Anunţ publicitar al Statului Român in ziarele mari ale lumii:

Cine a putut, ştiut şi vrut a plecat.

Avem nevoie de ajutor!
Plătim la nivelul pieţei.
Preferăm vorbitori de Româna!

______________________________


poante § intelart § cafeneaua
© 2005
cel mai vechi blog peromaneste

6.11.15

Da-i Doamne politicianului roman mintea de pe urma!
sau empatia?

Adrian Severin scrie despre recentele evenimente:

Optimismul tragic al unei societăți nefericite
Mai multă lume mă roagă să mă pronunț în legătură cu ceea ce se întâmplă. Ce să spun? Nu se vede? Țara se prăbușește în haos.

Nemulțumirea acumulată în timp este legitimă. Soluțiile invocate sunt însă imposibile. Acțiunea străzii este una antisistem. Este sistemul neo-feudal fardat cu pudră democratică. Sistemul nu poate fi reformat însă peste noapte.

Neîncrederea populației în conducători este de asemenea explicabilă. Fără conducători avem, însă, doar anarhie. Partidele sunt iremediabil compromise. Fără ele, însă, nu poate exista democrație. Apariția unor partide noi și a unei clase politice noi nu se pot produce nici ele într-o zi.
De ani buni avertizez că vom ajunge aici. Textele cuprinzând aceste avertismente sunt publice. Le găsiți pe blogul meu.

Servește anarhia aceasta României? Nu! Este România mai puternică în seara asta? Nu! Este România condusă în acest moment? Nu! Cine profită de această situație? Nu prietenii României. Să fie aceștia, oare, inactivi în aceste momente? Să fi fost ei inactivi în ultimele zile?
Imediat ce se poate face? Doar să se aștepte epuizarea energiei dezlănțuite. Să sperăm că vijelia va distruge cât mai puțin; căci orice vijelie distruge.

Apoi va veni, probabil, dictatura. Mulți o vor saluta entuziast socotind că numai ea va readuce apele în matcă. Pe de altă parte, vor fi desigur mulți adepți ai "imposturii democrate" care vor accepta că totul trebuie să se schimbe doar întrucât vor dori ca nimic să nu se schimbe.
Într-un discurs ținut în 1990, pe când revoluția era în toi, spuneam că atunci când se tulbură apele, la suprafață ies gunoaiele. Este un fenomen natural. Să fie altfel în 2015?

"Vă mulțumesc dragi mineri!" - a spus Președintele Iliescu în 1990. După 25 de ani a fost chemat la procuratură să își explice cuvintele. "Vă mulțumesc dragi rockeri!" - este mesajul transmis de Președintele Johannis în aceste zile. Peste 25 de ani, probabil, va fi chemat la procuratură să explice acest mesaj. Istoria se mișcă în cerc.

Să îi îmbrățișăm cu dragoste pe acești tineri frumoși, nefericiți și nevinovați. Este tot ceea ce putem face. Empatia le-a fost refuzată și au atâta nevoie de ea. Ei știu ce simt dar nu știu exact ce vor și mai ales nu știu ce fac. Îi înțeleg. Tocmai de aceea sunt trist. Le doresc să nu aibă soarta tinerilor francezi din 1968 care astăzi vor să uite "victoria" lor de atunci iar dacă nu pot uita spun "niciodată dinnou!".

Observati ca Severin admite ca "Empatia le-a fost refuzată [romanilor] și au atâta nevoie de ea". Exact lipsa sa de empatie, atat de tipica celor pe cai mari in Romania, l-a izolat si pe Adrian Severin de romani, ca pe intreaga clasa politica dealtfel, cu prea putine exceptii.  Pentru rolul empatiei in politica, a se considera cazul Ion Iliescu.

4 comentarii:

Anonim spunea...

Mihai Părăuşanu
Domnule Profesor, poziția dvs. este una obiectivă, realistă, pertinentă și argumentată. Care ar fi, însă, soluțiile la această criză?



Adrian Severin
Solutia a fost rostita in aceste zile dar ideea este veche. Ea a fost lansata cu aproape doua decenii in urma. Eu insumi am vorbit in trecut despre aceasta solutie. Ea este: o noua revolutie. Cei care au invocat-o si o invoca o fac in majoritatea cazurilor, insa, fara sa stie despre ce vorbesc si mai mult din elan retoric. Eu am participat la o revolutie si stiu cat de traumatizanta este. De aceea ma intreb daca Romania isi poate permite o revolutie acum in actualul context mondial? Aceasta cu atat mai mult cu cat, de la revolutia engleza din 1642, nici o revolutie nu s-a mai desfasurat fara "interventie" externa. In orice caz, doar niste revolte fara program si fara lideri, care nu duc la inlocuirea integrala a unui sistem de putere cu altul, nu ajuta la nimic. Dimpotriva. Celor care nu cunosc teoria si practica revolutiilor trebuie sa le spunem insa ca revolutiile se realizeaza de elitele formate in cadrul regimului demolat iar nu de exclusii sai. Din pacate la noi toate elitele au fost distruse. Lucrul s-a petrecut prin actiunea factorului extern cu sprijinul cozilor de topor din tara.

Anonim spunea...

George Halarescu
De ce este societatea nemulțumită? De neimplicare în viața cetății! Ignoră politica și pe politicieni, nu se implică și nu critică masurile adoptate atunci când ele sunt greșite, dar așteaptă totul de la politică. O ipocrizie mai mare ca în societatea noastră nu am văzut. După ce acumulează frustrări oamenii ies în stradă să distrugă tot ce s-a creat că sunt nemulțumiți? Nemulțumiți de ce? Viața democratică impune implicare și activism. Reprezentanții aleși trebuie sprijiniți fie criticați și corectați atunci când vocea noastră nu se aude iar interesele nu ne sunt reprezentate. O fii ea nemulțumire dar este cea a unor ignoranți care s-au trezit acum că nu le este bine. Nici nu are să le fie vreodată cu această atitudine anarhică.

Georgeta Stanica
raul....e dorit atat din interior...cat si din exterior ..in actuala conjunctura mondiala....!

George Halarescu
Vreau să vă mulțumesc public pentru această radiografie a evenimentelor de zile trecute.

Adrian Severin
Asa este. Numai ca degeaba explicam si eventual moralizam. Cei care inteleg trebuie sa prevada si sa previna. Politica si asta inseamna. Stiam sau trebuia sa stim mecanismele psihologice ale comportamentului social. De aceea nu trebuia sa lasam ca frustrarile - justificate sau nu - sa se acumuleze. Din pacate nu s-a stiut sau nu a existat capacitatea de a se face ceea ce trebuia.
Multe din cele pe care le auzim rostite pe strada si de "strada" sunt de domeniul poeziei absurdului: au inteles dar nu au sens. Ori, ca sa il citam tot pe Eminescu: "De e sens in asta, e-ntors si ateu. / Pe palida-ti frunte nu-i scris Dumnezeu."

George Halarescu
Și asta este foarte adevărat, dar rămân la ideea că societatea trebuie să fie activă în fiecare zi să monitorizeze viața politică pentru ca de acolo să plece seva actului democratic. Politicianul să se uite mereu în /la societatea din nevoia de a lua cele mai bune decizii.

George Halarescu
E ca și cum: trăim în mizerie pentru că nu facem în fiecare zi ordine în casă, ci doar la Paști și Crăciun

Adrian Severin
Si apropo de Dumnezeu. Chiar si agnosticii, ateii nu pot sa nu observe ca intr-o conjunctura mondiala in care interesele natiunilor mici sunt sacrificate si se tinde spre destructurarea acestora, BOR, cu toate pacatele preotilor si ierarhilor, care si ei sunt oameni, este ultima reduta a coeziunii romanilor. Cei care lovesc acum in BOR nu reformeaza biserica si nu civilizeza societatea ci distrug natiunea romana, aruncand din covata si copilul odata cu apa murdara.
Aveti dreptate dle Halarescu. Clasa politica nu este nici mai buna nici mai rea decat societatea. Daca democratia nu se rezuma la un festival electoral organizat o data la patru ani, ea nu poate fi nici un vulcan care irupe o data la doi ani. Democratia este un mod de a trai si a gandi zi de zi si ceas de ceas. Altfel viata noastra este doar o alternanta de anarhie si dictatura.

Anonim spunea...

Serban Paunescu
Ponta a ales prost momentul cand sa demisioneze. Iohannis a gresit rau de tot. Nu trebuia sa se dea dreptate strazii. Sa vedem cum rezolva povestea. Totusi cateva zeci de mii nu pot pretinde ca substituie milioanele de cetateni cu drept de vot. Ponta trebuia sa fie prim ministru. Nu iti dai demisia la greu. Este incalificabil. Ce tara este asta? Pe Ponta trebuia sa-l schimbe partidul atunci cand a renuntat la conducerea lui. Daca acum avea sprijinul real al partidului nu demisiona. Acum nu exista alta solutie decat alegeri anticipate si cat mai repede.

Tina Buricea
alo ..Ponta a facut cel mai bine...

Serban Paunescu
@Tina Buricea Pentru el ca de obicei. A plecat ca un las.

Adrian Severin
Cand 7,4 milioane de romani au cerut la urne demisia presedintelui s-a spus (unii - si in orice caz guvernele straine - au spus) ca este lovitura de stat. Acum ca douazeci sau treizeci de mii de oameni au impus demisia guvernului se spune (si guvernele straine nu o contrazic) ca este democratie. Am fost si raman un critic al lui Victor Ponta si al guvernarii sale. I-am criticat inclusiv teoria potrivit careia tineretea este criteriul capacitatii de a guverna bine. Acum culmea este ca in strada se striga ca salvarea tarii vine de la tineri. Ca si cand tineretea in sine ar fi un merit sau o garantie. Pai Guvernul Ponta nu a fost un guvern de tineri alcatuit pe acest criteriu? Tocmai imaturitatea lui l-a lipsit de abilitatea politica de a evita criza, chiar in conditiile in care economia nu a mers rau (nu neaparat datorita guvernului) iar darurile sociale (indemnizatii, salarii, pensii, alocatii etc) nu au fost putine. Aceeasi imaturitate care - alaturi de viciile de caracter - l-a facut sa paraseasca in plina furtuna corabia.

Serban Paunescu
@Adrian Severin A crezut ca maririle de leafa or sa-i aduca simpatie. Este gresit ! Trebuia sa continue investitiile in infrastructura si nu trebuia sa se spurce cu liberalii.

Adrian Severin
Asa este dle Paunescu. Din punctul meu de vedere guvernarea Ponta a compromis - sau mai frumos spus, a epuizat - ideea ca guvernarea tinerilor este salvatoare, precum si pe aceea ca tehnocratii (caci a avut sumedenie in cabinet, la justitie, finante, externe etc) pot suplini ministrii politici. Numai cei care ignora ceea ce s-a intamplat in Romania ultimilor ani pot sustine contrariul.
"Tinerii salveaza Romania!" Serios? Pai asta a fost lozinca si legitimarea Guvernului Ponta, ajuns la putere tot pe valul protestelor de strada. Definitia prostiei este convingerea ca repetand acelasi lucru poti obtine rezultate diferite. Or, nu cred ca noi ori cel putin cei mai multi dintre noi suntem chiar prosti. De prosti ne iau manipulatorii interni si externi... care totusi, mai au inca succes.

blogideologic spunea...



Eminentul om de cultură şi ideolog naţionalist român Barbu Catargiu (1807–1862) realiza în secolul XIX o analiză obiectivă pentru criteriile formatoare, definitorii şi distinctive ale elitei franceze şi elitei româneşti. Este cunoscută doctrina lui Barbu Catargiu despre inexistenţa feudalismului de tip vest-european în România. Mi se pare că aceasta a fost o contribuţie majoră în dezvoltarea ideologiei naţionalismului românesc. În scrierile din tinereţe, când activa la Societatea Filarmonică şi era foarte mult preţuit de Ioan Eliade Rădulescu, viitorul prim-ministru conservator Barbu Catargiu (asasinat la 1862) unea critica de teatru cu ideologia naţionalismului românesc. Spuneam că aristocraţia franceză se formează după victoria de la Poitiers împotriva arabilor. Nu putem să căutăm, pentru că nu putem să găsim, afirmă ideologul conservator Barbu Catargiu, nimic similar în istoria noastră ! Ungurii, care veneau de foarte departe, pentru a supravieţui între două imperii, Romania şi Sfântul Imperiu Roman, se integrează în paradigma occidentală şi creează aristocraţia exact în acest tipar. Din acest motiv, vesticii îi vor adopta pe maghiari, cu nenumărate încuscriri regale, transformându-i într-un fel de Capetieni. Însă latinii orientali, care sunt nişte autohtoni „socii”-alizaţi de fapt, recunoscuţi ca atare prin sintagma-sigiliu Nova Roma de la 381 AD, respectă ierarhia bisericească şi o consideră forţa conducătoare, similară aristocraţiei occidentale numai în acest rol de conducere unanim recunoscut. „Preoţi, cu cruce-n frunte! căci oastea e creştină” scria poetul Andrei Mureşanu, surprinzând în Imn acest adevăr istoric. Putem înţelege acum, pe baza principiului Barbu Catargiu, de ce sunt respinşi atât de categoric neoprotestanţii, atunci când ei vin să facă prozeliţi într-o zonă populată de români ortodocşi. „Protestele” monstruoase împotriva guvernului României larg majoritar au componentă ateistă şi totodată componentă anti-BOR. Am mai spus, românii ortodocşi au statut aparte şi o legitimitate veche, consfinţită prin Sinodul din Nova Roma de la 381AD. Motiv pentru care Europa occidentală post-modernă (adică fără valori etice) vrea să-i gonească !

Google
 

Postări populare