Andrei Marga, Declaraţie în faţa Comisiilor de politică externăreunite, din Parlamentul României, 7 mai 2012

Mulţi oameni de stat au spus că cea mai buna politică externă este o politică internă înteleaptă şi eficace. Trebuie observat că şi reversul este adevărat: o politică externă inovativă poate servi mai bine politica internă a modernizării şi democratizării, de care, precum de orice altă ţară, România are nevoie. La o astfel de politică externă, care ia în seamă schimbările din lumea de astăzi şi serveşte continuu interesele profunde ale ţării, mă angajez.

Fiecare cetăţean interesat îşi poate da seama, din programele şi acordurile adoptate în cursul anilor de Parlament, care sunt obiectivele politicii externe româneşti şi mijloacele gândite pentru atingerea acestora. Se ştie că activitatea Ministerului Afacerilor Externe are la bază acte normative (ca Legea 544/2001, Legea 52/2003, Hotărârea de Guvern 1040/2011 şi altele, la care se adaugâ convenţiile internaţionale în materie diplomatică şi consulară, precum cele semnate în cursul anilor la Viena) şi este susţinută de aproximativ 750 de posturi în centrală şi de peste 1340 de posturi în reprezentanţele din afară ale ţării, cu un buget de 150 de milioane de euro (în 1912).

Fiindcă politica externă a oricărei ţări este de calitate dacă are o anumită continuitate şi consecvenţă, afirm asumarea în întregime a funcţiilor Ministerului Afacerilor Externe (elaborarea de strategii, reglementare, reprezentare, autoritate de stat, administrare) şi a priorităţilor acestui moment din istoria României, aşa cum sunt acestea deja enunţate: consolidarea profilului european al României; punerea în valoare a parteneriatelor; consolidarea rezultatelor diplomaţiei economice; securitate globală şi multilateralism; sprijin pentru românii din străinătate, promovarea imaginii României.

Partidele care constituie Uniunea Social-Liberală – PSD, PNL, PC – propun ţării o nouă politică generală, noi politici publice, şi un nou fel de a face politică. Opţiunile Programului de guvernare – respectarea legilor, repararea inechităţilor sociale, implementarea unei viziuni economice de lungă durată, depolitizarea administraţiei publice, toleranţă zero faţa de corupţie şi clientelism – sunt orientări majore ale perioadei ce urmează, până la alegerile parlamentare, cu efecte inclusiv în conceperea, aprobarea şi punerea în aplicare a politicii externe.

Ce înseamnă noua politică şi noul fel de a face politică în domeniul pe care îl discutăm aici, cel al politicii externe? Daţi-mi voie să răspund la întrebare în cât mai puţine cuvinte, în funcţie de spaţiul pe care-l am la dispoziţie şi lăsând loc, fireşte, întrebărilor.

Şi în activitatea Ministerului Afacerilor Externe, ca parte a guvernului, responsabilă cu politica externă a ţării, trebuie să se plece de la evaluarea lucidă şi onestă a situaţiei de astăzi. România este ţară membră a Uniunii Europene şi membră a NATO şi se bucură, de ani buni, de cea mai largă libertate de decizie, de cel mai amplu sprijin şi de securitatea cea mai bine consolidată. Pe acest fond, însă, nu tot ceea ce s-a petrecut este liniştitor. Bunăoară, chiar autoritatea cea mai înaltă a statului declara, nu cu mult timp în urmă, că România nu se mai poate aştepta la intrări semnificative de capital pentru investiţii, încât trebuie să-şi găsească înăuntrul ei resursele. Situaţia este preocupantă, dar se ridică întrebarea: nu cumva atragerea de investiţii depinde, până la urmă, şi de activitatea şi de politica administraţiei ţării şi a actorilor ei? Sau, un alt aspect: un ziarist, mai curând favorabil puterii actuale din România, spunea, acum două luni, că ţara noastră mai are un singur prieten – Marea Neagră. Nu ar trebui să ne întrebăm dacă nu cumva s-au erodat, cu costuri prea mari – prin acţiuni, inacţiuni sau declaraţii – unele prietenii? Se mai pune întrebarea: nu cumva prea puţini lideri sau reprezentanţi ai ţărilor vin la Bucureşti ? În sfârşit, ca un al treilea exemplu: în pofida disponibilităţii oficiale şi populare a unor ţări, liderii lor nu s-au mai oprit în capitala ţării noastre în vizitele lor europene.

Văd şase probleme în starea de acum a politicii externe a ţării noastre:

a) insuficienta fructificare a cadrului de cooperare stabilit cu SUA, cu ţările din Uniunea Europeană;

b) relativa stagnare a relaţiilor cu China, Rusia, Turcia şi alte ţări;

c) efecte economice prea mici ale acţiunii externe;

d) absenţa unei viziuni pe termen lung, ca urmare a absenţei unui proiect al României pentru deceniile ce vin;

e) prestigiu diminuat în ultimii ani;

f) personalul prea redus din reprezentanţele diplomatice ale României şi ocuparea aproape exclusiv prin numire a posturilor, chiar şi a acelora în care alte ţări practică, de multă vreme, concursul;

Îmi asum acum aceste probleme şi voi căuta să le dau o rezolvare în mandatul meu la Ministerul Afacerilor Externe. A venit timpul, în orice caz, ca şi în politica externă să intervină un fel nou de a face politică.

Aş prezenta sintetic politica externă pe care mă angajez să o promovez în câteva sintagme. Aşadar, am în vedere:

o politică externă de exprimare consecventă a interesului naţional;o politică externă în orizontul drepturilor omului, democraţiei, cooperării dintre state şi al apartenenţei României la lumea valorilor occidentale;o politică externă nu numai cu efecte politico-militare, ci şi cu rezultate economice şi socio-umane;o politică externă orientată spre multilateralism şi realism;o politică externă bazată pe consensul forţelor politice şi, în fapt, pe consens naţional;o politică externă de refacere şi consolidare a prestigiului ţării;o politică externă ce cuprinde din nou în arcul ei politica, economia, cultura, ştiinţa şi tehnologia, valorile;o politica externă caracterizată de corectitudine, stabilitate, consecvenţă;

Politica externă a Romaniei implică mai mulţi actori instituţionali. În conformitate cu Constituţia ţării, „preşedintele reprezintă statul român” (art.80). Guvernul, potrivit Programului său de guvernare, acceptat prin votul de investitură al Parlamentului – „asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice (art. 120). Este evident, chiar şi numai din aceste articole constituţionale, că Guvernul lucrează pe baza Programului acceptat de Parlament, că Parlamentul este cel care aprobă acordurile între state şi că presedintele reprezintă statul român. Este evident, cu alte cuvinte, că, în conformitate cu prevederile Constituţiei, Guvernul, preşedintele şi Parlamentul trebuie să conlucreze, respectându-şi reciproc competenţele, la realizarea politicii externe. Trebuie să ieşim, şi în Româmia, din politica externă uninominală şi să trecem în politica externă bazată pe consens cât mai larg, public şi parlamentar. Trebuie să facem din „gândirea în condiţii de pluralism” un instrument eficace.

Politica externă a Romaniei are astăzi ca reper fundamental folosirea în interesul României şi al cetăţenilor ei a apartenenţei ţării la UE şi NATO. Programul de guvernare prezentat de Victor Ponta exprimă această opţiune fundamentală şi caracteristică. În acelaşi timp, vom lua în considerare, prin analize noi şi aprofundate, schimbarea lumii ce se petrece chiar sub privirile noastre. Am în vedere faptul ca UE se află în faţa unei decizii majore între alternativele de evoluţie ce-i stau în faţă – piaţa comună, alianţa de state sau organizarea integrativă suprastatală. Am în vedere faptul că NATO înregistrează noi evoluţii spre consolidarea „apărării colective”, a „politicii uşilor deschise”, a „descurajării” eventualelor atacuri, spre un „nou aranjament în domeniul armelor convenţionale” şi spre asigurarea „securităţii energetice”. Am în vedere emergenţa Chinei ca supraputere economică şi politică, cu implicaţiile de rigoare. Am în vedere întărirea centralităţii Germaniei în Europa, revenirea Rusiei, emergenţa Turciei ca putere, emergenţa unor noi puteri pe diferite continente. Am în vedere faptul că lumea nu rămâne fără urme ale crizei financiare începute în 2008: modelul de dezvoltare va trebui revizuit, rolul statului se impune reevaluat, resursele financiare se investesc mai precaut, distribuţia puterilor economice şi politice se modifică, rolul naţiunilor se dovedeşte durabil, democraţiile deschid problema legitimării, multilateralismul este sub presiune. Am în vedere multe alte fapte, care atestă, fără echivoc, schimbarea lumii.

Este nevoie să reluăm tradiţia de reflecţie sistematică şi informată indigenă asupra politicii externe şi să dăm analize noi într-o situaţie schimbată. Mă angajez, împreună cu echipa din jurul meu, la acest efort.

Putem configura de pe acum concluzii analitice şi acţiuni pe care le întreprindem. Nu mă refer acum la ele. Vreau să abordez însă câteva chestiuni punctuale stringente, de mare importanţă pentru România, indicând rezolvarile pe care le am în vedere: dezvoltările din UE şi NATO; diplomaţia economică; problema Schengen; accesul lucrătorilor români pe piaţa europeană; vizele în Statele Unite; fructificarea parteneriatelor strategice; extinderea cooperării cu vecinii; sprijinirea parcursului european al Republicii Moldova; diaspora românească; imaginea României în lume. Sunt gata, fireşte, să răspund întrebărilor.