I-a luat Romaniei 16 ani pentru a se pune problema unei legi a lustratiei. Sa nu uitam ca in martie 1990, prin Proclamatia de la Timimsoara, s-a irosit o astfel de ocazie. Tot in martie 1990 s-au intamplat si evenimentele de la Targu Mures si curand dupa aceea s-a constituit SRI-ul...
La comentarii, puteti citi in intregime Proclamatia de la Timisoara. Acolo s-au introdus mai multe idei decat aceea din punctul 8, idei care din pacate nu s-au discutat pentru multi ani ce le-au urmat. In concluzie, nu fiti aspri in a judeca Proclamatia din perspectiva a ccea ce stiti acum, ci ganditi-va la cei responsabili pentru tinerea noastra in jocul de lumini si umbre al dogmei reformate (i.e. postcomuniste).
Da click aici ca sa vezi totul!
Un comentariu:
Proclamatia de la Timisoara
Populatia orasului Timisoara a fost initiatoarea Revolutiei române. Între 16
si 20 decembrie 1989, ea a purtat, de una singura, un înversunat razboi cu unul
dintre cele mai puternice si mai odioase sisteme represive din lume. A fost o
înclestare cumplita pe care noi, timisorenii, o cunoastem la adevaratele ei
proportii. De-o parte populatia neînarmata, de cealalta parte Securitatea,
Militia, Armata si trupele zeloase de activisti ai partidului. Toate metodele
si mijloacele de reprimare s-au dovedit însa neputincioase în fata dorintei de
libertate a timisorenilor si hotarârii lor de a învinge. Nici arestarile, nici
molestarile, nici chiar asasinatele în masa nu i-au putut opri. Fiecare glont
tras a adus pe baricadele Revolutiei alti o suta de luptatori. si am învins.
În 20 decembrie 1989, Timisoara a intrat definitiv în stapânirea populatiei,
transformandu-se intr-un oras liber în marea închisoare care devenise în acele
zile România. Din acea zi, întreaga activitate din oras a fost condusa, de la
tribuna din Piata Operei, de catre Frontul Democrat Român exponent în acel moment
al Revolutiei de la Timisoara. În acea zi, armata a fraternizat cu demonstrantii,
hotarând sa apere împreuna cu ei victoria obtinuta. În 21 decembrie, în Piata
Operei, peste o suta de mii de glasuri scandau: "Suntem gata sa murim!" O serie
de fapte întâmplate în România îndeosebi dupa 28 ianuarie 1990, vin în contradictie
cu idealurile Revolutiei de la Timisoara. Aceste idealuri nici nu au fost aduse
la cunostinta opiniei publice românesti de catre mass-media centrala, decat partial
si confuz. În asemenea conditii, noi participantii nemijlociti la toate evenimentele
dintre 16 si 22 decembrie 1989, ne vedem nevoiti sa explicam întregii natiuni
pentru ce au pornit timisorenii Revolutia, pentru ce au luptat si multi si-au
jertfit viata, pentru ce suntem în continuare hotarâti sa luptam cu orice pret si
împotriva oricui, pâna la victoria deplina.
1. Revolutia de la Timisoara a fost înca din primele ei ore, nu doar
anticeausista ci si categoric anticomunista. În toate zilele Revolutiei
s-a scandat, de sute de ori: "Jos comunismul!". În consens cu aspiratia
sutelor de milioane de oameni din Estul Europei, am cerut si noi abolirea
imediata a acestui sistem social totalitar si falimentar. Idealul
Revolutiei noastre a fost si a ramas reîntoarcerea la valorile autentice
ale democratiei si civilizatiei europene.
2. La Revolutia de la Timisoara au participat toate categoriile sociale.
Pe strazile Timisoarei au cazut, secerati de gloante, unul lânga altul,
muncitori, intelectuali, functionari, studenti, elevi, copii si chiar
locuitori ai satelor, veniti în sprijinul Revolutiei. Suntem categoric
împotriva tehnicii, tipic comuniste, de dominatie prin învrajbirea claselor
si categoriilor sociale. Pe temeiul ideologiei "luptei de clasa" s-au urcat
la putere bolsevicii în 1917, pe acelasi temei, nomenclatura comunista româna
a instigat dupa 1944 o clasa sociala împotriva alteia, a dezbinat societatea
pentru a o supune mai usor terorii. Avertizam împotriva pericolului repetarii
acestei triste istorii si chemam muncitorii, intelectualii, studentii, taranii
si toate categoriile sociale la un dialog civilizat si constructiv, pentru a
reface neîntarziat unitatea din timpul Revolutiei. Trebuie plecat de la
realitatea ca toate aceste categorii sociale au fost oprimate în regimul
comunist si nici una nu doreste astazi raul celorlalte.
3. La Revolutia de la Timisoara au luat parte oameni din toate categoriile de
vârsta. Chiar daca tineretul a fost preponderent, este drept sa recunoastem
ca oameni de toate vârstele s-au batut cu aceeasi dârzenie pentru cauza
Revolutiei. Lista victimelor, desi incompleta, este o dovada în acest sens.
4. Pentru victoria Revolutiei din Timisoara s-au jertfit, alaturi de români,
si maghiari, si germani, si sârbi si membri ai altor grupari etnice care
de secole conlocuiesc în orasul nostru pasnic, în buna întelegere.
Timisoara este un oras românesc si european, în care nationalitatile au
refuzat si refuza nationalismul. Invitam pe toti sovinii din România,
indiferent ca sunt români, maghiari sau germani, sa vina la Timisoara,
la un curs de reeducare în spiritul tolerantei si al respectului reciproc,
singurele principii care vor domni în viitoarea Casa a Europei.
5. Inca în data de 16 decembrie, din primele ore ale Revolutiei, una dintre
lozincile cele mai des scandate a fost: "Vrem alegeri libere!" Ideea
pluralismului a fost si a ramas una dintre cele mai scumpe timisorenilor.
Suntem convinsi ca fara partide politice puternice nu poate exista o
democratie autentica, de tip european. Cu exceptia celor extremiste, de
stânga sau de dreapta, toate partidele au drept la existenta în cetatea
Timisoarei. În orasul nostru nu au fost atacate si devastate sediile
partidelor politice, nici unul dintre membrii acestora nu a fost amenintat,
insultat sau calomniat. Membrii partidelor politice sunt concetatenii nostri,
sunt colegii nostri de munca, sunt prietenii nostri care au opinii politice.
Democratia europeana înseamna libera exprimare a opiniilor politice, dialogul
civilizat intre exponentii lor si competitia loiala pentru cucerirea adeziunii
politice si, implicit, a puterii de stat. Am fi acceptat în sistemul democratiei
românesti si Partidul Comunist Român, daca el nu ar fi fost compromis total
si definitiv de catre nomenclatura sa, degenerând în fascism rosu. În tarile
est europene în care partidele comuniste si-au pastrat minima decenta,
societatea le contesta în principiu, dar le tolereaza în fapt. La noi, partidul
comunist a ajuns însa pâna la genocid, si prin aceasta s-a autoexclus din
societate. Nu-l vom tolera nici în principiu, nici în fapt, indiferent sub
ce denumire ar încerca sa renasca.
6. Dupa patru decenii de educatie si propaganda exclusiv comunista, exista în
constiinta tuturor românilor prejudecati apartinând acestei ideologii.
Existenta lor nu este o vina pentru purtator. Manipularea lor, însa, de catre
grupuri interesate în renasterea comunismului si reinstaurarea lui la putere
este un act contrarevolutionar. Pe lista de lozinci, multiplicata la xerox si
împartita în 28 ianuarie, demonstrantilor din Piata Banu Manta din Bucuresti,
se aflau si slogane vechi de 45 de ani. Identificarea, de pilda, a partidelor
"istorice" cu partide vânzatoare de tara este un astfel de slogan si constituie
o calomnie. Dimpotriva, activistii comunisti de acum 45 de ani, dintre care
unii au si astazi functii importante în conducerea tarii, se fac vinovati de
tradarea României si aservirea ei URSS-ului. Ei sunt cei care scandau atunci:
"Stalin si poporul rus, libertate ne-au adus!" si nu membrii partidelor "istorice".
Acestia din urma s-au opus transformarii României intr-un satelit al Moscovei
si unii au platit cu viata aceasta îndrazneala. Se impune redactarea de urgenta
a unei scurte, dar corecte, istorii a perioadei 1944-1950 si difuzarea ei în
tiraje de masa.
7. Timisoara a pornit Revolutia împotriva întregului regim comunist si întregii
sale nomenclaturi si nicidecum pentru a servi ca prilej de ascensiune politica
unui grup de dizidenti anticeausisti din interiorul PCR-ului. Prezenta acestora
în fruntea tarii face moartea eroilor din Timisoara zadarnica. I-am fi acceptat
poate în urma cu zece ani, daca la Congresul al XII-lea al partidului s-ar fi
alaturat lui Constantin Parvulescu si ar fi rasturnat clanul dictatorial.
Dar n-au facut-o, desi aveau si prilejul, si functii importante, care le acordau
prerogative. Dimpotriva, unii chiar au ascultat de ordinul dictatorului de a-l
huli pe dizident. Lasitatea lor din 1979 ne-a costat înca zece ani de dictatura,
cei mai grei din toata perioada, plus un genocid dureros.
8. Ca o consecinta a punctului anterior, propunem ca legea electorala sa interzica
pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatura, pe orice
lista, al fostilor activisti comunisti si al fostilor ofiteri de Securitate.
Prezenta lor în viata politica a tarii este principala sursa a tensiunilor si
suspiciunilor care framânta astazi societatea româneasca. Pâna la stabilizarea
situatiei si reconcilierea nationala, absenta lor din viata publica este absolut
necesara. Cerem, de asemenea, ca în legea electorala sa se treaca un paragraf
special care sa interzica fostilor activisti comunisti, candidatura la functia
de presedinte al tarii. Presedintele României trebuie sa fie unul dintre
simbolurile despartirii noastre de comunism. A fi fost membru de partid nu este
o vina. Stim cu totii în ce masura era conditionata viata individului, de la
realizarea profesionala pâna la primirea unei locuinte, de carnetul rosu si ce
consecinte grave atragea predarea lui. Activistii au fost însa acei oameni care
si-au abandonat profesiile pentru a sluji partidul comunist si a beneficia de
privilegiile deosebite oferite de acesta. Un om care a facut o asemenea alegere
nu prezinta garantiile morale pe care trebuie sa le ofere un Presedinte.
Propunem reducerea prerogativelor acestei functii, dupa modelul multor tari
civilizate ale lumii. Astfel, pentru demnitatea de Presedinte al României ar
putea candida si personalitati marcante ale vietii culturale si stiintifice,
fara o experienta politica deosebita. Tot în acest context, propunem ca prima
legislatura sa fie de numai doi ani, timp necesar întaririi institutiilor
democratice si clarificarii pozitiei ideologice a fiecaruia dintre multele
partide aparute. De-abia atunci am putea face o alegere în cunostinta de cauza,
cu cartile pe fata.
9. Timisoara nu a facut revolutie pentru salarii mai mari sau pentru avantaje
materiale. Pentru acestea era suficienta o greva. Suntem toti nemultumiti de
sistemul de salarizare, exista si în Timisoara categorii de muncitori care
lucreaza în conditii extrem de grele si sunt prost platiti (vezi, de pilda,
cazul celor ce muncesc în turnatorii sau în industria detergentilor), si,
totusi, nici un colectiv nu a facut greva pentru marirea lefurilor si nu si-a
trimis delegati sa trateze cu guvernul revendicari materiale exclusive.
Majoritatea timisorenilor stiu ceea ce toti economistii se straduie în aceste
zile sa aduca tarii la cunostinta: marirea în acest moment a salariilor ar
declansa automat inflatia, asa cum s-a întâmplat în unele state est europene.
Iar inflatia odata pornita, sunt necesari ani de eforturi pentru a o stopa.
Numai cresterea productiei, deci a cantitatii de marfa aflata pe piata va permite,
în paralel, cresterea generala a nivelului de salarizare. În plus, pentru bugetul
sarac al României, prioritare trebuie sa fie acum cheltuielile destinate
restabilizarii unui nivel minim de civilizatie. Se impun, de pilda, investitii
urgente în domeniul asistentei medicale si salubritatii.
10. Desi militam pentru reeuropenizarea României, nu dorim copierea sistemelor
capitaliste occidentale, care îsi au neajunsurile si inechitatile lor.
Suntem însa categoric în favoarea ideii de initiativa particulara.
Fundamentul economic al totalitarismului a fost atotputernicia proprietatii
de stat. Nu vom avea niciodata pluralism politic fara pluralism economic.
S-au gasit însa si voci care, în spirit comunist, sa asimileze initiativa
privata cu "exploatarea" si pericolul catastrofei de a apare oameni bogati.
Se speculeaza în acest sens invidia lenesului si teama de munca a fostului
privilegiat din întreprinderile comuniste. Dovada ca timisorenii nu se tem
de privatizare este faptul ca mai multe intreprinderi si-au anuntat deja
intentia de a se transforma în Societati anonime pe actiuni. Pentru ca aceste
actiuni sa fie totusi cumparate pe bani curati, ar trebui înfiintate în
fiecare oras comisii de inventariere a averilor fostilor privilegiati ai
puterii, coruptiei si penuriei. De asemenea, actiunile unei întreprinderi se
cuvin oferite spre cumparare în primul rând lucratorilor ei. Consideram
constructiva ideea, mai radicala, a privatizarii prin împroprietarirea tuturor
lucratorilor unei întreprinderi cu un numar egal de actiuni, statul urmând
sa pastreze numai acel procent de fonduri care sa-i asigure controlul
activitatii. În felul acesta, s-ar oferi tuturor lucratorilor sanse egale
de prosperitate. Daca cei lenesi si-ar pierde sansa, nu s-ar putea totusi
plânge de discriminare.
11. Timisoara este hotarâta sa ia în serios si sa se foloseasca de principiul
descentralizarii economice si administrative. S-a si propus experimentarea
în judetul Timis a unui model de economie de piata, pornind de la capacitatile
sale puternice si de la competenta specialistilor de care dispune. pentru
atragerea mai usoara si mai rapida a capitalului strain, îndeosebi sub forma
de tehnologie si materii prime speciale, si pentru crearea de societati mixte,
cerem si pe aceasta cale înfiintarea la Timisoara a unei filiale a Bancii de
Comert Exterior. O parte din câstigurile în valuta ale partii române din
aceste societati mixte va intra în salariile muncitorilor, intr-un procent
ce va fi negociat, de la caz la caz, cu liderii sindicali. Plata unei parti
din salariu în valuta va asigura o buna cointeresare materiala a municitorilor.
În plus, pasapoartele nu vor mai fi carnete bune doar de tinut în sertar.
O alta consecinta pozitiva ar fi scaderea cursului valutar la bursa libera,
ceea ce ar atrage dupa sine cresterea imediata a nivelului de trai.
12. Dupa caderea dictaturii au fost invitati în tara toti românii plecati în exil,
pentru a pune umarul la reconstructia României. Unii s-au intors, altii si-au
anuntat intentia de o face. Din pacate, instigati de forte obscure, s-au gasit
si oameni care sa huleasca pe exilatii reintorsi, sa-i califice tradatori,
sa-i intrebe tendentios ce au mâncat în ultimii zece ani. Este o atitudine
care nu ne face cinste. În disperarea care ne-a stapanit în ultimii patruzeci
de ani, poate ca nu a fost român caruia sa nu-i fie trecut prin minte, macar
o data, sa scape de mizerie luând calea exilului. Multi dintre românii aflati
astazi departe de tara au plecat dupa persecutii poltitice si chiar dupa ani
grei de închisoare. Ar fi rusinos din partea noastra sa-i hulim si noi cu
vorbele activistilor comunisti de odinioara. Exilul românesc înseamna sute de
profesori emineti care predau la cele mai mari universitati din lume, mii de
specialisti pretuiti la cele mai puternice firme occidentale, zeci de mii de
muncitori calificati în tehnologiile cele mai avansate. Sa fim mândri de ei
si sa transformam raul în bine, facând din trista si dureroasa diaspora
româneasca o forta innoitoare pentru România. Timisoara ii asteapta cu dragoste
pe toti exilatii români. Sunt compatriotii nostri si, azi mai mult ca niciodata,
avem nevoie de competenta lor, de europenismul gândirii lor si chiar de
sprijinul lor material. De asemenea, cultura româna va fi întreaga numai dupa
ce se reintegreaza în ea cultura din exil.
13. Nu suntem de acord cu stabilirea zilei de 22 decembrie ca zi nationala a
României. În felul acesta se eternizeaza persoana dictatorului, de fiecare
data sarbatorindu-se un numar de ani de la caderea lui. În majoritatea tarilor
care si-au legat ziua nationala de o revolutie, ziua aleasa este cea a
declansarii revolutionare, fiind astfel glorificat curajul poporului român de
a se ridica la lupta. Un singur exemplu: ziua nationala a Frantei este 14 iulie,
ziua cand, în 1789, a început Marea Revolutie franceza prin darâmarea Bastiliei.
În consecinta, cerem instituirea zilei de 16 decembrie ca zi nationala a României.
Astfel, copiii, nepotii si stranepotii nostri vor celebra curajul poporului de
a înfrunta opresiunea, si nu caderea unui tiran nemernic. Cu execeptia ziarului
România Libera, presa, radioul si televiziunea din Bucuresti. Evenimentele
comentate ca revolutionare sunt numai cele din 21-22 decembrie. Ne închinam cu
pietate în fata eroilor bucuresteni, ca si în fata eroilor din Lugoj, Sibiu,
Brasov, Târgu Mures, Cluj, Arad, Resita si din toate celelalte orase care au
avut nevoie de martiri pentru a cuceri libertatea. Ne doare si ne revolta însa
politica centrala de minimalizare a Revolutiei noastre, evidenta si prin efortul
de diminuare a numarului mortilor. Noi am fost pe strazile Timisoarei în zilele
Revolutiei si stim ca numarul lor este mai mare decat cel anuntat oficial.
Îi asiguram însa pe acei care astazi tainuiesc adevarul ca nu vom înceta lupta
pâna când nu vor fi adusi în fata instantei, în calitate de complici la genocid.
Aceasta Proclamatie s-a nascut din necesitatea de aduce la cunostinta natiunii
române adevaratele idealuri ale Revolutiei de la Timisoara. A fost o revolutie
facuta de popor si numai de el, fara amestecul activistilor si securistilor.
A fost o revolutie autentica si nu o lovitura de stat. A fost categoric
anticomunista si nu doar anticeausista. La Timisoara nu s-a murit pentru ca
activisti comunisti din randurile doi si trei sa treaca în frunte si unul din
participantii la genocid sa fie numit de catre acestia ministru de interne.
Nu s-a murit pentru ca dezbinarea sociala si nationala, cultul personalitatii,
cenzura mass-mediei, dezinformarea, amenintarile telefonice si scrise si toate
celelalte metode comuniste de constrângere sa fie practicate în vazul lumii,
în timp ce noua ni se cere pasivitate în numele stabilitatii sociale.
Aceasta Proclamatie se adreseaza în primul rând celor care au primit revolutia
cadou si se mira de ce suntem nemultimiti, de vreme ce dictatura a cazut, s-au
abrogat o serie de legi proaste si a mai aparut si cate ceva în pravalii.
Acum stiu de ce suntem nemultumiti: nu acesta a fost idealul Revolutiei de la
Timisoara. Noi, autorii acestei Proclamatii, participanti la evenimentele dintre
16 si 22 decembrie 1989, nu consideram Revolutia încheiata. O vom continua pasnic,
dar ferm. Dupa ce am înfruntat si am învins, fara ajurorul nimanui, unul dintre
cele mai puternice sisteme represive din lume, nimeni si nimic nu ne mai poate
intimida,
Timisoara 11 martie 1990
Trimiteți un comentariu