De la: lucid
daca nu ne schimbam noi nu putem schimba tara
E foarte greu sa accepti sa te uiti in oglinda care te arata cat de plin de bube esti. Dar trebuie sa facem un efort de vointa, nu numai cei din tara dar mai ales cele vreo doua milioane de stranieri capsunari sau portocalagii si sa incercam macar sa ne comportam corect in relatiile cu amatorii de shpaga. Astfel:
1. La vama. Am trecut frontierele si cu avionul si cu trenul si cu autobuzul de foarte multe ori. Niciodata nu am vazut vreun vames care sa ceara shpaga vreunui cetatean care respecta legile. Intotdeauna dadeau cei prinsi cu matza in sac (niciodata in aeroport, dar plin de cazuri la tren si autobuz), adica cei care veneau cu marfa sa o "desfaca" aici sau dincolo neposedand autorizatiile necesare, cei care vroiau sa treaca peste rand ca sa nu stea la coada cu fraierii, si, cazurile cele mai grave, cei ce vroiau sa scoata sau sa introduca in tara "marfuri" interzise. Intotdeauna initiativa apartinea mituitorului, adica cetateanului certat cu legea, vamesul doar "stimuland" si profitand. Ca maxima sicana am vazut intarzierea celor corecti cu controlul sau un control cu exces de zel, dar niciodata un vames cerand direct ciubuc. Deci e suficient sa respecti legea si nu ai de ce da shpaga si a te teme de "represalii" de la vamesi.
2. La scoala. Acelasi lucru. Nu exista cazuri in care profesorii sa ceara direct. Tot hahalerele care nu invata dau ca sa treaca examenele fara sa stie mai nimic si unii parinti ca sa-si "protejeze" odraslele favorizandu-le fata de restul copiilor. Deci e suficient ca elevii-studentii sa invete si parintii sa accepte ca toti copii sunt egali la scoala si deci trebuie tratati similar si shpaga dispare. E altceva o atentie de ziua numelui, la sfarsit de an sau de martzisor, dar nu in bani.
3. In administratie. Shpaga dau tot cei ce stiu ca nu indeplinesc conditiile legale si, uneori, cei ce se grabesc si nu vor sa stea "la coada". Daca functionarul e nesimtit si nu-si face treaba exista massmedia si destule adrese de superiori sau chiar ONGuri unde poate fi reclamat. Si nu-i va fi usor sefului sau cand va citi sau auzi la TV despre subordonatii sai. Dar conditia este sa ai dreptate si sa nu ceri favoruri prin shpaga.
4. La doctor. Aici e singura buba greu vindecabila, caci nu-i poti pretinde celui ce isi vede sanatatea si chiar viata in pericol sa nu utilizeze orice mijloace ca sa se salveze. Sistemul trebuie reformat din temelii in sanatate, dar, asa cum arata si legea spitalelor propusa de Cinteza, mafia halatelor albe nu se lasa amputata in privilegii. Solutia nu pooate fi decat un mix de control cetatenesc sever prin organisme specializate anticoruptie, de stimulare materiala legala a doctorilor si de restaurare a fibrei morale in personalul medical - ca in exemplul spitalului Christiana al doctorului Chirila.
Asa ca nu trebuie sa ne suparam ca Basescu ne-a pus oglinda in fata: procentul celor care vor sa fenteze legea in Romania este mult mai mare decat in Europa civilizata, caci ei constituie preponderent bazinul electoral al marilor mafioti pedeseristi gen Hrebe sau MIcki shpaga. Daca nu insanatosim fibra morala a poporului roman avem toate sansele de a disparea din istorie.
De la: california din California
Ancorat in realitate
Mix de control sever cetatenesc prin organisme specializate anticoruptie?
Te crezi in timpul Comunei din Paris? Cum propui, sa umble cate trei si sa poarte banderola pe brat?
De la: lucid din Bucuresti
De Casa Asigurarilor de Sanatate ai auzit?
De aici vin banii pe serviciile medicale, iar daca Nicolaescu va reusi sa introduca in lege obligativitatea "decontului" defalcat pe categorii (medicamente, tratament, mancare, operatii etc) al fiecarei spitalizari sau tratari ambulatorii, fiecare pacient va putea sti cam ce bani a incasat medicul pentru ce i-a facut. Observa ceva suspect, are dreptul sa ceara CASei sa controleze , ca doar el da banii la CASa, si, in plus, pacientii se pot asocia ca in vest in organizatii de aparare a drepturilor lor si vor controla cum se folosesc banii pe baza deconturilor. E atat de simplu, totul e sa se schimbe legea si ca oamenii sa inteleaga ca banii vin de la ei si au puterea de a controla si opri hotziile.
De la: Sobru din Romania
Re: daca nu ne schimbam noi nu putem schimba tara
Basescu amesteca voit doua tipuri de "spaga". Una este atunci cand se ofera bani pentru a se incalca legea, si atunci sint vinovati atat corupatorul cat si coruptul, si alta cand se dau bani unuia sau altuia culmea, pentru a-si face datoria. In acest al doilea caz, nu este vinovat decat cel care cere. Oricum ce face Baesescu e o gargara ieftina. Cei care iau spaga trebuie prinsi si sanctionati tot de autoritati.
Mereu sint uitati popii, alta categorie de nemernici, mult mai rai decat profesorii sau medicii, care de bine de rau chiar fac ceva pentru banii luati.
De la: CALUGARUL din usa
Re: daca nu ne schimbam noi nu putem schimba tara
Lucid a scris: "4. La doctor. ...."
Nu cred ca se poate eradica shpaga din spitale prin metoda pe care o propui d-ta. Eu cred ca trebuie incercat ceea ce merge in alte parti, cum ar fi aici in America.
Hai sa va spun cum e aici la ei, la doctor. Ai o problema dai telefon si iti faci o programare. In functie de gravitatea suferintei esti programat mai repede sau nu. Spre exemplu eu am cerut un check-up general si am fost programat peste trei luni !! Ma rog ! Dupa ce-ai fost programat te prezinti la doctorul tau, care se mai numeste aici primary care phisician, sau doctorul de familie. Acest doctor este un internist. Esti programat la ora X, la ora X esti preluat de catre o sora medicala care impreuna cu tine si cu dosarul tau te introduce in clinica, te cintareste, iti ia pulsul, te pregateste si te lasa intr-o camaruta sa astepti doctorul. Doctorul vine, te examineaza iti spune ce cred el, daca suferinta ta pica pe domeniul lui, daca nu iti face un referal si te trimite la un specialist. Nu exista sa dai shpaga. Dumneata esti insurentzat, insurensul plateste tot, dumneata nu faci altceva decit sa fi examinat si platesti, in functie de tipul de insurance, 15 dolari copay, ori nimic. Mecanismul e simplu si eficient. In Romania trebuie introdus acest sistem al insuranceului care este singurul ce poate lupta cu mafia si mafiotii spitalelor. Si aici in SUA se da o lupta subterana intre medici si societatile de asigurari, numai ca infrastructura a fost deja construita si acum mai exista doar mici hiriieli in anumite detalii. Spre exemplu, strain testul, acel test pentru inima cind esti pus pe o bicleta medicala si ti se palica tot felul de senzori pentru ca sa ti se urmareasca comportamentul inimii in stare de efort. Acest test costa companiile de asigurari 180 de dolari si este edificator in proportie de 35 la suta. Acum tehnica medicala are un alt test pentru ca sa vada starea sistemului vascular daca este blocat sau nu, starea mushchiului inimii in vederea unui infarct, etc. Acest test se mai numeste scan test si da rezultate apropiate de 99 la suta ca exactitate. Clinton avea E.K.G.-ul perfect si era sa aibe un atac de inima dar cu ajutorul scan -testului i s-a descoperit un blocaj venal din timp. Dar acest scant test costa intre 400 si 600 de dolari, ceea ce face ca companiile de insurance sa nu-l accepte, si omul de rind trebuie sa-l plateasca din buzunar. Deci, cam in asta consta micile frectii intre companiile de insurance si medici. In rest ? Shpaga si alte trasnai ? Nu exista pentru ca sistemul este creat de asa natura incit e imposibil sa dai shpaga. Trebuie sa preuluam si noi acest sistem, altfel nu vom scapa niciodata de mafia ordinara a acestor ordinari de medici !
De la: Livius Chilian din Liberty, New York
Re: daca nu ne schimbam noi nu putem schimba tara - lucid
"Doctorii" din America sunt mutanti. Ei nu sunt oameni. Sunt atat de lacomi! Nu exista cuvinte pentru a'i caracteriza. "Doctorii" din America IAU SPAGA! Dar nu de la pacient. Iau spaga de la societate, reprezentata de guvern si companiile de asigurare. Sistemul "medical" din America este O RUSINE pentru civilizatia pamanteana actuala.
A existat o Prima "Doamna" a Americii care'a incercat sa REVOLUTIONEZE sistemul "medical" din SUA. "Doamna" s'a numit Hillary Clinton. Stiti ce'au spus "medicii" Americani care nu s'au lasat revolutionati?! Ca Hillary e...crazy!
Daca nu insanatosim fibra morala a poporului roman avem toate sansele de a disparea din istorie.
De la: Oarecare
Ce urmeaza?
Daca cetatenii se dovedesc ca facand parte din "sistemul ticalosit" pentru ca vor continua sa dea spaga pentru sanatatea / viata lor sau pentru drepturile care li se cuvin de drept dar nu sunt respectate de autoritati, as propune ca Basescu sa propuna:
1. Organizarea de flagrante pentru cei care ar da spaga (si in acelasi timp interzicerea prin ordonanta de urgenta a organizarii de flagrante pentru cei care ar primi spaga).
2. Cei care eventual ar primi spaga sa primeasca daune morale de la cei care ar da spaga pentru tentativa imorala.
3. Sa fie obligati prin lege "sa traiasca bine".
De la: diana-andreea din Bucuresti
... va spun si eu un episod.
Anul trecut, am fost talharita la un tren. Cu martori. Se stia totul si totul putea fi usor de dovedit. Politia a facut ancheta si ea a ajuns la Procuratura. Iar procuratura m-a plimbat un an de zile cu toate ca am furnizat toate dovezile solicitate... Procuroarea care mi-a cercetat cazul nici nu a vrut sa dea ochii cu mine. Intr-un final, o colega de-a ei mai "saritoare" mi-a sugerat o modalitate pentru ca procuratura sa-si faca datoria: sa dau unele atentii. Am fost shocata. Initial am refuzat. Mi se parea aberant ca eu, cea talharita, sa dau shpaga pentru ca sa mi se faca dreptate. Un avocat uns cu toate alifiile mi-a spus direct:"Aici este Romania! Faci ceea ce ti se spune ! Crezi ca banditzii au stat de pomana ?". Si m-am prezentat din nou la procuratura cu atentia solicitata. A fost insa mult prea tarziu sau banditzii au dat mult mai mult. Cert este ca mi s-a raspuns cu NUP. Si am mai dat si shpaga. Iar acum alerg sa imi fac dreptate. Sa reclam.
Lumea se uita la mine ca la o aratare. Vad in ochii lor aceiasi privire:"Bha, dar proasta mai este fata asta !".
Va spun un lucru. Nu am fost proasta. Am fost credula. Am crezut ca se va face ordine in Parchet si ca oamenii ashtia vor munci pentru noi cei ce-i platim pentru asta.
Iar banditzii imi rad in nas. Cine stie ce se va mai intampla. Vretzi sa va dau si numarul dosarului ? La ce va foloseste ?
De la: Gargantua
Apel moral catre o societate imorala
Ce sanse poate avea un astfel de apel? Minime!
Romanul s-a invatat cu coruptia precum cu aerul. Spune-i sa renunte la spaga si se sufoca!
Romanul s-a obisnuit cu ideea ca "asa e in Romania", ca "numai asa se poate" si tipa, la o adica, ca "si-n Vest e la fel" (desi stie bine ca nu-i asa!). Romanul crede ca spaga e inevitabila, inerenta, un rau necesar.
Pentru a schimba aceasta situatie, e nevoie de efort si rabdare. Rezultatele vor veni cu intarziere. La originea coruptiei e sistemul de stat "ticalosit", care a corupt si cetateanul roman. Tot de aici trebuie sa inceapa "de-corupaciunea"! Noi, cetatenii, avem nevoie sa stim ca procedurile administrative, selectia scolara, asistenta medicala, actul de justitie se vor desfasura in mod corect, obiectiv si eficace, fara sa fie nevoie de spaga. Fenomenul va disparea atunci, dar e nevoie de o initiativa a sistemului. Daca sistemul va respinge coruptia, cetateanul va intelege ca "asa nu se mai poate" si se va conforma. Un apel la cetateni, fara masuri interne de transformare a sistemului, ramane un exercitiu de retorica si-atat!
De la: D. D. din CJ
Lozinci, nu masuri concrete
Rolul lozincilor este de-a deruta lumea, sa nu se gandeasca la masuri concrete:
1. camere de luat vederi în institutiile publice (10 -20 euro pe aparat)
2. toate tranzactiile inregistrate la banci (incluisv cu telefonul mobil). Sa nu se faca plati in bani de hartie (numerar, cash)
3. toate facturile agentilor economici sa fie raportate la fisc, pentru ca sa se faca un control incrucisat pe calulator (ce s-a cumparat sa fie vandut de altcineva cu inregistrarea impozitelor aferente)
etc.
diana-andreea din Bucuresti
Cine sunt cei care ne cer sa renuntam la shpaga?
Imi povestea tata o patanie de-a sa. Era in 1977, la cutremur. Inainte de cutremur, muncea la o intreprindere unde, partidul de atunci numise director, un om care teroriza salariatii. Nu conta ce munceau bietii salariati. Nu conta cum munceau. Si nici cat munceau. Conta numai daca erau lingusitori si atenti cu noul director. Iar promovarile se faceau numai dupa acest considerent. Treptat, climatul de munca s-a deteriorat considerabil. Intr-o perioada relativ scurta de la numirea in functie a directorului, salariatii erau preocupati de chermezele pe care le organizau cu ocazia zilelor festive in timpul serviciului, pentru director. Iar daca nu existau motive de sarbatoare, le inventau. Incetul cu incetul, salariatii s-au impartit in doua tabere : suprastructura (unde, pe langa director, intrau secretarul de partid, presedintele de sindicat si toti cei care au gasit calea catre sensibilitatile directorului) si infrastructura (adica ceilalti, mai verticali si mai neglijenti cu aceste sensibilitati). Cei din suprastructura au inceput sa vina tarziu la serviciu, uneori nu mai veneau deloc. Ceilalti, duceau greul, adica munceau si pentru colegii lor privilegiati. Si totul sub privirile ingaduitoare ale noului director. Dar a venit si cutremurul. A fost crunt. A daramat intreprinderea si a prins sub daramaturi, instalatii costisitoare. Imediat, paridul a trasat sarcina ca sa se salveze utilajele. Directorul a adunat oamenii (nu cei din suprastructura !) care, pana atunci, muncisera cinstit si corect fara a fi impresionati de sensibilitatile directorului. Le-a cerut sa intre printre daramaturi si sa-si dea viata, salvand ceea ce se mai putea salva, chiard aca pana atunci ii chinuise in fel si chip, nejustificat si-i sanctionase cu caracter educativ. Printre ei si tata. Dar tata a refuzat. El al solicitat sa fie adusi specialisti si sa se consolodeze provizoriu peretii incaperilor care mai ramasesera in picioare. A fost somat de director sa intre printre daramaturi. Iar a refuzat. Dar, colegii sai mai fricosi au intrat. Cladirea s-a prabusit si nu a mai scapat nimeni. Dupa prabusire, ore de-a randul se auzeau racnete si strigate de ajutor dintre daramaturi. Cand, in cele din urma, autoritatile au catadicsit sa trimita specialisti si utilaje pentru interventie, era prea tarziu. Toti erau morti. Si, ce s-a intamplat cu tata ? Dar asta este o alta poveste...
Iata ca la Cotroceni a venit un nou conducator. Adus pe valuri de simpatie si speranta. Au trecut 10 luni de atunci. S-a schimbat ceva ? Nu, sau am putea spune ca avem mai mult circ. Si, care este legatura intre domnul Basescu si istoria de mai sus ? Pai, nu este clar ? Domnul Basescu si-a adus oamenii, mai atenti la sensibilitatile si interesele sale personale. Si nu numai la Cotroceni. La Prefectura Bucurestiului a fost adusa o femeie dragutica, cam prostuta, dar atenta la chermezele unde participa si domnul Basescu. La Ministerul Transporturilor a fost impus un om incompetent care, mai mult striga ca lumea trebuie sa munceasca dar care la randul lui a promovat oameni incapabili (unii sunt tot membrii PSD !) pe singurul considerent ca ii sunt apropiati si-i intra-n voie. Exemplele sunt de notorietate. Sunt si altele, mai putin cunoscute. Evident ca cei mai impatimiti forumisti vor striga ca nu are importanta. Dar ce are importanta ? Cand vii pe cel mai inalt scaun, adus pe valuri de sperante si simpatie, nu este important exemplul personal ? Cand ceri oamenilor de rand sa renunte la sistemul de spaga (uitand parca faptul ca numai astfel se mai poate obtine un drept firesc, in aceasta tara !) nu trebuie sa faci dovada ca ai invins in lupta impotriva coruptiei ? Sau ca, macar lupti in continuare. Ce, noi nu ne dam seama ca domnul Basescu nu a luptat nici un moment pentru starpirea marii coruptii, ci numai pentru ca aceasta sa functioneze pentru propriile sale interese ?
Iar acum, catre cine face dansul apel ? Catre populatie ? Eu cred ca apelul este adresat prostilor. Indemnul acesta seamana cu cel pe care directorul din povestea mea il adresa salariatilor lui ca sa intre printre daramaturi. Iar cei care l-au ascultat, au murit. Sunt curioasa sa vad si eu care va fi rezultatul acestui apel. Ca oamenii nu mai sunt prosti. Si, nu l-am ales pentru indemnuri comuniste. Si nici pentru ca marea coruptie sa functioneze pentru el !
De la: Mihai M din Bucuresti
Redobandirea demnitatii de catre romani
"In opinia presedintelui, romanii trebuie sa-si redobandeasca mandria nationala si sa intre in UE cu o oarecare aroganta."
Asta este de fapt problema: romanii inca au impresia ca li se face o favoare atunci cand au de rezolvat diverse probleme. Iar atunci cand un cetatean tinde sa dea un ciubuc pentru ceva ce i se cuvine de drept, acel cetatean este deja un spirit invins ce nu poate sta cu capul sus atunci cand ar trebui sa fie cu capul sus.
Alta cauza a coruptiei mici tine de deficientele organizatorice din institutiile publice, spitale, etc unde serviciile prestate nu sunt platite oficial la adevarata valoare tocmai pentru ca inca functioneaza ca pe vremea comunismului. Exemple ar fi spitalele (neincluzand aici policlinicile particulare sau cu plata) - unde nu exista inca documente clare ale costului spitalizarii, diverse departamente administrative unde din cauza ca pentru obtinerea unui act (de exemplu diploma de graduare, foaie matricola, etc) nu se plateste o taxa clara.
In consecinta, aceste servicii sunt considerate o favoare de catre prestatori adica de functionarii publici tocmai pentru ca presteaza o munca suplimentara pentru ceva din care nu castiga nimic.
Nu subscriu nici eu la adoptarea unei atitudini de aroganta la cetateni dar cu redobandirea sentimentului de demnitate individuala in raport cu institutiile publice prin refuzarea plecarii capului si a oferirii de atentii/spaga sunt de acord. Chiar daca asta ar presupune ca am fi dezavantajati pe termen scurt.
PS: ramane insa sa se stabileasca clar serviciile unde "bacsis-ul" este ceva normal care sa reguleze calitatea serviciilor private oferite de catre liberii profesionisti: taximetrie, frizerie, ospatarie, etc. Si in tari mai avansate ca Romania bacsis-ul este considerat parte integranta a veniturilor lucratorilor in aceste domenii.
De la: octaaa din pitesti
Basescu are dreptate
Cu toate ca mi-a fost dintotdeauna antipatic si il critic destul de des, de data aceasta sunt nevoit sa ii dau perfecta dreptate actualului presedinte.
Noi, oamenii de rand putem reclama organelor abilitate mita care ni se cere sau diferitele neregului din administratie. Si, nu-i exclus ca in aceste demersuri sa avem un aliat - si inca cel mare aliat - Traian Basescu.
Asa ca, nota 10 - domnule presedinte!
PEROMANESTE:
Din pacate shpaga este cauzata de doua motive.
Cel mai clar pare fi acela al culturii in care ne-am format si care initial favoriza atentia/recunostina, iar dupa aceea, din motive economice, a devenit si ramas modus operandi in Romania.
Mai putin clar este aportul lipsei institutionale din spatiul romanesc. Daca am de atins un obiectiv, ce am sa fac? Sa astept sa se treaca legea sau sa "ung" osia? Asta o vedem si in China si oriunde societatile sunt in curs de dezvoltare si nu au avut timp sa umble la institutii.
Apelul lui Basescu suna cam gol si de pom(i/a)na! Cum au spus si altii, incapacitatea sa de a birui marea coruptie (daca a incercat cu adevarat sa faca asa ceva) este "razbunata" intr-un apel catre tara. Asaincat, la un viitor moment Constantinescu, nu se va putea spune ca Presedintele n-a incercat. I-am dat lui Basescu un an pentru a putea sa-l judecam si termenul se apropie repede, iar bilantul nu-i incurajator.
Da click aici ca sa vezi totul!
Un comentariu:
Schimbarile insa o sa mai dureze...ani...care nu o sa avem ocazia sa-i prindem ...doar daca traim 200-300 de ani...!?!
Trimiteți un comentariu