un alt esec uman liberal cu efecte devastatoare, claudiu elwys saftoiu

am infrant - 2, originally uploaded by cristian gugu.

Radu Călin Cristea a fost, pentru scurtă vreme, în vara anului trecut, director general (interimar) al TVR. Apoi a rămas în TVR, ca şef al Departa­mentului „Literatură. Arte“. În ultimele luni, angajaţii TVR au trecut printr-un proces de „evaluare“. Mai mult, s-a desfiinţat TVR Cultural, subiect despre care revista noastră a scris în repetate rînduri. Pînă la acest interviu, Radu Călin Cristea, recent ales de Parlament membru în Consiliul Naţional al Audiovizualului, a refuzat orice declaraţie despre TVR. La insistenţele noastre, în acest interviu, Radu Călin Cristea vorbeşte despre problemele din TVR, unele insurmontabile, şi comentează deciziile noului preşedinte director-general.


Radu Călin Cristea, ați părăsit de curînd te­leviziunea publică. Cînd ați devenit, vara trecută, director general (interimar) al TVR, care au fost lucrurile șocante de care v-ați lovit?
Cu siguranță că m-au tulburat peste măsură ghilotinele creditorilor. Cădeau cam trei-patru pe zi. Conturile operaționale ale TVR erau înghețate de ANAF de cîteva săptămîni. Erau restanțe însemnate în plata efectivă a contribuțiilor la asigurările sociale. Portăreii ANAF-ului deveniseră o prezență familiară. Trudeam de cîteva ori pe zi la deblocarea conturilor TVR. Mă robotizasem într-o muncă silnică. Imediat au tăbărît însă marii creditorii – bănci, EBU, UEFA etc. –, cărora nu prea aveam cum să le potolesc nervozitatea, după ce au tot fost duși cu zăhărelul.

În presă se scria și despre riscul netrans­misiei unor competiții sportive, campionate euro­pene, Olimpiadă…
Așa este. Aterizasem și în miezul unui scandal, e vorba de contractul TVR-Dolce, asupra căruia planau legitime suspiciuni (negocieri între rubedenii, condiții dezavantajoase și alte prevederi umilitoare pentru TVR, printre care și transmisia doar în reluare a unor meciuri ale Campionatului European de Fotbal din Polonia și Ucraina etc.). Imaginea TVR era la pămînt: contracte oneroase; dubii ridicate de un serviciu public de televiziune încasator de taxă națională și – singurul! – subvenționat de la buget pentru costurile releelor; pierderi cumulate (sursa – PD-G Claudiu Săftoiu), pînă în august anul trecut, de 145.618.779,33 de euro, la care trebuie adăugate și datoriile rezultînd din contracte de milioane de euro ieșite între timp la iveală; rețeta „Culcer“ în plan editorial, cu un partizanat politic ținut pe bani grei etc. M-au șocat, așadar, în TVR contrastele foarte puternice între zonele întunecate, cu urmele încă proaspete ale unui prăpăd al banului public și, restul, adică o lume nici mai bună, nici mai rea ca prin alte părți, ba chiar sugerînd, în general, o normalitate de bun-gust.

Ştiți povestea cu „greaua moștenire“ la care poate că puseseră umărul și unii dintre colaboratorii adoptați de dumneavoastră. Nu era riscant să mergeți pe mîna unei echipe care servise fosta administrație?
Viteza evenimentelor de la vîrful TVR era foarte mare, acționai, pur și simplu, sfătuit de alții sau urmîndu-ți instinctele și flerul. Era o centrifugă infernală care, dacă te codeai prea mult, te azvîrlea de nu te vedeai. Dădeai peste atîtea hemoragii încît nici nu mai știai unde să pui garoul. Presiunea timpului era enormă și cred că asta m-a determinat, în primul rînd, să nu mă complic cu analize și soluții cronofage. Alcătuirea echipei rămîne, pînă la urmă, o opțiune managerială, iar eu am ales o strategie ce miza pe anumite efecte în plan psihologic și comportamental. Primele persoane care mi-au făcut, mă înțelegeți, vizite de curtoazie aveau niște referințe destul de deprimante. Le-am ascultat, le-am pus întrebări și, după o zi-două, le-am invitat să lucrăm împreună. Reacția unanimă a fost de perplexitate pentru că, atunci cînd apare un șef, prima temere a angajaților ce formaseră „top managementul“ anterior e că acesta îi va pune pe bară. Or, eu am optat pentru o echipă alcătuită din profesioniști din interiorul TVR, cu care aveam să colaborez impecabil. Păstrîndu-i în preajma unei timone ce le conserva statutul instituțional, mi s-au devotat trup și suflet, și mașinăria TVR a intrat repede într-o nouă mișcare de rotație.

Cum ați descurcat atîtea ițe încîlcite?
Aveam mai întîi de reparat, de cîrpit, de netezit imaginea TVR. Nu se mai putea înainta pe după perdele, fără angajarea unui punct de vedere clarificator și fără măcar niște schițe de soluții. Bănuiesc că acea parte obscură din TVR a făcut ca, timp de două zile, contractul cu Romtelecom-Dolce să nu fi fost de găsit. Era o bîlbîială cvasicolectivă, predecesorul meu la conducerea TVR își amintea ca prin vis că parcă avea o copie a contractului la el acasă, în fine, totul mirosea a ceva necurat.

Cum putea să dispară un contract de milioane de euro?
Se volatilizase. Am strîns cîțiva angajați ce gravitaseră în jurul fostului PD-G și le-am spus că ziua următoare voi susține o conferință de presă: fie cu contractul pe masă, fie anunțînd presa că am sesizat Parchetul în legătură cu dispariția lui. Contractul a apărut în vreo două ceasuri.

Și unde fusese pînă atunci?
Nu mai era treaba mea. Contractul apăruse și punct. Domnule Șimonca, TVR este o instituție pentru oameni cu nervi foarte tari. Singura soluție de a găsi o cărare cît mai dreaptă și sigură prin babilonia aceea era să-ți menții calmul, să simplifici totul la maximum și să ai conștiința curată. Altfel ești curățat pînă la ultimul oscior. Am chemat un consilier pe care îl cunoșteam încă de pe vremea PAC-ului și l-am rugat să-mi găsească o chichiță de care să mă agăț pentru rezilierea contractului cu Dolce. A revenit peste cîteva ceasuri și mi-a spus că a găsit soluția: cei de la Romtelecom-Dolce depășiseră un termen de plată și se putea invoca o excepție de neexecutare a Acor­dului-Cadru. Convocată oarecum în orb la ora 18, cu o tematică al cărei conținut l-am cunoscut eu însumi cu doar vreo oră mai devreme, presa a aflat că TVR suspendă contractul convenit cu Romtelecom-Dolce şi că toate meciurile de la Campionatul European de Fotbal vor fi transmise live și numai pe canalele serviciului public de televiziune.

A fost un mare entuziasm atunci, îmi amintesc momentul.
Emoția a fost extraordinară, dar ceea ce m-a interesat, înainte de toate, a fost beneficiul de imagine pentru TVR. Un contract nebulos începea să se limpezească, televiziunea publică începea să fie credibilă printr-un gest transparent și radical. În aceeași conferință de presă, i-am apărat pe colegii mei din TVR, am afirmat că își fac treaba cum se pricep mai bine, iar unii dintre ei sînt „meseriași“ cum nu găsești prin alte televiziuni, că au familii, copii, că este injustă demonizarea întregii instituții pentru tarele trecutului etc. Nu vă mai spun ce stare bună a produs acest mesaj în TVR.
„Mie mi-ar fi frică“, mi-a spus Nicolae Manolescu
Nu vă era frică de jocurile periculoase în care intrați, un filolog, un critic literar, un jurnalist cunoscut, care să se arunce în astfel litigii, nu era cam mult?
Sper să nu se supere pe mine Nicolae Manolescu dacă voi face publică o discuție confidențială. L-am întrebat ce mă sfătuiește: să accept sau nu invitația de a prelua frîiele TVR? După cîteva secunde de pauză, Manolescu a început să rîdă și mi-a spus: „De exemplu – mie mi-ar fi frică!“. Lucrasem însă aproape 15 ani la Europa Liberă, deci într-un mare trust media occidental a cărui arhitectură instituțională o cunoșteam ca în palmă, cu raporturi foarte simplificate între diversele sale ierarhii, cu o legislație discretă, dar nemaipomenit de severă cu cei care călcau strîmb, cu norme deontologice ce încăpeau pe o coală A4, cu presiunea disponibilizărilor ce aveau să însemne reduceri progresive de personal și, finalmente, cu dizolvarea, în tranșe, a tuturor departamentelor ce emiteau către fostele țări comuniste, cu excepția celor aflate în sfera de influență a Moscovei. Am fost apoi un an și jumătate directorul general al Mu­zeului Național al Literaturii Române, acolo deprinsesem cum se simulează un buget, cum trebuie să te bați pentru fiecare filă, ce înseamnă o rectificare, ce maleabilitate incumbă raportul cu ordonatorul principal de credite ș.a.m.d. Pe scurt, frică nu mi-a fost.

În înfruntarea cu Romtelecom-Dolce aveați în față un colos, cu procese grele la activ, cu „jocuri“ cîștigate pe mize mari. Mă întreb dacă lovitura aceea n-a fost, totuși, prea pripită. Dacă povestea se încheia prost pentru TVR?
În litigiul cu Romtelecom-Dolce accept că am riscat, numai că nu-ți trebuia o mare competență juridică pentru a înțelege o speță foarte judicios definită în art. 2 („Penalități pentru neplata la termen“) din Acordul-Cadru. Decizia s-a copt într-un cerc foarte restrîns și a fost fulgerătoare pentru că trebuia să reducem cît mai mult plaja expunerii la o replică elaborată a partenerilor noștri contractuali. Au contat temeiul legal solid și, nu în ultimul rînd, convingerea mea că reprezentanții Romtelecom-Dolce vor reveni la masa negocierilor.

Și au revenit?
A doua zi, dis-de-dimineață. Cei de la Romtelecom-Dolce au apărut cu o echipă impresionantă care a ocupat aproape toate locurile de la masă, în admirația juriștilor TVR care s-au înghesuit pe o băncuță. Unul dintre ei mi-a șoptit la ureche: „Au 57 de avocați, numai nemți și greci!“. Au și apărut, vorbind între ei, ieșind din sală, dînd telefoane. Nu mai intru în detalii. După vreo trei ceasuri de discuții civilizate, dar sterile, după ce mi-am dat seama că nu-i puteam trezi pe ai mei din extazul în fața armatei de omologi nemți și greci aflați, totuși!, de cealaltă parte a baricadei, am făcut o propunere de bun-simț: toate meciurile rămîn live pe canalele TVR, le permitem (neexistînd nici o suprapunere de audiență) și celor de la Romtelecom-Dolce să procedeze la fel, dar cu condiția ca în prima zi lucrătoare să verse în conturile TVR o sumă scadentă de 550.000 de euro (mană cerească în condițiile crizei acute de Cash Flow din TVR!). După alte cîteva ore, Romtelecom-Dol­ce a acceptat integral propunerea. Rene­gociat, după ce dispăruse, contractul a fost scos la lumină. Am înlocuit echipa precedentă de negociatori ai restului contractului cu persoane de o moralitate neîndoielnică. Ba am și adus în conturile secătuite ale TVR peste o jumătate de milion de euro.
Disponibilul de carburanţi era aproape de zero
Dacă tot v-ați descurcat de minune în situații atît de complicate, de ce ați refuzat să fiți preşedinte director-general al TVR?
Propunerea inițială a fost aceea enunțată de dvs. Avea să fie acceptată, cu amabilitate, contraoferta mea pentru poziția de director general (interimar, cu un mandat de 6 luni). Argumentul era că nu-mi doream să lucrez cu un Consiliu de Administrație numit politic. „Dorința mea este de depolitizare a TVR“, declara copreședintele USL Victor Ponta, în 12 iunie 2012, deci cu o zi înainte de votarea mea de către Parlament ca director general (interimar). În același spirit a decurs și discuția cu celălalt copreședinte al Uniunii, dl Antonescu. Cu acest gînd am intrat pe ușa TVR: să pregătesc instituția pentru perspectiva apropiată a depolitizării, pe fondul unei reduceri graduale a cheltuielilor, inclusiv prin reduceri de personal. Situația financiară paroxistică din TVR conducea la situații jenante și aș putea să men­ționez că, pentru „acoperirea“ unui eveniment mediatic important, am fost constrîns să trimit la fața locului o echipă cu mașina mea de serviciu. Disponibilul de carburanți ajunsese aproape de zero. Premierul Ponta a reacționat extrem de prompt la mesajul meu privind criza financiară dramatică din TVR, care îndrepta, în cele din urmă, spre paralizie un serviciu public de interes național. Au fost acceptată promovarea și, ulterior, votarea unei Hotărîri de Guvern prin care, pe perioada maximă admisă de lege (6 luni), ANAF nu mai putea interveni asupra conturilor TVR. Ce vreau să spun? Că restructurarea televiziunii publice intrase într-o etapă nu doar inevitabilă, ci și imperativă de reorganizare de la temelie. Nu se putea altfel.

De ce n-a început sub mandatul dvs. acest proces?
Pentru că mandatul avea să se încheie, prin acceptarea solicitării mele, mai devreme decît fusese proiectat. Reușisem doar să amîn achitarea unor plăți de sute de mii de euro. Am aflat, și aici îmi recunosc o lacună de informare, că limita plafonului de plăți admisă unui director general era destul de joasă. Cînd am preluat acest post, n-aveam de unde să știu, caz după caz, ce plăți scadente are TVR, la ce cuantum se ridică, cînd trebuie onorate etc. Un Consiliu de Administrație putea să ridice altitudinea plafonului, numai că nu exista un CA. Puteam lăsa lucrurile să evolueze de la sine, dar tot se ajungea la un blocaj. Mă temeam să nu scap Parlamentul în vacanță și atunci consecințele acestui blocaj ar fi putut fi foarte rele. Am socotit că pasul înapoi era singura ipostază prin care puteam dovedi fairplay față de o instituție căreia nu doream să-i aduc, din cauza unei legislații prohibitive, complicații inutile. Am declinat, cu destulă jenă, o nouă ofertă, de astădată cu mine flancat de un Consiliu de Administrație care, inițial, era compus numai din tehnocrați, dar, cîteva ore mai tîrziu, avea să fie alcătuit din personalități cu suport politic, majoritatea cu o complexă activitate în CA-uri precedente. Se produsese schimbarea de perspectivă, așa că m-am dat la o parte.
Domnul Săftoiu a înmormîntat, cu acte în regulă, TVR Cultural
Ați rămas în TVR ca redactor-șef al departamentului „Literatură. Arte“. Alte probleme și aici?
Răspunsul la această întrebare este debusolant de sărăcăcios. Departamentul a fost foarte „harnic“ prin numărul apreciabil de redifuzări ale unor emisiuni vechi. A existat un puseu creativ al managementului care, spre sfîrșitul lui august, sub semnătura PD-G Claudiu Săftoiu, cerea tuturor redacțiilor propuneri de emisiuni în premieră după o rețetă legitimată de traumele financiare din TVR: era vorba de emisiuni care, sub un ambalaj cît mai atrăgător, să recupereze materiale din arhiva televiziunii publice. Aveam pe birou zeci de proiecte de emisiuni noi discutate în detaliu cu colegii mei de redacție. Puteau fi emisiuni excelente realizate de colegi cu har, talentați și foarte originali, cărora nu aveam argumente să le explic de ce nu li se permite să-și ducă programele la bun sfîrșit și să iasă cu ele pe post. Ne-a fost, deci, foarte ușor să remodelăm cîteva din aceste programe ținînd, desigur, cont de cerința conducerii. Ne-am reunit toți redactorii-șefi, și directorul Direcției Programe a acceptat ca patru din cele cinci proiecte de emisiuni avansate de redacția „Literatură. Arte“ să aștepte doar semnalul pentru a intra în producție. Nu s-a întîmplat însă nimic. Au îmbătrînit și grilele de atîta așteptare.

Se putea evita închiderea TVR Cultural?
Cu siguranță. Nu am un tablou întreg al tuturor actorilor care ar fi putut fi implicați în această decizie. Am aflat, în schimb, că a provocat multă amărăciune în toate mediile unde am căutat o explicație. Înclin să cred că va fi fost un impuls de moment, lesne rectificabil, pe care PD-G Claudiu Săftoiu l-a transformat într-o misiune de cruciat. Dl Săftoiu declara, într-un interviu pentru Mediafax din 11 august 2012, adică imediat după votarea închiderii TVR Cultural: „TVR Cultural este o efigie pur și simplu a Televiziunii Române [...] care a bucurat o nișă selectă, pretențioasă și valoroasă a telespectatorului român“. Mi-e peste mînă să asociez aceste monumentale elogii cu zbaterea aceluiași PD-G pentru a pune cruce TVR Cultural. Întrebat, în 5 octombrie 2012, în emisiunea Vorbe grele de la Antena 3 de ce a desfi­ințat TVR Cultural, dl Săftoiu a debordat de sinceritate: „Pentru că trebuia desființat“. Claudiu Săftoiu a plusat atunci cu o cifră elucubrantă, invocînd pretinse costuri de 650.000 de euro pe lună pentru TVR Cultural! Nu-mi vine să cred că un PD-G atît de informat ca dl Săftoiu nu aflase că, potrivit estimărilor maximale pentru lunile cu grilă completă, costurile totale pentru TVR Cultural nu puteau depăși circa 250.000 de euro pe lună. PD-G al TVR s-a bătut pînă în pînzele albe pentru ca TVR Cultural să nu mai rămînă nici măcar conectat la aparate, în așteptarea, poate, a ieșirii din coma indusă. A mers pînă acolo încît a încălcat o decizie de CA și a executat niște acrobații birocratice, reușind să depună la CNA cererea de prelungire a licenței TVR Cultural, ghinion, la o zi după expirarea termenului-limită. Altfel spus, a înmormîntat, cu acte în regulă, TV Cultural.
Jubilaţia cinică
Ce părere aveți despre procesul de selec­ție din TVR, cum ați fi procedat în locul conducerii TVR?
Nu vreau să fac prea multe comentarii despre un proces în conceperea și organizarea căruia nu am fost implicat. Sînt publice foarte multe plîngeri și ne putem aștepta ca, spre sfîr­șitul anului, să înceapă să curgă sentințele definitive în numeroasele contestări în instanță ale acestei restructurări de personal. Abia atunci va putea fi apreciat în termeni mai apăsați succesul sau eșecul acestui „concurs“. În opinia mea, s-au pierdut inexplicabil vreo trei luni. Prin primăvara lui 2012, fosta administrație din TVR achitase o factură piperată unei firme de consultanță străine specializate în restructurarea de personal în mari companii. Se proiecta, într-un dosar de vreo 40 de pagini, o schemă de restructurare, în trei trepte, la care aș fi subscris fără reținere, mai ales că putea fi demarată imediat, încă din iulie-august. O primă etapă prevedea restrîngeri aproape naturale de personal (încurajarea, în anumite condiții, a disponibilizărilor la cerere, renunțarea la majoritatea colaborărilor cu persoane aflate la pensie, reducerea drastică a contractelor pe drepturi de autor etc.), dar și cu reduceri salariale începînd de la 2% pînă spre 10%. Efectul, dacă nu mă înșală memoria, ar fi însemnat o restructurare cu aproximativ 300 de persoane pînă spre sfîrșitul lui noiembrie, plus o economie de circa 3 milioane de euro. Urmau celelalte etape, într-un proces dacă nu mai „soft“, totuși ceva mai mai logic, mai predictibil în desfășurarea sa. Poate că s-ar fi putut ajunge la aceleași rezultate și printr-o procedură prin care managementul să nu dea impresia neplăcută că asociază eliminarea unor angajați din organigrama TVR cu un act de bravură barbară. Nu restructurarea în sine, ci altceva a supărat lumea din TVR: dacă tot i se dădeau vești proaste, măcar să nu se simtă în spatele acestora o jubilație cinică. Dl Săftoiu a recunoscut, net: „Îmi asum această responsabilitate de a tăia în carne vie“ (Mediafax, 11 august 2012). Intervenția s-a produs, satîrul a tăiat în carne vie, deși mă gîndesc că apelul la bisturiu ar fi dus la o chirurgie la fel de eficace și, în mod cert, mai civilizată.
Claudiu Lucaci a reușit să transforme jurnalele TVR în furnizoare de non-știri
Ați participat, după cîte știu, la procesul de selecție…
Așa am considerat de cuviință. De Europa Liberă m-am despărțit cînd eu am decis că a sosit vremea să plec. Tot așa și în TVR, m-am supus unor testări, le-am trecut cu brio, am primit o notă măricică și am părăsit instituția printr-o decizie strict personală, atunci cînd s-a ivit prima oportunitate interesantă.

Vorbiți de Europa Liberă, unde ați fost jurnalist mulți ani. Ce părere aveți despre conținutul jurnalelor de la TVR?
Nu văd cum aș putea avea decît o părere proastă. Plasarea și menținerea lui Claudiu Lucaci în fruntea celui mai sensibil departament din TVR rămîne pentru mine o chestiune nespus de ciudată. Domnul Lucaci nu are anvergura unui jurnalist care să impună prin performanțele sale anterioare în interiorul breslei. Vorbesc, așadar, strict de un nivel acceptabil de competență care să justifice calificarea pentru o funcție cu asemenea greutate. Purtător de cuvînt, consul, director de comunicare în Ministerul Tineretului și Sportului condus de doamna Monica Iacob Ridzi (excelentul jurnalist Cătălin Tolontan știe mai multe!), deținător de blog unde se întrece în postări frivoluțe în stil Dănileț, Claudiu Lucaci a reușit să transforme jurnalele TVR în furnizoare de non-știri. Mi-ați putea aminti ultimul scoop al știrilor TVR? Dar ultimul smoking gun? Ceea ce se vede cu ochiul liber sînt jurnale anodine, cenușii, plicticoase, cu știri parcă predestinate unui dezinteres general. La mare căutare sînt calamitățile naturale, fluctuațiile de prețuri, starea monedei naționale, ritualuri pe glob, știri internaționale de măruntă rezonanță, mici mondenități și – fuguța la buletinul meteo! Această golire de substanță a știrilor din TVR e camuflată sub drapelul imparțialității. Politica editorială din TVR a fost constant și justificat acuzată de balansări partizane. Situația de acum e fără precedent: lovește necruțător partizanatul nimicului agresiv! Dl Lucaci mărturisea recent, cu referire la TVR, că „un serviciu public poate deservi pe oricine“. Apreci­ind acest exercițiu de sinceritate, îl invit pe dl Lu­caci să caute care este prima definiție de dicționar a verbului „a deservi“.

Cum se reflectă acest straniu „partizanat“ în audiența jurnalelor de știri din TVR?
Vă rog doar să priviți aceste grafice. Sînt indicatorii de audiență ai „Telejurnalului“ de pe TVR 1 (19,59 – 20,47) vs emisiunile informative similare de pe alte posturi generaliste: „Observatorul“ Antenei 1 (18,58 – 19,48) și „Șirile“ Pro TV (18,58 – 19,52). De pildă, de curînd, în 26 februarie. „Telejurnalul“: Rating – 2,1 , Share – 3,8 , Reach – 7,9. „Observatorul“: Rating – 8,2 , Share – 16,4 , Reach – 19,6. „Știrile“ Pro TV: Rating – 12,5 , Share – 24,7 , Reach – 23,3. Priviți la audiențele „Orei de știri“ (22.00 – 22.43) de pe TVR 2, în aceeași zi: 0,4 , 0,7 , 2,7 , adică sub toți indicatorii de audiență ai „Focusului“ (17,59 – 18,56) de pe Prima TV! Indicatorii de audiență, tot în 26 februarie, ai „Telejurnalului” vs intervalul orar similar la posturile concurente arată TVR pe o stafidită poziție a cincea, după Pro TV, Antena 1, Antena 3 și Prima TV. Putem analiza și alte zile, situația e aceeași sau mai proastă. Cunosc mulți știriști de valoare din TVR. Le protejez identitatea ca să nu fie ținta vreunor hărțuieli administrative după apariția acestui interviu. Sînt exasperați că li se impune să se cantoneze în acest registru de uniformizare a știrilor trase după același calapod. Invocata normalizare a TVR include nu doar eliminarea unor angajați din schema de personal, ci și niscai venituri. Or, cu audiențe ca acestea…

Ce se întîmpla dacă ați mai fi rămas în TVR?
Oricum nu mai puteam rămîne. Domnul Săftoiu a ținut să comită față de mine o ultimă impolitețe. Experiența în presă și, era să uit, validarea ei prin nota bună obținută în procesul de selecție mă calificau, după opinia mea, pentru un post de coordonare prin sectorul middle management-ului televiziunii publice. Nu aspiram la altceva. Ei bine, într-un gest simbolic, domnul Săftoiu m-a expediat pe TVR 1, jurnalist senior în Departamentul Divertisment. Mai era puțin și deveneam expert în Nae Lăzărescu și Vasile Muraru.

Să înțeleg că ați comunicat dificil cu domnul Săftoiu?
Vă rog să înțelegeți că n-am comunicat deloc. Prin iulie mă tot îndemna să plec din TVR, că urmează vremuri grele, tensiuni, că mai bine să nu asist la așa ceva. Mă menaja. Eu mă legasem de această instituție, așa că am hotărît să rămîn, pe un post întîmplător vacant, în acea redacție de „Literatură. Arte“. Pe cale de consecință m-a exilat în turnul televiziunii, ca pe un fost aliat căzut în dizgrație. Nu mi-a cerut niciodată sfatul, am fost păstrat ca o piesă de inventar. În opt luni de zile ne-am vorbit de două ori, preț de patru-cinci minute. Nu-i reproșez nimic domnului Săftoiu, fiecare cu ale sale. Nu am comentat decît după ce am plecat din TVR starea instituției și, în subsidiar, relațiile dintre noi. Să nu omit că am avut, în iulie, un Gentlemen’s Agreement privind prezența mea în emisiunile de dezbateri din TVR. Domnul Săftoiu avea să se răzgîndească repede.

Cum ați defini, pe scurt, prestația domnului Săftoiu în fruntea TVR?
Evit să mă pronunț. În plan personal, dl Săf­toiu m-a surprins prin nombrilism și o anume mărginire culturală.
La umbra taxei TV n-ar trebui să cadă doar pere mălăiețe
Vă pare bine sau rău că ați părăsit TVR?
Am un sentiment difuz. Mi-e drag de mulți din oamenii din această foarte specială instituție, de unde am plecat pentru că nu mai puteam rămîne. Mă apasă însă și compasiunea. Am imaginea unei TVR care se scufundă. Diletantismul de la vîrful manageriatului, circumspecția publică iscată de pretinse învîrteli dubioase, unanimitatea CA în respingerea unor solicitări insistente ale PD-G, lipsa unei strategii editoriale care să emane competență și omogenitate, totul mă face să privesc în urmă cu tristețe și neliniște. Ceva, mai exact altceva trebuie făcut. De urgență. Alte viitoare valuri de disponibilizări ar putea aduce doar suferințe inutile. Datoriile acumulate de vreo zece ani încoace sînt prea împovărătoare și nu se va scăpa de ele nici dacă s-ar ajunge ca realizatorii știrilor să fie jandarmii de la poartă, desigur, sub comanda domnului Săftoiu. O recesiune extinsă va avea și un revers primejdios: născute cu malformațiile provocate de austeritatea acută, programele vor arăta chinuite, fără lipici la telespectator, ca o haină second hand, ieftină, dar cu care ți-e cam jenă să ieși în lumea bună. Consider inechitabil ca înglodarea TVR în datorii să se răsfrîngă dramatic, pe o durată – și aceea – ideală de șase-șapte ani, asupra calității și competitivității emisiunilor. S-ar intra într-un cerc vicios: costuri reduse, programe obosite, dar cum rezolvăm atunci ches­tiunea morală a taxei TV? La umbra taxei TV n-ar trebui să cadă doar pere mălăiețe. Nu cred că alternativa rațională este un salt de la risipa financiară la strînsul curelei pînă îți sar ochii din cap. TVR are de apărat un prestigiu care nu se poate bizui la nesfîrșit pe refresh-uri date emisiunilor din arhivă. Mediocritatea sau chiar incompetența par foarte rezistente la schimbare, iar unele departamente consumă bani și resurse umane pentru a satisface filozofia editorială a cîtorva novici înfumurați. Nu trasmit mesaje codate, îngrijorările mele nu au un destinatar anume. Cineva, undeva, trebuie să privească, după părerea mea, dintr-un alt unghi soarta TVR, astfel încît să nu ne lamentăm peste cîțiva ani că nu s-a făcut ceea ce, de fapt, se putea face în prezent sau într-un viitor cît mai apropiat. Unicul unghi acceptat și liniștitor pare să fie tăiatul în carne vie al domnului Săftoiu, care aduce, indiscutabil, eficiență economică pe termen scurt. Neînsoțită însă de alte măsuri, tratată ca un modus vivendi, fără un orizont al următorilor pași, operațiunea condusă de Claudiu Săftoiu va crea doar niște mîini din ce în ce mai îndemînatice pentru ceea ce minunatul lexic al tranziției definește prin abatorizare.


------------------------------

O mai fi vreun loc in Romania unde nu se fura ca in codru, indiferent ca-i ziua in amiaza mare sau noaptea fara luna?