Anunţ publicitar al Statului Român in ziarele mari ale lumii:

Cine a putut, ştiut şi vrut a plecat.

Avem nevoie de ajutor!
Plătim la nivelul pieţei.
Preferăm vorbitori de Româna!

______________________________


poante § intelart § cafeneaua
© 2005
cel mai vechi blog peromaneste

20.9.05

Perspective de la Bucuresti, peromaneste




lucid din Bucuresti
alianta gunoaielor politice impotriva poporului roman

Speriati ca in sfarsit am avea o posibilitate sa-i trimitem la lada de gunoi a istoriei, mafiotii din sistemul ticalosit si-au dat mana peste "vopseaua" fiecaruia si, parlamentari, politicieni locali sau centrali, presari, hanalisti si "oameni" de afaceri s-au napustit sa injure electoratul care nu e cult, nu e citit si informat, e prea "impresionabil" si plin de prejudecati, deci e dobitoc si trebuie ca ei, guru-ii neamului sa-i indrume pasii spre mantuire. Iorgovan, Hasotti, veceutudor, Tariceanu, Mitrea, SRS, Bulai-SNSPA, Stelica Tanase et co s-au napustit plini de fiere asupra electorului care ar indrazni sa ii indeparteze de la troaca bugetului pe care-l mananca de pomana de 15 ani. Tocmai de aceea trebuie plezniti peste bot la referendum si adusi oameni noi. Tineretea nu e din pacate singura garantie caci exemplul derbedeilor lui Gusa e elocvent. Mi-era mila aseara de Geonelu lasat in ofsaid cu revolutia binelui cu tot de cloncanii batrani ai pedesereului care urlau ca din gura de sharpe despre pericolul dictaturii amenintandu-le scaunele batatorite de nobilele lor funduri. Daca show-ul va continua, referendumul se adopta cu peste 80%. Avem in fine o sansa. Sa nu o ratam.



De la: Bumerang din Frankfurt

Eu unul am sperat in aliantza DA, cu scepticismul de rigoare. Am spus intotdeauna ca DA este mai bun decat PSD. Este, intr-adevar. Insa nu atat cat ar fi necesar sa schimbe directia politica a Romaniei de la o republica balcanica (bananiera), la o democratie moderna. Asa ca sperantzele mele s-au naruit. Singurul lucru care mai poate ajuta Romania, este aderarea la UE, cu tot cu temele nefacute. UE va fi un fel de Marshall Plan pt Romania (si Bulgaria). Din puteri proprii, tara nu va putea progresa. Din cauza mentalitatii balcanice, la nivelul intregii populatii, nu numai a aclasei politice. Asa cum statul roman modern a fost cladit cu aportul determinant al tarilor europei de vest, pierdut ulterior tot din cauza lor, Romania are acum sansa de a fi adoptata din nou, de aceasta data pe termen lung. Romanii au dus-o intotdeauna greu atunci cand au fost guvernati de ai lor. De ce-ar fi acum mai bine? Istoria se repeta...



De la: enzo din Bucuresti
Cata dreptate avea Eminescu...

... cand spunea despre liberali ca sunt SECTA ROSHIE. De-aia e bine ca Basescu ii intoarce cu lopata din cand in cand si le da nelinisti in timpul noptilor. E talentat Popeye in chestii de-astea; il stimez pentru asta si ii doresc sa aiba succes. Secundul Tariceanu (zis Cooky) da semne de tradare. Oare ce va face echipajul ??? Poate ne prezice Rosca intr-un editorial viitor. Ar fi mai util decat sa-l dea in judecata pe Traian pentru calomnie.


De la: Sobru din Romania
bluff

Apropierea PNL de PSD este strict conjuncturala. Pentru un partid liberal, este evident ca un sistem cu un presedinte slab este de dorit. PSD-ul nu are decat propriul meci cu Basescu, in alte conditii, ca orice partid socialist, ar fi preferat prezenta unui "tatuc" in fruntea statului. Ideea cum ca liberalii "par sa fi uitat complet ca, daca Romania era o republica parlamentara, ei nu s-ar fi aflat astazi la putere" tine de o judecata naiva. Politica, la fel ca istoria, nu se face pe "ce-ar fi fost daca" si nici pe sentimente de apartament. Pe de alta parte, Basescu a castigat foarte greu, la foarte mica distanta, prin voturile liberalilor si chiar ale peremistilor. "Analize" d-astea n-au rost.
Ce nu se vad sint actiunile lui Basescu, care numai ca "motor" al Aliantei nu se mai comporta. Nu se remarca nici faptul ca Tariceanu este mereu obligat sa dea replica, ceea ce inseamna ca din partea lui Tariceanu nu a venit niciodata vreun atac la Basescu. Popularitatea in scadere a liberalilor tine de jocurile populiste ale lui Basescu, dublate de loviturile sistematice pe care le da propriilor aliati. In conditiile astea, de ce ne miram de raspunsul PNL si de refuzul acestuia de a mai juca dupa cum i se canta? Basescu face un abject joc de imagine, bazat pe un populism desantat.

Democratia nu au inventat-o masele, fiind un lucru destul de greu de inteles. Basescu nu la "popor" vrea acum sa faca apel, ci la prostime, stiind ca unii care l-au votat de trei ori pe Iliescu, vor fi bucurosi sa-i faca si lui pe plac.


PEROMANESTE
Ne tot prezentam cu mic cu mare la vot de 15 ani incoace. Presedintele Basescu tot tatoneaza cum ar face sa-si impuna punctul de vedere. Guvernul tot reactioneaza. Mitrea pare a scoate iepurele liberal din sahul presidential.

Pe un portavion in San Diego CA, Presedintele Bush declara victorie si sfarsitul actiunilor militare ale aliantei sale. Constitutia iraqiana a fost facuta si s-au tinut si alegeri in Iraq.

In Romania se traieste si bine si greu, insa majoritatea ar spune ca o duce mai greu decat acum 15 ani. In Iraq trebuia sa fie pace si bunastare de cand s-a prabusit statuia de tinichea a lui Saddam sau cel tarziu cand acesta din urma a fost capturat, insa se moare pe capete si asta zi de zi.

Se vorbeste de democratie in Romania, se vorbeste de democratie in Iraq. Se considera democratia ca fiind conditia bunastarii si mai binelui. Se pierde din vedere insa, pe Dambovita sau aiurea, ca motivul pentru care democratiile au libertatea individului, dreptul la proprietate si domnia legii nu este ca ele ar fi democratii. Mai degraba natiunile care au aceste caracteristici intruchipeaza tot pachetul de traditii occidentale ale bunei guvernari. Cerand ca actiunile guvernantilor sa aiba sprijinul celor guvernati este doar liantul care tine pachetul de traditii ale bunei guvernari. Am subliniat traditii caci pachetul de caracteristici ale bunei guvernari s-a format in timp, dupa indelungi si mistuitoare framantari.

Fareed Zakaria, un analist american de origine indiana al postului tv ABC si redactor la Newsweek, spunea recent:

For people in the West, democracy means "liberal democracy": a political system marked not only by free and fair elections but also by the rule of law, a separation of powers, and the protection of basic liberties of speech, assembly, religion, and property. But this bundle of freedoms—what might be termed "constitutional liberalism"—has nothing intrinsically to do with democracy and the two have not always gone together, even in the West. After all, Adolf Hitler became chancellor of Germany via free elections. (The Future of Freedom, p. 17).
In alte cuvinte, nici democratia nu duce clasa muncitoare in paradis, ci mai degraba democratia impreuna cu toate celelalte caracteristici ale unei bune guvernari. O zi buna oriunde ati fi, peromaneste!







Da click aici ca sa vezi totul!

5 comentarii:

Anonim spunea...

Subscriu TOTAL la ceea ce scrie Sobru. Pe nici-un analist nu l-am auzit spunand chestia aceasta pe care parca nu o vede nimeni: "Nu remarca nici faptul ca Tariceanu este mereu obligat sa dea replica, ceea ce inseamna ca din partea lui Tariceanu nu a venit niciodata vreun atac la Basescu." Asa s-a intamplat si in guvernarea Ciorbea cand acelasi temperamental Basescu (numit, la cea epoca, de catre un taranist, "derbedeul din port"), aliat cu tovii Sasu si Berceanu, mushca din Conventie, fara ca aceasta sa dea (spre deosebire de Tariceanu si PNL) vreo replica. Dar "analistii" tipau ca cei de la guvernare se cearta...

Anonim spunea...

pt. Lucid

Cu tot respectul, prea va lasati dus de valul indignarii.Din cate stiu eu, nici Tanase ,nici SRS nu au mancat din bugetul statului,, iar pe banii dansilor au voie sa spuna ce doresc.

Anonim spunea...

Re: Nitu Rodica

Aveti cea mai mica idee despre actionariatul de la Ziua si Realitatea TV? Dar despre modul cum fac bani actionari ca Luca, SOV, Anonimul Marin etc? Aveti cea mai vaga idee de cati bani e fentat bugetul invatamantului - in care spuneti ca lucrati - de catre acesti rechini? E plina presa de articole numai despre marea afacere cu actiunile petrom-istilor de rand ca sa ne mai miram de ce creste pretul benzinei dar nu si incasarile la buget.

Anonim spunea...

ZIUA - POLITICA - Marti, 20 septembrie 2005

Parlamentul unicameral face valuri in Alianta

Liberalii si democratii nu au reusit ieri sa isi stabileasca un punct de vedere comun in privinta propunerii sefului statului referitoare la Parlamentul unicameral, motiv pentru care PNL si PD isi vor stabili separat mandatul cu care vor merge la consultarile cu presedintele. Eugen Nicolaescu, purtatorul de cuvant al PNL, a declarat ieri dupa sedinta CNC al Aliantei PNL-PD, ca nu s-a discutat despre pozitia celor doua partide la consultarile cu seful statului, urmand ca fiecare din cele doua formatiuni ale Aliantei sa isi stabileasca pozitia in forurile sale de conducere. La randul sau, presedintele PD Emil Boc a tinut sa precizeze ca, daca presedintele va dori sa se consulte cu formatiunile politice, va invita la Cotroceni partidele parlamentare si nu Alianta PNL-PD.

Democratii sustin propunerea Cotrocenilor

Conducerea democrata, reunita dupa sedita liderilor Aliantei, a decis sa sustina propunerile lui Basescu privind trecerea la Parlamentul unicameral si introducerea votului uninominal. Liderul democrat Emil Boc a prezentat si argumentele pentru care PD sustine trecerea la Parlamentul unicameral. Boc a insistat ca actualul sistem bicameral functioneaza ca unul unicameral si a amintit faptul ca, in procesul legislativ, exista o Camera decizionala, ca unele din cele mai importante demersuri - asumarea raspunderii, motiunile de cenzura, rapoartele privind activitatea institutiilor aflate sub control parlamentar, trimiterea de trupe in strainatate - se fac doar in sedinta comuna a Parlamentului. Mai mult, a sustinut Boc, trecerea la Parlamentul unicameral ar duce la fluidizarea procesului legislativ si la reducerea costurilor. El a amintit ca pentru un singur parlamentar costurile anuale sunt de aproximativ 6 miliarde de lei. Liderul PD a mentionat ca, in general, sistemul bicameral se justifica in statele federale, unde exista un Parlament federal si cate unul la nivelul statelor. El a adaugat ca in statele unitare se justifica existenta Parlamentului unicameral, desi exista state cu sistem bicameral, cum ar fi Franta si Marea Britanie, care au insa o traditie consacrata de secole, pe care Romania nu o are. Boc a tinut sa catalogheze ca demagogic demersul PSD de a se declara "parintele" ideii trecerii la Parlamentul unicameral, avand in vedere ca putea sa realizeze acest lucru atunci cand era la putere, dar nu a facut-o. Boc a mai spus ca acest lucru dovedeste "duplicitatea politica" a PSD.

Presedintele, suveran pe Referendum

In privinta organizarii unui referendum pentru consultarea populatiei pe aceasta tema, Emil Boc a precizat ca singurul care are posibilitatea, conform Constitutiei, sa organizeze referendum pe probleme de interes national este presedintele tarii. El a mai spus ca, potrivit prevederilor constitutionale, seful statului consulta Parlamentul cu privire la oportunitatea organizarii unui referendum, dar avizul legislativului este consultativ.

"Daca partidele parlamentare se opun, presedintele ramane suveran in privinta deciziei de a organiza referendum", a explicat liderul PD.

Anca HRIBAN

Anonim spunea...

Parlament unicameral

Cred ca este o solutie foarte buna de a economisi sume fabuloase , pe care le cheltuie sute de parlamentair care au ajuns unde sunt,dand bani grei in campanie. Prea multi bani se cheltuie cu acesti "paraziti" ai societatii(nu toti,bineinteles) ! Acesti bani se vor putea folosi in invatamant,sanatate etc.,nu vor mai umple buzunarele unora care nici nu stiu de ce vin zilnic la Parlament!
Faceti toto posibilul sa se renunte la Parlamentul bicameral,spre binele tuturor romanilor,mai putin a celor care vor ramane fara functii in Parlament!

Google
 

Postări populare