Vorba vine ca presedintele Basescu infiinteaza o comisie care sa studieze comunismul in Romania si-l numeste pe profesorul Vladimir Tismaneanu in fruntea acesteia. Probabil ca asta vine ca reactie a presedintelui la apelurile societatii civile romanesti de condamnare a comunismului in Romania.
Dl Basescu ne face sa ne intrebam:
- S-a pus cumva problema unui posibil conflict de interes al d-lui Tismaneanu in relatia de familie a acestuia cu Ana Pauker? Daca da, care este solutia?
- Judecand dupa preocuparile d-lui Basescu, decizia de a-l numi pe Tismaneanu este cumva rezultatul vreunui sfat? In caz ca sfatul ar fi 'bine intentionat', ideea de baza este cumva de a acuza in final comunismul roman (in termeni generici) fara a risca insa incriminari etnice?
Problema mai grava este ca 'societatea civila' romaneasca nu a putut face ceva in privinta rezolvarii problemelor istorice si/sau juridice ale comunismului in Romania fara a-l implica pe Basescu (factorul cel mai politic din societate). In mod normal, Academia si/sau Universitatea prin sectia-i de istorie ar fi fost cele care trebuiau sa intreprinda un asemenea demers, fara sa asteptam de la vreun politician 'solutii'. Ca sa nu pomenim justitia care a dormit in cizme pana cei mai multi dintre fauritorii comunismului romanesc au murit pe la cashile lor...
La asemenea intrebari cu sens giratoriu, dl Tismaneanu pare avea deja raspunsul cand afirma intr-un interviu la Radio France International:
Din punctul meu de vedere, Securitatea a fost din prima si pana in ultima zi a existentei sale o institutie criminala. Domnul Basescu si-l poate insusi sau nu (n.r. - Raportul Comisiei prezidentiale), asta este problema domniei sale. Problema mea, ca i-am spus-o lui Iliescu - in cartea de convorbiri, pot sa va dau si pagina daca este nevoie - dle Iliescu, problema mea cea mai mare cu scrisoarea celor sase din martie '89 este acel paragraf in care ei spun Securitatea, pe care noi am infiintat-o ca sa apere interesele poporului, ati transformat-o in instrumentul dictaturii dumneavoastra. Eu nu cred ca Securitatea a fost vreodata instrumentul apararii intereselor poporului, a fost o institutie antipatriotica, totalmente straina de interesele poporului roman. Am spus-o, o spun si o voi spune pana la capatul zilelor mele, Securitatea a fost o institutie criminala.Ce noroc ca dl Tismaneanu ne da clar raspunsul mai sus la toate intrebarile despre comisia Basescu-Tismaneanu. Caz in care, ce nevoie mai e de o comisie cand un interviu cu dl Tismaneanu ar fi fost suficient?
Da click aici ca sa vezi totul!
15 comentarii:
desi s-a nascut din initiativa si cu ajutorul neprecupetit al soviticilor- vezi si componenta alogena mult peste marjele pertinente statistic-, treptat secu a evoluat si pentru ultimii 20-25 ani a incercat si actiuni sa le zicem 'patriotice' ce tineau de aducerea in tara a tehnologiilor mai avansate. nu-mi fac nici-o problema de constiinta in privinta acestor operatii caci se vede ca la toate 'casele' mai mari se practica asta cu mult zel si profituri pe masura. chimia, metalurgia, electronica si fizica nucleara au beneficiat considerabil de pe urma unor 'materiale' aduse ca amintire de'afara. cat despre politia politica, asta e intr-adevar o alta poveste, mult mai dureroasa si care trebuie spusa si insusita de noii operativi intr-o tara cu cel mai mare procent de intelligence services din lumea cunoscuta.
gavrila
Vladimir Tismaneanu, fiul lui Leon Tismenitchi
http://www.ziarultricolorul.ro/?module=displaystory&story_id=23114&edition_id=610&format=html
BRAVO DOMNU bASESCU, ATI PUS LUPU PASTOR.
Ca Tismaneanu are o misiune, e clar. Nu inteleg, insa, de ce nu i-au bagat in echipa si pe Brucan si Petrica...
...Roman, ca sa condamne comunismul mai ...eficient.
Adica cel care a beneficiat din plin de avantajele sistemului e considerat unicul specialist care poate sa il condamne !
Se continua, evident, strategia aplicata pana acum, dupa care singurii in masura sa ne arate ce inseamna democratia/capitalismul sunt fostii politruci.
Halal !
Care ar fi rolul acestei "comisii"?
Eu nu apreciez consideratiile teoretice ale lui Tismaneanu. Prea multe intorsaturi de fraze si prea putina substanta. Rolul unei comisii NU trebuie sa fie unul teoretic. Oricine va accepta sa faca parte din aceasta comisie ad-hoc va trebui sa-si asume un risc urias: acela de a colabora cu Tismaneanu la ingroparea (intr-un anume fel a) vinovatiei ocupantilor ruso-comunisti si a tutuor uneltelor acestora de la Ana Pauker si Gheorghiu Dej pina la Ceausescu si Iliescu (acesta din urma fiind un admirator al lui Tismaneanu). Vad ca Basescu calca din ce in ce mai apasat pe urmele lui Iliescu.
Nu copilul e de vina !
Ca securitatea e criminala, o stim cu totii care am trait sub teroarea ei. Dar, mult mai important, si nu aud nici un cuvintel de la dl. Tismaneanu, este condamnarea parintilor lui, incepand cu ideologia comunista si apoi cu partidul/statul/regimul comunist. Aici se va vedea adevarata culoare a dlui. Tismaneanu.
Inca nu e tarziu sa cititi rapoartele dlui. Goran Lindbladt: cu o singura rezerva importanta: si anume mentiunea lucrurilor pozitive realizate de comunism. Si Hitler, si Mussolini au facut autostrazi, Volkswagen, etc. Dar nimeni la Nurnberg nu s-a gandit sa le mentioneze, si pe drept cuvant. Crimele au fost infinit superioare lucrurilor bune pe care le-au produs.
Sa speram ca va iesi ceva bun din dublarea lui Marius Oprea cu Tismaneanu. Am mari indoieli. Ar fi cea mai fericita greseala a mea daca ma insel.
Auirea
degeaba. pot sa fie scrise 1000 de rapoarte. daca nu se declasifica documentele PCRului -- toate, inclusiv MAE, MAI, MAN, etc -- tot nu iese nimic. condamnarea comunismului se face de istorie/istorici, nu comisii prezidentiale.
sunt sigur ca VT va face o treaba serioasa, dar mi se pare aiurea sa o faca intr'o comisie prezidentiala in loc s'o faca ca istoric particular, dupa ce obtine declasificarea tuturor documentelor.
parerea mia
... cartile lui Tismaneanu nu sint decit o colectie de "amintiri din copilarie" sau adolescenta si citate din diversi ginditori politici. Citeodata, Tismaneanu devine chiar sentimental cind e vorba de epoca lui Dej. Am citit si citeva articole ale lui din Jurnalul National. In afara de citeva titluri socante nu contin mai nimic (aceleasi amintiri din copilarie si lucruri arhistiute si chiar scrise si de nostalgici ai comunismului).Chiar paralela lui intre bolsevism si nazism devine un prilej de a apara marxismul (care a fost "tradat" de bolsevici prin neglijarea laturilor "umaniste" si "rationaliste" ale acestuia).
P.S. Indiferent care va fi "raportul" acestei "comisii" lucrurile vor fi departe de a fi spuse (relevate sau ascunse). Viitorul va pune acest raport la locul ce i se cuvine.
Singura mea tristete este ca acest lucru se va produce prea tirziu si probabil vom mai asista in Romania la inca o generatie influentata-dresata de politrucii vechiului-noului regim.
Tismaneanu...mda...
Asta mi-aduce aminte de pacalelile
din bîlci cu " uite popa, nu e popa".
Adevaratele " epurari ", asa cum au
facut comunistii, o sa fie atunci cînd toate plîngerile din Tribunalele romanesti împotriva abuzurilor din trecut vor fi primite si ascultate cu mare atentie. Pîna una alta observam ca, daca la vremea lor, comunistii stiau sa faca lustratii si epurari, azi stiu cum sa nu le faca.
Sa incetam cu aiurelile diversioniste
Daca e vorba ca cineva sa faca un studiu asupra comunismului din Romania, Vladimir Tismaneanu e cel mai indicat. Politolog american renumit, el e unul din specialistii recunoscuti pe plan international in materie.
Cat despre absurditatile cu parintii si copilaria lui Tismaneanu, sunt niste aspecte fara mare importanta. De cate ori se pune astfel problema, imi amintesc de vorba plina de duh si de intelepciune a Regelui Mihai, cand a aflat ca Petre Roman, care ii prezenta omagii, este fiul lui Walter Roman: "Daca e s-o luam asa, nici eu nu stau prea bine cu tatal meu!" Sa invatam, in ceasul al 12-lea, sa judecam oamenii dupa ce fac si nu dupa cine le-au fost tatii, bunicii etc....
Gargantua,
Chiorul in tara orbilor este imparat!
Adica asa a ajuns Tismaneanu in USA mare politolog, specialist in comunismul rasaritean.
In toate interviurile in care l-am vazut/auzit, mi-a facut impresia unui personaj excesiv de guraliv dar alunecos, fara opinii ferme, extrem de politicos, foarte atent sa nu deranjeze, dand la iveala, dupa imprejurari, mai multe fetze (alegand-o pe cea potrivita situatiei).
Daca asta e Tismaneanu cel adevarat, personajul mi se pare doar unul oportunist, nepotrivit pentru misiunea incredintata.
Doar daca nu cumva misiunea lui e alta decat cea declarata...
Oricum, pentru condamnarea comunismului din Romania, presedintele nu avea nevoie de consideratii savante, de fraze elegante, ambalate frumos si legate cu fundita, adica de studii pline de banalitati dar bine platite.
Tzepelica a scris:
> Oricum, pentru condamnarea comunismului din Romania, presedintele nu
> avea nevoie de consideratii savante, de fraze elegante, ambalate
> frumos si legate cu fundita, adica de studii pline de banalitati dar
> bine platite.
Mie imi pare foarte naspa insasi ideea centrala a demersului: adica maria-sa Base decide ca vrea sa afle adevarul, asa ca isi cheama niste sfetnici alesi de el si o sa ne spuna adevarul fix in 6 luni si cateva zile.
Ce daca exista deja institute dedicate acestei chestii, ce daca exista tone de materiale stiintifice pe tma comunismului.., maria-sa nu a avut inca o sursa de incredere. SI sursa nu poate fi decat cea a unei comisii binecuvantate de maria-sa personal..,
Daca nu i-am lustrat la vreme..,
Felix
Pai...exista, vezi Doamne, niste dubii : nu se stie care perioade din comunism trebuie condamnate.
Rolul Tismaneanului tocmai asta ar fi : sa ne spuna, ca specialist, care perioade au fost rele si care au fost bune, nu ?
Ca noi, parintii si bunicii nostri nu am resuit sa ne dam seama de asta.
Adica am trecut prin comunism ca gasca prin apa, asa ca trebuie sa ne deschida cineva ochii...
Un istoric indispensabil pentru doi presedinti romani (I)
Tom GALLAGHER
Investigatiile asupra faradelegilor comise sub regimul comunist au inceput sa ia amploare. Timpul petrecut in ultimele saptamani in cinci orase din Romania si starea dezastruoasa a infrastructurii ar putea sugera ca tara nu se scalda in bani. Dar cand vine vorba despre blocarea oricarei schimbari reale sau rezolvarea unei probleme urgente, nu exista nici o criza financiara niciodata. Asta s-a vazut la inceputul anilor '90, cand Ion Iliescu a creat un set de structuri paralele - doua Parlamente, cel putin sapte servicii secrete s.a.m.d. - pentru a impiedica orice schimbare adevarata. Se pare ca, din pacate, presedintele Basescu ar putea sa capete acelasi prost obicei, de vreme ce a hotarat sa "lanseze" o comisie prezidentiala in trecutul comunist, la numai cateva luni dupa ce fusese lansata, cu spirjinul Guvernului, institutia condusa de istoricul si fostul disident Marius Oprea.
Incercarea de a bloca orice investigatie radicala a CNSAS-ului s-a intors impotriva presedintelui saptamana trecuta, cand a fost mustrat in mod public. Printre cei care l-au mustrat erau, fara indoiala, si unii tineri care, in decembrie 2004, isi sunasera de pe telefonul mobil chiar si cunostintele cele mai indepartate pentru a le indemna sa voteze cu Basescu, astfel incat in viitor sa aiba o sansa.
Pentru a prelua initiativa, Basescu a convins un istoric de prima mana al comunismului sa conduca comisia pe care a numit-o. Vladimir Tismaneanu a stat in mai multe luntri. A fost un apropiat al celor care au sfidat neocomunismul la inceputul anilor '90, dar in 2004 era gata sa-l proclame pe Ion Iliescu un lider luminat care, in ciuda unor defecte, a jucat un rol in consolidarea democratiei romanesti. Aceste doua ipostaze ale istoricului au colaborat intr-una dintre cele mai bizare carti publicate in timpul tranzitiei din Romania: "Marele soc". Din acest volum lipseste orice analiza serioasa a mineriadelor, a manipularii nationalismului, a denigrarii partidelor istorice, a miscarilor civice si a monarhiei. Lipseste de asemenea o analiza a exploziei coruptiei sau a neincetatelor influente politice si a averii fabuloase pe care o poseda mostenitorii serviciilor secrete de dinainte de 1989.
Astazi, Vladimir Tismaneanu cauta cu disperare sa camufleze aceasta afacere, una in care Mircea Mihaies, aghiotantul lui, spune ca l-a implorat sa nu intre. In 2004-2005, spunea ca a avut initiativa de a scoate la lumina aspecte ale povestii lui Ion Iliescu ce ar fi putut ramane ascunse, chiar cu riscul de a-i dezamagi pe admiratorii acestuia. Dar saptamana trecuta Tismaneanu a scris in presa ca Iliescu a profitat de acesta carte si de portretul favorabil creionat, in scopuri electorale (chiar daca Iliescu nu a candidat din nou in 2004 si chiar daca nu este clar daca a dorit cu adevarat ca Adrian Nastase sa castige).
Basescu a gasit omul potrivit: o persoana careia-i place sa fie aproape de cei de la putere si care nu va fi, probabil, la fel de imprevizibila ca Marius Oprea. Acesta a fost impiedicat in drumul sau spre pozitia de director al Arhivei Nationale la inceputul lui 2005, din cauza spiritului sau independent si a dorintei arzatoare de a afla adevarul. Dar, din tonul unui articol pe care Tismaneanu l-a scris saptamana trecuta, reiese ca demnitarii politici de dinainte de 1989 si ultranationalistii vor fi o tinta a raportului sau. Asadar, profesorul de la Universitatea Maryland va putea afirma ca a patruns in labirint, in cautarea Minotaurului. Dar cum ramane cu rolul Securitatii? Cartile lui Vladimir Tismaneanu nu acorda un interes special rolului ei. Tismaneanu pare, in general, mult mai interesat sa realizeze o psiho-biografie a vietii si a epocii in care a trait familia lui de ilegalisti, pentru a-si reveni dintr-un soc de durata: acela de a fi fost azvarliti in "salbaticie" pentru mai mult de 20 de ani, atunci cand familia lui cazuse in dizgratie sub regimul lui Gheorghiu-Dej.
A incercat asiduu sa fie primul care patrunde in diverse arhive ale statului si a fost gata sa-si dea jos palaria in fata unora ca Iliescu sau Magureanu, daca ei il puteau ajuta. Nu e tocmai un secret ca Tismaneanu s-a suparat ca nu a fost inclus in consiliul de consultanti al lui Marius Oprea. Acesta ar fi avut dreptate sa concluzioneze ca increderea in Tismaneanu s-a zdruncinat de cand el a cochetat cu PSD-ul, aflat la apogeul puterii sale.
Nimic nu ramane neschimbat pentru multa vreme, mai ales in politica de dupa 1989. Dar se pare ca Basescu si-ar putea fabrica un ascendent la fel de sigur ca al lui Iliescu. Chiar daca stilul presedintelui nu este tocmai pe placul lui Tismaneanu, acesta a acceptat oferta de a aranja ceea ce va fi, de fapt, o operatiune istorica ce va rivaliza cu cea a lui Oprea (si asta este valabil chiar daca Oprea a decis sa se alature si el comisiei prezidentiale, ceea ce, din punctul meu de vedere, este corect).
Aceasta comisie este bine-venita, daca aduce la lumina aspecte intunecate. Dar pentru ca acest lucru sa se intample, e nevoie ca societatea civila sa se asigure ca este "proprietara" comisiei. Daca se va intampla asa, infractiunile si faradelegile comise de Securitate, precum si suferinta oamenilor obisnuiti, vor trebui evidentiate, asa cum a fost reliefata suferinta elitei de dinainte de 1945 sub regimul comunist.
Un istoric indispensabil pentru doi presedinti romani (2)
Tom GALLAGHER
Cat de mult a ezitat Vladimir Tismaneanu sa cantareasca exact motivele lui Traian Basescu de a forma o comisie pentru investigarea trecutului comunist, care sa traiasca nu mai mult de sase luni? Inainte a de a anunta o lista de consilieri, in care propria lui retea din Romania era proeminenta, oare nu a meditat la o consultanta mai cuprinzatoare? Daca aceasta munca este intr-adevar independenta si va avea o semnificatie de durata, oare n-ar trebui sa apeleze la mai multe figuri ale societatii civile locale din orase unde a fost varsat mult sange in 1989, sau la un istoric precum Serban Papacostea, care a fost trimis la Canal in anii '50?
Concluziile raportului pot fi partial anticipate deja, afara de cazul cand personalitatile pregnante ale luptei impotriva neocomunismului din 1990, care l-au ajutat cu-adevarat pe Basescu sa castige la limita in 2004, se vor implica puternic in aceasta munca. Daca raportul este influentat de dorintele presedintelui, este positibil urmatorul deznodamant: figurile care au jucat un rol ticalos inainte de 1989 si dupa vor fi condamnate. Dar ele vor fi figuri de politicieni, probabil oameni care i s-au opus lui Basescu de cand a iesit din FSN, despre care poate crede ca inca ii pot ameninta ascensiunea spre putere absoluta. Exista insa pericolul ca reteaua de servicii secrete sa fie tratata cu delicatete si retinere.
Daca aceasta comisie a lui Tismaneanu nu este receptiva la persoane din afara propriului lui cerc restrans, ea ar putea chiar fi comparata in timp cu decizia lui Iliescu de a face false asociatii de revolutionari, pentru a intina amintirea multora care au riscat totul si care, in unele cazuri, au pierdut totul in 1989.
Dovedind un veritabil discernamant, societatea civila din Romania a refuzat oferta lui Iliescu la inceputul anilor '90: functii decorative in structuri pseudo-reprezentative. Daca astazi, in 2006, s-ar crea un FSN mai subtil si mai atragator, societatea civila ar trebui sa recurga la o precautie extrema. Amenintarea nu mai vine de la grupuri de mineri si defaimari in presa, ci din directii absolut neasteptate. Din 1989 incoace Tismaneanu nu a ezitat sa le puna piedici istoricilor care nu danseaza dupa cum canta el. Marius Oprea si alti analisti independenti nu pot fi singurele victime ale ceea ce ar putea fi o tentativa de a curata trecutul. O tentativa a unui istoric talentat, dar cu mari defecte, condus inca de demoni launtrici, mosteniti din epoca comunista.
Am o problema cu Vladimir Tismaneanu, care poate fi facuta publica el vrea sa construiasca o retea vasta, de tipul patron-client, in istoria contemporana si in stiintele politice, care nu difera de ceea ce a facut PSD-ul in domeniile pe care dorea sa le controleze. Eu nu vreau sa realizez ceva silimar, iar ambitiile mele sunt modeste: vreau pur si simplu sa colaborez cu alti cercetatori independenti. Dar nu vreau sa ajung la situatia in care invitatii la conferinte si chiar accesul la materiale de cercetare sa depinda de bunavointa unui individ puternic si a retelei sale. Deja sunt mai degraba naucit sa aflu ca sunt persona non grata la Universitatea Central Europeana din Budapesta, pentru ca l-am provocat pe principalul aghiotant al lui Tismaneanu din aceasta institutie. Nu pot sa tac, cand o persoana care are misunea de a investiga un sistem politic inchis, configurat de valori orientale, aplica aceleasi valori in propriul ei domeniu de activitate.
Tismaneanu i-a fost de folos lui Iliescu in 2004, deoarece presedintele a recunoscut personalitatea lui reala, dincolo de imaginea occidentala de reformist pe care si-o cultiva. Daca Traian Basescu l-a ales pe Tismaneanu din motive similare, reiese ca presedintele doreste sa ramana credincios trecutului, ci nu sa deschida un proces pentru un viitor mai bun al Romaniei. Avem nevoie sa ne asiguram ca atat continutul, cat si concluziile incluse in acest raport nu vor depinde de nevoile politice ale momentului. Asta poate fi evitat daca scopul sau se prelungeste dincolo de evenimentele din 1989. Pana sa fie co-autor la "Marele soc", Tismaneanu le-a vazut ca pe o perioada in care neocomunistii s-au regrupat si au ajuns la putere calcand peste cadavrele cetatenilor care se luptau pentru libertate. Va fi relevant sa vedem cum se va ocupa de evenimentele din 1989 comisia despre comunism a presedintelui. Comunismul ce urmeaza sa fie condamnat a murit atunci, sau a continuat sa se bucure de o viata activa dupa moarte?
Colonelul super-spion Liviu Turcu (SUA) se destãinuie:
„UN UNCHI AL LUI
VLADIMIR TISMÃNEANU
A FOST GENERAL KGB”!
Numirea lui Vladimir Tismãneanu la conducerea comisiei prezidentiale care are drept scop sã condamne crimele sãvîrsite în timpul regimului comunist ar putea sã se transforme într-o complicatie serioasã si stînjenitoare pentru presedintele Bãsescu si sã afecteze credibilitatea României în lume. Si iatã de ce: Vladimir Tismãneanu a obtinut titlul de doctor în sociologie politicã în România (1976) într-o perioadã în care, dupã cum stim cu totii, admiterea pentru obtinerea acestui titlu era limitatã, fiind acceptati numai cei care erau pregãtiti pentru functii de conducere si propagandã în PCR. Disertatia sa, de altfel destul de subtire (101 pagini), care a fost publicatã de cãtre Editura Politicã în 1976 (unde tatãl sãu, Leonte Tismãneanu, era un propagandist cu mare influentã) dovedeste cã Tismãneanu era un adept înflãcãrat al comunismului habotnic. Intitulatã „Noua Stîngã si scoala de la Frankfurt”, teza ajunge la urmãtoarea concluzie: „Capitalismul nu poate fi nimicit prin vagi reverii, prin revolte dogmatice, prin tranzitii bruste si prin studii metafizice. SINGURA MODALITATE DE A DEPÃSI ACEST STATU-QUO ESTE REVOLUTIA SOCIALISTÃ, ÎN CARE CLASA MUNCITOARE, CONDUSÃ DE PARTIDUL POLITIC REVOLUTIONAR, VA AVEA ROLUL PRINCIPAL.” Foarte suspect, dar disertatia lui Tismãneanu nu poate fi gãsitã nicãieri în bibliotecile din România! Profesorii si colegii care îl cunosc pe Tismãneanu încã din vremea aceea confirmã cã acesta era un produs al PCR, care a beneficiat de privilegiile de care se bucura nomenklatura si cã a participat activ la ducerea la îndeplinire a programului partidului.
Ion Mihai Popescu, care a supravietuit celor 8 ani de închisoare politicã pe care a trebuit sa-i execute în timpul regimului comunist, a fost, între anii 1974 -1989, profesor asociat la Facultatea de Filosofie - Sociologie a Universitãtii Bucuresti. El scria: „Acel Vladimir Tismãneanu pe care l-am cunoscut era un student mediocru, impus institutiei noastre academice de cãtre tatãl sãu, membru marcant al nomenklaturii marxist-leniniste, vinovatã de distrugerea unei întregi generatii culturale românesti… Domnul Vladimir Tismãneanu a fost membru activ al Partidului Comunist Român începînd din anul 1973, pînã la plecarea sa din România, în 1981; a fost lector de Marxism-Leninism în cadrul CC al UTC si autorul unei lungi serii de articole incendiare, de un dogmatism extrem, scrise în perioada plinã de coruptie si imoralitate a dictaturii Ceausescu.“ Într-o scrisoare trimisã rectorului Universitãtii Maryland, profesorul Popescu demasca recomandãrile “academice” si îl invita pe Vladimir Tismãneanu “sã sustinã în fata unei comisii integre, formatã din oameni de stiintã americani si români, O DISERTATIE AUTENTICÃ PENTRU OBTINEREA TITLULUI DE DOCTOR”.
Un alt martor, profesorul Stefan Costea, scria: „Vladimir Tismãneanu a fost admis, pur si simplu, la Universitate (în Bucuresti) datoritã tatãlui sãu, Leonte, care era un membru important al Partidului Comunist. Iar pe parcursul întregii sale cariere universitare, Vladimir Tismãneanu a fost educat tocmai în acest scop. În timpul cînd a functionat în cadrul Universitãtii, Vladimir Tismãneanu a fost un propagandist comunist activ. Datoritã protectiei puternice a rudelor lor comuniste, acesti «studenti speciali» puteau sã terorizeze o întreagã facultate prin influenta lor politicã. Domnul Tismãneanu a fost un exemplu corupt al acestui tip de student, care si-a folosit influenta pentru a victimiza multe persoane din lumea academicã”. De asemenea, studentii Universitãtii Maryland si-au exprimat, în fata autoritãtilor academice americane, indignarea fatã de asa-zisele studii universitare si fatã de activismul comunist al domnului Tismãneanu din timpul regimului represiv al lui Ceausescu. Julia Vergona scria: “Domnul Tismãneanu nu a efectuat niciodatã studii de «echivalare» cerute în SUA pentru orice profesie, începînd de la soferii de taxi si terminînd cu toate specialitãtile medicale. Pe noi ne costã zeci de mii de dolari si multi ani de activitate academicã CINSTITÃ, sacrificii si diverse slujbe în timpul week-end-ului pentru a obtine titlul de Ph.D. …” - continuã doamna Vergona. “Este un adevãrat scandal cã unor indivizi, precum domnul Vladimir Tismãneanu, li se permite sã predea într-o Universitate americanã si sã se afle alãturi de tinerii americani încrezãtori si entuziasti.”
Vladimir Tismãneanu a ajuns în Statele Unite printr-o serie de manevre destinate sã ascundã sistemului legislativ american activitatea sa ca membru al Partidului Comunist. Recent, am aflat cã, în 1981, Tismãneanu a pãrãsit România împreunã cu mama sa (membrã veteranã a Komintern, cu o vizã specialã facilitatã de unul dintre cei mai influenti membri ai Comitetului Central al Partidului Comunist Român, cu drept de sedere în toate tãrile vestice în care existau partide comuniste – Ghizela Vass). Si cu ajutorul Securitãtii din România. (Vezi Raportul din 13 august 1987, volumul 9, proces-verbal 10.947, care se poate obtine de la arhiva Politiei Secrete române). El nu a fost niciodatã „dizident” în România. Ba, dimpotrivã, a fost un personaj strident, care fãcea o intensã propagandã comunistã. Conform documentelor, Tismãneanu a sosit în SUA, prin Philadelphia, la 1 octombrie 1985, dupã ce i s-a refuzat acordarea azilului politic în Franta si viza de intrare în SUA. CE A FÃCUT VLADIMIR TISMÃNEANU ÎN CEI 4 ANI (1981 – 1985) de cînd a pãrãsit România si pînã a sosit în SUA, prin cãsãtorie? Cum a fost posibil ca pasaportul sãu românesc sã nu fie anulat de cãtre vigilentele autoritãti române ale vremii si sã i se acorde noi vize de cãtre diverse ambasade românesti din Vest? Mai tîrziu, pe baza legãturilor lui cu Brigãzile Rosii Internationale acestea l-au ajutat sã plece în Venezuela, dupã ce i s-a refuzat viza de intrare în SUA. În 1985, Vladimir Tismãneanu si-a realizat scopul: sã ajungã în SUA, cãsãtorindu-se cu o cetãteanã româno-americanã, o prietenã de familie si vecinã în acelasi cartier renumit al nomenklaturii din Bucuresti – Primãverii. Dar, foarte curînd, el a demonstrat cã aceastã cãsãtorie era doar o acoperire, cãci a divortat. Dupã ce a ajuns în SUA, Tismãneanu pare sã se fi „convertit” la valorile liberale si ale economiei de piatã si a început sã scoatã pe bandã rulantã articole si cãrti (învîrtindu-se în jurul acelorasi subiecte ca în perioada înflãcãratului sãu activism comunist) cu ajutor editorial semnificativ din partea celei de-a doua sotii. Dar douã lucruri sînt evidente în productiile sale: 1) La fel ca si în scrierile pro-comuniste din anii ‘70, el este preocupat de deviationism si nu de principiile care, în sine, sînt gresite. Tismãneanu condamnã esecul politic postbelic al României provocat de deviationism – Ceausescu era un individ siret. Acest Tismãneanu a criticat utilizarea „perversã”, de cãtre Ceausescu, a nationalismului - de parcã mîndria nationalã era adevãratul vinovat, iar nu politica de control socialist/comunist al vietii sociale, religioase si economice; 2) Are o realã aversiune fatã de România si fatã de Biserica Ortodoxã Românã si portretizeazã tara într-un mod ridicol, inexact si distrugãtor. Întotdeauna se „învîrte” în jurul acelorasi surse, la fel ca în anii în care a fãcut propagandã comunistã în România.
În cartea sa din 1998, intitulatã „Fanteziile Salvãrii: Democratie, Nationalism si Mit”, Tismãneanu nu este interesat de stergerea trecutului comunist, sau de a da în vileag criminalii epocii staliniste. Dimpotrivã, el se teme cã nationalismul va fi reinstaurat si cã anti-semitismul îsi va face din nou simtitã prezenta, douã temeri politice exagerate, care aproape cã nu au nimic în comun cu viata realã din România post-revolutionarã. Asa dupã cum a observat un renumit critic literar: „deoarece acordã un spatiu atît de larg antisemitismului, Tismãneanu nu pune în discutie, decît în micã mãsurã, probleme mult mai presante: coruptia masivã, dezastrul ecologic, traficul de persoane si organe, declinul demografic etc”. Pentru a–si sustine opiniile expuse în cartea „Ana Pauker: Ascensiunea si Decãderea unui Comunist Evreu (2001)”, Vladimir Tismãneanu nu îi prezintã pe acei oameni care au fost condamnati la moarte de cãtre comunista de orientare durã trimisã de la Moscova (ca si tatãl lui). Nu, el o caracterizeazã drept „o figurã proeminentã a Comunismului European”, cu un „rol contradictoriu atît în istoria României, cît si în cea a comunismului international.” Contradictoriu? Mai bine spus funest, brutal, anti-crestin si lipsit de omenie.
Dacã este obsedat de trecutul comunist, ar fi mai bine sã-l scoatã în evidentã si sã-l facã mai acceptabil pentru urmasi, nu sã-l îngroape o datã pentru totdeauna. În anul scolar 2003-2004, Tismãneanu a beneficiat de un salariu întreg provenit dintr-un program al National Endowment of Democracy (NED). Acest program nu este destinat persoanelor de genul lui Tismãneanu. Programul a fost organizat de cãtre Congresul SUA pentru „sprijinirea activistilor democrati, a celor care sustin drepturile omului, a jurnalistilor si a celor care activeazã în primele rînduri, promovînd democratia în tãrile care aspirã la un statut democratic.“ De fapt, Tismãneanu a luat locul care ar fi trebuit sã-i revinã unui cetãtean român care lucreazã în acest domeniu în tara sa. Si ce a fãcut timp de un an, cînd a fost plãtit generos din taxele impuse contribuabililor americani? Tismãneanu a lucrat la o carte care îl preamãreste pe…. Ion Iliescu! Un alt prieten bun al „elitei” moscovite si al lui Leonte Tismãneanu. Desi acest proiect presupunea cã va studia democratia din România, el a folosit timpul si banii pentru a lucra la „Marele soc: la sfîrsitul unui scurt secol: despre comunism, post comunism si democratie” (2005), o carte care încearcã sã-l purifice pe Ion Iliescu de propria sa identitate comunistã. În comentariile fãcute asupra acestei cãrti, Ion Iliescu se referã la Tismãneanu ca la: „un om în care pot sã am încredere; el provine din elita comunistã“. Se spune cã în vara lui 2004, pe atunci presedintele Iliescu era gata sã-l numeascã pe Tismãneanu presedintele Comisiei pentru studierea si condamnarea crimelor comunismului.
În SUA, controversa legatã de Tismãneanu a continuat. Cînd a fãcut lobby, ca sã fie numit în functia de presedinte al Departamentului Ion Ratiu de Studii Românesti din cadrul Universitãtii din Georgetown, în 1996, rectorul catolic al universitãtii, descoperind trecutul comunist al lui Tismãneanu si recomandãrile „academice” ale acestuia, s-a opus personal. Drept rezultat, Ion Ratiu a ales alt candidat. La acea vreme, Liviu Turcu, ofiter de Securitate de rang înalt, care a dezertat în SUA, a dat pe fatã, ca sursã sigurã, pentru a fi incluse în dosarul sãu, activitatea comunistã a lui Tismãneanu si legãturile cu KGB, prin intermediul familiei sale. (Printre altele, Liviu Turcu a arãtat cã un unchi al lui Vladimir Tismãneanu a fost general KGB numit în Franta în anii ‘30 si cã, în anii ‘50, timp de cîtiva ani, acesta a primit unele distinctii, adãpost si bani în România). Desi în ultimii 10 ani Vladimir Tismãneanu a produs o multime de hîrtii, nu meritã sã fie Judecãtorul Comunismului, deoarece este mult prea implicat în aceastã tragedie politicã epicã pentru a o judeca. A transformat intrigile si bîrfa dintre comunisti (de exemplu, familia sa) într-o pseudo-stiintã. El nu a repudiat în mod total devotamentul dogmatic, ateist al ideologiei respective, încã se mai scaldã în el. Din punct de vedere moral,Tismãneanu este cu totul nepotrivit pentru aceastã functie. Nu putem sã credem cã Tismãneanu are „trecere” la Traian Bãsescu, asa cum s-a lãudat în fata unor persoane la Washington, datoritã prietenilor sãi Mihai Rãzvan Ungureanu, Andrei Plesu, Claudiu Sãftoiu si altii. Ar fi o jignire de neiertat pentru toate victimele comunismului si pentru cei care au ales Alianta DA ca scribul favorit al lui Ion Iliescu sã decidã si sã judece crimele îndreptate împotriva lui Dumnezeu si toate crimele comise în numele acelei ideologii. Tismãneanu dã dovadã de o comportare obsesivã, fiind oricînd gata sã distrugã fãrã scrupule, în continuare, imaginea României în lume si sã creeze disensiuni în tarã. Minciunile privind teza pentru obtinerea titlului de doctor si ascunderea faptului cã a îndemnat ca aceia care s-au opus comunismului sã fie izolati si repudiati (se poate vedea în sutele de pagini din ziarele comuniste din anii ‘70) demonstreazã cã Tismãneanu nu este persoana adecvatã pentru aceastã functie - în ciuda votului controversat al CNSAS în aceastã problemã.
Trimiteți un comentariu