Anunţ publicitar al Statului Român in ziarele mari ale lumii:

Cine a putut, ştiut şi vrut a plecat.

Avem nevoie de ajutor!
Plătim la nivelul pieţei.
Preferăm vorbitori de Româna!

______________________________


poante § intelart § cafeneaua
© 2005
cel mai vechi blog peromaneste

9.11.13

Patriotism vs. Regionalizare

Cam asta e ce vor internationalistii sa ne convinga, peromaneste si pe scurt, ca albu-i negru...




Stat centralizat, descentralizare, regionalizare
Adrian Nastase
Statul national unitar roman are o istorie nu foarte indelungata. In 2018, vom sarbatori 100 de ani de la Marea Unire. Pornindu-se de la o argumentatie legata de bani (fonduri europene), s-a dezvoltat o anumita mitologie a “regionalizarii”, ca solutie miraculoasa la esecurile politice si economice din trecut. Trebuie sa fim constienti ca dezvoltarea Romaniei precum si apararea intereselor nationale, in conditiile globalizarii si a crizelor de tot felul, necesita mentinerea si consolidarea statului centralizat, pe o baza politica solida si consensuala. Altfel, vom auzi tot mai des, despre vizite ale unor importante personalitati occidentale in Transilvania, fara sa fie mentionata Romania. Iar aceasta pregatire “turistica” si psihologica este dublata de comentarii de genul “Autonomia ni se cuvine, nu este o favoare a romanilor pentru maghiari” – afirmatie recenta, apartinand unui vicepremier ungar.

Trebuie sa recunoastem, in urma procesului de tranzitie, statul roman s-a dovedit a fi tot mai slab iar transferul unor competente spre nivelul local nu a fost insotit si de alocarea resurselor corespunzatoare. Astfel incat, batalia pentru descentralizare a fost marcata, uneori, de competitia intre liderii locali pentru obtinerea si controlul resurselor (terenuri agricole din ADS, porturi, regii sau companii de stat, etc)

Din acest motiv, conceptele de regionalizare, descentralizare, autonomie teritoriala, debirocratizare s-au amestecat. Unul dintre riscurile aparute este si acela al transformarii chestiunii descentralizarii intr-o problema a drepturilor minoritatii maghiare. Liderii maghiari incearca, de doua decenii, sa acrediteze ideea drepturilor colective ale persoanelor apartinand minoritatilor nationale si, pe aceasta baza, principiul autonomiei teritoriale etnice ( de exemplu in “Tinutul Secuiesc”).

Procesul descentralizarii – pe care eu il inteleg ca pe un efort de debirocratizare si de eficientizare institutionala a administratiei si de profesionalizare continua a functionarilor publici – trebuie sa evite un “razboi de suprematie” intre palierul national si cel local sau crearea unor raporturi de competitie si conflict intre judetele invecinate.

Poate ca ar fi fost mai simplu daca am fi numit acest proces “reforma (modernizare) a administratiei publice”, pentru a evita presiunile spre crearea unui stat unitar regionalizat – pe modelul Spaniei sau Italiei.

Puctul meu de vedere il cunoasteti. Eu cred in necesitatea unui stat unitar, centralizat, puternic, capabil sa adopte politici economice eficiente iar, pe aceasta baza, sa poata realiza politici sociale ambitioase. Pentru a realiza aceste obiective, este nevoie insa de eliminarea birocratiei excesive, de responsabilitate pentru decizii, precum si de functionari publici calificati (oare ce se mai intampla cu INA – Institutul National de Administratie, pe care l-am creat in urma cu vreo zece ani?).

Sper ca proiectul de lege pe care guvernul isi va angaja raspunderea in fata Parlamentului, sa mearga in aceasta directie.


Te iubesc


Florian Luca
Sunt total de acord cu d,l. Nastase. Gestiunea administrativa si bugetara sub forma descentralizata a teritoriilor regionale (numita in limbajul curent “regionalizare”) este privita ca o parghie mai eficienta de gestiune a resurselor bugetare si a proiectelor publice la nivel local.
Acest principiu este sanatos, dar rezultatele experientelor in domeniu sunt mult prea diferite de la o tara la alta : exista tari unde functionarea autonoma a regiunilor este foarte eficienta (de exemplu, Germania) si tari in care autoritatile regionale sunt mai putin autonome si continua «sa creasca » sub autoritatea protectoare a Administratiei Centrale (Franta).
Nu putem spune insa despre vreunul din aceste modele ca ar fi mai bun sau mai putin bun decat celalalt. Pentru a intelege functionarea acestor state « mature », ar fi bine sa “rascolim” putin istoria lor…
Ce putem observa? Germania si Franta nu si-au « ales » propriul mod de gestiune a afacerilor Statului (centralizat pentru Franta si descentralizat pentru Germania). Modurile actuale de functionare ale administratiei din primele doua mari puteri ale Europei au fost « generate organic » de-a lungul istoriei :
in Franta, Statul unitar s-a consolidat pe parcursul a aproximativ 1.000 de ani si are aproape aceeasi configuratie geografica (in afara de cateva exceptii) de peste 300 de ani. Regiunile se dezvolta « timid » de aproximativ 30 de ani ;
in Germania, regiunile exista de aproape 1.000 de ani, ele fiind mostenitoarele landurilor conduse de fostii printi electori ai Sfantului Imperiu Roman de Neam German, organism federal recunoscut pentru marea sa diversitate culturala si volatilitatea frontierelor.
Ce concluzie trebuie sa tragem de aici ? Gradul de centralizare al afacerilor unui Stat nu poate fi dictat prin « decret ». El este generat in mod « organic » de catre elementele componente ale functionarii Statului respectiv.
Cum apare Romania in acest « peisaj » geopolitic? Cei 100 de ani de existenta ai Statului National Unitar Roman (din care 50 de ani de comunism) reprezinta putin la scara istoriei. Dincolo de neputinta anumitor guverne sau a unor conducatori, « miscarile browniene » si tendintele de slabire ale autoritatii Statului manifestate in ultimii ani au si o explicatie « organica » ce vine din istorie : cultura de gestiune a afacerilor Statului in Romania este inca foarte « tanara ».
Ce trebuie facut din acest punct de vedere ? Sa lasam Statul Centralizat sa evolueze « organic » si sa-i amelioram modul de functionare actual. Statul Roman exista de 100 de ani dupa principii centralizate si comportamentele oamenilor din societate sunt adaptate la acest tip de mecanisme. Simpla creare a unor structuri la nivel regional nu va transforma o cultura si reflexele sociale. Francezii au o vorba : « Chasses le naturel et il revient au galop. »
Sa constuiesti pe bazele existente este intotdeauna mai eficient decat s-o iei mereu de la capat…



regiuni-dezvoltare
Falimentul previzibil al “regiunilor de dezvoltare”Este pe cale să se întâmple cel mai prost scenariu de regionalizare – cel în care capătă atribuţii regiunile de dezvoltare lăbărţate şi şchioape, desenate acum 15 ani prin alipirea de judeţe ceauşiste.

regiuni-dezvoltare
Rezultatul este previzibil – un haos şi mai mare decât cel de până acum – iată de ce:




  • În primul rând, componentele sunt cu probleme – judeţele au fost tăiate arbitrar, mutând localităţi dintr-o zonă de influenţă în alta. Problema este la limită gestionabilă la dimensiunile actuale ale judeţelor (ba chiar compensată uneori de raţiuni practice cum ar fi distanţele mai mici), dar se amplifică teribil atunci când – de exemplu – o zonă care ţine în mod tradiţional de Banat se trezeşte mutată cu totul în Oltenia.
    comune-559x450
    În al doilea rând, numărul regiunilor este prea mic – doar opt, deşi există aproximativ 12-15 oraşe cu potenţial regional. Asta înseamnă că majoritatea regiunilor vor avea două-trei centre de greutate aflate în competiţie şi chiar conflict – reţeta eşecului previzibil.
    orientarea_polarizarii_urbane_2006_Thiessen-581x450
    În al treilea rând, însăşi gruparea este dubioasă. Cel mai aberant exemplu este regiunea “Sud-Est”, făcută practic din resturi, care grupează 6 judeţe din trei regiuni istorice diferite, întinsă de la staţiunile litorale Mangalia şi Vama Veche până la cele montane Soveja şi Lepşa, tăiată de o Dunăre fără suficiente poduri, cu un centru de greutate în potenţiala conurbaţie Galaţi-Brăila, importantă demografic dar debilă economic şi altul în capitala de-facto, centrifugă, de la Constanţa. Dar probleme apar şi în alte părţi. În regiunea “Sud”, judeţele Ialomiţa şi Călăraşi înfiinţate în 1981, din raţiuni obscure, în forma actuală de cremvurşti, ele încurcă teribil orice încercare de grupare pe regiuni. Alt exemplu de proastă-delimitare este Transilvania istorică, împărţită între trei regiuni diferite.
    logica-teritoriala
    Și împărţirea administrativă din 1968, încă valabilă, şi politicile de după s-au făcut cu… ignorarea realităţii. Unul dintre principiile greşite susţinute şi atunci şi acum este cel că mai puţine niveluri administrative înseamnă mai puţine cheltuieli şi mai multă eficienţă.Principiul se dovedeşte în realitate complet fals – în momentul în care anumite servicii devin fie prea dese fie prea rarefiate. Prin constituţie, România are două nivele administrative subnaţionale – judeţele şi consiliile locale (municipiu/oraş/comună), însă de-facto ele sunt patru. Există un nivel supra-judeţean, fie că e vorba de asocieri pentru construcţia şi exploatarea de aeroporturi, fie de propunerile de construire a spitalelor “regionale” (15), fie de centrele universitare. Și există un nivel subjudeţean, caz în care “municipiile” sau oraşele mai importante preiau în sarcina proprie servicii pe care comunele nu le vor putea asigura vreodată.
    navetisti
    Faţă de aceste două niveluri, judeţul este cel mai puţin relevant, un compromis căruia nimeni nu i-ar simţi lipsa, lucru care se vede şi în proiecţiile făcute de Universitatea din Iaşi (iată mai jos o propunere alternativă de împărţire făcută de centrul Cuguat-Tigris).
    propunere-impartire
    Există un caz în care această împărţire chiar a fost oarecum formalizată – Justiţia, formată din 15 curţi de apel a câte 2-5 judeţe, 41 de tribunale judeţene şi 177 de judecătorii distribuite câte 3-6 în fiecare judeţ.
    instantele_civile
    Însă cea mai mare problemă apare la nivelul “comunelor”, alipiri arbitrare de sate cu structură birocratică lăbărţată şi inutilă. Tipologia statistică a unei comune româneşti este următoarea: trei sate a câte 1000 de locuitori, cu 30 de angajaţi la primărie (chiar şi “urbanişti”!) care abia dacă poate plăti salariile din taxele colectate direct. Soluţia propusă de obicei pentru această situaţie este tot comasarea, care n-ar face însă decât să complice şi mai mult relaţiile sociale fără să aducă mare lucru în plus, decât economii minimale care vor fi folosite în beneficiul exclusiv al “capitalei” de comună. Cât de mare este însă risipa risipa? Păi un sat mic sau mediu are 500-1000 de locuitori, cam cât o asociaţie de proprietari urbană mai mare şi care plăteşte cel mult o indemnizaţie de nivelul salariului minim pe economie. Că plăteşte degeaba salariile a 10 angajaţi sau, după o eventuală comasare, a 5 angajaţi, e tot enorm.
    deservire_bancara-581x450
    În concluzie, o reorganizare teritorială care porneşte de la cele mai puţin relevante componente – judeţele – şi se rezumă la alipirea lor mai mult sau mai puţin arbitrară nu poate avea decât un rezultat mai rău decât situaţia de acum.



  • Someone up there loves Cri


    Ha-Ha-Haaaa! Precum porcul cu dovleacul…

    Doru Coarna

    Pai in aceste vremuri aiurea, noi vrem sa slabim centralizarea puterii? Pai nu va mai ramane chiar nimic din tarisoara asta! Tema asta s-a primit de afara si executantii trebuie s-o puna in opera, daca tin la cariera lor politica, asta-i tot! Care-i scopul temei? Dezorganizarea in vederea distrugerii Romaniei, ca de obicei… Cu varza odata creata, altfel se vor desfasura mitingurile alea secuiesti… sa le zicem asa…

    Mai mult, noi si asa centralizati suntem varza, nu avem coordonare, nu avem directie, nu avem prioritati, nu avem o viziune, ni s-au suit in cap toti ungurii, toti tiganii, turcii, arabii… vom obtine toate acestea atunci cand baronii locali vor face legea, legal???

    In vremurile astea trebuie sa strangem randurile si dintii, mai tovarasi, nu sa ne apucam de alte revolutii si modernizari ale nimicului, caci administratia fix asta inseamna, o pacoste pt initiativa, care consuma, pierde si fura mai mult decat toate spitalele, scolile, armatele si pensiile, luate la un loc … Nu v-ati saturat de goange d-astea, sau la altceva politicienii nostri nu se pricep?

    Ocupati-va de zonele in care se creaza valoare, restul lasati asa cum le-ati gasit pt ca nu sunteti voi cei capabili sa puna altceva in loc… Dovada, legea invatamantului, pana si acum cea a lui Ceasca a ramas de 1000000 de ori mai buna decat ceea ce avem acum, si asa cu toate celelalte… Eu inteleg ca furaciunea este totul, dar furati fara sa distrugeti!

    Guvernul asta nu-i in stare sa vanda ceva nici pe nimic, trebuie intai sa le distruga complet, face a patra rectificare consecutiva negativa luand tot de la amarati pentru servitorii vostri, si voi credeti ca poate regionaliza, ca poate imbunatati Constitutia, ca poate evita imprumuturile, saracia si distrugerea generala?

    Ei bine, eu nu sunt chiar atat de optimist… nici voi n-ar mai trebui sa fiti…

    Azi l-am auzit iar pe Ponta dandu-i cu partenerii lui externi… vorbea de FMI, de BM si cea europeana…

    Draga Viorele, TU ESTI CLIENTUL LOR MAAAA, APOI DEVII SERVITORUL LOR CAPTIV SI DATOR, DAR SIGUR NU ESTI PARTENERUL LOR!!!

    Incearca sa plagiezi ideea asta, ca va prinde tare bine… tie nu, dar noua, romanilor, DA!

    Si inca ceva, de ce naiba nu corespund zicerile reprezentantei FMI cu cele ale guvernului? Iar ne puneti placa pedelista cu “asa vrea Fondul”, in timp ce ei nu va cer decat niste indici, nu va impun masurile concrete, pe care insa le inventati voi din lipsa voastra cronica de viziune, dar cum va convine politic mai bine?

    Va cam jucati cu realitatea, dar stiti pasul doi, se va juca si realitatea cu voi…



    Regionalizarea (descentralizarea). Cum şi de ce?
    de Dinu C. Giurescu

    Regionalizarea înseamnă împărţirea României în regiuni de dezvoltare. Face parte din priorităţile guvernului USL. De ce?
    Pentru că divizarea statelor membre ale Uniunii Europene în regiuni de dezvoltare a fost edictată şi aprobată de Parlamentul European şi de Consiliul Europei prin Regulamentul nr. 1059 din 26 mai 2003. Şi statele membre ale UE s-au conformat. Acum e şi rândul României. Dacă e obligatoriu, cu plăcere.
    *
    Care a fost motivaţia? Regulamentul nr. 1059/26 mai 2003 a pornit, afirmă forurile diriguitoare europene, de la „o nevoie tot mai mare de armonizare“ a statisticilor diferitelor state „pentru a dispune de date comparabile“ la ansamblul Uniunii. În acest scop, „Regulamentul“ a instituit trei niveluri teritoriale – numite NUTS – cu praguri demografice minime şi maxime. Hotărârea 1059/26 mai 2003 a fost pusă în aplicare. Cele 25 state suverane participante au fost împărţite în 343 (trei sute patruzeci şi trei) de unităţi teritoriale. Întregul spaţiu de la Atlantic până în răsăritul Poloniei apare ca un mozaic în care – vezi harta oficială editată de UE – numele statelor componente abia dacă se mai citesc în fundal. Imaginea celor 25 de state dispare din actualitate, din conştiinţa cetăţenilor şi mai ales a generaţiilor viitoare. UE aparţine regiunilor, iar nu statelor membre.




    Europa regiunilor. Harta oficială. Graniţele statelor au dispărut. Harta este editată de autorităţile Uniunii Europene



    *
    Nu este vorba numai de date statistice comparabile. „Regulamentul“ 1059/2003 este explicit: „Nomenclatorul NUTS împarte teritoriul economic al statelor membre… în unităţi teritoriale“. Este vorba aşadar de economia ţărilor respective. Este nevoie de divizarea teritoriului economic al fiecărui stat membru UE? Se pare că da.
    Statul are pârghii numeroase şi eficiente pentru a se opune ofensivei multinaţionalelor. O regiune cu un număr limitat de locuitori (între 3 şi 7 milioane maximum – nivelele NUTS 1 şi 2) poate fi dominată şi înglobată mult mai repede decât un stat suveran. Într-o formulare concisă este vorba de „înlocuirea statelor suverane cu pieţele suverane“. Regionalizarea poate duce la spargerea economică şi teritorială a statelor.
    Vor înlocui pieţele de capital statul de astăzi? Tot ce se poate. Riscul este mare pentru ţările slab dezvoltate economiceşte şi cu o autoritate statală discutabilă. Este – posibil – şi cazul României. Acest risc e minim pentru statele mari, consolidate, cu o economie competitivă.
    Oricum ar fi, de vreme ce regionalizarea este instituită la nivelul Uniunii Europene, ea se va efectua şi în România.
    *
    De altfel, o primă reacţie a guvernului român a avut loc prin Legea nr. 315/2004, care împarte teritoriul ţării în 8 (opt) regiuni de dezvoltare, dar fără personalitate juridică însă. Ele există şi astăzi. Proiectul USL, pentru a răspunde cerinţelor UE, prevede să constituie regiuni de dezvoltare cu personalitate juridică. Ele vor reprezenta un nivel intermediar de autoritate statală între centru şi judeţe, acestea din urmă rămân unităţi teritoriale de bază. În paralel, va avea loc şi o descentralizare.
    Proiectul este de amploare, la scară naţională, şi impune o analiză în componentele sale esenţiale. E nevoie de răgaz şi reflexie şi, ca de obicei la noi, lucrul se face în grabă, potrivit cu un calendar prestabilit.
    *
    E greu de anticipat cât şi cum din acest proiect va fi împlinit. Regionalizarea trebuie oricum efectuată, potrivit hotărârii UE. De aceea este de dorit ca împărţirea în regiuni să se realizeze în varianta cea mai apropiată de interesul naţional, de nevoile şi mentalul cetăţenilor. O comisie guvernamentală lucrează de mai multe luni la proiect.
    *
    Cum se prezintă realitatea economică a viitoarei regionalizări?
    România nu mai are o industrie proprie care să creeze plusvaloare ca temei al unei relansări; sistemul său propriu financiar şi bancar reprezintă cel mult 10%, restul aparţine numeroaselor bănci din alte ţări; sectorul meşteşugăresc a scăzut dramatic; cel puţin 2.000.000 de persoane lucrează în alte ţări; o datorie de 20 miliarde euro, cea mai mare în istoria modernă şi contemporană a României, apasă asupra cetăţenilor, fără să se fi explicat vreodată de ce a fost nevoie să se împrumute o sumă atât de mare de la Fondul Monetar Internaţional (în principal), de la Banca Mondială şi Banca Uniunii Europene; agricultura se loveşte, între altele, de clauza acceptată mai de mult cu o condamnabilă uşurinţă, privind vânzarea la liber a pământului agricol; comerţul orăşenesc a fost preluat aproape în întregime de mari firme europene.
    *
    Pentru o eventuală relansare, România mai dispune de resurse minerale şi de cele energetice. Folosite cu pricepere şi mai ales în interesul ţării, ele ar putea aduce veniturile necesare pentru dorita refacere economică.
    *
    Pe plan mondial are loc o concurenţă acerbă pentru acapararea resurselor minerale necesare tehnologiei de vârf. România a devenit teren de concurenţă.
    Subsolul ţării a fost divizat între 25 companii în vederea explorării şi exploatării.
    Reacţia forurilor noastre oficiale este stranie, confuză. Compania Roşia Montană Gold Corporation urmăreşte de ani de zile şi recent cu o remarcabilă tenacitate şi publicitate să obţină vânzarea aurului şi argintului din perimetrul Roşia Montană. În martie 2012, guvernul de atunci a încheiat o convenţie cu compania Chevron pentru explorarea şi exploatarea gazelor de şist în Moldova şi sud-estul Dobrogei. De la nivel guvernamental ni se spune că lucrările pentru gazele de şist vor continua. O discuţie responsabilă pe tema obţinerii de gaz prin fracţionare hidraulică este evitată până în prezent.
    Ni se prezintă, fariseic, alternativa: vreţi să trăiţi ecologic sau în condiţii mai bune? Şi ni se dă răspunsul ambiguu şi tot fariseic: soluţia este folosirea resurselor minerale şi energetice, adevăratele atuuri ale ţării pentru o relansare reală; nu avem nici tehnologia şi nici capitalul necesar pentru utilizarea resurselor minerale în regie proprie; ca atare, trebuie să ne asociem cu companiile din exterior care dispun de mijloacele corespunzătoare. Ori ne asociem, ori stăm pe loc!
    Un atare răspuns dă la o parte un element esenţial, anume că actuala politică constă în vânzarea resurselor minerale ca şi a pachetelor minoritare ale companiilor de stat.
    Vindem resursele, ne asociem pentru vânzare.
    Odată vândute, resursele aparţin cumpărătorilor care vor dispune de ele după cum vor crede de cuviinţă. Odată vândute, resursele nu mai aparţin României şi cetăţenilor ei. Actuala politică economică înseamnă o asociere în vederea vânzării resurselor, şi atât.
    Admiţând că vom obţine venituri din vânzarea resurselor minerale şi a celor energetice, cum se vor utiliza aceste sume? Controlează cineva?
    Fapt este că nu avem vreun plan naţional de redresare şi ca atare sumele rezultate din vânzări pot intra în gaura neagră a cheltuielilor statului.
    *
    În această situaţie, regionalizarea se va aplica la realitatea economică a ţării. Într-o perspectivă macroeconomică vom „regionaliza“ vânzările de minerale şi de resurse energetice.
    După care vom vedea cum va evolua relansarea economică a ţării.
    Nu avem de aşteptat prea mult întrucât legea descentralizării şi a regionalizării se va adopta potrivit metodei preferate a guvernelor 2010-2011, prin asumarea răspunderii.
    Până atunci, Doamne ajută!

    3 comentarii:

    Liviu Stoian, University of Bucharest spunea...

    Pentru a intelege de ce pe unii ii mananca sa ne rogionalizam, ar trebui sa privim lucrurile de mai departe. Pana pe la 1850 statele lumii se formasera ca urmare a unor echilibre de putere, militara si tehnologica. Actuala structura a lumii a fost sugerata de ganditorii secolului al XIX(multi dintre ei masoni) si a generat formarea natiunilor si a statelor nationale. Acum aceleasi cercuri de ganditori, constatand ca unii au resusrsele si altii capitalul, au lansat o miscare contrara, care poarta numele de globalizare. La origine este o idee corecta si anume ca in conditiile resurselor limitate ale Terrei(Raportul Clubului de la Roma) ar fi necesar ca acestea sa nu mai fie risipite, ci sa fie utilizate fara restrictii, de aceia care au cea mai buna performanta, iar pietele nationale sa nu mai fie protejate prin taxe de frontiera. In mod evident, nu tarile mici si mijlocii beneficiaza de teorie, ci doar cele mari si puternice. Odata desfiintata protectia productiei nationale, aceste tari mici si mijlocii se pustiesc, ramanadu-le doar rolul de furnizori de resurse naturale si umane, si de piete de desfacere. In aceste conditii, prosperitatea se concentreaza in tarile puternice, care acum se sufoca din cauza lipsei de resurse si de piete. Se urmareste dizolvarea treptata a statelor intr-o masa amorfa,fara frontiere, condusa dintr-un singur loc(ghiciti unde), in care capitalurile sa zburde liber. Pe de alta parte, profitand de aceste idei, un stat european puternic si influent doreste "landizarea" Europei, dizolvarea treptata a statelor si formarea treptata a unei "Ligi Hanseatice" de provincii autonome neprotejate de statele din care provin. Pe langa aceasta, mai exista si state care incearca sa se pozitioneze favorabil, incercand si ele sa traga profit din aceste reorganizari si sa-si satisfaca marile frustrari din trecut. Evident ca Romania nu se poate opune singura acestor evenimente, dar le poate totusi atenua si intarzia. Romania are o istorie de stat unitar destul de redusa, starea ei naturala fiind aceea de grup de principate cu un popor comun.

    Liviu Stoian, University of Bucharest spunea...

    In 1989 chiar s-a incercat desfacerea tarii in cele 4-5 provincii istorice si daca nu izbucneau conflictele interreligioase si interetnice din fosta Yugoslavie probabil ca impartirea s-ar fi realizat la noi. Papusarii noii ordini par a se multumi deocamdata cu formarea de ministate de cca. 8 milioane de locuitori, urmand ca apoi si acestea sa se divida. Trebuie sa ne fie limpede ca prin cedarea puterii economice unor formatiuni regionale se reduce si puterea militara si puterea politica si cea culturala. Vor reaparea fenomene azi disparute sau slabite precum patriotismul local, care va inlocui patriotismul national. Acualii romani nu vor mai spune ca sunt romani ci moldoveni sau mureseni, ori banateni. In privinta eficientei, cine crede ca taind in felii o paine se face mai mare se inseala. In privinta frontierelor euroregiunilor din Romania, daca va uitati cu atentie, observati ca peste o impartie initiala s-a aplicat ca un timbru, chiar in mijloc, o regiune chiar numita "Centru", care vrea sa adune in ea majoritatea populatiei maghiare si sasesti si unele dintre cele mai puternice centre industriale (Brasov, Sibiu, etc) precum si o serie de resurse valoroase. Aceasta euroregiune a fost special gandita sa nu mai depinda nicicand de Romania. Ea este de fapt o parte din fosta Regiune Autonoma Maghiara de pe vremea lui Stalin. Este o capcana mortala ce nu poate fi dejucata decat prin desfiintarea acestei euroregiuni si repartizarea judetelor pe niste frontiere nord-sud si est-vest care se afla dedesubt. Pentru cine nu stie, actualele judete harghita si Covasna au un mare handicap: sunt dependente de subventiile de la Bucuresti, ori tocmai de acest handicap se lupta ele sa scape. O Dobroge slaba si separata ii multumeste si pe bulgari. ideile panslaviste nu au disparut, iar Dobrogea reprezinta un spatiu care a sectionat carotida care lega odata pe slavii de est din Rusia si Ukraina de cei sudici din Bulgaria si Yugoslavia. Daca vom face regionalizarea sa nu ne miram de ce ni se va intampla ulterior. Domnul Dragnea, marele propovaitor al descentralizarii, regionalizarii si subsidiaritatii ar trebui sa mai citesca si istorie. Regionalizarea vine si impotriva stiintei. ultimii ani ne-au adus mijlocele necesare conducerii proceselor la mare distanta. De ce avem nevoie sa aducem centrul decizional "mai aproape de beneficiar" daca putem astazi sa il vedem, sa il intrebam si sa decidem impreuna cu el mult mai usor decat in urma cu 50 de ani ? Este un nonsens, daca nu cumva in spatele sloganului nu se afla altceva...

    cod_gabriel spunea...

    Dl. Stoian se află în eroare în privinţa apropierii centrului decizional de "beneficiar" prin regionalizare.
    Dimpotrivă, prin regionalizare el se îndepărtează de beneficiar.
    Iată spre exemplu evoluţia "descentralizării" unei instituţii în raport paralel cu regionalizarea: până la înfiinţarea ANAF în 2003, directorii generali ai direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene erau ordonatori secundari de credite iar directorii administratiilor finantelor publice municipale/orasenesti/comunale erau ordonatori tertiari de credite.
    Instituţiile lor aveau personalitate juridică, desi erau subordonate MFP, respectiv direcţiilor judeţene, adică erau centre de decizie. La nivel judeţean, respectiv la nivelul localităţilor.
    După înfiinţarea ANAF în 2003, administraţiile fiscale de la nivelul localităţilor au devenit simple componente fără pesonalitate juridică în componenţa direcţiilor generale judeţene, care se aflau în subordinea ANAF. Preşedintele ANAF era ordonator secundar de credite, iar directorii DGFP judeţene, ordonatori terţiari.
    Am avut o primă "descentralizare" prin "retragerea" competenţelor decizionale de la nivelul localităţilor la acela al judeţelor.
    În 2013, ANAF s-a "descentralizat" din nou: direcţiile judeţene, la rândul lor, s-au desfiinţat, fiind înlocuite cu administraţii fiscale judeţene fără personalitate juridică.
    Din nou, competenţele decizionale s-au "retras", de data asta de la nivelul judeţului la cel al regiunii. Nu spre un singur centru, ci spre opt.
    Iar noi numim procesul ăsta descentralizare?
    Păi în Europa sunt o grămdă de ţări mai mici decât regiunile noastre, şi nu vorbim de Andora sau Monaco, ci Slovenia, Slovacia, Muntenegru, Moldova, Macedonia.

    Google
     

    Postări populare