În mai 2012, când am pledat în Parlament pentru fructificarea calităţii de parte a Uniunii Europene şi de membru al NATO şi, totodată, pentru relansarea cooperărilor României cu China, Rusia şi Turcia, eramdupă multiple experienţe în marea ţară de la Răsărit. Am vizitat-o ca ministru al educaţiei naţionale, în 1998, pentru ca, în continuare, să mă aflu de multe ori în China, la Beijing, Shanghai, Hangzhou, Suzhou, Nanjing sau la Taipei şi Hong Kong. Conlucrasem cu Universitatea de Ştiinţă şi Tehnologie, organizată prin acţiunea guvernelor chinez şi german, în vechea capitală a ţării. Institutul Confucius, înfiinţat la Cluj-Napoca (2009), a devenit repede remarcat (cu peste 1200 de cursanţi), ceea ce a atras premierea universităţii clujene într-o ceremonie de la Opera din Beijing (2011). Experţi ce efectuează cunoscutul Shanghai Ranking, din universitatea Jiao Tong, ne-au fost oaspeţi. Port şi astăzi (din 2011) titlul de Consultant Principal (Senior Adviser) al Fundaţiei Hanban din Beijing, ce coordonează prezenţa culturii chineze pe glob.
Toate aceste experienţe, ca şi lecturile din filosofia clasică chineză şi în analizele consacrate Chinei contemporane, cu deosebire în SUA, Franţa şi Anglia, mi-au întărit convingerea utilităţii excepţionale a interacţiunii cu China pentru români. Într-un şir de articole (vezi „China înascensiune”, Presa Universitară Clujeană, 2011, editor Ana Pantea) am adus argumente. Sunt de părere că această interacţiune nu trebuie să fie de circumstanţă, ci una la fel de profundă ca şi mutaţiile pe scena lumii la care asistăm (aşa cum am arătat din nou în Andrei Marga, „Schimbarea lumii. Globalizare, cultură, geopolitică”, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2013). Căci China nu este doar primul producător al lumii (revenind la o poziţie pe care a deţinut-o în secolul al XVIII-lea), nu este numai cel mai puternic creditor de astăzi, ţara cu cea mai mare populaţie, cu cea mai vorbită limbă din lume şi cu cea mai rapidă dezvoltare din istoria cunoscută a umanităţii, ci şi ţara unui nivel înalt al cercetării, tehnologiei, educaţiei şi moralităţii, care reuşeşte să administreze peste 1,3 miliarde de oameni în condiţii de dezvoltare şi să propună lumii o viziune proprie asupra evenimentelor. Pentru cei care urmăresc tărâmul cugetării, este clar că, odată cu recuperarea operei lui Confucius şi sinteza acesteia cu datele acumulate între timp, China afirmă una dintre cele mai inspirate filosofii orientate spre fondarea etică a politicii şi evaluarea acţiunilor prin consecinţe, pe care le datorăm astăzi, în Europa, evoluţiei gândirii de la Kant, trecând prin Dewey, la Habermas.
Am amintit aceste fapte deoarece la noi mulţi se pronunţă dezinvolt asupra Chinei, fără a o cunoaşte efectiv sau mânuind locuri comune. Când abundă vorbe gratuite sau clişee perimate, este igienic să-ţi legitimezi intervenţia. Cum să o faci altfel decât examinând ceea ce ai putut face? În orice caz, mai cu seamă după prezentarea de către prim-ministrul Li Keqiang a ofertei impresionante a Chinei către România şi răspunsul autorităţilor române actuale, s-au conturat două opinii extreme.
Unii cred că disponibilitatea Chinei de a credita, cu dobânzi joase, iniţiative economice, de a investi în infrastructura României, în construcţii energetice, în transportul feroviar şi de a importa produse româneşti ar crea alternativa la exigentele cooperări din Uniunea Europeană. Titrări cu aer pretenţios se grăbesc să anunţe o cotitură în opţiunile externe ale României, unii aplaudând-o, alţii aşteptând ocazia de a lovi. Toţi aceştia nu iau în seamă câteva fapte de importanţă crucială. Bunăoară, China însăşi este interesată acum, chiar în jocul politic global, de o Europă unită şi capabilă să fie actor puternic pe scena internaţională. Pe de altă parte, România îşi poate pune cel mai bine în valoare potenţialul, în beneficiul cetăţenilor săi acţionând ca ţară europeană ce se dovedeşte în stare să fructifice cooperări diversificate. Peste toate, ar fi rău dacă locul unei diplomaţii pricepute, orientată spre rezultate benefice, ar fi luat din nou de un oportunism superficial.
Alţii, la extrema opusă, reiau vechi formule propagandistice şi stigmatizează haiduceşte culoarea roşie îmbrăţişată de chinezi. Aceştia ignoră păgubos faptul că sub multe aspecte China este mai descentralizată decât România, că dezbaterea asupra alternativelor de dezvoltare este mai profundă în sânul ei, că sinceritatea în recunoaşterea neajunsurilor este la ea acasă, că tropismul învăţării din ceea ce fac alţii şi deschiderea spre istoria contemporană sunt mult mai tari. În România actuală, tot felul de nechemaţi se autoflatează în judecarea altora, după cum numeroşi neisprăviţi caută să-i discrediteze pe cei care au dovedit că ştiu face ceva, toţi la un loc alcătuind un cor gălăgios ce nu duce decât la confuzia valorilor şi, în cele din urmă, la crizele şi degradarea de astăzi. Oricum, această optică ignoră împrejurarea că în China funcţionează o economie de piaţă, desigur de un fel aparte (cu statul ca actor principal), asigurată de o populaţie foarte motivată, într-un cadru trecut prin „revizia culturală” impusă de epocă şi manifest deschis spre idei noi. Peste toate, nu este deloc sănătos pentru ţara noastră că suficienţa unor şefi, ce combină caducitatea prestaţiei cu egoismul primar al proiectelor lor, face ca, în loc să înainteze spre considerarea lucidă a prezentului, evaluările publice rămân mai degrabă prizoniere trecutului.
Dincoace de toate, China a prezentat la Bucureşti o ofertă bine calculată şi încurajatoare. Ce are de făcut România? Nu este nicidecum înţelept să se facă alegeri exclusive – de genul „sau Europa sau China” – căci nu se pun nicidecum astfel de alternative. În orice caz, China a arătat că nu priveşte astfel lucrurile. Problema cheie este aceea de a folosi neîntârziat oportunităţile deschise de oferta venită din partea unei ţări care face astăzi, cu siguranţă, istorie universală.
Să recunoaştem: trecutul recent nu este deloc inspirator. Banii chinezi au fost şi în spatele venirii firmei Nokia la Jucu (Cluj), chinezii au câştigat proiecte de construcţii (de pildă, centura Capitalei), au fost la Dej, în numeroase alte locuri. De mulţi ani se discută Rovinari, trecerea pe energie eoliană, parcul tehnologic şi altele. Tot felul de universitari fără lecturi şi decidenţi fără viziune au făcut călătorii în China, din care nu s-a ales decât turismul. Mai nou, aproape jumătate din comunitatea chineză din România a plecat în alte ţări. Acum trebuie curmată această situaţie, aşezând, în sfârşit, cooperările pe baze generatoare de încredere. Căci degeaba vor fi credite chineze, dacă proiectele sunt rare şi meschine. Degeaba va fi oferta de investiţii chineze, dacă nu se dă drumul fără întârziere concesionărilor şi, înainte de orice, dacă nu se prezintă proiecte elaborate, de către persoane efectiv pricepute. Degeaba vor fi investiţii dacă nu se permite venirea pe scară mare a specialiştilor (inclusiv maiştri şi muncitori) chinezi. Degeaba vor fi toate acestea dacă se rămâne la autoflatare, la decidenţi nepricepuţi şi la lipsa de eficacitate a enormei şi coruptei birocraţii carpatice.
Altfel, se va întâmpla ceea ce s-a întâmplat şi cu oferta Uniunii Europene: în loc să folosească miliardele de euro puse generos la dispoziţie de Uniunea Europeană pentru propria dezvoltare, România (la nivelul celor care au decis) a coborât totul în improvizaţie, diletantism şi fraudă, irosind una dintre oportunităţile istorice rare şi despărţindu-se vizibil, ca nivel al dezvoltării, de aproape toate ţările cu evoluţie analogă. În mod evident, României nu i-au lipsit până acum banii, ci organizarea propice, programele chibzuite şi responsabilii în stare să facă ceva, cu banii alocaţi, în beneficiul propriilor cetăţeni. Ocazia, dar şi problema mare a României, este de a face acum altceva, altfel şi cu decidenţi integri şi capabili.
Din considerente pe care le stim cu totii, in care dimensiunea nu este pe ultimul loc, prezenta la Bucuresti a premierului chinez este o mega-vizita. Evenimentul mi-a amintit de cunoscuta parabola cu muntele si cu profetul, care face comparabili, la nivel simbolic, cei doi termeni. In mod clar, este o victorie absoluta a premierului Victor Ponta. Practic, USL a probat, pe speta chineza (dar nu numai), cum progresul se poate naste din contrarii ideologice interne, dar si din contrarii externe, de sistem social-politic, cum bipartizanismul de esichier romanesc poate fi la fel de functional ca cel american sau de posibil ca cel german, in curs de cristalizare. Aducerea laolalta, intr-o politica guvernamentala, a valorilor euroasiatice si euroatlantice reflecta un pragmatism activ, neintalnit la niciun alt guvern, si o uimitoare putere de invatare, de eliberare de prejudecati si inhibitii, care nu pot fi trecute cu vederea nici in cele mai joase evaluari!
Daca as vorbi despre marele zid chinezesc, marele salt inainte, orasul interzis, Mao sau Deng, probabil ca v-as retine atentia cu tot atatea lucruri spectaculare, dar nu v-as spune, totusi, esentialul. Stim cu totii secretele murdare ale ordinii capitaliste si ale clasamentului sau mondial, care se hraneste si creste din razboi. Razboiul de consum (ce trista asemanare cu societatea de consum!), ca realitate atavica si sinistra, a fost mult timp ascuns cu grija sub fardurile stridente al democratiei si drepturilor omului, dar deceniul de razboaie din secolul nostru si, mai ales, demonizarea si pretextele din cazul Siriei ne-au dezvaluit ca legea profitului a fost inseparabila, pe ceea ce sper sa ramana un stil vechi, cu legea capitalismului de razboi. Acest tip de capitalism s-a hranit din orice fel de razboi, prada din Est, obtinuta in urma Razboiului Rece, fiind cea mai puternica dovada.
Demonizarea si pretextul, utilizate de catre capitalismul de razboi, seamana ciudat de mult cu tacticile de vanatoare din lumea animala, cu izolarea si ambuscadele care insotesc haituiala si preced atacurile pradatorilor. Dar, ca si pradatorul, capitalismul de razboi bate in retragere in fata unitatii lumii, care nu se lasa fragmentata si nu permite izolarea unei potentiale victime, cand constientizeaza ca ceea ce i se poate intampla uneia, i se poate intampla oricui. Evident, in istoria capitalismului de razboi superputerile nu au fost produse ale competitiei libere, ale economiei de piata.
Ce aduce China, esential, in tabloul global? Dupa cum stim, China nu a rupt-o total cu comunismul, dupa cum nu a imbratisat total capitalismul. China este si comunista, si capitalista, sau, altfel spus, ceea ce este acelasi lucru, nu este nici comunista, nici capitalista. Ceea ce noi, in Europa, teoretizam ca o a treia cale, in China este, de o buna bucata de timp, o practica de succes. Ceea ce ne deosebesc, in primul rand, sunt sistemul politic, pluripartidism de o parte, monopartidism, de cealalta, si structura de proprietate, cea publica fiind dominanta in cel de-al doilea caz. Desigur, sunt si alte deosebiri, cum ar fi corelatiile dintre ramurile economice, care tin de resurse sau politicile de redistribuire, care tin de venitul national, dar determinante pentru toate sunt primele. Pretentiile celor care sustin ca pluralismul de interese ar fi cel mai bine si in mod automat servit in primul caz, le-as modera cu observatia ca o societate care se dezvolta proportional, nu neaparat in cele mai inalte ritmuri, serveste toate interesele, si pe orizontala, si pe verticala, este mai sanatoasa, mai echilibrata si mai morala, comparativ cu cele care nutresc, in supra-exces, interesele unui segment extrem de restrans, de la varful verticalei sociale. Prin contrast, China XXI aduce cu sine o noua filosofie sociala si politica, care respinge atat comunismul cat si capitalismul de razboi si isi aproprie gestionarea non-conflictuala si non-violenta a deosebirilor. Noul tip de civilizatie aduce mai mult fair play, mai mult autentic si mai multa relaxare, in interiorul si in afara sistemului, un filon care cred ca vine dintr-un remarcabil sincretism filosofico-religios, care cultiva concordanta dintre activitatile umane si ritmurile cosmosului (taoism), eliberarea de suferinta (budism), bazarea pe omenie, ca virtute esentiala (confucianism) etc., precepte care nu-l fac ostil, ci il apropie de tipul crestin de civilizatie. Am regasit aceste valori si in mesajul premierului Li Keqiang, adresat UE, care, spre deosebire de cei care-i cer spargerea sau confiscarea, prin federalizare, a fost de unitate si de respectare, in discutiile cu tarile din ECE, a limitelor trasate de regulamentele comunitare. Si asta in conditiile in care bazaiturile despre semnarea „repede” a unu acord concurent sau convocarea, chiar in acele momente de istorie internationala, a unui consiliu suprem intern erau la limita de a fi suparatoare sau chiar intepatoare.
Despre oportunitatile economice, cu adevarat istorice, pe care vizita premierului Chinei in Romania le-a adus tarii noastre si regiunii ECE s-a vorbit foarte amplu si in detaliu, dar dupa parerea mea argumentul cel mai de pret este, de departe, cel politic. Pe scurt, modelul non-beligerant, care nu traieste din razboi, ci din munca, care prin respingerea paradigmei capitalismului de razboi aseaza ordinea internationala pe o noua baza, privind relatiile dintre state, dintre munca si capital, dintre dezvoltare si crestere, este adevaratul castig, cel mai asteptat si mai de sustinut.
Domnule preşedinte al Senatului, stimate domnule Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, stimate domnule prim ministru, Excelenţa voastră, domnule Victor Ponta, stimaţi prieteni parlamentari! Doamnelor şi domnilor! Bună ziua! De când am preluat funcţia de prim ministru al Chinei, este prima dată că efectuez o vizită într-o ţară din Europa Centrală şi de Est. Şi România este prima ţară în acest turneu de vizită.
De când am ieşit din avion am văzut că este vremea senină ca şi primăvară, guvernul ţării dumenvoastră ne-a primit foarte călduros pe mine şi delegaţia mea. A făcut aranjamente speciale pentru delegaţiile noastre şi a transformat această iarnă într-o vreme frumoasă ca şi de primăvară. Adineauri am avut întâlniri cu preşedintele Senatului şi al Camerei Deputaţilor şi cei doi preşedinţi mi-au urat ca să mă simt ca şi acasă în România şi eu le-am spus că am sosit de câteva zile în România şi nu cunosc ce dată exactă suntem astăzi fiindcă nu am simţit că am plecat de acasă, sunt deja acasă. Eu încă trăiesc întru prietenia în care poporul şi toate cercurile /.../României faţă de China, faţă de poporul chinez.
În ziua de astăzi am sosit aici, la Palatul Parlamentului şi la invitaţia...o să am un discurs. Se spune că această clădire probabil este cea mai mare clădire din lume. Când mă aflu înăuntru am simţit solemnitate şi înţelepciune, forţa şi aspiraţia poporului român. Toate acestea se simt aici, în Palatul Parlamentului. Eu sunt şi vreau să afirm că dumneavoastră, dragi prieteni parlamentari, sau dragi prieteni prezenţi, dumnevoastră vă dedicaţi timp îndelungat cauzei prieteniei chino-române şi aţi făcut eforturi excepţionale pentru dinamizarea şi vitalitatea relaţiilor tradiţionale chino-române. Vreau să vă mulţumesc în numele guvernului şi în numele poporului chinez pentru aceste eforturi. Aceasta nu este prima dată când vin în România. Acum 20 de ani am mai vizitat ţară dumneavoastră. În urmă cu aproape 20 de ani am vizitat ţara dumnevoastră cu toate că atunci ţara dumneavoastră a avut schimbări. Totuşi programul meu de vizită nu a fost schimbat atunci şi aceasta dovedeşte că indiferent ce schimbări au loc pe arena internaţională şi ce schimbări au loc pe plan politic, prietenia şi schimburile între popoare nu se întrerup niciodată. Când pun piciorul pe aceste meleaguri frumoase ale ţării sunt surprins de o nouă înfăţişare şi mari schimbări în ţara dumneavoastră şi mai ales după criza financiară. În contextul crizei datoriilor europene, România şi poporul român a manifestat hărnicia şi înţelepciunea manifestând ca un tigru economic din Europa, şi din Europa Centrală şi de Est. De aceea, noi suntem foarte încântaţi pentru aceste eforturi şi avem convingerea că poporul român va crea un viitor mai luminat. România are o istorie îndelungată şi o cultură splendidă. Există multiple şi nenumărate monumente istorice precum şi patrimoniile culturale. Prietenia chino-română are şi o sursă istorică îndelungată. În secolul al XVII-lea, cărturarul ţării dumnevoastră Nicolae Milescu Spătaru a scris experienţa sa personală decălătorie într-o carte numită "Descrierea Chinei" El a devenit un om care a prezentat occidentalilor China din cele mai vechi timpuri. În secolul trecut, anii '30-'40, domnul doctor român, David Iancu şi soţii Clejan au sfidat marea distanţă geografică şi s-au angajat în lupta antifascistă din China, salvând vieţi omeneşti şi riscându-şi propria viaţă. Fapte eroice ce s-au imprimat profund în inimile poporului chinez. Poporul român a suferit dificultăţi, /iar China/ s-a bucurat de sprijinul acesta preţios. Nu vom uita niciodată acest sprijin deosebit. După proclamarea Chinei noi, România este printre primele ţări care a stabilit relaţii diplomatice cu China nouă. Prietenia chino-română este profund înrădăcinată în sufletul celor două popoare. În secolul XXI, relaţiile dintre cele două ţări au intrat într-o nouă perioadă, avem un parteneriat amplu de prietenie şi cooperare. Încrederea politică reciprocă se consolidează constant, iar cooperarea schimburilor economice se întăreşte, iar schimburile culturale şi interumane sunt bogate. Relaţiile chino-române sunt ca şi un vapor care vine din istorie, trecând prin încercările de furtuni schimbătoare, dar acest vapor merge cu încredere şi convingeri spre viitor. Acest vapor merge stabil şi distanţa se bazează pe precizia cârmuirii, pe deschiderea pânzei şi pe soliditatea ancorei. În ceea ce priveşte cârma, convenirea unei strategii de dezvoltare este cârma de ghidare. China şi România se tratează în egalitate şi respect reciproc, acordând sprijinul ferm pentru calea aleasă de fiecare parte.
China este cea mai mare ţară în curs de dezvoltare din lume, iar România este printre primele ţări din Europa Centrală şi de Est, locul doi, şi ca suprafaţă, şi ca teritoriu. România dezvoltă o politică spre est şi China dezvoltă o politică pentru vest. Această convingere merge împreună, corespunde relaţiilor, interese comune ale celor două state şi se lărgesc relaţiile. Cooperarea pragmatică constituie /vela din impulsionarea/ acestui vapor şi este o bază pentru relaţii bilaterale. China şi România au laolaltă un potenţial mare de piaţă emergentă şi un vast spaţiu de cooperare. România are resurse bogate, forţa de muncă de înaltă calitate, având o bază industrială şi agricolă solidă. China are o piaţă mare de 1,3 miliarde de locuitori, cu ramuri producătoare avansate relativ şi o capacitate de realizare a proiectelor din domeniul infrastructurii şi o finanţare adecvată. China şi România au economii cu avantaje complementare şi cu cerinţe reciproce. China a devenit deja cel mai mare partener comercial al României din Asia, iar România este pentru China... Poporul chinez acordă o importanţă nu numai intereselor, dar şi sentimentelor de prietenie. Între noi există nu numai interesele comune, care se lărgesc permament. Între noi există şi o prietenie, un sentiment tradiţional şi îndelungat, o prietenie tradiţională. China alege România ca un pilon important pentru cooperarea cu Europa Centrală şi de Est şi cu Uniunea Europeană. Vedem realmente între China şi România /că/ există un potenţial uriaş de cooperare. China va continua cu România să aprofundeze cooperarea pragmatică în vederea transpunerii, traducerii cooperării în beneficiul celor două popoare, ca cele două popoare să se bucure de rezultatele cooperării./ilapadat/ De la stabilirea relaţiilor diplomatice aproape 65 de ani au trecut. Cele două ţări tratează cu prietenie, împărtăşind succesul şi insuccesul lor. În secolul trecut, în anii '50, România a acordat o contribuţie specială pentru perioada de industrializare de început din China. În această istorie, ajutorul dezinteresat acordat de poporul român nu va fi uitat niciodată de poporul chinez. Eu personal am lucrat la o veche bază /industrială/ din China. /.../ acolo există multiple instalaţii româneşti, pe care ni le-aţi acordat în anii '50. Sunt nişte proiecte industriale acordate nouă, în anii '50. Şi acum, în ziua de astăzi, poporul de acolo nu va uita aceste proiecte. Şi, mai ales, cu ajutorul acestor proiecte a fost instruită o generaţie de oameni cu tehnică avansată, specialişti din industria chineză. Prin aceste proiecte şi tehnologie putem să vedem că România are o prietenie specială, sentimentală pentru poporul chinez. China şi România sunt prieteni adevăraţi, care se cunosc la nevoie. În anii 1970, România a suferit o inundaţie serioasă, iar poporul chinez a ajutat la depăşirea dificultăţilor din România, pentru reconstruirea dupa dezastru. Schimburile chinezo-române în domeniul cultural sunt dinamice şi diversificate./asalar/ilapadat/ Filmele "Valurile Dunării" şi alte filme româneşti au rămas, şi în ziua de astăzi, savoarea oamenilor /.../ din China. Acest film a devenit un film tipic pentru poporul chinez. Iar serialele chinezeşte "Trei regate" şi altele sunt favoritele poporului român. Există un proverb românesc "Apa trece, pietrele rămân". Prietenia chino-română... În China avem şi noi un proverb, spunem că prietenia este înrădăcinată şi va fi înfloritoare. Aceste două proverbe corespund unul cu altul, exprimând prietenia chino-română; au trecut toate încercările şi depăşesc timpul şi spaţiul şi sunt profund înrădăcinate în sufletul celor două popoare şi ţări. Doamenlor şi domnilor, situaţia internaţională are schimbări complexe. Multipolaritatea se dezvoltă profund, globalizarea economică se dezvoltă, iar interesele se combină. În ţări cu economii dezvoltate au apărut bune relaţii, cu tendinţe de dezvoltare. Iar unele economii emergente se confruntă cu nişte presiuni mai mari. De aceea este nevoie să se dezvolte în continuare nivelul de trai al populaţiei, care se confruntă cu criza. De aceea, cooperarea chino-română va promova economiile din Europa Centrală şi de Est precum şi Europa. Partea chineză este dispusă să depună eforturi comune cu partea română, să se dezvolte împreună, să avem relaţii strânse. De aceea, am următoarele propuneri: în primul rând, aprofundarea încrederii politice dintre cele două state. China şi România au o viziune strategică, ambele aşezând cooperarea reciprocă ca o prioritate naţională de politică externă.
Ambele ţări au din ce în ce mai mare nevoie să pornească de la interese pe termen lung. Să acorde preocupare şi intereselor celorlalte părţi. Convergenţele de interese sunt din ce în ce mai largi. Avem nevoie să promovăm în continuare schimburile la nivel înalt şi în toate sectoarele şi domeniile nonguvernamentale, interparlamentare şi alte sectoare. Toate acestea constituie o bază de cooperare şi dezvoltare a noastră. Acum este nevoie să ne pregătim pentru sărbătorirea a 65 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice chino-române, precum şi stabilirea în urmă cu 10 ani a parteneriatului amplu de prietenie dintre China şi România. În al doilea rând, propunerea mea constă în valorificarea potenţialului cooperării pragmatice. În momentul de fată există o dorinţă puternică de cooperare a oamenilor de afaceri din cele două ţări. Este nevoie să folosim şi să extindem comerţul bilateral, să dezvoltăm cooperarea industrială. Partea chineză doreşte să dezvolte comerţul cu România pe baza principiului egalităţii şi al mandatului reciproc, dorind să importe mai multe produse româneşti de calitate, reducând dezechilibrul comercial dintre cele două părţi. Cu ocazia vizitei, cele două protocoale semnate de departamentele de inspecţie şi carantină a celor două ţări asigură exportul de carne şi alte produse agricole româneşti în China. Anul viitor China va importa din România aproape cinci mii de vite în zece ani şi în următorii zece ani importul de carne de vită va creşte fiindcă piaţa chinează are o creştere din ce în ce mai mare şi cele două părţi pot să construiască împreună parcuri economice comune, iar regimul de relaxare a vizelor oferit de Guvernul României, precum şi memorandumul pentru marile investiţii şi cooperare economică dintre cele două părţi oferă condiţii favorabile pentru investiţii şi comerţ. În al treilea rând, a treia propunere este construirea de repere pentru proiecte mari. În România există multe proiecte de infrastructură, au nevoie de /modernizare/, iar în China avem puterea în construirea infrastructurii, avem instalaţii avansate şi tehnologia nu mai este numai sigură, este şi cu calitatea foarte mare şi cu preţuri mai mici. Dumneavoastră ştiţi aceasta, fabricat în China au devenit cuvinte cunoscute în întreaga lume. Prin eforturile de mulţi ani, China a obţinut în anumite domenii capacitatea de fabricare a instalaţiilor şi echipamentelor. Şi echipamentele chineze, instalaţiile chineze vor avea, de asemenea, prestigiu în întreaga lume. Să meargă în lume, să aibă cooperarea cu ţările ca România, să se folosească de necesităţile de construire a infrastructurii din România, ca să avem câştiguri comune şi avantaje reciproce. China şi România sunt hotărâte să înfiinţeze şi nişte cluburi de lucru în ceea ce priveşte construirea căilor ferate, cu trenuri de viteză mare, şi reactoarele nucleare, acestea sunt discutate cu domnul prim-ministru Ponta, în aceeaşi zi în care noi am avut convorbiri. Şi deja au început discuţii între grupuri de lucru profunde despre finanţarea pentru echipamentele de cooperare. Credem că o să fie paşi uriaşi. Partea chineză sprijină întreprinderile chineze să efectueze cooperare în aceste domenii cu România şi încurajăm institutele financiare din China să acorde finanţare pentru proiectele de colaborare chino-române. În al patrulea rând, să construim o punte de schimburi culturale şi interumane. Deşi China şi România se află la o distanţă mare, totuşi popoarele noastre sunt atât de apropiate, iar schimburile culturale şi interumane pot să construiască o punte de schimburi sufleteşti. Cultura, educaţia şi schimburile dintre China şi România trebuie să fie consolidate şi /.../, în vederea ca seminţele de inspirare culturală reciprocă să crească în sufletul celor două popoare./asalar /China va continua să organizeze bine festivalul cultural chinez, Festivalul Primăverii Chineze şi alte activităţi de marcă şi salutăm Orchestra Naţională Radio România să viziteze China şi sperăm să avem mai mulţi spectatori. China va continua sprijinul pentru Institutul Confucius din România, ca să satisfacă cerinţele de învăţare a limbii chineze. Salutăm şi construirea, stabilirea unui centru cultural al României la Beijing, vom oferi şi bursele din partea guvernului pentru ca studenţii români să candideze la bursele din China. Salutăm participarea şi candidează tineri români în programul cu 5.000 de burse pentru ţări din Europa Centrală şi de Est. Sperăm ca şi mai mulţi tineri români să fie candidaţi în această bursă, acest program. Noi avem responsabilitatea ca prietenia chino-română să continue din generaţie în generaţie. În urmă cu peste 20 de ani, când am făcut vizita în ţara dumneavoastră, atunci eram un tânăr. Aici, am cunoscut mulţi prieteni români, inclusiv prieteni tineri atunci. Domnul preşedinte al Senatului, Antonescu, mi-a spus că diseară o să-mi ofere o surpriză, să mă întâlnesc cu un prieten vechi, care m-a primit atunci, acum este senator, să aibă o întâlnire cu mine. Aştept chiar acest moment. Doamnelor şi domnilor, în anul acesta, economia chineză, ca şi alte ţări cu piaţă emergentă, a suferit o presiune de a merge în jos, dar noi am depăşit greutăţile./mtone/Noi susţinem o politică de stabilitate, să avem stabilitate şi siguranţă. Nu am crescut deficitul financiar, nu am tipărit nici bani, dar noi am făcut eforturi pentru descentralizare, pentru inspirarea vitalităţii din piaţă. Să crească mai multe dividende din reformă, să încurajăm mai mult investiţiile guvernamentale. În trimestrul al II-lea economia chineză merge bine şi, acum, merge în continuare pe un drum bun. China are convingerea că va realiza o creştere economică de aproape 7,5% în acest an. Nu demult, în cea de-a treia plenară a celui de-al 18-lea Comitet Central al Chinei s-au făcut planuri generale pentru reformă în continuare. Vom aprofunda în continuare reforma şi vom continua deschiderea către exterior, pentru ca piaţa să joace un rol important şi decisiv în alocarea resurselor pe piaţă. Guvernul va juca un rol /.../ ca să promoveze creşterea permanentă şi durabilă a economiei chineze. Avem convingerea şi capacitatea şi condiţia. Aceasta va oferi condiţii bune pentru cooperarea chino-română, precum şi cooperarea dintre China şi Europa Centrală şi de Est. Sunt oportunităţi oferite de creşterea economică. Săptămâna trecută, la reuniunea liderilor China - Uniunea Europeană a fost adoptată strategia 2020 de cooperare a Chinei cu Uniunea Europeană şi această cooperare, relaţiile dintrew China şi Uniunea Europeană intră pe un nou drum. Ieri, cu domnul prim-ministru Ponta, am participat împreună la reuniunea şefilor de guvern din China şi Europa Centrală şi de Est. Noi am elaborat şi publicat Programul de acţiune din Bucureşti pentru cooperare China - Europa Centrală şi de Est. Cooperarea noastră din viitor dintre China şi Europa Centrală şi de Est va fi bazată pe acest program /.../, programul de la Bucureşti. Să fie îndrumat din programul din Bucureşti! Am convingerea că cooperarea chino-romĉnă poate să devină un fanion al cooperării dintre dintre China şi Europa Centrală şi de Est. România este un pilon strategic pentru cooperarea dintre China şi Europa Centrală şi de Est, iar cooperarea dintre China şi Europa Centrală şi de Est va servi drept motor pentru relaţiile China - Uniunea Europeană. Dumneavoastră cei prezenţi sunteţi nu numai cunoscuţi ca şi contributori la relaţiile chino-române, dar veţi contribui şi la relaţiile China - Uniunea Europeană. Aceasta este sarcina noastră împreună. Ca să mergem mai departe avem nevoie de un vapor mare. Avem nevoie şi de vânt potrivit. Acum avem vapor, avem toate eforturile, avem şi vântul, care este potrivit. Acum, acest vapor de cooperare chino-română va tăia valurile şi va merge înainte. Acest vapor va tăia valurile şi să meargă mai departe. Vă mulţumesc foarte mult".
CEI ZECE CARE AU INGROPAT ROMANIA: Traian Basescu, Valeriu Stoica, Decebal Traian Remes, Radu Berceanu, Alexandru Athanasiu, Mugur Isarescu, Sorin Fodoreanu, Radu Sirbu, Ovidiu Grecea si Costin Borc
Cine controleaza trecutul, stapaneste viitorul. Cine stapaneste viitorul, detine trecutul. George Orwell demonstreaza un alt fapt important- cu cat stim mai multe despre trecut, cu atat vom sti mai multe despre viitor. Pentru ca daca exista un lant cauzal de evenimente, atunci viitorul este de cele mai multe ori cauzat de trecut si de prezent.
Acest material reprezinta un demers argumentat, bazat pe surse jurnalistice citate la final si va demonstra, in cele ce urmeaza, punctual, faptul ca Memorandum-urile semnate de dl Basescu in calitatea de imputernicit al guvernului Romaniei in relatiile cu FMI si Banca Mondiala au produs efecte dintre cele mai grave (nu doar in privatizarile fortate din industrie, din sectorul bancar, in privarea agriculturii de resurse sub pretextul acelorasi economii pe care dl presedinte le ordona si azi, dar, cum ati putut observa, in starea caii ferate, a Metroului etc.). În mandatul 1997-2000, Băsescu a fost șeful echipei care s-a ocupat de administrarea banilor de la Banca Mondială, în toate guvernele CDR.
Personajele-cheie care, in cardasie cu Traian Basescu, au ingropat Romaniasunt usor de identificat. Conform HG 374/1999, aparuta in Monitorul Oficial nr. 219/18 mai 1999, pe care el insusi o contrasemneaza, Traian Basescu conduceaun comitet de coordonare, din care mai faceau parte Valeriu Stoica, Decebal Traian Remes, Radu Berceanu, Alexandru Athanasiu, Mugur Isarescu, Sorin Fodoreanu, Radu Sirbu, Ovidiu Grecea si Costin Borc.
COMPONENŢA
Comitetului de coordonare a implementării acordurilor
de împrumut PSAL şi PIBL (CCI)
1. Traian Băsescu - ministrul transporturilor, preşedintele CCI
2. Valeriu Stoica - ministrul justiţiei
3. Decebal Traian Remeş - ministrul finanţelor
4. Radu Berceanu - ministrul industriei şi comerţului
5. Alexandru Athanasiu - ministrul muncii şi protecţiei sociale
6. Mugur Isărescu - guvernatorul Băncii Naţionale a României
7. Sorin Fodoreanu - preşedintele Agenţiei Române de Dezvoltare
8. Radu Sârbu - preşedintele Consiliului de administraţie al Fondului Proprietăţii de Stat
9. Ovidiu Grecea - preşedintele Agenţiei de Valorificare a Activelor Bancare
10. Costin Borc - consilier al primului-ministru.
Există o explicație pentru duritatea cu care Traian Băsescu a lovit, după 2009, unele categorii defavorizate, dar și unele sectoare ale economiei. Pentru ca autoritățile să aibă acces la finanțările FMI și BM, Traian Băsescu a cerut, iar guvernele au acceptat, curbele de sacrificiu din acea perioadă, dar și măsuri cu impact pe termen lung, cum ar fi privatizarea Petrom în orice condiții.
Spre improspatarea memoriei
Traian Băsescu a câştigat campania electorală din 2009 folosind tema privatizării: ”Nu voi fi de acord să-i dau Sarea lui Voiculescu şi Poşta lui Vântu!”. Exact la zece ani după ce propunea, în 19 octombrie 1999, privatizarea Societăţii Naţionale de Transport Feroviar Marfă, a Companiei Naţionale a Apelor Minerale şi a… Companiei Naţionale a Sării. Tot Traian Băsescu se află în spatele altor privatizări importante: Alro, Alprom, Sidex, Banca Agricolă şi Petrom.
Traian Basescu fost împuternicit al României în relaţia cu FMI şi Banca Mondială pe toată durata guvernelor ţărăniste (Ciorbea, Vasile, Isărescu), negociind acordurile de privatizare şi apoi semnându-le alături de cei trei premieri. Acordul PSAL cu Banca Mondiala are o valoare de 300 milioane de dolari, alocati in doua transe de cite 150 milioane de dolari. Jurnalistul Eugen Zainea a descoperit, în anexa la Memorandumul cu FMI, semnat cu peste un an înainte ca Adrian Năstase să ajungă prim ministru, modul în care s-a impus României vinderea Petrom la un preţ dezavantajos.
Acordul, negociat şi semnat de Traian Băsescu, prevedea că: România va vinde, în funcţie de condiţiile pieţei, acţiunile statului la Petrom, astfel încât statul să deţină mai puţin de 50% din acţiunile cu drept de vot asociat. De asemenea, s-a stabilit vinderea a 25 la sută din capacitatea de producţie a Conel şi 20 la sută din distribuţie şi a 25 % din capacitatea de producţie a Romgaz. Consultantul pentru privatizare a fost ales tot din rândul băncilor străine, aşa cum prevede acordul amintit. Lăsând piaţa să acţioneze, dar obligând statul să vândă, s-a dat posibilitatea marilor investitori să scadă preţul, susţine Eugen Zainea.
Filmul destructurarii economiei romanesti
Atunci cand a fost acuzat de segmente largi ale presei romanesti de faptul ca si-a pus semnatura pe documentele care obligau Romania la privatizarea principalelor companii din toate sectoarele, inclusive cel bancar (ALRO, ALPROM, SIDEX, PETROM, Banca Agricola, BCR etc.), in calitatea sa de Ministru al Transporturilor, dar si de imputernicit al guvernului in relatiile cu FMI si Banca Mondiala in toate cele trei guverne taraniste (Ciorbea, Radu Vasile si Isarescu) din perioada 1997-2000, semnand in aceasta calitate alaturi de primii ministri memorandum-urile cu FMI si Banca Mondiala si anexele PSAL 1 si PSAL 2 cu Banca Mondiala, dl Basescu a replicat printr-un comunicat al Administratiei Prezidentiale prin care afirma complet nereal ca programul PSAL 1 a fost un program de evaluare a societatilor comerciale si de imbunatatire a mediului de afaceri.
PSAL 2, aprobat de guvernul Nastase, a fost, de fapt, programul de privatizare. Afirmatia nu este doar aiuritoare, ci de-a dreptul mincinoasa pe toate planurile. Nu numai pentru ca PSAL 1 a fost un program de privatizare care obliga Romania, inclusiv sub semnatura imputernicitului Traian Basescu la privatizarea a 64 de societati comerciale, pentru a primi diverse transe din acordurile de imprumut cu FMI si Banca Mondiala, dar si pentru ca programul PSAL 2 a fost elaborat de guvernul Isarescu si Banca Mondiala sub supravegherea dlui Basescu personal, care si semneaza diversele variante, prima varianta a programului PSAL 2 fiind datata 19 octombrie 1999, deci cu mai bine de un an inainte de alegerile in urma carora a devenit dl Nastase prim ministru.
Mai mult, pentru a demonstra ca Basescu minte cu sange rece, iata un fragment din presa zilei (spre ex., din “ziarul de Iasi” din 27.05.2000), din articolul care este intitulat chiar… Traian Basescu considera ca “sistemul mafiot” il impiedica sa coordoneze programul PSAL II! (Adica programul aprobat, chipurile, de guvernul Nastase ajuns la putere in decembrie 2000, dar pe care dl Basescu nu era lasat de „sistemul mafiot” sa-l coordoneze in…mai 2000!): “Am inceput sa lucram deja la PSAL II, care are componenta importanta pe zona sistemului bancar. Raportul de due dilligence la Banca Agricola si BCR s-a finalizat, insa spre deosebire de PSAL I, unde am avut acces la toate informatiile, ceea ce mi-a permis sa iau decizia corecta de inchidere a activitatii Bancorex, de aceasta data responsabilii de procesul de privatizare a celor doua banci din partea FPS refuza transmiterea de informatii cu privire la procesul de evaluare”, a precizat Basescu.
Se observa ca, in declaratia de presa din 27 mai 2000, dl Basescu preciza ca ”a inceput deja sa lucreze la PSAL 2”. Mai mult, in Anexa PSAL 2 la Memorandumul cu FMI si Banca Mondiala, inca in varianta din 19 octombrie 1999, se specifica faptul ca „Imprumutatul (Romania-nota autorului) a selectat si angajat banci de investitii (straine, nota autorului, Romania nemaiavand banci de investitii la acea ora, dupa privatizarea BRD), utilizand procedura de licitatie internationala, pentru a elabora un plan de privatizare si care sa realizeze vanzarea in vederea privatizarii a urmatoarelor societati: Societatea Nationala de Transport Feroviar Marfa, Compania Nationala a Sarii si Compania Nationala a Apei Minerale. (Capitolul II- Privatizarea si externalizarea intreprinderilor mari de stat).
La acelasi capitol, gasim si angajamentul: Imprumutatul a angajat, in urma unei licitatii internationale, o banca de investitii care sa faca recomandari asupra vanzarii actiunilor statului la Petrom. Pentru a considera vanzarea acceptabila Bancii (Mondiale-nota mea), aceasta va trebui sa aiba ca rezultat reducerea cotei detinute de stat la Petrom la mai putin de 50%. Se mai prevad explicit masuri foarte interesante, care merita sa ajunga sub ochii cititorului roman, ca sa se vada cine si cand a decis spulberarea proprietatii de stat, inclusiv asupra unor segmente strategice:
- imprumutatul va vinde, in functie de conditiile pietei (toate sublinierile apartin autorului articolului), actiunile statului la Petrom, astfel incat actiunile detinute de stat sa reprezinte mai putin de 50% din actiunile cu drept de vot asociat;
- imprumutatul va vinde, in functie de conditiile pietei, o componenta din capacitatea de productie a Conel care sa reprezinte cel putin 25% din capacitatea totala si o componenta care sa reprezinte 20% din capacitatea de distributie a Conel, ultima in functie de criteriile de performanta din anii anteriori;
- imprumutatul va vinde, in functie de conditiile pietei, o componenta a capacitatii de productie a Romgaz care sa reprezinte cel putin 25% din capacitate (nota mea-las cititorului ”placerea” de a interpreta ce reprezinta aceasta expresie si cum pot fi calificati aceia care, semnand un astfel de angajament, au azi nerusinarea sa vorbeasca de modul in care s-au instrainat rezervele naturale ale Romaniei!) si o componenta care sa reprezinte cel putin 20% din capacitatea de distributie a Romgaz, ultima in functie de criteriile de performanta din anii anteriori;
Au fost subliniate anumite lucruri esentiale pentru a intelege mecanismul pervers pus in miscare de aceste memorandum-uri si de anexele lor, cu atat mai mult cu cat, prin noul acord cu FMI, Romania, condusa de aceasta data de dl Basescu in calitate de presedinte, se angajeaza la instrainarea pachetelor minoritare pe care le mai detine la societati de maxima importanta (sau la parti semnificative ale acestor pachete).
Mecanismul este pervers pentru un motiv foarte simplu: fiindca ”investitorii” (cu precadere straini), stiind ca este vorba de conditii impuse de FMI si acceptate de Romania, vor dicta astfel de ”conditii ale pietei”, care sa-i avantajeze (adica preturile cele mai mici). Stiind ca, chiar daca in prima faza, statul nu va fi incantat, va fi nevoit ulterior sa accepte ”conditiile pietei”, piata care stie ca zisul stat, prin acordul cu FMI, si-a pus singur cutitul la gat. (Ca si in anii ’97-2000, ulterior, statul, reprezentat de alt guvern, dar statul fiind acelasi, cel roman, fiind nevoit sa accepte ”sfaturile” bancii internationale de investitii consultanta si…”conditiile pietei”).
Palma usturatoare primita de arogantul Boc, dupa ce s-a laudat ca pe pachetul minoritar de la Petrom va primi mai mult decat a primit Nastase pe pachetul majoritar este mai mult decat pilduitoare. ”Investitorii” sunt aceia care dicteaza ”conditiile pietei”, stiind ca guvernul are niste obligatii de care, pana la urma va trebui sa se achite. La cel mai mic pret!
De la Isarescu citire: “Gura bate fundul”- declaratii Traian Băsescu, în 1999 și 2000.
”Am suspendat cerința de a plăti prime de vacanță în sectorul public civil, am modificat dreptul general de acordare a plăților compensatorii, dat prin Ordonanța de Urgență 98 pentru a preveni orice alte plăți către noi solicitanți; începând cu 20 iulie, vom înceta plățile de ajutor de șomaj tehnic pentru personalul din industria de Apărare; și am revizuit noua lege a pensiilor de stat, astfel încât să limităm creșterea implicată în rata de înlocuire (aceasta va permite ca recorelarea pensiilor să continue în limitele cadrului bugetar existent)”.
In acelasi Memorandum care poarta semnătura lui Traian Băsescu, se precizează negru pe alb: ”In ceea ce priveste subventiile, am oprit programul cupoanelor pentru motorina pentru agricultura si am limitat suma totala a cupoanelor agricole la 4,3 trilioane lei; am redus subventiile bugetare pentru metroul din Bucuresti cu 36% in termeni reali; vom inchide 425 km de linii locale de cale ferata neprofitabile si 366 de statii CFR si vom reduce 123 de perechi de trenuri pe distanta scurta pana la sfarsitul lunii mai 2000 (ceea ce ne permite sa reducem subventiile pentru calea ferata cu aproximativ 8% in termeni reali); si proiectam ca cheltuiala cu subventiile pentru diferentele de pret sa fie diminuata cu 40% in termeni reali din cauza incetarii subventionarii pentru depozitarea graului si importul de pesticide”.
La acuzatiile ca pe semnatura sa s-au privatizat ALRO, PETROM si alte unitati de mare importanta ale economiei romanesti, Basescu a replicat printr-un comunicat al Administratiei Prezidentiale prin care afirma complet nereal ca programul PSAL 1 a fost un program de evaluare a societatilor comerciale si de imbunatatire a mediului de afaceri. PSAL 2, aprobat de guvernul Nastase, ar fi fost, de fapt, programul de privatizare.
Ca atare, sa continuam trecerea in revista a documentelor care atesta ca institutia mentionata minte si dezinformeaza. Astfel, intr-un articol publicat in 7 august 1999 si intitulat “Romania intentioneaza sa incheie cu Banca Mondiala un acord PSAL 2”, Ziarul de Iasi relua declaratii de presa ale dlui Basescu pe aceasta tema, de care, observam, dl presedinte se cam face ca le-a uitat. Spicuim din declaratii: <
Basescu spune ca PSAL 2 nu va mai fi “un acord de contractie” a economiei, ci unul de dezvoltare a acesteia. “Pina acum, toate acordurile cu Banca Mondiala au avut ca scop diminuarea pierderilor din economie. Imi propun ca PSAL 2 sa fie primul program de dezvoltare a economiei romanesti”, a precizat ministrul.Potrivit ministrului Transporturilor, acordul PSAL 2 va include obiective legate de privatizare a bancilor si de imbunatatirea mediului de afaceri. “PSAL 2 va fi o continuare a PSAL 1, pentru ca nu terminam reforma cu PSAL 1″, a mai spus Traian Basescu>>.
Pe dl Basescu il contrazice chiar Banca Mondiala, care emitea in iunie 2000 un comunicat prin care constata ca acordul PSAL 1 a fost indeplinit. Redam fragmente din acest comunicat, asa cum au fost ele prezentate tot de Ziarul de Iasi in data de 24 iunie 2000, in articolul intitulat ”Romania a finalizat programul PSAL”.
„Biroul Bancii Mondiale din Romania a anuntat vineri ca programul PSAL a fost finalizat cu succes, iar noua transa din imprumutul in valoare de 300 de milioane de dolari este pe cale de a fi eliberata. Imprumutul a devenit efectiv pe 25 august 1999, data la care a fost eliberata prima transa, de 150 de milioane de dolari. “Anuntul despre finalizarea cu succes a programului PSAL constituie o recunoastere clara a angajamentului asumat de Guvern pentru realizarea unor reforme structurale reale. Speram sincer ca acest angajament va continua si in viitor, avindu-se in vedere obiectivele dificile care mai sint de atins”, a declarat Ziad Alahdad, seful Biroului Bancii Mondiale in Romania.
PSAL a avut patru componente, axate pe reforma bancara si privatizare, privatizarea societatilor de stat (sublinierea autorului), imbunatatirea mediului de afaceri din Romania si continuarea dezvoltarii programelor de protectie sociala pentru muncitorii disponibilizati. Reformele incluse in program au fost realizate in totalitate si in avans fata de termenul stabilit (sublinierea autorului) 30 iunie 2000.
“PSAL a ajutat Guvernul in procesul de inchidere a celei mai mari banci de stat cu pierderi, in realizarea contractelor cu agenti de privatizare pentru 62 de intreprinderi mari de stat si in privatizarea a peste 1.500 de intreprinderi mici si mijlocii (sublinierea autorului)”, precizeaza comunicatul. “Transferul ultimei transe, de 150 de milioane de dolari, catre Ministerul Finantelor, urmeaza a fi facut in urmatoarele citeva zile, sub forma sprijinului pentru balanta de plati.“
Dupa cum s-a vazut in comunicatul Bancii Mondiale (in special in paragrafele subliniate), asa cum am afirmat si eu intr-un episod anterior, programul PSAL 1 a avut o componenta importanta de privatizare, ceea ce demonstreaza minciuna comunicatului Administratiei Prezidentiale, potrivit caruia acest program a fost doar un program de evaluare si ca de privatizare s-ar fi ocupat exclusiv programul PSAL 2 care (a doua minciuna!), ar fi fost semnat de guvernul Nastase.
Pentru a demonstra cu documente care nu pot fi contestate aceasta a doua minciuna, iata un fragment din Raportul Comisiei Senatoriale de ancheta a privatizarii PETROM, comisie infiintata prin Hotararea Senatului nr. 42 din 13 decembrie 2006 si condusa de senatorul Carol Dina, raport inregistrat sub nr. XLVI/50/19.06.2008. (Se observa ca aceasta Comisie senatoriala a fost constituita si si-a intocmit Raportul in timpul primului mandat prezidential al Dlui Basescu!).
Astfel, acest Raport, la Cap.IV (1.Prima etapa-Acordurile cu FMI si Banca Mondiala), stipuleaza: ”Programul PSAL, negociat cu Banca Mondiala, aprobat prin HG nr. 374/1999 (deci vorbim de guvernul Isarescu!-nota autorului) a prevazut ca o conditionalitate a acordarii imprumuturilor, printre altele si privatizarea SNP PETROM SA (Anexa I)”. Si mai departe, la acelasi capitol, se precizeaza: ”Aducerea la indeplinire a Planului de actiune pentru imbunatatirea mediului de afaceri-Anexa 2, Matricea PSAL 2-Propunerea de Program de Politici de Reforma (II Privatizarea si externalizarea intreprinderilor mari de stat),aprobat de fostul Prim Ministru domnul Mugur Isarescu si fostul Ministru domnul Traian Basescu s-a concretizat prin negocierea din anul 2000 cu Banca Mondiala prin care s-a convenit ca pentru eliberarea celei de-a doua transe de imprumut, Guvernul Romaniei sa ofere un pachet de cel putin 51% din actiunile SNP PETROM SA pentru privatizare, in acord cu planul de privatizare aprobat printr-o oferta competitionala (sublinierea autorului).”
Iar, ceva mai departe: ”In HG nr. 456/02.06.2000, planul de actiune pe anul 2000, la domeniul utilitati sectorul petrolier, a fost inclusa privatizarea SNP PETROM , in sensul adoptarii planului de privatizare, lansarea ofertei internationale de vanzare. Prin OUG nr. 71/24.08.2000 (deci dupa ce s-a lansat oferta de privatizare in timpul guvernului Isarescu si sub obladuirea ”responsabilului” Traian Basescu-nota autorului) s-a extins acordul de credit stand-by cu FMI”.
Iar, in finalul Pct. 1 din Cap. IV al Raportului se precizeaza: ”La 26.10.2000 (deci cu putin inaintea alegerilor-nota mea), este aprobata prin HG nr. 1014 strategia de privatizare pe anul 2000 (observati ca strategia de privatizare pe 2000 se aproba de guvernul Isarescu la sfarsitul anului!-nota autorului), in cadrul careia pentru SNP PETROM SA se prevedea majorarea capitalului social cu pana la 35%, cotarea actiunilor la bursele internationale , vanzarea catre salariati a unui pachet de pana la 10% s.a.”.
In sfarsit, pentru ca acelasi domn Basescu se da si azi de ceasul mortii de starea agriculturii si este scandalizat de pamanturile lasate in paragina, sa-i amintim ca intr-unul dintre Memorandum-urile care poarta semnatura domniei sale , se precizeaza negru pe alb: ”In ceea ce priveste subventiile, am oprit programul cupoanelor pentru motorina pentru agricultura si am limitat suma totala a cupoanelor agricole la 4,3 trilioane lei; am redus subventiile bugetare pentru metroul din Bucuresti cu 36% in termeni reali; vom inchide 425 km de linii locale de cale ferata neprofitabile si 366 de statii CFR si vom reduce 123 de perechi de trenuri pe distanta scurta pana la sfarsitul lunii mai 2000 (ceea ce ne permite sa reducem subventiile pentru calea ferata cu aproximativ 8% in termeni reali); si proiectam ca cheltuiala cu subventiile pentru diferentele de pret sa fie diminuata cu 40% in termeni reali din cauza incetarii subventionarii pentru depozitarea graului si importul de pesticide.
“In ceea ce priveste politicile de venituri, a trebuit de asemenea sa facem pasul dificil in vederea modificarii legislatiei din trecut pentru a depasi implicatiile lor nesustenabile pe partea de cheltuieli: am suspendat cerinta de a plati prime de vacanta in sectorul public civil, am modificat dreptul general de acordare a platilor compensatorii dat prin Ordonanta de Urgenta 98 pentru a preveni orice alte plati catre noi solicitanti; incepand cu 20 iulie, vom inceta platile de ajutor de somaj tehnic pentru personalul din industria de aparare; si am revizuit noua lege a pensiilor de stat astfel incat sa limitam cresterea implicata in rata de inlocuire (aceasta va permite ca recorelarea pensiilor sa continue in limitele cadrului bugetar existent)”.
O alta minciuna si diversiune a fost lansata de Basescu la televiziunea mogulului bun, fratele Paunescu. La iesirea dumisale de la B1, Traian Basescu a afirmat despre ”reevaluatul” Patriciu: ”Nimeni nu se indoieste ca dl. Patriciu nu e liberal, e un liberal pragmatic, daca a putut sa ia PETROMIDIA de la Nastase, a luat-o fara sa respire”.
Or, realitatea este cu totul alta, fiindca dl Patriciu nu a luat PETROMIDIA ”de la Nastase”! PETROMIDIA i-a fost data dlui Patriciu de guvernul Isarescu si de presedintele de atunci al Fondului Proprietatii de Stat, taranistul Radu Sarbu. Cand a venit dl Nastase la guvernare, dupa alegerile din anul 2000, a gasit PETROMIDIA privatizata. Mai précis, din data de 31 octombrie 2000, cand a fost semnat contractul (inaintea alegerilor parlamentare si, deci, inainte de Nastase…).
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat luni că politicienii vor afla curând că pe pieţele financiare “gura bate fundul”, singura soluţie fiind dialogul, care ar trebui să domine discursul politic, iar cine nu îl stăpâneşte să plece, fără a avea pretenţia să-i scoată pe ceilalţi din casă, scrie Mediafax.
De ce si de cine va temeti, d-le Isarescu ? A cui este “casa” si cine sunt “ceilalti”?
Cum au reacţionat postacii la mesajele americanilor şi chinezilor. „SUA să stea acasă. China ne vrea sufletul“
A consemnat: Mihalache Madalina
Românii par să nu aibă încredere în promisiunile venite din partea celor două mari puteri ale lumii, SUA şi China. Cei mai mulţi cititori „Adevărul“ nu văd cu ochii buni prezenţa premierului chinez Li Keqiang în Bucureşti. Nici încurajările venite din partea ambasadorului SUA în Bucureşti, Duane Butcher, nu au stârnit satisfacţia celor care au comentat articolele. Dimpotrivă.
Bucureştiul găzduieşte în aceste zile summit-ului liderilor din China şi din statele Europei Centrale şi de Est .Deşi Guvernul prezintă de câteva săptămâni de importanţa acestui eveniment şi de beneficiile pe care le va avea România în urma acestui forum organizat în ţara noastră, cititorii sunt neîncrezători. Iată câteva mesaje, exact aşa cum au apărut ele în secţiunea comentarii. „Mi se face scârbă“
„Ce vrea China de la România? Ne vrea sufletul“, sună un comentariu la articolul în care premierul Chinei vorbeşte de importanţa pieţei din România pentru dezvoltarea companiilor asiatice.
Un scenariu al unui cititor scoate în faţă dezavantajele pe care le va avea România. „Cu ce preţ a ajuns oare China a 2a mare economie a lumii ? :) cu mâna foarte ieftină de lucru, cu muncitori care dorm prin fabrici până a 2-a zi, cu salarii extrem de mici faţă de occident, cu poluare la maxim etc. etc. şi credeţi că vor face altfel aici, la noi? nici vorbă. Salariile nu vor creşte, desi se va lucra inclusiv pt export cu grămada, cu drumuri şi autostrazi, cu tot ce vreţi, dar nu pt cetăţeanul român, ci pt China, eventual ceva moguli chinezi. China are economie, dar, paradoxal cu preţul saraciei. Asta nu vede nimeni?“, se întreabă un alt cititor.
Radu Baltea percepe evenimentul ca o vizită de la un partid comunist la altul. „Vine PARTIDUL COMUNIST în vizită la PCR...adica la USL“, spune Baltea.
„Dupa 23 de ani de cand niste prosti au murit ca prostii intr-o asa zisa revolutie anticomunista. Acum asistam la marele eveniment al anului... intrunire bolsevicilor. Unu poarta tricou cu cheguevara altu cu mao. Mi se face scarabă“, spune, drastic, un alt commentator.
Replica a venit după numai câteva moment din partea lui mnarius Ciprian: Bolsevicii,, astia sunt putere economica,politica si militara la nivel mondial!China este o tara prospera,cu o clasa politica dedicata poporului si de la care si Occidentul a ajuns sa solicite credite,investitii.In acest moment China,o tara cu care poporul romAn are relatii vechi de prietenie,poate sa fie o gura de aer pentru economia romaneasca si o piata de desfacere.Este o alternativa foarte buna fata de mizeria numita SUA,care ne-a subjugat tot ce mai era bun din tara asta pe nimic si alta mare mizerie pe nume Europa Occidentala.
Sunt şi cititori care se arată mai optimişti şi cred că Bucureştiul poate profita de pe urma prezenţei oficialului chinez. „China în acest momenet se numără printre cele mai prospere economii mondiale şi o relaţie comericală cu acest stat ar reprezenta o gură de oxigen pentru România. Dar mai bine ai merge să ii lingi picioarele preamaritului Băsescu care ,,traieşte,, visul american din care ţara asta nu câştigaă nimic, ci doar pierde!“, a comentat Marius Ciprian.
„SUA, să stea acasă“
Duane C. Butcher, însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la Bucureşti, a acordat un interviu, pentru „Adevărul“, în care vorbeşte despre potenţialul ţării noastre şi despr erelaţia din ce în ce mai strânsă dintre cele două state.
„Relaţiile dintre Statele Unite şi România sunt într-un moment extraordinar, avem această toamnă nemaipomenită. Dacă vorbim despre aceast sezon de toamnă, vorbim despre vizita ministrului Apărării la Washington, despre vizita premierului la Washington, despre inaugurarea lucrărilor la scutul anti-rachetă de la Deveselu, despre anunţul privind achiziţionarea avioanelor F16, despre anunţul privind utilizarea bazei de la Mihail Kogălniceanu. SUA vor o Românie puternică“, sunt cuvintele lui Butcher adresate României.
Intenţiile exprimate de americani nu i-au convins pe cititorii „Adevărul“, ci mai degrabă declanşat reacţii tăioase la adresa SUA.„Care americani? Ăia care nu au nimic pozitiv faţă de România ci doar pentru propiul lor interes? America în acest moment este o cloacă de mizerie, un stat bolnav, care ar face mai mult rău României. Pe ei îi interesează doar poziţia geografică şi resursele naturale bogate cumpărate la preţ mic“, a primit Marius Ciprian interviul cu Duane Butcher, însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la Bucureşti.
Un alt cititor interpretează a fi îngrijorător semnalul dat de SUA, potrivit căruia Washington vrea o Românie puternică. „În momentul în care un reprezentant al unei administraţii de Washington D.C. precum este cea a lui Obama afirmă că vrea o Românie puternică înseamnă că este rău , chiar foarte rău. România dacă va continua linia de astăzi, intra cu avizul USA în raza de acţiune chineză iîmpotriva Rusiei şi să te ţii pe urmă“, scrie Iris.
Un alt cititor îi îndeamnă pe americani să nu vină în România. „Mai bine să stea acasă! Am auzit că e destul moloz de adunat pe la ei. Să se ducă la Detroit şi să facă afaceri acolo!
„Neoliberalismul” reprezintă în linii generale „opera de ridicare a unei clase sociale, cu toate instituţiile necesare”, ca un „lucru elementar” pentru „avuţia naţională”. Altfel spus, „din sărăcie nu s-a născut niciodată civilizaţie. Şi pentru ca ţara noastră să-şi mărească avuţia naţională, muncitorimea ei trebuie să lucreze ceva mai mult decât opt ore pe zi şi ceva mai conştiincios şi cu mai mult drag decât face astăzi. Şi aceasta timp de câteva generaţii, căci opera de civilizaţie nu se naşte de azi pe mâine, ci este un îndelung proces istoric” (Ştefan Zeletin, „Neoliberalismul”).
Din nefericire însă, „trăim asiatic şi ne judecăm după norme europene” (I.D. Sîrbu). Lucrătorul nostru are opt ore de lucru şi repaus două zile pe săptămînă, concediu de odihnă, aşa cum cer normele europene. Dar este lipsit de „experienţa muncii” iar „cult pentru ea n-are; alte trebuinţe decât cele animalice, nu cunoaşte. Dacă totuşi i se scurtează timpul de lucru, prin maimuţărirea altor ţări, el pleacă din atelier în cârciumă, unde-şi cheltuieşte tot câştigul şi de unde iese tot zdrenţuit şi murdar, aşa că trebuie să-l înconjuri cu jenă la depărtare de câțiva metri” („Neoliberalismul”).
Un membru al tinerei generaţii de la începutul anilor ’50 se întreba „critic şi autocritic: ce facem cu lichelele, cu proştii şi cu nepricepuţii cărora, printr-un miracol ceresc, le-am creat condiţii cu totul excepţionale de a face carieră şi a înlocui dictatura celor cinstiţi, inteligenţi şi pricepuţi? Ce măsuri de Deparatizare, Deratizare, Dezinfectare, ce măsuri D.D.D. are pregătite generaţia voastră ca să nu greşească cumva acest fatal start istoric?” (I.D. Sîrbu).
Lichelele, proştii, nepricepuţii, şarlatanii, baronii locali etc. sunt integraţi de Ştefan Zeletin într-o imaginară „ţară a măgarilor” unde „măgarii nu iartă niciodată unuia dintr-ai lor faptul de a se fi ridicat deasupra mediei” („Ţara măgarilor”). Or, tocmai aceasta este drama colectivă pe care o trăieşte o pătură socială minoritară de oameni simpli sau de carte, în lumea „măgărească” din toate timpurile. „Metafizica dosului” constă în simplul fapt al „durerii în cot” - a oficialului aflat în serviciul public sau a mitocanului îmbogăţit ilicit - faţă de o diplomă universitară sau de un muncitor onest care-şi cunoaşte meseria. Suntem în regres. Din plutocraţia „măgarilor” ne-am prăbuşit în oligarhia „omului care este”. „Omul care este” majoritar azi nu poate fi foarte diferit de „măgarul” de ieri. Vorba lui Cezar Petrescu: „nimic nu e nou… totul a mai fost. Numai faţa oamenilor e mai vulgară şi plăcerile lor mai lacome”. Accesoriile de epatare juvenilă s-au diversificat, extinzându-se spre vârste onorabile.
Pe vremuri, „măgarul laş, nepăsător, mucegăit de putred la conştiinţă” avea “nevoie de o pârghie puternică care să-l scoată din nesimţirea sa faţă de tot ce e frumos şi nobil şi să-l pună în mişcare”. Această „pârghie” se numea pe atunci „bacşiş”. După prăbuşirea regimului „măgăresc”, a venit un altul care a metamorfozat bacşişul în şpagă. Care-i diferenţa? Ar fi una de „caracter”. Pe când bacşişul de odinioară era calculat de expeditor, şpaga de azi este fixată de destinatar. S-a petrecut în ultima vreme o interesantă înlocuire cultural-antropologică: şpaga devenind un modus vivendi, s-a substituit treptat numelui, devenind un titlu de nobleţe. Aşa au apărut un „Miki Şpagă”, un „Şpagaton” sau un „Şpagoveanu”.
Pe vremuri, aflăm că „fără bacşiş” nici nu era “chip să faci un pas în ţara urechiaţilor. Astfel ea a şi ajuns să fie cunoscută între străini sub porecla de ţara bacşişului” („Ţara măgarilor”). Nu demult, prin anii 2002-2004, presa germană numea cel mai „reformator” guvern măgăresc condus de Adrian Năstase drept „Cabinetul bacşiş”. Nu ştiu, de ce dar rimează cu haşiş.
Despre justiţia măgarilor se spunea că „supus pedepsei nu e cel ce face, ci cel ce dezveleşte o măgărie”. În „ţara măgarilor”, „lumea nu e articularea muncii, a înfruntării, a modelării şi sublimării nevoilor umane. Ea este doar un pretext, pentru etalarea locuitorilor săi. Lumea e o alee de duminică, unde fiecare se expune doar pentru a fi văzut, dar nu şi pentru a vedea”. O lume unde „protagoniştii” sunt preocupaţi până la nevroză cu „propria lor apariţie, încât se scufundă, nu apocaliptic, ci cotidian şi molatic împreună cu decorul lor, şi amorful noroiului şi al gunoiului, al acestor elemente ce amintesc umanitatea doar în forma de putrefacţie a unui aparat care consumă, fără a crea nimic în schimb” (Mihaela Czobor).
Ce este democraţia într-o realitate istorică „măgărească”? Ştefan Zeletin a descris-o la mijlocul anilor ’20 şi este mecanismul care formează şi democraţia de astăzi unde „cel energic şi fără scrupule se ridică fără nici o piedică legală la vârful piramidei sociale, iar cel cu prejudecăţi de sânge sau scrupule de morală este dat la o parte, ca o piesă de antichitate. Aceasta este democraţia; numele ei, de «putere a poporului», are cel mult un sens ironic” („Neoliberalismul”). Apoi, care dintre vechii şi actualii „democraţi” români „a avut tăria de suflet să spună maselor muncitoare adevărul că democraţie înseamnă muncă, ordine şi sacrificiu pentru societate? Ne temem că atunci masele ar face democratului aşa o manifestare de simpatie încât i-ar trece pentru totdeauna dorul de a se mai întoarce între ele. Dimpotrivă, democraţii noştri spun muncitorilor – fie aceştia proletari sau ţărani – că, dacă vor să trăiască mai bine, să vină la ei. Şi oricine ştie că în mintea întunecată a muncitorului român a trăi mai bine înseamnă a trăi fără muncă. Ei da, dacă muncitorii români vor da sprijin democraţilor, atunci toate cele trebuincioase se vor produce de la sine, fără nici o osteneală: grădinile de pe mândrele noastre văi vor face numai pere mălăieţe, care să cadă coapte gata în gura lui nătăfleaţă, democratul român de carieră”. Generaţia lui Zeletin a descoperit chiar şi un antidot lumii “măgăreşti”, un antidot care se fundamenta pe convingerea că “obligaţia de a face faţă pentru semeni este o îndatorire a noastră faţă de noi înşine, prin care ne constituim oameni”, şi nu măgari (Mircea Vulcănescu).
Guvernanţa şi neoliberalismul
de Andrei Marga
Se putea observa de mult, cel puţin în reflecţiile antropologiei culturale şi ale filosofiei, că neoliberalismul nu este alternativa la democraţia reprezentativă şi la cultura ce s-a creat în jurul acesteia. Începuturile sale, în doctrina economică a lui Friedrich Hayek şi Milton Friedman, au stârnit deja rezerve ferme chiar printre economişti. Criza financiară şi economică izbucnită în 2007 a infirmat convingător dogmele acestei ideologii şi a suscitat întrebarea dacă nu cumva societăţile modernităţii târzii s-au rătăcit îmbrăţişând-o. Ceea ce este din capul locului limpede este faptul că, sub dominaţia neoliberalismului, însuşi sensul instituţiilor a fost pervertit. O mare parte a insatisfacţiei economice, sociale şi culturale ce se trăieşte astăzi vine din această pervertire. La ordinea zilei a apărut, în orice caz, tema reconstrucţiei instituţiilor, dincoace de distorsionarea sensului lor, petrecută în deceniile recente. […]
Limbajul în care se discută problemele umane şi sociale s-a schimbat în deceniile recente, iar schimbarea pare naturală, adică în firea lucrurilor. Bunăoară, stat antreprenorial, flexibilitate a politicii salariale, presiune fiscală, climat de afaceri, investiţii directe, bune practici, benchmarks, management, societatea obiectelor, modelare, gestiunea afacerilor, civilizaţie a afacerilor, criza datoriilor suverane, tigri economici, cercetători think-thank, colaborare public-privat, resursă umană, guvernanţă, sustainability, transparenţă, accountability, friendly environment şi multe altele sunt expresii ale noului limbaj. Nu facem aici o critică a limbajului, dar este de observat că nu este vorba de expresii ale limbajului natural, ci de expresiile unei anumite abordări a societăţii şi a omului, care au fost create folosind o anumită tehnică. Odinioară, un eminent filosof a identificat unidimenionalizarea limbajului şi instrumentalizarea acestuia în scop ideologic1. Recent, tema a devenit sociologică. S-a putut arăta cum a fost dezvoltată tehnica destorytelling în mass-media pentru a pune în relief opţiunile neoliberalismului2: se prezintă încontinuu, cu predilecţie, istorii edificatoare de viaţă individuală favorabile unei lumi a competiţiei deschise, în care succesul personal imediat este performanţa hotărâtoare.
La fel, prin tehnici de răspândire a unui nou limbaj, s-a ajuns la folosirea pe scară largă a termenului de „guvernanţă”, cu toate implicaţiile sale. După cum se ştie, Constituţiile guvernării democratice, începând cu celebra Déclaration din 1789, au proclamat răspunderea celor aleşi faţă de alegători. „În schimb, noţiunea de guvernanţă şterge orice rigoare în ceea ce priveşte responsabilitatea decidenţilor: aceasta nu mai este cea a unor indivizi în particular, care ocupă funcţii precise, ci cea a eşecului punctual al unui sistem de guvernanţă sau al uneia dintre părţile ei.”3 Decidenţii sunt exoneraţi de răspundere, aceasta trecând în seama accidentelor.
Guvernanţa face parte dintr-un ansamblu lingvistic care exprimă viziunea (ideologia) neoliberală a timpurilor recente. În folosirea mai nouă a termenului, acesta este încadrat de opţiuni care au fost sintetizate astfel: fiinţa umană acţionează, în sfera economiei, în mod egoist şi raţional pentru a-şi maximiza bunăstarea; suma acestor comportamente individuale asigură bunăstarea societăţii; statul trebuie să lase, aşadar, câmp liber iniţiativelor individuale; statul trebuie să se abţină atunci când este vorba de economie; numai piaţa poate fi arbitru în competiţia iniţiativelor individuale; piaţa este cel mai bun regulator al economiei şi este capabilă de autocorecţie; pe piaţă pot să apară speculatori, care pot produce distorsiuni pasagere, pe care piaţa însăşi îi îndepărtează; principiile până aici enunţate trebuie aplicate nu doar pieţei interne, ci la scara lumii4. Guvernanţa a dat expresie acestor opţiuni în sfera de probleme a conducerii societăţii.
La această statură guvernanţa a ajuns în urma a trei evoluţii oarecum succesive. Este vorba, în primul rând, de evoluţia liberalismului spre o nouă tematizare a relaţiei dintre sfera publică (statul) şi sfera privată ca urmare a crizelor suferite în secolul 20 şi a încercărilor de a salva libertăţile în condiţii şi sub ameninţări felurite. Este vorba apoi de apariţia unei mişcări largi, având drept început guvernările Reagan şi Thatcher şi vizând reconsolidarea bazelor societăţii liberale prin privatizări, reduceri de impozite, dereglementări, restrângerea intervenţiei sociale a statului şi eliberarea iniţiativei private. Este vorba, în sfârşit, de dărâmarea tarifelor vamale pe scară crescândă, ceea ce a dus la extinderea pieţei şi, în cele din urmă, la formarea pieţei mondiale a tot mai multor produse, la globalizare (mondializare). Pe fundalul acestor evoluţii, competiţia iniţiativelor private pe piaţa liberă a fost luată drept veritabila soluţie la problemele societăţii şi socotită chiar sensul instituţiilor şi, până la urmă, al vieţii umane. Societăţile trebuiau să fie guvernate tot mai puţin şi să treacă în seama unei gestiuni relaxate, asigurată de o formă de autoconducere controlată de criteriile competitivităţii pe piaţă.
Înainte de a fi aplicată societăţii, guvernanţa a fost folosită în corporaţii. Aici s-a ajuns, în ultimele decenii ale secolului 20, la a problematiza relaţia dintre acţionarii companiilor şi manageri – aceştia din urmă căpătând puteri executive mai precise, dar intrând sub o supraveghere mai strictă din partea acţionarilor preocupaţi de rezultatul final, care este profitul în competiţiile de pe piaţa globalizată. Din corporaţii, guvernanţa a fost preluată de state. „În acelaşi fel în care managerii de întreprinderi au fost puşi sub supravegherea acţionarilor în cadrul corporate governance cu dominantă financiară, conducătorii de state au fost, din raţiuni similare, puşi sub controlul comunităţii financiare internaţionale, al organismelor de expertiză, al agenţiilor de notare. Omogenitatea modurilor de a gândi, identitatea instrumentelor de evaluare şi de validare a politicilor publice, auditurile şi rapoartele consultanţilor, totul indică faptul că noua manieră de a considera acţiunea guvernamentală a împrumutat mult din logica managerială dominantă în marile grupuri multinaţionale.”5 Acţiunea publică a împrumutat mult, în mod concret, din transcenderea delimitării dintre public şi privat şi amalgamarea factorilor luaţi în considerare. Statul nu mai este supus necondiţionat dreptului public şi nu mai cultivă prioritar valoarea suveranităţii, ci se adaptează la criteriile economice ale competitivităţii. Se produce o „hibridizare generalizată a acţiunii publice” în asociere cu „privatizarea elaborării normelor”, care trec în seama unor aşa-numiţi experţi. Statul nu bate, cu acestea, în retragere, „ci îşi exercită puterea mai mult indirect, orientând pe cât poate activităţile actorilor privaţi prin integrarea codurilor, standardelor şi normelor definite de agenţi privaţi (societăţi de consulting, agenţii de notare, acorduri comerciale internaţionale)”6. Aşa cum managementul privat pune în mişcare angajaţii companiilor prin stimulente şi incitări, tot astfel statul controlat de guvernanţă asigură dinamica activităţii actorilor privaţi, cultivând eficienţa materială şi autoelaborările acestora. În condiţiile guvernanţei, statul suspendă dezbaterea asupra normelor, care sunt înlocuite tot mai mult cu coduri de procedură în vederea obţinerii competitivităţii pe pieţele globalizate.
1 Vezi Herbert Marcuse, "One-Dimensional Man", Beacon Press, 1964.
2 Christian Salmon, "Storytelling. La machine à fabriquer des histoires et à formater les esprits", La Découverte, Paris, 2007.
3 Georges Corm, "Le Nouveau Governement du monde. Idéologies, structures, contre-pouvoirs", La Découverte, Paris, p. 206.
4 Ibidem, p. 30.
5 Pierre Dardot, "Christian Laval, La Nouvelle Raison du monde. Essai sur la société néoliberale", La Découverte, Paris, 2010, pp. 358-359.
6 Ibidem, p. 360.
Din volumul „Guvernanţă şi guvernare (Un viraj al democraţiei?)”, Editura Compania, 2013
Politica de destrămare teritorială a României fără consultarea prin referendum a românilor
1990-2013
In “Cea de-a 25-a Ora”* ca si inainte si dupa aceea SA CEREM oraganizarea REFERENDUMULUI asupra proiectelor de « Regionalizare » si de « Revizuire a Contitutiei » PANA CE IL OBTINEM.
Proiectul noii Legi de « Regionalizare » sau « Descentralizare » este anticonstitutional.
Anuntat de domnul Prim-Ministru in 2012 el nu a fost publicat nici pana azi 30 oct. 2013.
Constitutia in vigoare interzice revizuirea caracterului « National , Independent, Unitar si Indivizibil » al statului Roman, « Integritatea teritoriului » si « Limba oficiala Unica : Romana »(art. 152)
In anul 2011, Domnul Traian BASESCU, Presedintele Romaniei, declara ca divizarea Romaniei in “8 mega-structuri autonome” ar fi singurul mijloc cu putinta pentru a salva economia tarii!
Pentru a diviza tara ar fi trebuit insa sa se rupa bariera pusa de art. 152 din Constitutie.
Dumnul Traian BASESCU pleda atunci pentru votarea prin REFERENDUM a unei alte Contitutii in care caracterele fundamentale ale statului Roman sa fie suprimate (4) (6).
« U.S.L »- ul, care era atunci in opozitie era de accord. (5)
In 18 oct. 2013 Domnul Victor Ponta, Prim-Ministru, merge cu indrazneala politica mai departe. Domnia-Sa impreuna cu domnii Liviu DRAGNEA si Klaus JOHANNIS hotarasc in sedinta U.S.L sa legifereze divizarea Romaniei in Regiuni Autonome cu atribute de Stat, prin asumarea raspunderii Guvernului (9).
Asumarea raspunderii Guvernului !
Impotriva vointei majoritatii populatiei, pe care sondajele o arata opusa « Regionalizarii » ?
Impotriva obligatiei impusa de Lege de a organiza REFERENDUMUL inainte de orice modificare a organizarii teritoriale ?
« Legea Administratiei Publice Locale si Carta Europeana a Autonomiei Locale spun , negru pe alb, ca o noua reorganizare teritoriala trebuie aprobata mai intai prin REFERENDUM NATIONAL » . (6)
Domnul Prim-Ministru nu tine seama de lege si elimina chiar si votul parlamentar !
In aceesasi sedinta U.S.L (18 oct. 2013) cei doi Ministri hotarasc:
Adoptarea Legii “Regionalizarii”, prin metoda DICTATULUI, inainte de votarea bugetului Romaniei pentru 2014, adica in Noiembrie 2013, in asafel ca la 1 ian. 2014 organizarea noilor State- Regiuni sa fie finantata din impozitele platite de cetatenii Romaniei, singurii in drept sa zica “Regionalizarii”, DA sau BA ! Singurii in drept sa o faca, dar neconsultati!
Si pentru a atinge culmea DICTATURII, domniile lor au hotarat ca, chiar mai inainte de asumarea raspunderii Guvernului asupra divizarii Romaniei, sa inceapa de pe acum desfacerea ei !
Sa transfere atributiile Guvernului Romaniei la asa zisele « structuri locale » (euroregiunile), in domeniile de interes national vital : sanatatea, agricultura, cultura, tineretul, urmate de turism si sport.
Iar opozitia actuala (P.D.L. ) este de acord in 2013 asa cum in 2011, U.S.L., atunci in opozitize, era de acord cu planul de divizare a Romaniei al Domnului Presedinte si al P.D.L.-ului .
Care este atunci diferenta intre regimul comunist al « centralismului democratic » si cel liberal al « democratiei descentralizate » ?
Constitutia din 1965 spunea : « Forta conducatoare din Republica Socialista Romana este Partidul Comunist Roman » . Acest partid avea monopolul Puterii. Deputatii votau cum le poruncea Partidul.
In 2013 se recurge la « asumarea raspunderii Guvernului » . Monopolul Puterii il are Guvernul iar Guvernul este U.S.L-ul, iar U.S.L-ul este coalitia a doua partide politice.
Cum s- a ajuns la aceasta situatie extrema ?
Prin politica de stergere din constiinta Natiunii Romane a propriului sau trecut istoric si a propriei sale indentitati lingvistice si culturale. Tinerele generatii nu mai au constiinta ca sunt Romani pentru ca nu stiu ce reprezinta acest cuvant. « Au devenit cetateni care navigheaza intr-o regiune de dezvolate sau in alta » (Prof. Dinu C. GIURESCU).
Prin luarea de hotarari in interiorul tarii si semnarea de catre presedintii si guvernele succesive ale Romaniei de Conventii, Acorduri, Angajamente, Contracte cu Puteri exterioare, care privesc interesele vitale ale Natiunii Romane fara informarea ei clara si corecta si fara sa i se arate consecintele acestora.
Iata cateva din cele mai importante hotarari din ultimii 23 de ani privind viitorul Romaniei
Crearea “Euroregiunilor” si stimularea tendintelor autonomiste ale minoritatilor
In 1992, Presedintele de atunci al Romaniei adera la Pactul Marii Negre. Libera circulatie de persone, bunuri si capitaluri este instaurata intre tarile din jurul Marii Negre. Romania, care era « o ramura desprinsa din Occident » (Jacques BAINVILLE) si ar fi trebuit sa isi recapete prestigiul de odinioara este inglobata in blocul geografic Euro-Asiatic.
Consecintele economice, sociale, culturale ale Pactului Marii Negre asupra starii Natiunii Romane sunt vizibile. Nu e nevoie de comentarii.
In Oct. 1993, la Conferinta C.S.C.E. tinuta la Viena, Romania, prin Presedintele ei, ia angajamentul de a integra intr-o « unitate de cooperare regionala transfrontiera » mai multe judete din N-V Transilvaniei. Aceasta este « Euroregiunea Nord Carpatica ». Ea cuprinde unitati administrative din Romania, Ungaria,Slovacia , Ucraina, Polonia. Aceasta cooperare administrativa si economica multietnica trebuia sa « atraga » « fonduri » de la « organizatii neguverenamentale » pentru ca sa poata ridica nivelul de viata al locuitorilor.
Consecintele pentru Romania sunt contrarii.
« Importarile masive de produse agroalimentare din spatiul C.E.S.T.A sunt fatale economiei Romane ».(Tratat de liber-schimb din 1997,intre Romania,Ungaria,Rep.Ceha,Polonia si Slovacia.)
Presedintele Emil CONSTANTINESCU se vede obligat sa recurga la protectia economica, scrie Mirel BRAN in « Le monde » din 21 Oct. 1999 (11).
Angajamentul luat de presedintele Ion ILIESCU in 1993 atingea nu numai interesele economice ale tarii in imediat ci si unitatea teritoriala si viitorul locuitorilor ei.
Totusi Natiunea Romana nu a fost informata asupra gravitatii angajamentului si nici consultata asupra acceptarii lui.
In 1996, se incheie Tratatul de Buna Vecinatate cu Ungaria. El prevede proiecte de « cooperare regionala si subregionala »,sub care se ascunde formarea de Euroregiuni (art. 7 al. 2)..
In acelasi tratat dreptul minoritatilor sunt descrise in amanunt in lungul articolului cu numarul 15. Obiectivul primordial este pastrarea, dezvoltarea si libera exprimare a identitatii minoritatilor unguresti sub toate aspectele lor si folosirea nelimitata a limbilor materne.
Ecoul consecintelor acestui Tratat ajung si in Franta in Mai 2013.
Revista Balkans-Infos publica articolul lui Jean Michel Berard: “Iredentismul unguresc a ajuns pana si in scoala”. Citam : « Manualul de Istorie a Secuilor pentru clasele a VI-a si a VII-a din Harghita si Covasna este un adevarat curs de indoctrinare a elevilor de 12-14 ani » .
« Ambasadorul Ungariei in Romania a declarat ca Ungaria sustine revendicarile de autonomie ale secuilor » (12).
Subliniem ca nicio Conventie Internationala nu acorda minoritatilor dreptul la o autonomie teritoriala pe baze etnice. (17)
O regula de aur a Dreptului International era restudierea arhivelor istorice din ultimele sute de ani inainte de a se incheia un tratat intre 2 state.
Oare Presedintele si Guvernul Romaniei nu o cunosteau ?
In 2 iun. 1997, se incheie la Constanta Tratatul de Buna Vecinatate si Cooperare cu Ucraina. Art. 8 prevede colaborarea reciproca intre unitati administrativo-teritoriale in zonele de frontiera, atat in cadrul « E.uroregiunilor » existente cat si in al celor nou create : « Prutul de Sus » si « Dunarea de Jos » la care pot lua parte si alte state.
Drepturile monoritatilor sunt determinate de conventii internationale intre 1990-1993, din care niciuna nu acorda minoritatilor dreptul la un Statut special de autonomie teritoriala bazata pe criterii etnice.
Fapt foarte important : Drepturile Istorice ale Romaniei asupra Provinciilor Romanesti ocupate de U.R.S.S din Iun. 1940 pana in Sept. 1941 si dupa 23 Aug. 1944 pana astazi nu sunt mentionate. Ele sunt escamotate de art. 2 care prevede ca partile contractante vor incheia un « Tratat separat » pe baza principiilor si procedurilor convenite printr-un « schimb de scrisori » intre Ministrii Afacerilor Externe !
In spatele acestui limbaj enigmatic se ascunde renuntarea Romaniei prin Presedintele si Guvernul sau la Drepturile Istorice asupra acestor stravechi tinuturi Romanesti.
Tratatul intre Romania si Ungaria nu este nici legitim, nici legal pentru ca Natiunea Romana nu a exprimat vointa sa printr-un REFERENDUM asupra acestei grave decizii.
In 1996 vine la putere echipa Emil CONSTANTINESCU Presedinte, Victor CIORBEA Prim-Ministru.
In august 1997, Domnul Prim-Ministru propune planul de divizare a Romaniei in 8 regiuni, ca pe un plan original.
Jumatatea de Vest a Romaniei este divizata in 3 « euroregiuni » care coopereaza cu Ungaria ; la rasarit Moldova dintre Carpati si Prut coopereaza cu « Comunitatea Statelor Independete », fosta U.R.S.S. ; iar partea de Sud aTarii coopereaza cu Bulgaria. « Euroregiunea » « Strategia Dunarii » (21) este urmasa directa a planului sovietic VALEV din 1964 care preconiza crearea de mari complexe economice interstatale transfrontiere.
Puterea politica a Romaniei nu prevede nici de data asta consultarea Natiunii Romane prin REFERENDUM.
Legea nr. 151/ 15 Iul.1988 privind dezvolatarea regionala in Romania (2) legalizeaza existenta celor 8”Regiuni de dezvoltare », in vederea integrarii in U.E.,a accesului lor la fondurile structurale Europene si la fondul de coeziune al U.E.,precum si a stimularii cooperarii transfrontiere.
Aceste Regiuni de dezvolate nu sunt inca considerate unitati administrativo-teritoriale ( ceea ce sunt de fapt) si nu au inca personalitatea juridica care le-ar conferi un statut autonom. Ele constituie un complicat si greoi aparat administrativ care functioneaza in paralel cu institutiile administrative ale Statului Roman. Sunt finantate de bugetul national si de bugetele locale sau din surse private neprecizate.
Pe scurt ele paraziteaza organizarea administrativa a Statului roman si tind sa-i ia locul mai curand sau mai tarziu. In acelas timp se creaza conditii propice celei mai mari coruptii.
Desi aceasta Lege este contrarie intereselor natiunii ea nu este supusa REFERNDUMULUI.
Legea nr. 315 din 28 Iun. 2004 amplifica si intareste divizarea Romaniei. Nici ea nu este supusa REFERENDUMULUI National. Scopul ei este crearea unor « arii geografice » constituite in « Regiuni de dezvoltare ». Motivul declarat este satisfacerea conditiilor cerute de U.E., in vederea aderarii Romaniei.
Sunt introduse principiile de « subsidiaritate » « descentralizare », « parteneriat » (art. 2 al. 3 ). Se insita asupra cooperarii transfrontiere ( art.2 al. 4).Cele 8 «Regiuni de dezvolatare » primesc denumiri de puncte cardinale. Denumirile istorice dispar. ( art. 5 ) Se precizeaza ca « Regiunile de dezvoltare » sunt « un cadru de elaborare, implantare si evaluare a politicilor de dezvolatre si culegerii datelor statistice si specifice » .. (art. 6 al. 2)
Ceea ce sugereaza ca Romania ar fi destinata sa fie un mare laborator de experiente si observatii economoce, sociale, culturale, iar romanii ar servi de cobai. Aceste «Regiuni de dezvoltare » nu sunt inca inzestrate cu personalitate juridica. ( art. 5 al.2)
Romania nu este inca divizata de drept dar de fapt este subminata. Niciun referendum asupra acestei Legi nu a fost organizat.
ETAPA ACCELERATA A DESTRAMARII TERITORIALE .
Romania intra in NATO in 2002, ea plateste aceasta inalta onoare cu obligatii considerabile. In 2007 devine membru al U.E., o alta coplesitoare onoare, pretul ei nu este inca achitat. Din 2000 pana in 2013 situatia Romaniei se inrautateste din ce in ce mai repede si mai mult in toate domeniile. Bogatiile ei naturale sunt secatuite. Terenuri, paduri, imobile de valoare sunt « retrocedate ». Economia este la pamant. Datoriile cresc dincolo de puterea de a le achita vreodata sau doar de aici in sute de ani.
In 2011 Domnul Presedinte gasise cauza tuturor racilelor care rodeau trupul si sufletul tarii. Ea era, dupa Domnia Sa, organizatia administrativa prea veche : din 1968 ! Solutia era, dupa D.-Sa, suprimarea celor 41 de judete si inlocuirea sa cu 8 megastructuri autonome. Acesta ar fi fost leacul birocratiei si a coruptiei in judete. « Reorganizarea teritoriala inseamna o descentralizare puternica » declara D-l Presedinte.
“Argumentele prezidentiale”, scria J.- M. BERARD, “ sunt inepte”. (20) In orice caz ele sunt false.
Organizatia administrativa a teritoriului in judete nu dateaza din 1968; ea a facut proba intelepciunii ei de veacuri. Nu judetele maresc cheltuielile administrative, ci cele 8 Regiuni de dezvoltare care le dubleaza si paraziteaza. Cele « 8 megastructuri » erau deja create din 1998 si 2004 (2), iar coruptia are cu totul alte cauze decat stravechea si buna impartire administrativa a teritoriului in judete. Pentru a efectua o « descentralizare puternica » Dl. Presedinte era obligat prin Lege sa schimbe caracterele fundamentale ale Statului Roman inscrise in Cosntitutie.
Dar Constitutia nu se schimba decat prin vointa populara exprimata printr-un REFERENDUM si pe deasupra, Constitutia insasi nu permite revizuirea acestor caractere ale Statului Roman.
Un an mai tarziu de la initiativa D-l Presedinte, in 2012 se ridica un emul : D-l V. PONTA, tanar Prim-Ministru. Domnia Sa declara natiunii ca vrea sa dea celor « 8 megastructuri » personalitate juridica, autonomie si atributii de stat.
Din ian. si pana astazi 30.oct 2013 echipa sa lucreaza la 2 proiecte: 1. Pentru Legea regionalizarii, 2. Revizuirea Constitutiei. Pana acum niciunul dintre aceste 2 proiecte nu este publicat si nu se prevede organizarea unui REFERNDUM asupra lor . Dl V. PONTA vrea sa decida impreuna cu U.S.L destinul Romaniei, prin asumarea raspunderii Guvernului. Guvernul este emanatia U.S.L-ului. U.S.L-ul este un grup politic.
« Niciun grup si nicio persoana nu pot exercita suveranitatea in nume propriu » spune Constitutia( art.2 al.2.) Suveranitatea Nationala apartine Poporului Roman (Constit. art.2 al.1). El o exercita prin REFERENDUM. Domnul Prim-Ministru incalca Legea fundamentala, principiile Democratiei si drepturile Omului. Natiunea Romana nu accepta DICTATUL divizarii teritoriale. Romania nu mai este nici sub feudalitatea Ungara nici sub cea Fanariota nici incatusata in « sfera de influeta sovietica ».
NATIUNEA ROMANA ARE DREPTUL SA DECIDA SINGURA SOARTA EI .
“IN CEA DE-A 25-A ORA” SI INTOTDEAUNA SA FACEM VOINTA, FAPTA !
SA CEREM ORGANIZAREA IMEDIATA A REFERENDUMULUI ASUPRA PROIECTELOR DE LEGE A REGIONALIZARII SI REVIZUIRII CONSTITUTIEI!
SA PARTICIPAM LA REFERENDUM IN MASA!
SA RASPUNDEM NU REGIONALIZARII SI REVIZUIRII CONSTITUTIEI!
Cornelia Dragodanne
30.10.2013
GRUPUL REALITATI ROMANESTI
PARIS, FRANTA
_________________________ alex Platon Riscurile regionalizarii sunt f f f mari. Pentru ca ,daca va aminmtiti , la inceputuri cind eram "europeni novici" (candidati) europenii vorbeau cu drag despre euroregiuni(deci trasnsnationale) care jurisdictional, nu pot fi imaginate altfel decit cu jurisdictii duale, daca regiunea se intinde in doua state,vecine Rcunoasteti (intelegeti) de ce asta vara oficiali maghiari (presedinte parlament,prim ministru, ministru de externe, etc,) vorbeau , cind veneu cu nerusinare in Transilvania si se amestecau in Referendumul nostru,, ei ,ungurii afirmau ca se considera cosuverani cu noi,Rominii in Ardeal ?. Deci ei considerauTransilvania (Ardealul) ca fiind transnationala, in acord cu « buna intentie » a Europei.. Parerea mea este cu dupa regionalizare vom disparea imediat ca stat , ei europenii luind acceptul nostru de a avea regiuni ca fiind acceptul romanilor de a pune bucatile din ROMANIA incluse in regiuni , sub jurisdictie dubla Romino-ungureasca, Romino-bulgareasaca, romino-moldoveneasca sau ruseasca. Riscam sa patim "fenomenul " TURCII AU PLECAT dar ROMINII INCA NU AU VENIT! Adica riscam sa se creeze ,pe drumul -Romania actuala- Romania cu Regiuni , un moment in care sa avem o organizare statala neacoperita constitutional , ceea ce ar insemna sa facem cadou Tramsilvania ungurilor. I aceste caz ei ar intra in Ardeal sa il ocupe , iar noi nu am putea sa ni-l aparam !Noi nu vom mai exista ca stat !!!!
Sasa Bine ca vad cei din afara tarii pericolul care paste Romania.De fapt,multi dintre noi,chiar daca nu asa de bine documentati,ne-am exprimat aceste temeri si nemultumiri,dar nu am luat atitudine.Trebuie sa ne manifestam,trebuie sa-i taiem avantul lui Dragnea,care arde de nerabdare sa se inscauneze intr-una din Regiuni.Evident ca vrem Referendum,eu nici nu mi-am imaginat ca se poate altfel.Evident ca vom spune NU regionalizarii.Nici nu concep sa las mostenire urmasilor mei o regiune si nu o TARA.
Trogir "Regiunea" mea se numeste ROMANIA! Cu drag, din Cluj-Napoca.
