Anunţ publicitar al Statului Român in ziarele mari ale lumii:

Cine a putut, ştiut şi vrut a plecat.

Avem nevoie de ajutor!
Plătim la nivelul pieţei.
Preferăm vorbitori de Româna!

______________________________


poante § intelart § cafeneaua
© 2005
cel mai vechi blog peromaneste

24.8.13

23 august 1944

(2:2) 23 August 1944 by Cristian Peter Marinescu-Ivan


Scrisoarea lui Coposu către istoricul Florin Constantiniu. În 1984, Seniorul încerca să corecteze faptele istorice privind evenimentele din august '44


În încercarea de a restabili adevărul istoric referitor la complicatele evenimente din jurul datei de 23 august 1944, Corneliu Coposu, martor la aceste evenimente, a semnalat, printr-o scrisoare trimisă unuia dintre autorii cărţii „August 1944. Repere istorice”, inadvertenţele apărute în paginile lucrării.

 Este vorba despre Florin Constantiniu, unul dintre cei mai mari istorici români de după Primul Război Mondial, care a scris, împreună cu Mihai Ionescu, o lucrare despre perioada fierbinte din august 1944, apărută la Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică în 1984.




Scrisoarea a fost trimisă în 30 iunie 1986 de la domiciliul Seniorului, din Strada Mămulari nr.19 şi, dată fiind abnegaţia cu care Corneliu Coposu era urmărit de Securitate, ea a fost interceptată şi multiplicată înainte de a fi retrimisă destinatarului. Aşa a a ajuns pe rafturile Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, unde a fost găsită, recent, de istoricul sălăjean Marin Pop. Potrivit acestuia, dacă în “Jurnal în vremuri de război”, lucrare în care Seniorul scrie despre aceleaşi evenimente însă fără a face comentarii cu substrat politic pentru că promisese acest lucru Secutităţii, în scrisoare Corneliu Coposu nu se abţine de la astfel de comentarii. Scrisoarea  cuprinde povestea succintă a evenimentelor din august 1944 şi a celor care au precedat şi determinat întâmplările de atunci, dar şi inadvertenţele, subliniate punctual, dintre realitatea istorică şi paginile cărţii scrise de academicianul Florin Constantiniu.



Potrivit istoricului, copia scrisorii era însoţită, în arhivele CNSAS, de o notă trimisă organelor de Securitate de către Serviciul care intercepta corespondenţa, din care aflăm că şi istoricul Florin Constantiniu, la vremea respectivă cercetător ştiinţific principal la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” era „obiectiv”, adică urmărit de către Direcţia a III-a de Securitate. Referitor la conţinutul scrisorii lui Corneliu Coposu se subliniază următoarele: „În intervenţiile sale, Coposu Cornel atrage atenţia asupra unor „erori” şi „inadvertenţe” referitoare la evenimentul politic de la 23 August 1944, încercînd să aducă unele „completări” în calitatea lui de „martor nemijlocit al tuturor etapelor” actului de la 23 August (scoate în evidenţă în mod deosebit aportul P.N.Ţ.-ului, sub conducerea lui MANIU, precum şi al altor forţe aşa-zis „democratice”, minimalizînd sau reducînd total contribuţia comuniştilor) (Arhivele Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii [ACNSAS], Fond Documentar, dos. D 2, vol. 11, f. 59).



„Eu consider că Seniorul Coposu nu a minimalizat rolul nimănui, ci a încercat să evidenţieze adevărul istoric, în plin regim comunis”, spune Marin Pop, care şi-a dedicat o bună parte din activitatea ştiinţifică pentru a afla şi a consemna cât mai multe din viaţa şi activitatea marelui om politic. De altfel, el lucrează în prezent şi la o monografie a familiei Coposu, care îşi are rădăcinile în comuna sălăjeană Bobota.



Scrisoarea începe cu prezentarea contextului în care are loc scrierea ei: „În calitatea mea de martor nemijlocit al tuturor etapelor (de la iniţierea până la realizarea) evenimentului major prezentat în reperele însumate în lucrarea Dvoastre, - consider că explicaţiile şi completările anexate vă pot fi de folos. Întrucât elaboratul Dvoastre este o carte de referinţă, care trebuie să fie ferită de erori şi inadvertenţe am speranţa că, date fiind probitatea ştiinţifică şi obiectivitatea care vă caracterizează, veţi înregistra completările mele şi le veţi utiliza la o eventuală reeditare a cărţii”, explică Seniorul.



"Iniţiativa răsturnării de la 23 August 1944 datează din Februarie 1941. După reprimarea rebeliunii legionare, Generalul Antonescu, în fruntea unui grup de ofiţeri, continua să asume conducerea României, amputată la Est prin ultimatumul sovietic, la Sud-est prin presiunile germane şi la Vest prin diktatul germano-italian de la Viena. „Conducătorul” Statului, investit în mod neconstituţional cu o parte a prerogativelor regale nu avea nici un suport politic şi nu deţinea nici mandatul şi nici simpatia opiniei publice româneşti (care totuşi nu-i contesta patriotismul şi nici prestigiul militar excepţional înzestrat). Lumea românească avea serioase şi nereversibile reticenţe împotriva nemţilor, cu care Antonescu era obligat să colaboreze, era adversară hotărâtă a hitlerismului, care îşi sporise motivele de repulsie şi alimentase antagonismul românilor, prin „arbitrajul” nefast care răpise, în favoarea Ungariei Transilvania de Nord, după ce determinase prin presiuni majore cedarea Cadrilaterului. Opinia publică din România, în covârşitoarea ei majoritate, era fidelă alianţelor tradiţionale ale ţării, al căror exponent era preşedintele celui mai popular partid democratic, partidul Naţional-Ţărănesc, Iuliu Maniu. Respectivul partid avea, la epoca desfiinţării, de către regele Carol II, a partidelor politice, 2.200.000 de membri activi. Guvernele occidentale, antrenate în războiul mondial declanşat de Hitler, căutau cu interes explicabil, puncte de sprijin politic şi moral, în emisfera controlată prin agresiune expansionistă, de Germania hitleristă. Pe de altă parte, toţi românii conştienţi, preocupaţi de viitorul ţării, căutau asigurări politice, care să scutească de dezastru ţara, căzută victimă tendinţelor de acaparare şi dominaţie ale marilor puteri. Iuliu Maniu care nu s-a îndoit nici o clipă de victoria Aliaţilor şi de inexorabila prăbuşire a militarismului german, a început să acţioneze, în interesul viitor al României, înfruntând pericolul legat de atitudinea şi demersurile sale. Primul demers a fost făcut, prin intermediul reprezentaţelor diplomatice de la Bucureşti, ale guvernelor Angliei şi Statelor Unite. Contractând, în numele opoziţiei din România, angajamentul de a lupta neabătut pentru dislocarea dictaturii interne şi denunţarea acordurilor externe stabilite de un guvern nereprezentativ şi nepopular, Maniu a reuşit să obţină prin miniştrii plenipotenţiari din România (Sir Reginald Hoare şi Gunther Mott), după conciliabule, consultări şi discuţii, angajamentul guvernelor de la Londra şi Washington, că vor sprijini independenţa şi suveranitatea României şi reintegrarea teritoriilor naţionale amputate pe nedrept. Între primăvara anului 1941 şi primăvara anului 1944, guvernul britanic, acţionând şi numele guvernului american, a ţinut să confirme în mod repetat, atât prin telegrame cifrate, cât şi prin dialoguri cu exponenţii din străinătate ai „opoziţiei”, intenţia solemnă de a respecta cu sfinţenie Charta de la Newfounland din 11 August 1941, privitoare la frontierele României şi să promită ajutor material şi militar, destinat acţiunilor interne preconizate. Prin suita de intervenţii făcute de Maniu s-a obţinut promisiunea că România va fi considerată ţară ocupată de Germania hitleristă, că ofensiva română de recuperare a Basarabiei şi Bucovinei de Nord nu va fi socotită drept război de agresiune, a fost temporizată declararea de război contra României din partea Angliei şi Americei şi în cele din urmă această declaraţie (britanică) a intervenit numai datorită nesocotirii avertismentului dat guvernului român, care continua războiul anti-sovietic dincolo de frontierele ţării. S-a mai obţinut încetarea bombardării oraşelor româneşti. După înţelegerea intervenită între Maniu şi diplomaţii anglo-americani, s-a hotărât ca opoziţia să păstreze permanent legătura cu englezii, prin reprezentanţa de la Liverpool a Serv. Secret britanic. În aces scop Maniu a primit două aparate de emisiune şi 5 aparate de recepţie, precum şi un cod de cifrare a mesajelor. Au fost organizate patru grupuri de legătură: unul apolitic, condus de Valeriu Georgescu, al doilea compus din aderenţi P.N.Ţ., condus de Augustin Vişa (care până la căderea lor în mâna Gestapo-ului au transmis 110 mesaje telegrafice, recepţionând 65) şi două grupuri de rezervă (conduse pe Ing. Ciupercescu şi I. Simşa (care nu au activat). Corespondenţa secretă cu guvernul englez s-a întreţinut şi prin Legaţia Elveţiei (Rene de Weck) şi Turciei (Suphi Tanriber). În 1943 „Special Observaţion Executive” a lansat la cererea lui Maniu, succesiv, două comandouri de legătură (De Chastelain – I. Porter şi V. Meţianu, şi Russel – N. Ţurcanu). Cei dintâi au eşuat, fiind arestaţi în ajunul Crăciunului, 1943, la lansare, iar Ţurcanu (coechipierul său fiind asasinat), s-a pus la dispoziţia lui Maniu şi a stabilit legătura cu S.O.E. transmiţând 101 telegrame din partea „Opoziţiei”.



„Opoziţia Unită” din România, constituită iniţial din P.N.Ţ. (Maniu) şi P.N.L. (Dinu Brătianu) a fost lărgită prin integrarea, în toamna anului 1943 a P.S.D. (Titel Petrescu). În Aprilie 1944, la sugestia, - transmisă de la Cairo de Barbu Ştirbei (negociatorul „Opoziţiei”, acceptat de guvernele Aliate, pentru tratativele de armistiţiu) – din partea reprezentantului plenipotenţiar al URSS pentru Sud-estul Europei, Nicolai Vasilievici Novicov, cu acordul guvernelor britanic şi american, - „Opoziţia Unită” a acceptat intrarea comuniştilor români în organizaţie, dar dat fiind lipsa de coeziune a diferiţilor exponenţi care pretindeau că acţionează în numele partidului comunist (Bâgu, Petre, Agiu, Pătrăşcanu, Cocea, Magheru, Constantinescu-Iaşi, Pârvulescu) a cerut telegrafic lui Ştirbey să comunice care dintre aceştia reprezintă secţia românească a respectivului partid, după indicaţiile Moscovei. La sfârşitul lunii Mai 1944, Vişoianu (trimis între timp ca adjunct al lui Ştirbey, cu propunerile lui Maniu) a comunicat, după o întrevedere cu Daniel Semionovici Selod (adjunctul lui Novicov) să se discute cu Pătrăşcanu. În momentul respectiv Pătrăşcanu nu avea în organizaţia comunistă o ierarhie stabilită (Primul secretar desemnat de Komintern, Foriş, fusese înlăturat iar conducerea fusese în mod arbitrar şi nestatutar preluată – cu forţa – de către un triumvirat compus din Pârvulescu, Bodnăraş şi Rangheţ, despre care nu se ştia dacă se bucură de încrederea Kremlinului). După această opţiune sovietică, interlocutorii comunişti au cedat pasul lui Pătrăşcanu, care a şi semnat protocolul (de la 20 Iunie 1944) de constituire a „Blocului Naţional Democratic” compus din naţional-ţărănişti, liberali, socialişti şi comunişti – cu eliminarea altor formaţiuni pretins-democratice. La 23 August 1944, Pătrăşcanu a intrat în guven, ca reprezentant al comuniştilor. (La ora respectivă, secretarul statutar Foriş era ţinut prizonier de „triumvirat”, moscoviţii care beneficiau de girul Kremlinului, Ana Pauker şi Vasile Luca erau în URSS, iar ceilalţi exponenţi erau în închisoare sau în lagăr).



Menţionând permanent (prin grupurile de legătură şi legaţiile prietene) contactul cu Occidentul, Maniu a recurs şi la bunele oficii ale prietenului său Eduard Beneş, care a acceptat să intermedieze la conducătorii sovietici (Stalin şi Molotov) o normalizare a raporturilor cu România şi a reuşit să obţină unele asigurări de ameliorare a condiţiilor de armistiţiu, având eşec în eforturile pentru asigurarea frontierei pe Nistru şi fiind întâmpinat cu refuz chiar în propunerea de a se ajurna problemele teritoriale până la întrunirea conferinţei de pace. Deasemenia a acţionat prin diplomaţii români aflaţi în străinătate (care refuzaseră să colaboreze cu regimul lui Antonescu) Tilea, Davila, Gafencu, Dianu şi prin trimişii lui speciali (Cornel Bianu, Pavel Pavel, Brutus Coste) în interesul cauzei româneşti.



Pe plan intern, acţiunea lui Maniu a fost dirijată în primul rând pentru stabilirea unui acord cu Palatul (regele Mihai şi regina mamă Elena) cu ofiţerii superiori ai oştirii (Sănătescu, Niculescu, Creţulescu, Dăscălescu, Avramescu, Racoviţă, Rozin) precum şi cu ofiţerii superiori îndepărtaţi de Antonescu (Constantinescu-Klaps, Aldea, Liteanu, Negrei, Zorzor, Barbu, Stoika etc) şi cu comandamentul Capitalei (Iosif Teodorescu, Dămăceanu, Cristescu), pentru asigurarea răsturnării din obiectivul de căpetenie.



Această răsturnare a fost, de la început şi până în ziua de 23 August 1944, plănuită în două variante: încheierea unui armistiţiu cu Aliaţii, prin desprinderea noastră de Germania şi denunţarea tuturor acordurilor militare şi economice încheiate cu Reich-ul hitlerist şi restituirea regimului democratic din ţară, - realizate prin determinarea lui Antonescu să accepte şi să conducă operaţiunea; sau realizarea obiectivelor stabilite fără Antonescu şi împotriva lui, în caz de refuz al acestuia de a accepta formula. Varianta întâi avea aprobarea tuturor factorilor politici, al B.N.D., al Palatului şi al Aliaţilor; era preferată şi de guvernul sovietic, datorită şanselor mai mari de reuşită (întrucât Antonescu controla armata, cunoştea plasarea şi puterea de foc a unităţilor germane, asigura continuitatea în administraţie şi dispunea de condiţii care înlesneau reuşita (şi pe care „Opoziţia” nu le avea). Preparativele însă s-au desfăşurat în mod temeinic, ţinându-se seama de amândouă variantele. Dacă Antonescu (care nu se mai îndoia de prăbuşirea Germaniei şi de pierderea de către aceasta a războiului) ar fi acceptat, în ultimul moment (23 August, orele 16) să facă armistiţiul cerut de rege şi de factorii „opoziţiei”, ar fi fost lăsat şi ajutat să o facă. Arestarea lui s-a datorat împrejurării că din motive care ţineau de aşa zisă „loialitate” şi „respect al cuvântului” dat, Antonescu prezenta riscul de a desconspira acţiunea care se pregătea, prin tendinţa de a obţine de la nemţi o deslegare, pentru încetarea războiului. Singura cale de a se evita intervenţia brutală a armatei germane, pentru anihilarea proiectului de desprindere a României, era înlăturarea imediată a lui Antonescu şi a factorilor de decizie a guvernării sale.



În timpul tratativelor de armistiţiu s-a putut constata că în vreme ce englezii şi americanii nu au acceptat să trateze cu guvernul şi cu opoziţia din România decât în acord cu aliaţii lor, guvernul sovietic, legat de acelaş angajament a acceptat să negocieze cu România (atât cu guvernul cât şi cu opoziţia) fără ştirea şi aprobarea celorlalţi parteneri, chiar iniţiind tratativele şi oferind condiţii ameliorate, faţă de cele elaborate în comun cu partenerii lor.



În legătură cu ofertele de colaborare ale comuniştilor, respinse de Maniu (pag. 31 a volumului) este de menţionat că punctul de vedere afirmat de Maniu a fost că secţia comunistă din România nu are independenţă de acţiune, fiind o filială a Kominternului; că nu se poate discuta cu comuniştii români, înainte ca aceştia să facă declaraţie publică, prin care să recunoască apartenenţa la România a Transilvaniei, Basarabiei, Bucovinei de Nord şi Cadrilaterului; să retracteze în mod expres tezele şi enunţurile eronate şi dăunătoare pe care le-au adoptat înainte, la dispoziţia Kominternului şi anume că România ar fi un stat imperialist care a înglobat în hotarele lui teritorii care nu îi aparţin; că populaţiile minoritare din ţară ar avea căderea să reclame autonomia sau chiar desprinderea de România; că toate partidele politice din România, în afară de partidul comunist, ar fi fasciste, servile ţărilor capitaliste, exploatatoare şi persecutoare ale clasei muncitoare; că războiul iniţiat şi purtat de Germania hitleristă ar fi un război just, îndreptat împotriva ţărilor capitaliste şi că succesele militare ale lui Hitler trebuie să fie aplaudate, teză subsecventă acordului germano-sovietic din 23 August 1939 (pactul von Ribbentrop-Molotov, cu clauza lui secretă). – După auto-dizolvarea din Mai 1943 a Kominternului, comuniştii români asumându-şi independenţă de acţiune şi denunţând tezele incriminate, s-a procedat la abordarea de negocieri. Astfel, încă de la sfârşitul lui Octombrie 1943, Maniu s-a întâlnit în repetate rânduri cu Pătrăşcanu (în locuinţa lui Coposu şi a lui Ghilezan), a discutat cu Agiu, Bâgu, Petre, Magheru, Bodnăraş (prezentat de Pătrăşcanu) şi în cele din urmă a constituit, cu participare comunistă, Blocul Naţional Democratic în scopul desprinderii ţării de Germania hitleristă, încheierii armistiţiului cu Aliaţii şi întronării unui regim democratic în România".






Urmează, apoi, o prezentare succintă a evenimentelor care au precedat şi au condus la Lovitura de Palat din 23 august 1944, după care prezintă, punctual, inadverteţele strecurate în carte:



„În pag. 29 se afirmă că Ralea (care fusese exclus din partid încă din 1939) ar fi fost „naţional-ţărănist”.



În pag. 31 se afirmă că la 23 August 1944 nu s-ar fi produs o lovitură de stat, ceiace nu corespunde adevărului istoric. Este adevărat că această lovitură de stat a fost fructul eforturilor îndelungate şi a unei pregătiri dificile (ale căror concretizări lipsesc).



În pag. 37 se pretinde că „ar fi fost atraşi în acţiuni premergătoare” mai mulţi generali ceeace nu mi se pare a corespunde întocmai cu realitatea.



În pag. 56 se menţionează acţiunea „Autonomus” dar este uitat din loc căpitanul Meţianu (român de origină). Deasemenia este uitat Locotenentul român Ţurcanu, paraşutat în Jugoslavia, odată cu maiorul Russel, ucis în condiţii neelucidate.



În pag. 186 şi 228 intervin erori grave şi afirmaţii gratuite. Se scrie că în dimineaţa de 23 August (în loc de 22 August) a avut loc întâlnirea dintre Maniu şi delegaţii comunişti Pătrăşcanu şi Agiu. În aceiaşi dimineaţă se pretinde că Maniu ar fi părăsit Capitala, lucru cu totul inexact. Se mai afirmă că în dimineaţa de 24 August Maniu a aflat dela Leucuţia despre arestarea Antoneştilor şi declanşarea insurecţiei, şi s-a dus la Palatul Regal. În pag. 228 plecarea lui Maniu (la Snagov) este plasată în după-amiaza zilei de 23 August. În pag. 223 se afirmă că (în ziua de 24 August” … după ora 8 Maniu soseşte la Palatul Regal unde ia cunoştinţă despre arestarea lui I. Antonescu.



Realitatea: În dimineaţa zilei de 23 August 1944, la orele 7, Maniu a primit vizita lui Sănătescu însoţit de Dămăceanu, în casa lui dr. Romul Pop din Splaiul Unirii Nr. 6 (deci nu la orele 13, şi nici în Blocul Adriatica cum se afirmă în altă parte). Cei doi, veniţi din partea Regelui Mihai au încercat o ultimă intervenţie pe lângă Maniu, să accepte să fie prim-ministru în noul guvern care urma să se constituie. (Maniu a refuzat din nou, argumentând că nu poate prezida un guvern care este obligat, datorită insistenţelor categorice ale guvernului sovietic, să accepte prin semnarea armistiţiului, frontiera sovieto-română din 1940 şi socotind că armistiţiul este un act militar care este potrivit a fi încheiat de un guvern de militari. Ideia cu complectarea guvernului de armistiţiu cu reprezentanţii celor patru partide democratice care au constituit B.N.D. aparţine tot lui Maniu). În aceiaşi zi, la orele 9, Maniu a participat, la locuinţa din Dorobanţi a lui Dinu Brătianu, la o şedinţă a reprezentanţilor B.N.D. (de la care a lipsit Pătrăşcanu), în cursul căreia s-a examinat rezultatul demersului făcut de Mihalache pe lângă Antonescu, pentru a-l determina să facă neîntârziat armistiţiu; apoi a fost trimis la Snagov, cu acelaşi obiectiv, George Brătianu şi s-a aşteptat reîntoarcerea respectivului cu răspunsul lui Antonescu. Reîntors de la Snagov, Gh. Brătianu a fost asigurat de Maniu, Brătianu şi Titel Petrescu, că sunt de acord să-i semneze o declaraţie în care îşi asumă răspunderea politică pentru încheierea armistiţiului de către Antonescu şi ruperea legăturilor cu Germania. George Brătianu a plecat din nou la Antonescu, pentru a-l convinge că în aceiaşi zi, într-o audienţă la Palat să anunţe pe rege despre hotărârea de a încheia armistiţiul cerut de opoziţie, în condiţiile, în condiţiile stabilite de aceasta. Între timp Antonescu a revenit asupra hotărârii luate, enervat de condiţiile pretinse de opoziţie şi a declarat că numai el este în măsură să decidă momentul oportun al măsurii, că politicienii să nu se amestece într-o problemă în care nu sunt competenţi şi că el va obţine de la nemţi dezlegare pentru încetarea războiului, în care scop va lua contact imediat cu reprezentanţii autorizaţi ai Germaniei. (Această atitudine a manifestat-o şi în audienţa de la Palat, de la orele 16). Informaţi de poziţia lui Antonescu, „conspiratorii” (Regele, Sănătescu, Gr. Niculescu Buzeşti, General Aldea, Mociony-Styrcea) au ajuns la concluzia că Antonescu trebuie împiedicat de a lua contact cu nemţii şi de a desconspira planul de răsturnare a situaţiei.  La orele 13, Grigore Niculescu Buzeşti s-a întâlnit cu Maniu în Blocul Adriatica, i-a relatat pe scurt situaţia alarmantă şi i-a cerut acordul pentru punerea în aplicare a variantei a 2-a (lovitură de stat, armistiţiu fără Antonescu şi împotriva lui), acord pe care Maniu l-a dat. Întrebat unde poate fi găsit, Maniu a dat adresa lui Romul Pop din Splaiul Unirii.



La orele 17, a sosit în Splaiul Unirii la Maniu, Iorgu Ghica de la Palat, trimis de Rege, Sănătescu şi Niculescu-Buzeşti şi a adus la cunoştinţa lui Maniu că Antoneştii au fost arestaţi, că este în curs arestarea celorlalţi exponenţi guvernamentali şefi de unităţi de intervenţie; că nu se cunoaşte reacţia pe care o vor avea nemţii, la aflarea veştii şi că dispoziţia este ca toţi fruntaşii susceptibili de a fi vânaţi de nemţi să-şi schimbe de îndată domiciliul cunoscut, iar dimineaţă în zori (24 August) să se prezinte la Palatul Regal. Iorgu Ghica a întrebat unde poate să-i găsească pe Pătrăşcanu, Titel Petrescu şi Dinu Brătianu, pentru a le aduce la cunoştinţă cele întâmplate şi instrucţiunile de dispersare. Cel care scrie prezenta relatare i-a răspuns că Dinu Brătianu a plecat după amiază la Florica. Pătrăşcanu şi Titel Petrescu însă vor putea fi găsiţi la orele 20, în strada Schitu Măgureanu nr. 19, etaj 4, în apartamentul lui Sabin Manuilă, unde au întâlnire cu Maniu la ora indicată. (La ora şi adresa respectivă cei menţionaţi au fost găsiţi şi puşi în cunoştinţă de cauză. De acolo, ei au plecat la Palat, unde au ajuns în jurul orei 21).



După primirea ştirii şi a consemnului, Maniu a părăsit locuinţa lui Romul Pop şi însoţit de 3 persoane (Coposu, Anca şi Elekeş) s-a mutat în apartamentul lui Elekeş (Director la Standard-Telefoane şi prieten politic al lui Maniu – în acelaşi timp nepot al lui P. Groza). În respectivul apartament, Maniu a stat până la orele 4 dimineaţa, când însoţit de C Coposu s-a dus la Palatul Regal. (Acolo a stat de vorbă, chiar la intrare cu Colonelul englez de Chastelain – ieşit din închisoare – înainte de a pleca acesta (cu Colonelul Niculescu) cu avionul la Ankara. Apreciez că Chastelain a plecat din Palat în jurul orei 5,30. Maniu a rămas în Palatul Regal până la orele 17, suportând bombardamentul german, iar la orele 18 a ajuns în subsolul Băncii Naţionale.



În timpul nopţii de 23 August, la intervenţia lui Elekeş, directorul tehnic al S.A.R. de Telefoane, Papadache, a legat telefonul locuinţei în care se adăpostea Maniu, cu telefonul Palatului Regal şi a înlesnit toate convorbirile lui Maniu cu Bucureştii şi provincia.



În pag. 228 se vorbeşte despre o aşa-zisă şedinţă a Consiliului de Miniştri a noului guvern, care ar fi avut loc la 23 August 1944, orele 20. Inexact. Nu a fost nici o şedinţă. La Palat erau adunaţi unii fruntaşi ai „conspiraţiei”. (Negel era administrator al Domeniilor Coroanei, nu era general). Nu putea fi vorba de un consiliu de miniştri, căci la ora respectivă, majoritatea titularilor departamentelor, nici nu ştiau că sunt miniştri, căci încă nu fuseseră încunoştinţaţi.



În pag. 229 se scrie că Hitler ar fi fost anunţat despre arestarea lui Antonescu, la orele 21. Mă îndoiesc. Cred că a putut fi anunţat în cel mai bun caz, două ore mai târziu.



Se afirmă că la orele 21,30 ar fi sosit la Palat Bodnăraş. Eroare. Pătrăşcanu, sosit la Palat la orele 21, a plecat în jur de orele 22 şi după cel puţin două ore a sosit Bodnăraş, înştiinţat de Pătrăşcanu, urmat de echipa lui Mladin, căreia Sănătescu (intrat în panică) i-a încredinţat pe cei arestaţi (de frică să nu fie eliberaţi de vre-un detaşament condus de un ofiţer devotat, sau de un comando german).



Membrii guvernului au plecat la Banca Naţională (tezaur) nu pentru a se pune la adăpost (pag. 233) ci pentru a încerca să ţină o şedinţă. Şedinţa Consiliului de miniştri de la Bolintinul din Deal, despre care scrie că ar fi avut loc în 26 August seara, s-a ţinut în realitate în seara zilei de 24 August.



În legătură cu tratativele de armistiţiu purtate de Maniu (prin delegaţii săi la Cairo (Ştirbey şi Vişoianu) cu reprezentanţii plenipotenţiari ai celor trei aliaţi, aş vrea să menţionez că la data de19 Iunie 1944, Maniu şi-a dat acordul, în numele „Opoziţiei Unite” din România, să încheie armistiţiu cu Puterile Aliate, pe baza condiţiilor formulate de guvernul sovietic şi acceptate de guvernele anglo-saxone. Semnalul pentru declanşarea loviturii de stat (de către Antonescu sau fără şi contra lui Antonescu) trebuia să fie dat de reprezentanţa aliată de la Cairo, în momentul pe care îl va socoti optim, după ce pregătirile interne erau încheiate. Maniu a solicitat în repetate rânduri, între 11 Iunie şi 22 August, prin telegrame cifrate, semnalul convenit, care întârzia. Între timp, englezii şi americanii cedaseră în mod tacit şi fără vre-o avertizare, iniţiativele privitoare la România, aliatului sovietic. Maniu a fost încunoştiinţat în mod confidenţial, printr-o telegramă cifrată, trimisă de Vişoianu, la începutul lunii August 1944, că din sondajele discrete făcute de corespondent, ar rezulta că guvernul sovietic nu mai este interesat (aşa cum se dovedise mai înainte) de încheierea unui armistiţiu cu România şi că probabil ar prefera să intre cu armata într-o Românie inamică, (chiar cu preţul sacrificării a sute de mii de ostaşi şi a materialului de război respectiv, pierdut în lupte grele), - pe care ar modela-o după intenţiile sale, - în loc de a încheia un armistiţiu care i-ar aduce importante economii de oameni şi materiale, dar i-ar lega într-o oarecare măsură mâinile, în ce priveşte organizarea post-belică a teritoriului. (Această ipoteză a avut într-o măsură oarecare un început de confirmare în faptul că la început de Septembrie 1944, i s-a reproşat, la Kremlin, lui Pătrăşcanu, prezenţa în fruntea delegaţiei de armistiţiu, iar comuniştii bulgari nu au mai fost lăsaţi să colaboreze cu guvernul anti-hitlerist de armistiţiu).



Desigur că ar fi multe de comentat şi analizat, în jurul loviturii de stat de la 23 August 1944. Fiecare istoric are îndreptăţirea de a comenta şi interpreta evenimentul. Faptele reale însă nu trebuie să fie eludate şi nici denaturate.



Rândurile de faţă au fost scrise de un martor al întâmplărilor relatate, pentru care restabilirea adevărului istoric, în evenimentele pe care le-a trăit, constituie o datorie cetăţenească.

                                Corneliu Coposu”






Between past and future




Despre actul de la 23 august 1944 din România, s-a scris foarte mult, dar s-au ascuns, cu destula abilitate, poporului român, unele adevaruri ale acestui act si implicatiile lui, în majoritate nefaste pentru România. S-a trecut cu vederea în mod deliberat situatia militara a României în primavara si vara anului 1944, nu s-a spus nimic poporului român despre marea tradare de la Iasi, din 20 august 1944, a comandantului Armatei a 4-a, general de Corp Armata Mihai Racovita, savârsita în strânsa legatura cu Casa Regala si cu Partidul Comunist; au fost prezentate în mod denaturat situatia militara a României de dinainte de 23 august 1944, precum si tratativele diplomatice ale guvernului Antonescu de la Cairo si Stockholm, initiate înca de la sfârsitul anului 1943, ca si despre rezultatele acestora. Nu s-a suflat o vorba despre manevrele cercurilor palatului de sabotare a acestor tratative si nu s-a spus pâna acum nimic despre conspiratia Casei Regale si a P.C.R. pentru arestarea lui Ion Antonescu si a guvernului sau s.a

13 iunie 1944
1. Bodnaras unelteste, la Palat, deschiderea frontului prin "Poarta Iasiului"
Anul 1942 aduce schimbari importante în situatia de pe front. Este smulsa initiativa strategica din mâna Germaniei de catre coalitia Natiunilor Unite. Între 23 octombrie si 3 noiembrie 1942, este înfrânta armata germana din nordul Africii în batalia de la El Alemain; între 12 si 18 ianuarie 1943, armatele sovietice strapung blocada Leningradului, iar la 2 februarie, acelasi an,
capituleaza armatele germano-române la Stalingrad. Înfrângerile acestea i-au dat certitudine Maresalului Antonescu ca Germania a pierdut razboiul. Înca din noiembrie 1942, în trenul ce-l aducea spre Bucuresti de la o întrevedere cu Hitler, Antonescu a facut o declaratie senzationala: "Germania a pierdut razboiul, trebuie acum sa ne concentram sa nu îl pierdem pe al nostru". Demersurile facute de Antonescu vin sa confirme aceasta îngrijorare si preocupare.
Barbu Stirbei, trimis la Cairo sub numele de Bond
Înca din februarie 1943, Maresalul Antonescu îi propune lui Mussolini iesirea comuna din razboi, iar în septembrie 1943 încep negocieri secrete pentru încheierea unui armistitiu cu anglo-americanii; mai au loc în octombrie, acelasi an, la Lisabona, încercari de armistitiu cu englezii; este abordat în acest scop inclusiv Suveranul Pontif. Dupa întrevederea serviciilor secrete aliate la Cairo, s-a decis trimiterea misiunii colonelului De Castelaine în România, împreuna cu alti doi ofiteri, pentru a lucra ca intermediari între aliati si Bucuresti. Acesta este prins la parasutare si instalat, în Bucuresti, într-un apartament al Jandarmeriei la ultimul etaj.
Ca urmare a parasutarii colonelului De Castelaine în România, principele Barbu Stirbei este trimis în cel mai mare secret la Cairo, sub numele de BOND, cu un pasaport dat de Antonescu, dar la Istanbul este demascat nemtilor de catre englezi, care nu erau pentru iesirea României din Axa. Churchill miza pe faptul ca germanii si românii vor temporiza înaintarea rusilor spre Europa, iar o debarcare anglo-americana în Balcani ar taia drumul rusilor spre Europa. La acest plan s-a opus presedintele american Roosevelt.
La sprijinirea razboiului antisovietic au contribuit si cererile americane, din ianuarie 1943, reluate în ianuarie 1944, adresate tarilor Axei, inclusiv României, de capitulare neconditionata, cereri prezentate si în negocierile de armistitiu de la Cairo, din martie 1944, respinse atât de catre guvernul Antonescu, cât si de opozitia Maniu-Bratianu, fapt ce a dus la prelungirea razboiului cu peste un an. Churchill urmarea o politica în doi cu SUA, iar Roosevelt voia o politica în patru si lichidarea Imperiului Britanic. O problema ridicata de catre partea româna la negocierile de la Cairo si respinsa de catre anglo-americani a constituit-o problema Transilvaniei de Nord, rapita de catre Ungaria prin Dictatul de la Viena. Anglo-americanii au declarat ca aceasta problema va face obiectul negocierilor la Conferinta de Pace, dupa terminarea razboiului. Deoarece partea româna nu avea nici o garantie ca anglo-americanii vor retroceda acest teritoriu, a respins propunerea.
Rusii îsi urmareau, si ei, cu destula abilitate interesele. Înca din octombrie 1943, la Conferinta ministrilor de externe de la Moscova si apoi la Conferinta de la Teheran a sefilor de state din URSS, SUA si Anglia, Molotov, ministrul de externe al URSS, a afirmat ca "singurul om ce poate face o atare schimbare de front în România este Maresalul Antonescu". Pe la mijlocul lunii septembrie 1943, Mihai Antonescu aducea la cunostinta lui Dulles ca "participarea României la razboi nu mai e decât simbolica. A rupe cu acest simbol, înseamna a expune România celor mai grave represalii. Asta nu e cu putinta decât în cazul unei debarcari aliate". Cu acest prilej, el insista asupra inoportunitatii schimbarii regimului Antonescu, care dispunea de 45 de vagoane de aur, de mari cantitati de cereale si de un milion de soldati înarmati. "Numai guvernul de azi poate refuza nemtilor aceste rezerve pretioase. În ziua când Maresalul ar disparea, nemtii ar lua totul pentru nevoile lor, iar la guvern ar aseza slugi politice, probabil chiar pe fostii legionari, care ar suprima pe toti antonistii si pe toti rezistentii, adica toata elita româneasca". Temerile lui Mihai Antonescu s-au adeverit, rezervele de aur si de cereale nu au fost luate de catre nemti, ci de rusi, iar milionul de ostasi, din cauza complotului Palatului Regal si a grupului de complotisti - Bodnaras, Damaceanu, Aldea, Racovita - a fost dezarmat, circa 175 de mii dintre ei au luat drumul lagarelor sovietice, iar "Poarta Iasiului" a fost deschisa fara lupte trupelor sovietice.
Roosevelt sustine capitularea neconditionata
În negocierile de armistitiu de la Cairo, a iesit în evidenta faptul ca între Departamentul de Stat al SUA, reprezentatii militari si presedintele american Roosevelt existau serioase divergente de opinie. Departamentul de Stat, prin secretarul sau, Cordell Hull, sprijinit de reprezentantii militari, a salutat propunerile românesti de armistitiu aratând ca "noi credem ca ei singuri (românii) trebuie sa decida daca vor o lovitura de stat a lui Maniu sau iesirea din Axa o va face guvernul Antonescu. Dar, pentru o schimbare de front, recunoastem ca, daca el, Maresalul Antonescu, vrea si este hotarât sa o faca, numai el are mijloacele necesare si cele mai mari sanse de succes. Autoritatile americane considera actiunea României de o importanta exceptionala. Ea (România) trebuie sa aiba statut de cobeligeranta si trebuie sa actioneze cât mai repede". Dar Roosevelt ramânea neclintit în actiunea de capitulare neconditionata.
Sunt multe întrebari care s-ar putea pune acum, dupa mai bine de o jumatate de secol de la eveniment:
De ce acest armistitiu nu a fost facut?
Cum s-a putut pierde acest atu militar extraordinar, scurtarea considerabila a razboiului, cu cel putin un an si chiar câstigarea lui atunci?
De ce a fost arestat seful suprem al armatei care putea obtine schimbarea de front si acordarea statutului de cobeligeranta României?
Cum de s-a putut ordona de catre regele Mihai dezarmarea armatei si încetarea focului înaintea semnarii oricarui document de armistitiu? s.a.
Opozitia din România - Maniu si Bratianu - au colaborat strâns cu Antonescu la toate negocierile de armistitiu în vederea iesirii României din razboi alaturi de Axa, se informau si se consultau reciproc cu regularitate. Ceva mai mult, Antonescu a propus chiar sa abandoneze puterea daca aliatii prefera sa negocieze cu opozitia româna. Guvernul sovietic a raspuns, prin consilierul Semionov, categoric la discutiile dintre putere si opozitie: "Noi, rusii, preferam sa negociem cu actualul Guvern al României si suntem gata sa-l ajutam sa elibereze tara de germani", iar la Cairo, ambasadorul rus Novikov, ca si ceilalti doi aliati, s-a pronuntat categoric: "El prefera negocieri cu Maresalul Antonescu si nu cu trimisii Regelui".
Stockholm: primele negocieri cu URSS si unele avantaje
Deoarece negocierile de la Cairo trenau din cauza pozitiei rigide a SUA (care cereau capitularea neconditionata), cât si din cauza unor tratate încheiate anterior cu URSS pentru crearea de zone de influenta sovietica din Balcani, inclusiv în România, guvernul Antonescu începe negocierile de armistitiu la Stockholm cu guvernul sovietic, prin ambasadorul acestuia, doamna Alexandra Kolontay, în decembrie 1943. În vederea asigurarii succesului acestei actiuni, guvernul Antonescu a facut o serie de schimbari diplomatice în capitalele susceptibile de a oferi posibilitati de contacte si de negocieri. Astfel, este numit Cretzeanu la Ankara, George Caranfil - la Helsinki si Fred Nanu - la Stockholm, ca ministrii plenipotentiali.
La Stockholm, F. Nanu este contactat de catre rusi în vederea negocierilor de armistitiu.
Contactul, discutiile si negocierile din capitala suedeza se concretizeaza prin formularea unor conditii precise de armistitiu si nu de capitulare neconditionata, cum ceruse Roosevelt la Cairo. Privind problema Transilvaniei de Nord, URSS considera Dictatul de la Viena nul si neavenit, iar Transilvania va reveni în întregime României. În forma sa finala, proiectul de armistitiu cu URSS de la Stockholm continea urmatoarele conditii:
1. Trupele române de pe front, fie se predau rusilor, fie vor ataca trupele germane. Rusii se obligau sa le aprovizioneze cu armament si alte materiale necesare si sa ramâna la dispozitia lui Antonescu si Maniu pentru a restabili independenta si suveranitatea României;2. Rusii accepta ca România sa dea un ultimatum de 15 zile Germaniei, pentru a-i parasi teritoriul înainte de a-i declara razboi. În cazul retragerii trupelor germane, România poate ramâne neutra;
3. Arbitrajul de la Viena este nul si neavenit. Transilvania revine la patria-mama în totalitate;
4. Rusii se multumesc numai cu o fâsie de trecere în nordul tarii, iar guvernul român poate sa-si exercite functiile într-o parte a tarii neocupata de armatele sovietice.
Conditiile de armistitiu negociate la Stockholm cu rusii, desi mai mult avantajoase pentru România, fata de cele de la Cairo, implicau recunoasterea anexarii Basarabiei si Bucovinei de Nord de catre Rusia.
În paralel cu nogocierile de armistitiu de la Stockholm si Cairo si cu urzicarea complotului regal, privitor la tratativele de armistitiu de la Stockholm, prin trimisii regelui, se duceau tratative si de catre Partidul Comunist de scoatere a României din razboiul antisovietic. Oricât s-ar nega sau subestima azi, PCR a jucat un rol important în complotul de la Palatul Regal si în tradarea de la Iasi, dar si în desfasurarea ulterioara a evenimentelor declansate la 23 august 1944.
Barbu Stirbei îl gazduieste pe Bodnaras
Dupa parasutarea lui Emil Bodnaras în România, în primavara anului 1944, au avut loc frecvente întâlniri între cercurile Palatului si delegatii PCR. Printul Stirbei i-a acordat chiar gazduire lui Emil Bodnaras dupa  parasutare. În noaptea de 13/14 iunie 1944, are loc o întâlnire conspirativa (ultima) a reprezentantilor PCR, Emil Bodnaras si Lucretiu Patrascanu, cu reprezentantii Palatului Regal si ai armatei: generalii Constantin Sanatescu, Aurel Aldea si Gheorghe Mihail, colonelul Dumitru Damaceanu, Ioan Mocsony Stârcea, Mircea Ioanitiu si Grigore Niculescu-Buzesti, cifrator în Ministerul Afacerilor Externe român. Cu acest prilej, Emil Bodnaras a criticat orientarea cercurilor palatului de a reduce actiunea de rasturnare a lui Antonescu la o simpla lovitura de palat înfaptuita de un grup de persoane si de a evita o participare mai larga a maselor la lupta. Emil Bodnaras a prezentat în final planul Partidului Comunist care prevedea:
a) rasturnarea prin forta a dictaturii militaro-fasciste;
b) scoaterea tarii din razboiul hitlerist;
c) întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste.
Dupa vii discutii, cei prezenti au aprobat planul elaborat de catre PCR. Un fapt care spune multe: la 15 iunie, deci a doua zi, Regele a aprobat acest plan. Pentru pregatirea actiunii armate, a fost creat si un comitet militar din care au facut parte: generalii Gheorghe Mihail, C. Vasiliu Rascanu si colonelul Dumitru Damaceanu.
Regele se împotrivea armistitiului negociat de guvern cu rusii. Pozitia lui fata de armistitiu rezulta clar dintr-o declaratie facuta lui Gheorghe Bratianu: "Daca îl lasam pe Antonescu sa faca singur armistitiul, ne va tine sub papuc". Cu acest prilej, l-a sfatuit pe Bratianu sa se retraga de la orice actiune cu Antonescu. În acest spirit a actionat si Gheorghe Duca, trimisul regelui la Stockholm, care, si la vârsta de 80 de ani, îsi facea un titlu de "glorie" din misiunea ce i-a dat-o Regele de a sabota tratativele de armistitiu româno-sovietice.
Consfatuire tainica la Palat, pentru Planul "Poarta Iasiului"
O problema ignorata pâna acum de istorici priveste deschiderea frontului de la Iasi la 20 august 1944. Dupa plecarea participantilor de la consfatuirea cu comunistii din 13/14 iunie 1944, au mai ramas în incinta pentru o "consfatuire de rutina" Emil Bodnaras si Dumitru Damaceanu care au stabilit în strict secret ca, în scopul înlaturarii lui Antonescu si pentru a grabi iesirea României din razboi, un segment de front de la Iasi, denumit conspirativ "Poarta Iasiului" sa fie deschis din punct de vedere militar la o anumita data. Acest segment de front, în caz de retragere, venea pe linia de fortificatii Focsani-Namaloasa-Galati. Segmentul de front stabilit avea o largime de 25 km între Erbiceni si Rediu Mitropoliei, la nord de Iasi, aparat de C. 5 A. român din A. IV-a, comandant generalul Nicolescu Constantin, iar Uniunea Sovietica sa fie anuntata. Pe lânga cei stabiliti sa faca parte din comitetul militar, au mai fost cooptati în conjuratie generalul Aldea, maresal al Palatului si generalul Mihai Racovita, comandantul A. IV-a pe frontul din Moldova, P.C. la Piatra Neamt.
În legatura cu situatia frontului din Moldova, trebuie facuta urmatoarea precizare: pe frontul de est, începând cu anul 1944, Armata Româna a fost încadrata în Grupul de Armate german "Ucraina Sud", comandant general-colonel Hans Friesner. Dupa marea confruntare de tancuri sovieto-germana de la UMAN (5 martie 1944), din zona mijlocie a râului Bug, pierduta de armata germana, s-a deschis drumul armatelor sovietice care au atins granita de nord-est a României, pe Nistru. Treptat, prin ample replieri, frontul român, întarit cu trupe germane, s-a stabilizat la 17 aprilie 1944, pe linia est Carpati, pe râul Siret, pâna la Pascani, apoi pe la nord de Târgul Frumos, nord Iasi, trece peste Prut si ajunge la Nistru, la sud de Dubosari, apoi pe Nistru, Limanul Nistrului, Marea Neagra.
Armata a IV-a româna, comandant General de C.A. Mihai Racovita, se apara pe linia est Carpati pe râul Siret si, pâna la sud de Dubosari, pe Nistru. Armata a IV-a româna avea în compunere C. 1, 5, 6, 7 A. si C. 57 A. german si împreuna cu Armata a 8-a germana facea parte din Grupul de Armate "General Wohler".
Bodnaras îl anunta pe Stalin sa se pregateasca pentru 20 august

La flancul drept, pe Nistru, se apara Armata a III-a româna cu C. 2 si 3 A. române, C. 29 si 72 A. germane si Cdm. 110. Împreuna cu Armata a 6-a germana constituiau Grupul de Armate "General Dumitrescu". Pe acest aliniament, trupele româno-germane au respins numeroase atacuri sovietice, inclusiv ofensivele din mai si iunie 1944 ale trupelor sovietice.
La începutul lunii iulie 1944, o vizita discreta la Iasi a generalului Aurel Aldea, pentru a se întâlni cu generalul Racovita, a prilejuit întocmirea unui plan strategic, în sensul preconizat de Bodnaras-Damaceanu pentru deschiderea frontului în "Poarta Iasiului", iar la sfârsitul lunii iulie 1944, Bodnaras i-a comunicat lui Stalin toate detaliile necesare: deschiderea programata a frontului; zona deschiderii; data prevazuta - 20 august. Pentru materializarea planului, Stalin a ordonat încetinirea ritmului ofensivei sovietice pe frontul din Polonia si transferarea de trupe pe frontul din Moldova în sectorul stabilit.
Ofensiva sovietica a început în dimineata zilei de 20 august, iar trupele române din "Poarta Iasiului" s-au retras în cursul noptii. La ora 13.00, trupele sovietice au intrat în Iasi, depasind trupele Armatei a IV-a, aflata în retragere dezordonata. Maresalul Antonescu a facut o scurta vizita de inspectie pe front în perioada 20-21 august 1944 si a constatat dezorganizarea frontului si începutul retragerii disperate, dar s-a întors repede la Bucuresti, mai hotarât ca oricând sa semneze armistitiul cu rusii.
Antonescu - arestat chiar în Palatul Regal
În dimineata zilei de 23 august 1944, Antonescu astepta raspunsul de la Stockholm,  pentru a semna armistitiul cu URSS. În asteptarea raspunsului, el a cerut scrisori de la Maniu si Bratianu, pentru sustinerea armistitiului. Între timp, de la Stockholm a sosit la Ministerul Afacerilor Externe acceptarea sovietica la propunerile românesti de armistitiu. Telegrama în loc sa-i fie înmânata lui Antonescu, Grigore Niculescu-Buzesti, participant la conjuratie, o înmâneaza Regelui. În situatia data, Regele, fara sa vorbeasca despre telegrama si implicat în complot alaturi de comunisti, le comunica lui Maniu si Bratianu ca va intra în actiune si va face singur armistitiul, fiind satul de tutela lui Antonescu. Desi Maresalul Antonescu nu a primit telegrama asteptata, a mers totusi la Palat si acolo... a fost arestat. Ca Antonescu era hotarât sa încheie armistitiul cu URSS rezulta si din faptul ca în seara de 22 august l-a convocat pe ministrul german la Bucuresti, Clodius, si în prezenta generalului Pantazi, ministru de razboi, i-a adus la cunostinta ca România a cerut armistitiul.
Armistitiul sovietic cu România era o necesitate si pentru Rusia. Pozitiile întarite româno-germane din Moldova, care au rezistat la numeroase atacuri sovietice (începând cu 17 aprilie 1944) si pe care trupele se aflau si la data de 20 august, ca si existenta în spatele frontului, la nici 200 km  a unui aliniament puternic fortificat - linia Focsani-Namoloasa-Galati - prezenta pericolul transformarii României într-un teatru de razboi. De aceea, toti factorii interesati în destinul României, inclusiv Rusia, careia o rezistenta pe linia de fortificatii i-ar fi afectat interesele în Balcani, au considerat ca necesara iesirea tarii din razboi prin încheierea unui armistitiu. Prin tradarea de la Iasi, de la 20 august 1944, frontul româno-german din Moldova a cazut fulgerator, zadarnicindu-se si organizarea unei rezistente pe linii de fortificatii. La 23 august 1944, ora 13.00, trupele sovietice, aflate în mars prin Moldova, deoarece nu au întîmpinat nici o rezistenta, se aflau la 60 km de Focsani, iar la ora 18.00, avangarzile sovietice au ajuns la linia de fortificatii.
Regele ordona încetarea focului înaintea semnarii Armistitiului
La ora 22.00, în ziua de 23 august, prin Comunicatul Regelui Mihai, s-a ordonat încetarea focului între trupele române si cele sovietice, dar, pentru ca armistitiul cu sovieticii nu era semnat, rusii au continuat sa captureze militarii români. Asa au luat drumul Siberiei circa 175.000 de militari români, 40.000 dintre acestia au fost internati în lagarul de la Balti din Basarabia, unde au murit de foame sau de frig, de boli sau au fost executati de comisari basarabeni din Armata sovietica, între ei numarându-se si maiorul Alexandru Bârladeanu.
Armistitiul se semneaza abia pe 12 septembrie
Criticii actului de la 23 august 1944 (si nu sunt putini) îl considera unii ca "act de înalta tradare", iar altii ca "grava eroare politica". Si unii si altii au dreptate, el este atât act de înalta tradare, cât si o grava eroare politica cu multiple implicatii si consecinte nefaste pentru România. Acestia sustin, si le dam dreptate, ca Maresalul Antonescu trebuia lasat sa încheie si sa semneze armistitiul, deoarece el îl negociase si putea sa impuna rusilor, prin puternica sa armata de un milion de oameni, un alt mod de actiune decât capitularea. Prin arestarea lui Antonescu si capitularea întregii armate, din ordinul Regelui Mihai, înaintea semnarii armistitiului cu rusii, România a pierdut baza juridica si morala a apararii drepturilor sale, s-a dezonorat singura.
Capitularea neconditionata a însemnat un dezastru national, un mare calvar pentru România, ce îl va purta o lunga perioada de timp. Alaturi de cei circa 175.000 de militari români care au luat drumul lagarelor sovietice de prizonieri dupa 23 august 1944, au mai fost deportati în URSS peste 20.000 de alti români si 72.000 de români de etnie germana. Prin nesemnarea armistitiului si capitularea neconditionata, România si-a pierdut definitiv libertatea, i s-a refuzat statutul de tara cobeligeranta, desi a fost a patra putere militara participanta la înfrângerea Germaniei fasciste.
În decurs de un deceniu si jumatate, dupa 23 august 1944, România a fost furata de catre rusi de cel putin trei miliarde de dolari, în locul celor 300 de milioane impuse prin "armistitiu" dictat de Moscova.
Semnarea armistitiului cu URSS, care continea destule conditii împovaratoare pentru România, fata de armistitiul negociat cu Antonescu, a fost taraganata pâna la 12 septembrie 1944, iar protocolul privind raporturile dintre Armata româna si Armata sovietica a fost semnat abia pe 25 septembrie, ceea ce a facut ca Armata româna sa se angajeze singura în luptele pentru eliberarea Transilvaniei, reusind ca, pâna catre jumatatea lunii septembrie, sa fie respinse de pe teritoriul României, pâna la frontiera vremelnic impusa, trupele hitleristo-hortiste.
"Antonescu reprezinta România, voi - pe nimeni"
Semnificativ pentru prestigiul de care se bucura la Moscova Maresalul Antonescu este si raspunsul dat de Molotov lui Lucretiu Patrascanu, la 12 septembrie 1944, prezent la Moscova cu delegatia româna pentru semnarea armistitiului. Când Patrascanu a întrebat de ce conditiile de armistitiu impuse de catre URSS României sunt mai grele decât cele oferite lui Antonescu, Molotov i-a raspuns: "Antonescu reprezenta România, iar voi nu reprezentati pe nimeni".
Dar orice tradare se plateste scump, iar pretul tradarii a venit destul de repede. Primii care l-au simtit au fost generalii M. Racovita si Gh. Mihail, primul ajunsese ministru de razboi, iar al doilea - sef al Marelui Stat Major si ambii facusera parte din comitetul militar care raspundea de implementarea deschiderii "Portii Iasilor".
Catre începutul lunii septembrie 1944, s-au intensificat presiunile comandamentelor sovietice de subordonare a Armatei române, iar începând cu ziua de 7 septembrie, Armata româna a intrat în subordinea Armatei sovietice, fiind împartita la diferite grupuri de armate sovietice, iar Marinei române i-au fost debarcate echipajele la 3 septembrie si înlocuite cu echipaje sovietice. Astfel, atributiile celor doi militari au fost serios stirbite. Rasplata tradarii continua. Dupa razboi, atât generalul Racovita, cât si generalul Aldea, sunt întemnitati, primul la închisoarea din Sighet, unde moare în 1954, iar al doilea în închisoarea din Aiud, unde moare în 1949.
20 august 1944
2. Gheorghe Gheorghiu-Dej, ajutat de acelasi Bodnaras, evadeaza de la Tîrgu-Jiu
                                                                                                                      Sorin Oane
Între 1-19 august 1944, Ion Antonescu s-a odihnit la Olanesti-Vîlcea. Sederea aceasta îndelungata a fost interpretata de oamenii politici ai vremii ca un fel de... abdicare, caci, în timp ce evenimente foarte importante se petreceau pe front, Antonescu îsi permitea sa fie departe de acestea si de problemele acestuia. Sederea aceasta, de aproape trei saptamîni, a fost întrerupta doar pentru doua zile, caci, la 5 august 1944, maresalul s-a întîlnit pentru ultima oara cu Hitler, la Rastenburg. Dar, în timp ce Ion Antonescu se odihnea în statiunea vîlceana, din lagarul de la Tîrgu Jiu evadau Gheorghe Gheorghiu-Dej, împreuna cu Ion Vidrascu, iar din lagarul de la Tîrgu Carbunesti evadau alte 15 persoane, printre care Gheorghe Apostol si Alexandru Draghici.
Bodnaras netezeste terenul, eliminându-l pe Foris
Dej fusese condamnat la 15 ani de închisoare pentru participarea sa la actiunile de la Grivita din 1933; desi slab pregatit în teoria stalinist-comunista, era un bun organizator si se bucura de mare autoritate si influenta printre comunistii români. El era, practic, seful comunistilor români în 1944. Tocmai scapase de grija anihilarii secretarului P.C.R. în functie, Stefan Foris. Acest lucru fusese realizat de Emil Bodnaras la 4 aprilie 1944, de unul singur, Foris, ca si ajutoarele lui imediate acceptînd, ca hipnotizati, mazilirea.
A fost apoi "autonumita" o conducere provizorie, formata din Emil Bodnaras, Iosif Ranghet si Constantin Pîrvulescu, ultimul fiind formal si secretar general. Evadarea lui Dej, departe de a fi o piesa din angrenajul loviturii de stat la care participau si comunistii, era mai curînd punctul final al luptei dintre "gruparea din închisori" si "gruparea interna, dar ramasa în libertate", din cadrul Partidului Comunist. Comunistii din lagarul de la Tîrgu Jiu erau la curent cu evenimentele politice si militare care se petreceau atunci, datorita unui sistem de corespondenta cifrata si întîlniri secrete. Sub dusumeaua uneia din camerele lagarului, era tinut un aparat de radio, ale carui piese fusesera introduse în lagar ascunse în bucati de sapun.
Doua persoane au jucat un rol esential în aceasta actiune: Mihail Rosianu si Ion Gheorghe Maurer. Mihail Rosianu era secretarul Comitetului regional P.C.R. Oltenia. El a fost si cel care a lansat versiunea oficiala a întîmplarii, într-un articol din "Scînteia", în august 1964, la aniversarea a 20 de ani de la eveniment. El sustinea ca evadarea activului de partid aflat în lagarul de la Tîrgu Jiu devenise o conditie esentiala a desavîrsirii actiunilor politice, în vederea declansarii loviturii de stat de la 23 august 1944.
O data iesiti din lagare, ei urmau sa preia conducerea organizatiilor de partid din principalele centre ale tarii si sa organizeze grupe de partizani si formatiuni patriotice de lupta. Evident ca articolul lui Rosianu avea scop propagandistic, el încercînd sa întareasca astfel opinia dupa care comunistii au fost realizatorii actului de la 23 august 1944. Si asta cu atît mai mult cu cît ne aflam în climatul de dupa "Declaratia din aprilie 1964" si eliberarea detinutilor politici, dintre care unii cunoscusera îndeaproape "contributia" comunistilor la realizarea loviturii de stat din 23 august 1944.
Maurer - însarcinat sa conduca operatiunea evadarii
În articol, Rosianu mai sustinea si ideea ca lui i-au încredintat Bodnaras, Ranghet si Pîrvulescu misiunea organizarii evadarii lui Gheorghiu-Dej din lagarul de la Tîrgu Jiu si apoi, pe grupe, a altor tovarasi. De fapt, Rosianu spune un neadevar. Nu el a fost "vioara întîi" în acest plan, ci Ion Gheorghe Maurer.
Avocat al cauzei comuniste în cîteva procese interbelice (inclusiv al Anei Pauker din 1936), Maurer aderase la comunism din motive intelectuale, se pare, înca din 1936. Maurer a lasat si el un referat despre eveniment, nedatat însa, în care povesteste versiunea lui despre evadarea lui Dej. El se întîlnise cu acesta în 1942, în lagarul de la Tîrgu Jiu. Dar în 1943, Maurer este eliberat si, mobilizat în armata, pleaca pe front în Crimeea. S-a întors în luna mai 1944. Primeste doua luni de concediu. Acum practic se ia hotarîrea evadarii lui Dej. Lui Maurer, partidul i-a pus la dispozitie o masina Packard, o casa la Craiova (la Manole Bodnaras), de unde trebuia sa conduca operatiunea, si o suma de bani. A primit si un ajutor, anume pe vîlceanul Mihail Rosianu care cunostea foarte bine zona.
De fapt au fost alcatuite mai multe planuri de evadare. Bodnaras ar fi încercat chiar eliberarea lui Dej pe cale legala, dar nu s-a putut. Initial s-a planuit evadarea lui Dej de la manastirea Tismana, unde Dej trebuia sa fie trimis la lucru, împreuna cu alti detinuti politici. Dar Tismana era întesata de politisti si jandarmi, caci manastirea servea drept adapost tezaurului Bancii Nationale. În final, Dej nu a mai fost inclus în lotul trimis la Tismana. S-a încercat si varianta evadarii de la Tîrgu Carbunesti. Dar acolo a fost trimisa o grupa de 15 oameni, în frunte cu Gheorghe Apostol. A fost luata apoi decizia organizarii evadarii lui Gheorghiu-Dej, chiar din lagarul de la Tîrgu Jiu. Dej a fost înstiintat de plan prin "tovarasul Krug", care lucra la atelierul de tîmplarie al lagarului si care avea posibilitatea de a iesi în oras. Ultimele detalii le afla pe 31 iulie 1944, la Tîrgu Jiu, chiar de la Rosianu, cu care s-a întîlnit pe un santier de constructii, unde Dej, adus sub paza, era pus sa faca o instalatie electrica.
Maurer si Rosianu - în uniforme militare, spre Tîrgu Jiu
Rosianu stabileste mai întîi o serie de case conspirative, în locuri cît mai retrase, departe de soselele principale. Asemenea adaposturi au fost gasite în unele sate din nordul judetelor Gorj si Vîlcea. Vor fi folosite, ulterior, doar casele conspirative din Vîlcea. Au fost instruite calauze, astfel ca sa cunoasca amanuntit drumul de la Tîrgu Jiu pîna la fiecare dintre case, mergînd cît mai ferit, numai pe drumuri marginase si poteci de padure. În lagarul de la Tîrgu Jiu, Gheorghiu-Dej a pregatit un grup de 38 de detinuti pentru evadare, împartit în sapte loturi. Sarcina de a-i conduce pe tovarasi de la iesirea din lagar pîna la locul unde urma sa-i astepte masina care trebuia sa-i duca la prima casa conspirativa a fost încredintata lui Ion Pripasu. Acesta era gardian public si pazea un depozit militar aflat în dispersare la Tîrgu Jiu. Putea deci trece, fara a trezi banuieli, pe lînga obiectivele pazite de militari în jurul lagarului. Pripasu si Rosianu au ales cel mai bun loc pentru realizarea planului de evadare: acesta era în dreptul cimitirului care era despartit de gardul de sîrma ghimpata al lagarului printr-un teren semanat cu porumb. Locul de întîlnire dintre evadati si Pripasu trebuia sa fie mormîntul lui Grigore Iunian.
Dar partidul nu a mai putut sa-i dea lui Maurer masina promisa. De la Craiova, acesta nu putea nici închiria si nici cumpara una, pentru a nu atrage atentia autoritatilor. Solutia a fost cea a "reconstituirii" unei masini, din Citroenul vechi, dat la reforma, care avea însa multe piese lipsa, a unui comunist craiovean, Mihai Dugaesescu.
12 august - evadarea
Evadarea a fost fixata pentru data de 12 august, între orele 21-23. În dupa-amiaza acelei zile, Maurer si Rosianu, în uniforme militare, au pornit din Craiova spre Tîrgu Jiu, în Citroenul vechi al lui Dugaesescu, dar care fusese reparat pe ascuns de cîtiva mecanici de la Flotila 3 de aviatie Craiova (Victor Tudosiu, Mihai Muscalu), sub supravegherea lui Manole Bodnaras, concentrat aici ca subofiter, dar care raspundea de adunarea armamentului necesar formatiunilor patriotice din oras. Pe drum, masina a avut cinci pene de cauciuc! Soferul masinii, chiar proprietarul ei, Mihai Dugaesescu, a schimbat cauciucurile, dar cei trei au ajuns la locul de întîlnire de la Tîrgu Jiu abia la ora 1,30 (noaptea), unde n-au mai gasit pe nimeni.
Între timp, evadarea avusese loc, conform planului stabilit. Înainte de despartire, Gheorghiu-Dej a dat îndrumari lui Chivu Stoica, ramas în fruntea organizatiei de partid din lagar. La ora fixata, 21,00, cînd stiau ca se schimba santinelele, pe sub gardul de sîrma s-au strecurat doi oameni. Primul a iesit Ion Vidrascu, caruia organizatia de partid din lagar îi încredintase misiunea de a veghea asupra vietii lui Gheorghiu-Dej. Apoi a iesit Gheorghiu-Dej. Pripasu îi astepta. Dupa schimbul de parole, au iesit prin poarta de fier din fundul cimitirului si au trecut si de santinelele din fata cimitirului si a manutantei. Traversînd drumul, au ajuns în parc, lînga "Coloana fara sfîrsit" a lui Brîncusi, unde trebuia sa vina masina. Dupa circa doua ore de asteptare, au mers la depozitul lui Pripasu, unde, în jurul orei 2 noaptea, s-au întîlnit cu Rosianu, Maurer si Dugaesescu. Dej si Vidrascu au primit haine militare si acte de identitate fabricate de partid.
Un membru PNT îl gazduieste pe Dej
Prima casa conspirativa folosita de fugari a fost la Milostea, comuna Slatioara (Vîlcea), la Constantin Tundrea (membru P.N.T.), aflata într-un zavoi pe malul rîului Tarîia. Fugarii au ajuns aici în jurul orei 9,30. De aici, pe la ora 21,30, cu ajutorul învatatorului Ionita Barbulescu, evadatii au ajuns noaptea, pe poteci nu prea umblate, în comuna Vaideeni.
20 de ani mai tîrziu, Barbulescu a evocat acest moment: "L-am întîmpinat în comuna Milostea. Trupul sau era istovit de anii petrecuti în temnita crîncena. Din prima clipa însa, am simtit, ceea ce m-a impresionat puternic, taria neobisnuita a acestui om, curajul si hotarîrea sa. Chipul palid era dominat de ochii negri, atît de expresivi care îsi dezvaluiau clarviziunea si optimismul conducatorului. Din Milostea am plecat în miez de noapte.Un drum anevoios peste vai si dealuri. Plouase toata ziua. Pamîntul era clisos, îndaratnic. Am strabatut, nu fara peripetii, paduri de stejari si mestecanisuri, traversînd cu greu Cerna, Recea si Luncavatul, ape revarsate peste albia lor. Ne strecuram în tacere, încordati, adapostiti de întuneric. Astazi ma gîndesc ca era un drum simbolic, prin hatisuri, de la întuneric la lumina. Doar cîteva ceasuri am fost alaturi de tovarasul Gheorghiu-Dej. Destul însa pentru a fi simtit din plin, într-un episod hotarîtor ca acesta, neînfricarea si dîrzenia în atingerea tintei propuse, acea atentie si dragoste fata de tovarasi, care au facut din el conducatorul cel mai iubit al clasei muncitoare". Este clar ca ne aflam, mai curînd decît în fata unei rememorari, în cea a unei evocari "mitologice" în care persoana lui Dej apare ca exemplu moral de lupta si de viata pentru noile generatii. Este simpatic modul în care Barbulescu a "intuit" imediat pe noul conducator al tarii. Evocarea lui Barbulescu era mai curînd o formula de "eroizare" si de "nemurire" a conducatorului decît o aducere aminte.
În cimitirul comunei Vaideeni, îi astepta o alta calauza, Ion Simionescu, cu care fugarii au mers tot pe un drum ferit, în comuna Rîmesti. Aici, cu spatele spre padurea Magurilor, într-o livada, era casa învatatoarei Maria Ionescu. Aceasta femeie i-a gazduit pe evadati 10 zile. Sotul învatatoarei, Dumitru Ionescu, la rîndul lui tot învatator, lipsea, fiind concentrat în armata. Între timp, a fost organizata evadarea de la Tîrgu Carbunesti a 15 internati politici, în frunte cu Gheorghe Apostol si Alexandru Draghici - trei grupe de cîte 5, dinainte organizate. Rosianu îmbatase santinela si cei 15 au reusit sa fuga, continuînd apoi drumul spre libertate pe cont propriu.
Abia la 17 august, deci dupa patru zile, comandantul lagarului Tîrgu Jiu, Siguranta, si Jandarmeria, si-au dat seama de evadarea lui Gheorghiu-Dej. S-a dat alarma, dar era prea tîrziu. Pe 17 august, la Rîmesti, a sosit si Rosianu, iar pe 22 august s-a pornit apoi spre Bucuresti. S-au mai facut însa cîteva popasuri: mai întîi la Barbatesti, la locuinta avocatului Petrisor Iliescu (care le-a pus la dispozitie si masina lui personala), si apoi la casa parohiala din Rîmnicu Vîlcea, strada Emil Avramescu nr. 1, a preotului Ion Marina. Ziua de 23 august l-a gasit pe Dej în casa parohiala a acestuia din Rîmnicu Vîlcea. Apoi, pe 24 august 1944, tovarasii au pornit spre Bucuresti. Erau în pregatire evenimentele care urmau sa schimbe destinele tarii. Drumul pîna la Bucuresti a fost facut cu masina lui Petrisor Iliescu. Acesta i-a dus pe Dej, Rosianu si Maurer pîna la locuinta lui Bodnaras, din cartierul Vatra Luminoasa.
Am prezentat mai sus versiunea evadarii lui Dej scrisa de persoane din anturajul lui Dej, respectiv Maurer si Rosianu, autorii si executantii planului. Mai multa lumina în privinta evadarii lui Dej a adus Eduard Mezincescu, vechi comunist si fost functionar superior în Ministerul român de Externe în 1948, care a marturisit ulterior faptul ca, desi Bodnaras, Pîrvulescu si Ranghet erau toti în favoarea evadarii lui Dej din lagar, Dej însusi sovaia, deoarece se simtea mai în siguranta înauntru decît afara. A acceptat sa fie eliberat doar cu conditia ca Maurer sa faca aranjamentele necesare, ca sa nu fie ranit în timpul evadarii.
In consecinta, Maurer l-a contactat pe avocatul Grigore Geamanu, varul unui oficial superior din Inspectoratul pentru jandarmi din Bucuresti, care a platit o anumita suma respectivului oficial, pentru ca acesta sa-l convinga pe colonelul Serban Lioveanu, directorul lagarului din Tîrgu Jiu, sa slabeasca, în ziua planificata pentru evadare, masurile de securitate în zona gardului.
Antonescu - la originea evadarii?
Marturia aceasta este, într-un fel, întarita de Gheorghe Magherescu, aghiotant al maresalului în 1944, potrivit caruia, chiar Antonescu este la originea evadarii lui Dej, acesta dorind sa creeze astfel un "climat de întelegere cu Uniunea Sovietica". Versiunea aceasta stirbea însa aura "eroica" a evadarii, transformînd-o într-un aranjament facut chiar sub obladuirea diriguitorilor, în speranta, nemarturisita de acestia, gasirii unui partener "ideologic" de discutie, în cazul - foarte posibil în acel moment - al ocuparii tarii de catre Armata Rosie. Probabil, gîndeau unii conducatori ai serviciilor secrete din tara, era preferabila "gruparea interna" unei "grupari moscovite" impusa de ocupant la conducerea statului.
Cum si-a recompensat Dej oamenii de baza
Din ceea ce cunoastem în momentul de fata, "recompensele" lui Dej pentru ajutorul dat în problema evadarii lui din lagarul de la Tîrgu Jiu au fost:
- Ion Gheorghe Maurer a fost principalul beneficiar al evenimentului, însa ceva mai tîrziu, de prin 1957-1958, cînd "steaua" lui începe sa urce vertiginos. I s-a reprosat mult timp ca ar fi plecat voluntar în razboiul antisovietic.Va deveni ministru al afacerilor externe (1957-1958), apoi presedintele Prezidiului Marii Adunarii Nationale (1958-1961) si presedinte al Consiliului de Ministri (1961-1974).
- Mihail Rosianu devine din simplu învatator, profesor universitar, membru al C.C. al P.C.R. (1945-1948 si 1960-1973), adjunct al ministrului învatamîntului (1948-1949), presedinte al Comitetului Radio (1952-1953), ambasador în Bulgaria (1956-1961) si Ungaria (1961-1966), de mai multe ori deputat în perioada 1946-1973.
- Ion Vidrascu va fi recompensat prin functiile de presedinte al Comitetului de control al statului (1950-1951), adjunct al ministrului agriculturii (1951) si ministru al gospodariilor agricole ale statului (1952-1953). A fost si deputat de Suceava din 1952.
- Ion Marina va deveni, la recomandarea lui Dej, primul patriarh comunist al României (1948-1977). Ascensiunea lui rapida în ierarhia bisericeasca s-a datorat, în mod evident, simpatiei pe care i-o purta Dej, dupa gazduirea acestuia la 23 august 1944, în casa sa de la Rîmnicu Vîlcea.
- Constantin Tundrea va fi timp de 14 ani presedintele Comitetului Executiv al Sfatului Raional Horezu (1950-1964). A fost cel mai cunoscut si mai influent comunist din zona Horezu în tot timpul regimului Dej.
- Ionita Barbulescu - calauza lui Dej de la Milostea la Vaideeni, devine deputat de Vîlcea în 1946 si, în ciuda colectivizarii, si-a pastrat mult timp averea de circa 18 ha de pamînt la Racovita.
- Maria Ionescu va deveni, în 1952, dupa mutarea ei la Craiova, deputat al acestei regiuni si chiar membru al Prezidiului M.A.N. (1953-1957). În 1957 devine directoare la Scoala Medie din Caracal.
- Grigore Geamanu - avocat din Gorj - a fost "plantat", în 1945, de comunisti, în Biroul Politic al Comitetului Executiv al Frontului Plugarilor cu functia de casier. A fost ales deputat în 1946 si tot acum secretar general la Ministerul de Interne. Reales deputat în 1952 si 1961. Secretar al Consiliului de Stat între 1961-1965.
- Petrisor Iliescu a fost singurul care nu a fost rasplatit în nici un fel. El era însa seful organizatiei maniste din Barbatesti si era mosier, avînd peste 100 ha de pamînt în satul mai înainte pomenit. În 1946, a candidat pentru parlament pe listele P.N.T - Maniu. Cel putin, el nu a fost persecutat de comunisti. A fost nevoit sa se mute, pentru a fi rupt de vechile lui legaturi politice, din Rîmnic tocmai la Corabia, casa lui de acolo fiind amplasata chiar lînga sediul Partidului Comunist din localitate.
3. Lucretiu Patrascanu - negociatorul de elita din Partidul Comunist
                                                                                                                  Oana Ilie
Nascut la 4 noiembrie 1900 în Bacau, fiul lui D.D. Patrascanu, profesor, prozator, autor de manuale de istorie în perioada interbelica si promotor al revistei "Viata româneasca" (alaturi de G. Ibraileanu si C. Stere). Mama, la rândul ei, provenea dintr-o veche familie boiereasca. Studii: Licentiat în drept, doctor în stiinte economice, statistica si filozofie în Germania. Starea civila: casatorit cu arhitecta Herta Schwamern (botezata ortodox de catre Gala Galaction, pentru ca în perioada în care s-au cunoscut erau interzise mariajele mixte, români-evrei).
Întîlnirea cu Lenin
În anul 1945, la mai putin de un an de la momentul 23 august 1944, apare un volum cu interviuri, realizate de Ion Biberi, cu personalitatile zilei, printre care îl regasim si pe Lucretiu Patrascanu. În cele 13 pagini, noul ministru al justitiei îsi povesteste viata, din care selectam o serie de informatii, interesante din perspectiva evolutiei sale ulterioare.
Copilaria, petrecuta în mare parte în zona Neamtului, i-a nascut simpatii istorice pentru Stefan cel Mare: "Hotarâsem chiar ca sa-mi schimb numele în Stefan".
Adolescenta i-a fost marcata de scrierile lui Sadoveanu, Caragiale, Bratescu-Voinesti, de literatura semanatorista, dar mai ales de cea rusa, si în mod deosebit de Dostoievski si Turgheniev.
Revolutia din februarie l-a facut sa înteleaga (dupa cum marturiseste) ca o noua epoca începe în istorie, iar cea din octombrie l-a entuziasmat la maxim. Singurul regret al tânarului de 16 ani era ca nu avea vârsta pentru a fi partas activ la acea miscare. "Întorcându-ma, cu 27 ani în urma, am oarecare îngaduinta pentru aceste regrete si pot spune ca viata m-a tinut departe de o lupta apriga si desigur dramatica pentru idealurile primei mele tinereti. Toate aceste framântari si luari de pozitie erau atitudinea unui copil singuratec".
Atractia exercitata de revolutii si fenomenul social a fost extrem de puternica asupra tânarului Patrascanu, chiar daca între timp tatal sau trecuse la liberali.
"Daca privesc înapoi sa-mi refac mintal viata, înteleg ca a trebuit sa devin luptator, si înca de timpuriu". Episodul la care face aluzie Patrascanu se petrecuse la Bacau, la sfârsitul primului razboi mondial, când a asistat la manifestarile antisemite ale colegilor sai: "Am reactionat violent. Nu puteam accepta aceasta ticalosie care ne degrada pe toti".
Încadrarea în miscarea muncitoreasca a avut loc în anul 1919 când se înscrie în P.S.D., aripa maximalista, si a fost grabita de evenimentele din 13 decembrie 1918 (manifestatia din Piata Palatului dispersata prin forta).
În 1921 devine colaborator al ziarului Tineretul socialist. "În jurul acestei gazete tineresti s-au grupat primele cadre comuniste si de fapt s-a format P.C. legal, câteva luni mai târziu".
Un an mai târziu îl regasim ca redactor al ziarului Socialistul, organul de presa al P.C. Tot în aceasta perioada, constient de importanta pregatirii profesionale, opteaza pentru continuarea studiilor în Germania, unde va obtine doctoratul în economie politica, filozofie si statistica. Ulterior va motiva plecare în Germania prin sintagma "un bun marxist trebuie sa cunoasca bine limba germana". Aici va intra în contact cu miscarea muncitoreasca, activând un an în P.M. German, adâncindu-si doctrina.Un alt moment rememorat cu placere este întâlnirea cu Lenin, în 1922, la prima sa calatorie în U.R.S.S., cu prilejul celui de-al IV-lea Congres al Cominternului.
"Închisorile mele"
Sub sintagma "închisorile mele", Patrascanu aduce în atentia interlocutorului, si implicit a viitorilor cititori ai lucrarii lui Biberi, câteva amanunte despre detentia sa, mentionând în treacat închisorile prin care a trecut, fara a da amanunte despre motivul arestarii si durata detentiei.
Pentru elucidarea acestor aspecte, am apelat la lucrarea Laviniei Betea, Moartea unui lider comunist.
În 1924, o data cu intrarea în vigoare a "legii Mârzescu", prin care P.C.dR. este scos în afara legii, Lucretiu Patrascanu este arestat prima oara. Cea de-a doua arestare a avut loc în 1928, pentru o "jumatate de ora", pentru ca, profitând de neatentia celor de la Siguranta, fuge si face publica urmarirea lui.
Din acest moment, steaua lui este într-o permanenta urcare în cadrul ierarhiei P.C.R. (1928 - participa la Congresul de la Harkov, 1930 si 1931 merge la Moscova pentru a prezenta Cominternului raportul asupra României, 1931 - membru în C.C. al P.C.dR.). Evenimentul cel mai însemnat din aceasta perioada a fost însa succesul din alegerile din 1931, când Lucretiu Patrascanu a fost ales primul deputat comunist din Parlamentul României, prin participarea la alegeri pe listele Blocului Muncitoresc Taranesc.
În 1932, în timpul campaniei electorale, survine cea de-a treia arestare, de aceasta data fiind încarcerat la Vacaresti. În 1933, se judeca procesul, iar Lucretiu Patrascanu alaturi de alte 13 persoane este eliberat. La putin timp, pe fondul miscarilor greviste ale ceferistilor, Patrascanu este rearestat (pentru ca a instigat la greva), trimis la Jilava si dupa 2 luni pus în libertate. Petre Pandrea, cumnatul lui Patrascanu, punea eliberarea acestuia pe relatiile de familie. Aceasta ipoteza, a relatiilor, o vom regasi si la momentul tratativelor cu Regele pentru iesirea din razboi.
O noua arestare survine în 1940, fiind internat în lagarul de la Miercurea Ciuc. În urma unei crize de ficat este mutat la Bucuresti si ulterior eliberat. Libertatea dureaza putin, pentru ca în februarie este din nou încarcerat si, la interventiile mamei sale, la noul director al Sigurantei, gen. Emanoil Leoveanu, i se fixeaza domiciliul obligatoriu la Poiana Tapului. La 2 ianuarie 1943, este internat în lagarul de la Târgu Jiu, de unde va fi readus la Poiana Tapului, unde îl regasim în perioada premergatoare lui 23 august 1944.
Desemnat pentru negocierile de la Palat
Esecul evident al Germaniei în campania din Est a determinat fortele politice din România sa încerce iesirea din razboi. Discutiile au fost purtate atât de reprezentantii guvernului Antonescu, cât si de persoane mandatate de opozitie.
Prin intermediul lui Barbu Stirbey, aflat la Cairo pentru tratarea armistitiului, Aliatii sugereaza atragerea comunistilor la tratative, chiar daca este un partid aflat în ilegalitate si are o slaba reprezentare la nivelul populatiei.
Întrebarea fireasca, ce apare în acest moment, este de ce a fost preferat Lucretiu Patrascanu, când el cazuse oarecum în dizgratia partidului din care facea parte (prin eliminarea din Comitetul Central) si nici nu îndeplinise vreodata functii de conducere în ierarhia partidului?
Cornelui Coposu declara, dupa 1990, ca Lucretiu Patrascanu a fost desemnat de Novikov (ambasadorul U.R.S.S. la Cairo). Dintre comunistii care au activat în ilegalitate: Foris, Constantinescu-Iasi, Petre Iosif, C. Agiu, Patrascanu, sovieticii l-au preferat pe cel din urma (varianta Coposu).
O alta ipoteza este cea conform careia, rudenia cu Octav Ulea (maestrul de ceremonii al palatului) si legaturile interpersonale l-ar fi propulsat la tratativele cu Maniu si Bratianu si i-ar fi deschis larg usile Palatului. De altfel este un lucru cunoscut, ca, în întreaga perioada interbelica, în posturile înalte s-au aflat cunoscuti de-ai familiei Patrascanu.
Cea de-a treia ipoteza îl consemneaza pe Lucretiu Patrascanu ca ales al fortelor democratice, datorita calitatilor intelectuale si umane.
O data cu sfârsitul anului 1943 încep întrevederile cu Maniu. Mijlocite de secretara sa, întâlnirile s-au petrecut, în marea lor majoritate, în locuinta din Dr. Marcovici nr. 9, la etajul al saselea, unde se afla apartamentul lui Corneliu Coposu, sau în strada Ion Ghica nr. 4, la etajul cinci, unde locuia Emil Ghilezan. Prima dintre ele s-a desfasurat la 28 noiembrie 1943, pâna la sfârsitul anului mai având loc înca doua, iar la începutul anului 1944 tot doua. Discutiile erau axate pe rasturnarea regimului Antonescu si reinstaurarea institutiilor democratice din România.
La prima dintre ele, "Dl. Maniu a voit sa stie - declara Nicolae Penescu, în 1953 (în timpul anchetarii lui Lucretiu Patrascanu) de ce forte dispune P.C.R., în special în capitala, la care dl. Patrascanu a raspuns vag, evitând precizatiuni. Maniu a pus ca conditiune a colaborarii cu P.C.R. o declaratie în favoarea Basarabiei. Dl. Patrascanu nu a acceptat aceasta conditiune. Atunci dl. Maniu a cerut ca cel putin P.C.R. sa intervina pe lânga P.C. al U.R.S.S. în favoarea Basarabiei (...) De aceea conversatiunea nu a avut rezultat".
Urmatoarele întruniri au intrat pe un fagas normal, Partidul Comunist clarificându-si pozitia fata de monarhie si institutiile democratice ale României. "Dl. Patrascanu a asigurat ca, desi principial, P.C. pastreaza o atitudine republicana socoteste problema monarhie sau republica, o chestiune neactuala, iar în cazul în care regele va actiona pentru scoaterea României din razboiul lui Hitler, P.C., prin C.C., întelege sa-l sprijine cu toata vigoarea".
Propus sa conduca noul guvern democratic, Maniu refuza
În ceea ce priveste legatura cu Palatul, Ioan Mocsony-Styrcea, maresal al Palatului, povesteste ca prima întâlnire a lui Lucretiu Patrascanu cu Regele a avut loc în aprilie 1944, la ferma din Pantelimon a colonelului Ulea, iar discutiile s-au axat în jurul constituirii F.N.D. În toata aceasta perioada, omul de legatura între Lucretiu Patrascanu si Palat a fost Mocsony-Stârcea.
Legaturile cu P.S.D., cel de-al patrulea membru al B.N.D., au fost ca si inexistente pâna în 1943, însa, dupa semnarea conventiei B.N.D., Lucretiu Patrascanu i-a cerut lui Constantin Titel Petrescu o întrevedere în doi (prin intermediul lui B. Zilber) pentru a discuta atitudinea pe care trebuie s-o adopte fata de Maniu pentru a grabi deznodamântul.
Ultima discutie dintre cei doi are loc în dupa-amiaza zilei de 23 august, acasa la Sabin Manuila, unde vor primi si vestea arestarii maresalului, în timp ce ultima întrevedere cu Maniu avusese loc cu putine zile înainte de 23 august, în scopul de a-l convinge pe acesta din urma sa accepte prezidarea unui guvern democratic, dupa înlaturarea lui Antonescu.
La presiunile lui Lucretiu Patrascanu, Maniu avea sa remarce: "Draguta, eu nu sunt obisnuit sa lucreze cu revolverul la tâmpla". Patrascanu însa i-a raspuns: "Este revolverul constiintei si al datoriei, domnule Maniu". Efectul discutiei n-a fost cel scontat, Maniu legându-si raspunsul de consultarile cu Bratianu.
Despre 23 august si pregatirea iesirii României din razboi s-au scris mii de pagini. Nu mai putin de 30 de persoane au fost angrenate direct în desfasurarea evenimentelor si majoritatea si-au consemnat memoriile si amintirile referitoare la acea zi.
Este si cazul lui Lucretiu Patrascanu, care publica, la 23 august 1945, în România Libera, un articol despre rolul lui în actul de la 23 august.
"A existat o pregatire, si înca foarte intensa, cu o mobilizare de oameni si de forte, legata de mari primejdii (...) Pregatirile loviturii de la 23 august erau terminate înca de la sfârsitul lunii iunie. Se mai discuta formula politica si în gasirea ei întâmpinam rezistente (...) S-a luat hotarârea de a pregati proclamatia guvernului si toate documentele menite sa apara din primul moment. Am pasit imediat la redactarea proclamatiei (...) Textul pe care-l pregatisem a fost acceptat în întregime, dupa o oarecare discutie".
Trei întîlniri la Palat
În pregatirea lui 23 august s-au tinut trei sedinte la Palat, sub presedintia Regelui. Problema spinoasa era cum sa intru la Palat, sustragându-ma nu numai pazei exterioare, ci si eventualilor spioni, recrutati de Ghestapo si de Siguranta, în chiar interiorul palatului".
Este lesne de observat aparitia tendintei Partidului Comunist de a acapara actul de la 23 august si de a o transforma într-un bun propriu. Conform acestui articol, P.C. a fost principalul artizan al momentului 23 august, în timp ce Regele si celelalte forte democratice implicate au avut rol decorativ.
Ar fi împotriva firii sa negam rolul lui Patrascanu în actul de la 23 august, dar de aici si pâna la a i se conferi rolul principal, si prin extensie Partidului Comunist, este o cale foarte lunga.
Activitatea lui Patrascanu în tratativele pregatitoare lui 23 august s-a concretizat în redactarea manifestului F.U.M. (aprilie 1944), a "Proclamatiei pentru Tara" si a altor documente cu caracter programatic care au stat la baza negocierilor cu P.N.T. si P.N.L.
Ca un ultim aspect, dar în nici un caz ca un element subsidiar, trebuie luata în calcul personalitatea lui Lucretiu Patrascanu. Intelectual fin, încrezator în dogmele marxiste, se impune în memoria generatiilor care i-au succedat ca o pata de culoare în cadrul Partidului Comunist.
Sacrificarea lui de catre Dej, în 1954, când atât Stalin, cât si Beria, nu mai reprezentau nimic pentru Kremlin, ramâne un mare semn de întrebare. Toti cei care au trait momentul sau l-au studiat îndeaproape, considera asasinarea lui Patrascanu ca un act gratuit de care Dej se face (în principal) vinovat. Chiar si prietenii si sustinatorii lui Dej (cazul lui Maurer) considera asasinatul ca marea greseala politica a lui Dej.
Cu toate acestea nu trebuie uitat faptul ca, pâna la arestare, Lucretiu Patrascanu s-a aflat în fruntea Ministerului de Justitie, de unde "a patronat" activitatea Tribunalului Poporului si a gestionat aplicarea legii criminalilor de razboi.
Ba chiar mai mult de atât, cumnatul sau, avocatul Petre Pandrea, în lucrarea autobiografica Memoriile mandarinului valah, ni-l prezinta pe Lucretiu Patrascanu ca pe o persoana lipsita de vointa, condus în toate actiunile sale de Herta si Belu Zilber.
Si peste toate aceste frânturi de amintire vine imaginea pe care Patrascanu a avut-o în ochii lui Corneliu Coposu: "Am fost prieteni" (Corneliu Coposu a fost anchetat si aruncat pentru 17 ani în temnitele comuniste, chiar în timpul în care Lucretiu Patrascanu era ministru la Justitie).
O carte care n-a avut zile
                                                                                                      prof. univ. Gh. Buzatu
Cititorul va desprinde, fara dificultate, motivele pentru care, în cele ce urmeaza, ne-am propus sa staruim asupra unui reputat istoric al generatiei mele si asupra loviturii de stat de la 23 august 1944: 20 de ani de la moartea lui Aurica Simion si 60 de ani de la rasturnarea regimului Maresalului Ion Antonescu, eveniment caruia regretatul meu coleg i-a consacrat, în 1979, o carte stralucita, care a provocat furtuna în rîndurile securitatii de la Bucuresti.
În vara anului 1979, era prin august, a aparut o carte care avea sa stârneasca intense dezbateri în rândurile istoricilor si cititorilor, în genere, iar - dupa cum se va vedea - si la nivelul oficialitatilor, al Securitatii si Ministerului de Interne. Era vorba de lucrarea unui istoric deja consacrat, Aurica Simion, dar caruia volumul Preliminarii politico-diplomatice ale insurectiei române din august 1944 (Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1979, 510 pagini) i-a adus un spor de prestigiu greu de imaginat în epoca. Si asta pentru ca, de-abia aparut si difuzat numai în câteva judete ale tarii, volumul mentionat a fost retras de pe piata si, imediat apoi, "topit"... Lucru neobisnuit si, mai cu seama, nepermis, autorul, cu toate ca era angajat la Institutul de Istorie al Partidului din Capitala, publicase o carte în care era sintetizata istoria actului de la 23 august 1944. Nimic neobisnuit, se va spune, numai ca Aurica Simion realizase... un alt 23 august, în care PCR nu mai avea un rol precumpanitor, partidele "istorice" apareau în alta lumina, iar personajele-cheie ale loviturii de stat (regele Mihai, Lucretiu Patrascanu, C.I.C. Bratianu, dar, mai cu seama, Maresalul Antonescu si Iuliu Maniu) erau surprinse, în temeiul unei analize atente si obiective, relevându-se exclusiv actiunile lor, în contextul evenimentelor prezentate, care au fost. Iata de ce, oricine apucase sa cumpere cartea, realizase o achizitie pretioasa, se dotase cu o carte "scumpa", oricum extrem de solicitata! Cum, la Iasi fiind, am avut sansa sa-mi procur un volum din Preliminarii..., pe care aveam ulterior sa obtin si un autograf al autorului, m-am preocupat sa-l recenzez. Am notat, despre autor si carte, cele ce trebuiau si ce credeam, indiferent de ceea ce se petrecuse cu cartea, povestea ei fiind binecunoscuta de-acum opiniei publice, istoricilor îndeosebi. Astfel, în prestigiosul "Anuar al Institutului de Istorie si Arheologie A. D. Xenopol" din Iasi (t. XVIII/1981, p. 798) am examinat cartea, retinând între altele ca "...autorul realizeaza o adevarata istorie a anilor 1940-1944, în care sinteza se lasa - si nu întâmplator - dominata de analiza, de o analiza atenta si necesara, mai ales ca numeroase si controversate aspecte sunt elucidate pentru prima data acum. Nu putem intra în detaliile demonstratiilor autorului..., însa nu putem omite ca A. Simion contribuie decisiv la precizarea caracterului regimului antonescian, a naturii si evolutiei raporturilor româno-germane între 1940 si 1944, a participarii tarii la razboiul mondial. De asemenea, surprind prin noutate capitolele referitoare la tentativele României de a se desprinde de Axa fascista si la cauzele esecului lor... Per ansamblu, lucrarea lui A. Simion este o reusita deplina. Ea constituie o contributie decisiva spre realizarea necesarei istorii complete si veridice a României în epoca celui de-al doilea razboi mondial. A. Simion a dovedit în chip stralucit, în ultima instanta, ca istoriografia noastra dispune de excelente resurse, care pot si trebuie sa fie folosite pentru împlinirea conditiei esentiale a studiilor istorice - aflarea si afirmarea adevarului istoric integral asupra faptelor trecutului. Din toate punctele de vedere, lucrarea  a marcat un eveniment pentru istoriografia epocii contemporane românesti, motiv pentru care, atât autorul, cât si Editura Dacia din Cluj-Napoca, merita cele mai sincere felicitari" (ibidem). Destinul, necrutator, peste putini ani, în 1984, l-a rapit pe Aurica Simion, în plina putere creatoare, obstei istoricilor români. În necrologul pe care l-am încredintat, de asemenea, Anuarului Institutului de Istorie si Arheologie A. D. Xenopol din Iasi (t. XXII, partea a II-a, 1985, p. 1011-1012), am revenit asupra meritelor si semnificatiilor istoriografice ale Preliminariilor... din 1979; citez sub acest raport: "Preliminariile..., pe care le-am recenzat în momentul în care era nevoie, se constituie un model, impunându-se de la început între operele de referinta ale istoriografiei nationale contemporane, abordând probleme controversate si dovedindu-se ele însele controversabile, din chiar clipa aparitiei lor... Astazi [1985], în perspectiva timpului, lucrarea ne apare si temeinic documentata. Cititorul cunoaste aceasta si Preliminariile... lui Aurica Simion, aidoma cartilor lui N. Iorga sau Constantin C. Giurescu, s-au citit si se citesc cu interes nu numai în centrele stiintifice din tara sau din strainatate, ci si în catune..." (ibidem). Cât priveste Omul, am consemnat în final: "L-am cunoscut pe Aurica Simion si ne-am împrietenit pe data. Nu ne-am declarat-o niciodata. O facusem prin consens. Am participat împreuna la diverse manifestari stiintifice interne si internationale. Autorul Preliminariilor... nu s-a dezmintit nicicând. M-au surprins retinerea si timiditatea lui. Sa fi banuit oare, înca de prin 1980, tainele destinului sau, sa fi fost manifestarile bolii necrutatoare care l-a rapit familiei, breslei istoricilor si cititorilor admiratori în plina putere creatoare? Pentru mine a fost si a ramas Domnu' Aurica. În luna mai 1984, la Bucuresti fiind, l-am invitat la Iasi pentru un simpozion; m-a refuzat elegant. Îmi dau seama ca stia. Mi-a încredintat diverse contributii pentru Anuarul Institutului de Istorie si Arheologie din Iasi, ca si pentru volumul colectiv Actul de la 23 august 1944 în context international, volum aparut în august 1984 si cuprinzând un larg studiu realizat în colaborare. Astazi, acest volum, ca si toate cartile lui Aurica Simion, îsi urmeaza drumul lor, în lipsa autorului lor, plecat nedrept de repede si brutal dintre noi" (ibidem, p. 1.012).
În Anexa am inclus doua note privind "ecourile" Preliminariilor... în rândurile opiniei publice nationale, la nivelul anului 1979, surprinse în materiale ale Securitatii si Ministerului de Interne din Bucuresti.
MINISTERUL DE INTERNE STRICT SECRET
Departamentul Securitatii Statului Ex. unic
Directia I
130/DI/0066932 din 6 septembrie 1979
NOTA
Premergator celei de-a 35-a aniversari a insurectiei nationale de la 23 August 1944, din România, a aparut în librarii cartea scriitorului A. SIMION - "Preliminarii politico-diplomatice ale insurectiei române din august 1944", în Editura "Dacia" din Cluj.
Cartea prezinta starea politica, economica si militara a României, înainte si imediat dupa 23 August 1944, cât si luptele social-politice din timpul dictaturii antonesciene si fortele care au luat atitudine împotriva lui ANTONESCU.
Într-unul din capitolele cartii, este prezentata atitudinea ce au avut-o IULIU MANIU - fost sef al PNT-ului - si [C.] I. C. BRATIANU - fost sef al PNL-ului - împotriva lui ANTONESCU, care i-au adresat memorii, cerându-i sa iasa din razboiul antisovietic si sa se desolidarizeze de Germania fascista.
La sfârsitul cartii, se afla fotografiile lui IULIU MANIU, [C.] I. C. BRATIANU si TITEL PETRESCU, cu adnotarea: "Semnatari ai Declaratiei de constituire a Blocului National Democrat".
Din supravegherea informativa a persoanelor cu apartenenta la fostele partide burgheze si în special a celor care au detinut functii de conducere, rezulta ca acestea fac aprecieri interpretative asupra aparitiei si continutului cartii respective.
Astfel, CORNELIU COPOSU - fost secretar general adjunct al PNT si condamnat -  care apare ca personaj pozitiv în carte, a afirmat: "Înainte de trimiterea cartii la tipar, am avut doua întrevederi cu autorul, dar nu am reusit sa lamuresc toate chestiunile; totusi, acesta si-a rectificat mult din tezele initiale cu care pornise". Sustine ca l-a sfatuit pe autor "sa nu se ghideze dupa declaratiile facute si nici dupa prezentarile unor agenti, care si pe vremea aceea, precum si acum, spun neadevaruri pentru a justifica încasarile".
JOVIN ION - fost medic curant al lui IULIU MANIU - a afirmat: "Cartea lui A. (sic!) SIMION este nemaipomenita si lucrurile au început sa iasa la iveala, fir cu fir, cum iese iarba primavara".
Într-o discutie cu un fugar român venit temporar în tara noastra, JOVIN ION afirma: "MANIU e personajul central al cartii. Se merge spre o rectificare a istoriei, ca pâna acum istoria a fost o falsa minciuna".
Printre persoanele care fac comentarii cu privire la aparitia cartii lui A. SIMION sunt si RADOCEA CORNEL - fost sef judetean PNT si condamnat; VISA AUGUSTIN si MAMULEA STEFAN - membri PNT si fosti condamnati, semnalati cu manifestari ostile orânduirii sociale si de stat din tara noastra si cu preocupari de a scrie memorii si lucrari despre activitatea PNT si a fostului sef IULIU MANIU.
Precizam faptul ca, cei nominalizati în discutiile anterioare, neaga rolul PCR în înfaptuirea actului de la 23 August 1944, afirmând ca totul a fost înfaptuit de PNT sub conducerea lui MANIU.
Vom urmari în continuare reactia fostilor membri ai partidelor burgheze, în legatura cu aparitia cartii.
r.d.00178/3/1239
red. lt.col. DI
dact. p.c. RG
ex. unic


(2:1) 23 August 1944

Da click aici ca sa vezi totul!

32 de comentarii:

Thierry Legrand spunea...

Tradarea SUA
Ce urmeaza sunt opinii personale fara o baza suficient documentata. Daca a tradat cineva Romania in al II-lea razboi mondial acel cineva este SUA. Ma explic:
SUA a refuzat orice negociere cu romanii din cauza intelegerilor pe care le semnasera deja cu Stalin. Soarta balcanilor daca nu a intregii europe de est era deja pecetluita cu mult inainte sa se termine razboiul.
Rusii avand un caracter practic au negociat la doua capete: cu Antonescu fiindca avea o armata insemnata in subordine si controla tara si cuRegele Mihai destul de naiv care nu controla nimic atunci insa stiau de pozitia Regelui fata de Antonescu. Rusii nu doreau sa isi epuizeze fortele in Romania, tinta lor era sa ocupe cat mai repede jumatate din europa si Germania ca nu cumva Aliatii sa le-o ia inainte si sa trebuiasca sa renegocieze cu ei.
Ce s-a intamplat dupa ce Regele a semnat cu rusii in graba stim cu totii: Regele este decorat cu cel mai inalt grad si distinctie sovietica Ordinul Stalin. Apoi dupa ce rusii se simt confortabil instalati in europa de est, partidele comuniste instalata la putere sub directa indrumare a Moscovei, il fac pachet pe Mihai si il trimit, dupa ce primeste un sut in posterior, sa vegeteze undeva in Occident cariera lui s-a incheiat definitiv.
Ce s-ar fi intamplat daca Antonescu reusea sa semneze pactul cu rusii in conditiile mult mai favorabile Romaniei:
- Armata Sovietica nu mai invada Romania trecea doar prin nord cu directia Germania. De cate jafuri si umilinte nu am fi scapat pe timpul celor 6-7 ani de invazie sovietica.
-Antonescu ar fi condus armata romana direct de pe pozitia unei tari cobeligerante. 175000 de militari romani salvati de lagarele din Siberia.
-Cele 3 miliarde platite de Romania dupa razboi probabil ca ar fi fost mult mai mici, ordinul sutelor de milioane sau deloc
-probabil ca la sfarsitul razboiului Antonescu ar fi sfarsit la fel, ori exilat undeva departe ori impuscat pentru tradarea de a ataca Uniunea Sovietica. Regele ar fi fost debarcat inca inaitea lui Antonescu.
-comunistii ar fi ajuns la putere oricum, era deja stabilit.
-teritorial nu am fi obtinut mai mult in nici un scenariu
Las cititorii sa traga concluziile singuri.
Thierry Legrand
ps: povestiile cu antisemitismul lui Antonescu sunt doar praf in ochi de parca Stalin nu a semnat pactul cu Hitler in 1940 si i-a deportat pe evrei mai abitir ca Antonescu. Sau despre intarzierea trupelor sovietice in Polonia unde germanii au macelarit rezistenta evreilor care fusesera "sfatuiti" sa declanseze revolta ca vin rusii? L-a impidicat asta pe Stalin sa participe la masa bogatilor alaturi de SUA si UK? Nop!
Dar toti luptatorii anticomunisti care s-au opus instalarii comunismului in romania in anii 1944-1948 care au pus mana pe arme in speranta ca mai vin americanii, iar porcii aia ne vandusera de mult?

Anonim spunea...

micul rege
Reprezentantul unui partid P.C.R. aflat IN AFARA LEGII (Patrascanu) statea la masa cu regele Romaniei si avea intalniri "toate memorabile" (asa cum marturisea) cu marele Iuliu Maniu - reprezentantul unui important partid aflat in legalitate. Apoi, micul rege il aresteaza pe seful statului si il preda unor derbedei comunisti condusi de inginerul Ceausu (alias Bodnarenko sau Bodnaras).
Dupa unii, ar trebui sa-l intelegem pe micul rege Mihai pentru ca era si el tanar si nu stia ce face ...

Anonim spunea...

"Vlad Tepes l'a tradat pe Matei Corvin":-))) Poate invers, bade!!Hai sa'ti zic o povestioara:
23 iunie 1462,Brasov.
Vlad tocmai ce ispravise de ucis mai mult de trei sferturi din armata mandra a turcilor,care traversase Dunarea ,spre a castiga un nou teritoriu, aproape 2 luni in urma. Dupa ce majoritatea otomanilor a plecat,fie dintre cei vii,fie dintre cei sanatosi cu moralul, ordia tot mai numara vreo 20 000 de turci,care veneau sub comanda lui Baykurt Pasa la Targoviste. Vlad asteptase ajutorul lui Corvin in zadar.Acesta sustinea ca n'a putut venii,deoarece Ungaria va ramane fara paza si'o for invada habsburgii.Nimeni nu se astepta la victoria romanilor.Da' valahii nostri s'au ridicat cu mult peste limite si'au zdrobit armata lui Mohammed II,care venise ca un invingator.Corvin nu'si putea inchipui cum un valah,"un prizonier hainit"(cum il numea pe Vlad), a putut sa faca ceea ce el n'ar fi reusit nici in 1000 de ani.
Vlad a traversat muntii ,in Transilvania,spre a cere ajutor si'a termina si cu ultimul val de pagani,doar ca invidiosul Matei Corvinus ,fara vreo explicatie, a zis scurt"Arestati'l.".
Si asa s'a dat uitarii poate cea mai mare victorie a romanilor din Evul Mediu.Si,apropo, cu totii am auzit de cronicile sasesti...da, sunt scrise de negustorii sasi...platiti de Matei Corvin.

Anonim spunea...

continuam sa ovationam un rege tradator de neam, si sa aruncam in umbra onoarea unui MARE ROMAN-ANTONESCU, mihai a trait bine mersi dupa razboi nefacand nimic pt tara sa si acum mai mult primeste domenile inapoi si mai si este aclamat. curios sunt ce ar fii raspuns in parlament daca cineva intreba de ce a refuzat sa semneze gratierea MARESALULUI.pretindem respect de la altii si noi nu putem sa ne respectam valorile date de TARA noastra.

Alex spunea...

Sunteti de-a dreptul incompetenti si mintiti. Uitati de Operatiunea Margaretha si de Operatiunea Margaretha 2, dar va reamintesc eu.
Prima operatiune s-a petrecut fix cand Horthy a facut ce a facut Antonescu - "aveti 15 zile sa plecati de pe teritoriul tarii mele" - si fix atunci l-au arestat pe Horthy si au instaurat un regim si mai dur. La noi puteau sa-l bage pe Horia Sima, in cadrul celei de-a doua operatiuni, ca nemtii aveau o banuiala in legatura cu ce o sa facem noi, dar pana la urma i-am pacalit. A fost un moment in care serviciile secrete nemtesti au fost in plina dezorganizare iar armata romana a reusit sa-i forteze sa iasa din tara.
Lumea nu intelege ca Romaniei i-ar fi fost tehnic imposibil sa recupereze Basarabia, in orice scenariu posibil, fie ca era cu Carol II-lea, fie ca era cu Mihai I, fie ca erau legionarii, fie ca era Antonescu, fie ca erau partidele istorice. Ca Regele Carol era corupt se stia, noroc cu Mihai, dar tot n-ar fi avut ce face - tu cu armata ruseasca nu te pui asa, "ca vrea muschii tai".
Singurul lucru care ar fi fost mai inteligent ar fi fost sa stam deoparte, si sa asteptam sa vedem cum ar fi esuat nemtii. Alt scenariu (dar mult mai trist pentru romani) ar fi fost daca Regele Carol al II lea ar fi acceptat termenii impusi de Hitler in 1938, in cadrul intalnirii dintre cei doi, si anume sa lase Garda de Fier, dar nu ar fi fost ceva bun pentru tara - mai repede sub o pseudo-democratie a lui Carol al II lea decat o dictatura a Garzii.
Cat despre Antonescu - lumea nu intelege ca a fost un lider (in tara) relativ incompetent si penibil. Pe front o fi fost altfel (dar si aici au fost greseli - vezi explozia sediului NKVD si moartea ofiterilor romani aflati acolo.). Atat am avut de spus.

unul spunea...

@ Alex

Cum poti sa descarci asemenea prostii? Ma straduiesc sa cred ca mainupezi numai din necunoastere (inconstienta). In Romania aflata in stare de razboi cu cel mai barbar si puternic imperiu din Istorie, s-a trait mai bine decat sub Ceausescu, dar nu din jaf, ci din industrie, agricultura, servicii, comert, imp-exp. Cand Antonescu a fost arestat, BNR avea de peste 3 ori mai mult aur decat acum. Din nou, din industrie, agricultura, servicii, comert, imp-exp. Fara patetism sau obsesii, Antonescu a fost un conducator competent.
A facut 2 greseli, insa aproape imposibil de evitat in acei ani: excesele rasiale si amanarea prea mult a tratativelor de la Stockholm. Excesele rasiale indreptate cu precadere impotriva evreilor care nu erau cetateni romani (explicatile sunt in documente) au decurs in paralele, apoi au fost acoperite de alte masuri, mult mai rationale. Dl Tesu Solomovici a scris ca peste 400.000 evrei romani au fost protejati de lacomia nazista de a ucide, prin vointa personala, suverana, a maresalului Ion Antonescu. Un anume Trasca din Cluj vorbeste despre mai putin de 300.000, dupa ce a incercat in zadar, impreuna cu camaradul Delletant, ne spune dl Solomovici, sa dovedeasca ca conducatorul statului roman i-ar fi oferit pe tava, nazistilor, apoi s-ar fi razgandit. Nu i-a trecut prin minte asa ceva, pentru ca erau cetateni romani.
Dezastrul german din WWII s-a datorat faptului ca Reichul (comandantii germani si insusi Hitler) n-a tinut seama de avertismentele competente, repetate, tocmai ale Romaniei (militarii din teren, apoi, sesizat, personal, Antonescu, cu competenta, catre Hitler) privind invaluirea sovietica de la Cotul Donului, detectata imediat de militarii romani (aviatie, infanterie, comunicatii radio etc). Drept urmare, au urmat dezastrele de la Cotul Donului, Stalingrad, Kursk ete Berlin, doua Germanii. Fara a nega puterea armatelor bolsevice, nici teribilul spionaj comunist care a mancat pe paine orice adversar.

unul spunea...

@ Alex

Cu Mihai, "norocul" a fost tot cu...Antonescu, care i-a interzis sa mai fraternizeze cu legionarii, spunandu-i ca maine (in viitor), cand vor veni alte vremuri, va fi nevoie de un conducator al Romaniei netarat de trecut. Mihai a ajuns sa aiba amicitii in tabara ailalta si, peste timp, a fost decorat de noul czar din Kremlin, Volodia I.
Un sfat: nu mai "performa", pentru ca totodeauna se va gasi cineva care sa demonteze minciunile celor din categoria dumneatale.
Imi place insa "economia" comentariului dumneatale. Esecul lui e chiar la urma, exact unde ai lasat ce e mai "important". De aceea, iti spun ca Antonescu a fost un conducator competent, cu scapari si incercari de corectare: la inceput a fost antisemit posibil visceral, contraproductiv, apoi s-a temperat; a inteles prea tarziu ca jocurile sferelor de influenta erau facute si ca pe sovietici nu ii poate contracara si clinti nimeni.
Pune mana pe stralucita lucrare "Romanian Cassandra: Ion Antonescu and the Struggle for Reform: 1916-1941", Columbia University Press, Boulder-New York, 1993, tradusa in romaneste ca "O casandra a Romaniei. Ion Antonescu si lupta pentru reforma 1918-1941", editura Fundatiei Culturale Romane, 1994, precedata de “În serviciul Mareşalului”, vol.1-2, Ion Dumitru Verlag, München, 1985. Autorul este stralucitul istoric, dar si specialist in informatii, dr.Larry L. Watts (SUA). Daca nu ai auzit de domnia sa, nu i-ai citit ultima si monumentala lucrare despre Romania, nici cele spuse in presa, nici in internt, nici la conferinte, du-te la biblioteca sateasca si cauta ce scria cotidianul "Ziua" in cateva numere din noiembrie 2003, despre istoricul care a scris si studii privind reorganizarea serviciilor speciale estice in prag de intrare in NATO, si publica lejer in portalul CIA. Ca sa stii de ce, cu o asemenea Cooperativa in spate, dl dr. Watts, un om de altfel foarte chipes, e si foarte senin in competentele aparitii publice. Americanul e un bun roman, mult mai bun decat foarte multi "romani". Trebuie sa ii multumim, pentru ca s-a inhamat sa ne scrie o bucata de Istorie, in locul nostru. Motive sunt insa si obiective. Imposibilitatea dar si lasitatea unor "istorici" si "analisti" de "diverse" (unica) spete "romani". Nu toti.
In sfarsit, iti recomand sa te perfectionezi audiind si lecturand
http://www.ziaristionline.ro/2011/11/10/larry-watts-despre-sovinismul-antiromanesc-la-codul-lui-oreste-emisiunea-integrala-video/

Anonim spunea...

Astazi, la 67 de ani de la
Astazi, la 67 de ani de la eveniment, problema poate fi pusa doar in termeni principiali, caci faptele, cu interpretarile si nuantarile lor, sunt cunoscute. Care este maturitatea noastra in gandire si seriozitatea in onorarea angajamentelor, atata vreme cat actionam contra propriei noastre conditii. Pentru ce s-a intamplat atunci, pentru ce se intampla acum, cine poarta raspunderea. Cred ca poporul roman nu. Singura noastra vinovatie este ca am fost obisnuiti sa actionam doar la consemn si ordin. Pe cine nu tine seama de aceste 2 comandamente, scumpa noastra societate il petrece la periferie sau la mormant. E vorba de acea societate, straina de interesele si aspiratiile noastre, care a interceptat fraudulos parghiile puterii si care, in momentele capitale ale istoriei, face pactul cu inamicul. Cheia acestei probleme sta in descifrarea structurii oligarhiei si in anularea resorturilor ce impiedica actiunile salutare.

Anonim spunea...

Mareșalul Antonescu - stâlpul monarhiei
Istoricul Aurică Simion, în lucrările sale despre perioada 1940-1944, explică documentat și logic comportamentul politic al Mareșalului Antonescu în situația politică de atunci a continentului european:
-Regele Carol al II-lea, dictator, a renunțat la garanțiile anglo-franceze privind frontierele României și a orientat politica spre Germania.
-o dată cu Dictatul de la Viena Germania a garantat frontierele României
-Germania a învins în 4 săptămâni Franța și era o putere militară de necontestat în Europa și în lume
-România a pierdut Basarabia, Bucovin, Cadrilaterul și Transilvania de Nord.
-Uniunea Sovietică și Germania erau puterile dominante ale Europei și aparent prietene.
-era previzibil ca războiul în derulare să se transforme în război mondial cu pronostic real în anul 1940 ca războiul să fie câștigat de cele două ,,puteri prietene".
Putea Antonescu schimba politica promovată de Regele Carol al II-lea, respectiv să reorienteze politica României, spre Anglia pierzând și garanțiile Germane ? NU!! Molotov a protestat deja împotriva împotriva garanțiilor germane. Pentru ofițerul de stat major Antonescu acest protest releva o fisură în prietenie. Se prefigura astfel un conflict care să însemne pentru România o posibilitate de a intra în război pentru recuperarea teritoriilor pierdute în est. Un război poate fi câștigat s-au pierdut. Cum a gândit un monarhist, ofițer de stat major, soarta monarhiei în varianta pierderii războiului? Simplu: conducătorul statului este un dictator care dictează inclusiv asupra regelui, declară el războiul fără să se consulte cu nimeni, iar în caz de pierdere a războiului poate fi sacrificat, regele și partidele politice nefiind afectate. Ofițerul de stat major a gândit bine și s-a comportat conform acestui plan. Dacă este așa pe cine a trădat regele prin arestarea sa? Pentru a da răspuns la această întrebare trebuie să avem în vedere următoarele:
-actul de ,,arestare a conducătorului statului" a fost planificat pentru 26 august. A știut Mareșalul de această planificare? Eu zic că da. A fost făcută de comun acord, motiv pentru care s-a dus cu toată încrederea la rege.
-Mareșalul a fost arestat cu 3 zile înainte de data planificată și regele a dat ordin armatei să înceteze lupta fără a avea nici o înțelegere cu inamicul (sau poate avea din moment ce a fost decorat de acesta)
-ordinul de încetare a luptei a fost un dezastru pentru poporul român.
Răspunsul nu poate fi decât unul singur: regele Mihai I a trădat poporul român și pe unul din cei mai sinceri și devotați susținători ai coroanei regale României!

Anonim spunea...

Demnitate și luptă, analiză comparativă, consecvență, destin
Demnitate înseamnă respect - respect înseamnă viață adevărată. Demnitatea se susține și apără prin luptă. Cei care nu apără demnitatea propriului popor sunt trădători. Demnitatea unui popor (stat) este amenințată prin ultimatum (26 iunie 1940) și arbitraj (30 august 1940). Trebuia apărată prin luptă.Conducătorii României care nu i-au apărat demnitatea în iunie și august 1940 sunt trădători. Trădătorii își caută ,,scuze patriotice": au salvat teritoriul țării de la distrugere prin război.
Câteva analize comparative:
-prin politica ,,trădătoare" a regelui Ferdinand în primul război mondial România a fost transformată într-un distrugător teatru de război în timp ce prin politica patriot- salvatoare a regelui Carol al II-lea în iunie-august 1940 și a fiului său, regele Mihai I, la 23 august 1944 au salvat România de la dezastru.Vă rog să apreciați cu consecvență cele două atitudini față de demnitate și interes național.
-în 1939 Polonia a fost victima de la care a izbucnit al II-lea război mondial în timp ce România a fost considerată stat agresor. Atât România cât și Polonia au pierdut teritorii și au fost ocupate de sovietici. Care a fost diferența într victimă și agresor?. Indiferent de obligațiile juridice de despăgubiri, ocupantul a luat de la fiecare cît a vrut.
-contemporanii se laudă cu ,,lupta victorioasă împotriva comunismului". Și Mareșalul Antonescu s-a lăudat cu lupta împotriva comunismului acordând chiar și o medalie soldaților români pentru participare la ,,războiul sfânt împotriva comunismului",dar...destinul: vai vouă cei învinși!
Avea dreptate Molotov! Ce reprezenta Mareșalul Antonescu? România cu armata sa, armata germană din România și Balcani situată în coasta (flancul stâng) armatei sovietice care fără această putere militară putea înainta ușor spre Berlin neavând obstacole naturale. Oare nu acesta este motivul real, strategic militar, de oprire a armatei sovietice în fața Varșoviei?. Antonescu era convins că în baza acestei situații strategice rușii vor accepta cererea sa ca frontierele României să fie cele din 1939, România fiind ea însăși o victimă. Dacă distanța Carei - Budapesta a fost parcursă, prin câmpie, în cât timp era parcursă de armata sovietică distanța Iași-Carei , prin munți, împotriva armatelor române și germane?. Ce reprezenta regele Mihai I la 12 septembrie 1944? O Românie ocupată de sovietici! Datorită cui?
Cum numiți fapta comandantului care, fără a avea vreo înțelegere cu inamicul, ordonă pur și simplu armatei sale să nu mai lupte? Răspuns: Trădare! Ce calificativ poartă comandantul acestei armate pe care o predă inamicului, faptă pentru care este răsplătit de inamic cu decorație și cadouri protocolare? Răspuns: Trădător!.....Restul sunt vorbe goale pentru a masca faptele infame!

altul spunea...

natiune de tradatori
Tradatori au fost cu totii (si regele si maresalul si marii politicieni ai vremii si anturajul fiecaruia). S-au tradat intre ei si cu totii au tradat Romania in fata intereselor personale la un moment dat.
Ne-ar fi foarte usor sa intelegem ce s-a intamplat atunci uitandu-ne la ce se intampla acum in "inalta clasa politica" romaneasca. Meschinarie, manipulare, furaciune, intelegeri si tradari. Toate pentru un interes personal de moment si in defavoarea Romaniei. Si atunci si acum societatea romaneasca ar fi trebuit sa se concentreze pe ce se intampla la nivel mondial, insa luptele interne sunt mai aproape de sufletul nostru.
Decat sa "studiem" aceste "adevaruri istorice" (scrise prea recent pentru a nu fi sub egida obiectivismului) mi se pare mai interesant sa studiem acest narav al poporului nostru de a trada. Orice. Daca putem ne tradam si pe noi. In final, mereu ne tradam pe noi. Parca am fi zi de zi in Constantinopolul de sub asediu otoman. E de studiat cum de o origine nemteasca a ajuns sa fie romanizata din punctul asta de vedere doar in 3 generatii (ma refer la casa regala).
Si mi se pare important pentru noi ca natiune sa ne analizam. Sa ne dam seama ca suntem atat de primitivi incat nu am inteles ca un interes de grup ce marcheaza o epoca primeaza in fata unui interes personal ce marcheaza o perioada infinit mai mica. De ce? Deoarece consecintele actiunilor la nivel inalt vin ca un tavalug peste noi toti.
Degeaba au strans ei (regele, ajutoarele lui - ca o paranteza, am citit in lista de numiti tradatori ai acestui articol o gramada de nume cu rezonanta istorica, nume ale unor case boieresti unde s-a cultiva timp de sute de ani acest spirit al tradarii - si alti parveniti comunisti) averi si putere in perioada aceea, degeaba nu au mai fost sub papucul lui Antonescu si au putut sa isi faca mendrele pentru ca a venit comunismul peste ei. Au intrat in gura lupului singuri. Au pierdut tot, chiar propria viata. Interesul personal de moment i-a facut sa nu vada pericolul ce ii ameninta pe toti ca grup.

altul spunea...

Acest lucru nu l-am inteles nici in ziua de azi.
Si acum politica externa se amesteca si chiar rezulta din politica interna (care este dominata de tradare). Si acum ne tradam tara pe 2 poli si ne bucuram la o avere de niscai sute mii euro in dauna unor zeci chiar sute milioane euro chiar miliarde pentru tara. Si acum spargem fronturi (doar ca sunt actiuni mai subtile), sunt fronturi economice, si acum mazilim oamenii competenti, si acum (la mai bine de aproape 70 ani de la aceste evenimente) ne prostituam tara la diversi (ue, rusi, americani - in fond aceiasi) care ne cunosc bine naravurile si le folosesc la maxim. Insa le folosesc pentru un interes national sau macar de grup pe termen indelungat nu pentru un interes personal imediat.
Putine au fost momentele, istoric vorbind, cand Romania a putut tine capul sus pe plan international si sa nu fie violata prin toate gaurile facute de tradatori. Asta ne spune multe despre noi si aici ar trebui sa lucram. Sa iesim din sferele astea inalte in care avem senzatia ca ne aflam si sa incepem sa ne cladim o societate moderna de la 0 pentru ca din pacate nici pe aia feudala nu o mai avem.
Ar trebui sa luam cate ceva din mentalitatea nemtilor, langa care vad ca am stat ceva vreme dar degeaba. Din nationalismul lor. Ei au inteles ca daca tarii ii merge bine le merge si lor bine. Au inteles ceva foarte rudimentar: ca impreuna pot face ceva durabil. Asa domina europa moderna de aproape 100 ani incoace. Si ei tradeaza. Dar nu se tradeaza intre ei. Ii tradeaza pe restul. Ii folosesc. Au un plan si il urmeaza indifent de opiniile lor individuale.
Concluzionand, daca inca e cineva care nu si-a dat seama de ce zic, din studierea tuturor evenimentelor istorice de atunci si nu numai putem culege cam atat: e nevoie doar de putina inteligenta concentrata in mai multe minti conducatoare, de viziune si de mai putina meschinarie pentru a schimba natiunea romana din una prin definitie tradatoare intr-una prin definitie invingatoare.

Anonim spunea...

articol slab
articol mai slab si mai ridicol n-am mai vazut.. Ziceti ca rusii erau la portile focsanilor pe 23 august. Perfect adevarat. Si ce trupe ii asteptau pe "linia fortficata" Focsani- Namoloasa- Galati? Si ce armata de 1 milion de care se temeau rusii? Domne tu ai scris prostiile astea la un pahar.. Ala era un aliniament din primul razboi mondial care era parasit de 26 de ani. Ziceti ca rusii au patruns in Iasi datorita tradarii armatei generalui racovita? Se prea poate, dar de ce nu ziceti nimic de colapsul din Basarabia, in 2 zile din capul de pod de la Tighina rusii au ajuns pe Prut ocupand capetele de pod si orice sansa de retragere Armatei a 6 a germane? Ziceti ca am rezistat in aprilie-iulie dar nu ziceti ce trupe aveau nemtii in Moldova. Pai vreo 6-7 div de tancuri fusesera aduse sa-i opreasca. Dupa ofensiva de vara a rusilor inceputa pe 22 iunie 1944 si finalizata cu distrugerea Grupului de Atmate Centru in Bielorusia, toate intaririle de pe frintul romanesc au disparut si nemtii aveau 100 de tancuri in Moldova. Romanii aveau si ei 150 de tancuri vechi si dvs vorbiti de antonescu, de rezistenta de conditii puse rusilor? Domne, articolul asta e ridicol. Pai cand porneau rusii tunurile ai nostriii fugeau sute de km. Nu mai bagati fitile inutile intre regalisti si antonescieni. Antonescu nu mai avea nimic de negociat la 23 august, era un doar un Maresal cu armata facuta vraiste, cu inamicul care se apropia de Capitala, ce conditii sa puna el rusilor? Si asta cu discutiile despre iesirea din razboi, erau inutile, daca incercam, ceva inainte d ofensiva rusa ne ocupau nemtii in 2 timpi si 3 miscari, ca pe Italia. Deci au ramas la stadiul de discutii

Anonim spunea...

oare?
Haide sa facem altfel...din vasta ta cultura, redacteaza tu un articol mult mai bun, mai bine documentat prin care sa-l combati pe acesta...nu era doar un maresal cu armata facuta vraiste...daca nu exista tradarea care ne-a mancat zilele de la inceputul neamului erau sanse sa-i oprim pe rusi...sa-i oprim nu sa-i invingem. In momentul in care esti atat de sigur ca nu mai era nimic de facut sa inteleg ca esti de acord ca ce-a facut regele a fost bine pentru tara, ca el a vrut numai binele si n-a fost doar o chestie de orgoliu, legata de faptul ca pana atunci rolul lui a fost 0, mai mult simbolic si ca Antonescu l-a tinut departe de toate porcariile pe care le presupune un asemenea conflict? si ca a fost atat de naiv sa creada ca rusii vor negocia cu el, si nu cu Antonescu ca de la egal la egal? si ca s-a multumit sa fuga cu coada intre picioare si cu avere cat sa traiasca bine zeci de ani? si acum ar trebui sa-l apreciem ca face lobby pentru Romania? poate are mustrari de constiinta:))) ia-l de mana pt ca a voastra va fi imparatia cerurilor. Astept articolul. spor.

Anonim spunea...

'Amarata' aia de armata
'Amarata' aia de armata 'vraiste' a rupt coloana vertebrala a nemtilor si i-a batut strasnic de la Oarba de Mures la Budapesta si mai incolo pana in muntii Cehoslovaciei. A dat 170 000 de morti, raniti si disparuti ca sa scoata din lupta peste 100 000 de soldati germani. E adevarat ca eram slab dotati dar mai era inca vana in acea armata.
Si contra rusilor izbeau cum trebuie, nu au fugit vreo cateva luni (Aprilie-August 1944) de pe aliniamentul din Moldova. Au cam lasat rusii cativa cioloveci pana cand au putut disloca unitatile armatei romane, de fiecare data am fost coplesiti dar nu prea s-au comportat ca lasii si sa fuga, dovada cel mai mare numar de Cruci de Fier acordate unei armate aliate de catre germani..In ceea ce priveste tunurile lor cred ca gen. Dascalescu stia sa comande bine si tunurile noastre sunt multe carti scrise despre asta. Nu cred ca au fugit sute de km de tunurile rusesti ca nu prea au fugit de cele germane. Ca nu cred ca rusii aveau tunuri mai bune decat nemtii sau poate stii tu de vreun tun rusesc de care nu s-a prea scris?
Intr-o nota insa foarte serioasa, e pacat de amintirea celor care au pus patria si onoarea mai presus de viata si sa vorbesti cu impietate si sa ii faci lasi si neputinciosi. De caruta asta de tarani s-au rasturnat trei imperii (ditto Petre Tutea) si s-ar putea sa mai se rastoarne!
Altfel Dumnezeu sa te ierte, romanii insa ar face bine sa nu te uite!

Ingerul Negru spunea...

Din pacate domnule trebuie sa mai si cititi, istoria nu e cea prezentata in manuale care il aclama pe Rege si camarila sa. Istoria este cea care se poate dovedi prin inscrisuri, dovedita prin marturii si sustinuta de realitate. Nu mai incercati sa manipulati aici fara a recunoaste adevarul istoric minimizand meritele Maresalului si punandu-i in evidenta pe tradatori, respectiv regele si cei care ii sustin. In sfarsit cineva face lumina in acea zi rusinoasa in care regele a tradat tara si maresalul vanzandu-i rusilor.De asemenea, se spune si cum faimosii aliati ne-au vandut catre Stalin, vezi Anglia si SUA. Capitulare neconditionata inseamna de fapt robie, a tarii, a resurselor, a teritoriului si, nu in ultimul rand, a independentei si suveranitatii nationale. Am fost vanduti ca la piata si noi si toata Europa intre ei. Asta vad ca nu recunoaste nimeni. Poate dumneavoastra, domnule, o sa fiti in stare sa imi explicati de ce aliatii au acoperit jafurile si crimele produse de evrei in Basarabia. Poate veti reusi sa imi explicati cum de a fost posibil ca rusii sa torpileze un vas plin cu refugiati evrei. Sau cum de, aceiasi aliati, care militau pentru oprirea holocaustului evreiesc, au refuzat categoric sa primeasca evrei din zonele de razboi ca refugiati. Altfel spus, nu e bine ce vi se intampla, dar ramaneti acolo! Asta vad ca nu spune nimeni. La fel cum nu vad pe nimeni sa condamne masacrarea in lagare si a altor etnii, vezi tiganii, sau romii, cum isi mai spun. Ei nu au avut de suferit? Sau doar evreii? Nu spune nimeni cum au fost umflate cifrele victimelor holocaustului pentru bani, cum nu spune nimeni cati evrei au ucis rusii, aliatul Angliei si al SUA. Greu cu adevarul asta! Si, ca sa continuam, nu spune nimeni nimic despre tradarea marilor oameni politici Maniu si Bratianu care stiau de tratativele de pace duse de Maresal.Care e adevarul, domnilor? Unul a mentinut Romania cat a putut de intreaga si avea pregatita o retragere onorabila din razboi, ceilalti au vandut tara rusilor pentru a putea pleca din tara cu suita si cu valorile, cate mai ramasesera, ale minunatei Case regale. Asta de ce nu se spune? Regele trebuie sa scape basma curata? Hai sa vorbim pe fapte. Protejam regele si orgoliul prostesc de care a dat dovada ca sa il condamnam pe Maresal?Ei bine, nu! Aceasta abordare este una partinitoare. Dezvaluiti convorbirile dintre Maresal si Maniu de la vila de protocol. Avea dreptate Maresalul, daca invingea pe rusi, avea statui in toate orasele si toata lumea il aclama,asa, a fost executat de tradatori in timp ce regele era obligat sa abdice, un final rusinos pentru un rege mult prea incompetent si egoist si cu un orgoliu prea mare pentru situatia tarii din momentul respectiv. Astea nu le spune nimeni. Incepe sa fie o moda sa fii regalist, din pacate inca o data isi dau examenul incompetentei unii care sustin o persoana lipsita de caracter si pusa pe orice mai putin pe sustinerea interesului tarii. Cati mai stiu ce cifra de analfabetism era pe vremea minunatului rege si ce facea tatal acestuia, ilustrul Carol al II-lea? Asa incat...hai sa nu mai aberam spunand toate acele denaturari sustinute de dvs. Cu respect.

Eugen DELCEA spunea...

- Înalta Trădare şi prea mulţi Anonimi
1. Felicitări pt. grupul de articole, este istoria REALĂ! Din 1993, după ce am citit cartea (2 vol.) d-lui Gh. Buzatu (cu documente de la Moscova, în premieră),m-am tot luptat cu tot felul de "democraţi noi" să le spun adevărul şi să le explic că toţi, comunişti, ţărănişti,liberali, Mihai, evrei, voiau să scape de Mareşal, nu-şi mai puteau face mendrele...Apoi, am scris acest adevăr în revista şi cărţile editate de mine. 2.Ce nu s-a scris: Niculescu-Buzeşti a mers cu telegrama la Maniu dar acesta s-a ferit să se implice vădit şi l-a dirijat spre rege prin asistent. Altceva : pe 23.08.44 dimineaţa, Mareşalul trebuia să plece spre linia frontului, să semneze Tratatul cu un mareşal sovietic, ştia deja acest lucru, telegrama era doar un demers oficial. De aceea, iniţial nici nu a vrut să meargă la palat.A fost doar curios "ce mai vrea Mihăiţă"...3.Imediat după "insurecţie", Mihai a plecat în Gorj, dar nu oriunde, ci la Tismana, unde erau ascunse 40 vagoane de aur de către Antonescu! Într-o peşteră a cărei intrare fusese cimentată şi era păzită de o companie de grăniceri din Dr. T. Severin. La scurt timp, ruşii au detonat intrarea, au urcat aurul în camioane, apoi în trenuri până la mare şi l-au dus în URSS. Informaţia am publicat-o în 1993, în "Dimineaţa", ziarul lui Ion Iliescu, sperând (prosteşte!) că se va face ceva.Nici o reacţie, nici măcar în presă !!! Singurul care a confirmat existenţa acestui nou tezaur furat de ruşi a fost Mugur Isărescu, acum vreo 2 ani...Dl. Cristoiu mă cunoaşte încă de când lucram la "Adevărul" (1993-5), apoi la Ev. zilei(1995-6), ştie şi ce public la Editura OBIECTIV, deci ştie că nu "bat câmpii", ar putea prelua subiectul...4.Trădarea lui Mihai a mers până la capăt : l-a predat pe Antonescu lui Bodnăraş ("ing. Ceauşu"), acesta l-a ţinut într-o casă conspirativă pe vatra luminoasă, apoi l-au luat ruşii, l-au anchetat 2 ANI şi au aflat tot ce se putea ca să ne ocupe până în 1959, când i-a dat Dej afară din ţară...Dej avea de pierdut mai puţin decât Mihai, regele României pt. 40 luni (rătăcirea prin deşert !). Şi în cazul lui, românii sunt umiliţi prin răsplătirea trădătorilor...

Anonim spunea...

care tradare, armata romana era o gluma
Ca sa plece pe linia frontului, Antonescu trebuia sa afle intai unde e linia frontului. Cred ca venise la Bucuresti sa-i astepte pe rusi cu tratatul in dinti, la Voluntari :). Halt, Stati! Am stat.. Sunt Antonescu, nu intrati in Capitala pana nu semnati tratatul de pace. De fapt conform tratatului nu intrati deloc, trebuie sa parasiti imediat tara. Sunt Maresalul Antonescu si am 1 milion de soldati sa-i pun pe voi! Pai, tovarashu Antonescu, noi va respectam, dar tovarashu Stalin a zis.. Baaa Eu sunt Antonescu, eu sunt Romania baaah! Voi trebuie sa fugiti cand auziti de Romania, cea mai mare putere militara din cate s-a pomenit. Hai gata, stanga imprejur si treceti nu Prutul ci Nistrul! ca pun cavaleria pe voi acus :)

Eugen DELCEA spunea...

- Istoria nu e o glumă
pt. care tradare,armata romana era o gluma : Istoria nu e o glumă şi nici nu se bazează pe logica sau băşcălia ulterioară a unora ! Prof. Gh. Buzatu şi alţi istorici au reuşit, imediat după 1989, să aibă acces la DOCUMENTE ISTORICE de la Moscova. Acestea nu sunt presupuneri iar ruşii nu aveau nici un interes să falsifice documente istorice din care să rezulte că Mareşalul trebuia să semneze Tratatul în 23.08.44, pe linia frontului, împreună cu un mareşal sovietic iar condiţiile stabilite erau foarte bune pentru noi. De ce le-a acceptat Stalin e altă poveste şi aici putem presupune, ruşii nu le-au dezvăluit încă, dar DOCUMENTELE ISTORICE SUNT CLARE! Presupuneri : occidentalii pregătiseră eliberarea Parisului şi Bucureştiului în aceeaşi zi, pe 26 august 1944, iar Stalin nu voia să piardă iniţiativa; Hitler ameninţase mereu cu o nouă armă care va schimba soarta războiului; Stalin voia să intre primul în Berlin, să decidă condiţiile la sfârşitul războiului (Aliaţii nu aveau încredere unii în alţii).

Anonim spunea...

realitatea e nitel diferita
... in august '44 armata romana avea 24 divizii de infanterie, 6 de cavalerie, 6 de vanatori de munte, plus ramasitele unei divizii blindate. Cam 500.000 soldati, inclusiv cei din armata de interior. Vreo 2000 piese de artilerie, plus sub 100 de tancuri si vreo 200 de avioane. Pentru rusi eram o gluma de armata. Mai ales in conditiile in care jumatate era grupata in zona Chisinau, zona pe care rusii nici n-au incercat s-o atace.

Anonim spunea...

De unde ai luat-o pe asta
Chisinaul si linia Nistrului pe la Speia au fost foarte puternic si des atacate. Si daca vrei sa stii, atunci cand au intrat rusii in Iasi Chisinaul nu era cazut. Tradatorii au ales Portile Iasului ca loc de deschidere pentru ca era un oras important (lovea din punct de vedere moral) si pentru ca in felul acesta toate armatele din Basarabia riscau sa fie incercuite, ceea ce s-a si intamplat. Din aceasta cauza rusii au capturat toate podurile de pe Prut si Siret intacte. Si mai gandeste-te la un lucru: pana la Nistru armatele sovietice nu au intampinat probleme de relief, au avut in fata doar campie cat vedeai cu ochii

Anonim spunea...

asa e o gluma ...
de armata care a eliberat Transilvania si a ajuns pana in muntii Tatra . Infrangerea Germaniei s-a datorat deschiderii frontului din vest ,in caz contrar rusii erau facuti tocanita , mai citeste cum plangea stalin pe roosvelt si churchil ...

Anonim spunea...

de ce ne complicam?
Buna ziua?
De ce ne complicam cu tot felul de ipoteze. cind faptele sunt clare..Regele l-a arestat pe Antonescu, si armistitiul cu Rusi a fost semnat in 12 septembrie!Regele ne-a oferit rusilor..pe tava, citeam mai sus ca daca ramanea Antonescu Romania ar fi fost rusificata..pai cum a fost?Nu totul era raportat la rusi?Brasovul devenise Orasul lui Stalin? despagubirile de razboi catre rusi si alte si alte..Ce tot ne complicam si folosim cuvinte aiurea.
Regele Mihai a fost un tradator!
Romani..dintotdeauna se pare ca s-au vandut usor..putini romani au fost patrioti.!Antonescu a fost patriot,Ceausescu (nu-mi place insa trebuie sa recunosc asta) a fost patriot.Oameni pentru care poporul a contat..nu s-au prostituat pentru niste bani..
Nu sunt asa citit, recunosc..insa Regele Mihai, Iliescu, chiar si Basescu..astia au distrus tara, au vandut-o pe nimic.

alicescu spunea...


Mai usor cu pianul pe scari, stimabililor. Permiteţi-mi să demonstrez ca Regele nu a tradat, de fapt, pe nimeni. Nu i-a tradat pe nemti si pe Antonescu pt ca niciodata nu le-a jurat credinta acestora. Sa ne amintim ca nu Regele a bagat tara in razboi, ci Antonescu, asa ca ura si la gara, ok? Oricum si Antonescu si nemtii il luau de papitzoi, asa ca Regele le-a dat ce trebuia si la momentul oportun. Regele putea sa tradeze o singura entitate si aceea era Romania. A tradat Regele Romania la 23 august 1944?NU, pt ca nu regele a bagat Romania in razboiul contra rusilor si pt ca interesul Romaniei la acel moment era cu rusii, ba nene, bagati-va mintile in cap. Altfel urma un razboi nimicitor cu Armata Rosie, pt nimic, si va garantez ca multi destepti n-ati mai posta acum pe forum din lipsa de inaintasi gatuiti de brava armata sovietica eliberatoare. Panimaiesi?Evident ca Regele avea si un interese personal in toata afacerea, ca altfel IL IMPUSCAU rusii, dar era si intereseul Romaniei sa intoarca armele asa ca totul a picat la tzanc. Nu mai mancati ra'hat cu tradarea ca nu e chiar asa. Acum Romania trebuie sa plateasca amenda si ca la tradat pe Ceausescu in 1989? Bagati-va ba mintile-n cap!

Anonim spunea...

Iubesc tradarea dar i-i urasc pe tradatori!
Zici ca nu i-a tradat pe nemti sau pe Maresalul Antonescu! A TRADAT POPORUL ROMAN, CEEA CE ESTE SI MAI GRAV! Nepotii nepotilor mei vor sti cine a fost ex-regele Mihai . Un tradator! Greu ne vom reveni ca popor dupa cate am indurat !

Anonim spunea...

23 August o catastrofa mai mare decat cea de la Stalingrad...
In vara fierbinte a anului 1944 ,armata germana evacuase Bielorusia si isi stabilise pozitii defensive puternice pe Vistula. La Sud situatia era inca neclara, desi rusii presau puternic ,desfasurandu-si nenumaratele tancuri si divizii de infanterie ,germanii si romanii rezistau destul de bine. La 20 August Frontul 2 Ucrainean a atacat la sud de Iasi. Este momentul in care la 23 August radio Bucuresti anunta ca Romania a facut pace cu Aliatii si a declarat razboi Germaniei.
Armata Rosie speculeaza situatia nou creata si in 27 August intra in Galati, apoi ocupa campurile petrolifere de la Ploiesti si pe 30 August "eliberaeaza" Bucurestiul. Blindatele rusesti parcurg 400 Km in nici doua saptamani. Dupa inca o saptamana Armata Rosie se deplaseaza pana la Turnu Severin ,la granita cu Iugoslavia (parcurg peste 300 Km). Este o conjunctura extraordinara pentru rusi, care deschide noi perspective de a scurta razboiul si totodata pentru a ocupa cu usurinta mari teritorii. Pentru nemti este o colosala catastrofa, mai mare ca cea de la Stalingrad. In cateva zile pierd aliniamentul fortificat Focsani-Namoloasa-Galati si un teritoriu imens in Balcani. Mai mult Armata 6-a germana (20 de divizii) se dezintegreaza si un hau se casca acum in frontul ruso-german.
Este clar ca aceste evenimente au condus la scurtarea razboiului. Daca Romania lupta pana la capat alaturi de nemti, cu siguranta Armata Rosie ar fi avut mari dificultati in a rupe pozitiile germano-romane. In plus pozitiile defensive puternice de pe Vistula s-ar fi continuat in sud cu linia Carpatilor, care ar fi fost ocupata de armata germana si romana. Bariera Carpatilor ar fi reprezentat un obstacol formidabil pentru Armata Rosie.
Se insista prea putin pe acest moment decisiv in desfasurarea razboiului. Nu trebuie omis faptul ca Wehrmacht-ul avea inca o forta considerabila ,iar finalul razboiului putea fi doar intuit. In vara anului 1944 nemtii inca dispuneau de importante mijloace de a continua lupta.
Asa cum Armata Rosie nu a reusit sa treaca Vistula decat peste sase luni, exact la fel s-ar fi putut intampla pe linia fortificata Focsani-Namoloasa-Galati.
Este evident ca 23 August a fost un act nesabuit al Romaniei si al Regelui Mihai. In primul rand romanii si-au tradat aliatii alaturi de care luptasera timp de peste trei ani de zile, in al doilea rand elita Armatei Romane de pe Frontul de Est a intrat in captivitatea rusilor, in al treilea rand tot frontul romano-german s-a prabusit oferind Armatei Rosii o oportunitate unica si extraordinara ; oportunitate care a fost exploatata din plin de rusi, care nu au ezitat nici o clipa in a ocupa Romania fara lupta.
Armata Romana numara peste 1.000.000 de oameni ,iar Grupul de Armate Ucraina de Sud, comandat de generalul Friesner avea aproape 500.000 de oameni, dotati cu sute de tancuri, artilerie puternica si cu o mare experienta in purtarea luptelor defensive. Cele doua armate reunite si rezolute in lupta cu siguranta ca ar fi reprezentat un adversar redutabil pentru rusi.
Dupa 23 August 1944 ne-am ales cu 45 de ani de comunism si cu faptul ca germanii nu ne vor ierta in veci pentru marea capcana pe care le-am intins-o in acea vara fierbinte.
In acest context, trebuie subliniat si faptul ca daca Romania ar fi luptat pana la capat alaturi de nemti, am fi putut asista la evenimente imprevizibile in urmatorul an sau chiar mai mult de atat, Germania ar fi fost capabila de mari surprize pe plan politic si militar. Implicit rusii nu ar fi ajuns asa repede in Balcani si nu li s-ar fi deschis portile Europei Centrale.
In subsidiar ,trebuie amintit ca Ungaria a luptat pana la capat alaturi de germani ,iar Europa de astazi o rasplateste pentru asta ,mai mult nu dezvolt, acesta este un alt subiect.
Concluzionand, putem spune cu certitudine ca 23 August 1944 este o zi neagra in istoria Romaniei ,implicatiile acestei zile istorice marcand societatea romaneasca pana in ziua de astazi.

Anonim spunea...

comentariu cu erori
1. armata germana nu "s-a retras" din Belarus, a fost pulverizata. Cea mai mare catastrofa militara germana din razboi. Din cauza asta germanii au mutat de pe frontul romanesc 11 divizii din care 6 divizii de blindate plus Divizia Gross Deutschland plus alte unitati de elita. Ca blindate au ramas doar divizia 13 Panzer, 20 Panzer si Div 1 tancuri romaneasca . In total 400 de tancuri contra 1883 sovietice. La aviatie 1900 de avioane sovietice contra 232 germane plus vreo 300 romanesti.
2. rusii s-au oprit pe vistula din motive logistice nu pentru ca i-ar fi blocat nemtii. De fapt cand au trecut la atac in 10 ianuarie 1945 frontul german a intrat in colaps rapid.
3. Armata a 6 germana nu avea 20 de divizii, avea 15 divizii, majoritatea slabe.
4. ai uitat sa mentionezi cum s-a terminat batalia pentru Budapesta, nu stiu cu ce-i rasplateste azi Europa pe unguri ca au ramas alaturi de germani dar orasul a fost facut scrum
5 aliniamentul Focsani Namoloasa Galati era parasit de 26 de ani. Primii care au ajuns pe aliniament au fost trupele romane care fugeau, pe urma rusii, pe urma ceva unitati germane in retragere..
6. stai prost cu aritmetica, Grupul de armate Ukraina sud avea in total 700 de mii de soldati din care 380 de mii germani, restul erau romani.
7. Armata rosie a rezolvat victoria chiar inainte de 23 august, inaintasera 300 km , incercuisera principala formatie germana, Armata a 6a in basarabia, ocupasera trecatorile peste Prut cu exceptia a vreo doua, intrasera in Iasi si ajunsera la Focsani. Germanii era fie incercuti si fie se retrageau in deruta. Romanii fugeau.. Deci nu stiu ce mai era de speculat dupa 23 august, cel mult sa zicem ca s-a trecut carpatii usor

Anonim spunea...

23 August o catastrofa mai mare decat cea de la Stalingrad
Comentariul dumneavoastra cuprinde cateva inexactitati :
-armata germana NU a evacuat Bielorusia . In urma operatiunii Bagration , rusii au DISTRUS Grupul de armate Centru ,germanii avand pierderi mai mari decat la Stalingrad.Rusii s-au oprit pe Vistula nu pentru ca i-au oprit nemtii ci din doua motive : 1.ca orice ofensiva , si aceasta si-a piedut puterea din cauza distantelor mari parcurse:2.Revolta din Varsovia , care nu era pe placul lui Stalin.
-Armata a 6-a germana nu a avut NICIODATA 20 de divizii , cea despre care vorbiti fiind inlocuitoarea Armatei a 6-a distrusa la Stalingrad .
-Pe frontul din Moldova , in august 1944 nu au fost SUTE de tancuri germane si romanesti. Majoritatea blindatelor germane au fost retrase pe directia principala de efort sovietica , in Polonia .
-Armata Rosie nu a trecut Vistula timp de 6 luni din urmatoarele motive : 1. refacerea capacitatilor de lupta dupa o asemenea ofensiva precum cea din Bielorusia ; 2.mutarea efortului ofensiv pe directia Balcanilor si a Republicilor baltice ; 3.interese politice ale lui Stalin referitoare la Polonia.
Aveti mare dreptate spunand ca 23 August 1944 este o zi neagra in istoria Romaniei !

CLAUDIU PADUREAN, VIRGIL LAZAR spunea...

„Cum ar fi putut România să obţină condiţii mai bune de pace” În Memoriile lui Winston Churchill –pentru care a primit premiul Nobel—scrie cu totul şi cu totul altceva. Anume că Anglia şi America revalidau pentru România condusă de Ion Antonescu legitimitatea frontierei sale răsăritene pe Bugul pontic. Tot în Memoriile sale, Winston Churchill recunoştea chiar mai mult ! Anume că frontiera noastră la Răsărit pe Bugul pontic (subliniez adjectivul, pentru că există şi Bugul baltic ! acolo îşi trimiteau germanii lui Von Braun rachetele experimentale V-2) avea o legitimitate şi o legalitate încă din secolul XVIII. Este vorba despre Capitulaţiunea de la 1740, garantată simultan atât de Franţa absolutistă pe vremea „păcii de 30 de ani”, când cancelar al Franţei era cardinalul orientalist de Fleury, cât şi de către Imperiul Otoman condus de un Poet-Sultan pe care Mihai Eminescu îl aminteşte criptic, iar Iacob Negruzzi şi Constantin Noica –doi magnifici Cognoscenti ai noştri—comentează acel vers ! Prin tratatul de la Kuciuc Kainargi din 1774, exact după moartea regelui francez Louis Quinze, altfel britanicii n-aveau curajul!, Capitulaţiunea de la 1740 a fost temporar suspendată. Dar a fost readusă în atenţia oamenilor politici majori ai Occidentului de către intelectualii paşoptişi exilaţi, în primul rând prin discuţiile între Ioan Eliade Rădulescu şi Lordul Palmerston. De ce credeţi că s-a purtat Războiul Crimeii (de fapt miza discutată între Ioan Eliade Rădulescu şi Lordul Palmerston era mult mai mare!)? Iar Stalin îi era profund îndatorat lui Ion Antonescu pentru că acesta retrăsese trupele româneşti din Grupul de Armate Centru care trebuia să ocupe Moscova. Disperarea lui Stalin-ateul declarat era atât de mare, încât acesta ordonase ca icoana Theotokos din Vladimir să fie purtată în avion deasupra Moscovei ! Stalin avizase convorbirile de armistiţiu de la Stockholm între Alexandra Kollontai şi emisarii mareşalului Ion Antonescu, pe care Stalin intenţiona să-l menţină la putere, drept recunoştinţă pentru lipsa de agresiune faţă de Moscova.

Anonim spunea...

...la semnarea armistițiului la Moscova, cei patru delegați ai partidelor din România au întrebat :
- ”De ce lui Antonescu i-ați pus condiții mai favorabile decât nouă, care suntem cu dumneavoastră?”.
Răspunsul pe care li l-a dat V. Molotov:
- ”FIINDCĂ EL ERA ȚARA, IAR VOI SUNTEȚI AVENTURA.

Ghita Bizonu' spunea...



e ceva putred cu 23 august 44. Ceva nezis da care se cam “simte” …
Insa clasa politioca nu putea accepta ca Antonescu sa faca armistitiul … Fiindca ar fi insemnat sa raman cu Antoinescu pe cap ani buni!! Adica sa le “taie unghiile” , sa mai bage niste speculamnnti la Tg Jiu , sa faca buna administrare …. Nasol rau zau asa!! Plus hai p’a buna regele avea un dintre personal contra batranului.. ca Antonescu era singuru care il aia la cap pe Mihai!! Cu pretentii de genu “mai lasa masinile, fetele doar seara , esti tanar fa si tu o facultate ca azi se cer studii!!!” si cam maraia la adresa cercului de intimi consoiderati cam (prea) frivoli .

A da. A se vedea si ce se vantura ca Antoinescu ceruse/astepta o sciroare de “garantie” de la maniu Si Dinu Bratianu. Ca ambii sunt de acord sa se faca armistitiul si sprijina!!! Nu a obtinut!! Daca este adevarat oare de ce nu a obtinut ?! Ptr ca oricine putea sa priceapa ca armistitiul insemna acceptarea granitei pe Prut. Ori politicienii nu doreau sa isi asume “raspunderile” . Iar pretnetia lui Antonescu – inacceptabila ptr “partide” – arata ca Antonescu era si el grijuliu cu perspectivele sale politice .. adica dorea sa mai stea cativa ani la putere!!! SI de aici intelegem si de ce “partidele istorice” au preferat ca lui Antonescu sa ii succeada 2 guverne militare. Ca sa isi asume generalii pretul politic! Ca partidele istorice sa poa deplange/ acuza linistite!! (a se vedea si 1918. Cand Romania a ajuns insituatie imposibila s-a afuat apel la generalii Averescu si Coanda ca sa faca pacea separata. Nici un politician nu a dorit ca semnatura sa sa apara pe docoment! )

Anonim spunea...

De ce este Florin Constantiniu "unul dintre cei mai mari istorici români de după Primul Război Mondial"? Fiindcă a făcut parte înainte de 1989 din cercul de istorici ai lui Ilie Ceauşescu? Ăsta pare criteriul principal pentru a fi considerat istoric de valoare în România de azi.
Antonescu a fost un luzăr. A vrut să recupereze Basarabia, dar a avut rezultate ZERO. Cînd a fost debarcat, deja pierduse războiul (şi Basarabia). E o problemă de educaţie naţională să se stimuleze în rîndul românilor, în special al tinerei generaţii, dispreţul faţă de luzări. Numai aşa noi, ca naţiune, vom evita în viitor prezenţa în tabăra luzărilor.
23 august a fost nu numai ziua arestării lui Antonescu, ci şi cea a pactului Ribentrop-Molotov. Ăla care a fost condamnat chiar de Sovietul Suprem al URSS pe timpul lui Gorbaciov, deşi unii (cu memorie selectivă, specifică luzărilor) îşi amintesc azi doar de condamnarea făcută de Ceauşescu: http://wp.me/pjejF-1c1

Google
 

Postări populare