Taranul roman

In Vest, lumea de la sat s-a emancipat muncind pamantul. Taranul roman e sarac lipit. Se impiedica in norme si promisiuni  branduite diferit la fiecare alegeri. Fiindca nici n-are unde sa se angajeze, nici nu reuseste sa castige de pe urma pamantului. De cele mai multe ori isi castiga doar existenta lui si a familiei. Atata cat a ramas in vechea gospodarie, odata duduind de viata: a parintilor veniti sau plecati la munca campului, a copiilor ce ingrijeau animalele, a batranilor care aveau grija coacerii painii si a bucatelor pentru cei ce plecau sau veneau de la camp. Viata de zi cu zi decurgea uniform, dupa un program stabilit de soare, de munca, de vreme, de Sfintele Sarbatori..Toti dintr-o gospodarie isi cunosteau rostul, isi indeplineau treburile cu sfintenie , gandind ca bunul Dumnezeu le va da si anul acesta o vreme generoasa si o recolta buna.

Acest lucru nu se intampla doar idilic, in perioada interbelica cum ne-ar putea duce gandul. Se intampla chiar si in anii comunismului  cu mentiunea ca se muncea din greu, cu teama, cu obida, cu ciuda de multe ori, ciuda ca coltul de pamant pe care-l avea gospodarul era lucrat doar dupa ce acesta isi termina istovitoarea munca de la 'colectiv'.

In anii `90 taranul roman si-a recapatat pamantul mosilor si stramosilor dupa nu putine lupte cu birocratia si vecinii ce concurau la aceeasi bucata de teren agricol. Au constatat atunci ca nu aveau masini, unelte sau animale cu care sa-l lucreze, ca nu dispuneau de seminte, de ingrasaminte, de animale. Taranul din pornire ancestrala si-a cumparat cum a putut un cal, o vaca, apoi o oaie. In batatura avea cateva gaini, un cocos, doua rate. Si asa a inceput greul.

Taranul german, contemporan cu cel roman are o bijuterie de ferma utilata modern cu o mie sau 2000 de porci, cu parcele mari de pamant cultivat cu porumb, cu depozite cu ingrasaminte. In casa in care locuieste, cocheta, cu etaj are apa si curent electric, dispune de tot confortul unui orasean.

Taranul roman e jalnic. S-au trezit dupa revolutie aruncati intr-o lume straina: cu piata libera, cu concurenta si importuri.

Singuri, fara bani, fara idei, taranii romani n-au stiut sa construiasca afaceri proprii. Nici n-au apucat sa invete cum e cu capitalismul, in care nimeni nu gandeste pentru tine, ci tu singur faci si vinzi sa castigi, ca am intrat intr-o noua era mondiala: cea a globalizarii, in care pana si marile concerne industriale se inghit unele pe altele, fuzinoneaza - fiindca doar ce-i mare e eficient.

Multi tarani nemti au parasit agricultura. Si-au arendat pamantul si au plecat la oras unde o slujba sigura le ofera mai multa satisfactie.

Europarlamentarul proroceste ca, in 10 ani, vor mai pieri 10 mii de ferme germane. Dar nemtii au pensii private, tinerii se angajeaza in industrie, nu apare nimic prea tragic la orizont.

La noi fenomenul specific instalat este exodul tinerilor si maturilor de la tara spre alte tari europene unde se pot realiza cumva, unde pot castiga un ban ca sa-l trimeata parintilor batrani si propriilor copii lasati in grija bunicilor. Acestia investesc banii si in vite si pamant, unii au reusit sa-si ridice case simple, curate, mai spatioase.

Dar cei plecati au fost sustinuti diferit de destin si destui nu reusesc sa economiseasca pentru dezvoltarea gospodariei din tara.

Mii de sate sunt pline de copii chinuiti si analfabeti, traiesc doar din ajutoare sociale - au ajuns o povara pentru societate. N-au nici un viitor.

Taranul se teme ca politicienilor le-a convenit saracia de la tara, fiindca omul nevoias e usor de manipulat.

Acum, micul taran isi da seama ca ar fi fost bine sa aiba un cuvant in politica. In Franta, micii fermieri au votat cu Segolene Royal, dupa ce i-a ajutat sa fondeze magazine satesti in care sa vanda fara intermediari si cu taxe mai mici.

La noi, alesii par sa fie mai atenti cu marii investitori. In 1990 ca si acum, dupa 25 ani taranii se plang ca nu pot sa-si comercializeze bruma de produse, ca nu exista centre de colectare a laptelui si produselor lactate, a zarzavaturilor. Asa ca nu reusesc sa-si vanda produsele, chiar aceia care dispun de excedent fata de nevoile familiei si treptat renunta la munca uriasa, multumindu-se sa produca atat cat au nevoie. La ceasta atitudine defensiva si minimala ii indeamna si teama de impozitare care le-ar putea depasi castigul nesigur. Impozitand suprafetele cultivate fara sa ii asigure taranului desfacerea, statul il impinge pe acesta sa renunte la cultivarea intregii suprafete de teren detinute.

Nimic de zis, investitorii au bani si pot pune repede pe roate economia. Mega-fermele computerizate dau mai mult lapte decat 10 sate la un loc - cu angajati putini. Iar miile de tarani nu au incotro s-o apuce.

Unii, foarte putini, ajutati de fonduri europene obtinute cu ajutor logistic si cu multa truda incearca de unii singuri ce au reusit agricultorii vest europeni cu sustinere politica. Dar ei sunt o mica exceptie

. Majoritatea taranimii romanesti ramane personajul tragic din societatea romaneasca: nu produce, nu consuma, nu misca economia - ci ingroasa randurile asistatilor social.

Foto: Stefan Bela

                                                                                                                 G.N