi aveam multe alte variante pentru a-mi fi mai bine.

Ce te consideri tu de fapt? Cine eşti?

Înainte de toate sunt român, de etnie maghiară, căci am cetăţenie română, n-am altă cetăţenie să mă pot considera altceva.

Nu te doare totuşi sufletul când vezi ce se întâmplă în ungurime, cu românii, dar mai ales cu ungurii?

Sincer, da, dar totul este din vina UDMR-ului, o pacoste pentru România, ei sunt singurii responsabili de tot ceea ce se întâmplă acolo. Dacă nu "măcinau" sistematic totul înainte de alegeri, era în regulă. De exemplu, pe Verestoy Attila cine l-a întrebat de unde are el atâtea sute de milioane de euro? Mergeţi în secuime şi veţi vedea câte dealuri au fost defrişate, dezgolite total. Şi oamenii spun: "Păi, Attila…". Attila ştiu că era "biciul lui Dumnezeu" şi nu se ocupa cu defrişări ilegale de păduri!

L-a lăsat cineva, aşa cum şi UDMR a fost lăsată la guvernare…

Aşa or fost conjuncturile politice, şi toate partidele de la guvernare - şi PSD şi PNL şi PDL - au făcut acelaşi compromis nociv.

Uite că s-a cam terminat cu ciolanul udemerist…

Mă bucur de nu vă puteţi imagina! (he, he…) Era cazul, căci ce-i prea mult strică! Din punctul meu de vedere, ar trebui să-şi structureze ideile şi să meargă fiecare la diverse partide, de stânga, de centru, de dreapta, şi să-şi susţină cauza din interiorul acelor partide. Aşa este normal şi legal. De-asta avem democraţie! Nu e nevoie să faci uniuni care nu reprezintă pe nimeni la ora actuală. Staţi să vedeţi că acum fiind trei partide maghiare, nu va intra niciunul în parlament.

Care ar fi soluţia de ieşire din criza politică şi socială în care ne aflăm?

Nu prea văd soluţii de moment, e greu, şi cred că această criză e generată de fiecare dintre noi în parte. Cred că trebuie să începem să dialogăm, să-l vedem şi pe cel de lângă noi, să nu ne mai ascundem după degete. Eram în stare la un moment dat, în Piaţa Universităţii, să fiu chiar violent când vedeam pancartele cu PDL=USL, pentru că Năstase şi Tăriceanu la un loc n-ar fi putut să ajungă la jaful la care-au ajuns ăştia, dar m-am cam dezumflat când am văzut că toate leprele au fost acceptate în USL.

Să nu-mi spui că eşti şi naţionalist…!?

Naţionalist-extremist, nu, dar patriot cu siguranţă. Am stat atâta vreme prin străinătate, am trăit pentru a munci, poate "8 zile pe săptămână" şi nu am muncit pentru a trăi. Eşti al nimănui, un roboţel, o parte dintr-un mecanism, fără prieteni, materie fără spirit. Am venit acasă şi chiar şi cu "forfetarul" lui Boc, parcă tot e mai bine alături de prieteni, de familie, de vecini.

nechezolul c-a-cademic ungureanul

Încă o făcătură culturală marca Pleşu, Patapievici, Mihăieş: Legenda "cărturarului" M. R. Ungureanu, faţă în faţă cu încropeala numită operă

De câte ori vine vorba despre premierul Mihai Răzvan Ungureanu, invariabil, i se pune eticheta „cărturar”. Am avut curiozitatea să-i citim „opera” şi, la fel ca în cazul lui Mircea Cărtărescu, constatăm că nici pe Ungureanu nu l-a citit nimeni, iar epitetul „cărturar” nu este decât un banal eufemism din sfera linguşelii sau o formulă prin care se impune opiniei publice un Nimeni ca fiind Cineva!

Jalnica „operă” a cărturarului MRU

Din CV-ul premierului aflăm că el este autorul următoarelor cărţi:

• "Documente statistice privitoare la oraşul laşi (1755-1828)", 2 vol. (laşi, 1997), în colaborare cu prof.univ. Ioan Caproşu;


• "Marea Arhondologie a boierilor Moldovei" (laşi, 1998);


• „Convertire şi integrare în societatea românească la începutul epocii moderne” (Iaşi, 2004);


• "Rumänien (România)" în colaborare cu Thede Kahl şi Michael Metzeltin (Viena, Münster, 2006);


• "Întotdeauna loial. Note diplomatice pentru o Românie modernă" (Bucureşti, 2008).

Să le analizăm succint pe fiecare.

"Documente statistice privitoare la oraşul laşi (1755-1828)"

Cele două volume însumează aproape 1.000 de pagini şi conţin doar documente din arhiva ieşeană. Pentru exemplificare, iată cele 7 secţiuni ale primului volum: „Catastiful Iaşilor din 1755”, „Din Condica Vistieriei Moldovei”, „Condica scriirii sufleţilor şi a familiilor a stării de gios din tîrgul Ieşii”, „Registrul măsurării uliţelor oraşului Iaşi”, „Condică pentru botezaţii carii din alte relighii au vinit la pravoslavnica credinţă” şi „Catagrafia oraşului Iaşi”.

În cele două volume, Mihai Răzvan Ungureanu nu a scris nici măcar un singur cuvânt! Volumele reproduc doar documente ale epocii, introducerea fiind scrisă de prof. Ioan Caproşu, cel care, de decenii, se ocupase de cercetarea arhivelor ieşene.

Introducerea este semnată însă şi de Ungureanu, aşa cum se vede pe coperta IV, ceea ce este o gravă mistificare. Dovada o oferă chiar prof. Caproşu, care scrie la p. 7 că volumele fac parte din „proiecte mai vechi, unele măsurându-şi vârsta în decenii, iniţiate în arhive sau în institute de cercetare”, iar la pag. 8 că „demersul nostru de acum întregeşte şi definitivează un efort arhivalic mai vechi”! Practic, prof. Caproşu dezvăluie faptul că lucrarea îi aparţine, întrucât tânărul, pe atunci, Mihai Răzvan Ungureanu nu putea avea în 1997 o „experienţă de decenii” în cercetarea arhivelor ieşene!

Mai degrabă, punerea numelui Ungureanu pe coperta celor două volume este justificată de finanţarea cărţii de către „Fundaţia Soros”, în conducerea căreia MRU era din 1996! Cu alte cuvinte, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza avea nevoie de bani pentru editarea volumului, iar MRU avea nevoie să devină autor de carte pentru a urca în ierarhia universitară, lucru care se şi întîmplă, Ungureanu devenind anul următor, pe baza acestei lucrări, asistent universitar!

"Marea Arhondologie a boierilor Moldovei"

Şi acest volum conţine tot reproducerea unor documente din arhivele ieşene. Deşi în CV-ul lui Ungureanu se spune că volumul a apărut la editura Universităţii din Iaşi în anul 1998, se pare că el a apărut tot în 1997, aşa cum este specificat în „Programa analitică” destinată masteranzilor facultăţii de istorie de la cursul conf.univ.dr. M. Cojocariu, unde Ungureanu este trecut ca acela care a „întocmit” arhondologia!

Dar iată cum este prezentată cartea chiar de către editura Universităţii ieşene: „Lucrarea strânge pentru prima dată într-un catalog alfabetic aproape complet numele celor cărora le-a fost recunoscută boieria sau au primit rang boieresc în vremea Regulamentului organic, fie sub domnia lui Mihail Grigore Sturdza (1834-1849), fie în anii lui Grigore Alexandru Ghica (1849-1856)”.

„Autorul”, aşadar, nu este decât un îngrijitor de ediţie!

"Convertire şi integrare în societatea românească la începutul epocii moderne"

Acest volum este, de fapt, teza de doctorat a lui Mihai Răzvan Ungureanu, susţinută în 2004 la Iaşi, al cărei titlu iniţial a fost „Convertire şi integrare religioasă în Moldova la începutul epocii moderne”, şi tratează soarta familiilor evreieşti sosite în Moldova în sec. XIX.

Primul capitol analizează motivaţiile pentru care străinii din acea perioadă au decis să se „boteze”, iar cel de-al doilea fixează „Imaginea publică a convertiţilor”, cercetată pe baza actelor de divorţ păstrate în arhivă. Al treilea capitol prezintă câteva „Biografii ale succesului în societate”, care echilibrează concluziile capitolului precedent, iar ultimul, „Misiunile protestante în Moldova şi Iaşi. Rolul lor în convertirea evreilor”, analizează datele prezentate de Catherine Edward în lucrarea „Missionary Life Among the Jews in Moldavia, Galicia and Silesia”, din care MRU şi reproduce într-o Anexă vreo 60 de pagini.

Cercetătorul Dinu Bălan, cunoscut specialist în domeniu, este unul dintre puţinii recenzenţi ai cărţii, din a cărui lectură aflăm că „arhitectura lucrării şi aşezarea informaţiilor în pagină, torentul cumulativ al informaţiilor redate, uneori in extenso, dau senzaţia – cum, de altminteri, avertizează însuşi istoricul în partea introductivă – că lucrarea nu e suficient finisată, pare neterminată, iar textul este, adeseori, abrupt. Unele erori tipografice nu-i sunt, credem, imputabile în primul rând autorului”.

Când eram gata să ne asumăm concluzia acestuia despre cartea lui Ungureanu, conform căreia „tema, incitantă şi relativ nouă în istoriografia românească, asigură, pe lângă elementele menţionate deja, premisa necesară unei lecturi agreabile şi utile”, ne-a căzut în mână o altă recenzie a lui Dinu Bălan, despre cartea Ligiei Livadă-Cadeschi, „De la milă la filantropie. Instituţii de asistare a săracilor din Ţara Românească şi Moldova în secolul al XVIII-lea”, care se încheie exact cu aceleaşi cuvinte: „tema, incitantă şi relativ nouă în istoriografia românească, asigură, pe lângă elementele menţionate deja, premisa necesară unei lecturi agreabile şi utile”!!!

Aşadar, aprecierile lui Dinu Bălan despre cartea lui Mihai Răzvan Ungureanu sunt, mai degrabă, semnul unei curtoazii colegiale, din moment ce au devenit eticheta formală a unei concluzii general valabile, pe care recenzentul o foloseşte despre orice carte analizată!

"Rumänien (România)"

Când Mihai Ungureanu a decis să menţioneze în CV-ul său că este autorul acestei cărţi (v. site-ul oficial www.gov.ro/mihai-razvan-ungureanu-prim-ministru), el a comis o blasfemie vecină cu infracţiunea!

Acest volum de 976 pagini a fost finanţat de ICR şi a apărut în două ediţii (2006 şi 2008), fiind lansat la Viena în cadrul unor acţiuni de promovare a României. Nu este nici pe departe opera de autor a lui Mihai Răzvan Ungureanu, ci o antologie de texte ce aparţin unui număr de peste 30 de autori!!!

Iată lista acestora: Thede Kahl, Michael Metzeltin, Dan Berindei, Dan Horia Mazilu, Liviu Papadima, Dan Grigorescu, Mircea Buză, Wilfried Schreiber, Wilfried Heller, Peter Jordan, Claudia Popescu, Joszef Benedek, Dan Bălteanu, Mihaela Şerban, Maria Pătroescu, Cristian Iojă, Iulia Pătroescu-Kloz, Radu Necşuliu, Ioan-Aurel Pop, Bogdan Murgescu, Dietmar Müller, Petra Schaser, Gerald Volkmer, Mirela Luminiţa Murgescu, Harald Heppner, Petrea Lindenbauer, Ionela Lăcătuş, Petrea Lindenbauer, Dan Horia Mazilu, Liviu Papadima, Grigore Constantinescu, Maria Bara, Aurelia Vasile, Marta Petreu, Răzvan Theodorescu, Dorothée de Neve, Tina Olteanu, Anneli Ute Gabanyi, Mircea Vasilescu, Alexandru Crişan, Adrian Miroiu, Bogdan Florian, Karl W. Schwartz, Ioan Ianoş, David Turnock, Uwe Dulleck, Sándor Gardó, Mohácsek Magdolna, Meinolf Arens, Cătălin Vitos, Annelie Ute Gabanyi, Cristian Alunaru, Ionuţ Răduleţu, Michael Metzeltin, Daniel Ursprung, Mariana Hausleitner, Josef Wolf, Josef Sallanz, Alexandru Vulpe.

Din cele aproape 1.000 de pagini ale volumului, Mihai Răzvan Ungureanu semnează doar 25 (!!!), în două articole: „Ţările Române din perioada de târzie” (p. 237–250) şi „Modernizarea societăţii româneşti” (p. 265–277). Cel mai mărunt autor ştie că, în cazul antologiilor, formula consacrată şi corectă este menţionarea studiului ce-i aparţine, urmată de titlul volumului unde este inclus. Spre exemplu, în cazul său, MRU trebuia să noteze: „Modernizarea societăţii româneşti”, învol. "Rumänien (România)” etc.

Ungureanu este doar îngrijitor al acestui volum (era ministru de externe), alături de Thede Kahl şi Michael Metzeltin, iar asumarea titulaturii de „autor” nu este decât semnul unei grandomanii aiuristice şi chiar al predispoziţiei spre falsificarea biografiei!

Mai degrabă, în calitate de istoric şi, mai ales, de prim-ministru, MRU ar trebui să ne explice acum ce a vrut să spună Meinolf Arens în studiul său când scrie: "Einige intensive frühneuzeitliche Kriege, die Siebenbürgen massiv trafen (...), eine Reihe von Seuchen und sowie die ethnische und demographische Entwicklung führten im 17. und 18”, vorbind - împotriva adevărului istoric - despre schimbarea majorităţii etnice în favoarea românilor din cauza unor boli sau a dezvoltării etnice şi demografice! Adică, înainte de apariţia aceste boli, care era majoritatea în Transilvania, domnule istoric?

"Întotdeauna loial. Note diplomatice pentru o Românie modernă”

Cartea de care, probabil, este cel mai mândru Ungureanu, ţinând cont, pe de o parte, de dimensiunile ei, şi, pe de altă parte, de condiţiile grafice deosebite, rămâne „Întotdeauna loial. Note diplomatice pentru o Românie modernă”. Dar, din păcate, nici aceasta nu este altceva decât tot o culegere de texte.

De data aceasta, MRU şi-a adunat la un loc toate discursurile, cuvântările, interviurile şi transcripturile tuturor emisiunilor de radio şi televiziune la care a participat! Caz unic de grandomanie pentru un „cărturar” care afirmă că are acces în original la atâtea culturi: germană, franceză, engleză, ebraică, aramaică, maghiară sau slavonă!

În mod surprinzător, din această culegere lipseşte un singur discurs al lui Ungureanu, poate cel mai important: cel susţinut în anul 1985, la Congresul al XII-lea al UTC, când era membru al CC!!!

Volumul „Întotdeauna loial” este prefaţat de Emil Hurezeanu şi are un cuvânt înainte semnat de Andrei Pleşu, tătucul spiritual al autorului, cel care l-a atras spre Soros şi Patriciu, pregătindu-i ascensiunea spre ministeriat.

Cu ironia cunoscută, Pleşu îl plesneşte pe MRU în moalele capului, anticipând că „pariul lui (politic – n.n.) implică, uneori, înzestrări acrobatice”, lucru dovedit mai ales în ultima perioadă! Hurezeanu, care, probabil, ştie mai multe despre ciudata şi surprinzătoarea ascensiune a lui MRU, îl gâdilă la orgoliu, susţinând că ar avea o aşa-zisă „expertiză academică internaţională de amplitudine”, punându-i în cârcă şi faptul că „a buchisit slavona veche la Oxford”, deşi chiar MRU, în urmă cu câteva zile, spunea că ar fi studiat acolo... aramaica! Dar, între colaboratori, astea sunt amănunte.

Trecând la carte, subliniem o suficienţă a limbajului, un aer protocolar exagerat şi o predispoziţie uluitoare de a nu spune nimic în foarte multe cuvinte! Iată cum încep aproape toate cuvântărilor „cărturarului”:

- „Sînt deosebit de bucuros să mă aflu în această seară alături de dumneavoastră...” (p. 52).

- „Sunt foarte bucuros să particip la această importantă conferinţă...” (p. 61).

- „Mă bucur să mă adresez celui de-al 15-lea Consiliu Ministerial...” (p. 71).

- „Sunt onorat să mă aflu aici şi profit de prezenţa...” (p. 85).

- „Mă bucur că suntem împreună...” (p. 87).

- „Am deosebita plăcere de a mă adresa dumneavoastră...” (p. 98).

Citind astfel de texte, ne este greu să înţelegem ce a vrut să spună Mircea Mihăieş, alt ipochimen sponzorizat de Soros şi ICR, când le spunea participanţilor la una dintre Conferinţele Microsoft: „Sper că (Ungureanu – n.n.) nu v-a intimidat” (p. 139)! Ba da, ne-a intimidat profund! Dar cu ce?

Păcat că MRU n-a găsit în acest volum de aproape 1.000 de pagini şi un spaţiu pentru cuvântarea sa de la Congresul al XII-lea al UTC, pe care a încheiat-o apoteotic: „Pe deplin conştienţi de sarcinile ce ne revin din Hotărârile Congresului al XIII-lea al Partidului Comunist Român, din indicaţiile şi orietările secretarului general al partidului, tovarăşul Nicolae ceauşescu, din documentele supuse aprobării, Forumului tineretului, noi, elevii din judeţul Iaşi, ne angajăm că vom depune toate eforturile pentru a ne forma ca specialişti cu o înaltă pregătire politică şi profesională cu conştiinţă înaintată hotărâţi să muncească, cu entuziasm şi pasiune tinerească revoluţionară, cu responsabilitate pentru continuarea neabătută a drumului ascendent pe care România s-a înscris în perioada de o efervescenţă fără precedent inaugurată de Congresul al IX-lea al Partidului Comunist Român”.



Congresul al XII-lea UTC

Premii şi distincţii care nasc întrebări

După ce am trecut în revistă aşa-zisa „operă” ştiinţifică a „cărturarului” Mihai Răzvan Ungureanu, ne punem întrebarea: care au fost adevăratele motive pentru care un utecist convertit (un cuvânt care-i place mult cărturarului) a primit atâtea premii şi distincţii, cu toate că nimic din activitatea profesională nu le-ar justifica.

El a primit, între altele, Premiul "Felix Posen" al Universităţii Ebraice din Ierusalim, Israel, de două ori consecutiv, în 1996/1997 şi 1997/1998, dar şi Premiul "Mihail Kogălniceanu" ai Academiei Române în 2004, primind şi următoarele distincţii:

• Cavaler al Ordinului Naţional „Steaua României" (România, 2008);

• Mare Ofiţer al Ordinului Naţionai „Pentru Merit" (România, 2000);

• Mare Ofiţer al Ordinului „Meritul Diplomatic" (România, 2007); membru în Consiliul de Onoare al Ordinului „Meritul Diplomatic" (din 2008);

• Comandor cl. I al Ordinului Regal „Dannebrog" (Danemarca, 2000).

• Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de ofiţer (România, 2011).

Întrebare la care musai trebuie să primim cândva un răspuns: PENTRU CARE FAPTE?

Ubicuitatea „cărturarului”

CV-ul pe care, cu mândrie şi emfază, Mihai Răzvan Ungureanu l-a postat pe site-ul Guvernului naşte multe alte întrebări. Actualul premier al României era prins în foarte multe activităţi interne şi internaţionale ce se derulau în acelaşi timp!

Dacă vom privi cu atenţie lista locurilor unde preda sau a instituţiilor inde activa simultan, ne vom întreba cum era posibil ca – în acelaşi timp – „cărturarul” să se mai pregătească pentru cariera politică de acum.

Iată locurile pe unde trebuia să fie simultan:

- Membru al European Association for Jewish Studies din Oxford, Marea Britanie (1997-2007),

- Senior Fellow al Oxford Centre of Jewish and Hebrew Studies, St. Cross College, University of Oxford, Marea Britanie (1998-2007)

- Membru al Consiliului Institutului de Studii Genealogice şi Heraldică "Sever Zotta" din laşi (din 1998),

- Preşedintele Institutului Român de Studii Strategice (2001-2007),

- Membru al board-ului "Colegiului Noua Europă", Bucureşti (2002-2007)

- Membru al board-ului Ştiinţific ai Centrului de politici de securitate, Szeged, Ungaria (2003-2007),

- Director al Centrului de Studii Ebraice, Facultatea de Istorie, Universitatea "Al. I. Cuza", laşi (din 2004).

- Senior Reader la Şcoala NATO (SHAPE) din Oberammergau, Germania (2001-2004)

- Profesor asociat la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti (2002-2005)

- Lector la Centrul de Studii de Securitate "George C. Marshall" din Garmish-Partenkirchen, Germania (2003-2005)

- Lector la Universitatea Naţională de Apărare.

- Coordonator al colecţiei Historia a Editurii Polirom, Iaşi

Veţi observa la o simplă lectură că, măcar în perioada 2003-2005, Ungureanu era peste tot în acelaşi timp. O ubicuitate care nu are explicaţie decât în sfera subtilă a unor servicii care creează biografii romanţate pentru nişte personaje pregătite din timp în vederea unor jocuri politice.

Şi ar mai fi o întrebare la care n-am aflat răspuns din biografia sa: unde a învăţat limba maghiară, despre care, în CV-ul său, spune că o cunoaşte satisfăcător?

Înainte ca fătucile şi politicienii să-l gratuleze pe Mihai Răzvan Ungureanu cu epitetul „cărturar”, ar fi bine să-i citească mai întâi „opera”, care nici nu este aşa de vastă. Cărturari au fost Eminescu, Iorga, Blaga, Noica. Pentru Ungureanu trebuie găsit alt termen.

Ion Spânu

Da click aici ca sa vezi totul! VREI SA-I INTALNESTI? cin s-aseamana s-aduna pe lista de discutii peromaneste

Radu Golban si Corneliu Vlad despre cartea lor „Holograma Europa”

Corneliu Vlad si Radu Golban lanseaza “Holograma Europa. Politica europeana a Germaniei”, o carte care nu se doreste a fi “anti-germana”


Cartea „Holograma Europa. Politica europeana a Germaniei” insumeaza convorbirile ziaristului Corneliu Vlad cu Radu Golban, doctor in stiinte economice. Lansarea cartii va avea loc joi, 26 aprilie, incepand cu orele 11.00, la Fundatia Europeana Titulescu (sos. Kiseleff, nr. 47), in cadrul dezbaterii “Pana unde poate merge integrarea europeana”. Cititi mai jos, in exclusivitate pentru Ziaristi Online, prefata autorilor, sub forma unei explicatii la motto.
Cartea are drept motto doua citate din titani ai literaturii germane: Goethe si Heine. In cuvantul lor introductiv, autorii cartii explica aceste citate si, prin aceasta, rezuma mesajul cartii lor.
Uscatul francezii și rușii îl au,
Britanicii – au marea, se știe,
Iar noi stăpânim un văzduh de visări
În netăgăduită domnie.

Hegemonia noastră e-aici,
Și stăm dârji, ca dintr-o bucată,
Nu ca alte popoare, ce pe searbăd pământ
Duc viața lor împiedecată…
(Heinrich Heine, “Germania. O poveste de iarnă”)
Cum te-ar jigni să afli într-o zi,
Ce alţii ştiu: mai poate cineva gândi
Vreun lucru iscusit sau vreo prostie
Pe care’naintaşi să nu le fi gândit?
…
Cuvântul meu vă lasă reci.
Vă iert, băieţi, oricum începeţi.
Gândiţi-vă că dracul e bătrân.
Îmbătrâniţi şi voi ca să-l pricepeţi.
(Johann Wolfgang von Goethe, “Faust”)
Explicaţii la Motto
Motto-ul din Heinrich Heine al acestei cărţi, găsit întâmplător în timpul elaborării ei, sintetizează poate mai exact şi mai sugestiv decât eventuale explicaţii docte mesajul pe care doresc să-l conţină aceste pagini: ce este Europa pentru Germania, ce este Germania pentru Europa. Niciuna dintre ele nu poate fi înţeleasă, în devenirea ei, fără a o cunoaşte şi pe celalaltă.
La jumătatea secolului al XIX-lea, când poetul german Heinrich Heine scria în Franţa poemul său “Germania. O poveste de iarnă” (din care au fost extrase cele două strofe ca motto), abia începea să se întrezărească şi să se prefigureze constructul al ceea ce avem astăzi ca Europa Unită. Aflată pe continent între Franţa şi Rusia, puteri care stăpâneau mari întinderi de uscat dincolo de mări sau în prelungirea propriului teritoriu (“Uscatul francezii și rușii îl au”), alături de Imperiul Britanic (“Britanicii – au marea, se știe”), Germania, care era mare putere înainte chiar de a se fi constituit stat unificat, domnea doar peste “un văzduh de visări”. Acest “văzduh de visări” este astăzi Uniunea Europeană. Pe care Germania îl stăpâneşte “în netăgăduita domnie”. Şi poetul accentuează ideea: “Hegemonia noastră e-aici”, adică în Europa. “Nu ca alte popoare, ce pe searbăd pământ/Duc viaţa lor împiedicată”. Misiunea Germaniei este aşadar una singulară, una de excepţie (“Germania este o ţară nenormală”, după cum se spune). Iar această misiune nu poate fi concepută şi asumata altfel decât în Europa, cu Europa, spre binele Europei sau dimpotrivă. Binele şi dreptatea Europei sunt menite să-l întruchipeze Uniunea Europeană.
Dar Europa şi Europa Unită evoluează în paradigme diferite. În istoria şi geografia lui, continentul european este un fapt concret, cu bunele şi relele sale. Constructul Europei Unite este proiect, un proiect la care se construieşte mereu, dar care la o evaluare ce părăseşte stereotipurile consacrate de artizanii Uniunii Europene, este mai degrabă unul vag şi cu alte finalităţi decât cele proclamate în mod obişnuit în generosul şi umanistul discurs public. Europa Unită, în fotografia sa oficială, este însă mai degrabă o hologramă. Se va vedea, din carte, cum şi de ce.
Cu Europa Unită se întâmplă cumva ca în basmul lui Andersen: toată lumea vede că împăratul e gol, dar corectă politic fiind, toată lumea susţine că el poartă de fapt veşminte somptuoase. Şi aşa se face că spaţiul dintre Insulele Britanice şi Europa de Răsărit evoluează în două planuri paralele: cel real şi cel al imaginarului numit Uniunea Europeană. Iar acest imaginar ornamentat cu sintagme pozitive, adânc ancorat într-o percepţie arhaică a dreptului natural şi într-o însuşire pronunţată a adevărului sunt de sorginte germană. Un imaginar al binelui Europei croşetat cu minuţiozitate, seriozitate, conştiinciozitate, dar şi tenacitate germană. Este “văzduhul de visări” din poemul lui Heine. Dar visări într-o viziune cât se poate de pragmatică – a Berlinului, Weimarului, Bonnului şi iar Berlinului. O viziune pusă în acţiune ca politică, uneori cu succes, alteori cu urmări catastrofale, uneori cu înţelesuri îndoielnice ale principiului dreptăţii de remarcabilă consecvenţă şi continuitate în timp. Sintagma Europa Unita este aşadar strâns legată de noţiunea dreptăţii şi echităţii, drept care ne-am propus ca în această carte să conturăm delimitările acestui spaţiu virtual între iluzie şi deziluzie. După Hans Kelsen, remarcabil reprezentant al teoriei dreptului, unic prin profunzimea observaţiilor sale, această întrebare-problemă a dreptăţii izvorăşte din eterna întrebare a lui Pilat “Ce este adevărul?”. “Nici o altă problemă (cât dreptatea) nu este dezbătută cu o asemenea pasiune, pentru nici o altă chestiune nu se varsă atât de mult sânge preţios şi nu curg atât de multe lacrimi amare, la nimic altceva nu au meditat mai stăruitor şi mai profund minţile cele mai ilustre – de la Platon la Kant. Totuşi, această întrebare a rămas şi astăzi fără răspuns. Poate pentru că este una dintre acele întrebări pentru care este valabil răspunsul înţelepciunii deziluzionate, că omul nu va găsi niciodată un răspuns definitiv, ci doar poate va formula întrebări mai bune.”
Criza mondială, care nu ocoleşte Europa, acutizează neconcordanţa funciară între Europa de totdeauna şi Europa Unită şi îndeamnă la o analiză mai puţin canonica. Este ce-şi propune această carte. Ea este concepută ca un dialog, dar nu este stenograma unui taifas prelungit al celor doi coautori ai cărţii – un universitar şi autor specializat în economie şi ştiinţa politică şi un publicist cu aproape 50 de ani de gazetărie. În formula colocvială adoptată pentru această carte, şi-au găsit locul şi idei, analize, întrebări, atitudini ale celor doi expuse deja cu felurite prilejuri: în articole, cărţi, emisiuni tv, conferinţe etc. Ar fi prea orgolioasă susţinerea că acest text e un dialog socratic, el aduce mai degrabă cu discuţiile de cafenea, din piaţa publică, cu gazeta în mână, ale burghezilor europeni din ultimele câteva secole. Căci europeistul elveţian Denis de Rougemont nu concepea o ambianţă europeană fără piaţa comunală cu primăria şi celelalte instituţii trebuincioase urbei, între care negreşit şi cafeneaua cu ziare şi consumatorii puşi pe vorbă. Ceea ce presupune discuţii pe teme publice între preopinenţi, fie ele şuete sau brainstorminguri, ori conversaţii în registrul Mitică din Momentele lui Caragiale sau în registrul Moromete din Poiana lui Iocan a lui Marin Preda..
Şi încă o remarcă, obligatorie: cartea aceasta este una de bună credinţă, nu este o carte antigermană. Îşi propune doar să aplice corective necesare unui discurs politic şi public distorsionat dar larg răspândit, pentru unii adevărată dogmă, şi astfel să contribuie la identificarea doritei formule optime de funcţionare a relaţiei atât de solicitată Germania-Europa. Dar o relaţie, din nefericire, parazitată. Pe de o parte, de un noian de mistificări, de sorginte oficială sau publică germană, menite să disimuleze intenţii şi politici de influenţă şi expansiune. Pe de altă parte, de prejudecăţi ale celorlalţi “europeni”, fie ei aliaţi, competitori, rivali sau inamici ai Germaniei de-a lungul timpului.
În roz sau în negru, relaţia Germania-Europa are parte de o imagologie copios deformată. De aceea, lectorul german al acestei cărţi s-ar putea întreba, asemenea eroului goetheean din “Faust”: “Cum te-ar jigni să afli într-o zi/Ce alţii ştiu…”, despre “lucrul iscusit” sau “prostia” care, în această carte, este politica europeană a Germaniei de aproape două secole şi remarcabila ei continuitate. “Dracul e bătrân”, glumeşte personajul lui Goethe şi ne îndeamnă: “Îmbătrâniţi şi voi ca să-l pricepeţi”.
Enciclopedistul francez Diderot spunea, şi el, că înainte de a discuta, trebuie să ne înţelegem asupra termenilor. Este ceea ce ambiţionează şi această carte.
Autorii aduc mulţumiri, cu celeritate, pentru materializarea acestui proiect, familiei de editori ideali doctor în ştiinţe politice Vasile Simileanu şi arhitect Cristina Simileanu.
Unul dintre autorii cărţii este recunoscător soţiei sale Margareta şi fiului său Andrei, pentru răbdarea cu care i-au însoţit travaliul. Corneliu Vlad cinsteşte şi memoria marilor ziarişti dascăli ai săi – George Ivaşcu, Ion Cârje, Mircea Ivănescu.
Celălalt autor al cărţii mulţumeşte soţiei Raluca pentru stăruinţa în discuţie la audierea ideilor şi fiicei sale Viviane pentru gânguritul vesel care i-a înseninat ziua şi i-a sporit inspiraţia. Pentru şcoala de gândire şi analiza ideilor economice încadrate în conexiunile socio-politice, Radu Golban îi este în mod special recunoscător conducătorului tezei sale de doctorat, domnul profesor doctor Grigore Silaşi.
Dezavuarea oricărei politici nefaste deghizată în umanism ca izvor de inspiraţie şi credo pentru o lumea mai dreaptă, sunt în spiritul criticii ideologice fondate de inegalabilul Hans Kelsen.
AUTORII
Corneliu Vlad
Radu Golban

Da click aici ca sa vezi totul! VREI SA-I INTALNESTI? cin s-aseamana s-aduna pe lista de discutii peromaneste

larry l. watts, un patriot americano-roman

With Friends Like These: The Soviet Bloc's  Clandestine War Against Romania, Volume I  by Larry L. Watts Reviewed by Colonel Charles W. Van Bebber, Ph.D., Director of National Security Policy and Strategy, US  Army War College During the Cold War, American diplomats, intelligence specialists, and scholars viewed Romania under the leadership of Communist dictator Nicolae Ceausescu as something of a paradox. On one hand, it was a harsh, Stalinist regime that clearly fell within the Soviet orbit. On the other hand, it behaved internationally as a maverick state that often defied the foreign policy positions of Moscow and even withdrew from the Warsaw Pact command structure after the invasion of Czechoslovakia in 1968. Conventional wisdom asserted that such defiance could be tolerated by Moscow because Ceausescu's firm Stalinist control over the country gave the Soviets no expectation that Romania would deviate from communism. With the defection in 1978 of Romanian intelligence chief Ion Mihai Pacepa, the idea that Romania's autonomous foreign and security policy was actually a Moscow-orchestrated conspiracy to deceive the West (known as Red Horizon) became widely circulated and accepted by many. In fact, the idea that Bucharest was not a Warsaw Pact maverick but rather a "Trojan Horse" would become a contentious issue within the US policy community in the 1980s. In 1987, former US ambassador to Romania David Funderburk asserted in his book Pinstripes and Reds that the US Department of State had been deceived into giving Romania Most-Favored-Nation status and that US diplomats had been hoodwinked by Ceausescu to believe the false pretense of Romania's independence from Moscow. In With Friends Like These, historian Larry L. Watts provides the historical "coda" to the question of Romania's geostrategic orientation during the communist era. Using evidence gleaned from recently opened intelligence and defense archives of the Warsaw Pact, Watts examines Romania's strategic behavior during the Cold War and explains why this country earned a reputation from scholars and diplomats of the era as a so-called "maverick" and why some believed Romania's seemingly autonomous behavior was really a sham. By tracing Romania's relationships with Moscow and its Warsaw Pact satellites through the dimensions of intelligence and defense relationships, Watts confirms that Romania was at the very least a reluctant if not defiant member of the Warsaw Pact. Watts demonstrates that Romania never enthusiastically embraced its inclusion in the Soviet bloc and that its relationships with its nominal allies deteriorated from the early 1950s onward. Watts documents the clandestine disinformation campaign (beginning in the 1950s and heightening after the events of 1968) orchestrated by Moscow to discredit and isolate Bucharest. The archival evidence Watts reveals indicates that this premeditated effort to discredit Romania met with a large degree of success and Ceausescu's Romania would consequently become increasingly isolated both from the West as well as from its fellow Soviet bloc "friends." This work is more than just an exposé of Cold War intelligence secrets. The author has written a geopolitical history of Romania and not, as the title implies, simply an examination of Romania's experience as a member of the Warsaw Pact. This lengthy first volume specifically spans a period from the early 19th century to 1978 and highlights the turbulent relationship Bucharest experienced with its allies—particularly its problematic historical relationships with Moscow and Budapest. The author takes the reader through this history in five of the first six chapters which are best skipped if the reader's focus is on the Cold War. Although the background provides an insightful context for Romania's subsequent defiance of Moscow, this book's real merit lies not in the breadth of the author's treatment of Romania's struggle for national autonomy from the region's great powers and irredentist neighbors, but in its particular focus on Romania's status within the Eastern bloc of communist states after World War II. It is Watts's detailed narrative of Romania's experience as a member of the Warsaw Pact that captures the reader's attention and justifies the title. The author is well qualified to examine the topic of Romanian strategic culture and history... Istoricii români elogiaza cartea ACAD. DINU C. GIURESCU: „Larry Watts, un deschizator de drumuri" „…O analiza multipla a serviciilor de informatii ale mai multor tari în acelasi timp, vizând o singura tara, eu nu stiu daca s-a mai facut vreodata! Si, bineînteles, razboiul împotriva României este o realitate, pe care Larry Watts o descifreaza. El stabileste si un nou model: de acum înainte, când trebuie sa studiem materialele pe linia serviciilor de informatii, va trebui sa avem în minte si sa ne asimilam metoda pe care a folosit-o Larry. Care e un deschizator de drumuri – si nu-l laud, pentru ca nu am nimic de câstigat de la el, decât acest schimb intelectual si de informatii pentru care îl felicit si îi multumesc! Deci, pe de o parte e un deschizator de drumuri si al unei noi metode de cercetare. În al doilea rând, a mai adus o inovatie care-l serveste foarte mult pe istoric. În fruntea fiecarei „despartituri" mari a cartii, a pus extrase scurte, de doua – trei rânduri, pentru a ilustra felul în care gîndeau diferitii lideri ai momentului. În acest fel, autorul a deschis un subiect foarte sensibil, sarcina cea mai grea a istoricului fiind tocmai aceea de a reconstitui modul în care gândeau în realitate cei de atunci. Or, când vad astazi atâtia destepti care se extind asupra microfoanelor si-si dau cu parerea, le spun ca nu ma intereseaza parerea lor, ci a celui si celor de atunci! Deci, vrem reconstituirea felului lor de a gîndi de atunci, iar Larry o face cu prisosinta în fata fiecarui capitol al cartii sale!" ACAD. FLORIN CONSTANTINIU: „O contributie exceptionala la istoria contemporana a României!" „… Publicul cititor din tara noastra are acum oportunitatea de a judeca singur cum trebuie scrisa o istorie a trectului recent . Istoricul nici nu elogiaza si nici nu condamna.El explica, pentru ca acesta este rolul sau, sa explice. Eu o spun si o tot repet: cercetarea istorica se desfasoara pe doua paliere: reconstituirea faptelor – ceea ce istoricul Larry Watts a facut cu o baza documentara impresionanta, punându-ne la îndemâna o succesiune de evenimente asa cum sau petrecut ele – si, în al doilea rând, istoricul cauta legaturile cauzale : de ce s-au petrecut acele evenimente în felul în care s-au petrecut. Deci, cercetarea istorica e reductibila la doua elemente – cum si de ce ?- iar Larry Watts a raspuns exact la aceste întrebari. Distanta e enorma între cartea lui si cei care aici, la noi în tara, confunda cercetarea istorica cu un fel de rechizitoriu permanent!" ACAD. DAN BERINDEI: „Sunt impresionat de proportiile si de complexitatea lucrarii!" „… Sunt impresionat în primul rînd de proportiile lucrarii lui Larry Watts, dar când am si parcurs-o, mi-am dat seama si de complexitatea ei! Domnul Watts a avut curajul, dar mai ales priceperea de a se descurca într-un hatis de informatii urias. În acest fel însa, a venit cu o contributie foarte importanta, care ofera o imagine extraordinara a tesaturilor din lumea nevazuta a informatiilor, deschizându-ne drumul prin acest hatis. A facut-o cu competenta, cu seninatate, fara parti-pris-uri, dar în acelasi timp si cu convingerea data de marturiile întâlnite în procesul sau de investigatie, potrivit carora Romania a fost o nedreptatita. Vreau sa-l felicit pe autor, ca si editura, sperând ca aceasta carte va ajunge pe cît mai multe mese, si din aceasta tara, ca si din multe altele!"

Cătălin Şerban, protestatar, despre Piaţa Universităţii:

DSC05247, originally uploaded by Andrei Tiut.

Suntem în situaţia Cubei de dinaintea lui Fidel Castro!




De ce nu mai vine lumea în Piaţa Universităţii?

S-a diluat mult mesajul, dar de fapt s-a ajuns la mult prea multe mesaje, de la Jos Băsescu - cu gazele de şist şi cu Roşia Montana e OK, ţin şi de Băsescu şi de avuţia naţională - la tot soiul de proteste gen "stopaţi abuzurile împotriva femeilor", sau la ambasada rusă faţă de drepturile homosexualilor din Rusia. Plus că se aşteaptă ca USL-ul să câştige alegerile şi să demareze procedura de suspendare a lui Băsescu.

Cine crezi că a denaturat sensul mişcării iniţiale?

Cei de la SNSPA în frunte cu Claudiu Crăciun. Ei au venit, chipurile, nu neapărat pentru "Jos Băsescu", ci pentru o democraţie politic "mai altfel" - noi n-am înţeles ce înseamnă această expresie - unii dintre ei s-au declarat neomarxişti, cominternişti, iar noi le spunem (sc)utecişti infantili. Cred că sunt manipulaţi, au preluat nişte mesaje din "afară" fără să le gândească prea mult, le-au generalizat în România fără să-şi dea seama că nu au nicio corespondenţă reală cu ceea ce se întâmplă la noi. Au venit cu sloganuri gen "extrema dreaptă e nedreaptă", au făcut o contramanifestaţie pe 27 martie, la aniversarea a 94 de ani de la unirea Basarabiei cu România. N-are legătură cu nimic ceea ce au scornit ei, în România nu există aşa ceva. Aproape toate partidele de la noi sunt total lipsite de ideologie, fiind conduse doar de ideea împărţirii banului public.




Voi cei care aţi realizat încotro se îndreaptă lucrurile ce aţi făcut?

Cei care am fost atacaţi pe nedrept în Piaţă, pe 27 martie, cum că am fi naţionalişti-extremişti şi că serbând Unirea ne amestecăm în treburile unui stat suveran, ne-am dat seama că nu avem nimic în comun cu acei protestatari. Ne-am organizat într-un grup care se cheamă "România Vie" şi în principiu vom funcţiona ca ONG. Am creionat şi primele obiective; un pact naţional pentru educaţie, politicieni morali şi aşa mai departe… Suntem mulţi tineri din Piaţă şi nu numai, cu idei într-adevăr naţionaliste, dar moderate. Suntem departe tare de ceea ce înseamnă extremism.

Ce ar trebui făcut în continuare?

Vom rămâne în continuare în Piaţa Universităţii să fim siguri că în momentul în care se va călca din nou "pe bec" se va mai produce o scânteie în societate şi va mai ieşi lumea. Dar părerea mea e că oamenii aşteaptă acum o reacţie puternică a opoziţiei, cu schimbarea majorităţii parlamentare şi înlăturarea regimului Băsescu.

Nu eşti genul de om care să fi ieşit la proteste pentru că n-ai fi avut ce pune pe masă. Ai totuşi o afacere care încă mai funcţionează…

Corect spus, încă mai funcţionează… Am rămas într-un sediu din trei, nu mai particip la târguri şi expoziţii, a devenit un nonsens. Am terminat două facultăţi de stat, Fizica şi Automatica, şi cred că până la urmă mă voi axa spre cercetare, căci văd că în afaceri e bătaie de joc dacă nu eşti firmă de partid.

Indirect, am fost afectaţi şi noi prin scăderea puterii de cumpărare. Direct, prin "forfetar" şi TVA s-a dat o lovitură puternică firmelor româneşti, când ar fi trebuit aplicate politici economice de "relaxare" şi de eliminare a birocraţiei. Dar chiar şi în aceste condiţii, n-am ieşit pentru "jos TVA", mesajul principal a fost clar: "Jos Băsescu! ". România a ajuns o ţară fără valori, fără elite, o ţară guvernată în regim african-bananier, sau sud-american în stilul anilor ’60 -’70. Dar până şi acolo s-au deşteptat şi s-a schimbat situaţia. Dacă stau mai bine să mă gândesc, semănăm cu Cuba înainte de venirea lui Castro. Avem un dictator care are relaţii bune cu toată mafia din România şi cu cea transnaţională, o duc foarte bine în grupul lor restrâns, iar după ei, potopul! Ne bucurăm de o oarecare libertate supravegheată şi cam atât!

Logica (britanico-imperiala) de Galagaragiu

Imperialism, originally uploaded by Digital Game Museum.

Între naţionalism gregar şi rafinat
de TOM GALLAGHER
Chiar şi în scurtul răstimp în care a interpretat rolul premierului în aşteptare eminamente serios şi ponderat, Victor Ponta nu s-a putut abţine de la oarece demagogie naţionalistă. Drept care a anunţat cu surle şi trâmbiţe depunerea unei moţiuni de cenzură a USL atât în chestiunea înfiinţării facultăţii cu programe în limbile maghiară şi engleză la UMF Târgu Mures, cât şi a „cedării" actualului guvern „în faţa intereselor străine de a vinde ce a mai rămas din resurse". Cu toate eforturile dramatice ale Antenelor lui Felix, această retorică sterilă mai prinde însă doar la un număr redus de cetăţeni. Românii s-au dumirit de mult că ungurii o duc la fel de bine sau de prost ca ei şi că UDMR se comportă, în special în fiefurile sale transilvănene, aidoma oricărui alt partid năşit şi crescut pe malurile Dâmboviţei.


Retorica naţionalistă pare să facă parte din strategia pe termen mediu şi lung a celor doi lideri USL, Ponta şi Antonescu conchizând, probabil, că odată ajunşi la putere şi satisfăcute cererile vastei clientele a nu mai puţin de trei partide, vistieria ţării va fi prea goală pentru a mai putea ameliora situaţia electoratului în vreun fel. Drept care s-a adoptat vechea tehnică iliesciană de canalizare a frustrărilor populaţiei împotriva unei minorităţi etnice - tehnică extrem de operativă, din moment ce presupune doar verbiaje.

Comparativ cu Ponta, Adrian Năstase pare un veritabil vârf de lance al modernismului PSD. Pe durata guvernării sale a fost vândut grosul sectoarelor strategice ale economiei ţării - începând cu industria şi terminând cu serviciile. Investitorii au fost, de regulă, străini, Bucureştiul dorind să semnaleze astfel că economia ţării s-a înscris ireversibil pe coordonatele economiei de piaţă. În acele vremuri s-a dus pe apa Sâmbetei şi imaginea PSD de portavoce a directorilor şi directoraşilor de fabrici, uzine şi tot felul de instituţii, socialiştii români devenind peste noapte prietenii cei mai de nădejde ai capitaliştilor de pretutindeni. Rocada economică a lui Năstase nu a dus la apariţia unui număr impresionant de locuri de muncă, rata şomajului din România anilor 2003-2004 fiind ridicată pentru vremuri antecriză. Ca atare, ţara a pierdut cam o zecime a forţei sale de muncă, oamenii preferând să-şi încerce norocul peste hotare.

Iată însă că tocmai Adrian Năstase se simte acum autorizat să vorbească despre „patriotism economic". La recentul congres al USL, domnia sa explicat că România nu trebuie să se comporte ca o economie „de lumea a treia" care supravieţuieşte „din redevenţele pentru materii prime exportate". În viziunea PSD, resursele minerifere şi energetice ale ţării ar trebui să rămână acolo unde sunt, în adâncuri, până când ţara va dispune de banii şi tehnologiile necesare exploatării lor. În fariseismul lor, Năstase, Ponta & Co. s-au ferit, fireşte, să puncteze exemple demne de urmat. Mi-ar fi plăcut să-i aud numind o singură ţară cu PIB-ul României care şi-a permis să le arate uşa marilor concerne energetice internaţionale pentru a demara pe cont propriu operaţiuni de prospectare şi exploatare - ambele nu doar laborioase, ci şi extrem de costisitoare. Din partea lui Năstase, românii aşteaptă, de-acum, cu interes nedisimulat explicaţii suplimentare privind patriotismul său economic redescoperit, dat fiind că tocmai domnia sa a semnat, în 2004, HG prin care se acorda companiei Regal Petroleum concesiunea pentru explorarea şi exploatarea gazelor de şist - licenţă preluată ulterior de Chevron. Orice apreciere la adresa consecvenţei lui Năstase în materie de strategii economice devine, desigur, redundantă - ori pozează în rege neîncoronat al marii privatizări, ori se doreşte un Hagi Tudose al resurselor ţării. Cert este că în baza unor asemenea politici, forţa de muncă industrială a României va rămâne aşa cum este - la pământ.

Totuşi, Năstase poate fi considerat oarecum modern, dat fiind că este în ton cu naţionalismul, uneori extrem de gregar, care s-a abătut deasupra Europei de ceva vreme. În toiul întregii tevaturi despre pactul şi uniunea fiscale, a devenit cât se poate de limpede că Germania bunăoară se aşteaptă ca marile ţări creditoare asemenea ei să dicteze şi pe viitor regulile noului joc. Ca să nu mai vorbim de Olanda: Sub premierul Mark Rutte, la Haga sentimentele imperialiste par să înflorească mai ceva ca lalelele. În toamna trecută, Rutte fusese cel care a cerut crearea unei autorităţi transnaţionale pentru statele din zona euro, noul comisar european pentru disciplină bugetară urmând să decidă, după vrerea premierului olandez, până şi excluderea unei ţări din această zonă - vizată fiind, desigur, Grecia. SUA nu au avut avut nicicând o asemenea conduită faţă de sateliţii lor din America Latină şi totuşi la Amsterdam se protesta, cu ceva ani în urmă, vehement împotriva „imperialismului dolarului".

Având în vedere mercantilismul agresiv al Olandei, veto-ul cabinetului Rutte faţă de aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen nu miră pe nimeni. Haga se plânge de corupţia din cele două ţări, deşi cel puţin România a făcut paşi decisivi în vederea combaterii ei tocmai în domeniul crucial al justiţiei. Aceeaşi Olandă atât de preocupată de corupţie s-a ferit însă să arate vreodată cu degetul spre instituţiile europene sau să solicite transparentizarea lor, inclusiv a CE. Colosala birocraţie a Comisiei este şi în prezent nemonitorizată şi necontrolată, drept care Curtea de Conturi a UE respinge aproape invariabil toate bilanţurile financiare ale executivului european.

Traian Băsescu nu s-a lăsat impresionat de dublul standard al olandezilor. România nu mai are ambasador la Haga de aproape un an, iar noul ambasador al Olandei la Bucureşti nu este, deocamdată, binevenit la Cotroceni. Dintre cele două forme de naţionalism manifest, cel al lui Băsescu pare, totuşi, mai responsabil. Dacă elitele româneşti puneau ceva mai des piciorul în prag statelor-cheie ale UE atunci când se impunea, în loc să-şi vadă doar de propria rapacitate, România ar avea astăzi indubitabil parte de o mai mare independenţă economică.

peromaneste

Pai daca A. Nastase a platit un pret pentru integrari in forma privatizarilor, acum nu mai poate scoate un cuvant ca trebuie sa platim un pret pe prostie proprie si ticalosia comuna noua si a handler-ilor din Vest?! Ce vorbesti domnule Galagaragiu?

Mai mult, daca Germania si Olanda sunt, dupa cum admiti, imperiale, de ce nu putem vorbi despre efectele imperialismului vestic in Romania? Ca se intelege si imperialismul britanic...

Halitoza sau paradontoza?

Ati observat cum ungureanul vorbeste in public cu mana des la gura?  Halitoza sau paradontoza?  Mai degraba, o fi fost sfatuit de consilierii de imagine ca astfel va pute-a mai putin.

Da click aici ca sa vezi totul! VREI SA-I INTALNESTI? cin s-aseamana s-aduna pe lista de discutii peromaneste

Cristos a inviat!

light, originally uploaded by -zeeny-.

sa ne fie lumina

N. Raducanu

Cu toata simpatia pe care o port sitului cronicaromana.com, marturisesc ca in articolul de astazi ma nedumereste fraza de la sfarsit: “Electoratul Romaniei merita sa fie compatimit in conditiile in care optiunile politice se rezuma la alegerea raului cel mai mic.” Aceasta fraza urmeaza dupa afirmatia ca toate partidele, inclusiv cele din opozitia actuala, s-au facut vinovate de acceptarea privatizarii unor mari unitati economice. Suntem in plin an electoral si cititorul are nevoie mai mult ca altadata de o analiza a situatiei politice in urma careia sa nu ramana lipsit de busola si nici sa fie indemnat a se abtine de la vot. Compatimirea electoratului roman poate veni din partea unui observator strain, dar ea este deplasata atunci cand vine din partea unui ziarist roman ce nu aduce de indata o solutie de iesire din dilema alegerii intre raul mare si raul mic. Asteptarea pogorarii din cer a unui om politic ireprosabil e zadarnica, iar instalarea in postura scepticismului, conduce practic la acordarea unei sanse de ramanere la carma statului a aceleiasi echipe falimentare.

Pe de alta parte cred ca in acesti 7 ani de autoritarism basescian, o seama de politicieni ai opozitiei au invatat ceva, au inteles riscurile democratiei si lasarea liber a jocului pietei pentru rezolvarea tuturor lucrurilor de care politicienii nu sunt capabili. De ce oare atunci sa nu acord credit acestei declaratii a lui Adrian Nastase la recentul Congres al PSD:
„Resursele subsolului României trebuie exploatate în interesul cetăţenilor români. Nu pot fi date resursele vitale ale României doar pentru a cumpăra voturi cu mâna de arginți primită în schimbul acestora.

Oprirea privatizării resurselor strategice este motivul cel mai recent pentru care regimul Băsescu trebuie îndepărtat cât mai rapid.

Nu trebuie să mai fim temători în afirmarea patriotismului. Acesta nu este nici naţionalism, nici xenofobie sau rasism, nici euroscepticism, ci este apărarea intereselor cetăţenilor noştri.

A sosit momentul să depăşim complexele ideologice ale perioadei de tranziţie.

În timp ce ni se spunea că viitorul îl reprezintă companiile mici şi mijlocii, „small is beautiful”, în lume s-au format cele mai mari corporaţii.

S-a tot repetat că statul este prost administrator, iar soluţia miraculoasă este privatizarea, încât chiar şi unii dintre noi au ajuns să creadă acest lucru. În acest timp, alte state şi-au consolidat companiile de stat, cu un management performant, devenind jucători regionali ori globali.

Ani de zile am fost învăţaţi cât de bune sunt „pieţele libere”, în timp ce alţii aplicau protecţionismul economic. La lecția de economie politică de tip capitalist ne-a fost spus cât sunt de rele monopolurile de stat, cum trebuie ele sparte și privatizate în folosul, culmea, al altor companii de stat!

S-a tot spus cât de inteligenţi am fi dacă scăpăm de industria naţională, care ar fi poluantă şi ineficientă, încât astăzi nu mai producem aproape nimic. Importăm însă de toate! România ar trebui denumită „țara importatorilor fericiți”!

La ora de „dirigenţie” am fost sfătuiţi să restituim toate proprietăţile naţionalizate, începând de la Cuza, iar acum nu mai avem bani pentru despăgubiri. Şmecherii şi-au luat proprietăţi, multe prin acte dubioase, iar oamenii cinstiţi au fost încă odată păcăliţi.”

Desigur ca se mai poate imagina si ipoteza unei noi revolutii, cu tragerea in teapa a intregii clase politice si urcarea pe tron a unui salvator de natiune, care cu siguranta nu va fi un om de stanga, ci de extrema dreapta, un continuator al lui C.Z.Codreanu. Dar eu, vazand cele ce se petrec acum in Ungaria, ma indoiesc ca Uniunea Europeana ar porni o actiune de debarcare a acestei puteri. Singurii care si-ar zmulge parul din cap regretand alegerea facuta sau abtinerea de la vot ar fi tot electoratul roman.



admin
În conjunctura actuală, probabil, opoziția ar putea oferi o soluție mai bună decât actuala guvernare, dar avem și noi câteva nedumeriri: de ce Adrian Năstase nu și-a cerut scuze pentru Sidex? De ce PSD (per total, că au votat în parlament privatizarea) nu a făcut ”mea culpa” pentru Petrom? De ce USL nu-l ejectează din propriile-i rânduri pe arhitectul fenomenului ”băieților deștepți” din energie, adică pe DIP?

Puțină onestitate și puțină curățenie în propria ogradă politică – oare cerem prea mult?

Răspunde watcher
Domnule Raducanu e aproape naiv sa credeti asa ceva:

“Pe de alta parte cred ca in acesti 7 ani de autoritarism basescian, o seama de politicieni ai opozitiei au invatat ceva, au inteles riscurile democratiei si lasarea liber a jocului pietei pentru rezolvarea tuturor lucrurilor de care politicienii nu sunt capabili”

Clasa politica actuala nu se va schimba de la sine. Ei joaca exact rolul lui Basescu care lupta impotriva sistemului ticalosit. Chiar nu ati invatatat lectia?

Cei care vor schimbarea nu o pot face iar cei care pot face schimbare nu o vor.

Pt admin: de acord, dar o sa vedeti ca se vor coaliza cu totii in spatele lui, interesele oricand pot fi puse de acord, principiile nu.

Răspunde N. Raducanu
@watcher
Da, cred ca sunt cam naiv sa cred ca macar “o seama” de pesedisti au invatat “ceva”. Da, se pare ca n-am prea invatat lectia si regret asta. Dar nedumerirea mea continua: daca “clasa politica nu se va schimba de la sine”, atunci cum si cu cine o va face ? Sa fie oare o solutie continuarea domniei basesciene pana cand “electoratul” nu va mai vrea alegeri “libere”, ci se va rascula pentru reintoarcerea la o mica dictatura ? Sau, din contra, va trebui sa asteptam pe margine, precum observator neimplicat in politica (si deci nici in alegeri), pana cand edificiul capitalismului mondial se va prabusi cu groaznic troznet? Iar asta poate peste cateva decenii sau nici macar in acest secol? Caci la orizont nu se vede nici urma de baricada serioasa, cu milioane de oameni catarati pe ea, pentru a se jertfi pentru o lume mai buna?. Sincer vorbind, nu vad deocamdata decat posibilitatea unor reforme, chiar radicale, incoltirea carora ar avea loc mai curand in PSD, decat in grupele de “revoltati” hippies de tip Woodstock de la fantana Universitatii.

Da click aici ca sa vezi totul! VREI SA-I INTALNESTI? cin s-aseamana s-aduna pe lista de discutii peromaneste

cand vine vorba de aria banilor, asta-i tenor

Am descoperit cu mare placere un interviu cu Jim Rogers, un maestru-speculant al pietelor.  Asta intelege economia capitalista a banului la nivel intercontinental, asa ca cine vrea sa vada cum arata lumea din perspectiva asta are o buna ocazie.  


Asta imi mai spune ca cine a avut urechi sa auda, a auzit ce a trebuit sa auda, chiar si la Bucuresti.  Rogers spune adevarul dpdv al banilor; asculta-l, ascultati-l!  Nu pe aspirantii care mai au inca urme de cas la gura...


Aflat la Bucuresti, Jim Rogers, fostul partener de afaceri al miliardarului George Soros, a vorbit in exclusivitate pentru Wall-Street.ro despre mai multe subiecte relevante: viitorul sumbru al sectorului financiar, oportunitatea de a invata sa conduci un tractor, economia gigant a Chinei si minuscula piata de capital romaneasca.

CFA Romania, asociatia profesionala a analistilor financiari certificati international, organizeaza astazi la Bucuresti, prima conferinta regionala de investitii din Europa Centrala si de Est (ECE), pe tema oportunitatilor de afaceri intre China si ECE. Conferinta il va avea ca vorbitor principal pe Jim Rogers, faimos investitor in piete emergente, cofondator impreuna cu George Soros al Quantum Fund.

Wall-Street.ro: Mai sunteti un “taur” in ceea ce priveste investitiile in China?

Jim Rogers: In opinia mea, China va fi cea mai importanta tara in secolul 21, dar vor fi si destui pasi inapoi si probleme pe acest drum. Statele Unite au devenit cea mai importanta economie a secolului 20, dar in secolul 19 am avut multe depresiuni, nu aveam drepturi cetatenesti, nu exista un stat de drept, aveam masacre in plina strada si razboi civil. Deci, America avea multe probleme, dar a devenit cea mai de success tara a secolului 20. Asta se va intampla si cu China. Asadar, sunt “un taur”, un optimist, dar aveti grija pentru ca vor fi multe probleme.

China incearca acum sa raceasca piata imobiliara si sa sparge un balon speculativ. Probabil ca vom vedea unii investitori din real estate care vor intra in faliment. Ei nu vor spune ca lucrurile stau bine.

Wall-Street.ro: Pe termen scurt, luati in calcul o aterizare dura a economiei?

Jim Rogers: Vor fi dezvoltatori imobiliari care vor da faliment, ei vor avea cu siguranta o aterizare dura, dar alte parti din economia Chinei nu vor sti sau nu le vor pasa de acest lucru. Alte parti ale economiei, precum agricultura, transporturile, vor continua sa creasca puternic. Aterizare dura pentru unele, boom pentru altele.

Wall-Street.ro: Avand in vedere o performanta mai redusa a economiei chinezesti, cat de mult va incetini economia globala?

Jim Rogers: Nu ma astept ca economia globala sa incetineasca mult in 2012 pentru ca avem multiple alegeri politice, in America, Franta, Germania. Cred ca sunt 40 de tari care au alegeri in acest an. Vor fi multi politicieni care vor tipari si vor cheltui o gramada de bani.

Lucrurile vor arata bine in acest an, de aceea nu sunt ingrijorat pentru 2012, dar sunt foarte nelinistit cu privire la 2013 si 2014.

Cand am ajuns aici lumea mi-a spus ca Romania este in recesiune. Nu cred asta. Cred ca Romania va performa mai bine in 2012 decat se asteapta oamenii.

Ce se intampla in cazul alegerilor? Politicienii vor sa fie realesi si, ca urmare, cheltuiesc o multime de bani in incercarea de a fi realesi. Asta se intampla mereu, nu functioneaza de fiecare data, dar in mare parte are sens.

Wall-Street.ro: Cat timp vor mai oferi marfurile randamente mai bune decat actiunile?

(intrebare adresata, la rugamintea Wall-Street.ro, de un specialist in piata de capital)

Jim Rogers: Marfurile au dat randamente mai bune decat actiunile in ultimii 13 ani si cred ca aceasta tendinta va continua pentru cel putin 8-10 ani, pentru ca nu avem inca destula oferta in ceea ce priveste multe marfuri si, pana cand oferta nu creste semnificativ, materiile prime vor continua sa aduca randamente bune. Daca economia globala va merge bine, marfurile vor avea performante foarte bune ca urmare a penuriei. Daca economia globala nu va merge bine, eu prefer sa detin marfuri, avand in vedere ca Guvernele vor tipari bani.

De fiecare data cand s-au tiparit bani, activele reale au mers bine, fie ca este vorba de orez sau argint.

Bineinteles, va veni o vreme cand piata “bull” se va incheia, dar nu vad acest lucru acum.

Wall-Street.ro: Suntem intr-o bula speculativa in ceea ce priveste obligatiunile?

(intrebare adresata, la rugamintea Wall-Street.ro, de catre analistul economic Florin Citu)

Jim Rogers: Daca ma intrebi pe mine, voi spune da. Am vandut in lipsa obligatiuni americane recent. Nu inseamna ca trebuie sa faceti la fel. Am mai facut asta de 2-3 ori in ultimii ani si m-am inselat.

Dar, ideea ca cineva sa imprumute bani guvernului Statelor Unite pentru 30 de ani la o dobanda de 2%, 3%, 4% sau chiar 6% este o nebunie. Este un balon speculativ care exista acum in lume, dar nu inseamna ca nu poate sa mearga mai sus. Toate bulele speculative trec peste orice asteptari.Obligatiunile vor intra intr-o lunga piata “bear” fie in acest an sau in urmatorii.

Wall-Street.ro: Ce stiti despre piata de capital din Romania?

Jim Rogers: Este mica, este noua si nu sunt multe companii listate. Nu este nici foarte lichida.

Wall-Street.ro: Asadar, ar putea vreodata sa va atraga atentia si piata de capital din Romania?

Jim Rogers: Investitorii cred ca Romania este intr-o recesiune. Nu cred ca este asa, ei se inseala in aceasta privinta. Problema este ca nu cumpar acum actiuni nicaieri. Imi tin investitiile in marfuri, pentru ca vor performa mai bine decat actiunile peste tot in lume. Si, daca 2013 va fi un an prost, dupa cum suspectez ca va fi, nu vreau sa am investitii in actiuni, prefer sa fiu expus pe marfuri.

Daca ceva ma va face sa realizez ca vremurile bune vor reveni, probabil ca voi incepe sa cumpar din nou actiuni.

Wall-Street.ro: Cum sa facem sa atragem mai multi investitori?

Jim Rogers: Ceea ce a mers in trecut, in special in ceea ce priveste pietele de capital noi, va merge si in cazul Romaniei. Ce au facut alte tari pentru a sustine piata a fost sa acorde facilitati fiscale pentru ca oamenii sa investeasca.

Scandinavii s-au decis in urma cu 30 de ani ca au nevoie de piete de capital. Au introdus facilitati fiscale pentru ca oamenii sa cumpere fonduri mutuale sau sa investeasca in actiuni. In acelasi timp, au acordat stimulente fiscale pentru ca firmele sa se listeze. Asa au aparut cumparatorii si vanzatorii, iar piata de capital s-a dezvoltat. Acesta ar fi primul lucru pe care l-as sugera. De asemenea, as recomanda ca Romania sa aiba un climat mai prietenos pentru investitori. In loc sa impiedicati strainii sa vina aici, trebuie sa ii primiti cu bratele deschise asa cum a facut si America. In acest fel, Romania poate dezvolta o piata de capital mai dinamica si un centru financiar important.

Daca eu as fi roman, as face tot posibilul sa dezvolt acele industrii unde aveti deja un avantaj natural.Sfatul meu pentru toti care vor citi articolul este sa devina fermieri.

Wall-Street.ro: Se spune urmatorul lucru: “capitalismul fara faliment este ca un crestinism fara iad”. Avand in vedere aceasta butada, credeti ca ar trebui lasata Grecia sa intre in default?

Jim Rogers: Grecia ar trebui sa intre in faliment. Ar trebui fortati sa intre in faliment. Este deja in faliment. Sustinerea Greciei este o greseala grava pentru greci, pentru Europa si pentru toata lumea. Pana nu iti dai seama ca ai facut greseli, te reorganizezi si o iei de la capat, nu va fi bine pentru nimeni. Prognozele sustin ca Grecia va avea datorii mai mari anul viitor si in anii urmatori. Nu se rezolva asa problema Greciei. Nimeni nu se confrunta cu realitatea inca.

Wall-Street.ro: Credeti ca Africa poate sa fie urmatorul El Dorado pentru investitorii in cautare de chilipiruri?

Jim Rogers: Sunt optimist in ceea ce priveste Africa. Africa are 900 - 1.000 milioane locuitori. Are resurse naturale imense. Daca vei cauta sa incepi o noua viata, Africa ar fi un loc minunat pentru acest lucru. Sunt oportunitati imense in Africa. Multe resurse naturale si forta de munca ieftina. China este deja acolo si investeste in cat mai multe locuri.

Wall-Street.ro: Va este teama de un deceniu pierdut in Europa?

Jim Rogers: Da. Imi este teama ca vor fi mai multe perioade proaste pentru lumea occidentala, in Europa si America. Statele Unite sunt intr-o pozitie mai proasta decat Europa. SUA sunt cea mai indatorata tara din istorie. America a avut deja un deceniu pierdut si sunt sigur ca vom mai avea unul.

Daca continui sa mentii pe linia de plutire entitati, in loc sa le lasi sa falimenteze, este exact ceea ce au facut japonezii In anii ’90. Ei au refuzat sa lase pe cineva prada falimentului, iar 22 de ani mai tarziu, piata de capital japoneza este mai jos cu 75% fata de nivelul din 1990. Ei au avut doua decenii pierdute. America va avea un deceniu pierdut, Marea Britanei va avea unul, Europa sau parti din Europa vor avea un deceniu pierdut. Ce sa faci? Mergi in Est, mergi in Asia.

Wall-Street.ro: Care este cea mai probabila cale pentru moneda europeana?

Jim Rogers: Detin euro in prezent. Ce pot sa zic este ca francezii vor avea alegeri, germanii vor avea alegeri, deci suspectez ca vor fi mai putine vesti proaste in urmatoarea perioada. Detin euro, dar nu ma astept sa mai fie in 15-20 de ani, poate nici in 10 ani, dar acum ma astepta sa castige teren.

Sunt multi oameni pesimisti in ceea ce priveste euro si, de obicei cand asta se intampla, ar trebui sa detii acel activ, indiferent despre ce activ este vorba. Acum eu detin euro si ma astept sa mai reziste pentru cativa ani buni, dar nu stiu ce se va intampla peste 10-20 de ani.

Daca o vor lua de la capat doar cu tarile sanatoase din punct de vedere economica si subliniaza ca oricine vrea in zona euro trebuie sa fie foarte echilibrat, atunci as fi foarte optimist in ceea ce priveste euro. Avem nevoie de o moneda care sa concureze cu dolarul american si daca il vor face sanatos ar fi o moneda perfecta.

Wall-Street.ro: Credeti ca a avut loc o schimbare de paradigma economica, dupa aceasta criza financiara?

Jim Rogers: In istorie am avut perioade de timp in care sectorul financiar era la mare pret si perioade in care oamenii care produceau bunuri reale (fermierii, minerii, producatorii de energie) dominau si erau bogati si puternici. Cred ca vedem acum un transfer de la Wall Street, adica dinspre finante, care va fi un loc foarte prost in care sa te afli pentru ca afacerile financiare nu vor merge in urmatorii 20-30 de ani, catre oamenii care vor produce active reale, pentru ca acestia vor fi stapanii Universului.

Ar trebui sa va schimbati numele site-ului in Farm-Street.ro sau ceva in genul asta pentru ca fermierii vor deveni extrem de prosperi. Vedem o deplasare dinspre finante spre lucrurile reale acum. Dar aceasta schimbare a avut loc de nenumarate ori in istorie, nu este ceva nou.

Agricultura a mers prost pentru 30 de ani, iar acum avem o penurie de fermieri. Media de varsta a fermierilor in Australia este 58, in Japonia este 66 ani, in America este 58. Avem zeci de mii de indieni care se sinucid in fiecare an. De asemenea, in Marea Britanie, cea mai mare rata de sinucideri este in agricultura. Nu mai sunt fermieri, deci preturile la produsele agricole trebuie sa creasca destul de mult ca sa atraga forta de munca, management si capital.

Romania este intr-o pozitie foarte buna, pentru ca voi din punct de vedere istoric ati avut o agricultura buna.

Toti care lucreaza pe Wall Street ar trebui sa se faca fermieri, pentru ca acolo vor fi banii.

Wall-Street.ro: In sectorul financiar, cum apreciati riscurile generate de suprareglementare?

(intrebare adresata, la rugamintea Wall-Street.ro, de analistul Broker Cluj Andrei Radulescu)

Jim Rogers: Este unul dintre motivele pentru care sectorul financiar va intra in declin acum. Guvernele de peste tot pun presiune in sensul taxelor pe sectorul financiar, reglementarilor, controalelor, este un cosmar. Va deveni foarte greu sa faci bani in acest sector. In plus, mai este si o competitie acerba in sectorul financiar.

In 1959, SUA producea 5.000 de posesori de MBA pe an, iar restul lumii nu scotea vreunul. Anul trecut, America a scos 200.000 de absolventi de MBA, iar restul lumii a produs alte sute de mii.Finantele vor fi un loc groaznic in care sa fii. Invata sa conduci un tractor, mai degraba.

Wall-Street.ro: Ce opinie aveti despre interventia statului in economie?

Jim Rogers: Nu am vazut un Guvern care sa faca treaba in ceea ce priveste carmuirea economiei. Daca stiti vreunul, sa ma anuntati ca sa imi corectez declaratia. Voi ati incercat asta aici, Rusia a incercat si nu a mers si nu va merge niciodata.

Wall-Street.ro: Sunteti mai apropiat de doctrina libertariana?

Jim Rogers: Prefer libertarianismul, in detrimentul comunismului. Dintre aceste doua optiuni, as alege sa fiu libertarian.

James Beeland Rogers, Jr. (born October 19, 1942) is an American investor and author based in Singapore. He is chairman of Rogers Holdings and Beeland Interests, Inc. He was the co-founder of the Quantum Fund with George Soros and creator of the Rogers International Commodities Index (RICI).

Rogers is an outspoken proponent of the free market, but he does not consider himself a member of any school of thought. Rogers acknowledged, however, that his views best fit the label of Austrian School of economics. However, in 2010, he was awarded the Schlarbaum Prize by the Ludwig von Mises Institute for his "investment outlook, which is solidly rooted Misesian theory, not only of business cycles but of the costs of the welfare-warfare state," thus (implicitly) accepting his views as uniquely and solidly as part of the Austrian tradition.

Da click aici ca sa vezi totul! VREI SA-I INTALNESTI? cin s-aseamana s-aduna pe lista de discutii peromaneste