Nicolae breban: Corifeii din GDS

No_301, originally uploaded by SUN AND CAVE.

Elita, dacă vrea să devină din nou activă şi eficientă, va trebui să se regăsească. Şi nu e uşor, deoarece nu e suficient ca ea să lupte încă o dată pentru a deveni vizibilă şi prezentă în noianul zgomotos al vieţii publice de azi, dar şi să se delimiteze de o aparentă elită ce-şi are centrul şi corifeii mai ales în jurul cunoscutului GDS, al revistei 22 şi Editurii Humanitas, grup puternic de influenţă de vreo două decenii, care, sub faldurile culturii, ale ideilor sociologice şi politice, au intrat în aventura puterii.

Orice forţă creatoare disturbă regulile acceptate

Care sunt şi unde au dispărut adevăratele, realele elite româneşti?

Cum de ele au fost mai vizibile sub comunişti, cu precădere după acel an fast '64 când au fost eliberaţi toţi deţinuţii politici şi când, în jurul generaţiei '60 s-au adunat într-o splendidă şi unică complicitate – de parcă ar fi sunat, undeva în munţii României un gong al Timpului creaţiei şi re-găsirii de Sine! – nu numai câteva promoţii biologice, unii dintre ei de curând sloboziţi din beciurile staliniste, dar aproape întreaga suflare intelectuală, creând acea scurtă epocă de liberalizare sau semi-liberalizare în care s-au afirmat, mereu în luptă cu aparatul de partid şi cu cenzura, zeci şi zeci de scriitori, muzicieni, pictori, oameni de teatru, dar şi autori din ştiinţele umaniste, sociologi, psihologi, filosofi. Ultimii, e drept, ţinuţi mai strâns de cenzura ceauşistă, dar şi de invazia unor impostori oportunişti în domeniu care au ocupat nu puţine funcţii în Academie, ministerele de resort şi în institutele de cercetări.

Dictatura, cum o vedem din experienţa noastră naţională şi din altele asemănătoare petrecute în jurul nostru, ca şi din istorie, are darul de a reliefa, de a pune într-o evidenţă incontestabilă, anumite curente sau tendinţe de grup, personalităţi reale, mari, dar şi o anumită morală specifică, o deontologie, care, sub ultima dictatură la noi s-a practicat fără o literă scrisă, ci aşa cum se foloseşte un jargon sau altul de limbă încifrată în categoriile sociale persecutate sau minore, soldaţii, elevii sau hoţii: printr-o acceptare şi un tip de disciplină mutuală. Era o luptă pentru supravieţuire şi nu numai a noastră, a creatorilor din diverse arte şi ştiinţe, dar, ne-am dat curând seama, un început real de speranţă de care s-au apropiat, s-au lipit şi cu care au complicitat chiar şi zone largi sociale; cozile la piesele de teatru, la cărţile bune, la Ateneu sau în alte săli de concert şi spre uimirea occidentalilor care ne vizitau, tirajele nemaipomenite la volume de Faulkner sau Hegel, G. Călinescu sau Marin Preda, volumele de poezie ale unui Nichita Stănescu, Sorescu, Blandiana şi alţi câţiva, de zeci de mii ce se epuizau iute, tot atâtea semne nu numai ale rezistenţei prin cultură, ironizată de mulţi, dar un început larg de speranţă a multora! A unor generaţii întregi!

Când unii domni, chiar şi din rândul nostru, uită de acei ani glorioşi, fără exagerare, uitând de propriile lor lupte, suferinţe, renunţări, succese, se aliniază azi în corul celor care strigă că tot ce s-a făcut bine a fost cu voie de la poliţie!, jena mea faţă de aceştia, chiar dacă îmi sunt buni prieteni de-o viaţă, nu are margini! E un fel diletant, nociv şi părtinitor de a interpreta o epocă de strălucire a spiritului românesc, de a calomnia şi înjosi viaţa multor rare personalităţi care au crezut şi au produs la un nivel înalt creator, luptând cu adevărat, dur, renunţând la multe şi înghiţind multe, pentru a face ca, în sfârşit, peste arcul a două decenii de stalinism duşmănos şi extrem obscurantist să putem din nou vorbi despre şi publica operele şi numele fondatorilor artei, ştiinţei şi literelor româneşti, clasice şi moderne, cei care au creat statul şi cultura noastră, interzise şi murdărite de stalinişti. Apoi, publicând literatură bună, cu ajutorul unei splendide falange de critici şi istorici literari, pentru a evidenţia impostura şi falsitatea atâtor şi atâtor texte din aşa-zisa literatura nouă ce inundau spiritele şi manualele şcolare, dar şi pentru a arăta că geniul acestui popor nu s-a stins şi nu poate fi înăbuşit de nici un fel de ocupaţie străină sau ideologică. Şi, poate în primul rând (deşi nu am avut cu toţii, creatorii acelor ani, luciditatea acestui ideal sau a acestei reale şi profunde, esenţiale necesităţi) pentru re-deşteptarea speranţei, a vieţii în rândul a sute şi sute de mii de cetăţeni, de diferite vârste şi profesiuni; care au curs spre noi, atunci şi spre cărţile, piesele de teatru, spre muzica unor compoziori ca Niculescu, Olah, sau Aurel Stroe, pictori precum Baba, Ciucurencu, Ion Gheorghiu, Henri Mavrodin, Vladimir Zamfirescu, sculptori precum Gh. Anghel, George Apostu, Vasile Gorduz, Paul Vasilescu şi alţii, nemaivorbind de marii noştri actori care umpleau până la refuz sălile friguroase ale teatrelor, unde, printre replici şi gesturi în aparenţă nevinovate, se strecurau tot atâtea aluzii şi îndemnuri la a ridiculiza şi neutraliza efectiv toate îndemnurile şi indicaţiile care răsunau zgomotos, asurzitor, afară, în aerul social ocupat de spirite joase, duşmane istoriei şi valorilor noastre.

Da, pe atunci exista elita românească şi, se pare, spre ironia infinită a timpului şi a istoriei, ea şi-a regăsit suflul şi forţa de a lupta, de a-şi afirma creaţiile tocmai într-o vreme a pierderii, destrămării şi confuziei ideatice şi sociale. A statului poliţist de tipul ruso-bolşevic, aşa-zis marxist-leninist. Aceeaşi elită s-a afirmat încă cu mult înainte, în noile Ţări româneşti, pe cale de a se uni şi chiar înainte de prima unire, acei boieri luminaţi şi scriitori de vârf ai Moldovei, Kogălniceanu, Negruzzi, Carp, Alecsandri şi Titu Maiorescu care au pregăit, împreună cu vârfurile sudice, cu I.C.Brătianu şi cu paşoptiştii luminaţi, tot în vremuri grele de criză, cu ajutorul Franţei de atunci, regăsirea Românilor din cele două provincii într-un singur stat ce-şi revendica aceeaşi origine, limbă şi cultură.

Dacă, într-unul din uzitatele interviuri de trotoar, l-ai întreba pe un conaţional de-al nostru, tânăr sau bătrân, care este elita de azi a României, ce credeţi că ni se va răspunde? Termenul de elită a fost decenii la rând, sub dictatură, ocolit, interzis şi defăimat. Azi, mişcările universitare americane, dar şi unele cercuri europene, de amprentă post-troţkistă, post-maoistă, post-marxistă, chiar şi post-modernă, ocolesc dacă nu afurisesc de-a dreptul acest termen, evident, în lumina corectitudinii politicii şi a noului marxism egalitarist, progresist şi raţional care nu admite faptul că valorile, cele de sorginte individuală, din zonele majore ale artei, ştiinţei şi literaturii, sunt produse de acei indivizi care nu numai că au o pregătire specială şi trăiesc în grupuri care, uneori, pot fi uşor identificate şi descrise, dar îşi creează şi un fel de reguli de comportament şi reacţie, dacă nu chiar şi un anumit tip de morală. Uneori, membrii acestei elite, mai ales când propun idei, programe sau texte ce contravin normelor acceptate, sunt respinşi sau uitaţi, marginalizaţi şi mor într-un anonimat perfect, fiind re-descoperiţi şi puşi în valoare de alte generaţii. Sunt creatorii unor valori de care societatea are nevoie şi e adevărat că geniul individual, oricât de original sau de mare, are nevoie de consens social, în antumitate sau postumitate pentru a fi recunoscut, acceptat şi propus ca normă a gândirii. Şi poate nu e lipsită de interes remarca noastră de mai sus că, mai ales, regimurile autoritare sau dictatoriale le pun în valoare, aceste nume şi energii excepţionale, aceste elite şi asta, poate, pentru că se tem, într-un fel, în primul rând de ele; le înţeleg valoarea şi necesitatea, dar mai înţeleg şi faptul că orice personalitate vie, umană, este una de tipul anarhist, dacă lărgim nepermis de mult această noţiune: în sensul că orice forţă creatoare disturbă regulile acceptate – ale unei profesiuni, clan, sau sistem. Şi până când conştiinţele, chiar şi cele mai deschise, dar şi opinia publică, se vor fi acomodat cu aceasta şi vor fi acceptaţi şi recunoscuţi, desigur în alt context şi cu alţi leaderi de opinie, ei, valoarea şi necesitatea ideilor şi concepţiilor lor, autorii şi creatorii noştri, unii dintre ei, vor suferi rigorile societăţii, uneori chiar şi ale puterii politice.

Elitele au dispărut din conştiinţa publică?

Enumerăm aceste banalităţi deoarece, deşi se scrie şi se vorbeşte mult despre soarta geniilor sau creatorilor din orice domeniu, destinul lor rămâne adesea misterios, ca şi reacţia contemporanilor. Pe unii ea îi ridică în slăvi, pe alţii îi exclude şi îi marginalizează, şi nu e vorba aici de o diferenţă de valoare, ci doar de una de mentalitate; care se strecoară uneori chiar şi în rândul elitei înseşi.

Nu e ciudat că azi, la două decenii şi mai bine de la revoluţie, elitele au dispărut din conştiinţa publică? Sau, mă rog, au fost înlocuite cu altele, evident şi grosolan false, din punctul de vedere al creaţiei culturale şi ştiinţifice, cum sunt talentaţii fotbalişti români care joacă în mari cluburi străine sau vedetele de televiziune. Sau politicienii, care apar mai des pe sticlă decât în sălile parlamentului şi se îngrijesc mai abitir de clientela lor politică decât de binele obştei. Odată cu autocraţia banului care domină cu o duritate rar văzută orice alt tip de criteriu, orice morală sau cutumă, oricât de prestigioase altădată, sunt date la o parte, dacă nu defăimată cu celebrul nostru humor sarcastic.Totul pare şi trebuie re-inventat încă o dată de cei prezenţi şi vii, trăim o epocă românească cu clare accente primitive, unde câştigă cel mai iute, mai lipsit de scrupule, asociat unui grup de inşi pe care îi desparte de sistemul mafiot ca atare doar lipsa de experienţă şi de anvergură. Nu există aproape la nici un politician din cei care au colindat pe la putere acel interes faţă de obşte, care le pare multora probabil ca o prejudecată ce ţine de istorie; sau ca un fel de slăbiciune de caracter a celor care nu se descurcă; el a dispărut total, deşi e mimat şi vociferat amplu în adunări publice sau televizate, aşa cum s-a evaporat şi ideea de naţiune sau respectul faţă de istoria românească şi faţă de cei care au creat-o. Unii universitari prestigioşi sau intelectuali de diverse formate profesionale încurajează, de altfel, în mod iresponsabil această cădere în golul prezentului social. Părerea noastră este că numai elita, adevărata elită a acestei ţări va salva încă o dată prezentul – confuz şi împovărat de rele şi păcate vechi şi noi. Elită înseamnă pe scurt creatori de valori de vârf în domeniile majore ale suprastructurii comunităţii de limbă, teritoriu, origini etc. De altfel, după Ceauşescu şi politica sa intensă de răsturnare şi destabilizare a tuturor straturilor sociale, aţâţând mereu un strat social contra altuia, cu precădere de jos în sus, atacarea şi destabilizarea fostelor sau acelor elite care tindeau să se structureze (cum fac şi unii gazetari de azi, care au în spate televiziunea şi ziare de tiraj!) marile şi clasicele pături sau clase sociale şi-au pierdut în întregime echilibrul, profilul şi conştiinţa de sine. Centrele urbane mari şi medii au fost înconjurate de centuri apăsătoare de blocuri, populate cu nou-veniţi de oriunde – perechea Ceauşescu a clădit iute, prost şi enorm! – repede absorbiţi nu numai de noile şi multiplele obiective industriale, dar şi de aparatul de stat, politic, coercitiv şi comercial. Toate centrele urbane ale României, unde clasa meseriaşilor, cea medie, şi elitele locale erau identificate şi care se recunoşteau, acceptându-şi prestigiul şi necesitatea, cu numele şi profesiunile lor, mai mult sau mai puţin liberale şi vechi, au fost sugrumate literalmente şi vânturate în cele două decenii de ceauşism. Noi, azi, după revoluţie continuăm să ne mişcăm în acest vacarm şi confuzie clară a prestigiilor şi autorităţii profesionale, suntem ca şi înecaţi şi cvasi-pierduţi în mijlocul sutelor şi sutelor de mii de inşi evacuaţi de pe la sate şi de pe coclaurile naţiunii, răspunzând politicii de industrializare intensă a ultimului dictator, care se prefăcea că are obiecţii la politica sovietică, dar urma ca un maniac, la decenii de la moartea lui Stalin, politica acestuia de industrializare forţată. Acest val sau aceste valuri ale populaţiei oploşite pe lângă marile obiective industriale şi petroliere, în jurul centrelor urbane, au fost ultimul sprijin al dictatorului şi al politicii sale autarhiste severe şi sălbatice, nu numai economice, dar şi politice, cu sloganurile pe care aparatul său le arunca în publicul înfometat şi înfrigurat: Ura contra străinilor, pentru un patriotism cu orice preţ! Şi, mai ales, ură şi dispreţ faţă de intelectuali, faţă de elite!

Acesta e valul, domnii mei, care a pătruns (ei înşişi sau odraselele şi clientela lor, azi), după '89, în structurile puterii – în parlamentul cu cele două camere ale sale, în guvernele care au fost tot atâtea trambuline de îmbogăţire lacomă şi neruşinată, deoarece, aproape în majoritatea cazurilor membrilor acestora, lipsea, o vedem azi cu claritate şi cu o indicibilă stupefacţie, vechea morală burgheză şi creştină, ca şi acel organ al binelui obştesc necesar esenţialmente puterii; precum şi vechea educaţie a familiilor aşezate, prestigioase şi mândre, de la oraşe, dar şi de la sate! De cultură ce să mai vorbim?!

Elita, dacă vrea să devină din nou activă şi eficientă, va trebui să se regăsească. Şi nu e uşor, deoarece nu e suficient ca ea să lupte încă o dată pentru a deveni vizibilă şi prezentă în noianul zgomotos al vieţii publice de azi, dar şi să se delimiteze de o aparentă elită ce-şi are centrul şi corifeii mai ales în jurul cunoscutului GDS, al revistei 22 şi Editurii Humanitas, grup puternic de influenţă de vreo două decenii, care, sub faldurile culturii, ale ideilor sociologice şi politice, au intrat în aventura puterii.

■ fragment din vol. "Aventurierii politicii româneşti. O istorie dramatică a prezentului", Editura Muzeului Literaturii Române





Comentarii



Camelian Propinatiu
Amuzant este că din reactiile prietenesti la pedefeurile mele Kitsch orbitor si geniu inaripat – Nobelul românului Cartarescu, respectiv Postromânismul, eventual si Luminarea Poporului, unele accesate pe Scribd, am constatat ca termenul Autoelita este uneori mai percutant decât eufemismul "aparenta elita".


ultor
Profesorul Claude Karnoouh “Grupul de Dialog Social este o gargara.“ “Pe scurt, toţi aceşti parveniţi care îşi cântă acum profesia de credinţă anticomunistă, servindu-şi stăpânii în calitate de lachei cu normă întreagă, joacă un rol capital în proiectul de amnezie naţională. Ei sunt la microfon pentru a face uitate originile părinţilor lor, altfel spus, pentru a ascunde nivelul social de unde au provenit ei şi felul în care au fost obţinute aceste transformări sub egida regimului comunist”


S E R B A N
Tot ce a produs natinea romana mai marsav se afla grupat in GDS. Nimic nu le seamana. Liota de inamici ai tarii si ai traditiilor. Sunt cei care lovesc in fata cu tricolor , Sabina Elena. Sunt cei care ne dispretuiesc traditiile , cantecele ,istoria, fiinta nationala. Culturnici fara opera , dar avizi de mariri. De vile, de saci cu bani , de viliegiaturi , de femei. Totul numai-si-numai pe banii nostrii . Toti cu aere obraznice. Se comporta de parca ar fi cel putin Goethe or Marquez. la un loc !! In realitate sunt niste cersetori pe sub gardurile marii culturi occidentale , unde ajung sa amusine tot pe banii poporului. Cu totii, niste praduitori ICR-isti .Cu totii niste Basisti samavolnici si libidinosi. Cu totii , prieteni ai spurcaciunii numita Monica-Beria-Macovei , denigratoarea de tara !! Fie ca de la romani sa aiba doar ocara si dispret . Cum merita toti neavenitii si toti escrocii !! // al dvs Serban

Colonialism intraEUropean The bank ‘rescue package’ designed todestroy the economy::: Today in Cyprus the government back stabbed itspeople by directly going into their bank accounts to take a percentageof their life earnings to pay for the toxic financial crisis stemmi

NICOSIA, Cyprus — When European finance chiefs explained their harsh terms for rescuing Cyprus this week, many blamed the tiny Mediterranean nation’s wayward banking practices for bringing ruin on itself.

But the path that led to Cyprus’s current crisis — big banks bereft of money, a government in disarray and citizens filled with angry despair — leads back, at least in part, to a fateful decision made 17 months ago by the same guardians of financial discipline that now demand that Cyprus shape up.

That decision, like the onerous bailout package for Cyprus announced early Monday, was sealed in Brussels in secretive emergency sessions in the dead of night in late October 2011. That was when the European Union, then struggling to contain a debt crisis in Greece, effectively planted a time bomb that would blow a big hole in Cyprus’s banking system — and set off a chain reaction of unintended and ever escalating ugly consequences.

“It was 3 o’clock in the morning,” recalled Kikis Kazamias, Cyprus’s finance minister at the time. “I was not happy. Nobody was happy, but what could we do?”

He was in Brussels as European leaders and the International Monetary Fund engineered a 50 percent write-down of Greek government bonds. This meant that those holding the bonds — notably the then-cash-rich banks of the Greek-speaking Republic of Cyprus — would lose at least half the money they thought they had. Eventual losses came close to 75 percent of the bonds’ face value.

The action had an anodyne name — private-sector involvement, or P.S.I. — and, it seemed at the time, a worthy goal: forcing private investors to share some of the burden of shoring up Greece’s crumbling finances. “We Europeans showed tonight that we reached the right conclusions,” Chancellor Angela Merkelof Germany announced at the time.

For Cypriot banks, particularly Laiki Bank, at the center of the current storm, however, these conclusions foretold a disaster: Altogether, they lost more than four billion euros, a huge amount in a country with a gross domestic product of just 18 billion euros. Laiki, also known as Cyprus Popular Bank, alone took a hit of 2.3 billion euros, according to its 2011 annual report.

What happened between the overnight session in 2011 and the one that ended early Monday morning is a study of how decisions made in closed conference rooms in Brussels — often in the middle of the night and invariably couched in impenetrable jargon — help explain why the so-called European project keeps getting blindsided by a cascade of crises.

“I cannot remember that European policy makers have seen anything coming throughout the euro crisis,” said Paul de Grauwe, a professor at the London School of Economics and a former adviser at the European Commission. “The general rule is that they do not see problems coming.”

Simon O’Connor, the spokesman for the union’s economic and monetary affairs commissioner, Olli Rehn, declined to comment on whether Mr. Rehn had taken a position on the possible impact of the Greek debt write-down on Cypriot banks.

As well as hitting Cyprus over its banks’ holdings of Greek bonds, the European Union also abruptly raised the amount of capital all European banks needed to hold in order to be considered solvent. This move, too, had good intentions — making sure that banks had a cushion to fall back on. But it helped drain confidence, the most important asset in banking.

“The bar suddenly got higher,” said Fiona Mullen, director of Sapienta Economics, a Nicosia-based consulting firm. “It was a sign of how the E.U. keeps moving the goal posts.”

Cyprus, she added, “created plenty of its own problems” and was not aided by the fact that the country’s last president, a communist who left office in February, and his central bank chief were barely on speaking terms. But decisions and perceptions formed more than 1,500 miles away in Brussels and Berlin “didn’t help and often hurt,” Ms. Mullen said.

Cyprus banks, bloated by billions of dollars from overseas, particularly from Russia, had many troubles other than Greek bonds, notably a host of unwise loans in Cyprus at the peak of a property bubble, now burst, and, critics say, to Greek companies with ties to Laiki’s former chairman, the Greek tycoon Andreas Vgenopoulos.

Mr. Kazamias, the finance minister at the time of the Greek bond write-down, said he had little idea of just how badly the move would hurt his country’s banks. “We worried but we never received any information that this was a red line” that should not be crossed, he said. The Cypriot government, he added, initially calculated that “we were in a position to cover the losses,” and it was only later, after depositors began to flee and the Cyprus economy stalled, that “we found out that this was impossible.”

But Charles H. Dallara, the lead representative for the banking industry who negotiated with European officials in 2011 in a bid to keep the losses imposed on Greek bonds as low as possible, said the writing was on the wall.

It was “very clear that the effect of the Greek deal on Cypriot banks would be severe,” said Mr. Dallara, the former managing director of the Institute of International Finance, the banks’ lobbying group. “But there were elections coming up, and the tendency in Brussels is to let these things drift. So nothing was done.”

Slashing the amount that Greece paid on its bonds was necessary at the time, he acknowledged, because it helped reduce a mountain of debt that could have pushed Greece from the euro. “But looking back, in reality there was no way to avoid the eventual adverse effect on Cypriot banks,” said Mr. Dallara, now the chairman of the Americas for Partners Group, a private markets firm.

Even before the Greek debt bombshell, Laiki Bank “was already in a bad way because of bad lending,” said Kikis Lazarides, a former chairman of the bank. But, he added, the write-down on Greek bonds “was more or less the killer blow.”

Like many Cypriots, Mr. Lazarides is angry that Europe’s richer countries, particularly Germany, largely dictate policy. “We have to change some things in Europe in the way decisions are taken,” he said.

After the Greek write-down, Cyprus compounded its problems by dithering on whether to seek a bailout from the European Union. At first, it appealed to Russia, which provided a 2.5 billion-euro loan in December 2011. But this money quickly ran out, and when Cyprus did finally go cap-in-hand to its European partners for a lifeline, it received a rude shock: Germany, already gearing up for an election this year, wanted not just budget cuts and other conventional austerity measures but a complete overhaul of Cyprus’s economic model, built around financial services for foreigners seeking ways to dodge taxes and, Berlin suspected, launder dirty money.

“They did not want the Cypriot model to exist as it did — they wanted Cyprus to stop being a financial center,” said Pambos Papageorgiou, a former central bank board member who is now a member of parliament and on its finance committee. “It was very brutal, like warfare.”  Mr. Papageorgiou complained that the European Union had shown “the opposite of solidarity” in its dealings with one of its weakest and most vulnerable members.

In the three years since Europe’s rolling debt crisis first exploded in Greece, governments and citizens in the hardest-hit nations have fumed that decisions made in Brussels pay little heed to their interests and are dictated instead by the economic concerns and election cycles of Germany. Whether in Athens, Dublin, Rome, Madrid or Nicosia, people increasingly ask whether the European Union serves their own aspirations or those of remote institutions dominated by others, particularly Germans.

Such questions have grown to a furious pitch in Cyprus, where terms set early Monday for a 10 billion-euro bailout will deepen an already painful recession and send unemployment — now at 15 percent — soaring. They require the dismantling of Laiki Bank, with the loss of around 2,500 jobs, and a significant reduction in the country’s role as an offshore financial center.

“We are looking at a very grim future for Cyprus,” said Michael Olympios, chairman of the Cyprus Investor Association, a lobbying group. “Even firm believers in European project like myself see now that it was a bad idea and that we should have at least stayed out of the euro.”

As jobs disappear and the economy contracts, Mr. Olympios said, faith in Europe will wither. “I used to be a believer. Not anymore.”



Iata si vocile americanilor de rand:




Lee NYC
Germany forced Cyprus to take the write down on Greek bonds. Cyprus participated in the bailout of Greece and other member countries and when they got into trouble because of those write downs they had conditions imposed on them that were tantamount to financial warfare and which will virtually guarantee the demise of their economy. According to the IMF, since 1970 there have been 147 bank bailouts recorded and in no other case were depositors expected to take a loss. Interesting, that.

Now in order to cater to their domestic audience pre-election, the Germans position themselves as the responsible grown-ups punishing their lazy, Southern European "partners" when they themselves played a major role in creating the mess.




Murphy's Law Vermont
"An ounce of prevention is worth a pound of cure"

Government permitted lax banking regulations are the cause of this crisis.

The EU should require that all banks offer accounts where the deposits will be invested safely in approved assets that can be fully guaranteed.

If depositors want higher returns, fine, but let them know the severe risks involved and that they are on their own.

Don't let banks masquerade as a hedge fund.

jbok
At a time when "AAA bonds" turn out to have been junk, mismarked by complicit ratings agencies--and a trust fund, SSI, is under attack--it won't be easy finding "safe, approved assets" other than cash. The crisis in trust of banking won't go away anytime soon, and the in the investment markets? Only if you're one of the swindlers; you can trust you won't go to jail.
And the ordinary people of the nations are being attacked in order, not to fix the corruption, not to end the problem, but just to let the corrupt system go on for a while longer. Big trouble ahead, guys. Batten down your hatches.
In reply to Murphy's Law

Vlad1959 Boston, MA
My sympathies are firmly on Germans' side. The crisis was caused not by Germans' diktat but by Greek profligacy and Cypriots' bad banking practices. They made their own mess and now they cry victim and assail Germany for refusing to close eyes to those misdeeds and just give them a blank check so they could happily continue as before.

Germany should bail out Greece and Cyprus for its (and Europe's!) own sake, but the bailout should come with significant strings - to force Greece and Cyprus stop their bad practices going forward.

It is not 'Europeans", it is careless Cypriot bankers. The bankers' common sense is to never to put too many eggs in one basket. They should not have been so heavily invested in Greek bonds.

Mani the parakeet Little India, Singapore
Not forgetting bad loans to Russian developers too.
In reply to Vlad1959

reminore ny
way things are going - the Germans will be selling NO luxury items and NO weapons systems to their former markets...we'll see how smug the German
'electorate' will be then...
In reply to Vlad1959

hadarmen NYC
Germany for a long time is the main contsructive force behind the EU, particularly Helmut Kohl must be remembered his tireless efforts to put EU in world wide known competitive union. French politicians must be remembered such as Giscard d'Estaing for their legislative contributions.

However Todays EU is in dire straits. I am not talking here why this crisis happened, I am talking here how this crisis handled.

Let's start first incompetent and non visionaries  Sarkozy, Berlusconi and Cameron. These three don't have any clue what was about 2010 European and 2008 US economic crisis. Ultimately they caused their own countries downturn and helped ultimate culprit, Angela Merkel.

Merkel single-handedly played down these crisis as if a single country or bank crisis, She never conceived or pretended that this is a global level crisis and problems about Euro structure could be fatal for the union.

We have been almost 5 year in this crisis, Merkel did nothing for fundamentals of the crisis.

This level of Betray can be plotted only in Stasi, we never know this will be a major issue here.

This is not about rescuing Greece or Cyprus, this about undoing what has been achieved in EU until now. Merkel meticulously executing her plan.

This was happened before under the incompetent eyes of French and British politicians, 1933-1939 in Germany. The result was devastation of Europe.

RH Schumann Bonn
Aren't we being just a bit paranoid here? Are you seriously accusing Merkel for deliberately ruining Europe? Who is to gain by it? Certainly not Germany. Please stop fighting WWII!
In reply to hadarmen 

BB NJ
Excellent reporting connecting the dots.

Laundered Greek & Russian money, uninsured and invested in worthless Greek bonds. Shockingly, German taxpayers don't want to pour money into this "financial center" to support future money laundering. The Cypriot economy seizes up as money flows out. Do the banks have any real assets?

What to expect:
* More interest in the natural gas fields.
* More stress on the Eurozone.
* More pain for Greeks.
* Russians can't find any value except maybe a port

This is all about the Greek part of Cyprus. What happens to the Turkish Cypriots?


Same comment goes for the USA. If you think the US government policy is not as "obscene" just look at how much we owe the Chinese.





Mathias Weitz Butzbach, Hessen, Germany

Why don't they just leave the euro, nobody forces them to stay in.
To me this sound more like a spoiled brat.

The cypriots veiled their financial sector until the german intelligence service digged into it in autumn 2012. They can't blame the EU or Berlin in purposely destroying their economic modell - we just didn't knew what was realy going on there.

And they are angry that they just get a 10 billion € help. Makes me wonder how much help they would get, if they weren't in the EU. Russia already declined any help, why aren't they cypriots angry at them ?

And all this blaming Germany for what is happening in other countries is so pubertal, they show up when everything is already on fire, expecting a solution that causes no pain - and of course they want to keep their generous life-style and their political coteries.
Germany has no voice in domestic politics, but we are often aware of things, which go totally wrong or hard to sell in Germany. For example our retirement age is 67 which is much higher than in most other countries, and we do blame early retirement for a runaway government deficit. Also liberalized transportation, Greece still refuses to allow competition, but closed business and high transportation expenses are a major reason why Greek companies can't compete in a global market.

Cyprus was in dire straits long before the EU stepped in, but denial and lack of self-awareness is one thing they never seem to run out of.

PQuincyCalifornia
Mr. Weisz, German banks (esp. the Landesbanken) were among the most irresponsible players bringing economic crisis to the world: huge bailouts by central banks were required to prevent their collapse. Now that they have been saved, they are out seeking to resume their games. If you think Ms. Merkel is out protecting the hard-working German Bürger, and not listening to Deutsche Banks and other German commercial banks' interest in eliminating a competitor, then you are naive.
In reply to Mathias Weitz

j. von hettlingen Switzerland

There have been widespread resentments towards Germany in Cyprus but there are also growing disenchantment in Germany as well.

A new political party has been founded there called "Alternative für Deutschland", Alternative for Germany, an openly anti-Euro party and comes from the centre right. They are sick and tired of bailing their unruly neighbors out. So, in light of the elections later this year, Merkel has to tighten her purse strings, making it even harder for others to borrow.

The Cypriot banks were victims of the Greek bailout, because it was private bondholders who had to take a "haircut". But Cypriot banks have fewer private bondholders than banks in other eurozone countries, so unfortunately ordinary savers are now the victims.

Andy Paris
Cypriots blaming the EU or Germany for the implosion of their financial industry and the anti-Euro party you describe are two peas in a pod as far as selfish delusion is concerned.
Germany built the EU in its own interests and has profited mightily from it, while blaming others for debt fueled profligacy it engineered to its own benefit
Cypriots like the Greeks before them followed along like lemmings hoping to arbitrage on the open market advantages of the EU, with unrealistic expectations of the downside and the willingness of its partners in crime (Germany not the least among them) to lend a hand when things inevitably went pear shaped.
Hubris all around I'd say...
In reply to j. von hettlingen

Uziel Nogueira Florianopolis - SC - Brasil
During panic days of any financial meltdown, there always be decisions taken that prove to be detrimental ex post. It is inevitable. The euro zone crisis is no exception.

Cyprus banking breakdown being originated in Greece's rescue plan of 2011 is not a surprise. It is a natural outcome of a financial system highly integrated and EXTREMELY vulnerable to systemic shocks. Known as the butterfly effect in chaos theory.

Other unpleasant surprises may be revealed in the euro zone. Anyway, the euro zone rescue plan proves to be superior to the American rescue plan of 2009.

The European model does not creates moral hazard while the American does. In fact, the US is a good academic case study of moral hazard creation during financial duress.

During Wall Street Apocalypses Now 2009, the Bush administration took a fateful decision to rescue the whole financial system with taxpayers money. That decision created a moral hazard difficult to be erased in any financial reform.

Banks too big to fail became a permanent fixture of the US landscape. This means a system vulnerable to systemic shocks similar to the one occurred in 2009.

In sum, the European model of rescue is superior to the American for two reasons:

1. Europe removes the main source of vulnerability-instability in the financial system a.i., banks too big to fail;

2. It is socially equitable because the burden sharing falls on the wealthy whereas the American falls entirely with taxpayers.

Ronald CohenWilmington, North Carolina
Risk without loss is no longer risk -- it's gambling with other people's money which takes caution out of the equation. Americans paid but in "socialist" Europe the investors lost.
In reply to Uziel Nogueira

Mark Kobe, Japan
This is such an unbelievable crisis caused through lax regulation, toleration of corruption at the highest levels of government, corporations, and banks, and being passed onto the public of these various nations (the US included). Even more unbelievable, politicians and corporate leaders are still able to sing the song of less regulation for the banks and more austerity for the populace... and the people actually buy it!

One would think after a worldwide economic collapse anyone speaking in favor of those that caused the crisis would risk being lynched.





NHC Istanbul, Turkey
I was living in Turkey when Turkey was jumping through the hoops to win acceptance into the EU. In the end, the EU rejected Turkey's application. I find it ironic that now Turkey's economy is thriving while the EU countries are having their own financial issues. It is the Turks who should be smiling now!





Joe Atlanta
Don't blame the EU for writing down Greek debt. The debt was pretty much noncollectable.  Instead blame Cyprus for buy Greek bonds in the first place. If they had done due diligence, they would have known how corrupt the Greek banks had become and how worthless the bonds they were selling. As long as banks get to gamble with deposits insured by governments, they have no incentive to act prudently.






Miklos Legrady Toronto
The European wars of the 1600-1950's are now being refought, not with guns, but with banks and monetary policies.






s.h.basse Bornholm, Denmark
Taming the beast.

To tame a beast much larger than you can handle, you little by little nudge it away from the catastrophic direction it is heading!
That is what both Merkel and Obama are trying to do!
The crisis is not an “economic crisis” beast, but a chimera consisting of a production crisis and an economic crisis. This chimera beast was born way back, when the “old industrial countries” liberalized and internationalized their legislation so that the internationalized companies no longer were tied to their mother countries. Today the economy is global and international, but the project of maintaining the western societies are still (now unfinanced) national projects!
This crisis will not dissapear it will continue as long as the specific nature of the beast is not understood!
http://unifiedscience2.blogspot.com/2011/02/deeper-causes-of-downturn.html


Fraser Canada
The Americans can't evade some responsibility for this mess. For one thing, the great financial crisis started on Wall Street and spread worldwide. Second, the US is the largest shareholder in the IMF and nothing passes through that organization without US approval. So all this hand-wringing about the Europeans is not very becoming on the part of Americans.




Bill NYC
The gist of the argument here is that Europeans are responsible because they didn't bail out Greece ENOUGH. The fact that the world of finance is interconnected, however, doesn't mean that every single loss due to corruption and horrible financial decisions should be collectively borne by society as a whole.




lohdenniswyckoff, NJ
Wow! Cypriots blaming others for their reckless investments and its consequences. Investments involves risks, even bonds. If you can't handle risk, don't take them. Don't accept money to invest if you can't invest responsibly.

While the EU may have made many mistakes, blaming them is absolutely ludicrous on Cypriot and Greek role and responsibility. In the mean time, the bankers profited and the Cypriot economy flourished. It's a bubble and all bubbles eventually burst.




mingsphinx Singapore
Trust The New York Times to blame Brussels for the illegal and unconscionable write-down in Greek sovereign debt. Have you forgotten the theatrics put on by the succession of Greek leaders who openly blackmailed the European Union even after it had become known that the Greek government had perpetrated massive fraud? Are you so blinded by ideology that you are willing to believe European governments wanted to forgive Greek debt when the bulk of those debentures are held by European financial institutions which could become endangered as a result of their losses on Greek debt holdings?

Stop whipping the Germans and for once take a balanced, reasoned view of this unseemly situation. The Euro-zone situation is not like Syria – you do not have to manufacture the truth in the name of national security. So just tell it like it is. If the Cypriots want to blame someone they should blame the Greeks for lying so viciously. But in no way can Cyprus escape responsibility for its own crisis. Cypriot banks piled into Greek debt because the yields offered were higher. They were greedy, myopic and stupid and they got burned.





Nick Ridgefield, CT
“The general rule is that they do not see problems coming.” I'm sorry, but how is this different than little Timmy Geithner and his pals? Asleep at the wheel and pliable as Silly Putty. Many act like we're some bastion incapable of having the same thing happen here, they are wrong......




Dr. Politics Ames, Iowa
There is clearly something existentially broken with the Euro Zone model. This is not a matter of tweaking this or that. It is highly dysfunctional that only ONE country, Germany, is such a dominant force. Second, it is not surprising that the Germans are tired of bankrolling their corrupt, tax cheating, and incompetent Euro cousins. I mean, we should feel sorry for the doings of an offshore banking haven for sketchy money and the clearly clueless government of that country -- REALLY?!

A bailout of Cyprus will result in the banks and government just saying, "Whew, close call. Now let's get back to business as usual! Let the champagne flow!" There is no good light at the end of this tunnel.





Joanne N Europe
The Republic of Northern Cyprus, i.e. Turkish Cypriots, aren't part of the EU. As for German taxpayers not wanting to pour money into this "financial centre" I bet they didn't want to pour money into their own banks, who got far too exposed to American subprime mortgage packages. But nobody asks taxpayers, do they. In fact, in both cases the taxpayers (in Germany AND the southern countries) are just bailing out their banks.





elijah stuttgart germany
The fact that Cyprus' banks held so much of their assets in Greek bonds is the result of weak regulation by the Cyprus government. This lack of diversification is not prudent policy - and a competent and non-corrupt banking regulator would not have allowed this.

Cyprus complains about the lack of solidarity from Europe and about being treated differently than larger European countries. But what other European country had such a bloated and corrupt banking structure, with so much foreign money and so little regulation?

Cyprus was a center of banking criminality with the support of its politicians, who in turn were kept in office by its citizens. Ultimately the house of cards came crashing down and the Cypriot people and politicians are looking to blame outsiders because it is easier than accepting responsibility for their own failings.





John Hartford
The usual Euro doomsayers like Grauwe get quoted and some fixer from a Nicosia "consulting" firm (although to be fair she does point the finger at local incompetence). The EZ didn't see the Cyprus meltdown coming? Well why then have they been negotiating with the previous rather feckless Cypriot government for the last year? Everyone with minimal financial knowledge knew this was coming. Yes the Cypriot banks got burned on Greek bonds but then so did a lot of other investors. The Greek bond exposure by Cypriot banks is only part of the problem. Much of the money has gone into other dubious areas like a local real estate bubble, propping up local airlines and other shaky businesses.





C from Atlanta Atlanta
So Andrew Higgins is telling us that Cypriot bankers putting so large a proportion of their assets in one place like Greek government bonds is good banking practice?

Beware of Greeks bearing bonds.






The Honest Ex-Banker Canada
Just like in Cyprus, the UK government (Bank of England) and the US Government (Federal Deposit Insurance Corporation FDIC) are already planning on how to take money out of savings accounts in the next financial crisis. The FDIC and the Bank of England have written a joint paper explaining how savings deposits which are said to be guaranteed for the depositor will instead be used to bail out failing banks.
Hard to believe.
See an explanation and the Bank of England/FDIC paper which proposes this at: tiny.cc/z4jcuw




Henry Germany
Germany, in the end, guarantees (in fact: pays) for most of the Greek and Cyprus losses......therefore Germany can demand correct banking practices and elimination of corruption and money laundering! Or do you expect German tax payers to absorb the losses, that are caused by these unprofessional (to say it nicely) Cyprus or Greek bankers? In addition, the Maastricht Treaty says clearly, that trans-national bailouts are forbidden.




Fabrizio Bartolomucci Rome, Italy
Either Cyprus is part of Europe and so she damaged herself, or you should blame Germany instead of Europe for all the world's sin. It is not possible to shrink and enlarge Europe according to one's rhetorical needs!





Julie Dahlman Portland oregon
Until the 80's here in the US corporations paid taxes and so did the wealthy elites and they always had loopholes. It is an outright lie that corporate tax rate is 39% or 35% after all tax loopholes some corporations are not paying a time federally or at a state level. The wealthy elite hire a attorneys and accountants to lower their tax rates and lobbyists to change the tax laws for them. Carried interest, capital gains and these chiselers are paying far less taxes than the workers.

That is why are local, state, and federal coffers are hurting along with the banksters raping and pillaging taxpayers coffers through these municipalities investing in stock market and wall street financial trickery.

It is a shame that what are ancestors built, the commons, is be threatened by these crooks.






Rex Cheung Philadelphia, USA
Looks like Cyprus because of its sovereign debt will put their natural resources on garage sale soon, President Xi is out shopping right now. Cyprus seems to be ripe for another communist China purchase in addition to their aggressive takeover of many assets in European countries with sovereign debts since 2008. Just a couple days ago, NYT reported that PRC was trying to build a naval base in Iceland, PCR must be salivating over Cypriots' natural resources now seems nothing can save Cyprus from China.





Garak Tampa, FL
So the Germans are angry that they have to bail out other nations. Where was that concern when Germany's economy benefited from exports to the other members of the Euro Zone? Where was that concern when Germany was gung ho on expanding the Euro Zone? Or setting it up in the first place?

The Germans insist on austerity even though they know it only makes matters worse. Even though that is not the precise technical issue with Cyprus, the lesson is clear. It's clear that German policy on this crisis is not rational. It is emotional, wanting to make others suffer for the sins Germans perceive them to have committed. When you act based on emotion, you don't think through the consequences. As this article explained, that is what happened here. Cyprus is a drop in the bucket in financial terms. The EU could recapitalize the Cyprus with pocket change. Yet Germany wants to make a point, wants to punish Cyprus for its sins, all without rationally thinking through the consequences.

After Cyprus, the promise of deposit insurance in the EU is open to question.





BC Canada

Whenever I see articles about the troubles in Europe, it seems that the focus is on how the EU could quickly return to prosperity by bailing out failed institutions. But is there not a worry that the corruption and bad policies of those failed institutions would then be allowed to continue on and create future crises? Greece, in particular, seems to go through a cyclical pattern of economic crises created by bad & corrupt policies.

Maybe the best thing Europe can do is to clean house, however painful it might be over the 5-20 year horizon, so that long-term prosperity becomes possible. Maybe pundits should think about the long-term structure of the EU economy and society when passing judgement on policy, rather than taking the short view.



Len Manhattan
Cypriot banks were not the only banks in Europe holding Greek bonds, nor were they the largest holder. Unfortunately when the banking sector is four times the size of a country's GDP there is no possibility the government will be able to back it up if it runs into trouble -see Iceland 2008. The Cypriot banking industry was a disaster waiting to happen -if it wasn't the Greek bond haircut something else would have sunk this top heavy ship and the country right along with it.

Cu ce v-a greşit România, golanilor?

Am fost şi eu la salonul cărţii de la Paris unde “La Roumanie se livre” cum scrie pe catalog. Nu ştiu cine naiba s-a gândit la acest slogan tâmpit; un joc de cuvinte nefericit, pentru că poate însemna şi “România se predă”. Eram curios să văd dacă s-a schimbat ceva de când a fost numit la conducerea Institutului Cultural Român domnul profesor Andrei Marga, un om prea cumsecade, de care încearcă să-şi bată joc golanii Pleşu, Patapievici, Cărtărescu şi compania. Îmi imaginez că sunt în continuare mândri să fie numiţi golani, că doar se revendică din această categorie încă din iunie 1990.

De cum am intrat în standul României, am avut şi răspunsul: nu s-a schimbat NIMIC! Cel puţin nu la salonul de la Porte de Versailles. NU avea cum, nu avea când… Pentru că totul purta amprenta vechii conduceri. România, ca invitat special al Salonului de Carte de la Paris, a primit un spaţiu de 400 de metri pătraţi pentru a cărui amenajare s-au cheltuit 800.000 de euro. Şi nu acum, ci cu mult timp în urmă, când la conducerea ICR era H.-R. Patapievici, care se credea inamovibil. Cu aceşti bani se poate cumpăra un apartament de trei camere în arondismentul al XVI-lea - unde costă 10.000 de euro metrul pătrat -, două case şi jumătate într-o suburbie liniştită a Parisului sau un mic castel în Picardia. O bună parte din sumă s-a dat pentru proiectarea şi construirea standului, un mastodont greoi, un soi de schelă roşie a cărei semnificaţie o descopereai doar dacă puneai mâna pe catalogul tipărit în condiţii grafice execrabile: caracatiţa respectivă se dorea o plantă simplificată în stil popular românesc şi era doar o vulgarizare a unui motiv folcloric. Autorul proiectului este un arhitect de origine franceză, puternic susţinut de partenerul său intim, fostul ambasador al Franţei la Bucureşti, domnul Henry Paul. Nu ştiu cum de nu s-a găsit un român capabil să facă proiectul acesta. E adevărat că Patapievici era dator, avea legiuni de decoraţii să-i plătească domnului ambasador. Planul franţuzului nu avea prevăzut un loc în care să se scrie numele ţării participante, ROMÂNIA, care a trebuit adăugat ulterior, în ultimul moment şi a fost scris pe verticală ca să fie şi mai greu de citit. În catalogul oficial al salonului - tipărit cu luni în urmă -, standul românesc nu era marcat, ci doar pe planul de acces, sub titlul “Les lettres roumaines”, adică “literele româneşti”. Toate aceste lucruri au fost decise pe vremea când domnul Andrei Marga era doar profesor la universitatea din Cluj. Mai noi sunt doar preţurile furnizorilor francezi care, odată cu numirea Ramonei Călin la ICR-Paris, s-au triplat!

La umbra şandramalei roşii, pe tarabele de la intrare, am dat nas în nas cu “operele” protestatarilor. Distribuitorul francez, FNAC, în colaborare cu partenerul de la Bucureşti, librăriile Cărtureşti, şi reprezentantul local al ICR şi-au făcut datoria umplând mesele aflate în cea mai vizibilă poziţie cu volumele traduse şi tipărite pe banii contribuabililor români, astfel încât Pleşu, Liiceanu, Cărtărescu şi toată gaşca lor se lăfăiau la vedere în timp ce Eminescu, redus la o broşurică - traducerea câtorva versuri postume -, era exilat pe un raft, lângă ieşirea de incendiu, adică avea locul pe care i l-a decis Patapievici celui pe care îl denumeşte “scheletul din dulapul” culturii româneşti. E drept că, în acel colţişor, Eminescu se afla în bună companie, între Cioran şi Eugène Ionesco, pe un culoar strâmt în care se înghesuiau francezii interesaţi să cumpere ceva. Marius Daniel Popescu şi Răzvan Rădulescu, aclamaţi de presa franceză ca reale speranţe ale literaturii contemporane, se pierdeau pe sub cărţile protestatarilor. Nimeni nu s-a gândit să le pună volumele în valoare expunând fotografiile autorilor, dar şi menţionând prestigioasele premii pe care deja le-au obţinut.

Dacă vedeai felul în care a fost organizat standul României, devenea de neînţeles de ce au protestat pleşoliiceanopatapievicii refuzând să onoreze invitaţia editorilor francezi şi, cu atât mai puţin, de ce a renunţat să participe la deschiderea salonului premierul român. Era cumva la curent că vor fi prezenţi câţiva aşa-zişi “artişti” români (în realitate nişte coate-goale prin târg) puşi pe scandal? S-a temut Victor Ponta că va fi stropit cu vinul din sticlele pe care le-au spart “paşnicii” manifestanţi, pătând mocheta plătită cu bani grei? Să se ia de mână cu domnul ambasador al României la Paris, Bogdan Mazuru, care, grijuliu să nu-l supere pe guvernatorul de la Cotroceni, s-a eclipsat şi nu a venit ca să-l întâmpine cum se cuvine pe omologul său, ambasadorul Franţei la Bucureşti, Excelenţa Sa, domnul Philippe Gustin. Noroc că l-a suplinit Nicolae Manolescu, trimisul României pe lângă UNESCO.

Sunt curios ce se va întâmpla cu Ramona Călin, adjuncta directorului ICR-Paris, cea care a facilitat accesul scandalagiilor în ziua deschiderii oficiale, când intrarea la salon s-a făcut numai pe bază de invitaţii nominale. O parte partizană a presei româneşti şi străine s-a văicărit că jandarmii au intervenit în forţă, fără să precizeze însă că au fost chemaţi de serviciul secret care asigură protecţia preşedintelui francez Francois Hollande. Nu pot să nu pomenesc aici de Mirel Bran - gură mare în “Le Monde” -, care, pe vremea când l-am cunoscut, în anul 2000, avea burta lipită de şira spinării, iar acum, plătit gras de ICR-ul patapievician, s-a rotunjit la faţă ca un hârciog. Brutalitatea jandarmilor este o minciună sfruntată, pentru că forţele de ordine nu au îndrăznit să fie dure, apreciind că scandalul este o problemă “internă” a României. Deci gaşca golanilor are la ICR-Paris, culmea, un aliat de nădejde în Ramona Călin, proaspăt numită chiar de Marga, e interesant de ştiut la sugestia cui… Protestul este îndreptat clar împotriva noului director al ICR, deşi, dumnealui, deocamdată, pare lipsit de putere. Şi atunci? E simplu, forţa domnului Marga stă doar în condei… Acela cu care semnează ordinele de plată. Protestatarii “intelectuali” se simt ameninţaţi la buzunare. Ca pruncii care sunt luaţi de la ţâţa mamei, împiedicaţi să sugă, ţipă, fac scandal. Cine are de pierdut din tot acest bâlci? Evident, România! Pentru ce trebuie, mă, să vă suportăm? Ce au produs capetele voastre în afară de mătreaţa care se va spulbera în cele patru vanturi? Cu ce v-a greşit România, golanilor?

Paris, 25 martie 2013
Eugen Mihăescu

blogger invitat: Fragmentarium Politic

Din afara tablei de sah: Lupta lui Adrian Nastase

Motto: Va asigur ca nu voi renunta sa lupt pentru valorile in care cred.

Este dificil si riscant sa te pronunti despre viitorul politic al lui Adrian Nastase de dupa eliberarea conditionata din inchisoare. Dintre toate ideile care ar putea descrie noua situatie a liderului social-democrat, cele de pozitionare laterala si de determinare neinfranta mi se par a fi cele mai nimerite, cel putin pe termen scurt.

De un singur lucru nu se indoieste nimeni, de faptul ca Adrian Nastase nu va accepta sa fie asezat intr-un muzeu al figurilor de ceara. Aceasta certitudine vine din angajamentul emblematic din prima declaratie publica post-Jilava (surprins in motto), dar si din profunzimile revelate ale unui lider natural, care si-a probat curajul de a fi loial unui crez, indiferent de costuri.

In ce masura libertatea omului politic Adrian Nastase nu va fi una iluzorie, in conditiile in care pedeapsa complementara, care-i interzice dreptul de a fi ales sau de a ocupa orice functie publica, pare sa fi fost special gandita ca o a doua lovitura „preventiva”, dupa cea a detentiei „preventive” din anul electoral 2012, care sa-l tina in afara jocului politic si in 2014, cand vor fi alegerile prezidentiale, si in 2016, cand vor avea loc urmatoarele alegeri parlamentare?

Pentru a cantari sansele luptei lui Adrian Nastase ar trebui, in primul rand, sa remarcam diferentele dintre cele doua cai de a influenta si schimba realitatea, dintre calea formala, prin care prefigurarile de jure sunt sustinute pentru a se materializa intr-o stare de facto si calea informala, deficitara sub aspectul resurselor institutionale, prin care se actioneaza ca o stare de fapt sa devina si una de drept.

In al doilea rand, sa distingem starea contradictorie a mediului intern si extern in care se interactioneaza. Efectul impredictibil al actului „preventiv”, care a facut ca Adrian Nastase sa castige un imens capital de simpatie populara reprezinta una din caracteristici, care s-ar putea dovedi o contrabalansare hotaratoare la excluziunea politica, inclusiv la cea din aranjamentele de putere din PSD si USL, in care nu are niciun rol, dar in care aceeasi resursa de credibilitate si legitimitate a crescut exponential (ma astept ca acest fenomen sa capete cea mai mare vizibilitate la Congresul PSD, de luna viitoare, unde foarte probabil unele decizii vor fi neasteptate).

Una dintre cele mai spectaculoase reactii de turnesol, produse astazi la alegerile interne din PDL, releva ca pentru Adrian Nastase, in mod paradoxal, Traian Basescu nu mai reprezinta, ca pozitie, un obstacol politic. Esecul pupilei Elena Udrea in alegerile pentru sefia PDL este inainte de toate un esec rasunator al mentorului ei, presedintele Basescu, care a ajuns sa se vada respins pana si de creatia sa partinica, in care nu-si va mai putea face cuib, spre a se reinventa politic. O pozitie devenita imponderabila nu mai are cum sa fie un obstacol, nu insa si pactul de coabitare, de care presedintele a recunoscut, in discursul de la Conventie, ca si-a agatat obiectivele politice, fapt care a transformat pactul in cauza in ultimul cui in care se mai sprijina scaunul de la Cotroceni.

In plan extern, detinutul politic Adrian Nastase nu s-a bucurat de reactii de solidaritate din partea stangii occidentale, iar dinspre SUA, sustinatorul lui Basescu si „investitorul” strategic in DNA, semnalele au fost adversative si de antepronuntare. Prin contrast, pentru a ne da seama de groapa de potential in care a cazut sau a fost impins Adrian Nastase, „colega” de pe cealalta parte de esichier est-european, ex-premierul ucrainean Iulia Timosenko, condamnata la sapte ani inchisoare pentru fraude grave, a beneficiat de sustineri din partea dreptei europene, dominanta politica a momentului, cat si ale unor zone politice americane, iar recent a obtinut sprijinul opozitiei pentru alegerile prezidentiale din 2015.

Un indiciu de perspectiva, care atarna greu in orice activ politic, este ceea ce s-ar putea numi „Alternativa Nastase”. In conditiile in care retractilitatea americana si criza eurozonei fac din „Drumul spre Vest” o optiune consumata, in care s-a prabusit insasi temelia modelului civilizational occidental – inviolabilitatea proprietatii private (cazul Ciprului, de furt „oficial” din depozitele bancare ale cetatenilor, este cel mai recent, dar nu si singurul, de ne-garantare a proprietatii private), Adrian Nastase atrage atentia printr-un nou model de dezvoltare si geopolitic, cu acoperire in noile realitati ale secolului XXI.

peromaneste: Corpul politic romanesc este intr-o zona tranzitorie care desfida orice incercare de intelegere sau control. In momente ca acesta, fortele istoriei fac si desfac, prin mijloace si actori ce ne apar imprevizibile.

Pe de-o parte, alianta USL isi va fi trait traiul imediat cum pedelacii post-basisti se redistribuie intre PNL si PSD. Din acel moment, PNL-ul astfel intarit va vrea sa directioneze nemultumirea vadita a 70% din electorat catre PSD. Pozitiile premierului Ponta de pana acum, fatza de Basescu, neoliberalii mondializarii si scumpirile interne (chiar daca operate de PNL) inlesnesc o asemenea directionare.

Pe de alta parte, PNL-ul tot afirma ca misunea sa este sa intareasca Dreapta in Romania. Asta-l pune in contradictie clara cu Stanga, reprezentata nominal de PSD.

In fine, in conditiile in care Ponta n-a schitat macar un program de redresare, ce sa mobilizeze imaginatia, eforturile si sperantele romanilor, e clar ca nemultumirea populara va fi numai in crestere. Lipsa unui program este mai cu seama responsabilitatea prim-ministrului, o pozitie care in Romania o ocupa la momentul acesta un necopt al carui caracter nedesavarsit il face mai responsabil aranjamentelor nedemocratice decat celor multi care au votat impotriva lui Basescu.

Sper totusi ca cei din USL sa-l traga la raspundere pe Basescu si ruinatorii de care s-a inconjurat acesta 8 ani, si asta inaintea vreunei destramari. USListii trebuie sa evite greseala din trecut, comisa de atatia, de a subestima nocivitatea lui Basescu.

Cat despre revenirea lui Adrian Nastase ce sa zic, n-ar fi o surpriza. Surprinzator va fi numai felul in care o face, caci va trebui sa-si cantareasca optiunile si sa vada cum le poate spori. Acest aspect, al cresterii optiunilor sale de actiune, nu-i in totalitate la indemana mai sus numitului. De exemplu, in PSD Ponta s-a inconjurat la varf de multe nulitati ce se pot simti vulnerabile la vreun fel sau altul de revenire a lui Nastase in politica.

La momentul acesta mai trebuie spus doar ca lumea inca asteapta schimbare, desi lipseste un pol de agregare. Retineti, va rog, n-am spus nimic despre schimbarile de afara. Romania nu se schimba de capul ei decat daca...

Blogger Invitat: Gabriela Crețu De multă vreme, și din ce în ce mai frecvent, dovedim că avem orgolii dar nu avem interese. Reacționăm dur, chiar excesiv, când cineva ne calcă pe bombeu dar am fost foarte multă vreme super tăcuți la deciziile care ne subminau interesele.

Bugetul european și riscurile neștiinței

19 MARCH 2013

Dragi iubitori de democrație, avem nevoie urgentă de un vaccin! Disprețul față de parlament este molipsitor! Noi ne-am cam obișnuit cu el, din păcate. El se extinde însă de la parlamentul național la cel european și se transmite de la Traian Băsescu până la ultimul cetățean.

Observația a fost provocată de unele reacții recente, după ce Parlamentul European a decis să respingă poziția Consiliului în privința  Cadrului Financiar Multianual. A fost un fel de mirare în spațiul public, ca și cum atitudinea ar fi fost total neașteptată, pentru unii, sau aberantă, pentru alții.

Am bănuiala întemeiată că o explicație a contagiunii este habarnismul, scuzați licența nepoetică,  cu privire la funcționarea procesului decizional, pozițiile principalelor  instituții și raportul de forțe din interiorul lor.

Necunoașterea este generală și  întreținută cu grijă prin acțiunea concertată a unor factori politici și de media ; nu e sigur dacă această coordonare este conștientă sau doar expresia naturală a aceluiași habarnism.

Indiferent de intenție,  funcția este similară -  ne ține ocupați cu dezbateri fără șir despre teme numai bune de abătut atenția (v. Schengen) și ne lasă să intrăm în alianțe îndreptate împotriva noastră înșine (v. Pactul euro plus sau Compactul fiscal). Unii o fac în deplină cunoștință de cauză; alții cad în plasa primilor din motiv de… habarnism.

Mai există și un alt motiv al decuplării noastre de ceea ce important. De multă vreme, și din ce în ce mai frecvent, dovedim că avem orgolii dar nu avem interese. Reacționăm dur, chiar excesiv, când cineva ne calcă pe bombeu dar am fost foarte multă vreme super tăcuți la deciziile care ne subminau interesele. Cazul bugetului european poate fi tipic.

Câteva precizări poate sunt utile :

1. Proiectul este elaborat de Comisia Europeană și trimis spre adoptare legislativului; pentru cadrul financiar, asta s-a întâmplat în vara lui 2011, timp suficient pentru a fi cunoscut și a ne poziționa.

2. Funcția bugetară este exercitată, în comun, de Consiliu - zis și Consiliul Uniunii Europene sau Consiliul de Miniștri, unde sunt reprezentate guvernele celor 27 de state membre - și Parlamentul European, ca într-un sistem bicameral; fără ședință comună dar cu ”lecturi” succesive. Cadrul Financiar Multianual poate fi adoptat de către Consiliu (cu unanimitate) doar după ce Parlamentul European aprobă (cu majoritate) proiectul. El poate să-l aprobe sau nu. Așa prevede Tratatul..

3. Consiliul European nu are funcții legislative, nici bugetare; s-au întâlnit șefii de stat/guverne pentru a cădea la pace, adică a ajunge la un acord politic de principiu cu privire la poziția comună a guvernelor în Consiliu, nu la forma finală a bugetului, care trebuia aprobată și de parlament. Asta s-a întâmplat luna trecută.

4. Poziția României a fost prezentată de președinte – care nu are niciun fel de atribuții bugetare și nu avea ce căuta acolo. Avea un mandat agreat cu guvernul pe care nu l-a dus la îndeplinire. Dar s-a întors ca un erou pentru că și-a atins țelul; al său, nu al României. Statele membre erau divizate în tabere – ”prietenii coeziunii” și ”prietenii austerității”. Au învins cei din urmă întrucât consensul s-a realizat în jurul unei propuneri minimale, cel mai mic buget din istorie. Nu ne-am mira dacă tocmai România a înclinat balanța…

5. Parlamentul European își luase în serios rolul de la început, crease o comisie specială iar poziția sa a fost făcută publică în repetate rânduri. Mesajul era simplu; poziția Consiliului este inacceptabilă pentru că nu are legitimitatea  rezultatelor; continuă o politică care s-a dovedit contrară scopurilor.

6. Guvernele sunt, în majoritatea lor, captive; nu sunt  captive doar  intereselor financiare și băncilor; este chiar mai mult. Trăim într-un adevărat paradox. În trecut, economiștii predicau austeritatea iar politicienii erau suspectați că ar fi tentați să cheltuie prea mult, ca să fie realeși. Astăzi este invers. Majoritatea economiștilor susține că nu e cazul să se continue politicile prociclice, de consolidare și austeritate, ele putând fi aplicate pe termen mediu și lung. Cetățenii zic la fel, dar din alte motive, pentru că ei le suportă consecințele. În schimb, guvernele predică o austeritate, care și-a dovedit deja eșecul. Parlamentul European, ca voce a cetățenilor s-a opus. Atât propunerea inițială a Comisiei cât și poziția PE sunt mult mai apropiate de interesele românilor; ar fi fost aliați firești. Măcar pentru că PE susține plata restanțelor acestui buget înainte de inceperea cadrului următor. Doar că președintele are alte griji. Grupul PDL din PE, aceleași cu președintele.

7. Cât despre restul politicienilor, sperăm să nu se molipsească de disprețul față de parlament și democrație. Am putea găsi aliați mult mai buni în urmărirea intereselor noastre decât guvernele celorlalte state, guverne ce urmăresc propriile interese și au unele mult diferite de ale noastre….  Cât despre neștiința, ea poate fi tratată, vă asigur.

(declarație politică în plenul Senatului, 19 martie)

peromaneste: Gabriela Cretu este genul de reprezentant politic pe care fiecare cetatean ar fi norocos sa-l aiba.

Da click aici ca sa vezi totul! VREI SA-I INTALNESTI? cin s-aseamana s-aduna la facebook peromaneste

Statul român, stat național poliglot

Dan Culcer

15 martie 2013

« Națiunea care separă întelepții de războinici va avea lași care să cugete și proști care să lupte. »

Trebuie combătută cu statornicie și vehemență teza unei Românii ca stat multinațional. În primul rând pentru că este o teză kominternistă, comunistă, leninistă, adoptată de Partidul Comunist din România, care a fost o agentură străină constituită ca avangardă a politicii de export al colonialismului rus spre vest, sub masca exportului de revoluție.

PC din România nu a fost avangarda clasei muncitoare, cum se zicea. Toată evoluția acestei formațiuni de activiști, de funcționari politici, de la deproletarizare și de la desțărănizare la îmburghezire, este încununată acum de Restaurația capitalistă din România, proces similar cu acela din toate statele est-europene foste « socialiste ».

Nu există în România alte națiuni decât națiunea română. Grupurile etnice minoritare sunt fragmente de comunități etnice disperse mai mult sau mai puțin apropiate de blocurile etnice sursă, care au tradiții culturale și limbi materne diferite, între ele și față de română. Neromânii sunt minoritari.

Statul român unitar poate accepta să se definească ca un stat în care poliglosia există și e protejată legal : atât. Zonarea poliglosică poate fi precizată, pe baze procentuale, și nu este neapărat coincidentă cu delimitările administrative. Grupurile minoritare pot fi compuse din etnicii neromâni dar și din etnicii români scufundați în zone dominate lingivistic de maghiarofoni, adică și de neromâni sau de români maghiarizați, cum se întâmplă în două județe din centrul României. Se acordă dreptul manifestării diversității poliglosice și se susține poliglosia ca o cale spre menținerea identității etnice declarate și asumate.

Nu se poate accepta definirea statului român ca un stat multinațional. Demografia oferă toate argumentele în acest sens, inclusiv recenzămintele în care s-a precizat ce limbă vorbesc declaranții, alta uneori decât ne-am putea aștepta după autodefinirea lor etnică. Există țigani care vorbesc țigăneasca -limbă maternă, sau maghiara, sau româna. Există ucrainieni etnici care nu vorbesc ucraineana așa cum există nemți (nu germani, fiindcă nu sunt cetățeni ai Germaniei !) care vorbesc un grai pe Valea Waserului în Nordul României.

În ce mă privește, aș dori încurajarea poliglosiei cetățenilor români ai României mai ales în direcția cunoașterii limbilor vecinătăților interioare sau exterioare, adică încurajarea românilor să învețe bulgara, maghiara, ucraineana, rusa, germana, sârbo-croata. Din mai multe motive : ca să dea exemplu, ca să nu poată fi vânduți, ca să poată dialoga cu vecinii în limba lor. Superioritatea morală astfel obținută poate compensa stupiditatea opiniilor cu privire la inutilitatea cunoașterii acestor limbi, care nu sunt limbi internaționale.

Limbile internaționale sunt vehicule ale colonialismului marilor puteri. Ele nu trebuiesc respinse dar nu trebuie nici a fi fetișizate ca scopuri în sine. A vorbi spaniola, portugheza sau italiana, o varianta clasică a arabei sau chineza vor reprezenta calități de care românii vor avea nevoie în paralel cu vorbirea rusei sau maghiarei în zonele de contact.

Orbirea maghiarofonilor mi se pare teribilă. Se uită diferențele de clasă în numele unor ipotetice interese de rasă, definite vag. Ei se îndreaptă spre ghetoizarea comunitară și obsedați de agresivitatea istorică față de români, considerați principalii dușmani și principalii benefeciari ai dislocării imperiului dualist, orice altă temă geopolitică este subordonată scopului iredentist final.

Când grupul etnic țigănesc, al cărui potențial economic, deci de putere la vârf, a crescut nemăsurat, grup actualmente dispersat, va solicita, prin liderii săi, autonomia teritorială în Ungaria, unde densitatea și agresivitatea unei părți a acestei comunități este semnificativă, eventual în nordul sau de ce nu chiar în sudul României, riscul acesta fiind mare, ungurii se vor trezi din acest vis recuperator și-și vor recâștiga vigilența spirituală și socială în favoarea intereselor reale, colaborarea cu vecinii, temperarea conflictului acum ațâțat.

Cu trei fronturi deschise politica actuală a Ungariei este sinucigașă.

Puțină istorie. Citesc un articol din 1883, scris I. G. Barițiu, fiul lui George Barițiu, semnat Camil, în « Observatoriul » din Sibiu :

« Precum în numele libertății și al civilizațiunii s-au comis multe crime, precum în numele dreptății s-au comis și se mai comit multe ilegașități, asemenea s-au comis și se mai comit până în momentul de față multe păcate și nenumărate nedreptăți pe contul naționalităților nemaghiare, în numele ideii de stat maghiar și a unității politice a națiunii maghiare. Aceste două noțiuni sînt invențiuni proaspete ale guvernului și ale politicilor maghiari. »

« Cu toate că baza [...] istorică a vechiului stat austriac este federalismul, cu toate că regatul Sf. Ștefan este un stat federal, cu toate că dualismul însuși nu este decât o federațiune bilaterală între două state poliglote (s.n. d.c.), totuși vedem și simțim destul de amar că teoria modernă a dreptului de stat ungar nu voește să recunoască natura de stat poliglot al aceluia și susține și voește a decreta unitatea statului maghiar și a națiunii maghiare politice. »

« Pactul dualistic încheiat între Austria și Ungaria, după catastrofa de la Sadova, nu a desființat unitatea statului vechi austriac, pentru că atunci ar fi trebuit să desființeze și unitatea dinastiei și a armatei, și, prin urmare, cei ce au încheiat acel pact nefericit, adică baronul Beust și Francis Deak [...], nu l-au încheiat în numele națiunii politice austriace sau maghiare, ci în numele Austriei și Ungariei ca state poliglote. »

Conceptul de stat poliglot mi se par interesant și nu l-am întâlnit până acum, în acest context.

Stat poliglot nu înseamnă stat multinațional. Asta mi se pare clar. Putem accepta, ca soluție de detensionare, stabilă, pentru a evita, de pildă, efectele crizei de identitate a maghiarilor, speriați de absorbție, aplicarea concretă a unei definiții organizatorice pentru România, pe baza noțiunii de stat poliglot, ca o deziderata a unor minorități, din vecinătățile interioare. Dar nu poate fi acceptată trecerea forțată, cu efecte destabilizatoare grave, de la stat poliglot la stat multinațional, cu perspectiva modificării granițelor și deci a statalității, fie pe calea constructivă integratoare dar inegalitară — Uniunea Europeană, fie pe cale distructivă, de dezmembrare în stătulețe provinciale, acțiunea violentă, din exterior dirijată, care a distrus Iugoslavia, e pe cale să distrugă Belgia, Spania. Tendința aceasta a produs depresiuni de forță și deci viduri geopolitice pe care marile puteri se grăbesc să le umple, să le cucerească economic și strategic.

Am să le explic unor parteneri de discuție maghiari că dezmembrarea e aducătoare de nenorociri, că o soluție poate veni prin ridicare la alt nivel a discuției proiective, prin abandonarea modelelor retrograde și imaginarea negociată a unor soluții proiective superioare. Dar proiecția este valabilă și pentru România în raport cu Transilvania, Bucovina și Basarabia. Chiar cu Moldova întregită sau cu Bucovina, România nu va devenit un stat care să poată rezista presiunilor imperiale singur, știind că presiuni imperiale au suferit și suferă toate fostele state din lagărul socialist.

Egotismul naiv, al căutării unor soluții pe cont propriu, trebuie depășit, contextul nu mai este același ca în 1920. Ducerea până la capăt a construcției naționale nu mai este posibilă cu aceleași mijloace. Construcția identitară, pentru toate statele pomenite, nu se poate realiza decât dacă conflictualitatea inerțială, remanentă va fi eliminată. Dacă nu suntem în stare să negociem ca între parteneri egali, fiecare în parte și toți laoaltă vom fi fagocitați de purtătorii politicilor imperiale, ajutați de « cominterniștii capitaliști », despre care știm cu toții că nu ne vor binele, că ne cer doar supunerea, execuția oarbă, disoluția de consumatori acefali integrați, prin entropie globalizantă, în marea piață de desfacere a produselor fără identitate. Disoluția entropică a identății nu este singura soluție. Ne putem împotrivi prin unire.

Dan Culcer

« Națiunea care separă întelepții de războinici va avea lași care să cugete și proști care să lupte. »

ADDENDA  de Colonel (r.) Vasile I. Zărnescu, la republicarea înAltermedia.

Autorul propune un punct de vedere care pare să soluţioneze criza maghiarismului antiromânesc. Dar maghiarismul nu este numai antiromânesc, ci şi antislovac, antisloven, antiucrainean etc., adică este îndreptat împotriva statelor succesoare ale fostului Imperiu Austro-ungar. Dar, aşa cum am demonstrat în articolul „Esenţa hungarismului este antiromânismul“, maghiarismul este, în mod esenţial, preponderent antiromânesc, deoarece Ungaria pretinde că Transilvania i-ar fi aparţinut, ceea ce este absolut fals: Transilvania a fost principat independent, dar a fost încorporat de împăratul austriac în cadrul dualismului austro-ungar şi, deci, nu a depins politic de Ungaria niciodată. Ca atare, replica la maghiarismul revanşard nu este ca România să fie declarat stat poliglot – situaţie care nu ar face decît să complice problema, deplasînd accentul pe limbă, dar fără să rezolve agresivitatea hungaristă – ci una mai simplă şi eficientă: eliminarea din limbajul politic şi din Constituţie a conceptului „minorităţi naţionale“, evident, cu eliminarea reprezentanţilor „minorităţilor“ din Parlament. Din cauza aceasta, România a ajuns o copie a O.N.U., fiind, astfel, sub acest aspect, unică în lume, ceea ce este intolerabil! Referitor la minorităţi, Vladimir Putin a fost clar şi categoric: minorităţile trebuie să respecte legislaţia Federaţiei Ruse, altfel trebuie să plece, fiindcă Rusia nu are nevoie de minorităţi.

La fel şi în România, maghiarii şi maghiarizaţii trebuie să respecte legile României, în caz contrar trebuie expulzaţi (cei cu dublă cetăţenie, română şi maghiară) sau băgaţi la puşcărie, ca, de exemplu, agresorii elevei Sabina Elena, inclusiv P.N.L.-istul trădător Mădălin Guruianu (sau Buruianu, ceva de felul ăsta). În plus, ziua de 15 martie trebuie declarată „ziua criminalităţii maghiare“, iar aniversarea ei trebuie interzisă în România, intrînd sub incidenţa Legii siguranţei naţionale.

23 martie 2013, Pomenirea morţilor

Colonel (r.) Vasile I. Zărnescu

Domnule Zărnescu,

Comentariul Dv. este corect în principiu. Dar NU cred că metoda fortepropusă este aplicabilă. Ar fi aplicabilă doar dacă am presupune că România ar avea capacitatea politică și economică de a-și impune și menține această linie de comportament. Dacă nu am avea un stat care poate fi  ușor șantajat și presat, acum. Și așa a fost mereu. Deci politica românească se poate baza pe hotărâre și șiretenie, nu doar pe una sau alta. După bunele sfaturi ale înaintașilor și ale lui Lao Tze. Asta, dincolo de orice trădare.

Agresivitatea hungarismului nu va fi domolită de ideea poliglotismului. O știu mai bine decât mulți români. Fiindcă am citit bibliografia hungaristă și am urmărit fenomenul în expresia sa actuală. Dar nu cred că putem ignora sursa acestei agresivități, care este nu este doar dorința recâștigării statutului politic privilegiat și referința la «gloria străbună» ci, mai ales, simptomul nevrotic al dispariției prin diluare, absorbție, căsătorii mixte, declin demografic, sindrom etnic de sinucidere, în masa populațiilor majoritare, considerate «alogene». Eforturile de deznaționalizare ale periferiei masei ungare, prin acordarea de privilegii politice și administrative, organizate de la centru, nu au dat decât rezultate minime. Deci națiunea maghiară, care se simte amenințată de dispariție, știe, chiar dacă nu o spune cu voce tare, că s-a menținut prin absorbție. Altfel se topea demult. Căutați în orice carte de telefoane din Ungaria sau Transilvania și veți vedea numele de familie ale maghiarizaților. 

Asta produce reacții de apărare care sunt un amestec de lamentații disperate și de agresiuni. Am făcut aluzie la cele trei fronturi deschise de Ungaria, fără a intra în detalii. Am grupat mental în primul toate revendicările privitoare la vecini, în al doilea conflictul intern cu niște evrei și cu țiganii, în al treilea rezistența ungurească față de globalizarea impusă de comercianții internaționaliști atlantici și trans-atlantici (dominant propovăduită de niște evrei, dar nu numai) și de expansionismele economice terestre germane și rusesești, coloniale. Expulzarea celor cu dublă cetățenie ar fi o armă cu dublu tăiș, care dacă s-ar aplica și basarabenilor, (re)deveniți cetățeni români, nu ne-ar fi de nici un folos. Atunci când s-a creat și legalizat situația puțini au stat să analizeze consecințele pe termen mediu și lung.

Citarea lui Putin nu mi se pare pertinentă. «Referitor la minorităţi, Vladimir Putin a fost clar şi categoric: minorităţile trebuie să respecte legislaţia Federaţiei Ruse, altfel trebuie să plece, fiindcă Rusia nu are nevoie de minorităţi.»

Respectarea legislației este necesară și normală. Dar, dintr-un motiv foarte simplu, soluția plecării minorităților nerespectuoase de lege este utopică. Ca să plece, minoritățile trebuie să aibă unde să plece. O imensă lucrare de etnografie a URSS a fost tradusă la noi prin 1963. O veți găsi în biblioteci. Acolo se vede ce înseamnă Rusia, din unghi etnic. Toată zona transuralică este locuită, dominată de minorități, nu de ruși. Nordul Rusiei corespunde Republicii Komi. « Ce périmètre délimite une superficie de 416 774 km² qui, au 1^er janvier 2005, était habitée par 996 000 personnes (soit une densité moyenne de 2,4 habitants par km²), qui revendiquent leur appartenance à plus de cent nations et ethnies différentes. » Sursa :http://ratatoulha.chez-alice.fr/komi/komi_chiffres.html

Puteți consulta în plus acest site, care evocă istoria celui de al Doilea Război Mondial, și veți vedea la ce mă refer. http://kp.rkomi.ru/ 

Reprezentarea minoritarilor în Parlament, așa cum a fost organizată și înainte și după 1989, este o farsă. Înainte, comuniștii lucrau cu «cozi de topor» dintre care unii au început să-și ia în serios rolul de reprezentanți ai minorității, pe la finele anilor 70, devenind opozanți interni (gen Domokos Geza sau Suto Andras). După 1989, prin autonomizarea reprezentării minoritare, elitele economice și politice ale minorităților (mai ales cele maghiare) au amestecat interesele comunitare cu interesele economice private, colaborând la instaurarea unei cleptocrații și profitocrații transetnice. Minoritarii făceau și fac troc cu respectivele grupuri românești de plutocrați, aflate temporar la putere.

Sunt deci de acord cu eliminarea radicală a acestui tip de reprezentare din sistemul politic al României. Rămâne să discutăm cum se poate echilibra situația, în condițiile în care reprezentarea politică a românilor suferă de boala endemică a democrației, sistemul care generează în centrul societății un vid politic, ocupat mereu de farsori, paiațe manipulate de forțele economice care conduc lumea, fără nici un raport cu interesele mulțimilor pauperizate, îndobitocite și mecanizate.

Cu tot binele, Dan Culcer

Betyársereg, originally uploaded by Marika Schmiedt - ARTBRUT.

Betyársereg was introduced to Hungarian public life in 2008, when its members arrived to an irredentist protest clad in black, wearing face-masks, some of them on horseback cracking bullwhips. As the organization advertises on its own website, in a self-summary dated 2009, "the laws of the republic are not worth much in our eyes. But we obey the ancient laws of the puszta, and we make others obey it as well. ... Those in power have forced us outside the bounds of the law."
Later Betyársereg came to be known for their participation in the vigilante occupation of Gyöngyöspata, a town in north-eastern Hungary, following a rally held there by far-right party Jobbik against the "criminal behavior" of Romas residing in the town.


www.youtube.com/watch?v=KqCBeeEbnOQ

www.youtube.com/watch?v=0hJeKz3D4nI&feature=relmfu

marikaschmiedt.wordpress.com/